„De ce se întâmplă ca oamenii să joace jocuri extreme? De ce se întâmplă ca oamenii să se taie intenţionat pe ei înşişi? De ce se întâmplă ca oamenii să ia droguri sau să bea în exces, Harold? Pentru că aceasta îi face să se simtă vii.”

„Sunt cu adevărat modalităţi mai bune de a te simţi viu, dar foarte puţini oameni înțeleg aceasta. Astfel ei recurg la aceste provocări exterioare. Fac lucruri extreme, ciudate, doar pentru a se simţi vii, pentru că nu există nimic mai îngrozitor, nu există nimic mai îngrozitor decât să te simţi mort, să te simţi amorţit, să te simţi lipsit de valoare, deşi încă mai ai un corp fizic. ”

„Astfel că ei fac lucruri foarte, foarte ciudate. Căderea ta de pe scară, Harold, a fost, într-un fel, răspunsul la întrebarea pe care ţi-ai adresat-o ţie însuţi când te aflai sus, în vârful ei: Faci ceva semnificativ în viaţa ta? Eşti tu cu adevărat viu?”

„Şi, adevărata întrebare, Harold, este: îţi acorzi tu permisiunea să simţi? Îţi acorzi ţie însuţi permisiunea de a simţi viaţa? Sau te închizi în faţa ei? Faci compromisuri? Trebuie să-i mulţumeşti întotdeauna pe ceilalţi oameni? Să oferi celorlalţi mai întâi?  Nu poţi să te simţi viu în felul acesta. Nu. De fapt, atunci când faci asta, când îi pui întotdeauna pe ceilalţi înaintea ta, cu fiecare zi te vei simţi puţin câte puţin din ce în ce mai mort, pentru că ei îţi iau energie, iar tu le permiţi să facă acest lucru.”

„Atunci când ai căzut de pe acea scară şi ai trecut prin dureri sfâşietoare, iar apoi ai leşinat din cauza durerii, acea durere te-a făcut să te simţi atât de viu. Nu este ciudat?”

„Harold, eu te-am cunoscut de acum cinci ani. Tu ai fost un student bun. Dar Harold, tu te întrebi. Tu te întrebi pe tine. Tu te reţii pe tine. Încă mai simţi că este atât de important să faci orice pentru oricine altcineva, ca fiecare să fie fericit. Încă te mai limitezi pe tine însuţi. Încă te mai simţi ruşinat să ai mai mult în viaţa ta.”

„Deci, Harold, într-un fel, într-un fel tu te ucizi pe tine cu încetinitorul, zi de zi. Şi îţi spui, ei bine, că eşti un tată bun. Că ai o slujbă bună. Nu ai facturi, dar şi tu ştii la fel de bine ca şi mine că nu te simţi cu adevărat viu.”

Cu aceasta, Harold încetă din plâns pentru că știa exact despre ce vorbea Maestrul, iar plânsul îl făcuse să se simtă atât de bine. Iar Maestrul nu încercă să-l consilieze pe Harold, nu încercă să îl bată pe umăr sau pe cap şi să-i spună că totul va fi în regulă, pentru că ştia că acest moment de plâns îl făcea să se simtă viu încă o dată. El ştia că atunci când se iveau  aceste  lacrimi şi aceste emoţii şi această eliberare, acestea îl deschideau pe el către sufletul său.

Chiar în acel moment, uşa se deschise şi înăuntru pătrunse un grup de colindători voluntari pentru sărbători, care începură să cânte un cântec frumos de Crăciun și Maestrul spuse: „Ascultă, oh Harold, îngerii cântă”. (suspine și gemete la poanta lui Adamus)
Iar Harold mormăi şi gemu, nu din cauza durerii sau a rănilor sale, ci din cauza durerii pentru slabul simţ al umorului din partea Maestrului.

Şi astfel se încheie Memoriile unui Maestru. (Adamus chicoteşte şi audienţa aplaudă)

Şi revenind la subiect, dragi Shaumbra, fiți vii. Trăiți.

A supravieţui sau a trăi

Am parcurs un drum lung împreună şi voi aţi putea spune că va deveni şi mai intens, iar asta este ceva bun pentru că voi vă veţi simţi şi mai vii. Am parcurs un drum lung împreună şi nu mai este loc în viaţa voastră doar pentru a supravieţui, doar pentru a trece (prin viață). Nu mai este loc.

