MATERIALELE CERCULUI CRIMSON

Seria „Transuman”

SHOUD 3 – ADAMUS Saint-Germain, transmis prin channel de Geoffrey Hoppe

Prezentat Cercului Crimson
5 noiembrie 2016

www.crimsoncircle.com

Eu Sunt Cel Ce Sunt, Adamus al lui St. Germain.

Este bine să fiu înapoi aici cu prietenii mei, înapoi la Centrul de Conectare Crimson Circle. Ah! Înapoi în această energie minunată pe care voi toți o creați, înapoi cu voi toți (conectați) online. Ah!

Prieteni, sunteți voi, într-adevăr. Le-am predat, am lucrat cu mulți, mulți de-a lungul anilor, de-a lungul secolelor. Am predat în Școlile Misterelor. Am predat în societățile secrete. Am avut alți channel-eri în trecut, însă nimic nu se compară cu acest grup, nimic comparabil cu voi toți. Shaumbra, voi sunteți o specie rară, o specie interesantă (câteva râsete), rebeli, pirați, iar mie îmi place asta. Îmi place asta, iar astăzi, ei bine, vom intra în acea energie.

Nu am avut niciodată înainte un channel-er îmbrăcat ca un motociclist, și cred că ăsta este un lucru bun. Cred, știți voi, ați putea fi într-o robă de călugăr; cred că ar putea fi, poate, un costum de afaceri, dar asta este ce-mi place la acest grup. Ah! Atât de tenaci/perseverenți, atât de plini de umor, chiar și în unele din momentele cele mai dure. Iar voi treceți chiar acum printr-una dintre cele mai bune și una dintre cele mai dure vremuri, și încă puteți zâmbi. Încă puteți veni (aici). Știu că veniți pentru cafea și mâncare gratis, însă haideți doar să ne prefacem că veniți pentru orice altceva.

Vorbind de cafea, unde naiba… (publicul spune “Este exact acolo în spatele tău”) Pur și simplu stă în spatele meu? Fără să fie servită în mod adecvat?! Linda, ai vrea să-mi înmânezi cafeaua mea? (câteva chicoteli)

LINDA: Aceasta a fost greșeala mea. Am făcut-o. A fost exact aici.

ADAMUS: Oh! Mulțumesc. Vedeți voi, vedeți, vreau să fiți martori la asta din nou. Hai s-o facem din nou. Nu, este… priviți ce se întâmplă în schimbul de energie care se petrece. Oferirea și primirea, iubirea și recunoștința (mai multe chicoteli în timp ce Linda face niște fețe). Știu că asta este… (mai multe râsete, în timp ce Linda se așează în genunchi) Ea mă ironizează. Ea mă ridiculizează, iar asta este discuția lui Adamus, nu a lui Cauldre. Mă ridiculizează. Hai s-o facem din nou. Vreau ca tu… (publicul spune “Ohh!”) Nu, eu...

LINDA: Nu-ți forța norocul.

ADAMUS: Ah! Este un moment foarte, foarte important aici - un moment foarte important - pentru absolut fiecare dintre voi. Nu este vorba doar de Linda fiind în serviciu plină de iubire. Însă vreau ca voi să priviți la schimbul de energie (mai multe chicoteli, în timp ce Linda refuză să înmâneze cafeaua înapoi la el).

LINDA: Poți fi drăguț?

ADAMUS: Punctez ceva aici, care absolut fiecare dintre voi puteți folosi în viața voastră.

LINDA: Numai un Maestru poate fi în serviciu (încă ținând cafeaua departe de el; ceva mai multe chicoteli). Eu nu fac acest lucru de servire.

ADAMUS: Eu punctez ceva foarte important și asta merge repede la vale (mai multe chicoteli). În regulă, hai să jucăm asta din nou. Uite aici. Uite aici. Dă-i drumul. Dă-i drumul, uite de aici. În regulă. Și vorbind de mâncare și cafea, unde este cafeaua mea?

LINDA: Oh, Adamus! Oh, Adamus! Iat-o.

ADAMUS: Acum, înghețați. Priviți schimbul de energie (râsete în timp ce ei demonstrează). Oh, nu, este un minunat schimb de energie care are loc. În loc doar de o cană cu cafea ce stă aici pe suport, pe care trebuie să ți-o servești singur, de fapt este ceva cu totul foarte elegant, foarte sacru în schimbul de energie. Așa că folosesc asta...

LINDA: Pot să te mai servesc o dată? (mai multe chicoteli)

ADAMUS: Folosesc asta ca un punct… nu, poți sta jos acum (râsete). Folosesc asta ca un punct pentru absolut fiecare dintre voi, un punct foarte, foarte important. Atunci când vine la voi, când vă este adusă și servită, observați schimbul de energie. Fiți conștienți de asta.

Atât de mulți dintre voi ați fost blocați, într-un fel, de la a primi, de la a permite. Va veni la voi în minunate noi moduri. Primiți. Fiți conștienți de schimbul de energie. Dacă vine printr-o altă persoană, iubirea, admirația, onorarea, a fi în serviciul adevărat...

LINDA: Nu, te iubesc! Te iubesc! Îmi pare rău.

ADAMUS: ...atunci când vine la voi.

LINDA: Îmi pare rău. Este… pielea neagră care mă trage. (n.tr. Linda se referă la faptul că haina de piele neagră pe care o poartă o trage/aruncă în personajul dur legat de apropiatele alegeri din SUA)

ADAMUS: Și apoi, permiteți-vă vouă înșivă să primiți fără vinovăție sau rușine. Există un punct foarte, foarte important în toate acestea, pentru că vine. Este acolo. Primiți asta. Nu lăsați pur și simplu indiferent ce vine la voi, așa să stea pe un suport undeva, să stea în podul sau garajul vostru. Dați-i voie până la capăt să vină la voi. Lăsați energia să vă servească. Nu doar să mergeți și să apucați propria ceașcă; asta nu este cu adevărat a lăsa energia să vă servească. Lăsați-o să vă servească. Lăsați-o să vă servească.

Acesta este așa un început frumos al zilei, deoarece urmează să intrăm în tipare vechi astăzi. Urmează să le sfărâmăm pe acestea. Un tipar vechi este, de exemplu, să trebuiască să mergeți să vă luați propria cafea. Mulți dintre voi o faceți în fiecare dimineață, însă există de asemenea cafea - energie, abundență - care va veni la voi și doar primiți-o în grație (el i-o întinde Lydiei din primul rând), și observați schimbul de energie. Nu, nu. Ia-o. Ia o gură, la naiba (râsete).

LYDIA: (luând o gură) Mm.

ADAMUS: Destul de bună.

SART: Bea toată cana!

LYDIA: Cu adevărat bună.

ADAMUS: Destul de bună. Daa. (râsete) O vrei pe a ta, proprie? Sandra, o altă cafea te rog. Cu lapte? Fără grăsime? Cu lapte de cocos?

LYDIA: Ca a ta.

ADAMUS: Exact ca a mea. Încă una, Sandra. Strig (mai multe râsete).

SANDRA: (din cealaltă cameră) În regulă!

ADAMUS: Cum naiba a auzit ea asta?

LINDA: Va fi o după-amiază lungă.

ADAMUS: Eh, va fi o după-amiază scurtă (Adamus chicotește).

Înainte de a merge oriunde mai departe, da, voi sunteți, într-adevăr, prieteni buni. Am avut așa un timp agreabil și voi continua, pentru ceva vreme, să lucrez cu voi toți. Este așa o ireverență/lipsă de plecăciune (câteva râsete). Este așa un umor. Este așa o frumusețe în toate acestea. Eu - iar asta este foarte, foarte adevărat - merg la Clubul Maeștrilor Ascensionați. Nu este doar o poveste. Chiar merg acolo, iar ei întreabă, deoarece mulți dintre ei predau altor grupuri și vor să știe: “Cum merge acest grup Shaumbra?” Și ei vor să știe: “Răzbești (cu el)?”

Ei se străduiesc, unii dintre Maeștrii Ascensionați, cu grupurile lor. Se străduiesc cu adevărat, deoarece oamenii din grupurile lor tind să ajungă atât de blocați, atât de înfricoșați de adevărata schimbare. Eu pot merge acolo, cumva ca un tată mândru, și să-i înștiințez că noi facem asta. Absolut o facem. Așa că… (cineva spune: “Uuu huu!”) Daa, mulțumesc. Un “uuu-uuu” (acum publicul spune “Uuuu!” și câteva aplauze).

 

O Reamintire

Așadar, o reamintire, un punct de ținut minte - probabil voi face asta mai des în Shoud-uri, deoarece avem o mulțime de lucruri pe care le-am acoperit - însă un punct de care vreau să vă amintiți, care va fi relevant în mod deosebit în aceste săptămâni care vin: Dacă este ceva… acestea sunt lucruri mici pe care le-am spus înainte, însă le voi repeta pentru că simt cumva ce vine. Acesta este de asemenea unul important.

Dacă este ceva în viața voastră care nu vă place, uitați-vă într-adevăr bine la asta deoarece este ceva acolo care încă vă servește. Asta este foarte de bază, foarte important.

Uneori vă luptați cu aceste lucruri. Nu vă place lipsa voastră de abundență. Nu vă plac problemele voastre de sănătate. Nu vă place partenerul vostru, indiferent ce s-ar putea să fie. Poate pur și simplu nu vă place viața voastră mizerabilă/chinuită. Există ceva care încă vă servește, altfel nu ar fi acolo. Și știu că supăr câțiva Shaumbra când spun asta. “Ei bine, tu nu înțelegi. M-am ales cu această boală” sau “Abia pot să-mi plătesc facturile. Trăiesc în partea din spate a mașinii mele.” Bine, aruncați o privire la asta. Există ceva în asta care încă vă place. Vă servește la un anumit nivel. Și intrând acolo și fiind cu adevărat conștienți de asta, este dur. Este mai ușor să dați vina pe problemele voastre legate de acel lucru - să spunem, lipsa de abundență - e mai ușor să dați vina pe asta, să spuneți: “Ei bine, nu pot să fac, indiferent ce, datorită lipsei mele de abundență.” Nu, de fapt, într-adevăr încă vă place asta. Există ceva în asta care vă place.

Scufundați-vă adânc în asta. Ce este ceea ce vă place? Ei bine, acum pentru mulți dintre voi - asta nu se aplică tuturor - pentru mulți dintre voi, lipsa de abundență vă reține de la a trebui să faceți schimbări reale în viața voastră. Scuza lipsei de abundență, de care continuați să vă agățați, vă permite să nu permiteți mai multă lumină înăuntru. Indiferent despre-ce-este-vorba - completați voi spațiile goale; știți, aveți dureri de cap tot timpul, să spunem că asta este scuza - bine, asta vă servește cumva. Altfel nu ar fi acolo. Este un principiu de bază, ceea ce ați putea numi, universal. Este foarte, foarte simplu.

Spitalele, cabinetele doctorilor, totul plin/ocupat cu aceste cozi de oameni - cozi și cozi, șiruri de oameni - cu scuze. Șiruri de oameni care încearcă să găsească răspunsuri, dar cu adevărat nu încearcă să găsească răspunsul, cu adevărat, absolut nu încearcă să găsească răspunsul. Ei încearcă să găsească scuze.

Dacă există ceva în viața voastră care nu vă place - aceasta nu este judecată - însă dacă există ceva care nu vă place, aflați cum vă servește încă. Întrebați-vă pe voi înșivă, fiți Maestrul și întrebați-vă pe voi înșivă: “Cum mă servește încă asta, pe mine?” indiferent ce este care nu vă place. Oh, la Lydia, exact aici (Sandra îi aduce cafeaua) iar asta costă trei dolari (râsete, iar publicul spune “Ohhhh!”). Glumesc.

SART: Pune asta pe cardul de plată (Adamus chicotește).

ADAMUS: Așadar, haideți să respirăm profund cu asta.

Un punct de reamintit în aceste următoare trei, patru săptămâni până ne adunăm din nou împreună, pentru că va ieși la suprafață: Ceva, anumite lucruri din viața voastră care nu vă plac, cum vă servesc? Familia, relațiile. Știți voi, este de bază, așa cum Tobias a subliniat cu un număr de ani în urmă: Aveți problemele voastre de sănătate, aveți problemele voastre cu abundența și aveți problemele voastre legate de relații - și stima-de-sine, însă stima-de-sine este cea care le determină pe celelalte trei - cum vă servește asta încă? Și o face, și nu-mi spuneți mie, nu vă spuneți vouă înșivă: “Nu știu.” Asta nu se acceptă. Există acolo pentru un motiv. Așadar, ce mod minunat de a începe, despre energia care vă servește (el soarbe din cafeaua sa). Ahhh!

 

Problemele Corpului

De la ultima noastră adunare, ce s-a întâmplat? Ei bine, aș spune că cel mai mare lucru care s-a petrecut cu mulți dintre voi - nu cu toți, ci cu mulți dintre voi - probleme ale corpului (cineva spune: “Oh, da”). Probleme ale corpului. Dureri în corp, corpul acționând ciudat, corpul făcând lucruri stranii; unii dintre voi credeți că faceți infarct și că veți muri în mijlocul nopții; unii dintre voi, că trupul vostru este lent/apatic, că pur și simplu nu răspunde, și pe ce dați voi vina? Pe mine, desigur (râsete). Daa, mulțumesc! Pe vârstă. Vârstă. Daa, chiar și cei dintre voi care aveți douăzeci de ani. Oh, nu văd niciunul de douăzeci de ani aici. Douăzeci-și-cinci? Vârsta. Oh, este ca și cum (vă spuneți): “Îmbătrânesc.” Nu, nu este asta. Vă rog, indiferent cât de bătrâni, cât de tineri sunteți, nu este vorba de un lucru legat de îmbătrânire. Este prea ușor să dați vina pe îmbătrânire. Este vorba de intensitatea schimbărilor prin care treceți. Intensitatea schimbărilor.

Acum, în timp ce treceți la a fi un Maestru întrupat - ești atât de prețioasă/valoroasă/iubită (către Edith) - a fi un Maestru întrupat pe această planetă, asta cere o mulțime de schimbări. Schimbări în Corpul de Conștiință, care include biologia fizică. Aduceți înăuntru în corpul vostru cu totul noi niveluri ale conștiinței și luminii și energiei.

