MATERIALELE CRIMSON CIRCLE

Seria Merlin Eu Sunt

SHOUD 9 – Prezentat de ADAMUS SAINT-GERMAIN, transmis prin channel de Geoffrey Hoppe

Prezentat la Crimson Circle
5 iunie 2021
www.crimsoncircle.com

Eu Sunt Cel Ce Sunt, Adamus din Domeniul Suveran.

Bine ați venit la Shoud. Bine ați venit la Merlin Eu Sunt, Shoud-ul 9, în direct de la Centrul de Conectare Crimson Circle din Colorado. Să respirăm profund împreună, în timp ce începem sesiunea noastră de azi. 

Avem o mulțime de acoperit, multe de făcut în această sesiune, așa că hai să facem o respirație foarte profundă de împământare, o respirație foarte profundă, în timp ce începem această adunare.

Ah! Se simte bine să fiu înapoi pe Pământ, înapoi în tărâmurile fizice cu fiecare dintre voi, înapoi în corpul lui Cauldre. Da. Dar, înainte de a merge mai departe, să începem cu începutul. Ca Mare Maestru Ascensionat în vizită, unde este cafeaua mea? Hm? Mi-ar plăcea să beau o ceașcă de cafea. Ah! Și, ca la un semn. Mulțumesc, dragă Kerri.

KERRI: Te-ar deranja și niște delicatese?

ADAMUS: Voi rămâne cu cafeaua pentru moment.

KERRI: În regulă.

ADAMUS: Dar lasă-le aici. Cauldre sau Linda ar putea dori să le guste. Mulțumesc.

KERRI: Astea sunt pentru tine.

ADAMUS: Ah! Te-ar deranja să-i saluți pe toți cei de acolo, din ținutul Shaumbra?

KERRI: Salut, Shaumbra! Mi-a fost dor de voi. Și dacă veniți în vizită, vă voi da un pupic pe obraz.

ADAMUS: Dar mie nu?

KERRI: Oh, așteaptă, așteaptă!

ADAMUS: Da.

KERRI: Tu poți să mă pupi.

ADAMUS: Mmmuah! Ah!

KERRI: Mulțumesc.

LINDA: Întotdeauna o apreciem pe Kerri Gallant și serviciul excelent pe care ea îl oferă celorlalți. Într-adevăr, ea face o treabă extraordinară.

KERRI: Te iubesc, Linda! (Adamus chicotește) Și pe tine, Adamus.

ADAMUS: Și un mare pupic pentru draga de Linda.

LINDA: Ohh!

ADAMUS: Muah!

LINDA: Norocoasa de mine!

ADAMUS: Înțeleg că unele din toate aceste măsuri sociale pe care a trebuit să le tolerați în ultimul an și jumătate, încep să se încheie. Deci, așa o încântare să fii capabil să îmbrățișezi și să săruți și, pentru unii dintre voi, alte lucruri pe care le puteți face acum.

Avem multe de acoperit, azi. Partea importantă este că asta se va întâmpla pe mai multe niveluri diferite. Obișnuiți-vă. Viața pe diferite niveluri.

Știu că uneori este stânjenitor. Știu că uneori vreți să fiți doar la acel mic nivel confortabil la care vă place să rămâneți, dar nu într-acolo mergem noi cu Shaumbra, cu voi. Vom opera pe multe niveluri diferite.

Desigur, va exista cuvântul rostit, azi. Trebuie să avem cumva asta, cel puțin deocamdată, dar vor exista, mai mult ca oricând, mai multe comunicări energetice în ce facem azi.

Veți auzi cuvintele, dar eu chiar l-am pregătit pe Cauldre pentru a face mai multe tipuri de comunicări energetice. Către asta ne îndreptăm. Vom merge într-acolo în Keahak. Vom vorbi despre asta la întâlnirile noastre live, la cursurile noastre Cloud și în oricare din celelalte adunări. Obișnuiți-vă cu comunicările pe foarte multe niveluri. Pentru a putea comunica, a radia pe niveluri multiple. Nu doar așa, pe un singur nivel, ci pe niveluri multiple. Și apoi să primiți pe niveluri multiple și să înțelegeți, să aveți acea înțelegere înnăscută în care nu trebuie să folosiți cuvinte sau limbaj, nu trebuie să aveți pe cineva care să vă vorbească în ureche sau să vă citească asta; pur și simplu începeți să vă prindeți.

Așadar, pentru azi, respirați profund acum și mergeți pe mai multe niveluri, multidimensional, pe multi-comunicări.

Vedeți, dacă reveniți la Shoud-uri, la lucrurile pe care le-am făcut în trecut, există cuvinte, desigur. Dar, vă întoarceți acolo, există și energii încorporate. Ele sunt vii. Nu sunt doar energii vechi, moarte, care stau acolo. Sunt energii vii în fiecare Shoud pe care l-am făcut vreodată, în fiecare din, ceea ce voi numiți, produse – nu-mi place prea mult cuvântul “produs” – în fiecare din lucrurile pe care le-am făcut cu voi. Acele energii trăiesc și cresc. Ele nu sunt statice. Nu e ca și cum am infuza 52 de niveluri de energie în ceva. Nu. Ele continuă să crească și asta este frumusețea lor și, asta face parte din întregul pachet de comunicare despre care vorbim.

Așadar, respirați profund și simțiți în toate nivelurile diferite și aveți încredere în voi. Asta e atât de important. Aveți încredere în voi.

În discuția de astăzi urmează să fie șapte capitole, șapte straturi diferite. Da.

LINDA: Uau.

ADAMUS: Păi, de ce? Ai fi vrut mai multe?

LINDA: Daa (ea chicotește).

ADAMUS: Sau mai puține (Adamus chicotește).

LINDA: Nu, sunt multe. Asta sună ca fiind foarte multe.

ADAMUS: Nu, de fapt, e foarte simplu. Puteți opera – voi visați cel puțin pe o duzină de niveluri diferite chiar acum, chiar dacă credeți că sunteți treji, însă într-adevăr visați pe toate aceste niveluri. Doar nu sunteți conștienți de asta acum. Nu, șapte nu înseamnă nimic. M-am gândit să simplific. Am început, când luam notițe la Clubul Maeștrilor Ascensionați, pregătindu-mă să vin aici azi, aveam aproximativ 42 de niveluri diferite și, m-am gândit că mai bine să le distilez de dragul simplității. Te deranjează dacă iau o mușcătură aici, în timp ce suntem... (el ia o prăjiturică), ți-ar plăcea să iei tu mai întâi?

LINDA: Nu, mulțumesc.

ADAMUS: Mm. Mâncare umană. Interesant, dar foarte reală, în comparație cu ceea ce suntem noi serviți la Clubul Maeștrilor Ascensionați. E foarte bună, dar...

LINDA: Cum rămâne cu toată chestia aia despre ‘fulgi de ovăz și miere’? Asta trebuia să fie marea ta idee de entuziasm.

ADAMUS: S-a întâmplat să-mi placă asta în ultima mea viață. Mi se părea foarte satisfăcător pentru...

LINDA: Și nu crezi că astea sunt mai bune?

ADAMUS: Conțin câteva arome interesante, dar nimic nu e ca terciul meu de ovăz și mierea și nucile. Fulgi de ovăz, de fapt. Nu doar pudră de ovăz, ci fulgi de ovăz. La Clubul Maeștrilor Ascensionați, probabil că este cel mai popular element din meniu.

LINDA: (în șoaptă) Desigur.

ADAMUS: (chicotind) Fiindcă Adamus mănâncă, la fel fac și ceilalți.

LINDA: Se pare că tu ești singurul care ajunge să decidă meniul.

ADAMUS: Ei bine, eu dețin bucătăria, așa că asta mâncăm. Șapte niveluri diferite azi.

LINDA: În regulă.

ADAMUS: Să începem cu primul nostru nivel.

LINDA: Hm.


1 – Îndoiala

ADAMUS: În adunarea noastră de luna trecută, am vorbit despre îndoială. Îndoiala. Este ceva aproape înrădăcinat în natura umană, îndoiala. Provine din minte. Îndoiala este lucrul pe care voi îl folosiți pentru a vă ajusta și gestiona. E un fel cam ciudat de a face acest lucru, dar a vă îndoi de voi reprezintă mintea care trimite aceste semnale că ați putea face o greșeală, mintea care trimite un semnal: “Nu face același lucru ca înainte, deoarece rezultatele au fost proaste.” Dar știți că mintea e foarte liniară și mintea are de-a face cu o mulțime de date, așa că trimite aceste semnale. Vin din partea de supraviețuire, aspectul de supraviețuire al creierului – a vă îndoi de voi înșivă – și apoi e întărit de alți oameni, care într-adevăr sunteți voi, dar e consolidat de ei. Iar voi aveți vocile îndoielii în mintea voastră, fie că e un părinte, fie că sunteți voi, un aspect al vostru din trecut care a experimentat ceva dificil. Unii dintre voi aveți aceste voci de psihiatru sau psiholog în cap, chiar dacă înainte n-ați fost niciodată la unul. Dar voi exprimați acest psiholog în creierul vostru, care e propriul vostru psiholog personal, îndoindu-vă mereu, întrebându-vă mereu: “Chiar asta vrei să faci? Chiar asta simți?” Doar sondând și îndemnând și determinându-vă să vă îndoiți de voi.

