MATERIALELE CRIMSON CIRCLE
Seria „Aripile”
SHOUD 1 – prezintă pe ADAMUS SAINT-GERMAIN, transmis prin channel de Geoffrey Hoppe
Prezentat Cercului Crimson
5 august 2017
www.crimsoncircle.com
Eu Sunt Cel Ce Sunt, Profesorul Adamus Saint-Germain.
Dragii mei prieteni, întâlnirea de azi, prima din Seria „Aripile”, poate fi puțin mai scurtă decât de obicei.
LINDA: (scoțând o pungă de cadouri) Acesta era un cadou de la Shaumbra pentru tine...
ADAMUS: (tăindu-i vorba) Eh! Eh-eh! Azi, poate fi puțin mai scurtă decât de obicei. Sunt puțin cam indispus astăzi.
LINDA: M-am prins! Ooo! (publicul spune: „Ooo!”)
ADAMUS: Nu e o mahmureală. Este doar o indispoziție. O voi explica în doar un moment, dar vom renunța la politețuri pentru acum, în timp ce intrăm (n.tr.: în subiect). Haideți să respirăm foarte profund (Adamus chicotește la reacțiile publicului).
Nu, sunt puțin cam indispus. O voi explica în doar un moment. Dar vreau să știu, înainte să începem - Linda, la microfon, te rog...
LINDA: O transmiți prin channel pe Blavatsky? (râsete)
Om sau Maestru?
ADAMUS: Cine este astăzi aici? Cine este astăzi aici? Este omul sau este Maestrul? Te rog, înspre public.
LINDA: Ooo! Bine.
ADAMUS: Cine este astăzi aici? Cum am spus, sunt puțin cam indispus, puțin irascibil. Salut, Edith.
LINDA: Serios?
ADAMUS: Ce se întâmplă? (câteva chicoteli)
EDITH: Bună, frumosule. Te iubesc.
ADAMUS: M-ai ținut treaz alaltăieri noapte, Edith.
EDITH: Bun.
ADAMUS: Da. Nu cu plângerile tale, cu toate vorbele ei dulci. (cineva spune „Ooo!” și „Hei, hei!”; Linda chicotește) Așadar, dragă Edith, cine este astăzi aici? Edith, omul sau Maestrul?
EDITH: Amândoi.
ADAMUS: Amândoi. În ce proporție? În ce măsură?
EDITH: Ăă, nouăzeci și cinci la sută Maestrul și cinci la sută omul.
ADAMUS: (Adamus se preface că se îneacă, câteva râsete) Bine. Bine. Mda, vom pune asta în film, o păstrăm pentru mai târziu. Bine. Mda. De ce este Maestrul aici?
EDITH: Să învețe încă ceva de la tine.
ADAMUS: Nu-i nimic de învățat. Nu e nimic de învățat. Optsprezece ani, peste 200 de Shoud-uri, suficient conținut din workshop-uri pentru a umple 22 de cărți. Nu e nimic de învățat, Maestre. De ce ești aici? Am spus că sunt puțin cam indispus astăzi.
EDITH: Da, cu siguranță. Poți să-mi dai un indiciu?
ADAMUS: Nu (câteva chicoteli). Dacă Maestrul este aici, Maestrul nu are nevoie de niciun fel de indicii.
EDITH: Ei bine, sunt aici doar ca să te ascult, așa că nu știu ce altceva să spun.
ADAMUS: Bine. Bine. Sau nu așa bine, de fapt.
Următorul. Cine e astăzi aici. Vreau să știu cine-i aici, Maestrul sau omul? Da.
PATTI: Eu Sunt Aici, Maestrul meu.
ADAMUS: Eu Sunt Aici.
PATTI: Da.
ADAMUS: Ei bine, este mai mult omul sau mai mult Maestrul? În ce măsură?
PATTI: Mai mult Maestrul.
ADAMUS: Mai mult Maestrul. Ce procentaj? Ce proporție?
PATTI: Nouăzeci și opt la sută.
ADAMUS: (Adamus tușește din nou și ea râde tare) Aveți o sonerie în spate acolo pentru makyo, „Erhh!” Nouăzeci și opt la sută. Atunci, Maestre, de ce ești aici?
PATTI: Să dansez.
ADAMUS: Să dansezi. Cum se face că nu dansezi?
PATTI: Dar dansăm.
ADAMUS: Nu e un răspuns rău. Se acceptă.
Următorul. Cine e astăzi aici, omul sau Maestrul? Ce spune tricoul acela?
DAMIAN (bărbat): Sunt oficial în clubul „fuck off” (n.tr.: „du-te naibii”) al lui Sart.
ADAMUS: Nu înțeleg. Știam, vorbeam fluent șapte limbi diferit-... (Nazar demonstrează că tricoul său spune „Fuck Off” când este pliat într-un fel anume, câteva chicoteli)
DAMIAN: Mulțumesc, Sart (mai multe chicoteli).
ADAMUS: Ca să adaug la necazurile mele, să adaug la durerile mele. Am o indispoziție astăzi și tocmai s-a înrăutățit. Ce înseamnă aia pentru tine?
DAMIAN: Acest tricou?
ADAMUS: Da, da. Da.
DAMIAN: Este noua mea deviză de viață, ca să fiu sincer.
ADAMUS: E deviza ta.
DAMIAN: Da.
ADAMUS: Bine. E Maestrul cel care o spune sau omul?
DAMIAN: (ezitând ușor) Depinde de situație, trebuie să spun.
ADAMUS: Da. Situația din acest moment, tu și eu, reglând conturile, Maestru, om, spunându-mi să...
DAMIAN: Oh, o iei așa. Bine.
ADAMUS: O iau. Am spus că am o indispoziție astăzi (cineva spune: “Ei na,” râsete). Și se înrăutățește cu fiecare secundă.
DAMIAN: Da, Maestrul.
ADAMUS: Maestrul.
DAMIAN: Maestrul, da.
ADAMUS: Maestrul.
DAMIAN: Cu siguranță.
ADAMUS: Asta o voi accepta. O voi accepta. Dacă omul mi-ar fi spus să fac chestia lui Sart, ăă, nu. Omul nu are niciun motiv și niciun drept să o facă; Maestrul poate face asta cât e ziua de lungă. Mulțumesc pentru că ești un Maestru.
Următorul. Cine e astăzi aici, omul sau Maestrul? Asta e aproape mai rău decât atunci când aveam o mahmureală. Cine e aici? Omul, Maestrul?
JANE: Maestrul.
ADAMUS: Maestrul. Până la ce proporție, ce procent?
JANE: Sută la sută. Da.
ADAMUS: Mm! Ochii ți s-au luminat când ai spus asta. De ce? (ea ezită) Cum a fost săptămâna ta dinainte de asta? Om sau Maestru?
JANE: Puțin din amândouă.
ADAMUS: Destul de mult din amândouă.
JANE: Destul de mult din amândouă.
ADAMUS: Da. Deci de ce este Maestrul aici? Pe ce motiv?
JANE: Din cauza felului în care mă simt în acest moment.
ADAMUS: Cum te simți?
JANE: Mă simt deschisă și extinsă.
ADAMUS: Cât timp o să dureze asta?
JANE: Atât cât va dura (câteva chicoteli).
ADAMUS: Îți voi spune într-un moment, de ce asta realmente mă irită (mai multe chicoteli). Și nu e vorba despre tine, e vorba despre mine, de ce mă irită pe mine. Mda, atât cât durează. Ce se întâmplă când nu durează? Când se destramă, ești fix înapoi în omenesc.
JANE: Da, dar în acest moment...
ADAMUS: Ce ai de gând să faci când se întâmplă asta?
JANE: Probabil o să am o cădere nervoasă și o să plâng.
ADAMUS: Bine. Sunt de acord cu asta.
JANE: Da.
ADAMUS: Da. Și ce se întâmplă după ce ai o cădere nervoasă și plângi?
JANE: Maestrul revine și eu permit.
ADAMUS: Bun, bine. O să iau o pauză chiar aici. Ce anume vroiai să îmi arăți aici? (către Linda) Da, și ne vom relua… voi gândiți-vă la asta, pentru că s-ar putea să primiți microfonul, om sau Maestru. Ce e în pungă?
LINDA: 3 august, La mulți ani.
ADAMUS: A fost nenorocita mea de zi de naștere. Așa, bun.
LINDA: Nenorocita ta de zi de naștere?! (cineva spune: „Oo, oau!”)
ADAMUS: Deci… (deschizând cadoul, care constă în două căni de cafea) Oh, e frumos. Nu, asta chiar e frumos (câteva aplauze). Floare de crin. Haideți să-mi cântați La mulți ani.
ADAMUS ȘI PUBLICUL: (cântând) La Mulți Ani. La Mulți Ani.
ADAMUS: În regulă, ajunge cu asta (Linda chicotește).
PUBLICUL: (continuă să cânte) La Mulți Ani, dragă Adamus. La Mulți Ani.
ADAMUS: Ăsta a fost omul, care cântă (Linda râde). Acestea sunt frumoase. Mulțumesc.
LINDA: Rece! (cineva strigă: „Oau!”) Rece!
ADAMUS: Avem lucruri de făcut. Avem lucruri de făcut.
LINDA: Mulțumesc, Alice. Mulțumesc, Alice.
ADAMUS: Mulțumesc. Mulțumesc, Alice, pentru asta. Asta a fost frumos (câteva aplauze). Ai câștigat astăzi două puncte cu mine. Da. Mulțumesc.
LINDA: Cred că asta înseamnă că ea merită microfonul! (Linda râde)
ADAMUS: Ea merită microfonul! (câteva râsete) Maestru sau om stând aici și, încă o dată, mulțumesc pentru cadoul frumos.
ALICE: Cu plăcere.
ADAMUS: Foarte frumos.
ALICE: Mi-a amintit de tine. Trebuia să iau asta.
ADAMUS: Putem avea un cadru de aproape cu asta? Stai o secundă. Facem chestia cu filmul de studio (Alice chicotește în timp ce camera de luat vederi mărește imaginea pe cana lui). E frumoasă. Eu zâmbind cu cana. Nu am dispoziție. Trebuie să îmi pun fața aici. Așa (Linda râde tare din nou și publicul râde). Mulțumesc. Bine. Am trecut mai departe. În regulă, hai să revenim la asta. Om sau Maestru?