Cei mai mulți dintre voi ați eliberat mult - poate nu totul, însă mult - din vechile energii ancestrale/strămoșești care erau în corpul vostru. Încă mai aveți ceva ce voi numi energii karmice în corp - în propriul corp - dar acelea nu au fost neapărat atât de semnificative precum cele ancestrale. Dacă nu ați ascultat Libertatea Ancestrală, vă rog s-o faceți. Dacă nu v-o permiteți - cât de mult costă Libertatea Ancestrală, cinci, șase sute de dolari? Cât de mult? (cineva spune: “Cred că este trei sute, nu-i așa?”) Trei sute.

LINDA: Nu!

ADAMUS: Cât?

JEAN: Șaptezeci și cinci.

ADAMUS: Șaptezeci și cinci de dolari! Asta este tot ce cereți pentru ea? Dacă nu vă puteți permite $75 pentru karma ancestrală, pur și simplu uitați-vă la problemele voastre de abundență (râsete). Sau uitați-vă la cardul vostru de credit, daa. Este cu adevărat unul din lucrurile cele mai mari pe care le puteți face pentru voi.

Voi ați dat - majoritatea - ați dat drumul acum la acea chestie ancestrală. Pe asta sunteți construiți. Pe asta este construit corpul vostru - probleme ancestrale vechi, ADN, țesuturi, orice altceva. Voi dați drumul la asta. Acum, corpul vostru trece printr-un nivel al schimbării încât el permite în mod literal mai multă lumină și mai multă conștiință.

Ați putea spune, de asemenea, că ceea ce se întâmplă este integrarea ce are loc chiar acum în Corpul vostru de Conștiință, unde… - imaginați-vă aceasta ca un fel de minge minunată, strălucitoare a lui Eu Sunt, iar biologia voastră fizică ce a fost separată, care a aparținut într-un fel strămoșilor voștri și minții voastre, care Dumnezeu știe de unde a venit asta, și orice altceva se integrează cumva, este adus în întregimea Corpului de Conștiință, până la punctul în care, așa cum am spus în trecut, voi nu veți mai simți cu adevărat diferența dintre corpul vostru fizic, mintea voastră, cunoașterea voastră, conștiința voastră. Totul va fi integrat. 

Prin ceea ce ați trecut voi în aceste ultime trei sau patru săptămâni în mod special, a fost legat de corp. Oh! Și este dur. Este dur, pentru că sunteți cu dureri, nu aveți energie, ceva începe cu adevărat să fie foarte, foarte dureros. Corpul vostru nu reacționează așa cum era obișnuit și, desigur, eu privesc; vă văd pe mulți dintre voi că vă înfundați suplimente în gură. Mulți dintre voi încercați noi remedii de un anumit tip. Vă puteți pur și simplu abține, dacă vreți, doar pentru vreo două săptămâni? Opriți toate acele suplimente.

Tot ce faceți este să-i spuneți corpului: “Este ceva în neregulă cu tine, corpule drag, așa că te voi încărca cu vitamine sau cu suc de cactus sau cu pastile de ridiche” sau cu orice altceva. Acestea sunt unele dintre cele mai ciudate lucruri pe care le-am văzut. Unele dintre cele mai ciudate lucruri. De fapt, ați putea pune ceva pe Facebook-ul vostru, pe site-ul media socială - “Cele mai ciudate lucruri pe care le-am luat pe drumul meu către măiestrie” - pentru că sunt unele ciudate, lucruri pe care nu le-aș pune niciodată în corpul meu, dacă aveam un corp fizic, iar voi le îndesați în al vostru, spunând: “Este natural.” Ei bine, nu. Este rahat! (râsete) Și are gust rău și îi face lucruri ciudate corpului vostru. Chiar îi face.

Aveți un proces elegant, grațios, uneori dureros care se petrece chiar acum. Nu-l răvășiți/deranjați. Dormiți mai mult. Acesta este probabil unul dintre cele mai mari lucruri pentru care v-aș putea sfătui, somn suplimentar, și știu că voi dormiți mult oricum, pentru că noaptea, când voi, mintea voastră, mintea umană se închide pentru puțin, corpul poate face ce urmează să facă.

Legat de procesul prin care voi treceți chiar acum, de a vă elibera de biologia ancestrală și de a aduce totul în Corpul de Conștiință, noi am avut o mică întâlnire în Clubul Maeștrilor Ascensionați. Am privit la el și am spus: “Cât de mult i-ar lua cuiva să treacă prin acest întreg proces în mod normal?” Și am scos la iveală un număr de 179 de ani (cineva spune “Uoa!”). Ei bine, ne-am gândit că asta este destul de scurt, de fapt. O sută șaptezeci și nouă de ani, cât de multe încarnări? Probabil trei.

În mod tipic, 179 de ani pentru a trece prin acest tip de chestie fără a înnebuni, mai întâi. Iar voi faceți asta în, ce, poate douăzeci de ani? Sau mai puțin, pentru unii dintre voi, alții puțin mai mult. Aceasta nu este o cursă, dar vedeți voi, voi treceți prin el cu așa o viteză încât vă va afecta genunchii și spatele și gâtul și umerii și pântecele și intestinele și inima și ficatul vostru - cel mai important, ficatul - și rinichii. Vă va afecta totul. Scoate totul din vechile tipare și le reajustează. Însă este cu adevărat un proces natural. Se petrece în mod natural, grațios.

Nu veți muri. Nu aveți o boală. Nu este nimic în neregulă cu voi. Puteți merge la doctor, așa cum mulți dintre voi o faceți; mergeți la doctor, aproape sperând că doctorul găsește ceva, pentru ca apoi, ce? Apoi puteți lua o medicație pentru asta și pretindeți că se duce/se rezolvă și actualmente nu o face. Mergeți la doctor și doctorul spune: “Um, de fapt, um, Elizabeth, um, am parcurs toate testele/analizele, știi tu, zile și zile, o mulțime de analize și, de fapt, nu am găsit nimic în neregulă. Dar îți voi da oricum o rețetă. Dr. Prudent/Precaut (n.tr. Adamus folosește în mod ironic acest cuvânt pentru numele doctorului, oarecum în sensul de deșteptul - în engleză Mindful), psihiatrul, te poți duce să-l vezi pe el, în loc de asta.” Aluzie, aluzie, uuu, uuu, uuu! (gesticulând că “ești nebun”; chicoteli)

ELIZABETH: Adevărat?

ADAMUS: Muah! (el îi trimite o sărutare) Ești atât de frumoasă. Știi, dacă vii aici, trebuie să joci (mai multe chicoteli).

Așadar, unii dintre voi ați trecut pe la doctor, iar doctorul a spus: “Ei bine, nu e nimic în neregulă cu tine în corpul tău,” pentru că nu este și, în general, ei nu vor găsi nimic. Acum, facem declarația de negare (n.tr. în engleză și, de altfel, în limbajul internațional deja împământenit - disclaimer).

LINDA: Oh. Aceasta are doar valoare de divertisment. Acesta nu este un sfat medical.

ADAMUS: Mulțumesc. Iar acum, aceea fiind ignorată (câteva chicoteli), deci ați trecut prin chestii ale trupului și, aș spune că cel mai mare lucru pe care l-am observat la voi - durere peste tot. Peste tot. Din cap până în picioare, dintr-o parte în alta. Durere peste tot. Știți voi, este diferit atunci când numai o parte a corpului nostru doare, să spunem spatele vostru și apoi vă concentrați totul acolo. Dar, doamne, ce faci când întregul tău corp doare? Genele tale dor (râsete).

LINDA: Vin roșu.

ADAMUS: Este ca și cum (doare) fiecare parte, dar nu este o durere ascuțită, ci doar un fel de durere de genul “ughhhh!” Ce faceți?

Deci vă rog să înțelegeți că ceea ce este asta - este că voi treceți cu adevărat printr-o metamorfoză, o transformare în corp în timp ce sunteți aici. (cineva ridică mâna) Un moment. Iar alteori (sunteți) doar fără energie, de niciun fel, deloc. Îmi place asta. Este una din favoritele mele, pentru că voi spuneți: “Nici măcar nu pot să mă ridic. Sunt pe canapea privind… Nu știu la ce privesc (râsete). Uhh, sunt alegerile. Nici măcar nu pot să mă ridic. Nu am energie.” Îmi place asta mult, deoarece asta vă va deconecta de acel biberon al energiei vechi, de a merge în aceleași locuri vechi pentru a vă lua energie.

Când sunteți în acea stare este ca și cum: “Oh, doamne, nu a mai rămas nimic,” acesta este momentul când se deschide ușa, când vine energia să vă servească într-un mod diferit. Ieșiți din căile vechi de obținere a energiei dinăuntru (n.tr. se referă la suplimente aici) și din afară. Și știu că mulți dintre voi ați mâncat recent cu adevărat ciudat și vă simțiți vinovați. Asta nu vă face prea mult bine. Pur și simplu mâncați nebunește, dacă vreți. Într-adevăr. Mâncați nebunește sau, unii dintre voi, deloc. Însă treaba cu corpul a fost marele lucru în ultimul timp. 

Voi continua pentru puțin, dar știți voi, este așa o eliberare atunci când știți de ce asta este acolo. Nu este vorba despre voi. Este despre acest proces minunat prin care treceți, aducând lumina în corp, devenind corpul de lumină, și asta este exact ceea ce faceți. Vom face un merabh doar într-un moment - vom începe cu un merabh - doar astfel, ca să puteți simți ce se întâmplă cu adevărat și să fiți în regulă cu asta, să încetați să vă îngrijorați de asta. Daa, veți avea unele zile joase, de Energie Veche. Însă veți avea (alte zile), unii dintre voi deja ați avut, foarte înalte, foarte - ei bine, înalt nu este cuvântul potrivit - expansive, zile de Energie Nouă ale corpului. Întrebare. 

HENRIETTE: Ai putea te rog să te referi la ceea ce se întâmplă…

ADAMUS: O voi trimite pe Linda să-ți aducă microfonul.

LINDA: În regulă.

HENRIETTE: Poți te rog să te referi la ceea ce se întâmplă în minte, în craniu? Cu alte cuvinte, experiența mea… Apreciez să te referi la aceasta astăzi.

ADAMUS: Corect.

HENRIETTE: În munca mea de zi cu zi, adică, trebuie să-ți folosești mintea și să planifici și logistica și toate astea.

ADAMUS: Sigur.

HENRIETTE: Și trebuie să fii în ele. (Poc! Poc!)

ADAMUS: Bine. Nu chiar.

HENRIETTE: Eu descopăr...

ADAMUS: Daa, dar nu chiar (este un zgomot de feedback tare - feedback-ul fiind o reacție a sistemului electronic în acest caz). Probleme ale corpului. Da.

HENRIETTE: Descopăr că mă simt ca și cum aș fi într-un merabh când sunt în viața mea de zi cu zi. Știi tu, în unele momente ale zilei mai mult decât în altele.

ADAMUS: Sigur.

HENRIETTE: Dar bine, de exemplu, atunci când sunt într-un merabh...

ADAMUS: Hai să trecem… la rezumat.

HENRIETTE: Atunci când sunt într-un merabh simt ca și cum creierul meu este masat. Ca și cum este pur și simplu spălat, curățat, nu știu, recablat/reconectat, ceva de genul acesta. De ce mi se întâmplă asta atunci când sunt în mijlocul unei acțiuni, de a face ceva, când am nevoie să am...

ADAMUS: Ei bine, nu.

HENRIETTE: De ce?

ADAMUS: Nu voi intra în minte astăzi. (n.tr. în problemele minții) Astăzi este mai mult o zi a corpului. Mintea urmează… (Adamus chicotește) Ehhh, mintea este o întreagă altă problemă. Prin care consideri tu că este mai ușor de trecut, prin problemele corpului sau ale minții?

HENRIETTE: Pentru mine asta este ceva ce mă aruncă în aer.

ADAMUS: Daa.

HENRIETTE: Eu le simt pe amândouă, și apreciez referirea, însă asta este ceea ce este, este ca și cum - oare ce se întâmplă aici? Este asta parte a recalibrării? Este asta parte a venirii/intrării Energiei Noi?

ADAMUS: Răspunsul este da. Răspunsul este da.

HENRIETTE: Știi tu, se simte ca și cum este fizic înăuntrul minții, înăuntrul craniului.

ADAMUS: Aș spune că este mai greu de trecut prin problemele corpului. Dacă te doare corpul, dacă el este în durere, te stresezi deodată, deoarece crezi că ai cancer și diabet și orice altceva, toate în același timp, asta te va opri. Te va opri repede cu adevărat. Vom avea de-a face cu mintea mai târziu, este într-un fel un lucru diferit. Astăzi, am vrut să mă refer la corp.


Merabh pentru Corp

Așa că haideți să facem un scurt merabh. Înainte să intrăm în restul discuției de astăzi, haideți să facem un scurt merabh pentru acel corp fizic al vostru. Buun. Și vom ajunge și la minte, dar o luăm pe rând. Dap.

Și Cauldre îmi cere să vă întreb cum este temperatura aici înăuntru? (publicul răspunde: ”Frig”). Frig. Haideți să dăm drumul la puțină căldură. Ce-i asta aici, o morgă sau ceva de genul ăsta? (unii chicotesc) E ca: ”Vorbim despre corp și apoi îi îngheți”. În regulă.

(începe muzica)

Oh, Cauldre îmi spune să mă așez pe scaun. Dar nu vreau să stau, dar voi sta (mai multe chicoteli). În regulă.

Să respirăm foarte profund. O respirație foarte profundă.

Deci corpul trece prin niveluri imense, imense de schimbare chiar acum. Nu este, de fapt, nimic în neregulă cu corpul vostru, nimic în neregulă. Doar trece prin schimbări care altfel ar fi luat 179 de ani, ani liniari.

Vreau să simțiți pentru un moment ceea ce faceți, realmente chiar acum, prin permiterea acestor schimbări, o mulțime de schimbări. Aș numi-o schimbare de genul ”împingerea limitelor”.

Simțiți în corpul vostru, chiar dacă are dureri sau energie scăzută sau orice credeți voi că se întâmplă. Simțiți în corp și simțiți ce se întâmplă cu adevărat. Vedeți, voi luați în considerare ceea ce se întâmplă la suprafață - dureri peste tot - dar simțiți ceea ce are loc cu adevărat în corpul vostru.