Îndoiala. Nu mai aveți luxul ei. Ai vrea să scrii asta, Linda, pe magica și moderna ta tabletă de scris, care este într-adevăr uimitoare.

LINDA: În regulă, domnule.

ADAMUS: Voi nu mai aveți luxul îndoielii.

LINDA: Deci, îndoiala este numărul 1 sau doar îndoiala?

ADAMUS: Voi nu mai aveți luxul îndoielii.

LINDA: Oh!

ADAMUS: Da. Și nu-l mai aveți. E un joc. Să-l luăm așa cum e. E un joc care se joacă în minte și se exprimă în viața voastră de fiecare zi. Nu mai aveți luxul îndoielii. Nu-l mai aveți. Este un joc care categoric nu vă duce nicăieri. Mulți dintre voi sunteți familiarizați cu jocurile* voastre. Deseori, aruncați zarurile și vă mișcați în jurul mesei de joc încercând să excelați, să învingeți alte persoane. Dacă îndoiala ar fi un astfel de joc, n-ați ajunge niciodată nicăieri. Doar v-ați învârti în cercuri. N-ați avansa niciodată. N-ați face progrese niciodată. De fapt, probabil ați merge înapoi la jocul îndoielii din viață. Fiecare aruncare a zarurilor ar fi o aruncare proastă. Fiecare – oh, asta-i frumos, Linda. Uau (vorbind despre scrisul ei).
*n.tr.: în original ‘board games’ = jocuri care folosesc ca suport o tablă de joc: Șah, Dame, Table, Monopoly, Scrabble. 
 
LINDA: N-am mai făcut-o de mult timp. Mi-am ieșit puțin din mână.

ADAMUS: Cu ce?

LINDA: Cu scrisul.

ADAMUS: Oh, scrisul. Scrisul, bine. Voiam doar să mă asigur că vorbim despre același lucru.

Așadar, dacă îndoiala ar fi un joc și voi aruncați zarurile, fiecare aruncare ar fi una proastă. Fiecare carte pe care ați ales-o din pachet, când venea timpul să alegeți o carte, ar fi fost una proastă. Îndoiala nu vă va duce nicăieri. Care e beneficiul îndoielii? De ce măcar s-o aveți? Ei bine, așa cum am spus, vă determină să vă autoreglați. Când vă îndoiți de voi, atunci creați un fel de limite. Definiți zidurile. Vă faceți propria cutie.
 
Nu mai aveți acel lux. Nu-l mai aveți.

Nu aveți luxul, acolo unde ne îndreptăm și în ce faceți aici pe planetă, să vă îndoiți de voi înșivă. Pe de-o parte, poate părea exaltant, pe de altă parte, destul de înspăimântător. Imaginați-vă pentru un moment, dacă vreți, viața voastră fără îndoială. Scrie pe tabletă, dacă vrei: “Viața voastră fără îndoială.”

Simțiți în asta pentru moment.

(pauză)

Deodată, deveniți conștienți de cât de des vă îndoiți de voi pe parcursul zilei voastre. O serie constantă de comunicări ale îndoielii care vin și vă fac să dați înapoi. Vă mențin mici. Vă mențin foarte plați, unidimensionali și limitați. Nu mai aveți luxul îndoielii în viața voastră. E un joc prost. Asta-i tot ce e.

Nimeni nu vi-l impune. Nu există un fel de Sistem Central de Comandă pentru omenire, care să vă facă să vă îndoiți de voi. Ați jucat jocul și acum e timpul să ieșiți.

Îndoiala. Aș vrea să scrii și astea, doar cuvintele separate sau le poți pune într-o propoziție. Îndoiala este un violator (Linda suspină). Ce? Eu nu mă îndoiesc de mine. Cunosc cuvintele pe care le folosesc. Îndoiala este un hoț.

LINDA: Pe aceeași pagină?

ADAMUS: Oricum vrei, dragă. E dispozitivul tău. Îndoiala este un hoț (el mormăie puțin, luând o altă îmbucătură).

LINDA: Un hoț?

ADAMUS: Trebuie să mănânc, aici. A fost o cale lungă. Mm. Venind de la Clubul Maeștrilor Ascensionați, e un drum lung. Mi-e puțin foame.

Îndoiala este un hoț, și îndoiala este un ucigaș...

LINDA: (suspinând) Uau!

ADAMUS: … al energiei, al energiei voastre. Îndoiala este un violator! E un hoț. Este un ucigaș al energiei voastre. Exact asta face. Și sunt fericit să folosesc astfel de cuvinte foarte îndrăznețe, deoarece exact asta face. Să nu ne mai învârtim în jurul ei. E un violator. Vă violează energia. O ia; vă face să vă îndoiți de voi. E un hoț. Fură de la voi. Fură nu numai forța vieții din corpul și mintea voastră, ci vă fură identitatea reală. E un criminal. Omoară adevăratul Eu Sunt care sunteți. Îl ucide pe Merlin, magicianul care sunteți, și nu mai aveți luxul să jucați acel joc. S-a terminat.

De fiecare dată când simțiți îndoială, treceți dincolo de ea. De fiecare dată când simțiți apărând acea îndoială, treceți dincolo. Vom avea un cuvânt aici, într-o clipă. Care e opusul îndoielii? Vom ajunge la asta într-o clipă, vom introduce acel cuvânt și vom trece dincolo de asta.

Acolo unde mergem nu există absolut niciun spațiu pentru îndoială, și dacă vă agățați de ceva din ea – apropo, înainte să merg mai departe, dragonul vă ajută să găsiți acea îndoială. De aceea ați trecut prin unele lucruri în ultima vreme. Se simte de parcă îndoiala e trasă la suprafață din mocirla tulbure dinăuntrul vostru, și exact asta se petrece. Dragonul găsește asta, deoarece acolo unde mergem nu există spațiu pentru îndoială.

Trecem dincolo, ați putea spune. Mergem în celelalte tărâmuri. Mergem în trăirea adevărată ca Maeștri pe această planetă. N-o puteți face cu îndoială. Așa că dragonul o găsește și o aduce la suprafață.

Acolo unde mergem nu există spațiu pentru îndoială. Vă va sfâșia. Vă va sfâșia efectiv. Imaginați-vă un astronaut lansat în spațiu ce cară prea multă greutate în capsula spațială. A cam supraîncărcat-o. Astronautul, în ultimul minut, când nimeni nu se uita, a pus o grămadă de provizii suplimentare și pături și mâncare și unelte și truse de supraviețuire și tot restul în capsula sa spațială, deoarece era înfricoșat. A crezut că ar putea avea nevoie de ele. Dar acum e în spațiu și capsula lui a fost proiectată pentru o anumită greutate, dar cară tot acest bagaj suplimentar. Ce-o să se întâmple? O să rupă capsula în bucăți. Fie nu va ajunge unde se duce, fie va fi foarte deviată de la curs, fie, pur și simplu se va rupe în bucăți.

Așa arată îndoiala. E un bagaj suplimentar, și din ce motiv ați aduce-o chiar și la bord, nu prea știu, în afară de faptul că v-ați obișnuit pur și simplu cu îndoiala. E ca un vechi prieten rău care e mereu acolo, dar vă bazați pe el. Când sunteți într-o situație în care trebuie să luați o decizie, trebuie să decideți să faceți unul din trei sau patru lucruri, și introduceți îndoiala pentru a vă ajuta cu luarea deciziei. Vă puteți imagina ce decizie proastă urmează să luați pe baza îndoielii?

Să spunem că există o oportunitate pentru ceva nou, captivant, diferit, aventuros, și acum e timpul să luați decizia, dar îndoiala intră să spună: “Ei bine, nu știu dacă pot să fac într-adevăr asta” sau “Poate doar inventez asta.” Oh! Știți, există câteva lucruri care pur și simplu nu-mi plac la Shaumbra. În afară de asta, puteți face orice doriți. Dar nu-mi place când spuneți fraza “Nu știu” (Linda scoate o exclamație). Nu spun că eu nu știu. Spun că voi spuneți “Nu știu.”

LINDA: În regulă. În regulă.

ADAMUS: Și, de asemenea, când vă îndoiți pur și simplu, când vă îndoiți de voi înșivă. Nu mai există spațiu pentru asta acolo unde mergeți. Vă va sfâșia. Noi ieșim. Trecem dincolo. Mergem pe un nivel cu totul nou de conștiință și comunicare și, dacă îndoiala e companionul vostru, nu veți decola niciodată. Și chiar dacă reușiți să decolați, nu va fi plăcut.

