MATERIALELE CRIMSON CIRCLE

Seria Merlin Eu Sunt

SHOUD 8 – Prezentat de ADAMUS SAINT-GERMAIN, transmis prin channel de Geoffrey Hoppe

Prezentat la Crimson Circle
1 mai 2021
www.crimsoncircle.com

Aloha! Dragi Shaumbra, Eu Sunt Cel Ce Sunt, Adamus din Domeniul Suveran.

Ah! Doar vă simt pe toți, din întreaga lume, adunându-vă. Fie că o faceți aici, în direct, acum, fie că o faceți cândva, în ceea ce ați numi viitor, de fapt, încă suntem cu toții în momentul prezent. V-ați putea conecta peste o săptămână, chiar peste un an, un deceniu de acum încolo, și încă suntem cu toții în momentul prezent. Și asta e una din frumusețile legate de æterna, de a fi atemporali și a fi în timp, puteți face toate astea împreună.

Inspir profund, simțind în fiecare dintre voi, prin ce treceți, ce întâlniți în viața voastră. Și, știți, eu știu că uneori e dificil, dar zâmbesc. He! Zâmbesc. Nu că nu-mi pasă, nu că mi-e indiferent. Știu că e dificil, că e provocator, dar știu și că acesta va fi cel mai memorabil timp pentru voi, cel mai memorabil. Și știu că reușiți, așadar știind că reușiți, știind că veți ajunge să vă permiteți Realizarea, știind că rămâneți pe planetă, aici, mulți, mulți ani de acum încolo, bucurându-vă de viață, pot zâmbi. Pot fi fericit de asta.

Vă implor pe toți să vă asigurați că încercați să savurați momentele în care vă aflați chiar acum. Chiar și în zilele întunecate, chiar și în timp ce treceți prin chestiile dificile, chiar și când sunteți plictisiți de moarte, chiar când sunteți nerăbdători, vă implor să vă bucurați la maxim. Nu vreau să veniți mai târziu la mine și să spuneți: “Oh, Adamus, aș fi vrut să-mi fi spus să mă bucur de lucrurile prin care trec”, pentru că sunt dulci-amărui, știți voi, iar dulce-amărui poate fi uneori foarte bun la gust.

Uneori există o tendință să vă concentrați doar pe lucrurile dificile și să intrați în îngrijorări și îndoieli și tot restul, dar – ei bine, vom vorbi despre asta mai târziu – nu aveți luxul să mai faceți asta. Așa că, la fel de bine, v-ați putea bucura de fiecare moment prin care treceți. Da, momentele dificile, trebuind să aveți de-a face cu – ascultam înainte, când vorbeau Cauldre și Linda – trebuind să aveți de-a face cu oameni care se presupune că ar lucra în serviciul clienților, să aveți de-a face cu guverne și impozite. Știu că uneori este chiar dificil și provocator dar, de fapt, bucurați-vă de acest timp. Permiteți-vă cu adevărat, faceți acest angajament față de voi să vă bucurați de asta.

V-aș sfătui cu tărie pe fiecare dintre voi să țineți un gen de jurnal sau înregistrare. Doar notițe rapide pentru voi. Nu trebuie să fie ceva obositor, ci doar mici notițe pentru voi, chiar și de câteva ori pe săptămână și, vă veți uita înapoi mai târziu și veți zâmbi. Știți cum vă uitați la fotografii și, în momentul în care fotografia a fost făcută, poate că nu ați fost într-o dispoziție bună. Poate să fi arătat ca naiba, sau așa credeați. Poate să fi fost iritați de ceva. Poate că erați pe cale să vă prăbușiți. Dar, ani mai târziu, vă uitați la acea fotografie, și vă aduce un mare zâmbet pe față. Și vă uitați, în primul rând, cât de departe ați ajuns. Vă uitați la frumusețea acelui moment, chiar și cu provocările sale; vă uitați la frumusețea acelui moment și, într-un fel, vă încălzește inima. La fel e și a ține un jurnal, a  scrie niște notițe pentru voi sau a desena mici imagini. Și așa e bine. Dar veți privi înapoi și veți realiza că acesta a fost cel mai prețios – și poate cel mai provocator, însă cel mai prețios – timp din toate viețile voastre.


Viețile Trecute și Înțelepciunea

Voi nu purtați doar greutatea voastră în această viață. Ce vreau să spun prin asta e că, în momentul în care ajungeți la propria Realizare în această viață, asta aduce toate aspectele înapoi acasă. Și, uneori aspectele sunt enervante, alteori sunt de-a dreptul furioase, uneori se simte ca și cum lucrează împotriva voastră, însă voi le aduceți acasă chiar acum. Așadar, aveți și greutatea asta.

Aveți greutatea vieților trecute, care de fapt, într-un fel, sunt aspecte. Știți, nu e ca și cum istoria lor e scrisă și totul e finalizat. Nu. Ele se schimbă chiar acum. Trec printr-o metamorfoză în acea viață, ca urmare a faptului că voi alegeți Realizarea în această viață. Așa că acele vieți se schimbă, de fapt. Și, ce părea a fi o navă care merge într-o direcție, și era ca și cum se îndrepta în acea direcție, în acea viață, acum schimbă cursul în acea viață.

O cale mai bună de a spune asta este: să spunem că acea viață era o navă care înainta pe direcția ei, trecând prin toate experiențele sale și sfârșind într-un anumit loc la moartea sa. Dar acum există o a doua navă și ea merge într-o direcție diferită, iar acea direcție este Realizarea acelei vieți, lucru ce poate fi simțit tocmai de acea ființă din prima viață. Deodată ea simte că ceva se transformă și se schimbă, și nu știe ce. Nu înțelege asta cu adevărat, dar simte dintr-odată ca și cum este pe o cale cu totul nouă.

De fapt, într-un fel, ea experimentează lucrurile într-o varietate de moduri. Acea viață din trecut a luat-o pe propria ei cale, dar acum o ia pe mai multe căi. Experimentează lucrurile în câteva moduri diferite, toate deodată – nu doar liniar, de fapt, multiplu acum, o varietate de moduri – și acea viață poate simți că ceva se întâmplă. Acea viață știe că, ei bine, poate ea crede că e vorba de influența ființelor angelice sau a lui Dumnezeu sau a ceva de acolo, de-afară, dar brusc simte ca și cum se trezește, ca și cum își schimbă propriul curs.

Uneori, acea viață este înspăimântată și are vise foarte ciudate despre ce i se întâmplă. Acea viață e confuză și nu există nimeni cu care să vorbească, în acea viață. Dar știe și că ceva monumental se întâmplă acum la nivelul sufletului, schimbându-i direcția în sine. Asta se întâmplă. Iar voi purtați această greutate, dar e de asemenea o frumusețe.

Opriți-vă și reflectați pentru o clipă, cât de frumos e că puteți trece prin propria trezire în măiestria voastră întrupată, în Realizarea voastră, în timp ce toate viețile trecute își schimbă însuși cursul vieții lor. Oh, da, uneori toate lucrurile prin care treceți se simt foarte lente, de parcă ați merge prin noroi sau ceva, dar aveți toate celelalte vieți trecute. Simțiți în ele pentru o clipă și veți simți natura epică a lucrurilor prin care trec, și apoi veți realiza că, în calitate de cel desemnat să ascensioneze pentru toate viețile voastre, realizați frumusețea acestui moment. Nu e vorba doar despre voi, în această viață, ținându-vă strâns, străduindu-vă și încercând să ajungeți la Realizare. Nu e deloc vorba despre asta. E vorba despre întreaga evoluție a tuturor vieților. E vorba despre transformarea de la nivelul sufletului, transformarea înțelepciunii voastre, a aduce înțelepciunea acum.

Înțelepciunea curge pur și simplu în suflet și acea înțelepciune vă este accesibilă chiar acum.

Înseamnă deschiderea potențialelor care nu au fost văzute niciodată până acum, deschiderea potențialelor care vă erau ascunse și care au fost ascunse pentru viețile trecute, iar acum e ca și cum un soare nou, strălucitor, luminează acea pădure de potențiale, din care ați putea alege orice. Asta se întâmplă exact acum. Și e ca și cum energia voastră, în loc să fie ceva străin acum, ceva îndepărtat, ceva necunoscut, acea energie se realiniază acum pentru a vă servi.

Asta se întâmplă și, de aceea spun, vă rog, vă rog, de dragul meu și al poveștilor voastre pentru când ajungeți la Clubul Maeștrilor Ascensionați, bucurați-vă de fiecare moment al acestei perioade. Savurați ce ați numi momentele bune sau rele, pentru că, în cele din urmă, veți realiza că nu au fost momente rele. Nu au fost deloc momente rele. A fost doar trecerea prin schimbări, uneori zbuciumate, în viața voastră. Și, după cum știți, totul se petrece prin intermediul acestui lucru minunat pe care eu îl numesc permitere. Știu că v-ați săturat să auziți cuvântul “permitere”, dar voi continua să vorbesc despre el până când voi permiteți cu adevărat.


