MATERIALELE CRIMSON CIRCLE

Seria ILUMINĂRII

SHOUD 2 – Prezentat de ADAMUS SAINT-GERMAIN, transmis prin channel de Geoffrey Hoppe

Prezentat la Crimson Circle
4 noiembrie 2023
www.crimsoncircle.com

Eu Sunt cel ce Sunt, Adamus din Domeniul Suveran.

Ah! Dragi Shaumbra, bine ați venit. Bine ați venit. Un mod atât de frumos de a deschide acest Shoud. Un cântec atât de frumos și emoționant (cu referire la acest videoclip). Și mereu, dacă ascultați unele dintre aceste cântece pe care le aveți, dacă priviți aceste videoclipuri muzicale, și, de asemenea, dacă doar le simțiți din punct de vedere al sufletului care vă cântă, și voi cântând sufletului, nu e vorba doar de dragostea omenească despre care se cântă atât de des, ci imaginați-vă că e vorba despre sufletul care vă cântă. Ah! Capătă un sens atât de profund, foarte profund și mult mai frumos.

Așadar, ce mod minunat de a începe acest Shoud – Shoud-ul 2 al Seriei Iluminării. Iată-ne aici în Kona. Suntem aici de ceva vreme cu Cauldre și Linda și cu cei care vin la workshopuri și cu atât de mulți dintre voi care vă aduceți energiile aici, în mod non-fizic, desigur. Dar vă aduceți energiile aici.

Ei bine, azi am avut câteva momente în plus. Am ascultat prezentarea lui Cauldre și a Lindei, prima parte. De multe ori sunt ocupat să mă pregătesc și pur și simplu n-am timp pentru toate diapozitivele, vorbăria și toate celelalte. Dar azi am avut câteva minute în plus și i-am auzit vorbind despre această "săptămână infernală". Imediat am identificat, am crezut că vorbesc despre mine, și am realizat că vorbeau despre volumul enorm de muncă pe care trebuie să-l facă în această săptămână, pregătindu-se pentru revistă și pentru Shoud și toate celelalte lucruri care vin cu asta. Dar am încercat să-l bat pe Cauldre pe umăr și să-i spun: "Cauldre – heh! – nu-i vorba doar de tine, de personal, atunci când e săptămâna infernală. Privește din punctul meu de vedere. E săptămâna infernală pentru Adamus".

Ei bine, toată lumea știe că se apropie Shoud-ul. Urmează să ne adunăm. Urmează să ne aducem energiile laolaltă. Iar asta e de departe cea mai activă săptămână pentru mine, de două sau trei ori mai activă decât o săptămână obișnuită, deoarece Shaumbra simte energiile și asta scoate la iveală problemele și, dintr-odată, toată lumea mă cheamă. Cel puțin, în Crimson Circle aveți un serviciu pentru clienți. Aveți – cum îi spuneți voi – serviciul clienți al biroului Zen și multe persoane se ocupă de asta și lucrează cu Shaumbra. Pe mine, mă cheamă direct. N-am un asistent. Trebuie să răspund la apeluri și toată săptămâna: "Adamus, asta nu funcționează. Adamus, aia nu funcționează. Adamus, dar tu ne-ai spus. Adamus asta, Adamus cealaltă".

Răspund personal la fiecare dintre solicitările voastre, dar astea sunt niște nopți lungi. Aveți tendința de a mă chema la ora unu, două, trei dimineața. Nu înțeleg de ce nu mă chemați la ora zece dimineața, ora voastră. E miezul nopții și voi mă chemați: "Adamus, ce ar trebui să fac?" Ei bine, e cineva – cineva anonim despre care voi vorbi aici; nu-i voi da numele – care m-a sunat complet exasperată noaptea trecută, exasperată: "Adamus! Dar mi-ai spus..."

Ei bine, în primul rând, nu ți-am spus. Mai întâi de toate, noi vorbim despre ce se întâmplă în lume cu energiile, cu metafizica, dar eu nu vă spun exact: "Asta se va întâmpla" sau "Aia se va întâmpla". Așadar, a trebuit s-o corectez imediat cum a început, și să spun: "Nu, nu ți-am spus". Am zis: "Noi vorbim despre aducerea luminii voastre pe planetă, dar asta nu înseamnă că nu veți avea zile care să nu fie puțin provocatoare. Încă rămâneți aici, pe planetă, ca niște Maeștri întrupați. Veți avea zile de gravitație", așa cum le numesc acum, sau zile infernale.

Deci, ea era destul de supărată pe mine și știu că unii dintre voi s-ar putea să știți cum e asta. Destul de supărată pe mine – n-ar trebui să zâmbesc; Cauldre îmi spune să-mi șterg zâmbetul de pe față, dar ea era supărată pe mine – și a spus: "Adamus, ce-ar trebui să fac? Ce-ar trebui să fac?"

Iar eu am spus: "Draga mea, pur și simplu relaxează-te. Doar relaxează-te. Te pui singură în încurcătură. O iei razna. Ești ca Pălărierul Nebun din Alice în Țara Minunilor. Te lovești de pereți. Te-ai băgat singură într-așa o frenezie. Te-ai băgat atât de mult în dramele din mintea ta și te întrebi: ‘Ce urmează să se întâmple? Ce-ar trebui să fac? Ce-am făcut greșit? Unde ar trebui să mă duc în continuare? Unde e ghidarea mea?’"

E copleșitor uneori. Copleșitor. Dar i-am cerut, i-am spus: "Pur și simplu relaxează-te. Respiră profund." Ea zice: "Cum naib… să mă relaxez când am atâtea chestii care se întâmplă în viața mea?! Iar tu mi-ai spus..." Eu: “Uooa, respiră profund”.

"Respir tot timpul! Și pur și simplu nu funcționează. Și la naiba cu permiterea. Sunt atât de sătulă de permitere!" Și, desigur, mă așez – și nu râd, nu, nu, nu, nu-i asta; însă mă așez confortabil – bine, o luăm de la capăt. Urmează să trecem prin toată chestia asta. Vom trece prin toate ciclurile dramei. Vom trece prin toată constipația (Linda strănută) – Noroc – toată constipația și toate problemele. Și am spus: "Doar oprește-te un moment și relaxează-te. Cum vei reuși să faci ceva? Cum vei ajunge undeva dacă ești în această frenezie?"

Uneori cred că Shaumbra preferă să fie în frenezie, le place să aibă toate aceste lucruri în desfășurare, pentru că atunci nu trebuie să se uite cu adevărat la ce se întâmplă cu adevărat în interiorul lor și în întreaga lume. Așa că intră în – nu toți, desigur, dar unii dintre voi – intrați în aceste frenezii nebunești. Și după ce am ascultat-o: "Dar Adamus..." și "Mi-ai spus..." și bla, bla, bla, bla, bla: "Doar respiră profund și relaxează-te". Și în cele din urmă, a făcut-o.

În final, cei mai mulți dintre voi realizați că trebuie doar să vă relaxați. De ce? Ei bine, poate că n-aveți nicio altă opțiune în acel moment. Poate v-ați epuizat (Adamus chicotește) și nu mai puteți continua la fel, în acea stare de nebunie. Și, din nou, Cauldre îmi spune să-mi șterg zâmbetul de pe față, să fiu mai serios. Dar, zău, adică, e aproape comic. E aproape comic.

I-am spus: "Doar relaxează-te. Respiră profund. Respiră profund și doar simte. Nu toate lucrurile astea care se întâmplă acolo, ci doar simte. Hai, hai" – i-am spus, am zis: "Lasă-mă să te iau de mână", metaforic vorbind. "Hai să ne întoarcem la lucrul foarte simplu: "Eu Exist. Eu Exist." Ea începu să spună pe nerăsuflate: "Nu vreau să exi..." I-am tăiat-o: "Întoarce-te la acel ‘Eu Exist’”. Chestii foarte simple. Foarte simple.

