MATERIALELE CERCULUI CRIMSON

Seria „Transuman”

SHOUD 1 – ADAMUS SAINT-GERMAIN, transmis prin channel de Geoffrey Hoppe

Prezentat Cercului Crimson
6 august 2016
www.crimsoncircle.com

Eu Sunt Cel Ce Sunt, Adamus al Domeniului Suveran.

Bine ați venit la Shoud-ul 1 al Seriei Transuman. Hm, respirați foarte profund cu asta (el, respirând profund). Mm. Ceva diferit. Există ceva diferit în aer, în energie. Puteți simți asta dacă respirați foarte profund și ieșiți din mintea voastră pentru un moment (pauză ușoară). Ceva diferit. Vom vorbi despre asta doar într-un moment, însă...

Aveam câteva cuvinte (pregătite) pentru a începe cu ele, însă este această aromă copleșitoare - (Adamus adulmecă și publicul râde) - în timp ce respir; o aromă copleșitoare fie de șampanie franțuzească bună din respirația voastră (Adamus adulmecă din nou) sau ceva mult mai atotpătrunzător. Ar putea fi - ar putea fi cafea adevărată? (publicul spune: “Daa!”) Sandra! Unde este cafeaua mea?!

LINDA: Adamus! Cred că este momentul tău să pășești către Clubul Maeștrilor cel special.

ADAMUS: Ei bine, sunt invitat la...

LINDA: Da, ești! (publicul aplaudă)

ADAMUS: ...Clubul Maeștilor umani. Mulțumesc, draga mea.

LINDA: Vrem ca tu să vezi aceste minunate creații pe care le fac Maeștrii. Da.

ADAMUS: Așa că vom merge pur și simplu mai departe la Clubul Maeștrilor.

LINDA: Da.

ADAMUS: Cred că ar fi trebuit să am pregătit un mic discurs pentru asta, dar cine știe? Cine știe?

LINDA: Oh! Este oare posibil? Tu? Un discurs?!

ADAMUS: Muah! Un mic sărut aici înainte...

LINDA: Oh. Începem cu asta.

ADAMUS: Oh, da!

LINDA: Daa, ce spui de mai mult? Daa. Daa.

ADAMUS: Muah! (trimițând pupici la diferiți membrii ai publicului) Da. Da.

LINDA: Daa, daa.

ADAMUS: Muah! Sărut prin aer.

LINDA: Nu rata! Nu rata!

ADAMUS: Muah! Și o îmbrățișare. Ah, drag prieten vechi (ei se îmbrățișează). Nu te-am văzut de o vreme. Mm. Mm. Și pe fiica ta frumoasă. Nu am văzut-o...

LINDA: Ea e splendidă.

ADAMUS: Voi fi cu tine într-un moment.

LINDA: Daa, nicio problemă. Nicio problemă.

ADAMUS: Muah! Am pupicul meu pentru… oh.

SHARON: Oh.

ADAMUS: Oh. Muah!

SHARON: Mulțumesc.

LINDA: Nu vrem să întrerupem nimic.

ADAMUS: În regulă.

LINDA: În regulă.

ADAMUS: Așadar...

LINDA: Pornim. Îi dăm drumul.

ADAMUS: În regulă. Mulțumesc. Vrei să mă iei de mână, te rog?

LINDA: Da. Da.

ADAMUS: Da. Da.

LINDA: Vreau să fiu sigură că ai grijă de Geoffrey.

ADAMUS: Ahh!

LINDA: Oh, așteaptă, așteaptă!

ADAMUS: Ahhh!

LINDA: Oh, ai văzut asta? Ai văzut asta? (arată spre pictura lui Tobias de pe perete)

ADAMUS: Ah, Tobias.

LINDA: Ah.

ADAMUS: Niciodată n-ai arătat atât de bine, Tobias...

LINDA: Ohh!

ADAMUS: ...așa cum ești în această pictură.

LINDA: Ohhh!

ADAMUS: În regulă. Oh! Deci ăsta este?

LINDA: Ăsta este.

ADAMUS: Ăsta este Clubul Maeștrilor.

LINDA: Nu ești mândru? (el suspină profund) Este o creație minunată uimitoare.

ADAMUS: Este o creație minunată. Dacă nu te deranjează, îmi voi lua cafeaua și...

LINDA: Haah! Ce-i asta?

ADAMUS: ...și apoi… acesta e Timothy (Adamus chicotește).

LINDA: În spatele lui Timothy, cu Timothy.

ADAMUS: Voi vorbi de aici, un moment (Timothy se mută pe un loc diferit). Deci. Da, și cafeaua mea, doamnelor.

LINDA: Ah! Barmanița antrenată!

ADAMUS: A făcut-o deja? Una...

SANDRA: Da, de la barmaniță (Kerri).

ADAMUS: Oh, ai vrea...

LINDA: Ohh!

ADAMUS: ...să te duci spre camera (de filmat) și să le-o prezinți cât de bine arată cu… mulțumesc. 

LINDA: Ohhh! Nu sunt sigură că trebuie să plec...

ADAMUS: Mulțumesc.

LINDA: ...pentru a ajunge cu asta la cameră. Oh, doamne. Asta va fi - asta este intens. În regulă, puteți vedea înăuntrul acestei cești cu cafea?

ADAMUS: Dă-o mai jos puțin și ei pot vedea profund în cameră.

LINDA: Nu cred că asta poate fi făcut.

ADAMUS: Exact în ceașca cu cafea.

LINDA: Puteți vedea?

ADAMUS: Iat-o!

LINDA: Ohhh! Ei pot vedea. Așteptați! Așteptați! Priviți la munca barmaniței profesioniste! (este o formă de inimă în cafea) Ohhh! Voi!

ADAMUS: Exact aici. Așadar.

LINDA: Ești atât de norocos.

ADAMUS: Mulțumesc și mulțumesc, frumoase doamne, pentru că mi-ați făcut o cafea adevărată. În toți acești ani am îndurat acest - hm - alt fel de cafea, o cafea mai puțin elegantă. Dar acum, acum… și știu că asta a fost dorința mea și i-am rugat pe Cauldre și Linda să se asigure că am adus aici, în Clubul Maeștrilor, o mașină de cafea bună. Dacă nu te deranjează (el soarbe o gură). Ahhh!

LINDA: În sfârșit, satisfacție!

ADAMUS: Mulțumesc. Mulțumesc.

LINDA: Uau!

 

Clubul Maeștrilor

ADAMUS: Ca prim Maestru Ascensionat în acest club, în acest club uman, mi-ar plăcea să ofer acest moment pentru a-i invita pe toți ceilalți Maeștri Ascensionați, pe ambii, atât pe aceia care sunt întrupați aici pe Pământ cât și pe cei care sunt în alte tărâmuri. Mi-ar plăcea să-i invit să vină înăuntru, și Crash, ai putea să fii atât de amabil doar să deschizi ușa, sau Timothy, deschideți ușa pentru a-i lăsa să intre. Doar glumesc. Ei nu au nevoie de ușă ca să intre (râsete). El s-a păcălit pentru asta. A crezut că trebuie să facă asta. 

Îi voi ruga să vină înăuntru și să vi se alăture vouă, celor care priviți online, acelora dintre voi care sunteți aici la Centrul de Conectare Crimson Circle, pentru a împământa cu adevărat aceste energii, a respira profund și a permite energiilor să curgă între ceea ce voi numiți rai și Pământ, între celelalte tărâmuri și acest tărâm uman, și mai mult decât orice, în acest moment, să le permitem tuturor Maeștrilor Ascensionați să vină înăuntru și să fie cu noi… să se contopească cu adevărat în “și”. Nu este vorba prea mult despre rai și Pământ sau acest tărâm și acela, este vorba despre “și”, despre multitudine. Și asta este cu adevărat ceea ce faceți voi toți. O faceți în viața voastră personală; o faceți chiar aici la Clubul Maeștrilor.

Așa că haideți să ne oferim acest moment în minunata liniște, care nu este liniște cu adevărat, pentru a invita Maeștrii Ascensionați. Cei care sunt aici - peste o mie cinci sute care sunt aici întrupați pe această planetă - și toți cei care sunt în celelalte tărâmuri, care au propriul lor Club al Maeștrilor Ascensionați, însă sunt sigur că nici măcar nu se compară cu energiile a ceea ce aveți voi aici (pauză),pentru că aici este ceva atât de special, așa o istorie ce este încastrată în acest perete. O istorie a călătoriei voastre, a celor multe, multe vieți ale voastre. 

S-a spus înainte că pietrele de pe perete de aici îi reprezintă pe toți Shaumbra, pietrele cele multe, multe, iar asta este adevărat. Însă reprezintă de asemenea toate viețile voastre, toate experiențele voastre, pentru absolut fiecare dintre voi, toate pietrele de aici - orice prin care ați trecut, fiecare experiență, fiecare dificultate, fiecare moment minunat de bucurie - exact aici pe acest perete.  

Oferiți-vă un moment doar să simțiți asta. Este un perete memorial, într-un fel. Nu este Zidul Plângerii, într-adevăr, și nu începeți să puneți mici rugăciuni acolo. Este zidul bucuriei și zidul de a fi transuman.

Iar pe celălalt perete, pe care vi-l voi arăta mai târziu, însă pe celălalt perete din partea opusă a încăperii, cel pe care Cauldre l-a numit marele perete crimson, pe acel perete este reprezentată arta vieții și actul vieții. Este un perete frumos și nu este doar plat/uniform, deoarece voi nu sunteți doar plați. Are dimensiune. Are trăsături în el. Are artă în el, infuzată în el de artista care l-a creat, însă (și) de la absolut fiecare dintre voi. Arată vârtejurile vieții, textura vieții, și orice altceva în afara platitudinii vieții, care pentru atât de mulți, și pentru cei mulți care trăiesc în natura singulară a vieții, viața lor poate fi ca un perete, plat, aproape fără culoare. Însă pentru cei care merg în “și”, care permit “și”-ul, care permit, cu adevărat, întruparea a orice, acest perete reprezintă frumusețea lui “și”, a artei, a potențialelor.

Așa că avem cele două ziduri, Zidul Bucuriei cu experiențele voastre, și Zidul lui Și, reprezentând profunzimea și reprezentând într-adevăr transuman-ul.

Iar apoi, desigur, chiar în mijlocul acesteia avem mașina de cafea și bucătăria, reprezentând acea parte minunată a vieții umane, pentru a hrăni corpul, a vă bucura de lucrurile senzuale ale vieții în sine. Deci le avem aici. 

Iar ultimul perete, ferestrele. Ferestrele, care privesc afară către lume, care privesc afară, oferind așa o perspectivă realității. Asta este ceea ce reprezintă cu adevărat acești patru pereți. Iar când voi stați astăzi aici, de câte ori veniți să vizitați, de câte ori doar stați în această energie, fie că sunteți înconjurați de alți Shaumbra sau poate de voi înșivă, simțiți acum conexiunea pe care ați făcut-o între celelalte tărâmuri și acest tărâm, integrarea lui “și”, chiar aici.

Poate că este doar un mic spațiu pe o mică planetă, dintr-un foarte mare univers, dar ceea ce este și ceea ce reprezintă aduce “și”-ul pe acest Pământ. Multitudinea, totalitatea, fără să mai fie o viață liniară simplistă.

Haideți să respirăm foarte profund cu asta.

Această zi este la fel de importantă, cât și istorică, sau poate chiar mai mult decât atât, decât ziua pe care am avut-o împreună la Saltul Cuantic, înapoi în 2007 în septembrie. Iar aceea a fost o zi pentru a spune că ieșim din grafice/măsurători. Poate că nu urma să se arate în viața voastră sau în viața umană imediat, însă coeficientul conștiinței, calea istoriei s-a schimbat în acea zi. S-a numit Saltul Cuantic deoarece noi am intrat în altceva. A luat un număr de ani pentru ca aceasta să se manifeste, dar iată-ne aici chiar acum, în această zi a lui “și”. Această zi a întrupării adevărate pe această planetă este aici.

Haideți să respirăm profund cu asta.

(pauză)

Și, dragă Linda, dcă ai vrea să mă călăuzești înapoi, și Sandra, ai vrea să aduci cafeaua pentru mine?

LINDA: (chicoteli) Ți-ar mai plăcea oricine altcineva?

ADAMUS: Ea este… da, o escortă.

ADAMUS: Da.

LINDA: Kerri poți veni și tu?

ADAMUS: Kerri poate veni de asemenea ca și barmanița șefă. Ai vrea să vii?

KERRI: Oh, da!

ADAMUS: Da. Și vom avea o mică paradă înapoi în studio.

LINDA: Începem.