Permiterea

Tot ce se întâmplă acum cu voi e natural. Nu omul e cel care poate face Realizarea. Omul poate alege să experimenteze cum e să intri în ea și să treci prin ea, dar nu omul o face. Totul, inclusiv aducerea înțelepciunii în viața voastră acum, tot ce faceți este, de fapt, despre a permite. Permitere. Nu lucrați la permitere. Doar permiteți. E natural. Toate lucrurile prin care treceți sunt naturale. Veți ajunge oricum acolo, mai devreme sau mai târziu.

Prin permitere vă conectați într-adevăr cu sufletul vostru și permiteți transformările care deja se petrec, și nu pentru că v-ați gândit mult la asta și nu pentru că ați meditat mult. Ci pur și simplu pentru că le permiteți. Și doar pentru a demonstra, ceva ce am făcut într-o recentă adunare Shaumbra – atât de bine să mă reîntâlnesc cu Shaumbra – ceva ce am făcut într-o adunare recentă, pentru a vă ajuta să înțelegeți permiterea puțin mai mult. Am cerut un obiect pentru suport aici (Adamus scoate o umbrelă).

E atât de simplu (Adamus deschide umbrela): nu permiteți. Nu permiteți. (Apoi Adamus închide umbrela.) Permiteți. Permiteți.

Nu mai aveți nevoie de acea umbrelă deasupra capului vostru. Nu trebuie să vă ascundeți de propriul vostru sine. Ați ținut acea umbrelă (deschide umbrela) mult, mult timp, ascunzându-vă de Dumnezeu știe ce, ascunzându-vă de energia care ați crezut că era în altă parte, că se afla în altceva, v-ați ascuns chiar și de sufletul vostru, ferindu-vă de conștiința umană, ascunzându-vă astfel încât să nu fiți văzuți.

Permiterea este așa (închide umbrela). Nu mai e nevoie de acea umbrelă (aruncă umbrela), doar permiteți. Ah, da, vă veți simți vulnerabili. Vulnerabili la ce? Doar față de voi înșivă, doar față de sufletul vostru, doar față de propria voastră energie. Aruncați umbrela și vă gândiți: “Ei bine, acum o să plouă peste mine. Uite pentru ce m-a pregătit Adamus. Va ploua și va tuna și va fulgera." Această ploaie, de fapt, nu e ploaie. Asta e doar perspectiva voastră. De fapt, această ploaie e înțelepciunea care curge din norul sufletului vostru către voi. De fapt, ploaia e energia care, în primul rând e toată a voastră, iar acum coboară. Dar, când vă atinge, nu e rece și umedă. E caldă și e ca o pătură frumoasă care vă îmbrățișează și vă liniștește.

Acea ploaie care cade, ce credeați că era ploaie, ajungeți să înțelegeți că: “Fiecare picătură e doar un potențial din ce pot alege să experimentez în viața mea.” Apoi realizați că nu e deloc ploaie. Este sufletul vostru, divinitatea voastră care vine aici, la voi, în această realitate umană 3D. Este înțelepciunea voastră și energia voastră și sunt potențialele voastre. E Maestrul care vine în întregime aici și deodată realizați: “Nu e ploaie, de fapt sunt raze de lumină de la mine către mine. De fapt, sunt trecutul și viitorul meu care vin acum la mine, și toate se adună acum, aici." Și începeți să realizați că de atât de mult timp ați crezut că era ploaie și ați căutat să vă protejați, să vă ascundeți. V-ați pus un voal pentru a vă proteja și acum, respirați profund și aruncați acea umbrelă și permiteți. Și, în timp ce permiteți, perspectiva se schimbă.

Percepția a ceea ce a fost un nor de furtună amenințător, acum realizați că este căldura și confortul și compasiunea propriului vostru suflet. Ce ați crezut că erau picături de ploaie, reci și îndreptate de vânt asupra corpului vostru, sunt doar razele propriei voastre lumini, ce vin toate aici, acum, pentru a fi cu voi. Asta e permitere. A pune deoparte acea umbrelă. Asta este permitere, să respirați profund și să vă deschideți către voi. Asta e permitere.

Nu trebuie să trasați drumul. Nu trebuie să găsiți logica. Nu trebuie să raționalizați cum se întâmplă toate astea. Se vor întâmpla. Pentru voi înseamnă doar să le experimentați frumusețea. Da, și uneori dificultățile, dar și asta e frumos. Pentru voi înseamnă doar să permiteți și să experimentați. Ah! Asta umple sufletul de bucurie, să fiți capabili să faceți asta, să fiți conștienți în mod conștient de cine sunteți în mijlocul experienței chiar acum. Asta este profund. Acesta este un Maestru. Hm.

Să simțim în asta pentru o clipă.

Da, sunt foarte, foarte pasionat de asta. Sunt pasionat pentru că vă urmăresc. Urmăresc cum se transformă viețile voastre trecute. Ele nu vor mai fi niciodată la fel. Urmăresc felul cum chiar ceea ce ați putea numi o viață viitoare, care nu e într-adevăr în viitor, cum se transformă asta. Totul converge în jurul vostru în această viață acum și, uneori, nu luați asta în considerare. O ignorați. Vă îndoiți de voi înșivă. Vă întrebați ce ar trebui să faceți. Sunteți duri cu voi înșivă. Vă întrebați unde este pasiunea voastră, de ce lucrurile nu funcționează, pentru că nu vă aflați în acest moment minunat al experienței divine, în timp ce toate astea se întâmplă în jurul vostru.

Nu vă faceți povestea, cea pe care o veți spune la Clubul Maeștrilor Ascensionați, nu vă faceți povestea în genul: “Habar n-aveam ce se întâmpla. Eram atât de pierdut că nici măcar nu știam ce se întâmpla și apoi s-a întâmplat și apoi am realizat.”

Faceți-vă povestea: “Eram conștient de fiecare moment al Realizării mele, al măiestriei mele, al rămânerii pe planetă ca un Maestru întrupat. Eram total conștient de energia mea, de potențialele mele și de înțelepciunea mea.”

Să respirăm foarte profund cu asta.

Devin foarte pasionat. Abia aștept să revin la publicul meu, astfel încât să pot fi pur și simplu în fața voastră cu asta. Vreau să spun, acum pot fi cumva în fața voastră (apropiindu-se de cameră), dar vreau să fiu în fața fizică. Ah! Bun.

Deci, salut, dragă Linda din Eesa.

LINDA: Ei bine, salut, domnule!

ADAMUS: Cum ți-a fost? 

LINDA: Destul de bine.

ADAMUS: Ohh!! (Linda chicotește) Gah, doamne! Aă, ce-ai spus?!

LINDA: Excelent. N-ar putea fi mai bine.

ADAMUS: Bun. Ei bine, nu trebuie să vorbești aiurea. Dar “destul de bine”. Nu-mi place acel “destul de bine”, îmi place “fantastic”. De ce nu? Poți spune asta?

LINDA: Fantastic!

ADAMUS: Mulțumesc. Da. Frate, te-ai uitat la mine, gen: “Ce? Nu mă aștept la nimic mai puțin.” Mulțumesc că ești măreață.


Ensincronicitatea – Fizica Curgerii 

Înainte de a merge mai departe cu discuția noastră de azi, hai să vorbim puțin despre ce am făcut în ultimul nostru Shoud. Am vorbit despre a fi în ensincronicitate – e-n-s-i-n-c – ensincronicitate cu voi înșivă. Asta înseamnă sincronizați cu energia voastră. Vine un moment în care energia nu mai este acolo, în afară. E toată aici (arată spre piept). Se simte nefamiliar la început. Și apoi realizați: “Nu, la naiba, asta este a mea și o voi permite. Voi pune jos acea umbrelă și” – știi de ce avem nevoie, dragă Linda?

LINDA: Ce anume, domnule?

ADAMUS: Avem nevoie de umbrele Shaumbra, ca aceea, dar de culoare roșu-crimson.

LINDA: Sigur. Și?

ADAMUS: Culoare purpuriu strălucitor și “Shaumbra”, poate fi cuvântul scris pe ea, astfel încât Shaumbra să poată practica acasă...

LINDA: În regulă.

ADAMUS: … cu umbrelele lor.

LINDA: Sigur.

ADAMUS: Da. În regulă.

LINDA: Da.

ADAMUS: Știu că ești încântată de asta.

LINDA: Da, o scriu.

ADAMUS: Bun. Nu ai scris – te-ai prefăcut că ai scris. Nu ai scris cu adevărat asta. Umbrele Shaumbra, ce idee grozavă. Aș fi dorit să mă fi gândit la asta mai devreme. Deci…

LINDA: Cum le vom distribui?

ADAMUS: Nu știu – asta nu-i problema mea. Asta-i, știi tu, găsește o cale. Permite (Adamus chicotește). Nu știu. Ooh! N-ar fi trebuit să spun asta.

Să mergem mai departe înainte să fiu prins pentru asta. Umbrela Shaumbra. Unde este pălăria “Nu știu”? Înapoi în Colorado, cred. Să mergem mai departe.