Așadar, să ne acordăm un moment aici, împreună cu Shaumbra din întreaga lume. Respirați profund și hai să trecem dincolo de îndoială. Care e lucrul de care vă îndoiți, oricum? Singurul lucru de care să vă îndoiți e partea voastră umană. Singurul lucru de care să vă îndoiți e acea îndoială din partea voastră umană care vă spune să nu vă luați zborul, care v-a ținut aici.

Acum, am putea avea o discuție foarte, foarte lungă despre îndoială, dar în principiu nu vreți să păreți diferiți. Nu vreți să păreți în ochii altor oameni că faceți greșeli sau că sunteți niște ratați. Știți, de fapt, nu e chiar așa de rău în proprii voștri ochi, în propria voastră percepție de sine, să faceți o greșeală. Puteți să treceți peste ea. Vă puteți spune: “Ei bine, a fost o greșeală și lucrurile n-au funcționat așa cum am crezut. Dar, de fapt, n-a fost o greșeală, pentru că vreau să continui cu asta” și priviți cum energia continuă oarecum să meargă în cerc, să se întoarcă, și chiar n-a fost o greșeală. A fost doar o parte din întregul proces de a experimenta viața. N-a fost deloc o greșeală. Dacă permiteți energiilor să se învârtă și să continue să se deschidă tot mai mult, veți realiza că greșeala voastră n-a fost deloc o greșeală.

Așadar, ce vă îngrijorează într-adevăr, lucrul la care vă gândiți într-adevăr, sunt ceilalți oameni. A fost o greșeală? O să se uite la voi și o să spună: “Frate, asta a fost prostesc. Asta a fost foarte stupid.” (Linda se preface că plânge) “De ce-ai făcut o asemenea greșeală?” Și chiar dacă nu ți-o spun în față, ceea ce în general nu fac, dar se gândesc la asta (Linda se preface în continuare că plânge), și vorbesc despre asta cu alți oameni: “Ai văzut ce-a făcut Linda…” Îmi pare rău, trebuie să reprezinți întregul public azi.

LINDA: Oh, mulțumesc.

ADAMUS: Ai văzut ce-a făcut Linda? Ai văzut ce greșeală prostească a făcut? (ea continuă să se prefacă că plânge) Asta e ce… (Adamus chicotește) Asta chiar vă prinde. Vreau să spun, cu voi înșivă, puteți să suportați cumva că faceți niște greșeli, faceți niște chestii prostești, pentru că ajungeți să realizați, pe măsură ce intrăm efectiv în natura timpului, ajungeți să realizați că n-a fost, de fapt, o greșeală. A fost un pas intermediar. În momentul în care ați pășit pe acea piatră, poate nu s-a simțit așa bine, dar totuși, pe de altă parte, a fost o parte importantă din întregul vârtej al energiilor care vă servesc, în cele din urmă.

Dar apoi omul gândește: “Da, dar ce cred toți ceilalți?” Asta e partea dură. Asta e partea dură. Din nou, vom ajunge la asta în doar câteva minute, ce să faceți când sunteți în acea situație de îndoială. Dar, imaginați-vă o viață fără îndoială. Știți, am vorbit despre viața fără putere. Imaginați-vă acum viața fără îndoială.

Să respirăm foarte profund cu asta.

(pauză)


2 – Timpul

Numărul doi. Timpul. Timpul este un subiect fascinant. Timpul e ceva asupra căruia până și fizicienii nu se pun de acord. Timpul nu e o constantă. Vreau să spun, când e la mâna voastră, credeți că e. Dar, dintr-un punct de vedere științific sau fizic, nu e definit. De fapt, nu e real. În esență, e un instrument creat de om. E un instrument minunat. E un instrument amuzant, până vă blocați în el. Apoi devine o pacoste. Devine plictisitor. Devine moartea însăși – moartea însăși – pentru că cei mai mulți oameni sunt într-un timp liniar care duce de la trauma nașterii la agonia morții. Asta-i tot ce fac, sunt pe o linie temporală, așteptând moartea. Asta e trist. Asta e foarte, foarte trist, nu credeți?

LINDA: Da.

ADAMUS: Atât de trist încât a afectat conștiința pe planetă. Ei bine, este exact lucrul pe care îl depășim. Urmează să ajungem, de fapt, la o înțelegere a timpului care chiar vă permite să fiți în timp și să ieșiți concomitent din timp. Timpul va deveni o jucărie în loc de o povară. Va fi o unealtă. Va fi ceva cu care să vă puteți juca.

Acum, atât de mulți dintre voi, recent – vreau să spun, de curând – Cauldre mereu întreabă “Ce e recent?” Pentru mine, e puțin diferit. Ultima sută de ani, asta e recent. Dar în timpul vostru omenesc recent, în ultimele câteva luni și în special în ultimele câteva săptămâni, ați simțit distorsiunea timpului. E derutant. E un pic amuzant, într-un fel, dar e derutant și frustrant și voi încercați să mențineți rutine pe parcursul zilei.

Ați simțit distorsiunea timpului, și ăsta e un lucru bun, deoarece iată ce se întâmplă. Am vorbit puțin despre asta luna trecută, dar nu sunteți doar voi în această călătorie acum. Vreau să spun, nu doar acel “tu” pe care îl vedeți în oglindă în fiecare zi. Aveți multă companie acum. Aveți mulți asociați, colegi care iau parte la această călătorie acum. Sunt trecutul vostru și viitorul vostru. Purtați, ați putea spune, greutatea lor și, de asemenea, bucuria lor. Purtați responsabilitatea lor, toate cu voi chiar acum.

Iată ce se petrece, într-un fel. Linda, o să te rog să desenezi o diagramă, folosește aici o foaie întreagă de hârtie de-a ta.

LINDA: Bine.

ADAMUS: Și desenează un fel de formă de pâlnie.

LINDA: Bine.

ADAMUS: Îndreptată cu vârful în jos, și deseneaz-o cumva drăguț, artistic.

LINDA: Ei bine, nu mă descurc așa bine cu iPad-ul.

ADAMUS: Și la capătul acelei pâlnii…

LINDA: Da.

ADAMUS: De fapt, numește această pâlnie: “Momentul Prezent”.

LINDA: Bine.

ADAMUS: Doar “Prezent” e în regulă. La capătul pâlniei, omul.

LINDA: Bine.

ADAMUS: Ai putea desena un omuleț ca un băț.

LINDA: Asta fac.

ADAMUS: Sau un omuleț stilizat sau orice vrei, dar iată omul în Prezent. Și acum desenează o săgeată, una venind de la ora zece, una venind de la ora două, în jos către pâlnie.

LINDA: Bine.

ADAMUS: Bun. Și apoi pe cea din stânga, cuvântul “trecut” și, pe cea din dreapta, cuvântul “viitor”. Exact asta se petrece chiar acum în expansiunea timpului vostru. 

Ce se petrece – nu pentru planetă, asta e Shaumbra – ce se petrece chiar acum este că trecutul, trecutul vostru, vieți, chiar și viața asta, trecutul se deschide. Nu mai e pe o linie dreaptă, unidimensională, ci se deschide și coboară în Prezentul vostru. Potențialele voastre viitoare – puțin cam dificil de făcut, știți (chicotind, în timp ce încearcă să indice partea corectă a imaginii).

LINDA: Da!

ADAMUS: Potențialele voastre viitoare nu mai sunt departe în viitor. Potențialele voastre viitoare se deschid în timp ce devenim ființe conștiente atemporale. Viitorul se deschide și coboară în tunel, de asemenea. De aceea, în ultima vreme, ați simțit distorsiunea timpului. Câteodată e o distorsiune a împământării – sunteți obișnuiți să fiți împământați într-un anume fel – și acum simțiți acest fel de distorsiune ciudată a tuturor acestor lucruri, fiindcă vă deschideți. Vă deschideți către trecut, către viitor. Ele vin în Prezent. Nu doar asta, dar dacă ne întoarcem la graficul vostru de sus, chiar sus acolo: “suflet”.

LINDA: Oh.

ADAMUS: Și o săgeată coborând direct în jos în Prezent. Așadar, sufletul, și toate astea coboară prin pâlnie, avansând, pe măsură ce permiteți. Asta este fizica permiterii. Asta se petrece.

Trecutul vostru se eliberează din încuietoarea timpului său. Viitorul, care înseamnă toate potențialele voastre, se eliberează din încuietoarea timpului lor. Și apoi sufletul, Maestrul, toate potențialele voastre, toată energia voastră, pot de asemenea să coboare în voi, pe măsură ce permiteți. Asta e, oarecum, diagrama Permiterii 101. Asta se petrece, și aterizează pe voi, omul de la capătul pâlniei. Aterizează totul pe voi. De ce? Pentru că ați cerut asta, pentru că o vreți, pentru că ați spus: “Asta este viața. O să împachetăm toate astea. O să rămânem aici ca Maeștri întrupați. Vom fi conștienți de suflet.” Și, făcând asta, a deblocat cumva și ceea ce ați numi istoria trecutului, despre care voi vorbi în doar un moment. Dar, deblochează istoria însăși.