Ea s-a liniștit un pic. A spus: "Dar ce înseamnă asta, Adamus, ‘Eu Exist’? Știi, când am toate aceste probleme și toate aceste chestiuni, iar tu îmi spui..." Nu. "Stai puțin. Simte în asta pentru o clipă, ‘Eu Exist’. Destul de special. E destul de special că poți avea chiar și aceste sentimente de, ce anume, furie, consternare, confuzie. E chiar uimitor. Dacă n-ai fi existat sau dacă ai fi datorat existența ta unei altei ființe, nici măcar n-ai fi putut simți asta. N-ai fi putut simți stresul și supraîncărcarea și faptul că tu însăți o iei razna. Așa că, de fapt, e un lucru bun că poți simți aceste lucruri.

"În egală măsură, poți simți ‘Eu Exist. Eu îmi creez propria viață. Eu Exist. Pot simți aerul. Îmi pot auzi propriile gânduri. Pot auzi muzică frumoasă. Pot simți că exist în acest tărâm al materiei, al fizicului și al Pământului.’"

I-am spus: "Doar respiră profund și relaxează-te. Hai să vorbim un pic aici. Să mai stăm puțin aici cu ‘Eu Exist’. Încă puțin. Și știu că o parte din tine spune: ‘La naiba cu existența’, dar, de fapt, e un lucru frumos. Nici măcar nu e un miracol, e totul."

Și n-am vrut să folosesc prea multe clișee cu ea atunci, deoarece știu ce efect au și știu că mulți dintre voi ajungeți la un punct în care nu mai vreți să auziți niciun clișeu despre nimic, de parcă vă vine să vomitați. Dar i-am spus: "Știi, frumusețea e că vei exista mereu și nu trebuie să-ți faci griji că vei dispărea din existență. N-ai luat vreodată ființă, adică să te fi născut sau ceva de genul ăsta. Întotdeauna ai fost. Dacă simți în asta pentru o clipă, lucrurile încep să fie puse în perspectivă, iar micile lucruri enervante din timpul zilei încep să dispară. Și poți doar fi cu acel ‘Eu Exist și, da, pot simți stres și tensiune, pot simți iritare și furie. Pot simți și bucuria vieții. Îmi pot simți propriile vise'".

Așa că, am vorbit un pic amândoi și i-am spus: "Chiar înțeleg. Nu-i ușor să rămâi pe planetă acum, dar e atât de important să te relaxezi în ce faci." Știți, chiar nu vă puteți străluciți eficient lumina când sunteți stresați. Chiar nu puteți. Cu toții ați încercat. Cu toții ați încercat: "Îmi voi străluci lumina, dar, doamne, am toate astea în minte". Pur și simplu nu funcționează prea bine. E vorba de toată chestia cu statul pe bancă. Luați-vă o cafea sau o bere sau orice altceva, stați pe o bancă din parc și pur și simplu: "Ahhh!" Asta-i tot, doar "Ahh!" Și apoi, când faceți asta, când vă relaxați, când ieșiți din acea nebunie a minții, din întorsul pe toate fețele, din încercarea de a înțelege lucrurile și bla, bla, bla, bla, bla (Adamus chicotește) și încetați să mă chemați pe mine ca primă și ultimă resursă, începeți să realizați – uau! – se întâmplă multe acum pe această planetă. Se întâmplă multe.


Lumea și Lumina Voastră

Ne aflăm în Apocalipsă. Suntem adânc în Apocalipsă, de când, de vreo șapte luni, și se întâmplă atât de multe la multe niveluri. Nu se vede la suprafață. Lucrurile se petrec mai întâi la un nivel subtil. Cu toate astea, vedem multe la suprafață. Chiar acum, vedeți punctul culminant al unei vechi bătălii angelice care își are originea cu foarte, foarte mult timp în urmă, cu mult înainte ca voi să veniți pe Pământ, și care a ieșit din nou la suprafață pe planetă. Și, așa cum am spus în ultimul nostru Shoud, asta ar putea fi penultima bătălie Hapiru, poate ultima. Am simțit în asta, săptămâna aceasta, urmărind ce se întâmplă, și văd că ceva se schimbă în leadership.

Știți, aveți acești lideri – liderii politici, liderii militari – care evaluează în mod constant ce trebuie să facă în continuare și ce trebuie să facă pentru a-i contracara pe ceilalți, care vor fi acțiunile lor. Dar am văzut ceva săptămâna aceasta. Pe măsură ce se gândesc la asta – și, desigur, ei sunt programați și plătiți să se gândească la victorie – se uită la asta și unii dintre ei încep să realizeze că nu există victorie. Nu există victorie. Chiar dacă se câștigă bătălia, războiul ar putea continua la nesfârșit. Și a fost o adevărată schimbare care a avut loc la niște niveluri foarte înalte.

Au fost acele momente "aha!" pe care le-au avut unii dintre acești lideri, separat de momentele când stăteau într-o ședință importantă, discutând și planificând următoarele acțiuni. Oh, ceva de genul: se trezesc la două dimineața sau sunt la duș, sau poate fac o plimbare și realizează că nu se poate câștiga războiul. Bătălii, da, dar nu războaie. Și ce faci? Câte vieți se vor mai pierde? Câtă suferință în plus? Și, bineînțeles, apoi intră în această stare de spirit: "Ei bine, eu sunt aici pentru a reprezenta poporul și trebuie să câștigăm". Însă încet, dar sigur, ceva se întâmplă, și e rezultatul direct al luminii, al conștiinței de pe planetă, când ei văd dintr-odată o perspectivă mai largă, nu doar perspectiva din sala lor de război, ci o perspectivă mai largă care-i face să spună: "Stai așa. Unde va duce asta pe termen lung? Va exista vreodată o victorie reală? Ce se întâmplă acum cu restul lumii, chiar dacă noi vom câștiga aici, în Orientul Mijlociu?"

Și asta se întâmplă de ambele părți. Ambele părți încep să spună: "Încotro se îndreaptă toate astea?" Dacă lucrurile continuă în direcția asta, dacă există lumină pe această planetă, s-ar putea să existe – și Cauldre mă verifică aici. Întotdeauna îmi place când face asta. Știți, Cauldre: zero, Adamus: o mie. Eu câștig.

Dacă asta continuă, s-ar putea să existe niște scuze. Adică, să urmeze niște scuze publice. Și știți ce se întâmplă. Știți ce se întâmplă când vă certați cu cineva și amândoi vă susțineți punctul de vedere și continuați să vă certați. Și apoi ceva se schimbă și cineva își cere scuze. În general, asta face ca cealaltă persoană să se relaxeze, să înceteze comportamentul agresiv și să întoarcă scuzele.

Vă puteți imagina asta? În Orientul Mijlociu, cu Hapiru, dacă se întâmplă așa ceva? Și asta se întâmplă datorită unui singur lucru: e lumina, e conștiința. Asta e. De aceea se întâmplă.

Așa că i-am spus tinerei doamne Shaumbra: "Tu simți toată această tensiune și te implici în ea, pentru că ai mai fost în astfel de situații; pentru că ai fost pe Pământ, pe această planetă, pentru mult timp; pentru că ești foarte familiarizată cu ce se întâmplă cu energiile familiei Hapiru și le simți." Și, referitor la discuția pe care tu și Cauldre ați avut-o mai devreme – ascultam, azi.

LINDA: Oh, mulțumesc.

ADAMUS: Da. Da. Acea discuție, vorbind despre agendă. Acum, când ai o agendă și încerci să pompezi lumină, asta pur și simplu înseamnă săgeți, săbii și gloanțe. Asta-i tot. Când ai o agendă și spui: "Ei bine, îmi trimit lumina către israelieni", e ca și cum ai trimite pur și simplu o grămadă de muniție în plus. E atunci când nu ai o agendă; când realizezi că această planetă are nevoie doar de lumină. Ei n-au nevoie de opinia ta (Adamus chicotește). Nu au nevoie de părtinirea ta. Ei au nevoie doar de lumină. Și i-am spus: "Tu simți asta. Simți plecarea Gaiei și toată agitația".