LINDA: N-am spus “Nu știu.”

ADAMUS: Nu, eu am spus “Nu știu.”

LINDA: Oh.

ADAMUS: Și nu m-ai prins. Dar echipa de aici a făcut-o. Toți și-au ținut răsuflarea. Doi dintre ei cât pe ce să leșine, ținându-și răsuflarea.

LINDA: Încerc să fiu îngăduitoare cu tine.

ADAMUS: (chicotind) Încerci să fii îngăduitoare. E dificil?

LINDA: Sunt momente.

ADAMUS: Serios?

LINDA: Din când în când. Ai devenit mult mai bun.

ADAMUS: Vorbești despre Cauldre sau Adamus?

LINDA: Oh, trebuie să fac distincție?

ADAMUS: Poate amândoi (Linda chicotește). Poate Și (ei chicotesc).

În regulă, hai să continuăm, să fiți ensincronizați cu propria voastră energie. E vorba despre a fi în armonie cu ea. E vorba despre a fi în grație cu energia voastră.

Până acum, deseori s-a simțit ca și cum era foarte zbuciumat, oarecum disociat, poate nu neapărat parte din voi. Odată ce reveniți în fizica curgerii propriei voastre energii, totul se calmează. Fizica curgerii.

Există un ritm sau o curgere naturală al energiei voastre, și e în întregime a voastră. Vreau să spun, nu are un anumit ritm sau sunet, ci este un sentiment. Cunoașteți acele zile în care sunteți pur și simplu în curgere. Totul se rezolvă și nici nu trebuie să lucrați la asta. Vreau să spun, se întâmplă pur și simplu. E ca și cum cineva întinde un covor roșu chiar în fața voastră și totul se rezolvă. Aveți din astea câteodată. Dar apoi sunt zilele, zilele proaste, când nimic nu merge. Nimic nu e sincronizat. Cu cât vă străduiți mai tare, cu atât e mai rău. Pur și simplu e câte o problemă, câte un dezastru, unul după altul. Abia așteptați să se încheie ziua aia.

Parte din ce experimentați în acest moment e cumva această schimbare, un fel de schimbare de la vechea relație cu energia, în care ea era în altă parte, acum la a voastră proprie, și sunt momente când se simte oarecum ca și când nu rezonează. E cu hopuri și e instabilă. Asta dispare destul de curând, și începe să fie această nouă fizică a curgerii în energia voastră, unde pur și simplu curge. Și s-ar putea să vă treziți dimineața și să simțiți că poate ați avut vise nebunești, ceea ce e de așteptat acum, și vă simțiți pur și simplu indispuși. Apoi respirați foarte profund și, pur și simplu, simțiți înapoi în fizica curgerii. Există o curgere în energia voastră. Există o grație în energia voastră. Respirați foarte profund și doar permiteți asta. Închideți umbrela și doar o permiteți. Nu vă gândiți la asta. Nu vă stresați despre asta. Doar permiteți.

Știți, gânditul este antiteza permiterii, într-un fel. Gânditul și permiterea, sunt aproape ca oțetul și uleiul. Nu funcționează prea bine împreună. Așa că, pur și simplu, permiteți înapoi în fizica curgerii voastre, grația, acel covor roșu care doar e desfășurat de către voi, chiar în fața voastră. Și apoi, în cele din urmă, ajungeți la punctul în care sunteți atât de familiarizați cu acea fizică a curgerii, propria voastră fizică, că efectiv nu mai trebuie să vă faceți griji în privința ei. Pur și simplu e acolo întotdeauna. Din când în când, dacă deviați, respirați foarte profund înapoi în propria voastră fizică a curgerii, și apoi lucrurile pur și simplu se rezolvă mult, mult mai ușor.


Supersenzorial

Așa cum am spus în ultima noastră întâlnire, după aceea există de asemenea, un fel de echivalent al său – supersenzorialul. În timp ce închideți umbrela aceea și pe măsură ce reveniți în curgerea voastră, veți deveni mai sensibili, mai conștienți la fiecare nivel diferit. Și vorbim despre curgere și frumusețea sa, dar parte din provocare este sensibilitatea pe care o dezvoltați, deveniți mai sensibili la orice. Și inițial, de exemplu, puteți dezvolta alergii pe care nu le-ați avut niciodată înainte, pentru că sunteți foarte sensibili acum la particule din aer, poate chiar la plante și flori. Dar, de multe ori, e doar poluarea din aer și, de multe ori, e ce numesc eu alergia la oameni. Sunteți alergici la alți oameni și energia lor (Linda chicotește). Nu, serios. Unde sunteți acum, asta aduce mai multe reacții alergice decât florile și buruienile și chestii de genul ăsta.

LINDA: Uau.

ADAMUS: Dar pentru că simțiți energiile și deveniți din ce în ce mai conștienți de ele, și există o parte din voi care vrea să le respingă și spune: “Dă-le afară. Nu se prea armonizează.” Dar, cu cât mai mult intrați în fizica curgerii voastre, cu atât mai mult realizați că într-adevăr nu trebuie să respingeți nimic. În cele din urmă, de fapt, toată e energia voastră. Nu trebuie să o eliminați prin strănut, sau să lăcrimați. Există un nivel minunat de acceptare.

Deveniți din ce în ce mai sensibili la gânduri. Gândurile plutesc peste tot în aer, exact ca undele radio. Deveniți mai sensibili la ele. Și când apare acea sensibilitate, va fi orientată mai mult spre dramă la început, pentru că drama deține mai multe dinamici decât cineva care merge doar să cumpere de mâncare. Așadar, o să detectați frica, o să detectați dramele altor oameni, furiile lor, ostilitatea lor și lucruri de genul ăsta. Deveniți mai sensibili, o să simțiți mai mult din greutatea lumii, deoarece acum sunteți mai sensibili la conștiința de masă.

Dar apoi realizați: “Acum, asta efectiv nu e a mea. Sunt conștient de ceva ce nu sunt eu. Sunt conștient de energiile care sunt înafară, care nu sunt ale mele, dar ele nu trebuie să mă influențeze. Ele nu trebuie să schimbe fizica curgerii naturale a energiei mele. Pot fi conștient, dar nu trebuie să mă perturbe.”

Și apoi, la un moment dat, există ceva destul de încântător în a fi atât de conștient de toate. Bineînțeles, energia voastră proprie, dar apoi ceilalți, energia lor, ființa lor sufletească, și nu vă mai îngrijorați dacă vă va perturba complet, sau vă va denatura în vreun fel. Și apoi e oarecum distractiv. Puteți simți în energiile oamenilor foarte deschis și fără judecată. Doar observând pur și simplu, puteți simți în celelalte energii și deveniți conștienți foarte acut de cine sunt ei cu adevărat, nu doar de cuvintele pe care le spun sau de fața pe care o au, ci deveniți conștienți în mod acut. Aici devine distractiv, să fiți atât de conștienți și să realizați că într-adevăr nu e în energia voastră, ci sunteți sensibili, hipersensibili la energie.

Deveniți hipersensibili la ce numiți celelalte tărâmuri. Celelalte tărâmuri sunt peste tot în jur. Nu sunt în altă parte, ci deveniți conștienți de fantome și stafii. Dar nu sunteți niciodată îngrijorați din pricina lor. Ele nu vă pot face nimic, doar dacă vă pot păcăli să vă îndoiți de voi înșivă. Nu vă pot înfuleca. Nu vă pot mușca de picioare. Nu vă pot duce într-un fel de iad demonic. Voi sunteți conștienți: “Uau, există o mulțime de ființe dezîncarcarnate dând târcoale planetei Pământ în acest moment.” Există o mulțime de energii chiar și din – mergeți într-o casă veche, există o mulțime de energii care sunt încă acolo de la cineva care s-ar fi putut să fi trăit acolo acum 50 de ani, 200 de ani.

E oarecum palpitant, oarecum distractiv, să începeți să fiți hipersensibili. Trebuie doar să vă amintiți ca o puteți controla sau – nu îmi place acel cuvânt, Cauldre – o puteți dezactiva. O puteți pune la o parte oricând vreți, și să reveniți doar la voi, dulceața celui ce sunteți. 


Ensicronicitate și Hipersensibilitate – Permițându-le pe toate

Să respirăm profund înainte de a intra în discuția de azi. Să punem niște muzică și să simțim în a fi ensincronizați cu propria voastră energie și în a fi hipersensibili.

(începe muzica)

Aduc aceste lucruri în discuție pentru că știu că acolo sunteți acum, sau cel puțin spre asta vă îndreptați foarte curând. Știu că a fost cam zbuciumat în energia voastră.

Faceți o schimbare majoră după eoni de timp în care nu ați știut ce era energia. Asta încercau îngerii să afle înainte de Pământ: “Ce este energia?” Eoni de timp de căutare: “Ce e acest lucru numit energie?”

Și schimbați acea dinamică chiar acum, în această viață. Vreau să spun, asta este viața cea mare.

