MATERIALELE CRIMSON CIRCLE
Seria Merlin Eu Sunt
SHOUD 5 – Prezentat de ADAMUS SAINT-GERMAIN, transmis prin channel de Geoffrey Hoppe
Prezentat la Crimson Circle
6 februarie 2021
www.crimsoncircle.com
Eu Sunt Cel Ce Sunt, magicul și muzicalul Adamus Saint-Germain.
Ah! Asta a fost o piesă muzicală revigorantă, în timp ce intram în această sesiune. Vorbesc despre muzica din pauză, dinainte să începem, desigur, muzica mea (referindu-se la
această muzică). Mi-a plăcut să compun. Mi-au plăcut instrumentele. Mi-a plăcut să cânt. Mi-au plăcut femeile. Mi-au plăcut o mulțime de lucruri. Iubesc, iubesc, iubesc – cred că este o lună bună să exprim asta – însă, iubesc să compun muzică și să cânt muzică. Probabil că știai asta, nu-i așa, Linda?
LINDA: Oh, desigur!
ADAMUS: Da.
LINDA: Da, oare ce nu-ți place ție să faci?
ADAMUS: Și ți-a plăcut acea muzică din pauză?
LINDA: De fapt, mi-a plăcut.
ADAMUS: Ți-a plăcut. Lui Cauldre nu i-a plăcut. Sunt sigur că va învăța într-o zi. Simțul său muzical, gustul său se va maturiza la un moment dat.
Dar, nu, îmi place să compun și am compus, aș spune, 83 de simfonii diferite în vremea mea, unele care încă există și azi, desigur. Îmi plăcea să pictez. Mi-au plăcut atât de multe lucruri la viața umană, odată ce am respirat foarte profund și m-am dat la o parte din calea mea. Da. Asta vă încurajez pe toți să faceți. Pur și simplu, dați-vă la o parte din calea voastră.
Sceptrul Vostru
Totuși, înainte de a merge mai departe – avem multe de discutat azi, înainte de a merge mai departe – vreau să fac ceva cu fiecare dintre voi, am făcut-o într-o mică măsură în Keahak. Vom intra mai mult în asta în Keahak, în viitor, dar înainte de a merge mai departe, vreau să vă imaginați un sceptru. Știți ce e un sceptru? E ca un baston, dar nu este folosit neapărat ca baston. Merlin ține un sceptru. De obicei are o bilă în vârf – sticlă, cristal, aur e și mai bine. Știți, îmi place aurul. Da, aurul are așa niște proprietăți uimitoare. Are o liniște în el; din punct de vedere energetic, are o pace minunată.
Așadar, imaginați-vă sceptrul vostru, poate un cristal în vârf și, gravat în cristal, acel circumpunct, știți, cercul cu punctul în mijloc și patru raze ieșind în afară, reprezentând energia. Asta ar fi o imagine potrivită. Și apoi mânerul, ar putea fi aur. Ar putea fi lemn. Mi-a plăcut un sceptru frumos din lemn. Lemnul este atât de reprezentativ pentru planeta Pământ. E atât de frumos. Este regenerabil. Îl puteți folosi pentru a vă încălzi în fața șemineului. Îl puteți folosi pentru mobilă și el se regenerează mereu.
Așadar, imaginați-vă un sceptru, indiferent cum doriți să arate și, da, se poate schimba. Se poate schimba în fiecare moment, în fiecare zi, dacă doriți s-o facă. Nu trebuie să rămână la fel, însă imaginați-vă un sceptru. Și, așa cum am vorbit despre asta în Keahak, și vom merge mult mai profund cu asta, când există momente de confuzie sau incertitudine sau necunoaștere, pe măsură ce intrați acum în timpurile Ænd*, trecând dincolo de dualitate ca bază a realității, și veți ajunge la acel moment incert, în care există tulburare și poate chiar anxietate și frică, respirați profund și, pur și simplu, țineți acel sceptru.
*n.tr.: Ænd e o combinație între ‘And=Și’ + ‘End=Sfârșit’. Timpurile Ænd reprezintă timpul ȘI + sfârșitul timpului așa cum l-am perceput și experimentat până acum.
Acel sceptru este un simbol al pătrunderii în tot ce știți, chiar și în ce nu știți. Acel sceptru vă duce dincolo de vechile tipare ale gândirii și logicii și emoțiilor, și vă va transporta adânc în propriile voastre energii, unde puteți vedea toate potențialele și toate răspunsurile pentru voi. Nu pentru alții. Dacă alții vin la voi și vă spun: “Hei, Bill, ai vrea să folosești acel sceptru pentru a mă duce în energia mea?” răspunsul este nu absolut. E pentru voi. E al vostru. Răspunsurile voastre sunt acolo. Nu răspunsurile lumii. Nu răspunsurile lui Bill. Ale nimănui altcuiva.
În vremuri de incertitudine, în vremuri de, ei bine, când pur și simplu simțiți că lucrurile vă depășesc, imaginați-vă sceptrul vostru. Nu e o baghetă magică. Nu-l fluturați în direcția broaștelor și le transformați în prinți, domnițe – sau domni. E un sceptru și e o reamintire a tot ceea ce sunteți, vă transportă profund în energia voastră, unde puteți vedea toate răspunsurile.
Adamus Saint-Germain
Azi, vom începe cu asta, vom termina cu asta, dar înainte de a merge mai departe, trebuie să abordez ceva de mare importanță: Eu (Linda râde).
A fost așa amuzant, dragă Linda?
LINDA: Oh, da!
ADAMUS: Oh, da. În regulă.
LINDA: Mm hmm!
ADAMUS: Ceva de mare importanță, eu.
Am observat că ați pus să cânte muzica mea, în sfârșit. Câți ani au trecut, cu această muzică în pauze și între ele și, în sfârșit, alegeți să puneți puțin din muzica mea minunată?
LINDA: A fost foarte frumos.
ADAMUS: Mi-ar plăcea să văd un vot pe rețelele voastre de socializare, dragă Linda și voi toți, cei cărora pur și simplu le-a plăcut, care ar dori să audă mai mult din ea tot timpul și, cei care pot trăi fără ea, cum ar fi Cauldre. Da. Ce părere ai avut despre acea muzică minunată? Nu ți-a atins inima?
LINDA: A fost minunat, muzică clasică.
ADAMUS: În această lună a Sf. Valentin.
LINDA: Uluitor. Îmi place.
ADAMUS: Mulțumesc. Mulțumesc. Și ea nu a fost...
LINDA: Într-adevăr sunt...
ADAMUS: … plătită în plus să spună asta.
LINDA: Știi că vorbesc serios.
ADAMUS: Mulțumesc. Da, ne aflăm aici sărbătorind Sf. Valentin, și ce moment prielnic să puneți muzica mea.
Am observat câteva lucruri greșite și nu am vrut să menționez nimic până când n-am ajuns în fața publicului – hă! – să le aduc în atenție, dar e vorba despre datele mele de naștere. Puteți arăta din nou imaginea, echipa de producție? Când puneți acea imagine grafică, este ceva teribil de greșit acolo. Se lucrează la ea, dar doar spun că datele sunt greșite. Da.
LINDA: Mă întrebam despre asta.
ADAMUS: Da, și eu am făcut-o când am văzut și, desigur, e mai presus de mine să corectez pe cineva, cu excepția cazului în care există un public în fața căruia s-o fac. Nu am murit în 1784. Mulți și-ar fi dorit s-o fi făcut.
LINDA: Oof!
ADAMUS: Oh, este adevărat. Și chiar am dispărut cam în acel interval de timp, dar nu eram mort, cel puțin pentru încă un deceniu sau mai mult.
LINDA: Oh.
ADAMUS: Da, și m-am născut puțin mai târziu decât anul care apare acolo pe ecran. Dar, știți, adevărul e că istoria e atât de inexactă, e foarte inexactă. Istoria este plată, dintr-un singur motiv. Istoria este opinia unei persoane, a unui scriitor, a unui cercetător, despre ce s-a întâmplat și, de multe ori, datele istorice sunt îngrozitor de greșite. Nu vă lăsați induși în eroare de faptele istorice, pentru că e cu mult mai mult acolo.
În al doilea rând, eu mă opun – mă opun puternic – imaginii, figurii pe care o veți vedea afișată pe ecran, ceea ce s-a presupus că sunt eu, și lucrul pe care l-ați folosit în pauză sau, ei bine, imaginea asta e și ea în regulă.
LINDA: Arăți puțin mai masculin decât așa, nu?
ADAMUS: Mulțumesc, dragă Linda din Eesa, tu creatură adorabilă. Da, puteți pune din nou acea imagine, vă rog. Serios? Adică, serios?! St. Germain, ilustrul, misteriosul, fermecătorul, senzualul St. Germain ar arăta așa? Mă îndoiesc.
Adevărul e că, vedeți voi, istoria face greșeli.
LINDA: Oh.
ADAMUS: De fapt, acela era un bun prieten de-al meu și, cumva, pe parcurs, a fost confundat cu mine de niște istorici nătângi, care au pus numele meu acolo. Înapoi la imagine, vă rog (imaginea apare din nou). Serios?! Serios, eu?! (Linda chicotește) Vreau să spun, acest domn, un prieten de-al meu, nu arăta bine și era un pic mai corpolent chiar decât apare în fotografia de acolo și, i-a plătit pictorului bani în plus, să-l facă să arate puțin mai bine decât arăta el de fapt. Avea alunițe pe toată fața și nu era un bărbat atrăgător, dar nu eram eu. Nu eu. Nu, deloc.
