Eu Sunt Cel Ce Sunt, Adamus din Domeniul Suveran.

Haideți să facem mai întâi primele lucruri. Schimbul de energie (râsete). Puțină cafea pentru puțin channel.

LINDA: (către Sandra) Mulțumesc. 

ADAMUS: Mulțumesc, draga mea.

SANDRA: Este foarte fierbinte.

LINDA: Îți mulțumesc pentru serviciul tău. Fum sfânt!

SANDRA: Ți-am spus, este fierbinte.

LINDA: Este drăguță și fierbinte. Ai grijă.

ADAMUS: Mulțumesc. Mulțumesc. 

LINDA: Este foarte, foarte fierbinte.

ADAMUS: Ah! Pot s-o iau fierbinte. Ahh!

Deci Shaumbra, pentru perioada Crăciunului, pentru sărbători (el își ridică ceașca; publicul aplaudă). Ahh!

Încă îmi place să o numesc perioada Crăciunului. Aceasta s-ar putea să nu fie politically correct (n.tr. neologism preluat ca atare din engleză, Corectitudinea politică are la bază idea că oamenii ar trebui să aibă grijă să nu se exprime sau să acționeze într-un fel în care ar putea să ofenseze, excludă sau marginalizeze un anumit grup de oameni dezavantajați social sau discriminați, conform wikipedia), bănuiesc că s-ar presupune să-l numiți “Sezonul Sărbătorilor,” dar pentru mine este timpul din an când ne amintim cu toții de ce am venit aici - pentru a planta Sămânța conștiinței Cristice pe Pământ. 

Nu este cu adevărat vorba de nașterea lui Yeshua, care nu s-a petrecut deloc în decembrie. El a fost un Pește. Este vorba într-adevăr de acea perioadă de a ne reaminti de ce am venit aici, de Sămânța conștiinței Cristice. 

Am venit aici pentru o nouă speranță, pentru ceva pe Pământ, care în cele din urmă ar putea fi integrarea omenirii și a divinității împreună. Asta-i tot ce înseamnă perioada Crăciunului. 

Este timpul, așa cum spuneau mai devreme Cauldre și Linda, este timpul din an de a vă opri pur și simplu, doar a respira profund și a vă relaxa. A înceta să lucrați din greu, să vă străduiți din greu. Distrați-vă. Cu o față ca asta, cum ai putea să nu te distrezi? (Referindu-se la cineva care poartă o mască de elf) Da. Acea față merită un sărut/pupic. Muahh! Da. 

LINDA: Neprețuită (n.tr. referindu-se la această perioadă din an). 

ADAMUS: Așadar, perioada Crăciunului, o perioadă minunată a anului. Lucrurile se încetinesc puțin. Este momentul de a merge în interior. Oh, destul de curând, va fi momentul celei mai lungi nopți a anului. Poate simțiți că aveți un somn puțin mai bun acum. Doar că, eh, este puțin mai întuneric afară ceva mai mult timp. Este acel moment al anului pur și simplu să încetiniți. Avem o mulțime de lucruri de făcut în următorul an, multe în program. 

Mă uit la viețile voastre; în timp ce mă pregătesc pentru ProGnost, mă uit la viețile voastre, la ce aveți în față. Nu la micile detalii, ci la direcțiile și mișcările energiei care vine în viața voastră. Oh, va fi un an diferit, diferit față de acest ultim an. Voi aștepta până la ProGnost ca să discut asta, însă va fi unul din acei ani, “Hmm, interesanți”, ca să spun, cel puțin. 

Unul din lucrurile înăuntrul căruia mi-ar plăcea să simțiți pentru un moment, înainte să începem, este că există ceva ce se întâmplă în mod special cu atât de mulți dintre voi, iar asta este ceea ce eu numesc schimbarea timpului, flexibilitatea/flexibilizarea timpului. Ați observat că, uneori, timpul trece foarte, foarte repede? Când credeți că aveți o oră sau cam așa, pentru a face ceva, a ajunge undeva, pur și simplu trece atât de repede. Și vă întrebați în voi înșivă, oare chiar ați fost acolo? Ați fost prezenți? Ați fost în corpul vostru? Ați fost, poate, afară în altă dimensiune? Nu, nu mai mult decât în mod normal. Însă pentru cei care intră în măiestria lor, timpul își pierde rigiditatea. Își pierde modul său foarte incremental (n.tr. increment - creștere, sporire) în care a fost.  

Unii dintre voi știți mereu cât e ceasul, chiar și fără un ceas. Sunteți mereu în cadrul a cinci, zece minute față de timp (n.tr. cel arătat de ceas). Acum, chiar asta dispare, iar voi vă întrebați:  “Ce se întâmplă cu asta?” Iar alteori totul pare atât de încet, foarte, foarte încet. Și, ați observat, fie că merge prea repede sau prea încet, că întotdeauna este cel mai incomod în viața voastră? (câteva chicoteli, iar cineva spune: “Daa”) Dacă vă grăbiți pare să meargă cu mult prea repede. Dacă sunteți plictisiți, dacă nu aveți altceva de făcut, asta merge mult prea încet. Acesta este unul din indicatorii grozavi că ceva se întâmplă cu voi pe ambele niveluri, cel biologic și cel mental. Vă modificați și schimbați. 

Corpul este foarte, foarte legat de timp în sine. Bătaia inimii este legată de timp. Mișcările voastre din timpul zilei, pe măsură ce soarele răsare și apune, sunteți foarte prinși în asta. Corpul este o mașină a timpului, așa cum este și o mașină biologică. Și deodată, cu acea schimbare, voi veți simți asta în corpul vostru. Corpul se va întreba: “Ce se întâmplă? Ce se petrece?” 

Mintea este de asemenea prinsă în timp. Minții îi place să-și planifice ziua și minții îi place să știe cât este ceasul. Este o diferență uriașă din punct de vedere energetic între opt dimineața și trei după-amiaza. Doar simțiți asta pentru un moment. Opt dimineața are o energie total diferită decât trei după-amiaza. Acestea se simt foarte, foarte diferit, deoarece mintea este foarte prinsă în ea însăși, în ceea ce ea crede că ar trebui să se întâmple; mintea este legată și de corp și de ritmurile de timp ale corpului. Deodată, toate acestea încep să se schimbe.  

Nu în rău. Deloc. De fapt, următorul vostru pas este a descoperi că timpul devine mai degrabă un prieten decât un dușman. Atât de mult din viața voastră a fost despre a găsi timp, a vă menține în timp, a vă gestiona timpul și, de fapt timpul poate fi actualmente un hoț de energie, dacă sunteți blocați în el mental și fizic. Deodată descoperiți că timpul este un prieten. Timpul lucrează pentru voi și, deodată începeți să realizați de asemenea că nu este timp cu adevărat. De fapt, nu există într-adevăr un astfel de lucru precum timpul. Voi mergeți afară, în celelalte tărâmuri, unde nu există un mare ceas universal care ticăie. De fapt nu există timp. 

A avea timp servește puțin dintr-un scop, aici, pe această planetă și, în mod special, privind răsăritul și apusul soarelui și mișcarea planetelor, însă deodată voi realizați că nu mai sunteți deloc dependenți de timp. Sunteți în afara acestuia. Este un sentiment foarte ciudat. 

De asemenea vă dă un sentiment de dezorientare, așa cum mulți dintre voi ați simțit din când în când, nemaifiind blocați în asta. Deodată voi realizați că acest întreg concept al unei vieți liniare, ceea ce eu numesc liniar local - al acestei progresii de ore, minute, zile, ani - deodată, a fost o mare iluzie. Întregul concept al unei vieți trecute sau viitoare este de fapt o iluzie. Mulți dintre voi gândesc: “Ei bine, mă întreb, dacă aveam de gând să stau aici pe planetă, cum ar fi o viață viitoare?” Vreți să aflați? Respirați profund și simțiți asta. Se petrece chiar acum.  

Este ciudat pentru minte să înțeleagă toate astea. Mintea gândește: “Ei bine, cum se pot întâmpla toate astea chiar acum?” pentru că mintea este foarte liniară. Este foarte focalizată în timp. Nu poate înțelege cu adevărat ideea că o viață viitoare este experimentată chiar acum. Dar, pe măsură ce eliberați acest întreg concept al timpului, al ceasului, al lunilor și anilor ce ticăie, ajungeți la frumusețea neașteptată a realizării că totul se întâmplă chiar acum. Totul se întâmplă. 

Într-un fel, toate viețile trecute și viitoare care se petrec sunt independente unele de altele. Ele toate sunt independente. Nu sunt legate într-un astfel de mod încât voi trebuie să lucrați în direcția măiestriei voastre o viață după alta. Puteți de fapt să fiți un Maestru într-o viață trecută care se petrece chiar acum și să nu fiți un Maestru în viitor. Aceasta este frumusețea eliberării timpului. 

Pentru a-l elibera nu trebuie să faceți nimic altceva decât doar să fiți conștienți că deja se petrece. Singurul lucru pe care vi l-aș cere este să nu rezistați acestui lucru, să nu, așa cum ați spune voi, vă pierdeți cu firea atunci când deodată timpul este diferit decât ceea ce mintea vrea ca el să fie; să nu deveniți atât de constipați că trebuie să încercați să vă întoarceți la timp. Deodată deveniți fără timp/atemporali, iar atemporalitatea este de asemenea o libertate extraordinară.  

Vom intra în mai mult legat de asta puțin mai târziu astăzi, dar pentru acum haideți să respirăm profund, în timp ce transcendem nevoia de timp. Încetați să vă hrăniți din timpul propriu-zis și deveniți atemporali. Este cel mai bine dintre toate. 

Așadar, înțeleg că noua mea carte (Memoriile unui Maestru) în final a ieșit. Suntem aproape cu un an și jumătate în întârziere (câteva râsete), dar nu există timp (Adamus chicotește). Am oferit acea mică introducere despre timp, simplu ca o tranziție lină către carte. Puțin mai târziu, dar mereu exact la timp - Memoriile Maestrului. Eu spun cartea “noastră”, chiar dacă numele meu este scris într-adevăr aici cu litere mari și nu văd numele vostru (mai multe chicoteli). Dar este cu adevărat cartea noastră. Este realmente, realmente cartea noastră. Se bazează pe situații reale, povești reale cu Shaumbra reali. S-ar putea să vă recunoașteți pe voi înșivă acolo, în una din povești sau în fiecare poveste care este spusă. 

Noi am luat energiile Shaumbrei, poate am schimbat numele, am schimbat câteva din situații - uneori trebuie de fapt s-o faci puțin mai interesantă, nu chiar atât de neplăcută ca ceea ce voi ați numi viață reală, care nu este viață reală deloc; este viață îngrozitoare - însă această carte este cartea noastră. Ea conține - mai mult decât orice altă carte pe care am făcut-o vreodată - ea conține energia voastră, chiar aici. 

Poveștile sale, povești scurte ale Maestrului și studentului, și pe măsură ce o citiți, mai întâi vă identificați cu studentul, cu problemele voastre, cu străduințele și provocările voastre, cu lipsa voastră de înțelegere/pătrundere. Dar cu timpul, când ajungeți către sfârșitul cărții, vă veți identifica mai mult cu Maestrul, Maestrul care este prezent în voi chiar acum. Poate nu revelat, poate nu în conștiința clară, dar Maestrul care este în interiorul vostru. Veți începe să realizați că acest întreg concept al căutării iluminării, conceptul încercării de a atinge măiestria, este de asemenea una din acele minciuni. Mereu, mereu, mereu a fost vorba doar de a o permite. 

Începeți să vă vedeți pe voi înșivă ca Maestru. Veți începe să recunoașteți, pe măsură ce ajungeți la unele din acele capitole finale, că vă spuneți vouă înșivă: “Am făcut asta. Eu sunt acel Maestru despre care se vorbește aici înăuntru.” Vă schimbați din a fi studentul, studentul ocazional neajutorat, supra-epuizat/secătuit, studentul stresat, studentul care încearcă din greu să devină iluminat; vă veți schimba de acolo în realizarea că acel Maestru despre care se vorbește aici, în memorii, sunteți chiar voi. Când se întâmplă asta, voi aveți apoi un mare zâmbet pe fața voastră și realizați că a fost acolo pe tot drumul, tot timpul, iar voi nu mai căutați de fapt Maestrul deloc. Simplu îi faceți loc Maestrului.    

Cartea noastră, și sper că sunt mai multe care să vină astfel. Nu știu cât de bine va merge la public. Nu contează cu adevărat. Aceasta este mai mult un fel de ceremonie a energiei acestor ultimi 16 ani împreună cu Tobias, cu mine. Este o ceremonie a energiei. Celebrează călătoria noastră. Pune călătoria în povestiri care - ei bine, citiți una înainte de a merge noaptea la culcare; citiți una când ajungeți într-unul din acele momente ale studentului, când sunteți în anxietate sau confuzi sau răvășiți, însă sunt poveștile noastre.  