Un nivel de eliberare fără precedent, într-o singură viață.

(pauză)

Eliberarea vechilor tipare.

(pauză)

Și un nivel fără precedent de aducere înăuntru a unor noi energii, energii care să vă servească.

(pauză)

Cu exemplul cafelei de astăzi, să lăsați acele energii să vină la voi. Înmânarea lor către voi, înmânarea lor către biologia voastră, și voi acceptând-o, permițând/dând voie schimbării de energii, de la ceea ce a fost un foarte, foarte vechi tipar al biologiei, tipar antic, antic; lăsându-l pe acela să plece și acceptând aceste noi energii care vin, exact ca în exemplul nostru cu cafeaua.

Da, lăsându-le să vină la voi - voi nu trebuie să mergeți în afară să căutați acele energii - lăsați-le să vină la voi și apoi acceptați-le. Propria voastră biologie.

(pauză)

”Eu Sunt Aici. Eu Sunt Aici în acest corp al luminii care este al meu. Eu Sunt Aici cu noua biologie care nu mai este doar fizică și nici pe departe atât de vulnerabilă la toate forțele exterioare, nici pe departe atât de nesigură ca biologia veche”, pentru că acum este a voastră. ”Eu Sunt Aici în acest Corp al Conștiinței.”

(pauză)

Cu câteva luni în urmă, de fapt presupun că eu am început acest întreg proces. Prin ceea ce ați trecut în această ultima lună, eu v-am împins cumva. Și apoi voi ați simțit. Am spus că moartea este o iluzie, și așa este. Există o transformare, într-adevăr, o tranziție, dar moartea - însemnând că nu mai sunteți aici, ați plecat, sunteți afară în altă parte, că nu mai sunteți voi - nu. Absolut deloc.

Așa că, am început-o când v-am vorbit despre faptul că moartea este o iluzie. V-ați gândit la asta, ați simțit-o și corpul vostru a început, de asemenea, să răspundă.

Moartea poate avea loc doar pentru cei care se țin strâns de vechiul lor corp, corpul lor ancestral; dar nu pentru cei care și-l aduc pe al lor propriu, este corpul lor de lumină.

(pauză)

Moartea este un tipar al vechiului corp fizic și noi nu mergem acolo. De asemenea, nu vom lăsa nici corpul să meargă acolo.

(pauză)

Corpul vă răspunde vouă, conștiinței voastre, dorințelor și pasiunilor voastre. Și încă are tiparele sale, încă încearcă să meargă înapoi la ceea ce este cunoscut poate de o mie de vieți sau mai mult.

Și apoi, când nu funcționează, apoi corpul, biologia Corpului Conștiinței, apoi ajunge la lumină. Se reface pe sine însăși, și exact prin asta ați trecut.

Știu că este incomod dar, de fapt, cel mai frumos lucru pe care-l puteți face este să aveți propriul vostru Corp al Conștiinței.

(pauză)

Nu am vrut să vorbesc despre minte atât de mult astăzi, pentru că este cu adevărat dificil chiar și să permiți ”și”-ul Maestrului care ești; este dificil să fii în acel frumos spațiu al permisiunii permanente când corpul este deranjat, dureros, când vă doare sau vă sperie ca naiba.

Respirați profund în acest frumos spațiu, simțiți în acel corp biologic în schimbare al vostru.

(pauză)

Și, în loc să vă îngrijorați în privința corpului sau să vă luptați cu el sau chiar să încercați să-l supuneți cu gândurile minții voastre, aș vrea chiar acum ca voi doar să permiteți… doar să permiteți.

Orice are loc în corpul vostru, orice se schimbă, mișcă, deplasează, orice fel de efecte pe care le aveți sau le simțiți, doar permiteți-le cu realizarea că voi ați venit în această viață să faceți ceva, și o faceți. Este atât de simplu.

(pauză)

Permițând să se întâmple orice are loc în corpul biologic. Există o evoluție naturală, există o transformare naturală care are loc când cineva își permite lui însuși să fie Maestrul; corpul său se schimbă.

Noi toți cei care am trecut prin asta știm că există momente de mare disconfort. Dar apoi, deodată pare că trece și există o nouă relație cu ființa ta fizică, o relație cu totul nouă, rezumată cel mai bine de voi care brusc spuneți: ”Ăsta sunt eu. Ăsta sunt eu!”

Să respirăm profund cu asta.

O respirație foarte profundă.

(muzica se termină)

Asta s-a întâmplat în aceste ultime trei sau patru săptămâni. Ei bine, pentru unii dintre voi puțin mai mult timp de atât, însă corpul. Corpul. Se schimbă. Daa.

Așa, bine. Nu se simte bine asta? Oh! Ce ușurare. Oh! Ooh! Da. Bun.


Întrebarea de astăzi

Acum, haideți să sărim direct la următorul lucru, noi vrem să ținem lucrurile în mișcare astăzi. Următorul lucru, întrebare pentru voi. Linda cu microfonul.

LINDA: Plăcerea mea.

ADAMUS: Da.

LINDA: În serviciu.

ADAMUS: Mulțumesc. Mi-a plăcut cafeaua. Întrebarea este și Linda cu microfonul ambulant, toată lumea, oh, panicată: ”Mă întreb dacă o să ajungă la mine.”

Întrebarea este, ce vă surprinde cel mai mult la voi în această viață? Nu ce vă surprinde la lumea din afară, nu am timp pentru acea discuție. Ce vă surprinde cel mai mult la voi înșivă în această viață? Care e acel lucru care vă face să spuneți: ”Isuse, asta e o surpriză. Nu am...” Ei bine, o să vă las pe voi să terminați fraza. Ce vă surprinde pe voi cel mai mult în privința voastră în această viață? Să începem.

Cum te simți, că veni vorba?

JANE: Bine

ADAMUS: Da, bine. Simți ca o curgere în corp?

JANE: Da.

ADAMUS: Bun.

JANE: Da. Mă simt chiar bine.

ADAMUS: Da. Tu ai - dacă nu te deranjează că eu intru puțin în chestiuni personale - ai trecut printr-o mulțime de schimbări. Existau atât de multe blocaje vechi și încrâncenări în lucruri - lucruri vechi de familie, lucruri care țineau de vechi.

JANE: Da.

ADAMUS: Ai trecut prin multe în procesul de a da drumul acestor lucruri. Înfricoșător câteodată.

JANE: Da.

ADAMUS: Cu adevărat înfricoșător.

JANE: Reflectam la faptul că au fost șase ani.

ADAMUS: Da. Cu adevărat înfricoșător.

JANE: Foarte înfricoșător.

ADAMUS: Dar acele zile sunt, așa cum ar spune Cauldre, vor fi în oglinda retrovizoare. Da.

JANE: Țin pumnii strânși.

ADAMUS: Da (ea chicotește).

JANE: Dar asta de fapt conduce la ce a venit la mine prima dată. Sunt straturile. Ce mă surprinde cel mai mult este că sunt doar straturi de frică, straturi de conștientizare, straturi de bucurie, straturi de furie. Sunt doar atât de multe straturi și straturi și straturi, și doar mă surprinde întotdeauna că nu se termină niciodată.

ADAMUS: Da. Dacă ar fi să pui un număr la straturile prin care ai trecut, cât de multe crezi că ar fi?

JANE: Nici măcar nu pot...

ADAMUS: Inventează un număr.

JANE: Simt că am avut atât de multe vieți în această viață și sunt atât de multe straturi în fiecare viață. Așa că, nu știu, 2000.

ADAMUS: Patru? Oh, bine.

JANE: Nu.

ADAMUS: Două mii (Adamus chicotește).

JANE: Nu, adică straturi și straturi.

ADAMUS: Aș spune că probabil mai multe, aproape 17000, dar asta e în regulă. O mulțime de straturi.

JANE: O mulțime de straturi.

ADAMUS: Da. Da. Și de aceea în mod normal ar lua 179 de ani să treci/muncești prin toate astea, deoarece cureți una, dai de alta. De fapt, după o vreme e demoralizant. Sunteți ca: ”Se va termina asta vreodată?”

JANE: Da.

ADAMUS: ”Vor mai fi și alte straturi? Ce urmează? Ce ceapă mai am de curățat foaie cu foaie?” Așa că suntem într-o dinamică stranie. Alternativa este doar să - bang! - să o facem pe toată odată sau să o facem în câțiva pași mari. Problema este că, asta este copleșitor.

JANE: Da.

ADAMUS: Este într-adevăr copleșitor. Și apoi când Shaumbra a încercat asta - ei au încercat să iasă și să o facă super-repede, ca și când ne-am întrece - apoi s-au regăsit pe ei înșiși pe partea mea de voal, în afara corpului fizic, știți, acel gen de schimbare. Și asta e în regulă, dar apoi ei se simt foarte atrași/forțați să trebuiască să se întoarcă imediat, să o ia de unde au rămas.

JANE: Mm hmm.

ADAMUS: Ei nu petrec timp în celelalte tărâmuri pentru câteva sute de ani, așa cum obișnuiau să o facă. Se simt forțați să se întoarcă imediat și voi știți că atunci când cineva se întoarce imediat înapoi, știți ce fac. Ei aleg aceeași familie.

JANE: Da.

ADAMUS: Aceeași familie. E ca și când, știți voi, pentru că familia spune: ”În regulă, vino încoace. Cineva va rămâne însărcinată în această noapte și poate fi la fel de bine însărcinată cu tine!” (râsete) Și apoi ei vin direct înapoi și intră în același vechi tipar. Și de fapt e ca și când fac douăzeci de pași înapoi. Așa că, da, asta e dificultatea. Am putea-o face mult mai repede, ceea ce unora dintre voi le-ar plăcea, dar există un echilibru mental și fizic și despre asta este de fapt astăzi vorba; acel echilibru mental și fizic în a face toate acestea. Da.

Așa că te surprinde cantitatea de straturi.

JANE: Da.

ADAMUS: În regulă. Cum te descurci cu toate aceste straturi?

JANE: Mai bine zilele astea, cu siguranță.

ADAMUS: Bun.

JANE: Ai făcut un comentariu în merabh despre faptul că atunci când corpul se prăbușește, este greu să fii în măiestria ta. Te distrage atât de mult.

ADAMUS: Da.

JANE: Așa că simt că am ieșit pe partea cealaltă cu corpul. Așa că acum sunt capabilă să trec prin lucruri cu mult mai ușor și cu mai multă grație decât am făcut-o în trecut. Nu mai există atât de multă frică.

ADAMUS: Cum ți-au servit problemele corpului, problemele fantomă ale corpului, cum ți-au servit ele?

JANE: Ah! (ea suspină) Vreau să spun, straturi de încredere. Doar dând drumul fricii și realmente având încredere în mine că în mod real există întotdeauna o soluție.

ADAMUS: Adevărat. Mă uit fix la tine aici. Și dacă nu te deranjează că-ți spun, ți-a dat un motiv bun pentru a nu fi prima sau printre primii. Ți-a dat un motiv foarte bun pentru a nu fi direct acolo afară. O parte din tine vrea să fie acolo afară - ”Vreau cu adevărat să fiu acel inovator, acel pionier înaintea altor Shaumbra” - și tu ești bună la asta, dar ai avut ceva probleme cu asta în trecut. Și a existat acea: ”N-am să mai fac niciodată asta din nou, să fiu prima”, știi. Cred că cel mai bun mod de a o spune, ai simțit că erai acea vacă care a sărit de pe stâncă (ea chicotește). Ești prima care ai sărit și toți ceilalți te-au urmat și destul de curând există o grămadă de vaci jos pe fund (câțiva râd). Și e ca: ”Ohhh! A fost vina mea. N-ar fi trebuit niciodată… ”

JANE: Da.

ADAMUS: Așa că în mod intenționat te-ai reținut.

JANE: Daa.

ADAMUS: Și ai utilizat lucrurile biologice pentru a te reține, și tu ai atât de multă genialitate. Și noi vom merge să sărim de pe stâncă, dar în loc să cădem ca o grămadă de vaci - și cineva deja se plânge online: ”Iarăși vorbește despre vaci.” Știi ceva, ascultă aici, nu suntem PETA (n.tr. organizație americană pentru susținerea drepturilor animalelor). Aici este Crimson Circle și noi putem vorbi despre vaci. Și ele nu sunt moarte, este un lucru imaginar. Ei cred asta!

Așadar, în loc să cădem de pe stâncă, noi ne avântăm. Așa că să nu-ți fie frică de a o lua cumva din nou înaintea haitei. În regulă.

JANE: Da. Mulțumesc.

ADAMUS: Următorul. Ce te surprinde pe tine cel mai mult despre tine în această viață? Ce te surpride cel mai mult?

JIM: Când ai pus prima dată întrebarea, ce a răsărit pentru mine a fost cât de mult m-am subestimat pe mine însămi.

ADAMUS: Ah, interesant. Cât de mult te-ai subestimat. Pentru ce te-ai subestimat în mod specific?

JIM: Ei bine, a fost ca și când am petrecut atât de mult timp în a elibera, corecta, a păși în suveranitate și am uitat despre a-mi permite mie însămi să accept partea cealaltă.

ADAMUS: Da. De ce?

JIM: (făcând pauză) N-am spus-o (ei chicotesc și Jim oftează). Asta nu răspunde cu adevărat la ce ai întrebat, dar teama mea e că nu mai sunt special.

ADAMUS: Interesant.

JIM: Îmi este teamă de a mă pierde în marea umanității, ei într-adevăr pășesc în asta (a se deschide) acum.

ADAMUS: Daa. Ei bine, îți pot spune, vei fi special, dar nu în felurile vechi în care ai crezut. Este un tip de special foarte diferit. Nu vreau să spun prea multe despre asta chiar acum, dar conectează-te la ProGnost și vei înțelege cu adevărat. Tu personal vei înțelege următorul tău pas. Da.

JIM: Mulțumesc.

ADAMUS: Bun. Bun, bun.