ALICE: În acest moment, amândoi.
ADAMUS: Amândoi.
ALICE: Probabil jumate-jumate.
ADAMUS: Jumate-jumate. Cu alte cuvinte, nu te poți hotărî naibii.
ALICE: Ăă, nu.
ADAMUS: (imitând-o) Ăăă, egh!
ALICE: Mda, nu.
ADAMUS: Jumate, ăă. Mda.
ALICE: Cu siguranță, mai mult om astăzi decât în alte zile.
ADAMUS: Da. Da. De ce aşa?
ALICE: Oh, sigur. Am simţit-o în timp ce conduceam pentru a veni aici.
ADAMUS: Ce s-a întâmplat?
ALICE: Am fost iritată.
ADAMUS: Iritată, da.
ALICE: Există aşa, o seriozitate.
ADAMUS: Ca o stare sufletească, da.
ALICE: Este ceva greoi.
ADAMUS: Greu, serios.
ALICE: Nu ştiu ce este.
ADAMUS: Da. Grupul de aici...
ALICE: Și nu cred că Maestrul ar simți asta, așa că trebuie să fie omul.
ADAMUS: Este energia grupului?
ALICE: Pentru mine s-a simțit ca fiind Shaumbra.
ADAMUS: Da.
ALICE: Și nu conștiința de masă.
ADAMUS: Da, da. Acest grup de aici.
ALICE: Da, ar putea fi.
ADAMUS: Da, da.
ALICE: Da, ce se întâmplă? Sunt tricourile lui Sart. Sunt acele tricouri blestemate.
ADAMUS: Ei te vor urî după asta, bineînțeles!
ALICE: Hehh! Hehh! Hehh!
ADAMUS: Da, te-ai descurcat bine...
ALICE: Nu, eu o revendic pentru mine însămi.
ADAMUS: O zi perfectă și deodată, "Ohh! Uh! Am sentimentul acesta.” Da.
ALICE: Mm hmm.
ADAMUS: Da
ALICE: Da
ADAMUS: Probabil simţi în cele două procente de om, care este astăzi, aici.
ALICE: Oooh! (Linda râde)
ADAMUS: În regulă.
ALICE: Hehh! Hehh!
ADAMUS: Da, bun. Următorul şi ultimul.
LINDA: Se oferă cineva voluntar? De fapt, e cam înfricoșător.
ADAMUS: Nu, și poți alege și din echipă astăzi.
LINDA: Oh, aleg astăzi și din personal.
ADAMUS: Sigur, sigur. Ei sunt parte din asta.
LINDA: Bine.
ADAMUS: Ah! Bun, bun. Om sau Maestru aici, astăzi?
LINDA: Mark, aici.
ADAMUS: Da, cineva trebuie să se ocupe de camera ta (de filmat).
JEAN: Dă-i drumul, răspunde.
ADAMUS: Da, înțeleg, este ziua ta astăzi. Hai să-ți cântăm La mulţi ani.
ADAMUS ŞI PUBLICUL: La mulţi ani. La mulţi ani. La mulți ani, dragă Gaelon…
ADAMUS: Este atât de bine să ai 22 de ani.
PUBLICUL: La mulţi ani, ţie.
ADAMUS: În regulă. Bine.
GAELON: Nu este necesar. Mulţumesc.
ADAMUS: Da, da. Dar ţi-a plăcut. Este... da. Acum merge în arhivele Crimson Circle. Om sau Maestrul aici?
GAELON: Simt destul de mult din ambele.
ADAMUS: În ce procentaj?
GAELON: Uh …(se oprește și suspină)
ADAMUS: Inventează un număr.
GAELON: Practic, cam 80% din ambele.
ADAMUS: Optzeci de procente.
GAELON: Da.
ADAMUS: Oh, de fapt asta este - sunt de acord cu asta. Da, da.
LINDA: Interesantă matematică.
ADAMUS: Da, cine câștigă? Cine câștigă aici? Chiar acum, cine câștigă?
GAELON: Omul crede că el câștigă.
ADAMUS: Omul crede că el câștigă. În regulă. Răspuns cinstit. Răspuns bun. De ce?
GAELON: La ce te referi?
ADAMUS: De ce omul câștigă acest lucru între, știi tu, om și Maestru? Cine este prezent aici?
GAELON: Pentru că vrea asta.
ADAMUS: Pentru că vrea. Oh, oh. Ştrengar mic. În regulă.
GAELON: Da (câteva râsete).
ADAMUS: Bun, da. Bun. Mulțumesc. Mulțumesc.
Acum am să vă spun de ce sunt cam prost dispus.
LINDA: Oh, nu.
ADAMUS: Și o să vă spun chiar acum, sunt două puncte majore care sunt marcate în acest Shoud, primul din Seria Aripile, și vă voi spune numărul unu și numărul doi şi apoi, la sfârșitul zilei, veți încerca să vă amintiți care erau. Sunt două puncte simple și probabil că le veţi uita. Dar de aceea facem recapitularea Shoud-ului.
Dispoziţia/Starea lui AdamusMotivul pentru care sunt prost dispus astăzi este pentru că am aspecte din vieți trecute și viitoare, care sunt haotice și mă sâcâie și se cicălesc unele pe altele și viața este aşa un haos.
Acum, voi - daa, nu este groaznic acest lucru? Este ca și cum ați fi într-o cameră cu copii care se bat și țipă. Acum, voi probabil spuneți: "Dar Adamus ești așa un Maestru Ascensionat uimitor, probabil cel mai uimitor dintre toţi". Știu că spuneţi asta (câteva chicoteli).
SART: Şi deştept!
ADAMUS: Și deştept, da, și orice altceva. Și probabil că spuneți: "Deci, am crezut că toate problemele tale au dispărut când eşti un Maestru Ascensionat".
Ah! În asta este un punct foarte important. Nu este unul dintre cele două puncte, dar este un punct foarte important. Doar pentru că v-ați permis Realizarea, doar pentru că sunteți nişte Maeștri întrupaţi pe planetă nu înseamnă că nu veți auzi zarva aspectelor voastre. Nu sunt în trecut; sunt aici, chiar acum. Nu sunt în viitor; sunt aici, chiar acum.
Deci, din când în când, dragă Maestre care stai aici - care este aproximativ 20% Maestru, îmi pare rău să spun, 80% om, dar mă adresez Maestrului chiar acum - veți auzi acest zgomot și agitația și, din când în când, vă va toci fundul vostru ascensionat (câteva chicoteli) datorită tuturor acestora. Și veți fi pur și simplu ca o mamă, acasă, cu copii care țipă, veți dori să fugiți. Veți dori să îi repudiaţi pe copii sau să îi trimiteți departe în Tabăra pentru Totdeauna (mai multe chicoteli), și veți deveni atât de obosiți de asta. Nu este neobișnuit și nici nu trebuie negat asta. Ei fac zgomot.
Acum, am să vă spun cât de rău este. M-am trezit în mijlocul nopții cu o durere de cap. Nu dorm cu adevărat, dar asta completează povestea. M-am trezit în mijlocul nopții. Am un aspect care plânge chiar acum, literalmente, că se află în faliment. "Oh! Îmi pierd toţi banii. Îmi vor lua totul. Sunt o ființă atât de strălucitoare, dar sunt în faliment. Oh, te rog, Doamne, ajută-mă." Și asta nu a fost o viață religioasă a mea, cunoscută ca Mark Twain. El era mai degrabă cinic cu privire la tot. Dar știţi că cinismul devine deodată curățat de un lucru mărunt precum falimentul, pentru că el nu a gestionat atât de bine banii, pentru că nu și-a gestionat atât de bine energia. Luaţi aminte indiciul - banii reprezintă doar energii. El a dat faliment pentru că nu gestiona energia.
Acum, el este acolo plângând că pierde totul și mai ales respectul său. Respectul său. Ajunsese să fie destul de cunoscut. Toată lumea a presupus că trebuie să fie mulți bani acolo, dar el nu a gestionat asta. Așa că acum el plânge: "Oh, dragă Dumnezeu, binecuvântată Fecioară Maria, Isus de pe cruce, te rog, te rog, te rog. Am nevoie doar de puțin ajutor, acum, doar de puțină finanțare." Știţi, prietenii mei, sună asta puțin familiar pentru unii din voi? "Vă rog! Voi face orice. Voi începe să merg la spovedanie. Voi face orice trebuie să fac. Doar, am nevoie de ajutor.”
Mai întâi de toate, Mark Twain prostule, lui Dumnezeu nu-i pasă. Dumnezeu încercând un zâmbet vechi spune: "Uită-te la Mark Twain, parte din Saint Germain" - St. Germain, Mark Twain, totul lucrează împreună (câteva chicoteli) - "dar uită-te la asta. Uite ce se întâmplă".
Acum, aţi crede că bătrânul Mark, cu isteţimea, intelectul și cinismul lui, s-ar chema pe sine sau pe mine, nicio diferenţă și să spună: "Hei, tu tipul acela măreţ de acolo de sus! Tu! Saint Germain, care eşti atât de ocupat la Clubul Maeștrilor Ascensionaţi, care eşti cunoscut în întreaga lume, de fapt peste tot în univers pentru măreţele tale acţiuni, ce zici de un mic ajutor, chiar aici. Intru în faliment.” Dacă el s-ar fi deschis către ceva care se află deja în interiorul său, aș fi putut ajuta puțin. Nu foarte mult, dar aș fi putut face un împrumut pe termen scurt, cu o rată scăzută a dobânzii (râsete). Aș fi putut să-i ofer puţin sprijin, să-l ajut să iasă din bucluc. Și apoi, urmăriți-l, peste vreo două luni, mai târziu, când intră în faliment, deoarece adevăratul creator și adevăratul Maestru oferă libertate fiecăreia din creațiile și expresiile sale. Nu mă agăţ de Mark Twain. Nu sunt implicat în viața lui de zi cu zi. El o conduce. Da, este parte din unimea mea. Este parte din tot ceea ce sunt eu, dar nu voi încerca să-i dictez viața.
