Eu Sunt Cel Ce Sunt, Adamus al lui St. Germain.

Haideți să respirăm foarte profund împreună, în timp ce începem ultimul Shoud al Seriei Aripile. Ah! Energia de aici, cu voi toți, este atât de abundentă astăzi.

Vin puțin mai mult ca St. Germain, față de cum vin în mod obișnuit. Știți, Adamus este – așa cum a explicat Cauldre – Adamus este St. Germain și voi toți, Cauldre, Linda, toată lumea. A fost un act al conștiinței interesant de a-l crea pe Adamus. Trebuia să fie ceva care nu era prea mult precum vechiul St. Germain. Asta a servit unui scop. Au fost o mulțime de informații bune cu multe, multe decenii în urmă. O mulțime de oameni încă le citesc, încă le urmează. Însă pentru Shaumbra a trebuit să proiectez ceva puțin diferit, cu puțin mai multă picanterie/savoare în ea, cu puțin mai multă, ceea ce voi numiți, energie de pirat, ceva puțin mai ireverențios. Altfel, ați fi adormit cu toții (câteva chicoteli), iar noi nu vrem asta. 

Știți voi, în cât de multe chestii New Age ați fost în trecut care erau într-adevăr somnolente? Cu adevărat adormitoare. De fapt, ei vă invitau din plin să vă închideți ochii. Noi nu facem asta aici. Ochii deschiși. Ochii larg deschiși astfel încât să vedeți exact încotro mergeți, astfel încât să puteți fi în experiență. Chiar ceea ce voi considerați o zi proastă, o zi de rahat, ce experiență! Și ce povești veți avea de spus la Clubul Maeștrilor Ascensionați. 

Așa că Adamus a fost un act al conștiinței meșteșugit cu grijă, iar într-o zi, într-o zi pur și simplu îl vom arunca în aer pe Adamus. Asta este. Ajunge cu Adamus. Nu veți mai avea nevoie de el. Lumea nu va mai avea nevoie de asta, deoarece vă vor avea pe voi în loc de Adamus. Însă ce cursă măreață am avut împreună. Mai avem puțin de parcurs. Ce cursă grozavă avem împreună cu acest act al conștiinței cunoscut ca Adamus. 

În ceea ce mă privește pe mine, St. Germain, probabil că e mai distractiv – categoric e mai distractiv  – decât oricare alt personaj, incluzând personajele mele Shakespeare-iene, într-adevăr, deoarece acest personaj care sunteți voi toți, alături de mine, este mult mai spontan, este mai plin de umor, mai provocator, mai profund. Ah, este uluitor. Va fi greu ca, la un moment dat, să punem deoparte acel personaj pe care-l interpretăm cu toții, personajul Adamus. Dar, între timp, avem câteva lucruri de făcut. Avem ceva treabă de făcut. 

Știți, terminăm Seria Aripile. Aripi, ca și cum s-ar ivi din cocon, fiind pregătit să plece, acel fluture aproape în făptură/ființă. Vom intra în următoarea noastră serie, în luna care urmează. Lucrurile se vor schimba; dinamicile energiei se vor schimba pentru voi, pentru mine. Numesc această serie următoare – și a luat ceva timp și, de fapt, a trebuit să mă sfătuiesc puțin la Clubul Maeștrilor Ascensionați. Că veni vorba, unii dintre voi vă întrebați: “Există într-adevăr un astfel de loc?” Absolut. Absolut, unde ne întrunim, oh, peste 9.700 dintre noi. Noi toți am fost în formă umană înainte. Știm cum este. Ne adunăm să vorbim, să împărtășim, să bem mult fără să devenim  mahmuri, să fumăm trabucuri proaste și trabucuri bune. Însă da, există un astfel de loc și nu va dura prea mult până când și voi veți fi acolo, până când veți fi în acel Club al Maeștrilor Ascensionați. 

Însă planificând în perspectivă, privind la ceea ce urmează mai departe, am venit cu un nume pentru Seria următoare. Am vorbit cu unii dintre Maeștrii Ascensionați despre asta, iar unii din ei au fost realmente puțin șocați ca să folosim această terminologie pentru următoarea Serie de Shoud-uri spunând: “Sunteți într-adevăr pregătiți? Sunteți într-adevăr pregătiți?” Iar eu am spus: “Ei bine, cu siguranță, cu siguranță simt astfel.”

Ei au spus: “Dar, Adamus, pare ca și cum atât de mulți Shaumbra vor să continue într-un fel să tot lucreze asupra lucrurilor.” (câteva chicoteli) “Ei vor să continue cercetarea și căutarea.” Eu am spus: “Da, este adevărat, dar noi nu-i vom lăsa, pentru că sunt destui Shaumbra care ajung deja în Realizare.” Frânturi poate, realizări considerabile într-o zi, a doua zi în gunoaie, desigur. Dar sunt destui care ajung la asta și destui Shaumbra care de fapt au trecut dincolo, în partea cealaltă, care sunt – iar numărul, cred că nu este o coincidență – până astăzi, 144 de Shaumbra care au trecut dincolo și și-au permis iluminarea. Ei nu au rămas în corpul fizic și nu regretă efectiv asta. Vreau să spun, ei și-au dorit într-un fel să fi fost aici în corp fizic, însă, când ajungi la acel punct al Realizării, în special pe patul de moarte, nu există realmente regrete de a nu fi rămas. 

Dar noi ajungem la acel punct. Există destulă masă, destulă masă critică în ceea ce facem, suntem pregătiți. Chiar și mesagerul meu, channeler-ul meu, Cauldre, chiar și el m-a chestionat, credeți sau nu, și a spus: “Chiar vei folosi acel nume? Chiar suntem pregătiți?”

I-am aruncat-o înapoi: “Tu ești pregătit, domnule?” Puțin șoc. Iar apoi, știți ce (a urmat), așa cum este tipic pentru atât de mulți dintre voi când primiți microfonul, l-am întrebat pe Cauldre:  “Ești gata?” Și știți ce a făcut? A spus: “Mă voi gândi la asta. Mă voi gândi la asta.” Tot ce aveam nevoie era un da sau nu, însă: “Mă voi gândi la asta.” Nu cumva asta sună cam în genul (cineva spune: “Nu știu”) “Nu știu?” (râsete) Nu sună la fel ca mulți dintre voi? Este aici. Este gata. Prin urmare voi numi noua serie, Seria Emergenței (n.tr.: sinonime – Apariției/ Manifestării/ Devenirii. Emergența, cf. dex, – ieșirea a ceva dintr-un mediu pe care tocmai l-a traversat; folosit la figurat, în contextul materialului – formă a schimbării văzută ca o naștere efectivă a ceva cu totul nou, ieșirea din cocon).

Știți, voi v-ați cufundat, ca să spunem așa, în ciclurile vieții pe această planetă. Ați venit din tărâmurile angelice, ați plonjat pe această planetă, Gaia – ei bine, ea oricum pleacă acum, însă voi ați coborât aici – să preluați un corp fizic, ceea ce este extrem de nenatural. V-ați obișnuit cu el după, Dumnezeu știe cât de multe miliarde de ani; într-un fel v-ați obișnuit cu corpul fizic, însă, încă este nenatural. Îi cunoașteți ciudățeniile, sensibilitățile/idiosincraziile sale. Știți că se îmbolnăvește și că face pârțuri și face chestii de-astea (câteva râsete), dar încă este nenatural, într-un fel. El nu a fost menit niciodată să reprezinte o stare naturală și, slavă domnului, vă îndepărtați de asta acum. 

Însă v-ați scufundat aici, jos. Este ca și cum ați început aici sus (indicând partea de sus a unui cerc) și ați plonjat pe planetă și ați început să treceți prin viață după viață, după viață, pentru niciun alt motiv decât experiența. Fără teste. Nu pentru a încerca să recâștigați favorul de la Dumnezeu, pentru că lui Dumnezeu, pur și simplu, nu-i pasă. Asta este frumusețea lui Dumnezeu, pe care eu am descoperit-o cu mult timp în urmă. Lui Dumnezeu i se rupe de… Spun asta ca într-un fel să-i scutur pe unii dintre voi, însă nu-i pasă. Nu-i pasă. Asta este vestea cea bună. Dacă nu înțelegeți asta acum, o veți înțelege mai târziu. Pur și simplu, nu-i pasă. 

Dar în orice caz, ați venit aici jos și ați trecut prin toate acele vieți doar pentru experiență. Asta este. Nu pentru a obține mai multă putere, nu pentru a fi vreun Dumnezeu de sine stătător. Nimic de genul acesta, doar experiență. Iar apoi ați cam ajuns la capăt/fund și ați început să vă croiți calea în sus, să ieșiți cumva din acel cerc al vieților. Ați trecut prin trezirea voastră și tot restul, iar acum – acolo unde suntem – se completează cercul și acum ieșiți din stările nenaturale, ieșiți din corpul fizic, ieșiți din limitările minții, ieșiți din vechile identități, din minunatele povești, însă ieșiți din ele acum. 

Așa că, denumesc următoarea noastră Serie ce începe luna următoare, Seria Emergenței și, din nou, întrebarea Maeștrilor Ascensionați și a lui Cauldre: suntem cu adevărat pregătiți? Adică, este acesta momentul pentru Realizare? Iar răspunsul este categoric da. Da. De ce să mai cărăm asta câtuși de puțin? De ce să mai întindem asta câtuși de puțin? Există destui dintre voi care ajungeți deja la Realizare. Există destulă, ați putea spune, antigravitație la lucru acum, destui dintre voi care nu mai sunteți în expectativă; într-un fel, voi vă băgați în Realizare, iar eu doar s-ar putea să vin alături și să vă împing în ea, dacă trebuie.

De ce să mai așteptați câtuși de puțin? De ce să continuați să vă gândiți la asta? De ce să continuați să lucrați asupra lucrurilor? Unele dintre problemele, unele din chestiile ce staționează în calea voastră, noi, pur și simplu, le vom arunca în aer. Pur și simplu le vom arunca în aer. Și, trebuie să vă spun chiar acum, cel mai mare lucru ce stă în calea voastră sunteți voi (Adamus chicotește), sinele uman. Și ne vom distra aruncându-l în aer. Ne vom distra dându-l la o parte din drum. Este precum marii bolovani din drum, oprind/stăvilind petrecerea curgerii naturale. Pur și simplu vom arunca asta în aer. Omul va fi în regulă în proces. De fapt, omul, în secret, poate nu atât de secret, speră ca noi să aruncăm asta în aer. 

Și omul, într-un fel, strigă: “Oh! Nu poți arunca lucrurile în aer. Nu ar trebui să vorbești astfel, Adamus! Să arunci lucrurile în aer și pacea și iubirea și bucuria.” Ei, pur și simplu îi vom arunca în aer, iar omul va mulțumi atât de mult pentru asta, pentru că omul stă acolo privind acești bolovani din drum de mult timp, întrebându-se legat de bolovanii din drum: “De ce au ajuns bolovanii acolo? Ce încearcă bolovanii să-mi spună?” (râsete) “Poate dacă chem alți câțiva oameni cu bolovani putem vorbi cu toții despre bolovanii din drum” (mai multe chicoteli) și nu se rezolvă nimic. 

De fapt, a rămas atât de puțin acum, într-un fel este cumva înfricoșător și, într-un fel, cumva amuzant. Dar începând cu următoarea noastră Serie, pur și simplu o vom face. Noua viață, emergența, trecerea peste tot acel gunoi care lâncezește împrejur, acolo. Este timpul.

Știu… simțiți energiile de aici din sală, online, pentru un moment. Doar simțiți energiile.  

(pauză)

Când spun că vom intra în Seria Emergenței – “Oh, rahat! Oh, da! Oh, rahat! Oh, da! Oh, rahat!” (câteva chicoteli) “Suntem într-adevăr gata? Da, suntem. Nu cred” (mai multe chicoteli). Este un fel de conflict interesant, dacă vă retrageți și simțiți un moment. Și apoi, desigur, omul: “Ce se va întâmpla?” iar Maestrul: “Cui îi pasă?” (câteva chicoteli) Și Eu Sunt-ul spunând: “Hei, pășește în creația ta.” Asta este. Asta este. Nu contează ce se întâmplă. Emergența este acum într-adevăr despre a păși în creația voastră. Nu creația lui Dumnezeu. De fapt, Dumnezeu chiar nu creează. Nu, Dumnezeu nu creează. Asta este fals. Voi veți păși în creațiile voastre conștiente, așa că ce ar putea fi acolo de care să vă îngrijorați? Vreau să spun, sunt ale voastre cu înțelepciunea Maestrului, cu conștiința lui Eu Sunt. Asta este ceea ce vom face acum, emergența. 

Dacă este ceva de care ar trebui – nu să vă îngrijorați – ci, de care ar trebui să fiți conștienți, orice, pe măsură ce ajungem în Realizare, este că vă va despărți/separa de conștiința de masă, de alți oameni, mai mult decât oricând. Vă va face să vă simțiți mai diferiți decât oricând înainte, poate va fi mai dificil să gestionați unele din lucruri. Însă asta se calmează după puțin (timp) și descoperiți că vă aflați foarte mult într-un loc al, oh, Permiterii. Cauldre era pe cale de a spune “al păcii,” dar eu nu vreau să folosesc acel cuvânt. 

Veți fi într-așa un loc al Permiterii cu voi înșivă, cu omul, Maestrul, Eu Sunt-ul, încât foarte curând ceilalți oameni nu vă vor – nu vă vor deranja prea mult. Unii dintre voi ați devenit super-senzitivi la zgomote, la energia altor oameni, la a fi pur și simplu în orașe, la aer, la totul din jurul vostru, la energiile invizibile care sunt oriunde, fie că sunt de la un telefon mobil sau o stație TV sau doar zgomote. Ați devenit cu adevărat super-senzitivi la ele, însă asta se liniștește/se așează, deoarece ajungeți la profunda realizare – nu doar mentală, ci realmente realizați – “Acestea nu sunt ale mele. Nimic din acestea nu sunt ale mele.” Și puteți avea foarte multă acceptare, iar asta nu trebuie să vă frământe/chinuie. Nu trebuie să vă luptați cu acele energii și cu senzitivitatea voastră. Deodată, ele pur și simplu trec direct (prin voi) și este ca și cum: “Oh, sunt conștient că ele sunt acolo. Sunt conștient că energia altor oameni poate fi uneori îngrozitoare. Sunt conștient, dar acestea nu mai sunt ale mele. Nu sunt ale mele.” 

