Eu Sunt Cel Ce Sunt, Adamus din Domeniul Suveran. 

Haideți să respirăm profund, în timp ce aducem laolaltă toate energiile Shaumbrei de peste tot din lume, Shaumbra care sunt aici pe planetă chiar acum, în acest Timp al Mașinilor, Shaumbra care au trecut dincolo, pe partea cealaltă, dar sunt încă foarte activ implicați în ceea ce faceți voi toți. Haideți să respirăm foarte profund și să ne aducem energiile laolaltă în acest moment neverosimil, greu de crezut, uimitor.   

Cauldre cere o mică favoare de la draga de Linda din Eesa, dacă ea e atât de amabilă.  

LINDA: Uh-oh. 

ADAMUS: Este foarte mică. Te-ar deranja dacă i-ai scoate cizmele lui Cauldre? (el este costumat și poartă bocanci cu șireturi)

LINDA: Oh, mulțumesc lui Dumnezeu! Asta-i tot ce-mi ceri! (râsete) M-ai făcut să mă îngrijorez aici! Oh, omule! Da, asta-i o nimica toată! (ea chicotește)

ADAMUS: În timp ce mă pregăteam să intru, el s-a simțit foarte ciudat că, și-a uitat bocancii în picioare. Așadar, nu contează pentru mine, dar lui i-ar plăcea ca ei să-i fie dați jos. 

LINDA: Oh! Sunt atât de ușurată. Asta-i o nimica toată! Nimic!

ADAMUS: Nu-i așa că e extraordinară?

LINDA: Nimic!

ADAMUS: Energia îl servește pe Cauldre. Da, da. 

LINDA: Daa, iată.

ADAMUS: Unii dintre cei care vizionează ar putea crede că asta e puțin ciudat, dar… (câteva chicoteli)

LINDA: Totul e ciudat! (mai multe chicoteli și Linda râde).

ADAMUS: Iar eu doar îmi beau cafeaua în timp ce tu și Cauldre vă faceți treaba.

LINDA: Oh, daa. Te-ai prins puiule. Te-ai prins. 

ADAMUS: Și Cauldre spune că: “Da, acum avem asta pe film.” (râsete și Adamus chicotește, în timp ce Linda îi aruncă o privire) Eu nu mă amestec în asta. 

LINDA: Ai fi putut să legi astea și mai strâns?!

ADAMUS: Eu sunt doar Maestrul Ascensionat aici. 

EDITH: Linda e cea mai tare! Ura!

LINDA: Ah! Numai un Maestru poate fi în serviciu, corect? (râsete)

ADAMUS: Ei, ai putea să fii în serviciu puțin mai repede? (mai multe râsete)

LINDA: Ohh! Ohh, ho-ho! Oh, ho, ho! Oh, ho, ho! Tu poartă-te frumos!

ADAMUS: Doamne! (râsete în timp ce ea îi smulge bocancul, aproape trăgându-l de pe scaun)

LINDA: Așteaptă, am găsit un ac, ești nebun? (n.tr. Cauldre și-a prins pantalonii cu ac jos, la gleznă ca să-i poată băga în bocanci)

ADAMUS: Și vrei să tragi și de cracii pantalonilor?

LINDA: În regulă. Da. Ai vrea ca eu să-ți schimb și chiloții? (mai multe râsete)

ADAMUS: Vorbești cu Cauldre sau cu mine? (mai multe chicoteli) Excelent, acum el se simte cu mult mai comod și noi putem continua. 

Îmi place când voi vă costumați. Nu, chiar îmi place. Face o mare diferență în energie. Sper că unii dintre voi, acasă, v-ați costumat, chiar dacă s-ar putea să fiți singuri. Începeți să realizați că totul este un rol și, rolul de om, probabil că este cel mai măreț dintre toate rolurile pe care le-ați avut vreodată. Dar totul este un rol. Chiar este. Când vă costumați, asta vă scoate din rutină. Vă deschide puțin. Deci costumați-vă mai des, poate nu ca un robot. Avem o mică problemă cu asta. Dar, da (Adamus chicotește referindu-se la comentariile despre costumul lui Cauldre din segmentul anterior).

Așadar, dragi Shaumbra, este un mare act, rolul omenesc și, chiar acum, este ceva ce se petrece cu rolul omenesc, care m-a făcut să mă îngrijorez puțin. Nu foarte îngrijorat, ci doar puțin. Mă întreb de ce rolul continuă. Cred că pot înțelege, pentru că ce se întâmplă acum este pur și simplu dincolo de orice, este realmente necunoscut. Ceea ce se întâmplă pe planetă, nu s-a mai întâmplat niciodată. 

Știți, a fost o vreme în care am fost cumva pe o cale atlantă și, ați putea face analogii energetice cu ceea ce s-a întâmplat în Atlantida, pentru întreaga planetă. Vreau să spun, că toți oamenii s-ar putea conecta la asta. Suntem dincolo de așa ceva acum, mergând în tărâmuri complet noi. 

Ca Shaumbra, voi intrați în ceva ce ați putea descoperi că este greu de crezut, iar partea umană  joacă un joc, aproape pretinzând că asta-i prea mult, pretinzând că asta nu este sigur, că de fapt nu sunt pregătiți pentru asta.   

Am vorbit foarte clar, foarte precis în întâlnirile noastre, aș spune cel puțin în ultimii trei ani, foarte clar despre motivul pentru care voi sunteți realmente aici și, lucrul amuzant este că în realitate nu sunteți aici pentru iluminare. Nu pentru iluminare. Voi ați crezut că asta era, iar pentru om acesta era un scop nobil. Ce reușită, să aspirați la Realizare. Dar, poate, ajungeți să realizați că acesta nu este motivul pentru care voi sunteți aici. Asta se va întâmpla. Adică, ăsta e un dat (n.tr. e un lucru sigur), pentru că l-ați ales în această viață. Ați așteptat, așa cum v-am spus de multe ori. Ați așteptat, dar acum sunteți aici. Dar de fapt, realmente nu e vorba despre iluminare. Este despre a rămâne pe planetă.    

Iluminarea este un dat pentru absolut fiecare dintre voi. Urmează să se întâmple, și nu pentru că omul lucrează la ea, nu pentru că o păstrați ca pe vreun ideal glorios, nu pentru că ați muncit din greu și ați suferit. De fapt, asta lucrează împotriva voastră. Urmează să se întâmple deoarece voi ați ales-o – și când spun “voi”, vorbesc omului și Maestrului – în această viață. Și nu se va întâmpla neapărat pentru că voi faceți săptămâni și săptămâni de post și meditație și rugăciune și incantație și tot restul acestora. Pur și simplu se va întâmpla.  

Știți, în întâlnirea noastră de luna trecută am spus: “Este acesta momentul în care să începem să punem laolaltă un cod, o carte sau ceva cu îndrumări și elemente de bază?” și vom continua să vorbim despre asta. Am avut o sesiune interesantă, recent, în Țara Necunoscutului – Norvegia – în care am vorbit despre asta și am încercat, și nu a mers prea bine. Îmi pare rău pentru aceia dintre voi care erați acolo, însă am încercat. Dar, de fapt, ceea ce a ieșit de acolo este că, e vorba mai mult despre faptul că vor fi poveștile voastre care vor face diferența. Poveștile, într-un fel, vor avea toate informațiile, îndrumările, recomandările pentru toată lumea.  

Și ceea ce urmează să fie realmente interesant în poveștile voastre este ziua în care ați ajuns la Realizare și, în povești, nu va fi o zi în care deodată norii s-au împrăștiat și fulgerele au coborât. Nu  va fi o zi în care se va petrece ceva în mod special. Pur și simplu, va fi ca o altă zi, în multe feluri. Doar se va întâmpla.   

Vă va lăsa atât de perplecși, deoarece nu a venit ca rezultat al unui incident tragic sau al unui accident în viața voastră. Nu a venit ca rezultat al meditației profunde sau al exercițiilor de respirație. Pur și simplu se va întâmpla. 

Știți, e cam cum se întâmplă în starea de vis uneori sau chiar în moarte, dar câteodată voi sunteți în genul: “Visez într-adevăr sau sunt treaz?” Și, atât de des, atunci când oamenii trec dincolo, precum recent dragul nostru prieten Timothy – Timothy Smith a trecut dincolo – i-a luat aproape o săptămână să realizeze că era mort. Și asta e bine, pentru că nu a existat durere. El doar a alunecat dincolo cumva și a petrecut o vreme minunându-se. Și era ca și cum nu era total de partea cealaltă, dar cu siguranță nu era aici și, pur și simplu și-a acordat acest timp pentru a se simți pe el însuși și a ajuns să realizeze că era mort. Adică, asta a fost tot. Dar în acel moment, el a realizat de asemenea că într-un fel a ratat-o, întreaga chestie a morții și, cumva s-a simțit prost că asta tocmai s-a întâmplat. El spune: “La naiba! Nici măcar n-am ajuns s-o experimentez”, deoarece a fost atât de ocupat să-și permită Realizarea în acel moment. Să-și permită Realizarea și, apoi, la scurt timp după asta, el a trecut dincolo.     

Poveștile voastre – nu legate de momentul morții, ci de momentul în care ajungeți la Realizarea voastră – urmează să fie atât de frumoase, pentru că nu se petrecea vreo activitate supraomenească în acel moment. Adică, s-ar putea doar să spălați vasele sau să fiți afară la o plimbare. S-ar putea întâmpla când vă treziți dimineața și spuneți: “Ăsta a fost un vis dat naibii. Am visat că eram deodată realizat” și atunci realizați că nu a fost un vis. Într-un fel, pur și simplu s-a întâmplat în timpul nopții. Într-un fel, doar s-a mutat înăuntru. Acestea vor fi poveștile minunate ale ajungerii voastre la Realizare.  

Și de aceea eu spun că voi nu ați venit aici, în această viață, pe planetă, pentru Realizarea voastră. Adică, asta e ca și când ați spune că mergeți la un restaurant doar pentru a mânca. E destul de evident. Adică, Realizarea e un dat. 

Puteți simți asta pentru un moment? Absolut fiecare dintre voi, fiecare dintre voi – cei  ce urmăriți, acum sau mai târziu – simțiți asta pentru un moment. Realizarea e un dat. Puteți voi, aspectul uman, să permiteți asta? Fără să lucrați la ea. Fără s-o planificați. Fără să suferiți pentru a ajunge acolo. Este cu totul vorba despre Permitere.  

Și știu că unii dintre voi sunteți nerăbdători, dar nu fiți. Bucurați-vă de cum a fost să ajungeți acolo. Bucurați-vă de experiență. Și fiți liniștiți și în pace, știind că Realizarea voastră vine în această viață. Nu contează dacă e mâine sau dacă este peste zece ani. Nu contează dacă e ca la Timothy, genul de Realizare și trecere dincolo, ambele în același timp. Nu contează. Ea vine. 

Lucrul important este că voi ați lucrat la ea de vieți. Știți, ați putea realmente, într-un fel, să reperați cu precizie momentul și să spuneți că, începând cu tot acest timp al lui Yeshua, cu peste 2000 de ani în urmă, cu plantarea seminței divinității pe această planetă, care în final a dus la o mulțime de religii, voi ați lucrat la asta de atunci. Și ați fost în religii. Voi ați ajutat la înființarea lor. Ați făcut mai multe ohm-inguri și ahm-inguri și meditații și respirații și ați supt și ați suflat și orice altceva v-ați pu- (râsete) – nu așa, Sart (mai multe chicoteli) – v-ați putea imagina și, citit și studiat și stresat și v-ați zăpăcit. Ați tot făcut asta de multe, multe vieți. Acum doar permiteți-o, în regulă? Vine la voi.   

Este – vă pot asigura, pot garanta – și Cauldre verifică de trei ori cu mine. Știți, el e ca cel care verifică faptele la o revistă sau la postul de știri. E în genul: “Chiar vorbești serios, Adamus?” Vorbesc realmente serios. Vă garantez că voi veți avea Realizarea în această viață. Știu data sau aproximativ. Nu știu exact cum urmează să se întâmple și nu contează. Dar, puteți respira profund cu asta, încetați să vă stresați la gândul că această viață este în întregime despre a fi realizați. Nu este. Acela e un dat. Se va întâmpla. 

Respirați profund cu asta.

(pauză)

Simt multă ușurare, dar simt de asemenea multă îndoială în sală acum, care spune: “Este asta doar încă o promisiune? Suntem doar hrăniți cu lingurița?” Ei bine, mai întâi de toate, este cu mult mai bine decât să spun: “Eh, bine, cei mai mulți dintre voi n-o să reușească”, (râsete) “Încercați din nou în viața următoare! Eh! Îmi pare rău, n-ați reușit în această viață.”

Am spus recent unui grup că, dacă ar fi să mă întorc, ceea ce nu aș face niciodată, dacă ar fi să mă întorc, aș fi o gazdă a unei emisiuni concurs. Aș zăpăci atât de tare mințile oamenilor, totul făcând   parte din derularea jocurilor (Adamus chicotește). Așa că, e cu mult mai bine decât să spun că unii dintre voi s-ar putea s-o faceți, majoritatea nu. Deci, cel puțin sunt optimist cu privire la acest rezultat. 

Pentru om este foarte greu de crezut: “Cine eu? Nu am nevoie să lucrez la asta puțin mai mult? Sunt cam zăpăcit. Dacă nu ai observat, Adamus, sunt cam – ei – puțin sonat. Tu vrei să spui că urmează s-o fac?” Da, o veți face. Și cu cât mai devreme realizați – să nu lucrați la ea. Să nu vă stresați legat de ea. Să nu vă luptați cu ea. Nici măcar să n-o invitați, însemnând să nu vă milogiți să vină la voi. Doar stați acolo și permiteți. Ați putea fi afară, pescuind, când se întâmplă. Ați putea face un duș. Acesta e un loc extraordinar pentru Realizare, când sunteți în duș. Este curățare în atât de multe feluri. E un lucru dat. Voi sunteți aici, pe planetă, realmente pentru altceva.    

Asta sună – continui să folosesc cuvintele “greu de crezut” pentru că sunt niște cuvinte foarte potrivite – sună de necrezut și este acel sindrom “cine eu.” “Cine eu?” Daa, voi. Ați venit pe această planetă știind că Realizarea se va întâmpla și ați jucat un joc minunat în: “Voi face să fie foarte greu să ajung acolo, astfel încât să nu uit niciodată că am ajuns acolo.” Dar ați venit pe această planetă doar pentru a fi o lumină pe planetă în acest Timp al Mașinilor.   

Eu spun asta dar, știți, știți de cât de mult timp e nevoie, în medie, din momentul în care eu sau în trecut Tobias spuneam ceva, știți voi, profund, șocant, până în momentul în care, realmente, vă prindeați? Spun ceva într-un Shoud, îl auziți cu urechile voastre, intră în mintea voastră, îl folosiți uneori ca un clișeu makyo, însă realmente nu-l integrați în viața voastră. Cunoașteți media de timp dintre momentul în care profunzimea e rostită și apoi momentul în care o aduceți în viața voastră? 