Adevărul e că nimeni nu mi-a pictat vreun portret în viața mea, din mai multe motive (Adamus oftează). Eram un pictor mai bun decât oricare dintre cei care ar fi fost însărcinați să mă picteze. Nu, serios. Am făcut o serie de autoportrete, șapte sau opt autoportrete. Nu știu ce s-a întâmplat cu ele. Îmi imaginez că unul sau două ar mai putea exista, lâncezind în podul cuiva, în acel pod mucegăit, prăfuit, infestat de insecte și, să sperăm, într-o zi le vor găsi și nu vor ști cine este acel bărbat frumos.
LINDA: Era tablou?
ADAMUS: L-am pictat eu însumi.
LINDA: Oh.
ADAMUS: Autoportret. Da.
LINDA: Era în ulei sau în tempera cu emulsie de ou?
ADAMUS: Era selfie-ul original, Linda.
LINDA: Ohh!
ADAMUS: Era selfie-ul original, da, înainte să aveți...
LINDA: Pictură în ulei?
ADAMUS: Ei bine, într-adevăr, într-adevăr. Da.
LINDA: Ohh.
ADAMUS: Ulei, da.
LINDA: Impresionant.
ADAMUS: Oh, și eu am fost un pictor foarte bun. De fapt, aș fi putut compune o întreagă simfonie cu o singură mână, în timp ce pictam cu cealaltă. Era foarte ușor de făcut. Eram un maestru al picturii în...
LINDA: Un maestru al ce? (ea chicotește, Adamus se oprește)
ADAMUS: Sper că aparatul de filmat prinde o imagine, un cadru bun al acestei expresii (Adamus chicotește). Am spus că eram un maestru al picturii și al compoziției (Linda continuă să râdă). Încotro se îndreaptă acest spectacol? De-abia am început.
Oricum, întrebarea este cum arăta St. Germain? Hai să ne întoarcem la acea primă imagine.
LINDA: În regulă.
ADAMUS: Ăsta era prietenul meu cu alunițe. Nu eram eu. E posibil să mă fi îmbrăcat așa, aproximativ...
LINDA: Mm hmm.
ADAMUS: … din când în când, dar nu sunt eu. Acea pictură arată, de fapt, ca altcineva pe care l-am cunoscut chiar foarte bine – George Washington. Vedeți asemănările? Puteți alterna imaginile (către echipă), vedeți? Eh, și George Washington.
George Washington, l-am cunoscut, l-am întâlnit în mai multe rânduri. Un bărbat strălucit și, de fapt, mi-a plăcut mult de soția lui, Martha, dar nu am manifestat-o. De fapt, și ea a avut ceva pentru mine, dar a trebuit să ne păstrăm distanța socială, dacă știți la ce mă refer, doar pentru... (Linda suspină profund) Ce e, dragă Linda? (Adamus chicotește) Încerc să fiu amuzant, astăzi.
LINDA: În regulă.
ADAMUS: Trebuie să recunosc, am luat câteva lecții de la Kuthumi în ultima vreme. Știu că uneori purtarea mea e destul de subtilă, și câteodată s-ar putea ca cineva s-o considere seacă și lipsită de umor. Așa că, am luat lecții de la Kuthumi și, el a spus că va trece o vreme înainte de a termina cu ele. Dar a spus că o să vă învețe și pe unii dintre voi să vă scoateți acel băț din, uh, buzunarul de la spate, ca să spun așa, deoarece unii dintre voi sunteți mult prea serioși. Trebuie să învățați să râdeți. Eu învăț să râd și, în plus, învăț să fiu de râs.
LINDA: Oh.
ADAMUS: Așadar, apare întrebarea (Adamus chicotește), apare întrebarea, cum arătam eu? Cum arătam? Există câteva reprezentări New Age ale felului în care arătam, și putem afișa asta pe ecran? Cum ar crede artistul tipic New Age, că ar arăta St. Germain. Nu prea rău. Puțin cam în genul lui Isus.
LINDA: Un pic.
ADAMUS: Da. O față dreptunghiulară drăguță, păr frumos, ținând acel potir magic și orice mai e ăsta, și acea strălucire a mea. Adică, strălucirea aceea. Vedeți asemănările? Să ne întoarcem la acel cadru New Age (imaginea apare din nou). Vedeți. Acum, reveniți. Vedeți?
LINDA: Ohh! (în timp ce imaginea trece înapoi la Adamus)
ADAMUS: Ah. Foarte asemă-... ei bine, în regulă, puțin asemănător. Nu, acel cadru New Age (suspină), nu prea mult. Acela este conceptul cuiva despre cum aș putea arăta eu, pur și simplu, știți voi, un mare Maestru Ascensionat, chipeș, și toate celelalte chestii. Și nu arătam chiar așa, dar ne apropiem mai mult decât înfățișarea lui George Washington, pe care chiar o detest.
Așadar, vă rog să vă folosiți acum imaginația pentru o clipă. Folosiți-vă imaginația. Treceți dincolo de informațiile pe care le aveți. Treceți dincolo de ceea ce credeți voi că sunt fapte și mergeți dincolo de istorie.
Cam cum ar arăta St. Germain dacă ar fi, ei bine, dacă ar fi printre noi acum? Cum ar arăta acel St. Germain dacă ar fi aici acum, poate puțin mai tânăr? Hai să ne imaginăm și, acum să punem asta pe ecran.
Seamănă un pic mai mult. Haine frumoase. Trebuie să recunosc asta. Părul este puțin mai lung decât l-aș purta în mod normal. Cămașa este descheiată puțin prea mult, dar ne apropiem mult mai mult.
LINDA: Hmm.
ADAMUS: Nu crezi, Linda?
LINDA: Mmm.
ADAMUS: Nu-ți place acea înfățișare?
LINDA: E în regulă.
ADAMUS: De fapt, Shaumbra își imaginează asta chiar acum. Aceasta este în [imaginația] colectivă a Shaumbrei, și în special a multor doamne, acum – hă! – simțiți cu adevărat în asta, în inimile lor: “Cam cum ar arăta el?” Da, asta e. Asta e.
Și apoi se ridică întrebarea, bine, din moment ce nu sunt aici cu Shaumbra, în grupul de aici, de la Centrul de Conectare de pe planeta Pământ, cum arăt la Clubul Maeștrilor Ascensionați? Înfățișarea mea obișnuită, când doar îmi petrec timpul cu prietenii mei, prietenii mei ascensionați. Cum arăt?
Să simțim în asta pentru un moment. Simțiți în asta. Permiteți imaginația. Dați drumul tuturor informațiilor despre cum credeți că ar trebui să arate un Maestru Ascensionat.
LINDA: Ohhh!
ADAMUS: Cu asta venim noi. Da.
LINDA: Puiule.
ADAMUS: Se apropie destul de mult. Asta se apropie destul de mult. De fapt, atât de mult încât s-ar putea să avem niște probleme de copyright aici.
LINDA: Uau!
ADAMUS: Pentru că asta e – da, asta e…
LINDA: Și penele de păun sunt total potrivite!
ADAMUS: Oh, absolut.
LINDA: Oh!
ADAMUS: Absolut. Da, da. Și, că veni vorba – dacă ne-am putea întoarce la acel cadru – eu nu port tot timpul pene de păun.
LINDA: Oh, nu porți.
ADAMUS: Nu, de fapt, rareori o fac, pentru că, știți voi, bieții păuni. Chiar doare când le sunt smulse penele. Dar asta e imaginația voastră la lucru. E cumva colectivă și, dintr-un anumit motiv, mulți dintre voi vă imaginați pene de păun peste tot în jurul meu. Nu știu de ce. Nu știu ce legătură are asta cu mine.
Așadar, să respirăm profund și, cam așa arăt când transmit acum prin Cauldre, o înfățișare mai bună decât ce aș spune că am avut [când lucram] cu Guy Ballard, când el îl transmitea prin channel pe St. Germain (Linda chicotește). Simpatic om, dar era inginer și, știți, nu știa să se îmbrace elegant. Nici Cauldre nu știe (Adamus chicotește), dar din când în când eu insist pentru o ținută. Așa că... (Linda se strâmbă) Oh, o să fie în regulă. Va plânge, dar o să-i treacă.
Așadar, așa arăt eu prin Cauldre, dar dacă vreți într-adevăr să vă imaginați cum arăt când îmi petrec timpul în Clubul Maeștrilor Ascensionați, așa arăt. Ah, da.
LINDA: Oof!
ADAMUS: Ah, da. Nu port întotdeauna pălăria, dar e în regulă. Deci, destul cu această distragere, această distragere intenționată...
LINDA: Foarte încrezut.
ADAMUS: Mda, ei bine, nu, încrezut. N-aș spune...
LINDA: Împăunat!
ADAMUS: Hai să ne întoarcem la fotografia aceea. Nu e o postură înfumurată. E o postură îndrăzneață, masculină.
LINDA: Mmm.
ADAMUS: E sigur pe sine… da, sigur pe sine.
Acum, știu că unii dintre voi acolo cotcodăciți și dați din cap și vă întrebați despre ce e vorba aici, în afară de – veniți-vă în fire. Ați vrea să aveți puțin simț al umorului, vă rog? Eu învăț cum să am umor! Kuthumi și cu mine, ne distrăm așa de mult zilele astea cu umorul. Învăț să mă înveselesc și să dau puțin drumul. Dar unii dintre voi cotcodăciți acolo și spuneți: “Ei bine, cum rămâne cu – toți ăștia sunt bărbați.” Ei bine, pentru că azi fac channel printr-un bărbat. Voi spuneți: “Cum rămâne cu viețile tale ca femeie?” Așa-i?