Deci, dragii mei prieteni, trebuie să vă mulțumesc că sunteți parte din această carte. Din nou, numele meu este pe coperta din față, însă ei nu au putut să-i pună pe toți acolo. Editorul a insistat. Eu am spus: “Nu, vă rog. Eu nu vreau numele meu acolo,” dar editorul a insistat… Spuneți ceva povești din când în când, bine?! (câteva chicoteli)

Vorbind de povești, vorbind de povești, avem o oportunitate astăzi. Am pregătit două versiuni ale Shoud-ului de azi: eu pot ține o prelegere sau pot spune povești. Linda, microfonul, te rog, pentru public. 

LINDA: Oh, plăcerea mea, dacă pot să-l găsesc. Începem. 

ADAMUS: Avem o alegere. Ce ați vrea mai degrabă să auziți, povești sau o prelegere? Linda, te rog, microfonul la oricine pare pregătit.

FRED: Mi-ar plăcea să avem povești, te rog. 

ADAMUS: Povești. În regulă, bine. Acesta este unul pentru povești. Următorul. 

LINDA: Lasă-mă să găsesc pe cineva care este capricios. 

ADAMUS: Povești sau prelegere? Am prelegerea pregătită. Nu am nicio poveste pregătită, însă am să le inventez din mers. 

SART: Daa, inventează câteva bune. 

ADAMUS: Să inventez unele bune. Cam despre ce?

SART: Despre viața mea (râsete). 

ADAMUS: Trebuie într-adevăr să înfrumusețăm unele lucruri la...

SART: Oh, daa! În mare parte!

ADAMUS: Daa, în mare parte. În regulă. Deci avem doi pentru povești. Mai mulți. Prelegere? Este o prelegere fascinantă, despre fizică.

TERRY: Ei bine, de ce nu le facem pe amândouă?

ADAMUS: De ce nu le facem pe amândouă? Bun. Bun. El nu se blochează niciodată într-una (publicul spune: “Ura!” și câteva aplauze). Pot să spun povești care sunt foarte moralizatoare.

LINDA: Ohhh! (Adamus chicotește)

ADAMUS: Prelegere sau poveste?

CAROLYN: Cred că-mi plac poveștile. 

ADAMUS: Povești. În regulă. 

CAROLYN: Daa.

ADAMUS: Alți câțiva. Văd direcția în care se îndreaptă asta. Oh, avem oamenii în corp de lumină aici în spate în… (ei sunt înfășurați cu luminițe de Crăciun pe costumul lor) Dați-i drumul. Voi trei în corpurile voastre de lumină. 

LINDA: N-am putut să-mi dau seama ce a fost asta. Acum m-am prins. 

ADAMUS: Mai întâi, cei trei în corpuri de lumină, vreți să vă ridicați?

LINDA: Așteaptă, așteaptă! E un răspuns aici. 

ADAMUS: Nu. Stai puțin. Stai puțin. Continuați, ridicați-vă. Corpurile de lumină. Vrem să vadă toată lumea. Daa. Vedeți, asta se întâmplă când permiteți (râsete). Bun. Mulțumesc. Apreciez asta.  

LINDA: OMG. (n.tr. de la Oh My God - Oh, doamne)

ADAMUS: Poveste sau prelegere?

SHAUMBRA 1 (femeie): Poveste.

ADAMUS: Povești. Povești. Hai să încercăm această parte a sălii, Linda. Cred că această latură este înclinată aici către povești. 

LINDA: Ei bine, știi tu, trebuie să-ți faci drum. 

ADAMUS: Povești sau prelegeri?

SHAUMBRA 2 (femeie): Ambele. 

ADAMUS: Ambele. În regulă. 

LINDA: Ohh!

ADAMUS: Asta va fi o poveste cu adevărat plictisitoare (Adamus chicotește). 

LINDA: Avem un altul la distanță mare. 

ADAMUS: Povești sau prelegeri? Domnule? Cred că domn.

NICOLAI: Daa. Daa.

ADAMUS: Ce este...

NICOLAI: Cumva...

ADAMUS: Ai vrea să te ridici, încât să putem...

NICOLAI: Daa, sigur.

ADAMUS: Daa. Drăguț costum (el este îmbrăcat într-un Satir). Bun. Bun. 

NICOLAI: Daa, deci cred că, să inventăm o poveste bună. 

ADAMUS: O poveste bună. În regulă. Încă doi. Cred că poveștile vor învinge astăzi. Povești cu puține nuanțe de prelegere în ele. 

LINDA: Ei bine, este cineva care nu va fi aici deloc în fiecare lună. Îi voi cere opinia. 

ADAMUS: Oh! Oh, nu. 

LINDA: Ne va fi dor de el. 

ADAMUS: Oh!

MARC: Ambele. 

ADAMUS: Ambele. Ambele, povești și prelegeri. În regulă. Și ultimul. 

LINDA: Cel din urmă - ooh, ooh! Îmi pare rău, îmi pare rău (ea se împiedică puțin).

ADAMUS: Cred că votul este aproape pentru (povești).

LINDA: Pantofii tăi sunt mai mari decât pantoful meu (Adamus chicotește). Noi am sărit unul peste piciorul mare al celuilalt. Să vedem. Oh, aici! Hai să încercăm aici. 

ADAMUS: Ah! Tu ai făcut un drum lung ca să fii aici. Povești sau prelegeri?

BIRGIT: Povești.

ADAMUS: Povești. Toată lumea vrea o poveste. 

LINDA: Oohhh!

ADAMUS: Nu veni încă înapoi aici (câteva chicoteli). Următoarea întrebare. 

LINDA: Oh. 

ADAMUS: Daa.

LINDA: Oh.

ADAMUS: De ce oamenilor le plac poveștile? De ce vă plac poveștile? De ce vă plac poveștile? Ați avut oportunitatea, aș fi putut fi aici sus să țin o prelegere. Am fi putut să avem la îndemână tabla de scris. Am fi putut intra în însăși fizica vieții. Da. 

LINDA: Nu l-am văzut în costum de constructor într-o zi, iar acum el este în frac?

ADAMUS: Da. 

LINDA: Este ca și cum: “Uau!”

ADAMUS: Daa.

JOE D: Daa, pot să le fac pe toate. 

ADAMUS: Să le faci pe toate. Deci ce este cu poveștile de sunt atât de convingătoare?

JOE D: Poveștile îi scot pe oameni în afara realității în care sunt și...

ADAMUS: Bun. 

JOE D: Îi pun pe ei în povestea lor. 

LINDA: Oooh!

ADAMUS: I-‘storia’ lor (n.tr. joc de cuvinte în engleză - cuvântul history/istoria este despărțit în două cuvinte, his story, care înseamnă povestea lui).

JOE D: Istorie. Daa. 

ADAMUS: Daa, daa. Bun. În regulă. 

JOE D: Așa că spune-mi o poveste. 

ADAMUS: Vom avea vreo două. Trebuie să gândesc rapid, eu pregătisem o prelegere. Am crezut că sunteți o audiență care preferă prelegerile, dar n-am realizat că vreți povești.

LINDA: Mai mulți?

ADAMUS: Vreți mici basme? Vreți povești murdare pentru adulți? Vreți… (râsete) Nu contează pentru...

LINDA: Nu!

ADAMUS: Nu contează pentru mine (mai multe chicoteli). Câțiva încă. Ce anume vă place la povești?

IWONA: Ei bine, ele vin din inimă.

ADAMUS: Ele vin din inimă. În regulă.

IWONA: Mai mult decât prelegerile.

ADAMUS: Nu și cele pe care le voi spune azi.

IWONA: Bine!

LINDA: Ohhh!

ADAMUS: Dar da, așa este. Ele vin din inimă. Ce altceva? De ce le plac oamenilor poveștile? David.

DAVID: Ne scot din minte și ne duc în imaginația și sentimentele noastre.

ADAMUS: Da.

LINDA: Ohh!

ADAMUS: Da, absolut.

LINDA: Foarte bine.

ADAMUS: Bine. Încă doi.

LINDA: Încă doi.

ADAMUS: Încă doi.

LINDA: În regulă. Călătorind.

ADAMUS: Oameni și poveștile lor.

LINDA: (șoptește) Întotdeauna îmi plac răspunsurile tale.

SHAUMBRA 3 (femeie): Evadare.

ADAMUS: Evadare. În regulă.

LINDA: Ooohh!

ADAMUS: În regulă. Să sperăm că vom putea avea o mică evadare azi. Evadând din...

LINDA: Oh, un voluntar. Scuze. Vei regreta asta.

SHAUMBRA 4 (bărbat): O voi regreta, dar ne dau o mai mare înțelegere a cine suntem.

ADAMUS: Ne dau o mai mare înțelegere. Daa, spusă într-un mod puțin diferit devine personalizată, dă mai multă înțelegere. Excelent. Excelent. 

Și, oh, următoarea întrebare pe care trebuie s-o pun este, ei bine, care e povestea voastră?

LINDA: Oh.

ADAMUS: În cam 20 de cuvinte sau mai puțin.

LINDA: Douăzeci de cuvinte sau mai puțin?

ADAMUS: Ei bine, în regulă. Voi permite puțin mai multe sau mai puține cuvinte. Care e povestea voastră în timp ce stați azi aici? Care e povestea voastră? Te rog.

LINDA: Bine..

ADAMUS: Care e povestea ta?

LESLIE: Chiar mă gândeam la asta în timp ce tu… a fost o cursă amuzantă și nu s-a terminat încă.

ADAMUS: Daa. Bine. Bine. Vrei mai multă cursă amuzantă?

LESLIE: Oh, daa!

ADAMUS: Sau vrei să se termine deja?

LESLIE: Nu, nu, nu.

ADAMUS: În regulă.

LESLIE: Vreau mult mai multă cursă amuzantă.

ADAMUS: În regulă, bine.

LESLIE: Sunt pregătită pentru ceva de genul următoarea chestie.

ADAMUS: Povestea lui Leslie - „A fost o cursă amuzantă și nu s-a terminat încă.” Bun. Îmi place asta.

LINDA: Ok, o să trec la ceva mai riscant aici.

ADAMUS: Încă doi. Bună, dragă.

EDITH: Bună.

ADAMUS: Care e povestea ta?

EDITH: Sunt fericită că am descoperit Cercul Crimson în 1999 și că am învățat și studiat de la tine și Tobias și Kuthumi, și îmi place asta la nebunie și cred că voi toți sunteți magnifici și asta-i tot.

ADAMUS: Deci povestea ta este Crimson Circle. Da. Și, Edith, știi că ești absolut vedetă peste tot în lume. Te-ai așteptat vreodată ca asta să fie în povestea ta?

Edith, care găsește Crimson Circle în momentul disperării. Tocmai când viața pare atât de sumbră, când nu mai există speranță pentru ziua de mâine, deodată, numele „Tobias” îi vine în minte. „Tobias! Tobias!” întreabă ea pe toți cei din jurul ei. „Ce știi despre acest Tobias? Tot aud acest nume Tobias în capul meu.” Și într-un final cineva spune: „Edith, du-te și uită-te pe internet.” „Oh.” Ea tastează pe internet - „Tobias” și Crimson Circle - „Ce fel de cult ciudat e ăsta? Oare în ce mă bag? Ce vor face? Vor avea sacrificii umane sau poate jumătate umane, jumătate animale la aceste întâlniri?” (câteva râsete)

Dar într-o zi ea decide să vină. Se deghizează ca un bărbat frumos, bine îmbrăcat și apare la întâlnire, se așază și deodată izbucnește în plâns. „Sunt acasă,” zice ea. „Sunt acasă. Sunt înconjurată de oameni ca mine. Ei bine, nu exact ca mine, dar sunt înconjurată de oameni pe care îi iubesc și care mă iubesc și ei. Sunt acasă în Crimson Circle.” Și apoi realizează că îi știa pe toți cei care sunt aici, pe toți cei care privesc online. Îi știe de eoni. Ei au o înțelegere veche de a veni înapoi pe Pământ la momentul potrivit și locul potrivit, cu grupul potrivit de oameni, pentru ceva care n-a mai fost făcut vreodată, (sau) niciodată în întreaga creație. Se numește iluminare întrupată. Nici măcar Maeștrii Ascensionați care umblă prin Clubul Maeștrilor Ascensionați nu au fost capabili să stea o perioadă lungă de timp.

LINDA: A cui e povestea asta? (râsete)

ADAMUS: Șșș!

Edith spune: „Asta e. Sunt acasă, în Crimson Circle.” Dar puțin știa ea că doar în câțiva ani numele „Edith” va fi rostit de gurile Shaumbra din toată lumea (râsete și câteva aplauze). „Edith! Edith, te iubesc, Edith!” Nu a realizat vreodată că acel Edith va deveni… (publicul începe să incanteze „Edith! Edith! Edith! Edith!” și Adamus chicotește) Ea nu a realizat vreodată că Edith va deveni un hit pe Facebook, că acel Edith nu va fi doar un nume, nu doar o persoană, ci un loc la Crimson Circle - scaunul lui Edith (râsete).

Acum vezi, Edith, cam așa spui o poveste. Și e o poveste reală. Asta e o poveste reală, dar ce vreau să spun pentru azi este că voi sunteți într-o poveste. Voi sunteți o poveste. Sunteți de fapt multe, multe povești. De ce să călcați peste acea poveste? De ce să o faceți „Ei bine, doar stau aici. Nu știu ce fac aici și sunt…” (cu o voce monotonă) Sunteți într-o poveste. Ați putea să o scoateți la lumină?