Apoi, realizați după aceea, știți voi, din când în când s-ar putea să vă lipsească să jucați în dramă, iar drama este cumva amuzantă uneori, ocazional. Ați putea realiza și să spuneți: “Chiar mi-e dor de o dramă bună,” ca și cum, dacă într-adevăr urmăriți ceea ce mâncați – ceea ce nu faceți, dar dacă urmăriți ceea ce mâncați – și este exact ca și cum: “Oh, doar o pizza. Au trecut două luni. Doar o pizza!” (câteva chicoteli) Ce este asta – nu înțeleg – oamenii de peste tot din lume jinduiesc după pizze și cartofi prăjiți? (mai multe chicoteli) Le plac. Dar deodată realizați: “Oh, pot să mănânc niște pizza. Pot să intru în dramă și să joc în ea puțin,” dar ca Maestru, realizând: “Doar joc în ea pur și simplu pentru amuzament și experiență, dar nu este a mea.” 

Așadar, dacă există ceva legat de emergența voastră, se va simți ca o distanță puțin mai mare față de ceilalți oameni, față de conștiința de masă pentru o vreme, iar asta e bine. Asta-i bine. Știți, de fapt a luat mult, mult timp ca să ajungeți acolo. Cu alte cuvinte, de fapt ați petrecut vieți, simțindu-vă ca niște străini/nepoftiți, vieți simțind că până și familia voastră biologică nu este realmente a voastră. Știți voi, cât de mulți dintre voi v-ați întrebat dacă erați adoptați? Cât de mulți v-ați dorit să fi fost adoptați? (câteva chicoteli) Însă au fost vieți în care ați simțit acea energie de ‘nepoftiți’ și, știți, una dintre cele mai mari provocări pe care a avut-o Tobias, atunci când a lucrat cu voi, a fost să vă facă să realizați să vă opriți din încercarea de a vă încadra/potrivi. Pur și simplu nu funcționează. Pur și simplu nu vă veți potrivi. Dar ați încercat oricum, printr-o mulțime de lucruri diferite. Oh, cât de multe căsătorii există acolo în care încercați să vă potriviți și să fiți normali? Și nu funcționează, iar acum cred că puteți accepta acel punct de vedere. Puteți să-i dați drumul. 

Așa că va exista puțin mai multă stângăcie în a fi în preajma altor oameni, a fi în preajma energiei conștiinței de masă, dar apoi asta realmente se calmează – realmente se calmează – și nu vorbim de 20 de ani pentru a se întâmpla. Într-o perioadă foarte scurtă de timp asta se liniștește și există așa un sentiment de acceptare pentru alții, fără să vă pară rău pentru ei. Așa un sentiment de umor, fără să le râdeți în față. Așa un sentiment de umor. Mai întâi, chiar inițial, unii dintre voi veți face: “Oh, pur și simplu vreau să iau această persoană s-o scutur și să-i spun: ‘Iată elementele de bază – permite și respiră.’ (câteva râsete) ‘Iată elementele de bază,’” iar apoi vă veți zâmbi vouă înșivă și veți realiza că nu va face niciun bine. Ei sunt în călătoria lor. Atunci când sunt pregătiți, dacă vor fi vreodată pregătiți, vor veni la voi sau la cineva ca voi și, oh, în cele mai rele, cele mai disperate momente, în întunericul cel mai întunecat, când totul se prăbușește în viața lor – știți cum este – acela este momentul când vor veni la voi și vor spune: “Ce este? Ce este? Am văzut această schimbare în viața ta, ce-ai făcut? A fost acolo vreo anumită apă sfântă pe care ai băut-o?” (Adamus chicotește) “Sau a fost vreun tip de muzică sacră?” Știți voi cam cum e. 

Și apoi vă opriți, respirați profund și realizați că într-adevăr este destul de simplu. Veți privi înapoi la propria voastră călătorie și într-adevăr este destul de simplă. Dar voi ați făcut-o complexă. Este într-adevăr cu totul minunată, însă voi v-ați uitat mereu la punctul slab/sensibil/vulnerabil al Realizării voastre sau al ajungerii la Realizare. 

Și e într-un fel amuzant deoarece este precum a lucra cu voi uneori, în special atunci când Tobias a lucrat cu voi. Oh! A fost precum a face skandenberg în fiecare zi. (n.tr.: skandenberg este o întrecere sportivă în care doi adversari își măsoară forța brațelor pe o suprafață plană/masă). Și abuzul pe care noi amândoi l-am primit, cuvintele urâte cu care am fost înjurați și mânia și intoleranța și… însă doar am respirat profund și am zâmbit, deoarece am știut că veți ajunge aici. Este o călătorie naturală. Am știut că veți ajunge în acest punct. Eu doar am continuat să repet lucruri din nou și din nou. Repet chestii pe care Tobias le-a spus de ani. Și repet: “Și și Permitere. Și și Permitere.” Acum, în sfârșit, se întâmplă. Suntem aici în Emergență.

Va fi interesant. Întâlnirile noastre, Shoud-urile noastre, când ne adunăm împreună ca acum, ele vor trebui să facă ceva răsuciri și întoarceri, pentru că nu va fi vorba doar de a lucra pentru a încerca să smulgem cu forța vechile voastre probleme din voi, ci va fi vorba despre, ei bine, de faptul că este un nou mod de a trăi, cum faceți asta, ce se întâmplă. Și încă vor exista reziduuri ale trecutului. Încă vor exista unele momente în care seducția, gravitația încearcă să vă tragă înapoi în acele moduri vechi. Știți, noi nu ne vom lupta cu ele. Doar le vom privi cu adâncă înțelepciune și umor.   

Înțelepciune și umor. Aș spune că înspre acolo ne cam îndreptăm în Seria Emergenței. Aceasta este o calitate pe care o are Kuthumi – înțelepciune și umor. Dacă vă puteți imagina pentru un moment viața voastră mergând înainte, înțelepciune și umor – și energia servindu-vă, însă înțelepciune și umor – ce mod extraordinar de a trăi. Să fii înțelept și haios în același timp. Cu totul uimitor.   

Așadar, toate acestea întâmplându-se, este uimitor. Pare atât de… uneori, unii dintre voi vă gândiți că asta se întâmplă atât de repede. Toate acestea întâmplându-se în timp ce planeta se schimbă. Știți, eu vorbesc despre unele schimbări planetare, alții vorbesc mai mult decât o fac eu, dar eu vorbesc despre schimbările planetare la nivelul conștiinței umane, la nivelul planetei, nivelul planetei verzi. Există o mulțime de oameni care încă neagă; ei sunt în negare. Nu Shaumbra în mod necesar, ci oamenii în general care sunt în negare legat de ceea ce se întâmplă. Ei nu vor ca aceste schimbări să se petreacă. Schimbările sunt de jur împrejur, ele se întâmplă în fiecare zi și se întâmplă din ce în ce mai repede. Atât de mulți oameni într-un fel se ascund în cochiliile lor, se ascund în casele lor, în locurile lor de muncă, în căile lor vechi. Ei nu vor ca lucrurile să se schimbe. Ei vor ca lucrurile să rămână așa cum erau – poate doar puțin mai lustruite, doar puțin mai drăguțe, dar la bază la fel – și va fi imposibil. Există foarte mulți care vor ignora toate schimbările din lume care au loc, schimbări care se petrec mai repede decât oricând, oricând, oricând înainte. 

Din când în când s-ar putea ca voi să aveți tendința de a nu dori schimbările din planetă, de a o menține cumva așa cum a fost. Nu va fi așa. Nu va fi rău și nu va fi bine. Doar este. Ea doar se schimbă.

Chestia e că voi ați trecut prin toate aceste schimbări. De fapt, voi realmente ați condus într-adevăr conștiința printr-o mulțime din aceste schimbări. Acum se întâmplă în lumea din jur și, destul de curând, oamenii chiar vor trebui să se trezească și să realizeze că lumea așa cum au știut-o ei, lumea în care ei și-au petrecut multe vieți experimentând-o, se schimbă repede. Nu doar cu plecarea Gaiei, însă cu tehnologia. Și, mai mult decât asta, prin conștiința din oameni. Asta este actualmente ceea ce schimbă lucrurile, conștiința din oameni. Ceea ce va schimba cu adevărat planeta sunt oamenii ca voi care aleg să rămână aici întrupați, realizați; nu mergând afară și predicând de pe lăzi pentru săpun*, nu mergând și încercând să convertească pe oricine, nu mergând cu bicicleta împrejur, bătând la uși, ci doar fiind în radianța/strălucirea lor. Asta-i tot, doar fiind în radianța lor. Asta este ceea ce cauzează mai multe schimbări. 

Știți, eu am vorbit despre asta cu mulți ani în urmă, la ceea ce voi numiți Saltul Cuantic. Am vorbit despre toate schimbările ce se petrec pe planetă în medicină, tehnologie, finanțe, industria prelucrătoare, energie, totul și, toate sunt datorită conștiinței. Nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost ca urmare a conștiinței, nu doar cu voi, ci cu mulți oameni de la un capăt la altul al planetei. 

Așadar, haideți să respirăm foarte profund cu asta. 

Intrăm în Seria Emergenței. Mi-ar plăcea un video introductiv cu adevărat frumos pentru asta, pe care să-l putem rula. Seria Emergenței, noi o facem. Noi o facem. 

Și ne-a luat o grămadă să curățăm casa, de asemenea. A trebuit să ne focalizăm. Cei care realmente, realmente, realmente urmau să-și permită Realizarea întrupată; a trebuit într-un fel să scăpăm de ceilalți, pentru că aceștia – ei bine, voi fi cu adevărat sincer – erau doar cei care se hrăneau din energie. Ei beneficiau pe nedrept tocmai de munca, de dedicarea pe care voi o înfăptuiți aici. Au încercat să se hrănească din energii și a trebuit să-i invităm să plece și au plecat. Așa că acum, următorii câțiva ani, voi, alți Shaumbra, eu, vom deveni foarte – focalizați nu este chiar cuvântul potrivit – noi vom intra exact în experiență. Va exista claritate legat de ceea ce facem în următorii câțiva ani. După aceea, fiți atenți (păzea). Va fi o situație total diferită pe aici. În următorii câțiva ani vom avea acest grup apropiat, strâns unit, cu multă claritate legat de ceea ce facem și ceea ce experimentăm. Bun.

Respirație profundă cu aceasta. 

Acum, Linda cu microfonul, te rog, pentru că, ei bine, este de făcut unul din lucrurile mele favorite. Este acel moment când trecem la Înțelepciunea Shaumbra. Linda cu microfonul, te rog. 

(Rulează video-ul cu Înțelepciunea Shaumbra și câteva chicoteli)

În regulă. Microfonul este deschis?

LINDA: Nu (mai multe chicoteli).

ADAMUS: Asta ar fi atât de jenant să înmânezi microfonul cuiva și acela să fie cât pe ce să-și împărtășească înțelepciunea și… (Adamus mimează cuvintele cu gura, în tăcere) Bun. Așadar... 

LINDA: De ce te uiți la mine?

ADAMUS: Pentru că tu ții microfonul.

LINDA: Eu, eu… aceea e placa de control.

ADAMUS: În regulă. Deci, întrebarea.

LINDA: Sunt doar în serviciu.

ADAMUS: La sfârșitul adunării noastre, luna trecută, am vorbit despre ceva. Am spus: “Voi știți ce se întâmplă. Există această energie, această dinamică. Știți, ajungem din ce în ce mai aproape de adevărata Realizare pură și, ce naiba? De ce lucrurile continuă cumva să se destrame? De ce pare ca și cum voi faceți doi pași înainte și cinci înapoi? Despre ce e vorba?” Am spus: “Ei bine, vă testați pe voi înșivă.”

Nu Spiritul face asta. Nu e ceva care să o facă. Voi vă testați pe voi înșivă și, acest fenomen nenatural, s-a petrecut cumva natural cu toți Maeștrii Ascensionați. Treceți printr-o perioadă în care realmente vă testați pe voi înșivă și nici măcar nu sunteți conștienți de asta, însă vă testați. Sunteți atât de aproape de această Realizare, aproape o puteți gusta. Ați avut licăriri/străfulgerări ale ei. Ați avut o experiență sau poate mai multe experiențe. Ați avut o mulțime de momente de “aha” și pur și simplu știți, pur și simplu știți că este acolo. Aproape că o puteți mirosi. Aproape o puteți simți. Este atât de reală încât realmente vine în visele voastre. Iar ceea ce se întâmplă chiar acum în visele voastre este înțelepciunea Maestrului care vine înăuntru și înțelepțește o mulțime de lucruri care au fost menținute cumva adânc în interior. Așa că vine chiar și în starea voastră de vis și curăță o mulțime de gunoaie. Iar eu știu că visele sunt puțin inconfortabile în aceste zile și ele par să continue și să continue pentru că voi v-ați agățat de acele probleme pentru totdeauna. Însă testându-vă pe voi înșivă. Într-un fel, este ceva ce au făcut toți Maeștrii Ascensionați, înainte de Realizarea lor. Când și-au dat seama că Realizarea aproape este aici, realizarea Realizării face ca cineva să se testeze pe sine însuși. 

Așa că luna trecută am spus: “Mă retrag. Iau o pauză.” De cele mai multe ori sunt în jurul vostru, al tuturor – de cele mai multe ori. Avem sporovăieli lungi uneori și, știu că din când în când mă înjurați, dar este în regulă. De aceea sunt aici. Însă am plecat, astfel încât voi să aveți de-a face cu voi înșivă și cu testele voastre. 

Deci întrebarea – și am astăzi un număr de întrebări pentru Înțelepciunea Shaumbra – întrebarea este cum v-ați testat pe voi înșivă? Ce ați făcut în viața voastră pentru a vă testa pe voi înșivă? Linda, te rog. 

LINDA: Îîhh! Ia-ți mâinile de pe degetele de la picioare. Îîîhh! (câteva chicoteli)

ADAMUS: În regulă. Ne trebuie – cum numiți asta – niște șervețele antiseptice pentru Linda și microfonul, te rog, da. 

STEPHAN: Prea târziu. 