LINDA: Asta a fost peste tot pe Facebook.
ADAMUS: Știu. Citesc. Văd (Linda chicotește). Așadar, luna viitoare o să ne ocupăm de viețile lui St. Germain ca femeie.
LINDA: Mă îndoiesc.
ADAMUS: Dacă știți ce vreau să spun. Nu, chiar o facem.
LINDA: Serios?!
ADAMUS: Ei bine, absolut. Trebuie. Suntem în această societate nouă, echitabilă. Ar fi cu totul greșit să arătăm doar bărbații.
LINDA: Vorbești despre Shoud-ul din aprilie, așa-i? Shoud-ul de Ziua Păcălelilor?
ADAMUS: Oh, acela nu e următorul Shoud. Am putea aștepta până în aprilie, dar e vorba despre, știi, de fapt cine e adevăratul păcălit aici? Așa că, luna viitoare urmează să prezentăm niște fotografii cu mine...
LINDA: Ohh!
ADAMUS: … în viețile mele anterioare ca femeie.
LINDA: Interesant.
ADAMUS: Și ocazional când merg “uni”* la Clubul Maeștrilor Ascensionați, oarecum fără sex sau toate sexele de fapt, sex complet, și o să prezentăm câteva fotografii cu mine așa cum aș arăta…
*n.tr.: unisex
LINDA: Interesant.
ADAMUS: … ca femeie. Cauldre vrea să fugă în acest moment, și nu mă deranjează, înțelegeți.
În regulă, hai să respirăm profund (Linda expiră audibil) pentru stropul de absurditate, în timp ce începem.
LINDA: Bun. Bun.
ADAMUS: Nu-i așa că a fost amuzant?
LINDA: Ceva de genul ăsta.
ADAMUS: Da, ceva...
LINDA: Da, da.
ADAMUS: Ceva de genul ăsta, în regulă.
LINDA: Da, ceva de genul ăsta.
Știți, vă voi reaminti tuturor ceva. Peste douăzeci, 30 de ani, oamenii se vor întoarce la Shoud-uri ca niciodată, și ce-ar fi dacă ar fi toate seci și obositoare și plictisitoare? Știți cine e plictisitor? Metraton (Linda chicotește). Foarte plictisitor. Nu are simțul personalității umane, pentru că n-a fost niciodată în corp fizic.
LINDA: Mmm.
ADAMUS: Știți, eu și voi, suntem dumnezei în corp, și ne vom uita înapoi la acest material, peste ani de zile, și lucrurile care chiar o să iasă în evidență sunt momentele noastre amuzante, momentele cu publicul, la care vom reveni curând. Unele din momentele cele mai plăcute – glumele și distracția și celebrarea. Nu vă amintiți chestiile plictisitoare la care vom ajunge în scurt timp, când terminăm cu lucrurile astea distractive. Vă amintiți lucrurile distractive. Să vă costumați, așa cum am făcut eu azi.
LINDA: Și eu!
ADAMUS: Arăți frumos, ca întotdeauna.
LINDA: Mulțumesc. Mulțumesc.
ADAMUS: Da, ca întotdeauna.
LINDA: Când am realizat că Cauldre se dichisea pentru tine, am spus: “Ei bine, și eu trebuie să mă dichisesc!”
ADAMUS: Absolut. Și vă veți aminti petrecerile. Vă veți aminti râsetele și, uneori, lacrimile. Nu vă veți aminti chestiile seci. Știți, există un anume segment din Shaumbra care le vrea pur și simplu seci și directe și fără umor și fără muzică și, știți, vă voi explica imediat de ce asta, pur și simplu, nu mai funcționează. Pur și simplu, nu mai funcționează.
ProGnost 2021
Așadar, înainte de a trece mai departe, să vorbim pentru un moment despre ProGnost. Așa cum au menționat Cauldre și Linda, au trecut de abia trei săptămâni de când am făcut ProGnost. Un singur lucru vreau să spun despre
ProGnost, dar se aplică și tuturor Shoud-urilor și la tot ceea ce facem, e vorba despre noi toți. Noi toți.
Tobias a introdus cuvântul “Shoud”, este un cuvânt vechi, ce înseamnă, de fapt, “comunitate” și el a spus: “Hai să le numim Shoud-uri, pentru că e vorba despre noi toți.” Diferența majoră între ce facem noi și ce fac majoritatea celorlalte grupuri e că, de regulă, există cineva care le ține prelegeri, sau transmite prin channel pe cineva care le ține prelegeri. Informația vine la ei. Noi nu facem asta aici. Ne transmitem pe noi prin Shoud. Asta înseamnă că formăm comunitatea noastră din toate vocile noastre, din toată energia noastră, și ieșim cu unele din cele mai frumoase și profunde lucruri. Amuzante uneori, foarte emoționante uneori, plictisitoare ca naiba alteori (ei chicotesc), dar e vorba despre noi.
Orice auziți prin mine, Tobias, Kuthumi, e de la voi, e de la voi. Când vine vremea să cobor de pe scena Shaumbra, când o să plec, când voi spune ultimul “Eu Sunt Cel Ce Sunt”… (vorbind foarte dramatic; Linda își ține capul în mâini) Te rogi, plângi sau râzi?
LINDA: Toate (Adamus chicotește). Toate. Nu vreau să mă gândesc la asta. Nu o mai menționa.
ADAMUS: Știți, în timp ce Kuthumi mă învață despre umor, eu îl învăț despre teatralitate. Teatralitate! Era puțin împotriva teatralității la un moment dat, pentru că simțea că nu e autentică. Simțea că trebuia să fie întotdeauna el, în adevărata lui stare deprimantă.
Așadar, a trebuit să-l învăț puțin despre teatralitate, despre expresie în viață (vorbind din nou pasionat și teatral). Nu e exagerat să vă deschideți inima și să împărtășiți la toate nivelurile. Unii dintre voi sunteți al naibii de plictisitori câteodată, și vă cer să vă ridicați precum pasărea phoenix, să vă ridicați din voi înșivă, să scoateți pasiunea, să scoateți entuziasmul, să scoateți teatralitatea.
Îi face mult mai bine sufletului să cânte cântecul amplu și deplin, în loc ca cineva să-și țină vocea adânc în noroi (șoptind acum), în tăcere și în întuneric.
Așadar, înveseliți-vă puțin. Veți avea nevoie de asta. Veți avea nevoie, dacă plănuiți să rămâneți pe această planetă, care e un loc nebun.
Unde eram, dragă Linda? Uit așa repede. Mă distrag singur. De fapt, doar o testez, să văd dacă-și amintește.
LINDA: Ei bine, vorbeai despre faptul că, știi, trebuie să avem umor și, știi, tu pleci și...
ADAMUS: Oh, da, da, da, da!
LINDA: … pfiu!
ADAMUS: Plecarea mea, da. Așadar, când vine ziua în care părăsesc scena Shaumbrei, și (foarte pasional) spun ultimul meu “Eu Sunt Cel Ce-am Fost” (ei chicotesc). Mă distrez (Adamus continuă să chicotească). Kuthumi se distrează de minune. Sunt niște personaje aici, azi, pe care aș putea să le prezint în scurt timp, sau nu.
LINDA: Ups.
ADAMUS: Sunt oarecum înspăimântați de ceea ce se petrece aici. I-am invitat să participe intenționat, fiindcă uneori devin puțin cam prea serioși. Dar când plec, când plec, o să vi-l predau pe Adamus vouă tuturor. Absolut fiecare dintre voi va fi un Adamus. Adamus, “afurisiții de noi”*, noi toți (Adamus chicotește).
*n.tr: în original 'a damn us', joc de cuvinte, asemănător fonetic cu Adamus
Așadar, să respirăm foarte profund în bucuria și frumusețea și partea amuzantă a vieții. Și trebuie să spun, Kuthumi, că aceste lecții îmi fac nespus de bine. Mă amuz astăzi.
ProGnost e al nostru, al tuturor. Informația prezentată nu e doar ce stau eu să scriu pentru o prelegere. Ceea ce fac eu e să mă conectez la fiecare dintre voi și apoi să mă conectez la planetă și să simt ce se petrece și, apoi, aduc la suprafață mesajul. Dar e vorba despre absolut fiecare dintre noi. E croit pentru voi, pentru că este voi. Vă reprezintă pe voi. Ne reprezintă pe noi toți. Nu e doar ceva despre care am eu chef să vorbesc. Dacă aș avea de ales, aș vorbi probabil despre muzică și artă, în ProGnost – hm, da – dar e vorba despre voi. E vocea voastră. Așadar, ea e importantă.
Și când intrăm în tristețea omenirii, a fost dur. A fost dur pentru mine. A fost foarte dur pentru Cauldre. A fost dur pentru draga de Linda. A fost dur pentru voi toți, pentru că există o tristețe. Și pentru că voi, ca Shaumbra, sunteți conștienți de ea, vreți să auziți despre ea. Vreți o înțelegere a ceva ce credeți că nu știți, dar de fapt știți. Vreți să înțelegeți ce este tristețea aceea. Întrebați de ceva vreme: “Ce este?” și bineînțeles că faceți treaba aia tipică pentru Shaumbra. O preluați. Vă învinovățiți. Credeți că nu faceți o treabă bună în ajungerea la Realizare sau ca Maestru realizat, pentru că aveți acest sentiment enorm de tristețe și credeți că ceva e în neregulă. Nu! Simțiți o tristețe foarte reală a omenirii.