Una din probleme este, pentru voi, pentru o mulțime de oameni: ”Sunt toate astea reale? Vreau să spun, sunt toate astea reale? Este doar…” și asta este o bună întrebare. Este sinele omenesc care spune: ”Este asta real? Ce este...” Știți, singurul răspuns pe care îl pot da este răspunsul pe care Tobias l-a dat acum mulți ani - ”Dacă permiteți să fie.” Este nebunește? Absolut. Absolut, comparat cu ce-a fost înainte. Absolut, comparat cu un om convențional, asta este o chestie absolut nebunească.

JIM: Sunt pentru.

ADAMUS: Exact, pentru că dacă ți-aș fi spus că nu poți să mergi în călătorie, nu există nicio măiestrie, ar trebui să aștepți pentru alte câteva vieți în plus, trebuie să stai în acea veche condiție omenească - asta ar fi ca iadul.

JIM: Devastator.

ADAMUS: Devastator. Devastator.

Și nu datorită speranței care te-a făcut să te ții de asta; este cunoașterea, care este aici. Nu mai este un morcov în fața calului; ai gustat-o acum. Ai simțit-o și știi că este reală. Acum, frustrarea este că ai simțit-o sau ai gustat-o destul, această măiestrie, destule priviri fugare către ea, că o vrei pe toată chiar acum. Ca și cum: ”În regulă, am avut acea mică străfulgerare. Dă-mi-o pe toată.” Și asta e linia amuzantă, echilibrul amuzant la care suntem acum și despre care vorbim astăzi. Și e ca și când: ”Acum am avut-o. Nu vreau să mă întorc înapoi la acea veche cale. O vreau pe toată acum, dar de ce naiba ia atât de mult?” Așa că, bun. Mulțumesc.

JIM: Ei bine, cred că motivul pentru care îmi ia atât de mult este că am avut câteva experiențe intense și mi-e foarte clar că dacă aș face-o mai repede decât o fac, m-aș prăji.

ADAMUS: AI dreptate. AI foarte mare dreptate și asta se aplică realmente la toți cei de aici, la toți cei care ascultă. Dacă ați fi făcut-o mult mai repede, atunci v-ați prăji. Noi călcăm un echilibru fin între burnout (n.tr. epuizare fizică și mentală datorat stresului), arderea intensă a corpului și a minții, și această permitere a măiestriei încorporate. Este o linie foarte fină, și câțiva Shaumbra au trecut peste acea linie sau au ajuns la punctul în care nu au mai putut suporta. Și voi spune ceva ce poate părea puțin brutal, dar cei care au plecat, au trecut dincolo în celelalte tărâmuri cu noi, au devenit încăpățânați, îndărătnici, aproape puțin prea, ați putea spune, egotici despre asta și ei au uitat să permită. Ei toți au lucrat la asta și apoi ei s-au ars (și așa au plecat). Da. Buun.

JIM: O știu pe asta.

ADAMUS: Daa, daa. Și știu că unii dintre voi spun: ”Da, dar ei au fost atât de frumoși și noi i-am iubit și apoi ei au plecat,” dar ei s-au ars/epuizat pe ei înșiși. Ei au mers prea repede.

În completarea faptului că eu vin și vă vorbesc în fiecare lună și câteodată în fiecare zi, în completarea acestui lucru, există o întreagă legiune de ființe care asistă. Sute, mii de ființe care lucrează cu voi în spatele scenei. Cred că eu adun luminile rampei, reputația scenei, dar sunt multe, multe ființe care lucrează cu voi. Ele nu o pot face pentru voi, dar ele sunt acolo într-o mulțime de, ați putea spune, roluri de suport energetic, și voi îi veți întâlni la momentul potrivit. Dar ceea ce faceți este monumental - monumental - și cu siguranță nu (este) pentru cei slabi de inimă.

Continuă, te rog. Care e cel mai mare lucru care te surprinde referitor la tine în această viață?

GEORG: Cel mai mare pentru mine a fost că am rupt legătura cu strămoșii mei.

ADAMUS: Ai rupt cu…?

GEORG: Am rupt-o cu strămoșii mei, cu părinții mei, cu bunicii mei, chiar și de ceva timp cu fiii mei.

ADAMUS: Mm hmm.

GEORG: Asta a fost foarte important pentru mine, pentru abundența mea, o voi spune în felul ăsta. Nu doar pentru bani (el chicotește), dar și pentru simțire.

ADAMUS: Deci ruperea relațiilor.

GEORG: Ruperea relațiilor. Voi fi acolo pentru ei oricând vor vrea.

ADAMUS: Sigur.

GEORG: Dar înainte, eu mă duceam mereu la ei și ei nu veneau la mine.

ADAMUS: Sigur.

GEORG: Ah?

ADAMUS: Ah, ah. Ahh!

GEORG: Daa, și era o curgere, o curgere mare de energie de la mine către ei.

ADAMUS: Corect. Dar ei nu veneau la tine.

GEORG: Dar nu invers.

ADAMUS: Corect. Ei nu veneau la tine.

GEORG: Aici e o nepotrivire de energie.

ADAMUS: Așadar, ei pur și simplu n-au venit să-ți ofere niște cafea, nu-i așa?

GEORG: Ca acum (Adamus îi oferă cafeaua sa).

ADAMUS: Daa, ia o gură, știi tu.

GEORG: O, da.

ADAMUS: E o comunitate bună aici.

GEORG: E o comunitate (râsete).

ADAMUS: Nu, te rog, ia o gură. Daa. Da (George ia o înghițitură din cafeaua lui Adamus). Daa. Altcineva? Ați vrea propria voastră cafea? Sandra! Încă o cafea.

GEORG: Bine! (el râde și mai mulți din public chicotesc).

SART: Sandra!

ADAMUS: De ce nu? Hei, au instalat o mașină aici.

GEORG: Știu.

ADAMUS: Ar trebui la fel de bine (să ai cafeaua ta).

GEORG: Da.

ADAMUS: În regulă. De ce te surprinde asta, ruperea relațiilor?

GEORG: Pentru că mi-a trebuit multă energie să fac asta. Ah, și am fost norocos că am schimbat ceva în viața mea, pe bune. Una dintre schimbări, desigur, soția mea, Lydia (el chicotește). Ne-am întâlnit foarte târziu în viață. Am avut o (altă) viață înainte.

ADAMUS: Mm hmm. Daa. Asta e a doua, poate a treia ta viață.

GEORG: Și acum am petrecut ani cu viețile noastre (el chicotește).

ADAMUS: Daa. Daa.

GEORG: Daa, asta e a treia viață.

ADAMUS: A treia nevastă, a treia viață. Daa.

GEORG: Daa, daa. Asta e în regulă, nu? (amândoi râd)

ADAMUS: Deci multe relații s-au schimbat. Te simți singur?

GEORG: Deloc.

ADAMUS: În regulă.

GEORG: Deloc.

ADAMUS: Bun.

GEORG: Sunt cu mine. Mă simt mai bine și din ce în ce în ce mai bine.

ADAMUS: Bun. Cum stai cu sănătatea?

GEORG: Sănătatea mea e destul de bună.

ADAMUS: Destul de bună.

GEORG: Puternică (el chicotește).

ADAMUS: Daa, daa. În regulă.

GEORG: Puternică.

ADAMUS: Mulțumesc.

GEORG: Dap.

ADAMUS: Încă doi. Încă doi. Cel mai mare lucru care v-a surprins...

LINDA: Miss Brazilia!

ADAMUS: Cea mai mare surpriză despre voi în această viață. Da. Ți-e dor de Brazilia? Este asta ce am auzit?

LIGIA (femeie): Nu, eu vin din Brazilia și eram în genul: „Sper că Adamus n-o să mă aleagă!” (câteva râsete)

ADAMUS: Știu. Știi, nu eu o fac și nimeni nu mă poate învinovăți. Ea o face (arătând către Linda). Daa. Daa. Care e cel mai mare lucru care te surprinde referitor la tine în această viață?

LIGIA: E un sentiment că știu lucruri. Știu calea, dar cumva n-o iau pe acolo. Continui să observ.

ADAMUS: Daa, daa.

LIGIA: Știu asta, dar o iau în direcția opusă.

ADAMUS: De ce faci asta?! Trebuie să… (râsete) De ce ai face asta?

LIGIA: Ce mă suprinde că ai întrebat este că știu și nu fac.

ADAMUS: Corect.

LIGIA: Asta m-a surprins.

ADAMUS: Deci știai că o să întreb… știai că o să fii întrebată, dar nu voiai asta, însă iată-te aici, fiind întrebată. Ce dinamică de-acolo n-ai vrut, n-ai vrut să simți? Și se leagă de tot restul care se petrece - cunoaștere, dar o iei pe calea opusă. Siguranță. E mai sigur s-o iei pe cealaltă cale, decât cu acea cunoaștere. Cunoașterea este ca și un teritoriu necartografiat. Și e aproape mai sigur, „Ei bine, o să rămân cu ce urăsc să fac. O să rămân cu ce nu-mi place să fac. O să rămân pe calea veche și doar o să visez la calea nouă. Doar o să visez la cunoaștere. O să visez despre a fi Maestru, dar, la naiba, nu merg acolo, pentru că, ce se va întâmpla?

LIGIA: (făcând o scurtă pauză) Cum știi asta?

ADAMUS: Da. Mulțumesc. Următorul. Mulțumesc.

LINDA: Următorul.

ADAMUS: Mulțumesc, apreciez răspunsul tău.

LINDA: Bine.

ADAMUS: Ultimul. Ce te surprinde cel mai mult  referitor la tine în această viață?

APRIL (femeie): Cred că până în acest punct aș fi crezut că aș fi avut mai multă răbdare cu lucrurile. Și devin din ce în ce mai puțin răbdătoare în fiecare zi.

ADAMUS: Sigur. Ei bine, atunci ești în locul potrivit (ea chicotește). Nu, pe bune. Ești în locul potrivit. Din nou, vorbim despre toate astea în Clubul Maeștrilor Ascensionați și spunem prin ce am trecut. Și este asta - nu știu de unde a venit - „Vei fi răbdător și împăcat cu totul.” Nu! Am mai spus-o că Maestrul este un ticălos intolerant (râsete).

APRIL: Ei bine, atunci sunt o adevărată ticăloasă, pentru că eu chiar sunt intolerantă!

ADAMUS: Eu doar îți spun cum ești (ei râd). Și e o luptă, pentru că încercați, „Ar trebui să fiu atât de sfânt și să iubesc delfinii și unicornii și să fiu lângă toți.” Și, știți voi, Maica Tereza nu este un Maestru Ascensionat (cineva zice „Ohh”). O să o spun din nou, Maica Tereza nu este un Maestru Ascensionat, și mai are mult de parcurs. Iubiți-o; nu (este) o doamnă foarte amuzantă în mod special, dar… (râsete). Groaznic simț al umorului, dar, știți voi, mai are de mers. A fost ca personajul dintr-un poster de copii pentru martirat în această epocă. Și a făcut ceva treabă bună, dar era foarte mult vorba de - Chu! Chu! Chu! (ca și cum s-ar biciui pe sine). Chiar face asta cuiva vreun bine?

Știți voi, că ceea ce vreau să văd este pe voi la volanul unei noi… ce fel de mașină vrei?

APRIL: Vreau un Subaru nou-nouț.

ADAMUS: Cuuuum?! (râsete)

APRIL: Nu-mi plac celelalte!

ADAMUS: Ești din Boulder?!!

APRIL: Nu! (multe râsete și câteva aplauze) Nu-mi plac celelalte mașini. Îmi place Subaru-l meu.

ADAMUS: Nu. Vreau ceva impresionant. Vreau… cineva a spus Tesla. Hai să mergem cu o Tesla.

APRIL: În regulă. În regulă.

ADAMUS: Dar super de lux și cu motor care nu sună ca o mașină electrică. Are un vrum, vrum, vrum, chiar dacă e electrică.

APRIL: Și putere, nu-i așa?

ADAMUS: Da, da. Dar sună impresionant. Și vreau să vă văd oprind într-o comunitate leproasă sau în fața unui orfelinat în cea mai măreață mașină și intrând - nu așa (cum e îmbrăcat Cauldre) - dar vreau să intrați în haine pompoase și vreau asta cu o lumină în jurul vostru, decât - (biciuindu-vă) - suferind. Asta lasă o amprentă mai mare asupra oamenilor.

Știți, acești oameni, copiii, ca cei dintr-un orfelinat, sunt acolo pentru un motiv. Adică, este motivul sufletului lor. Nu a fost societatea care i-a pus acolo sau ceva de genul ăsta. Cumva, îi servește să fie acolo. Altfel, n-ar fi acolo! Nu e știință. Nu e dificil să înțelegi asta. Sunt acolo - sufletul lor, omul, orice - este acolo cu un scop. Așa că nu le face prea mult bine să vadă pe altcineva ca și ei - având probleme, lipsă de abundență, probleme în viață, (fiind) în mâini și în genunchi către un Dumnezeu pe care nici măcar nu-l cunosc. Vor să vadă - sau cred că ar trebui să vadă - un Maestru adevărat. „Eu Sunt Aici. Sunt prezent, sunt abundența, și ghici ce? Și voi puteți să o faceți, dar va trebui să dați drumul la ceva din rahatul ăla. Chiar va trebui să dăm drumul la niște lucruri de bază. Corpul vostru ancestral” - acum, sunteți voi aici vorbind cu copiii mici, știți voi - ”Corpul vostru ancestral, linia voastră ancestrală. Știți ce - da, nu aveți părinți. Asta e probabil bine că nu vi-i amintiți, pentru că atunci nu sunteți atât de prinși în asta.” Mulțumesc (Sandra îi aduce cafea lui Georg).

SANDRA: Sunt atentă (câteva chicoteli).

ADAMUS: Daa. Și chestia cu lipsa asta de abundență, (și) toate celelalte lucruri. Au nevoie să vadă un Maestru, nu pe cineva care e demoralizat și suferind și jucându-se cu tot rahatul ăsta de suferință umană. E un joc. O, ce-mi doresc să facem acum ProGnost-ul, pentru că va fi o izbitură (râsete).

APRIL: Ei bine, simt că mă rețin pentru că nu pot da drumul.

ADAMUS: Daa. Daa, daa. Dar poți da drumul. Vom da drumul azi.

APRIL: În regulă, bine. Sunt pregătită.

ADAMUS: Poți da drumul azi?

APRIL: Sunt pregătită pentru asta.