ADAMUS: Ei bine, trebuie să așteptăm după Kerri.

LINDA: În regulă, desigur, desigur.

ADAMUS: Da.

KERRI: În regulă, voi fi acolo.

ADAMUS: Daa, în regulă. Am plecat.

LINDA: Vom merge acolo.

ADAMUS: Foarte bine.

LINDA: Ohhh!

ADAMUS: Mulțumesc.

LINDA: Atât de potrivit.

ADAMUS: Da (publicul aplaudă în timp ce ei merg înapoi în studio). Oh, tocmai v-am văzut pe partea cealaltă (Adamus chicotește).

LINDA: Dacă o vei face, fă-o corect/bine.

ADAMUS: Oh, trebuie să joci/interpretezi puțin din când în când. Încetați să fiți atât de încruntați, voi toți. Trebuie să interpretezi puțin.

LINDA: O puteți face. O puteți face.

ADAMUS: Tu spui: “De ce trebuie Kerri ori Sandra să ducă această cafea?”

LINDA: Pentru că poate.

ADAMUS: De ce nu? De ce nu?

LINDA: Pentru că poate.

ADAMUS: Pentru că atunci pot s-o rog să vină sus pe scenă, pe Sandra, și să primească recunoașterea pentru asta (publicul aplaudă). De aceea. De aceea. Așadar, mulțumesc.

SANDRA: Cu plăcere.

ADAMUS: Și mulțumesc pentru cafeaua excelentă. Oh, se transformă într-o pică. Am știut că o va face (râsete).

LINDA: (râzând) Yay!

ADAMUS: Daa.

Haideți să respirăm foarte profund în timp ce intrăm în Shoud-ul nostru. Oh! Se simte atât de bine aici.

 

Maeștri Întrupați

Sunt acum cinci Shaumbra care merg pe această planetă ca Maeștri realizați întrupați. Cinci (publicul aplaudă).

LINDA: Uau! Imens!

ADAMUS: A durat ceva timp. A durat ceva timp, și știu că mulți dintre voi de-a lungul drumului se întrebau: “Suntem doar la doi. Cum vom face să fim mai mulți? Voi fi eu?” spuneați voi. “Vom ajunge vreodată la (să fie) cei cinci?” Un fel de număr magic. Și spun magic pentru că acesta este, ați putea spune, un coeficient energetic sau o proporție de conștiință care era necesară pentru a pune cu adevărat lucrurile în mișcare, (pentru a face) ca popcornul să pocnească (să înflorească).

NU voi dezvălui numele. Este nesemnificativ, și poate că ești tu (Adamus chicotește), poate nu (răsete). Nu este atât de important să dezvăluim numele, pentru că este o anumită… oh, draga mea! (Vorbește cu o femeie îmbrăcată într-un costum din secolul optsprezece.) Oh, draga mea! Tu ești? Vino aici te rog. Nu pot rezista. Nu pot rezista. Oh, doamna mea, ce...

HENRIETTE: (ea îi înmânează un pahar cu băutură și vorbește în franceză) Bună ziua!

ADAMUS: Bună ziua. Ahh! Ahh!

HENRIETTE: (vorbește în franceză)

ADAMUS: Da. Da. Arăți atât de elegant, atât de divin (publicul aplaudă). Pentru doamna (ia o gură din băutură). Cred că toate Shoud-urile vor fi diferite de acum încolo (râsete). Ești absolut uluitor de frumoasă.

HENRIETTE: Îmi aduc aminte de tine.

ADAMUS: Da, îmi aduc aminte de tine.

HENRIETTE: Pot să am un sărut (de la tine)?

ADAMUS: Poți să ai un sărut. Oh. Aș dori ca Linda să țină vinul, dar… (mai multe râsete) Puțin… (el o sărută în aer pe fiecare din obraji) Un domn adevărat nu atinge de fapt cu buzele fața, da, sau mâna (pe care le sărută). Dar oricum, mulțumesc, draga mea. Mulțumesc (ei ciocnesc paharele). Noroc, din nou. Ah! Așadar, de ce nu se gătește fiecare pentru a veni aici sus? (câteva chicoteli) Nu îmbrăcați așa (se referă la costumul lui Cauldre). Asta arată ca și când ați merge la biserică sau la o înmormântare (publicul spune “Ohhh!”). Un pahar/o băutură?

LINDA: Nu, mulțumesc.

ADAMUS: În regulă. Poți să pui ăsta deoparte ca să pot gesticula liber.

Cinci. De asta este nevoie pentru a crea impulsul pentru toți ceilalți.

Acum, trebuie să recunosc… asta a fost bună (se referă la băutură), dar o să aștept. Trebuie să recunosc/să confirm că au fost cu mult peste o sută, ei bine peste o sută de Shaumbra bine-intenționați care au trecut dincolo înainte de a deveni realizați, întrupați în măiestria lor. Și asta nenumărându-i pe cei care au trecut dincolo datorită unui corp îmbătrânit, a unui corp care cădea, ci o sută care aveau un corp intact, un corp sănătos care au trecut dincolo. Este dificil. Este foarte, foarte dificil. Și, nu, o întrebare tocmai s-a ivit: “Și-au luat viețile, adică sinucidere?” Nu. Ei nu au făcut o alegere conștientă de a trece dincolo. Pur și simplu au făcut-o, pentru că uneori în această transformare, mergând de la a fi un om singular la un adevărat Maestru, este atât de dificil pentru corp și minte, atât de greu pentru ele, așa cum voi toți știți. Abandonează toate ritmurile și tiparele și deodată vă regăsiți în celelalte tărâmuri. Nu că ați făcut o alegere conștientă; pur și simplu sunteți acolo.

Deci din onorarea adevărată pentru toți cei care sunt acum de cealaltă parte, care au fost în aceeași călătorie ca și voi, care, într-un sens, au pavat cumva un drum pentru voi, au preluat asupra lor o mulțime de greutăți, pentru că amintiți-vă în toată gândirea voastră, îngrijorarea voastră pe care o aveți despre voi înșivă și despre viață și stresul pe care îl aveți, ceea ce faceți cu adevărat este de fapt să luați asupra voastră provocările conștiinței, ale umanității.

V-am vorbit despre asta înainte. Am spus că aceste chestiuni și probleme despre care voi credeți că sunt ale voastre, pe care le simțiți într-adevăr profund și personal, de fapt nu sunt. Voi luați asupra voastră aceste chestiuni în numele întregii conștiințe. Și, într-o mare măsură, cei care au trecut dincolo în cealaltă parte, care au fost în această călătorie a realizării, au luat asupra lor o mulțime din fricile și îngrijorările voastre. Ei au crezut că sunt ale lor. Au crezut că ei erau singurii cu aceste frici și aceste gânduri și aceste sentimente de dezechilibru, dar ele erau de asemenea ale voastre. Ei au preluat asupra lor ceva pentru absolut fiecare dintre voi. Nu simțiți păreri de rău pentru ei; ei sunt foarte bine de cealaltă parte. De fapt, ei ajută. Vă susțin energetic pe voi toți. Dar acum sunt cinci și în curând vor fi mult mai mulți.

Un lucru care a fost unic în fiecare dintre ei, pentru acești cinci, și care poate privesc acum online sau aici (în studio); un lucru unic a fost că ei s-au zbătut mult. Știți voi, e așa o luptă să încerci să fii un om bun. E așa o luptă să încerci să te vindeci singur. E așa o luptă să încerci să te perfecționezi pe tine, așa o luptă să fii o persoană mai bună, și nu funcționează. Nu funcționează.

Și pentru absolut fiecare dintre aceștia cinci, după ce au trecut printr-o serie de zbateri/lupte și au încercat să se facă pe ei înșiși mai buni și au încercat să se facă spirituali sau doar drăguți și nu atât de plini de defecte sau nu cu atât de multe slăbiciuni; după multă strădanie cu asta și o mulțime de vise nebunești, o mulțime de vise nebunești - ele cam merg mână în mână - s-au trezit într-o dimineață, fiecare dintre ei, într-o dimineață și deodată pur și simplu s-au prins/au priceput. Pur și simplu au priceput.

Este un studiu interesant, într-un fel, pentru că după toată lupta fără niciun sfârșit real, neștiind dacă va fi într-o săptămână sau o lună sau într-un an, fără niciun sfârșit real care să se întrevadă, ei pur și simplu s-au prins. A venit (totul) la un loc. Și s-au trezit într-o dimineață și în locul unui sentiment de luptă/strădanie - “Cum fac eu iluminarea? Cum pot deveni eu realizat? Cum pot fi această persoană care am încercat să fiu, care am crezut că vreau să fiu?” - ei s-au trezit într-o dimineață, după o noapte cu vise destul de intense, și era o senzație de calm. Nu mai era toată acea activitate în minte și nu mai era acea luptă. Nu mai era un mare semn de întrebare care stătea chiar în fața lor când s-au trezit. În loc, s-au trezit și au respirat profund și doar au zâmbit. “M-am prins,” au spus ei. “M-am prins.”

Nu au fost fulgere luminoase. Nu a fost precum experiențele pe care unii dintre voi le-ați avut cu conștiința cosmică, sentimentele unei avântări imense în celelalte tărâmuri, dar de asemenea cu un imens dezechilibru în corpul uman și în minte. Era un calm. Și era fără toate acele întrebări și acele îndoieli sâcâitoare și toate acele întrebări despre când.

A fost un - pentru absolut fiecare dintre ei - un moment calm și plin de pace. Nu era un gen de moment în care să dorească să alerge pe stradă strigând din străfundul plămânilor: “Sunt iluminat! Sunt iluminat!” Pur și simplu era acolo și era așa un sentiment de eliberare. Nicio tensiune, nicio întrebare despre ce urmează să se întâmple mai departe. Și nu pentru că se gândeau la a nu se gândi la ce urmează să se întâmple, încercând să nu se gândească la asta, însă pur și simplu nu exista gândul. Nu a trebuit să încerce să se gândească la starea naturală de iluminare, doar era acolo. Nu a trebuit să încerce să se întrebe ce vine pentru lumea asta, deoarece într-un fel nu contează. Nu o cară pe umerii lor deoarece știu că ea este absolut în perfecțiune așa cum este. Și nu s-au întrebat cât de multă lumină au adus în corpul lor sau cât de mult au eliberat din strămoșii lor sau nu au eliberat sau dacă vor avea cancer sau cât de bătrâni vor… toate acestea s-au oprit deodată - (snap! n. tr. pocnește din degete) - pentru absolut fiecare din ei. Pur și simplu era totul acolo, realizat.

De fapt era un sentiment al simplității și al grației, unul care nu poate fi gândit în minte. Nu vă puteți gândi calea în grație sau simplitate; o puteți permite. Și asta s-a întâmplat acestor cinci pentru că, ei bine, ei și-au atins sfârșitul limitelor lor. Dacă v-aș fi făcut cunoștință cu ei în urmă cu un an și v-aș fi spus: “Acesta este cel care va fi realizat, unul din cei cinci, într-un an de acum încolo,” voi ați fi crezut că eu glumeam sau mințeam. Nu v-ați fi imaginat, pentru că într-un fel, ei erau o epavă emoțională. Viețile lor erau atât de dezechilibrate. Erau atât de fragili, atât de fragili. Nu sensibili; sensibili e în regulă. Fragili, ca și când și urmau să se rupă/să se prăbușească. Erau atât de la limită de a se alătura celorlalți 100 sau mai mulți care au trecut dincolo. Atât de la limită.

Nu ați fi crezut că vă veți dori asta ca Standard pentru voi, ca exemplu al vostru pentru cineva care urma să fie unul dintre primii cei cinci Maeștri pe planetă. Nu, nu ați fi crezut, dar aduc asta în fața voastră a tuturor. O aduc la suprafață deoarece călătoria voastră este atât de mult aceeași - întrebările, îndoielile, gândurile despre când, încercările din greu, încercările din greu de a fi un om bun sau mai bun. Fiecare din aceștia cinci au spus în cele din urmă “Până aici/Destul.”

Într-un fel au cedat/s-au dat bătuți. S-au oprit. Erau atât de fragili, erau atât de înfricoșați că vor exploda, și probabil că ar fi făcut-o, dar pur și simplu s-au oprit. Și s-au oprit din a încerca. S-au oprit din a lucra la asta. Și într-un fel au fost într-o zonă a niciunui loc, o fără-zonă pentru o vreme. Asta se întâmplă când te oprești. Se simte teribil de incomod pentru om, dar nu și pentru maestru; teribil de inconfortabil să nu ai un program pentru acea zi, să nu trebuiască să studiezi sau să-ți practici spiritualitatea, de fapt, nici măcar să nu te gândești la ea. Teribil de incomod, pentru că nu este costumul de haine pe care l-ați purtat. Nu sunteți voi. Este greu să te identifici cu asta. Dar nu aveau niciun loc în care să se ducă, altul decât pe partea cealaltă, așa că pur și simplu s-au oprit. Iar când au făcut-o, acel impuls, acea Directivă a Îndeplinirii a izbutit în sfârșit să intre. Toate aspectele, toate părțile și bucățelele, toate fragmentele, toate părțile pierdute ale lor înșiși au izbutit să vină înăuntru.