Acum, aproape pare să fie ca o reacţie părinte-copil sau un tip de relaţie indiferentă. Deloc. Se numește compasiune adevărată. Creând o viață, permițând o viață și apoi a-i da libertatea să exploreze și să experimenteze și să aibă poveștile sale, în timp ce Maestrul, care devine puțin mai prezent în încăpere chiar acum - suntem cam la 24 de procente Maestru. Încet, încet, poate nu atât de mult. Sunt generos astăzi, ca întotdeauna.
Deci, adevăratul Maestru oferă acea libertate fiecărei părți a sa; nu încearcă să controleze, nu încearcă să facă bine pentru acea viață, deoarece - o să ajung la asta mai târziu - totul este doar o poveste. Asta e tot ce este.
Am un alt aspect, un alt scriitor care mă înnebunește de-a dreptul, iritându-mă la nesfârşit și, vedeți, pentru că eu am trăit multe vieți pe Pământ, la fel ca voi, mă pot raporta la zgomotul omului, la toate văicărelile, plângerile, fricile și îngrijorările (cineva cască) și căscatul, somnolența și toate celelalte. Când Maestrul intră, omul devine somnoros. Asta este în regulă.
Dar am celălalt aspect de scriitor. Știţi voi, am avut această afinitate pentru scriitori și am petrecut câteva vieți ca scriitor. Un alt scriitor pe care l-aţi putea cunoaşte ca Shakespeare. Shakespeare. Acum, acest scriitor este (ca) o durere regală în fund. Vreau să spun, cauzează mai mult stres și mai multe probleme.
Acum aţi putea crede că, fiind considerat unul dintre cei mai mari scriitori vreodată, că acest aspect ar putea fi atât de calm, în pace, dar nu. Acest aspect - de abia îndrăznesc să-l revendic ca fiind al meu, dar cred că trebuie (s-o fac) - acestui aspect nu-i place ceea ce scrie. Iar eu sunt în genul: "Mi-e indiferent. Faci bani. Oamenii se îmbulzesc la tine. Vei fi cunoscut în istorie pentru mii de ani. Vor fi piese (de teatru) de vară, în parc, doar din cauza ta, iar tu te plângi?" - așa cum îmi face mie tot timpul - "Te plângi?" El se plânge pentru că nu-i place scrisul lui. Nu-i place ce scrie! Cred că asta este adevărat pentru multe tipuri creative. Ei creează ceva strălucitor, însă lor pur şi simplu nu le place, indiferent din ce motiv. Nu doresc să arate asta în public sau nu au fost destul de bune sau ar fi trebuit să lucreze la ele mai mult.
Lui Shakespeare nu-i place ce scrie deoarece el crede că a scris pentru public mai degrabă, decât pentru inima lui. Ceea ce vreau să spun este că nu a scris ceea ce vroia cu adevărat să scrie, dar a funcționat. A atras mulțimi de oameni. L-a făcut faimos și va continua să-l facă faimos. Deci, el trece printr-un tumult intern despre el însuși - "Ar trebui să scriu pentru mine din inima mea, ca adevăratul poet care sunt? Sau ar trebui să fiu aici, să scriu în scopuri comerciale?”
Acum, e la fel de simplu precum a spune: "Dragă Shakey (râsete), pur şi simplu fă-le pe amândouă. Fă-le pe amândouă! Scrie sub pseudonim pentru celelalte lucrări, dacă eşti preocupat de faptul că oamenii ar rata înțelesul sau că ar fi confuzi. Scrie sub un nume diferit. Scrie din inima ta." Dar el este într-o dilemă emoțională auto-impusă și, destul de sincer, m-am cam săturat de ea. M-am săturat de ea.
El nu apelează la mine. Nu apelează la Dumnezeu. Totul se rezumă la acel scriitor rănit din interior și este obsedat de asta, continuând la nesfârșit.
Și în timp ce am parte de tot acest zgomot, iar voi credeți că viața voastră este dură, se petrece tot acel zgomot, eu am un alt aspect. Este aspectul original "A fi sau a nu fi", de fapt, credeți asta sau nu. Oh, nu Shakespeare a scris acele prime cuvinte. A fost aspectul meu cunoscut ca Platon. "A fi sau a nu fi". Atât de filozofic. Atât de plin de... chestii.
Acum, Platon este considerat a fi într-adevăr designerul, cel care a implementat societatea occidentală modernă, deși el a trăit acum multă, multă vreme. El se află acum într-un mare conflict. Devine filosofic.
Știți când vă spun, puteți să spuneți orice vreți, cu excepția: "nu știu", este pentru că m-am săturat de Platon. "Nu știu. A fi sau a nu fi. Lumea este neagră. Lumea este albă." Pur și simplu mă înnebunește ca Maestru Ascensionat. Credeți că vouă vă e greu astăzi, credeți că aveți probleme, dar eu am toate aspectele astea din vieți trecute - și din vieți viitoare - care se plâng constant, trecând constant prin dilema lor.
Așadar, mă îndreptam spre studioul vostru astăzi, de la Clubul Maeștrilor Ascensionați și am început să aud reclamațiile voastre, problemele voastre, dilemele voastre și conflictele care se petrec în viața voastră, din partea omului, nu din partea Maestrului. Și dați-mi voie să vă spun, ce este mult mai zgomotos, omul sau Maestrul? Omul. Omului îi place să se blocheze. Într-adevăr, într-adevăr, într-adevăr. Adică, Shakespeare. Nu ați fi vrut cu toții să fiți Shakespeare? Nu ați fi vrut să rămâneți în istorie? Și el stă acolo: "Oh, eu nu scriu din inimă. Scriu pentru public." Taci. Atunci scrie din inimă. Vreau să spun, cât de simplu poate fi?
Și știți, când au nevoie de o mână de ajutor, de puțină dragoste, de puțină energie, ei nu apelează la Sinele lor înalt, liber. Nu vin la Maestrul Ascensionat, care se întâmplă să fi ascensionat glorios de pe planetă nu cu mult timp în urmă. Nu. Ei merg la biserici. Ei merg la alte persoane. Ei apelează la alcool, droguri sau la alte lucruri de genul ăsta. Am această zicală: "Peste tot, dar nu înăuntru. Oriunde, dar nu în tine.”
Deci îl urmăresc. Îl urmăresc cu toate plângerile acestea, cu toate problemele sale de viață, pe când răspunsul este chiar acolo. Vor să mă asculte când vin prin preajmă? Vor ei să-l asculte pe unchiul Adamus (câteva chicoteli) ce spune: "Răspunsul este atât de simplu." Nu vor să-l audă. Se distrează prea mult cu jocul lor.
Așadar, sunt puțin indispus/supărat astăzi, nu am dormit prea mult în ultima vreme. Asta sună familiar (publicul spune "Daa"), dragi Maeștri?
Și, pur și simplu, gândește-te drag Maestru care stai și privești aici, astăzi, tu trebuie să te ocupi practic acum, doar de un aspect uman. Eu trebuie să mă descurc cu zeci (cineva spune "Au"). Ohh! Ohh! Oh. De aceea sunt puțin indispus. Și te întreb, dragă Maestru - suntem aproape de 27 de procente acum, se îmbunătățește tot timpul - te rog să simți cu adevărat ceea ce se întâmplă acolo, în colivie. Ce se întâmplă în colivie? Ce se întâmplă în interiorul tău?
Este multă agitație. Este multă confuzie. Sunt o mulțime de smiorcăieli ce se petrec și, într-adevăr, nimic altceva mai mult de la acest aspect uman, nimic mai mult pentru a spune cu adevărat: "Hai să fim clari. Să primim niște răspunsuri aici și să trecem de asta." Este foarte mult zarvă acolo și va continua să se petreacă. Nu dispare, pentru că aveți vieți trecute și viitoare, care toate se desfășoară chiar acum.
Ceea ce faci este să respiri profund, dragă Maestre. Nu te lași prins cu totul în acestea. Permiți asta. O permiți. Daa. Vor apărea vieți trecute - nu doar viața asta, ci vieți trecute și vieți viitoare ce vor apărea - făcând o mulțime de zarvă. Respiri profund și permiți. Iar la un moment dat, una dintre acele vieți trecute sau viitoare va ceda și va spune: "Bine, Eu Sunt Cel Ce Sunt, dar ehh, nu prea înțeleg. Deci, ajută-mă Eu Sunt Cel Ce Sunt, în sfârșit sunt deschis și permit. Sunt în sfârșit gata să ascult." Și atunci există acel aspect, trecut sau viitor, cu adevărat chiar acum, cu care puteți să lucrați. Nu este vorba despre consiliere. Nu este vorba despre a procesa. Nu este despre a spune: "Oh, tu bietule scriitor Shakespeare", sau ceva de genul ăsta. Este vorba despre: "Respiră profund și permite" și despre aceste două chestiuni despre care vom vorbi astăzi. Asta le spuneți.
Între timp tu, Maestrul, care este - acum la peste 30 de procente, ajungem acolo; poate până la sfârșitul transmisiunii noastre de astăzi vom trece peste acel marcaj de 50 de procente - între timp, Maestrul care ești chiar acum - nu lucrezi la a fi Maestrul, nu încerci să fii Maestrul, doar permiți Maestrul - acel Maestru, tu respiri profund, auzi tot zgomotul, toată agitația și orice altceva și te așezi pe banca din parc sau pe un scaun frumos și iei o înghițitură din cana ta frumoasă, cu speranța că este umplută cu altceva decât cafea, poate puțin vin sau indiferent, respiri profund și simți înăuntrul fiecărei povești în care ai fost vreodată și vei fi vreodată.
Și deodată lucrurile merg ca unse, ca mecanismele/uneltele unse. Deodată, respirați profund ca Maestrul și doar simțiți toate poveștile uimitoare care se petrec. Și brusc, dispare rezistența, fricțiunea, tensiunea. Și brusc, este la fel cum am făcut eu noaptea trecută, doar respirați profund și vă așezați și urmăriți filmul ființei voastre. Asta e tot. Nu vă împotmoliți cu totul în asta, pentru că, vedeți voi, Maestrul realizează că totul funcționează. Shakespeare a scris câteva lucruri uimitoare. Mark Twain, îmi plac scrierile, iar ei au rămas în istorie. Acum, câte ființe pot spune că au un Platon, un Shakespeare și un Twain cu ele? Voi doar stați liniștiți, vă relaxați și realizați că acestea sunt toate doar povești mari, minunate.