ALAIN: Zece ani.

ADAMUS: 5,2 ani. Pentru tine cel din spate care ai zis zece ani, asta e corect (râsete). 5,2 ani. Haideți să scurtăm asta puțin. Vreau să spun, noi avem mult de lucru în fața noastră, muncă amuzantă, muncă senzațională, va fi o muncă tristă uneori, realmente tristă uneori. Voi vorbi despre asta doar într-o clipă.  

Dar veți descoperi că, co-existența dintre suferință și libertate pur și simplu nu va avea loc foarte bine pe această planetă. Co-existența dintre cei care aleg durere și suferință – și ei aleg asta, nimeni nu o impune asupra lor – co-existența dintre suferință și durere și apoi în partea asta libertate și ceea ce noi numim magie; va fi foarte dificil să co-existe împreună. 

Simțiți asta pentru un moment. Aveți aici pe planetă un număr imens de oameni care cred încă în  durere și suferință, limitare și lipsă. Și apoi aveți oameni care într-adevăr înțeleg libertatea – libertatea față de energie, libertatea față de ceea ce percep ca fiind trecutul lor, libertatea de a fi cine sunt. Este o coexistență dificilă. Și, practic, cam ăsta e motivul, mai întâi de toate, pentru care ați ales să rămâneți, poate, poate pentru ca să aruncați o lumină asupra altor oameni, să deschideți potențiale. Nu să-i faceți să se răzgândească, nu să-i convingeți, ci pur și simplu să iluminați potențiale în viața lor.   

Așadar, voi ați ales să fiți aici pentru asta, să fiți aducătorii luminii, însă nu instigatorii luminii, nu cineva care o impune altora; în mod simplu să fiți acea lumină. De aceea sunteți voi aici, acesta este motivul, în acest Timp al Mașinilor.   

Acum, pentru omul ce stă aici, asta e în genul: “Uau, e realmente de necrezut. Vreau să spun, asta sună ca un mare film.” Nu e. Adică, este real. 

Mi-ar plăcea să vă acordați un moment, dragi oameni ce jucați jocul de-a: “Asta sună prea important. Adică, cine eu? Poate, poate altcineva. Cine eu?” Realmente vreau să simțiți asta pentru un moment și să vă dați voie să simțiți Maestrul și înțelepciunea explicându-vă asta puțin, în cuvinte în care eu n-aș putea s-o fac. Acordați-vă un moment doar pentru a simți asta, de ce sunteți voi cu adevărat aici. 

(pauză)

Pentru om, asta ar putea părea ca o comandă foarte înaltă, o sarcină importantă. Omul, care încă crede că are nevoie să lucreze asupra lucrurilor, omul spune: “Nu știu dacă pot să fac asta.” Vreau ca voi să ascultați un moment la Maestrul din interior, la înțelepciunea voastră din interior...  

(pauză)

...și vedeți dacă există vreo familiaritate cu asta. Voi sunteți realmente aici pentru a fi o lumină care strălucește asupra potențialelor pentru alți oameni, în special în acest Timp al Mașinilor. 

(pauză)

Așa că, jocul care e jucat uneori este: “Oh, nu sunt chiar pregătit pentru asta.” Jocul care este jucat este: “Asta e prea important, prea greu de îndeplinit.” Jocul care este jucat este: “Eu fac această întreagă chestie a iluminării și lucrez la ea și….” Nu, nu faceți asta. Voi jucați un joc, un joc al: “Eu lucrez la iluminarea mea.” Ei bine, mai întâi de toate, așa cum știți, așa cum v-am spus, omul nu o poate face. Așa că dați drumul acesteia. Încetați să mai jucați jocul. Ea se întâmplă. E o chestie finalizată. Un milion de dolari pentru oricine nu face Realizarea în această viață. Trebuie să-i  colectați pe partea cealaltă (câteva chicoteli), dar ăsta e un mic detaliu. Un mic detaliu. Voi sunteți aici ca să aduceți Merlinul pe planetă, lumina care pur și simplu iluminează potențialele pentru omenire. Asta-i tot. Nu să le spuneți unde sunt potențialele, sau să le spuneți pe care să-l aleagă, ci doar să iluminați potențialele. Asta este.     

Și apoi poate, poate că ce se va întâmpla cu asta, este acel lucru despre care am spus că unora din voi li se va părea puțin dur, dar suferința nu poate co-exista cu libertatea în interiorul unei persoane, în interiorul unei comunități, pe o planetă. Pur și simplu, nu poate. E unul dintre motivele pentru care Noile Pământuri au fost create, unde nu există suferință, nu există nevoia de a suferi și nici de lecții, doar pentru cazul în care acest Pământ alege să nu meargă niciodată pe calea libertății.

Libertate este libertate cu energia, libertate cu Sine însuși, suveranitatea. Spun asta pentru că va fi unul dintre cele mai dificile lucruri pe care urmează să le întâlniți, că este foarte dificil pentru ca aceste două lucruri să co-existe – suferința și libertatea. 

Simțiți asta pentru un moment. Cum puteți fi într-adevăr liberi dacă încă suferiți în viața voastră?

(pauză)

Așadar omului, în această zi a costumelor și actoriei, îi spun: “Încetează să te comporți atât de nesigur. Încetează să te comporți ca aspectul: ‘cine, eu’.”

“Cine, eu? Realizarea? Și, mai mult încă, sunt aici să fac chestia asta cu adusul luminii pe planetă?” Nu vom merge de jur împrejur să deschidem portaluri. Nu vom merge de jur împrejur să adunăm oamenii de pe străzi și să-i primim înăuntru ca să-i îndoctrinăm. Nu e genul ăla de lucru. E atât de simplu. E cu adevărat atât de simplu. Am spus asta unui grup, recent, la Reuniunea noastră legată de Threshold și îmi place să o împărtășesc cu voi.

Biroul Maestrului este o bancă în parc și o cafenea. Asta e. Ăsta e job-ul vostru. Mergeți pe banca din parc, mergeți la cafenea sau ce-o fi, acela e biroul vostru. Stați acolo, faceți orice vreți să faceți – citiți, scrieți o carte, scrieți o piesă de teatru, citiți ziarul, poate nu – orice-ar fi. Observați oamenii, asta e mereu foarte distractiv. Doar priviți oamenii. Simțiți-le energia. Și unii din voi sunt în genul: “Oh, nu pot face asta. Asta înseamnă să-i judec.” Ehei, distrați-vă cu asta, știți voi (unii chicotesc). E observare. Veți realiza că, fiind un Maestru, înseamnă realmente doar a observa. E ca și cum: “Uau! Acea persoană are niște mari probleme de suferință” și “Acea persoană este gata pentru o mare schimbare în viața ei.” Nu mergeți să le spuneți, neapărat, dar începeți să observați cum lucrează fiecare cu propria energie – cum lucrează fiecare – și pretinde că n-o face. Asta e marea observație. Priviți alți oameni cum tratează cu propria lor energie, deoarece toată energia este personală, și ei pretind că nu este, că vine din altă parte. Ce joc formidabil joacă oamenii. Ce lucru extraordinar e să observi ca un Maestru. 

Așadar, biroul Maestrului este banca din parc sau cafeneaua. Banca din parc atunci când e frumos afară; cafeneaua atunci când nu e. Acolo vă faceți munca. Stați pe fundul vostru, daa (Adamus chicotește), și vă faceți treaba. Și nu forțați. Nu o forțați. Sunteți luminoși, în mod natural. Și voi doar stați acolo și asta aruncă o lumină asupra potențialelor. Nici măcar nu trebuie să știți care este  potențialul pentru cineva. De fapt, probabil că nu vreți să știți. Însă asta doar aruncă o lumină care le arată că există alternative. Ei pot face alegeri. De multe ori ei vor alege să stea pe drumul suferinței, din nefericire, deoarece este cumva atât de indoctrinat în conștiința umană chiar acum.

Simțiți în interiorul conștiinței de masă pentru un moment. Conștiința de masă, e ca acest mare nor compus din toate gândurile și experiențele umane ale tuturor oamenilor care sunt pe planetă sau care au fost vreodată.

(pauză)

Există multă suferință acolo. Acum da, există și ceva bucurie, există muzică, există râs, există familii, există multe lucruri, dar există această uriașă umbră a suferinței înăuntru, acolo.

Suferința, nu este nevoie să existe nicăieri în univers, nicăieri în creație. Nu e nevoie să existe suferință, dar totuși oamenii încă o aleg. Le-a fost îndoctrinată, au fost hipnotizați de ea. Și, ca un Maestru, voi puteți da drumul nevoii de a suferi, pentru orice ar fi. Doar respirați profund și eliberați asta. Nu e nevoie să suferiți, de nici un fel.

Așadar, acestea sunt comentariile mele din deschidere. O să tragem din toate o concluzie, sper, înainte de a termina acest Shoud. Dar, între timp, mi-ar plăcea ca draga de Linda din Eesa, îmbrăcată ca un gri, draga de Linda din Eesa cea Gri (Adamus chicotește), te rog, cu microfonul, pentru întrebarea pe care o adresez azi înțelepciunii Maeștrilor.

În regulă. Haideți să aprindem luminile casei și, haideți să vedem, nu avem un răpăit de tobe, nu-i așa? Daa. Toată lumea din public e de parcă: “Orbitor” (pe măsură ce luminile se aprind mai tare). În regulă. Întrebarea e – dacă ai găsi primul nostru Maestru, întrebarea va veni...

LINDA: Să-i aleg înainte de a pune întrebarea?

ADAMUS: Întotdeauna, întotdeauna.

LINDA: Încântător. În regulă. Cred că voi alege pe cineva mai nou.

ADAMUS: Mai nou. Ești mai nouă?

KIMBERLY: Sunt.

ADAMUS: Asta sună ca evreiesc*, dar începe cu “n”? (câteva chicoteli) Daa, e ca, da. Shalom! (Adamus chicotește)

KIMBERLY: Shalom. Mulțumesc.

ADAMUS: Daa, și întrebarea e...

LINDA: Așteaptă! Ea e mai nouă. Adică, nu a participat la un – ai mai participat la un Shoud în direct?

KIMBERLY: Nu, dar nu sunt chiar atât de nouă.

ADAMUS: Nu ești chiar atât de nouă (ea chicotește). Așa deci, bun. Acum că am dat asta la o parte din drum, întrebarea e: Oamenii – în general, în general – oamenii, fac mai mult pentru a se răni pe ei sau a-i răni pe alții?

KIMBERLY: Se rănesc pe ei.

ADAMUS: Se rănesc pe ei. În ce fel?

KIMBERLY: Îmm...

ADAMUS: Pur și simplu, nu citesc despre asta în ziare când privesc peste umerii voștri. Și nici măcar nu mai aveți ziare, zilele astea. Asta-i așa de ciudat.

KIMBERLY: Este ciudat.

ADAMUS: Da.

KIMBERLY: Oamenii, în mod absolut fac mai mult pentru a se răni pe ei înșiși decât pe alții, deoarece le facem rău și altora. Oamenii fac rău altora în mod evident, dar când îi rănești pe ceilalți, te rănești pe tine însuți intern, mai mult în asta...

ADAMUS: Cauldre cumva obiectează cu privire la asta. El îmi spune, atunci când părinții lui obișnuiau să-l pocnească (ea chicotește), că asta îi durea mai mult pe ei, decât îl durea pe el (câteva râsete). El spune, nu. Nu. Asta nu-i adevărat. Pur și simplu, nu-i adevărat. Dar oricum, continuă.

KIMBERLY: Nu, așa cum spuneam… acum mă faci...

ADAMUS: Nu-i așa că-i amuzant cum totul se pierde în ceață?! (ei chicotesc)

KIMBERLY: Nu, oamenii categoric fac mai mult pentru a se răni pe ei decât pe alții. Cred că e doar perspectiva mea despre asta.

ADAMUS: Da. Dar mereu citiți despre răul pe care alții îl fac altor oameni. Cum se face că nu e discutat răul pe care ei și-l fac lor, dacă asta e ce crezi?

KIMBERLY: Ei bine, cred că rana există pe fluxuri multiple. Știi, există a te răni tu pe tine, a-i răni tu pe alții, și alții pe alții. Și cred că acest lucru este absorbit în trei feluri diferite, de fapt, de toți cei care participă în asta din unghiuri diferite.

ADAMUS: Exact. Nu știu încotro te îndrepți cu asta (ei chicotesc).

KIMBERLY: Nici eu nu sunt sigură, de fapt. (ea chicotește)

ADAMUS: Daa. Așadar, îți faci rău singură sau te-ai rănit singură?

KIMBERLY: Categoric.

ADAMUS: În ce feluri?

KIMBERLY: Prin faptul că n-am permis.

ADAMUS: Prin faptul că n-ai permis. În regulă, dar dă-mi un exemplu bun de a te răni singură, ceva ce ți-ai făcut ție.

KIMBERLY: Am stat în relații cu oameni care m-au rănit.

ADAMUS: Asta înseamnă să te rănești pe tine, nu-i așa?

KIMBERLY: Da.

ADAMUS: De ce ai face asta? E cumva ciudat.

KIMBERLY: Este ciudat (ea râde înfundat).

ADAMUS: Daa, daa. Daa. Îmi pare bine că poți admite. Ești încă în acel tip de relație?

KIMBERLY: Nu. Nu. Nu sunt. Sincer, pentru că întotdeauna am simțit că pot repara totul.

ADAMUS: Daa, oh, interesant.

KIMBERLY: Daa. Daa.

ADAMUS: Interesant. Într-un fel, tu ai puțin mai mult decât alții și poți repara totul. Exact. Ce zici despre a te repara pe tine? Cum merge asta?

KIMBERLY: Recent, mult mai bine.

ADAMUS: Daa, daa.

KIMBERLY: Mult mai bine, recent.

ADAMUS: Ce ar trebui să repari?

KIMBERLY: Pe mine (ea chicotește blând).

ADAMUS: Știu, dar ce anume la tine?

KIMBERLY: Ce anume la mine? A trebuit să dau drumul vechilor răni.

ADAMUS: Îhâm. Daa. Știi, văd – și Cauldre, din nou, intervine cumva – qeîîîî! – electricitate statică, dă-te la o parte (câteva chicote). Văd aici c-ai pierdut ceva oportunități mari în viața ta, poate ceva de genul unei oportunități în carieră pe care chiar ai vrut-o, dar n-ai obținut-o și câteva lucruri de genul ăsta sau chiar o relație pe care ai vrut-o și n-ai obținut-o. Cine a distrus asta pentru tine?

KIMBERLY: Eu.

ADAMUS: Daa.

KIMBERLY: Daa.

ADAMUS: Într-un mare fel. De ce? Văd câteva oportunități minunate pe care le-ai avut și pe care le-ai distrus. Auto-distrugere.