ADAMUS: Te rog nu-ți scobi degetele înainte să ți se înmâneze microfonul (râsete).

STEPHAN: Acum este al meu. 

ADAMUS: (chicotind) Da. 

STEPHAN: Cum m-am...

ADAMUS: Cum te-ai testat pe tine însuți?

STEPHAN: Nu sunt conștient că m-am testat luna trecută. 

ADAMUS: În regulă. Nu trebuie să te testezi pe tine însuți, dar hai doar să jucăm un joc aici. 

STEPHAN: Sigur. 

ADAMUS: Îl numesc Actul Conștiinței. Cum ar fi dacă te-ai testat pe tine însuți, ce ai fi făcut? Doar jucăm un joc. 

STEPHAN: Bine. 

ADAMUS: Ce-ai fi făcut? 

STEPHAN: Ei bine, este ca și cum, știi, dacă e vorba de ceva nou, un nou software (program de calculator) sau indiferent, vrei să te asiguri că funcționează bine. 

ADAMUS: Sigur. 

STEPHAN: Deci faci tot felul de teste pentru a găsi incertitudinile/dubiile și chestiile. 

ADAMUS: Sigur, faci testele asupra programului. Dar ce spui de viața ta? Faci teste, precum testele pentru software, asupra vieții tale? 

STEPHAN: Ei bine, într-un fel, pot să-mi imaginez, știi tu, este ca și cum vrei să faci – vrei să scapi de incertitudini.

ADAMUS: Uh huh. Uh huh. Corect, bine. Deci cum ai testat asta – pe tine însuți?

STEPHAN: (făcând pauză) Ei bine, asta e o întrebare bună (ei chicotesc).

LINDA: Ohh! Asta este...

ADAMUS: Salut! Da, este o întrebare bună.

STEPHAN: Este o întrebare bună. 

ADAMUS: Este, știi tu, răspunsul poate fi întotdeauna: “Încă trebuie să ajung la realizarea răspunsului.” (râsete)

STEPHAN: Exact.

ADAMUS: Însemnând: “Nu știu,” dar cel puțin nu ai spus acele cuvinte. Așadar, a te testa pe tine însuți. Doar prefă-te, pentru un moment.

STEPHAN: Deci dacă m-aș fi testat pe mine. 

ADAMUS: Da, da. Cam cum ar fi asta?

STEPHAN: Cum aș face asta?

ADAMUS: Da. Mm hmm. Și faci asta chiar acum, că veni vorba. 

STEPHAN: Bine. 

ADAMUS: Da. 

STEPHAN: Adică, știi tu, cred, știi, chestia despre ce să testez?  

ADAMUS: Da.

STEPHAN: Și apoi realizezi că este nefolositoare oricum.  

ADAMUS: Da, da. 

STEPHAN: Este ca și cum...

ADAMUS: Voi fi cu adevărat sincer, pentru că altfel asta ar continua la nesfârșit, deoarece...

STEPHAN: Știu.

ADAMUS: … acesta este testul tău pentru tine însuți. Lipsa clarității: “Nu sunt sigur încotro mă voi îndrepta, ce voi face. Nu voi face niciun angajament. Nu voi face – nu vreau să…” Lipsă de claritate. Așadar, tu te testezi pe tine în mod constant fiind neclar. 

STEPHAN: Mm hmm.

ADAMUS: Nu, pur și simplu la fel cum ai făcut la microfon, chiar acum. Și...

STEPHAN: Sunt clar. Da. (ei chicotesc)

ADAMUS: Ei bine, ești clar că ești neclar. Cu alte cuvinte, este un test grozav pentru sinele cuiva. Și nu mă iau de tine, dar mă iau, pentru că dacă stai în aceste scaune, mă voi lua. Nu și, nu e nimic de care să te simți vinovat. Este ca și cum, știi, testul este a rămâne neclar.   

STEPHAN: Da. 

ADAMUS: Da. “Pot continua să rămân neclar?” Iar apoi, te trezești într-o dimineață și spui: “Pur și simplu mi-aș fi dorit să am răspunsurile. Îmi doresc ca asta să vină. Îmi doresc ca și cunoașterea să fi fost acolo. Îmi doresc ca într-adevăr să fi avut viziunea tuturor acestor lucruri. Ehh, mă voi întoarce la a fi neclar.” Acesta este un fel de test. Într-un fel este aproape un test invers. 

STEPHAN: Corect. Vreau să spun, acele situații se întâmplă iar apoi, deodată claritatea este acolo. Este cumva, știi tu, durează câteva zile...

ADAMUS: Apoi de ce te întorci la neclaritate?

STEPHAN: Neclaritate. 

ADAMUS: Da. De ce te întorci acolo? Nu trebuie s-o faci. 

STEPHAN: Ei bine, este doar, știi tu, face parte doar din a fi om, cred. 

ADAMUS: Nu, nu face. 

LINDA: Hmmm.

ADAMUS: Nu, nu este. Hm-hm. Nu. Este o parte, poate, a experienței tale omenești.

STEPHAN: Corect.

ADAMUS: Însă nu există nimic în carte. M-am uitat în cartea despre a fi o ființă umană. Nu scrie că trebuie să fii neclar.

STEPHAN: Dar din trecut, știi tu, există acele rămășițe.

ADAMUS: Așadar, este un mare test pentru sinele cuiva să meargă înapoi în neclaritate.

STEPHAN: Exact.

ADAMUS: Și să vezi dacă poți limpezi neclaritatea și să devii clar.

STEPHAN: Și să fii mândru.

ADAMUS: Da. Și asta nu este o critică, este o observație și mulți dintre voi faceți asta. Ceva de genul: ”Doar voi fi neclar pentru o vreme.” Este cumva un gen ciudat de test. Vrei să fii clar?

STEPHAN: Da.

ADAMUS: Bun. Asta a fost clar. Bun. Bun. Așa că încetează să te testezi pe tine însuți cu lipsa de claritate.

STEPHAN: În regulă.

ADAMUS: Dap. Asta este.

STEPHAN: Ușor.

ADAMUS: ”Ușor” spun ei (ei chicotesc).

STEPHAN: Mulțumesc.

ADAMUS: Mulțumesc. În cel fel te testezi pe tine însuți? Cum te-ai testat pe tine însuți? (râsete în timp ce Linda șterge microfonul)

STEPHAN: M-am spălat pe picioare. Sunt curate! Picioarele mele sunt curate!

ADAMUS: Sau să-ți scobești nasul! (mai multe râsete)

LINDA: Buf! (pretinzând că o lovește pe Alice în cap)

ADAMUS: Linda, tu… (Linda icnește în timp ce Alice face ceva sugestiv cu microfonul) Linda, s-ar putea să vrei să-ți aduci acele mănuși...

LINDA: O să iau… da, da!

ADAMUS: Mănuși de cauciuc, cu tine.

LINDA: Am nevoie de o mănușă de cauciuc.

ADAMUS: Da, da, da.

LINDA: Asta a mers mult prea departe. (Alice face altceva) Oh! (râsete) O să...

ADAMUS: Hei, suntem cu toții o familie! (Adamus chicotește)

LINDA: Bleh!

ADAMUS: Suntem toți o familie! Așadar, cum o testezi tu pe Linda? Vreau să spun, cum testezi tu? (mai multe râsete) Cum te testezi pe tine însăți?

ALICE: Da, m-am gândit la asta în timp ce vorbea Stephan. Ca să încep, aș fi spus același lucru, că nu cred că m-am testat pe mine însămi.

ADAMUS: Chiar?

ALICE: Dar așteaptă.

ADAMUS: Da, da, da.

ALICE: Stai. Așteaptă că vine. În ultima lună, probabil din cauza Keahak-ului și a ceea ce am făcut aici, am avut o mulțime de senzații ale realizării.

ADAMUS: Da, da.

ALICE: Și apoi au fost momente când nu am mai simțit asta, iar în acele momente în care nu am mai simțit, aș spune ”Cum vine asta?” Deci este, oh, de ce nu pot rămâne în asta? Și apoi primesc răspunsul de la mine însămi. Este așa, deoarece când se petrece este încă foarte intens, pentru corp, corpul omenesc.

ADAMUS: Corect.

ALICE: Și deci, dacă mă testez pe mine însămi, este aproape ca și cum testez întrarea în Realizare și spun: ”Ooh! Ahh! Ei bine, asta-i intens. Off! Vino înapoi.”

ADAMUS: Da.

ALICE: Așa că, pentru mine… Nu știu dacă asta are sens.

ADAMUS: Desigur. Este aproape ca a pune degetul piciorului în apă înainte să intri cu tot corpul înăuntru.

ALICE: Mm hmm.

ADAMUS: Cea mai mare teamă pe care o ai, de asemenea mulți alți Shaumbra o au – corpul biologic. ”Ce îi va face asta corpului meu?”

ALICE: Corect. Categoric.

ADAMUS: Știi, ești bună cu mintea ta, cu echilibrul minții tale.

ALICE: Mm hmm. Mm hmm.

ADAMUS: Dar: ”La naiba, mă va omorî?”

ALICE: Mm hmm.

ADAMUS: Știi tu, atac de cord? Boală? Ceva de genul ăsta. Tu ai fost într-o profesie medicală și înțelegi sensibilitățile corpului, așa că este de fapt înfricoșător cumva. Ar fi fost mai bine pentru tine să nu cunoști toate acele chestii medicale, știi tu.

ALICE: Da, nu glumesc (ea chicotește).

ADAMUS: Dar asta este o mare – tu te testezi pe tine însăți: ”O să-mi dau puțină conștiență, apoi mă voi retrage. Încă sunt în viață?”

ALICE: Da.

ADAMUS: ”Am făcut o boală.”

ALICE: Categoric.

ADAMUS: Deci, da.

ALICE: Categoric. Exact.

ADAMUS: Dar hai doar să spunem… corpul tău primește multe lovituri pentru toate astea, însă, de fapt, primește mai multe lovituri de fiecare dată când te oprești, pornești, oprești, pornești.

ALICE: Hm.

ADAMUS: Ce-ar fi dacă doar te-ai fi lăsat în asta? Fără testare. Și ce-ar fi dacă, în cel mai rău caz, corpul tău cedează?

ALICE: Dap. Da. Le spun asta copiilor mei: „Care-i cel mai rău lucru care se poate întâmpla? Vei muri. Vii înapoi, o faci din nou.” 

ADAMUS: Nu, nu. Nu e nevoie să vii înapoi.

ALICE: Nu vreau să vin înapoi (ea chicotește). Da.

ADAMUS: Dar această frică de moarte este imensă și, ei bine, ăsta este tot un test într-un fel, dar asta este o altă poveste. Însă frica de moarte, dacă mergi dincolo de asta… mori acum. Treci peste asta, noi am făcut-o în unele din întâlnirile noastre. Dă moartea la o parte din cale. Într-un fel, vei trece oricum prin moarte.

ALICE: Mm hmm.

ADAMUS: Vreau să spun, o să intri în ea, fie că îți place sau nu. Dar hai să începem să aducem cu adevărat înăuntru noua biologie. Tu ai așa o deprindere a înțelegerii biologiei la un nivel energetic, nu doar medical. Însă ai fi perfectă pentru felul cum să înțelegi într-adevăr dinamica acestui lucru, ceea ce a fost numită intrarea corpului de lumină. Și doar fă-o. Fii exemplul.

ALICE: Da. Da. Da, da.

ADAMUS: Cu înțelegerea ta pentru medicină și energie, fii acel exemplu. Adu-l înăuntru și oprește-te din a testa.

ALICE: Ai înțeles.

ADAMUS: Da. Bun.

ALICE: Mm hmm.

ADAMUS: Mulțumesc. Mulțumesc. Ooh! Aștept cu nerăbdare asta. Dap. Aveai nevoie doar de permisiune. Asta este. Aveai nevoie doar de: ”Este în regulă să faci asta. Doar fă-o (orice ar fi).” Da. Încă vreo doi. Cum te-ai testat pe tine însuți?

ANDY: Ah, testul, da.

ADAMUS: Testul.

ANDY: Într-adevăr, mai mult doar m-am îndoit de mine. Știi tu, cu ani în urmă...

ADAMUS: Ei bine, asta nu e un test.

ANDY: Da, ei bine, cu ani în urmă m-am gândit: ”Știi, trebuie să scap de toate fricile mele.”

ADAMUS: Exact.

ANDY: Știi, tot timpul: ”Nu-mi este frică de nimic” și apoi vii tu și îmi apeși butoanele (Adamus chicotește) și pleci… Cred că îmi este frică de mine însumi. Cred că mi-e frică de a avea succes. 

ADAMUS: Corect. De ce?

ANDY: Pare să...

ADAMUS: Așadar tu faci lucrul nostim unde, știi tu, ai un mic succes și apoi – boom! – totul – șiufff! –  dispare?

ANDY: Da. Am imagini din vieți trecute care nu au fost chiar plăcute sau un succes.

ADAMUS: Ai mulți bani în contul tău bancar?

ANDY: În prezent am strâns ceva, da.

ADAMUS: Vreau să spun mulți.

ANDY: Ohh, nu mulți, nu.

ADAMUS: Ceva de genul, hm, șase cifre?

ANDY: Eh, poate (râsete).

ADAMUS: Șapte era unde mergeam/băteam.

ANDY: Eh, ei bine, da, da. Probabil...

ADAMUS: În regulă.

ANDY: … am strâns ceva bani. Da.

ADAMUS: Dar referitor la punctul meu de vedere despre asta.

ANDY: Da.

ADAMUS: De asta îți este teamă de succes, așa că îți permiți ție să ai ceva...

ANDY: Da.

ADAMUS: … în, ceea ce eu aș numi, confort relativ, dar nu chiar mare. Și asta nu se aplică doar la bani. Folosesc asta doar ca un exemplu, dar...

ANDY: Da, chiar la tot, pentru că...

ADAMUS: … la relații?

ANDY: Devii o țintă atunci când ai mult succes: ”Oh! Ei bine, știi tu, acest tip are bani. Hai să obținem bani de la el. Acest tip are o afacere mare, poate pot obține o slujbă de la el.” Este precum...

ADAMUS: Aceștia sunt doar cei de care auzi.

ANDY: Da.

ADAMUS: Există muți oameni acolo afară cu o mulțime de bani de care nu auzi, pentru că ei nu sunt… Eram pe punctul de a spune ”idioți” (Linda icnește)

ANDY: Spune-o. Este în regulă.