Este cu adevărat o chestiune despre supravieţuire sau trăire. Aceasta este întrebarea - a supravieţui sau a fi vii? Nu mai este cale de mijloc, aici. Nu mai este reţinere, aici. Voi deveni emfatic în legătură cu aceasta, în acest an care vine. Nu are nimic de a face cu anul, dar este un timp potrivit. Eu iubesc sărbătorile. Noi celebrăm, ne dăm înapoi puţin şi ne pregătim pentru runda următoare. Dar runda următoare nu va mai fi despre supravieţuire.

Supravieţuirea nu este prea amuzantă, nu-i aşa? Nu, nu. Nu aţi venit aici ca să supravieţuiţi şi aceasta este parte a conflictului. Aceasta este ceea ce vă deosebeşte de ceilalţi oameni. Acesta este motivul pentru care câteodată vă gândiţi că sunteţi ciudaţi şi diferiţi şi orice altceva. Aceasta se întâmplă deoarece voi nu veţi tolera supravieţuirea. Voi veţi cădea în afara unei scări metaforice foarte înalte, doar dacă veţi supravieţui după asta.

Nu vă veţi da voie. Harold a căzut în afara acelei scări. Nu Maestrul l-a făcut să cadă. Maestrul doar se întâmpla să treacă prin acea încăpere la momentul perfect, aşa cum se întâmplă în mod sincronistic. Dar nu Maestrul l-a făcut să cadă. Era Harold care ştia că trăia de azi pe mâine, simţind acea cunoaştere grăindu-i/șoptindu-i că mai era şi altceva, dar simţind totodată că el inhiba aceasta. Dorea să fie un tată bun, un soţ bun, un student bun, un bun la toate şi acest lucru nu mai funcţiona. El doar supravieţuia. Nu trăia cu adevărat.

Spuneți că doriți un impuls, o explozie a creativităţii voastre. Vă doriți iluminarea, ceea ce este de fapt doar realizare. Vă doriți să se întâmple şi am început această conversaţie spunând că este uşor, cu adevărat uşor, dacă nu stați în propria voastră cale şi dacă nu vă găsiți scuze. Iar dacă microfonul vine la voi, cântați din inima voastră şi mă refer la aceasta ca la o metaforă. Dacă viaţa vine la voi, o îmbrăţişați. Voi îi comandați. Voi dansați cu ea. Voi vă simţiți vii cu ea.

Cel mai mare lucru pentru o fiinţă însufleţită este să îl cunoască pe Eu Sunt şi de asemenea, să se aasimtă vie. Ei, voi, aţi venit pe această planetă pentru a vă întrupa în corpul biologic. Este într-un fel (ceva) străin, dar acum v-aţi cam obişnuit cu aceasta. Voi aţi venit aici pentru a simţi că trăiţi. Nu este o cale mai bună de a simţi că trăiţi decât a avea cinci simţuri umane, un corp fizic care poate avea experienţa durerii. A vă afla într-o realitate liniară, cu toată această limitare de fapt, într-un fel, vă ajută să vă simţiți vii. Dar într-un anumit punct vă prindeți în rutine şi prindeți rădăcini în conştiinţa de masă, în propria voastră dogmă, în propriul vostru noroi - noroi energetic - şi vă opriți. Faceți compromisuri. Vă reţineți. Îmi spui că vei cânta cândva în viitor. Îmi spui că tu eşti cu adevărat pregătită pentru aceasta, orice se întâmplă să fie „aceasta”, dar tu doar aştepţi. Pentru ce? Tu doar aştepţi.

Şi între timp… mie nu-mi pasă, de fapt, pentru că deja s-a întâmplat oricum. Pot vedea aceasta când te privesc, Pete, sau pe oricare dintre voi. Este împlinită. Realizarea, măiestria, iluminarea, orice - este făcută. Astfel că eu nu mă îngrijorez despre aceasta. Singurul lucru pe care îl găsesc dureros este când voi doar supravieţuiţi, când voi nu trăiţi cu adevărat. Singurul lucru pe care îl găsesc dificil este să privesc la voi ştiind că deja se află acolo, ştiind că vouă vă este teamă să o realizaţi, poate. O lăsaţi deoparte. Aşteptaţi să apară mai întâi următorul cocean de porumb de pe lângă voi ca să fiţi siguri că aceasta nu doar apare şi dispare când o face. (Adamus chicoteşte)

Dragi prieteni, nu mai putem aştepta. Noi nu mai putem aştepta. Eu nici nu cred că aceasta vă doriţi, dar totuşi se întâmplă. Totuşi, există această ezitare. Noi nu mai putem aştepta.