Nimic din ceea ce s-a întâmplat vreodată nu e bătut în cuie. Pentru cei mai mulți oameni, este. Percepția lor e că este, și se poartă corespunzător. E ca treaba cu Regele Arthur care scoate sabia din piatră. Mulți au încercat înaintea Regelui Arthur dar, au dat greș, și a venit el și a tras pur și simplu acea sabie afară din piatră, însemnând că a deblocat timpul pentru sine. Așa că trecutul vostru – cu toate lucrurile pe care credeți că le-ați făcut greșit, toate greșelile pe care credeți că le-ați făcut, toată îndoiala pe care ați avut-o – deodată îl deblocați din timp, în sine. Asta e uriaș. Vreau să spun, asta e über* uriaș, ultra-uriaș, cuantum uriaș. Și, în același timp, simultan, deblocați viitorul pe care mereu l-ați ținut undeva în viitor ca altundeva, altceva, și acum îl faceți disponibil.
*n.tr: über, cuvânt folosit în original de Adamus, provine din limba germană și înseamnă ‘supra’

Că veni vorba, toate astea se petrec, ați putea spune, natural. Nu trebuie să le studiați. Acum, vă spun în urma faptului sau poate în timpul faptului ce se petrece. Asta nu e ceva la care o să trebuiască să încercăm să aspirăm. Nu e ca și cum eu aștern ce urmează. Aici sunteți voi în acest moment. Asta se întâmplă în viața voastră. Eu încerc doar s-o definesc pentru voi prin cuvintele mele, dar mai important, prin comunicarea energiilor către voi.

Așadar, realitatea e că timpul își schimbă curgerea, nu mai e doar unidimensional. Încă e unidimensional dacă și când alegeți, dar acum se deblochează din trecut și din viitor. Și apoi, curgând înăuntru concomitent cu conștiența sufletului vostru, totul în voi, receptorul, la capătul acestei pâlnii în momentul Prezent. E foarte important. E foarte important. Luați-vă un moment și doar permiteți și simțiți asta.

(pauză)

Acordați-vă un moment și simțiți pur și simplu cum toate astea curg și coboară în voi în acest moment. Trecutul vostru deblocat și viitorul vostru deblocat și sufletul vostru.

Vorbesc despre suflet. Definesc sufletul în Viața Maestrului 14, disponibilă acum în magazinul vostru favorit Crimson Circle. Puțină reclamă aici în plus, dragă Linda.

LINDA: Ah, sunt informații foarte bune.

ADAMUS: Sunt bune – sunt informații impresionante – și știți de ce? Pentru că sunt informațiile voastre. Bineînțeles, eu le-am comunicat, eu le-am verbalizat, dar sunt informațiile voastre. Sunt lucrurile prin care treceți voi. N-am face nimic din toate astea dacă n-ați fi trecut prin ele. Și apoi, lucrând împreună în ceea ce numim Shoud, într-un fel vocea grupului, comunicarea grupului pentru toți, e transformată în lucruri precum Viața Maestrului. Dar se datorează punctului în care sunteți.


3 – Istoria e în Inima Voastră

Următorul capitol, numărul trei. Istoria reală, istoria voastră reală, este în inima voastră. Nu e în mintea voastră. Nu sunt date. Istoria reală, absolut, nu e informație.

Acum, vă uitați la istorie, să spunem cărți de istorie, istoria planetei, istoria țării voastre.

LINDA: Este numărul trei “Istorie”?

ADAMUS: Da. În loc să-i spuneți “Istorie”, “Istoria e în inimă.” Da, istoria e în inimă.

Vă uitați la cărțile de istorie și au o mulțime de fapte și o mulțime de coordonate. Au nume și date. Au o mulțime de fapte și cifre. Și asta cred oamenii că este istoria. Până la un punct, da, dar e doar un aspect, un strat din zeci, sute, poate mii de straturi din ceea ce e istoria reală per ansamblu.

E un concept dificil de înțeles la început și, în acest punct, vă rog să simțiți pur și simplu în el. Unii dintre voi chiar încep să-l priceapă. Trecutul nu e ce credeți și vă îndoiți că era, și când spun îndoială, vreau să spun îndoielile voastre din trecut. Nu e deloc.

În general, ce aveți, e o serie de date despre care, de fapt, credeți că formează trecutul și, într-un fel, credeți că acestea sunt stocate în mintea voastră. Aveți toată această istorie. Aveți filmulețe micuțe, aveți poze, aveți amintiri, aveți emoții. Nu sunt stocate aici, în minte. Nu e nimic de acest fel acolo. Unde ar putea fi? În niște fluide din mintea voastră, în niște aminoacizi, în alte câteva lucruri care sunt în creierul vostru? Nu, nu sunt. Nimic nu e stocat acolo.

Toate amintirile sunt cumva într-un nor și, da, există o analogie foarte clară între sistemele voastre de calcul care au de-a face cu date și cum le puneți acum în Cloud. Știți, în general nu se află de-a dreptul în calculatorul vostru, deoarece totul emulează, totul oarecum copiază întregul proces uman.

Așadar, ați avut toate aceste date și amintiri. Ele sunt depozitate, sunt conținute, ca într-un nor, însă norul nu e nicăieri. Vreau să spun, n-ați putea ieși și încerca să-l găsiți în ceruri, așa cum nu există Arhivele Akashice ale planetei sau ale universului. Doar este. E acolo. 
 
Acum, astea fiind spuse, să spunem că întreaga voastră istorie, tot ce ați făcut și ați experimentat vreodată, tot ce știți, fiecare gând pe care l-ați avut vreodată, nu e depozitat într-un loc, dar e acolo. Unde e? E pur și și simplu acolo. Adică, e ca și cum ar fi în aerul din jur, și nu e nicăieri de găsit. E cam ciudat. În orice caz, există proprietăți electromagnetice în toate astea, care pot fi detectate, și când sunt detectate – are loc puțină cercetare acum, dar nu multă – însă veți vedea în circa trei sau patru ani că vor fi capabili să înceapă să detecteze ce eu aș numi un fel de, oh, bucle de gânduri sau bucle de amintiri în apropierea sau în jurul unei persoane. Acum, ele nu sunt cu adevărat acolo, în afară de faptul că, într-un fel, e vorba despre unde și cum le trageți înăuntru. Într-un fel, e ca o parte din acea pâlnie care intră, și au proprietăți electromagnetice în ele. Așa că, se va ajunge la concluzia că aveți acest gen de aură, câmp, în jurul vostru, din lipsa unor cuvinte mai bune, și ăsta e locul unde toate gândurile și amintirile voastre sunt depozitate. De fapt, nu e adevărat, dar aici devin detectabile. Înapoi la subiect. 

Adevărata istorie a cine sunteți e în inimile voastre, și nu mă refer la această inimă (fizică) de aici. Știți ce vreau să spun prin inimă. E în sentimentele voastre. E în cunoașterea voastră. Este în gnost-ul vostru. Și unde e asta? Ei bine, nu e în capul vostru și nu e în inima fizică. E pur și simplu acolo. E parte din tot ce sunteți, și n-are nevoie să existe într-un loc sau într-un timp, nici în materie, deloc. Nu are nevoie.

Minții umane i-ar plăcea să creadă că există undeva, că trebuie să aibă un spațiu definit și să fie într-un timp definit, dar nu este.  N-are nevoie de asta, și asta e frumusețea. Asta e libertatea. Nu trebuie să aibă acea definire.

Adevărata voastră istorie e în inima voastră. Și, din nou, folosesc cuvântul “inimă” să exprim cunoașterea voastră, pasiunea voastră, Sinele vostru adevărat, oricum vreți să-i spuneți, sufletul vostru. Aici se află. Nu e în amintirea lucrurilor care s-au întâmplat. Asta e atât de distorsionat, și abia aștept mai multe și mai multe realizări ale Shaumbrei, ale voastre, pe măsură ce ajungeți să realizați că e unul dintre acele – cum le numiți voi – momente O.D.*, când realizați că: “Am văzut doar o versiune distorsionată a trecutului meu. Drept urmare, am creat îndoieli care au limitat și mai mult din viața mea, care m-au pus într-o mai mare stare de închisoare fizică și acum ies din asta. Acum mă eliberez.”
*n.tr.: în original, O.M.G. = Oh My God = Oh Doamne!

Istoria voastră adevărată e în inima voastră. E în cunoașterea voastră.
 
Când treceți dincolo de îndoială și spuneți: “Eu Știu că Știu”, când încetați să vă îndoiți de ceea ce primiți, încetați să vă îndoiți de ceea ce vine din interior, când începeți să aveți încredere în comunicarea cu voi înșivă, ce e comunicat din partea trecutului și viitorului vostru – vedeți, încă nu există acea încredere în comunicare. Încă așteptați cuvinte, și apoi chiar când cuvintele sosesc, vă îndoiți de ele. Și astfel, ce se întâmplă în cele din urmă e că, pur și simplu, pășiți în ignoranța faptului că toate astea se petrec, că toată comunicarea e deja acolo. 