Dacă te bagi în aceste lucruri care nu sunt ale tale, nu te ridici deasupra lor. Iar tu spui că te bagi acolo și că-ți strălucești lumina și că faci toate celelalte lucruri, și apoi mi te plângi că lumina ta nu este eficientă, lumea e mai rea ca oricând. Știi, atunci când o strălucești, dar ai o agendă, ea se întoarce împotriva ta. Se duce în afară și apoi se întoarce la tine. Nivelul agendei, nivelul dorinței pentru un anumit rezultat, să spui că vrei ceva într-un fel sau în alt fel, nu-i vorba despre asta. Lumina pe care sunteți capabili s-o radiați către planetă acum nu are – știți voi, dacă vă străluciți lumina și planeta explodează mâine, nu contează. Eh, nu-mi arătați degetul. Nu contează. Ați făcut ce ați venit aici să faceți. Depinde de ceilalți, de cei care nu sunt la fel de conștienți sau iluminați, ce vor face cu ea.

E vorba, la propriu, de a vă străluci lumina în mod deschis. Când eu îmi strălucesc lumina către voi, heh, sau când voi vă aflați în calea luminii pe care eu o strălucesc, eu nu sper ca voi să aveți o viață mai sănătoasă și mai abundentă. Adică, sper, dar nu pentru asta strălucesc. Strălucesc pentru ca voi să vedeți că puteți avea asta.

Există tot acest stres legat de mediul înconjurător, și a devenit o altă cauză. A devenit noua politică. A devenit noua bătălie. Și nu spun că e real sau nu. Spun că Gaia pleacă și e timpul ca oamenii să-și asume responsabilitatea.

Aveți războiul dintre Rusia și Ucraina. Am vorbit mult despre asta. Aceea e o altă zonă uriașă de tensiune, și mulți dintre voi preluați asta. Și aveți și alți oameni în viața voastră. Aveți toate lucrurile, ca să nu mai vorbim despre această evoluție rapidă a tehnologiei. Ce se întâmplă e fără precedent. Pentru mine, chiar și în calitate de Maestru Ascensionat, urmăresc ce se întâmplă cu tehnologia.

Zilele trecute, Cauldre i-a atras atenția Lindei asupra unui lucru și a fost atât de corect. El spunea că acest grup muzical, Beatles, au fost destul de revoluționari. De curând au lansat ultimul lor cântec, Now and Then (Acum și Atunci), și este și un videoclip. Ani și ani, decenii după ce s-au despărțit, după ce doi dintre ei sunt deja pe partea cealaltă – unul dintre ei s-a reîncarnat din nou; celălalt nu – au scos acest nou cântec, folosind tehnologia pentru a potrivi semnalele vocale, semnalele sonore, și apoi folosind tehnologia avansată pentru a crea un videoclip, cu cei patru împreună, în ceva care curge fără probleme și în care pare că sunt cu toții împreună în studio. Nu-i stângaci. Nu-i artificial. Arată foarte, foarte realist. A fost un rezultat al tehnologiei.

Acum, lucrul important e că tehnologia există aici de puțin timp. Alții au folosit-o pentru alte lucruri. Dar ce s-a întâmplat în sine a fost uriaș, deoarece – acest grup, Beatles, este emblematic. Sunt cunoscuți de majoritatea oamenilor de pe planetă. Iar acum, să vezi acest tip de tehnologie la lucru, nu mai e vorba doar că e în laboratoare sau în centrele de cercetare sau e folosită de tocilari. Acum e adusă la un adevărat nivel al conștiinței de masă.

Tehnologia, ce e real și ce nu e? Când îi puteți aduce pe ceilalți înapoi? Și cealaltă întrebare este: când îi aduci înapoi pe cei doi – George Harrison și John Lennon – care au plecat și îi aduci înapoi, oare e doar o reconstrucție digitală sau există o conștiință acolo? Există un acord acolo? Cu alte cuvinte, sunt ei acolo, în conștiință?

Toate astea se întâmplă acum pe planetă, iar unii dintre voi sunt prinși în ele și provoacă toată această consternare. Vă răzbunați pe voi. Vă gândiți că e ceva în neregulă cu voi. Vă întrebați ce ați făcut greșit. Vă întrebați de ce sunteți încă în acest mod nebunesc, nebunesc de funcționare.

Respirați profund și doar relaxați-vă. Astea nu sunt ale voastre. Dați-vă voie să le simțiți și să le experimentați. Lăsați-vă cuprinși de senzualitatea a tot ce se întâmplă, dar nu sunt ale voastre. "Ridică-te deasupra", așa i-am spus. "Ridică-te deasupra."

I-am spus: "Știi, tu chiar n-ai nicio problemă în viața ta, în afară de tine. Heh! Dar nu sunt probleme majore. Și tot ce există acolo e pur și simplu pentru că încă ești prinsă. Încă ești prinsă deoarece încă nu înțelegi destul de bine toată chestia cu a lăsa lumina să curgă prin tine și a te lăsa pe tine însăți s-o emani, s-o radiezi către planetă." Și am spus: "Trebuie să dau Shaumbrei o lecție a luminii? Trebuie să vorbesc despre ce trebuie să faceți ca să vă lăsați radianța să iasă? Dar trebuie să renunți la agendă. Trebuie să renunți la așteptări", i-am spus. "Altfel, vei sfârși exact acolo unde ești. Vei sfârși între ciocan și nicovală. Nu vei mai ști ce să faci. Vei ajunge să-ți afectezi sănătatea pentru lucruri care chiar nu-ți aparțin. Doar relaxează-te și nu uita că lumea se schimbă într-un ritm foarte, foarte rapid. Se întâmplă mai multe decât oricând, iar ăsta-i un lucru bun. De aceea ești aici. Asta ai vrut."

Ei bine, în final a respirat foarte profund de câteva ori și a început să se relaxeze, am continuat să vorbim și ea a spus: "Știi, de fapt, ai dreptate. Viața mea e destul de bună. Ar putea fi mai bună, dar e destul de bună. Mă las prinsă în toate și cu toți ceilalți, și apoi redirecționez asta către mine și atunci lumina mea nu mai curge. De fapt, lumina mea se diminuează și este toată instabilă și în valuri, și apoi mă întreb cu ce am greșit, iar apoi mă înfurii pe tine, Adamus". Iar eu am râs și am ținut-o din nou de mână și i-am spus: "Doar relaxează-te și nu-ți mai face atâtea griji pentru ce se va întâmpla în viitor. Încetează să te mai îngrijorezi pentru ce se întâmplă în viitorul tău, în primul rând. Mereu faci asta, la fel ca mulți alți Shaumbra: ‘Ce se întâmplă cu asta? Ce se întâmplă cu aia? Ce urmează?’ În momentul în care faci asta, ai ieșit din grație. Ești în afara curgerii. Nu trebuie să te îngrijorezi pentru ziua de mâine."

Acum, Cauldre sare aici și spune: "Dar nu trebuie să planificăm?" Nu în mod obsesiv. Știi tu, dacă știi că trebuie să duci gunoiul mâine dimineață pentru că vine camionul, da, e bine. Dar să-ți planifici obsesiv toată săptămâna viitoare, luna viitoare, anul viitor? Nu, nu trebuie să faci asta, deoarece probabil oricum se va schimba. Așa că, de ce să pierzi atâta timp? Planificați, da, că, știți voi, mâine poate trebuie să mergeți la magazinul alimentar sau că un proiect trebuie predat mai târziu în cursul săptămânii. Însă renunțați la cea mai mare parte din planuri. Într-adevăr, serios, renunțați la cele mai multe dintre ele și nu vă mai faceți griji în legătură cu asta.

Vă faceți griji pentru ce vi se va întâmpla și, oh: "Nu te-ai săturat de toate astea?" Am întrebat-o. Și, ei bine, a izbucnit în plâns. "Ba da", a spus ea. "Chiar m-am săturat de toate astea. M-am săturat de presiunea constantă, de dezamăgirea constantă, de sentimentul constant că pur și simplu nu fac ce trebuie."

I-am spus: "Da, exact atunci trebuie să te oprești și să te relaxezi. Se întâmplă foarte multe aici care chiar nu sunt ale tale, și când te relaxezi, lucrurile doar încep să se rezolve. Dar trebuie să renunți la așteptări. Când te relaxezi, te readuci pe tine în echilibru. Ești mult mai eficientă atunci, când permiți luminii tale să radieze, și primul loc în care radiază este spre tine, spre tine însăți".