Am mai spus înainte că iluminarea, realizarea este acel gen de lucru pe care vi-l doriţi mai mult decât însăşi viaţa. Dacă v-aș fi ținut cu capul sub apă, aşa cum aş sigila un capac deasupra acelui vas cu floricele de porumb, dacă v-o doriţi mai mult decât însăşi viaţa, dar iată că totuşi există acea ezitare, acea reţinere.

Astfel, ajungeți în punctul în care doar supravieţuiţi. Este o parte din voi care cunoaşte aceasta şi este pe cale să vă dea jos de pe scară. Nu eu. Nu vreo conspiraţie, ci voi înşivă, împingându-vă pe voi înşivă chiar în afara acelei scări, pentru ca voi să vă simţiţi vii. Acesta este lucrul minunat despre experienţele la limita (în apropierea) morţii. Oh! Ele sunt surprinzătoare. Înfricoşătoare. Şi acestea nu sunt mereu la limita morţii. Uneori sunt experienţe de moarte. (Adamus chicoteşte) Acesta este lucrul surprinzător, pentru că putea să o ia în alt sens. Dar  asta vă face ca deodată să vă simţiţi vii.

Noi nu avem nevoie să o apucăm pe calea aceea. Eu de fapt nu recomand aceasta deloc. Noi nu avem nevoie să trecem prin acea cale, a unui accident teribil, sau calea unui cancer înfiorător. Aceasta e una scârboasă. Mda. Nici măcar nu ar trebui să vorbim despre aceasta, nu-i așa? Nu, haideți să vorbim despre asta, pentru că vă sperie al naibii și chiar așa ar trebui.

Doctorul îți dă vestea: „Ai făcut cancer”. Mm. La naiba. Deodată, începeți să apreciați viața, eh? Deodată, nu mai este doar supraviețuire. E ca și când acum spui: „Trebuie să trăiesc. Trebuie să fac tot ceea ce mi-aș fi dorit să fi făcut.”

Și apoi voi veniți la mine. Aceasta este partea amuzantă. Apoi veniți la mine și spuneți: „Păi Adamus, tu știi, eu abia am aflat vestea. Nu e prea bine. Poți să faci ceva? Eu sunt cam așa: „Nu. Verifică cu Moș Crăciun. Poate este el în stare să te ajute”. (chicotind) Nu (sună) prea bine. Nu prea bine. Dar e nemaipomenit. Și acea…(se uită la Linda)

LINDA: Eu te ascult.

ADAMUS: Partea bună este că voi primiți vestea, intrați în panică și vă întrebați dacă există vreun miracol care să vindece ce se află acolo. Nu-i. Dar voi începeți să contemplați viața. Ah! Și atunci veniți la mine și avem niște discuții mărețe - și voi știți cine sunteți - mai întâi încercați să negociați. Aceasta nu funcționează. Dar apoi spuneți: „Știi, eu doar îmi doresc să fi avut...” și completați voi ce lipsește. Îmi doresc doar să fi permis. Îmi doresc să nu fi amânat atât propria mea iluminare, propria mea realizare. Îmi doresc să fi fost puțin mai curajos. Îmi doresc să nu fi făcut atâtea compromisuri. Îmi doresc să fi avut pe atunci viziunea clară pe care o am chiar acum. Oh, și am acea viziune. Cu moartea care-mi face semn și toată durerea și toate celelalte care vor mai fi implicate în toată această strădanie, oh, cât mi-aș fi dorit.

Dragii mei prieteni, haideți să primim această viziune acum. Mult mai ușor.

Eu am spus la început că este de fapt ușor cu adevărat, dacă nu veți sta voi în calea voastră. Haideți să avem acea viziune acum.