Acum, omenirea a mai trecut prin niște vremuri triste, dar oamenii nu erau neapărat conștienți de tristețea lor. Nu erau neapărat conștienți de motivul pentru care erau triști, și acum e predominant. Știți unde e cel mai puternic, în acest moment? La cei care vin, pe care îi numim cei noi. Cei noi care vin, care intră în Crimson Circle, dar mulți care tocmai intră în trezirea lor și se lovesc de acest zid mare de tristețe – lacrimi, tristețe – și nu o pot defini. Și ce spun ei? Ei spun: “Nu știu ce e asta. De ce mă simt așa de trist? Cu siguranță ceva e în neregulă.” Sau dau vina pe ghizii lor spirituali sau cine mai știe pe ce.
Nu, e un nor peste întreaga omenire chiar acum. A fost adus la suprafață de către dragonul ce sosește pe planetă. Și este un timp al reflecției, un timp pentru a privi și a spune: “Ce am făcut noi?” Nu ca o judecată, ca o învinovățire, ci “Ce am făcut?”
Aceasta este o întrebare atât de potrivită. Da, există o tristețe în ea, dar însăși faptul că se pune acea întrebare: “Ce am făcut?” ne determină să ne uităm și la motivul pentru care am venit aici în primul rând, unde o să mergem de aici încolo, și să ne uităm la suferință. Le grupez pe toate împreună, într-o singură cutie foarte mare, categoria numită “suferință”.
Planeta chiar suferă. Oamenii suferă enorm din pricina lor înșiși și din pricina altora. Ce se petrece acum, când din ce în ce mai mulți oameni intră în conștiință și, peste tot pe planetă, există mai mulți Maeștri realizați care stau pe bancă în parc, e că ne uităm atent și spunem: “Suferința. E ceva ce avem de gând să ducem mai departe? Suferința. E ceva ce ne-a servit? E energia noastră. Ne-a servit? Mergând mai departe, e nevoie să ne servească ca suferință?”
Cu toții puteți să urmăriți în genealogia voastră, în viețile voastre trecute, și să găsiți mai mult decât o abundență de suferință. Vă puteți uita la viața asta. Vă puteți uita, la naiba, la săptămâna trecută, și există deja destulă suferință. E timpul, chiar acum, ca acest întreg concept al suferinței pe planetă să fie schimbat. Planeta a suferit destul. Voi ați suferit destul. A fost destulă tristețe. De aceea noi, împreună, am deschis acest subiect al Lacrimilor Omenirii în ProGnost. A fost perfect.
A fost perfect pentru ca cei noi să spună: “Haideți să ne uităm la suferință. Există o cale mai bună? Există altceva?” Și răspunsul e da, și dacă nu știți care e anume, dragi Shaumbra, înșfăcați acel sceptru chiar acum. Dacă nu știți care e, încetați să gândiți pentru un moment, apucați sceptrul, pentru că vă va conduce întotdeauna în energia voastră și în soluțiile voastre. Da, există o cale diferită decât suferința.
Dar există pe planetă aceia care sunt setați pe suferință, care simt că suferința e voia lui Dumnezeu și calea lui Dumnezeu. Ei simt că fără suferință omul se va corupe în nenumărate feluri. Nu au nici un pic de încredere în natura umană în sine, așa că ei spun: “Omul trebuie să sufere până când omul învață. Omul trebuie să se târască în patru labe și să cerșească iertarea” de la un Dumnezeu pe care ei nici măcar nu-l cunosc.
Dar e timpul acum, iar suferința și tristețea sa inerentă încep să ia sfârșit pe această planetă. Oh, dar înainte de a vedea marea schimbare, veți vedea mai multă suferință și mai multe apeluri la suferință, dar asta se schimbă. Și aș vrea să realizați un lucru acum, că ceea ce am făcut în ProGnost, ceea ce ați făcut voi în ProGnost, a atras atenția asupra ei, spunând: “Da, și asta trebuie să dispară.” Nu e loc pe planetă pentru suferință. E mult loc pentru glume și umor. Mult loc pentru iubire. Mult loc pentru ca lumina cuiva să strălucească deschis și liber, dar suferința? I-a venit timpul. De aceea am vorbit despre ea, și ăsta e unul din lucrurile importante pe care urmează să le facem ca Maeștri realizați pe planetă, să ne strălucim lumina adânc în inima a ceea ce a fost suferința, pentru a putea merge apoi în înțelepciune.
Să respirăm foarte profund cu asta. Ajunge cu această suferință și tristețe de pe planetă. Gata.
Cum ajungem acolo? Nu prea contează, dar este timpul ca asta să se schimbe. Asta este probabil cea mai mare – nu vreau să o numesc sarcină – dar cea mai importantă conștientizare pentru cei dintre voi care rămâneți pe planetă ca Maeștri realizați. Nu ne vom lupta cu suferința. Vom străluci pur și simplu asupra ei o lumină mare. Și când strălucim asupra ei, acea lumină o va expune. Și când o expune, va cauza ceva agitație – multă agitație și haos – dar, în cele din urmă, va ajunge la înțelepciune.
Să respirăm foarte profund cu asta.
(pauză)
Întrebarea lui Adamus
Mm. Așadar, dragă Linda, știi ce mă irită pe mine cu adevărat, ceva ce Shaumbra spune tot timpul și care chiar mă irită? Știi ce e?
LINDA: Ce?
ADAMUS: “Nu știu.”
LINDA: Ce vrei să spui? Ce vrei să spui cu “Nu știu”?
ADAMUS: “Nu știu.” Am pus întrebarea, ce mă irită pe mine cu adevărat – unul dintre lucrurile pe care Shaumbra, mulți Shaumbra îl spun tot timpul – și care e acela?
LINDA: Ce vrei să spui? De ce ai întrebat? Dacă nu știi, de ce ai întrebat?
ADAMUS: Nu știu. Nu știu (pornesc claxoane și sirene puternice și Adamus chicotește).
LINDA: De ce?
ADAMUS: “Nu știu!”
LINDA: Oh!
ADAMUS: Nu, “Nu știu” e lucrul care mă irită și pe care Shaumbra îl spune tot timpul.
LINDA: Ahh!
ADAMUS: Pentru că știți, și ăsta e subiectul întregului Shoud (Adamus chicotește). Putem auzi din nou semnalul? Asta e când spuneți: “Nu știu” (sunetul unor claxoane de mașină). Da, asta e versiunea indiană (acum claxoane și sirene). Da, bravo. Bun. Bun (Adamus chicotește). Bun. E suficient. E suficient. Hai să-l oprim.
“Nu știu.” Acesta este, probabil, unul dintre lucrurile cele mai toxice pe care vi le puteți spune vouă sau despre voi: “Nu știu.” Dintr-odată, când spuneți: “Nu știu”, se instalează acest nor, acest văl peste tot împrejurul vostru și blochează răspunsurile, potențialele, rezolvarea. Blochează totul. “Nu știu” este o declarație puternic afirmativă și unii dintre voi o spuneți atât de bine: “Nu știu. Nu știu. Nu știu!” O spuneți atât de bine. E singura ocazie în care chiar deveniți puțin teatrali: “Nu știu!” și mă scoate din sărite. Ca atunci când aud unghii, unghiile lungi și ascuțite cum zgârie tabla de scris – errrrr! – pentru că, adevărul e că știți. Jucați pur și simplu un joc numit “Nu știu”. Da.
Așadar, obișnuiam să avem public, acum o avem pe Linda pe post de public. Singurul nostru spectator.
LINDA: Oh, ce presiune. Îgh!
ADAMUS: Obișnuiam să avem public aici și era așa distractiv când cineva spunea: “Nu știu”, și îmi plăcea să îi trimit la toaletă, zece minute la toaletă de unii singuri. Unora chiar le plăcea. Dar adevărul e că unii credeau că era aspru și răzbunător din partea mea. Nicidecum. Era încercarea de a demonstra că acest “Nu știu” e foarte, foarte toxic, pentru că voi de fapt știți, și e un joc pe care îl jucați cu voi înșivă în fiecare zi.
Există variante ale lui “Nu știu”. E ca și cum: “Nu sunt sigur” sau “Nu prea vreau să iau o decizie” sau “Nu sunt plătit pentru asta” sau toate aceste moduri diferite de a spune același lucru: “Nu știu.” Dar adevărul e că, de fapt, știți, și e timpul să treceți peste aceste “Nu știu-uri”. Când vom avea din nou public aici – ooh! ooh! ooh! – abia aștept să se întâmple asta, pentru că îi vom pune să – vom avea aici, pentru ei, special, un “scaun pentru Nu știu”.
LINDA: Ooh!
ADAMUS: Poate în colț. Nu există într-adevăr un colț aici, dar vom găsi un fel de “scaun pentru Nu știu”, ca un fel de – cum spuneți voi – a trimite un copil la colțul lui, la momentul lui de liniște sau ce-o fi. Vom avea un “scaun pentru Nu știu” și oricine o spune va trebui să poarte pălăria.
LINDA: Oh.
ADAMUS: Pălăria. Așa că, mi-ar plăcea să vă dau un exemplu, pentru că nu va fi doar pentru aceste Shoud-uri în direct. Asta se va întâmpla ori de câte ori prind pe oricare dintre voi spunând: “Nu știu” sau orice altă iterație a lui “Nu știu.” Asta se va întâmpla. O să chem un voluntar să iasă în față, să exemplifice asta pentru noi. Deci, Gaelon, vrei să vii aici sus, te rog?
LINDA: Oh, el e voluntarul tău?
ADAMUS: Ei bine, el îi ține locul lui Cauldre.
LINDA: Oh.