KIMBERLY: Chiar îmi place pe calea grea. Ce pot spune? (ei chicotesc).

ADAMUS: “Chiar îmi place pe calea grea.” Nu, ce-ar fi să punem asta la trecut - djjjjjjj!

KIMBERLY: Dap.

ADAMUS: Obișnuiai să-ți placă pe calea grea.

KIMBERLY: Exact.

ADAMUS: De ce totuși? E un lucru interesant. De ce?

KIMBERLY: (suspină) Chiar nu pot spune.

ADAMUS: Ai putea.

KIMBERLY: Aș putea! (ea chicotește)

ADAMUS: Inventează ceva.

KIMBERLY: De ce mi-a plăcut să fac lucrurile în felul greu?

ADAMUS: Daa, daa.

KIMBERLY: Deoarece cred că, în trecut, am încercat mereu să mă conving că era vorba despre tot, mai puțin despre mine. 

 

ADAMUS: Corect.

KIMBERLY: Că nu eu cream asta. Nu eram – știi tu, încerci și găsești o altă țintă asupra căreia să-ți proiectezi problemele...

ADAMUS: Corect, corect.

KIMBERLY: …și s-o înfigi în altă parte și, în mod real, nu mă confruntam pe mine.

ADAMUS: Deci, putem să terminăm cu toate astea acum?

KIMBERLY: Da.

ADAMUS: Vreau să spun, a fost un joc extraordinar, măreț și asta este tot ce a fost.

KIMBERLY: A fost un joc foarte mare. Da.

ADAMUS: A fost ca un act al unei conștiințe proaste (ea chicotește). Dar voi toți o faceți și omenirea încă o face. Însă, înapoi la întrebarea inițială, așadar tu simți că oamenii se rănesc mai mult pe ei înșiși decât îi rănesc pe alții?

(ea face o pauză)

Asta este ce ai spus.

KIMBERLY: Da, asta este ce am spus.

ADAMUS: Cât la sută? De genul 49 la sută îi rănesc pe alții, 51 la sută se rănesc pe ei înșiși?

KIMBERLY: Așteaptă. Știi ceva, îmi voi schimba răspunsul. Chiar n-aș putea să spun.

ADAMUS: În regulă, nu ai putea spune.

KIMBERLY: N-aș putea spune.

ADAMUS: Da. Atunci ar trebui să mergi la baie, știi (ea râde). Adică, este cumva un fel de – cred că este un alt fel de a spune: ”Nu știu”, ”Nu pot spune.” (ea râde) Cred că ele sunt cam același lucru – o să te iertăm de data asta pentru că ești evreică (râsete). Dar da, în regulă. Și ascultă câteva dintre răspunsurile celorlalți. Însă, știi ce s-a întâmplat aici în timp ce vorbeam?

KIMBERLY: Ce? M-am răzgândit? (chicotește)

ADAMUS: Nu, nu. Îți dă cumva de furcă gânditul în momentul ăsta?

KIMBERLY: Un pic, da.

ADAMUS: Da. Nu crezi că s-a declanșat ceva ce pur și simplu avea nevoie să fie eliberat? Da. 

KIMBERLY: Mulțumesc. 

ADAMUS: Bun. Mulțumesc.

Următorul. Aceeași întrebare. Se rănesc oamenii mai mult pe ei înșiși sau îi rănesc mai mult pe alții? Da. Te-ar deranja dacă te-ai ridica?

SHAUMBRA 1 (femeie): Nu.

ADAMUS: Da.

SHAUMBRA 1: Ai vrea să repeți întrebarea?

ADAMUS: Sigur! Aș fi încântat s-o fac.

SHAUMBRA 1: Mulțumesc.

ADAMUS: Apropo, scuză-mă, dar unul din lucrurile pe care le facem astăzi – eu vorbesc, vă distrag – dar cumva există ceva de genul ăsta – oh, cum l-ați numi? E ca un fel de ceață a minții care va avea loc toată ziua și pentru un motiv bun. Voi explica mai târziu. Așadar, care era întrebarea mea?

SHAUMBRA 1: Nu știu. Tu trebuie să-mi spui (publicul spune ”Ooh!”).

ADAMUS: Da, ei bine, n-ar trebui să spui asta aici. Așa că eu voi...

SHAUMBRA 1: Oh, scuze. Îmi pare rău.

ADAMUS:  …merge înapoi în timp (râsete). În regulă, am mers înapoi în timp. Haide să luăm totul de la început. Așadar, dragă Maestre, se rănesc oamenii mai mult pe ei înșiși sau îi rănesc pe alții?

SHAUMBRA 1: Uau. Cred că ne rănim singuri.

 

ADAMUS: Daa, daa.

SHAUMBRA 1: În afara cazului în care jucăm rolul de victimă, ceea ce nu ar trebui.

ADAMUS: Corect. Ai rănit alți oameni?

SHAUMBRA 1: Pffff! (Adamus chicotește) Probabil.

ADAMUS: Probabil. Emoțional sau fizic? Ai pălmuit vreodată zdravăn pe cineva?

SHAUMBRA 1: Probabil (Elizabeth râde).

ADAMUS: (Vorbindu-i lui Elizabeth) Se numește distragere. Ea este mult prea mult în mintea ei. Trebuia să întrerup asta cumva.

ELIZABETH (râzând): În regulă. M-am prins.

ADAMUS: Așadar, putem merge înapoi în timp și în privința asta, dacă nu ți-a plăcut. Nu, mie mi-a plăcut asta. Deci, în regulă. Așadar, ce anume ai făcut ca să te rănești singură? 

SHAUMBRA 1: Ei bine, tind să mă acuz pe mine pentru tot ceea ce vreodată...

ADAMUS: Da. Ei bine, a fost vina ta. De ce nu?

SHAUMBRA 1: Exact. Sigur (câțiva chicotesc).

ADAMUS: Glumesc!

SHAUMBRA 1: Oh.

ADAMUS: Ar fi trebuit să râzi la momentul ăsta. În regulă. Nu. Te acuzi pe tine pentru tot. Ce altceva?

SHAUMBRA 1: În timp ce privesc înapoi la viața mea, știi, este dificil să găsesc alți oameni pe care să-i acuz pentru dificultățile din viața mea. Este mereu vorba despre ceva...

ADAMUS: Nu, este pe de-a-ntregul vina ta.

SHAUMBRA 1: Da, știu. Este ca și cum și eu...

ADAMUS: Adică, nu viața altor oameni, ci viața ta.

SHAUMBRA 1: Exact.

ADAMUS: Nu, viața ta este în totalitate vina ta. Nu, într-adevăr! (Adamus chicotește)

SHAUMBRA 1: Ei bine, realizez că sunt maestrul sufletului meu, știi, maestrul vasului meu sau oricum îl numești. Depinde de mine. Și în asta constă puterea mea.

ADAMUS: Da, un fel de maestru al propriei autoamăgiri. Da. Așadar, atunci când vorbesc despre rana pe care ți-ai produs-o ție însăți în această viață, ce crezi  –  tu vii la Clubul Maeștrilor Ascensionați într-o zi, treci dincolo și spui: ”Doamne, iată ce-am făcut.” Stabilește-te la un singur lucru. Ce-ai făcut realmente, ca să te rănești pe tine?

SHAUMBRA 1: Oh, doar chestii diferite – îndoială, presupun.

ADAMUS: Îndoială. În regulă. Și ce te-a făcut îndoiala să faci în viața ta?

SHAUMBRA 1: Să iau decizii proaste.

ADAMUS: Da. Și ce altceva?

SHAUMBRA 1: Hmm...

ADAMUS: Limbajul trupului spune tot. Vreau să spun...

SHAUMBRA 1: Da. Știu (chicotește).

ADAMUS: Tu o spui prin limbajul trupului tău.

SHAUMBRA 1: În regulă.

ADAMUS: Ai rămas măruntă/neînsemnată.

SHAUMBRA 1: Da.

ADAMUS: Ești puțin cam prea gri, știi tu.

SHAUMBRA 1: Da, m-am gândit la asta mai devreme.

ADAMUS: Da, da! Adică, e ca și cum ea (Linda) întrupează cenușiul dinăuntrul Shaumbrei. Ai rămas prea măruntă și te-ai ascuns și, asta înseamnă a-ți face rău singură. Vreau ca voi toți să auziți într-adevăr asta. A rămâne mărunt/neînsemnat înseamnă a-ți face rău singur. Vă puneți singuri într-un fel de închisoare proprie ca să rămâneți mărunți. De ce? Avem lucruri mari de făcut aici, pe planeta asta. Trebuie să găsiți o bancă în parc sau o cafenea unde să vă simțiți confortabil să vă străluciți lumina către toată lumea asta ciudată și nu o puteți face rămânând mărunți. Nu aveți nevoie să urcați pe o scenă și nu trebuie să țineți mari prelegeri sau să aveți o carte de succes. Tot ce aveți nevoie să faceți și ceea ce vom face împreună, este să vă puneți fundul pe o bancă din parc sau pe un scaun din cafenea și să radiați, să iluminați fiind deschiși. Asta este. Dar nu o puteți face atunci când sunteți mărunți.

SHAUMBRA 1: Corect.

ADAMUS: Și tu ai o mulțime de îndoieli, încă le ai chiar și acum, la fel cum te îndoiești până și dacă ar trebui să fii aici, chiar acum, pe planetă sau la Centrul de Conectare Crimson Circle.

SHAUMBRA 1: Nu, chiar nu o fac.

ADAMUS: Nu o faci. În regulă.

SHAUMBRA 1: Am doar această teamă de a vorbi în public și asta este ceea ce experimentez în momentul ăsta.

ADAMUS: Nu, sigur, sigur. Și, de fapt, chiar nu este asta. Există o ceață în sală în mod intenționat și pe urmă tu primești microfonul și eu sunt doar un – cum ați numi asta?

LINDA: Un bădăran? (multe râsete)

ADAMUS: Eram pe punctul de a spune un Maestru extraordinar, dar… (mai multe râsete) În cazul în care ne urmăriți și nu ați auzit asta, unele dintre comentarii au fost ”bădăran” și ”măgar.” Arăt eu precum… oh, nu răspundeți la asta (râsete). Nu răspundeți la asta. În regulă. Asta s-a numit ‘imensă distragere.’ Respirați profund cu toții. Se petrec foarte multe aici.    

Îndoiala și a rămâne măruntă au fost cele mai mari daune pe care ți le-ai făcut singură în această viață. Și de ce? Asta nu este distractiv. Da.

SHAUMBRA 1: Exact.

ADAMUS: În regulă. Este altceva ce vrei să împărtășești cu mine?

SHAUMBRA 1: Nu acum.

ADAMUS: În regulă. Mai târziu?

SHAUMBRA 1: Probabil.

ADAMUS: În regulă. Mulțumesc. Și Linda este cea care te-a ales (Linda râde). Nu mă bag la partea aceea. În regulă. Următorul. Continuă.

LINDA: Haide să riscăm aici.

ADAMUS: În regulă. Hei: ”cine eu.” Te rog! Te rog! (Adamus râde)

GARRY: Salutare.

ADAMUS: Așadar, oamenii – ești psiholog, cred.

GARRY: Adesea.

ADAMUS: Adesea, da. Nu, asta-i minunat, pentru că, ceea ce tu… ei bine, avem multe de discutat.

GARRY: Da, avem.

ADAMUS: Vom discuta în ProGnost despre psihologia planetei pe parcursul următorilor 20, 30 de ani. Va fi fascinant. Știți, am vorbit mult despre tehnologie. Acum vom intra în psihologia a ceea ce se întâmplă. Dar, oricum, fac oamenii mai mult pentru a se răni pe ei înșiși sau pe alții?

GARRY: Oh, pe sine.

ADAMUS: Ce fac ei?

GARRY: Ei neagă cine sunt cu adevărat...

ADAMUS: Exact. Exact. Și ce altceva mai fac?

GARRY:  …pe baza ignoranței inițiale până când ei devin conștienți.

ADAMUS: Exact.

GARRY: Și atunci când devenim conștienți și continuăm să ne sabotăm pe noi, aceasta este rana majoră.

ADAMUS: Corect. Bun. Bun. Deci, vorbind despre o persoană obișnuită, care ai spune că este răul pe care și-l fac singuri versus răul pe care-l provoacă altora, care este procentajul aici? 

GARRY: De fapt, este sută la sută răul pe care și-l fac singuri.

ADAMUS: Sută la sută. În regulă. Bun. Și de ce spui asta?

GARRY: Pentru că fiecare ființă omenească are potențialul responsabilității totale, chiar dacă este un copil.

ADAMUS: Da. Adevărat.

GARRY: Nu este vorba de a-i blama pentru – citez – ”lipsă de discernământ” sau pentru că nu au destulă informație, dar a accepta că ei nu sunt responsabili înseamnă să-i menții limitați, spunând de fapt: ”Nu ești suficient de bun pentru a deveni conștient de Sinele tău adevărat”.

ADAMUS: Da, și e chiar o chestie de doi bani pentru cineva să spună: ”Nu am destulă cunoaștere sau informație, așa că nu sunt responsabil, de fapt.” Asta-i chiar o chestie de doi bani, pentru că toți chiar au conștiința înăuntrul lor și nu are nimic de-a face cu cunoștințele, informația, educația, istețimea sau orice de genul acesta. 

GARRY: Mulțumesc.

ADAMUS: Ai putea să pui asta în – ceea ce tocmai ai spus – s-o pui în cuvinte și s-o dezvolți puțin.

GARRY: Ca un certificat.

ADAMUS: Da, da. Și va intra într-un certificat. Da. Pentru cinci dolari (câteva chicoteli). Bine. Oamenii își fac rău singuri sau le fac rău altora?

MARY SUE: Și eu cred că ne rănim singuri sută la sută.

ADAMUS: Sută la sută. În regulă. De ce?

MARY SUE: Pentru că nu există nicio separare. Este toată energia noastră.

ADAMUS: În regulă. Corect. Corect. Bine. Așadar, atunci de ce auzi la știri tot timpul despre răni provocate altora?

MARY SUE: Pentru că noi credem că este în afara noastră. Că energia este în afara noastră. Evenimentele vieții noastre sunt în afara noastră și noi mereu reacționăm la ele.

ADAMUS: Așadar, omul obișnuit, dacă îi pui aceeași întrebare: ”Ești tu cel care se rănește singur, sau totul din afara ta te rănește”, ce ar spune el?

MARY SUE: Ar da vina pe alții.

ADAMUS: Ar da vina pe alții. Și ce procent crezi că și-ar atribui lui însuși? Omul obișnuit.

MARY SUE: Poate 20, 25.

ADAMUS: Asta-i absolut corect. Da. Da. Ei și-ar lua responsabilitatea pentru, poate, 20 de procente și tot restul este lumea exterioară. Tot restul înseamnă toți ceilalți.

MARY SUE: Da.