Și viziunea - eu nu mă refer la ce vedeți cu ochii voștri. Viziunea este conștiența. Aceasta reprezintă viziunea. Este o conștiență. (n.tr.: acuitate - prezența atenției conștiente extinse)

Cauldre îmi va acorda permisiunea de a vă spune o poveste interesantă. El a avut o experiență noaptea trecută, pe când stătea după cină să urmărească o emisiune stupidă la televizor și se relaxa, spune el. El se relaxa. Și deodată a putut vedea într-un fel în care nu mai văzuse niciodată înainte. Nu doar cu ochii săi. El a putut vedea de jur împrejur 360 de grade. Chiar dacă ochii lui erau închiși, el putea vedea totul, prin piatra din foc, prin lemnul din șemineu, prin orice. Putea vedea în și prin lucruri. El a putut simți totul fără niciun efort. Fără niciun efort, nici măcar de a încerca. Deodată conștiența era acolo. Despre aceasta este vorba. Deodată, numai conștiență completă.

Și conștiența nu înseamnă deloc ceva mental. Doar este acolo. Nu trebuie să lucrați la aceasta. Deodată, voi înțelegeți cum funcționează. Întelegeți cum lucrează energiile, cum acestea vin să vă servească. Realizați cum sunteți cei mai buni prieteni ai voștri și sunteți și proprii voștri cei mai răi dușmani. Realizați cum voi înșivă stați în calea voastră. Realizați cum faceți compromisuri. Eram gata să spun că renunțați din frică, dar voi vă compromiteți atât de mult.

Reamintirea Viziunii

Voi știți de ce vă aflați aici în această viață. Voi cunoașteți acel angajament, acel angajament profund arzător, dar atunci faceți compromisuri. Haideți să trecem dincolo de aceasta. Haideți să avem puțină viziune.

Cu aceasta, eu voi cere ca  luminile din sală să mai scadă puțin, voi cere niște muzică drăguță pentru un merabh de sărbătoare. Ah, da.

Viziune, ah, aceasta nu înseamnă ochii. Este cunoașterea despre care noi am vorbit. (muzica blândă de Crăciun începe)

Aceasta nu înseamnă că voi trebuie să cunoașteți toate detaliile despre ceea ce urmează să se întâmple. Este viziunea, viziunea iluminării voastre în această viață. Ea este chiar aici.

(pauză)

Nu este o viziune mentală. Nu este una pe care să v-o construiți în mintea voastră. Este o viziune, o cunoaștere, că ați venit în această viață spunând că este ultima voastră viață. Ați venit în această viață atât de profund convinși că nimic nu va sta în calea voastră. Nici măcar voi înșivă.

Mie mi-a plăcut întotdeauna partea aceea, când voi ați spus: „Nimic nu va sta în calea mea, nici măcar eu însumi.” Dacă aceasta înseamnă să cădeți de pe o scară, să fiți într-un accident de mașină oarecare, nu veți lăsa nimic să vă stea în cale. Ați avut o asemenea viziune, o asemenea viziune despre motivul pentru care vă aflați aici. Este încă aici.

Frumusețea acestui lucru este că nu trebuie să faceți nimic. Nu trebuie să munciți viziunea. Nu trebuie să vă prindeți cum să o faceți. Aceasta este deja împlinită.

Doar aveți nevoie să reveniți la acea viziune. Maestrul Iluminat întrupat. Nu peste zece ani de acum încolo, nu mai târziu. Chiar acum.

Acea viziune unică, acea recunoaștere este deajuns. Va muta munți și nave. Acea viziune, acea cunoaștere, fără îndoială, acea viziune îndrăzneață este tot ceea ce este necesar. Orice altceva începe doar să se așeze la loc.

Doar atunci tu, Maestrul, poți doar să ai acel mare zâmbet bătrân pe fața ta. Doar atunci tu poți permite energiilor să te servească. Doar atunci tu nu mai faci haz sau nu te mai reții de la bogăție și prosperitate, de la sănătate. Nu mai pui piciorul pe frână.

Acea viziune... este ceea ce voi ați adus în această viață.