Eu folosesc povești ca să - atât pentru acum, Linda, mulțumesc - folosesc povești pentru a spune o poveste. Folosesc povești, precum în carte, pentru a împărtăși înțelepciune, pentru a o menține interesantă, pentru a o face să nu devină plictisitoare.

Ați fost vreodată într-una din acele sesiuni de procesare cu alți oameni, adică o sesiune de procesare spirituală? Sunt anoste. Anoste. Și știu că unii dintre voi spun „Oh, dar îmi câștig traiul din asta.” Ei bine, schimbați-vă traiul (râsete).

Sunt anoste pentru că oamenii nu pot râde, nu râd la propriile lor povești. Se iau atât de al naibii de în serios. Și când realizezi că totul e o poveste - luăm povestea lui Edith, de exemplu, și punem puțină lumină pe ea. Presărăm pe ea puțin zahăr, puțină sare și puțin oțet pentru a o face interesantă, pentru că este și zahăr și sare și oțet în viața ei.

O înfrumusețăm - nu mințim, dar o înfrumusețăm - pentru că, așa cum am spus de multe ori, dragi prieteni, vă prindeți în aceste concepte despre voi înșivă și apoi credeți că sunt adevărate. Aveți experiențe care s-au întâmplat în anii voștri din tinerețe și credeți că asta se întâmplă și apoi sunteți deodată în rutină. Asta e anost, ca aceste sesiuni de procesare și consiliere unde toată lumea stă și vorbește despre viața lor anostă.

Doamne, aș vrea ca cineva să se ridice și să spună: „Am o poveste. Am o poveste grozavă. Eram aici, un înger pierdut. Eram aici, pe această planetă Pământ în acest corp fizic, pe care-l detest până în această zi. Nu pot să sufăr corpul ăsta. Aici eram, atât de traumatizat de către energiile oamenilor din jurul meu, atât de agresive, atât de dezgustătoare, atât de amenințătoare. Ți-ar fura nu doar sângele și banii tăi, ci chiar sufletul dacă ar putea. Ce am făcut? Am recurs la a mă îneca în băutură (câteva chicoteli). Am devenit un alcoolic. Da, am fost abuziv cu familia mea. Mi-am pierdut slujba și mi-am pierdut toți banii. Dar, știți, cineva trebuie să se scufunde în cea mai adâncă, neagră disperare. Cineva trebuie să vadă cât de adânc și jos este abisul, și asta am făcut cu Jack Daniels-ul meu” (râsete).

LINDA: Mă descrii pe mine? (mai multe chicoteli)

ADAMUS: Știți, asta e diferența între „Ei bine, știi, sunt un alcoolic. Of, nu am o viață. Vin la aceste întâlniri. Beau cafea și sunt al naibii de plictisit” (cu o voce monotonă din nou; râsete).

Viața voastră este o poveste! Și asta (cartea) este doar o reprezentare. Voi sunteți aici. Energia voastră, experiențele voastre. Viața voastră e o poveste. Făceți-o interesantă. Știți, voi spuneți: „Nu știu dacă pot să urc pe scenă și să fac ceea ce faci tu acolo, Adamus. Nu știu dacă pot să-mi spun povestea.”

Puteți. Doar respirați profund și curgeți cu ea. Ieșiți din minte și doar vă amuzați cu ea. „Eram în cel mai adânc, întunecat iad, un iad în care niciun alt om nu s-a aventurat atât de adânc, dar am ieșit din asta.  Am învățat din asta că nu puteam fi doar în lumina mea. Am învățat că nu puteam fi doar fata bună sau băiatul bun. Mă scotea din minți. Așa că ce am făcut? M-am scufundat cât de adânc am putut. Am mers cu acel tren de alcool până la fund și ce am învățat a fost că sunt atât lumină cât și întuneric. Am învățat că, pentru a fi real, cineva nu poate fi doar sinele bun, sinele curat. Pentru a fi real, cineva trebuie să se scufunde cât de adânc poate pentru a intra în toate problemele sale. Nu să fugă de probleme, nu să se ascundă de acele voci din minte, ci să vă afundați cât de adânc puteți în fiecare parte a voastră.”

Asta e o poveste (aplauze).

LINDA: Uau!!

ADAMUS: Asta e o poveste. Deci, câțiva încă. Care e povestea voastră? Încercați să urmați asta! Microfonul. Care e povestea voastră? Însuflețiți-o puțin. Presărați puțin piper pe ea, puțin sos Tabasco. Care e povestea voastră? Oh, toată lumea geme acum: „Linda, te rog să nu-mi dai mie microfonul.” (câteva chicoteli) Care e povestea ta, dragă?

CAROLYN: Povestea mea este că am crescut, am avut o copilărie minunată, apoi m-am măritat și el m-a părăsit și apoi l-am cunoscut pe prietenul și iubitul meu minunat și am călătorit peste tot în lume și viața a fost grozavă.

ADAMUS: Uau! Asta e o poveste bună (câteva aplauze). De la disperare și sărăcie - nu, am început cu o copilărie bună?

CAROLYN: Da.

ADAMUS: „De la părinți iubitori, părinți grijulii, drăgăstoși, dar nu acest suflet. Nu voi trăi așa. Nu voi avea doar partea ușoară, partea bună. Așa că în momentul în care sunt liberă, mă voi căsători cu un om vrednic de dispreț, un om întunecat care mă tratează așa cum n-am mai fost tratată vreodată; care mă abuzează energetic și mental și în orice alt fel pentru a descoperi în final adevărata iubire a vieții mele, care nu este cel ce stă lângă mine ci cel ce Sunt Eu. Și astfel pot să o împărtășesc cu cel care stă lângă mine.” Următoarea poveste va fi… vrei povestea ta, domnule?

VINCE: (soțul ei) Eu?

ADAMUS: Daa. De ce nu? (câteva chicoteli)

VINCE: Încă îmi scriu povestea.

ADAMUS: Încă îți scrii povestea.

VINCE: Însă e pur și simplu fantastică. Nu știm unde se va termina sau unde se va duce. Dar...

ADAMUS: Oh, nu știi?

VINCE: Nu.

ADAMUS: Nu știi?

VINCE: Nu.

ADAMUS: Pot să te ajut?

VINCE: Încă merg cu trenul.

ADAMUS: Un bărbat inteligent, un bărbat frumos cu o carieră uimitoare mergând prin viață, dar tot timpul întrebând: „De ce sunt aici? Care e sensul acestei întregi chestii?”

VINCE: Bipity, bobeti, bup! Bipity, bobeti, bup! Bipity, bobeti, bup!

ADAMUS: Mulțumesc. Efecte sonore. Am crezut că el era… (Adamus tușește) O călătorie incredibilă în a fi om, având aproape tot ce ți-ai dorit, știind că inteligența ta era o cheie atât de importantă, dar și șarmul de asemenea. Și apoi întâlnind o veche...

VINCE: Uauuu!

ADAMUS: …o veche, frumoasă, dragă, dragă prietenă. Întâlnind-o și aducându-ți viața la un cu totul nou nivel.

VINCE: Da.

ADAMUS: Aducându-ți viața la un nivel incredibil de iubire.

VINCE: Este apogeul.

ADAMUS: Da, apogeul, vârful. Da. Însă, întotdeauna e puțină dramă. Apar câteva probleme de sănătate.

VINCE: (voce joasă) Ohh...

ADAMUS: „Ce e cu corpul ăsta? Uite-mă aici primind în viață tot ce mi-aș putea imagina, de la frumusețea partenerei mele, împărtășind viața ei, împărtășind cu sufletul ei, totul în viață, dar deodată probleme de sănătate. La naiba cu corpul! La naiba cu acest corp fizic! Atât de vulnerabil, atât de susceptibil la boală, la slăbiciune, la vârstă. La naiba cu corpul, altfel viața mea ar fi perfectă. De ce m-ai abandonat, biologie? Despre ce e vorba?”

Apoi zbaterile. Zbaterile cu corpul, care duc la zbaterile cu mintea: „Ce am făcut greșit? De ce e corpul meu așa? De ce nu-l pot controla?” Și în tot acest timp o șoaptă, o șoaptă: „Nu mai încerca. Nu mai încerca. Nu mai încerca să te însănătoșești prin gândire. Doar permite. Doar permite.”

A durat mult timp pentru a transmite acel mesaj, pentru că era atât de multă frică. Era furie, era frustrare și remușcare, dar într-un final, într-un final spunând: „Acel corp nu e al meu. Acel corp nu e al meu. Adevăratul meu corp, corpul meu de lumină, care se va integra în biologia mea, acela e al meu,” și ăsta e pasul mare în viață, lăsând acel corp de lumină să intre, dând drumul fricii de moarte, care e una dintre cele mai mari minciuni vândute vreodată oamenilor de pe această planetă. Dând drumul la toată chestia asta și într-un final venind într-un loc de integrare reală, integrare adâncă, adâncă a țesuturilor, a celulelor, a ADN-ului din corp până în punctul în care nu mai există separare de corp. Nu mai există neîncredere în corp. Nu mai există regretele abuzului față de corp din anii de tinerețe, dar deodată există iubire și acceptarea pentru întregul Corp de Conștiință.

Asta e povestea ta, prietenul meu.

VINCE: Uau.

ADAMUS: Asta e povestea ta.

Dacă e ceva ce pot exprima azi cu ieșirea cărții este că fiecare viață e o poveste. Fiecare viață e o poveste frumoasă, și atât de des vă prindeți în detalii. Vă prindeți în plictiseala poveștii. Vă prindeți în dramă și negativitate. Vă prindeți în a încerca să ieșiți din povestea voastră, să dați găuri pentru a ieși. Sau credeți că doar veți schimba povestea prin gândire diferită, iar asta nu se întâmplă.

Respirați profund chiar acum și fiți povestea voastră. Și înțelegeți că e mult mai mult decât realizați, mult mai mult decât cam ce ați scrie pe o foaie de hârtie - „Povestea mea: M-am născut, am mers la școală, m-am căsătorit, am avut o slujbă și am murit.” Asta e plictisitor. E cam ca o prelegere. Dar povestea! V-aș încuraja pe toți să stați în fața unei oglinzi, să stați în balconul vostru, să ieșiți în pădure sau orice și să vă faceți povestea, așa cum mi-am făcut-o eu; cu puțin teatru. Teatrul e atât de bun, pentru că totul e doar o poveste. Nu sunteți blocați în ea. Toate sunt povești.

Mie îmi place teatrul. Iubesc artele, pentru că vă eliberați. Nu mai sunteți în acel loc anost, gri, plictisitor al: „Doar încerc să trec prin viață. Doar încerc să supraviețuiesc. Caut răspunsurile” (cu o voce monotonă). Răspunsurile sunt aici și sunt în frumusețea poveștii voastre.

Viețile voastre trecute și viitoare - da, veți avea vieți viitoare, vă pot spune asta chiar acum. Da. „Oh, la naiba!” (râsete) Nu trebuie să fiu un medium pentru a vă auzi. Deodată, a fost ceva, peste tot în lume, un răsunător: „Oh, la naiba!” (mai multe chicoteli)

Vă spun de ce veți avea vieți viitoare. Pentru că, ei bine, în primul rând, nu există timp, așa că se petrec deja; în al doilea rând, veți sta în Clubul Maeștrilor Ascensionați, vorbind cu alți Maeștri Ascensionați și veți avea alte vieți. Veți fi realizați și veți mai trăi din nou. Poate nu aici - probabil nu aici - pe această planetă. În altă parte. Poate într-o nouă creație undeva, poate pe un nou Pământ - și sunt multe, multe noi planete Pământ - poate va fi acolo (n.tr. acel Pământ/loc) pentru a face lucrurile pe care v-ați dorit dintotdeauna să le faceți, dar v-ați simțit atât de restricționați de conștiința de masă, atât de restricționați de voi înșivă și de trecutul vostru.

Dar veți avea alte vieți și poate nu într-un corp fizic, și poate nici nu le vom numi vieți. Sunt doar expresii. Sufletul, spiritul iubește expresia. Vorbim despre cele „4 E-uri”, un „E” este expresia.* Sufletul în iubirea sa pentru el, orgasmul spiritual constant pe care-l are - am câteva chicote aici - orgasm constant al sufletului care se îndrăgostește de el însuși iar și iar, nu se poate abține de la a se exprima creativ. Ieșind din vieți trecute și viitoare.

Un lucru incredibil se va întâmpla, un lucru incredibil. Fac poze - Dave face poze, Crash face poze - dar eu fac poze energetice. Pe măsură ce ieșiți din rutina poveștii voastre și vă distrați cu povestea voastră acum - vă eliberați destul încât să vă distrați cu povestea voastră - pe măsură ce permiteți iluminarea în viața voastră chiar acum, asta schimbă toate viețile. Nu o faceți doar pentru viața asta. Schimbă toate viețile - trecute și viitoare.