Deci da, o să fie cam zbuciumat când și când, deoarece chiar întoarceți foaia, răsturnând toată treaba cu energia voastră.

Orientarea voastră către ea, înțelegerea voastră asupra ei, fizica curgerii voastre cu propria energie, schimbați totul chiar în acest moment.

E monumental. Hm. De aceea spun, vă rog, vă rog savurați experiența în fiecare zi. Încetați să vă plângeți de ea.

Savurați lucrurile prin care treceți, deoarece este efectiv major – să dezvoltați o nouă relație cu energia – și, în curând, veți ajunge să înțelegeți conștient cum s-o faceți să lucreze pentru voi.

Nu prin gând. Nu prin folosirea unor afirmații pozitive drăguțe – ptiu! – pe asta. O să ajungeți să înțelegeți cum energia poate efectiv să servească dorințelor voastre și pasiunilor voastre.

Nu pentru chestiile minore. Nu vă pierdeți timpul cu chestiile minore, ci cu dorințele voastre reale și pasiunile voastre reale. Toate celelalte se așează singure.

Rușine celor care ar irosi energia și timpul doar pentru a încerca să determine energia să le dea niște dolari în plus. Asta ar fi o pierdere reală, deoarece tot acest lucru se întâmplă natural.

Așa cum am spus într-unul dintre multele lucruri pe care le-am făcut recent, omul dorește o monedă, Maestrul permite o comoară. Omul își irosește energia făcându-și pur și simplu griji pentru un dolar în plus, sau euro, peso sau yen. Ce pierdere de energie foarte bună, și de timp. Atât de limitat.
 
Maestrul doar permite întreaga comoară, permite întreaga treabă. Nu-și face griji pentru amănunte, deoarece asta e parte din fizica curgerii. Doar e acolo. Trebuie să fie.

Maestrul permite întreaga comoară, și întreaga comoară – sunt lucruri materiale, bineînțeles. E abundența materială. E sănătatea. Sunt, de asemenea, pur și simplu, înțelepciunea și bucuria. Maestrul permite întregul lucru, întreaga comoară. Nu doar o limitează.

Așadar, iată-vă aici la acest moment de schimbare majoră, răsturnare, întoarcere, reluare, sens giratoriu, oricum ați vrea să-i spuneți. E o transformare imensă, chiar acum. Sunteți în mijlocul ei.

Și, pe deasupra, deveniți foarte hipersensibili. Ele apar în tandem, dar uneori pare că lucrează una împotriva celeilalte, și nu e așa. Nu e așa. Voi doar deveniți mai sensibili, mai conștienți, pe măsură ce ajungeți într-adevăr ensincronizați cu energia voastră proprie.

Să respirăm foarte profund cu asta și simțiți unde sunteți în acest moment în viața voastră, natura epică a lucrurilor prin care treceți.

În regulă, să respirăm foarte profund. Avem lucruri de vorbit aici.

(încetează muzica)

Bun.


Timpul Poveștii

Îmi e dor de Shaumbra mea. Îmi e dor de voi. Îmi e dor de publicul de la Shoud-uri. Am propus chiar să se așeze aceste siluete ale voastre, din carton, la Shoud-uri, doar să se simtă că încăperea e mai plină. Îmi lipsesc interacțiunile pe care le am cu voi. Îmi lipsește măgulirea. Îmi lipsește provocarea. Îmi lipsește umorul. Oh, așa tare îmi lipsește umorul. E greu să faci haz când nu sunteți aici, pentru că hazul, de regulă, e pe seama voastră. Așadar, cum să fac haz? Pe seama mea? Nu cred. Nu prea.

Îmi place energia, și știți, când sunt 50, 60 din voi stând în studio pentru un Shoud, e aproape ca un magnet care îi atrage pe toți ceilalți care sunteți acasă stând la calculatoarele voastre. E ca și cum deveniți ancora pentru ei, și apoi ei se adună, când facem un Shoud, și cât timp a trecut până acum? Un an sau puțin mai mult de-acum, de când n-am avut public. Workshop-urile recente, da, și aveam așa de multă pasiune adunată și dor de Shaumbra, cred că am exagerat cu câteva din grupurile trecute. Cred că am fost, poate, puțin cam intens cu ei?

LINDA: Poate.

ADAMUS: Poate. Da. Dar e doar această năzuință profundă de a fi înapoi cu Shaumbra. Așa că iată-ne din nou fără un public. Ce să facem? Ce să facem? ...

LINDA: Dă-i drumul, ia-te de mine (Adamus chicotește).

ADAMUS: Nu vreau să exagerez, Linda. Nu vreau să-ți provoc vreo stricăciune permanentă. Nu, nu vreau să exagerez. Așadar, ce aș vrea să fac e că am creat un dispozitiv teatral.

LINDA: Mm hmm.

ADAMUS: Apropo, fiecare dintre voi are o mulțime de dispozitive teatrale pe care le puteți folosi oricând. Trebuie doar să le scoateți din buzunarul vostru de la spate și să le folosiți din când în când. Dispozitivele teatrale sunt minunate, și ele, de fapt, chiar ajută cu dinamicile curgerii de energie, pentru că vă scot din minte. Acum doar jucați teatru. Așa că, da, am un dispozitiv teatral micuț. Urmează să spun o poveste.

LINDA: În regulă.

ADAMUS: Și va fi o poveste a Maestrului.

LINDA: Sigur.

ADAMUS: Cu care sunteți familiarizați – “Maestrul și…” – în acest caz, ei bine, “Maestrul și Studenții care Întreabă”. Și ai vrea să joci rolul tuturor studenților care sunt adunați ascultându-l pe Maestru?

LINDA: (entuziasmată) Oh! Mi-ar plăcea. Am un trecut bun în a fi un student foarte bun.

ADAMUS: Bun, bun. Deci o să-i reprezinți pe toți.

LINDA: Sigur.

ADAMUS: Eu o să joc rolul Maestrului.

LINDA: Șocant.

ADAMUS: Ceea ce e foarte ușor de făcut pentru mine, chiar nu trebuie să lucrez la asta.

LINDA: În regulă.

ADAMUS: O să joc rolul Maestrului și vom spune această poveste cu întrebările pe care le ai...

LINDA: În regulă.

ADAMUS: … de la studenți, ca un mod de a aduce înapoi un public, într-un fel.

LINDA: Oh, în regulă.

ADAMUS: Bun. Deci, să respirăm foarte profund împreună înainte de a începe.

LINDA: (expiră tare) Da. În regulă.

ADAMUS: O poveste a Maestrului. Și, din nou, eu joc rolul Maestrului, Linda joacă rolul mai multor studenți.

LINDA: În regulă.


“Maestrul și Studenții care Întreabă”

ADAMUS: Maestrul a tras un scaun sub stejarul mare, în această frumoasă după-amiază de vară. Aproximativ 20 de studenți erau strânși acolo. Nu era o clasă oficială. Era doar o întâlnire relaxată pe care o făceau din când în când, Maestrul și câțiva studenți. Studenții chiar o așteptau cu nerăbdare, deoarece asta avea loc în afara sălii de clasă. Era puțin mai lejer, poate nu chiar așa de intens.

Câțiva dintre studenți au numit asta, în glumă, întâlnirea Zen/Ne-Zen, pentru că deseori intrau în întrebările mari, mari, de tipul Zen și apoi realizau că era timpul pentru ne-Zen.

Așadar, Maestrul s-a așezat în scaunul său, a luat o gură din cafeaua sa, caz în care, asta de fapt nu e cafea. Doar ca să știți, sunt puțin dezamăgit.

LINDA: Nu e vina mea!

ADAMUS: Totuși, sunt dezamăgit. Maestrul a luat o gură din cafeaua sa.

LINDA: Ar trebui să-ți aducem cafea? Am putea face asta, știi.

ADAMUS: Nu. Sunt în regulă. Nu-ți fă griji...

LINDA: Nu pari să fii în regulă.

ADAMUS: Nu-ți fă griji pentru mine. Nu, nu, te rog.

Maestrul s-a așezat, a sorbit din cafeaua sa, pe care unul din studenții săi atât de amabil a luat-o pentru el și a adus-o acolo, chiar dacă el nu a cerut, pentru că studenții anticipau mereu dorințele Maestrului. Asta ar putea fi un mic indiciu, dar poate că nu.

LINDA: Lucrez la asta.

ADAMUS: Maestrul a respirat profund cu studenții și a spus: “Azi vom vorbi despre una din cele mai vechi dezbateri filosofice care a fost întoarsă aproape pe toate fețele, însă azi vom vorbi despre ea în relație cu ce experimentați în călătoria voastră. Azi vom vorbi despre fericire. 

LINDA: Oh.

ADAMUS: Fericire. “Vă cer acum”, spuse Maestrul, “Vă cer să simțiți în fericire, în propriul vostru nivel de fericire. Ce este fericirea? E ceva ce poate fi obținut? E ceva de dorit? Este doar o dezbatere filosofică fără însemnătate? Simțiți în fericire pentru o clipă, fiecare dintre voi cei care sunteți azi aici. Sunteți fericiți? Chiar e important să fiți fericiți?”