ADAMUS: Da. Așa că este foarte dificil – întorcându-mă la unul din subiectele mele de astăzi – este foarte dificil pentru suferință și libertate să co-existe. Ei bine, ăsta este motivul pentru care ne aflăm aici. De asta ne aflăm aici. Bine.

MARY SUE: În regulă.

ADAMUS: O să mai iau încă unul.

LINDA: Bine.

ADAMUS: Oamenii, mai mult se rănesc singuri sau mai mult îi rănesc pe alții?

SHAUMBRA 2 (bărbat): Singuri.

ADAMUS: Singuri. Și de ce spui asta?

SHAUMBRA 2: Pentru toate motivele pe care le-au spus toți ceilalți.

ADAMUS: Exact. Vrei să adaugi ceva la asta?

SHAUMBRA 2: Vinovăție, îndoială, toate chestiile astea.

ADAMUS: Da, da. Ce ai făcut să te rănești pe tine însuți?

SHAUMBRA 2: Am rămas într-o relație puțin mai mult decât ar fi trebuit. 

ADAMUS: Da. Ce înseamnă mai mult?

SHAUMBRA 2: Sunt încă. (râsete).

ADAMUS: Da, ei bine, nu se întâmplă să ne privească azi, nu-i așa? 

SHAUMBRA 2: Nu știu.

ADAMUS: Nu știi. În regulă. De ce? De ce ai face asta?

SHAUMBRA 2: Se simte ca programul, bănuiesc, pe care l-am rulat pentru multă vreme.

ADAMUS: Exact, exact. Exact. Programul fiind acela, că nu vei fi capabil să te descurci pe cont propriu?

SHAUMBRA 2: Constrângeri, bani, toate acele lucruri care nu contează.

ADAMUS: Exact. Și nu contează. Vreau să spun, este foarte real, într-un fel, atunci când ești chiar în mijlocul lor, foarte real, și ”Ce se întâmplă dacă ne despărțim?” și, știi tu, ce se întâmplă chiar și financiar. Însă, de asemenea, unde este acel ciudat sistem de suport cu care ai devenit obișnuit, știi tu.

SHAUMBRA 2: Da.

ADAMUS: Unde este asta? Poți să te descurci singur? Vei găsi vreodată pe cineva care te va iubi? Poți să fii singur, fără asta? Și, ai dreptate, este programat înăuntru. Când o vei opri?

SHAUMBRA 2: Curând (ei chicotesc).

ADAMUS: Mâine.

SHAUMBRA 2: Da.

ADAMUS: (Mâine) Nu vine niciodată cu adevărat. Nu, adică, aș vrea un răspuns clar. Când vei opri asta?

(el ia o pauză)

Ai telefonul mobil cu tine? Putem să sunăm chiar acum (unii oameni din public spun ”Oh!”)

SHAUMBRA 2: Mi-ar plăcea să spun acum.

ADAMUS: Acum. Dar de ce nu? De ce nu? Ce te reține în acea relație?

SHAUMBRA 2: Frica.

ADAMUS: De?

(face o pauză)

Atunci când o spui, de fapt, o să fie foarte bine pentru tine doar s-o scoți din tine.

SHAUMBRA 2: Da.

ADAMUS: Și, apropo, ai oameni în încăpere cu povești mult mai mari, așa că nu te îngrijora că vei depăși limita aici. Mult mai mari. Frică de ce? Care este cel mai mare – doar inventează ceva – care este cel mai mare lucru care vine către tine? Frică de?

SHAUMBRA 2: Judecată.

ADAMUS: Judecată. De către?

SHAUMBRA 2: Alții.

ADAMUS: De către alții. Cum că nu ai reușit într-o relație?

SHAUMBRA 2: Presupun că asta face parte din chestiune.

ADAMUS: Alți oameni care doar te privesc și felul în care se uită la tine și asta, da.

SHAUMBRA 2: Îhâm.

ADAMUS: În regulă. Știi, este foarte real, într-un fel, dar este totul un mare act.

SHAUMBRA 2: Da.

ADAMUS: Vreau să spun, este chiar un act imens. Așadar, tu trăiești această relație și cumva într-un fel, în esență, spui: ”Ei bine, sper că se îmbunătățește, dar poate că n-o va face. Și voi fi indecis, și nu voi schimba nimic”, și apoi, știi tu, trec 20 de ani și e precum: ”De ce nu am făcut ceva, la vremea aceea?” Acum, nu spun să părăsești relația. Nu am spus deloc asta. Am spus să schimbi relația.  

SHAUMBRA 2: Are foarte mare sens.

ADAMUS: Asta este tot ce ai de făcut. Da. Și dacă asta înseamnă să pleci, e în regulă. Dacă înseamnă să pleci pentru o scurtă perioadă de timp, să iei o clipă de răgaz, un timp departe unul de celălalt, foarte bine. Însă schimbă dinamicile în relație. Cât timp ai fost în relație?

SHAUMBRA 2: Doisprezece ani.

ADAMUS: Da. Și tu crezi că relația are în vreun fel ceva de-a face cu karma, vieți trecute, experiențe trecute avute împreună?

SHAUMBRA 2: Foarte mult.

ADAMUS: Foarte mult. În regulă, schimbă asta. Eliberează karma. Acum, o poți face tu, sau o puteți face amândoi împreună. Dacă o faci tu, tu spui: ”Am terminat cu karma” – știi, karma este precum un carusel, continuă să se învârtă iar și iar și iar, până când spui: ”Mă opresc.” Acum, asta ar putea să o supere foarte tare pe această persoană, pe partenera ta, pentru că ea vrea să continue să joace jocul caruselului, și tu trebuie să fi dispus să înfrunți asta. Nu trebuie nici măcar să i-o spui. Doar zici: ”Mă opresc din acel carusel al karmei. Am terminat cu asta, am pus punct, am încheiat. Totul e decis.” Dar, pe de altă parte, partenera ta ar putea, de asemenea, să spună: ”Nu știu ce este, dar ceva tocmai s-a eliberat din relația asta și te văd într-un mod complet diferit.”

SHAUMBRA 2: Hm.

ADAMUS: Așadar, atunci când spun s-o schimbi, asta nu înseamnă să ieși din ea mâine. Înseamnă s-o schimbi, în regulă?

SHAUMBRA 2: Da. Are sens.

ADAMUS: Există multă karmă veche acolo. Multă, multă, multă, multă vinovăție acolo, și vina este, într-adevăr, unul dintre cele mai urâte lucruri. Vina și rușinea omenească, acestea sunt cele mai grele lucruri. Bine. 

SHAUMBRA 2: Îți fură din energie.

ADAMUS: O face. O face. Da. Și tu ai multe chestii de-ale dragonului care au loc acum în viața ta. Știi, dragonul tău cumva scoate la iveală lucrurile pentru tine și este puțin provocator și puțin cam greu de mânuit acum. Însă dragonul este acolo pentru un motiv bun, și anume să te facă să răzbați prin rahatul ăsta.

SHAUMBRA 2: Mulțumesc.

ADAMUS: Desigur. Bine. Haideți să mai luăm unul. Asta este așa de distractiv – pentru mine. Pentru mine, nu pentru voi! Dumnezeule! (Adamus chicotește) Nu. Cine vrea într-adevăr să ia microfonul?  Oamenii se rănesc singuri sau îi rănesc pe alții?

MARY: Singuri.

ADAMUS: Singuri. În ce procent?

MARY: Probabil sută la sută, da.

ADAMUS: Sută la sută. În regulă.

MARY: Cred că… da.

ADAMUS: Ce fac ei ca să se rănească singuri, să-și facă rău singuri?

MARY: Se îndoiesc de ei înșiși. Se sabotează singuri. Nu au încredere în ei înșiși. Ei, hm...

ADAMUS: Cum sunt astea exprimate în comportament? Vorbim de îndoială, lipsă de încredere, toate celelalte. Cum exprimă ei astea, acum? 

MARY: Ei bine, atunci când ai spus, cu câteva minute în urmă, a rămâne mărunt/neînsemnat, asta chiar – ăsta-i un lucru serios. A rămâne mărunt e un lucru serios.

ADAMUS: A rămâne mărunt e un lucru serios. Da, da (unii chicotesc). Tricouri. Cineva, de ce nu -… Sart, tu trebuia să înființezi o fabrică de tricouri într-o rulotă sau ceva și în momentul în care noi venim cu una din afirmațiile astea minunate, tu doar ieși în fugă și doar le produci repede (el chicotește).

SART: Trebuie să fac asta.

ADAMUS: A rămâne mărunt/neînsemnat e un lucru serios. Da. Da. Da. Așadar, cum altfel se mai manifestă? Și o să-ți dau un exemplu doar ca să ațâț lucrurile. Tăiere. Tăiere. Știi ce este asta, știi tu. 

MARY: Oh, doamne, da.

ADAMUS: Oamenii pur și simplu – hârș, hârș – se taie singuri. De ce?

MARY: Nu am nicio – ei bine...

ADAMUS: Nu spun că tu o faci, spun că oamenii o fac.

MARY: Da. Da. Silă de sine.

ADAMUS: Silă de sine, da. Da. Și pentru că ei nu sunt pedepsiți destul de către lumea exterioară, vor începe să se pedepsească singuri. 

MARY: Exact. Da.

ADAMUS: Dar este, de asemenea, un mod interesant de a simți.

MARY: Da, exact.

ADAMUS: Știi tu, oamenii – oamenii...

MARY: Doar senzația. Da.

ADAMUS: Vom discuta despre asta în ProGnost, însă sentimentele omenești – capacitatea de a percepe și de a simți – se tot diminuează. Devine mereu tot mai gri. Mulțumesc, Linda (unii chicotesc, costumul Lindei este complet gri). Devine și mai gri, așa încât ei trebuie să facă lucruri pentru a crea niște emoții în viața lor. 

MARY: Cred că, în general, energia de pe planetă crește în multe feluri cu noi și tot restul și, deci, există o senzație că trebuie să simțim ceva, și totuși societatea și tehnologia și toată lumea mașinilor și tot restul se referă la a nu simți. Deci, e o modalitate de a traversa acea punte dintre acele lumi spre un fel de lume a simțurilor și o lume senzuală.

ADAMUS: Da, da, chiar dacă doare.

MARY: Chiar dacă doare.

ADAMUS: Cel puțin este simțire. Și când simți, îți amintește că ești viu, chiar dacă te simți rău.

MARY: Exact, da.

ADAMUS: Vreau să spun, foarte ciudat. Psihologia omenească este foarte ciudată și o să treacă în curând dincolo de maximul indicatorului de ciudățenie.

MARY: Da.

ADAMUS: Este pur și simplu foarte ciudat, foarte ciudat. Bun. Vă mulțumesc pentru răspunsurile voastre, tuturor.

Răspunsul meu este în concordanță cu ceea ce ați spus voi toți. Oamenii fac mai multe pentru a se răni pe ei decât pe alții. Citiți în ziare despre ce au făcut oamenii altor oameni deoarece, ei bine, presupun că nu ar ajunge să fie o lectură de succes dacă, știți, ar avea toate aceste chestii despre îndoiala de sine și suferința personală și restul. Dar aș spune că aproape sută la sută din energiile suferinței și durerii sunt folosite de cineva pe sine însuși și apoi, din când în când, manifestate în exterior pentru a-i răni pe alții doar fiindcă trebuie pur și simplu s-o facă – trebuie să fie externalizate.

Sunt de fapt surprins că nu există mai multă violență pe planetă, oamenii manifestându-se în acest sens. Auziți despre asta din când în când, un atac armat sau cu bombă sau ceva de genul ăsta. Dar luând în considerare tot ceea ce țin oamenii în ei acum, toată durerea și răul pe care și-l fac singuri, cea mai tristă parte este că ei nu știu cu adevărat cum să iasă din asta. Nu știu cum să iasă din asta, așadar continuă la nesfârșit, sau nu vorbesc despre asta sau nu au un mecanism de eliberare pentru asta. Așadar există multe feluri de auto-rănire care au loc. Și nu trebuie să fie fizice. Poate fi totul, droguri, alcool, dependențe. Ar putea fi doar a trăi meschin, a trăi gri. Ar putea fi pur și simplu a trăi constant în întuneric – cu alte cuvinte, fără a vedea toate potențialele din viața lor – pentru că nu se simt vrednici. Însă există o cantitate imensă de auto-rănire pe planetă.

De aceea mă întorc la declarația că urmează să fie foarte, foarte dificil ca libertatea și suferința să co-existe cu adevărat. Și spun asta ca notă de precauție pentru ceea ce urmează să faceți voi aici pe planetă ca cei care aduc o lumină, deoarece urmează să fie vremuri când veți simți realmente o tristețe pe planetă, pe care nu ați simțit-o niciodată înainte; când sunteți atât de deschiși simțirii și puteți percepe ce fac oamenii. Chiar și pentru Maeștrii Ascensionați e dificil uneori să vină pe planetă să lucreze cu oamenii, deoarece așa senzitivi cum suntem și cât de mult simțim, este dificil să îi vedem pe oamenii trăind în această stare hipnotică de suferință, și să știm că nu trebuie să fie în acest fel. Și știți ceva? Să sperăm că, voi veți fi cei care veți face o schimbare uriașă în acea întreagă reacție în lanț de pe planetă.

Voi nu sunteți aici pentru iluminarea voastră sau nu sunteți aici pentru a lucra la iluminarea voastră. Sunteți aici pentru potențialele planetei. S-ar putea sau nu să funcționeze. Ei le-ar putea adopta sau nu. Nu contează cu adevărat. Ceea ce contează este că voi sunteți aici ca să le arătați că ar putea fi mult mai mult.

Și am început toată această întâlnire prin a spune că voi v-ați prins de asta – îmi plac costumele, teatrul, deoarece realizați că sunt atât de multe părți din voi, fațete ale voastre. Și când vă costumați, jucați puțin teatru, realizați că nu mai trebuie să jucați acel joc omenesc, acea îmbrăcare în îndoială sau chiar îmbrăcarea în gândirea că ceea ce trebuie să faceți aici pe planetă în această viață, este greu de crezut. Nu este. Nu este. De fapt, într-un fel e ușor. Știu că v-ați putea gândi: “Cine, eu?” Acel aspect “cine, eu” care se ivește și spune: “Aici, ca să fac asta? Sunt doar un tăntălău și jumătate.” Și e ca și cum, nu. Nu.

Haideți să încetăm să jucăm acel joc, în regulă? Am jucat jocul “Care e jocul tău?” când am fost în Austria, de curând. Care e jocul vostru? Haideți să încetăm să jucăm acel joc al lui “Cine, eu?” Haideți să încetăm să jucăm acel joc al “Nu știu dacă sunt pregătit pentru toate acestea.”

Urmează niște vremuri interesante și ele pot fi foarte distractive, pot fi vesele. Vor fi vremuri de tristețe enormă, deoarece vedeți răul pe care și-l fac oamenii lor înșiși, care nu e necesar să fie. Nu este un rău care vine din afară. Și de aceea spun, Shaumbra, oameni buni, încetați aceste lupte cu toată furia corporatistă sau cu aspectul vostru de asupritor și tot restul acestora.