ADAMUS: Dar o s-o spun. Ei nu semnalizează asta împrejur. Să știi, există mulți oameni înstăriți pe planetă care sunt oameni foarte tăcuți. Ei nu trag un semnal luminos din punct de vedere energetic ca să știe toată lumea. Ei permit abundența în viața lor și nu trebuie să facă un spectacol din asta. Tu afli doar de cei care sunt vizați pentru că ei vor să fie astfel, altfel ei nu ar pune semnalul roșu și artificiile acolo, afară, ca toată lumea să vină după ei. 

ANDY: Îmi place asta. Mulțumesc.

ADAMUS: Pentru ce?

ANDY: Pentru informație.

ADAMUS: Oh, bine, bine.

ANDY: Este o gândire diferită.

ADAMUS: Așadar, tu te testezi pe tine însuți cu, oh, ai putea spune că este puterea ta, succesul tău, felul tău de a fi o persoană și, cumva se întâmplă iar și iar. Văd ceva lucruri legate de relații, de-a lungul acelei linii.

ANDY: Da. Oh, da. Da.

ADAMUS: Da. Oh, da! (Adamus chicotește)

ANDY: Da, da, da.

ADAMUS: Exact. Da.

ANDY: Câteva chestiuni suculente/interesante (câțiva chicotesc).

ADAMUS: Da, da. Așadar, de ce, Andy, de ce te testezi pe tine însuți în felul ăsta?

ANDY: (făcând o pauză) Cred că ar putea fi frica de sine.

ADAMUS: Bine.

ANDY: Frică de a avea succes.

ADAMUS: Da. Dar Realizarea nu este, nu este asta o formă de, bănuiesc ai spune tu, de succes? Știi, ceva la care lucrezi de o vreme? Cum vei intra în Realizare dacă ai o teamă de tine având succes?

ANDY: Așadar, mi-ar plăcea să scap de acea frică.

ADAMUS: Da, în regulă. De ce nu ai făcut-o (deja)? (câteva chicoteli)

ANDY: Poate că trebuie să văd din nou acel video ”Oprește-te” (câteva râsete).

ADAMUS: Asta ar fi una bună.

ANDY: Da, da. Asta a fost bună. Îmi place asta. 

ADAMUS: Dar, nu, iar răspunsul este într-adevăr clar: pentru că încă îți place. Altminteri nu ai face-o. Asta este una dintre acele simple, știi tu, genul de ”umor și înțelepciune combinate.” Dacă faci ceva ce nu-ți place, asta este probabil pentru că încă îți place. Încă mai dobândești ceva din asta. Încă mai extragi ceva din ea. Așadar, mergi acolo – ce mai obții încă din asta? – și apoi termină cu ea.

ANDY: Da. Da. Poate confortul de, eh – cum este vechea zicală? – mai bine (cu) dracul pe care-l cunoști.

ADAMUS: Exact. Exact. Da. Și nu este vorba despre bani sau succes sau orice, ci este despre Realizare și spunând că dacă îți este frică de tine însuți, dacă te îndoiești de tine însuți, atunci o să aplici același lucru Realizării.  

Retrage-te cu mult înapoi, privește la tiparele energetice din viața ta – relații, bani – și tu te-ai luptat cu banii în trecut, iar apoi, a devenit cumva mai ușor. Relațiile, banii și corpul tău, biologia ta, care nu este așa o mare problemă. Dar uită-te la asta și acum poți extrapola și spune: ”Asta este de fapt ceea ce voi face în emergența mea. O voi testa. Voi avea câteva drumuri într-acolo, iar apoi voi tăbărî pe mine și voi continua să am de lucrat la asta.”

ANDY: Nu îmi place ideea asta.

ADAMUS: Bun.

ANDY: Dar asta este probabil ceea ce fac, uh?

ADAMUS: Probabil. Poate. Nu știu. Dar chestiunea din ultimul Shoud a fost că este un lucru foarte obișnuit ca atunci când ajungi în acest punct de intrare în emergență, în Realizare, să continui să te testezi. Și asta este ceea ce îi reține pe atât de mulți oameni – teste și teste și teste – ”Sunt eu vrednic? Sunt pregătit?” Și există de asemenea un fel de chestie, multora le place să se gândească la asta, dar de fapt, nu să o facă. Știi, uneori visul este mai mare decât realitatea. Știi tu, uneori oamenii vor mai degrabă să continue să viseze la iluminare și să vorbească despre ea și să meargă la cursuri și tot restul acestora, decât doar să o facă. Și asta este ceea ce vreau să punctez aici. Da.

ANDY: Mulțumesc. Da. Cred că am devenit confortabil în nefericirea mea.

ADAMUS: Da. Da. Bun. Până când am subliniat-o și acum, după asta, devine chiar jalnică (ei chicotesc).

ANDY: Se ameliorează acum, da! Mulțumesc.

ADAMUS: Mulțumesc. Vom avea încă doi.

LINDA: Bine.

ADAMUS: Doi în plus. Cum te testezi? Ooh-ooh (Adamus chicotește).

SHAUMBRA 1 (femeie): Oh, doamne! (câteva chicoteli)

ADAMUS: Cea mai rea frică posibilă (mai multe chicoteli), să ți se înmâneze microfonul la un Shoud.

SHAUMBRA 1: Exact!

ADAMUS: Te-ar deranja, de asemenea, să te ridici?

SHAUMBRA 1: Oh, doamne.

ADAMUS: Da. Aș fi putut să te aduc sus pe scenă, dar o vom menține așa. Cum te testezi pe tine însăți?

SHAUMBRA 1: Hmm. Nu știu, Kelly, cum mă testez pe mine însămi? (ea chicotește) Nu știu, este doar… (Linda suspină și publicul spune ”Ohhh!”)

LINDA: Oooh! Acesta este răspunsul tip toaletă. (cineva strigă ”Oh, nu!”) Ohhh!

ADAMUS: Poți folosi această oportunitate să mergi la toaletă.

SHAUMBRA 1: Aia, ai, ai, ai. În regulă.

EDITH: Foarte rău.

LINDA: Mai dă-i o altă șansă.

ADAMUS: Înmânează-l oricui nu-ți place. Înmânează-l oricui (Adamus chicotește).

LINDA: Chiar în față. Chiar în față (cineva spune ”Doar spală-te pe mâini”).

SHAUMBRA 1: Nu o cunosc.

ALAYA: Pe mine?

SHAUMBRA 1: Da. (mai multe chicoteli). Oh, doamne. Știu mai bine, de altfel (câteva chicoteli).

ADAMUS: Două minute e în regulă. Ar vrea cineva să tragă – și trebuie să fie baia băieților (multe râsete).

LINDA: Ohhh! Nu poți s-o faci să meargă în toaleta băieților!

ADAMUS: Două minute este în regulă, dacă cineva ar vrea s-o scoată afară după două minute. Deci, bun. Acum ai primit microfonul. Așadar, testarea. Cum te-ai testat pe tine însăți?

ALAYA: Mă testez pe mine cu banii.

ADAMUS: Cu banii.

ALAYA: În genul: ”Ei bine, pot să-mi permit asta? Sau nu mi-o pot permite?”

ADAMUS: Oh!

ALAYA: ”Ar trebui să plătesc pentru asta?” Mă joc puțin cu asta. 

ADAMUS: Într-adevăr? Oamenii încă fac asta? Se îngrijorează dacă au banii?

ALAYA: Mm hmm.

ADAMUS: Uau! Uau, uau. În regulă. Da. Deci, dă-mi un exemplu de ceva ce ai făcut recent, când încercai să decizi dacă ar trebui să cumperi o mașină nouă, cu adevărat drăguță sau nu.

ALAYA: De fapt, să cumpăr o locuință.

ADAMUS: Să cumperi o locuință, în regulă.

ALAYA: Mm hmm.

ADAMUS: Da.

ALAYA: Să achiziționez o casă.

ADAMUS: Minunat.

ALAYA: Dacă ar trebui să...

ADAMUS: Ai făcut-o?

ALAYA: Nu am făcut-o încă.

ADAMUS: De ce?

ALAYA: Simt că am nevoie să fiu cumva în aer acum, cumva mai mult fluidă, nu foarte solidă (Adamus chicotește) Vreau să fiu… (râsete)

ADAMUS: Makyo! Hm!

ALAYA: … disponibilă.

ADAMUS: Cum?!! Ce?!

ALAYA: Doar disponibilă, știi tu. Mai...

ADAMUS: În regulă. În ordine.

ALAYA: Nu prea solidă.

ADAMUS: O voi numi: ”Asta este viața ta de rahat” (ea chicotește). Cât timp ți-ai dorit o casă? Cât timp ai fost fără casă?

ALAYA: Nu sunt fără casă.

ADAMUS: Cât timp ai fost fără casă?

ALAYA: Probabil circa șase luni.

ADAMUS: În regulă.

ALAYA: Mm hmm.

ADAMUS: Cât timp ți-ai dorit o casă?

ALAYA: A mea proprie?

ADAMUS: Da.

ALAYA: Încă de când am avut o casă mică în curtea din spatele grădinii, pe când eram fetiță (chicotește).

ADAMUS: În regulă, (înapoi) la subiectul meu.

ALAYA: Îmi place o casă.

ADAMUS: Iar acum îmi spui că în prezent vrei să rămâi fluidă.

ALAYA: Ei bine...

ADAMUS: Și doar fi gata pentru orice.

ALAYA: Mm hmm.

ADAMUS: Ai energia casei scrisă peste tot pe tine (ea chicotește). Nu, o ai. Știi, unii oameni sunt nomazi. Tu ești o persoană de casă. Este ancora ta. Este locul tău. Este sanctuarul tău. Și te-ai reținut toată viața de la a avea o casă sigură.

ALAYA: Mm.

ADAMUS: Toată afurisita ta de viață.

ALAYA: O să mă faci să plâng (ea chicotește).

ADAMUS: Când ai crescut, când ai fost fără adăpost, și acum când, evident, ai o casă în care să trăiești, dar nu este a ta. O casă în care să te simți în siguranță și care este a ta, pe care o poți avea – și poți pleca să călătorești, poți face orice vrei să faci – dar o casă sigură. Privesc în inima ta, (casa) este atât de prezentă, și tu acum îmi vorbești despre această mizerie de test: “Vreau să rămân fluidă” ? Nu, îh-îh. Nu, nu, nu, nu.

ALAYA: Disponibilă? (ea chicotește)

ADAMUS: Disponibilă. Cel mai bun loc pentru a fi disponibilă este în propria ta casă. Doar… nu am de gând să-ți spun să o faci sau nu, dar...

ALAYA: E înfricoșător. E înfricoșător.

ADAMUS: De ce?!

ALAYA: Eu, eu – îhh – eu… nu urmează să fie timpul pentru toaletă, în ceea ce mă privește (ei râd).

ADAMUS: Nu, nu, nu, nu! Câte unul pe rând. Oricum, câte cabine sunt acolo? (râsete)

ALAYA: Ea deja a folosit toaleta bărbaților!

ADAMUS: Nu, este timpul pentru casă.

ALAYA: Oh, este timpul pentru casă.

ADAMUS: Este momentul pentru casă. Oprește-te din a te mai testa.

ALAYA: În regulă.

ADAMUS: Ia casa. Vei avea un loc în care să fii sigură în interiorul tău. Ei, voi vorbi despre case într-o clipă.

ALAYA: Acasă. Acasă e atât de bine.

ADAMUS: Acasă. Da, acasă este bine.

ALAYA: Îmi place acasă. Da.

ADAMUS: Așadar, ce are asta de-a face cu libertatea?

ALAYA: Înseamnă doar că nu trebuie să trec prin...

ADAMUS: Te testezi. Este același lucru...

ALAYA: Tu m-ai întrebat! (ea râde)

ADAMUS: Poți extrapola același lucru. Ascultă aici, cu atenție. Poți… oh, ai terminat? (către Shaumbra 1 care se întoarce de la toaletă)

SHAUMBRA 1: Oh, da.

ADAMUS: Nu am auzit să fi tras apa (câteva chicoteli), dar e în regulă.

Ascultă, poți extrapola același lucru: ”Mă gândesc să cumpăr o casă, dar, chiar acum, vreau să rămân fluidă. Vreau să fiu deschisă către oportunități sau orice ar fi.” Faci același afurisit de lucru cu iluminarea ta: ”Ei bine, nu vreau să-mi iau niciun angajament față de mine, față de Spirit, față de viață, față de nimic. Doar…” ești fricoasă (câteva chicoteli). Nu, tu ești. O folosești ca și scuză, și este, absolut, sută la sută, makyo. E rahat!

ALAYA: În regulă.

ADAMUS: Așa, însă vedem jocul casei aici și poți, tu spui: “În regulă”, dar când începi să faci același lucru acum cu Realizarea proprie – “Ei bine, poate că nu e chiar momentul”, sau: “O să aștept să văd dacă mai am altceva de făcut”, sau: “Doar voi rămâne deschisă și voi vedea ce zice Maestrul” – asta e rahat.

ALAYA: În regulă

ADAMUS: În regulă.

ALAYA: În regulă.

ADAMUS: Așadar, cumpără casa.

ALAYA: Și să fiu iluminată.

ADAMUS: Cumpără casa și fii iluminată. Îmi place asta. Da.

ALAYA: O casă iluminată.

ADAMUS: Da! Da!

ALAYA: În regulă. Schimbă-ți scaunul! (râsete, căci Alaya privește spre Edith, care se strâmbă, și Adamus îi trimite în zbor un sărut).

În regulă, încă unul și apoi vom avea o altă întrebare. Va fi o zi mizerabilă, interminabilă. Încă unul. Cum te-ai testat în ultimul timp? Oh! Sper că aparatul de filmat e foarte bun la a prinde privirea de pe fețele lor atunci când primesc microfonul. Cum te-ai testat singură?

SUE: Ei bine, în ultimele câteva luni, am avut de-a face cu o mânie incredibilă.

ADAMUS: Da, da. Oh, bun.

SUE: Și am proiectat-o în afară.

ADAMUS: Da.

SUE: Nu cred că atât de mult în interior, pentru că am aplicat cu adevărat: “Oprește-te!”

ADAMUS: Corect, corect. Așadar, ai dat cu piciorul în câini sau chestii de genul ăsta?