(pauză)

Așa că, după câteva minute, unul dintre studenți a realizat că ceașca de cafea a Maestrului era goală și atunci scoase la iveală noua ceașcă de cafea (Adamus chicotește), la un semn, desigur. Scoase la iveală noua ceașcă de cafea – hm-hm – ah, iată (cineva aduce o ceașcă de cafea).

LINDA: Oh, magic! Cine a știut?

ADAMUS: Mulțumesc.

LINDA: Cine a știut?

ADAMUS: Mulțumesc că mi-ai anticipat nevoile. Ai adus o nouă ceașcă de cafea – bun, și îți voi cere, Linda, te rog (ea adaugă zahărul), da – și apoi, Maestrul spuse: “Acum, în acest punct, mi-ar plăcea să primesc orice întrebare pe care o aveți despre fericire.” Hm-hm. Hm-hm. 

LINDA: Da, da! “Maestre, ar trebui să căutăm să obținem fericirea?” Încă puțin lapte, draga mea.

ADAMUS: “Ar trebui să căutăm să obținem fericirea?” spuse Maestrul, luând o înghițitură din cafeaua lui și povestind ce-a spus Nietzsche odată, cum că: “Oamenii n-ar trebui să caute să obțină fericirea. Nici un om, de fapt, nu caută să obțină fericirea, în afară de englezi, care o fac tot timpul.”

Nu sunt foarte sigur ce-a vrut Nietzsche să spună cu asta, dar în esență, nu, de fapt, oamenii nu caută să obțină fericirea. Ei se gândesc la fericire. Le-ar plăcea fericirea, dar ajung atât de ocupați în viețile lor de zi cu zi, că pur și simplu n-o consideră o prioritate. Ajung atât de ocupați cu lucruri precum a face bani, a avea grijă de copiii lor, a încerca să rezolve probleme la serviciu, genul ăsta de lucruri. “Nu, de fapt, oamenii nu caută să obțină fericirea”, spuse Maestrul, așteptându-se acum la întrebarea următoare. 

LINDA: “Maestre, faima și averea vor aduce fericire?”

ADAMUS: Hm. “Faimă și avere. Faima și averea se petrec în goana după fericire. Cineva încearcă să obțină mai mulți bani, de exemplu, gândindu-se că asta îi va aduce fericirea. Cineva simte că faima, chiar recunoașterea, este calea către fericire. Dar, în ultimă instanță, fericirea e de sine stătătoare. Nu necesită faimă și avere. Vedeți voi, astea sunt doar căutări ale fericirii, dar nu duc neapărat la fericirea însăși.   

Nu. Nu, nu e despre a trebui să introduceți alte lucruri. Fericirea e de sine stătătoare.

Cu adevărat, fericirea nu e, așa cum se spune atât de des, un scop și o destinație, și când e pusă în acei termeni, atunci e aproape impalpabilă. Însă fericirea e în fiecare moment și de aceea vă spun vouă tuturor, studenții mei, că e despre fiecare zi în care sunteți aici, la școală. Sunt zile dificile și sunt zile ușoare, dar fiecare zi poate fi ea însăși împletită cu fericirea, chiar și în cele mai dificile momente. Și ăsta e unul din motivele pentru care sunteți aici, să înțelegeți asta, să înțelegeți că nu e vorba despre a judeca unde sunteți sau cum sunteți, ci despre a trece prin experiență și apoi să simțiți fericirea inerentă din asta.”  

Maestrul a făcut o pauză pentru o clipă, așa încât fiecare să poată reflecta asupra mărețelor cuvinte de înțelepciune. El a observat totuși, cu coada ochiului, câțiva studenți care păreau adormiți. Hm. Cam așa este să fii un Maestru.

Apoi a trecut la întrebarea următoare.

LINDA: “Maestre, pot obține fericirea prin raționament?”

ADAMUS: Dacă ochii Maestrului ar fi fost deschiși, i-ați fi văzut globii oculari dându-se peste cap la întrebarea asta (Linda chicotește). “Pot obține fericirea prin raționament?”

Maestrul a respirat profund, ca să evite sunetul enervant care altfel ar fi putut fi în vocea lui și spuse: “Temporar, da. Temporar vă puteți folosi gândurile și chiar rațiunea ca să creați iluzia fericirii. V-ați putea spune că aveți bani în bancă. V-ați putea spune că vă iubesc copiii voștri. V-ați putea spune că aveți mai mult succes decât mulți alți oameni. V-ați putea spune că v-ați depășit țelurile în viață, că v-ați aranjat, și asta aduce o anumită cantitate din ceea ce eu aș numi falsă fericire, fericire surogat. Dar, nu, în cele din urmă, în cele din urmă,  adevărata fericire care vine în viața voastră nu e din celelalte lucruri, ci vine de la suflet, de la suflet. Și adevărata fericire este de a ști că sunteți în pasiunea voastră, că voi vă urmați pasiunea, știind că în sfârșit ajungeți să vă permiteți și să vă acceptați pe voi înșivă. Astea sunt lucrurile importante.”

Maestrul a închis ochii din nou, așteptând următoarea întrebare din partea publicului.

LINDA: “Maestre, provin dintr-o familie nefericită. Este acesta destinul meu?”

ADAMUS: Ah, asta a fost o temă importantă pentru atât de mulți dintre studenți, a proveni dintr-o familie nefericită. “Există o veche zicală”, spuse Maestrul, “care zice: ‘Părinți fericiți, copii fericiți. Părinți nefericiți, o familie foarte nefericită.’

Aproximativ 50% din fericire este la propriu în genele voastre, în momentul în care v-ați născut. E transferată din genetica ancestrală și formează, într-o măsură atât de mare, capacitatea voastră de a fi fericiți sau, cel puțin, conștientizarea fericirii din acea viață. Dacă părinții voștri sunt nefericiți, șansele sunt ca și voi să fiți la fel. O culegeți din energia lor. Voi sunteți acum în acel ciclu al nefericirii în această viață. Așa că, în general, da, circa 50% din genele voastre poartă fericirea cu ele.   

Aproximativ 10% provin, pur și simplu, din soartă bună, ați spune voi, lucruri care se aliniază sau, cum aș spune eu, este energia voastră care vă servește, dacă îi permiteți, și încă circa 40% provin pur și simplu din conștiința de masă, din mediul vostru, din realitatea voastră și din percepția voastră asupra realității.

Așadar, ca răspuns la întrebarea ta: ‘Ăsta e destinul tău, dacă ai avut părinți nefericiți?’ Și probabilitatea pentru cei mai mulți oameni este că da. Dar odată ce vă opriți pentru o clipă și realizați că nu mai sunteți dependenți de ei; ați putea să-i iubiți nespus sau ați putea să-i detestați, nu contează, dar voi nu mai sunteți dependenți de ei, și fericirea nu se găsește în genele voastre sau în ADN-ul vostru; acea nefericire nu trebuie să vină ca rezultat al karmei. 

Voi sunteți liberi, în orice fel în viața voastră, sunteți liberi să fiți fericiți. Este un drept inerent. Este calea sufletului, ceea ce ați numi fericire sau, în cazul sufletului, a fi mulțumit. Omul e fericit, sufletul e mulțumit, și este dreptul vostru, și odată ce vă luați înapoi acel drept, fără a mai lăsa societatea sau chiar norocul sau familia voastră să determine nivelul vostru de fericire, realizați apoi că a fost mereu acolo, dar a fost sufocată și întunecată de către propria familie.

De aceea e așa de important să realizați că sunteți o ființă suverană, neîndatorați unei familii, strămoșilor sau neamului. În timp ce s-ar putea să-i iubiți nespus ca ființe cu suflet de sine stătătoare, nu mai e potrivit să fie transmise urmașilor karma și nefericirea și lucruri precum boli și alcoolism și depresie și toate aceste lucruri prin linia familiei. Așa că acum”, spuse Maestrul studenților, “depinde în totalitate de voi. Acceptați propria voastră fericire? Sau continuați să vă bazați pe nivelul de fericire al familiei?”

El a respirat profund și și-a amintit apoi de propria lui familie, de dificultățile și de provocările, de perturbările și de haosul de pe vremea când el creștea, realizând că pentru atât de mult timp – cu mult, mult timp înainte de a deveni Maestru – urmase pașii unei familii nefericite. Doar, doar atunci când s-a găsit în cele mai întunecate momente de disperare ale sale, și a spus: “Destul”, el a părăsit asta și a plecat în căutarea propriului  Sine și, în cele din urmă, propria sa fericire.
 
A respirat profund și a făcut o pauză așteptând următoarea întrebare.

LINDA: “Maestre, vrei să spui că fericirea e o alegere?”

ADAMUS: “Fericirea e o perspectivă. Fericirea este în mod absolut o alegere, dar nu poate fi forțată prin multe raționamente. Nu poate fi forțată prin a încerca să vă gândiți calea în ea. Ce faceți voi e să realizați că în fericire este darul sufletului pentru om, și că este dreptul vostru. A fost dreptul vostru tot timpul ăsta, și acum vine întrebarea: o veți permite? Și o întrebare mai bună este: de ce nu ați permite-o?” 