Rana omului omului vine de la om, nu din exterior, nu de la corporații sau politicieni sau instituții sau orice altceva. Răul pe care oamenii și-l fac singuri vine de la ei înșiși. De aceea spun eu să renunțați la aceste cauze. Renunțați la toate aceste lupte și bătălii. Trebuie să vă opriți și să simțiți  asta pentru un moment, ce este energia cu adevărat și ce este conștiința cu adevărat și acesta e felul în care se schimbă o planetă. Ridicați armele împotriva a orice se întâmplă să fie, bătălia zilei, ridicați armele împotriva acesteia, luptând într-o bătălie pierdută. De fapt validați energiile opresiunii, indiferent de unde vine opresiunea – de la corporații sau dumnezeu știe de unde, extratereștrii sau politicieni sau ce-o fi – validați asta când ridicați armele. Noi avem o altă muncă de făcut pe această planetă și este aceea de a recunoaște că rana omului vine din interior. Vine din interior.

Haideți să respirăm foarte profund cu asta. O respirație foarte profundă.

(pauză)

Vreau să vorbesc puțin despre maturitate, maturitatea spirituală. Maturitatea este un cuvânt cumva ciudat. Aș fi vrut să fi existat ceva mai bun, dar “adult” sau “înțelept”, bănuiesc, ar fi cuvântul mai bun pentru asta. Maturitatea.

Cei mai mulți oameni nu au maturitatea sau înțelepciunea să gestioneze energia. Ei se vor răni pe sine cu ea. Dacă ar fi să fim deodată capabili să le arătăm altor oameni ce este energia de fapt – noi am trecut prin întreaga treabă, că energia este comunicare, iată de unde vine, iată cum o faci să te servească – cei mai mulți dintre ei ar folosi-o pentru a se răni pe ei sau pe alții. Cel mai probabil pe ei înșiși și apoi, posibil, pe alții. Și răul, dacă cineva înțelege cu adevărat energia și cum funcționează, ar putea fi mai mare decât orice bombă nucleară, orice armă pe care o are planeta în prezent, deoarece deodată este vorba de înțelegerea energiei.

Nouă ne-a luat mult timp să ajungem în acest punct. Am vorbit despre energie de ani de zile. Dacă dați o căutare în conținutul tuturor materialelor Crimson Circle – ale lui Tobias sau ale mele de-a lungul anilor – probabil că singurul cuvânt deosebit de important, altul decât “un/o” sau “și” este “energie.” Am tot vorbit despre asta de multă vreme, pregătindu-vă realmente pentru acest punct în care, înainte de toate, sunteți suficient de înțelepți să realizați că orice experiență din viața voastră, în special a suferinței sau durerii sau a tristeții sau orice de genul ăsta, nu a fost provocată din exterior. Nu a fost. Ați manifestat-o la exterior, dar toată a venit dinăuntru.

Orice experiență prin care ați trecut v-a adus în cele din urmă la punctul de înțelepciune și la punctul de înțelegere că, până acum, până când nu ajungeați la acest nivel de înțelepciune și maturitate, chiar nu ați fi putut prelua realmente energia în viața voastră într-un mod nou și diferit. Am construit într-un fel până la asta, s-a ajuns la asta, dar acum sunteți la punctul în care aveți înțelepciunea, aveți maturitatea să lăsați efectiv energia să vă servească. Am vorbit despre asta de 5,2 ani cel puțin sau poate mai mult, și acum vine vremea. Într-un fel e un lucru mare – știți, am vorbit despre asta, așa că  nu este nou – dar nou este să o faceți efectiv.

Aș vrea să folosesc ziua de azi, la acest Shoud de Halloween, ca un fel de încrucișare de drumuri. Am vorbit mult despre a lăsa energia să vă servească și despre ce e energia și tot restul. Acum haideți doar s-o facem. Doar s-o facem. Nu se întâmplă totul neapărat peste noapte, dar vechiul proces s-a schimbat. Aveți acum maturitatea pentru a gestiona, a folosi, pentru a permite energia.

Respirați foarte profund cu asta și simțiți-o. Nu vă veți face rău vouă înșivă, este ceea ce spun, așadar încetați să vă fie frică de energie. Și nu le veți face rău altora.

Așadar luați tot acest lucru conceptual, teoretic despre energie și de unde vine și cum este folosită și tot restul de genul ăsta, luați asta acum și aduceți-o dinspre minte, de la un gând sau o filosofie, în întreaga voastră ființă, în întruparea voastră. Cu alte cuvinte, permiteți acum energiei să vă servească.

Aveți maturitatea, chiar dacă unii dintre voi se îndoiesc de asta chiar acum. Voi spuneți: “Ei bine, sunt aproape, dar nu sunt încă acolo.” Nu, sunteți acolo. Sunteți acolo. Este un joc, un joc imens să vă prefaceți că nu sunteți încă acolo. Și unii dintre voi jucați acel joc deoarece sunteți în genul: “Nu sunt chiar atât de sigur că sunt pregătit pentru asta.” Sunteți pregătiți.

Energia este toată a voastră de la bun început și nu există nimic, nimic, nimic ce urmează să faceți acum cu energia ca să vă faceți rău vouă. Asta e de domeniul trecutului. Asta s-a dus. Gata. Nimic. Nu vă veți face rău vouă înșivă și nu le veți face rău altora. Nu veți – dintr-o dată energia lucrează pentru voi – nu veți începe deodată să vă drogați sau să beți prea mult sau să vă comportați ciudat – mai ciudat – decât o faceți deja (câteva chicoteli).

Așadar respirați foarte profund și vreau să transform asta dintr-un concept, o filozofie, o învățătură, în realitate întrupată, dar am nevoie ca voi să-mi fiți alături pentru a face asta. Respirați foarte profund și permiteți.

Este atât de al naibii de simplu, de fapt. Atât de al naibii de simplu, dar ia un timp pentru a ajunge acolo.

Aveți înțelepciunea acum. Și, din nou, îi aud pe unii dintre voi spunând: “Nu sunt cu totul pregătit” sau “Nu sunt sunt chiar sigur.” Nu. Sunteți. Auziți asta – v-o spune un Maestru Ascensionat – “Aveți înțelepciunea să permiteți energiei să vă servească.”

Respirați foarte profund și întrupați-o acum, însemnând, de la a fi un gând mental, la întreaga voastră ființă. Întrupați-o. Trăiți-o. Trăiți-o cu adevărat.

(pauză)

Bun.

Știți, maturitatea, înțelepciunea, dacă nu le-ați avea, dacă o persoană nu le-ar avea și dintr-o dată ar lua elixirul și ar știi cum să facă energia să lucreze pentru el, da, l-ar zdrobi. Ar folosi-o neadecvat. Ar folosi-o în primul rând pentru a-și face rău sieși. A-ți face rău ție e un mod de a te auto-testa: “Sunt vrednic? Pot să trec peste acest obstacol sau piedică? Pot să trec peste această lecție auto-impusă?” Nu mai avem nevoie de asta. Ceea ce avem nevoie este să permiteți energiei să vă servească.

Mai departe. În ultima noastră sesiune am venit cu acest lucrușor numit “Magie Practică Pentru Merlinii Moderni,” lucruri de bază într-adevăr simple, lucruri efectiv ușoare.

Despre ce am vorbit ultima dată, în ultimul Shoud? Care a fost lucrul practic, magic? (o femeie spune, “Să ne deschidem față de energie.”) Rămâneți deschiși față de energie, da. Și chiar, știți, dacă este un accident de mașină iminent sau dacă vedeți un borcan căzând de pe raft și urmează să vă lovească în cap, indiferent ce se întâmplă să fie, sau sunteți pe cale să intrați într-o ceartă cu soția/soțul sau orice se întâmplă să fie, există o tendință de a restrânge, de a închide energia. Este ca și cum ați închide un robinet, știți, vreți să reduceți volumul de apă care curge. Nu. Este exact opusul. Acesta este momentul când respirați foarte profund cu cuvântul vostru declanșator, dacă aveți unul, sau un gând declanșator, indiferent ce este; vă opriți pentru un moment și vă deschideți. Vreau să spun, este cam ciudat, pentru că vă gândiți: “De ce ar trebui să mă deschid în acest moment care ar putea fi un dezastru real?” Aceasta este magia, deoarece dintr-o dată vă deschideți față de energie. Permiteți mai multe probabilități și posibilități și potențiale decât vreodată înainte. Atunci se petrece magia. Acesta e momentul când ea se petrece.

Magia Practică pentru Merlinii Moderni de azi este foarte simplă. Am vorbit despre asta înainte, însă  vreau să se înregistreze în cărțile de istorie, pentru că este vorba de faptul că 100 la sută din energia pe care o întâlniți este a voastră. Nu există energie exterioară de niciun fel.

Pentru mine este atât de simplu, atât de evident, dar totuși simțiți omenirea, alți oameni, oamenii pe care îi știți. Ei merg în altă parte pentru energia lor. Ar putea să n-o numească energie. Ar putea s-o  numească salariu sau sprijin emoțional. Ar putea s-o numească în orice fel. Ei merg în altă parte, inclusiv locuri precum Dumnezeu. Dumnezeu nu are nicio energie. Vreau să spun, chiar dacă v-ați duce și l-ați implora pe Dumnezeu, dacă ați îngenunchea și v-ați ruga: “Aș putea avea niște energie?” Dumnezeu e în genul: “Nu am de niciun fel. Nu am de niciun fel. Eu sunt cu totul conștiință. Despre ce vorbești? Eu nu sunt energie.”

Toată este a voastră. Fiecare bucățică a ei. De îndată ce înțelegeți asta, că nu există nimic în afară și, din nou, că este unul din acele lucruri ciudate. Voi sunteți în genul: “Da, dar acel copac de afară, acela nu este energia mea.” Ba este. Ba este. Toată este energia voastră. De fapt, chiar nu există vreun copac acolo. Nu există niciun copac. Este în întregime energia voastră. Ceea ce vedeți voi chiar aici (arătând spre el însuși), dragii mei prieteni, este energia voastră. Asta este.

Jucăm un mare joc în asta, că energia este la exterior și cumva trebuie să mergeți acolo afară să faceți rost de ea. Jucăm un mare joc, încât până și eu sunt o energie exterioară numită Adamus Saint-Germain. Nicidecum, este energia voastră.

Asta cumva bagă mintea în sperieți. Mintea este în genul: “Ei bine, nu știu. Lasă-mă să te ating. Nu, nu ești…” Este energia voastră. Este cu totul percepția voastră. Și când spun că este “energia” voastră, ați putea de asemenea să-l înlocuiți cu cuvântul “percepție.” În esență e același lucru. Energia este doar un mod de a percepe. Energia este un cântec. Este o comunicare. Este un mod de a percepe și de a experimenta.

Așadar Magia Practică pentru Merlinii Moderni este să înțelegeți dintr-o dată: “Este energia mea acolo. În întregime a mea.”

Oamenilor le place să-i învinovățească pe alți oameni și le place să creadă că totul este în afara lor și că ei nu au nimic, că ei au foarte, foarte puțin și că nu au niciun control. Acesta este un joc. Acesta este un joc prost, dar este un joc. Și ca Merlini Moderni voi realizați: “Nu, este cu totul energia mea, percepția mea. Nu am nevoie să o obțin. Nu am nevoie de energie din niciun alt loc. Nu am nevoie de aprobarea nimănui pentru nimic. Este toată a mea.” Apoi începe distracția, deoarece realizați că nu este vorba de o mulțime de forțe exterioare ce vă invadează și vă atacă și încearcă să vă ia puținul, nucile pe care veverița din voi le-a îngropat pentru iarnă. Este cam în genul: “Stai puțin. Acelea toate sunt nucile mele și toți invadatorii sunt eu.” Și e ca și cum: “Uau, ce joc grozav.” Apoi începeți să vă distrați.

E uluitor, pentru că mintea este precum: “Nu, nu, nu, nu poate fi, pentru că văd alți oameni.” De fapt, nu, chiar nu-i vedeți. Există un simț al percepției că sunt alte ființe însuflețite. Voi le percepeți conștiința, dar este energia voastră cea prin care îi percepeți. Cu alte cuvinte, nu îi percepeți realmente pe ei. Vreau să spun, nu este energia lor. Este percepția voastră. Este marea voastră emisiune TV sau film despre ei. Imaginați-vă că acea energie este un nor uriaș, o ceață și este toată a voastră. Există o ființă însuflețită de cealaltă parte a ceții, pe care o percepeți de la ființă însuflețită la ființă însuflețită, dar energia dintre voi și ea vă reprezintă în totalitate pe voi, iar voi doar o percepeți prin propria voastră ceață energetică sau ochelari de protecție sau ce o fi. Dar este în întregime energia voastră. E atât de simplu, dar totuși mintea îi va rezista și se va răzvrăti împotriva acestui lucru și va încerca să-l supra-filosofeze.

Ați putea să vă acordați doar un moment, fără să deveniți cu totul năuciți de cap, să vă acordați doar un moment și să realizați: “Toată este energia mea și este în întregime aici ca să mă servească. Și am maturitatea să nu o las niciodată să-mi facă rău, ea nici nu are vreo intenție să-mi facă rău. Dar este în întregime a mea și este aici pentru a mă servi.” Asta este uimitor. Acesta este momentul, din nou, când începe magia, deoarece deodată energia nu mai trebuie să joace acest joc, știți, iată aici energia, în genul: “Oh, pentru numele lui Cristos! Încă o dată, Billy se trezește dimineața și joacă acest joc că sunt în afara lui, așa că trebuie să-i cânt în strună, pentru că asta face ființa însuflețită și asta e ceea ce face omul, deci trebuie să jucăm acest joc.”

Imaginați-vă cât de eliberată va fi energia când veți spune într-un final: “La naiba! Asta e în întregime a mea. Este felul meu de a percepe și experimenta realitatea. Este toată a mea.” Acesta  este momentul când începe magia. Acesta este momentul când realizați că nu există forțe exterioare. Nu există nimeni care încearcă să vă ia energia. Chiar nu există. Nu există energii mai mari. Nu există energii pe post de sperietoare. Nu există nimic de genul ăsta. Sunt toate ale voastre. Când începeți să realizați asta, magia începe cu adevărat să se întâmple. Atunci puteți să îi permiteți bucuroși să vă servească. Și nu vă veți face rău vouă înșivă. Acesta este celălalt lucru important. Nu vă veți face rău vouă. Nu o veți face. Vă veți testa. Știu asta. Vă veți testa cu asta și veți spune: “Chiar sunt pregătit?” și “Chiar pot face asta?” Dați-i drumul și jucați-vă de-a “auto-testatul” și, când o faceți veți realiza că: “La naiba, chiar am maturitatea și asta este în întregime energia mea. Să înceapă distracția.”

