MATERIALELE CRIMSON CIRCLE

Seria Merlin Eu Sunt

SHOUD 10 – Prezentat de ADAMUS SAINT-GERMAIN, transmis prin channel de Geoffrey Hoppe

Prezentat la Crimson Circle
3 iulie 2021
www.crimsoncircle.com

Eu Sunt Cel Ce Sunt, Adamus al lui St. Germain.

Ce bucurie să fiu din nou cu fiecare dintre voi (ovații în picioare și aplauze din partea publicului). Uuu! Uuu! Uau. Mulțumesc. Mulțumesc. Uau. Uuu! Mulțumesc. Mulțumesc. Vă rog, vă rog simțiți-vă confortabil, deoarece voi încerca să vă fac să vă simțiți inconfortabil tot restul acestei sesiuni (câteva chicoteli și Kerri se apropie cu cafeaua lui). Ei bine! (cineva spune “Aah”) Mulțumesc, draga mea. Mulțumesc.

KERRI: Poftim.

ADAMUS: Pur și simplu voi lua asta și voi începe să sorb imediat. Mm. Mm.

LINDA: Mulțumesc, Kerri.

ADAMUS: Nimic nu e la fel cu a apărea de nicăieri pe Pământ pentru o vreme și a te bucura de niște momente extraordinare. Kerri, dacă nu te deranjează să vii înapoi. Niște momente excelente (ei se îmbrățișează). Mmm. Mm (publicul spune “Aah” și sunt mai multe aplauze). Uuu! Oh! (câteva râsete) Ah. Și nu ai un iubit?

KERRI: Nu, sunt singură și gata să mă combin (râsete). Vino să mă vezi!

ADAMUS: Sunt împărțit între Cauldre și Linda. Cum rezolvăm asta? (mai multe râsete) Nu sunt sigur că va fi prea bine (Adamus chicotește).

Nici eu n-aș fi putut-o spune mai bine, cuvintele care tocmai s-au spus (referindu-se la piesa muzicală redată înainte de channel: “Dacă mă iubești”): “afinitate și comunicare, asta creează realitatea” și asta facem noi. Într-acolo mergem. Afinitate – apropiere, iubire, acceptare, permitere, asemănare; afinitate, pur și simplu să-ți placă să fii cu tine însuți, hă! – și comunicare. Asta e totul. E totul. E vorba de cum relaționați cu energia voastră.

Comunicarea nu se referă doar la cuvintele care vă zboară din gură sau la expresia feței voastre. Linda, draga de Linda din Eesa este atât de bună în ce privește expresia feței sale (câteva chicoteli în timp ce ea se strâmbă).

Astea sunt lucrurile despre care vom vorbi. Doar simt în toate energiile voastre și vă comunic înapoi. O fac verbal, dar asta chiar nu e atât de important. Celelalte comunicări sunt foarte, foarte importante.

Simțiți asta pentru o clipă. Nu e nevoie de cuvinte. Nu e nevoie de o imagine. Sunt mai importante decât pot fi vreodată orice cuvinte sau imagini și într-acolo mergem. Totul are legătură cu relația cu energia voastră. Și, oh doamne, după atât de mulți ani, decenii, în care v-ați ocupat de răni, dificultăți și probleme și totul, suntem acolo.

Ați reușit să treceți prin coronavirus. Ați făcut-o. Vom vorbi despre asta doar într-o clipă. Ați reușit să treceți prin coronavirus. Planeta a reușit cumva. Acum, nu fac aici o predicție despre cât va dura. Cred că am terminat cu predicțiile deocamdată. Știți de ce?

LINDA: De ce?!

ADAMUS: Mulțumesc (râsete). Nu știam că Kuthumi e aici, azi.

De ce? Este dificil pentru cel mai iscusit și talentat clarvăzător de pe planetă; e dificil acum pentru orice Maestru Ascensionat să prezică ce se va întâmpla mai departe pe planetă. Se schimbă atât de repede și, practic, cu fracturarea timpului, totul mergând în felul în care o face, ceea ce pare a fi modul în care merg lucrurile pe planetă, s-ar putea schimba într-o clipă.

În trecut, să faci predicții, era ușor. Oh, știți, acum trei, patru sute de ani puteam prezice următorii trei sau patru sute de ani. Aproape aceleași chestii plictisitor de previzibile. Lucrurile nu mergeau foarte repede. Știți, așa cum am mai spus, oricine de aici poate fi un clarvăzător profesionist. Pe vremuri, tot ce trebuia să faceți era – ei bine, predicțiile sunt ca vremea – va fi cam cum a fost și ieri, și așa va fi și mâine. La fiecare trei sau patru zile s-ar putea schimba, dar șansele voastre sunt de aproximativ 75 de procente s-o faceți corect, iar oamenii vor plăti o mulțime de bani pentru asta. Așadar, dacă ar fi să fiți un clarvăzător profesionist, dacă a venit cineva la voi, uitați-vă ce poartă. Într-un fel e ceea ce vor purta mâine. Uitați-vă la modul în care vorbesc, cum se poartă, ce gândesc, cum dau vina pe lucruri. Asta vor fi mâine. Destul de ușor să fii un clarvăzător în zilele noastre.

Dar acum, chiar și pentru un Mare Maestru Ascensionat, chiar și pentru Președintele Marelui Club al Maeștrilor Ascensionați, e dificil. Se schimbă atât de repede. Nu-mi găsesc scuze pentru prezicerea mea, ci spun că lucrurile se schimbă într-atât de repede. Atât de repede.

Cuvintele “afinitate și comunicare, astea creează realitatea.” Cum sunteți cu voi înșivă și cum comunicați, cum existați în energia voastră, asta creează realitatea. Ne îndreptăm spre... oh, apropo, Van Morrison* – nu știu dacă există fani ai lui Van Morrison aici (niște aplauze) – știți de ce atât de mulți dintre voi simțiți acea afinitate cu Van Morrison? Probabil că Van e pe aproape de a fi Shaumbra, atât cât poți fi, fără a fi Shaumbra.
*n.tr.: Van Morrison, renumit muzician și producător irlandez, se află în al șaptelea deceniu al carierei sale. Printre melodiile lui se numără ‘Gloria’, lansată împreună cu trupa ‘Them’ în 1964. Melodia a devenit o piesă rock clasică și a fost introdusă pe lista Grammy,  a melodiilor celebre, în 1999. Pentru mai multe detalii consultați Wikipedia.

LINDA: Ohh.

ADAMUS: Esența, profunzimea, sufletul acelei ființe.

L-am învățat pe Van Morrison (câteva chicoteli). De ce râde toată lumea când spun asta? Linda spune: “Da, Adamus a ajutat la scrierea Constituției.” Ei bine, și ce-i cu asta? Adică, n-a făcut-o toată lumea? (mai multe chicoteli) Fiți mândrii de ceea ce faceți și apoi fiți capabili să râdeți de asta.

Nu, Van Morrison, l-am cunoscut bine. Dar l-am cunoscut, era o ea, și se afla într-o Școală a Misterelor, cu ceva timp în urmă. Era o studentă excelentă. Excelentă. Distractiv să-i fii în preajmă. Foarte, foarte înțeleaptă. Foarte profundă. Numele ei…

LINDA: Vanessa.

ADAMUS: G-l-o-r-i-a. Gloria! 

LINDA: Ohh! Yes! Yes!

ADAMUS: Serios.

LINDA: Nu, m-am prins!

ADAMUS: Sunt absolut serios. 

LINDA: Îmi place!

DAVE (Crash*): Îți amintești numele trupei?
*n.tr.: Crash este porecla lui Dave Schemel, e cel care face poze pentru Crimson Circle, la Shoud-uri.

ADAMUS: Trupa. În acea viață? N-aveam trupe. Aveam orchestre. Trupa din această viață, Dave Schemel, Crash, care era numele?

LINDA: Van Morrison (Adamus chicotește).

ADAMUS: Nu. Nu.

TAD: A cântat-o când avea 15 ani. Îmi amintesc.

ADAMUS: Gloria. Deci, vreau să spun, e evident că ar trebui să scrii o melodie. Adică, ai toate acele chestii din vieți trecute, dar frumoase.


Fisurarea Timpului

Așadar, iată-ne aici pentru asta – cum i-ați spune? – aproape [că suntem în] era de după coronavirus. Aproape. Și, așa cum au discutat Cauldre și Linda în epica mea prezentare din Actualizarea ProGnost 2021, timpul se fracturează. Nu trebuie să vă spun vouă asta. Știți deja din propriile voastre vieți că timpul începe să se destrame.

Unii dintre voi spun: “Oh, îmbătrânesc. Nu-mi amintesc” sau “Trebuie să încetez să mai fumez atâta marijuana” sau orice altceva. Dar nu e vorba de asta. Nu, nu, nu. Opriți gândirea aia nenorocită. Timpul se fracturează. El este lipiciul, cel mai puternic dintre lipiciuri, care include spațiul și gravitația, electromagnetismul care ține toată această chestie laolaltă, și se fisurează.

Oamenii vor claca odată cu el, pentru că timpul este punctul de referință. E punctul de referință cel mai frecvent utilizat în realitatea fizică. Se fisurează. Nu sunt deloc vești rele. E o veste minunată. Majoritatea oamenilor nu vor înțelege niciodată cu adevărat ce se întâmplă, pentru mult timp. Voi sunteți, desigur, pionierii. Voi sunteți cei care vă aventurați în asta. Voi mergeți acolo unde nu a mai mers niciun om înainte pe această planetă – dincolo de timp – și o faceți într-un mod unic. Nu doar ieșiți în afara timpului în æterna, ci fiind în ambele simultan. Asta-i – cum spuneți voi – al naibii de uluitor (câteva chicoteli).

Edith. Când Edith a trecut dincolo, noi am vorbit și unul din primele lucruri pe care ea le-a spus a fost: “Adamus, nu știu de ce folosești limbajul ăla tot timpul. E atât de vulgar și pur și simplu nu-l suport.” Deci i-am jurat lui Edith. Voi încerca să nu spun “dracu” – voi încerca să nu mai înjur (râsete). Îmi pare foarte rău. Îmi pare foarte rău, Edith (Adamus chicotește). Edith. Că veni vorba, Edith este aici azi.

LINDA: Mmm.

ADAMUS: Edith este aici (câteva aplauze). Vezi, Edith, ți-am spus eu că își vor aminti. Cine ar putea s-o uite pe Edith? Cine ar putea s-o uite pe Edith?

Așadar, în orice caz, timpul se fracturează. Asta e vestea bună. Vă veți simți dezorientați. E în regulă. Veți confunda timpul și datele, pentru că, așa cum am vorbit în ultimul nostru Shoud, într-un fel, ele încep să curgă împreună – trecutul și viitorul. Asta e - pfff! – nu există un cuvânt omenesc care să poată descrie cât de epic e asta, că voi sunteți aici și o faceți chiar acum. Timpul și spațiul, trecutul și ce ați numi viitorul, intrând în Prezent, fiind aici cu Maestrul și sufletul. Vin laolaltă.

