Eu Sunt ceea ce Sunt, Adamus din Domeniul Suveran.

Bun venit în Casa Shaumbra, dragi Shaumbra. Bine ați venit în Casă. Nu contează unde vă aflați, unde sunt eu, noi suntem în Casă.

Toate energiile acum sunt concentrate pe această Casă, pe Shaumbra, pe voi, pe călătoria voastră. Toată conștiința este aici. Suntem cu toții aici pentru încă un Shoud. Hm.

Indiferent unde vă aflați, indiferent cine sunteți, ce faceți acum, e potrivit să fiți aici. A fost ceva ce-ați ales. N-a fost nicio greșeală. Chiar dacă sunteți în afara camerei, doar trăgând cu ochiul pe furiș, din ușă, la această Casă a Shaumbrei, e atât de potrivit să fiți aici.

Totul a fost ceva ce-a fost ales, totul, prin codarea energiei, ca voi să fiți aici, iar codul nu spune exact cum veți ajunge aici. Codul spune doar: "Vei fi aici." Nu e o greșeală că Cauldre este aici, aducând aceste mesaje de la mine. Nu e o greșeală că draga de Linda din Eesa stă aici alături de el. Nu-i nicio greșeală că echipa Crimson Circle, personalul lor este aici, susținând acest serviciu pentru Shaumbra, și nu-i nicio surpriză că voi sunteți aici. Nu-i o greșeală. Nu pot fi greșeli. Nu e doar o coincidență. Chiar dacă credeți că sunteți doar la marginea periferiei, aruncând pur și simplu câte o privire din când în când, nu-i deloc așa. Sunteți aici potrivit codificării și designului.

Acum avem lucruri de făcut, lucruri foarte specifice. Așa cum am spus cu ceva timp în urmă, nu e vorba doar de Realizarea voastră. Ăsta-i un dat. De aceea nu mă concentrez prea mult pe ea. Câte o reamintire din când în când, doar de a respira profund și a o permite, dar avea să vină oricum. Suntem aici, pe planetă, chiar acum, drept acest grup numit Shaumbra, un termen frumos, că veni vorba. Shaumbra a devenit, de fapt, o entitate. Nu o ființă cu suflet, ci o entitate, datorită tuturor lucrurilor pe care voi și noi le-am făcut de-a lungul acestor mulți, mulți ani. Dar nu e o greșeală că sunteți aici.

Deseori, vă aud gândind sau spunându-vă vouă înșivă asta: "Nu știu ce-ar trebui să fac. Nu știu de ce mă aflu aici. Care e scopul meu? Cum se face că n-am un job care să mă pasioneze? Cum se face că n-am o pasiune pentru multe lucruri? Cum se face că în mod real nu sunt prea interesat să fiu cu alți oameni? De ce mă simt uneori ca o corabie fără direcție?" Asta-i pentru că ați așteptat mult pentru a ajunge aici. Ați așteptat mult pentru ca societatea, conștiința de masă, toate elementele să-și facă treaba, să fie în acest Timp al Mașinilor, să fie în acest timp al noii specii de oameni pe planetă – corp nou, minte nouă, conștiință nouă și gânduri noi, în acest moment.

De aceea sunteți aici. Voi ați ales asta. Nu noi v-am târât (Adamus chicotește) din pat și v-am obligat să veniți împreună cu noi. Voi ați ales să fiți aici în acest moment. Știu că sunt momente în care mintea oscilează, și se întreabă și cumpănește și se îndoiește și se întreabă. E în regulă. Asta e ceea ce face mintea. Poate am putea începe să schimbăm asta.

 

Dar chiar acum, doar simțiți în asta, alegerea voastră, destinul sufletului vostru – ați putea spune cumva – un destin pe care, da, l-ați fi putut părăsi oricând. Unii Shaumbra au făcut-o. Ei au plecat și unii nu s-au mai întors. Mulți s-au întors deoarece au realizat că nu e vorba de lecții. Nu e vorba de a învăța. Nu e vorba de a trebui să urmăriți tot ce facem noi, să participați la fiecare workshop, Shoud, Curs Cloud sau orice altceva. Este pentru că noi suntem aici cu promisiunea comună de a fi pe planetă acum, ca Maeștri. Nu ca oameni nevoiași, nu ca oameni neîmpliniți, ci ca Maeștri. Și, fie că realizați asta sau nu, voi sunteți niște Maeștri. Încă mai există, poate, acea parte care se îndoiește și joacă jocuri, dar de fapt sunteți. Chiar sunteți, altfel n-ați fi aici și nici eu n-aș fi aici.

 

Simțiți în asta pentru o clipă, în motivul pentru care ați ales să vă întoarceți, motivul pentru care ați ales să fiți aici în acest moment. Simțiți în calea care v-a adus aici. Uneori o cale foarte lungă și dificilă, dar un lucru bun e că aveți povești. Ați adunat o mulțime de povești.

Simțiți în acest întreg destin al sufletului care v-a adus exact aici. Și nu înseamnă că vom încerca să convertim planeta. Nu înseamnă că vom încerca să-i schimbăm pe toți. Nu e nevoie. N-avem dorința de a face asta. Ah, adevărata definiție a compasiunii e să acceptați tot ceea ce este, inclusiv pe ceilalți, permițându-le să facă ceea ce aleg ei să facă, exact așa cum vi s-a permis vouă să faceți ceea ce ați ales să faceți. Uneori în mod aventuros, alteori foarte trist, deprimant și dureros. Alteori frumos și plin de bucurie, dar voi ați ales pentru voi ce să faceți și, prin urmare, le permitem tuturor celorlalți s-o facă. Ăsta-i adevăratul, adevăratul semn al compasiunii.

N-avem cărți pe care să le înmânăm și să le spunem oamenilor că trebuie să citească toate însemnările sacre din ele sau orice de genul ăsta. Noi suntem pur și simplu aici pentru a sta pe bancă, a ne străluci lumina, a ilumina, deoarece există atât de multe potențiale pe care oamenii pur și simplu nu le văd încă. Ei trăiesc într-o realitate foarte limitată, foarte îngustă. Nu le văd încă. Dar, știți, când se aprinde lumina, când lumina voastră radiază în lume, atunci ei le văd. Și atunci depinde de ei. Le aleg, nu le aleg, nu contează. Noi vom sta pur și simplu aici, pe o bancă din parc, sau în cazul meu pe un scaun de bar, și bem puțină cafea, în cazul meu o cafea foarte bună.

Așadar, să respirăm profund cu asta.

Intens? Amplificat? Am auzit-o pe draga de Linda vorbind despre lucruri care se intensifică? Aud asta după ce facem un workshop sau un curs sau un Shoud sau cam orice zilele astea, un Curs Cloud, iar oamenii spun că lucrurile sunt amplificate, e atât de intens, atât de rapid acum. Ei bine, absolut. Ținem pasul – ușor în avans – cu omenirea, iar omenirea e într-o stare intensă acum în toate felurile și, pare adesea derutant și zăpăcitor și un dezastru total. Dar chiar nu e. Chiar nu este. E doar schimbare. E doar ce se întâmplă când totul se schimbă cu viteze cuantice, iar oamenilor le e greu să se obișnuiască cu asta, s-o înțeleagă. Îi dă peste cap. Ei pur și simplu nu pot înțelege. N-au cuvinte pentru a o exprima. N-au qualia, care înseamnă asocierea cu ceva din trecut, la care să se raporteze, în afara faptului că totul merge al naibii de repede și că e destul de confuz.

Există oameni care strigă despre nedreptăți în întreaga lume, și cu siguranță sunt multe, și cu siguranță vor continua să existe nedreptăți, și într-un fel prăpastia, decalajul dintre cei care au și cei care n-au, cei care o vor și cei care n-o vor, se va lărgi. Dar cel mai important e că toată această dezordine, toată această agitație, servește unui scop. Chiar o face.

Și ce puteți face voi? Ei bine, puteți pur și simplu să respirați profund, și să realizați că ați reușit să ajungeți aici. Recunoașteți-vă meritul pentru asta. Ați reușit să ajungeți aici. Vă spuneți: "Ce ar trebui să fac acum?" Nimic. Ați făcut tot ce era nevoie să faceți. Ați făcut tot ce era de făcut. Vă puteți pune asta pe pagina voastră media, ca un citat. Ați făcut tot ce era de făcut, iar acum sunteți aici și, de fapt, e timpul să vă alăturați celorlalți Maeștri Ascensionați care sunt pe planetă acum, și doar să vă bucurați de viață, să vă radiați lumina. Faceți lucrurile pe care nu le-ați făcut pentru voi înșivă. Fiți curajoși și îndrăzneți. Ieșiți din șabloane. Faceți lucruri pe care nu le-ați făcut pentru voi înșivă. Voi spuneți: "Da, dar s-ar presupune să fiu aici pentru planetă acum, radiindu-mi lumina." Da, și asta se întâmplă când faceți lucruri pentru voi, când vă bucurați de viață, când puneți capăt propriei voastre suferințe.

Dar în acest moment, sunteți aici prin alegerea voastră, și sunteți aici cu alții care gândesc la fel. Nu legați împreună în vreo comunitate unită sau comunitate sau unitate sau orice de genul ăsta. Sunteți aici în asocierea cu alții, în compania și prietenia cu alții, cu vechii voștri prieteni.* Vechi, vreau să spun, vechi, vechi, din Atlantida de vechi, din vremurile lui Yeshua, vechi din vremurile biblice, din Școala Misterelor. Sunteți aici cu vechii voștri prieteni, și acum e timpul. V-ați câștigat dreptul de a sta, de a bea o cafea, un pahar de vin, orice ar fi. Nu mai e nevoie să faceți. Ați făcut tot ce era de făcut, iar acum e doar o chestiune de a fi aici.