Voi reveni la un moment dat și probabil va trebui să repet asta de multe ori, că suferința și libertatea nu co-există prea bine. În ultimă instanță, ele nu pot co-exista. Urmează să jucăm un mic joc cu alți oameni pentru o vreme – co-existența – când voi încă veți fi aici în corpul fizic pe această planetă ca un Maestru liber – sau Francmason*. Nu, Maestru liber (câteva chicoteli). Îmi confund viețile (mai multe chicoteli). Veți fi aici ca niște Maeștri liberi și vom co-exista cu suferința pentru o vreme. Dar este suferința pe care o aleg alți oameni. Voi veți fi în libertate și în unele zile va fi dur.

Despre asta vom discuta pe măsură ce mergem mai departe de aici – cum să gestionați acele zile în care realmente vă spuneți: “Nu mai pot suporta oamenii deloc,” pe care urmează să le aveți (câteva chicoteli). Nu, o să fiți în genul: “Nu, serios, Adamus. Chiar nu mai pot suporta oamenii. Nu, serios, Adamus. Am terminat! Există un alt loc, o altă planetă unde să pot merge, unde nu trebuie să întâlnesc niciodată un alt om? Pentru că – la naiba! – ei suferă tot timpul. Asta e tot  ce fac. Se trezesc dimineața și suferă și, se duc noaptea la culcare și suferă, și suferă în visele lor.” Pur și simplu, o să mă opresc pentru un minut, după ce mă potolesc din râs, și o să spun: “Nu a trecut  prea mult timp în urmă când jucai acel joc. Ce s-a schimbat? Ce e diferit acum?”

Haideți să respirăm foarte profund. Despre ce am vorbit astăzi? Niște chestii bune. Da. Niște chestii foarte bune. Faptul că sunteți adulți acum. Nu vă veți mai face rău cu energia. În regulă. Este energia voastră oricum. Nu vă veți face rău cu energia voastră. Haideți să subliniem asta, poate să o subliniem de două ori. Sunteți suficient de maturi acum încât nu vă veți mai face rău vouă înșivă cu propria voastră energie și nu le veți face rău altor oameni. Așa că distrați-vă acum cu ea. Lăsați-o să vină la voi. Și încetați să pretindeți că vine din altă parte, bine?

Vă voi prinde cu asta în Shoud-urile viitoare. Chiar vă voi prinde. Asta nu e doar o vizită la toaletă, asta e o – ce altceva am putea face noi aici? (câteva chicoteli) Urma să spun să stați în cabina de traducere cu Vili, dar nu, ea e prea drăguță. Ea nu are nevoie de asta. O să inventăm ceva, ceva realmente dezgustător ce trebuie să mâncați în fața tuturor (mai multe chicoteli). Am văzut emisiunile TV omenești. Fac asta și câștigă o mulțime de telespectatori. Despre ce e vorba? Noi discutăm lucruri care schimbă viața, lucruri care schimbă lumea și, uite, am căpătat doar o mână de oameni care sunt conectați. Așa că, fie, vom începe să mâncăm lucruri dezgustătoare. Poate se vor uita mai mulți oameni. Sau nu.

Ea se contopește perfect (se referă la Linda ce se asortează cu peretele gri). Aproape că nu am văzut-o în tot acest timp (râsete). Se contopește perfect. Putem fotografia asta? Da. Da. Aspectul gri. Da. Este aproape ca și cum e tăcută și, știți, de obicei simt aceste energii venind dinspre Linda din Eesa, știți voi, foarte intense. Dar astăzi ea doar se contopește cumva.

Haideți să respirăm profund și aș dori să fac un merabh, dar o versiune un pic diferită de merabh. Nu pot spune dacă ea râde sau zâmbește sau doarme (mai multe chicoteli și o femeie spune “Nu doarme”). Nu doarme.

Dar înainte de a merge mai departe, vom face un fel de tip nou de merabh. Va fi o poveste și un merabh. Deci, cum să-i spunem, un povrabh sau cam așa ceva (câteva chicoteli), dar va fi amuzant. Dezvoltăm merabhul.

Dar înainte de a o face, înțeleg, avem întrebări. Dr. Cheryl (Bornt), aveai o întrebare pentru mine, a spus Cauldre.

DR. BORNT: Oh.

ADAMUS: Ai vrea să vii aici sus?

DR. BORNT: Sigur.

ADAMUS: Minunat. Apropo, mulțumesc foarte mult pentru că luna trecută ne-ai făcut plăcerea (referindu-se la Shoudul din august 2019), să fii aici cu toată lumea. A făcut enorm de mult bine atât de multor oameni.

DR. BORNT: Mulțumesc.

ADAMUS: Există o cantitate enormă de compasiune peste tot în jur și așa o demnitate din partea ta. Așadar, care este întrebarea ta?

DR. BORNT: Aș putea să completez puțin întâmplările din ultimele două luni?

ADAMUS: Da.

DR. BORNT: Mi s-au întâmplat multe, așa cum îți poți imagina. Am primit mult sprijin minunat – email-uri, mesaje, telefoane – de la oameni din lumea întreagă.

ADAMUS: Nu-i așa că-i frumos?

DR. BORNT: A fost minunat. Așadar, am petrecut mult timp răspunzând la emailuri și vorbind cu oameni și spunându-le pur și simplu cam ce făceam. Mi-am vândut casa. Mi-am vândut mașina. Mi-am scos banii din fondul de pensie. Mi-am scos aproape toți banii din conturile mele bancare și am identificat un număr de oameni cărora le-am putut da banii. Și a fost pur și simplu o bucurie minunată să pot fi capabilă să ating oamenii chiar doar într-un mod financiar și să le fac viețile cu totul diferite. Și am avut așa o recunoștință minunată de la oameni pentru că am putut să fac asta. Însă ei îmi dau bucurie iar băncii nu îi face niciun bine să-mi las banii să zacă într-un cont, așa că am avut grijă de tot acum. De aproape tot.

ADAMUS: Aproape tot. Spui aproape tot, nu tot. Deci, ce nu e acoperit?

DR. BORNT: Ei bine, lucruri despre care nu am ceva de spus.

ADAMUS: Așa.

DR. BORNT: Nu am fost capabilă să-mi găsesc fiica, ar fi singurul lucru care mi-ar plăcea, mi-ar fi plăcut să-l fac. Dar în timp ce tu vorbeai aici astăzi, știi poate asta e ceea ce...

ADAMUS: Ei bine, trebuie să te opresc de la acel gând.

DR. BORNT: În regulă.

ADAMUS: De ce nu ai reușit să-ți găsești fiica?

DR. BORNT: Am angajat un detectiv particular. O tot caut de ani de zile. Am angajat un detectiv și el nu vrea să-mi dea nicio informație despre ea.

ADAMUS: Oh.

DR. BORNT: El a vrut să îl plătesc pentru informație, dar apoi nu a vrut să mi-o dea (Adamus chicotește blând). Așa că ăsta e acel lucru care mi-ar fi plăcut...

ADAMUS: De ce nu ai putut să o găsești? Vreau să spun, mi-ai dat motivele practice. Care este motivul energetic din spatele lor?

DR. BORNT: Eu cred… (ea chicotește)

ADAMUS: Simt.

DR. BORNT: Îmi e permis să spun “cred”?

ADAMUS: Sigur, sigur.

DR. BORNT: În regulă, simt că a fost abuzată rău când era copil de către fostul meu soț și accentuez “fostul.”

ADAMUS: De două ori “fostul” de fapt.

DR. BORNT: De două ori “fostul.”

ADAMUS: Da. Da.

DR. BORNT: Și e un lucru natural pentru un copil să dea vina pe cealaltă persoană – e sigur să învinovățești acea persoană – dar ea ar putea crede că nu am protejat-o.

ADAMUS: Crezi?

DR. BORNT: Da.

ADAMUS: Da. În regulă, deci de ce...

DR. BORNT: Ea nu știe cât de mult am făcut să încerc s-o protejez.

ADAMUS: …de ce este această situație că nu ai putut să o găsești, deoarece ceea ce urmează să – pentru cei dintre voi care tocmai vă conectați acum, care nu ne-ați auzit luna trecută, tu ești pregătită pentru tranziția ta.

DR. BORNT: Sunt pregătită să plec.

ADAMUS: Da.

DR. BORNT: Sunt absolut pregătită.

ADAMUS: Și am vorbit luna trecută, și am spus: “Vrei să stai? Poate am putea găsi un mod de a inversa toate astea,” și ai spus: “La naiba, nu.”

DR. BORNT: Nu (ea chicotește).

ADAMUS: Așadar, cureți treburi neterminate acum.

DR. BORNT: Îhâm.

ADAMUS: Da. Și unul dintre ele este fiica ta. Din punct de vedere energetic, de ce nu ai putut să o găsești?

DR. BORNT: Va trebui să mă duc la toaletă pentru asta (ei râd).

ADAMUS: Tot ceea ce trebuie să faci e să spui: “Uups!” (râsete) Ohhh! Vrei să spui atunci când zici: “Nu știu.” Tot ceea ce trebuie să faci este să spui: “Răspunsul este încă de realizat.”

DR. BORNT: Răspunsul este încă de realizat. Nu vine prin conștiința mea.

ADAMUS: În regulă. Te pot ajuta puțin cu asta?

DR. BORNT: Mi-ar plăcea să faci asta, da.

ADAMUS: Oh, sigur. În regulă. Tu îți găsești fiica. Ei bine, rahatul va începe să zboare. Vreau să spun, în toate direcțiile.

DR. BORNT: E în regulă. Nu mă deranjează asta.

ADAMUS: Makyo. O să deschidă – ea a dat drumul multor chestii de familie cu mult timp în urmă. A trebuit. O să deschidă o mulțime de dureri și o mulțime de răni. Apoi tu te vei simți cam prost despre asta, deoarece ai această barieră a emoțiilor ce trec prin câmpul tău energetic și pătrund în tine și apoi vei fi confuză dacă într-adevăr să rămâi sau chiar să pleci. Și o parte din tine o să simtă nevoia...

DR. BORNT: Mnh-mnh (clătinându-și capul în semn de ‘nu’). 

ADAMUS: Oh, ba da. O parte din tine o să simtă nevoia să rămână...

DR. BORNT: Nu cred.

ADAMUS: …până o să repari asta, deoarece nu vrei să lași pur și simplu o mare harababură aici, pe farfurie.

DR. BORNT: Dacă aș găsi-o și i-aș spune pur și simplu...

ADAMUS: I-ai spune, ce?

DR. BORNT: Cât de mult o iubesc și cât de mult...

ADAMUS: De ce nu îi spui asta de la suflet la suflet?

DR. BORNT: Am făcut-o.

ADAMUS: În regulă.

DR. BORNT: Da.

ADAMUS: Așadar, să o faci personal în acest moment, chiar o să doară.

DR. BORNT: Mai mult rău decât bine.

ADAMUS: Cu mult mai mult rău.

DR. BORNT: În regulă.

ADAMUS: Pentru tine și pentru ea.

DR. BORNT: În regulă.

ADAMUS: O să-ți facă rău. Nu ai nevoie de asta; ea nu are nevoie de asta. Ai dat drumul oricărei karme asociate cu asta, cu mult timp în urmă. Ești clară în privința acestui lucru. Ar deschide niște chestii pentru ea care ar fi foarte, foarte adânci și emoționante. Ea duce de fapt o viață destul de decentă acum.

DR. BORNT: Oh, bun.

ADAMUS: I-a luat multă vreme să treacă prin unele lucruri, cu ceva ajutor și o relație foarte, foarte bună și doi fii, o fiică. Ea e bine și nu vrei să strici asta.

DR. BORNT: În regulă. Nu, nu vreau să stric nimic.

ADAMUS: Nu, nu, nu, nu, nu.

DR. BORNT: Îhâm.

ADAMUS: Nu.

DR. BORNT: Daa.

ADAMUS: Așadar, în regulă. Acesta a fost unul din motivele pentru care nu ai făcut tranziția. Care este celălalt motiv? Am uitat. Cum de nu ai făcut tranziția, a fost întrebarea ta?

DR. BORNT: Da. Din cursul tău referitor la Ascensiune pe care ni l-ai oferit cu ani în urmă, care cuprinde informația principală pe care trebuie s-o am ca să știu cum s-o fac, ne-ai dat informații despre cum ți-ai pregătit lucrurile și cum ai mers în pădure cu câinii tăi, și cum ai locuit în cabană și cred că ai călătorit puțin în lume și ți-ai luat rămas bun de la tot și apoi, într-o zi, pur și simplu ai pășit afară din corpul tău.

ADAMUS: După ce am avut grijă de tot.

DR. BORNT: După ce ai avut grijă de tot.

ADAMUS: Da, mi-am făcut lista cu lucruri de împlinit* înainte să plec. De fapt, am numit-o lista mea de coșciug, dar... 

DR. BORNT: Lista ta de coșciug, cum vrei să-i spui! (unele chicoteli).

ADAMUS: Nu știu de ce i se spune găleată. Cine vrea să fie îngropat într-o găleată, știți? (mai multe chicoteli) Numiți-o așa cum este. Ce altceva este pe lista ta?

DR. BORNT: Asta este tot.

ADAMUS: Nu, nu este. Adică, mai este ceva acolo pentru care ai așteptat într-un fel, pentru că ceea ce am spus în ambele materiale, DreamWalker pentru Moarte și Dreamwalker pentru Ascensiune, a fost să alegeți doar momentul în care vreți să plecați și modul în care doriți s-o faceți.

DR. BORNT: Și am încercat asta.

ADAMUS: Ai încercat asta.

DR. BORNT: Am încercat-o de mai multe ori și nu am reușit s-o fac. Deci, aceasta este în esență întrebarea mea.

ADAMUS: Cum ai vrut să o faci?

DR. BORNT: Eram în living-ul meu, uitându-mă afară – am o fereastră mare cu o curte frumoasă, am făcut o mulțime de amenajări – și aveam de gând să mă conectez doar cu Dumnezeul meu – adică, să fie clar că eu sunt Dumnezeu.

ADAMUS: Corect. Corect. Doar să te conectezi cu sufletul tău.

DR. BORNT: Îhâm, și să radiez. 

ADAMUS:  Corect. Corect. 

DR. BORNT: Și pur și simplu să pășesc în afară și apoi să-mi integrez corpul, să-l iau cu mine.

ADAMUS: În regulă. Sună ușor.

DR. BORNT: Da.

ADAMUS: Știi, vreau să spun, nu este ceva măreț, elaborat, ca urcatul pe vârful unui munte...

DR. BORNT: Nu! (ea chicotește)

ADAMUS: ...și să trebuiască să cari toate lucrurile alea cu tine și apoi – este destul de ușor, în livingul tău. Da. De ce nu s-a petrecut?

DR. BORNT: Asta este întrebarea mea.

