MATERIALELE CRIMSON CIRCLE

Seria Noului Pământ

5 - Channel-ul Mileniului – Partea I: "Ghizii, Măsurătoarea și Noua Energie"

Prezentat la Celebrarea Mileniului de către Lucrătorii în Lumină
Nederland, Colorado
31 decembrie 1999
www.crimsoncircle.com



Notă: Această transmisie prin channel a fost oferită în dimineața zilei de 31 decembrie 1999, în cadrul Celebrării Kryon a Traversării Mileniului, de către Lucrătorii în Lumină. Cele trei zile ale celebrării au avut loc la Lodge, în Nederland, o cabană rustică în munții Stâncoși, Colorado. Mica sală de conferințe a fost plină până la refuz, cu aproximativ 50 de lucrători în lumină, inclusiv Lee Carroll, channel-erul pentru Kryon. Acesta a fost primul eveniment principal al weekendului de retreat al mileniului.

Tobias: Și așa este, dragii mei prieteni, că această familie se reunește. Noi umplem încet acest spațiu, împreună cu voi, în această dimineață (31 decembrie 1999). Ne-ați invitat aici, la adunarea voastră. Împreună, oameni și Spirit și toți cei care se adună pe această parte, vin laolaltă acum pentru a forma spațiul sacru. Așa cum am mai spus înainte, în alte adunări ca aceasta, când omul invită îngerii înăuntru – când noi ne contopim – creăm un spațiu sacru, o nouă dimensiune, o dimensiune și o energie care nu a mai fost cunoscută înainte. Este, prieteni, energia Noii Lumi, a Noului Om. Și se petrece aici, în timp ce noi ne adunăm în această dimineață.

Acum, există multe dinamici energetice care au loc aici și, în următoarele câteva minute, eu, Tobias, voi vorbi prin intermediul prietenului nostru, cel pe care noi îl numim Cauldre (pronunțat kaOul-dra). În timp ce se petrece asta, cei pe care noi îi numim "țesătorii" vor intra să ajusteze și să echilibreze energia, pentru a permite cea mai potrivită îmbinare aici. Iar asta va dura câteva minute din timpul vostru, pentru a avea loc.

Oh, dragii mei prieteni, există un eveniment care are loc și se întâmplă în ziua voastră (31 decembrie 1999). Este un eveniment uman, dar are atașate atribute și caracteristici puternice. Deși este doar o schimbare de dată – trecerea de la un mileniu la altul – voi, ca oameni, veți fi martori la ceva ce este plin de energie și plin de simboluri, pe care noi vă rugăm să le urmăriți cu atenție. Pe măsură ce noul mileniu străbate Pământul vostru, priviți să vedeți ce se întâmplă. Reacțiile celorlalți oameni de pe planetă, chiar și reacțiile mașinilor voastre, reacțiile Pământului însuși – aruncați o privire la ce se întâmplă aici. Știm că voi deja bănuiți ce se va întâmpla și, că va fi foarte puțin, cu excepția unor goluri izolate de polaritate. Ceea ce vă spune vouă asta, în timp ce noul mileniu cuprinde Pământul, este că v-ați făcut cu toții treaba aici, de a ajusta, de a face schimbările și de a aduce pacea și unitatea pe Pământul vostru.

Asta ar fi putut fi o perioadă plină de haos și, da, așa cum am mai spus înainte, ar fi putut fi un moment în care Pământul să fie în dezastru. Dar bucurați-vă astăzi, în acest spațiu, că nu este așa. Bucurați-vă că s-a întâmplat foarte puțin în exterior, dar în interior s-au întâmplat multe. Voi ați făcut multe schimbări pentru a permite ca acesta să fie mai degrabă un moment pașnic și plin de bucurie, decât o perioadă tristă și haotică. Asta este semnificația acestei zile. De aceea, noi, pe această parte a vălului, ne bucurăm, urmărind cum acest lucru se întinde peste lumea voastră. Și vă întrebați de ce vă onorăm atât de mult.