Nu e întotdeauna ușor, deoarece sunteți condiționați, după câte vieți, o mie sau mai multe, să faceți lucrurile așa cum le faceți. Dar voi ieșiți din asta. Noi ieșim din asta. Așa că vreau să ne oferim un moment aici, înainte de a intra în interacțiune – am de prins din urmă 18 luni de interacțiuni cu publicul (chicotind), avem o zi lungă înaintea noastră – dar oferiți-vă un moment pentru a simți în ce faceți voi cu adevărat. Trecutul și viitorul și sufletul care intră, și nu prin studierea lor, nu prin a avea tot felul de discipline pentru a o face. Asta nu funcționează, deoarece mintea umană o va ruina. Aspectul uman o va ruina. Ci permițând, respirând profund și spunând: “Ăsta e destinul sufletului meu. Pentru asta am venit eu aici.” Apoi respirați profund și mergeți mai departe cu viața voastră.

(pauză, și se aude sunetul ploii)

Tocmai la timp, ploaia.

LINDA: Sună ca grindina.

ADAMUS: Și soarele, amândouă odată, dacă priviți afară.

LINDA: Uff!

ADAMUS: Ploaie și soare.

LINDA: Uoau!

ADAMUS: Este Și-ul. Este Și-ul. Da.

În ce facem, desigur, unul din lucruri e că, din când în când (Adamus oftează), știți, e greu. Din când în când aveți nevoie de un șut în fund, sănătos.

LINDA: Ce?!

ADAMUS: Un șut sănătos în fund, pentru că e ușor să vă blocați. E ușor să vă întoarceți în jocul uman al vinovăției și al: “Ce-i în neregulă cu mine?” Nu e nimic în neregulă cu voi. Doar că treceți prin câteva lucruri dificile. Sunteți scufundați aici, și planeta asta a devenit atât de împachetată în timp, spațiu, gravitație, tot restul ăstora și acum voi evadați. Ei bine, sigur, va fi puțin ciudat. Din când în când, un mic șut în fund e bun și, lucrul care-mi place la Shaumbra e că vă place un șut sănătos în fund (Linda oftează). Nu, le place. Exemplu. Primul exemplu. Vino sus. Vino sus, Tad. Haide (ea poartă un semn, cu bani lipiți pe el, pe care scrie “Dă-mi un șut în fund sau pupă-mă în fund”). Așadar, ea era pregătită pentru șutul în fund. Daa (câteva chicoteli). Și și-a adus banii pentru șutul în fund. Totuși, e ceva în neregulă cu asta.

TAD: Ei bine, șut sau ai putea... (ea arată spre “Pupă-mă în fund”).

ADAMUS: Eei, eei! Nu, șutul e bun. Șutul e bun. Daa, da. Dar e un fel de dezechilibru acolo.

TAD: Oh, ei bine, în regulă. Aici (ea mută una din bancnote în partea semnului cu “Dă-mi un șut în fund”).

ADAMUS: Nu. Nu, doar...

TAD: Aici.

ADAMUS: Da. Ei bine... (Adamus oftează) Bine (Adamus începe să numere bani). Cauldre nu păstrează destui bani în...

TAD: Să te plătesc?!

ADAMUS: Nu, nu. Eu îți plătesc. Îmi plac șuturile în fund.

TAD: Oh, sunt plătită!!

ADAMUS: Da, acum, dacă vrei...

TAD: Perfect!

ADAMUS: ...apleacă-te (publicul spune “Uuu!” și câteva aplauze). Apleacă-te și începem! (Adamus se preface că o lovește în fund, râsete).

TAD: Uuu! Ăsta a fost un șut strașnic în fund! Dați-mi voie să vă spun!

ADAMUS: Așadar, voi da șuturi în fund și voi plăti câte o sută de dolari de fiecare.

TAD: Mulțumesc.

ADAMUS: Și puneți-le pe socoteala mea. Mulțumesc. Mulțumesc, Tad.

TAD: Eu îți mulțumesc.

ADAMUS: Da. Da, a fost – de ce – Gary nu ți-a dat suta în plus pentru a echilibra semnul, să ai patru, câte una în fiecare colț?

GARY (soțul ei): Ea ține toți banii.

ADAMUS: Ea ține toți banii (Adamus chicotește). Da, da. Bun. 

TAD: Eu cheltuiesc toți banii.

GARY: Daa.

ADAMUS: Ei bine, vezi, ai venit aici și banii pur și simplu curg. Doar curg.

TAD: Așa e.


Coronavirusul

Deci, am trecut, voi ați trecut prin cea mai mare parte a coronavirusului. Eu nu-i spun COVID. COVID-19, cred că este – care e numele acceptat zilele astea? Care e numele acceptat?

LINDA: COVID-19.

ADAMUS: Nu-mi place asta.

LINDA: Păcat. Când se va termina?

ADAMUS: Îmi place “coronavirus.” Îmi place “virusul coroanei.”

LINDA: Când se va termina?

ADAMUS: Îmi place “virusul coroanei.” Când oamenii sunt pregătiți, atunci se va termina.

LINDA: Ohhh! Serios?! Serios?!

ADAMUS: Ce, încerci să-l transmiți prin channel pe Dr. Doug? (Linda oftează) Oh.

LINDA: Și toate acele variante? Serios?!

ADAMUS: Știi, am explicat asta. Nu trebuie să mă explic la nesfârșit.

LINDA: Ce-ai explicat?

ADAMUS: Am explicat că – și spun asta fără exagerare – coronavirusul a venit exact la momentul potrivit. A încetinit totul pentru o vreme; a provocat o mulțime de perturbări în viețile oamenilor. Ăsta a fost un lucru bun, pentru că ei au nevoie de un șut în fund din când în când sau un șut în coroană, ca și cum ar fi aici, ceva care să schimbe, și într-adevăr simt că probabil a fost cel mai strălucit aranjament pe care l-am văzut, în ce privește omenirea, într-o lungă perioadă de timp.

Omenirea nu e chiar atât de inteligentă și, nu spun asta într-un mod negativ (câteva chicoteli). E, cumva, un fapt. E vorba de oameni care intră în teoriile conspirației, până și o grămadă de Shaumbra, în special legate de guvern. Hei. N-am întâlnit niciodată un guvern atât de inteligent care să poată duce la bun sfârșit o teorie a conspirației (câteva chicoteli). Lucrătorii guvernamentali – oh, sunt câțiva aici. Scuze. Kerri ai vrea să te duci afară și să faci ceva? (Kerri strigă din cealaltă cameră, Adamus râde) Lucrătorii guvernamentali, intră la ora nouă. Termină până la zece, dar rămân până la patru (mai multe chicoteli). Pa, Kerri! (Adamus chicotește) Dacă ar fi fost să ducă la bun sfârșit o conspirație, știți, ei nu stau suficient acolo. Cum... salut, Kerri!

KERRI: Eu intru la 9:30.

ADAMUS: Ea intră la 9:30, nu la nouă. Și la ce oră ieși?

KERRI: Cam pe la șase, șapte.

ADAMUS: Serios? În regulă. Asta-i bine. Nu. Dar tu nu ești un lucrător guvernamental tipic. Tu ești un implant.

KERRI: Nu sunt deloc tipică.

ADAMUS: Nu, tu ești o plantă.

KERRI: Ce fac?

ADAMUS: Îți strălucești afurisita ta lumină! Cineva trebuie s-o facă. Hei! Știi tu.

KERRI: Ar trebui să-mi plătească mai mult.

ADAMUS: Spune-le că ești acolo, spune-le că ți-ai intensificat lumina, acum vrei să-ți crești salariul.

KERRI: Bine, spune-mi cum să fac asta, apoi eu le voi spune lor.

ADAMUS: Voi face asta. Bine (câteva chicoteli). Ea e un bun negociator. Unde rămăsesem?

Conspirații. Haide! Vă rog, oameni buni! Ce distragere de la o Realizare de altfel absolut extraordinară. Vreau să spun, ce mai distragere. Majoritatea – nu, oricare – nu există guvern pe planetă în acest moment care e capabil să ducă la bun sfârșit o conspirație pe termen lung. Vorbim despre Guvern! Afacerile, ei, într-o anumită măsură, dar ele sunt orientate, în esență, pe profit. Așa că, în cele din urmă, dacă asta nu servește profitului, ei nu continuă cu conspirația.

Și, știți, da, se întâmplă lucruri. Există oameni care urzesc intrigi tot timpul. Există o mulțime de dezechilibre pe planetă, dar, din fericire, cei mai mulți Shaumbra respiră profund și spun: “Asta nu e a mea. Chiar dacă se întâmplă, nu e a mea.” Prin urmare, energia voastră nu e  influențată de asta. Și – vedeți voi, n-am spus cuvântul urât, pentru Edith – energia voastră nu e mânjită de asta, și nu vă afectează. Poate afecta restul planetei. Nu vă afectează pe voi.

Concluzie, coronavirusul – îmi place cuvântul “coroană” pentru că e coroana – înseamnă de fapt prăbușirea sistemelor vechi și, în cele din urmă, cel mai mare efect pe care îl are la nivel practic, la nivel material, e asupra finanțelor. Priviți ce face. Adică, uitați-vă cum a schimbat totul. Cine ar fi prezis, inclusiv eu (câteva chicoteli), că în această adâncire în coronavirus problema nu e că oamenii n-au locuri de muncă? Problema e că nu sunt destui lucrători pentru joburile existente. Ce vă spune asta? Ceva a prins viață în tot acest timp. Lucrurile s-au schimbat. Economia e mai dinamică ca oricând, dacă apar lucrătorii.

Dar cine ar fi putut să prezică? Aproape că e opusul a ceea ce era obișnuitul gen de consens sau de gândire despre coronavirus, când a apărut prima dată. Totul se schimbă foarte repede chiar acum și, mai ales în propria voastră viață. Puteți uita de restul lumii sau chiar de Shaumbra. În propria voastră viață, lucrurile se schimbă rapid.

Planurile pe care credeți că le aveți în acest moment – nu mai contează prea mult. Asta e vestea bună, pentru că planurile pe care le-ați face acum ar fi bazate pe multe chestii din trecut, pe vechile voastre experiențe omenești, pe ceea ce credeți că sunt nevoile voastre umane și, asta se va schimba foarte repede. Fiți pregătiți pentru asta. Aud că personalul Crimson Circle s-a reunit recent și au plănuit pentru viitor. Se va schimba (câteva chicoteli). Va fi diferit.

Planurile sunt bune. Știți, vă fac să vă simțiți confortabil. Vă fac să credeți că aveți o plasă de siguranță dedesubt. Dar realitatea e că, nu există o plasă de siguranță. Și realitatea reală e, de ce priviți în jos când ar trebui să priviți în sus? Hmm. Doar spun.

Ați reușit să treceți prin coronavirus. Va avea iterațiile sale prin preajmă pentru o vreme. Face o curățare profundă. Știți, există o diferență între a face un duș sau o baie rapidă, știți, deveniți puțin mai curați. Și apoi ieșiți și vă întoarceți imediat la ce făceați. Omenirea a cerut o curățare profundă. A cerut curățarea completă și asta se întâmplă. Există acum val după val de schimbări care se petrec, ca urmare a acestui coronavirus. Val după val. Așadar, nu a fost doar o curățare de suprafață.

A fost un plan strălucit, de la bun început, și apoi a devenit mai strălucit pe parcurs. Strălucit, deoarece era timpul unei schimbări pe planetă. Cred că suntem cu toții de acord cu asta. Asta nu înseamnă doar alegerea unui nou lider, pentru că nu există lideri în acest moment. Sunt lideri învechiți, costumați, un pic fardați.