Puteți să vă luați un moment, în timp ce ne lansăm în acest Shoud, doar să acceptați asta, s-o permiteți? Ați făcut tot ce era nevoie să faceți, și acum ați ajuns. Acum e timpul să vă savurați măiestria. Oh, veți învăța din ce în ce mai mult sau veți experimenta din ce în ce mai mult cum este ca energia voastră să vă servească.

Puteți doar, simplu, să permiteți că sunteți un Maestru aici, în Timpul Mașinilor, făcând exact ce-ați venit să faceți, doar să aprindeți lumina? Asta nu necesită multă muncă. Doar aprindeți lumina, relaxându-vă și apoi privind, observând. Poate că ăsta-i un lucru de făcut, dacă ați vrea să ‘faceți lucruri’, să observați. E fascinant acum de privit din spatele zidului scund. Fascinant de privit.

Voi trece azi, mai târziu, cu voi, printr-un merabh al statului pe bancă, și e doar stat pe bancă. Adică, e foarte ușor. N-aveți nevoie de prea mult antrenament. N-aveți nevoie de multă școală pentru asta. E doar stat pe bancă. Vă așezați fundul pe o bancă sau pe un scaun, indiferent ce se întâmplă să fie, vă luați băutura sau gustarea preferată, respirați profund de câteva ori, vă puneți niște muzică dacă vreți, și stați pe bancă, însemnând că vă lăsați lumina să strălucească în lume. E foarte ușor. Și apoi observați ce se întâmplă.

Observați ce se întâmplă în lume în decurs de, să spunem, o perioadă de timp relativ scurtă, după ce facem un merabh al statului pe bancă, în această Casă a Shaumbrei. Priviți ce se întâmplă în următoarele, voi spune poate două săptămâni, după două săptămâni. S-ar putea întâmpla mai devreme; s-ar putea întâmpla mai târziu. Și puteți spune: "Ei bine, ceva urma să se întâmple oricum." Ei bine, începeți să vă uitați după asta, după o schimbare reală, o schimbare mare. Și în fiecare lună, pe măsură ce trecem prin asta și ne facem merabh-urile și statul pe bancă împreună, începeți să observați tiparele și ce se întâmplă în lume după aceea.

Și, din nou, noi nu încercăm să schimbăm lumea. Ăsta-i un joc greu de jucat, pentru că lumea va sări în joc. Dacă spuneți: "Voi încerca să te schimb", lumea va spune: "Să înceapă jocul! Tu încearcă să mă schimbi pe mine, eu voi încerca să te schimb pe tine. Să înceapă jocul. Să vedem. Să vedem cine câștigă de data asta." Nu. Nu vom face asta. Pur și simplu luați-vă băutura preferată, stați pe banca voastră preferată din parc. Și îmi pare foarte rău pentru aceia dintre voi – începem această serie a statului pe bancă la începutul iernii în unele locuri, dar îmbrăcați-vă, puneți-vă câteva straturi în plus, sau stați într-o cafenea sau stați acasă dacă doriți. E plăcut să ieșiți din casă din când în când, dar stați într-o cafenea. Stați în mașina voastră și ‘bancați’. Porniți căldura sau orice se întâmplă să fie, dar acum e timpul doar să străluciți lumina și apoi observați. Dacă aveți de gând să faceți ceva, observați ce se întâmplă pe planetă. Poate că există cineva acolo care va începe să urmărească asta pentru noi, un anumit Shoud ținut într-o anumită zi.

Să respirăm profund cu asta.

Sunteți aici pentru un motiv. Nu pentru a avea vreun job important, nu pentru a schimba lumea sau pentru a vă construi o identitate uriașă pentru voi. Sunteți aici pur și simplu ca Maeștri. Asta-i o poveste foarte bună în sine, nu numai cum ați ajuns aici, ci și "Am venit în această lume acum pentru a fi un Maestru. Iată-mă aici."

Să respirăm foarte profund cu asta.

Intens? Absolut. Totul este amplificat, chiar și – dragă Linda, arăți minunat azi.

LINDA: Ei bine, mulțumesc. 

ADAMUS: Și, uau (arătând spre el).

LINDA: Întotdeauna chipeș.

ADAMUS: Mulțumesc. Încă nu m-am obișnuit să port aceste cămăși hawaiiene, dar mă voi obișnui după o vreme.

LINDA: Sunt confortabile.

ADAMUS: Confortabile. Nici măcar Mark Twain n-a purtat acest tip de îmbrăcăminte.

LINDA: Oh.

ADAMUS: Nu, nu. Întotdeauna, la cravată. Întotdeauna la cravată.

Dar dragă Linda, oricum, tu știi că în Shoud-urile, evenimentele și workshop-urile noastre recente, ritmul e destul de rapid. Dar nu atât de rapid încât să vă copleșească.

LINDA: Nu.

ADAMUS: Poate vă afectează. Cum ai fost afectată tu după workshop-ul Maeștri în Comunicare?

LINDA:  A fost doar – a fost așa o expandare și o schimbare a perspectivei, și tu continui să faci asta, așa că-i ca și cum ai crede că ești...

ADAMUS: De-aia sunt plătit cu bani grei.

LINDA: Știu! Așa încât – știi tu, mă tot gândesc, ei bine, încotro se îndreaptă asta? Și apoi se extinde și mai mult!

ADAMUS: Se extinde și mai mult. Ai fi dezamăgită dacă era doar: "Oh, frate, același lucru, nu s-a schimbat în 10 ani?"

LINDA: N-aș mai fi încă aici.

ADAMUS: N-ai mai fi încă aici. În regulă. Dar, da, e amplificat, iar după o sesiune foarte intensă așa cum tocmai am făcut-o, a fost minunat.

LINDA: Uimitor.

ADAMUS: Uneori asta afectează corpul, în special pentru că vorbeam despre corp, corpul fizic și corpul de lumină. Și veți observa, iar uneori poate fi doar, ce-ați numi voi, obositor, iar ce se întâmplă cu adevărat e că doar aveți nevoie să stați liniștiți pentru un timp, dormind sau relaxându-vă sau încetând să faceți tot timpul ceva.

LINDA: Îmi ceri să recunosc că am fost praf și doar...

ADAMUS: Eu nu cer nimic (Linda râde). Plantez sugestii.

LINDA: (chicotind) Am fost cam praf!

ADAMUS: Oh, ai fost praf, la fel ca mulți dintre cei care au participat la Maeștri în Comunicare. Vă afectează și, din când în când, e nevoie doar să mergeți să stați la piscină sau să vă întindeți în pat. Nu vă sfătuiesc mereu să vă întindeți doar în patul vostru obișnuit, pentru că este o amprentă energetică în pat. E mai mult pentru dormit decât pentru schimbare, ajustare, transformarea conștiinței.

LINDA: Nu m-am băgat sub cearceafuri, așa că...

ADAMUS: Oh, asta face toată diferența din lume.

LINDA: Da, da. Da, oh, complet.

ADAMUS: În regulă. Da, da.

LINDA: Complet. Complet (Adamus chicotește).

ADAMUS: Deci, oricum, absolut, lucrurile se intensifică. Ele se desfășoară rapid, dar...

LINDA: Într-un fel mișto.

ADAMUS: Cred că ne-am plictisi cu toții dacă n-ar fi așa, dacă am fi blocați, dacă nu s-ar întâmpla nimic.

LINDA: Asta n-ar funcționa prea bine.

ADAMUS: Asta n-ar funcționa prea bine. În regulă.

Ei bine, să începem Shoud-ul, și aș vrea să încep cu o mică poveste. Asta e povestea care are loc cu mult, mult timp în urmă. E povestea lui Giuseppe, un sculptor talentat și foarte strălucit. Povestea lui Giuseppe.

Așadar, lui Giuseppe îi plăcea să facă sculpturi în bronz. Bronzul, desigur, este combinația dintre cupru și staniu și e relativ ușor de lucrat cu el luând în considerare, ei bine, mai ușor de lucrat decât cu marmură sau piatră sau alte lucruri ca astea. Dar lui Giuseppe îi plăcea să creeze totul. El a început prin a crea mici sculpturi de bronz în miniatură, și apoi acestea au devenit din ce în ce mai mari. Făcea sculpturi în mărime naturală și era cunoscut în toată lumea ca fiind cel mai mare sculptor dintre toți.

Într-o zi el a spus: "Vreau să-mi fac capodopera, acum. Vreau să creez așa o sculptură extraordinară a lui Dumnezeu. A lui Dumnezeu. Și, bineînțeles, în acele vremuri, toată lumea îl vedea pe Dumnezeu arătând ca un bătrân. Așa că el a proiectat această sculptură. Avea cinci metri înălțime. Era înaltă, cea mai înaltă sculptură pe care cineva din istoria cunoscută încercase vreodată s-o facă. Și a petrecut mult timp lucrând la imaginea lui Dumnezeu, dar, desigur, el arăta ca un om, știți, iar lucrurile nu s-au schimbat prea mult de atunci. Oamenii încă îl văd pe Dumnezeu ca fiind un tip foarte bătrân. Dar el a creat această operă de frumusețe, acordând atenție fiecărui mic detaliu, devenind aproape obsesiv, dându-le ucenicilor săi atâtea bătăi de cap, ori de câte ori făceau o mică greșeală sau încurcau lucrurile, deoarece voia ca aceasta să fie o sculptură care să reziste în timp, pentru a-l onora pe Dumnezeu. Și, poate, pentru a le arăta oamenilor că Dumnezeu era mereu prezent. Dumnezeu nu era doar undeva, sus, în ceruri, ci Dumnezeu era aici pe Pământ, ca o sculptură.