Există vieți trecute, povești trecute care sunt atât de blocate acum, că sunt pur și simplu… știți voi, ce se întâmplă chiar acum este că ele își repetă povestea. Ca într-un fel de film SF, științifico-fantastic, ele doar își repetă povestea din nou și din nou. Cauldre îmi spune aici că este un nou serial de televiziune, cam despre asta - Westworld - și constanta repetiție a poveștii. Asta e de fapt adevărat, pentru că viețile voastre trecute, chiar dacă sunt moarte, încă se învârt în povestea lor, din nou și din nou și din nou. Viețile viitoare la fel. Ele se blochează în aceste cicluri și continuă să mențină un tipar repetitiv.

Puteți simți, într-o măsură - e în voi, o simțiți și - și are un efect asupra acestei vieți, pentru că apoi în această viață, voi începeți să faceți același lucru, să repetați aceleași tipare - tipare ale abuzului, tipare ale speranței pierdute, tipare ale încercării de a găsi răspunsuri. Aveți toate aceste tipuri de roți care se învârt din trecut și din viitor. Toate sunt blocate în poveștile lor.

Singurul lucru unic despre această poveste chiar aici, în această viață, este că voi sunteți aici să le deblocați, să le eliberați. Cere o mulțime de curaj să faceți asta. Cere o mulțime de curaj pentru că voi pășiți în afara tiparelor vechi. Voi sfidați tiparele minții, tiparele conștiinței de masă. Dar atunci când o faceți, când vă schimbați această poveste, voi schimbați tot restul poveștilor. Fiecare viață trecută care are loc, doar își repetă ciclurile, aceiași jucători, același tot din nou și din nou și din nou. Nu se termină odată cu moartea. Poveștile doar continuă să se repete. Dar când există o poveste care se ridică deasupra celorlalte, un ‘voi’ care spune: “ Până aici,” unul care spune: “Sunt gata. Nu-mi pasă de nimeni și de nimic altceva.” Asta e o mare declarație - “Mie pur și simplu nu-mi pasă, pentru că sunt atât de obosit să trăiesc această poveste.”

Vreau să simțiți asta pentru un moment. Ați trăit această poveste a acestei vieți de multe, multe ori. Asta nu este prima dată. Voi repetați această poveste. Noi mergem în afara închisorii timpului și spațiului și a lucrurilor în felul în care cred oamenii că sunt, și voi începeți să realizați: “Am fost aici înainte. Am făcut asta înainte. Am fost aici înainte.” De aceea este groaznic de plictisitor câteodată. Dar acea parte din voi spune: “Până aici. Vom ieși/evada. Până aici.”

Acum, totul în acea poveste care se întâmplă din nou și din nou și din nou, și totul în toate celelalte povești strigă și spune: “Nu poți pleca. Aceasta este povestea ta. Trebuie să repari povestea. Trebuie să fii mai bun. Trebuie să fii mai sfânt. Trebuie să faci o treabă mai bună înainte de a pleca.” Ei bine, o mare parte din voi a crezut asta. Ați sărit chiar înapoi în acea veche, repetitivă poveste plictisitoare și ați încercat să vă aranjați ieșirea. Nu puteți. Sunteți doar în aceeași poveste veche zi după zi, viață după viață, până când voi spuneți: “Până aici. Am terminat cu asta” - ceea ce toți ați făcut - și apoi totul începe să se schimbe.

Este dur. Povestiri - povestiri care au fost aproape săpate în stâncă - povestirile încep să se schimbe. Ele încep să se dizolve. Timpul dispare. Prietenii și familiile voastre pleacă. Toate conceptele despre spiritual, Noua Eră pleacă. Tot ceea ce voi credeați că prețuiți începe să plece. Apoi, voi realizați că e doar o poveste și voi realizați că puteți să faceți tot ceea ce doriți. Și voi de asemenea începeți să realizați că, în schimbarea acestei povești, se schimbă povestea fiecărei alte vieți, care se întâmplă de fapt toate, chiar acum. Totul se schimbă. Asta este iluminarea. Asta este adevărata iluminare. Mulțumesc. Aplauze (Adamus chicotește și acum publicul aplaudă).

Asta e ceea ce facem noi aici. Asta este ceea ce facem și de asta este atât de dificil uneori, și de aceea am venit eu să fiu un distractor - cel ce vă distrage - să vă distrag aici pentru ca voi să-l lăsați să vină fără toate gândurile, doar permiteți să se întâmple. Așa că sper că nu vă deranjează că vă distrag aici cu câteva povești și câteva perspective, câteodată.

Deci vreți povești astăzi. Vreți povești astăzi. În regulă, haideți să facem o poveste. Despre ce să facem această poveste? O să beau puțină cafea. Altcineva, cafea? Eh. Hmm.

Haideți să micșorăm luminile casei și să micșorăm căldura. Da. Arde aici înăuntru. Toate aceste povești fiind eliberate, doar ard (unele chicoteli). Da. Nu, asta e în regulă. O să mă plimb puțin de jur împrejur pe scenă, așa că vreți vrea să aprindeți luminile scenei.

Haideți să respirăm profund și să începem povestea noastră.

Da, nu pot să subliniez destul, doar distrați-vă cu poveștile voastre! Spuneți povești despre voi înșivă și distrați-vă cu asta. Unii dintre voi - mi-ar plăcea să vă pun în una din clasele mele de teatru. Mi-ar plăcea să vă detensionez puțin.

Deci Maestrul i-a spus lui Roger să se întâlnească… (Adamus chicotește) Cauldre spune: “Cum faci asta, Adamus? Nici măcar nu cunoști povestea.” La naiba, nu. O să vedem unde duce (unele chicoteli). Fiecare poveste are nevoie de un punct de pornire, și nu e nevoie să înceapă cu începutul, de fapt. Puteți începe undeva la mijloc, dar partea importantă cu povestea, inclusiv a voastră, doar porniți-o/puneți-o în mișcare.

Așa că, Maestrul i-a spus lui Roger să se întâlnească cu el în parcare la 11 fix, sâmbătă dimineața. Maestrul făcea asta din timp în timp cu studenții, îi scotea afară, personal, unul câte unul, în afara clasei, în afara tuturor celorlalți oameni. Maestrul lua, din când în când, studentul afară și vorbea cu el despre unele lucruri care se petreceau în viețile lor. Așa că Maestrul a spus: “Roger, hai să ne întâlnim la 11:00, mă găsești în parcare, într-o mașină sport, roșie. Nu conduc o Honda.” (câteva chicoteli) Scuze.

Așa că, Roger era destul de exaltat. Știa că o să fie dur. Știa că Maestrul va avea câte ceva de spus. Știa că Maestrul se va uita adânc în inima lui, dar el era gata pentru asta. Știa că este timpul. Se lupta, Roger se lupta cu întregul concept al cunoașterii. Știți, el știa cuvintele. Înțelegea conceptele, dar la naiba, trecea prin încercări grele în practicarea acestora în viața lui. Realmente se lupta cu: “Ce este cunoașterea? Și cum să înțeleg diferența dintre cunoaștere și tot restul? Și cum să urmez ceva ca și cunoașterea dacă nu știu sigur ce este?”

Așa că Roger era în mod special nerăbdător să se întâlnească cu Maestrul. Și-a făcut apariția cu aproximativ cinci minute înainte de 11, Maestrul era deja acolo, mașina sa roșie deja torcea. Maestru a spus: “Roger, urcă-te. Închide portiera.” Și apoi: “Apropo, Roger, nu, nu vei conduce mașina mea sport.” O putea simți cum vine dinspre Roger. Roger își dorea doar să se urce și să conducă el însuși, acea superbă mașină sport. Trebuia să fi valorat o avere. De fapt, Roger nici măcar nu avea o mașină. El mergea pe jos, peste tot. Câteodată lua autobuzul, dar nu avea o mașină. Bietul de Roger (câteva chicoteli). De aceea, Roger trebuia să meargă la această școală spirituală (mai multe chicoteli), pentru a învăța cum să aducă abundența în viața lui și să se oprească din a mai merge cu autobuzul.

Roger s-a apropiat, a închis portiera și - arrrrr! - Maestrul a decolat, cu roțile scrâșnind pe asfalt. Ei au mers în liniște pentru un timp scurt. Maestrul se distra la volan, îi plăcea să conducă repede. Niciodată nu a primit o amendă pentru viteză. Îi plăcea să conducă cu viteză. Fiorul vântului, a fricii de a putea fi aproape prins, dar niciodată nefiind prins cu adevărat. Era palpitant pentru Maestru. Știți, el petrecea o mulțime de timp cu… (Adamus căscă)… studenții în clasă. Mă scuzați pentru plictiseală (câteva chicoteli). Petrecea o mulțime de timp cu studenții în clasă și câteodată devenea foarte plictisitor. Avea nevoie să iasă să aibă pauze ca astea.

LINDA: Știi unde este Joe? (vorbește din camera cealaltă, dar microfonul ei este încă deschis) 

ADAMUS: Bună?

Deci ei s-au lansat...

LINDA: …chestia asta. Stai, ai vrea să… (câteva chicoteli)

ADAMUS: Linda? Oh, Linda? Linda? Vrea cineva vă rog să-i spună Lindei că microfonul ei este deschis? (cineva strigă: “Linda, microfonul tău este deschis;” râsete). Ohh, bietul elf. (n.tr. Linda este costumată în elf). Ohhhh! (mai multe râsete pe măsură ce Linda întră arătând contrariată). Oh, ea arată atât de trist. Bietul elf. În timp ce tu elf-ezi, ce-ai zice de o altă cafea, dar caldă. Asta s-a răcit cu toate ale mele… oh și aerul rece de aici. Mulțumesc, draga mea.

Deci, unde eram? Goneam pe stradă în mașina sport. Și microfonul tău este deschis.

LINDA: Serios? Oh, era. Oh, la naiba!

ADAMUS: Da. Oh, da.

LINDA: Oh, la naiba!

ADAMUS: Am auzit ce ai spus despre Cauldre.

LINDA: N-am spus nimic despre el, dar cortul nostru e gata să cadă.

ADAMUS: Pfff! Lasă-l să cadă.

Deci, goneau pe stradă în mașina sport și Roger se întreba când o să înceapă Maestrul să vorbească, când vor deschide conversația despre problemele lui Roger. Dar, în loc de asta, chiar surprinzător pentru Robert, deodată Maestrul se îndreptă spre stadionul de fotbal cu tot restul lumii. Maestrul croșeta în trafic (trecea de pe o bandă pe alta). Oamenii claxonau și îi arătau degetul mijlociu și Maestrul zâmbea. Și Roger se întreba pentru sine: “De ce mergem la stadionul de fotbal?” Și Maestrul putea să simtă (întrebarea) venind de la Roger și spuse: “Roger, pentru că este sâmbătă și este un meci de fotbal universitar. De aceea mergem la stadion.”

Roger și-a cam scărpinat capul și a gândit: “Credeam că o să am această oportunitate de a vorbi cu Maestrul și să discutăm ceva. Credeam că poate vom merge la lac. Știu că Maestrului îi place să pescuiască, însă noi mergem la un meci de fotbal. Despre ce e vorba în toate astea?” Roger se gândi: “Nici măcar nu-mi place fotbalul.” La care Maestrul îi putu simți gândurile și spuse: “Îmi place fotbalul (râsete). Îmi place fotbalul pentru că este dualitate. Este dualitate absolută. Ajungi să ovaționezi, să strigi și să țipi. Nu e mereu despre să fii drăguț și să faci lucrurile potrivite și să fii sfânt și sacru și toate celelalte. Ajungem să intrăm acolo. Vom mânca hrană proastă. Vom bea bere. Vom blestema. Vom înjura antrenorul. Vom ovaționa echipa. Vom trăi, Roger. Vom fi în viață.”

Maestrul a găsit un loc de parcare chiar în față. Nu a fost nevoie să se gândească la asta dinainte, cum fac unii dintre voi, știți, gândindu-se: “Trebuie să găsesc un loc de parcare chiar în față. O să-mi trimit energia.” Tăceți din gură! Locul de parcare este deja acolo. Nu e nevoie să vă gândiți la asta. Nu e nevoie să puneți lumini albe de jur împrejur. Nu trebuie să trimiteți energie în avans. Voi asumați/pretindeți că locul de parcare este acolo, și asta este. Și este acolo. Nu trebuie să faceți nicio ședință de spiritism pentru locul de parcare. Văd unii dintre voi făcând aceste ciudate agitații și vârtejuri. Tăceți din gură! Locul de parcare este acolo.

Deci Maestrul știa asta. Ei au parcat drept în față. Au intrat pe stadion, Maestrul s-a uitat la bilete. De fapt, avea două seturi de bilete. Avea bilete la skybox (zonă exclusivistă, luxoasă, de obicei închisă cu geam, situată aproape de acoperișul stadionului) pe care i le dăduse cineva. Nu știa cine. Știți, lucrurile astea doar apar în buzunarul vostru și voi nu întrebați niciodată de unde au venit. Doar treceți mai departe.