Acum, sunt multe de discutat în această zi. Ne vom mișca în această direcție într-o clipă. Dar mai întâi vom explica puțin din energia de aici. Eu, Tobias, am fost un om. Am pășit pe Pământ cu mulți, mulți ani în urmă. Și nu am pășit pe Pământ prea recent, așa cum ne amintește prietenul nostru Cauldre (cel ce transmite prin channel). Prin urmare, nu sunt atât de familiarizat cu tot ce are loc, cu transmutările de energie, dar cu siguranță suntem aici în iubire și susținere. Energia care este adusă prin intermediul lui Tobias și al celorlalți care se adună aici, este a ceea ce noi am mai numit Consiliul Crimson. Pentru a formula asta destul de simplu, Consiliul Crimson este un grup spiritual energetic, bazat pe predarea învățăturii. Cei care fac parte din acest grup, intră în energii noi și creații noi, de prin toate universurile, pentru a învăța să se descurce cu acele energii noi și apoi, să le predea celorlalți. Există o frecvență a culorii pe care voi ați numi-o crimson (purpuriu) ce este asociată cu asta. Într-un fel, reprezintă o fraternitate a învățătorilor. Nu este exclusivă.

Cei care se adună astăzi în această sală, cei care au fost aduși aici pe bază de programare, oricât de ciudate ar putea părea circumstanțele, au făcut cu toții parte din această familie a culorii crimson. Pentru că, fiecare dintre voi, așa cum știți în inimile voastre, sunteți un învățător. Fiecare dintre voi sunteți un slujitor al iubirii și al luminii. Fiecare dintre voi ați lucrat cu noi, și cu toții am lucrat împreună în energia Kryon. Așadar, există un sentiment familiar aici.

Acum, cei care împletesc energiile aici, cei care îmbină energiile conștiinței umane cu conștiințele de pe cealaltă parte a vălului, își încheie munca lor de îmbinare a energiilor. Ceea ce am făcut noi aici, cu voi, este să creăm o conștiință nouă și sacră, o nouă dimensiune. Ea nu a mai fost creată până acum, dar va fi tiparul lumii noii energii în care voi treceți. Este momentul în care Spiritul și conștiința voastră umană se contopesc și există straturi care alunecă unele în altele. De aceea ați simțit în ultima vreme mai mult ca și cum ați păși între lumi, deoarece, aceste două energii care au fost mereu separate, se contopesc acum. Așa cum am spus în transmisiile prin channel anterioare, s-ar putea să existe o perioadă de disconfort fizic. De aceea, unii dintre cei care vin aici, trec prin reacții trupești, reacții biologice. Are loc o integrare. Pentru alții există disconfortul emoțional, fără  exagerare, pentru că are loc o contopire a ceea ce sunteți cu Tot Ceea Ce Sunteți. Aveți răbdare cu această perioadă prin care treceți. Fiți răbdători cu procesul.

Cei care au venit să țeasă energia părăsesc acum acest spațiu, în mod corespunzător. Ajungem acum la momentul nostru preferat al acestor întâlniri. Așa cum am mai spus, aici cuvintele nu sunt atât de importante. Este energia care e creată. Sunt simbolurile care sunt transmise către și de la voi și Spirit. Este vorba de adunarea familiei într-un spațiu sacru și sigur.

Acum, cu permisiunea voastră, dată în tăcere din inima voastră, și numai cu permisiunea voastră, vă rugăm să veniți în față acum, în contopirea finală a acestei energii. Vă rugăm să veniți în față ca să vă îmbrățișăm, să vă sărutăm pe obraz, să ne reunim cu voi energetic. Există și alții care ni se alătură azi, pe care îi vom descrie mai târziu. Dar deocamdată, îl vom ruga pe prietenului nostru Cauldre să rămână în tăcere pentru un moment și, dacă este potrivit, să vă deschideți inima, să ne dați permisiunea, să ne permiteți să intrăm ca să vă atingem din nou.

(liniște)

Dragii mei prieteni, vorbim astăzi despre trei evenimente care au avut loc în ultimul vostru an.

