Eu Sunt cel ce Sunt, Adamus din Domeniul Suveran.

Ah! Să respirăm foarte profund cu această deschidere pentru acest Shoud (râsete, în timp ce Adamus se referă la acest videoclip). Totul e chiar acolo. Totul a fost chiar acolo, știți voi, întregul Shoud. Ne-am putea opri chiar aici, să ne luăm liber în restul zilei, să petrecem, să ne distrăm. Știți, cam așa e viața. Totul e acolo. Totul e descărcat. Totul e... (Adamus chicotește) Hai vino, Kerri!

KERRI: Ceva pentru tine (îi dă cafeaua și prăjitura).

ADAMUS: Mulțumesc foarte mu-.... arată delicios. Ce ai pentru mine azi?

KERRI: Asta e o prăjitură cu rom făcută de Vanessa.

ADAMUS: Da.

KERRI: Și cafeaua mea făcută cu Joanne și Marcus. Noi trei am făcut acea cafea, împreună.

ADAMUS: Sunt atât de impresionat și de flatat (câteva chicoteli). Mulțumesc. Mulțumesc, mulțumesc. O singură problemă, totuși.

KERRI: Oh.

ADAMUS: Mai am nevoie de 12 cești de cafea.

KERRI: Serios, pe bune?

ADAMUS: Da. Am invitat câteva persoane speciale...

KERRI: Ai de gând să le pui pe covor?

ADAMUS: Am invitat niște oaspeți speciali azi. Avem pregătită o zi specială, iar lor le place cafeaua la fel de mult ca și mie. Îi avem pe Tobias și Kuthumi. Îi avem pe Sart și FM, DocCe, Caroline și mulți alții care ni se alătură azi. Și, știi, nu vreau să fiu singurul care bea, dacă înțelegi ce vreau să spun.

KERRI: Pentru că am putea face o rundă de cafeluțe.

ADAMUS: Da. Fiecare și-o va lua pe a lui – asta-i adevărat (râsete). Pune-le în cealaltă cameră. Aliniază-le și apoi lasă-i să intre aici.

KERRI: Oh. Să-i las – deci ce ar trebui să fac? Spune-mi pentru că...

ADAMUS: Doze mici. Doze mici. Sunt sigur că...

KERRI: Vorbești serios?

ADAMUS: ... ai niște lichior St. Germain?

KERRI: Da, domnule, am.

ADAMUS: Douăsprezece păhăruțe cu lichior.

KERRI: Douăsprezece păhăruțe. S-a făcut!

ADAMUS: Da. Bun.

KERRI: Le aduc aici?

ADAMUS: Oh, ei le vor bea acolo.

KERRI: Oh, vor sta cu mine în bucătărie?

ADAMUS: Da.

KERRI: În regulă, am nevoie de ajutor și la vase, bine?

ADAMUS: Ei nu spală vase (mai multe chicoteli).

KERRI: Ei bine, Marcus poate ajuta.

ADAMUS: Deci, să respirăm profund cu această deschidere, în timp ce eu iau o gură de cafea. Linda, vrei niște tort?

LINDA: Nu, mulțumesc.

ADAMUS: Mm. Deci, totul este descărcat. Totul e chiar aici. Esența...

LINDA: Sunt sătulă de atâtea dulcegării (câteva chicoteli).

ADAMUS: Esența a tot ce vom face azi, iar acum o vom dezvălui. Pur și simplu o vom dezvălui. Vom trece prin experiență. Sunt sigur că majoritatea ați simțit câte ceva în timp ce se auzea muzica și scenele minunate care au fost prezentate. Aduce ceva la suprafață. Dacă nu altceva, poate doar un "Ahh!", așa cum am vorbit în ultimul nostru Shoud. Un pic de calm, un pic de liniște. Știți, e acea perioadă a anului. Acel timp de relaxare. A fost un an important, un an colosal, și totul era chiar acolo.

Acum, cum vom ajunge acolo? Cum vom descărca toate astea sau cum le vom experimenta și cum vom încheia totul la final? E într-adevăr foarte profund, deoarece cam așa e viața. De fapt, voi o creați – uneori în celelalte tărâmuri, alteori aici, însă voi creați toată acea energie – și apoi mergeți și o experimentați. Totul e acolo.

Acum, voi preciza câteva lucruri aici, în timp ce începem. Azi, ne vom focaliza pe lumină – pe lumină. Am avut câteva discuții minunate la Villa Ahmyo, despre lumină, iar azi vom vorbi mai mult despre asta. Îi voi certa aspru pe Shaumbra...

LINDA: Uf!

ADAMUS: ... într-o măsură, deoarece uneori aveți tendința de a vă complica foarte, foarte mult. Dar vreau să vă amintiți acest moment. Muzica cânta. V-ați relaxat pentru un moment. Ați ieșit din minte, majoritatea dintre voi și, doar v-ați lăsat duși de muzică, și a fost un lucru frumos. Ușor. N-a trebuit să lucrați la asta. Totul s-a făcut pentru voi. Era energia care vă servea. Și acum ne vom întoarce, vom parcurge experiența de a ajunge acolo.

Așa că, să respirăm profund în subiectul nostru de azi despre lumină – lumină.

Sunteți aici pe planetă pentru câteva motive aproape fundamentale. Nu-i foarte greu de înțeles. Sunteți aici pentru a vă radia lumina. Asta-i tot. Am vorbit despre asta de nenumărate ori, dar o voi repeta. Acesta e cel mai critic, important, esențial punct pe care l-a experimentat vreodată această planetă, în toate viețile voastre. Și, știu că nu vă treziți neapărat dimineața și gândiți: "Asta e într-adevăr important", deoarece vă faceți griji pentru alte lucruri. Dar așa este. E important, și totul merge foarte, foarte bine.

N-aș fi putut spune neapărat asta acum zece ani sau chiar acum doi ani. Exista multă – heh! – îndoială, privind direcția în care se vor îndrepta lucrurile. Dar acum există destulă lumină pe planetă, care va schimba totul în cele din urmă, și nu vorbesc de o perioadă lungă, lungă, lungă de timp. Mă refer la următorii – Cauldre nu vrea să dau cifre (câteva chicoteli), dar îngăduie-mi, Cauldre – într-adevăr, veți vedea asta în următorii 15, 20 de ani pe planetă. Vor fi ceva dificultăți până se ajunge acolo, desigur, pentru că oamenilor nu le plac schimbările. Și există o mulțime de persoane influente care țes intrigi, jucători politici pe planetă care încearcă să reziste, dar nu pot. Nu pot. Lucrurile vor schimba această planetă. Însăși lumina pe care voi o aduceți o va schimba în așa fel încât ticăloșii nu vor putea pur și simplu suporta strălucirea luminii. Vor pleca undeva pe cont propriu, iar această planetă va deveni planeta iubirii, a înțelepciunii și a luminii, și e – pot simți asta. E ca și cum... (Linda începe să bată din palme). Mulțumesc, o singură persoană! (Adamus chicotește) Da. Toți ceilalți spun: "La naiba!" (publicul se alătură acum în aplauze)

LINDA: În sfârșit.

ADAMUS: Ne mișcăm într-acolo.

Acum, știu că unii dintre voi se îndoiesc imediat și spun: "Dar uită-te la știri". Mă uit. Noi, cei din Consiliul Crimson, o facem. Evaluăm energiile planetei. Le măsurăm în mod constant și, da, treceți prin niște turbulențe și există războaie care sunt foarte neplăcute și dezechilibre care sunt nedrepte. Dar se ajunge acolo. Așa că, în timp ce deschidem Shoud-ul de azi, vreau să mă opresc un moment pentru a vă aduce pe toți laolaltă, pentru a vă lăsa lumina să radieze.

Acum, nu sunt un mare fan în a-i aduna pe toți: "Hai să trecem printr-o experiență de grup, globală, a Shaumbrei, de tip kumbaya", pentru că într-adevăr experiența e foarte, foarte personală. E foarte personală. Dar cred că acum este un moment potrivit pentru a face exact asta. Sunteți aici pe planetă pentru a vă străluci lumina și, în același timp, pentru a vă bucura de viață.

Voi vorbi despre asta imediat, dar chiar nu mai am nicio toleranță pentru faptul că voi nu vă bucurați de viața voastră. M-am săturat de asta. Nu vă stă bine. E un joc vechi și vă voi cere socoteală pentru asta. Nu mai e necesar. Vă aflați în niște tipare vechi care continuă să vă întoarcă mereu. Eu numesc asta Blestemul Shaumbrei și îl vom aborda azi. Și e timpul să terminați cu asta.

Dar, înainte de a face orice altceva, să punem niște muzică de merabh, să respirăm profund și, faceți ceea ce știți să faceți cel mai bine. Lăsați-vă lumina să strălucească.

(începe muzica)

Respirați foarte profund.

(pauză)

Acum, unii dintre voi se gândesc: "Ei bine, lumina mea e slabă". De fapt, nu-i chiar așa. Sau "Lumina mea e murdară. Trebuie să curăț lentilele farului". Nu-i așa.

I-am văzut pe unii dintre voi reținându-vă de fapt în a vă lăsa lumina să strălucească, deoarece credeți că trimiteți toxine în lume, gunoiul vostru. Nu e adevărat.

Nu. Când vă lăsați lumina să strălucească, nu e nevoie de nicio muncă. E cam ca permiterea. Permiterea n-ar trebui să fie dificilă, totuși Shaumbra o face să fie dificilă, uneori. Dar lăsându-vă lumina să radieze, se întâmplă ceva. Mergeți direct la miez, direct la esența voastră. Ocoliți tot gunoiul, tot zgomotul, deoarece știți că acesta e cel mai mare serviciu pe care l-ați putea face.

Așa că lăsați-o să strălucească.

(pauză)

Și știu ce se întâmplă pentru mulți dintre voi, vă întrebați: "Funcționează?" Da, funcționează. Vreți, vă rog, să nu vă mai îndoiți de asta? Asumați-vă asta.

Asumați-vă că lumina voastră strălucește.

(pauză)

Și apoi lăsați-o să radieze pe planetă.

Fără agendă.

Fără luptă.

(pauză)

Știți, când intrați în acest fundament, în această esență a ceea ce sunteți și doar o lăsați să strălucească, e un sentiment atât de frumos, pentru că face ce ați venit într-adevăr să faceți aici. E foarte simplu. Nu trebuie să intrați în minte legat de asta.

(pauză)

Asta e chiar aici.

(pauză)

Dacă vă amintiți, înainte de a vă naște în această viață, vă pregăteați să vă întoarceți aici, nerăbdători – nerăbdători să vă întoarceți aici, gândindu-vă că ceea ce veți face e să vă lăsați lumina să strălucească. Nu știați cum se va întâmpla totul și cum va fi. Dar, la naiba, veți fi aici pentru a aduce înăuntru conștiința.

Mulți dintre voi v-ați îmbrăcat în costumele voastre – heh! – în armurile voastre, v-ați încins săbiile, v-ați pus căștile, gata de luptă. Ați aflat pe parcurs că a venit timpul să abandonați acea sabie. Acum, îl iubesc pe fostul Arhanghel Mihail, dar scăpați de sabie, știți. Chiar nu mai e necesară. Această lumină chiar aici, a noastră, a tuturor, e de departe cu mult mai puternică decât sabia. Asta ați venit să faceți aici.

Poate ați anticipat că va fi un efort mare, că vă veți bate cu întunericul. Voi și lumina voastră; acum demonii întunericului se apropie și vom avea o mare, mare bătălie, un război imens. Nu. Înseamnă pur și simplu să facem doar asta.