Și ce s-a întâmplat cu adevărat în acea noapte mare a viselor care a precedat trezirea lor dimineața în realizare; ce s-a întâmplat cu adevărat a fost că ființa singulară care au crezut că erau ei și care voi credeți că sunteți, acea fință singulară, deodată s-a deschis cu adevărat și a permis “și”-ului să intre.

Nu vă puteți gândi drumul vostru în “și.” Puteți ști ce înseamnă, dar nu vă puteți gândi drumul în asta. Nu vă puteți munci drumul în asta. Nu vă puteți câștiga drumul în asta. Puteți înțelege conceptul energetic că nu sunteți un om singular. Ați fost pentru multe, multe vieți, trăind într-o realitate singulară și crezând în ea, crezând că asta e realitatea. Asta e un fel de glumă, dar este o glumă bună și o glumă proastă. Este un fel de experiență foarte interesantă în percepția a ceea ce poate face conștiința pentru a trăi în singularitate, dar nu ați intenționat niciodată să fie așa.

Și vă spun asta în momentul în care deschidem Seria noastră Transuman. Transuman înseamnă mergând dincolo doar de uman, transcenzând omenescul. Nu ieșind din el, iar asta e una din obișnuitele percepții greșite - “Hai să ieșim din a fi om în a fi superom.” Nu, voi nu o faceți. Omul încă există și este cu mult mai mult. Este o foarte, foarte simplă fizică a iluminării și este a primi acel “și.” Și asta este ceea ce au făcut cei cinci.

Absolut fiecare dintre ei, (au avut) o noapte de vise. Un fel de Ultima Cină, dar făcând-o în starea de vis, făcând un fel de, într-un fel, o ceremonie, o aducere finală împreună și apoi trezirea de dimineață.

Care este ultima dată când v-ați trezit de dimineață simțindu-vă absolut proaspeți? Nu recent. Nici măcar nu vă păcăliți pe voi sau pe mine. Nu recent. Vă treziți dimineața simțindu-vă amețiți, în cel mai bun caz, deseori obosiți, dar ei s-au trezit de dimineață simțind nu ca și când ar fi băut douăzeci de căni de cafea și au o mulțime de energie falsă; s-au trezit de dimineață și pur și simplu s-au simțit clari. Curați. Cauldre aruncă cuvântul ăsta aici. Mulțumesc, Fecioaro. (n.tr. se referă la zodia lui Geoff) Pur și simplu simțindu-se curați în interior. Când a fost ultima dată când v-ați simțit cu adevărat curați în interior, într-adevăr fără nisipul și fără praful și mizeria și murdăria și uleiul și gunoiul? Știți voi. Însă ei s-au trezit doar simțindu-se împrospătați. Și nu gândind în sinele lor: “Oh, doamne! Trebuie să mă duc să iau un tricou pe care să scrie: ‘Eu sunt o ființă iluminată,’” în cazul în care sunteți fani tricouri. Însă pur și simplu fiind relaxați în iluminare. Și cel mai mare lucru, cel mai important este că s-au oprit din a încerca.

Acum, garantez că au muncit mult, ca și voi. Ei au trecut prin mult iad și multe înțelegeri. Au trecut prin multe, dar deodată, când s-au oprit a fost ca și când acum tot ceea ce au făcut, toată munca pe care au făcut-o, toate lucrurile pe care le-au învățat, totul a izbutit deodată să se năpustească înăuntru, să fie în interior. Nu mai erau doar acolo afară în bucățele. Pur și simplu au intrat.

“Ce au făcut în restul zilei?” vă întrebați acum. Știți voi, nu au spus: “Ah, sunt un Maestru” de asemenea. Este pur și simplu cam, “Doar mă simt atât de curat și clar.” Asta nu a fost până mai târziu, când de fapt au început să spună: “Este asta realizarea? Este asta iluminarea?” Și apoi ca și când: “Nu contează pentru că nu o mai caut. Nu contează pentru că nu mai încerc deloc pentru ea. Prin urmare, trebuie să fie. Dacă ăsta nu mai este țelul meu, trebuie că am făcut-o. Dacă brusc nu-mi mai pasă de ea, atunci probabil că sunt.”

Ce au făcut în restul zilei? Ei bine, au făcut ce făceau în mod normal, dar ei nu au făcut- o cu stres și cu întrebarea: “Contractez vreo boală? Oh, doamne, m-a înțepat vreun țânțar? Am cumva virusul Zika?” Doar și-au continuat ziua. Dar vă puteți imagina pentru un moment, trăindu-vă ziua în mod obișnuit și să nu aveți acea fricțiune, să nu aveți acea greutate, să nu aveți acea sâcâitoare îndoială, să nu vă întrebați ce urmează să se întâmple, doar să o faceți?

Ei au avut zile simple. Câțiva dintre ei s-au dus la magazinul alimentar, pentru că le era foame. Asta e ceea ce faceți voi. Nu și-au manifestat deodată hrana în fața lor, dar pot să o facă. Însă nu au făcut-o. S-au dus la magazin, dar exista o ușurință. Și nu era stresul de a merge la magazin și stresul de a se îngrijora: “Oh, doamne! Astea sunt organice sau astea sunt vegetariene?” Nu s-au îngrijorat de asta. Sau, “E prea mult zahăr sau…” Nu exista acest stres. Era nesemnificativ. Și nu au trebuit să se lupte, să reziste unui impuls de a-și cumpăra un tort mare de ciocolată - “Oh, nu, nu. Vreau cu adevărat asta. Dar eu...” Pur și simplu asta nu era acolo. Stresul nu era acolo. Și dacă și-au cumpărat tortul, bine. Dacă nu și l-au cumpărat, iar bine. Dar știți voi cum e asta: “Oh, doamne! Mi-ar plăcea asta dar nu pot să mănânc asta. Oh, opriți-vă din a mă chinui cu ciocolata voastră!”

LINDA: A luat vreunul din ei prânzul la Costco? (câteva chicoteli)

ADAMUS: Nu, nu cred că s-au dus să guste eșantioane (de produse) la Costco, cel puțin asta e ceea ce… Nu știu ce este Costco, dar Cauldre îmi spune: “Nu. Nu merge să guști eșantioane de mâncare acolo” (câțiva chicotesc).

Câțiva dintre ei s-au dus la job-urile lor. Doi dintre ei aveau job-uri, trei dintre ei nu munceau - asta ar trebui să vă spună ceva - nu aveau un job permanent. Și câțiva din ei și-au luat animalele de companie iubite la o plimbare în parc. Iar doi dintre ei au tras un pui de somn foarte lung, gândind: “Hei, dacă somnul din noaptea aceea a fost așa bun, am de gând să trag un pui de somn; va fi și mai bine când mă voi trezi!” (câteva chicoteli) Au tras pur și simplu un pui de somn pentru că au putut. Au continuat cu viața lor dar, dintr-o cu totul altă perspectivă. Nu o perspectivă mentală; ceva foarte experiențial. Erau acolo. Ei erau acolo.

Vă puteți imagina pentru un moment, corpul ne mai simțind oboseala și ne mai simțind fluxul de mare putere/jetul strămoșilor voștri aspirându-vă înapoi? Asta pur și simplu nu mai era acolo. Vreau să spun, ei știau, cu toții și-au realizat familia lor biologică, dar acea aspirare nu mai era acolo. Și aș putea spune că cel mai mare lucru era că pur și simplu chestiile minții nu mai erau acolo: “Ce fac eu? Cine sunt eu? Când o să mă iluminez?” Nimic din toate astea nu mai era acolo. Vă puteți imagina o diferență în ziua voastră?

Ei nu au ieșit să prezinte mici spectacole de magie în care să facă să apară monede de aur în mâinile lor. Era fără rost. Asta e ceea ce face un om. Dar un Maestru nu e nevoie să joace acel joc. Maestrul nu trebuie să meargă să-i impresioneze pe ceilalți prin producerea lucrurilor din nimic. Este fără rost. Asta de fapt vă trage înapoi în a fi un om singular decât să vă ducă în singularitatea Maestrului. Și este o mare diferență. Cuvintele sună la fel, dar există o diferență uriașă în cuvinte.

Unul avea o relație. Patru din ei nu. Asta ar trebui să vă spună ceva (Adamus chicotește), că există unii ce pot face/avea o relație cu adevărat foarte bună, da (unii chicotesc în timp ce el privește la Linda). Vrei o băutură?

LINDA: Oh, daa! (mai multe chicoteli)

ADAMUS: Relațiile sunt dificile și cei care pot să fie în ele sunt cu adevărat admirați și onorați. Dar relațiile, în timp ce treceți prin asta, sunt dificile. Însă patru dintre ei nu aveau relații, unul avea. Și acest unul, nu s-a dus să-i spună - cum numiți asta în zilele voastre, un partener sau cel cu care trăiți, ceva de genul ăsta - nu a alergat să-i spună persoanei: “Oh! N-ai să crezi ce s-a întâmplat. Sunt iluminat. Sunt iluminat și tu nu ești.” (râsete) Sau: “Știi lucrul ăla despre care râdeai tu de mine în toți acești ani, de grupul ăla la care mă duceam? Ei bine, în sfârșit, s-a întâmplat.” Nu a fost nicio nevoie să menționeze asta.

Doar imaginați-vă asta pentru un moment. Vă treziți dimineață după aproape zece vieți de muncă cu adevărat grea, încercând să fiți o persoană spirituală, apoi, dați drumul la tot și deodată este totul acolo. Vă treziți dimineața și este doar acest sentiment de: “Oh, sunt viu. Eu Sunt Cel Ce Sunt. Eu Sunt Aici.” Nu vă mai luptați cu asta. Nu mai încercați să vă mai îmbunătățiți pe voi.

Cred că ați putea s-o numiți o acceptare, o permitere. “Eu Sunt Cel Ce Sunt.” Și cu asta realizarea: “Eu Sunt Aici. Sunt un om. Funcționez pe această planetă și sunt toate celelalte lucruri.” Și. Asta e ceea ce au permis în final. În asta s-au scufundat.

Dacă este vreun mesaj pe care ei l-au avut pentru fiecare dintre voi, ceea ce i-am întrebat, orice mesaj de la cei cinci care în sfârșit au permis asta, ar fi: “Încetați să mai încercați atât de tare. Încetați să mai lucrați la sinele uman.” Nu o să vă ducă mai departe. Vă va face poate să credeți că faceți ceva. Vă va ocupa timpul. Vă va da un anumit sens al misiunii, scopului, bătăliei. Dar în cele din urmă, cei cinci vă vor spune: “Doar opriți asta, chiar acum. Fiți omul și fiți orice altceva care vine pe parcurs.” Asta e. Și apoi veți avea o noapte de vise și vă veți trezi dimineața și veți avea acel simț de curat și clar, pentru că acea Directivă a Împlinirii, care aduce totul împreună, este aici.

Toate acestea sunt naturale. Da, am vorbit despre o mulțime (din ele). Când vorbesc cu voi, este ca să vă liniștesc. Cred că este această dilemă constantă: “Oare fac ce trebuie? Sunt pe calea care trebuie?” De fapt nu vă învăț nimic cu adevărat; doar vă liniștesc/reasigur. Vă dau câteva cuvinte. Vă distrag puțin, dar vă spun că sunteți pe calea potrivită. Acum opriți-vă din a încerca să aveți atâta dreptate și doar permiteți.

Intrăm în acest an, în această Serie, acest an, și - cum să zugrăvesc această pictură pentru voi? Ați făcut toată munca. Cei dintre voi care încă mai sunteți aici, cei dintre voi care nu au plecat - și nu e nimic rău cu cei care au plecat, dar ei au vrut să continue să lucreze asupra umanului - însă pentru aceia care încă sunteți aici, acesta este anul în care doar faceți acea respirație foarte profundă; (și) încetați să mai încercați. Vreau să spun, totul în viața voastră. Nu înseamnă că… de exemplu Cauldre mă întreabă: “Ei bine, deci nu clădim un frumos Club al Maeștrilor?” Ei bine, este asta a încerca sau este a fi creativ? Este muncă, dar voi nu încercați doar să vă îmbunătățiți pe voi înșivă.