LINDA: Hm.

ADAMUS: “Și, în general, motivul pentru asta este că voi încă sunteți dependenți de lucruri exterioare – oameni și întâmplări – și încă vă bazați pe țelurile și aspirațiile voastre  omenești, cele vechi, pentru a vă determina nivelul de fericire și, drept urmare, va fi greu de atins. Va fi aproape imposibil. 

Odată ce realizați că fericirea este darul sufletului pentru om – sufletul știa că omul urma să treacă prin experiențe provocatoare, și sufletul a spus: ‘Și, iată acest dar al acestui lucru pe care-l numim fericire.’ Nu plăcere. Asta-i ceva diferit. Plăcerea este un sentiment și o emoție fabricată de om. Fericirea este darul sufletului, și e acolo pentru absolut fiecare dintre voi, când sunteți pregătiți și vrednici s-o primiți.”

Și Maestrul a făcut o pauză lungă și a sorbit un pic de cafea, așteptând următoarea întrebare.

LINDA: “Maestre, am amintiri fericite, dar per ansamblu, nu sunt fericit. Asta-i tot ce e fericirea, amintiri?”

ADAMUS: “Pentru mulți oameni, da. Pentru mulți oameni, ei pot găsi fericirea când se întorc în amintiri. Când se gândesc la vremea când erau copii, se uită la o fotografie cu ceva și, chiar dacă la momentul în care fotografia a fost făcută, s-ar putea să nu fi fost fericiți, ei privesc acum înapoi la amintirile fericite din ea. Într-adevăr, au existat și amintiri urâte, oribile, amintiri teribile, dar, da, amintiri fericite. 

Există vise despre fericire. Când vă gândiți în viitor, voi visați în viitor la cum va fi peste cinci sau zece ani de acum încolo, asta poate să vă aducă un zâmbet pe față, realizând că ați terminat cu toată transformarea asta dificilă. Ați încheiat cu a vă baza pe alți oameni. Voi zâmbiți când realizați că energia este pur și simplu acolo, doar vă servește, și e atât de lipsită de efort și așa de artistică și creativă, toate în același timp. Zâmbiți, dar asta nu vă face neapărat fericiți pe moment. 

De fapt, pentru cei mai mulți oameni, fericirea se află în trecut sau în viitor. Nu e acum. Ei n-o permit înăuntru, în moment, pentru a fi pur și simplu fericiți. Mulți oameni se simt vinovați despre a fi fericiți, pentru că ei se compară cu alții și spun: ‘Până nu suntem toți fericiți, eu nu pot fi fericit.’ Alții sunt atât de ocupați cu procesarea mentală, îngrijorându-se pentru lucruri și îndoindu-se de ei înșiși în moment, în timpul prezent, că pur și simplu ei nu sunt conștienți de acest dar natural al fericirii care este chiar acolo. Fericirea poate coexista cu lucruri precum îngrijorare. Fericirea poate coexista cu a avea o zi proastă. E totul acolo. E pur și simplu o chestiune de perspectivă, cum alegeți să vă uitați la ea.” 

Maestrul a respirat profund și a așteptat întrebarea următoare, dar a existat o pauză destul de lungă în timp ce studenții reflectau la toate cuvintele pe care le-a avut de spus. Zâmbi în sinea lui fericit, gândind: “Azi, am semănat puțin cu Kahlil Gibran. Toate aceste întrebări minunate.” 

A așteptat un moment, și următoarea întrebare a sosit.

LINDA: “Maestre, care e diferența dintre pace și fericire?

ADAMUS: ”Da.”

(pauză)

Apoi Maestrul a zâmbit în sinea lui: “Da. Într-un fel, ele sunt amândouă același lucru, deoarece sunt amândouă fără conflict. Pacea este atunci când vă împăcați cu voi înșivă. Pacea este când voi realizați că nu mai există lupte înăuntru sau în afară. Pacea este când recunoașteți că toate lucrurile sunt așa cum ar trebui să fie, chiar și atunci când nu pare să fie așa. Însă toate lucrurile sunt așa cum ar trebui să fie. Asta creează un sentiment de pace, și apoi în pace, cineva poate să-și reamintească acest dar natural al fericirii care e în viața lui.  

E dificil să recunoști acest dar. E dificil să ai acea fericire când nu sunteți în pace înăuntrul vostru. Dar când toate lucrurile sunt acceptate, când nu mai există lupte și bătălii, când dragonul nu mai este energia adversă care era înainte, când dragonul e acum animalul vostru de companie, atunci e mult mai ușor să simțiți acea fericire, acel dar care e deja acolo.” 

Și următoarea întrebare a sosit instantaneu.

LINDA: “Maestre! Care e relația dintre stima de sine și fericire?”

ADAMUS: “Da”, a spus Maestrul, încă o dată. “Da. Acestea sunt foarte intim asociate, stima de sine și fericirea. 

Stima de sine este percepția despre voi înșivă. Sunteți voi demni de stimă? Stima de sine este modul în care priviți cine sunteți. Vă vedeți printr-o oglindă clară, curată? Sau vă vedeți prin oglinzi crăpate? Vă vedeți așa cum îi vedeți pe alții că vă văd? Sau vă vedeți din perspectiva sufletului vostru?

Asta creează un nivel de stimă de sine în care fericirea este puțin diferită. Nu e vorba despre o perspectivă, e pur și simplu despre o stare de bunăstare, o stare de acceptare și grație, o stare de realizare că într-adevăr aveți dreptul să fiți fericiți.

De când au trăit pe planetă, oamenii au fost nefericiți într-o măsură sau alta. Cât timp oamenii au fost aici luptându-se unii cu alții și, în ultimă instanță, luptându-se cu ei înșiși, plasând mari așteptări asupra lor, în atât de multe feluri, această fericire, această stare de bunăstare nu a fost acolo.

Oamenii sunt plini de stres acum. Ei sunt ocupați, ocupați, ocupați în viețile lor. Ei mereu încearcă să realizeze ceva. Ei compară succesul lor pe baza lucrurilor precum bani și prieteni și chiar sănătate și, în cele din urmă, asta nu prea aduce fericirea. În mod evident, nu aduce fericire. E dificil să fii în acea stare de ființare. 
 
Dar când voi realizați că meritați, când realizați că nu mai există nevoie să simțiți vreo vină și rușine, legat de orice – voi meritați – atunci e mult mai ușor să fiți în această stare de fericire.”

Maestrul a respirat profund și a adulmecat aerul. O ușoară briză sosise și el a putut mirosi energiile cum se schimbau în grup. Știți, energia e așa de ușor de mirosit, din punct de vedere al perceperii ei, și el a putut mirosi că ceva se schimba, și uneori, când are loc o mare schimbare, nu e mereu un miros plăcut. Dar, în timp ce acel miros traversa spațiul, mirosul neplăcut de schimbare profundă care avea loc, a deschis apoi calea unui miros dulce, un miros de nectar, un miros de miere, un miros de prăjituri proaspăt coapte.

Următoarea întrebare sosi din partea studenților.

LINDA: “Maestre, pot avea provocări și aventuri și să fiu fericit?”

ADAMUS: “Categoric. Provocările și aventurile din viața voastră – unele pe care voi le alegeți în mod specific și conștient, altele care doar se întâmplă – pot să umbrească acest întreg lucru numit fericire. Ele o pot face să pară departe sau că nici măcar nu e acolo. Dar, în ultimă instanță, da, în fiecare aventură și în fiecare provocare, chiar dacă treceți prin dificultăți, există fericire când realizați un lucru foarte simplu: că voi sunteți cei care creați toate provocările și toate aventurile din viața voastră. Voi sunteți cei care vor să se scufunde adânc în experiență, fie că experiența este să fiți un dependent de droguri, fie experiența e să escaladați munții Himalaya. Voi sunteți cei care creați toate astea.    

Când realizați asta, puteți găsi fericire chiar și când sunteți foarte provocați, chiar și atunci când vă aflați în vreun fel de aventură ce ar putea să fie chiar înfricoșătoare. Ar putea fi pur și simplu, a decide în sfârșit că veți părăsi serviciul pe care îl aveți. Veți deschide propria afacere. Asta e înfricoșător. Asta e o mare aventură. Dar când realizați că voi creați toate astea și realizați că e o mare oportunitate pentru a vă susține vorbele prin fapte, e o minunată oportunitate să lăsați energia să vă servească, da, poate să existe fericire chiar în vremuri de stres și aventură și provocare.” 

Maestrul aștepta următoarea întrebare.

LINDA: “Maestre, fericirea e un gând sau un sentiment?”