Dar a fost strălucit. Nu a existat război și, da, au murit o mulțime de oameni. Dar – și lui Cauldre nu-i place când spun asta – dar ei urmau să moară oricum (Linda are o grimasă și Adamus chicotește). N-am vrut să spun chiar așa. Am vrut să spun, ei știau că vor rămâne pe planetă doar până acum. Dacă nu ar fi fost un lucru, ar fi fost altul. Ei n-au vrut să rămână. Aveți compasiune pentru asta și acceptare, mai degrabă decât vină. Și a fost cu mult mai puțin devastator decât orice război, decât ar fi putut fi orice război. A fost un plan strălucit, deoarece în trecut a fost întotdeauna vorba de: “Uh! E timpul pentru o schimbare. Să mergem la război." Sau vreo uriașă catastrofă naturală ca Atlantida. Atlantida nu s-a petrecut, cu alte cuvinte [n-a avut loc] o ștergere naturală a vieții așa cum o știați, pentru că voi n-ați vrut să mergeți în acea direcție. Ați spus: “Am mai trecut prin asta. Să n-o facem din nou.”

Așadar, din capul locului, acest coronavirus a fost genial. A provocat schimbări pe această planetă pe care voi nici măcar n-ați început încă să le realizați. Abia au ieșit din sectorul tehnologic, lucrurile care au fost dezvoltate în acest ultim an și jumătate. Când oamenii au încetinit puțin, au rămas mai mult în interiorul lor – n-au mers la lucru, nu s-au aflat într-un mediu perturbator, au fost acasă – asta a accelerat drastic ritmul cu care se întâmplă lucrurile.

Tehnologia – [a evoluat] foarte, foarte mult. Veți vedea, și vom documenta pe parcursul următorilor câțiva ani, ce a evoluat, ce a fost dezvoltat pe perioada coronavirusului. E într-adevăr fenomenal.

Schimbări în percepția oamenilor despre ei înșiși. Va fi un întreg grup care nu se întoarce la lucru. Și asta e bine, pentru că în trecut atât de mulți erau ca teleghidați, trezindu-se în fiecare zi, trecând prin aceleași mișcări vechi, ducându-se într-un loc unde nu voiau de fapt să lucreze, stând într-un birou, trecând prin corvoadă zi după zi – un șef pe care nu-l plăceau, un job care nu era satisfăcător.  Milioane și milioane pe planetă au spus: “Până aici. Până aici.” Sună familiar? Pentru că atâția dintre voi ați făcut-o primii.

O să fie un timp – o să lucrez cu Cauldre, Linda și personalul Crimson Circle – o să suprapunem niște cronologii peste ceea ce ați făcut, ca Shaumbra, în acești ultimi 20 de ani și apoi schimbările planetare, și o să vedeți cum ei – și îmi țin mâinile separate astfel, pentru că voi o faceți primii și apoi se întâmplă pe planetă (își apropie palmele una de alta), ce, un an mai târziu, cinci ani mai târziu? Cuvintele pe care le folosim în întâlnirile noastre, cuvintele voastre apar acum în viața de zi cu zi. Voi stabiliți viteza. Chestia interesantă e că, înainte, între locul unde erați voi și, oarecum, unde ați spune că era conștiința generală de masă, exista un decalaj major. Conștiința generală de masă ajunge din urmă rapid și, cu fracturarea timpului, factorul de întârziere dintre ce faceți și ce se întâmplă pe planetă devine din ce în ce mai mic.

Știu că din când în când căpătați complexul “cine eu.” “Cine eu? Fac eu o schimbare pe planetă? Nici măcar nu mă pot da jos din pat dimineața. Mă duc să-mi torn frișcă în cafea și e acră pentru că am uitat să… cine eu??! Fac eu o schimbare planetară?” Albert Einstein nu putea să-și lege propriile șireturi. Îi era dificil. Au încercat să-l țină la distanță de gătit, pentru că era pur și simplu un dezastru, dar totuși unul dintre cei mai geniali oameni, în generații.

Ce faceți în acest moment n-are nimic de-a face cu cât de bine vă legați șireturile (Linda chicotește). N-are nimic de-a face cu, știți voi, dacă vă dați jos din pat. Cu toții pierdeți șirul timpului, ajungând târziu la întâlniri și programări, și nici măcar nu știți ce zi e, în cea mai mare parte a timpului. Veniți să vorbiți cu mine în starea voastră nocturnă și știți că sunt asemenea unuia care testează trauma, și e în genul: “În regulă, uită-te în ochii mei. Acum, spune-mi ce zi e?” (râsete)

“Oh, n-am nici cea mai vagă idee.”

E gen: “În regulă, cum te cheamă?”

“Care nume? Am multe nume.” (mai multe chicoteli) “Despre care viață vorbești? Sunt toate…”

Timpul se fisurează și, da, și avem nevoie să râdem de asta. Avem nevoie să ne distrăm cu asta. E un lucru foarte, foarte bun.


Interacțiunea cu Publicul

Așadar, divaghez. Trebuie să ajung la interacțiunea cu publicul. Au trecut 18 luni. Nu știu dacă știu ce să fac. S-ar putea să am nevoie de ceva asistență aici ca să fiu cine sunt – insuportabil, provocator, enervant.

LINDA: Nuu, nuu, nu! Îți vine natural. Nu-ți fă griji.

ADAMUS: Oh, ai dreptate. Ai dreptate.

LINDA: Nu te îngrijora.

ADAMUS: E natural. În regulă.

LINDA: Nu! Nu, nu, nu!

ADAMUS: În regulă. Așadar…

LINDA: O poți face. Te sărbătorim. Putem face asta! Putem face asta! Putem face astaaaa!

ADAMUS: Isuse! (râsete) În regulă. De ce nu apuci microfonul și să mergi acolo undeva?

LINDA: Tocmai m-ai gonit?

ADAMUS: Nu, nu, nu. Și vreau să acord un moment pentru a-i mulțumi dragei de Linda că a încasat-o în locul vostru în ultimele 18 luni (Linda râde, publicul aplaudă). Oh!

LINDA: A fost o provocare. Am fost onorată. Mulțumesc foarte mult.

ADAMUS: Da. Dar acum poți renunța la rolul acela…

LINDA: Oh, așa-i!

ADAMUS: …și te poți întoarce la a fi purtătorul enervant de microfon (ea chicotește).

Câteva cuvinte de precauție. Dacă nu vreți microfonul, vă rog nu stați așa (făcându-se mic, cu capul jos; câteva chicoteli). Linda are un detector de aiureli și-l folosește cu Cauldre tot timpul (Linda chicotește). Ea știe. E ca această comunicare, chiar dacă sunteți așa (chirciți), ea o poate simți cum urlă: “Nu eu, Linda!” Cumva cu încetinitorul “Nu-u-u-u!” Și, pe de altă parte, dacă vă gândiți s-o luați pe cealaltă cale fluturându-vă mâna – “Eu voi lua microfonul! Eu voi lua microfonul!” – ea trece asta cu vederea. Îi găsește pe cei care sunt cei mai interesanți.

Așadar, Linda, vă rog, hai s-o aplaudăm în timp ce se întoarce în public (publicul aplaudă) cu…

LINDA: Sunt onorată!

ADAMUS: …microfonul Shaumbra.

LINDA: Sunt onorată! (aplauzele continuă) Mă uit după cugetători! (ei chicotesc)


Prima Întrebare

ADAMUS: Întrebare, în timp ce începem asta. Care e cel mai important lucru, în ce vă privește, pe care-l luați cu voi din era coronavirusului? Nu referitor la planetă, ci la voi. Care a fost înțelepciunea? Care a fost acel “aha” mare, personal, pe care l-ați avut? Și dacă n-ați avut niciunul, inventați unul. Spun asta pentru că, știți, vă împotmoliți și intrați în creierul vostru, ca și cum nu puteți gândi: “N-am avut niciunul” (voce monotonă). Ba da, ați avut! N-aș pune întrebarea și Linda nu v-ar da microfonul. Inventați ceva; nu-l inventați. Nu e o minciună. Nu inventați; faceți referință la ceva ce e acolo, și apoi energia se mișcă și apoi realizați adevăratul răspuns.

Așadar, Linda, cine e primul pe lista noastră de succes, azi? 

LINDA: Mary Sue.

ADAMUS: Mary Sue Dickerson. Bine ai revenit, Mary (publicul aplaudă).

MARY SUE: Mulțumesc.

ADAMUS: Marea ta descoperire personală din era coronavirusului.

MARY SUE: Cât de mult mi-a plăcut să fiu singură.

ADAMUS: Singură. Da. Mai simte altcineva asta? Da. Să fii singură.

LINDA: Interesant.

ADAMUS: Și când nu sunteți forțați s-o faceți, atunci tindeți să n-o faceți.

MARY SUE: Să nu fiu ocupată tot timpul.

ADAMUS: Să nu fii ocupată tot timpul. Având pur și simplu – cred că asta a fost una din frumusețile deosebite ale acestei perioade, pentru toată lumea.

MARY SUE: Și timp să ascult materialele tale de multe ori (râsete).

ADAMUS: Absolut. Absolut. Să ne acordăm pur și simplu un moment pentru a simți asta. Ați avut mult timp (ea chicotește). Dar ele sunt de fapt materialele Shaumbrei. Eh, știți, eu sunt aici doar pentru a distrage puțin, așa încât să le puteți permite să se așeze în interior.

MARY SUE: În regulă.

ADAMUS: Există așa o bogăție de înțelepciune în biblioteca Shaumbra.

MARY SUE: Da.

ADAMUS: Pe care ați construit-o voi, voi toți ați construit-o în ultimii 20 de ani. Lucrăm acum – ei bine, nu lucrăm efectiv – ci aducem asta la un loc pentru cei care vin, și e frumos. Întoarceți-vă și ascultați-le. Auziți-vă vocea – auziți-vă vocea în ele. Asta e partea importantă. Știți, auziți vocea lui Cauldre pe un nivel, dar auziți-vă propria voastră voce în ele.

MARY SUE: Da.

ADAMUS: Bun. Ai vrea s-o faci din nou?

MARY SUE: Da.

ADAMUS: Ai vrea (ea chicotește). Da.

MARY SUE: Și încep de asemenea să realizez foarte tare că culeg lucruri pe alte niveluri… 

ADAMUS: Da.

MARY SUE: … pe care nu mi-am acordat timp să le realizez înainte.

ADAMUS: Dă-mi un exemplu cu asta.

MARY SUE: Am sentimente și sunt împăcată cu a nu le identifica.

ADAMUS: Ah! Vreau să repeți asta din nou spre camera de filmat (ea chicotește). Camera aceea.

MARY SUE: În regulă. Am…

ADAMUS: Acela e Dave.

MARY SUE: Salut!

ADAMUS: Camera e chiar acolo!

MARY SUE: Oh, în regulă (râsete). Nu, eu…

ADAMUS: Poți vorbi cu Crash dacă vrei. E un tip drăguț.

MARY SUE: Am sentimente care nu știu de unde au venit – ei bine, stai o clipă.

ADAMUS: Oau, oau, oau, oau! Da! (Adamus chicotește)

MARY SUE: Nu trebuie să spunem asta. 

ADAMUS: Îhhhhhh!

MARY SUE: În regulă. Am sentimente pe care nu le indentific…

ADAMUS: “Pe care nu trebuie să le identific.”

MARY SUE: Nu trebuie să…

ADAMUS: Atât.

MARY SUE: …identific… 

ADAMUS: Punct! Atât!