Și mai avea un set de bilete. Erau pe linia centrului (terenului) pe rândul 20. Locuri în regulă. În regulă. Și Maestrul s-a gândit: “Pe care? Skybox sau linia centrului?” S-a uitat la Roger, “linia centrului.” În drumul lor au luat două sticle de bere de jumătate de litru, amândouă pentru Maestru (râsete) și ceva nachos și hot dogi și Roger și-a scos batonul de cereale (mai multe râsete) și a refuzat orice mâncare și băutură de pe stadion. Maestrului nu i-a păsat, pentru că Maestrul știa că putea mânca sau bea orice. Toate aceste ciudate frici despre mâncare și băutură și ce vă face rău, Maestrul trecuse dincolo de ele cu mult timp în urmă. Acum el de fapt era capabil să se bucure de viață. Era în stare să mănânce orice voia și să bea orice voia și în general să facă orice și-ar fi dorit. Nu era legat de oricare din aceste reguli vechi, aceste reguli “cum să ajungem la iluminare” vechi, pentru că realizase cu mult timp în urmă, doar să fie el însuși.

Așa că ei au mers, s-au așezat în scaune și, aproape imediat, jocul a început. Oh, mulțumesc (Linda îi aduce cafea proaspătă).

LINDA: Doar un Maestru poate fi în serviciu.

ADAMUS: Mulțumesc și tu ești așa un Maestru. Au! (râsete) Ai încercat să-i joci o festă lui Adamus, cum ar fi să supra-încălzești această cană.

Așa că ei s-au așezat și aproape imediat (a avut loc) lovitura de începere a meciului și (s-a auzit) vuietul mulțimii pe măsură ce echipa Maestrului a primit mingea și jucătorul a început să alerge. Vuietul mulțimii. Aici interveniți voi.

ADAMUS ȘI PUBLICUL: Uraaaa!

ADAMUS: Daa, bine. Jocul era deschis. Jocul era deschis și, după câteva momente, Maestrul, după ce a sorbit o gură din berea sa - sau cafeaua sa fierbinte - Maestrul a privit la Roger și a spus, “Deci, Roger, care-i problema?” Și Roger era tensionat, consternat - “De ce stau aici la meciul de fotbal vorbind cu Maestrul despre această problemă? Vroiam ceva timp liniștit doar noi doi.” Maestrul a spus: “Roger, acum sau niciodată. Acum sau niciodată. Ce se întâmplă?” Și Roger răspunse: “Ei bine, știi, am studiat din greu. Sunt în școala ta de șase ani acum, am cheltuit o mulțime de bani” - bla, bla, bla, ei mereu spun asta - “Am cheltuit o mulțime de bani și nu simt că ajung cu adevărat undeva. E ca și când nu înțeleg. Am aceste voci în capul meu tot timpul, dar ele ori nu au dreptate ori nu au niciun sens. Înnebunesc cu toate astea.” Și la acel moment, echipa Mestrului a marcat un gol și mulțimea a luat-o razna (publicul ovaționează zgomotos și Adamus chicotește).

Maestrul i-a spus lui Roger: “Ei bine, Roger, povestește-mi mai mult despre ce se întâmplă aici?” Roger răspunse: “Ei bine, știi, Maestre, tu vorbești despre cunoaștere - cunoaștere - și sună atât de ușor. Și sună ca și când, doar, ca și cum, ar trebui să știi lucruri.” Și Maestrul a dat din cap, a sorbit o gură de bere, a mâncat un nacho și a spus: “Ei bine, da, doar știi.” El spuse, “Dar Maestre, încerc să descifrez cunoașterea și devine atât de confuz. Aud toate aceste voci în capul meu și câteodată cred că ești tu în capul meu. Și câteodată cred că este alt arhanghel în capul meu și câteodată cred că este de fapt un demon în capul meu și câteodată este mama în capul meu, și câteodată, știi, e un vechi profesor. Și devine atât de confuz, pentru că aud toate aceste voci în capul meu, tot timpul. Este asta cunoașterea, Maestre? Asta este cunoașterea?” Maestrul a făcut o pauză pentru moment pentru că echipa lui doar ce interceptase mingea de la echipa adversă, și mulțimea înnebunise (publicul ovaționează din nou).

Era o mulțime foarte gălăgioasă în acea zi. Vorbeau și strigau și țipau. Ura, hăă, ura! Daaa! Hai, uraa, hăă, uuuuu, daa! (publicul face mult zgomot). Gălăgie peste tot (publicul continuă să facă o mulțime de zgomot). Erau oameni care beau și mâncau nachos - hărș! Crac! - tot zgomotul ăsta!

Dar în ciuda acestuia, Mestrul a continuat să-i vorbească lui Roger și îi spuse: “Roger, asta nu este cunoașterea. Nu este cunoașterea. Astea sunt benzi vechi în capul tău. Astea sunt înregistrări, înregistrări energetice în capul tău, care reîntăresc povestea ta, ținându-te să te joci în aceeași poveste din nou și din nou. Și te-au făcut atât de confuz. Te-au făcut atât de neclar despre ce ar trebui să faci și tu asculți. Roger, te aud vorbind din când în când, încă, despre ghizii tăi spirituali. Nu există ghizi spirituali pentru cei ce sunt aici pe cale. Roger, cunoașterea nu este ca nici una din acele voci pe care le auzi tu. Deloc.”

Și la acest punct în care doar ce recuperaseră mingea și dăduseră câteva pase, echipa Maestrului a mai înscris un gol. Mulțimea era în delir (publicul aplaudă din nou). Și apropo, asta urma să se întâmple pe tot parcursul zilei. Echipa Maestrului i-a desființat complet. (n.tr.: ref. cealaltă echipă)

Și ei au mai vorbit despre asta un timp. Maestrul i-a pus lui Roger mai multe întrebări despre ce simte; nu doar ce aude în capul său, dar ce simte. Și ei au discutat despre asta pentru un timp foarte îndelungat și în cele din urmă Maestrul a spus: “Roger, iată cum stă treaba. Tu ai cunoaștere. E acolo. O pot simți. De fapt, toată lumea o are, dar a ta este cu adevărat destul de bună. Dar ai lăsat-o pe toată să fie deformată și să se piardă în tot acest zgomot din capul tău, și toată mizeria și toate activitățile care sunt în capul tău.”

“De aceea te-am adus la acest meci de fotbal pentru a purta această discuție, pentru că, toate aceste ovații și strigăte și țipete ignorante (publicul ovaționează și strigă), sunt ca acele voci din capul tău și ele te distrag și fac atât de dificil să găsești, să auzi cu adevărat acea voce a cunoașterii interioare. De aceea te-am adus aici, pentru că, ei bine, viața este, într-un fel ca asta. Nu e mereu  așa de intensă ca meciul de fotbal, dar viața este așa cu dualitatea, conștiința de masă. Există întotdeauna agitația și distragerile și dualitatea și strigătele și ovațiile dar, de asemenea, și plânsetul. Vezi echipa de acolo? Ei plâng acum. Plânsetul și disperarea.” Da, puțin plânset.

PUBLICUL: Îîî hîîm! (mimează plânsetul)

ADAMUS: Îîî hîîm! Îîî hîîm! Îîî hîîm! “De aceea te-am adus la meci, Roger, pentru că am vrut să vezi ce se întâmplă cu adevărat înăuntrul capului tău.” Și Roger s-a gândit la asta pentru un moment și și-a spus: “Într-adevăr, ăsta e de fapt o punere în scenă chiar bună. Mă ajută să înțeleg toate aceste voci și toate jocurile care au loc în capul meu.”

Roger s-a gândit la asta pentru un timp și în final a spus: “Ei bine, Maestre, nu ai spus că am de fapt o cunoaștere destul de bună? Că am multă cunoaștere?” Maestrul spuse, “Da, de fapt, ai. De fapt ești destul de natural cu ea.”

Roger spuse: “Dar dacă o am, de ce nu o pot găsi? Dacă o am, de ce nu o utilizez?” Și cu asta, Maestrul zâmbi. Știa că în conversație va ajunge aici. Spuse: “Roger, e doar un singur lucru. Ce faci tu cu cunoașterea ta, cu acea interioară - nu este nici măcar o voce, Roger, este o cunoaștere, o simțire - este o simțire, dar ce faci tu cu ea este că încerci să o umanizezi. Roger, tu încerci să o plasezi într-o voce umană, și nu este. Tu încerci să o introduci în gânduri mentale și nu este. Tu ai această cunoaștere în tine, care este întotdeauna acolo, dar tu nu o asculți decât dacă sună ca un alt ghid spiritual, alt arhanghel, altă mamă, alt profesor, alt om. Asta este problema. Încerci s-o umanizezi.”

Maestrul a spus: “Înțeleg de ce. Toată lumea încearcă să umanizeze totul. Ei încearcă să o facă potrivită să intre într-o cutiuță frumușică, îngrijită. Ei vor să audă voci. Tu nu vei auzi voci în cunoașterea ta. Nu vei auzi voci în adevăratele simțiri înterioare, și asta e un lucru bun. Tu nu vrei să umanizezi ceva care este atât de prețios, care este atât de pur. Nu vrei să o plasezi într-o voce. Nu vrei să o aduci la acel nivel. Este acea cunoaștere interioară care merge fără definiții, care nu are nevoie de structura umană. Nu este nevoie să sune ca un învățător care ține o prelegere în capul tău sau un înger spunându-ți ce să faci. ”

“Toate acele voci, apropo, erau ale tale. Nu erau ghizi spirituali. Nu erau îngeri. Îngerii nu vorbesc cu vorbe umane. Este totul despre simțiri. Este despre senzualitate. Acelea erau vocile tuturor poveștilor tale vechi, rulând din nou și din nou în capul tău. Așa că, Roger, în momentul în care te oprești din a mai încerca să umanizezi cunoașterea, Eu Sunt-ul, și tu îți permiți ție însuți să te deschizi către a simți cu adevărat, prezența adevărată, atunci va izvorî. Atunci se va deschide.”

Roger a simțit asta pentru un moment și, chiar dacă el era pe stadionul de fotbal, chiar dacă existau toate ovațiile, strigătele și țipetele și plânsetele care aveau loc, Roger a simțit asta pentru un moment și în acel spațiu sigur, ciudat spațiu sigur din mijlocul conștiinței de masă (care se afla) acum pe linia porții aproape să mai marcheze un gol, în ciuda a toate acestea, Roger în sfârșit s-a prins. Oprește-te din a mai încerca să transformi cunoașterea în ceva uman. Doar permite-o.

Maestrul știa că asta va fi dur pentru Roger sau pentru oricine altcineva, pentru că există mereu așa o dorință și o încercare să auzi cuvintele sau să vezi imaginile sau orice altceva. Dar când cineva poate fi în cunoașterea sa și să nu o definească, să nu trebuiască să știe cum a ajuns cunoașterea acolo sau chiar și unde îl va duce, dacă el este într-o stare a conștiinței atât de pură, această cunoaștere îl va conduce - îi va arăta - cine este el cu adevărat. Această cunoaștere va fi iluminarea sa.

Și cu asta, Maestrul a spus: “Am băut 1 litru de bere. Mă duc să fac un pipi. Pot să-ți iau ceva cât sunt acolo?”(râsete) Și așa se termină povestea Maestrului și a lui Roger (publicul aplaudă).

E o poveste și este… (cineva spune “Ciudat”)… parțial ciudat, da. Este parțial ciudat, parțial adevărat, dar sunteți în mijlocul tuturor acestor zgomote. Fie că sunteți într-un meci de fotbal, fie că faceți cumpărături, chiar și când sunteți singuri acasă, există mult zgomot. Există zgomot energetic de la lumini și din - ceea ce numiți - frecvențe radio. Există zgomot de jur împrejur. Există zgomot care vine din computerul vostru chiar dacă este închis - vreau să spun, scos din priză și închis - vine zgomot din el pentru că acesta colectează energii din acest lucru pe care voi îl numiți Internet și revarsă acel zgomot tot timpul.

Nu veți fi capabili să fugiți de el sau să scăpați de el, nici că ar trebui să o faceți. Da, este mult mai ușor să vă cuplați la cunoașterea voastră dacă faceți o plimbare prin pădure într-o frumoasă zi de toamnă, mult mai ușor, dar puteți să o faceți oriunde.

Nu vă așteptați la cuvinte. Vă rog nu vă așteptați la cuvinte. Cunoașterea, Eu Sunt-ul din interior nu vorbește în cuvinte, niciodată nu o face, niciodată nu vrea să o facă. Toate acele voci din capul vostru, pentru aceia dintre voi care atribuie voci ghizilor și îngerilor și vieților trecute și toate lucrurile de genul ăsta, sunt ale voastre. Sunt părți din poveste. Ele sunt personaje în povestea voastră. Sunt ale voastre. Ele sunt în regulă, dar nu le cedați. Nu le puneți pe un piedestal. Nu considerați că ele reprezintă o putere superioară. Sunt doar personaje în povestea voastră. Asta-i tot.

Adevărata cunoaștere vine cu așa o simțire a, ei bine, cunoașterii, vine cu așa un simț al ușurinței. Este fără efort. Este fără luptă și vine fără dubii. Doar este acolo. Nu puteți să o faceți să pășească/să iasă în față. Nu puteți aduce mai multă sau mai puțină în viața voastră, pentru că este mereu acolo. Este o chestiune de a înceta să o umanizați. Opriți-vă din a mai pune o voce sau o față sau o directivă sau cuvinte pe ceva ce este doar vocea, esența lui Eu Sunt.