ADAMUS: Cauldre e atât de ocupat, că nu poate fi în scaun aici să facă teste de lumină și sunet, așa că Gaelon îi ține locul în scaunul înalt de aici. Gaelon Tinder, mama lui este Jean Tinder, desigur. Te rog. Nu, vino sus pe scenă și așează-te în scaunul înalt. Da. Scoate-ți masca. Nu pot să iau COVID. Sunt o fantomă (Adamus chicotește). Bun. Bine.
Așadar, ia loc, te rog. Ești puțin neliniștit de asta?
GAELON: Da.
ADAMUS: Știai că aveai să urci aici?
GAELON: Nu! (chicotește)
ADAMUS: Nu. Chiar o surpriză, nu-i așa?
Ce se va întâmpla este că, hai să spunem, eu și cu tine avem o conversație la un Shoud, ceea ce vom avea, și eu spun ceva de genul: “Așadar, care este următorul mare lucru care vine în viața ta, Gaelon?” și tu spui...
GAELON: Nu știu (Linda icnește).
ADAMUS: Și eu spun: “Ce??!!” Și sirena sună… (pauză) sirena sună. Trebuie să le dăm mai multă cafea celor de-acolo din spate. Vorbind de cafea, Kerri!
KERRI: Oh!
ADAMUS: Nu mi-am primit cafeaua. Trăncănesc aici sus de 45 de minute. Fără cafea. Vorbim despre suferință! Sufăr pentru că ei au uitat lucruri simple precum o simplă ceașcă de cafea. Ai crede că și-ar fi dat seama de asta imediat, dar stă acolo la cealaltă masă: “Nu știu. Nu știu. Nu credeam că vrei una, Adamus. Ceri o...”
Nu. Simte în asta. Mergi dincolo de minte și de informații și realizezi: “Oh, lui Adamus i-ar plăcea o ceașcă de cafea acum.” Unde eram?
GAELON: Nu știu.
ADAMUS: Bine (ei chicotesc). Și când tu spui asta și sirena sună… (muzică liniștită, doar pentru un moment) Ce naiba de sirenă a fost asta?! Și sirena… (se aude un claxon de mașină)… o… da, în regulă (se aude o sirenă). Asta-i o… bun. Și sirena sună și apoi Linda și eu ne uităm la… (o varietate de sunete diferite de sirenă și zgomote continuă să se audă) Cine-i… ce se întâmplă aici?
LINDA: Bănuiesc că ar trebui să ai sceptrul tău aici.
ADAMUS: Al meu ce?
LINDA: Sceptru.
ADAMUS: Este sceptrul meu. Nu. Asta face parte din jocul meu actoricesc (șușoteli).
LINDA: (șușotește) Bine.
ADAMUS: În regulă, deși Gaelon nu știa asta. Și apoi, deodată, sunt în stare de șoc pentru că cineva spune: “Nu știu.” Când cineva spune: “Nu știu”, pot vedea efectiv cum dintr-odată un văl se ridică de jur împrejurul lui, care îl împiedică să-și vadă toate potențialele, și apoi vă aflați în “tărâmul lui Nu știu”. Sunteți ca într-o mică bulă. Nu puteți vedea ce se află cu adevărat peste tot în jurul vostru. “Ei bine, nu știu,” și dintr-odată voi nu știți. Treceți de la a fi o uimitoare ființă intuitivă la o ființă de tipul “Nu știu asta.” Și Linda va face apoi ceva. Dă-i drumul, Linda.
LINDA: Oh! Oh! Acesta e momentul...
ADAMUS: Linda, știi ce se presupune să faci aici?
LINDA: La naiba, nu! (chicotește)
ADAMUS: Nu, “Nu știu.” (ei chicotesc) Linda va veni deodată cu această frumoasă creație, concepută de Cauldre, lucrată și cusută de Jean Tinder, mama ta, și tu vei purta “Știu Mai Bine”. Haideți să arătăm un cadru cu asta, pălăria “Știu Mai Bine” (Linda aplaudă). Un prim-plan frumos. Bine. Și doar întoarce capul puțin, așa încât aparatul de filmat să poată vedea sau, și mai bine, mișcă aparatul. În regulă, “Știu Mai Bine.”
LINDA: Poftim.
ADAMUS: Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc. “Știu Mai Bine” are multiple înțelesuri. În primul rând: “Eu știu mai bine. Știu multe și știu mai bine decât să spun: ‘Nu știu.’” S-ar putea să trebuiască să avem multe pălării din astea și, de fapt, ar trebui să confecționăm câteva. Dacă puneți – cineva s-o pună pe lista lui. Cine se ocupă cu asta? “Nu știu” (se maimuțărește). Cineva să-și pună asta pe listă. Vom pregăti o mulțime de pălării, cusute, brodate, și le vom distribui. Dar cred că ar arăta mai bine...
LINDA: Adamus, cine ar dori una din astea?!
ADAMUS: Nu știu.
LINDA: Pedeapsă – oh!! (Linda râde).
ADAMUS: Am făcut-o intenționat (pornesc sirene și claxoane și Adamus chicotește).
LINDA: (continuă să râdă) Iată! (pune pălăria pe capul lui Adamus și continuă să râdă, în timp ce sirenele și claxoanele sună în continuare)
ADAMUS: Am făcut-o intenționat, Linda. Știi asta! Mulțumesc, Gaelon, pentru prezentare, pentru că ai pozat cu noua pălărie “Nu știu”.
GAELON: A fost plăcerea mea.
ADAMUS: Știi, asta aduce puțin cu o pălărie de nătâng. Mă întreb dacă nu ar trebui să arate mai mult a pălărie de magician, cu o bordură pe margine. Cred că inițial Jean a sugerat asta. Mulțumesc pentru cafea, Kerri. Mulțumesc.
KERRI: Sigur.
ADAMUS: (ia o înghițitură din altă băutură, în timp ce Linda aduce cafeaua). Ahh! Ohh!
LINDA: Poftim.
ADAMUS: Asta nu e cafea. Este...
KERRI: Nu eu am făcut asta!
LINDA: E Kombucha.
ADAMUS: Cred că este... kombucha (Adamus chicotește). Am crezut că e urină de la un strugure.
În orice caz, dragi Shaumbra, “Nu știu. Nu știu.” Nu mai vreau să aud asta, pentru că voi chiar știți. Problema este că voi știți totul. Doar nu știți că știți.
Iubirea
Acum, să începem să aducem astea împreună. Este Shoud-ul nostru de ziua îndrăgostiților. Vedeți toate inimile? Dacă era necesar să vă întrebați: “De ce se află toate inimile și trandafirii acolo, azi? Nu știu.” Pentru că în, cât, 8 zile este ziua Sf. Valentin. De aceea.
Ziua Sf. Valentin este o celebrare a iubirii, chiar dacă Sf. Valentin a fost un martir. V-ați prins? El a suferit și cumva asta s-a transformat într-o celebrare a iubirii. E chiar ciudat. Mă întreb de ce au făcut-o?
Linda, se presupune ca tu să spui: “Nu știu.” Hai înapoi aici sus. N-o să mușc.
LINDA: E împotriva religiei mele. Nu pot să spun asta.
ADAMUS: În regulă. Deci, ea n-o s-o mai spună. Ăsta e un lucru bun. Învață.
Sf. Valentin a fost un martir pe vremea, când, cam pe la anul 269 DC, și totuși asta s-a transformat într-o celebrare a iubirii. Cum s-a întâmplat asta, nu știu. Așa că, ziua noastră de Sf. Valentin este acum despre iubire și despre un timp al, oh, tinerilor îndrăgostiți și al oamenilor care fac gesturi de iubire, dăruind flori. Îți dau astea ție, Linda, pentru că te iubesc. Astea pot fi ale tale, după...
LINDA: Oh, mulțumesc.
ADAMUS: … după Shoud.
LINDA: Ești așa de atent.
ADAMUS: Iubirea. Ce este iubirea. Ce este iubirea? “Nu știu.” (maimuțărindu-se; ei chicotesc) Tu nu știi de câte ori am auzit asta. Dacă am o mică problemă aici, poate dacă, într-un fel, am un anumit tip de reacție la asta, este pentru că am auzit-o de prea multe ori de la voi toți.
Știți, când mă chemați noaptea și eu cobor și stăm de vorbă și ne vizităm și îmi puneți toate acele întrebări, știți că răspunsul meu obișnuit este: “Care e răspunsul? Ce crezi?”
“Nu știu. De-asta te-am chemat.”
Dar nu vă voi da eu răspunsul. Vă reamintesc că voi aveți răspunsurile, dar în momentul în care spuneți: “Nu știu! N-am idee, nu știu”, pur și simplu trebuie să mă retrag. Trebuie să vă las să fiți în acel gen de baie septică în care vă aflați cu “Nu știu-urile”. Nu pot face nimic. Nu vă pot da răspunsul, și voi insistați cu “Nu știu”, așa că doar stăm acolo, și vorbim o vreme despre lucruri prostești, pentru că nu ajungem cu adevărat la subiect. “Nu știu-urile” sunt toxice în acest moment din dezvoltarea voastră, în măiestria voastră. Ele sunt toxice.
Hai să ne întoarcem la subiectul iubirii. Ce este iubirea?
Ce este iubirea? E un sentiment. Este un sentiment și, iubirea e un simț. Efectiv, este un simț. Acum e un simț angelic. Nu era. Nu obișnuia să fie nicio iubire nicăieri, niciunde, până când oamenii au creat-o. Apoi a fost acceptat ca un nou simț, pentru ca toți îngerii să-l experimenteze, în cele din urmă. Dar ce este iubirea?