Primul (nu neapărat în ordine cronologică, însă cel care se referă la momentul actual): în ultima parte a acestui an, pentru lucrătorii în lumină de aici, din această sală, și pentru mulți alții, s-a petrecut un eveniment care a provocat destul de multă durere. Acest eveniment a fost când ghizii și îngerii voștri, care au fost mereu în câmpul vostru energetic, tot timpul de când sunteți voi pe acest Pământ, s-au retras definitiv din energia voastră. Ei au umplut întotdeauna un spațiu sacru în jurul vostru. Întotdeauna au fost pe aproape. Oh, da, poate că ei nu v-au putut împlini mereu toate cererile voastre umane dar, au umplut întotdeauna un spațiu. Ei au fost menținători ai locului și echilibratori ai energiei pentru voi. Ei au fost cei care au făcut legătura între văluri pentru voi, care au menținut echilibrul. În timp ce voi erați în starea voastră umană de focalizare, ei au menținut echilibrul înapoi, Acasă.

În ultima parte a acestui an, ei au părăsit câmpul vostru energetic. Fiecare dintre voi ați reacționat diferit la asta. Și au existat sentimente de mare pierdere și, fără a ști de ce, de mare goliciune, fără a înțelege sentimentele că Spiritul v-a abandonat, fără a ști de ce simțeați că cel mai bun prieten al vostru și iubirea vieții voastre tocmai plecase. Iar unii dintre voi ați experimentat acest lucru la propriu, chiar în timp ce avea loc. Ghizii voștri v-au părăsit câmpul energetic, așa cum era cazul, astfel încât voi să puteți începe să preluați energia Sinelui vostru Adevărat, în realitatea voastră. Sinele vostru Adevărat nu va mai fi menținut într-o altă conștiință. Nu vă veți mai conecta la Sinele vostru Adevărat numai în cele mai profunde stări meditative. Ghizii voștri au plecat așa cum au plecat și devașii* de pe Pământul vostru cu ani în urmă. Ei au părăsit acum spațiul vostru energetic pentru a vă permite să vă integrați cu Sinele vostru Adevărat. Sinele vostru Adevărat nu putea intra pentru că spațiul era ocupat. Când ghizii voștri s-au retras, spațiul era gol. Și a existat o reacție din partea voastră.

*n.tr.: devas = spirite divine ale naturii, în religiile indiene

Și acum, în această adunare sacră pe care o ținem aici, cu lucrători ai luminii care sunt de cel mai înalt nivel și vibrație, în această dimineață, ghizii voștri se întorc pentru a vă atinge din nou, pentru a vă reaminti din nou că nu sunteți niciodată singuri. Ei se întorc pentru a sta aici cu voi în iubire și în susținere. Ei se întorc ca să vă încurajeze pe fiecare dintre voi să vă continuați călătoria, oricât de dificilă a fost. Ei vă încurajează să vă continuați călătoria. Dacă acum simțiți o experiență de iubire, de Acasă, este pentru că ghizii voștri se întorc acum pentru acest scurt moment din timp. Și vă anunță că, deși au părăsit câmpul vostru energetic direct, ei nu au plecat de tot. Ca o metaforă, ei pur și simplu au părăsit camerele casei pe care le-au vizitat, în tot acest timp. Și v-au lăsat casa vouă. V-au lăsat-o vouă astfel încât voi să puteți deschide ușile și ferestrele sufletului vostru pentru a-i permite Sinelui Adevărat să intre. Acesta este primul eveniment. Ei vă urează bun venit. Ei împărtășesc cu voi o iubire și o legătură care este atât de puternică și atât de personală și atât de profundă în interior.