Deci haideți să respirăm foarte profund cu povestea noastră nouă. Poate că suntem pe cale către o nouă carte, uh. Respirați foarte profund.

Acum, pentru povestea următoare - asta este o zi a poveștilor, nu-i așa? Sau vreți un curs acum? (câțiva oameni spun: “Nu”) Vreți o altă poveste? (cineva spune: “Da”). În regulă. Asta urmează să fie puțin diferit. Luminile aprinse, vă rog. Asta este… (Adamus ia o sorbitură din cafeaua lui) Ahh! Pfiuu! Ei, nu știu ce pun ei aici, dar - uh! - are gust de rom pentru mine (râsete).

În regulă. Iată următoarea poveste. Povestea asta este una interactivă. Ultima a fost genul de poveste drăguță, adormitoare și voi a trebuit să stați așezați și să ascultați. De data asta, n-am nicio idee unde va ajunge această poveste și nu are nicio importanță. În regulă? Sunteți gata pentru asta? Linda va fi pregătită cu microfonul, căci aceasta este o poveste interactivă. 

Fiecare poveste ar trebui să fie interactivă, știți voi. Da, fiecare poveste. Povestea voastră de viață nu este cu adevărat interactivă. Vreau să spun, există, destul de mult, ceea ce ați numi, un singur personaj și nu există multă interacțiune cu toate celelalte potențiale aspecte.

Deci, pe măsură ce dezvoltăm acestă poveste, vreau să vă dați seama că este timpul să faceți povestea voastră interactivă. Distrați-vă cu asta. Nu știu deloc care este înșiruirea poveștii aici, mai mult decât începutul. Să ai mereu începutul. Să ai un punct de început. Faceți pendulul să se miște într-o direcție. Să aveți un început și apoi priviți unde se duce, pe măsură ce vom trece la următoarea noastră poveste intitulată ”Maestrul și Cursanții.” Așa că, scuzați-mă (Adamus merge către fundul sălii).   

”Maestrul și Cursanții.” Voi juca rolul Maestrului, desigur. Exista vreo îndoială? Mai vrea cineva să joace acest rol? Mulțumesc. Atunci, o voi face eu (câteva chicoteli).

Maestrul intră în sala de curs, însă, în această zi, el era mai deliberat decât oricând. De obicei, Maestrul intra aproape ca și când plutea în aer, însă astăzi era foarte intenționat în mișcările sale. Maestrul a privit pe deasupra tuturor studenților adunați în clasă. Maestrul gândea: ”Astăzi vom intra în afacere. Astăzi, vom merge dincolo de discuțiile de suprafață, tot acel makyo. Astăzi, ne vom apuca de asta, adevăratul pas care urmează pentru fiecare dintre studenții mei.”

Ei erau tăcuți. Au simțit ceva diferit în înfățișarea Maestrului și în mișcările Maestrului. De obicei, le plăcea sentimentul pe care-l aveau atunci când Maestrul intra în clasă. Se simțea așa plin de pace. Ei știau că, într-un fel sau altul, Maestrul avea o mare compasiune pentru ei și situația din clasă s-ar fi transformat într-un timp de mare învățătură și înțelepciune. Dar astăzi era diferit. Câțiva studenți se întrebau: ”Oh! Este Maestrul supărat cu ceva? A avut el oare o întâlnire proastă seara trecută?” (câteva chicoteli) Maestrul nu are niciodată o întâlnire nereușită (mai multe râsete).

Maestrul stătea în fața clasei și cu a sa… (el ridică o jucărie care face un zgomot strident; râsete) A râs. Maestrul stătea în fața clasei și, cu privirea sa cea mai încruntată, privi lung peste studenți. Studenții au început să tremure puțin: ”Are Maestrul o mahmureală azi? Maestrul nu este niciodată mahmur, oricât ar fi băut el sau ea. De ce? Pentru că nu există nimic ce ar putea să-l scoată pe Maestru din echilibrul său. Deci, nu, nu asta era. Însă Maestrul azi avea așa o intensitate în el, o dorință. Maestru privi clasa, aproape cu o privire de dispreț și dezgust, și arătă către primul student și le spuse - și, Linda, găsește pe cineva acum să joace rolul primului student - privește către ei și spune: ”Ce lipsește din viața ta?” 

ALAYA: Mai multe încercări.

ADAMUS: Mai multe încercări/provocări.

ALAYA: Dă-mi mai multe încercări. Vreau mai multe încercări.

ADAMUS: Vrei mai multe încercări/provocări în viața ta?

ALAYA: Mai multe încercări în viața mea.

ADAMUS: Poți să pleci din clasa mea. (Câțiva chicotesc în timp ce ea se ridică să plece și Adamus șoptește) da, da, doar acolo în spate. Crezi că poți să ieși din clasa mea cu asemenea răspunsuri?! După ce ai fost aici, în școala asta, pentru cât de mult timp de acum - două săptămâni? - și tu doar vrei mai multe încercări (de la viață)? Pentru asta suntem noi aici? Pentru asta plătești o mulțime de bani, ca să fii în școala mea?!  Pentru asta ocupi tu un scaun care ar putea fi dat altcuiva, care cu adevărat vrea să învețe?

Maestru avea o față ca și cum era pe punctul de a scuipa, dar n-a făcut-o (râsete). Dar n-a făcut-o, însă vroia s-o facă. Și a arătat către următorul student... 

LINDA: Mofo.

ADAMUS: …și a spus: ”Ce lipsește, Mofo? Ce lipsește? Ai fost aici timp de mulți ani de acum. Da. Ești în clasa de corecție” (Adamus râde).

MOFO (Marty): Îmi pare rău.

ADAMUS: Ce lipsește?

MOFO: Sunt foarte distr...

ADAMUS: Ai vrea să te ridici în picioare! Ridică-te atunci când vorbești unui Maestru.

MOFO: Sunt foarte distras azi, Maestre.

ADAMUS: Distras de la ce anume?

MOFO: Sunt foarte balonat.

ADAMUS: Ți-ai udat iar pantalonii?

MOFO: Nu, sunt foarte balonat azi, și este - îmi pare rău (râsete).

ADAMUS: Balonat!

MOFO: Îmi pare rău.

ADAMUS: Ce-ai mâncat, Mofo?

MOFO: De toate.

ADAMUS: De toate (Adamus chicotește). De toate, Mofo?

MOFO: Da, și farfuria, de asemenea.

ADAMUS: Oh, și farfuria. Nu-i de mirare că ai gaze. Ce lipsește Mofo? Ce lipsește în viața ta? Ai venit aici la aceste lecții, ai fost afară la pescuit cu mine, dar ce lipsește?

MOFO: O copiuță.

ADAMUS: O copiuță (câteva râsete). Ce-ai vrea să fie scris pe copiuță?

MOFO: Toate răspunsurile.

ADAMUS: Toate răspunsurile! Copiuța. Unde este, Mofo?

MOFO: Cred că am scris-o pe încheietura mâinii și am spălat-o azi-dimineață (câteva chicoteli).

ADAMUS: ”Copiuța”, a spus el. Și tu, de asemenea, poți să părăsești clasa. Ocupi un aer prețios, un spațiu prețios. El vrea o copiuță, ca și cum nu și-a dat seama că acea copiuță se găsește deja în interior… da, oh, oh. Toți, unu, doi, trei...

ADAMUS ȘI PUBLICUL: Ohhhhhh! Ohhhhh! Oh! (în timp ce Mofo merge în spatele încăperii) 

ADAMUS: Nu realizezi că acea copiuță este deja în interior și este alcătuită din două cuvinte simple, Mofo. Două cuvinte simple. Care sunt acestea?

MOFO: Am tras un vânt? (mai multe râsete)

LINDA: Vezi? Este contagios!

ADAMUS: Ai vrea, te rog, să ieși? Oh, dumnezeule! (mai multe râsete) Două cuvinte simple! Uau! Uau!

Copiuța este alcătuită din două cuvinte simple. Două cuvinte simple. Care sunt acestea, clasă? (publicul aruncă: ”Eu Sunt” și cineva spune: ”Eu Exist”) Ei nici măcar asta nu o spun bine. ”A permite” și ”și”. Aveți nevoie să scrieți asta pe panou? Nu avem un panou. În regulă. Nu o vom scrie. Vă puteți aminti? Această parte a încăperii: ”A permite” (această parte a încăperii spune: ”A permite”). Această parte a încăperii: ”Și” (cealaltă parte a încăperii spune: ”Și”). Acum, dacă punem totul la un loc, avem...

PUBLICUL:  A permite, și.

ADAMUS: Și. Asta este. Asta-i copiuța. Tu să rămâi în spatele încăperii. Miroși cam rău. În regulă (mai multe chicoteli).

Următorul, și, în acest moment, Maestrul chiar deveni supărat. După toată predarea asta, după cărți peste cărți, după cursuri, după ce am făcut chiar niște merabh-uri minunate, cu adevărat tipul de merabh-uri încântătoare, ei tot nu pricep. Vă puteți imagina nivelul de nervozitate al Maestrului în timp ce arăta către următorul student și spunea: ”Ce lipsește din viața ta?” 

(o ușoară pauză și Adamus cască) Oh, voi bea ceva cafea aici. Ce lipsește din viața ta? 

OLGA: Nimic.

ADAMUS: Nimic. Ei bine, dacă nimic nu lipsește din viața ta, de ce ești aici? 

OLGA: Din curiozitate.

ADAMUS: Din curiozitate. Ești curioasă în privința mea?

OLGA: Și a ta.

ADAMUS: Sau ești curioasă în ceea ce îi privește pe ei.

OLGA: Și în privința lor, de asemenea.

ADAMUS: Deci, tu spui că ești aici - nu lipsește nimic în viața ta, însă ești aici - și ești doar curioasă. Curioasă despre ce? Ce ai descoperit?

OLGA: Bine, probabil memoria mea lipsește.

ADAMUS: Probabi că mintea ta lipsește?

OLGA: Nu. Memoria mea, memoria, memoria.

ADAMUS: Memoria ta.

OLGA: Da.

ADAMUS: Ei bine, minte, memorie, același lucru.

OLGA: Mm hmm.

ADAMUS: Da, probabil memoria ta lipsește. Deci, nu-ți amintești despre ce ești curioasă.

OLGA: (chicotește) Nu, asta îmi amintesc.

ADAMUS: Despre ce ești curioasă?

OLGA: Despre ce sunt curioasă...

ADAMUS: Ce speri să înveți aici sau într-o clasă de spiritualitate?

OLGA: Ei bine, înainte de toate, îmi place energia (de aici).

ADAMUS: Îți place energia.

OLGA: Îhî.

ADAMUS: Oh! Ești unul care se hrănește cu energie.

OLGA: Da, da, sunt. Sunt.

ADAMUS: Ohhh! Ohh! Oh! (publicul spune de asemenea ”Ohh!”) ”Deci, lasă-mă să clarific lucrurile acum. Încep să înțeleg”, zise Maestrul. ”Te-ai înscris la această școală, nu pentru că există cu adevărat ceva ce vrei să înveți, nu pentru că ești în călătoria spre iluminare întrupată, ca toți aceștia care muncesc din greu, studenți plătitori cu bani gheață. Ești aici pe post de vampir energetic ca să le furi energia, ca să stai în clasă și, în timp ce ei sunt deschiși într-un spațiu sigur, în timp ce ei sunt vulnerabili, tu le furi energia.” Este asta adevărat?

OLGA: Nu.

ADAMUS: Mi-a părut corect mie (câteva chicoteli). Însă Maestrul a insistat că asta este adevărat și i-a dat încă o șansă și a spus: ”Ce lipsește din viața ta?”

OLGA: Permisiunea, desigur.

ADAMUS: Permisiunea (n.tr.: aici este un joc de cuvinte - allowance însemnând și permisiune, încuviințare, dar și alocație, bani de buzunar din partea părinților). Vrei o alocație? Nu ți-au dat părinții o alocație pe când creșteai? (câteva cicoteli) Nu ți-au dat, când și când, câte cinci dolari amărâți?

OLGA: Cumva, cumva, nu pot - nu știu - am ceva în viziunile mele despre mine ca fiind liberă și în permiterea a toate.

ADAMUS: În regulă.

OLGA: Însă cumva nu reușesc să simt.

ADAMUS: Eh-eiiii! Vom face stop cadru aici.

OLGA: Bine.

ADAMUS: Ne vom opri.

OLGA: Te rog.

ADAMUS: Care este diferența dintre ”noi jucăm o poveste aici” și a fi în povestea ta? Diferența dintre a juca, doar lăsând asta - joci interpretând, doar lăsând să se desfășoare - și deodată întri în povestea ta.

OLGA: Da, bine.

ADAMUS: Ah, în regulă. Ieși din povestea ta. Întoarce-te înapoi afară din povestea ta - uf! - pentru că vezi cât de ușor ajungi să fii blocat în povestea ta?

OLGA: Îhî.

ADAMUS: Chiar și când doar spui povești și te distrezi. Ei bine, e distractiv pentru mine. Deci, înapoi la poveste. Joci interpretând. Suntem în clasă cu Maestrul și Maestrul spune teatral: ”Și ce lipsește din viața ta?!” Și tu spui, teatral, tu răspunzi...