MARY SUE: …cu realitatea asta.

ADAMUS: Atât. Da, doar… da, mulțumesc.

MARY SUE: În regulă.

ADAMUS: Da, sentimente pe care nu trebuie să le identificați. E puțin provocator la început pentru că sunteți precum: “Oaaaa! Simt ceva. Trebuie să pun o etichetă pe asta. Am nevoie să atașez o emoție și o judecată. Îmi place, nu-mi place? Ce înseamnă? Ce încearcă să-mi spună?” Nu.

Există o frumusețe într-un sentiment pe care-l primiți, și nu trebuie să-l identificați. Se va întâmpla natural, în scurt timp. Când nu încercați să-l identificați, el permite minții omenești să se extindă, să meargă la un nivel de conștiință mai înalt, pentru a-l întâlni. În loc să coboare acel sentiment la nivelul ei, ea se va deschide și se va extinde. Dar apoi aveți acel timp intermediar când nu există o identificare și pare foarte tăcut și gol, și apoi dintr-o dată se desface și e acest mare “uuooșș!” care vine peste voi. Nu încă în cuvinte sau imagini sau judecăți. E un mare “uuooșș!” și ați putea fi copleșiți de el, atât de frumos e. Apoi vine momentul în care nu vreți să-l identificați și spuneți: “Nu vreau să pun o etichetă pe asta. E atât de prețios și e cu totul al meu. Nu vreau să încerc să-l definesc sau să-l închid într-o cutie.”
 
MARY SUE: Da.

ADAMUS: În cele din urmă, mintea se va ridica la înălțimea situației și vă va oferi vreo definiție, dar nu o definiție închisă. E frumos. Într-acolo mergem.

MARY SUE: În regulă.

ADAMUS: Abilitatea de a comunica cu orice, fără a vorbi. Încă puteți s-o faceți verbal, așa cum fac eu acum, dar ce se întâmplă cu adevărat e chiar dincoace – fără vorbe. Cei mai mulți oameni – șșuittt! – trec direct peste ele, cel puțin deocamdată. Într-acolo mergem. Asta se întâmplă când voi – ohh, e așa de frumos – asta se întâmplă când – știți, unii dintre voi încercați să vorbiți cu copacii. Realizați cât de ciudat e asta? (câteva chicoteli) Nu, nu e (Adamus chicotește). Vorbiți cu copacii sau animalele sau ce-o fi, și încă folosiți limbajul uman. Încă vă folosiți gândurile sau emoțiile. Nu în felul ăsta funcționează comunicările. Nu e nevoie de nimic din toate astea. Deschide o întreagă lume nouă. Vă deschide simțurile. Deci, îmi place ce ai spus.

MARY SUE: Mulțumesc.

ADAMUS: Mulțumesc. Mulțumesc, Mary Sue.

Următorul. Ce e de luat din perioada coronavirusului? Hm? Da, ‘cine eu’ de acolo (Adamus chicotește).

JOEP: Cine, eu?

ADAMUS: Cine, eu?!

JOEP: Ei bine, la fel cum a spus Mary Sue. Chiar îmi place compania mea.

ADAMUS: Da. Tu, în general – te-ai simțit mereu relativ confortabil în propria ta companie.

JOEP: Mm hmm. Da.

ADAMUS: Câteodată prea mult (Joep chicotește), dar ce a fost diferit, de data asta?

JOEP: Ei bine, un lucru, m-am mutat în cele din urmă într-un loc al meu.

ADAMUS: Oh, bun, bun. Dar repetă asta spre camera de filmat. Ai făcut în cele din urmă ce?

JOEP: M-am mutat în cele din urmă într-un loc al meu.

ADAMUS: În regulă, însemnând ce?

JOEP: Pe multe niveluri.

ADAMUS: Mulțumesc. Vreau să spun, atât de des, din nou, credeți, cumva, ei bine, are propria lui casă, apartament sau ce-o fi, doar pentru sine. Nu, asta a fost simbolic, Joep, chiar a te muta în propriul tău loc.

JOEP: Da.

ADAMUS: Un loc cu care n-ai fost mereu confortabil, sau mai bine spus, pe care l-ai căutat mereu, când era mereu, într-un fel, chiar acolo. Dar a fost mai distractiv să cauți, pentru o vreme.

JOEP: Căutarea.

ADAMUS: Dar acum n-ai putut căuta pentru că totul era închis, atât în lumea exterioară cât și în lumea interioară, și atunci trebuie să mergi în propriul tău loc. Oau. Cum e locul tău?

JOEP: E grandios.

ADAMUS: Da. Bun. Și devine și mai grandios cu timpul.

JOEP: Și devine mai grandios. Da.

ADAMUS: Bun.

JOEP: Da, până la punctul în care nici măcar nu vreau să mai merg undeva.

ADAMUS: Și mulți dintre voi îl cunosc pe Joep din trecut, fiind aici în persoană sau online. Energia ta e diferită. Vreau să spun, total diferită. Așadar, te-a servit bine.

JOEP: Da, așa e.

ADAMUS: Da. Mulțumesc. Bun. Încă vreo doi. Ce luați cu voi din perioada coronavirusului, zis COVID. Salut, Vince.

VINCE: Salut! Ce mai faci?

ADAMUS: Sunt grandios (Adamus chicotește), ca întotdeauna. Ce mai faci tu?

VINCE: Fac bine.

ADAMUS: Nu-mi place răspunsul ăsta.

VINCE: Știu asta.

ADAMUS: Da (Adamus chicotește). Poți să ne prostești cu ceva aici, pentru o clipă?

VINCE: Corect.

ADAMUS: Hei, Vince, ce mai faci?

VINCE: Ohhh! (ei chicotesc) O poveste prea lungă de spus.

ADAMUS: În regulă.

VINCE: Dar mai întâi aș vrea s-o salut pe prietena noastră Beirta, o altă absolventă a excursiilor la Chartres și Karnak.

ADAMUS: Ok, minunat. Bun. Bun.

VINCE: Și ce am descoperit – și încă mă mai confrunt oarecum cu urmările – e că foarte puține lucruri merită timpul sau energia mea.

ADAMUS: Interesant. Însemnând?

VINCE: Ei bine, cum ar fi să găsești pe cineva care să vină și să spelele ferestrele.

ADAMUS: Corect (Adamus chicotește).

VINCE: Ele sunt încă acolo.

ADAMUS: Corect.

VINCE: Încă putem vedea lumina și întunericul.

ADAMUS: Oarecum. Da. Da. Da.

VINCE: Dar devin irascibil așa cum poți fi tu uneori, știi tu (câteva chicoteli).

ADAMUS: E un act. E doar un act.

VINCE: Ei bine, ăsta nu e un act! (Vince râde)

ADAMUS: Știi, o să trebuiască să aud despre asta când ajung diseară la Clubul Maeștrilor Ascensionați: “Da, te-au făcut irascibil.” (râsete) Irascibil?! Dintre toate cuvintele pe care le-aș folosi să mă definesc, irascibil nu e unul. Dar mergi mai departe, Vince. Ai dreptul la opinia ta greșită (mai multe chicoteli).

VINCE: Da, ei bine, cu siguranța am dreptul, și am opinii (ei chicotesc). Dar există multe chestii cu care pur și simplu nu merită să-ți bați capul.

ADAMUS: Asta așa e. Asta așa e. Chiar nu. Nu sunt deloc așa de importante.

VINCE: Și nu-mi lipsesc.

ADAMUS: Da, bun. Nu-s așa de importante. Nu e interesant că unul din fenomenele acestei întregi ere coronavirus – în special în Europa și în S.U.A. mai ales – deci treceți prin toate aceste momente dure și tot restul, și nu puteți găsi pe nimeni să facă nimic. Vreau să spun, fie că e aici în Colorado sau în oricare alt loc din S.U.A., în multe locuri din Europa, era uzual să găsești un spălător de ferestre aproape oriunde, și apoi ați avea ferestrele spălate, ce, o dată pe lună, știți voi, mă rog, dar acum nu puteți găsi pe nimeni. Ce s-a întâmplat? Au plecat oamenii ăștia?

VINCE: Au ajuns la aceeași realizare.

ADAMUS: Așa e! “M-am săturat să spăl ferestrele lui Vince. Am lucruri mai bune de făcut cu viața mea” (câteva chicoteli). E un fenomen social, căruia nici măcar n-au început să i se vadă semnele vizibile pentru studierea lui și a ce se petrece, și adevărul e că – asta e foarte ciudat, trebuie s-o trec prin Cauldre – nu sunt mai puțini spălători de ferestre decât au fost vreodată. E același număr de spălători de ferestre, într-un fel, dar pur și simplu nu-i poți găsi.

E timpul să aveți grijă de propria voastră casă. E un lucru foarte ciudat, deoarece, știți, pe un nivel foarte liniar, spuneți: “Ei bine, există același număr de ferestre și același număr de spălători de ferestre, ca atare, ar trebui să fie ușor să am ferestrele spălate.” Dar se întâmplă ceva în această fisurare a timpului și dintr-o dată, nu mai există spălători de ferestre disponibili, deoarece e timpul să contemplați cu adevărat ce e important sau să vă curățați propria casă, să vă spălați propriile ferestre, metaforic vorbind. Da. Vrea cineva să meargă la Vince și să facă puțină…? (câteva chicoteli). Mulțumesc, Vince.

Încă unul.

LINDA: (șoptește) În regulă.

ADAMUS: Încă unul. Ce iei cu tine din perioada coronavirusului?

JULIE: Cu siguranță să mă bucur de caleidoscop. Multă curgere și, pur și simplu, să-mi placă varietatea.

ADAMUS: Deci ești doctor.

JULIE: Îhâm.

ADAMUS: Și ce schimbări ai văzut în profesia ta?

JULIE: Atât de mult on-line. M-am întâlnit cu oamenii, afară. Pur și simplu, multă flexibilitate.

ADAMUS: Da. Mai haotic? Sau mai calm?

JULIE: Nu, calm.

ADAMUS: Calm. Îți place munca ta mai mult ca niciodată?

JULIE: Da.

ADAMUS: Bun. Bun. Așadar, cu ce-ai rămas, din nou, cum ai formula asta?

JULIE: Iubesc pur și simplu varietatea.

ADAMUS: Da, da.

JULIE: Și asta a adus, efectiv, mult mai multe oportunități.

ADAMUS: Potențialul pentru varietate.

JULIE: Îhâm.

ADAMUS: Da, absolut. Bun. Mai avem de dialogat cu încă unul. Mulțumesc mult, Julie.

LINDA: Ai spus încă unul?

ADAMUS: Încă unul.

LINDA: Încă unul. Ooh! Do-do, do-do. Do-do, do-do…

ADAMUS: Ooh! Ooh! Ooh!

LINDA: (continuă să mimeze coloana sonoră a filmului Fălci)… do-do, do-do.

ADAMUS: Dă târcoale. Uh-oh! Uh-oh! (Linda chicotește)

ADAMUS: Ce-ai luat din perioada coronavirusului, pentru tine personal.

LUCRETIA: Să-mi iau în stăpânire propria realitate.

ADAMUS: Să-ți iei în stăpânire propria realitate. Asta sună bine. Ce înseamnă?

LUCRETIA: Asta înseamnă că, în timp ce toți erau acasă, eu mergeam afară. Am zburat, având un întreg avion pentru mine, călătorind peste tot.