Atunci când am declarat iubirea un simț oficial, chiar acolo sus, împreună cu celelalte peste 200.000 de simțuri, noi am făcut din Iubire un simț oficial; am avut un fel de întâlnire, o ședință, și cineva a spus: “Propun ca iubirea să fie unul dintre simțurile angelice.”
Au existat discuții și mult freamăt și, în final, cineva din celălalt capăt al sălii a spus: “Ei bine, ce e iubirea? Ce e iubirea?” și în încăpere s-a făcut liniște. Toți au simțit, pentru că, vedeți voi, cele mai multe dintre ființele angelice nu simțiseră niciodată iubirea, nu știau nimic despre iubire.
Așa că, au spus: “Hai să chemăm un om. Să aducem un om la întrunirea noastră, un om care a experimentat iubirea, și să-l punem să ne descrie iubirea, așa încât să putem vota dacă va fi un nou simț oficial, un simț angelic.” Așadar, ei au mers și au luat un om. L-au omorât, vreau să spun, ca să-l aducă până acolo, dar, în ultimă instanță, n-a contat. Însă ei au adus un om în încăpere, și au spus: “Hei, Casanova, ce e iubirea?”
Și Casanova s-a gândit o clipă, și el era teatral, și a spus: “Iubirea. Nu vă pot spune despre iubire până când n-ați experimentat-o. Iar eu am experimentat-o de 5.000 de ori, și mai mult, dar nu vă pot povesti despre iubire. Nu sunt emoțiile erotice și nici senzațiile corpului. Asta nu e iubire. Astea sunt reacții la iubire. Dar ce e iubirea? Ce e iubirea? E așa de dificil de explicat, când cineva nu a experimentat-o niciodată, dar vă pot spune că iubirea e de departe cel mai măreț dintre toate simțurile pe care le veți avea vreodată. Dar va trebui să mergeți pe calea Pământului ca să experimentați iubirea, și apoi, odată ce ați făcut-o, și odată ce inima voastră se deschide către iubire și, chiar și atunci când inima voastră a fost înfrântă de iubire, atunci putem vorbi despre acest simț, cel mai mare dintre toate simțurile.
Iubirea este foarte, foarte reală. Când sunt întrebați despre iubire, de cele mai multe ori, oamenii doar reflectează. “Iubirea, hm.” Cei pe care i-ați iubit. Sentimentul de a fi iubit, fie că a fost la pieptul mamei voastre, fie că a fost la pieptul iubitei, nu contează. E vorba despre acel sentiment… (Adamus chicotește) Jur că mi-a pus Kerri ceva în cafea, pentru că n-am fost așa până n-am început să beau din ea.
KERRI: Am pus.
LINDA: Continuă. E interesant.
ADAMUS: Așadar, iubirea. Înapoi la subiect. Iubirea. Da, ce este iubirea? În general, voi începeți să simțiți în trecut, în vremurile iubirii. Ah, măreția iubirii, sau iubirile în care sunteți implicați acum. Dar a încerca să o descrieți, este aproape ca și cum i-ați face un deserviciu. A încerca s-o definești e precum încercarea de a o pune într-o sticlă și a o face prizonieră. Iubirea vine din inimă.
De ce crezi Linda, de ce crezi că iubirea este asociată cu inima?
LINDA: Pentru că nu este creierul.
ADAMUS: E un răspuns bun. Am crezut că va spune: “Nu știu.” Învață [să știe] mai bine.
Nu este din creier. Ăsta este, de fapt, un răspuns foarte înțelept. Deci, nu vine din cap. Vine din inimă și inima este recipientul care, ei bine, când sunteți îndrăgostiți simțiți asta, nu-i așa, în inima voastră. Unii dintre voi ați simțit-o în intestine, dar nu simțiți cu adevărat iubire în creier, așa e? E în inimă. E locul unde se petrece acel ritm al vieții, ca în niciun alt loc din ființa voastră. Acea pulsație a inimii, acea dorință de a trăi și de a experimenta. Nu inima creează acea dorință, însă inima reacționează la acea dorință de a trăi ritmul vieții. De aceea este inima.
Înapoi la subiect. Iubirea este un sentiment senzorial, și ființele angelice au votat și au spus: “În regulă, vom accepta Iubirea ca pe unul dintre noile simțuri. Nu știm într-adevăr de ce, dar oamenii par cu totul fermecați de ea. Așa că, da, s-o facem.”
Iubirea este un simț, și simțul nu are informații în el. Nicio informație. De aceea, când vă gândiți la iubire, este un sentiment care vine peste voi. Nu sunt informațiile despre prietenul pe care l-ați avut acum 28 de ani și de câte ori l-ați sărutat și câți burgeri ați mâncat împreună. Nu sunt informațiile, nu-i așa? Și ar distruge iubirea dacă ar fi doar o serie de informații. Iubirea e un sentiment.
Este un simț. Merge cu mult, mult mai departe de ceea ce mintea ar putea să folosească pentru a o defini. Și așa ar trebui să fie totul în viață.
Luarea Deciziilor Umane
Istoria e o serie de date/informații care nu sunt, în general, exacte. Imaginea mea, de exemplu, era un prieten de-al meu. Istoria e o serie de multe date care nu sunt exacte, și totuși în vremurile astea lumea pare să se agațe de ele. Ei bine, este din cauză că ăsta e felul în care gândește mintea. Linda, ai chestia aia mică pe care scrii?
LINDA: Sigur.
ADAMUS: Oh, bine. I-am cerut să scrie o – să scrie o – uh! – să scrie câteva cuvinte pe...
LINDA: Oh, frate.
ADAMUS: (chicotind)… pe tabletă. O voi ruga să scrie – ăsta-i Kuthumi care interferează. Îi voi cere să scrie câteva lucruri. Așadar, iată cum gândește mintea umană. Date, date, date… emoție...
LINDA: Uau, uau, uau.
ADAMUS: … decizie.
LINDA: Le-am scris invers (Adamus chicotește).
ADAMUS: Date, date, date, emoție, decizie. Ăsta e un tipar – nu că aveți doar trei serii de informații – dar înseamnă un număr de informații care duc apoi la o emoție. Toate deciziile omenești se bazează pe emoție. Emoția este punctul de decizie și apoi, în sfârșit luați o decizie și spuneți că ați fost într-adevăr intelectuali sau că efectiv ați procesat multe chestii, dar totul se bazează pe emoție. Și există aceia care în trecut m-au înfruntat și au pierdut înfruntarea, pentru că fiecare decizie umană se bazează, în cele din urmă, pe emoție.
Da, voi colectați informații, o mulțime de date și asta e mintea la lucru. Și nu e nimic în neregulă cu mintea, dar așa funcționează ea, colectează date. Și apoi, aceste date sunt evaluate de către minte, care chiar nu înțelege simțurile adevărate sau senzualitatea sau simțirea senzorială, și mintea le evaluează pe baza emoțiilor și apoi ia o decizie. Și decizia este luată, aș spune, în întuneric sau cel puțin în gri, fără beneficiul deplin al simțurilor adevărate, al simțurilor adevărate.
Am vorbit deja despre asta, da, dar acum este timpul în care urmează s-o facem. Am vorbit despre asta în trecut ca un fel de preambul la ceea ce vom face, dar acum intrăm într-un mod de viață super senzorial.
Să revenim pentru un moment. Date, date, emoție, decizie.
Simțiți asta pentru o clipă. Respirați foarte profund și imaginați-vă, dacă vreți, împreună cu mine. Imaginați-vă că intrați într-o cameră și e complet întuneric. Complet întuneric. Nu știți nimic despre cameră înainte de a deschide ușa, de a păși înăuntru și de a o închide în spatele vostru. E complet întuneric. Nu e nimic acolo. Instantaneu, mintea, prin simțurile sale fizice limitate, începe să caute informații. “E rece podeaua? E din piatră sau e mochetată?” Date, date, date.
Și apoi strigați, în întuneric total. Nu puteți vedea nimic. Strigați în întuneric total, și există un ecou care vă va ajuta să determinați dimensiunea camerei, pentru că nu știți nimic despre cameră, mărimea ei, înălțimea ei, mobilierul, orice. Ați putea merge încă doi metri și să cădeți într-o groapă adâncă plină cu aligatori, din câte știți. Începeți să culegeți informații. Fluierați puțin și încercați să vă ajustați privirea în speranța că va ieși în evidență puțină lumină pătrunzând prin întuneric pentru a vă ajuta să le evaluați.
Date, date, date, date, e ceea ce strângeți aici chiar acum. Și ajungeți la punctul în care nu există aproape deloc date. Tot ce știți este că mergeți pe o podea și tot ce știți e că ceva absoarbe sunetul, așa că nu există ecou, dar tot nu vă ajută să determinați dimensiunea sau natura camerei. Încă nu v-ați împiedicat de ceva, deci nici măcar nu știți dacă există mobilier sau pereți sau orice altceva. Date, date, date, date.
Și acum luați o decizie emoțională: “Sunt în pericol.” Eh! Ăsta e modul în care funcționează mintea, “Sunt în pericol.” Este o reacție emoțională – “Sunt în pericol” – și poate sunteți, poate nu sunteți, dar emoțiile sunt ajutate de informații să determine asta.
Și acum e timpul pentru decizie, deoarece emoțiile au spus: “Pericol, mare potențial de pericol aici. Nu ar trebui să te afli în acest loc”, iar decizia este: “Fug ca de dracu.” Încercați să găsiți acea ușă pe care ați intrat. Cu speranța că nu v-ați îndepărtat prea mult de ușă și, în realitate, nu v-ați îndepărtat deloc de acea ușă datorită faptului că în colectarea voastră de date, în decizia voastră emoțională, vă e frică să mergeți mai departe.