OLGA: Mm. (cineva spune ”Sex”)

ADAMUS: Sex! (râsete)

ADAMUS: Ea spune - bine. Mulțumesc.

OLGA: Este corect, am făcut-o!

ADAMUS: Mulțumesc. Ea spune: ”Sex.” Nu a gândit că a spus-o, însă toți au auzit. Eu am auzit. Ați auzit? Ea a spus: ”Sex.”

OLGA: Pot să joc din nou? Pot să joc din nou? Întreabă-mă din nou.

ADAMUS: Bine (mai multe chicoteli). Ce lipsește din viața ta?

OLGA: (tare) Sex! (multe râsete)

ADAMUS: Și Maestrul spuse: ”Când a fost ultima dată când ai avut… ”

LINDA: Nu răspunde la asta! (mai multe chicoteli)

ADAMUS: ” … un orgasm strașnic cu țipete?”

LINDA: Aiii!

OLGA: Nu-mi amintesc.

ADAMUS: Ohhh!

LINDA: Ohhh!

ADAMUS: Și Maestrul spune: ”Ai vrea unul?” (râsete)

OLGA: Da!

ADAMUS: Cât de tare ți-l dorești?

LINDA: Ahhhhh!

MOFO: Este un spectacol în familie! (mai multe râsete)

OLGA: Rău de tot.

ADAMUS: Oprește asta, bășinosule! (mai multe chicoteli) Cât de mult îți dorești unul?

OLGA: Mult de tot.

ADAMUS: Mult. Deci, îți voi sugera asta. După ce vom fi terminat cursul astăzi, întoarce-te la tine în cameră, încuie ușa (câteva chicoteli). Fă o baie fierbinte și o dată pentru totdeauna, o dată și bine, mângâie-te singură… (jucăria zgomotoasă se aude; mai multe râsete din public). Mângâie-te, așa cum ai vrea să fii mângâiată de cel mai minunat iubit, pentru că tu ești acela. Mângâie-te singură și fără rușine simte aducerea ta în cea mai minunată unire a trupului, minții și a spiritului, pe care un om ar putea s-o experimenteze, căci nu există nicio vină ori rușine, atunci când un om se iubește pe sine. Când un om se iubește pe sine astfel, el emulează/simulează, imită sufletul, căci în fiecare moment sufletul se îndrăgostește de el însuși. Bun. 

Următorul și ultimul în această istorioară, înainte de a trece la următoarea noastră poveste. Suntem în clasă. Maestrul încă are acea expresie de dispreț acru pe fața sa și Maestru privește către următorul student care ține microfonul și spune: ”Ce lipsește din viața ta?” (câteva râsete în timp ce studentul este surprins de microfon) Și studentul gândește: ”De ce oare Maestrul se ia mereu de mine?” Ce lipsește din viața ta? (cineva spune ”Neliniștea!”) Îmi place asta. Asta a fost una bună. Ce lipsește în viața ta?  

SHAUMBRA 5: Îmm...

EDITH: Spune-i de oamenii pe care i-a trimis la toaletă (Shaumbra 5 chicotește).

ADAMUS: Vrei să fii tu următoarea?

EDITH: Nu, nu merg...

SHAUMBRA 5: De fapt, ei s-au întors chiar aici, îi văd (se referă la Donna și la Mofo). Daa.

ADAMUS: Aceasta este doar o poveste. Doar interpretăm. În regulă. Ce lipsește în viața ta? Spune! Vorbește! Nu am mult timp la dispoziție. Ora se termină în trei minute. 

SHAUMBRA 5: În regulă!

ADAMUS: Ce lipsește în viața ta? 

SHAUMBRA 5: Îmi pare rău.

ADAMUS: Niciodată să nu spui că-ți pare rău. 

SHAUMBRA 5: Mmm. Ar trebui să facă un film sau un cântec!

ADAMUS: Un cântec.

SHAUMBRA 5: Nu...

ADAMUS: Un cântec. Daa. Maestrul devine acum nerăbdător. 

SHAUMBRA 5: În regulă.

ADAMUS: Ce lipsește în viața ta? 

SHAUMBRA 5: Poate… (Adamus face un sunet de sforăială)... cel mai înalt nivel de încredere și siguranță cu mine însumi. 

ADAMUS: Încredere și siguranță cu tine însuți. Unde găsești asta?

SHAUMBRA 5: În mine. 

ADAMUS: Daa, însă vreau să spun cum obții încredere și siguranță cu tine însuți?

SHAUMBRA 5: Nu știu. Am întrebat… oh! (publicul spune: „Ohhh!”)

ADAMUS: Ohhhh! Erhhhh! Ei! Ei! Eii! Avem o zicală pe aici: poți spune orice cu excepția lui „Nu știu”. Deci, cu asta, te rog să dai microfonul înapoi doamnei adorabile din fața ta și stai în spate cu Farter (Gazosul). 

SHAUMBRA 5: Oh, în regulă.

ADAMUS: Daa.

LINDA: Cum?!

ADAMUS: Frate, tocmai am dat drumul la asta. Maestrul este cu adevărat supărat acum. 

LINDA: Pe cine ai dat afară? 

ADAMUS: Am terminat. 

LINDA: Oh.

ADAMUS: Maestrul este cu adevărat supărat chiar acum. După toți acești ani de învățături, după toate aceste ore și ore cu studenții ei spun lucruri precum: „Nu știu” sau „Am gaze” (râsete). Vi-l puteți imagina pe Maestru gândind către sine însuși în timp ce stă așezat în fața clasei acum, încă trei minute din oră și se gândește în sinea lui: „Poate mă opresc din predare. Poate că pur și simplu nu merită. Poate că ei nu o vor cu adevărat, deoarece, pe cât de departe am ajuns, nu știu deloc dacă am ajuns undeva.” Maestrul a simțit acel moment trecător pur și simplu de a vrea să fie plecat singur la pescuit. Daa, îi plăcea să pescuiască și, așa cum știți, Maestrul putea doar să arunce cu undița în apă, fără a avea nimic acolo, și peștii ar fi început să muște imediat. Peștii ar fi încercat de fapt să sară în barcă pentru Maestru, însă el nu le-ar fi permis. El a spus: „Lăsați-mă cel puțin să pretind că ne distrăm puțin aici”. Și el ar fi aruncat peștii înapoi după aceea. Și Maestrul a spus studenților în cele din urmă, cu două minute rămase din oră: „Ce lipsește din viața voastră este a trăi”. 

„Voi nu trăiți. Voi gândiți. Mergeți înapoi la vechile amintiri. Când a fost ultima dată când ați făcut sex? Răspunsul ar fi trebuit să fie: „Înainte să vin la oră în această dimineață”. Asta înseamnă să trăiești! Trăiești atunci când spui: „Maestre, am avut o cină excelentă aseară. A fost uimitoare și mă simt atât de bine pentru că trăiesc din plin”. Nu că „Am gaze astăzi”, pentru că asta este o indicație că nu trăiești cu adevărat, că ceva este în dezechilibru. 

„Pentru fiecare din voi de aici, la ora de clasă de astăzi: uitați să trăiți. Într-un fel v-ați pus pe voi înșivă în acest spațiu energetic-neutru, gri, plictisitor. Ați ajuns atât de scufundați în poveștile voastre plictisitoare încât ați uitat să trăiți. Vă este frică să trăiți. Vă este frică să faceți sex până la punctul unui mare orgasm. Vă este frică să mâncați. Vă este frică să ieșiți și să mergeți în public. Vă este frică să vă distrați. Încercați prea din greu. Asta este ce lipsește în viața fiecaruia dintre voi. Vreau să ieșiți în această după-amiază, fie că mergeți la bowling, mergeți la patinoar, mergeți la cumpărături și vă cumpărați ceva vouă înșivă, ceva ce nu v-ați gândit niciodată să vă cumpărați. Vreau să mergeți la un film și să mâncați o cutie mare de popcorn. Orice ar fi, este vremea să trăiți. Este vremea să vă ridicați de pe fundul vostru mort și să mergeți să trăiți. Și nu reveniți în această sală de clasă cât timp nu trăiți”. (publicul ovaționează și aplaudă) Sfârșitul poveștii.  

Ideea din această poveste este că e vremea să trăiți. Cu adevărat este. Vreau să spun, este o mulțime de timp petrecut gândind despre a trăi sau a gândi la iluminare, însă atât de des este adevărat: uitați să trăiți. Uitați să aveți o masă bună sau orice se întâmplă să fie. Sunteți îngrijorați că ar putea de fapt să vă împiedice iluminarea. Nu o va face. O va amplifica. 

Pentru a fi cineva care are cu adevărat realizarea în această viață, aveți nevoie să vă scufundați complet în viață. Pare aproape ca opusul a ceea ce ar trebui să fie. Aveți nevoie să vă scufundați în viață, în mâncare, în sex, în a trăi, în orice este. 

Există aproape o aversiune care se întâmplă și s-a întâmplat fiecărui Maestru Ascensionat, în special lui Buddha. Există o aversiune de a fi în viaţă, de a fi în corp, de a fi o fiinţă în viaţă. Este aproape ca și cum simțiți că trebuie să vă retrageți din viaţă pentru ca să aveţi ascensiunea, deoarece, ei bine, vă gândiți că viaţa poate da dependență. Da, o face. Apoi vă afundați în dependenţele voastre. Acea viaţă vă poate prinde/înlănțui. Scufundați-vă în ea și veţi realiza că nu o face, pentru că a fugi de viaţă este o capcană mai mare decât a fi în viaţă. 

Ajungeți la acest punct din iluminare, vreţi să vă bucurați de viaţă, toate lucrurile de la care v-aţi reţinut. Voi vorbi mai mult despre asta în ProGnost, însă mergem într-un loc foarte, foarte diferit împreună și necesită, cere ca voi să trăiţi, să nu mai gândiți despre a trăi. Necesită să mergeţi dincolo de visele voastre pentru a începe de fapt să vă trăiţi visele, nu doar să le visați. 

Deci, cu aceasta, povestea noastră interactivă ajunge la un sfârșit. Vedeţi cât de uşor este? Nici măcar nu trebuie să ştiţi încotro merge. Bun. 

Haideţi să respirăm foarte profund și acum să ajungem la a treia poveste a noastră. Vrea cineva cafea? Puteţi să vă întoarceţi la locurile voastre, însă reţine gazul (cineva chicotește). 

Și cu această poveste vom avea puţină lumină pentru stare aici, schimbăm vitezele puţin. Toţi, respirați foarte profund. Vom face o poveste și, apoi, într-un fel vom aluneca într-un merabh.

Povestea este deja scrisă. Povestea este în această nouă carte: „Memoriile unui Maestru”. De fapt este singura poveste pe care nu am scris-o eu. A fost scrisă de Cauldre, de Geoffrey, la sugestia mea și a fost numită „Banca din parc”.

I-am dat imaginea de ansamblu a poveştii, care este, în mare parte, povestea lui, într-o mare măsură toată povestea voastră, însă am vrut să vorbesc puţin despre povestea numită „Banca din parc”. 

Există o mulţime de simboluri, o mulţime de metafore în această poveste. Povestea începe prin a-l găsi pe Maestru așezat pe banca din parc, cam așa cum fac eu chiar acum. Este dimineaţă devreme; soarele nici măcar nu s-a ridicat încă deasupra orizontului. Încă este întuneric afară. Ştiţi acel moment minunat al dimineții, este atât de liniștit și nemișcat, atât de plin de pace; este atunci când tot zgomotul conştiinţei de masă este puțin mai scăzut, puțin mai liniștit, când majoritatea oamenilor încă nu au ieşit afară. Nu este prea mult trafic. Este un moment plăcut al dimineții și, dacă nu e altceva, ajungi să vezi cum răsare soarele. Asta este uimitor în sine, acel moment frumos de dimineaţa devreme chiar înainte de momentul în care soarele începe să se ridice la orizont. Acesta este timpul Maestrului. Acesta este un minunat timp al Maestrului. 

Maestrul stătea așezat pe banca din parc. Își sorbea cafeaua, bineînțeles, și avea două croassant-uri. Era momentul său liniștit departe de studenți. Îi iubea pe studenți, îi plăcea să lucreze cu ei, însă era obositor, era epuizant. Erau multe frustrări în lucrul cu studenții deoarece, pe cât de mult voiau propria lor realizare, era ceva care-i reținea. Era acea parte umană de fapt care încerca să-i rețină, așa că era epuizant uneori chiar și pentru Maestru.  

Însă în această dimineaţă anume, acum cu soarele ridicându-se deasupra orizontului, Maestrul știa că nu va fi vorba despre studenții săi, nu va fi vorba despre alți oameni; va fi despre propriile sale aspecte. Știa că va fi o dimineață încărcată, pentru că această bancă din parc este (locul) unde toate aspectele Maestrului știau unde să-l găsească. Ele știau, dacă nu puteau să-l găsească nicăieri în altă parte, în clasa de școală sau chiar în visele sale noaptea, îl puteau găsi pe această bancă din parc. Aici este cam când s-a deschis, atunci când s-a făcut disponibil pentru aspecte. Și aici are loc povestea băncii din parc. 