O puteți face în timp ce beți o ceașcă de cafea, mâncați o prăjitură cu rom, orice ar fi. Stând în cada de baie.

(pauză)

Asta-i tot, și asta schimbă planeta.

Vedeți, există o așteptare, cred, că va exista un fel de forță, niște tunete și fulgere sau – ce se întâmplă astăzi – erupții solare și toate celelalte. Nu chiar. Din când în când, dar e o muncă destul de tăcută.

(pauză)

E atât de frumos.

Și, da, există o mulțime de perturbări pe planetă. Dar dacă n-ar fi fost ceea ce faceți voi și alții, să permiteți luminii voastre să strălucească, ar fi fost cu mult mai rău. Chiar acum, trecem printr-un fel de fază de reajustare pe planetă. Vechile – (Adamus oftează) – vechile războaie ajung la finalul lor, vechile bătălii. Unele dintre ele se întâmplă de dinainte de Pământ, iar acum se apropie de final. Nu sunt posibile când există atâta lumină.

Simțiți-vă propria lumină pentru o clipă.

Vreau să simțiți cât de pură este, în ciuda îngrijorărilor voastre, a ceea ce-ați putea crede. Doar opriți-vă un moment să simțiți.

(pauză)

Asta radiază către lume.

(pauză)

N-o puteți face dacă aveți o agendă, dacă încă vă luptați pentru cauze, fie că sunt ale voastre sau ale umanității, ale acestei planete. Se face, ei bine, cu iubire.

(pauză)

Vreți să vă opriți un moment doar pentru a simți iubirea care este în lumina voastră?

(pauză)

Unul din punctele culminante, ale timpului petrecut de mine cu Shaumbra, a fost recent la Villa Ahmyo, cu un grup care s-a adunat acolo pentru ce credeau ei că era A Rămâne în Grație sau orice alt titlu cu care am venit. Și, cu câteva zile înainte de eveniment, ei au început să simtă ceva foarte diferit. Unora chiar li s-a făcut rău, iar alții au simțit că nu sunt în apele lor, puțin dezorientați, deoarece ei puteau simți că nu vom vorbi despre a rămâne în grație. Vorbisem deja despre asta. Urma să abordăm iubirea, și am făcut-o. Nu în termeni plini de dulcegării, ci despre iubirea din interior și despre natura schimbătoare a iubirii pe această planetă.

(pauză)

Și aceasta este, într-adevăr, planeta iubirii. Aici a fost experimentată pentru prima dată. Nu în altă parte. Nu de către marțieni, pleiadieni sau arcturieni. Nici măcar de arhangheli. Nu de către Spirit. A fost experimentată mai întâi aici, prin oameni, prin voi. Și suntem pregătiți acum, pe această planetă, pentru Iubirea 2.0, următoarea iterație. Dar ceva cu mult mai profund, mult mai curat, mult mai real decât încotro se îndrepta vechea Iubire 1.0.

Așadar, când simțiți în lumina voastră, acest lucru pe care îl radiați către planetă, simțiți în iubirea ei.

(pauză)

Și când o faceți, s-ar putea să observați că e foarte diferită de iubirea pe care ați experimentat-o înainte.

(pauză)

Ce este diferit la Iubirea 2.0 este că nu se agață. Nu are nevoi. Nu conține elemente ale virusului energiei sexuale. Nu are pretenții de la nimeni altcineva. Nu e condiționată.

(pauză)

Asta străluciți în afară. Îi va depăși pe mulți. Ei n-o vor înțelege. Nici măcar nu vor fi conștienți de ea. E atât de diferită.

(pauză)

Hm. Iubirea 2.0, e un pic provocatoare, de fapt. Nu se atașează de nimic.

Oamenii sunt obișnuiți să iubească prin atașament, așa că se va simți aproape greu de atins, când vei vrea s-o apuci și să te agăți de ea, încercând s-o determini să facă anumite lucruri, și ea nu va face. Nu se agață. Dar totuși, există așa o frumusețe în ea, pentru că e liberă. Este libertate.

Asta străluciți voi.

(pauză)

E lumină care conține un nou tip de iubire. Vedeți cât de ușor este?

(pauză)

Nu, nu convoc prea des toți Shaumbra în felul ăsta.

(pauză)

Cauldre mă întreabă "De ce?" E chiar destul de simplu: deoarece nu vreau să credeți că trebuie să vă bazați pe un grup, sau pe cineva care să convoace un grup, pentru a face ceea ce faceți acum. Nu vreau să credeți că trebuie să ne adunăm de pe tot globul sau că trebuie să avem măcar un fel de cauză asociată cu asta. Nu, vreau s-o faceți pe cont propriu în fiecare zi sau în fiecare săptămână, nu prea contează, însă pe cont propriu, ca ființă suverană.

(pauză)

Ce se întâmplă pe Pământ e atât de important pentru întreaga creație. Mă supăr foarte, foarte tare când aud oameni vorbind despre Pământ ca despre un loc uitat de Dumnezeu – extratereștrii măreți cu înțelepciunea lor uimitoare; știți, trebuie să-i admirăm. Nu. Ăsta e locul. Se întâmplă chiar aici.

Deveniți ființe suverane. Ridicați iubirea la un nou nivel, care va ajunge în cele din urmă în întreaga creație.

(pauză)

Noi, cei din Consiliul Crimson, privim și observăm. Nu intervenim – sau intervenim foarte rar – însă urmărim, observăm și vă raportăm ce se întâmplă.

Am urmărit cum vi s-a schimbat lumina chiar de la începutul anului. Propria voastră lumină. Oh, și știu că uitați din când în când să vă radiați în mod conștient acea lumină. E-n regulă. Ea încă e acolo.

Să o radiați în mod conștient, stând pe o bancă în parc sau plimbându-vă cu mașina și pur și simplu lăsându-vă lumina să strălucească, asta-i bine pentru voi. Vă amintește. Dar lumina voastră strălucește mereu, chiar acum.

(pauză)

Ce aș vrea să conștientizați în acest frumos moment de liniște, e că iubirea din voi strălucește și asupra voastră. Da, ea strălucește mai întâi asupra voastră.

(pauză)

Toată lumina strălucește asupra creatorului său înainte de orice altceva, înainte de a merge oriunde altundeva.

Iar Iubirea 2.0, ei bine, lăsați-o să strălucească asupra voastră acum. Voi uitați să faceți asta. Știți, uitați să recunoașteți cu adevărat că strălucește asupra voastră.

(pauză)

Eh, să te iubești pe tine însuți, asta e greu, foarte greu. Însă lăsați-o să strălucească asupra voastră.

(pauză)

Adică, serios. Heh! Chiar acum. Această lumină pe care voi o radiați către întreaga creație, lăsați-o să strălucească asupra voastră.

(pauză)

Ea nu are atașamente. Nu se va comporta precum Iubirea 1.0. Va fi mult mai curată.

Această nouă iubire nu vă va spune că trebuie să vă schimbați modul de viață, să vă îmbunătățiți, să fiți demni de iubirea ei. Ea nu face asta. E mereu acolo. Și totuși, dacă încercați s-o controlați, s-o limitați, s-o gestionați în detaliu sau oricare dintre astea, va fi doar un sentiment trecător, efemer. Va părea ca și cum a dispărut.

Ea vrea să fie liberă, la fel cum vreți și voi.

Să respirăm profund împreună cu Shaumbra din toată lumea pentru a lăsa acea lumină să strălucească pe planetă, plină de noua voastră iubire.

Și, în timp ce simțiți această iubire, această lumină care curge din voi, lăsați-o să vă umple. Lăsați-o să strălucească asupra fiecărei părți din voi.

(pauză)

Vreau ca niciunul dintre voi să nu mai simtă vreodată că nu e demn de propria iubire.

(pauză)

Să respirăm foarte profund. O respirație foarte profundă.

Foarte simplu. Sunteți aici pentru a vă străluci lumina și pentru a vă bucura de viață.

(muzica se încheie)

Darrr... (câteva chicoteli) aici ne confruntăm cu o problemă (Adamus chicotește). În general, Shaumbra se pricepe destul de bine să strălucească lumina. Și, din nou, credeți că uitați s-o faceți și spuneți: "Oh, Doamne, n-am mai făcut-o de două săptămâni sau de o lună" sau oricât. O faceți tot timpul. O faceți tot timpul. Atât timp cât sunteți în viață pe această planetă, în corpul fizic, o faceți.

Problema e această a doua parte, cea despre a vă bucura de viață. Pare că ne lipsește această parte. Ne lipsește acel: "Oh, și pur și simplu mă voi bucura".

Acum, dacă vă amintiți, cândva, în această vară, la unul din Shoud-uri, am avut o mică discuție despre lupte, despre a face lucrurile dificile, a lupta pentru cauze, toate celelalte lucruri și am lansat provocarea. Am spus că vom reveni la sfârșitul anului, am lansat această provocare: Puteți trece peste bătălii și lupte? Puteți să nu vă mai luptați în interiorul vostru? Unde vă duce asta? Nicăieri. Puteți opri luptele cu viața, cu alți oameni, cu familiile voastre – probabil că nu – dar cu alți oameni?

Așa că haideți să revedem asta azi. Linda, cu microfonul, te rog, și voi începe cu reprezentanta noastră în ce privește bătăliile, Tad.

Tad, de când – când a fost, în iunie, iulie? Da, da, te rog. Deci, erai boxeră.

TAD: (cântând pe melodia cântecului lui Simon și Garfunkel, The Boxer) Am fost doar un boxer...

ADAMUS: Da, au scris cântecul ăsta pentru tine. Da (câteva chicoteli și ea continuă să fredoneze melodia). Nu trebuie s-o cânți, te rog (Adamus chicotește). Deci, erai boxeră și, știi, ai început o afacere ca să poți boxa mai mult. Era noul tău ring de box. Hm? Da.

TAD: Da.

ADAMUS: Și te-am luat la întrebări, iar tu ai fost destul de cooperantă. Ți-ai adus mănușile la următorul Shoud. Le-ai predat. Dar chiar ai făcut-o?

TAD: Da. Am făcut-o.

ADAMUS: Bun.

TAD: Da, am făcut-o.

ADAMUS: Bine. Și acum, trebuie să merg la Gary. A făcut-o?

GARY: Absolut. Da.

ADAMUS: Da. Te-ar fi bătut măr dacă ai fi spus altceva decât asta (râsete). Nu. Îți fac zile fripte, dar – oh, vrei să-i dai microfonul pentru o clipă? Vom reveni la tine (către Tad).

TAD: Desigur.

ADAMUS: Dar cum a făcut-o? Ce ai observat în toate astea?

GARY: Nu a luptat împotriva a ceea ce se întâmpla.

ADAMUS: Corect.

GARY: A lăsat să se întâmple și a trecut la orice urma.

ADAMUS: Dar dacă nu te lupți, mai ales la începutul afacerii tale – știi, există toată presiunea și dinamica, banii, producția, marketingul și toate celelalte – dacă nu te lupți cu asta, pur și simplu o să te copleșească, nu-i așa?

GARY: Nu neapărat.

ADAMUS: Oh, serios?

GARY: Îi dai voie să vină la tine.

ADAMUS: Uau, ce concept. Cred că am mai auzit asta (Adamus chicotește).

GARY: Da. Da.

ADAMUS: Da. Deci, ce schimbări ai văzut la Tad, în mod personal?