Așadar, a venit ziua în care urmau să toarne bronzul topit în matriță. Știți, matrițele. Tu ai lucrat cu metalul, dragă Linda. A venit ziua aceea, așa că au pregătit o cuvă gigantică, o cuvă gigantică de bronz topit. Flăcările erau fierbinți și iată bronzul, lichefiat datorită focului, bolborosind, și totul era pregătit pentru a fi turnat în prima porțiune a matriței.

În acel punct, Giuseppe, atât de atent la fiecare mic detaliu, a vrut să știe cu exactitate consistența bronzului topit la acel moment, a vrut să știe că era temperatura corectă și că totul era așa cum trebuie, că erau potriviți coloranții care fuseseră adăugați pentru un efect suplimentar. Și privea, era aproape aplecat deasupra cazanului mare de bronz ce clocotea, fiind încălzit, și el – (Linda suspină) – s-a aplecat să se uite și, și a înaintat puțin prea mult.

LINDA: Oh!

ADAMUS: A căzut direct în cuva cu bronz topit.

Acum, ați crede că acesta ar fi sfârșitul poveștii, dar bineînțeles că nu, nu, nu. Aceasta este o poveste a lui Adamus. Povestea continuă.

În momentul în care corpul său a atins bronzul acela lichid, s-a topit. Nu a ars, s-a topit pur și simplu și s-a transformat în cristale micuțe înăuntrul acelui bronz. S-a cristalizat. Și chestia amuzantă e că v-ați aștepta ca, ei bine, bietul Giuseppe să fie deja, știți, practic un Giuseppe copt sau Giuseppe prăjit, dar nu era. Se afla acum în acest bronz topit, și se putea simți pe sine. Se putea auzi pe sine. Era conștient. Fierbințeala nu-i ardea pielea, pentru că nu-i mai rămăsese niciun pic de piele. Fusese cristalizat cu totul. Dar era acum în mijlocul experienței, în acest lucru lichefiat, care urma să fie Dumnezeu destul de curând, și era în el.

Ei bine, ucenicii erau ocupați și distrași. Aveau multe de făcut. Giuseppe le dăduse atât de multe instrucțiuni înainte, cum asta trebuia să iasă doar la momentul potrivit și să fie făcută absolut corect. Așa că fără să se uite după Giuseppe – ei au crezut că poate se strecurase afară să meargă la toaletă – au turnat bronzul topit în matriță, apoi au turnat cealaltă jumătate și le-au pus împreună și le-au lăsat să se întărească. Și acum iată-l pe Giuseppe turnat în propria lui sculptură.

Bronzul s-a răcit și ei au înlăturat matrița și au admirat frumusețea acestei sculpturi foarte, foarte înalte a lui Dumnezeu, erau uimiți de cum arăta acum, nu doar ca o piesă turnată, ci cum arăta în viața reală. Era atât de înaltă, și arăta atât de puternică, era foarte plină de sine în autoritatea și puterea ei.

Ei bine, ei erau ocupați să facă toate retușurile acestei statui și să finiseze niște muchii aspre, ajustând-o pe ici pe colo, și nimeni nu s-a deranjat să întrebe unde era Giuseppe. Și statuia aceea a stat pentru câteva zile înainte de-a fi gata să fie dusă de o armată de oameni în piața satului și ridicată pe soclul pe care îl pregătiseră, și iată-l pe Giuseppe înăuntrul statuii, contopit efectiv cu bronzul. Se putea auzi pe sine. Se putea simți pe sine. Îi putea auzi pe ceilalți vorbind, și se întreba: “Cum se face că nimeni nu spune: ‘Unde e Giuseppe? Unde e Giuseppe?’” Dar, ei bine, se știa că iubea femeile din oraș și s-au gândit pur și simplu că trebuie să fi fugit cu vreo femeie tânără și poate că nu se mai întoarce niciodată. Dar era sarcina lor să expună această statuie frumoasă, ceea ce au și făcut.

Și acum iată această sculptură a lui Dumnezeu uitându-se peste sat și peste oamenii satului, cu Giuseppe turnat în ea, încuiat în ea, fără să poată ieși. A încercat să țipe, nimeni nu putea auzi. A încercat să iasă împingând, dar, oh, acel bronz era atât de puternic. Nimic nu funcționa. S-a întrebat: “Ce urmează? Ce urmează pentru Giuseppe?”

N-a trecut mult până când oamenii, de fapt, au cam uitat de el. Din nou, au presupus că a fugit din oraș cu cineva sau ceva sau cine știe. Dar foarte curând sătenii treceau în fiecare zi și onorau statuia lui Dumnezeu, neștiind că Giuseppe se uita la ei, îi putea simți, îi putea vedea, îi putea auzi.

Și apoi, o generație după alta admirând această statuie a lui Dumnezeu. Oameni veneau de peste tot să vadă această lucrare și, destul de curând, au uitat cine era de fapt artistul care o făcuse. Era pur și simplu Dumnezeu. Destul de curând poveștile de prin sate au ajuns să spună că statuia apăruse pur și simplu într-o zi și că avea niște caracteristici ciudate. Chiar dacă era doar bronz, câteodată aproape că părea să fie vie. Unii pretindeau că noaptea strălucea un pic. Unii pretindeau că auziseră voci venind din ea.

Generație după generație, au defilat prin fața acestei statui a lui Dumnezeu. Aici în tot acest timp, Giuseppe se uita la ei întrebându-se dacă el o să iasă vreodată din statuie.

Ajunsese atât de contopit cu statuia după o vreme, încât a devenit statuia. Nu mai exista cu adevărat un Giuseppe. Exista doar statuia, acolo. A uitat cine fusese. Și-a uitat numele, după o vreme. Era acum doar statuia, și stătea acolo zi după zi ca toți să o admire și toți să o venereze.

Au trecut multe generații și efectul distructiv al forțelor naturii a început să se vadă pe statuie – vânturile, ploile, furtunile, în special porumbeii. Și încet, încet, statuia lui Dumnezeu, creată de Giuseppe, a început să se degradeze. Destul de curând n-a mai avut același farmec pe care îl avea când era nouă, în prima sută de ani. Destul de curând, s-a învechit și s-a murdărit. Oamenii din ținut au încetat să treacă să o viziteze. Oamenii din sat au încetat să treacă să se închine la ea sau să ceară ca rugăciunile lor să primească răspuns. Destul de curând, a fost cu totul uitată. Tufele au început să crească în jurul ei, copacii au dominat-o, și destul de curând a fost cu totul uitată, cu Giuseppe încuiat aici în ea.

Și apoi într-o zi, după o mie de ani sau mai mult, statuia lui Dumnezeu stând acolo, tronând peste sat, dar acum aproape uitată, într-o zi a venit o furtună mare. A venit peste orizont, o tornadă uriașă, și s-a deplasat prin sat și a mers direct la statuia lui Dumnezeu, făcută de Giuseppe, direct la ea. Până acum statuia ajunsese destul de deteriorată, avea găuri în ea, pierduse multe detalii, era decolorată, nu mai era mare lucru de capul ei. Era destul de ștearsă, destul de plictisitoare, și această tornadă s-a îndreptat direct spre ea, a dărâmat-o la pământ, a sfărâmat-o în mii de bucăți.

În acest punct, toată această agitație l-a trezit pe Giuseppe. După ce a stat mai mult de o mie de ani blocat în propria lui sculptură, l-a trezit. Și la trezire, încă nu realiza cine fusese, dar știa că fusese captiv în această sculptură multă, multă vreme. La trezire, aproape că l-a cuprins o frică: “Cine sunt eu acum? Nu mai sunt această statuie. Nu mai sunt statuia lui Dumnezeu. Cine sunt eu acum? Sunt liber, dar ce înseamnă asta? Ce fac cu libertatea mea? Nu mai sunt turnat în această statuie. Statuia e toată bucăți acum, împrăștiate peste tot. Dar cine sunt eu? Nu mai am nicio identitate.”

Apoi Giuseppe a auzit un fel de voce din interior, și acea voce a spus: “Ei bine, ești Dumnezeu. Ha! Ai jucat rolul ca statuie pentru mai mult de o mie de ani, acum mergi și trăiește-l. Ești Dumnezeu.” Și Giuseppe a spus: “Ei bine, nu prea am alte opțiuni, pentru că nu-mi amintesc cine eram. Nu mai am niciun simț al identității. Era atât de închis în această statuie, și am uitat cine am fost. Aș putea la fel de bine să ies pur și simplu. Libertate, nu știu ce înseamnă asta. Știu că sunt liber, dar ce înseamnă asta?”

