Vă veți simți absolut dezorientați, din punct de vedere fizic. Ei bine, deja treceți prin asta, însă corpul vostru se va simți pur și simplu: ”Ce se întâmplă?” Va fi acel țipăt, așa cum tocmai am făcut, care spune: ”Tu te îneci!” Va fi corpul vostru care zice: ”Unde este râul?! Avem nevoie de râu! Ai înnebunit?! ‘Dați-vă voie să aveți această experiență’ - ce se întâmplă cu tine?! Întoarce-te în râu imediat. Fără acea forță, fără presiune, fără a sta în râu nesfârșite, nesfârșite vieți vei muri. O vei lua razna. Vei înnebuni.”

Eu joc partea minții. ”Oare ce crezi tu? Ai mai făcut asta înainte. Amintește-ți, când ți-ai permis ție însuți aceste fantezii frivole, unicornii tăi și toate celelalte pe care le ai, makyo-ul tău? Eu încerc să te ajut. Treci înapoi în râul ăla blestemat chiar acum, ca toți ceilalți. Doar stai acolo și lasă râul pur și simplu să treacă. La ce te gândești în acea piscină? Și dacă piscina este proprietatea altcuiva? (râsete) Și dacă sunt aligatori în acea piscină? Nici măcar nu ar trebui să fii… tu ai o piscină. Nu ai destui bani ca să deții o piscină și tu plutești într-o piscină?! Și dacă există aligatori pe care nu-i poți vedea, pentru că asta se poate întâmpla?” (Adamus chicotește)

Iar aceasta este realitate, prietenii mei. Așa cum ați vorbit studenților care ajung la trezire, eu vă vorbesc vouă care ajungeţi în Simțul Maestrului vostru. Primul lucru pe care îl pierdeți este echilibrul sau rigiditatea timpului. Este chiar mișto la început, deoarece doar veți pluti în acea atemporalitate, în acea Prezență Inefabilă, în acel: ”Oh, doamne, asta chiar se simte bine. Este atât de eliberator” și apoi deodată - (bang!) - realitatea. Vechea voastră realitate. Realitatea râului.

Așa că fiţi pregătiți pentru ea. Sunteți în regulă cu asta? Acum, că știți ce se va întâmpla, puteți spune: ”Oh, daa, îmi amintesc. Am vorbit despre asta. Oh, acum nu mai sunt atât de îngrijorat de ea. Acum, sunt în regulă.”

Așa că veți simți efectele atemporalității. Fiți cu asta. Fiți curajoși și îndrăzneți. Deschideți-vă către potențiale, în regulă? În regulă? Aceasta este Luna lui St. Germain - din punct de vedere istoric, aceasta va fi mereu Luna lui St. Germain acum - deschideți-vă către potențialele care există în atemporalitate.

În această stare atemporală, ce se întâmplă este… eu folosesc exemple clasice - copilul rănit, adultul ratat și toate celelalte; și Maestrul, Maestrul Ascensionat integrat care vine noaptea la Clubul Maeștrilor Ascensionați și cei care vor să fie Maeștri - ei sunt cu toții acolo. Și vă priviţi pe voi în față ca și Maestru Ascensionat, ca și Maestru-în-devenire, vă priviți și faceţi: ”Oh, am făcut-o. Nu în viitorul foarte îndepărtat; în această piscină, în această prezență. Am făcut-o.” Iar acel copilaș care fusese lovit și bătut și s-a simțit nesigur și tot restul acestora, pe care ați încercat să-l vindecați și să-l procesați și așa mai departe, nu are nevoie de toate acestea. El are nevoie doar să fie acolo și să spună: ”Oh! Hei, a funcționat. Bun. Mă voi întoarce la joacă acum și mă voi distra și nu mă voi îngrijora în privința rezultatului, deoarece totul s-a rezolvat.” Genul de chestie ‘Nu sunt îngrijorat’.

Așa că vă pierdeți acest întreg simț al timpului și, în atemporalitate, este uimitor, deoarece nu mai aveți văluri false și separare falsă, într-o viață foarte liniară pe care o petreceți stând în râu.