Haideți să facem asta chiar acum. Să ne oferim un moment, dragă Maestre. Este chiar atât de ușor.
Da, este marele "și". Are toate chestiile astea în desfășurare. Maestrul nu își permite să se împotmolească în toate aceste lucruri. De fapt, Maestrul este fascinat să observe cum se desfășoară asta. Într-acolo ne îndreptăm. În direcția asta mergem. Asta este ceea ce faceți chiar acum.
Deci îmi depășesc rapid starea (de spirit). Îmi depă -... da, spuneți voi (chicotind), "Slavă Domnului". Nu înseamnă că o să fiu drăguț astăzi. Știți cum e când ai o zi de indispoziție? Și apoi, deodată, când ceața, confuzia și totul începe să răsară, e ca și cum: "Eh, rahat! Nu vreau să fiu într-o stare bună. Mă distram, fiind în acea stare proastă. Nu mă faceți să râd. Nu mă faceți să zâmbesc.” Cam aici mă aflu. Starea de spirit se schimbă, dar încă îmi place într-un fel, știți? Și știu că și voi faceți la fel.
Niciun comentariu de la Linda legat de asta.
LINDA: Mă ascund. (râsete).
ADAMUS: Linda se ascunde. Hai să o filmăm pe Linda ascunzându-se, și ea spune...
LINDA: (Chicotind) Linda se ascunde!
ADAMUS: Și ea spune: "Uau!" Ea nici măcar nu este în zona publicului, atât de mult se ascunde (Linda chicotește).
Pânza de PăianjenPentru om, pentru omul care stă acolo, un lucru foarte important. Vor continua să fie lucruri care ies la iveală în viața voastră. Există temeri pe care le are omul și ele nu dispar pur și simplu. Ele sunt acolo. Vreau să spun, ele reprezintă o amprentă energetică înăuntrul vostru. Există temeri, există îndoieli care sunt acolo și văd că voi încercați să le depășiți.
Sunt provocări în viața voastră și văd că lucrați cu aceste provocări. Dar știți ce se întâmplă? E ca și cum sunteți prinși într-o teamă, o frică emoțională care nu are deloc niciun sens, dar este acolo; vă împotmoliți în frică și e ca și cum ați fi prinși într-o pânză de păianjen. Și acel păianjen reprezintă frica sau îndoiala sau incertitudinea sau orice se întâmplă să fie. Sunteți prinși în acea pânză de păianjen.
Acum, păianjenul v-a prins. Acum lupta și zbaterea sunt pentru a vă ocroti, pentru a vă salva de păianjenul fricii sau îndoielii sau incompetenței sau orice se întâmplă să fie. Acum sunteți implicați într-o luptă. Dar îți pot spune un lucru, dragă om. Ești prins în pânza de păianjen. Este teritoriul păianjenului. Păianjenul a țesut-o doar pentru tine și el știe că te vei lupta. Și știi ce se întâmplă în pânza de păianjen, în timp ce ești acolo și începi să te lupți, te încâlcești și mai mult.
Păianjenul nu consumă aproape niciun gram de energie în luptă. Nu trebuie s-o facă. El pare că se luptă, pentru a satisface omul care este prins în pânză. Va face: "Rargh! Rargh!", dar asta nu înseamnă nimic, pentru că păianjenul știe deja că sunteți terminați. Sunteți în plasă. În momentul în care începeți să vă luptați sunteți terminați, sunteți prinși și sunteți cină (Adamus chicotește).
Starea mea se îmbunătățește. Râd! (câteva râsete) Acum râd. Mă simt mult mai bine, grozav de bine.
Ce înseamnă asta, în termenii voștri, ai omului? Câteva lucruri. Când întâmpinați acea frică pe care o veți întâlni, pentru că trăiți pe planetă și trăiți în corp; când întâmpinați această teamă sau îndoială sau orice se întâmplă să fie, confuzia: "Nu pot lua o decizie. Nu știu ce să fac", când vă aflați în asta, treceți complet prin ea. Când începeți să vă aflați în pânza de păianjen și știți că este inevitabil, știți că ea este acolo, treceți prin ea. Nu vă opriți. Nu vă luptați. Nu procesați problema. Nu încercați să depășiți problema, deoarece sunteți în pânză. Veți fi prinși. Nu încercați să ieșiți din ea prin raționalizare. Nu încercați să ieșiți din ea prin meditație. Nu încercați să căutați consilieri care să vă ajute să ieșiți din ea, pentru că tot ceea ce veți face este să-i aduceți în pânza voastră de păianjen. Asta e tot.
Când descoperiți că vă confruntați cu frică, îndoială sau incertitudine sau dacă viața voastră este o harababură totală, respirați profund și treceți prin ea. Mergeți mai adânc în ea. Nu are sens din punct de vedere omenesc, dar din punct de vedere energetic este absolut potrivit.
Omul nu vrea să meargă mai adânc. Întâlnește acel sentiment, teamă în mijlocul nopții, anxietate fără niciun motiv aparent. Ați simțit asta. Omul rezistă: "Oh, anxietate. Ce voi face? Trebuie să-mi gândesc calea prin asta. Trebuie să scot la iveală niște mici clișee frumoase. Trebuie să fac un fel de dans ceremonial sau orice se întâmplă să fie.”
Sunteți în plasă. Acum vă luptați și e amuzant, pentru că voi gândiți: "Nu, nu! Sunt spiritual. Sunt sfânt și fac incantații sau orice de genul acesta." Sunteți atât de prinși în pânza păianjenului. Pur și simplu nu realizați asta. Și acel păianjen doar își scutură un picior din când în când - își scutură toate picioarele - doar pentru a da impresia că aveți ceva pentru care să vă luptați, dar deja v-a prins. Frica v-a acaparat. Incertitudinea la fel. Și, în special, când ajungeți în acest punct al măiestriei și iluminării, există încă temeri și există îndoieli și voi vă întrebați: "Ce se va întâmpla cu copiii mei? Ce se va întâmpla cu corpul meu fizic? Îmi voi pierde mințile? Ce vor crede oamenii?”
Aceste lucruri, acestea sunt ca niște păianjeni care sunt peste tot, anxietăți care sunt peste tot în jur. Nu vă veți lupta cu ele. Nu le veți depăși. Nu puteți, pentru că voi ați creat acele frici. Voi ați creat acele îndoieli. Ele vă cunosc mai bine, de fapt, decât le cunoașteți voi pe ele. Acum sunteți în pânza păianjenului și doar vă încurcați și mai mult.
Deci ce faceți? Respirați profund și vă permiteți să intrați în ea (respectiva problemă, sentiment, stare), complet și de-a binelea. Nu are sens. Nu, deloc. "Cum? Dacă îmi permit să intru într-o teamă, voi fi consumat de ea." Nu, pentru că veți trece exact prin centrul pânzei păianjenului, dar veți continua să mergeți. Veți continua să mergeți exact prin orice teamă, orice neliniște, orice dilemă care este în viața voastră, indiferent ce este. Veți respira profund și vă veți pune acele aripi ale viselor voastre și veți zbura exact prin asta. Nu îi veți rezista sau nu veți încerca să o schimbați sau să vă luptați sau să vă gândiți calea prin ea. Doar vă legați/puneți aripile și zburați. Asta este.
Și există un moment de teroare în timp ce vă îndreptați direct spre pânza aceea de păianjen și veți avea acele aripi, și spuneți: "Oh, rahat, Adamus! Sper că ai avut dreptate cu asta, pentru că mă duc direct în inima îndoielii și fricii..." și ce se întâmplă în continuare?! Sunteți de cealaltă parte. Sunteți de cealaltă parte a întregii chestii. Pânza de păianjen este conștiința umană, conștiința voastră. Acum sunteți de cealaltă parte și vă uitați înapoi și realizați că de fapt nu exista într-adevăr o pânză de păianjen. Vă dați seama că toate fricile pe care le-ați avut nu erau cu adevărat acolo. Adică, le-ați construit în mintea voastră, în câmpul vostru de energie. Voi le-ați construit. Acum sunteți de cealaltă parte a lor. Nu a fost nicio luptă și ceea ce este acum, acolo, este nectarul dulce al înțelepciunii, care este acum al vostru, ca oameni, care până acum nu a fost cu adevărat disponibil.
Credeți că eu voi înmâna nectarul înțelepciunii lui Shakespeare și Platon? Ce vor face ei cu asta? O să-și distrugă viața chiar și mai mult. Deci, nu. Nectarul, acea înțelepciune, se află în spatele percepției pânzei de păianjen. De fapt, nu este acolo cu adevărat.
Ce spun eu? Încetați să vă luptați cu toate. John Kuderka a făcut o declarație mai devreme care mi-a oprit respirația și trebuie să spun, John, și oricare dintre voi care se confruntă cu o problemă de sănătate, respirați profund și permiteți-o. Nu luptați. Nu luptați împotriva cancerului, deoarece sunteți exact în pânza de păianjen. Treceți prin ea. Vă puneți acele aripi într-un moment de genul: "Nu-mi mai pasă" și treceți prin el. Nu luptați împotriva cancerului. Doar treceți prin el.
Este precum Permiterea. Și indiferent ce se întâmplă, indiferent de ce s-ar teme omul - mai mult cancer, posibilă moarte, că nu este un creator suficient de bun pentru a crea sănătate - indiferent de ceea ce se teme omul, treci prin asta, Maestre. Treceți prin el și ceea ce veți găsi de cealaltă parte este înțelepciunea. Nu că încercați să treceți prin el căutând vindecare sau orice altceva. Treceți prin el pentru că nu vă mai aparține/nu mai este al vostru. Nu-l dețineți. Nu veți lupta cu asta. Nimic din acestea.