ADAMUS: Bine. În timpul coronavirusului?

LUCRETIA: În timpul coronavirusului, având cel mai epic timp al vieții mele.

ADAMUS: Unde te-ai dus?

LUCRETIA: Am mers în Hawaii, Sedona, California, New Mexico, Texas.

ADAMUS: Când erai în Sedona, s-a întâmplat ca cineva să spună (râsete): “Îl știi pe Adamus? Pe unde-a fost în ultima vreme?”

LUCRETIA: Chiar am pus un semn înainte să intru: “Nu-l cunosc pe Adamus” (multe râsete și câțiva aplaudă). “Mă aflu aici din propria mea voință!”

ADAMUS: Da, dar știi tu ce văd oamenii. Singurul lucru pe care-l văd e “Adamus.” Exact. 

LUCRETIA: Da!

ADAMUS: Da, da, da. Da. 

LUCRETIA: Nu. Aș fi mândră să spun că te cunosc.

ADAMUS: Știi, sunt un fel de...

LUCRETIA: Deci, am realizat că nu era realitatea mea.

ADAMUS: Întreaga carantină.

LUCRETIA: Toată treaba cu coronavirusul.

ADAMUS: Da.

LUCRETIA: Și am zburat peste tot, călătorind peste tot, conducând mașina.

ADAMUS: N-ai stat înăuntru și...

LUCRETIA: Oh, nu.

ADAMUS: … doar… oh, în regulă.

LUCRETIA: Nimic.

ADAMUS: Ai purtat mască?

LUCRETIA: Unde a trebuit, am purtat-o.

ADAMUS: Ești vaccinată?

LUCRETIA: Nu sunt ...nu.

ADAMUS: În regulă, n-am nicio problemă cu asta.

LUCRETIA: Să te îmbrățișez? Pot să te îmbrățișez?

ADAMUS: Da, nu-mi fac griji în privința asta. Cauldre ar putea să se îmbolnăvească bine de tot, dar… (râsete)

LINDA: Cauldre s-a vaccinat (ei se îmbrățișează).

ADAMUS: Mulțumesc.

LUCRETIA: Mulțumesc.

ADAMUS: Bzzzzz! (împungând-o în spate) În regulă, acum e vaccinată (ea chicotește). Vaccinare energetică. Da.

Oh, hai să vorbim despre vaccinare. Nu. Ce conspirație măreață. Ce modalitate măreață de a diviza omenirea chiar mai mult decât oricând. Și, știți, nu e nici măcar o chestiune medicală. Și, de fapt, voi merge atât de departe încât să spun că munca efectuată cu cercetarea medicală deschide porțile pentru noile specii de oameni pe planetă. Înțelegerea lucrurilor precum ARNm-ul și diferitele lucrări, mai ales când încep să intre în activitatea neuronică – nu activitatea nevrotică, ci neuronică – a minții. Fenomenal, uimitor.
 
Vaccinul, e el o conspirație? E la latitudinea voastră. E la latitudinea voastră. Dacă nu vreți să vă vaccinați, asta nu e o problemă. Dacă vreți să vă vaccinați, nu e o problemă. Adică, hai – Shaumbra, în cea mai mare parte, s-a mișcat dincolo de asta. E ceva de genul: Vom intra în acea luptă? Vom intra în acea chestiune? Chiar crede cineva că e o conspirație extraterestră sau a guvernului sau orice altceva? Vreau să spun, oameni buni, vă rog, avem treabă de făcut, nu jocuri de jucat pe planeta asta. Așa că să mergem mai departe. Bine. În regulă.  

Linda, unde eram? Am terminat cu partea asta.

LINDA: Oriunde vrei tu să fim. Unde vrei tu să fim.

ADAMUS: Bine. Să respirăm profund cu asta.

Ce ați luat cu voi din era coronavirusului, vă sugerez să scrieți o mică istorioară despre asta. Faceți un filmuleț acasă, faceți ceva. Veți fi atât de amuzați privindu-l peste câțiva ani. Au fost atât de multe care s-au mișcat pe planetă în acest timp, în cursul acestei perioade oarecum liniștite. Da, frustrantă pentru unii oameni și dificilă în privința relațiilor, dificilă dacă aveți copii la școală. Dar, una peste alta, ce vine ca rezultat al acestei perioade, schimbă planeta într-un mod pe care l-aș eticheta ca genial. Și genialitatea continuă, la fel ca predicția mea care spune că asta ar ține mult timp. Genialitatea… (Adamus chicotește)… genialitatea continuă. 

Să respirăm foarte profund cu asta. Hai să mergem mai departe către următoarea porțiune a acestui spectacol. Mă distrez mult prea tare. E bine să fiu din nou cu Shaumbra. Eram împreună, dar nu în felul ăsta.  


A doua Întrebare

Următoarea. Următoarea întrebare. Fii pregătită cu microfonul, dragă Linda. Ți-am spus că vei fi ocupată azi. Da, unde e microfonul? (Adamus chicotește în timp ce ea îl caută). Următoarea întrebare.

Există o mulțime de moduri diferite de a exprima asta, dar ce caută oamenii cu adevărat?  Ce caută ei cu adevărat? Ce răspunsuri? Știți, dacă vă uitați la asta chiar foarte filosofic, sunt în căutarea a ce? Ce caută oamenii cu adevărat în viață? Un fel de întrebare cu răspunsuri multiple. Simțiți în asta pentru o clipă. 

(pauză)

Ce caută ei cu adevărat? Și poate că nici nu știu măcar că sunt în căutare. Da.

LENA: Ne referim la oameni sau la Shaumbra? 

ADAMUS: Oamenii, în general.

LENA: Fericirea.

ADAMUS: Fericirea. Da, în regulă. O vor găsi vreodată?

LENA: Da, când vor fi realizați.

ADAMUS: Când vor fi – eh, în regulă. Asta duce la un lucru interesant. Ea a spus, da, fericirea, când ești realizat. Eu voi spune nu. Fericirea iese pe fereastră. E o căutare gen makyo. E un concept omenesc. Și, de fapt, merg până acolo încât să spun că întreaga idee de fericire a apărut în timpurile Atlantidei, odată cu centrul omenesc al plăcerii, declanșând acel centru al plăcerii pentru a face oamenii, lucrătorii, sclavii, să răspundă corespunzător. Fericirea e derivată din acel întreg lucru complex al centrului plăcerii. Și plăcerea ar putea fi mâncarea, sexul, drogurile, statul la televizor, indiferent ce. (Mai multe informații pe subiectul centrului plăcerii în seria Întrebați-l pe Tobias: Dependențele) 

Fericirea, conceptul e așa de greu de atins. Aș merge până acolo încât să fac o declarație foarte curajoasă: Uitați de ea! Și e în genul: “Aaa! Poftiiim?! Vreau fericirea!” Nu, n-o vreți. Înainte de toate, nu se întâmplă, nu în definiția tipică a fericirii.

Fericirea este, ce anume – a avea o casă cu trei dormitoare, doi copii, un cățel, o pisică și să lucrezi într-o nișă compartimentată? Nu. Asta nu e fericire, și asta au descoperit atât de mulți în timpul erei coronavirusului. Și ce dacă? Și ce dacă? Există lucruri mult mai importante decât să vă fie spălate geamurile. Adică, și ce dacă? A fost un fel de obstacol fals, și atunci oamenii au ajuns acolo, și au spus: “Rahat! Nu sunt fericit. Am o ipotecă, am o familie de care sunt responsabil. Am un câine care nu mă place și care face caca în casă tot timpul. Fericire?? Asta nu e fericire.” Apoi începeți să căutați o nouă fericire. Nu veți ajunge niciodată acolo. Nu veți ajunge niciodată acolo. Așa că, e doar părerea mea. Fii fericită. Nu-ți face griji. Fii fericită (câteva chicoteli).

Dar, nu, cred că ar trebui să aducem în discuție fericirea, fără ocolișuri, drept ceea ce e. E un fel de iluzie. E un morcov în fața omului. Ce e fericirea? Cuvântul ăsta iese din vocabularul vostru pe măsură ce intrați în Realizare. Iese pur și simplu. E ceva de genul, nu există fericire. Nu există tristețe. Asta nu înseamnă că totul e gol, înseamnă că ați mers dincolo de acești termeni foarte arhaici – tristețe și fericire. “Eu Sunt Cel ce Sunt.” Asta-i tot. Da, și în asta – comunicarea din asta – nu e doar “Eu Sunt Cel ce Sunt”, dar e mult mai mult aici.
 
Bine. Încă vreo doi. Ce anume urmăresc oamenii, ce caută? Ce răspunsuri? Care e marele mister?

ALICE: Sunt vreo două. Aveam de gând să spun confort.

ADAMUS: Confort, da.

ALICE: Dar apoi m-am gândit la oamenii care au fost abuzați și lucruri de genul ăsta, și poate ei caută doar ceva puțin mai...

ADAMUS: (întrerupând-o) Și, apropo, îmi place tricoul tău. Mi-ar plăcea unul.

ALICE: Mișto, nu?

ADAMUS: Da. Da.

ALICE: Cadou de ziua mea.

ADAMUS: Măsură mare (ea chicotește). Da.

ALICE: Poate doar ceva puțin mai bine. Nu e vorba despre noi, ci despre oameni, poate există doar – nu e fericire – ci: “În regulă, ei bine, ce anume e aici (pășește într-o parte), în comparație cu unde mă aflu, aici (pășește în cealaltă parte)?”
 
ADAMUS: Da. Asta e o observație excelentă.

ALICE: Așa pare.

ADAMUS: Și foarte adevărat. E doar “Puțin mai bine, puțin mai mult.”

ALICE: Da.

ADAMUS: Și apoi există acei doi pași înapoi.

ALICE: Mm hmm.

ADAMUS: Și apoi, în regulă, vom face poate trei pași înainte, un altul înapoi.

ALICE: Da. Poate azi o putem face.

ADAMUS: Și destul de curând dansezi și e ceva de genul înainte și înapoi (Adamus chicotește). Dar, da, puțin mai bine. Și cât de trist, să-ți petreci toată viața doar puțin mai bine, puțin mai mult circ, puțin mai multă bere. Și apoi ce?

ALICE: Mori (ea chicotește).

ADAMUS: “Da, mi-am consumat toată viața doar încercând să fiu gradual, mai bine. De ce n-am aruncat-o pur și simplu în aer și să vreau toată chestia? Gradual, mai bine. Și pe deasupra, oh, în acea viață acumulasem toată karma cu acei oameni din viața mea care mi-au făcut-o mizerabilă, sau nu se putea mai prost. Și acum, trebuie să mă întorc și să-mi petrec o altă viață cu ‘ei’.” (Alice chicotește) Îi știi pe “ei.” Mereu se vorbește de “ei.” Cine sunt ei?  E tot ce nu sunteți voi. Tot ce nu sunteți voi. Deci, îmi place asta. Bun răspuns.

ALICE: Mm hmm.

LINDA: (șoptește) Mulțumesc.

ADAMUS: Ce caută oamenii?

LINDA: M-ai înjurat? (către Diane)

DIANE: Nu! (câteva chicoteli) Nu. N-aș face-o niciodată (râsete). Aveam de gând să spun control.

ADAMUS: Da. Oh, da, pentru că atunci ei pot fi mai fericiți dacă au control.

DIANE: Da, că ei nu sunt o victimă, că circumstanțele exterioare nu le vor schimba viețile. Ar putea fi în mai bine sau în mai rău, dar un simț al controlului.