GARY: Mai relaxată, mai deschisă la tot ce se întâmplă în jur.

ADAMUS: Mai ușor să-i fii în preajmă?

GARY: Absolut, da (ei chicotesc). Da.

ADAMUS: Bun. Și acum, cum merge compania?

GARY: Începe să meargă. Se mișcă. Nu se mișcă neapărat în ritmul pe care și l-ar dori majoritatea oamenilor, dar se mișcă în ritmul său natural.

ADAMUS: Pentru că, știi, nimic din toate astea nu are legătură cu compania sau cu produsul.

GARY: Așa e.

ADAMUS: Chiar nu are. Și, știi, accentul, așteptările de genul: "Bine, dacă sunt un bun creator, compania va fi la bursă anul viitor". Compania nu era despre fasole, ca să spun așa, la propriu. Nu era vorba de asta. Era vorba de experiență. Acum, dacă firma se descurcă bine, e grozav. Dar poate că nu. Poate că v-ar distrage. Dar a fost vorba despre cum să oprești lupta? Cum să lași lucrurile să vină la tine?

GARY: Da. Trebuie doar să te deschizi către pasiunea care e în interior și s-o lași să vină.

ADAMUS: Da, absolut. Bun.

GARY: Da.

ADAMUS: Deci... (Tad vrea să spună ceva) Ajungem la tine imediat, desigur (Adamus chicotește). Deci, viața a fost un pic mai ușoară?

GARY: Da.

ADAMUS: Și chiar și atunci când apar niște experiențe mai dure, ceea ce se va întâmpla, pentru că încă sunteți întrupați aici, încă sunteți în acest fel de tocană a conștiinței de masă, veți întâmpina probleme. Dar, în loc să vă luptați cu ele, lăsați-le să treacă prin voi.

GARY: Da. Și descoperi…

ADAMUS: Bun. Ești mai fericit?

GARY: Da. Mulțumesc de întrebare. Da (ei chicotesc).

ADAMUS: Bine. Am fost îngrijorat pentru tine, o vreme (Adamus chicotește).

GARY: Da, și eu! Mulțumesc.

ADAMUS: Bun. Mulțumesc, iar microfonul revine la Tad. Deci, Tad, ce ai observat în – a fost dificil să agăți mănușile și să nu încerci să le iei înapoi?

TAD: A fost captivant. Nu, n-a fost greu. A fost o eliberare.

ADAMUS: În regulă.

TAD: Ca și cum – oh! – "Ai plecat. Ai terminat."

ADAMUS: Exact. Exact.

TAD: Iar lucrul pe care am vrut să-l spun, care s-a schimbat, dacă vrei. În loc să – obișnuiam să fiu condusă sau motivată de emoții.

ADAMUS: Serios?

TAD: Da, cam așa! "Oh, trebuie să termin asta! Trebuie să...!" (niște chicoteli în timp ce Adamus se strâmbă) Taci. El face mișto de mine?

ADAMUS: Nu, nu, nu, nu! Nu!

TAD: În regulă (Adamus chicotește). Și s-a transformat în – care-i cuvântul – simțire.

ADAMUS: Da.

TAD: În loc de emoție, a fost – cred că ăsta-i cel mai bun cuvânt – simțire.

ADAMUS: Simțire. Mai degrabă simțire și trăire, decât… 

TAD: Simțire și trăire.

ADAMUS: … emoțional, reacții automate.

TAD: Și a fost: “Uau!”

ADAMUS: Da.

TAD: Da. Adică, s-au întâmplat niște chestii nasoale. Iar eu: "Bine, păi..."

ADAMUS: Mare chestie.

TAD: Da, mare chestie.

ADAMUS: Da, mare chestie.

TAD: Exact.

ADAMUS: Adică, omului nu-i prea place, dar ce mare lucru. Știi, e doar un lucru în plus pe care trebuie să-l transmuți, să-i permiți să se schimbe. Și, știți, serios, în cele din urmă, nu contează dacă compania are succes sau nu. Și, când poți realiza asta, atunci devine de succes, deoarece nu mai ești îngrijorată de succesul companiei. Nu te concentrezi pe asta. E vorba de experiența de a trece prin aceste lucruri, iar ele pot fi de fapt frumoase.

TAD: Și asta e ceea ce s-a schimbat. Când ai vorbit cu mine în iulie, am spus: "Oh, nu! Nu se va întâmpla? Adică, ‘Tatăl lui Tad’ (numele companiei sale) – ce ne vom face?! Adamus, oprește-te!"

ADAMUS: (chicotind) Exact!

TAD: E exact ce ai spus. Adică, este...

ADAMUS: Sunt doar boabe de fasole, știi. Adică...

TAD: Sunt doar boabe de fasole, omule!

ADAMUS: Da. Da.

TAD: Tocate sau întregi. Iată-le (câteva chicoteli).

ADAMUS: Exact (Adamus chicotește).

TAD: Da.

ADAMUS: Exact.

TAD: Ah, ha!

ADAMUS: Dar, știi, dacă începi să privești lucrurile din perspectiva faptului că te-a apropiat de o mulțime de oameni, te-a dus în adâncul propriului simț creativ și al propriului Sine, și a trebuit să arunci o mulțime de gunoaie și să ajungi într-un loc mai holistic din tine însuți. Și există o valoare extraordinară, extraordinară în asta. Și apoi, odată ce ai renunțat la toate lucrurile, realizezi brusc că nu trebuie să lucrezi la companie pentru a avea succes, iar asta făceai înainte. Munceai la ea. Nu mai trebuie să faci asta. E pur și simplu acolo.

TAD: Doar – da. 

ADAMUS: Și, din nou, pentru voi toți, așteptările umane sunt: "Suntem Maeștri, totul se rezolvă", dar încă există acel element uman care are o așteptare din punct de vedere uman, referitoare la cum ar trebui să funcționeze. Dar există o mulțime de alte daruri în acest lucru. Și apoi chiar funcționează, și apoi într-o zi te plictisești de ea, o vinzi și faci milioane și spui: "A fost distractiv". Da.

TAD: Ăsta-i planul. Dar dacă planul nu funcționează, e în regulă.

ADAMUS: Planul funcționează, iar planul nu e întotdeauna ceea ce vechea așteptare umană ar vrea să fie. Ți-ar plăcea să ieși pe piață și să faci milioane și să fii intervievată în emisiuni populare și toate celelalte. Nu pentru asta ești aici.

TAD: Exact.

ADAMUS: Ești aici pentru alte motive. Bun.

TAD: Și zâmbesc.

ADAMUS: Zâmbești, da.

TAD: Eu doar…

ADAMUS: Da, categoric.

TAD: Mulțumesc.

ADAMUS: Așadar, îți mulțumesc foarte mult (aplauze din partea publicului). Mulțumesc.

Așadar, vorbim despre toată chestia asta cu luptele și certurile, iar eu v-am provocat  spunând să treceți peste asta. Știți, chiar să treceți peste asta. Nu mai sunt bătălii rămase. Nu mai există nici măcar o bătălie a luminii și a întunericului. Adică, poate unii dintre voi sunt deprimați de asta, pentru că sunteți războinici, știți voi? Și, pentru un războinic să audă că nu mai există bătălii, e cam greu. Dar nu mai sunt. Nu ne mai luptăm nici măcar cu ce se întâmplă pe planetă în acest moment. Lăsăm lumina să strălucească. E mult mai bine să fii un Maestru, un creator, decât să fii un războinic. Un războinic se află doar de o singură parte. Adevăratul Maestru creator abordează totul în întregime.

Deci, să revenim la public. Aprindeți luminile, vă rog. Vreau să mă abat pentru un moment și să vorbesc cu Vince. Vince, cum te simți?

VINCE: Bine.

ADAMUS: Linda îți va aduce microfonul.

LINDA: Poftiți, domnule.

ADAMUS: Moartea este un lucru foarte provocator.

VINCE: Este.

ADAMUS: Și de fiecare dată când moare cineva apropiat, ți se aduce în atenție și propria nemurire sau mortalitate, mai degrabă (Vince chicotește). Nemurirea, da. Și, ai vorbit cu Caroline?

VINCE: Oh, vorbesc mult cu ea.

ADAMUS: Bun. Bun. Și?

VINCE: (face pauză) Presupun că mă ascultă.

ADAMUS: (chicotește) A făcut-o vreodată?

VINCE: Da.

ADAMUS: Bine. Bine. Poți să-i simți prezența?

VINCE: Din când în când.

ADAMUS: Nu, vreau să spun chiar acum.

VINCE: Nu.

ADAMUS: Nu.

VINCE: Nu.

ADAMUS: Ah! În regulă. Pune puțină muzică, Peter, te rog. Ea e chiar aici. Da. Și nu te gândi la asta, bine? Puțină muzică. E chiar aici, stând pe scaunul ei, ca de obicei...

... stând chiar lângă tine. Și ea e bine.

VINCE: Oh, știu asta.

ADAMUS: Se simte bine. De fapt, îi e milă de tine (câteva râsete). Nu, tranziția ei a fost foarte ușoară și am avut multe discuții plăcute cu ea de când a venit – apropo, e un Maestru Ascensionat. Nu toți ajung în acel stadiu, dar ea a venit direct aici. A fost ușor pentru ea, pentru că nu i-a fost frică de moarte. A fost foarte ușurată să dea drumul corpului fizic. Era o povară pentru ea de foarte, foarte mult timp.

VINCE: Dap.

ADAMUS: Și a simțit că acesta a fost singurul lucru care a împiedicat-o să ajungă la Realizare cât timp a fost aici. Doar bolile fizice. Și nu i-a mai rămas nici un gunoi când a plecat. A fost eliberată de toate astea. Și poți auzi, poți simți ce spune ea?

(ușoară pauză)

Gândești prea mult, Vince (Vince chicotește). Asta vine din inimă. Știi, când vorbeam despre Iubirea 2.0? Simte pentru o clipă. Nu te aștepta la cuvinte.

(pauză)

VINCE: O să fie bine.

ADAMUS: O să fie bine. Da. Da.

Îți amintești când doar se apleca și îți dădea un sărut pe obraz? Cam asta face și acum, și spune: "Vince, doar permite." Și ce vrea ea cu adevărat să permiți e ceva ce pentru tine a fost o provocare, la fel și pentru majoritatea dintre voi, pur și simplu să te iubești pe tine.

Și spune că, atunci când o vei face, vei putea cu adevărat să te conectezi cu ea. Nu doar să te gândești la ea, ci să te conectezi cu adevărat, ca și cum ai putea să o miroși și să o simți în jurul tău. Ea spune: "Vince, iubește-te pe tine însuți". Bun. Și va fi aici pe tot parcursul Shoud-ului, și oricând vei dori să te conectezi. Da, oricând.

Bun. În regulă, să continuăm. Mulțumesc.

(musica se încheie)

Să continuăm. În regulă. Despre ce vorbim? Despre bătălii. Oh, David! Oh, David (câteva chicoteli). Deci, provocarea a fost lansată. Ți-ai amintit măcar că am făcut asta? Deoarece Cauldre nu și-a amintit.

DAVID: Nu.

ADAMUS: Nu. În regulă (ei chicotesc). Și, în ciuda acestui fapt, văd că ai renunțat la niște mari bătălii vechi în ultimele șase luni sau cam așa ceva. Vrei să ne împărtășești despre ce a fost vorba? (David face o pauză) Nu. În regulă (Adamus chicotește).