Giuseppe, asemeni lui Kuthumi, a început pur și simplu să meargă. A început să experimenteze și încet, încet, unele din amintirile lui despre a fi Giuseppe au revenit, și amintirile despre care mai târziu urma să afle că erau viețile lui trecute, au revenit. Încet, încet, a început să realizeze că s-a turnat singur în propria lui identitate ca Giuseppe, sculptorul faimos. S-a turnat singur într-o identitate așa de strâns încuiată, că a uitat să fie liber și să fie expresiv. A uitat că se putea crea pe sine în orice fel voia, în orice moment, dar devenise atât de încuiat în sine însuși, în expresia lui ca marele sculptor încât, ei bine, s-a transpus literalmente în faptul că a devenit captiv în propria lui sculptură.

Așadar, a mers mult și a călătorit și a cunoscut oameni și tot timpul a rezistat tentației de a construi vreodată din nou o identitate definită. Și-a permis să aibă identitate. Și-a permis să se bucure de expresia lui, dar a rezistat tentației de a fi vreodată blocat din nou într-o singură identitate. Oh, nu, nu după acea mie de ani în sculptura lui Dumnezeu.

Acum a realizat cât de distractiv era. Într-o zi putea fi un lucru, ziua următoare putea fi altul. Putea fi un brutar. Putea fi un artist. Putea fi un politician. Putea fi orice voia. Putea fi doar o ființă care mergea din sat în sat, bucurându-se de viață, vorbind cu alți oameni. A realizat că e atât de ușor să ajungi blocat într-o identitate, când adevăratul Dumnezeu dinăuntru spune: “Ești toate identitățile, orice vrei să fii. Și, da, te poți afunda adânc într-una. Poți deveni blocat așa cum ai fi într-o sculptură, dar ești întotdeauna liber, întotdeauna liber să creezi orice nouă identitate vrei pentru tine.”

Așadar, asta e povestea lui Giuseppe, sculptorul. Nu e așa de bună ca povestea mea (Linda pufnește) despre cum am ajuns blocat în – știai că urma asta (Linda chicotește). Nu e așa bună ca povestea mea despre cum am fost blocat în închisoarea de cristal, dar e totuși o iterație a ei, una care duce la o bucată din discuția noastră de azi.

Unul dintre lucrurile pe care le veți descoperi întâmplându-se chiar acum pentru voi – sau vi s-au întâmplat – e că acel simț al identității căruia i-ați dat formă și l-ați creat și sculptat pentru voi și modelat pentru voi și în care apoi v-ați cam înțepenit, se destramă. Se învechește acum. E supus multor manifestări ale vremii, ploaie, vânt, furtuni, alți oameni, plictiseală, depresie, numiți-le cum vreți. Dar acea sculptură veche, statuia voastră, începe să pălească, și asta-i înspăimântător pentru unii. Asta e realmente înspăimântător. Ați fost în acea statuie, în acel corp fizic și în mintea voastră, în identitatea voastră, de atât de multă vreme. Vă e teamă! Oh, știu că unii dintre voi spun intelectual: “Oh, nu. Toate astea sunt minunate”, dar când se ajunge efectiv la asta, e niște frică acolo. “Ce se întâmplă dacă toată identitatea mea e spulberată?” și apoi îi rezistați.

Încercați s-o protejați, și nu funcționează în cele din urmă. Acea furtună, acea tornadă vă va găsi, pentru că ea e voi. E sufletul vostru spunând – și dragonul – spunând: “Ah, nu, nu. Nu, nu, nu. E timpul pentru libertate adevărată. E timpul să realizați că nu sunteți doar această identitate. Vreau să spun, această identitate e bună, până la un punct, dar sunteți mult mai mult de atât. Și dacă trebuie să o sfărâmăm, dacă trebuie să o sfâșiem, dacă trebuie să vă scoatem din acea statuie, acea sculptură în care ați fost, cu forța sau cum o fi, e în regulă, pentru că știm că în cele din urmă – în cele din urmă – vreți să fiți o ființă cu adevărat liberă care are capacitatea de a schimba identitatea, de a vă schimba expresia, de a schimba felul în care vă raportați la ceilalți în orice moment. Acesta este Magul. Acesta este magicianul, Merlinul. Nu e blocat într-o singură identitate, alta decât, fără îndoială, cea de Eu Sunt ceea ce Sunt. Dar Eu Sunt ceea ce Sunt nu e o definiție. E conștiință. Nu e o statuie. E aer ciculând liber.

Spun asta pentru că lucrez cu voi și vă privesc și, bineînțeles, pe deasupra Kuthumi lucrează mult cu voi – și vorbim, cel puțin o dată pe săptămână: “Cum e Shaumbra? Ce mai fac? Kuthumi, care e percepția ta? Unde au ajuns?” Și realizăm amândoi că atât de mult din ce se întâmplă acum e despre dizolvarea identității, destrămarea ei, și e înspăimântător. Și încercați apoi să vă prindeți [de ea], să vă țineți [de ea]. Încercați să consolidați identitatea. Nu trebuie s-o faceți. Doar respirați profund și dați-i drumul. Nu înseamnă că e moartă. Înseamnă că acum sunteți deschiși la mai multe forme de expresie, multe tipuri diferite de identități, fără să vă îngrijorați că vă veți încurca în toate aceste aspecte sau ceva de genul ăsta. Dar acum ajungeți să vă exprimați și să vă schimbați, și aveți libertatea să vă reidentificați sau bi-identificați.

Aud acum pe planetă expresia, oameni vorbind despre, identificare ca așa-și-pe-dincolo și cutare-și-cutare, și identificare ca transsexual, identificare ca soldat, identificare ca indiferent ce. Aici, acum, noi deschidem acele identificări. De ce să fiți singulari în identitatea voastră? Și de ce să creați o identitate bazată pe dumnezei falși? De ce să creați o identitate bazată pe lucruri care, știți, poate a fost distractiv să le experimentați pentru o perioadă, dar acum e timpul să le dați drumul și să fiți cu adevărat liberi.

E o schimbare destul de mare, și putem simți în mulți dintre voi rezistența la a vă bi-identifica sau a vă reidentifica, pentru că identitatea veche se destramă. Dragonul a fost un ajutor indispensabil în asta, ajutând la dezintegrarea ei, dar voi realizați că dragonul e acolo, de asemenea – dragonul sunteți voi – dragonul e acolo pentru ca voi să puteți fi atât de multe lucruri acum – să fiți Merlinul, să fiți omul pe planetă, să fiți un copil în multe privințe, să fiți un artist, să fiți orice vreți să fiți – și puteți fi toate astea. Și asta-i frumusețea în a fi Merlinul pe planetă. Nu sunteți blocați într-o singură formă de identificare.

Numele vostru nu mai e așa important, mai puțin, știți, când trebuie să-i dați carnetul de conducere polițistului prietenos. Numele nu mai e așa important. Lista realizărilor voastre, diplomele sau eșecurile, orice ce v-a modelat identitatea, nu mai sunt importante. Au ajutat la modelarea ei. Au ajutat la turnarea ei într-un gen de bronz spiritual, dar acum e timpul ca astea să dispară pentru a fi cu adevărat liberi, la fel cum Giuseppe a fost eliberat din sculptura sa.

Respirați foarte profund și simțiți în frumusețea identității voastre pe care ați creat-o, frumusețea pe care ați sculptat-o. Admirați frumusețea. Admirați că e Dumnezeu de asemenea, dar precum Giuseppe, hai să nu ne blocăm în acea sculptură, doar în acea identitate singulară. Ideea e că deveniți o ființă cu mai multe identități acum, și asta se simte puțin straniu la început. Se simte ca și când vreți să vă găsiți baza la sol, baza de referință a lucrurilor: “Unde e punctul de echilibru?” Nu vă faceți griji în privința asta. Acolo unde sunteți în acest moment, între corpul vostru, minte, spiritul vostru, sufletul vostru, totul se rezolvă de la sine.

Dacă e vreo idee pe care să vreau s-o imprim în Shaumbra în acest moment – și am încercat să fac asta în atât de multe feluri diferite – încetați să încercați să meșteriți, încetați să încercați să modelați sculpturi acum, chiar și ale voastre ca Maeștri. Unii dintre voi sunt încă, oh, încercați să faceți asta. Încercați să spuneți: “Ei bine, ce e un Maestru? Hai să-l definim. Apoi, să-l turnăm în bronz ca Maestrul.” Nu e așa. Maestrul e foarte fluid. Maestrul călătorește în timp. Maestrul e dincolo de spațiul însuși. Maestrul n-are nevoie de o definiție a sa. Doar “Eu Sunt, Eu Exist” e suficient pentru Maestru. N-are nevoie să se definească acum prin modul în care se îmbracă sau cum vorbește sau nimic de genul ăsta. E cu adevărat fără definiție.

Puteți fi jucăuși cu asta, să vă distrați, să aveți zile în care vă costumați, să călătoriți în locuri diferite, să faceți lucruri diferite. Acum, pur și simplu, nu fiți Giuseppe, prinși în propria voastră definiție, pentru că se schimbă. Nu lucrați la o nouă definiție. Nu lucrați la o nouă identitate a voastră. Nu-i nevoie s-o faceți. Evoluează. Strălucește pe cont propriu. Dacă există ceva de făcut în acest moment, e doar să experimentați. Uneori înseamnă să vă dați jos din pat și să ieșiți din casă. Mergeți și experimentați noul voi, noile identități, la plural, pe care le creați. Mergeți și experimentați asta.