Deja ați ieșit din timp. Ați străpuns istoria voastră bazată pe date. Însă îndoiala vă reține de la a fi capabili să percepeți asta. Îndoiala v-a făcut să pretindeți că nu e acolo, că e doar – voi nici măcar nu auziți zgomotul. Din când în când – da, din când în când, mai ales când sunteți cu adevărat disperați – îl simțiți și-l percepeți. Dar, mai apoi, când reveniți la rutina voastră, la viața omenească de zi cu zi, îl ignorați. Totul e acolo.

Istoria voastră, istoria voastră adevărată despre cine sunteți, despre ființa uimitoare care sunteți, fără această îndoială care e un monstru, un ucigaș, stăruind asupra voastră, aruncându-și umbra; istoria voastră adevărată e în inima voastră, nu în date. Asta ar putea fi spus pentru voi personal, dar, de asemenea, poate fi spus referitor la omenire. Poate fi spus și pentru țara voastră, orice ar fi, orice istorie e la mijloc. Cu adevărat, nu se află în date. Pentru voi, personal, e în inima voastră, și voi o știți deja. Dar v-ați îndoit atât de tare. I-ați închis ușa și noi vom deschide acele uși. Vom deschide acele uși, mergând dincolo de timpul însuși. Asta va fi atât de important – este important chiar acum – în ce facem noi și va fi important mergând mai departe.

Dar de ce va fi nevoie aici, e un nivel real de încredere în sine. Nu doar să spuneți cuvintele, ci un nivel real. Să lăsăm astea deoparte, pentru o clipă.


4 – A Ieși în Afară

Următorul capitol. A ieși în afară.

LINDA: Numărul patru, a ieși în afară?

ADAMUS: Ar fi numărul patru, a ieși în afară.

Ce vreau să spun cu a ieși în afară? Ei bine, oamenii trăiesc în cutii. La propriu, ei trăiesc în cutii, dar și la figurat, ei trăiesc în cutii. Cutiile au un anumit nivel de confort. Pereții sunt definiți. Tavanul, înălțimea, sunt definite. Toți parametrii din cutie sunt definiți și există un imens nivel de confort, chiar dacă oamenii se vor plânge de asta cât e ziua de lungă. Se vor plânge de viețile lor. Dar pun o întrebare: “Dacă nu vă place, de ce n-o schimbați? Dacă nu vă place, de ce nu faceți ceva diferit?” Îi mai spun Shaumbrei, de asemenea – și am fost criticat pentru asta, dar apoi, în egală măsură, și iubit pentru asta – dacă există ceva în viața voastră ce nu vă place, e pentru că încă obțineți ceva din asta. Încă extrageți o plăcere, o experiență, o nouă înțelegere, ceva din asta, chiar dacă e doar ceva suferință pe care credeți că o meritați. 

Așa că oamenii trăiesc în cutii. Trăiesc în percepția lor limitată despre istoria personală și a planetei. Se vaită legat de ziduri. Se plâng de viețile lor, și totuși continuă să facă același lucru în fiecare zi. Nu are niciun sens, pentru că ei dau vina pe orice altceva. Dau vina pe părinți sau pe cultură sau societate. Dau vina pe faptul că nu sunt înțeleși. Dau vina pe faptul că sunt o minoritate. Dau vina pe faptul că sunt o majoritate. Dau vina pe faptul că sunt bărbați. Dau vina pe faptul că sunt femei, orice se întâmplă să fie – vina zilei – și asta îi ține în cutie.

Câți se opresc într-adevăr, pentru o clipă, să spună: “Cum trec dincolo de limitările de care sunt atât de obosit? Cum mă aventurez dincolo?” Și apoi doar se gândesc la asta.

Poate că visează cu ochii deschiși la asta, iar apoi, când ies din visarea diurnă, apoi continuă să dea vina pe altcineva sau altceva. Ori, dacă nu e o învinuire, e cel puțin un fel de scuză: “Nu pot să fac asta până ce copiii mei nu termină liceul. Nu pot merge dincolo, ei au nevoie de mine. Nu pot merge dincolo până nu divorțez, pentru că soțul meu n-ar înțelege. Soțul meu ar povesti avocaților și curții de judecată despre comportamentul meu ciudat.” Există toate aceste scuze. “N-o pot face acum, pentru că sunt în căutarea unui job diferit.” Vreau să spun, le-am auzit pe toate. Chiar vreau să scriu “Cartea Justificărilor – Un miliard de scuze umane pentru a nu fi cine sunteți cu adevărat.” Le-am auzit pe toate, toate aceste scuze, și niciuna dintre ele nu e, de fapt, valabilă, niciuna, în afară de: “Am ales să vin aici în această viață.” Asta e singura scuză. “Am fost destul de prost să vin aici” sau destul de înțelept, depinde cum vă uitați la asta. În afară de asta, oamenii trăiesc înăuntrul cutiilor, și acum să trecem la Shaumbra. 

Shaumbra încă are cutiile. Ei au extins puțin cutiile lor. Ei le-au făcut puțin mai mari, puțin mai multă conștiință în cutiile lor puțintel mai mari. Dar e încă o cutie. Nu vorbesc despre toți, dar despre o mare parte din voi.

Vorbiți despre a merge în afară. Vorbiți despre a evada. Voi credeți că sunteți rebeli, când de fapt, nu sunteți cu adevărat. Nu sunteți cu adevărat. Vă îmbrăcați cumva ca un rebel, vorbiți ca un rebel, dar un rebel în cutie e încă într-o cutie. Da. Așa că nu vă mândriți așa de mult cu toate activitățile voastre rebele, până ce nu ieșiți din cutie. Atunci putem vorbi despre asta. Atunci vă puteți nu doar îmbrăca ca un rebel, dar vă voi da o insignă, o insignă de pirat, fiindcă ieșiți din cutie.

Nu intenționez să fiu condescendent deloc, dar intenționez să vă trag un șut în fund (Linda suspină). Asta nu e ceva rău. Nu, nu. De aceea, de fapt, dacă chiar îmi plăcea să trag șuturi în fund...

LINDA: Vrei să spui să tragi șuturi în fund, fizic vorbind?

ADAMUS: Da, da. Dacă aveam o zi de tras șuturi în fund, aici, la Centrul de Conectare Crimson Circle și, pentru o sută de dolari, da, primiți un șut în fund de la mine, și pentru 150 va fi un șut puțin mai puternic, și pentru 250 de dolari va fi un șut și o palmă peste față, așa de ciudat cum sună, am fi avut un șir de oameni afară la ușă, de-a lungul străzii, în jurul blocului, poate tot drumul până la autostrada de aici. Dar, pentru asta suntem aici, să tragem șuturi în fund. Vreau să spun, asta e cumva esența Crimson Circle, să tragă șuturi în fund, corect? Ei bine, nu vrei din când în când să primești un șut în fund?

LINDA: Nu.

ADAMUS: Nu acum în fața tuturor?

LINDA: Nu.

ADAMUS: Tu reprezinți publicul.

LINDA: Nu azi.

ADAMUS: Nu azi. Vedeți, e în regulă (Adamus chicotește). Nu, cred, de fapt, e o idee minunată. Poate cândva, chiar în vara asta, să avem o zi de tras șuturi în fund, când mai mulți oameni sunt disponibili să vină.

LINDA: Vom avea un fel de chestie prin care îi înștiințăm la ce se expun, și pe care ei trebuie s-o semneze pentru a spune că...

ADAMUS: Vezi, iar începi. Dă vina pe altcineva, și trebuie să avem înștiințări și avocați și toate celelalte și...

LINDA: Da, și declarații pe propria răspundere.

ADAMUS: Dacă vrei.

LINDA: În regulă.

ADAMUS: Dar, de fapt, tot ce trebuie să semneze e o înțelegere între părți: “Vreau un șut în fund de la Adamus și sunt dispus să plătesc pentru el” și apoi semnează. Asta e o completă înștiințare și înțelegere. E un bun contract legal. 

LINDA: Interesant.

ADAMUS: Da. “Aleg să primesc șutul în fund de la Adamus.” Și apoi primiți o mică insignă mai târziu, adică, ca o insignă de mândrie. “Am primit un șut în fund de la Adamus.” Pentru încă o sută de dolari primiți fotografia făcută în timpul șutului în fund. Cred că e o idee minunată. 

LINDA: Ce bei acolo?

ADAMUS: Eu nu – Kerri a făcut-o. Are un gust foarte neobișnuit, cumva de pământ, are un fel de miros înțepător în ea. Nu știu ce e.