Însă veți simți că aveți greață uneori. Vă rog, nu începeți să luați medicamente pentru amețeală sau nimic de genul acesta. Poate unele suplimente naturale, dar faceți ceva mișcare cu corpul. Faceți ceva mișcare cu corpul. Asta chiar vă va elibera, deoarece… (Adamus chicotește). Nu, adevărat, faceți mișcare, nu pentru a încerca să intrați cu forța înapoi în râu, ci pentru a elibera în primul rând conceptul că trebuia să fiți acolo. Și când ați terminat să vă lucrați corpul, mergeți în piscină, în piscina caldă. Și fiți proprietarul piscinei și, că veni vorba, scăpați de aligatori, dacă există vreunul.

Şi deodată veţi realiza: “Hei, aceasta este chestia TimpSpaţiu”, care de fapt este o parte a întregii proiecţii a plasmei asupra Bon-ului şi tot restul acestora, realitatea voastră, “această întreagă chestie TimpSpațiu a fost o mare înșelătorie, într-un fel.” Timpul şi spaţiul sunt ca apa, apa caldă dintr-o piscină frumoasă care doar vă aşteaptă. Aţi putea pluti pe acolo pentru mult timp. Este o mare piscină de potenţiale. Asta este tot ceea ce este. Voi plutiţi pe acolo, o luaţi uşor, faceţi orice vreţi în timp ce plutiţi, ascultaţi muzică frumoasă. Şi apoi, în momentul în care doriți să vă exprimaţi şi să experimentaţi, să permiteți freamătului creativității voastre să iasă, atunci începeţi să simţiţi curentul, mişcarea timpului şi spaţiului, acum în răspuns absolut față de voi.

Când erați în râu și acesta doar curgea, curgea, curgea, voi știți că el nu vă răspundea cu adevărat în mod personal vouă. Dar acum în piscină, începe să răspundă personal. Este uimitor.

Deodată, vedeți ceea ce puteți crea, dar în momentul în care începeți să vă jucați cu asta în marea piscină, în momentul în care începeți să vă jucați, veți primi acel țipăt din partea omului care stă în râu spunând: ”Tu te îneci! Ce faci?” În momentul în care începeți în mod practic să vă mișcați pur și simplu și să vă exprimați în piscină și începeți să simțiți cum timpul și spațiul răspund într-adevăr, cum aduc într-adevăr energiile, este atât de simplu și de surprinzător și uimitor încât omul va începe să țipe: ”Ai înebunit acum. Ești sărit de pe fix acum. La ce te gândești? Unde mergi?” Atunci râdeți în hohote, aveți un zâmbet larg și spuneți: ”Nu contează”, pentru că, ei bine, doar simțiți asta. Ce este într-adevăr mai real? Ce este mai adevărat pentru voi?

Deci acesta a fost primul lucru. Al doilea lucru… (Linda râde de el)

Haideți să respirăm profund cu asta. Avem toată noaptea (la dispoziție). Nu veți pleca până mâine, mai târziu (câteva chicoteli). Haideți să luăm următorul lucru.

Ei bine, dacă un copac cade în pădure și nu este nimeni care să-l audă, face el vreun zgomot?

Am creat această întrebare, că veni vorba, în Școlile Misterelor. Am făcut o mulțime de lucruri despre care nici măcar nu v-am spus (câteva râsete). Deci dacă... și aceasta a fost o întrebare bună a Școlii Misterelor. Deci dacă copacul cade și nu este nimeni acolo ca să-l audă, scoate el vreun zgomot, da sau nu? (publicul ia asta în considerare și cineva întreabă: ”Are vreo importanță?”) Da sau nu, într-un fel. Dar nu chiar, deoarece - putem să mergem în jos, în gaura aceea de șobolan mult timp - pentru ca orice să fie real, să existe, să se manifeste, conștiința trebuie să fie prezentă. Daa. Conștiința.