Și în această anumită zi din povestea Băncii din Parc, cel mai întunecat aspect al Maestrului, pe care-l numea doar „Negru”, nimic altceva, a venit acel aspect. Ei nu vorbeau prin cuvinte. Maestrul nu auzea de la Negru cuvinte rostite, deoarece de fapt Negru, acest aspect cu adevărat josnic/detestabil, aţi putea spune, este atât de avansat, atât de psihic și atât de mult parte din Maestru, încât cuvintele nu sunt necesare. Câteva dintre celelalte aspecte, ce aș numi aspecte mai joase sau mai puțin complexe, ele i-ar vorbi Maestrului în cuvinte, însă Negru nu avea nevoie de cuvinte. 

Maestrul îl putea simți pe Negru că vine, deoarece totul s-a făcut rece. Se simțea ca un vid/vacuum. El putea doar să simtă sucțiunea. Această energie întunecată/neagră este așa.  

Și imediat cu sosirea lui Negru, Negru a început cu lucrurile abuzive - din nou, nu era limbaj, ci erau simțiri transmise. Negru a început să spună: „Tu bastardule bătrân și nebun. Iată-te așezat aici, pe o bancă din parc și te gândești că ești iluminat, te gândești că-i înveți pe alții ceva”. Ăsta este felul în care lucrează aspectele negre. Vă vor degrada. Vă vor face să vă îndoiți de voi înșivă. Vă vor sfărâma. Ele știu cele mai întunecate/negre lucruri despre voi. Ele știu cum să apese butoanele. Ele știu cum să vă înjosească. 

Însă Maestrul doar stătea așezat acolo. Maestrul luă o gură de cafea - care s-a simțit bine, era puțin răcoare în această dimineață - luă o gură de cafea și privea în timp ce razele minunate ale soarelui începeau să se ridice deasupra orizontului. Maestrul nu-l evita pe Negru, nu încerca doar să pretindă că el nu era acolo, însă Maestrul nu l-a lăsat niciodată pe acest aspect negru, negru să-l deranjeze. El era Maestrul. El era observatorul tuturor acestor povești care se derulau, care încă se derulează, chiar dacă el era Maestrul. 

Negru a continuat comportamentul abuziv prin a spune: „Doar îţi spui ţie însuţi că ești iluminat, însă cu adevărat nu ești. Îți spui ție însuți că ești mai bun decât alții, însă de fapt ești mai rău”. Negru a spus: „Îți cunosc istoria. Cunosc toate lucrurile pe care le-ai făcut greșit. Îți cunosc toate micile tale secrete murdare. Știu, și dacă aș spune altora ce știu, ei nu ar merge niciodată vreodată la școala ta, ca să asculte cuvintele tale, pentru că ești un om mârșav și toate lucrurile astea cu Maestrul, toată această iluminare sunt o imensă fațadă pentru minciuna care ești”. 

Probabil câțiva dintre voi chiar au auzit aceste cuvinte din când în când, însă Maestrul doar a respirat foarte profund, a mai mușcat din croissant, (a sorbit) o altă gură din cafeaua sa, și nu a lăsat astea să-l tragă deloc. El asculta. El simțea toate acestea. Știa că Negru era acolo, însă nu l-a lăsat să-l tragă deloc. 

În această poveste, Negru continuă și continuă și, în poveste, Maestrul privește cum trec alergătorii (n.tr. de jogging) și la un anumit punct vine un câine cu o minge și Maestrul este complet angajat în toate celelalte și încă îl aude și îl vede pe Negru. 

Adevărata idee importantă a acestei povești este - o idee foarte importantă - aceea că-l avem pe Maestru aici și pe om, ca să spunem în termeni omenești: „Ei bine, dacă Maestrul este iluminat, de ce sunt toate aceste aspecte acolo? Dacă Maestrul este atât de iluminat, nu-i așa că n-ar mai fi acolo niciun întuneric/negru? Nu ar fi totul vindecat?” Și răspunsul este că în mod absolut nu. Acesta este și-ul, și aici este unde vă aflați fiecare dintre voi. 

Sunteți Maestrul așezat pe banca din parc, savurați o ceașcă de cafea, vedeți cum răsare soarele, aveți ceva de mâncare, vă bucurați de micul cățel, totul. Vă simțiți în totală, ce ați numi, pace, însă libertate totală. Sunteți Sinele Liber și încă există acel sine omenesc. Nu încercăm să-l negăm. Nu încercăm să-l eliminăm. Nu încercăm să depășim omul sau întunecimea sau niciun alt aspect. Suntem și-ul. 

Maestrul stă acolo, le aude, le simte. Maestrul stă acolo, pentru că el știe că fiecare aspect, negru și luminos, mare și mic, ele știu unde să-l găsească. Ele vin acolo pur și simplu pentru a fi în lumina Maestrului. Chiar și Negru vine acolo. Negru este o parte chinuită, ați putea spune, dintr-o altă viață. Nu contează. Totul este în Acum chiar acum. Negru este o parte reală a Maestrului și a voastră, așa cum este lumina, așa cum este aspectul de copil, așa cum sunt aspectele religioase și spirituale, așa cum este fiecare aspect. Ele sunt toate parte din voi. Ele sunt toate parte din această frumoasă poveste. 

Realizarea este că voi sunteți Maestrul așezat pe banca din parc și omul și negrul și temătorul și fericitul și creativul și plictisitul. Și când vă permiteți vouă înșivă să stați aici simplu, ca Maestrul, ca observatorul tuturor acestor aspecte, tuturor acestor mișcări și tulburări, tuturor acestor părți ale poveștii încercând să se găsească pe sine, atunci când puteți sta așezați aici în acest moment și: „Eu Sunt și Eu Sunt Maestrul”, fără a încerca să scăpați de niciunul dintre aspecte, de nicio viață trecută sau viitoare; fără a încerca să atingeți vreo înălțime a iluminării, simplu să fiți aici ca Maestrul, de asemenea, asta este când puteți respira foarte profund și puteți să vă celebrați pe voi înșivă. Voi pur și simplu nu v-ați permis vouă înșivă să stați aici și să fiți asta. 

Da, dragii mei prieteni, la fel de mult cum Maestrul din carte este Maestrul, la fel de mult cum eu sunt un Maestru, există încă aspectele trecutului și viitorului. Ele încă sunt acolo. Ele nu mai sunt deloc cu adevărat blocate, însă ele sunt acolo încă. Maestrul nu lasă asta să-l afecteze. Maestrul nu folosește asta pentru a spune: „Ei bine, atunci nu sunt un Maestru dacă ele încă sunt acolo”. Adevăratul Maestru spune: „Eu Sunt și Eu Sunt”, și asta este frumusețea poveștii Maestrului și Banca din Parc. Asta se leagă cu ce am discutat chiar la începutul sesiunii noastre de astăzi. 

Timpul începe să se dizolve și voi stați așezați aici ca Maestrul în propria voastră viață, doar observați. Fără a încerca să schimbați niciun aspect. Stați așezați aici. Asta în sine are un efect profund asupra fiecăruia dintre acele aspecte, fie că sunt dintr-o viață trecută sau dintr-o viață viitoare. Asta deodată le plasează ca Maestru, așezate pe banca lor din parc, în viața lor din acea poveste. Deodată, nu sunteți doar voi singuri așezați pe banca voastră din parc ca Maestrul, ci deodată fiecare viață trecută și fiecare viață viitoare devine Maestrul, de asemenea. Apoi totul se schimbă.

Așa cum Tobias a spus cu mult timp în urmă: „Viitorul este trecutul vindecat”. Eu o voi spune puțin diferit, că fiecare viață realizează Maestrul din această viață. Este comunicat, este radiat către fiecare viață și acele vieți care sunt blocate în tiparele lor, care sunt blocate în vremea lor, deodată încep să se transforme. 

Așa că haideți să facem asta chiar acum. Așezați pe banca noastră din parc...

(începe muzica)

…aici, în acest sezon frumos al sărbătorilor, la Centrul de Conectare Crimson Circle. Haideți să respirăm foarte profund și lăsați-vă pe voi înșivă să fiți Maestrul acum, așezați pe banca voastră din parc într-o zi minunată. 

Și, da, câteva dintre acele aspecte vor veni împrejur. Ele vin împrejur când sunteți cam liniștiți ca aici. Fie că este un aspect negru sau luminos, ele vin împrejur. Și ca Maestrul, voi doar le observați. Sunteți doar conștienți. Nu încercați să le consiliați sau să le vindecați. Ele sunt în poveștile lor. Ele își fac treburile lor. 

Câteva dintre ele vor țipa la voi. Câteva dintre ele vor încerca să vă sugă (n.tr. energetic). 

Câteva dintre ele vor fi foarte timide legat de a fi în prezența voastră. Altele vor vrea să stea așezate pe locul de lângă voi ore întregi, ba nu, pentru zile întregi uneori. 

Unele vor veni și vor cere răspunsuri: „Care este răspunsul, Maestre?”

Unele vor vrea un elixir magic, ceva pentru a le transforma într-o ființă super-omenească cu toate răspunsurile și cu toată puterea. 

Acesta este momentul când doar stați așezați pe acea bancă din parc: „Eu Sunt Cel Ce Sunt”. De fapt este vorba de a permite toate acele aspecte, toate acele sine trecute și viitoare. 

Nu trebuie să vă luptați cu ele. Nu trebuie să încercați să le vindecați. Realizați: „Ah! Acestea sunt doar părți din povestea mea. Acestea sunt doar părți din mine. Însă Eu Sunt și Eu Sunt”. 

Nu există nicio nevoie de a încerca să le schimbați sau să le reparați, cu atât mai puțin să vă reparați pe voi înșivă. Nu este nicio nevoie, deloc. Voi sunteți Maestrul de pe banca din parc. 

(pauză)

Ați putea avea un aspect care vine și începe să discute despre scopuri și planificări. Alt aspect care vine și stă pe banca din parc și vorbește cu voi despre căutările sale spirituale. Alt aspect care vine și este ca un aspect fantomatic; continuă să reia povestea de a fi o victimă, de a fi chinuit fizic, mental. 

Voi nu încercați să-l schimbați deloc. Atunci este când respirați foarte profund și realizați că sunteți Maestrul. Voi sunteți Eu Sunt-ul. Toate acestea sunt doar povești dintr-o carte. Nenumărate povești. Nu trebuie să le schimbați. 

De fapt, adevărul este, fiecare dintre aceste povești, fiecare dintre aceste povești blocate, rănite sau chiar fericite, fără griji, ele se vor schimba pe sine. Ele își vor rescrie povestea. Ele doar așteptau să vină Maestrul, Maestrul care a fost atât de acoperit, care era atât de pierdut în zgomot. Ele doar îl așteptau pe acel Maestru să stea așezat pe banca din parc. Și acum sunteți aici. 

Nu lăsați toate acele voci să vă păcălească. Nu lăsați acele voci să vă spună că încă aveți multe drumuri de parcurs. Acelea sunt doar aspecte. Voi sunteți Maestrul de pe banca din parc. 

(pauză)

Doar observați toate aceste povești cum plutesc înăuntru și în afară. Ele doar îl așteptau pe Maestru. 

Și, așa cum îmi place să spun: „Când apare Maestrul, poveștile încep să se schimbe”. Când Maestrul apare, în sfârșit, toate poveștile realizează că pot să se schimbe în orice vor ele. 

Așa că haideți ca doar să stăm așezați aici. Haideți doar să stăm așezați aici pentru un moment. Vreau ca voi să simțiți cum este să fii Maestrul. Da, ați putea auzi voci, vocile pot acoperi cunoașterea, măiestria. Îl puteți simți pe acest aspect al îndoielii că vine împrejur, că încearcă să se așeze pe banca din parc. Ați putea să-l simțiți pe Negru că vine împrejur. Asta este în regulă. Doar stați așezați aici pe banca din parc ca Maestrul. 

(pauză)

Îmi pare rău că a fost atât de dificil uneori, o mare luptă. Îmi pare rău că a trebuit să îndurați câteva din profundele, profundele provocări. Acestea vin, bănuiesc, împreună cu teritoriul de a ajunge în iluminarea întrupată. Vin cu a fi printre primii, a fi pionierii. Știu că a fost dificil uneori. 

Văd cine sunteți cu adevărat, chiar și atunci când voi nu o vedeți în voi înșivă.

Văd Maestrul care deja stă așezat aici, chiar dacă voi credeți că încercați să ajungeți să fiți un Maestru. 

Văd cât de brutal de grele sunt poveștile uneori. Brutal de grele. Însă văd de asemenea cum nicio poveste nu este vreodată blocată în sine însăși. 

Văd cum voi dați libertate tuturor acestor povești, tuturor acelor dificultăți și provocări. Văd cum voi permiteți.

Haideți să respirăm foarte profund împreună aici pe banca din parc, Maestrul doar se bucură de viață. Maestrul chiar permite aspectelor din trecut și din viitor să vină împrejur. 

Haideți să respirăm foarte profund împreună. 

Și, cu aceasta, Crăciun fericit tuturor și către totul este în regulă în întreaga creație. 

Vă mulțumesc, dragi Shaumbra. Plăcerea mea (publicul aplaudă).