Așa că, pentru voi toți acum, doar relaxați-vă. Puteți să mă înjurați, să mă ocărâți dacă vreți, dar apoi relaxați-vă. Faceți exact ce ați venit să faceți aici. Și, da, încă mai sunt probleme, dar o parte din ele se datorează faptului că vă stresați în privința lor. Spuneți că permiteți, dar este o permisiune controlată, care nu e cu adevărat permitere. E timpul ca noi toți doar să ne relaxăm puțin.

Să respirăm profund împreună.

Treaba mea acum e să vă spun că sunteți aici, făcând ce ați venit să faceți, și nu trebuie să fie atât de greu. Chiar nu trebuie. Și știu că unii dintre voi strigă la mine acum: "Am încercat totul, Adamus!" Ați încercat să vă relaxați cu adevărat și să permiteți? Vreau să spun, în profunzime. Până în miezul miezului. Nu oarecum, nu poate. Nu un pic. Nu s-o probaţi, ci în profunzime. Să vă relaxați și să permiteți. Și încetați să aveți agende atunci când vă radiaţi lumina. Nu prea ajută. Chiar nu ajută. Nu înseamnă să sperați că toate animalele de pe planetă vor fi salvate. Imediat, sunteți în agendă. E vorba de a vă străluci lumina, iar asta dă voie celei mai mari șanse cu cel mai înalt rezultat să aibă loc. Deci, pentru asta... (Adamus ia o înghițitură din băutura sa).


Slăbirea Forţelor

Celălalt punct pe care am vrut să-l aduc în discuţie e că există o mulțime de forțe care acționează în acest moment pe planetă. O mulțime de forțe cu care a trebuit să vă confruntați mult timp. Acestea încep să slăbească. Acestea încep să se relaxeze. Nu mă refer doar la forțele politice, la oameni sau la lucruri de genul ăsta. Ci vorbim despre forțe metafizice care au fost aici dintotdeauna, iar ele încep să slăbească și să se relaxeze datorită conștiinței, datorită luminii.

Câteva dintre lucrurile de bază – timpul. Timpul începe să se destindă. Și la început, e puțin derutant. Când timpul nu mai e ce era, o parte din sinele vostru uman se supără și se stresează. Gândiți: "Uit de timp" și "Nu sunt la timp, pentru asta" și "Obișnuiam să fiu foarte disciplinat în privința timpului, iar acum nu mai sunt". E pentru că timpul însuși se destinde.

A fost o mare forță pe planetă și a făcut mult bine. Dar acum începem să trecem dincolo de timp. Încă îl puteți avea. Încă vă puteți purta ceasul, dacă vreţi. Poate să vă servească în continuare în vechiul mod, dar noi începem să mergem dincolo.

Această forță slăbește acum. Imaginați-vă că a fost foarte gradual, foarte controlat într-un fel – o secundă este o secundă, o oră este o oră – și dintr-odată devine neclar. Dintr-odată, acel ceas mare din interiorul vostru începe să devină neclar și începe să se clatine. Poate că unele dintre numere încep să cadă de pe cadran. Poate că limbile încep să meargă puțin înapoi din când în când. Asta se întâmplă cu timpul și asta vă va face să vă simțiți dezorientați. Vă va face să simțiți că pierdeți controlul, că e ceva în neregulă cu voi, și aici e momentul în care intrați în chestia aia a minții și în isterie: "Ce-i în neregulă cu mine, Adamus?!" Nimic. E faptul că timpul se destinde acum.

Conștiința de masă se destinde sau, ar trebui să spun, se extinde. Există acum mai multă lumină sau mai multă conștiință în ea decât era acum un an, și cu siguranță înainte de Crucea Cerului. Se destinde. Și dacă sunteți conectați la ea, o să vă simțiți ciudat că nu mai e același loc vechi în care mergeți să vă găsiți echilibrul. Și asta-i bine, pentru că atunci când învățați să vă desprindeți de țâța conștiinței de masă, înțelegeți cu adevărat că acum vă întoarceți la Sinele vostru. Nu trebuie să continuați să vă hrăniţi din conștiința de masă, găsindu-vă locul acolo. Ea se destinde acum.

A fost o forță majoră care chiar a dominat viața umană pentru foarte, foarte mult timp, iar acum nu mai e împletită la fel de strâns. Imaginați-vă toată tapiseria conștiinței de masă și toate împletiturile, unele destul de urâte, altele destul de bune. Fiecare dintre ele începe să se slăbească puțin. Există mai multe concesii și mai multă libertate, iar părți din această tapiserie uimitoare a conștiinței de masă încep acum să crească. Capetele încep să crească, dar nu sunt strâns împletite unele cu altele. În loc să fie ca o țesătură cu o împletitură strânsă, acum, la capetele conștiinței de masă, cu noile lucruri care intră, e doar lumină care dansează intrând și ieșind una din alta. Nu e o țesătură împletită în ea însăși. Asta slăbește acum.

Există câteva forțe fundamentale ale fizicii pe planetă. Electromagnetismul. Există rețele, rețele electromagnetice pe planetă. Există câmpuri electromagnetice. Dar ce se întâmplă cu câmpurile electromagnetice, în special, e că există o lumină care a venit de la anumiți oameni de pe planetă și care cauzează împuținarea sau reducerea rețelelor și frecvențelor electromagnetice, deoarece oamenii le-au folosit pentru a ajuta cu adevărat la țeserea conștiinței de masă. Ei se folosesc de aceste, cum le numesc ei, câmpuri, câmpuri electromagnetice, ca de un fel de război de țesut pentru a împleti conștiința de masă. Iar acum aceste câmpuri electromagnetice se schimbă, pentru că tot mai mulți oameni își dau seama că nu e un câmp, un câmp colectiv, comun.

Toate aceste frecvențe, rețele și câmpuri electromagnetice aparțin individului. Ele vă aparțin. Iar când chiar şi câțiva realizează acest lucru și încep să-și trăiască viața în consecință, începe să slăbească întreaga credință a conștiinței de masă legată de câmpurile electromagnetice, exact lucrurile care țes apoi conștiința de masă și, în cele din urmă, țes materia. Și astea slăbesc acum.

Forțele care au definit și modelat planeta, biologia, materia, conștiința de masă, toate slăbesc acum, iar ăsta-i un lucru bun. E rezultatul unui nivel mai înalt de conștiință.

Și apoi, cea importantă, cea incitantă. Am vorbit recent despre asta în Keahak și în unele dintre workshopuri – gravitația în sine. Gravitația nu e doar o forță fizică. Este o forță fizică, însă nu numai. Ea ține lucrurile înăuntru. Ea afectează, de asemenea, fiecare gând, fiecare emoție, fiecare amintire pe care o aveți. Așadar, gravitația este atât fizică, cât și non fizică. Ea ține totul laolaltă. Dar ce se întâmplă pe planetă chiar acum, e că destui oameni încep să realizeze că pentru fiecare forță precum gravitația, există și reversul, dacă vreți să-i spuneți așa. Există, de asemenea, "ne"-ul. Există și cealaltă parte a ei care a fost departe de ochii oamenilor, departe de conștiință. Există o altă latură a gravitației care deschide lucrurile, care ridică lucrurile, care nu se referă doar la respingere, ci le permite să se extindă. Și, pentru a face lucrurile puțin mai confuze, expansiunea poate intra și înăuntru. Asta nu înseamnă că strânge. Puteți avea o destindere interioară.

Gravitația se schimbă, iar asta va cauza multe alte probleme pe planetă. Când gravitația se schimbă, îi va dezechilibra pe oameni din punct de vedere psihic și mintal. Probabil că ați observat că tot mai mulți oameni își cam pierd capul și vă întrebați: "Ce se întâmplă cu ei?" Gravitația, cu care sunt atât de obișnuiți pentru a-și menţine stăpânirea de sine, se modifică și se schimbă, așa că nu mai au vechile locuri la care să se întoarcă. Se panichează. Încep să devină foarte dezechilibrați mintal. Dar ăsta-i un lucru bun, pentru că, în cele din urmă, omenirea va descoperi că gravitația funcționează în toate direcțiile. În toate direcțiile.