ADAMUS: “Da! Fericirea poate fi un gând. Puteți gândi gânduri fericite pentru voi, și mulți dintre voi încercați să faceți asta. Mulți dintre voi încercați să vă liniștiți cu gânduri fericite. Dar, în cele din urmă, realizați că ele sunt cusute cu ață albă. Aproape că sunt false. Nu durează foarte mult și, din păcate, după ce v-ați făcut gânduri fericite pentru o vreme, vă găsiți prăbușindu-vă la pământ, chiar mai dezamăgiți de voi decât oricând. Nu înseamnă că fericirea nu există în gânduri, dar, în general, oamenii încearcă să-și gândească drumul spre fericire.

În cele din urmă, fericirea e un sentiment. E un sentiment care nu se află aici (arată spre cap), e un sentiment care începe aici (arată spre inimă). Așa cum am spus, sufletul se simte mulțumit, satisfăcut, ați putea spune; de multe ori omul simte nevoia să facă mai mult, să aibă mai mult, să urmărească mai mult, să schimbe mai mult. Omul este întotdeauna într-o stare de a dori perfecțiunea, a dori ceva diferit și de a se simți de multe ori lipsit de puterea de a face ceva în legătură cu asta. Așadar, se întâmplă foarte, foarte rar ca oamenii să aibă cu adevărat un simț al fericirii în momentul prezent, dar este absolut posibil.

E darul din partea Spiritului și e timpul să deschidem acel dar acum. Nu doar gândindu-ne la amintirile fericite din trecut, nu doar visând la amintiri fericite viitoare, ci deschizând acel dar chiar acum.”

Maestrul devenise nerăbdător de acum, pentru că voia să iasă la plimbare cu mașina. Așa că a spus clasei: “Voi mai răspunde la câteva întrebări. Ce urmează?"

LINDA: Oh, ei bine: “Dacă am probleme de sănătate și financiare, mai e posibil să fiu fericit?”

ADAMUS: “Acestea fac să fie deosebit de dificil să fii fericit, în special problemele de sănătate, și bineînțeles, oricare dintre voi care a avut probleme financiare înțelege că asta distrage atenția de la fericire. Întreaga voastră atenție se concentrează pe lucruri precum sănătatea voastră sau bunăstarea voastră și, apoi uitați încă o dată de natura intrinsecă a fericirii care este în voi.

Este darul pe care vi l-a dat Spiritul, sufletul vostru, știind că veți avea foarte multe experiențe interesante, și a spus: ‘Și iată acest lucru al fericirii la care puteți reveni în orice moment. E mereu acolo. Chiar și în cele mai rele furtuni, această fericire e mereu acolo. Chiar dacă există boli în corpul vostru și chiar dacă abundența voastră financiară nu curge așa cum v-ați dori, aș vrea să găsiți acea fericire. E întotdeauna acolo. Aș vrea să vă întoarceți la ea, chiar dacă totul vă spune că nu există niciun motiv să fiți fericiți chiar acum. Și n-o căutați prin intermediul minții. Întoarceți-vă la ea prin inimă.’ Vă întoarceți în acest loc al darului fericirii, intrinsec în voi, și asta schimbă direcția energiilor. Transformă furtuna într-o frumoasă briză oceanică.”

Următoarea.

LINDA: “Maestre, eu am doi câini. Ham! Ham! Animalele de companie sunt fericite?”

ADAMUS: Hm. “Dacă omul este fericit.”

LINDA: Ooo.

ADAMUS: “Dacă omul e fericit, pentru că, vedeți, animalele de companie sunt o reflectare. Animalele de companie sunt o oglindă. Animalele de companie sunt un fel de reacție, fie că e un câine, o pisică sau oricare din celelalte animale de companie. Om fericit, animal de companie fericit. Un animal de companie va prelua toate sentimentele pe care le aveți și apoi, în esență, le va trece prin el însuși. Acum, uneori, un animal de companie vă va culege dezechilibrele, nefericirea, și le va absorbi pentru el însuși. Uneori, un animal de companie va merge chiar atât de departe încât să se îmbolnăvească de o boală pe care altfel ați fi putut s-o aveți voi. Dar, până la urmă, este fericit un animal de companie? În cele din urmă, din punct de vedere filosofic, absolut, pentru că animalul de companie este acolo pentru a vă servi, indiferent prin ce l-ați pus să treacă. Mulțumesc."

LINDA: Hm. “Maestre, care este corelația dintre fericire și permitere?”

ADAMUS: Hm. “Aș spune că există o corelație directă între fericire și permitere. Pentru a avea adevărata fericire, e important să permiți. Și odată ce permiteți, veți avea adevărata fericire. Deci, aș spune că ele merg mână în mână. Sunt gen...” Care sunt două lucruri la nivel uman care merg mână în mână? Ciocolată și prăjituri. “Dar, da, ele chiar sunt părți ale aceluiași lucru – permiterea, absolut, și fericirea.”

Maestrul a respirat profund. Începuse să devină un pic nerăbdător, acum. Avea lucruri de făcut, locuri în care să meargă, oameni de văzut, și vine un moment în care uneori întrebările devin pur și simplu, ei bine, jalnice sau doar se învârt una în jurul celeilalte. Așa că acum, Maestrul a respirat profund și a cerut întrebarea finală.

LINDA: “Maestre, tu ești fericit?”

ADAMUS: Maestrul își ridică privirea, adresându-se studentului care tocmai pusese întrebarea, ca și cum ar fi cerut încă o dată întrebarea respectivă. El făcea asta pentru teatru, astfel încât toți cei prezenți să audă și, își ridică sprâncenele ca și când ar spune: “Repetă această întrebare.”

LINDA: “Maestre, tu ești fericit?”

ADAMUS: În acest moment, Maestrul se ridică, inspiră profund și spuse: “Fără îndoială. Fără îndoială."

Și cu asta plecă, urcă în mașina sa de epocă Porsche 911 și plecă fericit în apusul soarelui, bucurându-se de oportunitatea de a ieși la plimbare cu una din multele sale mașini. Iubea mașina pentru că era un simbol al aventurii, al drumului, al călătoriei, dar acum, în loc să lupte cu drumul, în loc să se zbată de-a lungul drumului, avea multe mașini, multe mașini vechi la care îi plăcea să lucreze, pur și simplu pentru a se bucura de călătorie. Fără să trebuiască să meargă undeva, altfel decât pur și simplu permițând fericirea.

Și astfel se încheie povestea Maestrului și a studenților. Bune întrebări, dragă Linda. Și morala tuturor acestor lucruri e foarte simplă.


Destul cu Îndoiala

Maestrul încheiase ultima întrebare când cineva a spus: “Maestre, tu ești fericit? Ești fericit?" și el a spus: “Fără îndoială. Fără îndoială că sunt.” Și asta e morala întregii povești.

Îndoielile reprezintă singurul lucru care vă va îndepărta de fericire. Îndoielile. Vă îndoiți referitor la cine sunteți, vă îndoiți de motivul pentru care sunteți aici, vă îndoiți de direcția în care merge planeta acum, vă îndoiți de propriile capacități, vă îndoiți de sufletul vostru, vă îndoiți de mintea voastră și, cu siguranță, vă îndoiți de corpul vostru. Toate astea vor lua din fericirea care este chiar acolo (indică spre inimă). E încorporată în voi. E construită pe un nivel al sufletului, ați putea spune, direct în ființa umană. Dar îndoielile o vor face astfel încât să n-o vedeți niciodată. Să n-o simțiți niciodată. Voi rareori, rareori o experimentați.

Maestrul a spus: “Fără îndoială că sunt”, pentru că vedeți, a învățat de mult să dea drumul îndoielilor. Și când a făcut-o, atunci sentimentul de bunăstare, de fericire, s-a întors la el și a realizat că asta era starea lui naturală.

Pe parcursul drumului, Maestrul a avut o mulțime de dificultăți în propria sa viață. El a fost un adolescent turbulent, a intrat în multe probleme, a mers într-adevăr pe calea greșită de multe ori. Nu era de parcă ar fi fost vreun fenomen sau ceva. Nu. A fost ca mulți dintre voi. A avut conflictele și provocările sale și avea cicatrici – emoționale și fizice – pentru a demonstra asta. Dar odată ce a intrat pe cale și odată ce a ajuns într-un punct în care voi vă aflați chiar acum, învățătorul său i-a spus: “E despre a fi fără îndoieli, despre a nu mai avea îndoieli.”

Și Maestrul s-a gândit în acel moment: “Ei bine, sună bine: fără îndoieli, dar e dificil pentru un om doar să respire profund și să dea drumul tuturor îndoielilor sale. Omul e infestat cu îndoieli la fiecare nivel.”

Și când omul l-a întrebat pe Maestru și a spus: “Ei bine, cum pot trece peste îndoieli? Cum să mă descurc cu această îndoială, cu acea îndoială și cu acea îndoială?” Maestrul său se uită la el cu multă asprime și îi spuse: “Nu mai ai luxul de a te îndoi. Nu mai ai acel lux.”

Asta l-a lovit puternic pe Maestru – să nu mai aibă luxul – și, la început, a vrut să țipe la Maestrul său și să spună: “Ce înțelegi prin lux? Asta nu-mi place deloc." Dar dintr-odată, a știut, a știut ce înseamnă asta. Își dădea acest lux al îndoielii.