ADAMUS: Oh. La naiba! (râsete) În regulă. Voi inventa ceva. Da, asta-i bine. Vedeți, în loc să spuneți: ”Nu știu”, pur și simplu, este vorba întotdeauna de a inventa ceva, pentru că, de fapt, nu inventați. Mintea voastră, mintea voastră neîncrezătoare, spune: ”Oh, sigur inventez asta.” Nu o puteți inventa. Distracția începe când puteți realiza că nu inventați nimic.

Așadar, motivul (pentru care se întâmplă) e: pentru că există, în plus, toată această chestiune: „Ei bine, am venit aici pentru iluminarea mea, pentru Realizarea mea și nu pot merge mai departe până când nu am asta. Trebuie să-mi iau diploma înainte să pot, înainte să pot merge mai departe."

DR. BORNT: Ar putea fi simultane.

ADAMUS: Ar putea fi simultane, dar cred că tu vrei cel puțin – nu știu – 30 de minute, știi (câțiva chicotesc) să experimentezi a fi întrupată pe planetă.

DR. BORNT: În regulă.

ADAMUS: Deci, putem face această învoială?

DR. BORNT: Da.

ADAMUS: În regulă. Oh. Era să spun următoarea lună voi aduce un certificat. Scuze, va trebui să rămâi pe aici, cel puțin, până la Petrecerea de Crăciun din decembrie. Voi aduce un certificat care să spună: ”Ești realizată acum.” Sună ca și cum sunt ‘Vrăjitorul din Oz’ sau ce? (publicul este de acord) V-am spus că am ajutat la scrierea sa? (publicul mormăie) Puțin din ea. Vom aduce un Certificat al Realizării, al Realizării depline, și asta îți va da permisiunea de a trece dincolo, fiind în livingul tău.

DR. BORNT: Chiar e ăsta motivul pentru care nu o fac?

ADAMUS: Absolut.

DR. BORNT: Chiar ăsta e.

ADAMUS: Ăsta este, într-adevăr. Aștepți să vină asta mai întâi și apoi pleci.

DR. BORNT: În regulă.

ADAMUS: Poate că nu îți dai seama conștient de asta, dar ceea ce se întâmplă aici este că spui: „Bine, aceasta este viața în care mă Realizez.” De fapt, a fost o dezamăgire când ți-ai dat seama că vei face tranziția, și a fost precum: ”Oh, nu mi-am obținut Realizarea. Poate că o voi obține pe cealaltă parte.” Hai să facem un eveniment de absolvire a Realizării, pentru tine, la Shoud-ul din decembrie, despre care Cauldre îmi spune că are loc pe 14 decembrie. Este în regulă să aștepți puțin?

DR. BORNT: Chiar nu vreau.

ADAMUS: Nu vrei să aștepți. În regulă. 

DR. BORNT: Chiar nu vreau.

ADAMUS: Ai putea veni în Hawaii?

DR. BORNT: Nu.

ADAMUS: Aș putea să ți-l trimit prin poștă?

DR. BORNT: (chicotind) În regulă.

ADAMUS: În regulă (Adamus chicotește).

DR. BORNT: Sau doar psihic, este bine de asemenea. Pur și simplu, îl pot accepta chiar acum.

ADAMUS: Ce zici de asta? Ce zici de asta – Cauldre nu l-a printat încă – ce zici să aranjăm o dată între acum și data la care Cauldre și Linda pleacă în Hawaii? Cât timp avem? Două săptămâni. În regulă, două săptămâni. Și vom veni aici, poate doar cu o mică echipă, știi, un grup mic – Linda, Cauldre, tu, eu – și poate dacă vrei, am putea filma asta.

DR. BORNT: Da. Orice.

ADAMUS: Orice, sigur. Și să adăugăm puțină muzică la asta. 

DR. BORNT: Orice.

ADAMUS: Ce fel de muzică ai prefera? Ceva de gen angelic sau jazz sau...

DR. BORNT: Ceva înălțător.

ADAMUS: Înălțător. În regulă.

DR. BORNT: Ceva, puțin spre genul rock-n-roll.

ADAMUS: Mmm, era să spun unul din concertele pe care le-am scris.

DR. BORNT: Da. Ceva ce ai scris?

ADAMUS: Într-adevăr? Nu te-ar...

DR. BORNT: Sau ceva...

ADAMUS: N-ar fi asta drăguț?

DR. BORNT: Sau ceva ce am scris eu. Oricare dintre ele (ea chicotește).

ADAMUS: Ele nu sunt rock and roll, dar, știi, am putea folosi unul de-al meu, unul de-al tău.

DR. BORNT: Sigur.

ADAMUS: În regulă. Și vom crea un mic videoclip. Vom veni aici în următoarele două săptămâni. Îți vei lua diploma, Certificatul tău de Împlinire a Realizării și apoi poți pleca oricând.

DR. BORNT: În regulă.

ADAMUS: S-a făcut.

DR. BORNT: Sună minunat.

ADAMUS: În regulă. Așadar, verifică împreună cu Cauldre și Linda, când se trezesc din beție și vom afla când (râsete) – adică de la energia zilei – și apoi vom face asta și vei fi liberă să pleci.

DR. BORNT: În regulă.

ADAMUS: Și apoi, va fi la fel de ușor s-o faci pur și simplu fiind în camera ta de zi. Și eu voi fi acolo. 

DR. BORNT: Așadar, să pășesc în afara corpului meu, așa cum am încercat să fac?

ADAMUS: Da.

DR. BORNT: Și va fi chiar atât de ușor.

ADAMUS: Ai încercat s-o faci și asta este o parte a problemei.

DR. BORNT: Îhâm.

ADAMUS: Dar te voi ajuta.

DR. BORNT: Aș aprecia asta, cu adevărat.

ADAMUS: Sigur, sigur. În regulă. Haide să facem asta. Linda din Eesa, vrei să faci asta în al tău… mă bucur că nu putem vedea cum arată fața ei (unele chicoteli). Este precum: ”Adamus, chiar ți-ai pierdut mințile.” Nu, de fapt, asta este atât de frumos. Este atât de... 

DR. BORNT: Mulțumesc.

ADAMUS: …e absolut minunat.

DR. BORNT: Este minunat pentru mine, într-adevăr mă întrebam de ce nu am plecat.

ADAMUS: Așadar, vom face toată această chestie cu certificatul și o mică celebrare. Bine. Îți mulțumesc tare mult (publicul aplaudă). Mulțumesc.

Acum, haideți să facem o poveste cu puțină muzică în fundal. Respirați profund.

Haideți să stingem luminile puțin pentru pregătirea merabh-ului nostru.

(începe muzica)

Ah! Ce zi bună am avut. Știți, o mulțime de distrageri astăzi. V-am spus că există un fel de ceață mentală. S-ar putea s-o simțiți chiar și în timpul zilei următoare aproximativ, doar pentru că trecem dincolo de acest întreg lucru de a vă face rău vouă înșivă. Există încă un fel de frică umană: ”Dacă obțin multă energie, adică, o mulțime de energie, și ea vine în viața mea, mă voi răni pe mine sau pe alții?”

Am făcut o resetare astăzi, în timp ce se petreceau celelalte bufonerii. Nu, nu o veți face. Nu o veți face, și în timp ce discutam și îmi făceam numărul, voi, într-un fel, v-ați pus un mic întrerupător, în interior, care chiar vă va împiedica să faceți asta, ca un fel de garanție că nu veți folosi niciodată energia pentru a vă face rău vouă sau altora. De ce? Ei bine, pentru că sunteți Maeștri. Aveți maturitatea acum. Da, mai aveți multe amintiri vechi ale lucrurilor făcute în trecut, ale căror urme își fac simțită prezența, dar astea au fost în trecut.

Haideți să respirăm profund.

Maestrul stătea în cafenea. Era biroul lui. Se afla acolo de vreo două ore și jumătate lucrând din greu, lucrând din greu la a-și sorbi capucino, la a mânca trei croasante astăzi, observând oamenii. El a decis că în această zi chiar nu voia să vorbească cu nimeni. În unele zile, știți, ar vrea. Și în unele zile, oamenii ar veni pur și simplu la el. Dar în această zi, într-adevăr, nu voia să vorbească cu nimeni.

Un Maestru devine atât de obișnuit să fie companionul său cel mai bun, de fapt jucându-se, comunicând, interpretând (roluri) cu propriile sale fațete. Și s-a bucurat de asta în această zi, și s-a purtat cu căldură și l-a făcut să se simtă bine pe tânărul care i-a servit cafeaua. I-a dat acestuia un bacșiș mare. Bacșișul, de fapt, a fost mai mare decât nota de plată. Dar după câteva ore, el a știut că era timpul să plece. A petrecut o zi grea, stând acolo la cafenea, strălucindu-și lumina.

S-a ridicat și a mers afară. Era una dintre acele zile într-adevăr frumoase de toamnă. Toamna, atât de frumoasă. Aerul era încă relativ cald, dar știți cum este în acele zile de toamnă în care pur și simplu poți simți iarna în aer, un fel de șoaptă a iernii plutind prin jur, în aerul cald de toamnă.

A ieșit din cafenea, a respirat adânc și realmente nu avea niciun plan pentru restul zilei. Dar cam așa este calea Maestrului. Fără planuri, fiind în prezent. A făcut câțiva pași mici spre colțul străzii și s-a oprit pentru un moment. Și a oprit totul în timp, în acea clipă. Un Maestru poate face asta, deoarece toată energia este a sa. În acest caz, Maestrul pur și simplu a oprit totul, ca o animație suspendată. Pur și simplu totul s-a oprit și el privea în jur. A oprit totul intenționat, pentru că voia într-adevăr să observe. Este ceva ce veți afla că puteți face, că doriți să faceți. Doar să observați. Și nu există frică de, ei bine, unii dintre voi se tem să fie critici. Nu. A observa înseamnă doar a fi conștient. Vreau să spun, conștiența, ea este sufletul însuși.

Maestrul era conștient de tot – acum, într-un fel de animație suspendată doar, timpul se oprise – și el observa. A văzut că, aproape chiar în fața lui, se afla un șofer distras, cineva care dădea mesaje cu conotație sexuală (Adamus chicotește) – doar ca să fac povestea interesantă – pe telefon, în timp ce conducea, nu a văzut că lumina s-a schimbat în roșu și că o altă mașină sau două din fața lui se opriseră. Și observând, Maestrul a putut vedea un accident aproape iminent. Probabil că nu ar provoca prea multe daune fizice, dar probabil că ar duce la cel puțin o mașină cu daune totale și la alte câteva mașini având daune semnificative și, pe deasupra, când i-a simțit energia delicventului sexual, acea persoană nici măcar nu avea asigurare. Oh doamne, viața lui urma să fie grea. Hm. Știți, Maestrul nu încerca să schimbe asta, doar observa. Accident iminent.

Maestrul se uita pe stradă. Nu prea departe se afla o proaspătă mămică cu primul ei copil, pe care-l plimba într-un cărucior. Mama avea o figură cam îngrijorată și preocupată, dar amestecată și cu fericirea și bucuria de a fi mamă. Dar mama era atât de îngrijorată de: ”Pot fi o mamă bună?” și ”Voi face fiicei mele aici aceleași lucruri pe care mama mi le-a făcut mie?” Energia aceea era așa de clară, Maestrul putea s-o vadă. Și apoi în cărucior, copilașul plângea și plângea și plângea și plângea. Hm. Acel copilaș, care avea șase luni, plângea deoarece într-adevăr nu voia să fie aici. Mama credea că avea colici sau – nu știu – gaze sau orice altceva, dar copilul plângea pentru că nu voia să fie aici. Asta se întâmplă atât de des. Reîncarnarea este într-un fel spontană, de multe ori nici măcar nu e o alegere conștientă. Pur și simplu se întâmplă. Copilașul plângea deoarece știa că mai are încă 60, 80, 100 ani de trăit pe această planetă. Și eu aș plânge (câteva chicoteli).

Maestrul s-a uitat în cealaltă direcție și a văzut un biciclist cu o pană de cauciuc. Știți, nu sunt prea multe lucruri în această lume care să arate cu adevărat mai multă furie decât un biciclist cu o pană de cauciuc (mai multe chicoteli). Adică, acest biciclist era mânios. Un bărbat de vârstă mijlocie, îmbrăcat total în spandex (râsete).

SART: Speedo! (n.tr.: numele celei mai renumite firme producătoare a acestor costume din spandex pentru înot)

ADAMUS: Și acest bărbat era foarte furios deoarece avea o pană de cauciuc și, desigur, dădea vina pe toți ceilalți. Cineva trebuie să fi aruncat cuie în drum sau sticlă spartă sau orice se întâmpla să fie. Cu adevărat furios, cu atât mai furios nu doar din cauza penei de cauciuc și a faptului că nu-i era ușor s-o repare, ci era furios deoarece arăta cu adevărat stupid, cel puțin așa credea. ”Iată-mă, Dl. Biciclist, Dl.Tare în spandexul meu și iată-mă cu o pană de cauciuc” și, pur și simplu știa că oamenii în mașinile lor mâncătoare de benzină, conduceau chicotind pe seama lui. Fie că o făceau sau nu, nu conta cu adevărat, dar asta credea el, așa că era într-adevăr foarte furios în legătură cu toate astea.

Maestrul s-a uitat într-o altă direcție și a auzit și a văzut o femeie în vârstă – în vârstă însemnând că avea probabil 90 de ani, dar de fapt arăta foarte tânără – cântând la vioară la un colț de stradă. Cânta la vioară, cu mica ei cutie de vioară așezată în fața ei pentru donații. Cânta niște cântece foarte plăcute. Și știți, în mod normal Maestrul, înainte ca Maestrul să fi devenit un Maestru, când încă era un inițiat, Maestrul ar fi avut cu adevărat un sentiment foarte neplăcut, în genul: ”Oh, această bătrână care cântă la colț de stradă pentru câteva monede, ca să-și câștige existența, ca să se susțină. Cât de trist este asta?” Dar Maestrul nu făcea asta acum. De fapt simțea minunata muzică pe care ea o cânta.

Și apoi Maestrul a mai privit într-o altă direcție spre parc și a văzut doi tineri îndrăgostiți nebunește. Ah, asta l-a făcut să zâmbească. Nu ar fi putut să aibă mai mult de 20 de ani și erau cu totul unul peste celălalt, vreau să spun, în public, evident profund îndrăgostiți, încât lucrul acesta i-a readus așa niște amintiri frumoase. Acea iubire tinerească, acea excitare sexuală, acea stare de a fi  absolut ieșit-din-minți-îndrăgostit-nebunește de altcineva. Ah, putea doar să zâmbească gândindu-se la toate astea, amintindu-și cum era.

Maestrul a stat pur și simplu acolo, pentru un moment, în această stare de animație suspendată, pur și simplu totul era înghețat în loc, iar Maestrul nu a trebuit nici măcar să facă un efort conștient ca să-și radieze lumina, pentru că ea este întotdeauna acolo.