Chiar acum, nu trebuie să vă spuneți: "Ei bine, trebuie să fac gravitația să mă extindă și să mă facă mai mare și mai măreț". Toate astea sunt lucruri naturale care se petrec. Nu trebuie să direcționați gravitația. Trebuie doar să călăriţi valul, ca să spunem așa. Permiteți. Relaxați-vă și permiteți să fiți serviți ca un Maestru, fie că-i vorba de gravitația care merge spre interior, fie că-i vorba de cea care iese.

Toate acestea sunt forțe care au existat pe planetă de când ne putem aminti și care sunt în schimbare chiar acum. Aveți magnetism pe planetă. Magnetism. Știți cum e, contrariile se atrag. Luați doi magneți – bum! – se unesc. Opusurile se atrag. Dacă încercați să puneți împreună cele două părți care sunt la fel, ele se opun. Asta se schimbă.

Vă puteți imagina, chiar şi o mică schimbare în forțele magnetice ale planetei, ale realității, ale universului – o mică schimbare – cum afectează asta planeta? Câte lucruri de pe planetă sunt ghidate de forțele magnetice, sau de forțele electromagnetice, care sunt similare, dar nu chiar la fel; cât de mult din planetă e afectată de magnetism. Chiar și păsările și animalele care folosesc magnetismul în sistemele lor de ghidare. Ele nu au GPS. Folosesc magnetismul planetei. Forțele care au ținut planeta închegată atât de mult timp se modifică și se schimbă toate acum.

Așa că, i-am spus dragei mele prietene Shaumbra, când se afla într-un asemenea impas noaptea trecută, când era pur și simplu – oh! – vă puteți doar imagina țipetele și isteria și "nimic nu merge" și bla, bla, bla, "Respiră profund și relaxează-te. Funcționează, iar câteodată energiile pot fi dure. Uneori, schimbarea care trebuie să aibă loc datorită gravitației, magnetismului, chiar și datorită modului în care lumina ajunge pe această planetă, e oarecum perturbatoare. Dar, deseori, perturbarea e o parte esențială" – n-am spus "suferință", am spus "perturbare" – "e o parte esențială a întregii transformări, a întregului motiv pentru care vă aflați aici, pe planetă".

Și i-am spus: "Știi, când te uiți la ce se întâmplă", i-am spus: "Când te uiți la ce se întâmplă, te uiți la efectul a ceea ce faci. Te uiți la schimbările care vin din lumina ta – atunci când ești capabilă să o strălucești fără toate agendele – care transformă planeta acum, care împiedică lucrurile să devină prea nebunești". Știți, nu vreți ca schimbarea să aibă loc prea repede. Cei mai mulți oameni, cele mai multe obiecte și structuri fizice n-ar putea face față. Dar se face la un nivel grațios, la un nivel măiestrit. Nu pentru toată lumea. Unii suferă. Dar, în cele din urmă, ce se întâmplă cu conștiința pe planetă, va crea cu adevărat o pace și o grație pe planetă, va trece cu adevărat dincolo de toate vechile războaie și vechile inechități de pe planetă și o va transforma într-o adevărată grădină a paradisului.

Ei bine, în sfârșit ea s-a liniștit. De fapt, cred că a adormit în timp ce vorbeam. Dar în sfârşit s-a liniștit și a intrat într-o stare de vis în cele din urmă, visând la toate schimbările prin care trecem acum. Trecând prin rolul ei, prin așteptările ei. Trecând prin ceea ce atât de mulți dintre voi ați făcut până de curând, munca în tărâmuri pe care ați făcut-o, pregătind celelalte tărâmuri. Celelalte tărâmuri, a fost o muncă complexă, dar trebuia făcută pentru a echilibra ce se întâmplă aici.

A mers într-o lume a viselor, unde și-a reamintit și a retrăit atât de multe dintre lucrurile prin care a trecut în viețile care au condus la asta, vieți în care a fost cu adevărat pierdută, a fost în întuneric, i-a fost frică de viață, și-a amintit tot ce a adus-o în acest punct. Și apoi, în acel vis, în cele din urmă, şi-a imaginat că intră pe o ușă și că ajunge – ajunge acasă – știind că aceasta nu semăna deloc cu casa din care plecase, dar că era noua ei casă. Că munca fusese făcută și că acum se putea relaxa cu adevărat și se putea bucura.


Relaxați-vă în Lumina Voastră – Merabh

Să respirăm acum profund și să punem puțină muzică pentru a concluziona cu un merabh. Știu că mulți dintre voi suferă în acest moment. Există o oarecare anxietate: "Ar trebui să se întâmple mai mult. Înseamnă că fac ceva greșit. Nimic din astea nu funcționează".

(muzica începe)

"Alții le fac să funcționeze, dar nu e pentru mine." Nu. Să ne relaxăm. Să ne relaxăm acum.

(pauză)

Amintiți-vă – am avut o mulțime de întâlniri în celelalte tărâmuri, unele dintre acele întâlniri nocturne – amintiți-vă când am vorbit despre întregul format pentru această viață, pentru Timpul Mașinilor. Iar eu și unii dintre ceilalți Maeștri Ascensionați am spus: "Știi, heh, vor fi vremuri interesante acolo jos, când te vei întoarce pe Pământ în acea viață, și vor fi momente în care vei fi cu adevărat prins în toate lucrurile vechi – pe cât de multe știi acum – și atunci trebuie doar să te relaxezi”. Vor fi momente în care vă veți întreba ce faceți greșit sau vă veți gândi că toate astea sunt o grămadă de prostii, iar asta-i în regulă. E perfect în regulă să vă întrebați despre asta. Dar apoi respirați profund și relaxați-vă. Simțiți, din nou, în motivul pentru care vă aflați aici.

(pauză)

N-a fost o greşeală. Voi aţi ales să fiţi aici.

(pauză)

Amintiți-vă când am avut acele discuții și am spus: "Știi, nu vei fi singur. Eu voi fi cu tine. Tobias va fi cu tine. Mulți dintre Maeștrii Ascensionați, vom fi acolo, fie că îți place sau nu. Uneori s-ar putea să nu-ţi placă. Dar vei fi acolo cu un grup de alți oameni de pe întreaga planetă. Fără limitare la o singură cultură, la o singură limbă.

Vei fi acolo alături de mulți, mulți alții și, știi, ăsta-i probabil unul dintre cele mai reconfortante lucruri, faptul că nu ești singur. Vei putea să-i întâlnești în persoană și în alte moduri.

Acum, vedeți, noi vorbeam înainte ca voi să veniți aici pe planetă și pentru mulți dintre voi internetul nici măcar nu era o realitate.

Veți putea vorbi unul cu celălalt, împărtăși și plânge unul pe umerii celuilalt. Asta-i ceva ce noi n-am avut. Ceilalți Maeștri Ascensionați, noi n-am avut asta. Ăsta va fi unul dintre cele mai mari daruri pe care vi le-ați făcut, să fiți acolo cu ceilalți."

Vor fi perioade în care poate că lucrurile nu se vor mișca suficient de repede pe planetă. Vă veți întreba dacă n-ați pompat destulă lumină. Vor fi perioade în care se vor mișca mult prea repede și vă va fi greu să țineți pasul cu ele.

Nu vă faceți griji în privinţa asta. Nu vă faceți griji în legătură cu timpul de pe ceas sau când se întâmplă lucrurile. Nu-i important. Totul se rezolvă. Totul se rezolvă în modul potrivit. Dar nu ne grăbim aici.

Vor fi momente în care veți simți că nu mai puteți continua. Treceți prin atât de multe în viața voastră la nivel biologic, vă aduceți corpul de lumină, ieșiți din mintea voastră; treceți prin atât de multe și veți fi complet epuizaţi.

Îmi amintesc când am spus asta multora dintre voi, voi ați spus: "Oh, nu. Nu eu. Cel de acolo s-ar putea, dar nu eu". Da, ei bine, veţi trece prin asta, și e în regulă, pentru că uneori acea cădere și umplere emoțională a extenuării vă face să vă reorientați, vă trezeşte cumva.