ADAMUS: Cine îi controlează pe ei?

DIANE: Cine îi controlează?

ADAMUS: Mm hmm.

DIANE: Ei cred că...

ADAMUS: Percepția lor despre cine anume îi controlează.

DIANE: Lucruri în afara controlului lor.

ADAMUS: Care ar fi lucrul numărul unu pe care oamenii îl pun pe seama controlului din viața lor? 

DIANE: Lucrul numărul unu?

ADAMUS: Da. Adică, există multe lucruri, și nici unul dintre ele nu funcționează cu adevărat, dar...

DIANE: Dumnezeu?

ADAMUS: Dumnezeu. Știi, Dumnezeu, pentru cei mai mulți oameni e cumva străin de ei, nu e prezent. Știi tu, în genul ‘conducerea nu e disponibilă’ (Adamus chicotește). E plecată undeva în altă parte. Știi, dar cine administrează casa? Taxele, probabil. 

DIANE: Da.

ADAMUS: Guvernele.

DIANE: Aveam de gând să spun guvernul.

ADAMUS: Știi, adică, poți scăpa într-un fel de guvern. Doar de taxe nu poți scăpa.

DIANE: Nu.

ADAMUS: Știi, taxele...

DIANE: Încerc de ani de zile (ea chicotește). 

ADAMUS: Știu! (unii chicotesc). Și familiile. Cei mai mulți oameni nu vor admite asta, dar familiile lor exercită o cantitate enormă de control în viața lor, pentru că e vocea familiei cea pe care o aud în capul lor – mama lor, tatăl lor sau frați/surori ori indiferent cine – spunând: “N-ar trebui să faci asta” sau “Trebuie să faci asta. Trebuie să să devii mai bun.” 

DIANE: Mm hmm.

ADAMUS: Ăsta e, deci, un mare factor de control. Da. Și joburile. A trebui să muncești la un job. De câte ori, de-a lungul anilor, i-am auzit pe Shaumbra spunând: “Ei bine, trebuie să muncesc să-mi plătesc facturile.” Doar dați-le un pistol cu apă chiar acum. Și e ceva de genul, chiar? Într-adevăr? Asta e conștiința voastră, că trebuie să mențineți acea cale mizerabilă, plicticoasă, că trebuie să aveți un job care nu vă place, încât să puteți plăti un apartament care nu vă place, pe care îl deține altcineva, care vă cere și o plată în schimb?…dați-o naibii. Dar, bun răspuns. Mulțumesc. Controlul.

DIANE: În regulă.

ADAMUS: Încă unul și apoi voi trece la răspunsul meu.

LINDA: Vezi vreun voluntar? Victime? Ooh! Sfinte Sisoe! (câteva chicoteli)

ADAMUS: Da, Joseph.

JOSEPH: Mulțumesc.

ADAMUS: Bine ai venit, apropo. Mă bucur să te văd din nou. A trecut destul de multă vreme. Destul de multă vreme. Câteva vieți, în orice caz. Da. Bine.

JOSEPH: Mulțumesc.

ADAMUS: Ești amabil să te ridici?

JOSEPH: Da.

ADAMUS: Da.

JOSEPH: Cred sau simt că oamenii, ei caută mai întâi cunoașterea sau puterea, și apoi, după asta, ei trec la control. Cred însă că ceea ce caută cu adevărat, e ceva care să conteze pentru ei. 

ADAMUS: Ceva care să conteze. Da, da.

JOSEPH: Ei vor ceva care să conteze, și de fapt nu contează.

ADAMUS: Da. Ei vor ceva din pasiune care ar face o diferență, ceva real într-un fel, plin de semnificație. Dă-mi un număr, doar inventează ceva, însă ce procent din populația lumii are cu adevărat ceva, vreau să spun, ceva care chiar contează? Nu, știi tu, doar genul ăla de lucru, o mașină în garaj, ci ceva care chiar contează.

JOSEPH: Trei la sută.

ADAMUS: Isuse, asta e destul de exact! Da, asta-i destul de aproape. Nu mulți, știi tu, și mult din asta ei bine, amintiți-vă cam cum era când vă aflați în vechea voastră pasiune și apoi a dispărut, și a fost un adevărat iad. Dar v-ați întors în noua voastră pasiune și e total diferit. Dar cei mai mulți oameni, ei caută ceva care să conteze, care e foarte semnificativ. Ei încearcă să-l găsească în orice, începând cu familiile lor, de obicei, și apoi încearcă să-l găsească în jobul lor, profesia lor sau încearcă să-l găsească în religia lor. Oh, doamne (Joseph chicotește), și foarte puțini au cu adevărat ceva care să conteze. Ce spui despre tine? 

JOSEPH: Singurul lucru pe care l-am găsit să conteze este existența mea și asta e o experiență de trăit.

ADAMUS: Da. Bine. Și, de obicei, aș fi acuzat pe cineva de makyo și aș fi spus: “Ei, hai, ăsta e un clișeu pe care-l folosești.”  În cazul tău, nu e. Orice faci acum, continuă s-o faci.

JOSEPH: Mulțumesc.

ADAMUS: Vreau să spun, direcția pe care ai ales-o pentru tine, modul de viață pe care l-ai ales, continuă cu el. Bun.

JOSEPH: Mulțumesc.

ADAMUS: Mulțumesc.

Așadar, ce caută oamenii cu adevărat? Mulțumesc, dragă Linda. Poți să iei o pauză, te rog. Vrei o cafea?

LINDA: Nu, mulțumesc, domnule.

ADAMUS: Nu, pot să manifest una, uite-așa (poc!) Da! (Adamus chicotește, “pocnind” din degete către Kerri care se ridică să facă o cafea). Mulțumesc, Kerri. E atât de dulce. Cred că se cuvine să-i oferim lui Kerri niște aplauze sănătoase pentru toate… (publicul aplaudă). Și, oh – oh, iat-o! Da (Adamus bate din palme și mai mulți oameni din public aplaudă). Și, oh, cum mă tolerează ea. În regulă. 

Oamenii, ce caută ei în viață. Într-un fel, ați atins subiectul – un scop, o pasiune. Cineva ar spune în general, filosofii ar spune – am terminat pentru moment, poți să încetezi să-i orbești (luminile din zona publicului se sting). Așadar, cineva ar spune, filosofii ar spune “sensul vieții”, însemnând că oamenii caută un sens. Mulți dintre ei o fac, într-un fel. Poate o dată la cinci, șase ani ei ar putea să se gândească la asta circa cinci secunde: “Care e sensul vieții?” și apoi trec mai departe.

De fapt, frumusețea coronavirusului, chiar a oprit mulți oameni – i-a pus pe pauză, cu alte cuvinte – și ei și-au oferit un moment să spună: “Care e rostul?” sau “Pentru ce sunt aici?” Au existat multe întrebări din astea. Știți, noi le primim din când în când. Măsurăm într-un fel aceste lucruri sus, în tărâmurile noastre. Au existat mereu câteva, dar au fost pasagere, doar pentru o clipă, știți voi: “Ce fac eu aici? Eh, eh. Noi nu punem întrebările astea.”

Au existat multe de genul ăsta în timpul coronavirusului. “Ce fac eu aici? Care e sensul? Care e scopul? Ce se întâmplă? De ce mă aflu în serviciul ăsta mizerabil?” sau “Acum sunt cu soțul/soția sau cu partenerul/a tot timpul. Tot timpul.” Și s-au petrecut mai multe lucruri. Unii oameni au realizat cât de mult iubesc acea persoană. Alții au realizat cât de mult nu îi suportă, o secundă în plus. Dar apoi au făcut separarea pe care ar fi trebuit s-o facă cu ceva vreme în urmă și au spus: “Noi am încheiat. Îmi pare rău, dar s-a terminat.” Lucrurile care s-au întâmplat au fost fenomenale. Pfiu! Nici măcar nu pot începe să descriu, dar înapoi la subiect.

Foarte puțini oameni caută vreodată cu adevărat sensul vieții. Și, în cele din urmă, răspunsul meu ar fi că oamenii caută într-adevăr cum să trăiască. Sensul vieții, foarte frumos, dar de fapt e ca fericirea. Nu-l veți găsi niciodată. Nu există un sens în viață, îmi pare rău s-o spun. Știu că asta e într-un fel precum a trage covorul de sub picioarele multor oameni. Nu există. Vreau să spun că nu există vreun mare sens al vieții. Nu e un mare test prin care trebuie să treceți. Vă aflați aici, pur și simplu ca să experimentați. Poate că ăsta e sensul vieții, dar atunci îl abordați dintr-o perspectivă greșită.  

Mergeți să înotați în lac vara, într-o zi călduroasă, pentru a experimenta răcoarea apei și cum e doar să vă cufundați în ea. Nu există mult înțeles în asta. Care e rostul de a sări într-un lac? (câteva chicoteli) Nu știu, ca voi să puteți înota cu peștii. Cine știe? E într-un fel ca viața. Nu există mult înțeles. Unii oameni chiar s-ar supăra pe mine că spun asta. Dar nu, e vorba despre experiență. E vorba despre a sări pur și simplu înăuntru ca să vezi cum este, și apoi să vezi dacă mai poți, la naiba, să ieși (Adamus chicotește). Adică, să vezi dacă poți ieși. 

Spun, așadar, că ce caută oamenii cu adevărat este cum să trăiască și ei au căutat răspunsurile mult, mult timp, cum să trăiască. Ei au căutat studiind foarte mult, poate mergând la școală, ascultând sfaturile altora, prin încercare și eșec, prin a spune: “În regulă, nu mi-a plăcut acea experiență. Îmi place asta.” Așa că, știți voi, ei încep să încerce să creeze acel tipar pentru cum să trăiască. Însă chiar nu știu pe nimeni care a ajuns cu adevărat acolo, vreau să spun, cum să trăiască, adică în acel sens, cumva liniar al lucrurilor. Nu e ca și cum îi poți da cuiva o carte sau, acum, un curs cloud – “Iată aici cum să trăiești. Iată ghidul de supraviețuire pe planetă.” Nu există un singur răspuns.  

Dar asta mă duce la unul dintre cele mai importante subiecte ale zilei, și aveam câteva… ooh! Iată aici cafeaua ta. Mulțumesc, Kerri. 
 
LINDA: Oh! Mulțumesc mult.

ADAMUS: Și Linda, ai vrea o gură din chestia asta a mea de-aici? Da (oferindu-i niște desert).

LINDA: De ce ești așa drăguț?

ADAMUS: Ăsta sunt eu cel adevărat (câteva chicoteli). Adică, celălalt Adamus, care obișnuia să apară, era diabolicul meu frate geamăn (mai multe chicoteli). Ăsta e adevăratul Adamus (Adamus chicotește). De ce sunt atât de drăguț? Pentru că am reușit să scăpăm de makyo. 

LINDA: În regulă, da.

ADAMUS: Am reușit să spunem la revedere celor care într-adevăr nu erau aici pentru Realizarea lor întrupată, pentru a rămâne pe planetă ca Maeștri. Acum pot să mă relaxez, pur și simplu.

LINDA: Oh!

ADAMUS: Da, știi...

LINDA: Uuf! Uuf! Uau.

ADAMUS: … voi, toți cei care ați rămas, toți cei care sunteți aici acum, ăsta e grupul autentic.
 
LINDA: Uau!