SUE: Nu. Am urlat la șoferi și...

ADAMUS: Te pot auzi? (ea dă din cap că da) Oh, pot! (râsete) Da. Folosești ceva semne cu mâna?

SUE: Ei, nu.

ADAMUS: Nu, nu. Doar țipi la ei.

SUE: Da, am o voce destul de bună.

ADAMUS: Ce le strigi? Nu am fost niciodată într-o mașină. Am călărit o mulțime de cai, dar nu am fost niciodată într-o mașină. Cum ar arăta asta?

SUE: Ei bine, este fie: “Retrage-te, cretinule.”

ADAMUS: Da.

SUE: Da. Sau...

ADAMUS: Cum te pot ei auzi dacă geamurile sunt...

SUE: Ei bine, geamurile sunt deschise.

ADAMUS: Oh, aha (ea chicotește). Deci, cum ai face-o? Să spunem că eu sunt în cealaltă mașină și tocmai ce-ți tai calea și cum ai face-o?

SUE: Ei bine, când îi văd în oglinda retrovizoare, spun ceva de genul: “Retrage-te, tâmpitule!”

ADAMUS: Întorci capul după el?

SUE: Da (ea râde înfundat).

ADAMUS: Oh, o faci.

SUE: Ei bine, nu, Privesc în oglinda retrovizoare.

ADAMUS: Oh, corect, corect. În regulă.

SUE: Așa încât energia este direcționată...

ADAMUS: Doar vreau să te aud ca și când s-ar întâmpla chiar acum. Așadar, tocmai ți-am tăiat calea sau ceva și am oprit în spatele tău, poate prea aproape, și apoi ce?

SUE: Oprește-te, idiotule!

ADAMUS: Ooh, Doamne! În regulă, bine. Bine (unii râd). Așadar, probleme de mânie.

SUE: Corect.

ADAMUS: Cum sunt astea un test pentru tine? Cred că ar fi un test pentru ceilalți oameni.

SUE: Ei bine, am avut această realizare alaltăieri. Mă opresc pe mine de la a fi cu mine. Știi, încă proiectez în afară, când era aici. 

ADAMUS: Mm hmm.

SUE: Nu că furia are nevoie să fie aici, dar am nevoie să fiu în claritate.

ADAMUS: Pentru cât timp, în această viață, ai suprimat mânia?

SUE: Oh, doamne! De la naștere.

ADAMUS: Da. Adică, mult. Multă suprimare.

SUE: Corect.

ADAMUS: Și afectează corpul, după cum știi.

SUE: Corect.

ADAMUS: Asta nu-i așa de bine.

SUE: Corect.

ADAMUS: Deci, nu aș considera asta un test, știi, doar să strigi în exterior. Vreau să spun, chiar nu ieși din mașină cu o bâtă de baseball, nu-i așa?

SUE: (chicotind) Nu.

ADAMUS: În regulă. Așadar, puțin țipat. Și știi ceva? Atât de mulți dintre voi începeți să învățați cu adevărat cum să mergeți parțial invizibili. Cu alte cuvinte, puteți, știți voi, înjura: “Oprește-te…”

SUE: Tâmpitule.

ADAMUS: “… tâmpitule,” o spuneți cu voce tare, ei nu sunt conștienți de asta. Ei nu vă văd. Nu vă aud. Vă simțiți bine că îi dați drumul să iasă, dar asta e – batem câmpii, aici – nu, nu așa te testezi cu adevărat. Cum te testezi, cu adevărat?

SUE: Ei bine, celălalt “aha” care a venit a fost despre iubirea de sine, și am avut acest moment și am simțit această incredibilă, profundă iubire pentru mine.

ADAMUS: Da.

SUE: Și mi-am atins fața.

ADAMUS: Bun.

SUE: Și… da.

ADAMUS: Te testezi prin a lua ceva de acest gen și a-l împinge sus în minte și să vezi dacă poți apoi să îl mentalizezi, să îl faci un concept mental. Ai cumva un mod interesant de a umple lucrurile în mintea ta, și iei chiar și unele din cele mai mărețe “aha-uri” pe care le-ai avut și încerci să le așezi într-un fel de fișiere mentale, mai degrabă decât să le lași să fie un sentiment liber și deschis. Și te testezi pe tine, într-un fel, prin a spune: “Sunt destul de deșteaptă pentru a face toate astea?” Cumva e un fel de chestiune în substrat, în viața ta: “Sunt destul de deșteaptă?”

SUE: Ei bine, și de asemenea, aș spune, să mă deschid către simțuri, să permit simțurile.

ADAMUS: Exact. Ei bine, asta se întâmplă când te duci în mental. Când iei un sentiment frumos – un sentiment natural, un sentiment interior brut/curat, este cu adevărat chiar ca o realizare – și îl simți și apoi omul trebuie să intre și să-l pună repede în acel fișier mental. Și ăsta e un fel de a te testa, dar este, de asemenea, puțină frică legată exact de adevăratele sentimente deschise, în special dacă tu crezi că te vei înfuria, aproape că vei încerca să le suprimi. Dar încearcă să nu completezi (fișierul) imediat.

SUE: Corect.

ADAMUS: Ai acel sentiment pe care l-ai avut de iubire de sine și, în loc de a-l analiza sau a încerca să spui: “Ei bine, asta aparține acestui fișier sub (categoria) ‘iubirea de sine’ și acum pot să-l analizez, și…” Oprește-te din a face asta. Doar te va încetini.

SUE: În regulă.

ADAMUS: Super (ea chicotește). În regulă.

SUE: Mulțumesc.

ADAMUS: Bun. Mulțumesc.

Haideți să respirăm profund cu asta.

Voi toți v-ați testat în multe feluri diferite, pe măsură ce intrăm în Realizare. Este foarte natural, așa că nu vă simțiți prost în legătură cu asta. Nu vă faceți singuri zile fripte. Vă testați și, de fapt, vă puneți singuri întrebarea: “Sunt cu adevărat gata? Sunt gata, într-adevăr, într-adevăr, într-adevăr, într-adevăr, într-adevăr, într-adevăr gata?” Și apoi vă dați încă un alt mic test.

Așadar, începeți să vă uitați la unele dintre obiceiurile și tiparele lucrurilor pe care le faceți în viață, și, așa cum vorbeam, ai această chestiune legată de casă care are loc. Doar fă-o. Știi, oprește-te din a te testa, și a te testa în feluri cu adevărat ciudate. Doar hai să trecem dincolo de teste, în regulă? Veți începe să deveniți foarte conștienți de teste.

Dar mai e ceva care, de fapt, acum e foarte important, și voi aduce asta aici în discuție, în ultimul Shoud al Seriei Aripile, pentru că vedeți voi, aripile voastre încep să se deschidă. Veți începe să ieșiți din acea stare de cocon a trezirii. Aripile voastre încep să se deschidă, dar e ceva foarte lipicios pe aripile voastre, cu adevărat lipicios și trebuie să îl aducem în discuție aici.

Așadar, voi începe prin a pune întrebarea – Linda, la microfon, microfonul cel murdar (câțiva chicotesc). O să încep prin a pune întrebarea: “Sunteți o victimă?”

Linda, microfonul, te rog. Ești o victimă?

DAVID: Aș spune, în mod absolut, da.

ADAMUS: Oh. În regulă. Explică.

DAVID: Tocmai am primit microfonul în acest moment! (multe râsete și unii aplaudă)

ADAMUS: Ăsta e un bun exemplu de înțelepciune și umor în același timp. Asta a fost foarte bună. Ești o victimă?

DAVID: Și conștient, nu.

ADAMUS: Mm hmm.

DAVID: Dar după ce am avut o mie cinci sute de vieți, știi, în carusel, cineva ar putea începe să suspecteze că ar putea fi ceva acolo.

ADAMUS: În regulă (câțiva chicotesc).  Ești victimă a ce? Îhm.

DAVID: Ei bine, un mare lucru pentru mine a fost îndoiala, dar asta e creată de mine.

ADAMUS: Corect.

DAVID: Eu, luând-o mai încetișor cu viața mea. De fapt, asta nu e neapărat o victimă. Sunt doar eu luând-o mai încetișor cu viața mea.

ADAMUS: Mm hmm. Dar simți că ești o victimă?

DAVID: De fapt, nu.

ADAMUS: În regulă. Bine. Ai făcut SES (Școala Energiilor Sexuale). Ești profesor de SES, așadar înțelegi cu adevărat dinamica energiei de victimă. Dar tu spui că nu ești.

DAVID: Spun asta. Doar ce am spus-o.

ADAMUS: În regulă (David râde cu poftă). În regulă, bine. Nu, asta e…

DAVID: Nu știu de ce am făcut asta! (Adamus chicotește)

ADAMUS: Bine. Mulțumesc. Următorul. Ești o victimă?

SHAUMBRA 2 (femeie): Oh, doamne.

ADAMUS: Asta a fost o privire de victimă, când ai primit microfonul. Ar vrea cineva să zâmbească, vă rog, atunci când primiți afurisitul de microfon? “Mulțumesc, Linda. Îl așteptam.” Da. Ești o victimă?

SHAUMBRA 2: Asta nu e adevărat (ea râde înfundat). Îmi pare rău. Cred că înainte eram o victimă, pentru că asta este despre conștiința de masă și acum, în viața mea...

ADAMUS: Nu ai vrut să primești microfonul azi?

SHAUMBRA 2: Nu.

ADAMUS: Nu ai vrut să-l primești, da.

SHAUMBRA 2: Da.

ADAMUS: Da.

SHAUMBRA 2: Puțin cam speriată.

ADAMUS: Îi spuneai lui Cauldre mai devreme că ești îngrijorată de engleza ta?

SHAUMBRA 2: Da.

ADAMUS: Da, engleza ta e bună. Da. Uff! Da. Așadar, asta a fost o distragere rapidă, astfel încât să ne putem întoarce la subiect. Așadar, ești o victimă?

SHAUMBRA 2: Acum cred că nu.

ADAMUS: Nu.

SHAUMBRA 2: Înainte, da.

ADAMUS: Înainte, care era cel mai mare lucru căruia îi erai victimă?

SHAUMBRA 2: Conștiința de masă.

ADAMUS: Da, da. Ăsta e unul mare.

SHAUMBRA 2: Frica.

ADAMUS: Dar vii dintr-o țară frumoasă, cu oameni foarte frumoși, care au fost atacați și decimați și violați și toate lucrurile rele.

SHAUMBRA 2: Sunt din Polonia și...

ADAMUS: Este inima conflictului.

SHAUMBRA 2: Da. Am schimbat țara acum 16 ani. De aceea acum mă simt foarte bine. Cu serviciul meu e problema (ea chicotește).

ADAMUS: Ce fel de serviciu ai?

SHAUMBRA 2: Oh, nu vreau să spun. Scuze, pentru că oamenii...

LINDA: Oh, stai puțin...

ADAMUS: E o spioană. E o spioană (râsete). Ei niciodată nu vor să spună. Bun. Așadar, întrebarea este, ești o victimă? Vii dintr-o țară în care este un uriaș strat acoperitor de conștiință de victimă. Am avut o întâlnire acolo. Aș dori să mă întorc, pentru că încă mai este ceva muncă pe care trebuie să o facem cu Shaumbra din Polonia...

SHAUMBRA 2: Da, desigur.

ADAMUS: … pentru a da cu adevărat drumul la asta.

SHAUMBRA 2: În special cu religia, acum.

ADAMUS: Așadar, ești o victimă, da sau nu?

SHAUMBRA 2: Nu.

ADAMUS: Nu. În regulă, bine.

SHAUMBRA 2: Nu acum.

ADAMUS: Oh, bun. Bun. Mă bucur să văd că te-ai mișcat dincolo de asta. Încă vreo câțiva.

SHAUMBRA 2: Mulțumesc.

ADAMUS: Alcătuiesc un eșantion al grupului aici. Ești o victimă?

LARA: Nu.

ADAMUS: Ai fost recent? Știi tu, acum cinci, zece ani?

LARA: Da.

ADAMUS: Da.

LARA: Da.

ADAMUS: Uau! A ce?

LARA: Cred că a propriilor mele incertitudini...

ADAMUS: Să trăiești cu Mofo (soțul ei) nu te face o victimă în mod automat.

LARA: Ei bine, mai e și asta! (râsete)

ADAMUS: Automat (ei chicotesc). Discutabil, dar nu te face o victimă. Deci, a ce anume ești victimă?

LARA: Propria mea nesiguranță și neclaritate și neastâmpăr.

ADAMUS: Mm hmm. Mm hmm. Trecutul tău, copilăria ta sau ceva de genul ăsta?

LARA: Nu.

ADAMUS: Nu, nu, nu.

LARA: Nu.

ADAMUS: Nu.

LARA: Doar experiențele de adult, bănuiesc.

ADAMUS: În regulă. Dar ai trecut de asta?

LARA: Nu.

ADAMUS: În regulă. Deci este ceva victim...

LARA: Nu, eu chiar nu mă mai simt ca o victimă.

ADAMUS: Nu te mai simți ca o victimă?

LARA: Îh-îh.

ADAMUS: În regulă. Ei bine, dar aud niște contradicții aici.

LARA: Mm hmm. Am...

ADAMUS: Nu ești o victimă, dar încă mai există ceva. Ce se întâmplă?

LARA: (chicotește) Încă mai simțeam multă incertitudine și neastâmpăr.

ADAMUS: Incertitudine nu este cuvântul potrivit.

LARA: Hm.

ADAMUS: Știi care e?

LARA: Care?

ADAMUS: Ăsta e cuvântul care face tranziția spre ce urmează.

LARA: Te rog.

ADAMUS: Nu. Am nevoie ca tu să-l spui.

LARA: Oh, îl știu?

ADAMUS: De ce îl numești incertitudine? Asta spuneai tu că e?

LARA: Mm hmm.

ADAMUS: De ce îl numești așa? De ce îl numești așa? Tu știi ce e.

LARA: Șovăială?

ADAMUS: Da, nu e ăsta.

LARA: Nu e ăsta.

ADAMUS: Dansezi în jurul subiectului.

LARA: Mm hmm.

ADAMUS: Ce este?

LARA: Frică.

ADAMUS: Pe-aproape.

(ea face o pauză)

Care este cuvântul? E chiar acolo. Jumătate din voi v-ați prins deja.