N-aș zâmbi dacă n-aș ști că vă veți reveni singuri. Vă veți ridica imediat. Veți respira profund și vă veți lăsa energia să se reorienteze.

Veți realiza că ați încercat să vă gândiți calea prea mult, și vă veți ridica și veți spune: "Iisuse, nu trebuie să muncesc atât de mult. Trebuie doar să-mi las energia să mă servească și să mă ghideze. Trebuie doar să permit curgerea sufletului meu. Oh! La ce mă gândeam? M-am întors la vechile mele obiceiuri umane de a încerca să controlez, să manipulez și să fac lucrurile să se întâmple. Tot ce trebuie să fac e să fiu prezent. Asta-i tot".

Se întâmplă multe lucruri acum pe planetă – multe, foarte multe – și vorbim despre asta aproape în fiecare zi la Clubul Maeștrilor Ascensionați. Unii, sunt total uimiți de cât de repede se întâmplă lucrurile. Alții dintre noi, știam că ele vor merge destul de repede, dar nu chiar așa de repede.

Știam că vor fi momente în care veți striga, veți plânge, veți țipa și vă veți întreba dacă faceți ce trebuie, întrebându-vă despre voi înşivă.

Știm că, din nou, cu tot ce se întâmplă pe planetă și cu felul în care sunteți, vreți să luați totul în voi. Vreți să le actualizați în interiorul vostru, chiar dacă nu sunt neapărat ale voastre, pentru a vedea dacă le puteți transforma, dacă puteți lăsa energiile să rezolve și să le lăsați apoi să transcendă și să se deschidă.

Vreți să luați totul înăuntrul vostru, ca pe o problemă personală, ca și cum ați asambla un mare puzzle în numele umanității. Și chiar nu trebuie, dar o faceți. Puteți s-o faceți? Și apoi simțiți că, dacă o puteți face – "Am luat tot rahatul ăsta înăuntru" – dacă o puteți face, împovărându-vă cu adevărat, supraîncărcându-vă, dar tot o faceți, credeți că veți fi mai eficienți în a aduce apoi conștiința și lumina – pfiuu! – precum Maestrul.

"Am preluat toate astea. Am preluat o suprasarcină, mai mult decât oricine și-ar putea imagina, și am fost capabil să o rezolv. Am fost capabil să – heh! – să transform cu adevărat toate astea în interiorul meu. Așa că, acum, după ce am făcut totul înăuntrul meu, le-am pus afară la dispoziţia planetei."

Daa, asta-i bine, dar nu trebuie să faceţi asta. Într-un fel, simt că vă testați pe voi. Cumva vă spuneți: "Cât de rău pot fi? Cât de mult pot prelua toate aceste probleme?"

De ce? Asta i-am spus aseară prietenei mele dragi. I-am spus: "De ce? Încerci să-mi demonstrezi ceva? Încerci să ți-o dovedești ție însăți? De ce? Nu-i nevoie să faci asta. Dacă vrei, ești binevenită, și, da, vom vorbi despre asta poate la Clubul Maeștrilor Ascensionați, dar nu e necesar. Categoric, nu e necesar."

I-am spus atunci: "Doar relaxează-te în propria ta conștiință, în propria ta lumină".

Asta-i tot ce trebuie să faceți. Nu preluați celelalte lucruri. Vă vor pune la pământ. Da, în cele din urmă, vă veți croi drum prin ele, dar chiar vă veți simţi mai bine? Veți simți un nivel mai mare de satisfacție? Vă veți simți mai împliniți?  

Dacă credeți că da, dacă credeți că făcându-vă viața mai dificilă veți avea o experiență mai bună și că lumina voastră va fi mai strălucitoare, atunci faceți-o.

Sau nu.

Realizați că ați făcut deja tot ce trebuia să faceți. V-ați asumat deja tot ce trebuia să vă asumați. Și realizați că în acest moment nu trebuie să treceți prin toate astea. Acum, e vorba doar de a respira profund, de a vă relaxa și de a lăsa puritatea luminii voastre să strălucească fără agendă. Asta-i tot.

"De tine depinde", i-am spus eu. Noi ne vom uita, sau eu mă voi uita să văd ce face ea, ce faceți voi toți.

Chiar veți permite doar sau veți continua să preluaţi experiențele? Nu prea contează pentru mine. Sunt acolo, într-un fel sau altul.

Dar chiar acum, doar pentru acest mic moment chiar acum, hai să ne relaxăm doar.

Relaxaţi-vă în Realizarea voastră.

Relaxaţi-vă în Sinele vostru Maestru.

Relaxaţi-vă în acea graţie, acea graţie a vieţii.

(pauză mai lungă)

Nu vreau să diminuez cu nimic ceea ce ați făcut, ce a făcut oricare dintre voi.

E greu și nu mă vedeți pe mine acolo, cu excepția ocaziilor în care vin prin Cauldre. Nu-i vedeți pe mulți dintre ceilalți Maeștri Ascensionați.

E greu, și cu siguranță nu vreau să râd de asta, absolut deloc. Dar chiar vreau să ușurez situația.

Să respirăm profund împreună. Să respirăm profund împreună.

Doar relaxaţi-vă, bine? Doar relaxaţi-vă.

(pauză)

(muzica se opreşte)


21 de Realizări ale Shaumbrei

Acum, schimbăm subiectul. Sunt deosebit de mulțumit, încântat, mândru de această nouă creație a Shaumbrei, numită 21 de Realizări ale Shaumbrei.

Așa cum a povestit Cauldre în recentul său articol din revistă, am venit la el la începutul anului și i-am spus: "Cauldre, trebuie să lucrezi cu ceilalți și să iei înțelepciunea, să o reduci la vreo 20 de puncte și s-o prezinți Shaumbrei". Părea o sarcină ușoară. Eu știam că nu e. Știam că va fi foarte dificil. Dificil, nu în sensul de suferință, ci în sensul de "Cum iei toate astea, cum iei tot ce s-a discutat și ce am experimentat, și le distilezi?"

A fost o bună lecție de distilare, dar de asemenea, a fost o frumusețe să urmărești cum s-a ajuns aici. Și n-a fost vorba doar de personal. Fiecare dintre voi a fost implicat în diferite moduri. Cum să iei toate astea și să le pui laolaltă în ceea ce s-a dovedit a fi 21 de puncte, nu 20, ci 21 de puncte. Și apoi să iei nu doar cuvintele, nu doar punctul individual, ci o scurtă explicație și apoi să o transformi în ceva frumos, în energie frumoasă. Adică, frumos din punct de vedere estetic, da, dar frumos și din punct de vedere energetic. Și exact asta s-a întâmplat. A durat aproape un an, dar, din nou, s-a finalizat exact la timp. Exact la timp.

Lansăm această creație, Crimson Circle o lansează și aș vrea ca voi toți să respirați profund acum și să vă permiteți să vă simțiți pe voi înșivă în ea. Faceți parte din ea. Dați-vă voie să vă simțiți propria înțelepciune în asta, precum și înțelepciunea celorlalți. Propria voastră lumină în ea.

Să aducem acum toate astea laolaltă. Voi ruga echipa de producție să redea versiunea video a celor 21 de Realizări ale Shaumbrei și vă rog pe fiecare dintre voi să vă adăugați energia la ea chiar acum. Să vă aduceți energia în asta, astfel încât atunci când va fi difuzată în afara Shaumbrei, către alții, să fie infuzată cu frumusețea sufletului vostru, a înțelepciunii voastre.

Așadar, Cauldre mi-a spus că durează cam 18 minute. Vă cer să faceți un fel de merabh cu asta, adică să aduceți conștiința în asta. Voi reveni după ce va rula pe ecran. Dar chiar acum, aruncați o privire la cea mai recentă creație a voastră – 21 de Realizări ale Shaumbrei.