E un joc pe care-l juca cu el însuși. Era un vechi, vechi joc al îndoielii. Și îndoiala nu este unul din acele lucruri cu care te bați și te lupți și intri și încerci să găsești fiecare mică zonă de îndoială din interiorul tău. Pur și simplu realizezi că nu mai ai acel lux. Te-a servit bine, într-o anumită măsură. Îndoiala te-a făcut să nu ai încredere, și mai ales în tine. Îndoiala te-a ajutat să-ți ascuți sabia, până la un punct, până când te-ai tăiat foarte rău cu ea. Îndoiala ți-a dat o oglindă, dar era o oglindă foarte crăpată în care să te uiți.

Voi nu mai aveți luxul de a vă îndoi de voi înșivă. E timpul să mergeți mai departe.

Timpul să vă opriți din a vă îndoi că sunteți cu adevărat aici pentru Realizare. Fie o faceți, fie nu o faceți.

E timpul să vă opriți din a nu fi siguri dacă sunteți inteligenți sau proști.

Timpul să vă opriți din a vă îndoi că sunteți la fel de buni ca oricine altcineva.

E timpul să vă opriți din a vă îndoi că este timpul vostru pentru Realizare.

Nu mai aveți acel lux. Acum e vorba fie de a-i da drumul și de a vă opri din a juca jocul îndoielii, de a-i da drumul, fie de a părăsi calea, de a merge înapoi, în altă parte.

Să respirăm foarte profund, aici, în această zi de, ei bine, fericire. Vedeți, îndoiala va distruge fericirea. Categoric o va distruge. Și voi aveți dreptul să fiți fericiți în viața voastră. Nu este deloc o discuție filosofică. Aveți dreptul la fericire și aveți nevoie de acea fericire pentru a rămâne aici, pe planetă, ca un Maestru întrupat.


Merabh-ul Fericirii

Să respirăm profund în această zi, în timp ce intrăm în merabh-ul fericirii.

Respirație foarte profundă.

(începe muzica)

Oamenii sunt plini cu tot felul de îndoieli, din momentul în care se trezesc dimineața, pe tot parcursul zilei și apoi mult în starea lor de vis. Îndoială după îndoială, după îndoială.

Într-o anumită măsură, ea servește unui gen de scop, ajutându-vă să înțelegeți mai multe despre voi înșivă, ajutându-vă să înțelegeți mai mult despre cine sunteți cu adevărat. Dar, la un moment dat, pur și simplu nu vă mai stă bine cu ea, și pur și simplu trebuie să-i dați drumul.

Destul cu îndoiala. Poate mai ușor de spus decât de făcut, dar nici măcar nu aveți acest lux de a contempla asta. Nu acum, nu unde vă găsiți.

Îndoiala vă sfâșie. Îndoiala vă împiedică să înțelegeți cine sunteți cu adevărat sau să vă amintiți de ce sunteți aici.

Îndoiala vă va sufoca pasiunea (cineva strănută). Sănătate și fii binecuvântat.

Îndoiala vă va uza și vă va îmbolnăvi corpul. Vă va încetini mintea și, cu siguranță, v-a încetinit conștientizarea.

Nu vă puteți lupta cu îndoiala. Asta va aduce mai multă îndoială și apoi vă veți îndoi dacă lupta împotriva îndoielii voastre chiar va produce vreun rezultat. Nu vă puteți lupta cu îndoiala.

Nici nu puteți vrăji îndoiala. Cu alte cuvinte, să o vrăjiți, spunând: “Dragă îndoială, hai să fim pur și simplu drăguți unul cu altul. Eu sunt într-adevăr o persoană drăguță. Pur și simplu mă îndoiesc foarte mult de mine, dar într-adevăr sunt o persoană bună.” Nu o puteți vrăji.

Într-adevăr, nu cred că îndoiala e ceva despre care să puteți fi consiliați, știți, să primiți consiliere. Doar faptul că vă aflați pe scaunul sau canapeaua unui consilier vă va face să vă îndoiți de voi. Adică nu ați fi acolo fără a avea îndoială, și atunci asta vă întărește toate îndoielile pe care le aveți. Nu cred că puteți fi consiliați pe subiectul îndoielii întorcându-vă și retrăind momente traumatice din viața voastră. De fapt, cred că vă va face să vă îndoiți și mai mult de voi.

Îndoiala e un joc. În cele din urmă, e jocul diavolului.

Îndoiala merge foarte, foarte profund. Ajunge în mintea voastră și vă intră în inimă. Se strecoară în relațiile voastre, în tot. Se infiltrează în viața voastră financiară, în viața voastră profesională.

Și îndoiala – ajungând în acest loc în călătoria voastră, rămânând aici ca un Maestru întrupat, vă voi spune direct – nu mai aveți luxul de a vă îndoi de voi. Asta e. E-atât de clar. E-atât de simplu. Nu aveți luxul să vă îndoiți de voi.

Veți încerca. Știu că veți încerca și, oh, luna viitoare va fi o lună interesantă. Vă veți enerva foarte mult pe mine și veți încerca să filozofați despre îndoială și fericire până la dezgust, până mă va face să vreau să scuip.

De fapt, veți juca un joc al îndoielii mai intens în luna următoare, pentru că nu sunteți siguri dacă – ei bine, vă îndoiți de ceea ce spun aici și, la un moment dat, veți realiza: “La naiba, acel Adamus avea dreptate. Nu mai am luxul îndoielii.”

Îndoiala este un joc emoțional și mental pe care îl jucați cu voi înșivă. Vă menține umani. Vă menține mici. Vă menține pierduți. Și vă întrebați: “Pot să renunț la joc, pur și simplu? Chiar pot face asta?”

Nu puneți această întrebare într-o manieră așa de îndoielnică. Da, puteți merge direct dincolo de ea. Destul cu îndoiala.

Acum, iată cu ce vă veți confrunta. Ați folosit întotdeauna îndoiala ca instrument de autoevaluare, de evitare a riscurilor și de a vă asigura că lucrurile pur și simplu n-au explodat asupra voastră. V-ați îndoit de voi chiar și atunci când ați simțit mari perioade de pasiune. V-ați îndoit, v-a fost frică să nu vă deosebiți de ceilalți, v-a fost frică să fiți diferiți, v-a fost teamă că poate era greșit.

V-ați îndoit de voi și așa ați rămas mici, foarte mici. Destul. Destul.

Și, așa cum am vorbit cu ceva timp în urmă despre makyo, rahat spiritual, distragere spirituală, vom vorbi mai mult despre îndoială în următoarea noastră adunare, dar – și există un cuvânt pentru asta pe care-l voi folosi mai târziu – fără îndoială. Fără îndoială. Ea nu mai are loc aici. Nu pentru voi, nu pentru alți Shaumbra.

Nu mai aveți nevoie de acea plasă de siguranță. Nu aveți nevoie de acea verificare dublă asupra voastră. Nu aveți nevoie de închisoarea în care vă pune îndoiala. Nu mai aveți nevoie să vă verificați de două ori mintea sau gândurile sau acțiunile, și eu știu că vă veți întâlni cu asta în timp ce cugetați la îndoială: “Ce mă va ține la locul meu? Ce mă va ține în frâu? Ce mă va împiedica să înnebunesc? Dacă nu mă îndoiesc de lucrurile pe care le fac, ce se întâmplă dacă izbucnesc și fac lucruri nebunești?”

Nu, nu. Faceți lucruri nebunești chiar acum, prin a vă îndoi de voi înșivă, prin a trăi mic, prin a nu fi fericiți în fiecare moment. Asta-i nebunie.

Să respirăm foarte profund în această zi.

Când studentul l-a întrebat pe Maestru: “Maestre, ești fericit?” Maestrul a răspuns pur și simplu: “Fără nicio îndoială.”

Modul său de a spune: “Da, sunt fericit pentru că nu mă îndoiesc de mine. Eu Sunt Tot Ce Sunt. Eu sunt fericit pentru că am renunțat la acel joc cu ceva timp în urmă, și acum pot fi fericit. Îndoiala este un criminal. Îndoiala este un violator. Îndoiala este un hoț. Pur și simplu i-am spus să iasă din viața mea.”

Maestrul se afla acum la drum deschis în vechiul său Porsche 911 roșu, conducând mai departe. Zâmbea în sinea lui despre frumusețea acelei adunări, despre modul în care îi lăsase pe toți studenții să se gândească până la următoarea adunare.

Conducea pe acest drum larg deschis, fără trafic, soarele începând să apună, iar el a respirat profund și a spus: “Totul este în regulă în întreaga creație. Sunt atât de al naibii de fericit.”

Cu asta, dragi Shaumbra, eu n-am nevoie de public, dar (Adamus râde încetișor) chiar îmi este dor de voi toți.

Eu Sunt Adamus din Domeniul Suveran.

 

Traducere realizată de: Carmen Rivalet, Ana-Maria Labo, Cristina Dobrescu, Florența Cuculeac
Revizuire: Manuela Sfirschi, Mirela Ghenea