Orice problemă există în viața voastră, o emoție veche a copilăriei care continuă să vină; continuă să apară pentru că voi continuați să vă jucați cu ea. Nu procesați ceva ce nu ați reușit să depășiți. Nu procesați asta. Procesarea este desertul păianjenului. Acum sunteți prinși în pânză și procesați. Tocmai vă transformați în ceva mai dulce. Vă acoperiți doar cu zahăr de procesare, așteptând ca păianjenul să vină și să vă devoreze. Asta e tot. Nu procesați în asta. Nu vă gândiți la asta. Nu intelectualizați asta. Vă legați/puneți acele aripi și mergeți direct prin ea. Asta e.
Nu mai există nicio luptă în nimic. Nu mai există nicio luptă. Omule! Ascultă-mă omule, pe mine și starea mea proastă de azi. Ascultă-mă. Nu mai este nicio luptă când ajungeți în acest punct. Oricum, cu ce vă luptați, cu bolile societății? Vă luptați cu voi și cu slăbiciunile voastre? Cu ce vă luptați, cu întunericul și lumina? Cu masculinul și femininul? Putem, vă rog, să trecem peste divinul feminin și idiotul masculin? (râsete) Lupta constantă care este... mulțumesc. (câteva aplauze) Sunt sătul de asta! M-am săturat de asta, așa cum sunt sătul de aspectele mele, Shakespeare și Platon și toți ceilalți care se plâng și orice altceva. M-am săturat de asta și voi ar trebui să fiți la fel. Este o luptă. Este o pânză de păianjen și voi vă prindeți în ea. Râdeți. A fost destul de bine, nu? (Adamus râde) Daa, a trebuit să repet (n.tr. în sens de repețiție pentru spectacol) acest lucru.
Deci unde m-am aflat eu? În starea mea proastă. Să trecem peste asta. Nu este nicio luptă. Nu există nicio luptă între om și Maestru. Nu există nicio luptă între voi și extratereștri. Nu aveți nicio luptă cu Donald Trump (câteva chicoteli și aplauze).
KERRI: Adevărat!
ADAMUS: Oh, o mulțime de oameni spun: "Oh, oh, chia-... M-am distrat." Nu există nicio luptă. Când ajungeți în acest punct, nu există nicio luptă și ăsta este un lucru bun, într-un fel. Dar sunteți obișnuiți să luptați. Sunteți obișnuiți să fiți puternici chiar atunci când sunteți slabi. Sunteți obișnuiți cu lupta/bătălia, deoarece vă ajută să vă consolidați identitatea. Ești obișnuită cu lupta, Kerri (Adamus chicotește), ca o... Nu, Kerri, lupta aceea...
KERRI: Ce?!
ADAMUS: …vă ajută să vă consolidați identitatea. Nu-i dați microfonul (câteva chicoteli). Aceasta este o discuție într-un singur sens.
KERRI: Eu am pus sabia jos. Greșești!
ADAMUS: Mulțumesc.
KERRI: S-a terminat.
ADAMUS: Mulțumesc. Bun.
KERRI: Viața mea s-a schimbat.
ADAMUS: Mulțumesc.
KERRI: Serios, s-a schimbat.
ADAMUS: Bun, bun. Trebuie.
KERRI: O, m-aș lupta cu tine în jeleu (râsete).
ADAMUS: Putem scoate asta la montaj? Ca și cum ne-am preface – putem să ne prefacem doar... într-o zi în care am o dispoziție proastă, tu vrei să te lupți cu mine în jeleu?
KERRI: Da!
ADAMUS: Și e ca și cum... (mai multe râsete)
KERRI: Da, întotdeauna.
ADAMUS: Bine. Așadar ideea e, să ne întoarcem la... mulțumesc pentru distragere. Starea mea se îmbunătățea și tocmai ce ne-am scufundat înapoi, acum suntem la aproximativ 24 la sută om, Maestru din nou (niște chicoteli). Se poate întoarce.
Nu există nicio luptă în cancer, în sărăcie sau în oricare dintre acestea. Niciuna. Înțelegi asta, omule? Opriți lupta.
Puneți-vă în poziția mea pentru o clipă. Acum este Maestrul. Este Sinele vostru iluminat și ce ați spune acelui om care trece prin dificultățile lui, care trece prin toată nenorocirea și suferința sa și: „O! Nu mi s-a dat nicio șansă și eu..." Ei, taci! Este ca și cum: „Treci peste asta. Puneți-vă acele aripi și intrați în temerile voastre, intrați în copilăria voastră nefericită, indiferent ce este.” Și știu că pare a fi cu totul un lucru greșit. Da, așa e, pentru că ați făcut-o greșit până acum. Ați luptat și v-ați bătut cu aceste lucruri. Oh, și apoi după 40, 50 de ani pe planetă: „Uitați-vă la toate progresele pe care le-am făcut! Uitați-vă la cât de departe am ajuns.” De acolo până acolo?! Asta-i tot?! Întrucât nu veți ajunge niciodată prea departe, din cauză că acea pânză de păianjen este foarte mare, imensă chiar.
Păianjenul ăsta se va juca cu voi, vă va lăsa să credeți că ați ajuns undeva. Păianjenul ăsta va aștepta și va aștepta și va aștepta. Va prinde alte câteva muște în capcană și va fi doar: „Vine la mine. Totul vine la mine.” Da.
Așadar, respirați profund. Dacă o rană emoțională veche, să zicem, cu un partener sau un părinte sau altceva apare, doar priviți-vă, observați-vă, deoarece vedeți că apare și sunteți ca: „O! O! Este o amintire veche. Oh! Sunt o persoană rea. Nu ar trebui să am aceste gânduri.” Taci! Legați-le, treceți prin (experiență). Puneți-vă acele aripi și doar terminați cu asta. Iar de cealaltă parte se află acea înțelepciune, acel nectar. Asta e.
Legați-vă centura, treceți prin (experiență)Așadar, punctul numărul unu de amintit: Legați-vă centura, treceți prin/experimentați. Sună groaznic, dar... (râsete) așa am stabilit eu lucrurile. V-am spus că am avut o dispoziție proastă azi. Nu am timp să șlefuiesc totul poetic și asta. Legați-vă centura, încetați cu asta. Treceți prin bolile voastre, lipsa voastră de valoare de sine. Vă dați seama cât de obosit sunt de Shakespeare și – scâncet – este ca: „Scrisul meu..." Doar treceți prin asta, bine? Nu mai avem timp să ne prostim cu toată mizeria umană auto-indusă. O să fac foarte clar acest lucru - auto-indusă. Nu societatea o face. Nu există ființe care trăiesc în centrul lumii și vă fac asta. Nu-mi pasă cât de mulți extratereștri există, nu ei vă fac asta. Este auto-indus, omule... aproape că o faceți pentru un fel de încântare ciudată. Haideți să trecem peste asta, bine? În regulă. Bun.
Haideți să respirăm profund cu asta. Dispoziția mea se îmbunătățește.
Haideți să respirăm foarte profund cu aceasta.
O Poveste Mare și GrasăÎn continuare, punctul numărul doi. Totul este o poveste. Totul este o minunată poveste mare și grasă. Asta este tot ce este. Viața ta, viața umană, totul este o minunată poveste mare și grasă. Nu este nimic de învățat. Nu sunt lecții pe care cineva încearcă să le impună. Nu sunt, credeți sau nu. Și vreți să credeți că această viață - sau orice altă viață - este atât de serioasă și atât de specială și toată învățătura. Rahat! Totul este o mizerie, asta e tot ceea ce e. O poveste umană mare și grasă.
Acum, știu că oamenilor nu le place să audă asta. Ei vor să exploreze și să ia lucrurile foarte în serios despre ceva precum spiritualitatea. Și îi șochez pe unii oameni, mă credeți sau nu. Îi șochez pe unii oameni, deoarece nu vom deveni foarte serioși. Noi vom fi detașați/lejeri cu asta, vom juca jocuri, ne vom distra, vom distrage atenția, și noi vom continua să străpungem, să trecem prin. Doar o vom face.
Chiar sună groaznic! Am nevoie de un autor nou de reclame, aici (râsete).
LINDA: Bine, deci care a fost numărul unu? (mai multe râsete și Adamus chicotește)
ADAMUS: Starea mea e puțin mai bună. Chiar acum sunteți până la 37 la sută Maestru. Facem progrese.
Totul este o poveste, viața asta umană. Viețile mele ca Shakespeare, Platon, Mark Twain, sunt doar povești. De fapt, într-adevăr, nu a fost nimic de învățat și asta este libertate. E un sentiment de ușurare.
Nu ați venit aici ca să învățați ceva. V-ați prefăcut că ați venit aici pentru a învăța ceva. V-ați prefăcut că ați avut karmă. V-ați prefăcut că ați avut această serie de vieți trecute. Apropo, vieți trecute, alo. Ele se ceartă unele cu altele! Am Twain aici și am Platon acolo, și ei se ceartă și cred că Twain este câștigător, chiar acum, pentru că Platon a fost atât de plictisitor. Adică foarte plictisitor. Citiți unele chestii, știți voi. Extrem de plicticos. Și el era atât de serios. Nu s-a îmbătat niciodată și, pentru mine, nu ești un înger până nu ai fost beat (râsete). Vreau să spun că, trebuie să fii, pentru că, în caz contrar, ești prea prins de orice. Ești prea serios.
Totul este o poveste. E o poveste uimitoare. E o poveste emoțională, adică, emoțională bine de tot. Este o poveste pătrunzătoare. Este o poveste bogată, dar este doar o poveste mare și grasă.
Povestea mare și grasă crede că este o victimă, crede că viața este grea și crede că lucrează într-adevăr din greu ca să obțină ceva, să se întoarcă la ceva – bunul dumnezeu știe la ce. Nu o face. Maestrul stă aici și eu mă uit, mă uit la Platon – o, Isuse – și, știți voi, e ca și cum, e doar o poveste. Și el are unele boli. Nu am de gând să intru în detalii aici, deoarece acesta este un spectacol de familie, dar are unele boli (unele râsete). Nu, adică, nu veți vrea să devenim prea scârboși în legătură cu ciuperca piciorului, știți voi, da, sau orice altceva. Și el este gen: „Vai mie", tot timpul, „pentru că am căpătat acest lucru." Și el crede că asta este o mare lecție din cosmos și eu tot strig la el: „Hei, Plat! Nu e! Doar ai parte de ciuperca piciorului. Ce zici de puțină apă și săpun pe degetele de la picioare, știi tu? Ar face minuni!" (mai multe chicoteli). Și el este filosofic. El încearcă să-și dea seama de sensul universal al acestui lucru și de binele și răul, dualitatea ciupercii și a neciupercii (mai multe râsete). Eu sunt ca: „E doar..." (Linda îi ridică ceașca și adulmecă să vadă ce e în ea; multe râsete) Da. „Este doar o poveste! Asta e tot."