Al doilea eveniment din acest an este oarecum dificil de explicat, deoarece implică fizica de care conștiința voastră umană s-ar putea să nu fie conștientă. Așadar, în această perioadă, ghizii voștri care sunt aici, vor ajuta la traducerea simbolurilor pentru fiecare dintre voi, pentru o mai bună înțelegere a ceea ce cuvintele omenești nu pot descrie. În anul vostru – în prima parte a anului vostru – a avut loc un eveniment la nivel cosmic, ce va avea implicații la nivelul vostru omenesc sau al Pământului, nu imediat, în cea mai mare parte, ci de-a lungul unei perioade de timp. Universul vostru a fost configurat cu energia și dinamica dualității, a ceea ce voi numiți "lumină" și "întuneric". Și, desigur, pe Pământ sunt prezente și se regăsesc aceleași atribute ale energiei. Echilibrul dintre lumină și întuneric – bătălia dintre lumină și întuneric – în universul vostru și pe planeta voastră, a fost adecvat. Pentru că există un plan mult, mult mai măreț decât acela de a vedea pur și simplu care parte câștigă. Un plan cu mult mai măreț. În inimile voastre voi știți asta, că nu există dreptate nici în lumină, nici în întuneric, deoarece ambele au dreptate. Dar dualitatea din universul vostru a fost importantă pentru a ajuta la înțelegerea (din nou, a ceva cu mult mai măreț) a ceea ce noi am denumit "a doua creație". Această dualitate, această diferență dintre lumină și întuneric, a pricinuit multe bătălii, multă durere, a provocat multe din ororile istoriei Pământului vostru, dar a fost potrivită. A fost adecvată.

La începutul a ceea ce ați marca anul vostru calendaristic, a avut loc un eveniment înainte de a fi anticipat. A avut loc un eveniment în care, la nivelul de esență al energiei universului vostru, a existat un acord între poli, între lumină și întuneric. A existat un acord conform căruia lumina și întunericul vor reveni din nou laolaltă ca unul, ca rezultat al înțelegerilor și cunoașterii semnificative provenite din eoni de luptă și eoni de separare. Acum, în realitate, ele au fost mereu una, dar au ales să fie părți diferite ale oglinzii. Ele au ales să înțeleagă pentru îmbunătățirea lui Unu, din separare. Iar acum, ele au ales să revină laolaltă.

Implicațiile nu afectează imediat toate lucrurile. Pentru că toate lucrurile, în special pe partea voastră a vălului, sunt încă foarte prinse în realitatea lor de continuare a separării. Realitatea, pe partea voastră de văl, este că există o diferență între lumină și întuneric. Așadar, veți vedea că efectele celor două părți continuă pentru o vreme pe Pământul vostru. Dar vrem ca fiecare dintre voi, lucrători ai luminii, să știți că voi puteți să vă conectați la asta, să mergeți la nivelurile voastre cele mai profunde. Puteți ajunge la sentimentul întoarcerii la Unitate. Și, prieteni, fiecare dintre voi este rugat să meargă în locul în care cele două au devenit Una, să simțiți această energie și să ajutați la aducerea ei pe Pământul vostru.

Dacă v-ați întrebat ce ar trebui să faceți aici, dacă ați simțit ca și cum ați fi fost într-un tipar de așteptare în acești ultimi câțiva ani, dacă ați simțit că ați așteptat și ați marcat timpul, să știți că acum este momentul potrivit. Multe evenimente s-au întâmplat pe Pământul vostru, pentru ca acum să fie potrivit să aduceți aici această energie a lui Unu, faptul că nu mai există doi, că nu mai există separarea dintre lumină și întuneric. Lucrând cu învățătorii de pe partea noastră de văl, noi vom ajuta la conducerea voastră în acel loc al conștiinței, pentru a deveni familiarizați cu felul cum se simte asta, unde lumina și întunericul se contopesc din nou. Vă vom duce într-o călătorie, chiar în acest weekend, pentru a vă aduce în acel spațiu, pentru a vă oferi o senzație conștientă a ceea ce înseamnă asta, pentru a vă ajuta să integrați acest lucru în propria voastră biologie, în propriile voastre emoții și în propria minte, pentru a vă face o idee din asta. Deoarece voi sunteți cei de care este nevoie pentru a aduce acest lucru pe Pământul vostru, acum, în acest moment.

Prieteni, toate acestea se leagă de evenimentele care s-au întâmplat până acum și de evenimentele care NU se vor întâmpla în această zi. Prieteni, voi puteți spune, puteți proclama în această seară (Ajunul Anului Nou) că ați reușit, că ați reușit! Că omenirea a reușit să ajungă într-un punct minunat!