Voi știți, acea viziune, este unul dintre cele două lucruri pe care le-ați inhibat, pe care le-ați considerat atât de prețioase, atât de foarte prețioase încât le-ați ascuns. Nu ați dorit ca ceva să distorsioneze, să polueze sau să corupă acea viziune. Astfel că ați ascuns-o așa încâtsă nu fie expusă asprimilor acestei lumi. Voi ați ascuns-o pentru că ați știut că veți fi foarte vulnerabili la întuneric în această viață, mai mult decât în celelalte vieți.

Voi repeta aceasta. Voi ați știut că veți deveni foarte vulnerabili la întuneric în această viață, mai mult decât în oricare alta. Astfel că ați ascuns acea viziune așa încât ea să nu poată fi coruptă.

Urma să deveniți foarte vulnerabili la întuneric, pentru că urma să deveniți mai senzitivi, urma să deveniți mai mult un fel de exploratori și știați că va veni vremea când nu veți mai putea fugi de întuneric - al voastru sau al celorlalți. Că nu veți mai putea fugi de asta. Că nu mai puteați să vă ascundeți în lumină.

Adevărata integrare este integrarea a orice - întuneric și lumină, înalt și scund, bine și rău, masculin și feminin - așadar, ați ascuns acea viziune a iluminării voastre atât de bine încât aproape că ați putea spune că ați uitat unde ați pus-o.

(pauză)

Dar voi știți. Eu nu am văzut unde ați ascuns-o. Eu am știut că noi vom sta împreună aici în felul acesta chiar înainte de sărbători, imediat după ce am trecut de indicatorul istoric 2012. Am știut că va veni un punct în care nu veți mai tolera nicicum doar să supraviețuiți. Când nu vă vor mai fi de ajuns doar discuțiile lunare despre cât de minunată poate fi iluminarea. Am știut că urma să vină un punct în care, dacă nu reușeam să depășim asta, noi am avea o răzvrătire chiar aici, la Crimson Circle.

Prin urmare eu am avut viziunea, voi ați avut viziunea că vom sta aici, cu muzica blândă a sezonului cântând în fundal, cu un copac Hanuka drăguț pe scenă, și am știut că vom vorbi despre viziune încă o dată. Viziunea pe care voi ați avut-o, viziunea, cunoașterea că iluminarea era deja aici. Nu undeva în alt loc, ci chiar aici.

Viziunea, conștiența și apoi, în această formă a Kasama, însemnând că deja s-a întâmplat, atunci am spus: „Știți, este necesară o ființă cu adevărat îndrăzneață și curajoasă pentru a avea o viziune și a-i permite acesteia să fie.” Foarte îndrăzneață, curajoasă.

Una este să ai  viziunea, cunoașterea iluminării și să o ții undeva la distanță, așa cum ai ține un morcov în fața unui cal. Este un alt lucru, cu totul alt lucru, să îi acorzi permisiunea acesteia să fie.

Într-un fel, ați putea spune că este aproape amuzant, până la un punct, să ai viziunea și să continui să te străduiești să ajungi la aceasta, ținând-o neînfăptuită. Este într-un fel amuzant, până la un punct. Dar atunci, ei bine, atunci viața începe să iasă din voi. Voi nu vă simțiți atât de vii. Simțiți că doar supraviețuiți. Aceasta se întâmplă mult celor care urmăresc calea spirituală.

Eu aș spune aceasta oricui este implicat în spiritualitate și, până la un anumit nivel, în religie, oricui are o dorință simțită cu adevărat din inimă de a  cunoaște ceva mai măreț. Dar atunci, atât de des munca spirituală, grupurile, cărțile, produsele sunt doar mijloace pentru a supraviețui. Acestea sunt doar o distragere. Acestea sunt doar o altă declarație a Sinelui că Sinele nu este pregătit.

Mai devreme sau mai târziu… mai devreme sau mai târziu deveniți obosiți de toate acestea și ajungem la un moment al adevărului. Aceasta deja s-a întâmplat și aceasta se întâmplă.

Lucrul amuzant este că acest moment al adevărului de acum nu se întămplă doar aici. Se întâmplă de fapt în tot ce reprezintă trecutul vostru. Ceea ce voi simțiți acum a fost simțit de voi, tânărul copil lângă pomul de Crăciun, de tânărul adult la Crăciunul de acum douăzeci - douăzecișicinci de ani în urmă. Totul a fost simțit.

Este reamintirea acelei viziuni, acea viziune frumoasă, acel angajament: „Asta este.”