Viețile voastre umane într-adevăr devin prinse în ele însele. Chiar asta fac. Au devenit atât de serioase în legătură cu aceasta. Se iau în serios pe ele însele. Stați un moment. Fiți Maestrul stând aici. Stați un moment. Stați pe bancă în parc sau orice altceva, și e ca și cum: uitați-vă la povestea voastră pentru un moment. Uitați-vă la acea poveste omenească. O poveste de luptă, poate? O poveste despre a fi cel mai slab/defavorizat, poate? O poveste despre nimeni nu te înțelege pe tine. E doar o poveste, bine?
Așadar, omule, oprește-te pentru o clipă și înțelege că este doar o poveste. Nu este nicio miză în ea. Nu este nimic de câștigat sau de pierdut, este doar o poveste mare și grasă. Și odată ce Maestrul reușește să-i transmită asta omului, să-l lase pe acesta să știe că: „Nu contează! Aceasta nu este o cursă. Nu sunteți în încercarea de a câștiga drumul înapoi în rai. Nimic din asta."
Odată ce Maestrul poate să stea acolo și să respire profund și să bea puțină cafea – sau orice altceva se află aici (n.tr.:în ceașcă) (câteva chicoteli) – și doar privind la toate aceste vieți trecute și vieți viitoare – amintiți-vă asta „și vieți viitoare" – și își spune: „Este doar o poveste mare și grasă." Și ce faceți este, ei bine, o umanizați într-un fel. Voi spuneți: „Pff! Ce vreau să văd astăzi? Pe care s-o pun pe sistemul meu 5K aici, sus? Și pe care o voi urmări?” În iubire și compasiune, desigur, dar nu încercând să intervin. Nu încercând să schimb, ci spunând: „Aceasta este doar o poveste grozavă, mare și grasă. Asta e tot ce este.”
Atunci când omul începe să simtă asta, atunci când el începe să realizeze asta și își dă seama că în tot acest timp a crezut că este urmărit de niște ființe superioare, știți voi, zeii și alți zei și mai mulți zei și demagogi și zeița zeilor și toate celelalte... știți voi, e un joc amuzant. Omul crede că ei (oamenii) sunt supravegheați tot timpul, și e aproape ca un spectacol pentru zei. „Uită-te la mine. Eu sunt o victimă. Uită-te la mine. M-am născut cu handicap. Uită-te la mine. Eu sunt prost. Uită-te la mine. Sunt pe calea mea spirituală." E ca și cum sunteți la teatru; vă gândiți mereu că e o reprezentație.
Însă, odată ce omul aude de la Maestru: „Hei, este doar o mare și grasă poveste! (unele chicoteli) Nu contează. Încetați! Nici măcar nu mă uit în cea mai mare parte a timpului, pentru că este o poveste plictisitoare. E o reluare! Este doar o reluare de la ultima viață și de la viața de dinainte. Nici măcar nu mă uit. Nu-mi pasă!” „Nu-mi pasă, Platon. Sigur, ești bine cunoscut, dar chiar nu-mi pasă, pentru că asta e…” E ca și cum ai vedea PBS (n.tr.:o mare rețea de televiziune americană), știți voi, uitându-te la Platon (mai multe chicoteli). E ca și cum: oamenii se uită la asta?! Și este ca: „Nu, voi schimba canalul. Mă voi uita " – Cauldre spune: „Ceva comedie cu și pentru femei tinere sau comedie romantică” sau ceva de genul ăsta – „Voi viziona ceva distractiv, fiindcă este o poveste mare și grasă." Asta este.
Respiră foarte profund, Maestre. Suntem la aproape 47 la sută. O, aproape am ajuns. Cred că printr-un merabh putem înclina balanța.
Respiră foarte profund, drag Maestru.
Schimbați canalul – joc de cuvinte neintenționat – la povestea omului din viața aceasta. Este un western? Este un tip de scenariu „împușcă-i, bang, bang, pălărie albă, pălărie neagră"?
Este viața ta un mare western sau este viața ta ca un film SF cu extratereștri? O, da, pentru majoritatea dintre voi așa este (Adamus chicotește). Este doar o mare, grozavă excursie mentală? „Uoaaa! Ce-i asta? Ființele extraterestre și chestii din multi-universuri și chestii de genul ăsta și oamenii luptă pentru supraviețuire și în cele din urmă luptă cu extraterestrul cel mare după ce l-a băgat în pământ de o grămadă de ori." Aceasta este viața ta? Un mare și grozav SF?
Sau viața ta e una din astea, nu știu cum ați numi-o, emoționantă într-un fel sfâșâietor, ca și cum, știți voi: „Persoana drăguță iese afară, lumea începe să arunce cu rahatul din ei. Persoana drăguță – ohh! – vrea să se termine cu totul și, apoi, în cele din urmă, a găsit adevărata dragoste sau ceva de genul acesta, și toată lumea plânge și cântă muzica." Asta este viața ta? Dacă este, e doar o mare și grasă poveste și asta-i tot.
Viața ta este una din aceste știri? Le urmăresc chiar acum prin unii dintre voi. Porniți buletinul de știri și ei au acest birou și sunt o grămadă de oameni care stau și, pentru ore și ore ei discută aprins cu fiecare, și nu ajung nicăieri! Și ei discută înainte și înapoi: „Dah, deh, da-deh! Și eu am dreptate și tu greșești!" și apoi, destul de curând, se urăsc unii pe alții. De ce apare asta la știrile voastre? Nu are niciun sens. Asta e povestea vieții tale? Un birou mare, toată lumea se ceartă înainte și înapoi și nimeni nu ajunge nicăieri. Asta e povestea vieții tale?
Sau povestea ta de viață este mai mult ca ceea ce ați numi un desen animat? (unele chicoteli) Da, un desen animat. Într-un fel distractiv, un fel de lumină. Nimeni nu pățește nimic, pentru că nu sunt oameni. Sunt desene animate. Nu este uimitor cum au creat asta? Sunt desene animate. Deci, indiferent dacă personajul negativ vine și te împușcă în cap și îți zboară creierii, două minute mai târziu creierii tăi sunt din nou împreună, pentru că nu ești om de-adevăratelea, ești un desen animat. Este acesta genul tău de viață?
Cu alte cuvinte, vă distrați cu ea? Fără să vă îngrijorați atât de consecințe, mergând pe: „Acesta este doar un mare și gras desen animat în care trăiesc. Eu l-am proiectat. Eu l-am scris. Eu am scris scenariul. Nu știu încotro se îndreaptă, însă este doar un desen animat." Aș putea, la fel de bine, să mă distrez cu el. Aș putea, la fel de bine, să respir profund și să mă desenez pe mine direct în Realizare. Adică, de ce nu?
Sau viața ta este o mare și minunată – cum ați numi-o – dramă romantică? Știți voi, întotdeauna e puțin întuneric și viorile cântă undeva în fundal și cineva trece printr-un eveniment epic în viața lui. Și apoi ei se îndrăgostesc și este dragostea vieții lor, dar dragostea vieții lor deodată este luată de către extratereștri în ficțiunea SF din viața lor. Și deodată... și totul e dramă, dramă emoțională, și știți voi, în dramele emoționale întotdeauna ați implicat și familia – mama, tatăl, copiii, toți ceilalți, familia extinsă. Și apoi o aduceți (drama) la locul de muncă. Și apoi sunt o mulțime de lacrimi și multă suferință. Pentru numele lui dumnezeu, opriți-l! Vreau să spun, pentru că niciodată nu are într-adevăr un final bun, ca la desene animate. Desenele animate au un final bun, dar aceste mari și epice drame romantice, ca întotdeauna: „Oh!" Dar într-un fel, vă face să vă simțiți bine (cineva spune: „telenovelă"). Genul de telenovelă. Zile din viața noastră (n.tr.: serial tv american). Cât are de când rulează? (cineva spune: „Cincizeci de ani") Cincizeci de ani. Aproape la fel de mult cât viețile voastre. Au ajuns undeva în telenovele? Voi ați ajuns undeva? Mai mult decât în telenovele, da. Deci, da, o mare telenovelă.
Și apoi, mai există comediile. Numai comediile. Dintre comedii, unele sunt într-adevăr cam proaste dar, știți voi, e o comedie. Nu e necesar să gândești prea mult. Unele dintre comedii sunt foarte bune, foarte amuzante. Chiar și atunci când am o stare proastă, uitându-mă prin voi, râd, uneori, la comedii, pentru că fac haz de conflictele din viața omului. Oamenii au o comedie grozavă. Comedia noastră, de cealaltă parte, nu este atât de bună, în afară de mine (unele chicoteli). Dar genul de comedie de cealaltă parte nu este atât de distractiv. Oamenii au o comedie minunată, a fi capabil să râzi de tine însuți.
Și asta mă aduce cumva la ceea ce doream să punctez. Viața este o mare, minunată și grasă poveste. Asta e tot. Nu primești puncte. Nu obții un loc mai bun într-un rai mai bun. Nu primești un potențial loc mai bun în Clubul Maeștrilor Ascensionați. Este doar o poveste minunată, mare și grasă. Și omul, în ciuda a ceea ce îi spune filmul omenesc, nu este el cel care va fi iluminat, cel care va face iluminarea. Omul o poate permite. Omul poate scrie un mic desen animat care poate chiar prinde viață și e ca și cum: „Isuse! ce s-a întâmplat atunci când mi-am pus centura, am trecut prin păienjeniș și am Permis?" Deodată, pe cealaltă parte era această minunată înțelepciune, praf de zână se răspândește pretutindeni și frumoasa muzică apare la sfârșit și trailerele și genericul. Și, știți voi, în genericul care rulează la sfârșit, fiecare credit este numele tău: „Scris de, produs de, regizat de, bătrânul simpatic, strânsoarea", orice altceva, tu ești. Totul ești tu.