Acum, a existat un al treilea eveniment care a avut loc destul de recent, la o dată pe care noi am dat-o, pe care am transmis-o prin channel, 13 decembrie din timpul vostru. A avut loc o adunare recentă în care noi am discutat despre multe din aceste lucruri. Vom vorbi despre asta puțin, aici, acum. La această dată, care a fost punctul energetic al jumătății distanței dintre anul vostru 1987 și anul 2012, a avut loc o măsurătoare. A fost făcută o evaluare a Pământului. Acum, din nou, majoritatea oamenilor nu au simțit asta, nu au știut. A fost pur și simplu o măsurătoare de pe această parte a vălului. Dar a fost ceva semnificativ în ea. A fost începutul a ceea ce noi am numit “cele două Pământuri", cele două lumi. Acum, noi nu ne referim la asta în mod fizic, că Pământul se va împărți în două. Ne referim la acest lucru din punct de vedere al conștiinței.

Există cei care sunt pregătiți să meargă pe Pământul Noii Energii în acest moment. Există cei care sunt pregătiți să înceapă să integreze Sinele Adevărat în realitatea lor. Există cei care au decis în mod corespunzător, că nu este încă timpul pentru ei, deoarece, înțeleg într-adevăr că trebuie să existe în continuare echilibre. Căci dacă toți ar fi ales să intre în Noua Energie într-un singur moment, asta ar fi cauzat un dezechilibru. Așa că onorați-i pe cei care încă nu au ajuns aici, care încă nu au decis. Există un grup mic de lucrători în lumină, în această lume, care au decis să facă pasul în Lumea Noii Energii. Aceste două lumi vor exista una lângă alta, împreună, pentru o perioadă de timp. Așa cum am spus înainte, cei din Lumea Noii Energii vor fi conștienți de atributele, structurile și dinamica energiei lor, precum și de vechea energie. Cei care rămân în lumea vechii energii nu vor fi conștienți că a avut loc o separare.

În această măsurătoare, s-a întrebat la nivelul sufletelor voastre dacă sunteți pregătiți să faceți un pas înainte, dacă sunteți pregătiți să deveniți pionieri în Lumea Noii Energii, o lume care există cot la cot cu vechea voastră energie. În această măsurătoare s-a întrebat dacă sunteți pregătiți să rescrieți istoria trecutului vostru. Ceea ce vrem să spunem cu asta, este că în această viață pe care o trăiți acum – v-ați desemnat această viață ca fiind viața vindecării. Ah, și vă întrebați de ce petreceți atât de mult timp în vindecarea voastră și de ce sunteți vindecători. Aceasta este viața vindecării și a rezoluției pentru voi. Și vă întrebați de ce este atât de dificil uneori să vă vindecați; când credeți că ați depășit obstacolul și v-ați deschis calea, pare să mai existe încă o greutate care vă trage înapoi. Prieteni, nu este vorba de schimbarea doar a acestei vieți. Este despre schimbarea tuturor celorlalte vieți pe care le-ați trăit.

În această viață, imaginați-vă că stați în mijlocul unui cerc. Imaginați-vă că fiecare viață pe care ați trăit-o se află într-un cerc în jurul vostru. Fiecare aspect al vostru stă într-un cerc. Ei v-au desemnat pe voi – omul din această viață – să fiți "cel ce ascensionează" pentru toți, să fiți "vindecătorul" pentru ei toți. Pentru că, pe măsură ce voi vă vindecați și pe măsură ce ascensionați, voi rescrieți istoria fiecărei vieți trecute pe care ați avut-o. Voi efectiv, prieteni, schimbați rezultatul acelor vieți trecute. Este ca și cum ați lua scenariul unui film – un film care se termină tragic, care se termină în lacrimi și distrugere, care se termină în furie și ură – și ați rescrie ultima pagină, pentru a încheia istoria acelei vieți trecute cu înțelegere, compasiune și discernământ privind echilibrul dintre lumină și întuneric. În această viață, călătoria voastră nu a fost ce credeți voi că a fost. Nu a fost vorba de joburi, nici măcar în mod obligatoriu despre oamenii pe care i-ați cunoscut. Călătoria a fost despre vindecarea trecutului, despre rescrierea propriei voastre istorii.