Cunoașteți diferența între a merge în afară și a construi ceva doar pentru că puteți sau creați un cântec pentru că puteți sau creați o clasă/seminar pentru că puteți sau pictați pentru că puteți. Asta nu e a lucra; asta e doar a trăi, versus constanta muncă serioasă. Aproape că puteți simți angrenajele muncind din greu pe măsură ce încercați să lucrați la voi înșivă, să vă îmbunătățiți, să vă faceți mai spirituali, să îmbunătățiți acel om.

E timpul să dați drumul la asta. Fiți într-o adevărată permisiune a omului, și apoi veți începe să-l realizați pe “și”. Există cu mult mai mult. Într-acolo mergem. De aceea vreau să o numesc Seria Transuman.

 

Transumanismul*

* n.tr. Transumanism (abreviat cu H+ sau h+) este o mișcare internațională și intelectuală care are ca scop transformarea condiției umane prin crearea și dezvoltarea tehnologiilor sofisticate, larg disponibile pentru a îmbunătăți masiv intelectul uman, capacitățile psihice și fizice. Adamus se folosește de denumirea existentă pentru a defini procesul prin care Shaumbra trece în mod natural, fără ajutorul tehnologiei.

Și mă joc aici cu denumirea acestui lucru menționat în ultima noastră întâlnire, mișcarea transumanistă pe planetă. Mutarea către tehnologie - se petrece. Dacă nu ați avut o șansă să urmăriți Actualizarea de la ProGnost, urmăriți-l, dar o să vă dau versiunea scurtă.

Tehnologia este lucrul cel mai mare care se întâmplă pe planetă. Credeți sau nu, nu este Donald Trump (râsete), și nu este Hillary Clinton. Nu este terorismul. Nu sunt sistemele financiare. Nu sunt dârele lăsate pe cer de avioane. (n.tr. în original, ‘chemtrails’ în sens de dâre de fum poluante) Nu sunt guvernele secrete sau băncile, decât dacă vă plac distragerile. Nu este atât de mult mediul, dar asta joacă un rol important. Nu sunt lucrurile care vă vor captiva la știri în fiecare zi sau vă vor atrage în discuțiile voastre despre toate conspirațiile de pe planetă. Conspirațiile, în special, sunt distrageri imense. De ce îi absorb, atât de des, pe cei care sunt pe o cale spirituală? Nu prea înțeleg.

Nu asta se întâmplă pe planetă. Ce se întâmplă pe această planetă este că există acest micuț lucru vechi numit conștiință care a început cu adevărat - dacă ar fi să faceți o schiță, ceea ce eu am făcut; dacă ar fi să faceți o schiță a conștiinței - a început să intre pe această planetă destul de puternic după al doilea război mondial. Cineva ar putea spune că al doilea război mondial a fost cumva un punct definitoriu pentru planetă. Unii au numit-o bătălia dintre lumină și  întuneric. Eu doar spun că este timpul lui - aducem înăuntru mai multă conștiință sau nu? Cred că asta ar fi lumină și întuneric, însă a existat un moment definitoriu în timpul celui de-al doilea război mondial, chiar la finalul războiului, și în acel punct conștiința a fost adusă pe planetă. Sămânța Cristică ce a fost plantată cu 2000 de ani înainte de asta, în sfârșit urma să germineze.

Nu este nicio coincidență că cei mai mulți dintre voi ați venit în următoarele două decade și jumătate după asta, poate trei decade, care sunt doar o clipire în timp. Dar nu este nicio coincidență că ați venit să aduceți conștiința înăuntru. Asta este ceea ce ați adus. V-ați născut în acest corp și v-ați crescut o minte, dar ceea ce ați adus înăuntru a fost conștiința. Nu doar voi, sunt mulți alții peste tot pe planetă, dar voi ați introdus conștiința și asta a început să schimbe lucrurile. Și puteți privi istoria, evoluția, mergând până la, în special la finalul anilor ‘50 și ‘60, schimbări sociale imense pe această planetă, și au continuat - pentru o vreme în anii ‘80, nu știu - dar apoi după asta au continuat. Asta ați adus și asta e ceea ce a făcut diferența. Asta ne-a adus la Saltul Cuantic - conștiința. Și conștiința a adus apoi tehnologia.

Uitaţi-vă la asta în viețile voastre, la propria voastră istorie din viață. Când a apărut primul computer personal adevărat? În timpul vieților voastre și n-ar fi aici dacă nu ați fi fost voi. Și uitați-vă la toate progresele din tehnologie, mai ales în privința computerelor, computerizării, care au provocat un efect atât de profund asupra acestei planete, și va merge cuantic, ați putea spune. Asta-i chestia, tehnologia, dar tehnologia care a fost adusă de conștiință. Asta este ceea ce se întâmplă pe planetă, și va continua.

Și numesc asta Seria Transuman, pentru că este un joc pentru intelectele și oamenii de știință care se uită acum la corpuri întregi, corpuri de particule, generate pur și simplu de tehnologie. Nimic greșit cu asta deloc, pentru că, așa cum am spus, acest corp al vostru pe care îl aveți chiar acum este doar o adunătură de particule, Edith. Doar o adunătură de particule care nu sunt ale voastre cu adevărat. Sunt particule uimitoare, într-adevăr, dar acest corp al vostru nu este un lucru stabil. Voi credeți că este, dar nu este așa. Adică, particulele se schimbă chiar acum. Ele par a se rearanja în tipare similare, și acesta este unul dintre lucrurile pe care le vom tot face anul acesta, să refacem cum se aranjază în tipare, pentru că particula intră; este o particulă total nouă, dar se așază în același tipar vechi până când se mută și noi particule îi iau locul, dar se așază la fel.

Pe măsură ce eliberați strămoșii, pe măsură ce eliberați gânduri care chiar nu sunt ale voastre sau învățați să recunoașteți ce e al vostru și ce nu e, tiparele de particule se schimbă. Asta vom face. Dar eu divaghez.

Folosesc cuvântul „transuman” pentru că este această mișcare intelectuală științifică și tehnică care caută să facă exact lucrul de care vă vorbeam, ceea ce acești cinci Shaumbra iluminați au făcut.  Ei caută să perfecționeze omul. Caută să facă omul potențial nemuritor. Caută să evite moartea, asta fac.

Este interesant. Este fenomenal. De fapt va păstra în mișcare tehnologia și se va dovedi a fi viabilă din punct de vedere medical. Voi veți fi capabili să înlocuiți un organ, și de ce nu? Sau un membru dacă se întâmplă ceva, de ce nu? Constituind o întreagă ființă din atomi, din molecule, din particule, de la zero? Da, va fi posibil. Conștiință în acea ființă? Asta e o întrebare interesantă. Aceasta este întrebarea căreia ne vom adresa, uitându-ne la ambele părți pe măsură ce progresează anul.

Dar poate cineva infuza conștiință într-un sac de particule? Și este - dacă un corp e generat din programe pe calculator, de exemplu, care apoi manipulează și creează tipare de particule să semene a om - este cu adevărat om? Este conștient? Asta e o discuție incredibilă.

Voi spune că anul acesta vom - de dragul dramei, voi spune că vom sparge codul acesteia - dar vom avea multe discuții bune despre asta.  Dar puteți infuza și menține conștiință într-un corp și o minte umane produse non-biologic? Puteți?

Interesantă, interesantă dilemă. Și spun non-biologic. Știți, într-un fel Tobias a făcut-o și a fost chiar o realizare să se infuzeze pe el într-un corp biologic, dar după mulți, mulți ani după ce acel corp fusese născut. Însă tot a fost un recipient biologic. Tot urma tipare vechi. A fost capabil să se infuzeze în el, însă au existat multe pre-acorduri care au avut loc. Dar dacă ați avea un mic printer de corpuri umane și ați apăsa un buton și ar ieși un corp uman, chiar ar putea conștiința să intre în el?

Dacă ați lua destulă putere de calculator care ar înțelege fiecare detaliu despre istoria umană, fiecare detaliu despre oameni, toată informația care este disponibilă în prezent pe planetă și ați conecta această ființă produsă de printer, și ar avea acces la toată informația, ar fi asta conștiință? Și sunt cei care cred că este pentru că au, ați putea spune, toată cunoașterea asupra tot de pe această planetă.

Apropo, realizați că doar în ultimii doi ani baza de informații de pe planetă cuprinsă în calculatoarele de acasă, birouri, pe fermele de computere, în doi ani e mai mult decât toată cunoașterea anterioară care fusese acumulată vreodată pe această planetă, inclusiv pe timpurile Atlantidei - vă rog, nu ne vom întoarce în Atlantida; era în regulă atunci, dar nu era mai bine, chiar deloc - toată asta. În doar doi ani, baza de informații de pe această planetă e mai mare decât întreaga istorie a planetei; mai mult a fost stocat din punct de vedere al informației în ultimii doi ani.

Iată unde vom merge și despre asta e vorba în Seria Transuman. Dar e vorba de a lua o cale ușor diferită. Sunt cei care vor încerca să perfecționeze omul, să facă corpul uman relativ nemuritor. Asta e în regulă. Nemuritor. Cât de mult timp vreți cu adevărat să existați în acel corp uman? Asta e întrebarea mea. Am stat 100,000 de ani într-o închisoare de cristal. Într-un fel, era corpul meu. Era realitatea mea. Vă pot spune chiar acum, deveniți foarte înțepeniți, plictisiți după aproape 200 de ani (câteva chicoteli), poate 300. După aceia, e doar - ei bine, când nu e nimeni altcineva prin preajmă să te iei de el, să râzi sau orice altceva, să te simți bine cu cineva.

Deci chiar mă întreb despre acest lucru numit nemurire. Dar de ce nemurire? De ce această căutare folosind tehnologia pentru a face corpul nemuritor, să se mențină în creier întreaga bază de date a cunoașterii umane? Trebuie să mă dau în spate și să chicotesc puțin. De ce? De ce? Și ei nu vor să audă asta, dar sunt singulari. Sunt încă focalizați numai pe om, numai pe această dimensiune, numai pe această realitate. Asta-i tot. Și astfel încearcă atât de tare să facă omul mai bun, să-l facă să trăiască mai mult, să-l facă mai deștept, mai puternic, mai sexi.

Nu se vorbește prea mult, în celelalte mișcări transumane, nu se vorbește prea mult despre simțuri și senzualitate, poate în afară de a face auzul puțin mai bun sau văzul puțin mai bun, dar imortalizează omul. Nu se vorbește prea mult despre viața însăși, despre experiența de viață.

Acum - și din nou joc puțin extrema aici - dar această altă mișcare transumană, ei vor să facă omul nemuritor. Și mi-ar plăcea să stau jos cu ei și să-i întreb, poate puteți să-mi aranjați asta, mi-ar plăcea să-i întreb, pentru că am avut o mică specializare în filozofie - cred că am creat filozofia, una dintre greșelile mele, dar am avut o mică specializare - dar de ce ați vrea asta? E viața voastră atât de bună încât nu vreți să muriți? Sunt experiențele voastre atât de profunde și bogate? Adică, stați toată ziua în fața unui calculator uitându-vă la chestii tehnice. Adică, asta vreți să faceți pentru următorii 20 de miliarde de ani? (câteva chicoteli) Și cam râd de ei, într-un mod politicos (mai multe chicoteli), pe bune?! Am fost blocat într-un cristal și nu a fost atât de bine.

Chiar vreți ca acel corp să fie nemuritor? Chiar vreți să vă focalizați doar pe om și să nu aduceți înăuntru măcar senzualitatea? Nu văd în nicio mișcare de-asta transumană să se aibă organe sexuale mai mari sau să se aibă orgasme mai mari sau altceva. Este doar „Vreau să trăiesc pentru totdeauna într-un corp de robot și…” Dar cum rămâne cu viața însăși? Cum rămâne cu senzualitatea? Cum rămâne cu multidimensionalitatea? Așa că mi-ar plăcea asta.

Așadar am numit intenționat această Serie „Transuman” pentru că veți - vom - merge pe o cale puțin diferită cu un rezultat net puțin diferit. Transcendem singularitatea de a fi doar om și mergem în „și” cu o eliberare enormă, apoi, a poverii de a fi om.