(ea face pauză în continuare)

Frumoși pantofi (către Jason care stă pe primul rând).

JASON: Mulțumesc (el chicotește).

ADAMUS: Da, îmi plac ăștia (câteva râsete înfundate). Poate că putem să-l dotăm pe Cauldre cu ceva care nu e tăiat peste tot ca ăștia (râsete; referindu-se la sandalele lui Cauldre). Oh, îmi pare rău. Unde eram?

LARA: Eram la teamă, dar nu tocmai.

ADAMUS: Dacă poți să spui tu cuvântul, chiar o să cureți o grămadă de chestii dinăuntrul tău.

LARA: Bine.

ADAMUS: În regulă. Vorbim despre incertitudine, îndoială. Ai folosit alte câteva cuvinte makyo aici. Nu te mai simți ca o victimă.

LARA: Nu.

ADAMUS: Tu, de fapt, nu ești bântuită de lucruri din afară. Dar ce se petrece aici? Care e trăirea emoțională cea mai mare pe care ai avut-o în ultimii zece ani?

LARA: Hmm.

ADAMUS: Da.

LARA: Să mă simt blocată?

ADAMUS: Nu.

LARA: Să mă simt, ăă… nu știu, tristă.

ADAMUS: Am auzit aia, apropo.

LARA: Știu.

ADAMUS: Mda.

LARA: Dar nu mă duc la toaletă.

ADAMUS: Bine. În regulă (câteva chicoteli). În ordine, bun. Am trecut cumva peste asta (‘nu știu’) și ceea ce se întâmplă e puțin prea intens în acest moment. Așa că da, ar fi deranjant, pentru că apoi ar trebui să intru acolo cu tine ca să putem continua (râsete).

LARA: Și cameramanul. Ar putea deveni jenant.

(ușoară pauză)

ADAMUS: Dacă o spun eu, va avea cam jumătate din impact, asupra ta personal, în eliberarea unor chestii. Dacă o spui tu, poate să se ducă (ea oftează). Nu e amuzant cum mintea blochează, într-un fel, lucrurile? Știi exact despre ce vorbesc, dar nu poți să scoți cuvântul, și e una din acele auto-...

LARA: Îl pot simți.

ADAMUS: Îl poți simți. E una din aceste testări de sine.

LARA: Mda.

ADAMUS: Și aș spune, eh, poate 30, 40 la sută dintre voi într-un fel chiar v-ați prins, dar – ohh! – ce ne facem?

(ea face pauză)

Vrei să îți spun eu?

LARA: Da.

ADAMUS: În regulă. Dă-i microfonul înapoi Lindei și am terminat cu întrebările pentru moment și voi trece la punctul meu de vedere. Dar realmente, realmente simte ceea ce spun eu aici, pentru că asta ar putea fi – pfff! – ai putea realmente să dai drumul la multe. În regulă. Reduceți din lumini, vă rog.

Există o singură problemă pe care trebuie neapărat să o abordăm și, e o problemă lipicioasă, dificilă și, e una căreia vreți să îi dați drumul, dar nu o veți face imediat. O să dureze puțin, pentru că e așa de lipicioasă, e așa de înrădăcinată, e așa de urâtă și vă face o victimă. Vă face o victimă.

Voi toți chiar ați făcut o cale lungă, ați adus înăuntru multă înțelepciune și chiar ați încetat să fiți o victimă a părinților voștri. Nu-i așa că pare să fi fost cu ere în urmă când, știți, chestiile cu familia și învinovățirea lor? Ați încetat să fiți o victimă a foștilor voștri, a foștilor voștri soți și soții și parteneri și iubiți, deoarece ați realizat că însemna ca și cum doar târâți după voi o grămadă de gunoi în plus. Așadar, ați încetat să fiți o victimă a lor.

Ați încetat să fiți o victimă a conștiinței de masă, într-un fel, în general. Vreau să spun, realizați că este încă acolo, că poate fi seducătoare, dar încetați să-i îngăduiți să vă deranjeze cu adevărat. Dar v-a rămas această singură chestiune de victimă, o chestie mare de victimă și e victima sentimentului de vinovăție, a sentimentului de vinovăție.

Asta vă face o victimă: „Sunt vinovat pentru că am făcut ceva rău unei alte persoane. Sunt vinovat pentru că nu sunt o persoană drăguță. Sunt vinovat pentru că mai car încă după mine lucruri pe care le-am făcut cu mult timp în urmă – secretele mele,” fie că sunt secrete murdare, fie că sunt doar secrete adânc îngropate. Iar vinovăția vă va face o victimă mai mult decât (o fac) alți oameni, mai mult decât orice din exterior. În timp ce ne deschidem aripile chiar acum și suntem pe cale să decolăm, realmente să ieșim din cocon, dacă aveți chestia aceea lipicioasă pe aripile voastre, nu veți zbura prea bine. Veți cădea mult. E timpul să aruncăm o privire la sentimentele de vinovăție care sunt în interior.

Acum, sunt amuzante pentru că sunt acolo, voi știți că sunt acolo, de fapt știți ce sunt, dar mintea joacă un joc. Mintea joacă un joc uriaș și, înainte de toate, va nega că sunteți o victimă, până când realizați în final că propria voastră vinovăție este cel mai mare sentiment de victimizare pe care îl veți avea vreodată. Propria voastră vinovăție – cu mult mai mare decât a fi victima unei familii rele sau a unei relații proaste sau loc de muncă sau ce-o fi.

Vă agățați de acea vinovăție. Vă agățați de ea din rușine. Vă agățați de ea ca de cea mai mare formă de testare de sine pe care o aveți. Nu îi veți da drumul pentru că vă simțiți prea vinovați. Simțiți că ați făcut ceva atât de incredibil de groaznic, încât nu puteți să îi dați drumul. Cum ați putea să îi dați drumul? Cum ați putea doar – snap! (pocnind din degete) – să o faceți să dispară? Există ceva în interiorul vostru ce spune: „Asta nu ar fi corect, să mă eliberez pur și simplu din asta. Trebuie să o car după mine ca să îmi amintesc mie însumi să nu mai fiu un om rău.” Deci aveți această vinovăție care vă transformă în propria voastră victimă. De obicei, cineva crede despre victimă că ar fi ceva din afara sa. Dar de fapt, cea mai mare victimă, cea mai mare cauză de a fi o victimă sunteți voi înșivă, vinovăția voastră.

Ea prezintă o dilemă interesantă aici. Ce faceți cu ea? Cum vă descurcați cu vinovăția? Vă pot spune chiar acum și cei mai mulți dintre voi știți că nu puteți lupta cu vinovăția. Va câștiga. Știe unde sunt punctele voastre vulnerabile. Ce faceți cu ea? 

Nu puteți merge în Realizarea în corp fizic cu a fi o victimă. Ați depășit treaba cu victima din afară, dar cum e cu acea victimă din interior? Cum e cu vinovăția?

Pe măsură ce vorbesc aici, simțiți energiile din cameră, ale noastre, ale tuturor de aici, laolaltă. Sunt străfulgerări uimitoare. Doar simțiți energia care pur și simplu se amplifică peste tot împrejur, în timp ce fiecare din voi priviți la propria voastră vinovăție. Și este amuzant, mintea are un fel de a o ascunde. Voi știți că este acolo. Știți că este acolo, dar nu puteți spune cuvântul. Cel mai ușor cuvânt, dar e greu de spus.

Asta e ceea ce face vinovăția și, știți, nu urmează să procesăm vinovăția. De fapt, eu nu am realmente niciun pic de răbdare pentru ea. Pur și simplu o să ne descotorosim de ea. Dar asta aduce la suprafață vinovăție (Adamus chicotește) despre vinovăție.

Deci, înainte să mergem mai departe cu asta, vreau să pun o întrebare interesantă. Împrejur, din nou, cu microfonul, Linda. Deci dacă vinovăția ar fi un lucru, precum o ființă de vreun fel și ați avea o casă foarte mare (câțiva chicotesc în timp ce el se uită la Alaya); ați avea o casă foarte mare cu o mulțime de camere în ea — subsol, mansardă, toate celelalte — o casă mare și frumoasă, unde ar locui vinovăția? Linda la microfon, aprindeți luminile, vă rog. Unde ar locui vinovăția? O cameră din casă.

JANE: La subsol.

ADAMUS: La subsol. De ce?

JANE: Pentru că nu e nevoie de ea.

ADAMUS: Nu e nevoie de ea. Mda. Dar e încă în subsol, chiar dacă ușa e închisă și e tocmai acolo jos.

JANE: Da.

ADAMUS: Da. Ai multe sentimente de vinovăție?

JANE: Da.

ADAMUS: Da. Sunt ele în subsol în acest moment?

JANE: Nu.

ADAMUS: Unde sunt ele?

JANE: Sunt chiar aici.

ADAMUS: Da. Ce zici de camera de zi?

JANE: În dormitor.

ADAMUS: În dormitor, în regulă (câteva chicoteli). Camera de zi și dormitor.

JANE: Sunt apropiate.

ADAMUS: Da, da.

JANE: Foarte apropiate.

ADAMUS: Da. Spun camera de zi pentru că tu de fapt le aduci în viața ta. Asta e de fapt mai bine decât să le depozitezi la subsol, știi, pentru că apoi sunt acolo în subsol, dar uiți că sunt acolo, dar totuși poți simți acea energie infiltrându-se.

JANE: Da.

ADAMUS: Așadar sunt în camera de zi, dormitor. Ăsta nu e un mod de a trăi.

JANE: Nu.

ADAMUS: Nu! Și, ştii, trebuie să întreb, pentru ce trebuie într-adevăr să te simți vinovată?

(ea face o pauză)

Nu aștept un răspuns, apropo (câteva râsete). A existat acel moment tensionat: „Slavă Domnului!” (Adamus chicotește) Nu. Întreb asta retoric. Pentru ce trebuie neapărat să te simți vinovată? Cine creează acea vinovăție?

JANE: Eu.

ADAMUS: Da, omul.

JANE: Da.

ADAMUS: Maestrul nu dă doi bani.

JANE: Nu.

ADAMUS: Nici Dumnezeu sau Eu Sunt sau nimic de genul ăsta. Omului îi place să creadă că lor tuturor chiar le pasă. Nu le pasă! Nu le pasă. Deci ai judecat ceva în viața ta și asta s-a transformat în vinovăție, iar acum cari acea vinovăție după tine.

JANE: Da.

ADAMUS: Te gândești la chestia cu vinovăția, vreau să spun, iese la iveală cam o dată sau de două ori pe lună?

JANE: În ultima vreme, a ieșit la iveală mai des.

ADAMUS: Mai des, mă întreb de ce? Shoud (ei chicotesc). Oh, a trebuit să începem să aducem – pentru oricare dintre voi de aici sau care vizionați online – a trebuit să începem să aducem la suprafața chestia cu vinovăția. De asta a trebuit de fapt să mă îndepărtez 30 de zile. A fost realmente ca să determin vinovăția chiar să iasă la suprafață și probabil a fost inconfortabil pentru voi, dar nu puteți zbura dacă sunteți într-o colivie de vinovăție. Pur și simplu nu funcționează. Așadar, vreau să spun, cel mai rău lucru pe care l-ați făcut vreodată nu e chiar așa de rău.

Vă place să credeți că este, iar asta este ceea ce eu numesc jocul vostru – nu doar tu; jocul vostru (către public), jocul vostru (către camera de filmat). Asta este ceea ce numesc eu jocul vostru. Este un joc uriaș cel pe care îl jucați, chestia asta cu vinovăția.

În regulă. Voi intra în asta într-un moment. Ne vom întoarce la asta. Deci, mulțumesc. Mulțumesc pentru răspunsul tău.

Unde locuiește vinovăția voastră în această casă mare? Unde locuiește?

LINDA: A doua șansă.

SHAUMBRA 1: E hotărâtă! (Adamus chicotește). Ei bine, știi, după ce am ascultat...

ADAMUS: Oh, ai trecut de la „Nu știu” la „Știi tu.”

SHAUMBRA 1: Da.

ADAMUS: În regulă, bun.

SHAUMBRA 1: Da.

ADAMUS: Asta a fost bună.

SHAUMBRA 1: Acum am ceva de spus.

ADAMUS: Da, da. Da. Te-ar deranja să te ridici?

SHAUMBRA 1: După ce am ascultat diferite Shouduri, tu întotdeauna spui: „Dați drumul. Eliberați asta.”

ADAMUS: Da, da.

SHAUMBRA 1: „Nu vă mai aparține.”

ADAMUS: Desigur, desigur. Unde locuiește a ta?

SHAUMBRA 1: Nicăieri. Nu mai am vinovăție, deoarece am făcut tot ce mi-a stat în putință la momentul respectiv, făceam orice...

ADAMUS: Pun pariu cu tine că ai. Pun pariu cu tine că ai. Și mă bucur că tu crezi că nu ai, dar...

SHAUMBRA 1: Încerc să nu am (ea chicotește).

ADAMUS: … pun pariu cu tine că ai. 

SHAUMBRA 1: Am?

ADAMUS: Da, de fapt, ai. Toată lumea are. Fiecare om de pe planetă are nivele de vinovăție. Da.

SHAUMBRA 1: Realizez că suntem omul.

ADAMUS: Exact.

SHAUMBRA 1: Ceea ce am vrut să spun este, știi, pendulăm înapoi și înainte către Vechea Energie și Noua Energie deoarece suntem la acest punct în timp. Suntem legătura. 

ADAMUS: Asta nu are sens pentru mine.

JANE: Nu? Nu are sens?

ADAMUS: Nu, nu, nu, nu.

SHAUMBRA 1: Nu, e...

ADAMUS: Nu, aud cuvintele, dar sunt...

SHAUMBRA 1: Știi, asta are sens pentru mine, în regulă...

ADAMUS: Ai vreo vinovăție înăuntrul tău?

SHAUMBRA 1: Ei bine, știi, dacă e ceva, presupun că ai putea spune nerăbdare.

ADAMUS: Nerăbdare, în regulă.

SHAUMBRA 1: Da (ea oftează).

ADAMUS: Te-ai purtat vreodată urât cu cineva?

SHAUMBRA 1: Ei bine, câteodată țip la soțul meu.

ADAMUS: Ai vrea să ții microfonul puțin mai aproape, încât să-ți putem auzi cu toții confesiunile?