ADAMUS: În regulă. Cu adevărat?

APRIL: Sunt.

ADAMUS: Acum, ea e la 90 la sută din drum. „Eu suuuuunt…”

APRIL: Oh (ea chicotește).

ADAMUS: Hmm. Hai să o mai facem o dată: „Eu sunt pregătită.”

APRIL: Eu sunt!

ADAMUS: Bun. Bun. Da, ești. Toți suntem, și o vom face în așa fel încât să nu te prăjești sau arzi. Dar cam trebuie să facem un salt aici. Trebuie să cam facem un salt fără să ne ardem, și despre asta este vorba azi. Așa că, mulțumesc.

APRIL: Mulțumesc.

ADAMUS: Daa. Și cam atât pentru acum. Mulțumesc pentru răspunsuri.

 

Răspunsul lui Adamus

Lucrul care mă surprinde cel mai mult la voi este dedicația voastră, angajamentul vostru, că încă sunteți aici. Asta mă surprinde. Aici în cameră, cei care privesc online. Aici în corp. E greu. Chiar e greu. Și mii (de oameni) au plecat - probabil mii și mii și mii au părăsit Crimson Circle - din multe motive. Nu e bine sau rău, dar voi ați rămas pentru voi. Ați rămas. Nivelul vostru de tenacitate, angajament, încăpățânare este extraordinar. Asta m-a surprins, pentru că atunci când am venit după ce dragul de Tobias plecase, mă întrebam: „Cât de departe putem merge cu asta? Câți vor pleca?” Și asta revine, de fapt, la adevărata surpriză, așa cum ați subliniat voi, care este cunoașterea. E acolo. Cunoașterea e atât de puternică. Acum, ea crează o frică; știți că ea este acolo, dar spuneți: „Hai să ne întoarcem la modul confortabil, sigur, de a face lucrurile.”

Acea cunoaștere pe care o aveți, ați văzut că a apărut recent - recent, în ultimele două sau trei luni - și unii dintre voi numesc asta, oh, că deveniți mediumi deodată. Doar știți ceva dinainte de a se întâmpla. Știți că telefonul va suna. Știți că veți da peste cineva la magazin. Aveți o cunoaștere și e ca și o claritate care a început să se dezvolte. Dar în același timp vă e frică - ar trebui să urmați asta? - pentru că urmați o cale nefamiliară. Și de asta n-am vrut să intru în mental azi. Vom vorbi despre asta mai târziu, dar aceea cunoaștere începe să vină, și vă voi ruga doar să fiți conștienți de ea. Nu trebuie să o urmați chiar acum, doar fiți conștienți, pentru că atunci când sunteți (conștienți), e ca o lumină care intră și mai mult.

Deci, ce mă surprinde cel mai mult la voi toți este că ați rămas cu asta. Ah. Ați rămas cu asta. E dificil! E foarte, foarte dificil. E mai ușor să mai ezitați vreo două vieți sau chiar mai mult. E mai ușor să nu fiți primii care trec prin asta, și e o tendință, câteodată, să mergeți și să vă ascundeți, dar ați rămas cu asta. Așa că binecuvântări. (cineva strigă „Ura!”) Ura (publicul aplaudă).

Deci mai departe. Mai departe pentru programul de azi. Hai să bem o cană de cafea. Cineva, (vrea) cafea? (râsete) Le dau mai departe azi.

SART: (strigând) Sandra!! (mai multe râsete)

ADAMUS: Ea ar trebui să fie aici ascultând Shoud-uri. În schimb, ce face ea? Face cafea.

 

Tipare

Deci următorul lucru despre care vreau să vorbesc, intrând în miezul zilei de azi, e că ați avut multe vieți, și chiar dacă sunteți unul dintre cei care nu sunt aici de mult, care au avut doar câteva vieți, tot sunteți băgați în tiparele vieților. Pentru cei care sunteți aici de o mie-plus vieți, voi dezvoltați niște tipare foarte clare; tipare clare ale corpului, ale minții, legat de tot.

Voi repetați acele tipare, le-ați repetat; de fapt, partea amuzantă e că, în primele voastre vieți chiar ați lucrat la crearea acestor tipare. Ați vrut să vă întoarceți acum în tiparul corpului fizic și în tiparul minții. Nu ați vrut să săriți de pe pereți, așa că destul de repede erați în acele tipare. Acum ajungeți la punctul în care tiparele nu mai funcționează.

Tiparele sunt lucruri precum îmbătrânirea. Îmbătrânirea. Îmbătrânirea și moartea, de fapt. Îmbătrânirea este un tipar pe care ați ajuns să-l acceptați - „Voi îmbătrâni” - pentru că ați făcut-o de o mie de ori. Sunteți destul de familiarizați cu îmbătrânirea. Sunteți destul de familiarizați cu [a merge] de la naștere și apoi maturizarea din punct de vedere fizic, sexual, mental și apoi atingerea apogeului și apoi încet, încet, încet, încet îmbătrânind.

E aproape ca o hipnoză, dar este vorba mai mult că doar sunteți în acele tipare, și e o parte uriașă a voastră care spune: „Ei bine, așa stau lucrurile. Știi, îmbătrânim și apoi murim.” Nu. Nu. Vom sparge acele tipare sau le vom da drumul sau oricum vreți să le numiți.

Nu trebuie să fie real. Nu trebuie să fie așa cum este. Dar ați avut atâtea vieți în care ați lucrat la asta, ați făcut asta, ați experimentat asta, cumva doar vă lăsați duși de val. Și apoi, când ceva intră să schimbe asta, când vine cunoașterea - tot ce spun până acum, azi, știți deja - când intră cunoașterea, e ca și cum: „Uf! E prea mult pentru mine. Cum adică nu îmbătrânesc? Cum adică nu mai trebuie să urmez vechile moduri ale corpului?” Și voi spuneți: „Ei bine, hai să așteptăm să vedem ce se va întâmpla mâine și apoi următoarea săptămână.” Așa că intrați în aceste tipare.

Un alt tipar urât este tiparul neîmplinirii. Deci treceți prin viață și duceți niște lucruri la bun sfârșit și pe altele nu, și voi - voi și oamenii în general - aveți un tipar al neîmplinirii - „Nu prea am făcut ce am vrut în acea viață.” Și când ei ajung de partea cealaltă, noi ne adunăm în jur, de obicei e chestia asta foarte imediată: „Ei bine ar fi trebuit. Îmi doresc să fi putut. Aveam așa aspirații mari pentru acea viață”, și există un tipar al neîmplinirii. Aproape devine, după ceva vreme, ei bine, voi doar acceptați că nu veți avea o viață satisfăcătoare. Aproape acceptați că - „Ei bine, voiam să mă dedic artei” sau „Chiar voiam să avansez pe o cale spirituală la un nivel metafizic” sau „Voiam să călătoresc în jurul lumii”. Și aud asta tot timpul de la Shaumbra, și apoi ascultându-i pe alții, un nivel ridicat de neîmplinire. A devenit un tipar, un tipar acceptat. E în regulă să fii neîmplinit.

Vom străpunge asta, pentru că nu e în regulă. Ați venit aici pentru ceva. Ați fost destul de tenaci, destul de încăpățânați, destul de devotați încât să ajungeți aici. Nu vom sfârși cu o grămadă de lucruri neîmplinite când ajungeți de partea cealaltă - „Știi, am fost atât de aproape de iluminarea în corp. Dar, știi tu, mi-a fost frică să trec prin ultimii pași și n-am făcut-o.” Asta nu va mai funcționa. Acele tipare nu vă aparțin, dar vă veți mai agăța de ele încă puțin. Vă veți mai agăța din cauza unor motive despre care vom vorbi într-un moment.

Tiparul familiei, desigur. Cei mai mulți dintre voi ați trecut dincolo de asta destul de mult. Ce alte tipare mai sunt?

Vă mai spun unul, în timp ce vă gândiți. Este tiparul odihnei și al pregătirii care apar. Când sunteți atât de al naibii de obosiți în corp și minte încât tiparul este „voi muri ca să mă odihnesc. Voi muri doar pentru a mă opri și a mă odihni în celelalte tărâmuri. Voi crea un loc cu iarbă, cu vaci și flori și păsări, și doar voi dormi aici pentru următorii 100 de ani. Și doar voi dormi. Mă voi odihni și mă voi pregăti pentru următoarea viață, pentru că, știi tu” - și acesta este un tipar, voi spuneți - „Știi, aș fi putut să o fac, dar am rămas fără benzină. N-am mai avut energie. Așa că voi pleca și voi dormi pentru 100 de ani pe partea cealaltă și voi reveni cu forțe noi.” Vă veți întoarce și mai rău. Vă veți întoarce și o veți lua de la capăt, uitând tot ce v-ați spus vouă, mergând prin tot procesul, mergând înapoi la familiile voastre ancestrale, mergând înapoi în corpul fizic plictisitor, decât în corpul de lumină. Deci acesta e un tipar.

Tiparul de „Nu pot s-o fac. Nu pot s-o fac. E atât de copleșitor. Nu pot s-o fac.” și ocupați acel spațiu gol oricare ar fi. „Nu pot s-o fac să meargă. Am încercat. Am încercat pentru iluminare și Adamus, o fac greșit. Nu pot s-o fac. E ceva greșit. Poate trebuie doar să, știi tu, să părăsesc planeta și să vin să vorbesc cu tine și să verific cu mine însumi. O să am mai multă claritate când o să ajung de partea cealaltă.”

Nu. Nu e ca și cum ajungeți de partea cealaltă și - buf! - aveți o realizare bruscă. Ajungeți de partea cealaltă și aveți acele „oh, la naiba” momente. „O! Iisuse, ar fi trebuit” și apoi coborâți înapoi și încercați să o faceți din nou.

Deci care sunt unele dintre tiparele pe care le avem aici? Da. Linda va alerga cu microfonul către voi.

LINDA: Da, da! Alerg.

ADAMUS: Miliardele de entități care se uită online.

JIM: Putem să mai vedem asta o dată, Linda? Nu (el chicotește). Unul dintre lucrurile mele favorite e că nimeni nu poate avea relații la nivelul la care sunt eu capabil să o fac acum.

ADAMUS: În regulă. Da. da. De fapt, e interesant. Nu aș spune că e un tipar vechi. Tiparul vechi ar fi: „Trebuie să am o relație pentru a fi bine.” De fapt, unde mergeți voi e un lucru total nou, acel „Nu există nicio relație care de fapt va rezona cu mine chiar acum.” Da.

Vechiul tipar reprezintă tiparele. Vă nașteți într-un corp fizic, într-un bebeluș mic. Nu trebuie. Tobias ne-a arătat asta. A început la zece ani. Treceți peste a face pe voi și tot restul, plânsul și îmbolnăvirea. Intrați când corpul e pregătit să primească acea infuzie de testosteron și tot restul. Intrați atunci.

Deci următorul tipar în care sunt oamenii acum, nu era așa: „Trebuie să primesc educație. Apoi trebuie să am un partener. Apoi trebuie să am copii cu partenerul meu. Apoi ” - tipar nou - „Trebuie să divorțez, apoi să divorțez din nou și din nou (râsete), și din nou, și apoi îmbătrânesc și apoi nu mai am bani și cariera mea a fost neîmplinitoare. De ce m-am dus la școală pentru cariera aia stupidă care a fost atât de neîmplinitoare? O să mor.” (mai multe râsete)

Astea sunt tipare și nimeni nu le pune la îndoială. Nimeni nu spune: „Opriți-vă pentru o clipă. Asta vă doriți cu adevărat?” Ați recomanda asta copiilor voștri? (cineva spune: „Nu!”) Sau nepoților? Ai recomanda asta cât de cât lui Tobin?

KERRI: Nu, nu recomand asta.

ADAMUS: Microfonul, te rog.

LINDA: Cine țipă? Nu, nu Kerri. Ea nu ar țipa (Adamus chicotește).

ADAMUS: Deci Kerri, ai intrat în tipare, dar...

KERRI: Din păcate, e adevărat (râsete).

ADAMUS: Nu, asta e în regulă.

KERRI: E în regulă. Sunt împăcată cu asta.

ADAMUS: Nu contează, atâta timp cât vrei să ieși din ele.

KERRI: Recunosc asta.

ADAMUS: În regulă, bine.

KERRI: Sabotajul de sine.

ADAMUS: Ai o sclipire în ochi azi.

KERRI: Am!

ADAMUS: Daa, ai.

KERRI: Doar datorită ție.

ADAMUS: Vedeți (câteva râsete). Deci, acum ce i-ai recomanda lui Tobin?

KERRI: I-am recomandat lui Tobin că: „Ești aici să trăiești! (aruncând cu pumnul în aer) Și acesta e singurul lucru pe care îl ai de făcut.” Și știi ce mi-a zis acum 2 nopți?

ADAMUS: Tu - adică - îl băteai cu pumnul când spuneai asta?

KERRI: Nu, nu. Stăteam în pat.

ADAMUS: Am zis să verific (Adamus chicotește).

KERRI: Cam trec peste capul lui, dar...

ADAMUS: Daa. Bum! Bum!

KERRI: Nu, de fapt, fiul meu mi-a spus: „Am descoperit sensul vieții și acesta este că toți vom muri! Și atunci care mai e rostul de a te ridica din pat?” Și i-am spus: „Pentru a trăi, fiule! Pentru a merge cu cortul și a mirosi florile și a fi în faună”, nu-i așa?

ADAMUS: Daa, cum merge asta?

KERRI: Și am spus: „Ai 90 de ani rămași. Nici măcar nu te îngrijora de asta.”

ADAMUS: Daa, daa. Daa. Cum merge cu toate astea?

KERRI: Suntem cam intenși, părinții lui (câteva râsete).

ADAMUS: Daa, da. Daa.

KERRI: Dar îi place asta, și m-a ales pe mine și suntem aici, împreună.

ADAMUS: Daa.

KERRI: Prea târziu acum (mai multe chicoteli).

ADAMUS: Deci probabil nu i-ai recomanda vechile tipare.

KERRI: Nu, nu vreau să se ducă la facultate și să dea cincizeci de mii de dolari pentru o diplomă de arte liberale. Nu.

ADAMUS: În regulă, în regulă.

KERRI: Nu, nu vreau asta.