(ușoară pauză)

DAVID: Um…

ADAMUS: E ceva diferit la tine.

DAVID: (face pauză) Ei bine, mai multă permitere.

ADAMUS: Da. Da. Dar te luptai cu ceva, David.

DAVID: Oh, cu mine însumi.

ADAMUS: Da. Era multă – ceva vinovăție care era înăuntru, acolo.

DAVID: Da.

ADAMUS: Și în sfârșit ai obosit. Adică, ai renunțat în cele din urmă la luptă. Și cred că uneori există un sentiment că, dacă te oprești din a lupta cu unele dintre aceste fantome vechi care se află în viața ta, dacă te oprești din luptă, ele vor pune stăpânire pe tine. Te vor consuma. Așa că tu continui lupta. Și apoi, într-o zi, realizezi că ești al naibii de vlăguit. Ești atât de obosit. Nu ți-a mai rămas nimic. Nu mai ai muniție, n-a mai rămas nicio luptă în tine și spui: "Mi-e totuna". Și brusc realizezi că acea fantomă cu care te luptai, pe care încercai s-o ții la distanță, dispare.

DAVID: Hm.

ADAMUS: E dificil. E foarte dificil. Exista ceva vinovăție veche înăuntru acolo. Dar dintr-odată: "Cu ce m-am luptat tot acest timp?" Și apoi, dacă vrei cu adevărat să intri mai profund și să simți cu adevărat înțelepciunea Maestrului, realizezi: "La naiba, făceam asta doar de dragul distracției. Distracție bolnavă, deformată, dar pur și simplu asta făceam. De fapt, nu există fantome acolo. De fapt, nu exista nimic cu care să te lupți. Sunt atât de al naibii de creativ și de plictisit de lucruri, încât am continuat să adun rahatul ăsta, până când, de fapt, l-am crezut, și chiar am crezut că acolo era un demon în interiorul meu, cu care trebuia să lupt și pe care trebuia să-l țin la distanță. Nu era deloc așa". Prin urmare, asta-i cumva înțelepciunea reală aici: "Oh, am creat asta doar ca să-mi dau ceva de făcut". Dar cred că putem crea în moduri mai bune, mergând mai departe.

DAVID: Da!

ADAMUS: Da. Bine. Simți în viața ta, comparativ cu, să spunem, de la Crucea Cerului încoace, care ai spune că ar fi schimbările majore pe care le-ai experimentat?

DAVID: (face pauză) Mai mult râs, mai mult umor.

ADAMUS: Da, o lejeritate.

DAVID: Mai multă lejeritate.

ADAMUS: Ușurință.

DAVID: Da. Da.

ADAMUS: Da. Adică, știi, să fii serios, cred că e în regulă din când în când. Și nu spun să fii frivol, dar realizezi că totul e doar un mare și minunat joc, până la urmă. Da. Mulțumesc, David.

DAVID: Mulțumesc.

ADAMUS: Și îmi place vesta.

DAVID: Oh, mulțumesc foarte mult (el chicotește).

ADAMUS: Nu, realizați că voi ați creat aceste circumstanțe în viața voastră și ați creat aceste greutăți în viața voastră – voi le creați, nimeni altcineva n-o face – pentru a vă da ceva cu care să vă jucați. Dacă aș fi spus asta Shaumbrei acum cinci ani, m-ar fi alungat din oraș spunând: "Nu, astea sunt probleme reale! Și tu nu înțelegi". Eh, unii dintre voi încă mai spun asta. Dar, în cea mai mare parte, spuneți: "Așa e. Am creat asta să ce, să am ceva cu care să mă joc? Ceva cu care să mă lupt? Și, doamne, am fost absorbit în propria mea creație. Chiar am crezut în ea. Și am crezut cu adevărat că-mi lipsește abundența. Am crezut cu adevărat că am toate aceste probleme". Și începi să realizezi că era doar un mare joc. Și de aici începi să realizezi, de asemenea: "Eu sunt un Maestru. Eu am făcut toate astea și am răzbit prin ele. M-am întors la mine. Sunt un Maestru dat naibii, dar n-o s-o mai fac în felul ăsta niciodată" (câteva chicoteli).

Alice. Da. Salut, Alice.

ALICE: Salut. Minunată zi.

ADAMUS: Deci, bătălii?

ALICE: Înainte aș fi spus că nu mă lupt, dar de curând am realizat...

ADAMUS: Chiar ai fi spus asta? În fața lui Dumnezeu și a tuturor? Că nu te-ai luptat? (câteva chicoteli)

ALICE: Pff! (ei chicotesc) Cu toate astea, mi-am cam găsit bătălia, da, în ultimele câteva luni.

ADAMUS: Da?

ALICE: Era vorba de sănătate, greutate, lucruri de genul ăsta, și am ajuns la asta – Julie vă poate confirma – într-o zi eram, oh, eram pur și simplu plictisită. Mi-am dat – exact cum spuneai. Eram cam, da, asta am făcut. Eram plictisită! De-aia mi-am dat aceste lucruri.

ADAMUS: Ești plictisită. Și când te lupți, știi, poți spune că ești plictisită sau că-ți place creativitatea ciudată a acestui lucru. Și apoi te lupți – să spunem că te lupți cu greutatea, de exemplu. Ce o să faci? O să te îngrași, pentru că asta îți dă ceva cu care să te lupți (ea chicotește), înțelegi? Pentru că altfel nu ai avea cu ce să te lupți.

ALICE: Da.

ADAMUS: Sau chiar și în mintea ta, inventezi aceste scenarii ciudate și doar ceva împotriva căruia să mergi la război, când te trezești dimineața, și care să te țină ocupată. La naiba, este – știi, aș spune că, cel mai greu lucru despre a fi pe planetă e că sunteți creatori și ajungeți aici și e atât de lipsit de creativitate. Așa că, inventați rahatul ăsta, știi?

ALICE: Da, absolut (unii chicotesc).

ADAMUS: "Dă-mi ceva de făcut! O să înnebunesc. O să mă transform într-un alcoolic. O să fac toate lucrurile astea ciudate", pentru că e atât de limitat aici. E ca un loc de joacă foarte ieftin și prost (mai multe chicoteli). Da.

ALICE: Absolut.

ADAMUS: Așadar, alte schimbări în afară de asta, bătălii?

ALICE: Um, um... ei bine, vreau să spun. Da, PG. PG-10.

ADAMUS: E în regulă.

ALICE: Întotdeauna aș face mai mult sex. Deci, mă gândesc, oh, cum pot face asta? Dar sunt într-o relație, așa că.

ADAMUS: Corect, corect.

ALICE: (murmurând) Știi...

ADAMUS: Da.

ALICE: Așa că vă las pe voi să vă dați seama. E PG-10 (ei râd; e o referire la clasificarea filmelor în funcție de conținut; de exemplu, copiilor mai mici de 10 ani nu le este permis accesul la acest conținut). Încerc să mă gândesc la vreo bătălie. Cea mai mare a fost sănătatea și greutatea și...

ADAMUS: Ce zici de – importantă pentru tine – identitatea?

ALICE: Nu.

ADAMUS: Nu?

ALICE: Nu.

ADAMUS: Serios?

ALICE: O persoană grasă versus una care nu-i grasă?

ADAMUS: Ei bine, asta-i o identitate.

ALICE: Da, în regulă.

ADAMUS: Adică, da.

ALICE: Da, da.

ADAMUS: Și, știi, pur și simplu cum te-ai evaluat, cum te-ai clasificat pe tine însăți.

ALICE: Mă voi întoarce la chestia cu sexul.

ADAMUS: Bineînțeles! (Adamus chicotește) Bineînțeles.

ALICE: Pentru că este! E o mare parte din identitatea mea.

ADAMUS: Sigur.

ALICE: Gen, pe măsură ce anii – nu vreau să spun că am îmbătrânit, pentru că nu-i asta. E doar cronologic.

ADAMUS: Exact.

ALICE: Într-o relație, pur și simplu faci mai puțin sex, nu? Încă se întâmplă, dar asta făcea parte din identitatea mea, ca o chestie gen Casanova.

ADAMUS: Da.

ALICE: Ca, știi tu, hei!

ADAMUS: Oh, arăți spre mine când spui asta, desigur (Adamus chicotește).

ALICE: Da! Știi, e cumva, hei!

ADAMUS: Da.

ALICE: Nu-i așa? Și asta a fost ceva ce – de fapt, sunt încă în acea...

ADAMUS: De ce – trebuie să te întreb, și o să trecem la R aici – de ce era sexul important pentru tine?

ALICE: Se simte minunat.

ADAMUS: Bine.

ALICE: Serios, există un loc în care mă duc care e în afara acestei lumi. Nu e plictisitor, să spunem așa.

ADAMUS: Da, corect. Nu, nu e plictisitor. Exact. Adică, exact de aceea. E foarte senzual. Foarte – și în curând vom face Cursul Cloud despre Iubirea Maestrului, dar vom vorbi despre sex.

ALICE: Minunat.

ADAMUS: Și așa este. Se duce într-un loc nou. Dar nu doar pentru a obține drama sau impulsul de energie de o natură atât de frumoasă, care poate fi. Dar, de asemenea, la fel ca iubirea, poate fi degradat și pervertit și tot restul, distorsionat.

ALICE: Mm hmm.

ADAMUS: Dar, da, te pune din nou în contact cu tine însăți. Da, așa e.

ALICE: Da, e destul de tare.

ADAMUS: Da. Ai nevoie de un partener? Mergem la X acum (ea chicotește).

ALICE: Întotdeauna mă am pe mine însămi.

ADAMUS: Corect, da.

ALICE: Deci, asta e.

ADAMUS: Da. Și n-ar trebui să fie nicio rușine în asta.

ALICE: Nu.

ADAMUS: Vreau să spun, e frumos cu sau fără.

ALICE: Mm hmm.

ADAMUS: Absolut. Și e unul din acele lucruri, vom trece dincolo de rușine în asta. Oh, biserica, ea a propovăduit asta.

ALICE: Oh, da.

ADAMUS: Uitați-vă la profesori (se strâmbă, unii chicotesc). E ceva în neregulă cu asta.

ALICE: Nu m-au avut pe mine ca profesoară (ea chicotește).

ADAMUS: Corect, da. Bine. Mulțumesc foarte mult. Linda, câțiva dintre cei noi.

LINDA: Câțiva dintre cei noi.

ADAMUS: Da. Priviți-o pe Linda. Ohh, se duce la...

LINDA: Microfonul va merge aici.

ADAMUS: Salutări.

SARAH: Salut.

ADAMUS: Da. Dă-i drumul și respiră foarte profund (ea respiră profund). Da, da. Nu e – nu se uită nimeni. Doar tu și cu mine, știi, asta-i tot. Așadar, care au fost bătăliile tale?

SARAH: Ei bine, eh, în mare parte iubirea de sine.

ADAMUS: Iubirea de sine. E greu. Apropo, e cel mai greu. Adică, dacă ești dincolo de celelalte lucruri și e vorba doar de iubirea de sine, ești exact unde ar trebui să fii. Care-i problema cu ea?

SARAH: (face pauză și dă din cap) Doar să știu asta, că nu sunt destul de bună.

ADAMUS: Da. De unde a venit asta? Că nu ești destul de bună, că nu ești indiferent ce, orice, completează spațiul gol. De unde a venit asta?

SARAH: Din ADN-ul meu.