O tot rog pe Linda să facă liste de discuții pe care le vom avea, dar trebuie să facem Rana lui Adam foarte curând. Săracii bărbați. Oh! Mă simt atât de prost pentru că avem Rana lui Isis și am prelucrat-o pe asta deja, iar acum e Rana lui Adam. Săracii bărbați sunt pur și simplu blocați acolo. Este dificil să fii bărbat sau ce? (un bărbat zice „Daa”) Daa! Daa! Vedeți? Vedeți? Toți bărbații. E greu să fii bărbat sau ce? Știți, stați lângă Rana lui Isis aici și acum sunteți - nici măcar nu ne-am adresat Rănii lui Adam. Deci unde eram? (câteva chicoteli)

Deci în transumanismul nostru, trecem dincolo de singularitatea oricărui lucru, și în loc să folosim tehnologia sau exclusiv tehnologia pentru a vă face corpul să reziste - ați putea probabil să-l împingeți să reziste, cu tehnologie, voi spune probabil încă, oh, 30 sau 40 de ani, știți voi, din ce pot calcula acum. Tehnologia s-ar putea schimba, dar 30 sau 40 de ani cu un tip foarte foarte bun de nano corp sau părți nano în corpul vostru, dar asta e tot.

Deci noi facem asta puțin diferit. Transcendem singularitatea de a fi omul. Dăm la o parte povara de deasupra omului spunând: „Nu mai trebuie deloc să încerci din greu.” Nu trebuie să munciți la asta, să vă stresați cu asta, pentru că voi sunteți omul. Fiți n(aibii)-... omul și… (cineva zice „Hm!”) Vedeți cum… ce? N-am spus un cuvânt urât. Futu-i, aș fi putut dacă aș fi vrut dar… (multe râsete) Dar n-am făcut-o! Asta e chestia. Era o realitate alternativă unde am spus futu-i, dar pentru acest webcast n-am zis asta. Aproape - ați crezut că o să spun. Acesta e magicianul. Ați crezut că o s-o spun. Ați auzit-o. De-asta a trebuit să o spun tare într-o altă realitate. N-am spus-o în realitatea asta, pentru că în realitatea asta toți rămân blocați pe cuvinte urâte. E ca și cum, oh! Este… ce înseamnă futu-i oricum? Nu, adică… (n.tr. cuvântul F.U.C.K= For Unlawful Cardinal Knowlwdege reprezintă de fapt inițialele cuvintelor de mai sus)

LINDA: Mai târziu! Mai târziu! (câteva râsete)

ADAMUS: Nu, doar mă opresc aici pentru un moment. Ce înseamnă cu adevărat? De unde a venit? Știe cineva? Unde a fost prima oară când a fost folosit? (cineva ridică mâna) Da. Linda va aduce microfonul așa că poți spune în fața întregii lumi. Deci eu nu înțeleg pentru că pe vremea mea nu exista. Nu aveam acest cuvânt.

LINDA: Aici.

ADAMUS: Da. Cel mai rău cuvânt pe care-l aveam atunci era „Satana”.

SHAUMBRA 1 (femeie): S-ar putea să greșesc.

ADAMUS: Da.

SHAUMBRA 1: Mereu am auzit că era menit „pentru cunoaștere cardinală în afara legalității”. (n.tr. adică pentru sex în afara uniunii legale/căsătoriei)

ADAMUS: Pentru ce?!

SHAUMBRA 1: Pentru cunoaștere cardinală în afara legalității.

LINDA: Ohh!

ADAMUS: Oh, futu-i!

SHAUMBRA 1: Când oamenii erau puși în...

ADAMUS: Adică, o văd. Daa, daa.

SHAUMBRA 1: Când oamenii erau încătușați.

ADAMUS: Pentru cardinală în afara… ce e cunoașterea cardinală?

SHAUMBRA 1: Sex. (ei chicotesc)

ADAMUS: Știu! Aveam o glumă atunci cu preoții și episcopii. Cunoaștere cardinală.

LINDA: Credeam că era „desfrâu sub… (cineva zice „Consimțământ …”) consimțământul regelui.” Da, da, da. Trebuia să ai permisiunea lui. (n.tr. desfrâu cu încuviințarea regelui ca să nu mai fie nevoie de consimțământ)

ADAMUS: Cred că ăsta ar fi un subiect bun pe Facebook Shaumbra (Linda râde). Ei bine, sunt înjurături revelate. De unde au venit? De unde a venit „rahat”? Vă aud folosindu-l.

LINDA: Nu știi de unde vine? (râsete)

ADAMUS: Niciodată nu-l folosesc. Vă aud pe voi. De unde a venit? Nu aveam cuvinte ca astea în ultima mea viață. Nu aveam cuvintele alea. Spuneam cuiva...

LINDA: Aveai un anumit cuvânt în franceză pentru asta.

ADAMUS: Un cuvânt în franceză. Le spuneam oamenilor târfe sau nenorociți sau cuvinte ca astea sau îi blestemam cu numele lui Satana și chestii. Dar nu aveam cuvintele astea amuzante și oamenii devin atât de prinși în asta. Vă place această întreagă mică distragere? Hai să ne întoarcem la transuman. Deveneați somnoroși! Vă reveniți când încep să spun n… (râsete) Deveneați cu adevărat somnoroși.

Deci munca noastră în transumanism, o glumă intenționată, cred; un joc de cuvinte intenționat, foarte deliberat. Munca noastră este pur și simplu să permitem eliberarea naturală a biologiei ancestrale, și pe măsură ce faceți asta, să reformăm particulele care compun corpul vostru în propria voastră imagine. Nu imaginea lui Dumnezeu sau cu siguranță nu a strămoșilor. Nu facem asta pentru o mare vindecare în masă. Asta chiar nu funcționează. Doar re-particularizăm, doar dăm afară vechiul. Facem un mare, ceea ce voi ați numi, rahat biologic ancestral și-l dăm afară - n-am spus cuvântul ăla, celălalt cuvânt - și doar îl dăm afară. Și o să descoperiți o mișcare transumană naturală în interiorul vostru unde nu trebuie să folosiți o grămadă de tehnologie. Și dacă o faceți?

Că veni vorba, sunt întrebat din când în când: „Adamus, nu e neadevărat să-ți faci lifting facial?” Nu-mi pasă. Făceți-vă lifting. Nu contează. Sau: „E rău să-ți faci chirurgie estetică?” Eu probabil că aș face-o dacă aș fi pe planeta voastră acum. De ce nu? Aveți instrumentele. Este vorba de conștiința în care o faceți. Dacă o faceți pentru că spuneți: „Îmi urăsc fața sau corpul,” ăsta e un lucru. Dacă spuneți: „Hei, de ce nu?” Știți, ieșiți și făceți-vă o mică - cum spuneți - schimbare. „Da, și-a făcut ceva la față.” (câteva chicoteli) Dar dacă o faceți, faceți-o cum trebuie. Mergeți la cineva care știe ce face, nu la un măcelar sau altcineva. Cheltuiți ceva bani. Făceți-o cum trebuie. Făceți-o în conștiință.

În transumanism, nu o să ne conectăm la calculatoare sau să avem cipuri implantate în creier. E vorba de a înțelege diferența dintre conștiință și intelect și asta e tot. E foarte simplu.

Nu o să încercăm să îmbunătățim mintea, să fim mai deștepți. Deștept este un lucru foarte uman. E foarte liniar. Foarte, foarte liniar. Câtă informație puteți sau vreți să dețineți? Ca și Maestru Ascensionat, eu nu dețin aproape nicio informație. Nu am nevoie. De ce? Nu am nicio bancă de memorie de computer sau altceva care păstrează informația, nici nu vreau asta. E o povară. Dacă trebuie să știu ceva, doar întreb și apoi e acolo. Și asta e tot. Orice ar fi, doar e acolo, dacă îmi pasă destul de ea. Dacă nu, nu e acolo.

Aveți instrumente în zilele astea. Cu aproape zece bătăi ale degetului puteți afla orice despre orice. De ce să păstrați asta în creier? Puteți să păstrați asta în buzunarele voastre în schimb, în acel iYammer pe care-l aveți. Deci nu o să încercăm să îmbunătățim creierul, ca să deveniți mai deștepți. Deștept e foarte uman, foarte liniar. Intelectul - foarte, foarte uman.

Știți voi, ca rezultat al conștiinței, a fost creat intelectul. Intelectul - un mod de a simți și interpreta experiențele, o dimensiune, de exemplu. Intelectul permite asta, dar intelectul nu a fost menit să i se exagereze importanța, să fie unicul centru de atenție. În alte tărâmuri, nu aveți nevoie de intelect. Nu trebuie să fiți deștepți. Informații/date - eu spun destul de des, mergeți în unele din aceste tărâmuri, iar informațiile vă vor ucide. Chiar așa, pentru că asta înseamnă că încercați să rămâneți într-o perspectivă umană într-un alt tărâm care nu îl ia în considerare, nu îl recunoaște, nu îl folosește. Veți merge la un schimb de focuri cu o sabie, și veți pierde.

Deci nu vom lucra la a construi intelectul. Vom ajunge să înțelegem diferența dintre conștiință și intelect, și e o diferență enormă. O diferență enormă. Vom ajunge la conștiință în mișcarea noastră transumană.

Veți folosi calculatoarele? Absolut. Puteți folosi calculatoarele pentru informații, date, pentru chestiile intelectuale de care aveți nevoie în viață. Nu vom începe o mișcare, și să mergem în pădure să purtăm chestii - bărbați cu jartele amuzante și femei cu bonete - și să nu folosim calculatoare sau electricitatea. Nu. Vom folosi cu siguranță resursele care au fost create de către conștiința voastră, numite tehnologie, dar pentru o experiență de viață mai bună, nu unica experiență de viață. Și e o diferență enormă.

Suntem cam rebeli în asta. Sunt - discutabil în ceea ce privește numerele - dar hai să spunem, cam 30.000 de Shaumbra de peste tot din lume care vor încerca asta, care au ajuns până aici, care vor continua să meargă, fie ce o fi. Vor mai fi unii care vor cocheta cu ideea, care vin și este ca și cum se hrănesc la masă, iau puțin de aici și puțin de acolo, dar asta nu e ceea ce faci când ești la un bufet. Adică, aici e un întreg fel.

Deci să spunem că 30.000 comparativ cu, oh, poate 20 spre 23 de milioane care exact acum sunt pe o cale diferită de transumanism. Un număr destul de mic comparativ. Și cealaltă, calea intelectuală de transumanism, va aduna sute de milioane de oameni, spre miliarde, în timpul vieții voastre. Poate nu-și spun transumaniști, dar asta e calea pe care sunt.

Deci suntem foarte puțini la număr, dar foarte experimentați, foarte cunoscători, foarte angajați și foarte, practic, extinși. V-ați făcut o idee despre ce se întâmplă. Sunteți voi în expansiune/extindere. Sunteți voi dincolo de a fi doar oameni.

Sunt toate lucrurile pe care, ați putea spune, că le-ați vrut - ați vrut să fiți mai sănătoși, să arătați mai tineri - dar nu ăsta e motivul pentru care facem asta. Facem asta pentru că e timpul să fiți pur și simplu voi, și să fiți tot ce sunteți, nu doar voi cei singulari.

Deci o să vă rog, pentru următorii doi ani sau cam așa, priviți la paralelele de aici, dintre transumanismul nostru - o reprezentare frumoasă care apare pe ecran chiar acum (un cerc cu un semn de plus la mijloc), dacă poți arăta pentru cei care se uită online. Ce înseamnă asta? Ce înseamnă asta?  Ei bine, este circumpunctul, cercul cu punctul în el. Amintiți-vă că mereu am spus că punctul era Sursa, de unde ați venit. Cercul reprezenta experiențele voastre, înțelepciunea voastră, de fapt. Și ați fi crezut că punctul nu s-ar schimba niciodată, pentru că era mereu Sursa. Era de unde ați venit. Era conștiință pură înconjurată de toată experiența sa. Dar ceva s-a schimbat și acum asta a devenit un semn de plus. Circumpunctul nu va mai fi niciodată la fel.

Și puteți vedea imaginea vagă a cercului original, Sursa originală sau ce ați numi conștiința pură, pură, pură, însă acum se extinde. Este semnul plus. Nu e o cruce. Nu e pe ce a murit Iisus și nu vom pune o mică imagine a unui tip pironit acolo. Nu (Adamus chicotește). Și nu e steagul elvețian. Îmi pare rău pentru unii dintre voi, dar nu e simbolul elvețian. E un semn de plus. Știți ce e un semn de plus, el înseamnă și. Și. Da. Semn de plus. Deci acesta e simbolul. E și expansiune în toate direcțiile, și dacă am putea arăta asta într-un mod mai mult decât dublu-dimensional, acele plusuri, strălucirea ar ieși în toate direcțiile, inclusiv în interior. În toate direcțiile; nu doar extindere în afară, dar și înăuntru, extindere în sine. Adevărata extindere e în toate felurile, toate direcțiile.