ADAMUS: Probabil că tu îi spui, în mijlocul a orice: ”Doar urmează-ți inima.”

KERRI: Așa fac.

ADAMUS: Bine.

KERRI: Și spun: ”Nu lăsa pe nimeni să-ți strice cheful, copile.”

ADAMUS: Corect.

KERRI: Dacă vreun ”cur pictat” vine la tine și începe să fie răuvoi….

ADAMUS: Folosești asemenea limbaj cu tânărul tău fiu?

KERRI: Ei bine, spun, știi: ”Când bastardul ăla mic apare în fața ta (râsete) și încearcă să-ți strice cheful, îi spui: Băiete! Noi ne distram bine până ai apărut tu.” De-a dreptul. Știi, îl învăț despre virusul energiei sexuale și genul acela de lucruri.

ADAMUS: Bine. Însă nu ai dori vechile tipare în el.

KERRI: Nu, îi doresc să fie liber. Este tot timpul atât de plin de lumină și de bucurie. Și asta este ceea ce doresc pentru el și îi spun tot timpul: ”Suntem aici să trăim și orice altceva nu contează.”

ADAMUS: Știi ce sunt nevoit să te întreb.

KERRI: (șoapte) Întreabă.

ADAMUS: Ești tu un bun Standard pentru asta?

KERRI: Nicidecum tot timpul. Nu (câteva chicoteli). Pentru că muncesc de zor la slujbă în cubul meu strâmt (n. tr. se referă la micile birouri separate de pereți transparenți)

ADAMUS: Nu este nimic în neregulă cu slujba ta.

KERRI: Am de gând să sap adânc și să-mi dau seama de asta totuși, bazându-mă pe sfatul tău.

ADAMUS: Da, îți servește. Chiar îți servește.

KERRI: Chiar îmi servește, știi. Am crescut un copil. Am pus un acoperiș deasupra capetelor noastre și în sfârșit am onorat realizarea asta, când aproape că am părăsit planeta de nenumărate ori, după cum știi.

ADAMUS: Și aveam de gând să-ți spun personal, un fel de a-ți da răspunsul, însă am să-l las pe Cauldre s-o facă mai târziu.

KERRI: Oh, minunat!

ADAMUS: Este un pic prea personal.

KERRI: Pun pariu - oh.

ADAMUS: Da, dar...

KERRI: Nu mă deranjează niciodată. Dă-i drumul.

ADAMUS: Ei bine, tu îți folosești copilul drept scuză.

KERRI: Oh, da! Știam asta.

ADAMUS: Da, da. Da.

KERRI: O știam pe asta!

ADAMUS: Însă, de fapt, ceea ce faci este că arunci cu tot felul de energii rele în el ca parte a acestei probleme. Este ca un fel de rol de persecuție pe care îl preiei. El o poate simți: ”Mama face asta pentru mine, altfel ar fi deja un Maestru Ascensionat.”

KERRI: Știu, nu-i așa?

ADAMUS: Corect. Corect.

KERRI: Știu asta, însă, e ca și cum ar trebui să-l duc atunci la un orfelinat? (râsete) Poate i-ar fi mai bine acolo.

ADAMUS: S-ar putea să nu fie nevoie… (Adamus chicotește)

KERRI: I-am spus tatălui lui să-l ia. Sunt în stadiul: ”Îi dai o șansă!”

ADAMUS: Încetează să-l folosești ca pe o justificare.

KERRI: Bine, am s-o fac.

ADAMUS: Încetează să-l folosești...

KERRI: Am făcut-o.

ADAMUS: ”Trebuie să am grijă să… ” Aș vrea să te uiți la momentul exact când a apărut pe lume Tobin și la propria ta evoluție, și lucrurile care s-au întâmplat în viața ta și care ar fi putut să facă pop-cornul să sară, și tu l-ai adus pe lume pe Tobin, ceea ce este minunat, însă l-ai folosit ca pe o scuză pentru lucruri din viața ta. Și el simte energia la un anumit nivel. Te întrebi de ce oare el se exprimă prin gesturi ciudate uneori, deoarece el simte energia aceea. Încetează să-l mai folosești ca pe o scuză.

KERRI: În regulă, o voi face. Și recunosc asta. Sincer, o recunosc… Vreau să spun, prietenii mei știu că am spus asta.

ADAMUS: Deci, pentru următoarea lună vii aici cu un raport scris de trei pagini și îl predai în fața tuturor (mai multe râsete).

KERRI: Pot să cânt un cântec și să dansez, în loc de asta? Pentru că este mai distractiv.

ADAMUS: Da, în final.

KERRI: Bine, bine.

ADAMUS: Bun.

KERRI: Însă îți mulțumesc. Chiar recunosc asta.

ADAMUS: Eu îți mulțumesc. Fără alte justificări.

KERRI: Fără!

ADAMUS: Este un tipar. Este un tipar tipic. Alt tipar… mulțumesc. Mulțumesc că m-ai lăsat să mă adresez atât de personal.

Un alt tipar, pe care o să-l menționez aici foarte rapid, tiparul de a fi îngrijorați despre ce gândesc ceilalți (despre voi). Oh! Ăsta este atât de greu - ”Ce vor gândi ei?” Nu contează cu adevărat și nu ați fi oare triști dacă ajungeți de partea cealaltă neîmpliniți, și vă spun: ”Așadar, despre ce a fost vorba cu toate astea? De ce… ai fost atât de aproape, chiar acolo. Ai fost la doar câteva respirații depărtare de acea adevărată iluminare întrupată.”

”Știu, însă am fost înspăimântat de ceea ce ar fi gândit ceilalți.” Nu ar fi asta… Maeștrii Ascensionați ar fi râs și cu fundul de voi. Chiar ar face-o. ”Chiar așa?! O să lăsați ce gândesc ceilalți, o să lăsați cu adevărat vechea conștiință să vă ghideze în ceea ce faceți?” Și am râs despre asta și ei au râs, însă voi sunteți prinși în asta - tiparele despre ”Ce vor gândi ei?” Tiparele despre a fi diferit.

Voi deja sunteți diferiți și acesta-i un lucru bun. Deja sunteți diferiți. De fapt, voi sunteți cumva prinși în mijlocul zonei de a fi diferiți. Sunteți suficient de diferiți, însă nu sunteți încă unici.  Înțelegeți diferența? Ați ajuns să fiți diferiți de curentul principal (majoritatea) și ei vă ridiculizează pentru asta, însă nu ați ajuns încă să fiți unici.

Au existat câțiva mari pictori pe care i-am cunoscut cu câteva secole în urmă. Ei erau diferiți. Ei au învățat, mai întâi, cum să picteze la fel ca toți ceilalți, și este similar în cazul vostru; ați învățat cum să fiți oameni la fel ca toți ceilalți. Apoi au început să fie diferiți. Au început să iasă din propriile lor stiluri și metode și au fost foarte ridiculizați de către toți ceilalți. Ridiculizarea a încetat când ei au devenit unici, când au parcurs tot drumul de schimbare a felului în care se făcea artă, de la a picta foarte realist la a picta abstract. Atunci au devenit unici și abia atunci toți i-au acceptat, de fapt, i-au onorat și adorat/venerat  pe ei, deoarece au spart tiparele. Și… (cineva spune: ”Au murit”) Nu neapărat. Câțiva dintre ei, după ce au murit, da. Alții, nu. - i-am întâlnit pe câțiva dintre ei - pe câțiva, în timp ce erau încă în viață. Au trecut prin perioada lor în care au fost ridiculizați. Dar voi sunteți diferiți, însă nu v-ați permis vouă înșivă să fiți unici. Voi sunteți diferiți, însă nu v-ați permis vouă să parcurgeți restul drumului, să fiți în mod absolut unici, suverani, liberi de toate aceste tipare. Pentru asta ne aflăm aici.

Încă câteva tipare, foarte rapid. Am văzut câteva mâini ridicându-se. Linda aleargă cu microfonul. Mulțumesc, Linda. Ați vrea niște cafele acolo în spate?

LINDA: Mm hmm. Mm hmm. Mm hmm. Mm hmm. Mm hmm.

ADAMUS: Tipar.

SHAUMBRA 1 (femeie): A-mi fi frică să mă mențin în propria mea putere.

ADAMUS: Să te menții în propria ta putere, da. Hai să schimbăm acel cuvânt. Să te menții în propria ta lumină. Puterea este o iluzie. Am înțeles totuși ce ai vrut să spui; să fii Eu Sunt. O s-o spun ceva mai succint. - să fii ”Eu Sunt Aici.” Eu Sunt Aici, însemnând ”În locul tuturor gândurilor și viselor despre asta, în loc de a visa despre realizarea întrupată: Eu Sunt Aici. Sunt Maestrul.” Și apoi partea aceea omenească intră în scenă și spune: ”Da, dar uite, uite. Ești încă… ” Și este precum: ”Stai puțin, stai puțin, omule. Te aud, Eu Sunt Aici și tu, omule, și tu ești aici și suntem împreună.” Asta este ”și”. Așa că, fiind doar în propria ta lumină, fiind ”Eu Sunt Aici.”  Partea pe care voi o cunoașteți atât de bine, o simțiți atât de bine; măreția, ”Eu Sunt Aici. Nu sunt în afară. Nu sunt în așteptare. Eu Sunt Aici.” Bun. Devin atât de pasionat despre asta.

Încă unul pentru mâinile care chiar se ridică, Linda. Ce mai este? Ce alte tipare?

MARY SUE: Acesta, de asemenea, are să se încheie. Și odată terminat, va fi mai bine.

ADAMUS: Da, da. Sigur (Adamus chicotește). Dă-ne un exemplu adevărat de viață.

MARY SUE: Oh, ei bine, Am acest lucru pe care trebuie să-l fac și trebuie să mă concentrez pe el și nu-mi mai pot trăi viața până ce nu se încheie, pentru că îmi domină viața.

ADAMUS: Adevărat.

MARY SUE: Și odată ce este încheiat, abia atunci pot să mă bucur.

ADAMUS: Totul va fi bine.

MARY SUE: Da.

ADAMUS: Până când vei avea următorul lucru pe care trebuie...

MARY SUE: Exact!

ADAMUS: Și apoi este următorul lucru.

MARY SUE: Mereu apare. Și uneori ai mai multe. Da.

ADAMUS: Da. Frumos - ăsta este un exemplu minunat.

MARY SUE: Bine.

ADAMUS: Și încă un tipar în plus și apoi aș vrea cumva să merg mai departe. Următorul tipar este acela că… în regulă.

LINDA: Așteaptă. Da, da.

ADAMUS: Încă vreo două. Bun. Bine.

LINDA: Faimoasa Patricia Aburdene.

PATRICIA: Da, faimoasa Patricia Aburdene. Bine, așadar, aici este. Este legat de asta.

ADAMUS: Da.

PATRICIA: Deci, asta este cu adevărat o prostie și este atât de reală pentru mine. Așadar, da, poți face cu adevărat lucruri mărețe, dar trebuie să înțelegi că va fi foarte stresant.

ADAMUS: Corect.

PATRICIA: Bleagghhh! Însă asta este în mine! Oh, doamne! Asta este chiar în mine.

ADAMUS: Ce zici de a da un exemplu de lucru referitor la asta.

PATRICIA: Ei! Viața mea! (râsete)

ADAMUS: Poți face cu adevărat lucruri mari, dar...

PATRICIA: Cu siguranță va fi stresant și greu.

ADAMUS: Sigur.

PATRICIA: Însă cumva stresant.

ADAMUS: Da.

PATRICIA: Trebuie să te aștepți la asta.

ADAMUS: Stresant, prin forțare.

PATRICIA: Va fi stresant, dacă vrei să faci cu adevărat lucruri mărețe.

ADAMUS: Da. Da De unde vine asta?

PATRICIA: Țțț! Ei bine, este un tipar.

ADAMUS: Exact. Este un tipar. Este acolo de vieți întregi. Nici nu contează măcar dacă mergi și-l identifici ca fiind o călugăriță sau orice de genul ăsta. Dar este...

PATRICIA: Călugărițele nu au treabă cu stresul.

ADAMUS: Uhhh...

PATRICIA: Cel puțin în mintea mea.

ADAMUS: Este un tip de stres, sfântul stres.

PATRICIA: Sfântul stres! (râsete)

ADAMUS: Călugărițele au mult stres, pentru oricare dintre voi care sunteți călugărițe și vă uitați în direct azi. Există mult stres, deoarece nu puteți fi niciodată suficient de bune. Nu puteți niciodată - și tatăl, adică, tatăl și Tatăl - ei niciodată… știți, femeile nu sunt destul de bune. Femeile sunt - mm-mm-mm - nu sunt suficient de bune. Și așa că nu are importanță ce, dacă sunteți în corp de femeie, îmi pare rău, nu poți niciodată să faci ceva suficient de bine. Așa că, da, călugărițele au parte de mult stres.

PATRICIA: Așadar, poate că eu - poate că...

ADAMUS: Daaa!

PATRICIA: … este parte a absurdității mele.

ADAMUS: Da. ”Nunsens”, îl numesc eu (râsete) (n. tr. este un joc de cuvinte inventat de Adamus; ”nun” + ”sense” în traducere rezultă ”simțul călugăriței”, vrând să spună că acesta este, la rândul său, un nonsens, ceva absurd). Voi, dragilor, îmi înmânați subiectele de discuție astăzi (mai multe chicoteli). Da, este ”simțul călugăriței”. Și, da, este un tipar, este o programare că ”Trebuie să muncesc din greu pentru asta, trebuie să mă stresez pentru asta, trebuie să fie dificil pentru a avea vreo valoare. Trebuie să-mi dau sângele, sudoarea, lacrimile și sufletul pentru asta, ca să aibă vreo valoare.” Este distractiv, pentru că voi vreți să vă dovediți ceva vouă înșivă. Însă, s-o faceți din nou și din nou și din nou.

PATRICIA: Exceptând faptul că nu este distractiv.

ADAMUS: Prima dată este.

PATRICIA: Oh, da, prima dată este.

ADAMUS: După asta… prima oară este precum: ”Am reușit! Am depășit toate ciudățeniile. Am rămas concentrat pe asta. A fost așa de intens și am fost bolnav și tot restul.” Prima oară. După asta, este un tipar vechi. Este un tipar vechi. Cum ies din el?