Dar ce-ar fi dacă această cameră conținea divinitatea voastră? Pur și simplu mintea voastră n-ar putea înțelege divinitatea, deoarece nu are o experiență anterioară a ei. Nu știe ce să caute. Nu știe cum să-și folosească informațiile pentru a detecta vreo divinitate. Ce-ar fi dacă această cameră ar fi plină cu divinitatea voastră, dar acum ați luat o decizie de a fugi, sperând că veți găsi ușa, pentru că vă e frică de ce ar putea apărea?
Ăsta e modelul tipic de gândire umană. L-am simplificat și l-am redus, desigur, și unii vor obiecta că l-am făcut mult prea simplu, dar, nu, așa funcționează. Aveți asta pe ecran. Date, date, date, emoție, decizie, și așa treceți prin viață, în felul ăsta, în fiecare zi. Și când întâlniți camere întunecate – o metaforă pentru ceva nou în viața voastră – există, în general, decizia de a fugi sau cel puțin de a vă reține, sau cealaltă decizie luată adesea este: “Hai să obținem mai multe informații. Pur și simplu să stăm aici o vreme și să vedem dacă se întâmplă ceva”, dar ținând o mână pe ușă, astfel încât să puteți ieși cât mai repede posibil. E timpul să trecem dincolo de asta.
În această cameră acum, această cameră reprezentând atâtea oportunități noi, această cameră reprezentând divinitatea voastră, această cameră reprezentând energia voastră și toate potențialele voastre; în această cameră acum, vă opriți. Opriți colectarea obsesivă de informații, vă apucați sceptrul, nu ca pe o armă, nu ca fiind răspunsul, ci ca o reamintire a faptului că știți. De fapt, voi știți.
Dacă ar fi să ne oprim chiar aici, voi stând în picioare în camera întunecată, după ce ați adunat poate sute de informații și reacția voastră emoțională este una de teamă, poate că n-ați luat încă o decizie, și eu vin la voi și spun: “Așadar, ce vei face?” Apoi spuneți: “Nu știu” și vă plesnesc foarte tare, foarte tare. Vă trântesc fundul de podea și realizați că podeaua este destul de dură. Asta e o altă informație: “Nu mai cădea pe podea atât de des.” Apoi vă izbesc de perete și realizați că, într-adevăr, și peretele este dur. Și... eh, glumesc! Mmm, poate nu atât de mult.
În momentul acela nu spuneți “Nu știu.” Când mă ridic și spun: “Ce vei face acum? Ești în această cameră întunecată. Habar n-ai ce e. Ți-e frică. Ai făcut pipi pe tine, ți-a fost atât de frică. Ce ai de gând să faci?" Spuneți: “Voi apuca acel sceptru chiar acum, înainte să mai fac ceva rău (Adamus chicotește). Voi apuca acel sceptru și acel sceptru îmi va arăta calea.” Și ieșiți din minte. Încetați să gândiți și sunteți conștienți de emoțiile voastre, dar ele nu vă copleșesc. Și vă abțineți să luați o decizie umană bazată pe date, date, date.
Țineți acel sceptru și îl lăsați să vă transporte acum în potențiale, în energia voastră. Și când ajungeți în potențialele voastre, nu înseamnă că răspunsul este acolo. Nu ‘Răspunsul’, știți; ci toate răspunsurile, toate potențialele și veți fi atrași instantaneu de potențialul care deține ceea ce ați numi cel mai mare nivel de satisfacție, de senzualitate, cel mai mic nivel de suferință, cel mai mic nivel de rezistență.
Automat veți fi ghidați acolo. Nu puneți la îndoială acest lucru niciodată. Niciodată, niciodată, niciodată! Nu puneți la îndoială că veți fi ghidați automat către cel mai înalt potențial pentru voi. Nu pentru planetă, nu pentru altcineva, nu pentru mama voastră, nu pentru câinele vostru, ci pentru voi. Nu puneți la îndoială, deoarece asta e o lucrare a minții. Asta e subminarea realizată de minte. Nu există timp, nu există loc pentru a pune la îndoială. E nevoie de o încredere imensă – nu chiar. Eh! Nu, de fapt nu e. Asta e acea concepție greșită: “Oh, este o încredere extraordinară.” Nu, nu este. Toate astea sunt ale voastre. E în totalitate energia voastră. Sunt toate potențialele voastre, toate răspunsurile voastre. Nu sunt ghizi spirituali. Oh, oh, oh! Nu e nimic din toate astea. Sunteți voi lăsându-vă să fiți transportați sau aduși în toate potențialele voastre – conștiința.
Și în timp ce vă țineți de sceptru, care este doar reamintirea; în timp ce vă țineți de acel sceptru, asta vă va duce prin straturi și straturi ale toxicelor “Nu știu-uri” pe care le-ați pus acolo în trecut. Va tăia direct prin acel văl și vă va duce la răspuns. Și apoi tăceți. Tăceți. Spun asta pentru că există o astfel de tendință ca mintea umană să înceapă să ruleze gânduri, să fie obsedată și să pună întrebări, să se îngrijoreze și să se teamă și să spună: “Ei bine, mai bine colectăm mai multe informații și facem mai multe cercetări și încercăm să ne dăm seama, și atunci trebuie să stăm și să cântărim șansele și ce e bine și rău. Apoi trebuie să…” Tăceți! Sunteți în propria voastră energie, și energia nu va funcționa niciodată împotriva voastră. Nu va funcționa niciodată împotriva voastră.
Și atunci sunteți acolo în acest întuneric, în acest neant și pentru o clipă, da, mintea va sări și va spune: “Ceee e asta? E pur și simplu un mare abis întunecat și voi fi mâncat de monstrul abisului." Și exact atunci când ați transcens “date, date, date, emoții”, dintr-odată este doar cunoaștere și sunteți, gen: “Dang! Știam asta! Dang! Am știut dintotdeauna asta! De ce am ars gazul cu toate aceste ‘date, date, date, emoții’, lucruri ale minții?”
Și apoi în momentul în care gândiți asta, în momentul în care puneți acea întrebare, ei bine, acum sunteți în energia voastră. Vine răspunsul: “Pentru că ați vrut, pentru că ați crezut că asta era calea”, și apoi vă gândiți în sinea voastră: “Mă întreb dacă pot ajunge vreodată dincolo de asta”, și răspunsul e chiar acolo, acea cunoaștere: “Ei bine, categoric, prostuțule.” Vreau să spun, energia voastră vă vorbește. Uneori vă vorbește în felul ăsta. Spune: “Da, trebuie să ne întoarcem la asta.” Încetați să vă gândiți la asta. Încetați să vă îngrijorați despre asta. Sunteți aici. Țineți acel sceptru. Vă transportă direct în mijlocul energiei voastre, care cuprinde toate potențialele voastre, și potențialul care dorește să vă servească cel mai mult în cea mai mare bucurie este cel de care veți fi conștienți imediat. În cele din urmă, veți fi conștienți de toate celelalte potențiale, dar veți spune: “Ehh, nu sunt atât de interesat, deoarece acelea înseamnă suferință. Acelea durează prea mult. Acelea – nu știu ce naiba sunt. Dar, nu, îl vreau pe acesta de bucurie și ușurință și fără suferință.” Gata cu suferința.
Să respirăm profund, dragi Shaumbra. Da, mă distrez astăzi.
A trecut atât de mult timp de-acum, de când funcționați în acest stil vechi, un stil foarte liniar de “date, date, date, emoții", din când în când câte o decizie, dar de multe ori “Nu știu". Știți, vă puneți aceste întrebări uneori: “Ce ar trebui să fac? Unde ar trebui să mă mut? Ar trebui să găsesc un iubit? Cine sunt? Cât timp voi trăi? Ce trebuie să fac pentru a avea grijă de sănătatea mea?” Apoi începeți să încercați să obțineți informații. Intrați pe internet. Căutați. Cercetați. Opriți asta! Nu spun că cercetările sunt rele, dar pentru marile voastre întrebări din viața voastră, încotro să vă îndreptați în continuare, ce să faceți, cum să depășiți o problemă fizică, cum să permiteți bunăstarea în viața voastră, toate aceste lucruri, opriți “date, date, date, emoție,” deoarece vedeți, partea importantă aici este că deciziile se bazează pe emoție, iar emoția este în general frică sau lipsă sau suferință.
Nu e de mirare că repetați încontinuu același lucru cu aceeași suferință, mereu cu același rezultat. Hai să mergem dincolo de asta. Țineți acel sceptru și lăsați-l să vă ducă în propria voastră energie, acolo unde sunt toate răspunsurile și unde răspunsul cu cea mai mare bucurie și cea mai grație va fi atât de evident pentru voi, atât de clar pentru voi. Nu va veni la voi să spună: “Ei bine, nu sunt sigur dacă să alegi asta sau aia.” Va fi atât de clar și vă va pocni ca o mare cunoaștere.
Haideți să respirăm foarte profund.
E timpul să schimbăm calea, timpul ca voi să schimbați felul în care v-au răspuns lucrurile, ajungeți la decizii reale, adevărate, în viața voastră. Este timpul să ne deschidem către toate potențialele și ele sunt acolo, și e la fel de simplu ca a ține acel sceptru și a închide și a opri obsesia minții. Asta vă va transporta direct la energia voastră și cu cât sunteți mai tăcuți, pentru câteva momente, câteva momente prețioase, vă va arăta că în acea mare cameră întunecată în care tocmai ați intrat, care poate e un simbol al întrebării din viața voastră; în acea mare cameră întunecată, dacă pur și simplu rămâneți liniștiți o clipă, fără să încercați să adunați informații și fără să intrați în deciziile emoționale, răspunsul va fi chiar acolo.