SHAUMBRA 1: (chicotind) Țip la soțul meu. Mă simt vinovată.

ADAMUS: Țipi la soțul tău.

SHAUMBRA 1: Da.

ADAMUS: Da, da. Îl iubești?

SHAUMBRA 1: În regulă, deci mă simt vinovată pentru asta.

ADAMUS: Ai vrea să ții acel… îl iubești?

SHAUMBRA 1: Bineînțeles, da! (Linda suspină)

LINDA: Mmm.

SHAUMBRA 1: Și deci, cred că simt...

ADAMUS: Nu ai o ușoară senzație că se află ceva vinovăție acolo?

SHAUMBRA 1: Da, când țip la el. Da (ea chicotește).

ADAMUS: De ce țipi la el?

SHAUMBRA 1: Ei bine, pentru că el...

ADAMUS: E un idiot uneori (câteva râsete). Nu tot timpul.

SHAUMBRA 1: Da.

ADAMUS: Din când în când.

SHAUMBRA 1: Nu am vrut să spun asta (ea chicotește).

ADAMUS: Stai, locuiește prin apropiere? E un tip mare, pentru că...

SHAUMBRA 1: Ei bine, știi, fiecare are probleme.

ADAMUS: Așa.

SHAUMBRA 1: Și, știi, uneori nu sunt de acord cu el și deci, știi, mi se pare că e prost, așa că țip un pic. Mă simt vinovată pentru asta.

ADAMUS: Cum țipi la el? Cum îl cheamă?

SHAUMBRA 1: (oftează) Michael.

ADAMUS: Michael. Cum țipi la el? Pentru că sunt curios.

SHAUMBRA 1: Știi: „De ce ești așa un idiot?!”

ADAMUS: Da. Dar puțin mai tare de atât, din când în când?

SHAUMBRA 1: Oh, da.

ADAMUS: Și ce face Michael?

SHAUMBRA 1: Doar se uită la mine.

ADAMUS: Doar ca – în regulă. Ca un soț tipic (câteva chicoteli). „Nu am auzit niciun cuvânt.” În regulă.

SHAUMBRA 1: Oh, doamne! (ea chicotește)

ADAMUS: Deci hai să revenim la vinovăția ta. Nu e vorba neapărat despre Michael, dar...

SHAUMBRA 1: Ei bine, este pentru că eu chiar nu ar fi trebuit să fiu așa. Aș fi putut să mă descurc mai bine.

ADAMUS: Așa.

SHAUMBRA 1: Și după, faptul că mă simt prost pentru asta.

ADAMUS: Da. Și nu urmează să facem nicio psihanaliză astăzi, dar...

SHAUMBRA 1: Nu, e doar ca și cum îi spun...

ADAMUS: … problema cu vinovăția care se află acolo și pe care urmează să o aruncăm în aer merge mult mai adânc decât atât.

SHAUMBRA 1: Mă scuzi?

ADAMUS: (chicotește) Problema cu vinovăția merge mult mai adânc decât Michael și că țipi la el. Sunt alte câteva probleme aici. Și nu urmează să psihanalizăm. Urmează să aruncăm în aer. Asta e psihanaliza Noii Energii — pfiu! — doar arunc-o în aer.

SHAUMBRA 1: Da, ei bine, de aceea trebuie să mergi pur și simplu mai departe.

ADAMUS: Da. Da.

SHAUMBRA 1: Da.

ADAMUS: Bun.

SHAUMBRA 1: Asta e ceea ce fac. Încerc să fac, în regulă, asta e ceea ce am făcut. Mă simt vinovată pentru asta.

ADAMUS: În ce cameră? În ce cameră este?

SHAUMBRA 1: Oh, nu știu, camera de zi.

ADAMUS: Camera de zi, în regulă (ea chicotește). Da. Dormitor?

SHAUMBRA 1: Nu.

ADAMUS: Nu există vinovăție în dormitor?

SHAUMBRA 1: Mmm, nu! Suntem prea bătrâni (ea râde).

LINDA: (râzând) Oh, ho, ho, ho, ho, ho!

ADAMUS: Asta e cumva similară cu: „Nu știu.” Sunteți prea bătrâni? Prea bătrâni.

SHAUMBRA 1: Nu!

ADAMUS: Doar ca să se știe, un om ar trebui să devină mai bun la sex pe măsură ce îmbătrânește.

SHAUMBRA 1: Uhh, noi nici măcar nu dormim împreună.

ADAMUS: Nu dormiți...

LINDA: Știu că așa e bine!

ADAMUS: Da, în regulă (ea chicotește). Dar… nu există… în regulă.

SHAUMBRA 1: Oh, asta devine foarte personal! (ea chicotește)

ADAMUS: Linda, nu te amesteca în asta! (râsete)

ADAMUS: Nu, nu devine personal. Asta este viața. Asta înseamnă să trăiești. Serios, pe măsură ce devine cineva mai confortabil cu corpul său, vârsta sa, energia...

SHAUMBRA 1: Ei bine, nu e vorba despre asta.

ADAMUS: … energia sa, de fapt, dormitorul ar trebui să fie mult mai bun după ce treci de 50, 60, 80. Poți să-ți imaginezi 100? Bum! (râsete)

SHAUMBRA 1: Nu, nu îmi pot imagina asta! (ea chicotește)

ADAMUS: De ce? De ce? Știi, este ceea...

SHAUMBRA 1: Că ar trebui să trăiesc așa mult.

ADAMUS: Longevitate. Vrei longevitate? Fă sex.

SHAUMBRA 1: Ei bine, da, se presupune că noi...

ADAMUS: Nu, fă sex cu tine însăți sau cu altcineva. E una dintre cheile către longevitate. Te oprești să o faci, te oprești din trăit (ea dă din umeri, Adamus chicotește). Oricum...

SHAUMBRA 1: El are o boală.

ADAMUS: Asta nu contează.

SHAUMBRA 1: Ei bine, el e, știi tu.

ADAMUS: Nu, nu știm – tu poți fi cu tine însăți, dacă înțelegi ce vreau să spun.

EDITH: Masturbează-te.

ADAMUS: Ohh, Edith! (multe râsete) Edith într-o șoaptă nu atât de tăcută: „Masturbează-te!” (mai multe chicoteli) Uite ce se întâmplă! O simplă schimbare de scaune și ea… (ovații, aplauze și râsete) Aceasta este o femeie căreia nu îi plăcea când eu spuneam „futu-i” și acum vorbește despre masturbare (mai multe chicoteli). E ca și cum, nu sunt același lucru? (Adamus chicotește) Scuze. Oricum, microfonul la Linda. Încă unul. Încă unul.

LINDA: Bine, bine.

ADAMUS: Vinovăția.

LINDA: Încă unul, încă unul.

ADAMUS: În ce cameră din casa voastră locuiește ea?

LINDA: În regulă. Da, aici. Oh, omule, am putut simți asta.

ADAMUS: Da.

PAUL: Bună, St. Germain.

ADAMUS: Bună. Mai mult Adamus.

PAUL: Adamus.

ADAMUS: Da, tu ai vinovăție?

PAUL: Sigur.

ADAMUS: Da. Despre?

PAUL: Oportunități pe care pur și simplu le-am pierdut, pentru că am ales asta.

ADAMUS: Da. De ce te-ai simți vinovat cu privire la o oportunitate pierdută?

PAUL: Ei bine, începi să privești în urmă – și acesta este un lucru stupid, că începi să privești în urmă la o anumită vârstă – spunând: “Cum altfel mi-aș fi putut duce viața?” Și de fapt, calea pe care am mers este destul de bună.

ADAMUS: Maestrul privește în urmă și în loc să aibă remușcări despre ceea ce nu a fost făcut, Maestrul privește în urmă și realizează că de fapt a fost Și-ul. Tot felul de lucruri au fost făcute. Nu priviți în urmă și spuneți: ”Oh, ar fi trebuit să fac asta și ar fi trebuit să fac aia.“ Voi spuneți: ”Am făcut asta și de asemenea am făcut asta.“ Chiar dacă ați putea crede că doar inventați asta, nu ați făcut-o, pentru că sunteți întotdeauna în Și. Trecutul nu este nici singular, nici liniar, așa că dați-vă voie să mergeți în trecut și să experimentați potențialele pe care nu le-ați adus neapărat în acest nivel. Dar, în ce cameră se află vinovăția?

PAUL: Vinovăția se află în bucătărie.

ADAMUS: De ce? De ce în bucătărie?

Deoarece, crescând în familia noastră, acolo a trăit familia, în bucătărie.

ADAMUS: Da.

PAUL: Deci, acolo, la masa de seară, ar ieși la iveală chestiile tuturor, provocând multă indigestie (râsete).

ADAMUS: Și ai lăsat lucrurile tale să iasă la iveală la masa de seară?

PAUL: Nu.

ADAMUS: Nu.

PAUL: Nu.

ADAMUS: Vinovăția, nu-i așa?

PAUL: Da.

ADAMUS: Da. Și, într-un fel, a fost inteligent, cumva, să nu aduci lucrurile în discuție la masa de seară. Ai fi fost probabil lichidat sau ceva de genul acesta (Adamus chicotește). 

PAUL: Au fost o mulțime, așa că nimeni nu a simțit lipsa alor mele.

ADAMUS: Adevărat. Dar, de asemenea, există multă vinovăție interioară, și nu trebuie să  intrăm în ce anume este, pentru că nu de asta suntem aici. Însă este timpul să dăm drumul la toate acestea.

PAUL: Adevărat.

ADAMUS: Așadar, în regulă. Mulțumesc.

PAUL: Bun. Mulțumesc.

ADAMUS:  Mulțumesc.

Aș vrea ca voi toți să simțiți asta. Unde locuiește vina voastră? Dacă este o casă mare, pentru unii dintre voi va fi mai mult în subsol, într-un fel ascunsă/pusă deoparte acolo jos. Nu ați scăpat de ea. Știți, jumătate din lucruri – nu, optzeci la sută din lucruri, în subsolul vostru – aruncate. Nu le veți mai folosi niciodată, dar păstrați vinovăția acolo jos doar ca pe o aducere aminte, pur și simplu pentru că nu vreți să-i dați drumul.

Pentru mulți dintre voi, se află în pod, la etaj; într-un fel, ceea ce ați considera supraconștiință versus subconștiință. O aveți aici sus, în supraconștiință și asta este, aș spune eu, este cel mai problematic atunci când este acolo, pentru că nu, știți voi, nu vă gândiți mult la pod, știți, sus, deasupra. Dar este acolo, blocând. Știți, supraconștiința, deschiderea, într-un fel blochează lucrurile. O puneți acolo sus și într-un fel uitați de ea, dar inhibă locul în care urmează să mergeți.

Pentru o mulțime dintre voi, vinovăția voastră este în dormitor. Vinovăția sexuală este cea mai puternică vină dintre toate. Vinovăția sexuală este de fapt mai puternică decât o vinovăție pe care ar avea-o cineva în legătură cu rănirea altei persoane, chiar cu uciderea altei persoane. Vinovăția sexuală este cea mai puternică dintre toate. Și, oricare din două, este o vinovăție legată fie de faptul că voi credeți că sunteți doar un mare pervers, fie (de faptul că) ați manipulat pe alții, ar fi putut fi chiar într-o viață trecută. Vrăjitoria sexuală este cea mai eficientă dintre toate. Aduceți puțin sex în vrăjitorie și este un lucru puternic și, unii dintre voi v-ați jucat cu asta în viețile trecute. Dar când este în dormitor, este un lucru cu adevărat lipicios, cu adevărat urât.

Pentru mulți dintre voi este în sufragerie. Este acolo. Ați parcat vina în sufragerie și nu vă lăsați pe voi înșivă să trăiți. Dansați într-una în jurul vinovăției care este în sufrageria voastră, locul în care se trăiește.

Pentru unii dintre voi, ca Paul, (este) în bucătărie. Felul în care aduceți energia înăuntru, felul în care vă alimentați și vă hrăniți. Și apoi apare în corpul vostru, dacă vinovăția voastră este în bucătăria voastră.

Mulți dintre voi o aveți în dulapuri. Nu prea multă în baie. Nu atât de multă vinovăție în baie, destul de curios. Da. Presupun că aveți alte moduri de a scăpa de lucruri.

Dar aruncați o privire. Unde este această vinovăție? Unde locuiește?

Și acum, următoarea parte este (aceea că) noi nu vom încerca să înțelegem, noi nu vom încerca să psihanalizăm vinovăția. Este timpul ca voi să recunoașteți că este un mare joc blestemat pe care îl jucați. Asta este. Voi jucați propriul vostru joc al victimei. De la victimă la victimă, de la om la victimă. Nu poate să continue. Punct. Nu puteți intra și încerca să vindecați vinovăția, pentru că asta doar face vinovăția mai mare. De fapt o energizați. Dar odată ce recunoașteți că este un mare  joc, este un mare mod de a vă testa pe voi înșivă, un mare mod de a vă reține și pur și simplu scăpați de vinovăție, veți fi liberi să ieșiți la lumină, să zburați, să vă avântați.

Dar veți încerca să vă țineți de ea. Veți încerca să faceți o mulțime de makyo. Ați auzit totul aici, astăzi. A fost makyo. A fost distragere. Nu au fost răspunsuri la întrebări. Au fost o mulțime de lucruri, și voi veți încerca să faceți asta. Veți încerca să vă dați seama de ea în mintea voastră: ”De ce anume sunt vinovat?” Și garantez, fiecare dintre voi are probleme de vinovăție. Victimizare de sine. Pur și simplu este timpul să încetați să jucați jocul. Aceasta este întrebarea care are nevoie să i se răspundă: ”Sunt gata să încetez să joc jocul de a fi propria mea victimă? Sunt gata să opresc testarea de sine?“

Vinovăția este un lucru ciudat. Vinovăția este destul de specifică omului, cel puțin a început aici. Mergeți în alte tărâmuri, alte ființe, și ele nu au probleme de vinovăție. Oamenii, într-adevăr, au desăvârșit vinovăția.

Vinovăția începe mai întâi ca o judecată, mintea umană judecând: ”Este asta bine sau rău?” Apoi o transformă în vinovăție, care nu mai este mentală. Este emoțională și vă intră în vene, literalmente în venele voastre, și în venele vieții voastre, în venele fluxului de energie și tot restul. Și de la această vinovăție, vă va secătui. Ea vă va epuiza.