Oamenii își iau viața prea în serios. Într-adevăr. Și ei cred asta. Ei cred rahatul ăsta – povestea mare și grasă – și bănuiesc că, poate, asta este ceea ce o face destul de bună, până la un punct, dar o iau atât de al naibii în serios și se blochează în ea. Și, de aceea, de mult timp am vorbit despre unele dintre grupurile spirituale. Sunt cele mai plictisitoare, blocați-în-propriile-moduri de a fi oameni. Ei iau lucrurile atât de în serios, și pentru că noi râdem, nu neapărat le place acest lucru. Noi ne distrăm.
Voi toți ați petrecut multe vieți în temple și mănăstiri și schituri, nu? Și multă tăcere, o mulțime de lucruri foarte serioase, și Dumnezeu este mereu cu ochii pe tine și să n-o dai în bară, Kerri, pentru că Dumnezeu se uită (câteva chicoteli). Și a fost atât de plictisitor în aceste schituri și temple și mănăstiri. Cu adevărat plictisitor. Ce fel de film s-ar face cu asta? Plictisitor. „Bine, în prima noastră săptămână..." și apoi arătați tuturor doar aum-uri și incantări și aprindere de lumânări. A doua săptămână, aum-uri, incantări, aprindere de lumânări și ceva tămâie. Apoi vom sări la anul 50, tot aum-uri și incantări. Nu s-a întâmplat nimic. Dumnezeu n-a apărut încă. Isus nu s-a arătat și nici nu are de gând. Voi credeți că s-ar întoarce la o plictisitoare...
KERRI: Și nu fac sex deloc.
ADAMUS: Nu s- ...ei bine, ei au făcut.
KERRI: Și tragedie.
ADAMUS: Da,da. Și știți, ca să nu mai continui cu asta (folosind numele lui Kerri), dar știți de ce… (râsete în timp ce publicul se prinde de jocul de cuvinte) (n.tr. în textul original to carry on = a continua. Adamus folosește numele lui Kerri pentru a exprima verbul to carry on din engleză) Știți, și acesta este un fapt, ar trebui să fie in Wikipedia. Acesta este un fapt absolut, dar știți de ce umorul cu pârțuri este amuzant? Știți de ce? Umorul cu pârțuri, flatulența, gaz ieșind din fundul vostru. (mai multe chicoteli) Știți de ce este amuzant? De fapt nu este foarte amuzant când te gândești la asta. Într-adevăr nu este, dar toată lumea flecărește aici, dacă priviți online, “Oh, aceste mici “Ha ha! Pârțuri!” Știți de ce? Pentru că, imaginați-vă în urmă cu aproximativ 600, 700 de ani. Sunteți într-o mănăstire de maici sau de călugări (râsete), și nimeni nu vorbește. Adică nu vă este permis să vorbiți și stați acolo - îngenunchiați acolo, de fapt - și este ca și cum ați înnebuni. Dar încercați ceva de genul: “În regulă, voi face asta. Poate funcționează. Și ei spun că funcționează, și Dumnezeu vede oricum.” Și doar stați acolo fiind serioși și încercând să faceți lucrul potrivit, și atât de încurcați în propria voastră mâhnire, și deodată, cineva de pe lângă face “Pâârț!” (râsete, și Linda adaugă la efectele de sunet). Toată lumea bufnește în râs și deodată altcineva mai dă drumul la unul. A fost cel mai amuzant lucru care s-a întâmplat în tot anul! (mai multe râsete). Chiar și maica stareță sau starețul nu au putut să nu râdă. A fost singurul umor de atunci și s-a prins de voi, fără nicio aluzie (mai multe chicoteli). Dar a rămas cu voi în această viață. Este ca și cum: “Îmi amintesc asta! Biserica era total tăcută, erau câteva lumânări aprinse și, dintr-o dată, de niciunde: ‘Pâârț!‘ Toată lumea se uită în jur: ‘Cine a făcut asta?‘” Pe urmă a fost un râs spontan și toată lumea făcea pârțuri. Nimeni nu mai spunea un cuvânt. Toată lumea făcea pârțuri! Și era cam în genul: “Ohh!” Pe urmă ați început să vă întrebați: “Ce am mâncat la prânz astăzi?”
Punctul meu de vedere, între râsetele de aici, totul este o poveste mare, grasă. Viața voastră, toate celelalte vieți, sunt doar mari povești.
Când deveniți serioși cu ele, când vă luați în serios pe voi înșivă, energia se blochează și, pe urmă, uitați unde v-ați pus aripile și uitați ce am spus eu aici - aceste două puncte simple - și începeți să deveniți cu adevărat serioși din nou și intrați în capul vostru. Sunteți în pânza de păianjen în acel moment când deveniți atât de serioși. Tocmai atunci puteți respira profund și râde de marea voastră poveste grasă și realizați că nu sunteți măsurați sau monitorizați. Nu există bine sau rău. Ați avut câteva vieți în care ați trecut prin tot felul de prostii și altele prin care ați trecut ca rața prin apă. Nu contează. Chiar nu contează.
Aceasta este în mod deosebit o viață unică a voastră. Totuși nu este de luat în serios. În mod deosebit o viață unică deoarece sunteți aici pentru ce? “Să studiați iluminarea.” Oh doamne! Permiteți. Permiteți. Distrați-vă. Permiteți. Sunteți aici ca să permiteți. Asta este, într-adevăr. Trebuie să deveniți serioși legat de Permitere? Nicidecum! De fapt, cu cât zâmbiți mai mult, cu atât permiteți mai mult. Da, am putea pune asta pe un autocolant auto și pe un pulover al bunicii.
Sunteți aici ca să permiteți. Asta este. Cât de serioși trebuie să devenți în legătură cu Permiterea? Nu foarte. Cât de multă muncă ia asta? Niciun fel! Dar vă face asta să vă simțiți că nu munciți cu adevărat la lucruri, că nu creați un film bun? Nu contează. Doar respirați profund și permiteți. Știți că sunteți acolo când puteți râde de marea voastră poveste grasă, când vă puteți opri din a vă lua atât de în serios pe voi înșivă și când vă opriți din a gândi că aveți povara lumii pe umerii voștri și “Este atât de greu de înfăptuit iluminarea.” Nu este. Nu este. Nu a fost niciodată proiectată să fie în acest fel. Sunt toți fraierii care încearcă să o facă plictisitoare, încearcă să meargă înapoi în zilele liniștii din mănăstiri, și încearcă s-o transforme într-un fel de joc uman al iluminării, și nu este. Este foarte ușor, cu adevărat. Înseamnă să respirați profund și să râdeți de marea voastră poveste grasă.
Să iau o înghițitură din indiferent ce este aici. (Adamus chicotește).
Relaxați-vă și PermitețiSuntem în Seria Aripilor și eu am început astăzi - este povestea mea. Eu am inventat-o. Nu sunt indispus/într-o stare proastă. Vă iubesc. Mă iubesc pe mine chiar mai mult, dar vă iubesc (publicul spune “Yay!” și câțiva aplaudă). Nu sunt indispus. Este o poveste, și voi realizați - este ca un desen animat - e realizarea lui “Haideți să ne distrăm astăzi și să ne jucăm puțin. Voi veni, voi fi indispus, ‘Rawr, rawr, rawr, rawr, rawr!”” Unii dintre voi erau chiar șocați. Unii dintre voi erau ca și cum: “Oh, doamne! Ce grosolănii îmi va mai spune astăzi?” Mă gândeam la asta dar, știți voi...
Respirați profund în propria voastră viață; începeți să vă distrați, pentru că, știți ce? În momentul în care faceți asta, în momentul în care sunteți jucăuși cu asta, în momentul în care vă relaxați cu adevărat și permiteți, toate dinamicile energiei se schimbă. Nu mai sunteți în scenariul în care zburați în pânza de păianjen și vă blocați. Acesta este momentul în care realizați că totul se mișcă prin voi. Cum ați putea deveni blocați? Totul se mișcă prin voi - timp, spațiu, pânze de păianjen și tot restul. Toate fricile voastre, toate grijile și anxietățile voastre, pur și simplu sunt în trecere. Asta-i tot. Ele se fac cunoscute din când în când. Da, este o simțire care vine peste corpul vostru. Chiar poate cauza puțină zarvă. Doar o lăsați să treacă prin voi. Asta-i tot. Nu este luptă în asta.
Perspectiva umană este că veți fi prinși în pânza de păianjen și veți încerca să luptați pentru a ieși. Acesta este omul. De aceea am întrebat: “Cine este aici, astăzi?” Perspectiva Maestrului - suntem aproape la 50 (de procente) - perspectiva Maestrului este: “Doar se mișcă prin mine.” Și, de fapt, nu este nevoie să vă legați ceva (aripile) sau să zburați prin ceva. Doar permiteți acelor aripi care sunt deja acolo și doar le întindeți și urmăriți cum totul curge în și prin voi. Și apoi luați doar ceea ce vreți pentru marea voastră poveste grasă, doar ceea ce vreți pentru viața voastră, doar ceea ce alegeți pentru voi înșivă, și realizați că totul curge pur și simplu prin voi. Este atât de simplu.
Seria Aripile vine în, cred că, în al 19-lea an de când suntem împreună, și cum am spus mai devreme, (sunt) 200 de Shoud-uri. Asta este foarte mult. Destul conținut pentru 33 de cărți, cărți mari, nu cărți mici/neînsemnate. Toate învățăturile lui Tobias, toată uimitoarea înțelepciune de la mine și tot ce vine cu - uimitor, da - și tot ce vine cu asta. Și, de fapt, chiar respirați profund cu asta. Este parte din marea voastră poveste grasă, toată asta. Dar trebuie să spun, este o poveste fenomenală. Este fenomenal.