Știți, când Maestrul a devenit pentru prima dată un Maestru, el a crezut mereu că trebuia să se oprească și să spună: ”Eu sunt o lumină. Eu iluminez potențiale.” A realizat, ei bine, că era un fel de gândire umană, stupidă. Nici măcar nu avea nevoie să facă asta. Nu trebuia să aibă un fel de comutator pentru a conecta și deconecta lumina; ea este mereu acolo. Tot ce avea de făcut era să-și amintească: ”Eu Sunt Aici.” De fapt, nici măcar nu trebuia să-și amintească asta, deoarece asta a fost mereu acolo. Întotdeauna a realizat ”Eu Sunt Aici.”

Și apoi a urmărit – era magic, minunat. A urmărit cum această înțelepciune și lumină a lui Eu Sunt pornea din el, și-a imaginat-o ca un fel de mișcare lentă care se extinde acum cu scânteieri, raze de lumină foarte, foarte lente ieșind din el în mod natural, ușor, în această scenă de animație suspendată. Într-un fel, ca soarele care radiază cu o mișcare foarte lentă, ca primele raze ale soarelui de dimineață care tocmai au ieșit. Nu trebuia să lucreze la asta sau s-o împingă. Pur și simplu se întâmpla. Știți, aveți acest lucru astăzi, animația, cu care puteți literalmente crea acest tip de lucruri, dar asta se întâmpla în mod natural. Scânteieri, razele de lumină ieșind către fiecare persoană din acest mic scenariu.

Iar el le-a lăsat să-i ilumineze. Nu a încercat să-i schimbe. Nu a încercat să forțeze un rezultat diferit, simplu să le ilumineze potențialele. Și apoi a întrerupt mișcarea înghețată, starea de suspendare. A întrerupt-o și totul a revenit la normal, iar el avea un zâmbet mare pe față. Avea un mare zâmbet.

Știți este atât de lipsit de efort. Există atât de multă compasiune în a nu încerca să schimbi nimic, ci doar a le arăta altora ce poate fi, ce poate veni, care sunt celelalte potențiale, deoarece, vedeți, oamenii nu sunt atât de buni în a vedea potențialele. Maeștrii care au venit în trecut pe această planetă, ei au fost de fapt cei care le-au arătat oamenilor că există alte potențiale. Asta este ce urmează să faceți voi. Nu să-i spuneți unei persoane cum să-și trăiască viața, nu să o faceți să se răzgândească. Știți, Yeshua a fost, ei bine, a fost parte din voi de fapt, dar Yeshua le-a arătat oamenilor că există o altă cale.

Dar înapoi la povestea noastră. Toată acțiunea, toată mișcarea a revenit la starea ei normală și Maestrul doar a mai stat acolo pentru o vreme. El putea cumva să vadă în viitor, bănuiesc că ați putea spune, să vadă efectul pe care l-a avut acea lumină.

În timp ce lumina se îndrepta asupra bărbatului de pe bicicletă care blestema și înjura și se simțea jenat și tot restul, dar era atât de important pentru el să fie oprit în acel moment, deoarece, vedeți, dacă nu ar fi avut acea pană de cauciuc în prezența Maestrului, el ar fi mai mers înainte cu bicicleta vreo șase kilometri când, o femeie de vreo 35 de ani care consumase droguri și alcool și conducea o mașină, l-ar fi lovit și l-ar fi ucis pe loc. Și ceea ce, pentru acest biciclist, a părut a fi un incident al penei de cauciuc, plin de furie, pe care l-a înjurat probabil tot restul zilei și a enervat oamenii, a fost lumina Maestrului cea care i-a arătat o cale diferită, care a provocat pana de cauciuc, care a determinat ca întreaga sincronizare să se schimbe pentru a-i salva viața. Nu Maestrul a făcut acest lucru. Maestrul doar i-a arătat într-un fel prin lumina lui, ce ar putea deveni viața lui, o viață mai măreață decât ar fi putut-o vedea el vreodată, de unul singur. Ar fi fost cu totul nepotrivit pentru Maestru să meargă și să-și plimbe mâinile peste cauciuc și să-l repare instantaneu. Asta e ceea ce unii oameni cred că este magia. Magia este pur și simplu, a fi acolo.

Și despre copilul mic în cărucior cu mama, copilul care plângea. Copilul plângea atât de mult, de fapt nu voia să fie aici. Dar ceea ce se se întâmpla, cu adevărat, în tot acest timp cu acel plâns aproape isteric, copilul își aducea de fapt înăuntru o cantitate imensă a divinității sale. Și cu acea respirație, acel plâns – când plângi, ieși din capul tău, și când ieși din cap, în special când ești mic – poți lăsa înăuntru energia divină. 

Copilul nu plângea în realitate  de faptul că a intrat în încurcătură și are o altă viață. El doar voia mai mult din spiritul său, mai mult din divinitatea sa. Asta își dorea cu adevărat. Și în lumina Maestrului, copilul a realizat asta: ”Oh, nu este vorba că nu vreau să fiu aici. Este că vreau să fiu cu totul aici.” Asta a făcut lumina, lumina Maestrului.

Iubiții din parc, cu totul unul peste celălalt; s-au despărțit două luni mai târziu. Da, tinerii fac asta, dar ceea ce s-a întâmplat aici este că ceva i-a lovit pe amândoi – niciunul dintre ei nu a vorbit imediat despre asta – i-a lovit pe amândoi, în acel moment, în parc: asta nu urma să fie o relație bună. Cel mai bine este să se sfârșească acum, deoarece era atât de multă karma, atât de mult trecut. Nu ar fi fost vesel. Ei ar fi continuat karma.

Așa că au găsit o modalitate de a se despărți, astfel încât să nu mai sfârșească în această relație proastă încă o dată și asta în sine, a curățat karma, chiar dacă a plecat fiecare pe calea lui. Prezența Maestrului i-a ajutat să vadă că asta nu urma să fie bine. Asta a făcut lumina Maestrului.

Maestrul nu trebuia să meargă la ei și să le spună că: ”Oh, apropo, aveți o mare karmă care vine. Dacă sunteți împreună, veți avea o viață mizerabilă și amândoi vă veți detesta unul pe celălalt. Unul dintre voi l-ar putea ucide pe celălalt.” Maestrul nu trebuia să spună asta. Era pur și simplu lumina.

Și apoi era accidentul de mașină – aproape accident de mașină – tastând și conducând și urmând să se ciocnească unul de celălalt. Ar fi provocat atâta durere în viața acelei persoane în acel moment, dacă accidentul ar fi avut loc. Ar fi provocat durere în viața oamenilor din mașina din față. Erau niște oameni în vârstă și un impact de un asemenea nivel le-ar fi provocat răni grave. Și mai exista o mașină în fața lor cu câțiva oameni în ea, câțiva copii, și le-ar fi provocat unele daune fizice și poate traume emoționale.

Și, în acel moment, în lumina Maestrului, când totul era într-o stare de animație suspendată, o persoană la telefon, tastându-și mesajele și flirtând, care brusc a devenit foarte conștientă că iresponsabilitatea ei urma să-i schimbe viața și viețile altor oameni. Și în acel moment, acea persoană care realizând asta acum, totul cu încetinitorul, își pune telefonul deoparte și văzând altă mașină care se apropie repede, adică, mașina lui se apropia repede de cealaltă mașină, știind că un accident era pe cale să se întâmple și că urma să fie foarte grav, nu s-a întâmplat. El a pus frână. Au fost multe scârțâituri și derapaje și pur și simplu nu s-a întâmplat.

Și felul în care nu s-a întâmplat a avut așa un impact asupra șoferului, de ce nu s-a întâmplat. Chiar și mai târziu – au ieșit cu toții din mașinile lor, doar pentru a se asigura că toată lumea este în regulă – și toți au spus: ”Nu știu cum de ți-ai oprit mașina la timp. Cu siguranță deoarece conduci o mașină electrică…” sau indiferent ce. Au inventat scuze, dar faptul e că magia s-a petrecut în acel moment.

Acea persoană a văzut o lumină în acel moment, un potențial mai mare. Nu trebuia să aibă loc un accident. Nu trebuia să provoace ani și ani și ani de suferință. Acea persoană în acel moment și-a schimbat cursul vieții, a devenit mult mai responsabilă, a încetat să fie așa distrasă și de fapt a plecat să-și afle pasiunea, totul datorită accidentului care nu a avut loc niciodată. Dar a provocat o asemenea spaimă în ea pentru acel moment că, ei bine, i-a schimbat viața.

Și apoi, în sfârșit, lumina, această lumină a mers la bătrâna care cânta la colțul străzii, cânta la vioară pentru donații, pentru câteva monede. Maestrul a știut tot timpul, chiar înainte de a suspenda timpul, a știut tot timpul că era un alt Maestru. Nu-i plăceau băncile din parc sau cafenelele, așa că acest Maestru a ales să cânte la vioară. Maestrul nu avea nevoie de bani deloc. Și Maestrul – era tânăr sau bătrân, nu contează – Acel Maestru, acea femeie, a ales să apară poate ca o bătrână săracă, așa că putea să stea acolo și să cânte la vioară iar notele ei erau de asemenea, lumina ei.

În timp ce cânta, oamenii se plimbau și unii încercau să o ignore, știți, pentru că era incomod să vezi o bătrână care trebuia să cânte la vioară pentru bani. Alți oameni au primit magia muzicii ei. Maestrul a știut tot timpul că ea era încă un alt Maestru. I-a dăruit un zâmbet mare deoarece ea era acolo lucrând, făcându-și treaba, radiindu-și lumina către lume. ”Poate că a fost lumina ei”, a gândit el, ”cea care a schimbat însăși natura fiecăruia dintre aceste incidente. Poate că a fost lumina amândurora.” Nu are importanță, deoarece tot ce contează este că ei au văzut ceva diferit. Au văzut un potențial mai mare și apoi, depindea de ceilalți.

Maestrul i-a dăruit (un zâmbet) celuilalt Maestru de peste drum, femeii care cânta la vioară, ei bine, ea zâmbea. Îi zâmbea într-adevăr Maestrului. Îl cunoștea. Știa cine era, i-a dăruit un zâmbet mare. El i-a răspuns, salutând-o ca un Maestru. Amândoi petrecuseră o zi lungă radiindu-și lumina, deschizând potențiale pentru alții.

Acesta va fi lucrarea pe care o veți face. Asta este tot. Vreți să știți ce urmează? Vreți să știți ce veți face? Asta e. Aceasta este o zi caracteristică din viața unui Maestru. Asta este.

Mergeți acasă la sfârșitul zilei fără să fi trebuit să lucrați pentru energie sau să suferiți, fără să vă îngrijorați despre a vă face rău vouă sau oricui altcuiva. Râdeți de acele zile. Mergeți acasă și acum totul este în interiorul vostru. Sunteți înapoi cu Voi. Mergeți acasă la sfârșitul zilei știind că faceți o schimbare mai mare pe această planetă, față de ce își poate imagina oricine.

Haideți să respirăm profund.

Asta este, dragi prieteni. Asta este.

(pauză)

Nu știu dacă se vor scrie vreodată cărți despre voi sau dacă măcar vă vor cunoaște numele, dar de fapt, Maestrului chiar nu-i pasă, de fapt chiar nu vrea asta.

”Recunoaștere?” Întrebați: ”Există vreo recunoaștere?” Sigur. Mai întâi, față de voi înșivă și apoi față de ceilalți Maeștri. Îi veți întâlni, fie că vin prin calea Shaumbrei sau prin vreo altă cale. Veți ști că acela este un Maestru care stă acolo cântând la vioară. Ei fac același lucru. Pur și simplu sunt împrăștiați în jurul lumii, fie că e vorba de o cafenea sau la un colț de stradă sau poate într-un aeroport aglomerat sau orice. Doar veți ști: ”Suntem aici. Eu te recunosc. Tu mă recunoști. Facem lucrul pe care am venit să-l facem.”

Recunoașterea vine de asemenea de la Maeștrii Ascensionați. Când veniți la Clubul Maeștrilor Ascensionați, ei vor fi știut ce ați făcut, mai mult decât oricine. Vor fi puțin invidioși pentru că, ei bine, ei nu au făcut-o. În mare parte, nu au rămas în corp. Au plecat. Vor fi puțin invidioși. Vă voi oferi câteva sfaturi și trucuri despre cum să faceți față Maeștrilor Ascensionați. Vor fi atât de plini de bucurie pentru ceea ce ați făcut; vor ști. Chiar dacă niciun alt om de pe planetă nu știe ce ați făcut pentru acest loc, ei vor ști.

Haideți să respirăm profund.

Viața unui Maestru.

(pauză)

Nu e vorba de a încerca să schimbe lumea. Vai de cei care o fac.

Nu este despre a încerca să vă impuneți valorile, credințele sau orice, în lume.

Este vorba în mod simplu de a fi o lumânare, într-un loc al întunericului. Asta este. Lumânarea nu încearcă să schimbe ceva. Lumânarea este pur și simplu acolo.

Lumânarea nu blestemă întunericul, lumânarea nici nu încearcă să devină mai luminoasă. 

Lumânarea nu încearcă să încălzească camera. Nu încearcă să salveze întunericul. Nimic din toate astea. Este doar o lumânare. Și în interiorul fiecăruia dintre voi acea lumânare arde chiar acum, și o face de mult, mult, mult timp. Voi doar ați uitat de ea.

Haideți să respirăm profund acum.

Lumânarea este o metaforă, desigur, dar este atât de valabilă chiar acum.

Haideți să respirăm profund cu acea lumânare a înțelepciunii care iluminează potențiale și nu va aduce niciodată rău.

Haideți să respirăm profund pentru călătoria care v-a adus aici și ceea ce urmează în viețile voastre.

Chiar nu vreau să părăsesc această adunare. Chiar nu vreau să părăsesc această energie.

Dar, știți, am o prezentare în seara asta la Clubul Maeștrilor Ascensionați. Cred că îmi dau un premiu pentru ceva (râsete), nu știu. Nici măcar nu știu unde l-aș pune. Am primit atât de multe premii (mai multe chicoteli). Dar m-au rugat să vin în seara asta să le vorbesc despre Shaumbra.

Actul meu de încălzire, desigur, este Kuthumi. Este unul greu de urmat. Adică, este unul greu, dar cred că trebuie să mă pregătesc. O să port aceeași ținută pe care a purtat-o Cauldre. Îmi place. Cred că asta îi va impresiona pe Maeștrii Ascensionați.

Dar înainte să plec, haideți să respirăm profund împreună.

(pauză)

Iluminarea este un dat. Nu este motivul pentru care sunteți aici pe planetă. Sunteți aici pentru a fi o lumânare, să vă radiați înțelepciunea și lumina. Asta este.

Cu asta, dragii mei prieteni, caleașca mea, trăsura mea așteaptă. Este timpul să ne luăm la revedere, așa că voi încheia în modul în care întotdeauna încheiem lucrurile.

Amintiți-vă că totul este în regulă în întreaga creație. Mulțumesc.

Ești chiar tu, Linda? Mulțumesc. Mulțumesc. (câteva aplauze)