Deci asta reprezintă. Asta e noua conștiință pe planetă și asta e ceea ce, de fapt, ați creat. Deci - asta a fost doar fraza de deschidere a mea (Adamus chicotește - se referă la deschiderea Shoud-ului).

Hai să facem o respirație foarte profundă în voi omul, în voi omul care va înceta să mai încerce atât de mult acum, pentru a fi un om mai bun, vă rog. Vă rog. Hai să-l numim sfârșitul drumului, pe acesta. De ce?

Știți voi, partea tristă ar fi… unii dintre voi sunt puțin mai maturi, mai înaintați în anii voștri, de ce să tot încercați, chiar și cu sănătatea voastră sau cu creierul vostru? Voi spuneți: „Oh, o să-mi pierd creierul.” Ăsta e cel mai bun lucru din lume care vi se poate întâmpla (unii chicotesc). Nu cu unele dintre boli ca Alzheimer sau așa ceva, dar să fiți capabili să mergeți dincolo de minte. Iar dacă unii dintre voi experimentați acum o clătinare a minții, despre asta e vorba. Doar vă expansionați/extindeți. Respirați profund, tăceți din gură, opriți-vă din a mai lua medicamente și bucurați-vă de clătinare (câteva chicoteli).

Întrebarea de azi

Deci hai să respirăm foarte profund și să trecem la întrebări. Linda la microfon te rog, toți Shaumbra în alertă. Și, nu știu, Cauldre mă roagă să menținem asta mai scurtă azi, deoarece aveți o petrecere mare. Și a apus Soarele. Nu e minunat? Soarele a apărut când s-a deschis Clubul Maeștrilor.

LINDA: Ai destul timp.

ADAMUS: Nu, Cauldre vrea să petreacă, dar am multe de spus (câteva chicoteli).

LINDA: O să-i treacă. O să-i treacă.

ADAMUS: Întrebare...

LINDA: Ai destul timp.

ADAMUS: Întrebare - oh, știu.

LINDA: Încerci să ieși din asta?

ADAMUS: Din ce?

LINDA: A face mai mult.

ADAMUS: Nu, nu, nu, nu. Am ce spune pentru ore și ore și ore.

LINDA: Bine, bine, bine, bine.

ADAMUS: Pot vorbi până mâine (câteva chicoteli).

Întrebare, Linda cu microfonul cu primul ei, mmm...

LINDA: Voluntar?

ADAMUS: Voluntar. Voluntar norocos. Voiam să adaug… pune microfonul în fața lor înainte de a pune întrebarea azi, Iisuse!

LINDA: Chiar așa?

ADAMUS: Păi, daa.

LINDA: Chiar acum?

ADAMUS: Daa, oricine, apoi voi pune întrebarea.

LINDA: În regulă. Voi alege una mai dificilă.

GARRY: Ah, ha.

ADAMUS: Oh, asta-i una bună.

GARRY: Oh! Chiar așa.

ADAMUS: Oh, bine. Deci, doctore, ce ai pune - și nu vreau să te gândești la asta; asta merge vușș, doar este acolo - ce vei pune pe piatra de mormânt sau în nota comemorativă? Știu că nu o faci...

LINDA: Oooh!

ADAMUS: Tu vei fi incinerat. Însă, pe piatra ta comemorativă, ce vei pune (scrie) pe ea? Cinci cuvinte sau mai puțin. Zece cuvinte. 

GARRY: Pentru totdeauna. (Veșnic)

ADAMUS: ”Pentru totdeauna!” Îmi place asta. Bine. ”Pentru totdeauna.” Asta este. Îmi place. Este cumva poetic, filozofic. Este o șaradă. Unii oameni se vor uita la ea și vor pleca: ”Pentru totdeauna, ce anume?” Am prins ideea, totuși. Pentru totdeauna. Bun. Avansezi exact la următorul meu punct pe care am de gând să-l fac.

În regulă, continuă să dai mai departe microfonul. De asemenea se vor gândi la asta prea mult. Oh, și ei vor - of. Bine, următorul. Ce vei pune pe piatra ta de mormânt, în nota comemorativă, pe placa ta de pe zid? Da, vei avea o placă (comemorativă) pe un perete. Ce vei scrie pe ea?

CATHY: Am trăit.

ADAMUS: ”Am trăit!” Bine. Ce zici de ”Am iubit”? ”Am trăit. Am iubit.” În regulă, ”Am trăit.” Bun. Chiar ai făcut-o? Ai trăit?

CATHY: O fac acum.

ADAMUS: Bine. Aș putea să te întreb - iar asta va fi pe spatele plăcii, încât nimeni să nu poată vedea - cum ai descrie viața ta? În aproximativ 50 de cuvinte sau mai puțin. Ehh, la naiba, începând de aici - cum ai descrie tu asta?

CATHY: (făcând o mică pauză) Foarte intelectual, analitic.

ADAMUS: Planificat.

CATHY: Perfecționism.

ADAMUS: Planificat.

CATHY: Organizat. Scopuri. Și către un punct de permitere și trăire și atragere naturală, fără efort, doar multă bucurie.

ADAMUS: Mai ai vreodată acea tendință de a face încă puțină planificare și puțină organizare? Îi poți spune Unchiului Adamus.

LINDA: Ohh! Abia ce a fost de acord să ne ajute pentru o excursie în Cuba.

ADAMUS: Nu voi spune nimănui.

CATHY: Daa, însă...

LINDA: Ea face (pregătește) o excursie a Shaumbrei în Cuba. Deja planifică!

CATHY: Dar asta încă este permitere. Asta este totuși permitere. Dacă răspunsul vine, știți voi, îl călărești.

ADAMUS: Așadar, este cumva un drum lung de la a fi ceva ce eu aș numi strâmt (dens)…

CATHY: Mm hmm.

ADAMUS: …la ceva, ei, doar dă drumul.

CATHY: Mm hmm.

ADAMUS: Cel mai bun lucru pe care l-ai putea face pentru tine. Daaa. A da drumul nu înseamnă ceva de genul a-ți da jos toate hainele și a alerga pe stradă gol, însă - nu-i chiar așa de rău - ci doar a înceta să te structurezi pe tine însuți. A structura este distrugător. Încetați să structurați. Nu mai încercați să vă faceți să fiți ceva ce nu veți fi niciodată și nu doriți, oricum, să fiți, bine? Bine. Mulțumesc.

Încă vreo doi. Piatra de mormânt, ce se află pe ea? Mereu mi-a plăcut această întrebare - ”Piatra de mormânt?!”

KAY: Ea a trăit în bucurie.

ADAMUS: Ea a trăit în bucurie. Este asta o afirmație adevărată?

KAY: Mai tot timpul.

ADAMUS: Mai tot timpul.

KAY: Nu tot timpul, dar mai tot timpul.

ADAMUS: Cât la sută din timp?

KAY: Probabil 70 către 80 la sută.

ADAMUS: Oh, asta-i bine. Îmi place asta. Daaa, daa.

KAY: Daaa.

ADAMUS: Pe spatele plăcii, ce poți spune de restul timpului?

KAY: Continuând să învețe să dea drumul (ea chicotește).

ADAMUS:În regulă. Și apoi încetezi să continui să înveți și doar spui f…!

KAY: Dă drumul.

ADAMUS: Și dai drumul.

KAY: Da.

ADAMUS: Daaa. Apoi toată lumea din familia ta va gândi: ”Ohhh! Este chiar ciudată acum, doar dând drumul.” Știi ceva? Orice opinie negativă pe care o au este bună pentru tine. Vorbesc serios. Dacă ei sunt de părere: ”Oh, este nebună.” Ăsta-i un lucru bun. În momentul în care ei spun: ”Ea este exact ca noi” (râsete), ”Oh, Isuse! Oare unde am greșit?”

KAY: Sunt adesea cea mai ciudată din încăpere și nu mă deranjează deloc (chicotește).

ADAMUS: De ce nu? De fapt, oamenilor le place ciudățenia.

KAY: Le place!

ADAMUS: Totuși, se simt inconfortabil cu ea. De fapt, în secret le place, știți voi, când ceva ciudat se întâmplă. Însă spun: ”Oh, Doamne!” Ei nu pot face asta. Sunt atât de englezi în privința asta (mai multe râsete), ”Oh, noi chiar nu putem. Chiar… Este atât de nepoliticos.” Și, daa. Îmi pare rău, însă știți - dacă priviți (acum) din Anglia sau sunteți din Anglia - știți despre ce vorbesc. Și voi râdeți. Vă pot vedea.

LINDA: Iată Anglia.

ADAMUS: Daa. Oh, da (Linda râde). Daa. Deci, ce va fi pe piatra ta funerară?... am avut dreptate despre...

SHAUMBRA 2 (o femeie englezoaică): Daaa, în totalitate. În totalitate, da (ea chicotește).

ADAMUS: În totalitate. Știi, mergea în urmă cu 300, 400 de ani în urmă. Știi, era chiar adecvat. Însă acum este precum: terminați cu asta!

SHAUMBRA 2: Daaa.

ADAMUS: Scoateți-vă chiloții (lenjeria) ăia strâmți (râsete).

SHAUMBRA 2: În totalitate!

ADAMUS: Și doar… daaa, bine. Pe piatra ta de mormânt.

SHAUMBRA 2: Eu sunt aici.

ADAMUS: ”Eu sunt aici.”

SHAUMBRA 2: Eu sunt aici.

ADAMUS: Bun. În pământ. Pe piatra ta de mormânt: ”Eu sunt aici!”

SHAUMBRA 2: Sunt dincolo! (de partea cealaltă)

ADAMUS: Bună!

SHAUMBRA 2: Aici și dincolo! (chicotește)

ADAMUS: Unii ar trece pe-acolo și ar privi la piatra ta de mormânt și ar pleca: ”Daaa, uf!” (mai multe chicoteli)

SHAUMBRA 2: Daaa, asta-i bine, îi face să se întrebe! (râde)

ADAMUS: ”Eu sunt aici.” Da, ok. Pe partea din spate, știi, cea pe care ei nu o pot vedea. Ce scrie? Ce-i cu viața ta?

SHAUMBRA 2: A fost o călătorie dată naibii. (grozavă)

ADAMUS: ”O călătorie dată naibii.”

SHAUMBRA 2: Daa.

ADAMUS: În regulă. Da.

SHAUMBRA 2: Da (chicotește).

ADAMUS: Da. Ai mai face-o încă o dată la fel?

SHAUMBRA 2: Hmm. Probabil că nu (ea chicotește).

ADAMUS: Probabil că nu. Daa. Asta-i partea engleză din ea care vorbește. Începe: ”Futu-i, nu! Nu aș face-o!” (râsete)

SHAUMBRA 2: Daa.

LINDA: Ce anume?!

SHAUMBRA 2: Daa.

ADAMUS: Oh, nu aș face-o. În regulă, mulțumesc. Oh, ai de gând să-l faci să vorbească acum?

SHAUMBRA 2: Da.

ADAMUS: Ok. Ei bine...

LINDA: Oh, oh. În regulă.

ADAMUS: Continuă.

LINDA: Îmi pare rău, Lloyd.

ADAMUS: Piatra ta de mormânt. Ce spune ea?

LLOYD: Aș spune: ”Cine vrea să trăiască veșnic?”

ADAMUS: ”Cine vrea să trăiască veșnic?” corect.

LLOYD: Asta ar fi.

ADAMUS: Bine. Bine. Câțiva în plus.

LINDA: În regulă.

ADAMUS: Bine. Îmi place asta.

LINDA: Ai cerut ciudățenii. Hai să vedem. Nu mă dezamăgi.

ADAMUS: Bună.

GREGORY: Mic drăcușor împielițat (câteva chicoteli).

ADAMUS: Da. Da.

GREGORY: Libertate.

ADAMUS: ”Libertate.” Bine. Asta-i pe piatra ta de mormânt?

GREGORY: Nu vreau o piatră de mormânt.

ADAMUS: Da. Vrei o placă comemorativă?

GREGORY: Mergi mai departe.

ADAMUS: ”Mergi mai departe”, da. ”Eu am mers mai departe. Voi sunteți blocați.” (râsete) Îmi place asta.

În regula. Încă doi.

LINDA: În regulă.

ADAMUS: Oh, că veni vorba, ce scrie pe dosul pietrei tale de mormânt, pe placa ta?

GREGORY: Asta a fost partea cu micul drăcușor împielițat.

ADAMUS: ”Micul împielițat...” bine.

GREGORY: Daa.

ADAMUS: Doar n-o să pui ”Bau!” pe dos?

LINDA: (icnește) Ohhhh! Uau!

ADAMUS: Este o glumă personală.