Când am făcut tranziția cu ani în urmă, cu Tobias și cu mine, iar eu m-am consultat cu unii dintre ceilalți Maeștri Ascensionați, venind la acest Crimson Circle. Știți, am auzit de grup, cam în felul în care unii dintre voi care ați fi auzit de el înainte de a fi ajuns aici. Am auzit de el, dar am fost puțin suspicios. Shaumbra? Pirați? Acest grup de rebeli și treziți? Și am spus: “Intru în asta. Intru în asta.” (râsete) Ceilalți spuneau că asta va dura două, trei, patru vieți. Am știut că nu este așa. Am știut că erați atât de pregătiți. Aveați doar nevoie să fiți bătuți pe cap de câteva ori și să fiți ridicați și să respirați și să realizați că este doar o mare poveste grasă. Asta e tot ce este. Viața voastră nu este atât de importantă, (este) doar pentru Eu Sunt. Și este important că în asta se află frumusețea poveștii sale. Dar altfel, încetați să o mai luați așa de în serios, în regulă?
Ce spun eu cu adevărat? Mergeți acolo, afară, și trăiți. Bucurați-vă. Distrați-vă. Când simțiți anxietate sau frică, treceți prin ea, în loc să fugiți de ea sau în loc să încercați să vă luptați cu ea în mintea voastră, doar permiteți-i să treacă exact prin voi. Permiteți-i să treacă direct prin voi. Veți realiza că nu este deloc o pânză de păianjen. Dar în momentul în care vă luptați cu ea, fie că este cancer, fie că este vorba de a fi falit, fie că este vorba de stima-de-sine sau de orice altceva, în momentul în care vă luptați cu ea, vă veți bloca de acum încolo. De fapt asta este chiar mai rău pentru voi decât a fost vreodată înainte. Ajungeți la acest punct de conștiință și deveniți mai blocați decât oricând. Sunteți mai senzitivi, deci, veți deveni mai blocați. Acesta este momentul în care vă opriți și spuneți: “Care erau acele două puncte despre care ne-a vorbit Adamus?”
SART: Ar fi trebuit să le scriem.
ADAMUS: Ar fi trebuit să le scrieți (câțiva chicotesc). De aceea facem înregistrări pentru voi. Pe aceasta o vom vinde. Fără gratuități.
Glumeam.
Este o poveste, amuzați-vă cu ea. Sunteți un mare desen animat.
În Seria Aripile veți ajunge la realizarea că pur și simplu o facem acum, în regulă? Deci ne vom aduna, ne vom amuza, eu voi inventa câteva povești precum: “Sunt într-o dispoziție proastă.” Cum aș putea fi eu într-o dispoziție proastă, vreodată? De fapt, ceea ce am spus despre acele vieți este adevărat. Platon este așa o pacoste. Nu se poate hotărî niciodată și Shakespeare este ca și cum agonizează referitor la decizia lui internă de a scrie pentru public. Și Mark Twain este amuzant, dar și el este atât de sceptic câteodată, atât de negativ despre tot, dar mai ales cu el însuși. Are probleme cu energiile, nu-i de mirare că a ajuns falit. Toate aceste lucruri sunt reale, dar nu mă deranjează deloc. Respir profund și mă uit la marile lor povești grase și realizez frumusețea în ele și în mine. Și realizez că, de fapt, ele nu ajung niciodată blocate în pânza de păianjen. Ele cred că fac asta, dar nu o fac. De fapt, ele nu se prăbușesc niciodată și nu ard niciodată. Ele cred că o fac, dar nu este așa. Și, de fapt, sunt toate părți ale unimii mele.
Acum, în timp ce începem să rămânem fără timp - v-am spus că va fi mai scurt decât de obicei, cu vreo două minute mai scurt decât de obicei (râsete) - hai să facem un merabh. De ce? Eh, m-am săturat de-atâta vorbit, știți voi, și voi v-ați săturat de mine vorbind.
Haideți să respirăm foarte profund și să facem merabh-ul Aripilor.
Respirați foarte profund. Hai să începem.
Merabh-ul AripilorSuntem în Seria Aripilor acum.
(începe muzica)
Ce înseamnă asta este că, după acești ani de adevărată deschidere și permitere și o privire cu amuzament la voi înșivă, suntem, în sfârșit, în punctul în care vom pluti. Vom pluti. Asta înseamnă expansiune.
Omul va mai avea zile de panică sau anxietate sau doar va fi supărat. Acesta este punctul în care respirați profund, așa cum faceți chiar acum - aproape că pot să-l aud pe acel om strigând în fundal - acesta este punctul în care respirați profund și realizați că totul este o mare poveste grasă. Acesta este punctul în care vă simțiți aripile, vreau să spun: literalmente.
Vă simțiți aripile.
Am spus în câteva din adunările de dinainte că aveți aripi energetice. Spatele vostru, umerii voștri, sunt partea cea mai senzitivă a corpului vostru. Nu vorbesc despre aripi mari din pene, dar vorbesc despre abilitatea de a vă extinde, de a vă deschide. Doar respirați profund și permiteți.
Voi spuneți: “Ei bine, nu știu cum.” Ba știți. Este doar parte din povestea voastră. “Într-o zi mi-au crescut aripi, aripi care mi-au permis să mă extind, fără să-mi mai fie teamă de viață, fără să-mi mai fie teamă să zbor, fără să mă mai rețin sub plafonul înaripat al iluminării. Pur și simplu am făcut-o.”
Respirați profund și, în marea voastră poveste grasă, veniți la capitolul în care doar permiteți aripilor să se deschidă.
Aceste aripi vă pot purta direct prin orice percepție care ar putea fi de teamă, de îndoială, de pericol; prin orice credință pe care ați putea-o avea că nu vă puteți hotărî, că nu știți ce să faceți mai departe. Doar simțiți-vă aceste aripi dezvăluindu-se și purtându-vă dincolo.
Da, pentru omul care stă aici, da, vor fi zile, vor fi, eh, pur și simplu, zile mizerabile. Sunt parte din marea poveste grasă, și asta-i în regulă. Este în regulă. Și este Maestrul cu aripile. Nu încearcă să lupte, nu încearcă să depășească îndoiala și nesiguranța și teama. Nu încearcă deloc, dar realizează că este unul dintre “și-uri”, unul dintre multele moduri de a percepe realitatea.
În această Serie care urmează, în acest an pe care-l avem împreună, veți începe efectiv să experimentați lucruri. În loc să vorbiți despre Permitere, vă dați voie vouă înșivă s-o experimentați. În loc de vorbăria Platoniană despre iluminare, în realitate o experimentați.
În loc să vă gândiți la bucurie, în realitate, ea este acolo.
Câteodată experiențele care vor veni la voi, în acest an, vă vor șoca al dracului, pentru că sunt atât de reale. Vreau să spun, ele sunt reale.
Câteodată deschiderea conștienței vă va ului. Vă veți întreba dacă corpul sau mintea voastră vor putea face față. Experiența este mai degrabă uluitoare față de toată discuția.
Da, veți fi capabili să faceți față, mai ales când respirați profund și simțiți acele aripi ale adevăratului Maestru.
Trecem de la prelegerile din clasă la experiențe de viață, adevărate, semnificative și amuzante. Schimbați povestea scriind-o într-un mod diferit și, deodată, în aceste ultime capitole ale marii voastre povești grase, realizați că sunteți parte din a o scrie. Omul este parte din a scrie următorul capitol.
Aveți o cunoaștere și o simțire, ei bine, a fost o carte, o carte mare, grasă, a vieții voastre, dar, de fapt, nu ați avut multe de spus despre ce a fost scris în ea. Asta se schimbă.
Am vorbit în Keahak recent, se numește coabitare. Maestrul și omul. Realizați că nu ați avut cu adevărat încredere în voi înșivă să scrieți povestea, următorul capitol.
Acum, voi, Maestrul, Eu Sunt, voi, de fapt scrieți și trăiți următoarele capitole; capitole despre libertate, capitole despre experiența reală de viață. Nu doar monotonia obișnuită de zi cu zi, ci experiența reală de viață. Asta este diferența. Chiar acum, asta este diferența - sunteți participanți.
Deci cine stă aici, acum? Ce s-a întâmplat în timpul acestui merabh? La ce procent am ajuns? Ei bine, cel mai bun mod de a o spune, când cineva ajunge atât de aproape, sunteți 100 la sută om, și 100 la sută Maestru. Sunteți ambii.
Nu sunteți în conflict unul cu celălalt. Nu încercați să ajungeți de la 20 la sută om la 80 la sută Maestru, sunteți ambii, în coabitare. Sunteți ambii.
Să respirăm profund.
Zburați prin frici. Zburați prin suferința mentală. Zburați prin problemele emoționale. Nu vă opriți pentru a încerca să vă dați seama sau să le procesați. Nu mai fugiți de ele. Zburați prin ele.
O să fie puțin înfricoșător la început, pentru că vi se va părea că zburați direct în pânza de păianjen. Dar veți realiza că este un moment de pasiune, ați putea spune, energie - aproape conștiință, dar nu chiar - dar este un moment care vă propulsează chiar și prin cele mai profunde frici. Nu le mai evitați și, de asemenea, nu vă opriți să le procesați. Treceți direct prin ele.
În al doilea rând, realizați că totul este o mare poveste grasă, dar acum sunteți parte a scrierii scenariului. Și spun parte, pentru că Maestrul își va face în continuare partea lui din scenariu. Dar acum tu, omule, tu vei fi co-scriitor, vei lua parte la asta. Acestea sunt cele două puncte.
Să respirăm foarte profund împreună. Respirăm foarte profund împreună.
(se termină muzica)
Este timpul să sărbătoriți, dragi Shaumbra.
Timpul să sărbătoriți. Așa că deschideți acele aripi și să-i dăm drumul.
Și amintiți-vă întotdeauna că totul este în regulă în marea voastră poveste grasă! (râsete)
Cu asta vă mulțumesc. Mulțumesc (publicul aplaudă).
Traducere realizată de: Ana-Maria Labo, Horațiu Dinu, Mia Diana Poștoacă, Cristina, Florența Cuculeac
Revizuire: Mirela Ghenea, Carmen Rivalet, Manuela Sfirschi, Cristina Dobrescu