PATRICIA: Nu știu.

ADAMUS: Nu-mi place expresia asta.

LINDA: Uf, of! (râsete) Oh! Ai făcut-o!

PATRICIA: Am făcut-o (Linda icnește).

ADAMUS: Ei, ai făcut-o.

PATRICIA: Am făcut-o.

ADAMUS: Doar inventează ceva. Orice. Asta începe să miște energia, când tu doar… inventează orice. Așa că hai să jucăm asta din nou.

LINDA: Dă-i iadul, Patricia!

PATRICIA: Cineva mi-a dat răspunsul.

ADAMUS: Asta-i în regulă. Ne vom întoarce în timp...

PATRICIA: Renunț!

ADAMUS:  …și spune. Așadar, cum te descurci cu asta? Ce faci? Cum treci peste asta?

PATRICIA: Cineva mi-a dat răspunsul. Renunț.

ADAMUS: Renunți. Doar renunți! Îmi place asta sau orice răspuns ai fi dat. Însă, da, tu renunți. Dar este un tipar, va încerca să te seducă din nou...

PATRICIA: Da, este.

ADAMUS: …înapoi în tiparul său. De ce? Pentru că este confortabil, este familiar. Chiar dacă nu te face să te simți bine, în mod deosebit, este un tipar și îl cunoști.

PATRICIA: Așa că am renunțat și nu s-a întâmplat nimic.

ADAMUS: Da, în regulă. Bine. (cineva chicotește tare).

PATRICIA: Am renunțat. Nu s-a întâmplat nimic.

ADAMUS: În regulă. Când ai renunțat? (ea chicotește) Când ai renunțat?

PATRICIA: După ultima mea carte.

ADAMUS: Bine. Um...

PATRICIA: Ei bine, nu am renunțat cu adevărat, nu-i așa? (o grămadă de râsete)

ADAMUS: În regulă. Bine. Ai renunțat 8,2%

PATRICIA: 8,2%?

ADAMUS: Dintr-o sută. Ai renunțat un pic.

PATRICIA: Oh, dintr-o sută (Adamus râde). Am crezut că pe o scară de unu la zece, asta-i chiar bine! (mai multe râsete)

ADAMUS: Nu, nu, nu, nu! Sau este dintr-o mie? Nu, tu ai renunțat 8,2%, așa că ai renunțat puțin și ăsta este un bun început. Însă asta este o continuare bună în ceea ce urmează aici. În regulă.

PATRICIA: Mulțumescc.

ADAMUS: Mulțumesc. Apreciez asta. Și mulțumesc tuturor celor care au participat.

Așa cum am spus, îi iubesc pe Shaumbra. Ne putem juca. Ne putem distra. Putem vorbi despre unele dintre cele mai profunde, dureroase, tulburătoare părți ale vieții voastre și voi rămâneți. Voi sunteți aici. Așa că asta-i minunat. Mulțumesc. Mulțumesc.

Așadar, unde mergem mai departe cu toate astea? Ei bine, astăzi este ziua când vorbim despre tipare. Tipare în corp. Ați trecut prin dureri ale corpului, nivele joase ale energiei.

Haideți să dăm căldura mai tare cu un grad, deoarece… (publicul aprobă) Da, da, da. Da. Este puțin răcoare și noi vom face un merabh în câteva clipe. Aș vrea să fiți atât de relaxați și...

LINDA: Somnoroși?

ADAMUS: Sigur. Somnoroși. Ei bine, da. Vrea cineva cafea înainte să începem?

LINDA: Aiii!

ADAMUS: Toți se vor ridica să meargă la baie în timpul merabh-ului.

 

A vă da seama

Punct. Tiparele v-au servit într-o mulțime de feluri. Am început astăzi practic prin a spune:  ”Privește-ți viața.” Priviți la ceea ce se întâmplă, chiar dacă nu vă place. Este acolo, deoarece vă servește. Uitați-vă la el. Fără a încerca să vă luptați, însă dați-vă seama de el. ”Oh! Tiparele au fost acolo pentru că erau confortabile. Ele erau familiare. Nu trebuia să fiu cu adevărat diferit. Nu trebuia să fiu unic. Puteam doar să fiu cumva puțin diferit.” Tiparele erau acolo pentru că, ei bine, nu credeați că v-ar ucide, dar o fac. Tiparele erau acolo pentru că există o amnezie. Există o hipnoză. Există cumva ceva precum această pătură peste adevărata conștiență și voi doar o faceți. Voi doar întrați în acea paradă și mărșăluiți ca toți ceilalți, chiar dacă cunoașterea voastră spune: ”Nu ar mai trebui să fiu în parada asta. Nu ar mai trebui să mărșăluiesc.”

Întrebarea este cum mergeți dincolo de asta? Nu puteți - v-o pot spune chiar acum - nu vă puteți lupta cu asta. Puteți încerca și devine un joc obsesiv de a încerca să vă înfrângeți pe voi înșivă, încercând să vă luptați cu voi înșivă, încercând să vă impuneți voința. Acestea nu funcționează. Acestea nu funcționează deloc. Apoi, doar săpați în voi mai adânc.

Așa că, ce ne facem? Ei bine, mai întâi ne dăm seama de ce se întâmplă - voi sunteți în tipare - vă țin cumva înăuntru; statul în tipare vă reține de la acele realizări - apoi este vorba despre a face niște foarte clare și conștiente alegeri, pentru a permite o schimbare cuantică. Nu o mică schimbare, și ăsta este un alt tipar al vieții - progresul treptat, în stilul broaștei țestoase (câțiva chicotesc). Și apoi vă puteți spune vouă înșivă: ”Ei bine, fac progrese. Uite ce departe am ajuns.” Ei bine, sunt precum, doamne, ai ajuns doar cu doi metri mai departe în ultimii 20 de ani (mai multe chicoteli). Bravo ție, dar hai să mergem cuantic. Haide să permitem. Și asta este - mă tot întorc la asta și tot la asta - este permiterea. Asta este. Permiterea.

A permite înseamnă a ieși afară din calea voastră, a ieși afară din calea voastră omenească. Există o evoluție naturală, un ciclu natural care, atunci când cineva permite, va aduce înăuntru noi nivele de lumină, chiar lumină în acel corp al vostru; lumină care vă va scoate afară din tipare, chiar și atunci când omul va încerca să se țină încă de ele, asta dacă permiteți.

Și am spus lumină, din nou, pentru că lumina este - noi nu vorbim aici despre lumina soarelui sau despre cele din studio - însă este mișcarea pasiunii lui Eu Sunt. Este lumină și această lumină atrage apoi energie. Energia este ceea ce chiar schimbă structurile și mecanicile și lumea exterioară, dar este lumina permisă în corp ceea ce va schimba tiparele corpului. Este lumina care, eventual, este permisă în minte, cea care va schimba mintea.

Omul îi va rezista, în mod absolut. Omul vrea, înainte de toate, diagrame/scheme ale fizicii, vrea ca eu să arăt asta și apoi vrea ca eu să plutesc în aer deasupra capetelor voastre, pentru a demonstra că poate fi făcut. Acesta este omul.

SAM: Asta ar fi mișto.

ADAMUS: Asta ar fi mișto, daa. Și cum știi că nu sunt? Cum știi că nu sunt? (câteva chicoteli)

SAM: Ei bine, vreau să spun, atunci când adresezi acea întrebare, doar a ajuns în percepție. Eu nu percep în aer, doar te percep pe tine acolo. 

ADAMUS: Daa. Este percepție și simțuri. Ce simțuri folosești chiar acum? 

SAM: Vizualul, în majoritate. Confirm că ești chiar acolo. 

ADAMUS: Șaizeci de procente dintre toate percepțiile tale sunt bazate pe vizual și există alte simțuri. Și aș putea cu ușurință să plutesc deasupra capului tău chiar acum, aproape să cobor pe umerii tăi, însă dacă ești doar în simțul ochilor și puțin în auz în acest punct, atunci nu ești conștient de asta.  

SAM: Corect.

ADAMUS: Te deschizi dincolo de asta în celelalte simțuri, 200000 de alte simțuri, și deodată se deschide lumea. Te deschizi tu. Daa.

SAM: Vezi, pentru mine este...

LINDA: Uau, uau, uau, uau. Dacă vei continua să vorbești, vei avea nevoie de microfon.

ADAMUS: Daa, daa, microfon.

SAM: Oh, în regulă.

ADAMUS: Vrei niște cafea? (câteva chicoteli)

SAM: Nu, mulțumesc. Lucrul pentru mine, totuși, este că odată ce permiți asta - știi tu, ieși din tipar, ești în noul spațiu suveran, știi tu - unde este relevanța acolo? Practica. Asta este provocarea pentru mine, presupun.

ADAMUS: Relevanță față de ce? Slujba ta? Prietena ta?

SAM: Toate de mai sus, știi tu, et cetera (n.tr. prescurtat = etc), corect? Vreau să spun, noi suntem aici și...

ADAMUS: Te-aș invita să încetezi să gândești ca un om, pentru că gândești în interiorul a cinci simțuri și a minții. 

SAM: Corect.

ADAMUS: Și te gândești la: „Cum va fi asta un beneficiu pentru mine?” într-un fel pe care nici măcar nu ți-l poți imagina până când, de fapt, permiți asta, și omul spune: „În regulă, ce bine primesc din asta? Care este beneficiul aici, pentru om?”

SAM: Ei bine, este o chestiune de comportament, corect? Vreau să spun, pentru ca eu să particip, să fiu împământat în noua experiență, ca să o permit, trebuie să fie ceva relevanță pe o scară omenească, presupun. 

ADAMUS: Sigur. Sigur. 

SAM: Și aici este unde ajung blocat din când în când.

ADAMUS: Care crezi tu că este relevanța?

SAM: Presupun că o ușurință de vreun fel, corect? Vreau să spun, asta este moneda universală.

ADAMUS: Daa, însă nu este numai asta. Aș spune, pentru a restrânge asta - și, într-un fel, suntem fără suficient timp - relevanța este că știi că trăiești într-o lume albă și neagră sau gri și știi că există o lume a culorilor peste tot în jur. 

SAM: Da.

ADAMUS: Știi că există cu mult mai mult. Aceasta este relevanța pentru om. Nu este despre a fi mai tânăr, mai sexy, mai bogat, niciuna dintre acestea. Astea sunt tipare vechi. Și acestea sunt aproape stabilite a fi tipare de neatins de către om. El creează suficiente bariere pentru acele lucruri. Relevanța reală este de a trece de la gri la culori, dintr-o experiență senzuală foarte limitată. 

SAM: Mm hmm.

ADAMUS: Nu sunt aici ca să fac experiența ta 3D, 5S - cinci simțuri - mai bună. De ce? Pentru că, mai devreme sau mai târziu, vei ajunge obosit de asta oricum. 

SAM: Mm hmm.

ADAMUS: Rolul meu nu este să fac experiența ta 3D, 5S mai bună. Poți merge la un magazin de cărți și să iei o mulțime de cărți pentru a-ți mai îmbunătăți viața. Noi suntem aici pentru a intra total în experiența senzorială. Nu doar pentru a-l satisface pe om, ci pentru a-l satisface pe acel Maestru care bate la ușă și spune: „Omule, permite-mă înăuntru”. Și omul spune: „Ei bine, dar cum pot ști că nu ești un lup mare și rău? Ce aduci tu? Cum vei face casa mea mai bună?” Și treci prin întreaga listă de rugăciune a lucrurilor. Nu de asta suntem noi aici. Sunteți aici pentru iluminarea întrupată, nu pentru îmbunătățirea omului. 

SAM: Mm hmm.

ADAMUS: Daa. Are asta sens?

SAM: Are. Nu știu dacă asta este chiar ce puneam în față, însă are sens. 

ADAMUS: Daa.

SAM: Nu este vorba atât de mult de teama că este un lup mare și rău. Este vorba că nu sunt multe locuri pentru a exprima sau de a pune asta în pământ aici, în realitatea pe care o împărtășim cu toți ceilalți. În această lume fizică în care trebuie să trăim, vei fi în acel 3D și, apoi, aduci asta înăuntru, și, știi tu, ești cam în afara tiparului, însă totuși aici te regăsești, corect?

ADAMUS: Corect. Deci, întrebarea pentru toți dintre voi este: vreți să continuați în viața în care sunteți acum? Să o mai reglați puțin, să mai polizați unele margini dure, însă la bază vreți să continuați în viața în care sunteți voi acum, în perspectiva voastră a vieții în care sunteți acum? Și dacă vreți, asta este în regulă pentru voi, însă îndrăznesc să spun că mai devreme sau mai târziu veți fi obosiți de asta. Sau, acolo este o cunoaștere - există acolo o cunoaștere pe care deja o aveți care vă aduce aici - „La naiba! Există ceva mai bogat, mai pasionat, cu mai mult înțeles. Există altceva acolo”. Și ați gustat asta, iar acum vreți întregul lucru și asta este în regulă. Daaa.

Dar îndrăznesc să spun că omul va beneficia, însă nu facem asta pentru beneficiul omului, dacă asta are sens. Omul absolut va beneficia. Așa că omul care se uită chiar acum, poate durerile din corp vor pleca, devine cu o înfățișare mai tânără, mai sănătos, mai fericit, cu o pasiune nouă, tot restul acestora; însă nu o facem pentru beneficiul omului. Altfel, am putea ajunge blocați în aceleași vechi tipare. 

Dacă vreți să știți ce face ca omul să ajungă blocat în această căutare, mergeți la un magazin de cărți și uitați-vă la - cum îi spun ei acum? - ocultism, auto-ajutorare, auto-orice. Mergeți și uitați-vă. Acelea sunt lucrurile pentru beneficiul omului. Uitați-vă la titluri, treceți prin majoritatea acestora. Aș spune, cu foarte puține excepții, că sunt pentru beneficiul omului, și noi nu facem asta. 

Ce faci tu aici, dragă Maestru, va aduce beneficii omului, însă noi nu o facem pentru om. Acesta este un tipar vechi și vă va ține aici. Și noi vom trece dincolo. 

Haideți să respirăm foarte profund, închidem luminile și suntem gata pentru merabh-ul nostru. 