ADAMUS: Acum pot fi Adamus cel drăguț.

LINDA: Uau!

ADAMUS: Da, da (câteva râsete).

LINDA: Uau!

ADAMUS: Așadar, i-am cerut lui Cauldre...

LINDA: Uau! (Adamus râde)

ADAMUS: I-am cerut lui Cauldre să pregătească câteva slide*-uri, pentru că vreau să subliniez o idee aici. Așa că, dacă am putea afișa asta. 
*n.tr.: în română, ‘pagină’ – într-un program de prezentare grafică pe calculator


Viața Shaumbrei

Oamenii caută modul în care să trăiască. Și acum o să întorc asta către Shaumbra. Nu, nu. Mulțumesc. Nu, nu. Oprește asta! Oprește asta! Primul slide (e o mică zăpăceală în a afișa slide-ul potrivit). În regulă. Fie asta, fie îi vom da Lindei tabla de scris.

LINDA: Fii atent.

ADAMUS: Oamenii caută cum să trăiască și acum am adaptat cumva asta la Shaumbra, la viața Shaumbrei. Foarte simplu.

În primul rând, îmbrățișați-vă energia cu pasiune curajoasă.

Asta-i foarte important. E energia voastră. E cântecul sufletului vostru. Ați negat că e a voastră. Spuneați: “E în afară, acolo. E altceva. Nu e a mea. Trebuie să mă adaptez la energia care e acolo." Nu. E timpul să vă îmbrățișați energia cu pasiune curajoasă.

Vreau să spun, asta-i problema, a găsi ceva, a găsi scopul și sensul. E vorba de energia voastră. Și când spun pasiune curajoasă, nu putem merge în vârful picioarelor în asta, nu prea bine. Veți fi dați peste cap foarte tare. Așadar e timpul să fiți curajoși cu propria voastră energie. Și chestia e că nu e energia altcuiva. Nici măcar a lui Dumnezeu. E energia voastră. De ce să n-o acceptați, să v-o asumați cu curaj? Nu înseamnă a lua decizii importante, de genul: “Oh, mi-e teamă să fac asta.” Să începem cu elementele de bază. Îmbrățișați-vă curajos energia, toată, cu pasiune și trăiți așa. Foarte simplu.

LINDA: Adamus, voi dispărea, pentru că pantalonii mei albi...

ADAMUS: Eiii! În regulă, mulțumesc.

LINDA: …blochează literele.

ADAMUS: Mulțumesc. Ha, mulțumesc. Eram așa pe val. Unde rămăsesem? Și dacă nu credeți că e cu adevărat energia voastră, dacă nu credeți că e – cei mai mulți de fapt nu credeți; aveți aici un concept frumos, “energia voastră, conștiința voastră, la-di-da.”

Punct important de asemenea, voi strecura – acum că am fost întrerupt, mă voi întrerupe singur – există conștiință, și asta înseamnă conștiență, și există energie, și ele sunt total separate. Nu sunt amestecate. Nu sunt unul și același lucru.

Conștiința nu e energie și, vă rog, nu vă lăsați induși în eroare sau distrași. Există alții care – încerc să spun asta politicos – urmează cumva ceea ce facem noi. Ei n-o înțeleg, încă. Sunt încă în stadiul de conștiință, conștiență, în care se gândesc că energia și conștiința sunt același lucru. Nu sunt. Nu sunt. Vor exista – și există deja – niște “metafizicieni” care n-au ajuns încă să înțeleagă. Și vă rog, Shaumbra, nu vă zăpăciți.

Conștiința este conștiență. Asta-i tot ce e. Nu conține nimic altceva, și acum nici nu doriți să conțină altceva. Ea este pură. Este Eu Sunt-ul, și nu conține energie. Nu conține istorie. Nu are judecăți sau opinii. Este: “Eu Sunt Cel ce Sunt.”

Apoi, există energia, și e separată. Acest lucru vă permite să vă jucați în energie fără să distrugeți conștiința (Adamus chicotește). Păstrează conștiința în starea ei cea mai pură. Așadar, vă rog, nu vă lăsați distrași. Înapoi la subiect.

Dacă nu credeți că e cu adevărat energia voastră – multora vă plac cuvintele, dar nu sunteți încă acolo. E în genul: “Ei bine, în regulă, știu ce se spune, dar n-o înțeleg. Pentru mine, e încă ceva din afara mea.” Dacă așa stau lucrurile, cum se întâmplă cu atât de mulți Shaumbra, îmbrățișați-o chiar mai curajos, și mai cu ardoare.

Nu începeți să porniți în aceste călătorii intelectuale: “e energia mea, nu e energia mea.” Scufundați-vă în ea. Acceptati-vă energia. Sunteți voi. E comunicarea, cântecul sufletului vostru. Sunteți voi, în întregime. Îmbrățișați-o. Scufundați-vă în ea. Nu vă fie frică de ea. Nu vă va răni. Nu vă va răni. E energia voastră și e timpul s-o îmbrățișați cu pasiune, cu curaj. Din nou, nu spun că acum e momentul luării deciziilor. Asta vine mai târziu când alegeți lucruri în viață. Acum începeți cu elementele de bază. Îmbrățișați-o.

Cum faceți asta? Respirați profund și lăsați acea energie să intre și îi dați voie cu pasiune, în genul: “Aleg viața! Ăsta sunt EU! Asta e energia mea! O voi respira înăuntru! O voi trăi! Voi înceta să fiu un șoricel timid, fugind de toate. Voi fi acel mare elefant din cameră despre care se vorbește acum. Îmi voi îmbrățișa energia cu ardoare.” E foarte simplu. E foarte simplu, și atunci înțelegeți cu adevărat cum să trăiți. Cum să trăiți.

Așadar, dacă adunăm totul la un loc, mai avem o parte: și apoi faceți dragoste cu energia voastră. Faceți Cha-cha cu energia voastră. Știți, deveniți intimi cu energia voastră și veți descoperi că aceeași energie va face dragoste cu viața voastră. Faceți dragoste, adică iubiți-o. Aduceți-o înăuntru. Nu vă rețineți. Faceți dragoste. Și n-am spus doar să vă iubiți energia. Am vrut acel: faceți dragoste. Fiți cu ea. Și apoi urmăriți cum ea vă iubește viața. Adică ea sunteți voi. Sunteți voi făcând dragoste cu voi. Și energia – eh, nu așa ciudato (niște râsete). Ei bine, ar putea fi așa (Adamus chicotește). Faceți dragoste, fiți intimi cu energia voastră în orice mod senzual și apoi priviți cum ea vă iubește viața.

Lucruri simple, foarte simple, le punem într-o singură afirmație acum: Îmbrățișați-vă energia cu pasiune curajoasă. Dacă nu credeți că e cu adevărat energia voastră, îmbrățișați-o mai curajos și mai cu ardoare decât oricând. Faceți dragoste cu energia voastră și ea va face dragoste cu viața voastră.

E foarte simplu. Foarte simplu. În regulă. Vă mulțumesc.

Să respirăm profund cu asta.

Ce caută oamenii? În cele din urmă, cum să trăiască. Cum să trăiască. Adică, uitați-vă la toate cărțile de auto-ajutorare din librării. Ei bine, nu mai există librării, însă e vorba de cărți de auto-ajutorare. Ei caută cum să trăiască. În ce vă privește, Shaumbra, cum să trăiți? Îmbrățișați-vă energia, curajos. Nu intelectual. Îmbrățișați-o curajos.


Iubirea

Acum, iar Cauldre îmi spune că mă lungesc, dar a trecut ceva timp. Vreau să vorbesc câteva clipe despre iubire. Nu vorbesc prea mult despre iubire. E un cuvânt pe care Cauldre îl are pentru asta: Momeala bunicii. Momeala bunicii, însemnând că, știți, venim aici și putem vorbi despre iubire și lucruri superficiale și despre iubirea reciprocă, și e în genul: hai, serios? E ieftin (Adamus chicotește) și de proastă calitate.

Iubesc iubirea, iar când am început cu Shaumbra n-am vorbit despre ea și, până acum chiar n-am vorbit prea mult despre ea. Cu toate astea – o mică plasare de produs aici – am avut câteva sesiuni nemaipomenite în Franța, acum câțiva ani. Am îmbătat întregul grup într-o noapte și (cineva spune “Uau”) – nu, am făcut-o. A fost minunat. Au fost câteva sesiuni nemaipomenite, Misterele Iubirii.* Aș sugera asta pentru Spotlight.** La jumătate de preț, cu complimentele lui Adamus. Un material minunat.
* Acest produs va fi disponibil cu o reducere de 50% în luna august 2021.
** Rubrică din Revista Shaumbra, pentru aducerea în atenție a unui material mai vechi.

Lucrul cu adevărat interesant, e că iubirea a fost experimentată pentru prima dată aici, pe această planetă. Nicăieri în altă parte.

Sufletul vostru nu cunoștea iubirea. Ce numiți Dumnezeu sau indiferent cum, habar n-avea. De unde să știe Spiritul? Adică, de unde să știe Spiritul până când voi n-ați experimentat-o. A fost experimentată pe Pământ, pentru prima dată în întreaga creație, chiar aici pe Pământ. Asta face Pământul, cumva special. De aceea mă supăr când acești oameni vorbesc despre aceste ființe extraterestre din spațiu, venind pe Pământ și spunându-vă cum să vă trăiți viața. În primul rând, habar n-au. În al doilea rând, ei încearcă să învețe de la voi. Sonde extraterestre, vehicule aerospațiale extraterestre sau indiferent ce, sunt aici pentru un singur motiv. Au auzit despre acest lucru numit iubire și vor să afle mai multe despre asta. Cercetează, taie, taie în felii, taie în cuburi, intră în creier, încercând să afle: “Unde e iubirea asta? Unde e? E aici? E – oh, e aici sau prin jur?” Nu. E un simț.* Poate că e cel mai frumos dintre toate simțurile, care n-a existat niciodată până când oamenii nu l-au experimentat pentru prima dată, pe Pământ. 
* Mai multe despre simțuri în Viața Maestrului 4 – Senzualitatea

Vă voi cere să ieșiți din creierul vostru pentru o clipă. Prima dată când ați experimentat iubirea ca om pe această planetă, simțiți asta pentru o clipă. Nu în această viață. A fost acum mult timp.

(pauză)

Prima dată când ați simțit iubirea, și nu vă faceți griji cu privire la detalii.

(pauză)

Cum s-a simțit?

(pauză)

Vești bune, vești proaste. Ați simțit iubirea, și n-a existat niciodată ceva asemănător pe care să-l fi experimentat, oriunde în tărâmurile angelice. N-ați avut iubire, nicăieri, și iubirea v-a atins și v-a schimbat profund.

Vestea proastă – ați experimentat iubirea și ați spus: “Vreau să rămân pe această planetă mult, mult timp pentru a continua să experimentez iubirea.” (Adamus chicotește) Îmi pare rău, dar asta ați spus.

E atât de frumoasă, și n-am vrut să vorbesc despre asta până acum, și se leagă atât de mult de tot restul, acum. Se leagă de comunicații și energie și tot restul. Dar iubirea, a fost experimentată mai întâi aici.

Acum ne mutăm într-o înțelegere cu totul nouă a iubirii. Prima dată când ați experimentat cu adevărat iubirea, cu atâtea vieți în urmă, a fost copleșitor. V-a atins sufletul. Oh, într-un fel, sufletul vostru nu cunoștea iubirea. Ea v-a atins sufletul și acel suflet, uuușșșt s-a deschis instantaneu cu acea experiență a iubirii.