Să respirăm foarte profund cu asta și simțiți în ea. Nu e ceva la care trebuie să lucrați. Vă informez pur și simplu ce se întâmplă în viețile voastre în acest moment, de ce simțiți în felul în care simțiți, de ce uneori simțiți că vreți pur și simplu să evadați din această statuie veche în care ați fost, aproape sperând că va veni acea tornadă. Vreau să spun, aproape dorindu-vă să vină. Și o să merg atât de departe încât să spun că voi creați acea tornadă care să intre în viața voastră. După ce-ați fost în acea statuie veche pentru mult timp, blocați în ea, acum creați – știți, vremea de una singură, vântul și ploaia, n-au fost suficiente s-o facă îndeajuns de repede. Așa că spuneți: “Aduceți tornada aia. Sunt pregătit să evadez din această veche identitate umană.”

E o necesitate, de fapt. În evoluția speciei umane chiar acum, felul în care voi ajungeți la ea, e o necesitate să evadați din acea statuie, să se sfărâme practic în bucăți. Nu trebuie să doară. Poate fi cu bucurie, dar e aproape o necesitate să evadați din ea, să începeți să vă experimentați pe niveluri multiple. Da, puteți crea identități, jucați-vă cu ele, distrați-vă cu ele, însă doar nu le turnați în bronz acum.

Să respirăm profund cu asta, în tot ceea ce sunteți, în multele identități, și să începem să le experimentăm.

Da, când ieșiți și sunteți cu oameni, mergeți la magazin sau faceți vreun proiect creativ sau orice faceți acum, începeți să vedeți cum acea identitate veche n-avea nevoie să fie acolo, așa înțepenită cum era.

Unii oameni chiar se tem să nu aibă o identitate. Vreau să spun, ar fi dificil acum pentru cei mai mulți oameni, dacă spunem: “În regulă, duminica viitoare vom îndepărta identitățile tuturor”, ei ar lua-o razna de frică, așa cum spuneți voi, pentru că se identifică atât de tare cu ele. Sunt atât de turnați în ele. Cu ele se asociază. Cu ele se conectează atunci când se dau jos din pat dimineața, și la asta sunt conectați toată ziua. Și se agață de ele și se plâng de ele, dar ar fi pierduți fără o identitate.

Voi, Shaumbra, n-aveți nevoie de o identitate. Vă puteți distra cu ele, dar nu mai aveți nevoie de una. E pur și simplu: “Eu Sunt ceea ce Sunt. Acum, ce aleg să fiu în moment?”

Să respirăm foarte profund cu asta.

Prin asta treceți atât de mulți dintre voi acum și veți continua până când acea statuie e spartă, și precum Giuseppe, vă eliberați, dar apoi există acel moment de libertate în care spuneți: “Nu știu ce să fac cu libertatea”, și vreți să săriți înapoi în statuie, dar nu puteți. Așa că, realizați că totul e perfect, inclusiv pierderea vechii identități umane, astfel încât voi să puteți realiza tot ce sunteți cu adevărat.

În ordine, mergem mai departe. Respirați profund, dați-i doar un moment ca să pătrundă înăuntru. O respirație profundă, o ceașcă de cafea (Adamus soarbe din cafeaua lui). Ah!  

Următorul pe listă. Există acum o întrebare importantă: “Care e diferența dintre conștiință și gând?” Am discutat asta într-o măsură la una dintre întâlnirile recente aici, la Vila Ahmyo. Care e diferența dintre conștiință și gând? Și e una dificil de abordat, și, Linda, ai vrea să scrii asta pe flipchart, sus, chiar la începutul foii, ca un titlu “Conștiință Versus Gând”.

LINDA: Bine.

ADAMUS: E o chestiune puțin cam dificilă pentru că ele sunt foarte apropiate, dar totuși sunt foarte, foarte diferite. Și ce vreau să fac acum e să vă ajut în a înțelege diferența.

Atât de des ele devin încâlcite una în alta, și apoi voi categorisiți totul ca fiind un gând și pe urmă reacționați diferit la gânduri decât o faceți la conștiință.

Deci, care e diferența dintre conștiință și gând? Și am redus-o la asta – foarte, foarte simplu, ușor de reținut. Îmi place să fac lucruri ușor-de-reținut. Îți amintești, dragă Linda, cum am făcut ușor-de-reținut-ul într-un workshop recent, legat de faptul că nu vreți mereu să folosiți cuvinte. Cuvintele pot fi atât de limitative, deoarece voi comunicați acum în mod energetic. Așa că, am venit cu o scurtă zicală minunată, care e foarte, foarte memorabilă, pentru a nu trebui să definiți totul în cuvinte și acea zicală era – îți amintești care era?  

Da, îți amintești. Ea nu vrea să spună. Cuvintele pot fi de rahat.

LINDA: Nu am vrut să spun asta (Adamus chicotește).

ADAMUS: E așa de simplu.

LINDA: Nu am vrut să spun asta.

ADAMUS: Nu, cuvintele pot fi de rahat, și când...

LINDA: Nu am vrut să spun asta.

ADAMUS: Și am explicat că rahat e un vechi cuvânt grecesc care înseamnă un fel de murdărie și ne- … Ce? Ce?

LINDA: Ai inventat asta.

ADAMUS: Am inventat asta. Am inventat asta în totalitate. Dar, așa cum le-am spus participanților la workshop, n-o veți mai uita niciodată atunci când spuneți: “Oh, e așa de greu să nu folosesc cuvinte când mă aflu în comunicare energetică și mintea mea se strecoară în cuvinte și eu intru pe nesimțite în cuvinte.” Da, atunci eu spun: “Da, n-aveți nevoie cu adevărat de cuvinte.” Cuvintele pot fi de rahat. Ele pot opri expresia deschisă, naturală, dar nu asta-i ideea pe care voiam s-o scot în evidență pe foaia de aici.

Cum să faci diferența dintre conștiință și gânduri, și e chiar simplu – puncte de suspensie sau semn de suspensie. Puncte de suspensie. Patru puncte – unu, doi, trei, patru. Dacă vrei doar să pui patru mari, minunate puncte acolo pe tablă. Patru puncte.

Acum, de obicei, punctele de suspensie – Linda va scrie asta într-o clipă – de obicei, punctele de suspensie sunt trei puncte, dar noi vom folosi patru, ca într-un fel să ne amintim singuri și să le separăm de alte utilizări ale punctelor de suspensie. Deci, punct, punct, punct. Ai vrea să scrii “puncte de suspensie”, la plural?

LINDA: Puncte de suspensie, în regulă.

ADAMUS: Sau poți să scrii ambele cuvinte – “semn de suspensie” ...

LINDA: Chiar dedesubt?

ADAMUS: Da. Semn de suspensie și puncte de suspensie, termen în engleză, însemnând că la sfârșitul unei fraze avem, punct, punct, punct, punct. Și ăsta e modul în care spuneți care e diferența dintre (Linda suspină încercând să-l scrie ortografic corect) conștiință și gând. E în regulă. E un cuvânt dificil de scris ortografic. E cu doi “l”. Așadar, puncte de suspensie și semn de suspensie, și vom trece prin asta imediat, de îndată ce Linda îi dă de cap.  

LINDA: Vrei plural sau singular?

ADAMUS: Plural*. Un fel de glumă secretă, ai putea spune. Puncte de suspensie. Punctele de suspensie sunt de obicei compuse din trei puncte, noi vom folosi patru. Puncte suspensie. Deci, pagina următoare, te rog.

Așadar, în a vă ajuta să înțelegeți diferența dintre conștiință și gând. Deci, avem aici conștiința: “Eu Sunt cel ce Sunt….” Scrie asta pe planșă: “Eu Sunt cel ce Sunt”, patru puncte. Asta e conștiința. Adică, e pusă în cuvinte, da, dar nu e super-definită, și cele patru puncte de la sfârșit înseamnă că acum intră în experiență. Nu e definită. Are un final deschis. E un sentiment acum care poate apoi să pătrundă în orice și să-l experimenteze. Poate să pătrundă într-un gând. ”Eu Sunt cel ce Sunt” și apoi patru puncte.  

Gândul despre asta poate fi multe lucruri. Dacă ar fi să-l puneți într-o categorie și să spuneți – bine, iată aici gândul, nu trebuie să scrii asta, iată aici gândul – “Nu sunt sigur cine sunt.” Ăsta-i un gând sau: “Sunt Giuseppe, sculptorul.” Ăsta-i un gând. “Am 66 de ani și mă simt bine.” Ăsta-i un gând. Astea sunt gânduri și ele se termină cu un punct. “Sunt un om pe planetă.” Punct. E în ordine. Nu e nimic greșit cu asta, dar conștiința e deschisă. Este “Eu Sunt cel ce Sunt….” și apoi punctele de suspensie. Asta e într-un fel conștiința.

Diferența dintre conștiință și gând e diferența dintre punctele de suspensie și un singur punct.

Există multe altele. “Eu Exist….” dacă ai vrea să scrii asta pe foaie. Asta – cu patru puncte – asta e conștiința. “Eu Exist….” E un sentiment. Nu are nevoie de multă definire.

LINDA: Puncte de suspensie?

ADAMUS: Da. Nu are nevoie de multă definire. E conștiință. “Eu Exist….” Dacă asta ar fi să pătrundă în gând, ar putea fi orice de la “Mă întreb ce fac aici?” sau “Mă simt într-un corp uman” ori “Mă întreb cât timp voi exista?” Astea sunt gânduri.

Doar simțiți diferența din punct de vedere energetic. “Eu Exist….” e conștiință. E o conștientizare. “Eu Exist….” și apoi un gând ar fi: “Mă întreb cât de bătrân voi fi când voi muri.” Ăsta e un gând. Nu c-ar fi rău, nu c-ar fi cumva. Dar a înțelege diferența dintre conștiință și gând înseamnă a înțelege diferența dintre voi ca Maeștri și voi ca oameni.