ADAMUS: Da. Da, ADN-ul tău. E înăuntru. E în oamenii care, știi, au fost în jurul tău în prima parte a vieții tale. Și te rog să înțelegi sensul în care o spun, dar asta chiar ți-a făcut mult bine. Adică, a fost rău, dar ți-a făcut bine, pentru că n-ai acceptat-o. Știi, ți-a fost băgată în cap – "N-ai fost vrednică, altcineva e mai bun, cum se face că n-ai putut fi mai mult", genul ăsta de lucruri – dar tu ai spus de fapt: "Nu, nu voi merge acolo. N-am de gând să mă las absorbită în asta". Dar tot te-ai luptat cu asta. Da. Deci, ești destul de pregătită să nu mai faci asta?

SARAH: Oh, nu mai fac asta.

ADAMUS: În regulă. Nu mai faci deloc asta.

SARAH: Nu.

ADAMUS: Bun. Bine. În regulă. Când s-a terminat cu asta?

SARAH: Cred că imediat după Crucea Cerului.

ADAMUS: Bine. Bine.

SARAH: Da.

ADAMUS: Ceva cu care te lupți acum?

SARAH: Nu.

ADAMUS: Bine.

SARAH: Nu.

ADAMUS: Minunat. Mulțumesc foarte mult.

SARAH: Mulțumesc.

ADAMUS: În regulă. Linda, încă unul. Uh oh! (în șoaptă)

TAMARA: Da (Adamus chicotește). Și mie îmi place de tine (către Linda).

ADAMUS: Salutări.

TAMARA: Salut.

ADAMUS: Ceva cu care te-ai luptat sau ai dat deoparte acum? Ce obișnuiai să...

TAMARA: Am dat totul deoparte.

ADAMUS: Bun. Bine.

TAMARA: Nu sunt bătălii pe-aici.

ADAMUS: Nu sunt bătălii.

TAMARA: Nu.

ADAMUS: Alți oameni?

TAMARA: Câteodată.

ADAMUS: Câteodată (râsete). Asta e întotdeauna greu, alți oameni. Cum e cu ei?

TAMARA: (ea oftează) Copiii mei.

ADAMUS: Copiii tăi. Da. Câți copii ai?

TAMARA: Unsprezece.

ADAMUS: Unsprezece.

TAMARA: Da! (publicul spune "Uau!"). Mulțumesc.

ADAMUS: Da, mulți (fluierături, urale și aplauze). Deci, aproape că ai anticipa câteva probleme acolo.

TAMARA: Cu cei doi mai mari.

ADAMUS: Cei doi mai mari.

TAMARA: Da.

ADAMUS: Ce vârstă au cei mai mari?

TAMARA: Cred că 31 și 32.

ADAMUS: Treizeci și unu, 32. Da.

TAMARA: Da. Ei nu mă plac prea mult.

ADAMUS: Nu te plac?

TAMARA: Nu.

ADAMUS: De ce? Ah. Bine, vreau să spun...

TAMARA: Au crezut că sunt o mamă rea, așa că.

ADAMUS: Au crezut că ești o mamă rea.

TAMARA: Da.

ADAMUS: Dar crezi că se întâmplă altceva?

TAMARA: Cu ei?

ADAMUS: Cum ar fi poate chestii karmice, care au fost aduse din viețile trecute?

TAMARA: Poate.

ADAMUS: Poate. Da. Da. Dar ai dat drumul acestor bătălii?

TAMARA: Oh, cu mult timp în urmă.

ADAMUS: Bine. Dar ei sunt încă...?

TAMARA: Fiica mea, nu mă lasă în pace. Îmi tot spune: "Nu vreau să fiu în preajma ta". Și apoi spune: "Oh, vreau să fiu lângă tine". Așa că, se tot răzgândește.

ADAMUS: Corect.

TAMARA: Da.

ADAMUS: Da. Deci, te simți bine că ai renunțat la bătăliile din viața ta.

TAMARA: Oh, le-am dat drumul.

ADAMUS: Bun.

TAMARA: Da.

ADAMUS: Mulțumesc.

TAMARA: Mulțumesc, Adamus.

ADAMUS: Cu plăcere.

TAMARA: Te iubesc!

ADAMUS: Mulțumesc. Și eu te iubesc.

Așadar, provocarea era: puteți da drumul bătăliilor? Da. Cei mai mulți dintre voi ați făcut o treabă destul de bună. Unii dintre voi doar păstrați câteva în buzunarul din spate în caz că aveți o zi foarte plictisitoare (câteva chicoteli). Nu, din când în când e distractiv să intrați acolo. Adică, chiar e. Trebuie să fiți experți în asta. Sunteți foarte buni la asta, în afară de părțile în care vă luptați cu voi înșivă. N-ați fost prea buni la asta. Alți oameni, circumstanțe exterioare, dar tot acele bătălii interioare care practic spun: "Pot să mă iubesc pe mine însumi?" Și vom vorbi mult mai mult despre Iubirea Maestrului, trecând la pasul următor, și voi spune că Iubirea 1.0 era dificilă, mai dificil să vă iubiți pe voi, pentru că exista mult gunoi și așteptări și concepte ciudate referitoare la ce anume este iubirea. Iubirea 2.0, mult mai ușoară.

Și vă rog să simțiți în ea pentru o clipă. Sunt atât de entuziasmat de faptul că vom aborda asta într-un Curs Cloud în curând. Dar această Iubire 2.0 e mult mai ușoară. Și începând cu grupul care a fost recent în Kona și acum cu Shaumbra, în general, voi sunteți cu adevărat cei care – n-o faceți sau n-o creați voi – dar voi deschideți căile pentru ea. Și cumva, asta e, aș spune eu, strategia de evoluție pentru planetă acum. Cu alte cuvinte, aveți această planetă unde iubirea a fost experimentată pentru prima dată, ceea ce-i un lucru uimitor, și duce la lucruri precum sexul și toate celelalte. A fost experimentată aici. Dar pentru ca planeta să evolueze către unde ați dori să ajungă, n-a existat o cale clară. Aveam forțele tehnologiei care împingeau la evoluție. Aveam vechiul șablon uman homo sapiens, știind că era depășit. Ceva trebuia să creeze această nouă cale, și asta e Iubirea 2.0. Și, din nou, voi vorbi mult mai mult despre asta, dar ce zi minunată pentru a fi îndrăgostiți de voi înșivă.

Opriți-vă puțin pentru a simți în asta. Ce zi minunată pentru a fi îndrăgostiți de voi, fără să vă luptați, fără vechile prostii asociate cu iubirea, fără a fi nevoie să aveți un partener. Fără a fi nevoie să aveți un partener. E posibil, iar în zilele de început ale Shaumbrei, când Tobias era cu voi, asta era una din cele mai mari probleme: "Nu am un partener". Și, știți, vă simțeați singuri sau poate ciudați sau aiurea și doar voiați pe cineva cu care să împărtășiți. Dar atât de mult din ce ați experimentat pe parcurs v-au condus la realizarea faptului că, de fapt, nu puteți avea un partener, un partener adevărat, până când nu ajungeți în acest loc în interiorul vostru, Iubirea 2.0, Iubirea Maestrului. Ea schimbă lumea. E lumina pe care o străluciți chiar acum. Voi nu, știți, nu împroșcați această lumină în jur. Ea are un scop. Are un design energetic.

Voi spune că 2024 pentru Shaumbra e un an al iubirii, pentru voi înșivă și, de asemenea, pentru a-i găsi pe alții pe care îi puteți iubi cu adevărat. Nu în modul vechi, ci într-un mod foarte liber, foarte nou.

Să respirăm profund cu asta și să o simțim. Și este... (Adamus suspină) E o varietate de lucruri. E metafizică. E spirituală. E sacră. E calea care va conduce planeta prin unele dintre provocările prin care trece chiar acum.

În regulă, acum e timpul pentru dat șuturi (câteva chicoteli). Dar pentru asta ați venit aici, nu-i așa? Voi spuneți: "În regulă, frumoasă discuție. Frumoasă discuție, dar hai să trecem la subiect. Să dăm niște șuturi în fund".

Blestemul Shaumbrei. Am vorbit puțin despre el în Keahak și cu Îngerii Crimson Circle.

Totul e chiar aici. Munca pe care o faceți – nici măcar nu vreau s-o numesc muncă – dar motivul pentru care vă aflați aici e uimitor. Vreau să spun, acest nivel de serviciu, ce facem noi în metafizică e fără precedent. Și glumesc din când în când pe tema asta, dar de fapt sunt foarte serios. La Clubul Maeștrilor Ascensionați, ei sunt atenți. Ei știu ce se întâmplă aici și cred că unii dintre ei sunt invidioși. Bravo lor. Cred că folosesc ceea ce facem noi aici ca model pentru grupurile lor, și aproape că pot dovedi asta.

Noi vorbim despre ceva aici, în grupurile noastre, în workshopurile noastre, în Shoud-urile noastre, iar șase luni mai târziu, un an mai târziu, ei vorbesc despre asta în grupurile lor. Și veți observa că lucrurile despre care vorbim noi aici, le discută și ei la scurt timp, pentru că  ceilalți Maeștri Ascensionați trag cu urechea (câteva chicoteli). Ne fură materialul. Dar noi vrem ca ei s-o facă, nu-i așa?

Noi deschidem calea. Și, într-un fel, e cam – mă supără puțin. Vorbeam seara trecută la Club și am spus: "Deci, da, facem progrese enorme cu Shaumbra. Acum mergem – pfft! – vă depășim băieți, nu doar în metafizică, ci intrăm în Iubirea 2.0". Iar ei sunt uimiți: "Uoaaa!" (mai multe chicoteli) "Unde-i asta? Unde putem afla mai multe despre asta?" Le zic: "Trebuie să veniți la Shoud-uri". Noi dezvoltăm această Iubire 2.0, Iubirea Maestrului, iar ei vor să afle mai multe despre ea. Dar, pe de altă parte, le verific energiile, și cumva: "Oh, văd ce se întâmplă aici".

Ei vă urmăresc, privesc Shaumbra, pentru că voi treceți primii prin asta. Iar ei își spun: "He, he, he! Lăsați grupul lor să treacă primii prin asta și să vedem dacă o dau în bară, se sparg în bucăți sau altceva. Apoi, dacă funcționează, atunci o vom face și noi". Ei bine, adevărul e că noi n-o dăm în bară. Nu ne spargem. Nu facem nimic din toate astea. Noi înaintăm cu grație și ușurință și trecem cu brio prin asta. Deci, într-un fel, ei ne spionează, dar e în regulă.

Dar problema e că există încă acest Blestem al Shaumbrei. În ultimele două luni, m-am gândit mult la asta încercând să-mi dau seama ce se întâmplă: toate instrumentele sunt acolo. Oamenii potriviți sunt chiar aici. Ăsta a fost angajamentul vostru, pasiunea voastră: să fiți aici chiar acum. Și voi vă străluciți lumina. Nu asta-i problema. De ce încă mai întâmpinați probleme? De ce încă mai aveți – nu toți; unii dintre voi se descurcă foarte, foarte bine – dar sunt încă prea mulți care au unele dintre vechile probleme, fie că-i vorba de abundență, sănătate, stimă de sine sau relații. Astea au fost, conform lui Tobias, cele patru domenii principale.