(rulează acest videoclip, narat de Geoffrey Hoppe)


[text] 21 de Realizări ale Shaumbrei – Înțelepciune distilată pentru călătoria ta spre casă

Numărul Unu – Eu Exist. Eu Sunt ceea ce Sunt. Totul emană din asta. 
Aceasta e pasiunea conștiinței tale: "Eu Exist. Eu Sunt ceea ce Sunt. Eu am existat întotdeauna. Nu am un început. Nu am un sfârșit. Eu sunt etern. Pot exista în diferite forme. Pot exista în această viață ca identitatea mea umană, dar chiar și atunci când această parte din mine trece dincolo, eu încă exist". Totul curge din asta, din starea ta pură de conștiință.


Numărul Doi – Conștiința trebuie să fie prezentă pentru ca ceva să se întâmple. 
Pentru ca orice creație sau experiență să existe, conștiința trebuie mai întâi să fie acolo pentru a o percepe și pentru a o aduce în expresie. Fără prezența conștiinței pentru a observa și a experimenta creația sa, creația nu există decât ca un potențial. Conștiința nu se naște din materie; ea este sursa. Conștiința e cheia pentru tot; nimic nu se întâmplă până când ceva nu este perceput.


Numărul Trei – Totul este un act al conștiinței.
Totul este un act al conștiinței. De la chipul pe care îl vezi în oglindă la cel mai slab impuls; de la cea mai înaltă iluminare la cea mai întunecată brutalitate; de la cea mai profundă iubire la cea mai rece indiferență, de la victimă la abuzator, de la naștere la moarte – tot ce faci e pur și simplu un rol jucat de conștiința ta cu scopul de a experimenta. Poți schimba actul ori de câte ori alegi să ieși din actul curent sau dorești să ai o nouă experiență. Este liberul tău arbitru.


Numărul Patru – Călătoria umană e despre experimentarea conștiinței și energiei tale.
Pământul a fost creat anume pentru ca ființele angelice să se întrupeze într-o realitate încetinită, pentru ca noi să putem descoperi și înțelege relația dintre conștiință și energie. Conștiința ta e pură, iar energia ta este neutră până când este chemată în expresie de percepția ta și de dorința de a experimenta. Înțelegerea relației dintre conștiință și energie este scopul vieții pe Pământ.


Numărul Cinci – Energia este comunicare. Nimic mai mult, nimic mai puțin.
Energia e comunicare, nu particule, nu o forță sau putere. E ceea ce conștiința ta a creat în dorința de a se cunoaște pe sine. Energia se află într-o stare neutră până când e aprinsă de dorința conștiinței de a avea o experiență. Asta pune energia în mișcare, iar dinamica și designul ei vor fi întotdeauna în concordanță exactă cu modul în care conștiința se percepe pe sine. Energia este o comunicare constantă pe care conștiința o are, cu privire la propria sa natură și stare.


Numărul Șase – Totul în realitatea ta este energia ta.
Toată energia este a ta, cântecul propriului tău suflet. Conștiința percepe totul doar prin propria sa energie, la fel cum tu poți vedea doar prin proprii tăi ochi fizici, niciodată prin ai altcuiva. Prin urmare, totul în realitatea ta este propria ta energie adusă în forma sa actuală de percepția ta despre propriul tău sine. Chiar și atunci când există un design energetic "în afara" ta, cum ar fi cel al naturii sau al altor persoane, totuși tu umpli acel design cu propria ta energie pentru a-l putea percepe. Nu-i percepi pe alții în mod direct, așa cum sunt ei, ci doar prin propria ta energie. Energia nu poate fi dată sau luată, deși poți crea iluzia unui astfel de schimb. Depinde în totalitate de tine cum îți percepi și îți primești energia.


Numărul Șapte – Maestrul permite energiei să-l servească.
Când totul în realitatea ta este energia ta, nu mai e necesar să selectezi, să protejezi sau să respingi ceva în viața ta. Ca Maestru, înțelegi că fiecare moment al vieții este creația ta, un dar de la Sinele tău Liber către Sinele tău Uman. Prin urmare, îți poți primi pe deplin energia în încredere și curgere absolută, știind că ea te servește în perfecțiune. Ceilalți nu-ți pot fura energia și nici tu nu poți obține energie de la ceva din afara ta. În loc să limiteze, să manipuleze și să se împotrivească energiei, un Maestru îi permite acesteia să-l servească.


Numărul Opt – Toată energia caută rezoluție.
Energia ta este neutră până când capătă polaritate pentru a forma și exprima o realitate. Ea este menită să curgă liber prin experiență, dar adesea se blochează din cauza traumelor, a vinovăției, a rușinii și a altor probleme. Această energie blocată se poate manifesta apoi în corp sub formă de dureri și boli, iar în viață sub forma unor tipare care se repetă, probleme și provocări. Atunci când renunți la probleme și permiți înțelepciunea, energia ta va reveni la curgerea sa naturală, aducând vindecare, rezoluție și reînnoire.


Numărul Nouă – Tu ești propria ta Unime.
Prin spirala atemporală a existenței sale, sufletul tău a generat nenumărate expresii ale sale. Și pentru că energia își găsește întotdeauna rezoluție, toate viețile, aspectele și experiențele se întorc inevitabil la această unime interioară profundă. Totul – trecut, prezent și viitor, fiecare potențial – se află deja în interior. Unimea ta e suverană, nu depinde de alte ființe sau forțe, nici măcar nu se amestecă în ceva din afara sa. Ești într-o călătorie care culminează cu întoarcerea la propria ta Unime.


Numărul Zece – Realizarea este o întâmplare naturală.
Iluminarea este integrarea deplină a fiecărei părți din tine însuți. Energia se îndreaptă întotdeauna spre rezoluție, ceea ce înseamnă că Realizarea ta este o finalitate sigură. Indiferent cât de adânc te scufunzi în experiență, cântecul sufletului îți va cânta întotdeauna pe calea de întoarcere acasă. Omul nu-și poate proiecta și produce Realizarea. De fapt, ești deja Realizat și acum doar treci prin experiența modului în care care ai ajuns acolo, ca și cum ai călători înapoi în timp.


Numărul Unsprezece – Nu ești responsabil pentru Realizarea ta.
Realizarea are loc din dorința și la îndemnul sufletului și al Maestrului interior, care este culminarea tuturor vieților tale. Ca expresie umană a sufletului, singura ta responsabilitate este să experimentezi senzorial călătoria. Destinația este confirmată; modul în care ajungi acolo depinde de tine.


Numărul Doisprezece – Viitorul este trecutul vindecat.
Ca oameni, avem tendința de a construi viitorul pe baza trecutului. Ziua de mâine va semăna cel mai probabil cu ziua de ieri; rănile din copilărie creează vieți zbuciumate; afacerile neterminate duc la reconectări karmice. Cu toate astea, atunci când cineva dă drumul problemelor, se îndepărtează de suferință și alege iubirea de sine, viitorul devine foarte diferit. Realizezi că nimic nu a fost vreodată greșit; totul a fost pur și simplu o experiență care acum poate fi predată sufletului și adusă la înțelepciune.


Numărul Treisprezece – Suferința e pentru proști și clerici.
Nu s-a intenționat niciodată ca suferința să facă parte din experiența umană. Cu toate astea, poate din cauza vinovăției inițiale legate de venirea pe Pământ și uitarea de Sine, ea s-a instalat în conștiința umană. Nu este absolut deloc nevoie de suferință, fie pentru a-ți întări caracterul, pentru a-ți plăti păcatele sau pentru a deveni iluminat. Poți schimba conștiința suferinței în conștiința bucuriei oricând alegi.


Numărul Paisprezece – Nu ești o victimă a cuiva sau a ceva.
Fiecare rol jucat de oameni este un act al conștiinței și totul în realitatea ta este energia ta. Prin urmare, nicio ființă sau organizație nu-ți poate face rău sau nu-ți poate fura energia decât dacă tu alegi să joci acel rol. Dacă tu crezi că ești o victimă, vei crea acest tipar în viața ta. Și fiecare victimă este întotdeauna un abuzator. Atunci când renunți la actul de conștiință de victimă și îți asumi responsabilitatea deplină pentru experiența ta, te eliberezi.