Așa că, acum, voi puteți să argumentați și să spuneți: ”Daa, dar acel copac cade și totuși face un zgomot deoarece ați putea pune un dispozitiv de măsură…”  - un microfon și stato-metre sau oricum se numesc - ”…acolo și acestea vor înregistra un zgomot.” Ei bine, nu este acel dispozitiv parte a conștiinței care măsoară asta?

Deci este ca și, ei bine, trebuie să o lăsăm baltă pe asta deoarece conștiința era prezentă.

EDITH: Poate că există o vulpe sau o veveriță acolo care să-l audă.

ADAMUS: Poate că există o vulpe sau o veveriță, dar trebuie să aveți destulă conștiință pentru a fi capabili să vorbiți cu acea vulpe sau veveriță și să spuneți: ”A fost acolo un zgomot ieri după-amiază la 3:45?” (câteva râsete). Și apoi, dacă ați avut acel gen de conștiință atunci, probabil că erați acolo când a căzut copacul și probabil că el a făcut un zgomot, dar dacă nu erați acolo, a făcut (zgomot) cu adevărat?

De fapt, noi putem reduce asta aproape la un nivel științific. Dacă el a căzut și voi nu sunteți acolo, nu este conștiință acolo, de asemenea nu aveți dispozitivul senzorial al urechilor voastre. De fapt, el nu face niciun zgomot; nu produce o vibrație. Urechile interpretează lucrurile ca pe un sunet. Daa. Și atunci întrebarea este dacă el chiar produce o vibrație? Dar haideți să rămânem la treaba inițială, face el un zgomot? Nu, dacă nu sunteți acolo. Iar eu folosesc asta ca exemplu pentru a spune de asemenea, în Simțul Maestrului să treceți peste faptul că trebuie să auziți asta. Este prezența ce este acolo. Și s-ar putea să fie o vibrație care este percepută, s-ar putea să fie altceva decât auzul sau, în cele din urmă, ochii. Acesta este un Shoud complet diferit.

Ceea ce vreau eu să vă spun acum, în legătură cu aceasta, este să duceți această întrebare mai departe: Există un spațiu fără conștiință? Fără conștiință. Oare alte dimensiuni care sunt acolo, care nu au fost niciodată vizitate neapărat sau în care să fi fost ființe însuflețite, atunci există ele oare? Aceasta este forma de copac a Maestrului și zgomotul din pădure.
Dacă conștiința nu a fost niciodată acolo, oare există toate aceste alte dimensiuni? Și motivul pentru care vă prezint această întrebare… că veni vorba, răspunsul este nu. Răspunsul este nu. Conștiința trebuie să fie prezentă pentru ca orice să se manifeste, să devină real; altfel, acesta nu există.

Și aduc acest subiect în discuție deoarece următorul lucru pe care îl veți realiza cu Simțul Maestrului este că veți merge acum în locuri - voi personal, voi ca grup - veți merge în locuri care ați presupus că au existat, ați presupus că erau acolo. Voi veți merge spre dimensiuni; veți merge în călătorii către locuri care nu există. Se cheamă Non Locuri. Ele nu există. Nimeni nu a mai fost acolo. Ale nimănui...

EDITH: Cum rămâne cu Noul Pământ?

ADAMUS: Cum rămâne cu Noul Pământ? Un subiect total diferit. Acesta este un subiect total diferit, Edith, în care nu vreau să intru chiar acum.

Veți merge în starea voastră de a fi atemporală, aspațială, în locuri care nu sunt în ceruri. Ele nu există. Şi în Simţul Maestrului aceasta va avea sens în totalitate - a merge într-un loc care nici măcar nu este acolo. Are sens în totalitate, dar pentru om aceasta este o mare provocare. Este vechiul: “Ei bine, dacă copacul cade şi nu este nimeni acolo, va face el vreun zgomot?” Dacă nimeni nu a fost acolo, oare există?