Încă unul pe care să-l scrii pe foaie. “E o zi frumoasă…. E o zi frumoasă….” Asta e conștiință, și e urmată de punctele de suspensie. “E o zi frumoasă….” Vă treziți dimineața, pășiți afară și într-adevăr, la cea mai înaltă formă a sa, nici măcar n-aveți nevoie de acele cuvinte. Le folosesc eu aici. Ați putea doar să faceți puncte de suspensie. Ați putea doar să respirați profund înăuntrul zilei – puncte de suspensie, punct, punct, punct, punct. Va urma. Mai multe vor veni. Să fie experimentate. ”E o zi frumoasă….” Asta e conștiința. E un sentiment.  

Și apoi gândul este: “E foarte însorit.” Gândul este: “Mă întreb ce voi face în restul zilei.” Gândul e: “Ei bine, mă întreb dacă se va ivi o furtună.” Gândul este: “Oh, va fi foarte cald azi.” Astea sunt gânduri și ele sunt în regulă, sau “E o zi frumoasă. Voi face ceva pentru mine însumi.”

Așadar, “E o zi frumoasă…” – conștiință. “Voi face ceva pentru mine însumi.” – gând. Și ăsta-i modul în care funcționează. Diferența dintre conștiință și gând e diferența dintre punctele de suspensie – cu final deschis, punct, punct, punct, punct – și un punct la sfârșitul propoziției.

Gândurile sunt structurate. Gândurile sunt temporare. Gândurile sunt precum sculpturile sau statuile. Ele sunt definite, și apoi există un punct la sfârșit. Ăsta e sfârșitul lor.

Voi aveți multe gânduri în creierul vostru în fiecare zi și gânduri tot timpul. Gânduri despre – chiar și acum în timp ce vorbim – gânduri despre: “Ei bine, înțelegi asta? Vrei să înțelegi?” Gânduri despre: “Oh, asta a fost foarte inteligent, Adamus.” Astea toate sunt gânduri. 

În ultimă instanță, conștiința e cu adevărat – voi nici măcar n-aveți nevoie de cuvinte gen: “E o zi frumoasă….” Conștiința ar fi doar pur și simplu: “Este….” punct, punct, punct, punct – scrie asta pe foaie: “Este….” – când voi nici măcar nu încercați să adăugați ceva. Știți, ceva mic e în regulă. “E o zi frumoasă….” Asta-i în ordine. Asta înseamnă conștient. Dar, în ultimă instanță, e pur și simplu: “Este…. Este….” și apoi simțiți-o și experimentați-o. Experimentați sentimentul, apoi puteți ieși să-l experimentați într-o formă fizică și mentală.

“Este….” Dar pentru moment ați putea să aruncați câteva cuvinte în plus acolo înăuntru: “E o zi frumoasă….” Respirați profund și simțiți-o. Asta e conștiința. Asta e conștiența.

 

Aduc asta în discuție pentru că atât de des e dificil să discerneți ce e conștiința și ce e gândul. “Care parte din mine e conștiința? E conștiința pur și simplu ceva ce trece prin scoarța cerebrală a creierului și e emanată de acolo și apoi se conectează și comunică cu toate celelalte părți ale mele?” Nu. Ăsta e un gând – he! – și, nu, nu începe în scoarța cerebrală a creierului. Aceea e partea din creier care ia conștiința și – (bang!) – o aplatizează. O pune în gânduri și cuvinte.

Conștiința, unde e ea? Pretutindeni. E oriunde sunteți voi. Trebuie să fie, altfel n-ar exista nimic altceva. Dacă voi n-ați fi aici, n-ar exista nimic. Așadar, conștiința e pretutindeni. Nu e doar în creier sau doar în corp. E în aceste lucruri, și e peste tot. Conștiința nu ocupă spațiu și nu e în sincronizare cu nicio formă de timp. E pur și simplu acolo. Conștiința. “Este….  Eu Sunt….”

 

Gândurile, pe de altă parte, sunt definite, adesea critice, adesea puse în cuvine astfel încât să poată fi comunicate, de presupus, mai eficient. Gândurile sunt cele care construiesc o identitate. Mi-ar plăcea asta pe o coală de hârtie separată. “Gândurile sunt cele care construiesc identitatea voastră.” Conștiința nu construiește identități, dar gândurile sunt cele care construiesc identitățile și vă transformă în ceea ce sunteți. Vă fac o persoană foarte unică și o formă de existență foarte complexă pe planetă. 

Dar e vorba de toate gândurile – gândul că: “Am o anumită vârstă”, gândul că: “Oh, nu mă simt bine azi”, gândul că: “Am atât de multe de făcut”, gândul că: “Abia aștept următorul Shoud” – astea toate sunt gânduri. Unele bune, altele nu atât de bune. Și voi sunteți obișnuiți cu toate aceste gânduri pălăvrăgind constant în mintea voastră, și apoi credeți că e conștiință. Credeți că asta sunteți. Nu-i așa. Ele sunt doar gânduri. Sunt doar gânduri, și voi aveți mult prea multe care aleargă prin creier chiar acum.

Voi sunteți conștiință. Voi sunteți conștiință. “Eu Sunt cel ce Sunt…. E o zi frumoasă…. Îmi place gustul mâncării mele….” Asta e conștiința. Asta e conștiența. Și apoi adesea intră în gânduri. “Aceste roșii sunt foarte proaspete. Peștele e bine asezonat. Prăjitura e așa de dulce și delicioasă.” 

Astea sunt gânduri, dar conștiința e: “Îmi place că sunt atât de conectat la energia mâncării mele….” Asta e o conștiință, cu patru puncte în urma ei. În ultimă instanță, gândul, așa cum am spus, el doar este. “Eu Sunt…. Asta este….” Asta e conștiința. Dar, deh, oamenii au nevoie de mai multe cuvinte decât atât.

Să simțim în conștiința voastră acum. Nu se află într-un anumit loc și nu vine din creierul vostru și nu sunt gânduri. E pur și simplu: “Este….  Eu Sunt…. Este….” E conștiență.

Conștiința, de una singură, nu va crea niciodată o identitate. Nu va crea o identitate. E foarte fluidă, deschisă, curgătoare. E punct, punct, punct, punct la finalul unei propoziții. Continuă. Nu se oprește. Curge. Curge, ați putea spune, dintr-un simț al conștiinței în altul, dintr-o conștientizare în altă conștientizare. E foarte, foarte deschisă. Voi sunteți conștiință. 

Și conștiința nu vă spune ce să faceți, absolut deloc. Conștiința e pur și simplu conștientă de ceea ce faceți. Conștiința nu creează o identitate.

Conștiința e adevăratul voi. Nu gândește. N-are nevoie să gândească. E pur și simplu: “Eu Sunt cel ce Sunt….” Conștiința e adevăratul răspuns dinăuntru, din voi înșivă. Acele gânduri care aleargă prin creierul vostru, în special atunci când încercați să descifrați ceva și apoi aveți gânduri conflictuale, acelea sunt doar gânduri.

 

Întoarceți-vă la conștiința voastră: “Eu Sunt cel ce Sunt….” punct, punct, punct, punct, însemnând “Eu Sunt cel ce Sunt…. acum lasă-mă să sar înăuntru și s-o experimentez.” Dar, spre deosebire de Giuseppe, hai să nu ne blocăm. Hai să ne scufundăm în gânduri. Să ne scufundăm în experiență. Să ne scufundăm în bucuria ei, dacă vreți, sau suferința ei, dacă vreți. Nu contează. Hai să ne scufundăm în ea, dar sunt punctele de suspensie. E continuarea.

Da, ați putea spune că gândurile continuă tot timpul, dar e o serie de gânduri, propoziții cu punct la sfârșit, definite, structurate, precum mintea. 

Mintea, ea generează gânduri. Percepe conștiința, într-un fel, într-un fel foarte limitat, și apoi configurează gânduri, care dau formă identității voastre. Și asta e în regulă pentru un timp, până când ajungeți turnați în ea.

Gândurile din minte – un lucru interesant despre minte, și asta-i foarte important pe măsură ce înaintăm – aduc toate astea în discuție deoarece mintea voastră se schimbă. Voi reveniți mai mult la o realitate conștient-orientată decât o realitate cu o structură mentală bazată pe gând. Reveniți la mai multă conștiință și la o mai mare identificare cu Tot Ceea Ce Sunteți, nu mititelul care sunteți.

Mintea e foarte structurată. Mintea e ca acea statuie turnată. Se toarnă pe sine într-o anumită expresie și nu se mai mișcă. Cam așa e mintea. Dar lucrul anume despre minte, mai ales acum, e că mintea e docilă. Și, Linda, ai vrea să pui asta dedesubt, aici. Astea sunt zicale geniale, geniale. Mintea e docilă. 

LINDA: (șoptește) În regulă.

ADAMUS: Mintea face ce i s-a spus să facă – să aibă gânduri, să contureze și să formeze o realitate, să stea înăuntrul unei identități. O parte din voi i-a spus să facă asta, și e foarte, foarte ascultătoare. Va face ce i s-a spus, și o va face până la extrem. O va face până la obsesie.

 

LINDA: Punct sau puncte de suspensie?

ADAMUS: N-are nevoie de nimic. N-are nevoie de nimic.