Acum că am simțit din nou această viziune și angajamentul iluminării din această viață, următorul pas este de a fi atât de curajoși, neobosiți, îndrăzneți și să o lăsați să pătrundă în voi. Fără așteptări sau rețineri. Fără alte căutări în afară de realizarea completă. Fără a sta pe gânduri. Fără îndoială. Fără alte jocuri. Asta este.

Asta este.

Înseamnă să o faceți sau să muriți. Așa că haideți să o facem.

(pauză)

Eu înțeleg de ce ați ascuns viziunea, de ce pretindeți că aceasta nu era aici. Pot înțelege de ce nu ați dorit ca aceasta să fie vreodată tulburată. Mai degrabă nu ați fi înfăptuit-o sau deținut-o, decât să trebuiască să fie distorsionată de către voi sau de către ceilalți.

Dar haideți să o scoatem din nou la iveală. Haideți să o aducem de acolo de unde a stat ascunsă, deschideți-o, tot așa cum ați deschide un cadou de Crăciun. Mda, chiar acum. Nu mai așteptați. Nu așteptați să vină următorul Crăciun.

Deschideți-o ca și cum aceasta ar fi stat sub copacul acela doar așteptându-vă pe voi.

Vă rog, vă rog să o despachetați. Este iluminarea voastră. Este conștientizarea / conștiența voastră.

Este împlinirea voastră. Simțiți aceasta.

(pauză)

Vedeți, a fost cu adevărat ușor. Nu a fost atât de dificil.

Acum, doar aduceți-o chiar în interiorul vostru. Doar aduceți-o chiar în interior.

(pauză)

În corpul vostru, aduceți-o în corpul vostru și în mintea voastră. Acesta este viu. Vedeți, acesta este viu. Nu era cartea secretelor. Nu era o baghetă fermecată. Aceasta erați voi. Viziunea voastră, este vie. Voi nu trebuie să faceți lucruri cum ar fi să cădeți de pe o scară, să fiți în accidente de mașină sau să primiți acele vești proaste de la doctor. Acestea sunt false moduri de a vă simți vii.

Această viziune este vie. Aduceți-o în interiorul vostru, în corpul vostru, în ochii voștri, în nasul vostru, în gura voastră. Lăsați-o să pătrundă în urechile voastre, în abdomenul voastru, în picioarele voastre, în zilele și nopțile voastre.

Ea este vie.

(pauză lungă)

Respirați profund. Respirați foarte profund, dragii mei prieteni.

Îmi place această perioadă a anului. Este atât de magică, atât de magică. Magicul este foarte real, dacă voi îi permiteți să fie. Astfel, așa cum am spus când am deschis (shoudul), este ușor. Este chiar ușor. Voi stați în propria voastră cale câteodată. Mda. Stați în propria voastră cale cu îndoielile și amânările (voastre). Dar acolo unde ne îndreptăm acum, acolo unde Shaumbra ce încă vor mai rămâne, acolo unde ne îndreptăm acum este în realizare, în acea experiență, în trăirea acesteia. Nu doar supraviețuind vieții și vorbind despre aceasta, ci trăind-o. Într-acolo ne îndreptăm noi.

De fapt va deveni mult mai ușor, mult mai ușor în multe privințe. Dar vă va cere vouă să fiți într-un fel neînfricați, într-un fel îndrăzneți  - ei bine, cu adevărat îndrăzneți - și să fiți voi înșivă.

Și cu aceasta, dragii mei Shaumbra, este o asemenea încântare, o asemenea încântare să mă aflu aici, împreună cu voi. Acum eu trebuie să plec să mă pregătesc pentru petrecerea voastră. Da, Eu voi fi prin preajmă. Și, vă rog, orice ar fi, nu îmi oferiți mie sau vouă înșivă orice altceva în afară de ceea ce este cel mai bun. Nu doar la petrecerea din noaptea aceasta, ci în viață în general.

Cu aceasta, haideți să respirăm profund și să ne reamintim că…

AUDIENȚA ȘI ADAMUS: Totul este bine în întreaga creație.

ADAMUS: Cu aceasta, sărbători fericite, dragi Shaumbra. Mulțumesc. Mulțumesc. (audiența aplaudă)