LINDA: Mary Jane sau ceva de genul ăsta? (Adamus chicotește; ‘Mary Jane’ e un eufemism pentru marijuana)

ADAMUS: În orice caz, înapoi la subiect. A evada din cutie.
 
Spre ce ne îndreptăm, trebuie să ieșim în afară. Nu putem doar să ne gândim la a ieși în afară sau să facem o cutie puțin mai mare. Dificultatea în a ieși afară e că îndoiala vă va opri. Va spune: “Vei ajunge să înnebunești.” Va spune: “Ce vor spune ceilalți oameni?” Va spune: “Vei ajunge să te pierzi într-un fel de iad metafizic.” Toate aceste gânduri apar. “Și dacă chiar ieși în afară și nu te mai poți întoarce niciodată? Dacă ieși în afară și nu e nimic acolo? Dacă ieși afară și acum vei fi chiar și mai puțin parte din viață decât înainte?” așa că veniți cu această întreagă multitudine de îndoieli despre ieșirea voastră.   
 
Dar, dragii mei prieteni, trebuie să o spun, cu un grad de nerăbdare, trebuie să ieșim în afară acum. Trebuie să ieșim în afară. Asta înseamnă o încredere absolută în voi înșivă. Nu în mine. Nu în oricine altcineva, ci o încredere absolută în voi înșivă. Și vă îndreptați către acest moment de multă vreme, și evitați acest moment de multă vreme.

Oh, și voi întrebați: “Din ce anume vom ieși?” Ei bine, din timp. Sună destul de bine, dar când sunteți chiar pe punctul de a o face, sunteți chiar în acel punct de a păși dincolo de stânca timpului, atunci e puțin cam înfricoșător. E ca și cum ați merge să vă parașutați. Urcați în avion, vă puneți parașuta, și totul a sunat ca o idee foarte bună pe când beați la bar, într-o seară, cu amicii voștri, iar deodată sunteți în avion și decolează și vă aflați într-unul dintre acele momente: “Oh, rahat.” Și acum sunteți la înălțime, e timpul să săriți și vă uitați în jur și toți vă privesc gen: “Hei, ce e, ești un laș sau ce?” Și vă cuprinde această frică, dar știți că trebuie s-o faceți. Vreau să spun, nu trebuie, dar știți că mai bine o faceți. Și asta e acea traversare a liniei. E cumva același lucru cu ieșirea din timp.
 
A ieși în afară e, de asemenea, a ieși în afara cutiei minții. Acum, adevărul fie spus, într-un fel, minții îi e indiferent. Vă va ține în cutie atât timp cât doriți să fiți în cutie, și va juca jocul cu voi. Va juca îndoială. Va juca limitare. E o mașinărie care vă servește. Când știe că sunteți reali – și nu doar vă smiorcăiți și vă plângeți, și nu doar vă imaginați și visați cu ochii deschiși, ci sunteți cu adevărat pregătiți să ieșiți afară din cutie – va coopera cu voi.

A fost un instrument care v-a ținut în cutie pentru că ați vrut să stați în ea. A fost un instrument. A devenit aproape un nemesis, într-un fel, pentru că v-a ținut înăuntru. Există o forță gravitațională și folosește elemente precum îndoiala sau frica și supraviețuirea și tot restul. Dar când mintea știe că voi sunteți cu adevărat, cu adevărat pregătiți să ieșiți în afara ei, să mergeți în cunoaștere, să mergeți în celelalte tărâmuri, să mergeți dincolo, să mergeți – oricum vreți să-i spuneți – în multidimensional, să mergeți în adevăratul vostru Sine real, mintea va coopera. Dar niciun moment mai devreme. Nu vă așteptați să înceapă să se predea. Doar când sunteți în momentul acela în care ieșiți din avion, pășiți în afară, va face schimbarea și vă va permite să plecați. Până atunci, până exact în acel moment când faceți pasul final, mintea va încerca să vă protejeze și va încerca să vă țină înăuntru.

A merge dincolo de cutie, probabil cea mai înfricoșătoare parte din asta este: veți ajunge să înnebuniți? Definiți nebunia. Pentru mine, nebunia e a sta în cutie, știind că sunteți în cutie, știind că puteți păși în afară în orice moment, știind totuși că sunteți atât de confortabili cu ea și vă aflați în acest mare joc, incluzând jocul îndoielii, și că voi stați în el.
 
Așa că, ce spun acum e că a venit timpul să mergem dincolo și s-o facem cu adevărat. Dincolo de timp, dincolo de limitările minții, dincolo de limitările realității fizice, pentru că ele într-adevăr nu sunt, de fapt, nu sunt reale. Sunt parte din joc.
 
E timpul să ieșim în afară, să nu așteptăm ca altcineva s-o facă mai întâi. Asta e o altă mare scuză pe care mulți dintre voi ați avut-o: “Ei bine, voi aștepta până când un alt Shaumbra o face și voi vedea dacă încă mai există după aceea.” E acum, Shaumbra. E acum. Nu trebuie să vă forțați în asta. Doar o permiteți. Nu trebuie să faceți niciun exercițiu anume sau să intonați sau ceva de genul ăsta. Doar o permiteți, și se va simți straniu. Se va simți foarte, foarte straniu la început. Dar după ce treceți prin senzația inițială de straniu, apoi veți fi copleșiți, impresionați de cât de natural se simte, de fapt.

Veți trece cumva prin acest coridor inițial unde totul e pur și simplu ciudat, perturbat, distorsionat, haotic. E ca mersul printr-un fel de haos interdimensional. Și ce faceți în timpul acelui haos? Respirați profund. Nu vă luptați cu el. Îl permiteți. Și după acel coridor de haos, aveți apoi dintr-odată un copleșitor sentiment de naturalețe.

Câțiva dintre voi întreabă acum: “E similar cu procesul morții?” Procesul morții e cumva similar cu asta, dar în acest caz nu muriți. În procesul morții o faceți. Procesul morții e în același fel: La eliberarea acestei realități fizice și întoarcerea la starea voastră naturală, există un fel de coridor al confuziei, și apoi e îmbinat cu lucrul pe care noi îl numim Tărâmurile Apropiate ale Pământului. Apoi mergeți dincolo de asta, în procesul morții și, într-un fel, începeți să vă reamintiți întrucâtva de starea voastră naturală.

Pe măsură ce intrăm în modul nostru de ieșire, de ieșire în afara realității mentale limitate, liniare, e un sentiment ciudat, și apoi deodată un copleșitor sentiment de natural, revenind la starea naturală. Pe urmă vă uitați într-un fel înapoi, de unde doar ce ați venit și spuneți: “A fost ciudat. A fost foarte, foarte ciudat.” Veți fi capabili să vă întoarceți în ciudățenie oricând vreți, și așa aș vrea s-o numesc de acum înainte, doar starea ciudată de a fi om și mental și liniar. Vă puteți întoarce în ciudățenie oricând vreți, sau puteți fi în starea voastră naturală, sau puteți fi în amândouă în același timp.

Este extraordinar de uimitor, chiar acum. Nu știu dacă ați remarcat cu toții, dar e uimitor ce se întâmplă acum pe planetă. Nu vreau să spun prea multe aici, pentru că voi vorbi despre asta în viitoarea noastră Actualizare ProGnost. Vorbim despre capacitatea de a trăi în ciudățenie, în această condiție umană, și capacitatea de a fi înapoi în starea voastră naturală, cine sunteți cu adevărat, și de a fi capabili să fiți în ele simultan, în amândouă odată. Nu este una sau alta. Puteți face asta în amândouă odată, fie în una sau alta.

Acum, ce se întâmplă pe planetă, în fizică și, în special, în procesarea cuantică? Ca urmare a ceea ce faceți, la propriu – și nu generalizez aici; adică, la propriu ca urmare a ceea ce faceți, ceea ce facem aici în Și – în fizică, devine acum Și. Se descoperă că în procesarea cuantică poți – nu sunt extrem de familiarizat cu procesarea, mă uit la energie și încerc să comunic în cuvinte – dar se descoperă că nu mai există doar zero și unu. În procesarea cuantică le poți avea pe ambele. Poți să fii în Și. În prezent, asta se află în ce s-ar numi o stare foarte fragilă, dar se învață să se lucreze cu ea, fiind zero/unu/și – în același timp. Poți fi zero, unu sau ai putea fi Și. Tot ce face asta e să urmărească conștiința și dezvoltă într-adevăr un lucru cu totul nou numit procesare cuantică, care va fi de sute, dacă nu chiar mii, poate chiar de zeci de mii sau milioane de ori mai eficientă decât procesarea actuală și, mult mai sigură. Doar trebuie să găsiți câteva moduri diferite de a gestiona transmisia comunicării.

Dragii mei prieteni, uitați-vă la asta pentru o clipă, paralela cu ceea ce facem și apoi ce apare. Înainte obișnuia să apară cu 10, 20, 30 de ani mai târziu. Acum ceea ce facem apare peste un an, poate doi ani mai târziu, dar intervalul de timp este foarte comprimat acum. Veți intra în Și. Ieșim în afară, dar putem fi în continuare în starea ciudată a condiției umane.