Din nefericire, în multe feluri, iubirea a fost diminuată, comercializată, degradată, abuzată și știți asta. Știți, atunci când părinții voștri spun: “Acum îți voi trage o mamă de bătaie, pentru că te iubesc,” nu prea funcționează. Nu e în concordanță cu acea primă experiență de iubire pe care ați avut-o pe planetă. E ca și cum, astea două nu sunt același lucru. Și atât de des oamenii vă spun că vă iubesc, dar apoi sunteți înjunghiați în spate sau, cât, o săptămână mai târziu, îi spun vecinului de alături sau lăptarului că-l iubesc, și parcă n-are niciun sens. Nu înseamnă nimic. Și totuși, frumusețea e că ați avut acele experiențe de iubire. Da, uneori cu greutățile care vin odată cu ea, dar tot ați avut experiența aceea de a iubi.

Priviți la toate celelalte tărâmuri, la toate celelalte ființe cu suflet care n-au fost niciodată pe această planetă; n-au avut asta. Iubirea nu e un simț dominant în cosmos. Nu e. De aceea oamenii se aliniază pentru a veni pe planeta asta, oricât de nebunesc ar părea. De ce ar sta la rând pentru tot ce li se va întâmpla? De-asta stau la rând, să experimenteze iubirea.

Voi sunteți învățători ai iubirii. Ați predat-o în alte vieți. Ați predat-o în tărâmurile Apropiate Pământului, dar lucrul cel mai dificil în a preda despre iubire, e că nu puteți s-o faceți. O puteți experimenta și puteți comunica acea energie a experienței, nu doar în cuvinte, ci în adevărata comunicare a sufletului. O puteți comunica, dar s-o predați, nu. Cum ați putea preda iubirea? Cum ați preda iubirea? Se spune că te îndrăgostești.* Nu planifici să fii îndrăgostit.
n.tr.: în original ‘fall în love’, expresie, tradusă cuvânt cu cuvânt: cazi în dragoste

Acum, cu Shaumbra, ne mutăm la un nivel cu totul nou după coronavirus, de a vă iubi pe voi. De a vă iubi pe voi. E dur și foarte, foarte puțini au făcut-o vreodată. Experiența pe care o veți avea, de a vă iubi cu adevărat pe voi, depășește chiar și prima experiență a iubirii pe această planetă. Merge dincolo de asta. Copleșirea… (Adamus oftează) E greu până și să spui cuvintele, dar voi o puteți simți, ceea ce comunic eu. Nu vorbim despre a învăța să vă iubiți pe voi; vorbim despre a intra curajos în energia voastră, a intra cu pasiune în energia voastră și a vă iubi pe voi înșivă.

A vă iubi pe voi are un fel de conotații ciudate pentru unii oameni. Se presupune că n-ar trebui să vă iubiți pe voi, sau că ar trebui să-i iubiți pe alții mai întâi, sau știți, iubirea de sine e ceva, cum ați spune, cam narcisist. Nu e. Vă rog să lăsați deoparte toate aceste concepte.

Această planetă Pământ, întregul motiv pentru [existența] planetei Pământ a fost să se ajungă la o înțelegere a conștiinței și energiei, conștiința voastră în relație cu energia. Întregul motiv a fost acela de a elibera energia tuturor ființelor cu suflet din cosmos, care era aproape ca blocată pentru totdeauna. S-a făcut. Familiile spirituale s-au desființat pentru că energiile se mișcă din nou. O nouă înțelegere a conștiinței și a energiei și, vă rog, nu le puneți pe cele două împreună chiar acum. Asta e ceva pentru mai târziu, dar nu s-a făcut niciodată, niciodată, nicăieri.

Ajungeți la o înțelegere a conștiinței și energiei și misiunea e îndeplinită, pentru că au făcut-o suficient de mulți pe planetă și acum, asta va radia către ceilalți. Ei vor începe s-o facă.

Acum, Shaumbra, ne mutăm la nivelul următor, iubindu-vă curajos, cu ardoare. N-a existat iubire nicăieri altundeva până când oamenii n-au venit aici, iar oamenii n-au venit aici pentru iubire. Au venit aici pentru conștiință și energie. Dar unul din lucrurile pe care nimeni nu le-a prevăzut, nici măcar eu – nimeni n-a prezis, nimeni n-a avut habar, nu exista nici măcar o bănuială despre ce s-ar întâmpla când îngerii ar veni pe această planetă – și asta a fost iubirea. Sufletul n-o știa, Eu Sunt-ul n-o știa, nimeni n-a știut-o. A fost cel mai măreț lucru care a venit vreodată de pe această planetă. Conștiința și energia, sigur. Este un lucru dat. Iubirea? Nimeni n-a știut.

Acum vom intra în iubirea de sine. Va avea colțurile sale întunecate și drumuri accidentate. Va aduce amintiri, poate nu atât de plăcute, dar o vom face curajos și cu ardoare, astfel încât să puteți ajunge, ați putea spune, la următorul nivel al experiențelor voastre pe această planetă – a vă iubi pe voi înșivă. E atât de frumos și e atât de simplu. Dar sunt atât de multe lucruri care vă pot distrage.

Să ne oferim un moment cu o muzică de merabh, pentru a începe călătoria noastră ca Shaumbra, în iubirea de sine.


Merabul Iubirii de Sine

Unii vorbesc despre asta, iubirea de sine. Ascult ce spun – și Cauldre se supără pe mine acum.

(începe muzica)

El spune că n-ar trebui să desconsider alți oameni care fac alte lucrări. De ce nu? Hă! Hei, am microfonul (câteva chicoteli).

Nu, îi verific uneori pe câțiva dintre aceștia când își țin cursurile despre iubire și, e ca și cum ei nu – până nu înțelegi energia și conștiința, cum poți măcar să vorbești despre asta? Și, știți, presărând praf de zahăr peste toate lucrurile, asta nu e iubire. Asta nu e iubire. Iubirea nu e doar o grămăjoară de praf de zâne.

Prima dată când ați experimentat iubirea pe această planetă – și nu contează, Lemuria, Atlantida, Egipt, nu contează – vă voi ruga acum să respirați asta înăuntru, fără să cunoașteți vreun detaliu despre ea. N-aveți nevoie.

E o comunicare în acea primă experiență a iubirii.

Și e un mister în ea. Ea v-a schimbat.

Mai târziu, și alți oameni au ajuns să experimenteze iubirea, și acum iubirea e un lucru obișnuit.

Iubirea, modul în care oamenii o folosesc, eu spun că e prozaică, fără multă senzualitate adevărată. Nu critic iubirea. Spun doar că vom merge la un nivel diferit.

Acea primă oară când ați experimentat iubirea, simțiți-o fără a fi nevoie să știți detalii.

Simțiți-o pentru o clipă. Oh!

(pauză)

Atât de mulți dintre voi, în acel moment în care ați simțit și experimentat iubirea pentru întâia oară și, poate, dacă erați cu o altă persoană, ea nici măcar n-a simțit același lucru. Dar voi ați simțit-o și: “Oh! Trebuie să mă întorc la familiile mele angelice și să le spun despre acest lucru, dar cum să-l descriu? Trebuie să mă întorc acolo și trebuie să le spun tuturor îngerilor din întreaga existență despre acest lucru, iubirea.”

Și acum, aici, stând cu toți acești Maeștri, Maeștrii care sunteți, ați avut o mulțime de experiențe cu iubirea. Unele pe care ați vrea să le uitați. Câțiva dintre voi, care treceți acum prin divorțuri, spuneți: “Oh, da. Oh da."

Hai să ducem asta către o experiență mai expansivă și acum, să deschidem curajos ușile către a vă iubi pe voi.

(pauză)

Cam la fel ca melodia, afinitatea și comunicarea, asta creează realitatea. Afinitatea, iubirea și să vă acceptați pe voi. Să vă acceptați total pe voi și apoi comunicarea, energia voastră, asta e.

A te iubi pe tine nu e ceva ce poți exersa, studia, repeta.

Nu vine când spui: “Am scăpat de toate obiceiurile mele proaste. Sunt într-adevăr o persoană drăguță." Nu vine așa.

Vine când respiri profund și te accepți pe tine însuți.

Voi face încă un pas în asta, pe măsură ce intrăm acum în următoarea etapă a Shaumbrei. Experiența iubirii de sine nu va fi doar de către voi, doar voi. Adică, e iubire de sine, desigur.

Ce veți experimenta este iubirea sufletului vostru care n-a cunoscut iubirea până când voi n-ați experimentat-o. Dar acum o cunoaște. Iubirea sufletului vostru.

Oamenii vorbesc mereu despre felul în care sufletul vostru vă iubește cu adevărat. Nu, nu, nu. Sufletul nu știa despre iubire. Dar acum, în înțelepciunea care a fost adusă sufletului, el cunoaște iubirea și… (Adamus oftează)... vrea să împărtășească asta cu voi.

A învățat despre iubire de la voi, și acum vrea să împărtășească asta cu voi.

Iubirea din trecutul vostru, din toate viețile voastre, el vrea să împărtășească asta cu voi, iubirea sa, și viitorul.

Ce timp prețios în care trecem dincolo de ceea ce ne-am propus vreodată să facem atunci când am venit aici pe Pământ. Ce timp prețios. Și pentru voi, omul, în experiență, care ați descoperit de fapt iubirea, acum e momentul s-o primiți de la voi înșivă.

Respirați foarte profund.

Iubire de sine. Nu e vorba doar despre omul care se uită în oglindă spunând: “Te iubesc, minunatule” (câteva chicoteli). Nu, nu.

E vorba despre a lăsa sufletul, trecutul, viitorul, Maestrul, a lăsa acum fiecare parte din voi să vă arate cât de mult vă iubește. Asta e iubirea de sine.

Nu doar voi trezindu-vă dimineața spunând: “Sunt bine, sunt frumos/frumoasă. Mă iubesc." Nu, e despre a primi iubirea acum.

Sufletul vostru vrea cu adevărat să vă arate asta și vrea să danseze în experimentarea ei, cu voi.

Să deschidem acest nou capitol pentru Shaumbra.

Să respirăm foarte profund.

Ce lume nebună. Ce lume ciudată. Prin ce epocă tocmai am trecut, iar acum ne lansăm în, aș spune, adevărata pasiune – cum este să cunoști iubirea Sinelui?

Bănuiesc că vom avea drumuri un pic accidentate pe parcurs. Va dezgropa vechiul rahat. Vor fi momente în care veți fi foarte, foarte furioși. Vor fi momente când vă veți gândi să trăiți doar pentru voi, și va trebui să vă dau un șut în fund, iar când o voi face, costă o sută de dolari, nu? Pentru dreptul de a vă da un șut în fund.

Dar pe măsură ce intrăm în iubirea de sine ca Maeștri pe planetă, când lucrurile devin puțin dure, lumea înnebunește, doar amintiți-vă acel lucru: Totul e în regulă în întreaga creație.

Cu asta, bine ați revenit la Sinele vostru. Mulțumesc. Mulțumesc (aplauze ale publicului).


Traducere realizată de: Carmen Rivalet, Ana-Maria Labo, Cristina Dobrescu, Florența Cuculeac
Revizuire: Carmen Rivalet, Manuela Sfirschi