Îmi place să mă întâlnesc cu voi! Îmi place să spun povești atunci când revin la Clubul Maeștrilor Ascensionați (câteva chicoteli și aplauze). Nu, poveștile. Și apoi am spus: „deci sunt pe scenă și Linda se întinde spre mine și mă lovește și aruncă cu cafea pe mine! Și apoi câțiva din membrii publicului încep să mă scuipe și să arunce mere (râsete). Și apoi se produce o bătaie cu pumnii și, apoi, destul de repede toate energiile converg și noi dansăm toți dezbrăcați și…” (râsete)

LINDA: În visele tale! (mai multe râsete)

ADAMUS: Îmi place să spun povești. Nici ei nu le cred, că veni vorba, pentru că mulți dintre ei vin aici. 


Merabh Dincolo de Tipare

Haideți să punem ceva muzică, luminile stinse.

(începe muzica)

Nu știu ce este cu timpul astăzi. Pare să meargă ciudat. Dragii Cauldre și Linda, ei au fost încurcați. Au terminat show-ul lor cu mult înainte de vreme. Eu? Aș putea să fiu cu adevărat mai lung astăzi. Însă nu pare ca și cum abia am început? (publicul este de acord)

Acestea sunt alte tipare, vechile tipare ale timpului. Acestea încep să dispară.

(pauză)

Nimic nu se compară cu prietenii buni și muzica bună și cafeaua destul de bună. Duc dorul unor lucruri legate de a fi om, însă le pot simți sau experimenta prin Cauldre și prin voi. Mi-e dor, da, de o ceașcă bună de cafea. Mi-e dor de o masă bună cu fulgi de ovăz, miere și nuci, doar suficient să mă facă să salivez chiar acum.

(pauză)

De fapt, cred că lucrul care-mi lipsește cel mai tare, cu adevărat, dintre toate este râsul omenesc. Cred că-mi lipsește asta cel mai mult. Am lucrat cu alți channel-eri, alte grupuri, acolo nu era mult râs. Și când am făcut poantele mele ca să încerc să obțin ceva râsete, ei au plecat (râsete). Ei bine, ei se gândeau… ei bine, ei erau în acel tipar spiritual, totul trebuia să fie într-un anumit fel. 

Așa că acum ajungem la punctul unde încercam să ajung astăzi. Toate aceste tipare care au fost stabilite, aceste căi de a face lucrurile - felul în care trăiește corpul și moare, felul în care mintea gândește - toate acestea se schimbă. Tiparele, tiparele personale, a trebui să muncești din greu sau să te stresezi pentru lucruri. Oh! Acestea ajung atât de întipărite. La naiba! Cu adevărat întipărite. Și, știți ce se întâmplă? Când omul încearcă să ducă o bătălie cu ele, când omul încearcă să se lupte cu acestea, ele de fapt ajung și mai întipărite. Nu e asta ciudat? Ele de fapt ajung și mai întipărite. Chiar lucrul blestemat pe care încercați să nu-l faceți și acum îl faceți chiar mai mult, pentru că există o focalizare a energiei mentale pe acesta care menține vechile tipare liniare și locale. Menține tiparele imprimate. 

Atunci când încercați să vă luptați cu aceste lucruri în mintea voastră, când încercați să vă luptați cu îmbătrânirea, de exemplu - „Voi fi mai tânăr. Voi fi mai tânăr”, sau „Mă voi simți mai bine”, încercați - nu mi-au plăcut niciodată afirmațiile. Aproape că am fost alungați la Sedona, cu opt ani în urmă, pentru că am spus asta, însă câțiva oameni încep să realizeze de ce. Tot ceea ce faceți este afirmarea dezechilibrului, afirmați chiar lucrul care nu vă place și acesta va rămâne acolo. 

Deci ce e de făcut? Ce e de făcut? Este de făcut exact ceea ce facem acum. Râdem, bem ceva cafea și permiteți energiei să vă servească.

Vă amintiți cum am început astăzi? Cel puțin nu a fost repetată, nici măcar nu a fost discutată. Nimeni nu știa ce urmează. „Unde este cafeaua mea?” Și permiterea acelei energii să vă servească. Sper că asta a făcut o impresie asupra voastră. Și rezistența la doar a permite energiei să vă servească pe voi, și o va face dacă voi permiteți.

A permite, în acest caz, este o schimbare cuantică. Probabil acesta este un termen supra-folosit „cuantic”, însă o schimbare neliniară, nepredictibilă; ieșirea din vechile tipare - vechile tipare ale corpului, vechile tipare ale obiceiurilor de lucru - și nu vă puteți lupta cu acestea, însă noi putem să le permitem.

Vedeți, motivul pentru care permiterea funcționează este pentru că acele tipare erau într-o stare nenaturală a energiei. 

Erau aproape ca lutul care a fost pus în mâinile olarului și a devenit un vas, o vază și asta e în regulă, este frumoasă. Însă, în cele din urmă, este nenatural pentru acesta să rămână în acest fel pentru totdeauna. De asta se sparg lucrurile, se deteriorează lucrurile. Ele se întorc la starea lor naturală. 

Tiparele, olăria, au fost frumoase pentru o vreme. Însă nu au fost menite să fie în acest fel pentru totdeauna. Tiparele voastre, fie că sunt auto-create sau create de conștiința de masă, create de o mie de vieți, n-au fost niciodată menite să rămână pentru totdeauna. 

Maestrul realizează că este momentul să permită schimbarea energiilor. 

Este momentul să vă dați deoparte din cale și să permiteți. Cu adevărat să permiteți. Nu doar să vorbiți despre a permite, ci a permite cuantic, ceea ce înseamnă să iasă din grafice. 

(pauză)

O mie de vieți de tipare, acum se schimbă.

Este puțin înfricoșător pentru om, însă pentru Maestru este splendid. Superb.

(pauză)

O mie de vieți de creare a vazelor și acum mergem către ceva total diferit. 

(pauză)

Aici e unde este vorba despre permitere, și permiteți energiilor să vă servească pe voi; permiteți ca acea cafea să vă fie dată în mâinile voastre.  

(pauză)

Privind la ceea ce este în viața voastră, lucruri care poate nu vă plac, lucruri peste care sunteți gata să treceți, însă ele încă sunt acolo. De ce? Aici este unde vă permiteți vouă înșivă să auziți răspunsul de ce încă este acolo, de ce nevoia pentru suferință sau stress, de ce relații rele, de ce lipsa clarității. Sunt acolo pentru că într-un fel încă vă servesc, și sunt foarte pregătite să se schimbe, atât de dispuse să se schimbe atunci când voi permiteți. 

(pauză)

Niciuna dintre acestea nu este cu adevărat atât de dificilă sau atât de grea. Nu sunt mari secrete mărețe pentru niciuna dintre acestea. 

(pauză)

Nu este ciudat că, de fapt, pentru a facilita cu adevărat o schimbare, o trecere către ieșirea din tipare, este de fapt antiteza a ceea ce v-ați fi putut gândi. Nu este a lucra din greu pentru asta. Nu este înțelegerea unui secret. Este numai blestemata permitere către o stare naturală, într-o evoluție naturală.

Este ca un fel de, ați putea spune, o mișcare a energiei în afara tiparului care se petrece; o mișcare a energiei care aduce lumina în corpul vostru, care aduce corpul vostru, ați putea spune, în Corpul Conștiinței. Este o mișcare naturală. Este o mișcare grațioasă.

Simțiți-o un moment. Simțiți acea mișcare grațioasă care aduce acea lumină în corp. Se integrează în Corpul Conștiinței. 

(pauză)

Acum, simțiți acea mișcare grațioasă, acea mișcare liberă a energiei care se extinde...

(pauză)

…comparativ cu a te gândi la asta, a încerca să faci efort mental, a încerca să o faci să se întâmple, să vrei ca asta să se întâmple. Simțiți diferența energiei între acestea două. A încerca mental să vrei ceva... 

(pauză)

…față de a o permite. 

(pauză)

Diferență mare, nu-i așa?

Știu că unii dintre voi gândesc: „Ei bine, permite. Nu ar trebui să fac ceva?” Nu. Nu. De asta am creat merabh-urile. Nu. Doar respirați-o înăuntru. 

(pauză)

Unii dintre voi se gândesc: „Ei bine, nu ar trebui să fim ca și cum am cânta ceva chiar acum?” Nu. Ce puteți face chiar acum este să ascultați muzica. Sau puteți trage un pui de somn, chiar. 

Însă suntem aici în această conștiință, o dorință și o conștiință de a spune: „Hai să eliberăm vechile tipare de o mie de vieți. Hai să le permitem acestora să revină la starea naturală”. Și, apoi, voi doar o lăsați să se întâmple.

(pauză)

Este simplitatea, bănuiesc că ați spune; simplitatea Maestrului și, apoi, un lucru frumos se petrece. Este deodată: „Eu Sunt Aici. Eu Sunt Aici în afara tiparelor. Eu Sunt Aici în lumina mea. Uau! Aș fi dorit să știu că era așa de ușor ca acum. Daaa. Eu Sunt Aici în lumina mea, lumina care este corpul meu”.

(pauză)

Lumina mea care este cunoașterea mea. 

(pauză)

Lumina mea care vine în visele mele noaptea.

(pauză)

Lumina mea care vine în conștiența mea în fiecare moment treaz. Eu Sunt Aici în lumina mea. 

Și apoi sunteți.

(pauză)

Schimbările prin care treceți voi chiar acum sunt epice, cu adevărat epice asupra corpului și minții, și acestea nu sunt schimbări prin care să vă gândiți calea prin ele. Nu puteți încerca mental să faceți graficul acestor schimbări. Nu puteți încerca să faceți aceste schimbări. Sunt dincolo de capabilitatea minții; sunt dincolo de ceea ce mintea ar considera a fi posibil.

Schimbările vin în orice fel. Ele vin să vă schimbe simțurile voastre, căile voastre de percepție a realității. 

Am vorbit despre asta de ceva vreme - simțurile voastre. Simțurile sunt o cale prin care voi percepeți realitatea, însă este altceva ce se petrece cu toate acestea chiar acum. Nu doar schimbarea simțurilor, deși asta este ceva mare. Asta este imens. 

Ce se petrece chiar acum este schimbarea în voi și în felul în care voi creați. Acesta a fost un tipar care a fost atât de întipărit - cum creați voi. 

(pauză)

Cum creați voi. În feluri limitate, în feluri mici și incrementale. 

Însă toate acestea se schimbă, și am vrut să aștept până la această parte a zilei noastre pentru ca măcar să vorbesc despre asta. Am vorbit și voi continua să vorbesc despre simțuri, de felul în care voi percepeți realitatea. Însă vreau ca voi să simțiți un moment tiparele pe care le-ați avut pentru cum creați voi - cum creați realitatea voastră, cum creați curgerea energiei, cum creați orice; fericirea. 

Cum creați voi. Nu este acesta lucrul, deasupra și dincolo de toate, care a fost cel mai suprimat, cel mai limitat, cel mai mare tipar dintre toate. 

(pauză)

Creații mici. Adeseori, creații fără culoare. Creații neîmplinitoare. Creații frustrante, adeseori, cu foarte puține, ce aș numi, creații care trec dincolo.

(pauză)

Eu Sunt(-ul) este un creator. 

(pauză)

În centrul vostru, în inima voatră, sunteți un creator. Care e cel mai mare tipar dintre toate, este limitarea a ceea ce este adevăratul vostru Sine, care este, ați putea spune, dreptul prin naștere, dreptul ființei voastre, dreptul ființei. Asta este ce a fost pus în tipare. Asta este ce a fost reținut. Ăsta este centrul/nucleul răspunsului la fiecare întrebare care a intervenit astăzi, a fiecărei discuții. 

„Unde este creatorul care eu sunt?”

Acesta este tiparul pe care-l schimbăm astăzi și căruia îi permitem. Orice altceva astăzi a fost aproape o distragere în așa fel încât să putem ajunge chiar aici - schimbarea cuantică în cum creați voi. 

(pauză)

Și aveți dreptate; felul vechi în care ați creat nu va mai funcționa. Ați descoperit asta recent. Calea veche nu va mai funcționa. 

Haideți să permitem schimbarea chiar aici, chiar acum. 

Doar permiteți-o. Nu vă gândiți la asta. Nu vă stresați cu asta. Nici măcar nu vă focalizați pe asta. Doar permiteți-o - o schimbare cuantică, multi-cosmică, uimitoare, extinsă a unui tipar foarte vechi. 

(pauză)

Haideți să trecem dincolo în felul în care creați. 

Dumnezeul meu, trebuie să fi ajuns cu adevărat veche și plictisitoare, frustrantă, fără măiestrie. 

Respirați foarte profund și permiteți; calea creatorului liber. 

Nu trebuie să faceți niciun lucru în afară doar de a respira foarte profund și a permite. Asta creează o conștiință care aduce înăuntru lumina care atrage energia care schimbă și care eliberează, care vă deschide. 

La naiba! A trebuit să fie cu adevărat, cu adevărat dificil să nu fiți creatorul sau să fiți un creator limitat. 

(muzica se încheie)

Respirație foarte profundă, dragii mei prieteni. O respirație foarte profundă. 

(pauză)

Corpul vostru s-ar putea să mai doară puțin. Simțiți că aveți aceste lupte interne în minte. Ați putea să vă simțiți absolut dezorientați. Ați putea să vă simțiți foarte fără-bază uneori, și asta este unde respirați foarte profund și permiteți și realizați că prin ce treceți ar fi trebuit să necesite 179 de ani și voi o faceți în doar câțiva ani scurți. 

Treceți de la a fi normali, de la a fi aliniați la curentul principal, la a fi diferiți, la a fi absolut unici. Da!

Deci haideți să respirăm foarte profund cu asta. 

Și când ajungeți puțin înfricoșați și în lacrimi, respirați profund și amintiți-vă...

ADAMUS ȘI PUBLICUL: Totul este în regulă în toată creația. 

ADAMUS: Cu aceasta, (este) o încântare să fiu cu prietenii mei dragi. Mulțumesc. Vă mulțumesc (publicul aplaudă). 

 Traducere realizată de:
Carmen Rivalet, Manuela SfirschiGratziela Badea, Cristina Dobrescu, Florin M. 
revizuire:
Mirela Ghenea