Și am ajuns să simt cu adevărat în asta și să vorbesc cu unii dintre voi noaptea. Dar când stăteam de vorbă, priveam de fapt dincolo de aparențe, ce se întâmplă? Adică, totul e acolo. Ar trebui să existe descoperire după descoperire, mai multă ușurință, mai multă grație, mai multă bucurie în viața voastră. Ce se întâmplă? Ce este acest Blestem al Shaumbrei? Vă voi întreba mai întâi pe voi, înainte de a vă da un răspuns. Așadar, Linda, cu microfonul. Ce cauzează acest tip de calamitate, un fel de...? Dați-i drumul.

TODD: Tocmai ascultam ce spuneai și încercam să mă conectez cu asta și, da, nu privesc ceea ce trăiesc ca pe o calamitate sau ca fiind restrictiv în vreun fel. Așa că, din moment ce am primit microfonul, am intuit că trebuie să fie ceva acolo, nu-i așa? (el râde)

ADAMUS: Corect. Da.

TODD: Dar, știi, așa cum vorbeam mai devreme despre a da drumul și a nu lupta, și asta a fost provocator pentru mine. Și cred că parte din ce-a însemnat să dau drumul [a fost] să dau drumul la luptă, deoarece acolo era o problemă de control de care eram conștient. Prin existența unei tensiuni, indiferent dacă eram pro sau contra, îmi permitea o anumită doză de control sau ce percepeam drept control.

ADAMUS: Da. Asta-i o observație foarte, foarte bună.

TODD: Așa că, atunci când i-am dat drumul, brusc, nu a mai existat niciun stimulent. Nu mai exista nimic de care să mă lovesc, nimic de controlat, de gestionat.

ADAMUS: Corect.

TODD: Deci, atunci, unde mă aflu acum? Pentru că are loc o expansiune, dar omul nu știe de unde vine, ce se extinde sau cum să răspundă acelui spațiu.

ADAMUS: Și, uneori, pentru că nu există tensiune, nu există luptă, crezi că nu se întâmplă nimic și cumva, ai eșuat. Dar, doar nu mai ai vechiul câmp de luptă.

TODD: Corect.

ADAMUS: Da. Și te obișnuiești cu asta după multe vieți, după această – îmi place cum ai spus-o – există o tensiune care e mereu acolo. E ceva la care să lucrezi, împotriva acelei tensiuni, să contracarezi acea tensiune. Și, deodată, când nu mai există, îți spui: "Ei bine, ce naiba fac eu aici?"

TODD: Așa e.

ADAMUS: Ei bine, urmează să fie descoperit.

TODD: Minunat.

ADAMUS: Da. Bine. Deci, Blestemul Shaumbrei?

TODD: Cred că ce îmi vine în minte e sentimentul că preiau prea multe. Adică, există o așteptare în a ști că sunt mare, iar apoi există această tranziție: cum se distilează asta în experiența umană.

ADAMUS: Da.

TODD: Iar a străluci lumina, cumva e – vreau să spun, înțeleg conștiința și există acest simț al ei. Când vorbeai despre Vince, parcă îmi curgeau lacrimi simțind-o pe Caroline în cameră. Deci, e ca și cum aș fi conectat cu asta, dar apoi, de asemenea, văd unele din lucrurile pe care le interpretez ca fiind dure pe planetă chiar acum.

ADAMUS: Bine.

TODD: Și asta stârnește o mare emoție în mine, să văd că se întâmplă acele lucruri, când știu că sunt în mine și apoi aspectele care au loc, că astfel de atrocități se pot întâmpla.

ADAMUS: Deci, dacă aș putea...

TODD: Da, te rog. Da.

ADAMUS: Ce spui tu e perfect, absolut perfect – "Dar atâta timp cât alții suferă pe planetă, trebuie să sufăr și eu". Bum!

TODD: Probabil că asta e.

ADAMUS: Unul dintre elementele Blestemului Shaumbrei. Parte din voi spune: "Cum pot să mă bucur de viața mea? Cum pot să merg liber, senzual, în ușurință și grație? Ar fi aproape ca o lipsă de compasiune. Ar fi aproape" – cum ați numi-o voi – "aroganță, dacă n-aș suferi şi eu într-o anumită măsură. Așadar, trebuie să păstrez un pic de suferință pe umerii mei, pentru a avea compasiune pentru ceilalți". Asta-i o prostie. Adică, nu, chiar este. Sună nobil și toate cele, știți, dar nu e, pentru că încă purtați lucruri care nu sunt ale voastre, ăsta fiind unul dintre celelalte Blesteme ale Shaumbrei. Încă simțiți că: "Trebuie să rămân conectat la suferința de pe restul planetei. Dacă voi fi capabil să îmi strălucesc lumina, ar fi bine să știu în ce o strălucesc". Nu, deloc, pentru că asta nu va face decât să vă rețină. Doar dacă vă place să suferiți. Poate. Dar eu nu cred asta.

TODD: Se simte ca şi cum reţinerea e dacă dau drumul la asta.

ADAMUS: Da. Și în același timp ai făcut o declarație. Ai spus că întotdeauna – parafrazez – dar întotdeauna ai știut că ai avut mai mult decât alții; pur și simplu mai multă energie, mai multă perspicacitate, poți duce mai mult în spate decât majoritatea celorlalți. Așa că, o faci. Cu toții faceți asta. Sunteți mai rezistenți. S-ar putea să fiți senzitivi, dar sunteți pur și simplu mai rezistenți. Puteți rezista mai mult, așadar continuați să purtați mai multe în spate. În timp ce, chiar nu trebuie să cărați nimic. Dar e un Blestem al Shaumbrei: "Pot să mă descurc cu povara. Pot s-o duc pe umeri". Credeți că ceilalți chiar apreciază asta? (câteva chicoteli) Ei vor adăuga la povara de pe umerii voștri, știți.

TODD: Da.

ADAMUS: Vă vor încărca pe voi, în timp ce ei se descarcă. Nu merită. Da, nu merită. Bine.

TODD: Mulţumesc.

ADAMUS: Foarte perspicace. Încă câțiva. Linda dă târcoale, toată lumea se ferește (Adamus chicotește). Salut, dragă.

SHAUMBRA 1 (femeie): Salut.

ADAMUS: Salut. Blestemul Shaumbrei. Te surprinde?

LISA: Sunt dezamăgită mai mult decât surprinsă.

ADAMUS: Da. Ştiu. Şi eu la fel.

LISA: Da (câteva chicoteli).

ADAMUS: E ca și cum, "Poftim?! De ce? Ce se întâmplă?" Tobias și cu mine am avut și câteva discuții despre asta, iar el spune: "Oh! Ai dreptate. O fac. Întotdeauna au făcut-o, știi, și continuă s-o facă. De ce? N-are sens".

LISA: Tradiţia?

ADAMUS: Tradiția. Da, da! Așa e! (mai multe chicoteli) A spus că e ca blazonul familiei, știi, trebuie s-o faci. Deci, care sunt celelalte lucruri implicate în acest Blestem al Shaumbrei?

LISA: Ai enumerat mai multe.

ADAMUS: Mm hmm. Dar tu, personal? Ce...

LISA: Oh.

ADAMUS: Da.

LISA: Chestia cu compromisul pe care l-ai menţionat recent, doamne, m-am trezit, știi tu, ducându-mă la lac să-mi caut sabia (râde).

ADAMUS: Da, da, da!

LISA: (chicotind) Nu voi mai face compromisuri!

ADAMUS: (chicotind și el) Ai găsit-o?

LISA: Ei bine, am găsit o grămadă, unele mai mici.

ADAMUS: Da, da. Da.

LISA: Deci, da. Da, nu, ştii tu…

ADAMUS: Da. Doar așteptând acea mână să iasă din ape ținând sabia (ea râde). Da.

LISA: Așa că, da, tocmai îmi găsesc un echilibru între acel compromis și nicio luptă. Fără compromis, fără luptă.

ADAMUS: Da. De fapt, nu e chiar atât de greu. Știi, ați făcut cu toții compromisuri. Asta e una dintre celelalte fațete ale Blestemului Shaumbrei, compromisul.

LISA: Oh, da.

ADAMUS: Există o diferență între a face compromisuri și a coopera. Știi, atâta timp cât ești aici, pe această planetă, trebuie să cooperezi. Vom vorbi despre asta în ProGnost, legea nu este a voastră, dar există un nivel de cooperare. Dar a face compromisuri? Să te vinzi? Să faci ceva cu jumătate de măsură? Nu. Nu e prea bine. Așa că, da, compromisul e pe acea listă. Da. Poți să nu faci compromisuri?

LISA: Nu! Nu pot să fac compromisuri (se strâmbă şi chicoteşte).

ADAMUS: Așa-i. Sună ciudat. Da. Nu, compromisul nu te va ajuta niciodată, nici pe tine, nici pe alții. Te trădezi singur. Dar în momentul în care ești, de exemplu, sub presiune, când ai o situație dificilă, apelezi din nou la asta: "Trebuie să fac un compromis. Trebuie să păstrez apele calme aici". Dar, în cele din urmă, furtuna tot apare. Ai putea la fel de bine să termini cu ea chiar atunci și acolo. Fără compromisuri. Știți, "Namaste. Tu mergi pe drumul tău, eu pe al meu. Aloha". (ei chicotesc) Bine. Mulțumesc. Încă câțiva.

LISA: Cu plăcere.

ADAMUS: Hei, Kerri, la ce oră e cina?

(pauză, fiindcă Kerri nu răspunde)

Mă întreb cât de mult ne putem întinde. Ea bea! E beată! (râsete) Oh, nu! (Adamus chicotește) N-am intenționat asta! Îmi pare rău să vă anunț, dar n-a mai rămas lichior St. Germain (mai multe chicoteli). Da. Salut, Terry.

TERRY: Salut.

ADAMUS: Bună. Deci, Blestemul Shaumbrei, ce mai conține? Ce te reține? De ce? Totul e acolo. Totul e acolo, ce te reține?

TERRY: Relația e probabil cea mai mare...

ADAMUS: Te afli într-una?

TERRY: Da, de 47 de ani.

ADAMUS: Patruzeci și șapte, e un timp îndelungat. Uau. Și asta e din cauza compromisului sau pentru că nu vrei să fii un Mare Maestru și partenera ta nu este? 

TERRY: Ei bine, cu siguranță partenera mea, uneori cred că avem acest tip de relație despre care ați vorbit fie tu, fie Tobias, în care unul dintre noi este acolo ca o ancoră.

ADAMUS: Exact.

TERRY: Ca celălalt să nu plece în zbor (Adamus chicotește). Iar eu am zburat mult în viața mea.

ADAMUS: Da. Da, ai făcut-o.

TERRY: Şi deci…

ADAMUS: Deci, ce faci cu ancora?

TERRY: Ei bine, știi, a fost o persoană minunată, să stea lângă mine, și... dar...

ADAMUS: Ooh! Există acel "dar". Bine.

TERRY: Ea e... înțelege chestia cu "Eu Sunt".

ADAMUS: Bun. Bun.

TERRY: Știi, mereu arunc în discuție mici lucruri pe care le-ai spus.

ADAMUS: Da.

TERRY: Nu iese bine (ei râd). Iese foarte prost!

ADAMUS: Cred că asta-i cealaltă parte a Blestemului Shaumbrei (râsete). Dacă menționezi aceste lucruri, nu sunt receptate prea bine.

TERRY: Oh, nu. Iese tare prost.

ADAMUS: Ești chiar în mijlocul unei dispute și ea e supărată pe tine pentru că îți lași hainele peste tot...

TERRY: Exact.

ADAMUS: ... și tu spui: "Eu Sunt cel ce Sunt" (mai multe chicoteli). "Poftim?! Ce?! Adună-ți chiloții de pe jos, Terry!"