Voi veţi continua să mergeţi către - ele nici măcar nu sunt dimensiuni cu adevărat; sunt stări ale conştiinţei, stări de a fi. Şi când mergeţi acolo, mintea umană, omul care este în râu se va îndoi de asta. De aceea, chiar de la începutul acestui lung Shoud, chiar de la început, am spus: “Ce s-a întâmplat de la începutul anului?” şi linia de bază a răspunsului a fost “Îndoială”.

Veţi ajunge să mergeţi acolo în conştiinţă, în realizare, dar veţi ajunge să mergeți în aceste stări de a fi în mintea voastră într-un fel. Mintea voastră va fi conștientă de asta și se va îndoi și va spune: ”Numai dacă aceasta nu era deja aici,” tărâmurile Apropiate Pământului, stările voastre de vis: “Numai dacă ele nu erau deja aici, atunci cum aș putea eu să fiu aici? Dacă nici măcar nu le-am creat, nu am depus efort pentru asta, sunt deodată aici, dar asta nu a mai fost niciodată aici, trebuie că am luat-o razna. Trebuie că născocesc totul”. Şi nu o faceți. Voi nu o faceți.

Există tărâmuri în care veți merge, nu tărâmuri ale arhanghelilor sau ale familiilor spirituale sau galaxii. Sunt locuri care nu există chiar acum. Ele sunt cu totul în marele potenţial al lui Niciun Loc. Şi voi veţi continua să mergeți acolo, în general în călătorii individuale, în general de unul singur. Va fi al naibii de confuz pentru minte. Ea vrea puncte de referinţă. Ea vrea râul timpului şi spaţiului. Ea vrea definire. Ea vrea ceva şi voi urmează să mergeţi acolo în ceea ce eu numesc Prezenţa Inefabilă; chiar de nedefinit - în mod special pentru - minte. Indefinibil. Şi vă spun chiar acum, la fel cum voi țineați prelegeri studenţilor în trezire mai înainte, acum eu vă țin o prelegere vouă Maeştrilor, se va simți ciudat şi frumos în acelaşi timp.

Şi când vă gândiţi la asta sau mai degrabă simţiţi, o simțiți în interior, vreţi un punct de referinţă. Vreţi ceva care… eu spun mereu că mintea este asociativă. Ea are nevoie de ceva pentru a asocia, dar voi veţi ajunge să percepeţi lucruri care… ei bine, un exemplu bun. Un moment potrivit să punem nişte muzică şi vom face un mic merabh cha-cha cu aceasta (câteva chicoteli).

Vă voi da un exemplu bun, în timp ce muzica începe să cânte.

(muzica începe)

Aşadar cu toţii ştiţi ce sunt culorile. Ați purtat nişte culori foarte drăguţe astăzi aici şi sunteţi foarte familiaritaţi cu spectrul culorilor. O mulţime dintre voi ştiu cum să amestece culorile pentru a obţine alte culori. Dar ca exemplu, a merge într-un loc în care nu s-a mai mers niciodată, care nu există şi la care de fapt nici nu trebuie să munciţi să îl creaţi, este la fel cu a vă afla într-o culoare pe care nu aţi mai perceput-o niciodată înainte. Şi nici altcineva. O culoare. Nici verde, nici albastru, nici portocaliu, nici negru, nici alb, dar totuşi este o culoare.

Simţul Maestrului înţelege asta în întregime şi nu are nevoie să meargă spre ceva precum o culoare cosmică sau ceva ce îngerii văd, dar oamenii nu. Maestrul are o cunoaştere că există culori care nu au mai fost niciodată acolo, care nu au mai fost văzute nici măcar de Dumnezeu. Niciodată, niciodată.

Acum, aceasta este o chestie mare pentru minte. Este una cu adevărat mare. Mintea este cam în genul: ”Ei bine, nu. Cineva trebuia să o facă. Știi, eu doar merg s-o vizitez.”