Ați venit în acest loc, aici, pe acest munte, în acest weekend special – foarte special – reunindu-vă cu familia, fiecare dintre voi întrebându-vă unde mergeți de aici încolo. Unii dintre voi nu credeați că ați fi putut ajunge atât de departe! Mulți dintre voi sunteți obosiți, mulți simțiți zbuciumul, efectele luptei. Ați venit aici întrebându-vă încotro vă îndreptați de aici încolo.

Noi vă spunem că e potrivit ca fiecare dintre voi să fie aici. Și, au existat multe schimbări de ultim moment, după ce a avut loc măsurarea, pentru a asigura asta. Fiecare din voi, de aici, v-ați eliberat karma, cum ați numi-o voi. Cum am numi-o noi, este rescrierea istoriei voastre. Fiecare dintre voi care vine aici este pregătit să treacă la următorul pas. Fiecare dintre voi care vine aici a trecut printr-un proces, în special în ultimii câțiva ani, un proces de curățare, eliberare și vindecare, pregătindu-se să ajungă în acest punct. În mod cert, pregătindu-vă să fiți învățătorii, să fiți cei care aduc înăuntru energia unității, unitatea dintre lumină și întuneric. Fiecare dintre voi ați venit aici după o pregătire intensă a corpului, a minții și a spiritului vostru, pentru a fi cei care umblă prin lume pentru a-i învăța pe alți oameni despre unitate. Este atât de simplu!

Există atribute care sunt comune tuturor celor de aici. Acum vă luăm înapoi, într-o micuță călătorie. Când erați copii, când ați venit în această lume ca oameni, ați adus în voi caracteristici fenomenale care nu au fost înțelese de cei care v-au ținut în brațe. Ei nu v-au înțeles energia. Pentru că era strălucitoare și era diferită. Și era clar că nu erați ca ceilalți. Fiind copii foarte, foarte mici, vă cunoșteați puterea, știați multe din lucrurile pe care trebuia să le faceți în această viață. Știați că erați niște îngeri care se pregăteau să iasă la iveală și, știați că în această viață vor exista încercări și necazuri foarte dificile pentru voi, în mod individual, cât și pentru Pământ în ansamblu. Știați că avea loc un risc major – va reuși Pământul ca întreg, sau nu? Profeții au pariat pe NU. Voi aduceați o energie cunoscută pentru a ajuta la a fi posibil, a face să fie așa, să reușească până în ziua de azi.

Pe măsură ce ați început să creșteți în vârstă, să ajungeți la 2, 3, 4 ani, aceste atribute pe care le aveați, diferențele pe care le aveați, au devenit destul de evidente. Visele voastre erau diferite când erați copii. Când vă întindeați în patul vostru, în pătuțul vostru, și vorbeați cu cei din jur, era diferit. Și, prieteni, îi speriați pe cei din jurul vostru, deoarece ei nu înțelegeau – voi erați diferiți. Unii din părinții voștri și cei care v-au crescut, alegeau să se uite în altă parte. Unii dintre ei erau speriați. Unii dintre ei au simțit că cel mai bine era să vă ducă în biserici, deoarece nu știau cum să se descurce cu voi acasă. Și un număr mic dintre voi ați avut părinți dragi și iubitori care v-au încurajat.

Dar pentru fiecare dintre cei care vă aflați aici în această zi, vă vom duce înapoi într-un punct de amintire a energiei. A existat un moment în copilăria voastră – unii dintre voi aveați 3, 4, 5 ani, alții puțin mai mult. Ați ales să preluați un văl și mai puternic pentru a uita, a vă ascunde, pentru a îngropa temporar acea parte din voi, acea conștiință christică pe care ați adus-o în această viață atât de puternic. Ați acceptat s-o îngropați pentru moment, deoarece nu era potrivit s-o scoateți la lumină. Pământul nu se afla într-un spațiu adecvat. Așadar, ați ascuns-o. Ați ascuns-o din iubire pentru familia voastră, pentru siguranța și protecția voastră. Și apoi ați uitat că ați ascuns-o. Ați ascuns amintirea ascunderii sale. Vă aducem pe fiecare dintre voi înapoi la acel punct pe care nu vi-l amintiți neapărat în mod conștient. Vă rugăm să simțiți pur și simplu energia acelui punct în care ați simțit că era important să închideți ușa, să vă parcurgeți viața cu un văl dens, să vă parcurgeți viața uitând cine ați fost cu adevărat. Toate acestea au fost potrivite și veți ajunge să înțelegeți de ce.