LINDA: În regulă, hai să...

ADAMUS: Îi plac oile, corect? De ce nu?

LINDA: Stai, stai, așteaptă.

ADAMUS: Ele sunt mai bune decât oamenii, corect? Bine. Unde ne aflăm în continuare? Da.

SHAUMBRA 3 (femeie): Dincolo de orice.

ADAMUS: ”Dincolo de orice.” Bine. Pe dos, ceea ce nu este arătat?

SHAUMBRA 3: Poate ceva în limba mea.

ADAMUS: Da, bine.

SHAUMBRA 3: Da. Heech.

ADAMUS: În regulă.

SHAUMBRA 3: Asta-i tot.

ADAMUS: Ce înseamnă asta?

SHAUMBRA 3: Același lucru.

ADAMUS: Bine.

SHAUMBRA 3: Da.

ADAMUS: Bine. Mulțumesc. Încă unul.

LINDA: În regulă, încă unul. Încă unul.

ADAMUS: Piatra de mormânt.

LINDA: Ehh, ehh, ehh.

ADAMUS: Apoi vom muri cu toții.

LINDA: Vreun voluntar? Haideți să vedem. Să vedem. Oh, ar fi trebuit să știu.

ADAMUS: Deci ai avut puțin timp să simți asta. Ce vine?

CAROL: Pentru că pot.

ADAMUS: ”Pentru că pot.” În regulă. Ce se află pe spate?

CAROL: Mult, mult prea multă muncă.

ADAMUS: Da, da. Ok. Bine.

Haideți să respirăm foarte profund.

Minciuna morții

Primul lucru pe care îl vom face acum. Haideți să reducem puțin din lumini, așa încât să nu le vină lumina strălucitoare în ochi. Primul lucru pe care îl vom face este… cred că este atât de important aici, la începutul acestei Serii, să… Am vorbit despre asta luna trecută, însă chiar vreau să fim cu asta acum. 

Moartea este o minciună absolută. Este o minciună absolută și este una dintre acele minciuni atât de împământenită încât toată lumea o crede și apoi lumea moare. Și este cu atât mai rău cu cât este o minciună. Este o iluzie.

Acum, am să fiu foarte deschis (cinstit) cu voi, este o minciună rușinoasă. Nu există nicio moarte. Nu există. Și cineva ar putea să vină și să spună: ”Dar, Adamus, uite. Ei bine, tu ai murit, Adamus.” Nu, nu am murit. Nu am murit. S-a spus despre mine că am trăit timp de sute și sute și sute de ani. Am fost cunoscut ca unul care reapărea sănătos după momentul morții, însă nu am murit. În mod simplu am făcut tranziția și este o imensă diferență.

Cineva ar putea să susțină (argumenteze) cum că corpul fizic moare și, drept urmare, moartea este reală, însă nu trebuie să fie așa. Corpul fizic nu este necesar să moară așa cum cunoașteți voi moartea - atacuri de cord, boli, atac cerebral sau doar degradare treptată. Nu este nevoie să moară. Veți fi încorporați, veți aduce înăuntru atributele sinelui vostru fizic în Eu Sunt-ul vostru și nu veți muri.

Veți face tranziția în afara unui mod de existență închis, limitat și adeseori dureros. Veți face tranziția în afara acestora, însă nu reprezintă asta ceea ce ați dorit? Însă voi nu veți muri.

Veți merge în celelalte tărâmuri, loc unde natura fizică și cea intelectuală nu sunt în supremație, unde poate că nici nu sunt cunoscute, însă voi veți exista. Voi veți fi și veți avea cunoașterea, înțelepciunea și chiar amintirile a tot ceea ce ați făcut, unde ați fost și ce ați fost. Însă pentru a putea intra în faza noastră de transumanism, în versiunea noastră a acesteia, care în mod simplu înseamnă a ieși din starea de a fi un sine omenesc singular, este important ca, exact acum, să transcendem moartea însăși.

Oamenii, în general, își fac griji legat de moarte, din momentul în care devin conștienți de numele lor, de ființa lor. Copiii mici sunt terifiați încă de la vârsta de doi, trei, patru ani în privința morții și niciodată nu le este explicată bine. Li s-a spus: ”Ce s-a întâmplat cu bunica?” ”Ei bine, bunica s-a dus în rai.” Nu, nu s-a dus! (câteva râsete) Ea s-a dus în iad. A fost o bunică rea. (Adamus chicotește) Nu m-am putut abține.

Nu, nu s-a dus. Ea a făcut tranziția în afara limitelor unor experiențe fizice și intelectuale, între paranteze - nu se spune copilului - închisoare. Ea a făcut tranziția, deoarece nu vrem ca cel mic să dorească prea devreme să iasă din închisoare - dacă mă înțelegeți ce vreau să spun. Ea a făcut tranziția. Nu a murit. Ea încă mai este aici și acolo; nu este moartă în pământ. Ce lucru trist, trist, să puneți oamenii în pământ în ziua de azi și în această epocă. În vremurile trecute ei erau nevoiți să o facă, într-un fel. Dar în prezent și în această epocă, ce lucru trist este. Să împingeți corpurile voastre jos în pământ pentru viermi și păianjeni și pentru restul porcăriilor care există sub pământ și aspectul poluării. Corpul vostru care doar stă în poluare. (câțiva spun ”Câhhh”) Câhhh. Și apoi un câine vine alergând prin cimitir și se oprește chiar peste mormântul vostru… (râsete). Ahhh! 

LINDA: Întoarce-te la cuvintele urâte! Haideți să ne întoarcem la cuvintele urâte! (publicul râde)

ADAMUS: Doar spun că ăsta nu este un lucru drăguț. Și tu stai acolo...

LINDA: Te rog! Întoarce-te la cuvintele urâte!

ADAMUS: „Oh, nu! Nu face asta! Nuu!!” (mai multe râsete) „Ahhh! Eiii!”

LINDA: Rămâi cu cuvintele urâte! (ei râd)

ADAMUS: Trebuie să râzi din când în când, nu-i așa? Altfel, devii prea serios. Trebuie să râzi. Este atât de ușor să devii serios și greu. Râsul, asta este o artă.

Deci, unde eram? Oh, moartea. Este o minciună. Este o minciună absolută. Și vă voi cere să simțiți în a trece dincolo de moarte. Voi nu veți muri. Veți face o tranziție mai devreme sau mai târziu deoarece ajungeți obosiți de toate acestea. Vă voi spune ceva: voi sunteți deja obosiți, altfel nu ați fi stat aici. Nu, cu adevărat. Dacă ați fost numai atât de tâmpiți, proști, fericiți cu a fi doar un om și cu corpul vostru și cu rudele voastre și cu tot altceva, nu ați fi stat aici. Însă voi știți că este mai mult. Așa că de asta sunteți aici.

Însă haideți să ne acordăm un moment chiar acum și vom face asta - o vom face la fiecare Shoud, în regulă? Până când simt cu adevărat că am trecut dincolo de moarte. Fără muzică la acesta. Doar haideți să ne oprim pentru un moment. Haideți să facem un merabh în liniște. (Linda face un zgomot care sună ca un pârț și ceva râsete) Scuzați-mă. Ar trebui să mergi la toaletă dacă trebuie să… (Linda râde zgomotos) Sau acum o poți face cu gura ta, cum ai spune tu.

LINDA: Oooh! Asta aș spune (Linda continuă să chicotească).

ADAMUS: În regulă. Vedeți, putem râde de moarte, corect? Suntem așezați aici gata să mergem dincolo de moarte; putem - (scuipă!) - scuipa pe moarte. Este o minciună și nu spun asta doar filosofic sau spiritual. Este factual o minciună. Și odată ce trecem dincolo de moarte și acea îngrijorare legată de moarte, acea întrebare despre moarte, întrebare despre ce se petrece când mori; odată ce mergem dincolo de asta puteți trăi din nou.

Am întrebat despre plăcile funerare, ce ați pune pe acestea? Ei bine, voi ajunge la asta într-un minut. Așa că haideți să murim chiar acum. Haideți să mergem dincolo de asta.

Respirați foarte profund. ‘Merabh-ul în liniște’ înseamnă că nu este nicio muzică, însă eu vorbesc (Linda chicotește).

BEN: Nu facem asta tot timpul?

LINDA: Interesant.

ADAMUS: „O facem tot timpul”, spune Crash sau cineva. Daa, Ben.

În regulă, haideți să respirăm foarte profund și voi vorbi puțin.

Merabh Dincolo de Moarte

Ați trăit cu iluzia morții de când mă știu până la punctul în care, de fapt, ați crezut-o, așa cum fac oamenii. Este o realitate, bănuiesc. Este o realitate, dar nu realitatea. Este o cale de a trăi, bănuiesc, însă voi nu veți muri. Voi nu veți muri.

Veți exista. Veți spune, la un anumit moment când ajungeți obosiți de condiția fizică și de condiția intelectuală, - „Hai să facem tranziția. Ca și cum absorbim totul, aducem totul în ființa noastră. Hai să ne facem bagajul și să aducem totul în sine.” Aveți iluzia morții: „Ei bine, este atunci când spiritul părăsește corpul vostru. Vă lăsați corpul în urmă.” Nu! Nu. Vom aduce corpul cu - esența, elementele energetice ale corpului și ale minții și tot altceva - însă va fi adus în nava-mamă, în voi. 

Nu există moarte. Proclam în această zi că voi nu veți muri. Acea identitate omenească nu va fi îngropată sau arsă în foc fierbinte. Nu iad, vorbesc despre incinerare. Câțiva dintre voi, imediat: „Oh! Merg în iad.” Nu. Asta era incinerarea. Deci pentru a fi transumani pe Pământ, Maeștri întrupați, mergem dincolo de moartea însăși.

Atât de multă întunecime, atât de multă frică, atât de multă retorică și dogmă și orice altceva în legătură cu moartea și pur și simplu nu este adevărată.

Nici măcar omul nu moare. Știți, acel om? Nici măcar omul nu moare pentru a deveni conștiința înaltă, spiritul, orice. Nu. Chiar și partea umană a voastră trăiește mai departe. Toată esența energetică a ceea ce ați experimentat în ființa fizică este adusă la nava-mamă. Este absorbită. Vine la voi. Chiar și esența corpului vostru, însă acum un corp care nu îmbătrânește și nu are dureri și nimic altceva. Totul este adus prin tranziție.

Însă chiar cu mult timp înainte de tranziție, există tranziția chiar acum, tranziția care are loc în afara corpului strămoșesc, în afara minții conștiinței de masă. Însă cât timp omul se teme de moarte și se întreabă legat de moarte și are moartea în esență, ca scop - moartea ca scop, însă unul pe care încercați să-l evitați - atunci asta aruncă totul în afara echilibrului.

Așa că haideți ca doar să pășim dincolo de moarte, de întreaga iluzie. Este scris peste tot în cărțile sfinte: „Muriți, muriți, muriți.” Nu, de fapt nu o faceți. Haideți să scriem acea nouă carte sfântă care spune: „Eu Sunt Cel Ce Sunt. Eu Exist. Există multe tranziții ale Sinelui, însă moartea nu mai este conștiința mea.”

Haideți să respirăm foarte profund în această serie Transuman.

(pauză)

Va fi o provocare în câteva feluri. Mintea voastră va reveni la moarte și la gândurile despre aceasta, însă vă voi cere să încetați să încercați să evitați moartea și să vă opriți din a încerca să vă gândiți la asta și doar înțelegeți că nu veți muri. Vreau ca voi să simțiți asta în aceste săptămâni care urmează.

Imaginați-vă asta pentru un moment. Și nu vorbesc despre a fi imortal ca ceilalți transhumaniști, unde folosiți părți robotice și orice altceva pentru a perpetua o viață singulară. Vorbesc despre faptul că nu există moarte. Este o tranziție.

Tranziții cu care v-ați obișnuit. Voi sunteți maeștri ai tranzițiilor. Treceți prin acestea tot timpul.

Și simțiți cu adevărat asta, asta - vreau să spun, e aproape amuzant - nu există nicio moarte.

Tu, Maestre, nu vei muri.

(pauză)

Ce eliberare. Ce schimbare a conștiinței după tot acest timp al, ei bine, într-un fel ați fost cam ca ei, ceilalți transhumaniști. Erați în căutarea imortalității, într-un fel. Ați căutat, în esență, să aveți toată cunoașterea și toată înțelepciunea, într-un fel. Ați căutat să fiți superom, într-un fel, singular, într-un fel. Însă mergem dincolo de toate acestea acum. Punem un mare semn plus exact în centrul cercului lui Eu Sunt.