Mintea e foarte ascultătoare. Ce se întâmplă chiar acum cu mintea, datorită faptului că acum conștiința intră mai mult în conștiență, e că mintea începe să se supună, spunând: “E timpul să schimbăm întregul mod de a ne crea gândurile și realitatea. Acum e timpul în care intră conștiința, și e marea lumină, marea imagine de ansamblu. Gândurile sar înăuntru să ajute la conturarea acelei realități fără să o supra-definească. Mintea e foarte docilă acum, chiar dacă se simte ca și când rezistă, și spune: “Sunt pregătită pentru o schimbare.”   

Ați vrea să simțiți în asta pentru o clipă, în propriul vostru creier, în propria minte? Aveți, știți, sute de miliarde de neuroni în funcțiune acum. E aproape prea mult chiar și să vă imaginați. Însă mintea e pur și simplu un mecanism de răspuns. E doar un computer acolo, pus să facă ce vreți să-l programați să facă. Și în acest caz, marea chestiune care se întâmplă e să spuneți: “Realizez că toată asta e energia mea și e aici să mă servească”, și apoi să-i permiteți s-o facă. Versus cum era în trecut, când spuneați: “Toată energia aparține altcuiva și trebuie să-mi iau porția din ea.”  

Acum e diferit și mintea se adaptează acum la asta. V-a auzit. V-a auzit spunând: “Da, asta-i învoiala. Sunt pregătit să mă servească energia.” Mintea va – îi ia un pic de timp – dar începe să se adapteze. Devine ascultătoare și spune: “Ne vom deschide acum către concepte cu care nu suntem familiarizați, dar ne vom deschide și ne vom adapta la ele, ne vom deschide la asta: energia e de fapt a noastră”, și acum mintea se ajustează în mod corespunzător. Mintea spune: “N-am nevoie să păstrez o singură identitate a mea. Eu Sunt tot ceea ce Sunt.”  

Mintea, la început, eh, e puțin structurată. Dar e docilă, așa că spune: “În regulă, n-avem nevoie de identitate. Înainte mi-ai spus că avem nevoie de identitate și eu am făcut una. Acum spui că n-avem nevoie de identitate. În regulă, vom fi foarte fluizi, foarte deschiși și flexibili.”

Chiar acum, mintea voastră, creierul vostru se adaptează și se ajustează. Nu trebuie să lucrați la asta. Nu trebuie să împingeți. Nu trebuie să faceți exerciții mentale sau ceva de genul ăsta. Se adaptează. Se transformă – întotdeauna a făcut-o – dar chiar acum, e docilă în fața Maestrului și Maestrul sunteți voi.

Să respirăm foarte profund cu asta.

Aceste schimbări prin care treceți – eu pur și simplu împărtășesc prin ce treceți; voi sunteți cei care le experimentați, nu eu – dar schimbările prin care treceți, o prăbușire a nevoii de identități structurate sau sculptate. Nu mai sunteți o statuie. Chiar acum, înțelegând diferența dintre conștiință [și minte], e simplu. Într-adevăr, conștiința e o simțire. E deschisă. E constituită din punctele de suspensie. E punct, punct, punct, “Eu Exist…. Eu Exist…. E o zi frumoasă…. Îmi place să fiu aici în acest Timp al Mașinilor....” Ați putea spune: “Ei bine, asta e conștiință sau gând?” Dar aduceți-o în conștiință, și atunci asta e.

Și gândul ar fi: “Nu credeam că voi ajunge vreodată aici.” Gândul e gen: “Nu e ce mă așteptam.” Gândul e gen: “De fapt, ce e Timpul Mașinilor?” Dar conștiința este: “Eu Sunt Aici.... Eu Sunt Aici…." N-are nevoie de un gând.

Conștiința e cine sunteți cu adevărat. Gândurile sunt pur și simplu căile de a o experimenta și de a o exprima. Dar hai să nu le turnăm în bronz.

Să respirăm profund.

Mintea voastră se schimbă. Acum începeți să înțelegeți diferența dintre conștiința pură – e conștiență – și apoi tot restul e gând.

Unde mergeți când alegeți ceva? Unde mergeți când sunteți pregătiți pentru o experiență? Unde mergeți când sunteți pregătiți pentru o schimbare? Mergeți la conștiință.

“Aleg tot ceea ce Sunt.... Aleg bucuria....” Asta e conștiință. Ați putea susține că e gând, dar la ce se rezumă într-adevăr sunt punctele de suspensie de la sfârșit – “Aleg bucuria….” apoi așa devine – sau “Aleg bucuria.” Punct. Cu un punct la final. Cam asta e diferența.

Să respirăm foarte profund cu asta pentru această tranziție, pentru înțelegerea a ceea ce e conștiința voastră, pentru a înțelege că nu trebuie să construiți nicio identitate acum. Sunteți liberi să fiți tot ceea ce sunteți cu adevărat, nu doar să fiți blocați într-o statuie. Să simțim în asta pentru o clipă.

(pauză)

Ah! Văd că unii dintre voi deveniți foarte creativi. Da, un colier din puncte de suspensie, patru diamante la rând. Oh, asta a fost Linda (ei chicotesc). Dar gândiți-vă la asta doar în acești termeni simpli. Nu vă gândiți prea mult: “Acum, ce-a spus el?” Diferența e reprezentată de punctele de suspensie, punct, punct, punct, punct. Asta e conștiința. În timp ce, un gând se termină într-un punct. Destul de simplu.

În regulă. Să mergem mai departe. Avem ceva de lucru, motivul real pentru care suntem pe planetă chiar acum, vom sta pe bancă împreună. Hai să ne adunăm la un loc toate energiile. Să punem niște muzică și hai să facem ce-am venit aici să facem.

Acum, desigur, puteți să stați pe bancă singuri oricând vreți. Sper să o faceți. N-ar trebui să fie o disciplină. N-ar trebui să fie suferință. Ar trebui să fie doar ceva prin care faceți pauză de la partea obișnuită a zilei...

(începe muzica)

… și spuneți: “E timpul să stau pe bancă. Pur și simplu e timpul să-mi strălucesc lumina. Ăsta e motivul pentru care sunt aici. Am venit pe această planetă în acest timp incredibil, am venit aici să fac asta.”

Și frumusețea statului pe bancă e că nu încercați să impuneți schimbare. Nu încercați să vizualizați pacea mondială. Unii ar spune: “Ei bine, da, dar asta nu-i un lucru bun?” Până la un punct, dar eu spun că e mai importantă compasiunea.

Compasiunea înseamnă acceptarea. Toți sunt în călătoria lor. Da, unii dintre ei aleg suferinţa. Unii dintre ei aleg abuzul, drogurile, alcoolismul, indiferent ce e. Asta e alegerea lor. Când vor fi pregătiți, vor veni la voi, vor veni la ei înșiși, vor fi influențați de lumina voastră. Altfel, mâinile jos. Lăsați-i să experimenteze ceea ce aleg. Asta e compasiune.

Așadar, suntem aici stând pe bancă. Stând pe bancă. Ah! O ceașcă de cafea, poate ceva de mâncare.

A sta pe bancă nu e meditație.

A sta pe bancă nu e meditație. Atât de mulți meditează încercând să-și liniștească mintea. Pf! Uf! Mult succes cu asta, până când înțelegeți diferența dintre conștiință și gând.

A sta pe bancă exprimă: “Am ajuns aici. Eu Sunt Aici. Eu sunt un Maestru pe această planetă. Permit energiei să mă servească. Acum, pur și simplu voi sta aici și îmi voi lăsa lumina să strălucească. Voi opri pentru un moment toate activitățile care se desfășoară. Mă voi opri pentru un moment și doar îmi voi lăsa lumina să strălucească.

“În primul rând, o las să strălucească asupra mea, asupra corpului meu”, care, oh, corpul, nici măcar nu l-am menționat azi, prin ce trece acum, intrând în corpul de lumină.

“Îmi voi radia lumina asupra minții mele. Acest lucru docil care stă în partea de sus a capului meu, care mi s-a supus mult timp, a fost pur și simplu o statuie. Și acum sunt foarte clar în conștiința mea și, prin urmare, mintea se supune și se va deschide.” Mintea e foarte ascultătoare și e foarte flexibilă. Uneori, aceste două lucruri nu merg mână în mână, dar mintea e foarte flexibilă.

Știu, știu că spuneți: “Adamus, ai fost foarte dur cu mintea.” Am fost. Știți, pentru că uneori a lucra cu Shaumbra e ca și cum ai vorbi cu o grămadă de statui. Trebuia să vă atrag atenția. Trebuia să fiu puțin din acea tornadă care a venit. Dar acum că acea identitate, acea statuie se sfărâmă, acum mintea e liberă să asculte de voi, Maestrul.

Mintea e liberă acum să aducă energie într-un mod diferit. Mintea e liberă să comunice în interiorul ei într-un mod diferit, nu se mai bazează doar pe neuroni.

Mintea e liberă să se adapteze și să se ajusteze la ce urmează.

N-are nevoie de acel sistem complex de comunicare al activității neuronale nervoase. N-are nevoie de asta.

Așa că mai întâi vă străluciți lumina asupra voastră, asupra propriului vostru corp, fără să încercați să faceți o schimbare, ci mai degrabă permițând o evoluție naturală.

Și o străluciți asupra minții voastre, fără să încercați să vă sculptați mintea, fără să încercați să o transformați într-un fel de statut, ci mai degrabă vă străluciți lumina spunând: “Dragă minte, există atât de multe potențiale. Să mergem după ele.”