Dar acum, pe măsură ce Pământul, conștiința Pământului se divide și se transformă în două conștiințe separate și, pe măsură ce vă mișcați spre Nou, este potrivit ca voi să deschideți din nou ușile, să permiteți din nou puterii voastre să iasă în afară. Prieteni, voi nu erați anormali în timp ce creșteați. Nu erați anormali cu intuițiile și gândurile pe care le aveați. Nu erați anormali cu diferitele sisteme de credință și structuri pe care le aveați. Pur și simplu erați un lucrător al luminii. Nu erați anormali atunci când ceilalți au adoptat o abordare diferită de a voastră. Pur și simplu erați un lucrător al luminii. Nu ați greșit atunci când ați simțit lucruri în inima voastră și ați știut lucruri în mintea voastră, pe care alții nu le simțeau. Nu ați greșit. Pur și simplu erați un lucrător al luminii. Voi simțeați în mod simplu conectivitatea cu energia christică pe care o lăsaserăți deoparte cu foarte, foarte mult timp în urmă. Nu ați greșit când ați studiat diferite arte, când ați simțit nevoia puternică de a fi cu totul de unii singuri, izolați de ceilalți oameni. Nu ați greșit. Pur și simplu ați fost un lucrător al luminii care se conecta din nou cu Sinele său christic. Nu ați greșit când ați fost atrași, să spunem, de stiluri de viață diferite, unice, credințe, moduri de a face lucrurile, moduri de a privi lucrurile. Nu ați greșit. Pur și simplu ați fost un lucrător al luminii.

Toate acestea vin laolaltă acum, în acest moment. Vă rugăm din nou să urmăriți ce se întâmplă, pe măsură ce schimbarea mileniului se întinde peste națiunea voastră, mai târziu astăzi. Nu simbolurile care vin din Spirit sunt importante sau o energie care vine din Spirit. Voi urmăriți reacția conștiinței voastre terestre în această zi. Urmăriți. Puteți măsura conștiința Pământului prin ceea ce se întâmplă exact în această zi, ca să știți unde se află lucrurile.

În partea cea mai profundă a voastră, prieteni, puteți ști că este momentul să vă mișcați mai departe cu adevărata muncă din viața voastră. Ah, ceea ce întrebați voi acum, despre ce v-ați plâns Spiritului și ghizilor voștri, fiind frustrați de asta. Ați ajuns la acel moment acum. Acum, acest lucru nu se va întâmpla neapărat peste noapte, dar veți vedea că efectele se petrec destul de repede în viața voastră. Fiți pregătiți pentru schimbări. Acceptați aceste schimbări. Vom vorbi mai mult despre asta în acest weekend. Este timpul ca acum să vă mișcați mai departe, să fiți cine sunteți voi cu adevărat. Este timpul să aduceți înăuntru această energie a unității. Acum poate părea ciudat că la nivelul central al lucrurilor a existat o uniune, o reunire a polilor, dar cu toate astea, în același timp, Pământul vostru se împarte în două conștiințe. Lăsăm acest lucru ca un fel de ghicitoare sau un puzzle la care să vă gândiți în acest weekend.

Așadar, dragilor, călătoria a fost lungă și dificilă. Provocarea a fost derutantă, frustrantă și dificilă, pentru că toate lucrurile din afara voastră vă spuneau că, poate, toate acestea sunt lucruri nebunești. Dar noi vă vom spune un lucru înainte de a pleca în această zi. A existat ceva care vă menține pe fiecare dintre voi în continuare, în ciuda tuturor situațiilor exterioare care vă spuneau că poate sunteți pe o cale greșită sau nebună. Ceva v-a făcut să mergeți mai departe prin toate astea. Ceva v-a făcut să mergeți înainte. Știți că nu a fost Spiritul? Nu au fost ghizii voștri. Vă spunem asta acum. Dacă v-am fi spus-o înainte, poate ați fi renunțat. Vă spunem că ați fost voi înșivă și că a existat o energie pe care nici măcar Spiritul nu a înțeles-o sau nu a putut-o prezice, o energie care v-a ajutat să ajungeți în acest punct. Există o energie pe care voi, ca oameni, ați creat-o. Va fi una din energiile de esență a ceea ce noi numim a Doua Creație. Este energia SPERANȚEI pe care voi ați creat-o. În ciuda dualității, în ciuda greutăților și a luptelor, în ciuda realității care vrea să vă abată de la adevărata voastră cale. Ați creat și ați menținut o energie a SPERANȚEI. SPERANȚA – dificil de descris acest cuvânt. SPERANȚA. Nu este orbire. Nu este amorțeală. Este cunoaștere.