Numărul Cincisprezece – Abundența și sănătatea sunt stări naturale de a fi.
Sufletul tău există în mod natural în abundență, bunăstare, pace și bucurie. E nefiresc să trăiești în lipsă, limitare și durere. Permite-ți să simți starea ta naturală de a fi și îți vei restabili starea naturală de ușurință și echilibru.


Numărul Șaisprezece – Dacă ai probleme în viața ta, e pentru că încă mai obții ceva din ele.
Orice există în experiența ta de viață este acolo pentru că încă mai obții ceva din ea. Chiar și lucrurile nedorite sunt acolo pentru că ele încă te servesc într-un oarecare fel. Tu ești creatorul. Întreabă-te ce câștigi din această problemă și, dacă ești pregătit să treci mai departe, elibereaz-o din viața ta și permite-i să fie distilată în înțelepciune.


Numărul Șaptesprezece – Peste 90% din biologia și gândurile tale nu sunt ale tale.
Corpul tău e în mare parte un produs al strămoșilor tăi. Mintea ta a fost programată să urmeze tipare, adunând credințe, percepții și frici de la familie, profesori, prieteni, știri și conștiința de masă – fie că sunt exprimate în vreo formă tangibilă sau non-fizică, cum ar fi gândurile – și le internalizează. Oamenii au tendința să considere că toate percepțiile și experiențele care vin din interior sunt ale lor, dar te poți folosi de conștiința ta pentru a discerne ce este cu adevărat al tău. Al tău e ceea ce alegi. Păstrează doar ce vrei, apoi respiră profund și dă drumul la tot restul.


Numărul Optsprezece – Numai sufletul tău îți poate vindeca rănile și numai atunci când ești pregătit.
De-a lungul vieții poți fugi de rănile tale, poți reacționa la ele, poți fi obsedat de ele, le poți consilia, le poți procesa și poți încerca să le vindeci în nenumărate moduri. Adevărata vindecare poate fi găsită numai prin predarea rănilor către sufletul tău și primirea iertării sale. Sufletul are o răbdare infinită și va aștepta până când vei fi terminat cu problemele și vei fi gata să le dai drumul. Atunci va primi, va vindeca și va transforma totul în înțelepciune pură.


Numărul Nouăsprezece – Nu ești constrâns de gravitație, fie ea fizică, emoțională sau socială.
În lumea fizică, gravitația este o forță care ține lucrurile laolaltă și funcționează la fel în sfera gândurilor, a emoțiilor, a credințelor, a conștiinței de masă și a multor altele. În fizica cuantică există o gravitație expansională, denumită uneori energie întunecată. Ea permite totul, de la expansiunea universului fizic până la deschiderea gândurilor, a credințelor și a emoțiilor. În perspectiva limitată a omului, noi vedem și experimentăm doar gravitația "interioară", dar de fapt, avem acces și la gravitația "expansională" pentru a ne deplasa dincolo de restricțiile materiei și ale minții.


Numărul Douăzeci – Nu există Ființe mai mărețe decât Ființa Umană.
În timp ce alte ființe și civilizații pot exista și pot chiar fi și avansate din punct de vedere tehnologic și intelectual, ființele angelice în formă umană sunt cele care s-au scufundat cel mai adânc, au uitat cel mai tare, au suferit cel mai mult și, totuși, au continuat să învețe, să crească și, în cele din urmă, să-și amintească. Ca îngeri în căutarea lui Acasă, noi am descoperit iubirea chiar aici, pe Pământ. În cele mai întunecate nopți, noi urmărim lumina. În cea mai profundă durere, alegem compasiunea. Iar acum înțelepciunea noastră radiază în întreaga creație, afectând întregul cosmos. Nicio altă ființă nu a îndurat și nu a învățat atât de mult ca oamenii, nu a creat lucruri atât de profunde și atât de senzuale precum arta, poezia și muzica. Acest lucru îi face pe oameni să fie cele mai sacre și mai avansate ființe dintre toate.


Numărul Douăzeci și unu – Totul e în regulă în întreaga creație.
Ai acceptat condiția umană pentru a experimenta în cele mai profunde moduri și a învăța despre conștiință, energie și iubire de sine. A fi om nu a fost niciodată o pedeapsă sau un blestem; a fost o alegere curajoasă de a explora și de a crea. Când ești pe deplin realizat și ascensionat de pe planetă, poveștile tale vor inspira și vor edifica nenumărate alte ființe, pentru că ești dovada vie că totul se rezolvă. Cu această cunoaștere, te poți relaxa în Realizarea ta și poți experimenta acești ultimi ani pe planetă în orice mod alegi. Nicio ființă cu suflet nu este cu adevărat pierdută și nicio problemă nu rămâne nerezolvată.

[text] "Ești deja Realizat, și acum doar treci prin experiența modului în care ai ajuns acolo." – Adamus Saint-Germain


LINDA: Oh, sper că puteți simți frumusețea și grația. Atât de distilate. Vreau să spun, 24 de ani de muncă și avem acest dar minunat al celor 21 de Realizări. Uau.

ADAMUS: Într-adevăr, și a fost un moment special pentru mine chiar acum, pentru că i-am adunat pe toți Maeștrii Ascensionați la Clubul Maeștrilor Ascensionați, bineînțeles, urmărind și vizionând. Ei întreabă des: "Ce faci cu Shaumbra? Ce se întâmplă acolo cu acest grup al tău?" Și a fost pentru mine ca o prezentare în premieră, adunându-i pe toți împreună și spunând: "Ăștia suntem noi. Asta facem".

LINDA: E minunat.

ADAMUS: Și referitor la draga mea prietenă care m-a contactat săptămâna asta,  săptămâna infernală, cu toată consternarea, agitația și frustrarea ei. După ce am reușit s-o fac să se relaxeze puțin, după ce am făcut-o să intre în visul ei despre tot ce a făcut în această viață – tot ce a condus până la această viață, apoi această viață – și unde ne aflăm acum, i-am spus: "La Shoud-ul de sâmbătă, avem un cadou special pentru toți. Urmărește-l și simte în el. Adaugă-ți energia în el".

Și priviți cât de departe am ajuns în acești câțiva ani pe care i-am avut împreună. Priviți cum am adus atâta înțelepciune la suprafață și cum am trăit-o. Voi ați trăit-o în viața voastră, iar acum o lăsăm liberă. O lăsăm să se înalțe. O lăsăm să zboare către toți cei care ar putea fi pe această cale în căutarea răspunsurilor. Dar mai mult decât orice, în căutarea luminii.

În timp ce aceste 21 de Realizări ale Shaumbrei sunt în format de broșură (aici) și în format video, ce vor primi cu adevărat cei care privesc, ce vor primi cititorii, este lumina voastră.

Așadar, să respirăm profund cu asta, iar pentru cei de la Clubul Maeștrilor Ascensionați, ei chiar acum se servesc cu băutura mea foarte specială, din care vom bea un pahar aici. Un toast cu lichiorul St. Germain, și în cinstea tuturor Shaumbra pentru că au făcut acest lucru posibil. Mulțumim fiecăruia dintre voi. Noroc (Linda și Adamus ciocnesc paharele).

LINDA: Noroc.

ADAMUS: Și noroc, prieteni (Adamus privește în sus în timp ce ridică paharul).

LINDA: Noroc.

ADAMUS: Asta facem noi (Linda și Adamus iau câte o înghițitură de lichior).

Cu asta, vom reveni pentru mai mult.

Să respirăm foarte profund împreună. Relaxați-vă și realizați că cealaltă concluzie de azi e că totul acum, forțele slăbesc. Toate forțele – gravitația, magnetismul, electromagnetismul, lumina însăși, tot ce ține realitatea la un loc, toate particulele, tot ce este numit energie întunecată, care pur și simplu e forța gravitațională inversă – tot ce ține materia la un loc, totul se destinde acum. Așadar, ăsta-i un semn bun referitor la tot ce am făcut cu toții și o bună reamintire pentru voi ca de asemenea să vă destindeți.

Cu asta, totul este în regulă în întreaga creație. Mulțumesc.


Traducere realizată de: Carmen Rivalet, Cristina Dobrescu, Florența Cuculeac
Revizuire: Manuela Sfirschi, Mirela Ghenea