Nu. Există culori. Există spectre (n.t. în sensul de ansamblu al unor valori de frecvenţe diferite). Sunt dimensiuni care nu există, nici chiar în mintea lui Dumnezeu. Sunt locuri şi spaţii în care vă veţi găsi, în care nimeni nu a mai ajuns vreodată şi vă veţi mira cum au ajuns să fie acolo. Vă veți întreba cine le-a creat, cât este de vechi acest loc în care vă aflaţi deodată; cui îi aparţine şi veţi ajunge să realizaţi că nimeni nu a mai fost acolo vreodată.

De aceea numiţi aceasta creativitate şi Bon, laolaltă. Această inspiraţie, această pasiune pusă pe fundalul Bon-ului, ecranul unde orice realitate poate fi creată şi nimeni nu a mai făcut-o.

Un lucru este să spui că vei pleca într-o călătorie, haideţi să spunem într-o vacanţă şi că veţi merge într-un loc în care aţi mai fost înainte. Asta este ceea ce face majoritatea oamenilor. Ei merg într-o vacanţă, revin în acelaşi loc. Poate că schimbă hotelul, dar în acelaşi loc. Este confortabil. Şi apoi, uneori doi oameni spun: ”Ah! Eu vreau să merg în Japonia. Nu am mai fost acolo înainte.” Dar alţi oameni au fost. Ea este deja acolo.

Aşa că, are un fel de sens. Săriţi într-un avion, mergeţi în Japonia, prima dată pentru voi, dar ea a fost acolo dintotdeauna. Ei bine, a fost acolo de multă vreme. Apoi experimentaţi ceea ce alţi oameni au experimentat de mult timp şi mâncaţi mâncare pe care alţi oameni au mâcat-o de mult timp.

Ce se întâmplă dacă mergeţi într-o călătorie într-un loc care nu există, care nu are o istorie? Şi nimeni altcineva nu a mai fost acolo vreodată, dar deodată este acolo. Este de-a dreptul uimitor.

Dar atunci mintea voastră va spune: “Te îneci. Respiră! O iei razna. Îți amintești când ai mai făcut asta înainte? Stop! Întoarce-te!” Şi acesta este momentul în care voi, ca Maeştri cu Simţul Maestrului, respiraţi profund în prezenţa voastră şi realizaţi că nu înnebuniți. Doar ieşiți din zoo.

Haideţi să respirăm foarte profund cu aceasta şi să realizăm că, pentru a adăuga chiar mai multă confuzie, veţi experimenta asta simultan cu ceea ce ați numi râul sinelui vostru şobolan (n.tr. un fel de comparație a râului vieții umane cu galeriile șobolanilor). O veţi experimenta simultan cu condusul de-a lungul străzii, condusul către magazinul alimentar, mersul prin trafic, gânditul la copiii voştri, la ce trebuie făcut mai târziu în timpul zilei, la facturile voastre. Se va întâmpla simultan în Inefabila Prezenţă.

Şi acesta este momentul în care respiraţi profund şi spuneţi: ”Sunt atât de mult în Simţul  meu de Maestru.”

Aici este când vă opriţi şi vă amintiţi această zi în care unii dintre voi au ajuns pe scenă încercând să le comunice celor de curând treziţi, să le comunice ceea ce va urma să li se întâmple, vorbind despre ce va urma mai departe, în timp ce ei trec de la trezire la măiestrie. Vă veţi aminti că aceasta a fost o distragere sclipitoare în această Lună a lui St. Germain, o cale sclipitoare a mea de a fi capabil să vă spun ce vine acum cu Simţul vostru de Maestru.

A merge în atemporalitate, a ajunge în locuri care nu există şi nu au existat niciodată nu este nebunie. Este doar parte a măiestriei.

Sinele omenesc va ajunge să ţipe. Va încerca să facă orice va putea pentru a vă opri. Va intra în îndoială, acea îndoială pe care voi aţi simţit-o încă de la începutul anului şi acesta este momentul când respirați profund şi spuneți...

ADAMUS ȘI PUBLICUL: Totul este bine în întreaga creaţie.

ADAMUS: Cu aceasta, dragii mei Shaumbra, bucuraţi-vă pănă când ne întâlnim din nou. Vă mulţumesc. Vă mulţumesc (publicul aplaudă).