Să respirăm profund în asta.

Nu e ceva în care aspirăm să intrăm, sau spunem: “Vom fi acolo într-un an.” Treceți prin asta chiar acum. Eu doar relatez prin ce treceți.


5 – Opusul Îndoielii

Următorul punct din lista noastră. Cred că am ajuns la numărul cinci.

LINDA: Da, domnule.

ADAMUS: În cele din urmă, care este opusul îndoielii? Cunoașteți bine îndoiala. E un prieten apropiat. E un prieten care continuă să împrumute bani, timp și energie și orice altceva și nu le plătește niciodată înapoi. Opusul acestui lucru. E un cuvânt – o să-l spun pe litere, Linda.

LINDA: În regulă.

ADAMUS: Este t-r-é-s-o-r-t, trésort. Și există o mică linie deasupra lui “e”. Trésort.

Am vorbit despre un termen similar în Keahak, trésor, fără “t”. Trésor este cuvântul franțuzesc pentru comoară, și trésort este o variație a lui trésor, dar trésort cu “t” înseamnă pur și simplu “fără îndoială”. Fără îndoială. Înseamnă să găsești adevărata comoară a încrederii în tine odată pentru totdeauna, necondiționat. În încrederea necondiționată în tine însuți și întoarcerea la starea ta naturală, există comori dincolo de ceea ce mintea umană ar putea să înțeleagă acum. Și când spun comori, nu vorbesc despre aur și argint și rubine și diamante, dar acelea sunt drăguțe. Vorbesc despre comorile Sinelui tău, revenind la starea ta naturală de a fi, în timp ce încă te afli în corp, la nivel fizic. Trésort.

Când întâmpinați îndoieli în timp ce treceți dincolo de cutie – și, din nou, noi nu construim cutii mai mari, am terminat cu asta; străpungem cutia și ieșim – și vă apropiați de acel punct critic, cum ar fi pășitul în afara avionului, acel punct critic al ajungerii la marginea stâncii, acel punct critic în care simțiți anxietatea în interiorul vostru și trebuie să respirați profund și simțiți cum îndoiala încearcă să vă tragă înapoi, încearcă să spună: “N-o face. Nu ieși din cutie. Cutia e destul de frumoasă. Poate vom curăța cutia. Poate că vom mai cumpăra câteva lucruri pentru a înfrumuseța cutia, pentru a o face puțin mai plăcută. Poate vopsim cutia, dar nu pleca. Nu pleca pentru că ți s-ar putea întâmpla toate aceste lucruri cumplite.” Ăsta e momentul în care respirați profund și simțiți în comunicare, energia a ceea ce e deja în voi – trésort. Este comoara încrederii în voi. Fără să jucați jocurile minții, de a vă imagina “Ce vor spune alții?” Fără să vă întrebați dacă veți ieși din existență sau ceva de genul ăsta.

Trésort este sceptrul vostru. Trésort este comoara care se află în voi și ea vine prin încredere.

Vă confruntați cu aceste îndoieli pe care le aveți cu privire la ce urmează în această călătorie – dincolo de timp, dincolo de datele mentale, liniare, dincolo de felul în care istoria voastră e definită în prezent – atunci când treceți dincolo, înapoi în starea voastră naturală, asta este trésort. Simțiți în asta pentru un minut.

Trésor este cuvântul franțuzesc pentru comoară. Trésort este comoara încrederii în voi.

Veți avea nevoie de ea. O veți vrea. Veți ajunge în acele momente, aici, în viața voastră, când știți că este un moment decisiv. Știți că ajungeți la un punct de a trece dincolo de cutie. Cutia va fi în continuare acolo dacă alegeți să vă jucați în ea, dar acum e vorba despre a trece dincolo de acea cutie. Și veți avea aceste confruntări. Veți avea aceste experiențe în viața voastră, fie să fiți consumați, fie să fiți uciși și violați de îndoiala în sine, fie pur și simplu să vă încredeți, să trésort, să ajungeți la comoara voastră, încrezându-vă în voi înșivă. Și atunci, dacă doar simțiți asta pentru o clipă, trésort-ul, întreaga încredere pe care o aveți. Nici măcar nu e un lucru mental, în acest punct. Nu e localizată nicăieri. E o încredere înăscută, inerentă. Este – o voi numi  – o siguranță în voi înșivă, pentru că știți că e potrivit. Ajungeți în acest punct al trésort-ului și toate comorile sunt acolo și asta pur și simplu spulberă cutia larg deschisă și, sunteți afară.

La început se simte puțin ciudat, dar, în sfârșit, sunteți afară. Nu mai sunteți definiți de timp, nici de istoria voastră și nici de corpul vostru fizic. Și în acest punct, de asemenea, putem începe apoi, cu adevărat, să lucrăm cu Corpul de Energie Liberă. Știți, Shaumbra continuă să întrebe: “Când vom integra Corpul de Energie Liberă?” Când ieșiți din cutie, pentru că altfel jucați un joc cu voi înșivă. Vă prefaceți, vă negați corpul fizic. Jucați un joc din interiorul cutiei și, în cele din urmă, totul se destramă. Dar, pe măsură ce trecem dincolo cu trésort, cu încrederea absolută în voi – nu altcineva crezând în voi, nici măcar eu, ci încredere absolută în voi – atunci vedeți toate comorile.

Să respirăm foarte profund cu asta, în trésort.

Este încrederea în voi. Nu trebuie să vină din minte. Nu trebuie să inventați aceste mici jocuri: “Am încredere în mine. Am încredere în mine.” Pur și simplu este. Pur și simplu aveți încredere în voi.

N-aveți nevoie de multă vorbărie. N-aveți nevoie de o mulțime de mici clișee. N-aveți nevoie de niciuna din afirmațiile inspiraționale. N-aveți nevoie de niciunul din posterele pe care unii dintre voi le mai aveți pe pereți, afișele de optimism. Dați-le jos.

Trésort. Este în voi. Nu este pe un poster pe perete sau pe un autocolant.

Încrederea în voi. Oh, voi știți cum e asta. Aveți această inspirație, o cunoaștere de a face ceva, de a merge undeva, indiferent ce este. Apoi acea îndoială, acel criminal vine, acel hoț vine și vă fură asta. Acela e momentul în care vă țineți de acel sceptru și simțiți în trésort. Nu doar cuvântul, ci e o comunicare energetică care e radiată în mod constant, emanată din sufletul vostru. Trésort.

Și acum aveți trecutul vostru care intră, viitorul vostru care intră, sufletul vostru care intră, toate în Acum și ele susțin tot ce se întâmplă. Există doar un mic gândac în cutie și ăsta e îndoiala. Dar vă lăsați atât de prinși de gândac, doar un gândăcel. Atunci vă țineți de sceptru – trésort.

Simțiți asta pentru o clipă aici. Simțiți-o.

(pauză)


6 – Singurătatea

Și următorul nostru punct pe listă, următorul nostru capitol, ceva ce trebuie abordat.

Așadar, treceți prin toate aceste lucruri și știu că a fost exaltant și dificil în același timp, dar mai există un lucru care se întâmplă chiar acum și unii dintre voi ați experimentat cu adevărat asta în ultima vreme. E ceva dificil. E singurătatea. Singurătatea. Face parte din procesul de ieșire în afară. Face parte din trecerea dincolo. Și credeți că ați cunoscut singurătatea în trecut și dintr-odată singurătatea se simte într-un mod cu totul nou. E o chemare. Aproape că e o atracție gravitațională din conștiința de masă, din unele din aspectele voastre din trecut.

Există o singurătate când îți eliberezi familia, strămoșii. Există o singurătate când eliberați conștiința de masă și unii dintre voi ați vorbit – și cu siguranță pot fi de acord cu voi în multe feluri – spunând: “Pur și simplu vreau să fiu singur.” Există o diferență între a fi singur și a simți o imensă singurătate.

În centrul a ceea ce se întâmplă este acel sine uman cu care v-ați identificat, sinele uman care a fost singurul lucru pe care l-ați știut cu adevărat despre voi, chiar și asta se transformă, pare să dispară – de fapt nu, pur și simplu evoluează – și deodată există așa o singurătate. Este despre a nu avea familie și prieteni, a nu vă simți parte din conștiința de masă și, deodată, chiar și propriul vostru sine uman pare să dispară, un sentiment copleșitor de singurătate.

Face pur și simplu parte din întregul proces care are loc. Nu vă supărați prea mult de asta. O să treacă. E o tranziție din locul în care ați fost, de la cine ați fost, în ceea ce deveniți acum. Acest sentiment că sunteți în întregime singuri.

Și apoi, împreună cu asta, un dor. Un dor. Poate ar trebui să încercați să vă întoarceți la familie și prieteni, la un fost (soț/prieten). Oh, la asta scuturați din cap că “nu”. Înapoi la indiferent ce-a fost, confortul unităților voastre sociale, al unităților voastre familiale.