Deja Știți – Merabh
Haideți să respirăm foarte profund, să punem niște muzică și să facem asta cu un merabh.
(începe muzica)
Deja știți. Știți deja. De aceea este jignitor când spuneți lucruri ca: “Nu știu”, pentru că atunci, asta devine realitatea voastră.
Spuneți “Nu știu” – (pleosc!) – energia vă va da asta. Într-adevăr, puneți un văl în jurul vostru și atunci nu știți și nu veți ști și nu puteți ști.
În loc de “Nu știu” – vrei să-mi dai pălăria aceea, Linda? (pălăria “Știu Mai Bine”)
LINDA: Sigur.
ADAMUS: În loc de “Nu știu”, voi știți (ea i-o înmânează) și știți mai bine decât oricine altcineva.
Observați că nu o port (Adamus chicotește). Nu vreau să deranjez părul lui Cauldre care se rărește (Adamus râde). Pfft!
LINDA: Oof!
ADAMUS: Pfft! Kuthumi mă învață umorul.
LINDA: Oof!
ADAMUS: Încă nu sunt perfect la asta! Ba sunt.
Eu știu mai bine. Știu mai bine decât să spun: “Nu știu.”
“Nu știu” este toxic.
Eu știu mai bine decât oricine ce e bine pentru mine.
Eu știu mai bine decât doar să colectez informații și să încerc să iau o decizie bazată pe asta. Informațiile sunt interesante și sunt bune în unele cazuri, dar nu și unde se îndreaptă viața voastră. Informațiile sunt bune pentru a înțelege cum să pornești mașina de spălat vase. Pentru asta există informațiile, pentru a porni mașina de spălat vase. Unii dintre voi încă nu v-ați dat seama de asta. E în regulă. Veți ajunge acolo.
Informațiile nu sunt destinate să conducă viața și, vedeți, viața merge pe acel drum chiar acum. Din ce în ce mai multe date.
Computerele. O mulțime de date, trilioane de date la fiecare nanosecundă. Nu ele formează viața. Nu ele deschid inima și aduc iubire și împlinire.
Informațiile – o serie de informații – nu sunt bune pentru decizii sănătoase, deoarece, dacă voi folosiți informațiile pentru a încerca să luați decizii cu privire la viața și fericirea și suveranitatea voastră, pur și simplu informațiile vor cere mai multe informații, iar apoi aceste informații vor cere mai multe informații și nu veți ajunge niciodată în propria voastră energie.
Respirați foarte profund.
E la fel de simplu ca a ține acel sceptru – e al vostru; este reamintirea voastră – și a-l lăsa să lumineze acea cameră întunecată.
Ați putea petrece o viață căutând în întuneric, în acea cameră, încercând să colectați suficiente informații pentru a determina cum arată și din ce e compusă acea cameră și, chiar și atunci, nu va fi exactă, la fel cum istoria nu este cu adevărat exactă. Este o serie de informații. Există ceva adevăr, da, dar nu este exact.
Percepția voastră despre voi se bazează pe o mulțime de date. Le numiți trecutul vostru și el nu este cine sunteți voi cu adevărat. Se bazează, de asemenea, pe o mulțime de decizii emoționale, care sunt departe de adevăratul vostru potențial.
Voi știți mai bine. Toate răspunsurile sunt acolo.
Hai să facem asta. Să evităm modul tradițional de a face alegeri și a lua decizii, modul tradițional de a înțelege realitatea.
Țineți-vă de acel sceptru și lăsați-l să vă ducă în câmpurile potențialului vostru. Acele câmpuri, par să continue la nesfârșit. Frumoase, frumoase câmpuri de potențiale, cam ca niște câmpuri de căpșuni.
Și singura boabă, singurul fruct care este cu adevărat pasiunea inimii voastre, acela va ieși în față și va fi atât de evident, deasupra și dincolo de toate celelalte. Opriți-vă din a vă gândi atât de mult. Opriți-vă din a spune “Nu știu.”
Opriți-vă din a folosi informații pentru a ieși din dualitate. Nu va funcționa.
“Date, date, date, emoție, decizie” nu funcționează.
Există o realitate incredibilă acolo, în care o să intrăm, voi o să intrați și ar putea părea puțin înspăimântătoare la început, pentru că sunteți atât de obișnuiți să fiți conduși de date, să cercetați lucruri.
Vom merge dincolo de asta, în adevăratul super senzorial sau, cum îmi place să-i spun super senzualitate. Nu există date acolo. Există un fel de iubire, știți. Încercați să o descrieți, e greu de făcut. La fel e și acolo unde mergem, și nu e logic, și ăsta e un lucru bun. Nu este limitat.
Așadar, dragi Shaumbra, să folosim această ocazie pentru sărbătorirea zilei iubirii care vine în curând, 14 februarie; să folosim această ocazie acum pentru a trece cu adevărat dincolo de vechiul mod de a lua decizii, de a vă percepe pe voi și lumea.
Hai să intrăm în super senzorial și nici măcar nu am de gând să explic ce este acesta. Doar puneți mâna pe sceptrul acela. Vă va aduce acolo. Știu că o va face. Asta e o garanție că o va face.
Țineți strâns de acel sceptru și, fie că e o decizie în viața voastră, fie că e pur și simplu despre a vă schimba percepția despre voi sau a avea o percepție mai largă, fie că e într-adevăr despre a vă înțelege istoria și trecutul, indiferent despre ce e vorba, lăsați informațiile pentru lucruri de genul cum să vă porniți periuța electrică de dinți (chicoteală). Unii dintre voi încă se luptă cu asta. Lăsați informațiile pentru lucruri de tipul: cum să vă folosiți computerul.
Dar pentru voi, pentru inima voastră, pentru bunăstarea voastră în timp ce stați aici, pe această planetă, există un mod cu totul nou de a percepe realitatea, de a intra în potențialele voastre, de a găsi răspunsuri adevărate – răspunsuri care nu vin de la Dumnezeu.
Știți, Dumnezeu este doar o grămadă de informații afurisite. Nu, serios! Adică, Biblia, ce e asta? Informații. Nu îl experimentezi pe Dumnezeu prin toate aceste informații, și asta fac savanții. Ei cred că sunt atât de deștepți, dar asta vine din inimă, din simțire, din super senzorial.
Într-acolo mergem. Nu este înfricoșător.
Simțiți acum înăuntrul acestei mari camere întunecate. Simțiți în ea.
În loc să folosiți vechea cale a datelor și apoi emoțiile și deciziile, acum, pur și simplu stați acolo cu sceptrul în mână.
Pentru o clipă, da, pentru om ar putea fi puțin înfricoșător să spună: “Nu e nimic altceva decât o mare cameră întunecată. Habar n-am ce e aici înăuntru. Ar putea fi nesigur.” Apoi, asta dispare.
Pe măsură ce vă mențineți în adevăr față de voi, asta dispare și dintr-odată – simțiți chiar acum ce se întâmplă.
Dintr-odată – permițându-vă pe voi, adevărata voastră conștiință – simțiți ce se întâmplă cu acea cameră chiar acum.
(pauză)
Vedeți, există acel moment de liniște, un moment în care vă întrebați și chiar încercați să umpleți liniștea. Și când respirați profund de câteva ori, vă amintiți: “Știu Mai Bine.”
Respirați profund de câteva ori în adevărata voastră natură senzorială, și realizați că totul este chiar aici.
Orice vreți să știți despre viața voastră, următoarele voastre mișcări, potențialele voastre, oportunitățile voastre, totul este chiar aici.
Realizarea voastră a fost întotdeauna aici, dar când ați spus: “Nu știu cum să ajung acolo, nu știu când se va întâmpla”, ați rămas în întuneric. Ați ținut luminile stinse.
Ajunge.
Apucați acel sceptru și realizați că: “Știu Mai Bine.”
Să respirăm profund împreună, dragi Shaumbra.
Și vă mulțumesc că mi-ați permis să testez noul meu umor. Cred că m-am descurcat destul de bine (Linda aplaudă). Mulțumesc. Aplauze tăcute aici. Mulțumesc. Cred că m-am descurcat destul de bine. Va trebui să mă întorc și să-i raportez lui Kuthumi. Cred că acum îmi va trimite o factură pentru cursuri (Linda chicotește). A existat o garanție de restituire a banilor, dar nu mă deranjează să-l plătesc pentru că, știți, ce cadou minunat. Nu trebuie să-mi fac griji în legătură cu sursa din care vor veni banii pentru a-l plăti pe Kuthumi. Nu trebuie să spun “Nu știu de unde vor veni.” Știu mai bine. Sunt deja aici (își pune pe cap pălăria “Știu Mai Bine”).
Așadar, dragi Shaumbra, să respirăm profund. Vom reveni luna viitoare pentru imaginile grafice și vii, cu mine ca femeie în viețile trecute.
Cu asta, amintiți-vă că, în ciuda tristeții și nebuniei de pe planetă, în cele din urmă, totul este în regulă în întreaga creație.
Vă mulțumesc, dragi Shaumbra (face bezele). O lună fericită de Sf. Valentin. Deschideți-vă inima.
Traducere realizată de: Carmen Rivalet, Ana-Maria Labo, Cristina Dobrescu, Florența Cuculeac
Revizuire: Carmen Rivalet, Manuela Sfirschi, Mirela Ghenea