TERRY: Da!

ADAMUS: “Eu Exist.” “Da, un pic prea mult, Terry!” Ştii tu (Adamus chicoteşte).

TERRY: Probabil că ai făcut asta înainte, Adamus, tu însuți (ei râd).

ADAMUS: Deci, ce faci? Asta-i o chestiune dificilă. Ce faci?

TERRY: Da, pentru că…

ADAMUS: Patruzeci şi şapte de ani, da.

TERRY: Știi, când vorbeai, poate despre chestia cu Îngerul sau ceva de genul ăsta, că o să faci chestia asta despre faptul că ar trebui să avem cu toții o experiență de – sper că ea nu se uită (râsete).

ADAMUS: Da! Asta ar fi convenabil (Adamus chicotește).

TERRY: Probabil că n-o face. Mă întreb uneori dacă fiica mea se uită pe furiș, dar...

ADAMUS: Da, da.

TERRY: Da.

ADAMUS: Să afle ce face bătrânul.

TERRY: Da. Da.

ADAMUS: Dap. Dă-le una dintre aceste broșuri (cu referire la 21 Realizări ale Shaumbrei). 

TERRY: Ştiu. Da.

ADAMUS: Da. Da.

TERRY: E un ajutor. Dar...

ADAMUS: Deci, să revenim la subiect.

TERRY: Care-i subiectul?

ADAMUS: De ce-i ăsta un Blestem al Shaumbrei?

TERRY: Despre ce vorbim?

ADAMUS: Blestemul Shaumbrei (câteva râsete).

TERRY: Blestemul Shaumbrei. Da. Deci, oricum, având de-a face cu această relație, și ai început să vorbești despre, știi tu, o iubire perfectă și despre faptul că toți ar trebui să putem ajunge în acest loc – să experimentăm o iubire perfectă. Mă gândesc, de exemplu, la Sam care se întoarce și o găsește – pentru că Tobias, ai impresia că doar s-a luptat cu asta până la final, nu-i așa?

ADAMUS: Așa e. Știi, și o parte din problema lui Tobias, cu dragostea și cu partenerele, e că era atât de evlavios. Adică, încerca atât de mult să-l mulțumească pe Dumnezeu tot timpul, încât nu și-a permis niciodată o dragoste adevărată. Nu credea că o merită, altfel Dumnezeu i-ar fi dat-o. Dumnezeu i-a dat niște nemernice adevărate și, știți, adică, a fost... (râsete). Nu glumesc! Le cunosc pe câteva dintre ele. Oh, Doamne! (mai multe râsete) Tobias, ce-a fost în capul tău? A spus că toate au fost căsătorii aranjate. Iar eu am spus: "Da, aranjate de blestemata ta de energie, pentru că tu nu credeai că meriți o relație fericită".

TERRY: Da.

ADAMUS: Da, au fost aranjate. Deci, ce faci, Terry? Ce faci tu?

TERRY: Deci, suntem pur și simplu blocați. Îmi las sufletul să se ocupe de asta, în ultima vreme.

ADAMUS: Ok. Bine.

TERRY: Am reușit cumva să mă conectez acolo și deseori am simțit o mulțime de lucruri în legătură cu relația sau cu fiica și nepoții mei, și așa mai departe, lucruri despre care nu vedeam cum se vor rezolva. Dar am lăsat să treacă o zi sau două, "Oh, da!" și s-au cam rezolvat de la sine.

ADAMUS: Ai citit articolul lui Cauldre, la care am dat într-un fel o mână de ajutor?

TERRY: Da, da, da.

ADAMUS: Nu m-a trecut ca și coautor, dar am fost acolo să-l ajut. Și doar să urci pur şi simplu la potenţialele mai înalte. Fără să încerci să urmărești sau să cauți ceva, ci doar să fii în acea conștiință, în acea dinamică energetică.

TERRY: A fost un articol foarte, foarte bun.

ADAMUS: Mulțumesc. Mi-a făcut plăcere să-l scriu (câteva chicoteli).

TERRY: Și eu am o chestie asemănătoare...

ADAMUS: Apropo, avem o mică bătălie aici, apropo de bătălii. Dar continuă.

TERRY: Nu, poate că mi-a plăcut mai mult ideea lui Geoff decât a mea, dar tot mă pot conecta într-un fel la asta.

ADAMUS: Aș putea – putem simplifica asta?

TERRY: Da.

ADAMUS: Iar ce spun se aplică în toată chestia asta cu Blestemul Shaumbrei. Ești într-o relație. O mulțime de lucruri bune.

TERRY: Da.

ADAMUS: Și a fost multă dragoste și multe beneficii pentru amândoi. Dar, foarte simplu, elibereaz-o. Elibereaz-o. Și asta nu înseamnă să o arunci pe ușă. Înseamnă... (câteva chicoteli) ei bine, unii dintre voi se gândeau la asta (câteva râsete). Da. Da. Ajungi acasă – bum! – afară cu ea! Nu, nu, nu! Vreau să spun, deconectați-vă energetic și apoi priviți, pentru că poate fi cu adevărat mai bună. Relația poate să ajungă la un cu totul alt nivel. Dar trebuie să o eliberezi.

TERRY: Da.

ADAMUS: Și s-ar putea, de asemenea, să se destrame, și nu contează cu adevărat. Și știu că partea umană spune: "Oh, contează, pentru că avem această..." Nu, chiar nu contează. Așa că elibereaz-o energetic în inima ta – "Te iubesc, te eliberez" – pentru că încă depinzi de ea pentru unele lucruri.

TERRY: Da, cred că am reușit să dau drumul la multe, dar mai sunt...

ADAMUS: Da, dar mult nu înseamnă totul, știi?

TERRY: Aşa e.

ADAMUS: Vreau să spun, asta-i vorba unui Maestru. O mulțime de – poți da drumul la multe.

TERRY: Ai putea să-mi spui aici în mod specific cum să dau drumul?

ADAMUS: Ai putea avea încă multe acolo. Poți să dai drumul la multe și tot să ai o mulțime de rahat. Deci, e vorba de libertate absolută, eliberând-o pe ea, sufletul ei. Ați fost împreună, ați împărțit, v-ați iubit și v-ați înfrânat reciproc într-o anumită măsură.

TERRY: Da.

ADAMUS: Tu pe ea și, în aceeași măsură, ea pe tine.

TERRY: Da.

ADAMUS: Deci, spui: "Ne acordăm libertate unul altuia". Chiar și tu îi acorzi pur și simplu libertate la nivel de suflet, la nivel uman și, privește ce se întâmplă.

Acum, omul, uneori, într-un caz ca ăsta spune: "Oh, Doamne! Un pic de libertate sau poate multă libertate". Dar eu vorbesc despre libertate totală. Omul intră în panică: "Ce se va întâmpla?" Apoi, omul începe să facă compromisuri și atunci lucrurile devin jalnice, iar tu te întrebi de ce nu merg lucrurile în viața ta. Îi acorzi această libertate, iar omul se poate panica pentru o clipă și poate trece prin tot felul de scenarii în minte, în legătură ce se va întâmpla, și trece prin scenariile de frică. Dar, de fapt, e cel mai bun lucru posibil. Lucruri pe care s-ar putea să nu vi le puteți imagina chiar acum se revelează, pentru că omul vine adesea dintr-un punct de vedere foarte limitat.

E înfricoșător să eliberezi pe cineva. E foarte înfricoșător să te eliberezi pe tine însuţi. Dar o faci și e un mod cu totul nou de a pune la lucru acea energie creativă.

TERRY: Pot să te întreb un lucru?

ADAMUS: Desigur.

TERRY: Un lucru care îmi tot vine în minte e că am de-a face cu propria mea energie, nu-i așa?

ADAMUS: Da.

TERRY: Este ea.

ADAMUS: Exact.

TERRY: Poate ca…

ADAMUS: În ultimă instanță, e energia ta. Da.

TERRY: Da.

ADAMUS: Da.

TERRY: Dar asta – atunci spun: "Ei bine, știi, asta e problema mea, energia mea", iar asta devine...

ADAMUS: Nu e problema ta.

TERRY: … lipicios.

ADAMUS: Eh, știi, nu chiar, odată ce ai lăsat-o să plece. Odată ce ai toată această energie sau energie lipicioasă, orice ar fi, și spui: "Nu mă voi mai juca cu asta. Știi, eram plictisit și făceam asta" sau orice altceva. O laşi pe toată liberă, și de fapt asta faci când o lași liberă. O lași liberă, iar apoi se întoarce într-un mod foarte diferit.

Una dintre dinamicile despre care am vorbit în recentele întâlniri și, de asemenea, în Keahak este – nu vreau să mă îndepărtez prea mult de la subiect aici. Avem un alt merabh. Avem câteva ființe ascensionate care ne așteaptă să facem ultimul merabh: "Hai odată, Adamus!"

TERRY: Ah!

ADAMUS: Și avem oameni flămânzi, iar Kerri și Vanessa așteaptă.

Așadar, toate experiențele voastre umane ajung în Akasha voastră. E ceva personal. Nu e de grup. E Akasha voastră personală. Tot ce ați făcut vreodată, în oricare dintre viețile voastre, stă acolo în localitatea Akasha (câteva chicoteli). Și totul stă acolo sus și fermentează și devine urât mirositor și murdar și toate celelalte, dar stă acolo. Sunt toate amintirile, toate modelele energetice a tot ce ați făcut vreodată. Și ajungeți în acest punct anume în care deveniți Maeștri și începe să se deschidă. La început, un pic, știți, ca și cum ar fi atât de multe acolo înăuntru, atât de multe gunoaie, și e ca o oală sub presiune. Și destul de curând se creează o mică scurgere (imită șuieratul unui ceainic), știți, începe să curgă pe o parte, și apoi destul de curând, din ce în ce mai mult. Aceste lucruri, toate amintirile, totul începe să părăsească Akasha. Și când se întâmplă asta, sufletul le apucă și spune: "Bine, e timpul pentru înțelepciune". Le înțelepțește, apoi le aduce înapoi ca Energie Nouă.

Despre asta am vorbit în cadrul reuniunilor, despre explorarea acestei Noi Energii, despre cum este ea diferită. Noua Lumină, cum e diferită. Și, revenind la ideea mea, dacă eliberezi ceva, îți dai de fapt permisiunea, ca om, de a-l lăsa să plece din Akasha, marea ta carte de înregistrări, iar acum îi permiți să fie transmutat în înțelepciune. Așadar, să te eliberezi pe tine însuți, să îți eliberezi partenerul, orice lucru de acest gen, pare greu. E înfricoșător, dar, în cele din urmă, ce ar putea fi rău în a lăsa ceva să fie liber?

TERRY: Exact.

ADAMUS: Cât de tare vrei să miroasă? Știi, adică… (Terry râde înfundat). Fermentează acolo.

TERRY: Exact.

ADAMUS: Bun. Nu se distilează. Fermentează. Bun. Mulţumesc.

TERRY: Da.

ADAMUS: Ok.

TERRY: Mulţumesc.

ADAMUS: Plăcerea e de partea mea.

Așadar, chiar trebuie să mergem mai departe, dar, Blestemul Shaumbrei înseamnă să căraţi greutăți în spate, pentru că voi credeți că trebuie s-o faceți. Suferiți, așa că voi credeți că asta înseamnă empatie. E un compromis. E – voi ajunge pur şi simplu la esență – încă jucați un joc, și e un joc care vă place. Altfel, nu l-ați juca. E încă vorba de a spune: "Bine, sunt la câteva momente distanță de Realizare. Sunt la câteva momente distanță, dar nu chiar". Cât timp aveți de gând să jucați acest joc? Chiar așa? Cât timp?