Și în această a Doua Creație, în acest nou eveniment creativ care se întâmplă peste tot, care este evidențiat în alte părți ale universului vostru, există energii de bază care sunt plasate acolo din însăși munca pe care voi ați făcut-o pe Pământ. În acest moment,  aceste energii de bază sunt IUBIREA, ADEVĂRUL și SPERANȚA. Și aceste energii de bază pentru a Doua Creație, provin chiar din munca pe care voi o faceți aici. Și vă întrebați de ce, oh, de ce ne adunăm astăzi aici pentru a vă onora și pentru a vă iubi și pentru a vă ruga să vă continuați călătoria.

Și așa este.



Tobias din Consiliul Crimson este prezentat de Geoffrey Hoppe, denumit "Cauldre", în Golden, Colorado. Povestea lui Tobias, din Cartea biblică a lui Tobit, poate fi găsită pe site-ul Crimson Circle la adresa www.crimsoncircle.com. Materialele lui Tobias au fost oferite gratuit lucrătorilor în lumină și Shaumbrei din întreaga lume, începând din august 1999, momentul în care Tobias a spus că omenirea a trecut de potențialul distrugerii și a intrat în Noua Energie.

Crimson Circle este o rețea globală de îngeri umani care sunt printre primii care tranzitează în Noua Energie. În timp ce experimentează bucuriile și provocările stării de ascensiune, ei ajută și alți oameni (ce se află) în călătoriile lor, prin împărtășire, susținere și îndrumare. Peste 70.000 de vizitatori accesează în fiecare lună site-ul Crimson Circle pentru a citi cele mai recente materiale și pentru a discuta despre propriile experiențe.

Crimson Circle se întâlnește lunar în zona Denver, Colorado, unde Tobias prezintă cele mai recente informații prin intermediul lui Geoffrey Hoppe.

Adunările Crimson Circle sunt deschise publicului. Crimson Circle își primește abundența prin iubirea deschisă și donațiile Shaumbrei din întreaga lume.

Scopul final al Crimson Circle este de a servi (prin membrii săi) drept ghizi umani și învățători pentru cei care merg pe calea trezirii spirituale interioare. Aceasta nu este o misiune evanghelică. Mai degrabă, lumina interioară va ghida oamenii către ușa voastră datorită compasiunii și grijii voastre. Veți ști ce să faceți și ce să-i învățați în acel moment, când ființe umane unice și prețioase, ce sunt pe cale să se îmbarce în călătoria peste Podul de Săbii, vor veni la voi.

Dacă citiți aceste rânduri și simțiți un sentiment al adevărului și conexiunii, sunteți într-adevăr Shaumbra. Sunteți un învățător și un ghid uman. Permiteți seminței divinității să înflorească în voi în acest moment și în toate timpurile ce vor veni. Nu sunteți niciodată singuri, pentru că există o familie peste tot în lume, și îngeri în tărâmurile din jurul vostru.

Vă rugăm să distribuiți acest text în mod gratuit și necomercial. Vă rugăm să includeți informațiile în întregime, inclusiv aceste note de subsol. Toate celelalte utilizări trebuie aprobate în scris de Geoffrey Hoppe, Golden, Colorado.


© Copyright Y2000 Geoffrey A. Hoppe, P.O. Box 7328, Golden, CO SUA. 
Toate drepturile rezervate.

Traducere realizată de: Carmen Rivalet
Revizuire: Mirela Ghenea