Vă străluciți lumina asupra întregii vieți, fără să încercați să produceți ceva, să faceți ceva. Doar străluciți lumina.

Ce este lumina, la urma urmei? Lumina este conștiință, conștientizare, pre-gândire, puncte de suspensie, punct, punct, punct, punct.

Chiar deveniți mai conștienți de voi prin propria voastră lumină, conștienți de tot ce sunteți cu adevărat, conștienți că nu sunteți această statuie.

Și acum hai să strălucim asupra acestei lumi, asupra acestei planete, asupra planetei fizice Gaia – care pleacă, dar încă își face treaba – asupra naturii. Un lucru atât de frumos.

Ar trebui să vedeți unele din grădinile de pe unele din Noile Pământuri care au fost create după natura de pe această planetă. Atât de mulți dintre cei care au părăsit această planetă, au plecat pe Noile Pământuri, au vrut să ia frumusețea naturii și, grădinile sunt uimitoare. Ei au luat conceptul de bază al naturii de aici de pe această planetă, și l-au pus în practică pe Noile Pământuri.

Credeți că aveți fotografii frumoase cu natura pe telefoanele voastre acum. Așteptați doar să ajungeți pe Noile Pământuri, dacă se întâmplă să mergeți în vizită.

Strălucindu-ne lumina asupra lumii, realizând că oamenii fac ceea ce aleg să facă chiar acum.

Da, știu că mulți spun că sunt pierduți sau că sunt răniți. Dar în loc să încercăm să-i salvăm, spunem pur și simplu: “Ei bine, iată un alt potențial. Iată încă ceva ce puteți face. Nu trebuie să fiți pierduți. Nu trebuie să răniți. Nu trebuie să fiți vampiri energetici. Nu trebuie să fiți negustori de putere. Iată o lumină care vă arată ce altceva puteți face.”

Să ne strălucim lumina chiar acum asupra fiecărui om de pe planetă. Fără să le impunem ceva, fără să avem o agendă, pur și simplu radiind lumină.

Nu e un remediu de salvare. Nu e o judecată. Înseamnă a spune firesc: “Să fie lumină, ca să puteți vedea, dacă alegeți să vedeți.”

(pauză)

Așa că aici suntem adunați în Casa Shaumbra, în aer liber, bineînțeles, strălucind lumina noastră asupra omenirii.

Ce serviciu mai mare poate fi decât să facem ce facem acum. Ce serviciu mai mare poate exista?

(pauză)

Sunt alții care au preluat fosta voastră muncă energetică de unde ați lăsat-o – aceea de menținători ai energiei pe planetă, lucrători ai cauzei. Ei sunt aceia care se îngrijesc de săraci și nevoiași și, da, e nevoie de asta.

Sunt alții care au preluat munca voastră ca menținători ai energiei, menținând legături foarte importante între acest tărâm și celelalte tărâmuri, între uman și divin. Au fost dintotdeauna prezenți, deseori retrași undeva, păstrând acea legătură, menținând acea legătură.

Mulți dintre voi ați servit în acele roluri în trecut, în viețile anterioare, ca menținători ai energiei, muncitori ai cauzei. Dar acum – acum veniți aici pentru a face în această viață ceea ce-ați plănuit tot timpul, să fiți un Maestru, un Maestru iluminat.

Ne strălucim lumina chiar acum peste natură, peste cer, peste planetă.

Într-adevăr, nu există un dar mai mare pentru planetă, un dar mai mare pentru omenire.

Noi nu suntem nici misionari nici emisari. Eh, misionari, ce lucru interesant. Atât de îndreptățiți în lucrarea lor, aducând tuturor cuvântul lui Dumnezeu și al lui Iisus, chiar și celor care nu-l voiau. O mare justețe implicată în lucrarea misionară, “Iată, citiți cartea asta.”

Ar fi fost diferit dacă misionarii s-ar fi dus la oameni și ar fi spus: “Știți, dacă vreodată căutați schimbarea, ea e deja aici.” Dar, în schimb, ei au adus cărți și reguli și regulamente și multă violență.

Nu, noi nu suntem misionari. Nu suntem emisari. Suntem pur și simplu Maeștri stând pe o bancă din parc, strălucindu-ne lumina astfel încât alții să-și vadă propriile potențiale acum sau în viitor.

Îmi place această lucrare. Ceea ce facem acum, îmi place. E puțin mai ușor decât toți acei ani de discuții și prelegeri și tot restul. Îmi place asta, doar să stau cu voi pe o bancă din parc.

Vedeți, nu e prea dificil să vă străluciți lumina, mai ales când știți ce este lumina voastră. E conștiința voastră. Când știți diferența dintre lumina voastră și gândurile voastre, conștiința voastră și activitatea creierului vostru, asta-i cu mult mai ușor.

Voi spune că data viitoare mi-ar plăcea un cappuccino în locul cafelei cu frișcă, și un croissant, dar voi fi în continuare aici, lucrând cu voi, strălucindu-ne lumina.

Știți, se simte bine când puteți într-adevăr să fiți atât de în siguranță încât să vă deschideți și să vă străluciti lumina, fără să vă îngrijorați de vreo intruziune, pentru că nu se va întâmpla. De ce? Pentru că nu încercați să schimbați nimic. Pur și simplu străluciți o lumină.

Dacă ar exista vreun răspuns la faptul că vă veți străluci lumina asupra lumii, acela ar fi că lumea își strălucește înapoi lumina, asupra voastră. E foarte diferit de atunci când încercați să schimbați ceva, atunci energia va încerca în mod natural să vă schimbe.

“Este o muncă destul de ușoară”, gândiți voi, “doar să stai aici pe banca din parc”. Dar amintiți-vă de tot ce a fost nevoie pentru a ajunge aici. Amintiți-vă de încercările, necazurile, experiențele, întorsăturile aparent greșite, întorsăturile greșite cu oamenii nepotriviți. A durat ceva timp să ajungeți aici.

Simplu acum, da, dar, oh, pentru omul obișnuit, dacă îi aduceți aici să stea pe o bancă din parc, ei vor găsi o modalitate de a încurca lucrurile și de a le face dificile.

Să respirăm profund. Voi radiați o lumină.

Știți, radiind astfel, vă dă o apreciere cu totul nouă față de tot, când vă uitați la natură sau chiar la alți oameni.

Vă dă o impresie nouă și diferită despre voi.

Se datorează faptului că mintea n-o ia la goană cu gândurile, încercând să pună puncte la tot.

E mai multă deschidere. E mai multă senzualitate, pentru că acum vine din conștiință – “Eu Sunt ceea ce Sunt….” – pentru că are cele patru puncte de suspensie, nu un punct.

Fiți și observatori. Fiți observatorul. Nu chiar acum, ci în următoarele două săptămâni.

Ce se întâmplă pe planetă? Ce s-a schimbat?

La început, veți spune: “Ei bine, n-a avut nimic de-a face cu noi. Era ceva ce urma să se întâmple." Dar stăm destul pe bancă împreună, sau voi de unii singuri, și veți începe să spuneți: “Ceva într-adevăr se schimbă.”

Când auziți la știri, se spune: “Azi s-a întâmplat ceva cu totul neașteptat. Ceva care n-a urmat tiparele normale, ceva total din senin”, atunci puteți zâmbi și spune: “Poate că lumina noastră a avut un efect, a provocat unele schimbări.”

Auziți despre o nouă descoperire științifică și se spune: “Nimeni nu s-ar fi așteptat vreodată la asta. A fost neobișnuit. A fost total neașteptat și sfidează atât de mult din gândirea convențională.”

Când auziți lucruri de genul ăsta, “E nou-nouț, neașteptat”, ei bine, puteți zâmbi, bateți-vă singuri pe umăr și spuneți: “Asta se întâmplă când lumina iluminează, când lumina strălucește”, fie că este vorba de vreun om de știință care caută răspunsuri, niște schimbări într-o structură socială veche, ceva deschidere.

Când începeți să auziți cuvintele “neașteptat”, “fără precedent”, “din senin”, “total diferit”, “schimbare cuantică”, atunci începeți să zâmbiți. Tot acest stat pe bancă, acest – pfiu! – depuneți mult efort aici stând pe bancă, priviți ce face asta planetei.

Asta ați venit să faceți aici, exact acum.

Realizați că nu mai e vorba despre a lucra la voi înșivă. Nu-i nevoie. Oricum, asta-i o durere.

E ca sculptorul care lucrează mereu la statuie. Renunțați. Sfărâmați statuia. Sunteți aici să fiți un Maestru, permițând energiei voastre să vă servească și strălucindu-vă lumina. Atât e de simplu.

Ei bine, a fost distractiv azi. Eu trebuie să plec. Vreau să ajung la Clubul Maeștrilor Ascensionați și vreau să mă uit în globul meu de cristal. Vreau să văd efectele a ceea ce-am făcut azi, statul pe bancă al grupului Shaumbra. Vreau să văd efectele. Vreau să văd cum se schimbă energiile, dacă se schimbă ceva. Vreau să văd unde lumina face cu adevărat diferența.

Faceți același lucru pentru voi. Țineți ochii și urechile deschise.

Să respirăm profund împreună, amintindu-ne mereu că totul e în regulă în întreaga creație, mai ales când acolo există lumina voastră.

Cu asta, dragii mei prieteni, Eu Sunt Adamus din Domeniul Suveran. Mulțumesc.