Și vinovăția dă naștere la dramă. Mulți dintre voi, dacă vă uitați la viața voastră, trebuie mereu să apară ceva dramă. Este o relație directă între vinovăție și dramă, pentru că odată ce începeți să vă simțiți vinovați, asta taie o foarte naturală curgere a vieții, ca un fel de energie. Apoi trebuie să aveți dramă pentru a aduce din nou acea energie, și pe urmă deveniți vinovați de dramă și asta este o problemă care se perpetuează de la sine.

Esența în toate acestea este, am vorbit în trecut, în special în Școala Energiilor Sexuale, despre a fi o victimă sau a fi un agresor în lumea de afară. Dar acum, este vorba despre a arunca o privire la modul în care jucați jocul victimei cu voi înșivă, cu vinovăția.

Este timpul să conștientizați, dacă sunteți pregătiți, că este timpul să vă opriți din a juca jocul. Ajunge cu vinovăția. Ajunge cu vinovăția și, parte din voi va insista să se țină de ea: ”Am fost o persoană rea. Am nevoie să mă simt vinovat.“ Ajunge. Asta e. Am terminat. Ștergeți cu buretele și acolo vor apărea problemele: ”Pot într-adevăr doar să șterg cu buretele?“ Și apoi vinovăția va vorbi și va spune: ”Nu, nu. Nu poți. Nu poți trece așa de ușor peste asta. Va dura mult timp. Trebuie să lucrăm la asta. Trebuie să ne descurcăm cu asta și s-o procesăm, copilul interior, și tot restul.“ Este precum: Nu. Încetați să jucați jocul.

Haideți să transformăm aceasta într-un merabh astfel încât să nu mai devenim mentali despre ea. Haideți să respirăm foarte profund.

Experiența umană are o mulțime de sentimente de vinovăție.

(începe muzica)

Și ea (vinovăția) crește și crește și crește și, realmente, transformă pe cineva într-o mare victimă.

Ajungem în acest punct, intrând în adevărata Realizare în corp, ajungem în acest punct și este o decizie din partea voastră. O decizie conștientă cu Maestrul stând, așteptând, (cu) Eu Sunt-ul. O decizie conștientă din partea voastră. Veți înceta să jucați jocul de a fi o victimă a voastră?

Știți cum este să fiți o victimă a lucrurilor exterioare – familiile rele/greșite, relațiile proaste, pierderea afacerilor, tot restul. Am ajuns dincolo de asta. Acum trebuie să dăm o tură prin a fi o victimă, a juca rolul de victimă a propriei voastre vinovății. Priviți cum vinovăția v-a determinat să vă trăiți viața, să luați decizii; cum v-a determinat să nu vă bucurați de o mulțime de lucruri în viață.

Aș spune că cel mai rău lucru de făcut în ce privește vinovăția este să încercați s-o procesați, s-o abordați, s-o cercetați amănunțit, s-o consiliați. Este exact ce vrea vinovăția.

Doar să spuneți: ”Am terminat de jucat rolul propriei mele victime. Jocul s-a încheiat. Ajunge cu vinovăția.” Aruncați-o în aer. Suntem aici pentru a face asta. Lucrul acesta nu se aplică tuturor oamenilor. Nu, deloc. Este vorba despre voi, voi, unde sunteți chiar acum.

Într-un mod foarte ciudat de a vorbi, oamenii, majoritatea oamenilor, încă au nevoie de vinovăție. Au nevoie de ea pentru supraviețuirea lor, pentru identitatea lor. Ei au nevoie de acel element al vinovăției, este încă esențial în viața lor. 

Nu pentru voi. Voi nu mai aveți nevoie de ea. Nu mai aveți nevoie să vă ajustați, să vă feriți de a fi o persoană rea.

Există multă vinovăție referitoare la dependență pe care Shaumbra o are. Există o mulțime de vinovăție referitoare la relații.

(pauză)

Și suntem aici, eu sunt aici să vă atrag atenția asupra jocului vostru.

Există unele vinovății spirituale ciudate, știți, cele mai multe (fiind) lucruri din viața trecută, mergând în urmă chiar până în timpul lui Yeshua și a lucrării pe care ați venit s-o faceți; ați petrecut multe vieți încercând să mențineți caracterul sacru al acelei înțelepciuni din timpul lui Yeshua, simțindu-vă vinovați că nu ați făcut-o cum trebuie. Dar nu este important care este vinovăția. Încercarea de a vă da seama nu este importantă. 

Ceea ce este important este că înainte de a ajunge la emergență, înainte de a ne deschide cu adevărat, trebuie să vă întreb – am fost plecat timp de o lună – trebuie să vă întreb acum, eu pe voi, unu la unu, sunteți gata să renunțați la acest joc?

Este fie un da sau un nu. Asta este tot. Da sau nu, nimic altceva. Nu spuneți nimic între ele.

Sunteți gata să renunțați la vinovăție, la a fi o victimă a voastră? Este un joc uriaș și vă va reține/împiedica.

(pauză)

Puteți spune că vinovăția v-a ferit de la a repeta greșeli. Puteți spune că vinovăția este chiar puțin din pedeapsa voastră auto-impusă. Puteți spune că vinovăția nu este ceva ce poți controla cu adevărat; pur și simplu este acolo, este un demon. Puteți spune că ea vine de la altcineva sau de altundeva. Nu. Totul este un joc.

(pauză)

Și întrebarea foarte simplă pe care o pun este: Sunteți gata să vă opriți din a fi o victimă? Asta este. Îi puteți da drumul chiar așa - pioouu!

(pauză)

Cuvântul “victimă” este folosit în general cu referire la experiențele voastre, la relațiile cu exteriorul; a fi o victimă față de altcineva sau altceva din afară. N-am auzit niciodată să se facă referire la a fi o victimă a voastră înșivă – propria voastră vinovăție, rușine. Rușinea de a fi om. Căderea din grație, venirea pe această planetă, luarea unui corp fizic.

(pauză)

Pariez că nu v-ați gândit niciodată cu adevărat la voi înșivă ca fiind o victimă a voastră înșivă. Dar, știți, există ceva în asta care v-a plăcut cu adevărat. Există ceva care v-a plăcut într-adevăr despre a fi vinovați.

Eu sunt aici atrăgându-vă atenția asupra acestui lucru, chiar acum.

(pauză)

Vinovăția este una dintre acele caracteristici umane interesante, într-un fel, emoțională. Este atât de lipicioasă și atât de, oh, într-un fel murdară, rușinoasă, atât de perfidă, până când vă opriți pentru un moment și realizați jocul. Îi place ca voi să credeți că este cu adevărat cleioasă și murdară și neplăcută și înșelătoare și înfiorătoare, târându-se de jur împrejur, de jur împrejurul casei voastre, casa metaforică, la fel ca și gândacii de bucătărie, termitele. Îi place să credeți asta. Îi place să credeți că este greu de scăpat de ea, că nu sunteți vrednici.

De fapt, într-un fel, vă place sentimentul. Da. Da, vă place. Vă place simțirea de a fi în vinovăție, altfel nu ar fi acolo.

Vă voi mai spune ceva despre vinovăție. Depinde cum vă uitați la ea, este de asemenea ca teflon-ul, știți voi, suprafața non-aderentă. Dacă nu vă angrenați în ea, nu încercați s-o procesați și să vă dați seama, dacă nu intrați în seducția ei emoțională, este ca teflon-ul, atât de ușor. Doar – șuuitt! – a dispărut.

Așadar, pe de-o parte ați putea-o percepe ca fiind așa de cleioasă, neplăcută, ascunsă în cotloanele case voastre. Nu puteți scăpa de ea. Îi cădeți victimă, dacă acesta este jocul pe care vreți să-l jucați.

Sau doar respirați profund, încetați să jucați jocul și s-a dus. S-a dus atât de repede.

Sunt ca două fețe ale aceleiași monede. Neplăcuta vinovăție veche, fiind o victimă sau, într-adevăr, este doar eliberarea ei. Șuuitt! Dusă.

Deci, vă întreb încă o dată. Este un simplu da sau nu. Ați terminat de jucat jocul de a fi victimă a voastră înșivă?

Respirați foarte profund.

Vinovăția, rușinea, merg atât de profund câteodată. Dar când suntem într-un spațiu sigur ca acesta este, de asemenea, realmente, unul dintre cele mai ușoare (lucruri de făcut), să te îndepărtezi de ele. 

Câteodată omul are dificultăți cu asta. Ei bine, se luptă și spune: ”Nu pot să-i dau pur și simplu drumul așa“ sau ”Nu ține universul socoteala?“ Nu, nu ține. Universul nu ține socoteala. Numai voi o faceți.

Ei bine, simțiți asta pentru un moment. Simțiți-l pe Maestru. Maestrul este înțelepciunea tuturor vieților.

Simțiți în asta pentru un moment. Maestrul nu ține socoteala. Maestrul transformă totul în înțelepciune. Maestrul nu judecă.

Eu Sunt-ul, conștiința însăși, nu are o carte cu bine și rău. Eu Sunt nu știe nici măcar ce este karma și nici că i-ar păsa. Acestea sunt percepții umane. 

Așadar, da, puteți să ieșiți din asta, din această vinovăție, oricând vreți. Oricând vreți ca jocul să se oprească.

(pauză)

Vreau ca voi să vă urmăriți pe voi pe parcursul următoarei luni până la următorul Shoud.

Cât de des vă gândiți și vă luptați cu această problemă a vinovăției, a rușinii? Aveți de gând să transformați asta într-un exercițiu mental despre ce victimă mare sunteți? Aveți de gând să scrieți povești despre vinovăție și victimizare, să le lansați în medii de socializare? Pentru că dacă faceți toate aceste lucruri, sunteți încă în acea energie lipicioasă. Sunteți încă în propriul vostru joc. Și este al vostru propriu. Nu este al nimănui altcuiva. Încă sunteți în dramă.

Sau puteți să plecați. Să încetați să jucați jocul.

Nu există consecințe ale încetării jocului în termeni de pedepse sau orice altceva. Dacă încheiați jocul acum, asta nu vă face o persoană sau un spirit mai bun sau mai rău. Nu vă repune pe drumul către Realizare și nu vă face să avansați.

Ori încetați să jucați jocul ori nu. Asta este tot. Asta este tot. O respirație foarte profundă.

Luna următoare intrăm în Seria Emergenței. Începem nu doar să realizăm că avem aripi, începem să le folosim. De aceea în acest ultim Shoud din Seria Aripilor am pus această întrebare: ”Sunteți gata să vă opriți din a juca jocul victimei vinovăției?” Asta este.

(pauză)

Haideți să respirăm profund.

(pauză)

Simțiți doar în cum ar fi  – cum va fi – să dați drumul la toată această vinovăție. Să nu o mai aveți.

(pauză)

Deciziile voastre vor fi diferite. Curgerea energiei voastre va fi diferită. Abilitatea voastră de a vă întinde aripile se va schimba cu siguranță.

(pauză)

Și da, inițial veți simți ca niște goluri în voi, niște găuri în voi. Și dacă spuneți: ”Ajunge cu a fi o victimă a vinovăției,” vor exista niște goluri, pentru că au fost umplute pentru mult timp, mult timp, cu ceva din vina voastră.

Dar aceste găuri, aceste goluri vor fi repede umplute cu conștiință, cu simțiri reale, nu acele sentimente false; cu simțiri reale.

Vinovăția a ocupat atât de mult spațiu în mecanismul vostru senzorial care v-a împiedicat să simțiți de fapt toate celelalte simțuri despre care am vorbit; să simțiți cu adevărat, să experimentați cu adevărat.

(pauză)

Și vă puteți uita la vinovăție în orice mod vreți. Puteți încerca să priviți la locul din care ar fi putut să vină sau de ce este acolo, cum a ajuns acolo. Nimic din astea nu contează.

Fie este timpul să vă opriți din a vă juca jocul, fie nu. Și este un joc imens. Poate cel mai mare joc pe care-l joacă omul vreodată. Da, vinovăția, a fi o victimă a voastră.

(pauză)

Într-un fel, doar trag de timp aici, până simt toate energiile voastre. Și am trecut de la confuzie la a fi foarte neconfortabili, chiar puțin furioși – în acest merabh – tocmai am trecut de confuzie, ceva furie și ceva tristețe.

Și acum ceea ce simt este că atât de mulți dintre voi respirați profund și doar spuneți: ”Jocul tocmai s-a încheiat.“

Și chiar dacă mintea nu poate să știe exact unde să îndosarieze acest joc, cum să gândească despre el, aveți îndeajuns simț intuitiv înnăscut încât să puteți spune: ”Jocul se încheie. Nu voi continua să-l mai joc.” 

Nu este un joc pe dinafară. Este un joc pe dinăuntru. Vinovăția.

Haideți să respirăm foarte profund.

(pauză)

O respirație foarte profundă.

(muzica se sfârșește)

Așadar, aș spune că aproximativ 38 la sută dintre voi au răspuns clar la întrebarea: ”Veți înceta să jucați jocul?”

Nu este o cursă. Nu este o limită de timp pentru ceilalți, dar unii dintre voi vă gândiți la asta. Apoi vă auziți pe voi înșivă spunând: ”Da” și următorul minut spunând: “Nu,” și apoi reveniți imediat într-un joc. Dar vă voi da 24 de ore să luați acea decizie, da sau nu. Și, din nou, nu vrem să supra-procesăm asta, dar vinovăția este un imens joc auto-impus. Asta este. Joc auto-impus. Va lega energia voastră și va lega Realizarea voastră. Puteți să-i dați drumul doar prin a spune: ”Am terminat cu jocul.” Și pe urmă nu vă îngrijorați despre asta. Nu procesați asta. Va pleca de una singură. Va fi ca teflon-ul. Dar dacă vă afundați în ea și începeți să încercați s-o analizați și tot restul, este efectiv, realmente, cu adevărat cleioasă.

Așadar, haideți să respirăm profund. Aveți 24 de ore să luați în considerare și apoi, înainte în Emergență.

Și, cu aceasta, indiferent ce decideți, amintiți-vă...

ADAMUS ȘI PUBLICUL: … totul este în regulă în întreaga creație.

ADAMUS: Vă mulțumesc. Mulțumesc (publicul aplaudă).