Acum, am început acest Shoud azi cu o muzică frumoasă și am spus: "Totul e chiar aici". Haideți s-o lăsăm să iasă la iveală acum. Haideți să trecem prin experiența modului în care tocmai am făcut o muzică frumoasă. Și asta-i valabil și pentru Blestemul Shaumbrei. E ca și când am spune: să trecem dincolo acum. Să ajungem la muzica frumoasă care e deja acolo. Să ajungem la senzualitate, la lumina, natura creativă a traiului ca om pe această planetă. O experiență minunată, apropo, dar hai să facem acel pas următor.

Deci, să ne oprim o clipă, înainte de a-i aduce pe prietenii mei. Să profităm de acest moment pentru a elibera Blestemul Shaumbrei pentru fiecare dintre noi, în parte, dar și pentru întregul grup. E ca un fel de nor care plutește în jurul Shaumbrei. Nu e copleșitor, dar e acolo. E ca un, știți voi, un pic de miros urât. Știți voi – el miroase aerul – ce-i asta? Adică, nu-i rău, dar e doar ca un miros un pic urât în cameră. Să-l lăsăm să plece.

(pauză)

Și pentru ca 2024 să fie anul nostru de intrare în Iubirea 2.0, trebuie să-l lăsați să plece. Chiar trebuie s-o faceți. Blestemul Shaumbrei este un pic de suferință inutilă. E o ezitare. E poate pentru că nu simțiți că sunteți destul de pregătiți sau – asta e de fapt un fel de conștiință joasă – e mai degrabă că încă vă distrați jucând jocul, altfel n-ați face-o.

Așa că, să ne mutăm dincolo de asta. Să lăsăm acel Blestem al Shaumbrei să plece.

Respiraţi foarte profund.

(pauză)

Mi-ar plăcea să mă întorc la Clubul Maeștrilor Ascensionați într-o zi, în curând, și să spun: "Am reușit. Am renunțat la acel vechi, vechi blestem. A fost greu. Știți, a fost greu, pentru că e ca un vechi prieten, într-un fel. Dar am făcut-o. Ne-am eliberat".

O respiraţie foarte profundă. Ah! Acel Blestem al Shaumbrei. Hm. 

Bine, acum să trecem la partea finală a întâlnirii.

Așa că, da, e greu uneori. E un joc uneori, dar e un joc dur și vă epuizează până la punctul în care abia mai puteți gândi. Abia vă puteți – (oftează) – ridica deasupra unora dintre situațiile haotice.

Vorbim despre a vă străluci lumina și despre a face adevărata muncă pe care ați venit s-o faceți pe această planetă, și știu că sunt momente în care vă epuizează. Dar ce am făcut e că am rugat o duzină din prietenii voștri și Maeștri Ascensionați să mi se alăture azi în Cercul de Lumină, iar ei vor radia lumina lor către voi. Și tot ce vă cer ei e ca voi să o primiți. E pentru voi.

(muzica începe)

Și nu există nicio agendă în ea. Nu spune: "Mary, ar trebui să faci asta sau aia". Ei vor doar ca voi să o primiți. Să o lăsați să vă umple inima.

Ei nu încearcă să vă schimbe. Nu veți simți nicio presiune sau împingere în lumina acestor ființe mărețe.

(pauză)

Nu veți simți nimic, nu veți percepe nimic altceva decât iubirea lor.

Să respirăm profund și ei se adună în cerc în jurul nostru.

(pauză)

Doisprezece dintre ei. Mă fac să mă simt ca Iisus (câteva chicoteli). Apropo, lui Iisus îi plac glumele cu Iisus. Da, da (Adamus chicotește). Da. De fapt, Yeshua are un bun simț al umorului. Iubește glumele. Nu iubește ritualurile. Nu iubește partea religioasă, dar iubește glumele. Adică, dacă nu poți spune o glumă despre Iisus, ce glumă poți spune, nu? Iisuse Cristoase! (râsete).

Bine. Bine. Acum, avem 13 (mai multe chicoteli). Yeshua tocmai ni s-a alăturat. Nu, serios. Adică, încă o ceașcă de cafea! Oh, a spus că nu bea cafea. Încă un păhărel de tărie (Adamus chicotește).

Așadar, vă cer doar să permiteți chiar acum și simțiți-le iubirea.

Sunteți acolo și faceți atât de multe pentru alții și pe plan intern cu voi înșivă. Când a fost ultima dată când i-ați permis lui Iisus și celorlalți să vă iubească pur și simplu? (Adamus chicotește)

Sunt corectat. Ar trebui să-i spun Yeshua, dar e mai amuzant cu Iisus, știți? În regulă, Yeshua Cristoase.

Așa că haideți să respirăm profund acum și să primim acea lumină. Vreau ca de data asta să fiți la capătul care primește. Întotdeauna sunteți la capătul care dăruiește.

(pauză)

Cred că acesta e cadoul vostru de Crăciun din partea mea și a lor, pentru voi.

Respirați foarte profund și lăsați lumina să strălucească, lumina lor către voi.

(pauză mai lungă)

Da, Yeshua ar vrea să postați niște glume despre Iisus pe rețelele voastre de socializare. Nu, serios. Adică, trebuie să râdeți.

Și doar primiți, vă rog.

Vreau ca voi să experimentați cum e să primiți lumina, pentru că voi o faceți pentru alții. Da, și pentru voi înșivă, dar să o primiți venind de la Maeștrii Ascensionați, de la figuri biblice și de la unii dintre prietenii dragi care au stat chiar pe aceste scaune înainte – Caroline, Sart, FM, DocCe.

Nu, îmi pare rău, Edith se întoarce. Oh, ea, ea... cred că ar fi putut ajunge la Clubul Maeștrilor Ascensionați, poate. Dar, nu, ea se întoarce. Așa că, țineți scaunul liber pentru ea. Într-o zi, dacă o fetiță va intra pe ușă și va purta o față de masă pe post de jachetă (râsete) sau rochie, "Edith, te-ai întors!" (Adamus chicotește)

Trebuie să râdeți, nu-i așa? Chiar trebuie să râdeți.

Acesta e un moment minunat pentru a primi acea lumină și a o simți, iar ea intră și cumva vă gâdilă.

Aproape că puteți simți acea lumină zâmbind și dorind să fie jucăușă.

(pauză)

Lăsați-o să pătrundă în voi și s-ar putea să nu simțiți nimic sau să nu aveți o reacție fizică. S-ar putea; s-ar putea să nu. Nu prea contează. E acolo.

Pentru unii dintre voi, ar putea dura zile întregi până să vă dați seama că ați simțit ceva. Nu contează. E chiar acolo.

(pauză)

Lumina cuiva e un lucru foarte frumos și interesant. Și când permiteți luminii lor să intre, oh, e foarte pură din cauza a ceea ce sunt ei, dar începeți să realizaţi că simțiți lumina tot timpul, de la toată lumea. Odată ce vă conectați aici, în acest fel, și o simțiți, realizaţi: "Doamne, de fiecare dată când vorbesc cu cineva, când interacționez cu cineva, mintea mea aude cuvintele și vede cum arată persoana și toate celelalte", dar există întotdeauna un nivel în care doar simțiți lumina lor. Iar despre unii ai crede că nu conțin deloc lumină. Nici măcar nu știu cum se scrie "lumină". Pentru majoritatea, e ca berea – l-i-t-e*. Dar apoi, la un nivel, undeva în interiorul fiecărei ființe se află acea lumină.

*n.tr.: bere cu puține calorii

Așadar, primind acest lucru, ce facem azi aici, mai devreme sau mai târziu, veți începe să simțiți și să percepeți lumina în ceilalți, indiferent cât de îngropată ar părea să fie.

(pauză)

Şi ei nu doar îşi strălucesc lumina. Ci într-un fel și fredonează un pic.

(pauză)

Şi vă îmbrăţişează.

Nu veți simți neapărat o mână pe umăr. E doar un sentiment de a fi înconjurat și îmbrățișat, ținut, reconfortat.

(pauză)

Dacă aveți vreo provocare acum, [dacă] spuneți: "Ei bine, nu simt că se întâmplă ceva", pentru că, vedeți voi, într-o lumină ca asta nu există nicio forță care se opune. Nu există nicio forță opusă. Nu există luptă. Așadar, nu simțiți dualitatea sau rezistența.

Așadar, ce trebuie să faceți e să respirați profund și să vă lăsați să treceți la un nivel mai înalt de conștiință, unde nu e nevoie să existe o rezistență, o opoziție, ceva care se simte diferit.

(pauză)

Așteptarea omului este: "Ei bine, voi simți ceva", dar această așteptare apare la nivelul dualității, ca să spunem așa. Așadar, să respirăm profund și să ne ridicăm la acel nivel unde nu există rezistență sau opoziție. Nu e un negativ, pozitiv. Nu e un eu, ei. E pur și simplu lumina lor.

(pauză)

Ca și în cazul vostru, când vă străluciți lumina, nu există o agendă. Nu există un bias. E doar pură curgere.

La fel se întâmplă și aici, acum, în timp ce primiți de la aceste ființe mărețe. Vreau să experimentați cum e să percepeți, să simțiți lumina.

(pauză)

Și ați putea spune: "Ei bine, asta se simte doar ca mine". Bingo! Da.

Când nu are o agendă, când lumina nu încearcă să vindece ori să repare sau să schimbe direcția, ci e pur și simplu acolo în lumină, în compasiune totală, urmează să fie simțită ca și cum ar fi a voastră.

(pauză)

Ce se întâmplă e că lumina lor dansează cu lumina voastră. Și pentru că este lumină și această nouă iubire, e foarte, foarte curată. Se va simți ca voi înşivă.

(pauză)

Și vreau să simțiți cât de bucuroși sunt ei când fac asta. Asta nu-i o muncă pentru ei. Nu-i greu de făcut. E pur și simplu bucurie.

Asta le place să facă.

(pauză)

Acum, Caroline sare până la tavan, atât e de fericită să fie aici. Și e plecată de foarte curând pe partea cealaltă, dar încă simte frumusețea (încep vocalize pe muzică). Aproape că o pot auzi cântând.

(pauză)

Îmi place când se întâmplă asta.

Să respirăm foarte profund (vocalizele continuă).

(pauză lungă)

Știți, când vă străluciți lumina, motivul pentru care sunteți aici pe planetă acum, cam așa este. Asta de fapt primesc unii sau alții la alte niveluri.

(pauză)

Am vrut ca voi să fiți azi cei care primesc.

(pauză lungă)

Doar primiţi-o. Asta-i tot.

(pauză lungă)

Să respirăm profund în Cercul de Lumină, pentru toți cei care s-au adunat azi aici doar pentru a-şi străluci lumina asupra voastră, pentru ca voi să simțiți cum este.

(muzica se opreşte)

Să respirăm profund şi să primim acea lumină. Bun, o respiraţie profundă.

O respirație foarte profundă.

Aşadar, dragi Shaumbra, Iisuse Cristoase, ce mai zi (câteva chicoteli).

Acestea fiind spuse, amintiţi-vă că totul e bine şi devine din ce în ce mai bine în toată creaţia.

Eu Sunt Adamus. Mulţumesc (publicul aplaudă).