Știți, nu ați plecat – majoritatea dintre voi – din ciudă sau furie. Știați doar că e timpul să plecați. Știați că trebuie să spargeți o mulțime de tipare și lanțuri vechi. Nu numai pentru voi, ci și pentru ei. Nu era ca și cum ați plecat pentru că îi urați. Aveați o cunoaștere că trebuia să plecați, pentru ceva pe cont propriu. Trebuia să vă îndepărtați de restul turmei pentru a găsi ceea ce încercați cu adevărat să găsiți.

Trebuia să vă îndepărtați de toți ceilalți, deoarece era prea mult zgomot și confuzie și judecată și prea multă cutie. Și ați făcut-o, dar nu știați asta la acea vreme, dar frumusețea a ce făceați și ce faceți chiar acum este că vă eliberați pe voi, dar în cele din urmă îi eliberați și pe ei. Ei nu prea înțeleg sau nu știu asta chiar acum, dar în cele din urmă, rupeți lanțurile, câteva verigi aici și câteva verigi acolo, dar destul de curând e ca efectul de domino. Toate verigile lanțului încep să se rupă, mai întâi în neamul vostru, apoi în propria descendență a vieții trecute și apoi intră în conștiința de masă. Și cei care sunt gata să fie liberi, cu adevărat liberi, pur și simplu ies din cătușe.

Dar înapoi la subiect, singurătatea. Da, există zile care se pot simți foarte, foarte pustii și, când treceți dincolo de cutie, credeți că sunteți singurul acolo. Veți afla că nu-i adevărat, dar inițial credeți că sunteți singurul acolo și credeți că, probabil, sunteți pierduți în vreo realitate singuratică în care sunteți doar voi. Dar chiar și acel “tu” pe care obișnuiați să-l știți, acel tu uman, nu e nici măcar acolo. Și, deși la un moment dat ați fi crezut că asta ar aduce așa un sentiment de încântare și satisfacție, vă aflați în propriul vostru spațiu. Sunteți în propria voastră suveranitate. Ați crede că ăsta ar fi motiv de sărbătoare – deodată, singurătatea profundă. Și asta va trece. E doar parte a întregului proces de intrare reală în suveranitatea voastră.

Atunci realizați că nu sunteți niciodată, niciodată singuri. Realizați frumusețea tuturor aspectelor voastre care sunt fațete acum, toate viețile voastre trecute și toate potențialele viitoare și toate celelalte ființe cu suflet, dar la un nivel cu totul nou.

Să respirăm profund cu toate astea.

Când apare această singurătate, vă rog să fiți în ea. Să o experimentați, nu să luptați cu ea. Nu să încercați să vă găsiți ieșirea, ci să vă cufundați în singurătate, pentru că există comori în ea.

Să respirăm profund și să aducem toate astea într-un merabh.

LINDA: (șoptește) Numărul șapte?

ADAMUS: Merabh.

LINDA: Ohh!

ADAMUS: Șapte, merabh.

LINDA: Ura!

ADAMUS: Ce, ăsta nu e un capitol?


7 – Merabh-ul Adunării din Vis

Să punem muzica și să respirăm foarte profund.

Am trecut prin destul de multe azi.

(începe muzica)

Dar nu pare să fi trecut chiar atât de mult timp, nu-i așa? Am trecut prin multe în discuțiile noastre, dar poate se simt doar gen câteva minute. Oh, unii dintre voi spun că se simte precum zile.

Se întâmplă atât de multe chiar acum. Ritmul e atât, atât de rapid. Incredibil de rapid. Nebunesc, uneori.

Avem mai multe discuții, adunări, în ceea ce numiți stările voastre de vis, ca niciodată până acum.

Uneori, ar trece luni înainte ca voi să veniți la una din adunările din starea de vis. E pur și simplu la un alt nivel, un alt tip de dimensiune, peisaj al realității. Ar trece luni uneori, fără să veniți în vizită, dar în ultima vreme am devenit destul de ocupați.

Se petrece atât de rapid.

Am avut o mare adunare seara trecută. Au fost, fără exagerare, aproximativ 8.000 de Shaumbra acolo, la această adunare. Acum, nu e nevoie de spațiu, deci nu trebuie să vă faceți griji. Și suntem într-o dimensiune fără COVID, deci nu au fost necesare măști de față.

Ne-am adunat cu toții doar pentru a fi. Nu a existat o listă lungă de vorbitori sau lectori. Era doar timpul să fim împreună, să realizați că nu sunteți singuri în asta, un timp al fraternității, doar pentru a realiza sau a vă aminti de ce sunteți aici.

Oh, în aceste adunări nu sunt prelegeri lungi. Vorbesc eu din când în când. Kuthumi a fost acolo. A spus câteva glume. Într-un fel, el doar vă pregătește pentru mine. Nu-i place când spun asta.

Am vorbit de lucrurile despre care am vorbit noi azi, pentru că acolo am spus: “Iată despre ce trebuie să vorbim. Iată cele șapte capitole, cele șapte puncte pe care omul are nevoie să le audă. Iată lucrurile care trebuie să vină prin energii.”

Voi ați distilat toate astea. Eu le-am distilat și mai mult, reducându-le de la 50 și ceva de puncte impare, la șapte. Dar când simțiți în ce e comunicat cu adevărat, există mii și mii de niveluri. Șapte puncte vorbite, dar mii de niveluri de energie.

Punctul culminant al acestei adunări, atâția Shaumbra acolo, punctul culminant a fost că aceasta este Calea. Mulți au abandonat pe parcurs. Consensul grupului e că a fost o călătorie dificilă în multe, multe feluri, dar tocmai pentru asta am venit aici.

A fost un fel de Punct de Separare la această adunare: să intrăm în următoarea fază a ceea ce facem sau doar să ridicăm într-un fel piciorul de pe acceleratie, doar să lăsăm ca totul să ne ajungă din urmă, să absorbim lucrurile. Shoud-urile ar putea fi doar un fel de repetări ale celor spuse deja. Nimic cu adevărat nou. Doar o mai mare oportunitate de a lăsa totul să fie absorbit, sau de a face totul pentru a reuși.

Cu peste 8.000 de Shaumbra acolo, în această adunare din starea de vis, au existat, de fapt, doar șase care n-au vrut să înainteze mai repede și probabil că n-a fost niciunul dintre voi, care urmăriți aici chiar acum. Toți ceilalți au spus: “Da, asta e Calea. Pentru asta am venit aici.” Și, deși e foarte dificil uneori să purtați toate astea în voi, să treceți prin toate aceste schimbări atât de repede, e de asemenea, pasiunea voastră.

Așa că, ați spus: “Adamus, vorbește-ne despre ce am discutat azi aici, în această adunare din starea de vis. Sintetizează asta. Și, pe măsură ce sintetizezi, pe măsură ce Cauldre face channeling, ne vom revărsa energiile să curgă, chiar din starea de vis, în această zi din iunie, la Shoud-ul din iunie 2021. Vom lăsa energiile noastre să curgă direct înapoi către noi. Tu rostește cuvintele, Adamus. Noi vom lăsa să curgă energiile, cu intensitatea tuturor celor 8.000, prezenți aici. Asta e Calea. De aceea am venit aici. Nu ne vom reține acum. Nu vom reduce viteza.”

Asta am făcut azi aici.

Energiile din acest Shoud vor continua să trăiască mult, mult timp. Nu doar se opresc aici. Energiile continuă să crească, continuă să se deschidă, ca în orice alt Shoud, orice alt lucru pe care l-am făcut împreună.

Aproape că puteți simți în această întreagă bibliotecă a ce am făcut împreună de-a lungul anilor și chiar și de când erați cu Tobias, tot conținutul, și ele toate sunt acum vii, vibrante și în creștere. Se află în această bibliotecă. E ca un fel de incubator și, ele doar continuă să crească și să crească.

Așadar, ați spus, în adunarea noastră din starea de vis, cu intensitatea a 8.000 de Shaumbra prezenți: “Nu, nu ne vom reține. Asta e Calea." Și am putut simți un anumit nivel de anxietate, tulburare, îndoială. Puteam simți asta, și știu că voi ați simțit-o aici, în ultimele zile.

Atunci am spus: “Știți, indiferent ce se întâmplă, știu că va ieși chiar mai bine decât ce v-ați fi putut imagina vreodată. Indiferent ce întâlnim, indiferent ce experimentăm, pur și simplu amintiți-vă că totul e în regulă în întreaga voastră creație.”

Cu asta, Eu Sunt Adamus, venind din adunarea noastră din starea de vis, care s-a petrecut doar acum câteva nopți.

Vă mulțumesc.


Traducere realizată de: Carmen Rivalet, Ana-Maria Labo, Cristina Dobrescu, Florența Cuculeac
Revizuire: Manuela Sfirschi, Mirela Ghenea