Acesta este unul dintre lucrurile pe care cei cinci despre care am vorbit mai devreme, care au permis realizarea lor, au realizat: „Nu voi muri. Niciodată nu mă voi mai îngrijora de asta din nou. Nu voi muri. Voi tranziționa, evolua. Voi transcende în atât de multe feluri, însă moartea? Nu.”

Voi mai aduce asta în discuție. Vom face doar un scurt mic lucru „dincolo de moarte” în următoarele două Shoud-uri, în orice caz. Nu există moarte și, odată ce putem elibera asta, oh, suntem atât de liberi.

Doar imaginați-vă un moment, nu intelectual, ci cu adevărat, cu adevărat să spuneți: „Oh, așa este. Nu voi muri.” Ce eliberare este asta.

Haideți să respirăm foarte profund și în timp ce vorbim de câteva tranziții, iar acum cu puțină muzică - ei - alt fel (luminile au crescut în loc să scadă în intensitate). Acum cu puțină muzică. Daa, hai doar să aruncăm cu puțină lumină pe fețele lor, să-i facem să se trezească și, apoi, vom reveni chiar în merabh-ul pe care am vrut să-l fac astăzi cu adevărat.

Merabh-ul Viața în Oglinda Retrovizoare

(începe muzica)

În regulă, haideți să respirăm foarte profund.

Ce zi. Ce zi. Sunt, într-un fel, ca un foarte, foarte mândru prieten - nu tată, ci prieten - foarte mândru să văd ce ați creat aici, pe Pământ. Da, este un spațiu mic, într-un orășel de pe o planetă mică, dar totuși este foarte simbolic. Ce declarație că Maeștrii sunt aici. Ați cimentat-o în perete. Nu doar un semn tipărit. Vreau să spun că ați mers atât de departe încât să o aveți pusă în bronz, încastrată în metal și pusă într-un perete - „Maeștrii sunt aici, întrupați, reali.”

Acum, dacă respirați foarte profund și vă relaxați, și voi știți cum este atunci când - mă gândesc că unii dintre voi o numesc călătorie (sunteți la drum) - când vă urcați în mașina voastră. Ah! Este o mare simțire uneori. Vă urcați în mașina voastră și sunteți în afară pe drumul liber departe de oraș, afară în partea de la țară, fără alt trafic și puneți puțină muzică la radio. Oh, radio, Cauldre îmi spune că asta e chiar de modă veche. Puneți puțină muzică pe orice dispozitiv pe care îl aveți.  Nu un radio, este un radio pentru mine. Va fi mereu un radio (câteva chicoteli).

Ascultați ceva muzică. Nu-mi pasă cum o aveți. Haideți să spunem că doar fredonați pentru voi înșivă (Adamus chicotește). Cauldre discută despre lucrurile cele mai amuzante și este ca un punct în care sunteți relaxați și vă amuzați, la naiba! (râsete)

Și este un drum larg deschis și este o zi însorită și nimeni altcineva nu este acolo ca să vă spună că șofați slab. Sunteți doar relaxați și oh, dumnezeul meu, ce călătorie a fost. Și nu sunteți într-o călătorie, acesta este lucrul amuzant. Sunteți afară doar pentru a conduce. Nu mai este călătorie, nu mai este o destinație reală. Sunteți doar afară pentru a șofa.

Și, știți voi, aveți acel dispozitiv - și Cauldre nu mă corecta. Aveți acest dispozitiv în mașina voastră și se numește o oglindă retrovizoare. Este astfel încât puteți conduce, pentru a merge mai departe sau oricum ar fi, și puteți privi înapoi ca să vedeți ce este în spate/în urmă. Și astăzi este viața voastră cea care se află în urmă. Voi continuați să vă extindeți, vă continuați experiențele, însă viața voastră veche este în oglinda retrovizoare.

Uitați-vă la ea în acest merabh - viața în oglinda retrovizoare. Îmi place această analogie, deoarece, vedeți, nu vă întoarceți și priviți. Nu o faceți, cum ar fi, să priviți înapoi spre orașul care arde. Pur și simplu priviți în oglinda retrovizoare. Este o reflectare, este o perspectivă, nici măcar cu adevărat literală. Ce viață ați avut (!).

Ce viață ați avut când vă uitați în oglinda retrovizoare. O viață plină de mari aspirații și dorințe, nu sunt ca la majoritatea oamenilor, încât nici nu le au. Nici măcar nu a fost o viață de a aspira la bani sau proeminență sau nimic; o viață pe care ați dedicat-o vouă înșivă, acelui cerc cu un punct în mijloc.

Ce provocări. Ce provocări imense pe care le-ați avut în viața voastră. Ar fi putut fi cu familia sau ar putut fi cu cariera sau cu sănătatea voastră, însă dacă priviți în acea oglindă retrovizoare pentru un moment, veți vedea că provocările au fost cu adevărat cu voi înșivă.

Acestea au apărut deseori a fi cu membrii familiei sau cu sănătatea, bunăstarea, însă provocările erau cu adevărat satisfacția voastră, acceptarea voastră față de voi înșivă.

Viața voastră în oglinda retrovizoare.

Încercând din greu, să creșteți copii, încercând să plătiți facturile. Priviți în oglinda retrovizoare la viața voastră în încercarea de a fi spirituali. Ea a fost o tranziție în viața voastră, această frumoasă dorință plină de pasiune pentru răspunsuri, în final. Priviți în oglinda retrovizoare și asta a fost viața voastră, iar asta este în urma voastră acum.

Au existat momente foarte tandre în acea viață din oglinda retrovizoare. Dacă priviți foarte bine, doar priviți la toată energia care a fost pusă în acea viață, aș spune că cel puțin de cinci ori mai multă energie față de cât pune o persoană obișnuită în viața sa. Nu vorbesc doar despre a merge la serviciu, ci vorbesc doar despre dinamica energiei voastre în viață. Atât de multă energie în ea.

Acea viață este ca un fel de operă de artă, într-un fel. Știu că nu a fost ușor și voi știți că nu a fost ușor, iar acum este în oglinda retrovizoare.

(pauză)

Respirați foarte profund. Este în oglinda retrovizoare. Asta înseamnă că asta este doar o reflectare. Este în urma voastră.

(pauză)

Atât de multe drumuri înfundate. Atât de multe drumuri fără ieșire. Ați încercat lucruri diferite și acestea nu au fost chiar funcționale. Asta este în regulă. Atât de multe zdruncinări pe drum.

Cred că cele mai rele părți au fost, atunci când erați acolo, când erați doar pierduți; ca și cum erați complet pierduți și dărâmați. Este teribil uneori să nu ai acel simț al direcției și ce faceți? Unde mergeți? Și nici măcar nu știți, și doar sunteți pierduți. Sunteți un străin într-o lume străină (stranie), o lume care nu este cu adevărat a voastră, iar voi știați asta. Dar cum naiba ieșiți din asta? Asta înseamnă pierduți.

Pe măsură ce priviți în acea oglindă retrovizoare, o viață atât de singulară, liniară. Pe acea cale, pe acel drum de a încerca din greu, să lucrați pentru răspunsuri. Asta este în trecut acum. Asta este în oglinda retrovizoare.

Toate acestea sunt în urma voastră.

Iar acest lucru numit moarte, acel obiect întunecat din oglinda retrovizoare din viața voastră veche, (este) îngrijorarea legată de moarte. La naiba! Asta a fost o glumă proastă! Vreau să spun, a fost doar o glumă proastă. A fost o mare minciună, moartea.

Tranziționați într-adevăr, într-adevăr, într-adevăr. Nu ați vrea să rămâneți într-o stare de a fi etern. Nu ați vrea doar să fiți în acest corp fizic.

Bănuiesc că atunci când cineva crede că nu există nimic mai mult, aceasta este realitatea, atunci când crede că asta este realitatea, bănuiesc că va încerca să fie în asta pentru totdeauna. Însă atunci când știți că există cu mult mai mult, când știți că există multe realități acolo și că această realitate este propria sa iluzie, bănuiesc că atunci ați vrea să rămâneți în starea omenească de imortalitate. Însă există cu mult mai mult.

Moartea, ce minciună. Moartea, pentru mine, Adamus, este minciuna ignorantului. Asta este tot ce este. Este ignoranță. Aș folosi un cuvânt urât chiar acum, dar mă gândesc că este nepotrivit chiar în mijlocul unui Shoud să spun un cuvânt urât (câteva chicoteli).

Nu, moartea este cu adevărat pentru cel ignorant, pentru cel inconștient. De ce oamenii nu-și pun întrebări despre asta? De ce? Bănuiesc, pentru  că sunt ignoranți. Sunt inconștienți și doar merg mai departe cu asta și, apoi, ei mor, deoarece cred în asta. Dar asta este în oglinda voastră retrovizoare chiar acum.

Totul este în urma voastră.

Și toată acea încercare. Vă uitați înapoi acolo. Uitați-vă la toate semnele, pe măsură ce priviți în oglinda voastră retrovizoare; la toate semnele de pe drum. Isuse! Vreau să spun, asta este tot ce vedeți în oglinda voastră retrovizoare, o grămadă de semne și direcții și directive și orice altceva. Acum priviți în fața voastră. Nu sunt niciun fel de semne. Nu sunt deloc semne cu „Virați în direcția asta”, „Opriți-vă aici”, „Cedați (trecerea) idioților”. Nu este nimic dintre astea. Nu există niciun semn.

De asemenea nu există nici linii de putere. Pricepeți? Nu există nicio linie de putere. Priviți în oglinda retrovizoare, linii de putere peste tot, poluează vizual mediul (n.tr. referință la cablurile liniilor electrice de tensiune). Nu există linii/cabluri de putere.

Priviți în oglinda retrovizoare și acolo există linii de putere și semne. Și, oh! Semne. Acestea reprezentau toate lucrurile prin care ați încercat să vă controlați pe voi înșivă. „Stop”, „Nu fă asta”, „Virează aici”, „Supune-te limitării”, „Cedează familiei”, „Cedează-ți ție pentru a fi un negociator cu tine însuți”. Toate acele semne. Nu sunteți bucuroși că acestea sunt în oglinda retrovizoare acum?

Înapoi acolo în viața veche a trebuit să folosiți un GPS doar pentru a desluși cum să ajungeți într-un loc. Despre ce naiba a fost vorba cu asta? Atât de confuz că o cutiuță vă spune încotro să mergeți. Poate că ăsta a fost partenerul vostru sau soțul/soția, însă atât de confuz. Aici, când priviți în fața voastră, nu aveți nevoie de un GPS sau de o hartă sau de nimic altceva. Doar știți unde vreți să mergeți. Nici măcar nu trebuie să aveți o destinație anume. Destinațiile sunt în urma voastră.

Acum, în timp ce toate acestea se petrec, vă uitați în oglinda retrovizoare, (la) viața voastră așa cum a fost; apoi aveți drumul larg deschis fără niciun semn, fără niciun fel de trafic, fără poluare, este doar larg deschis în fața voastră; vă determină să faceți o pauză, bănuiesc un scurt moment de reflectare, atunci când realizați deodată: „Oh, dumnezeul meu! Mă schimb cu adevărat. Oh, dumnezeul meu! Și nu mă întorc înapoi acolo. Oh, asta este cu adevărat.”

Nu este nicio întoarcere. Nu este niciun mers înapoi.

Nicio întoarcere la semne și la liniile de putere și la zoo și la aglomerare și la confuzie. Nu este nicio întoarcere. Nu este niciun mers înapoi la moarte și nu este nicio întoarcere la vechile ritmuri, deloc. Nu mai există niciun fel de tipare. Asta face pe cineva doar să-și acorde o pauză pentru un moment și, oh, să respire foarte profund și, apoi, realitatea lovește. „Nu este nicio întoarcere.” Așa cum ați spune voi: „O.M.G. (n.tr. Oh My God = Dumnezeul meu) Nu este nicio întoarcere.”

Apoi deodată mașina, într-un fel, parcă încetinește. Deodată, priviți în oglinda retrovizoare și, apoi, priviți în fața voastră, vă uitați înapoi la oglinda retrovizoare, înapoi la viața voastră, vă uitați în fața voastră. Și, apoi, vă uitați peste tot în jur. „Nicio întoarcere, deloc. Nici măcar la moarte.” Nu ne întoarcem la moarte. Nu ne întoarcem la vechile tipare. „Oh, dumnezeul meu.”

Și pentru un scurt moment, există acolo puțină anxientate: „Însă atunci, ce urmează?” Și în momentul în care pare că apare acea anxietate, doar trece prin voi. Nu are tipare de care să se agațe. Nu are vechi ritmuri de care să se lege. Anxietatea vine și pleacă.

Niciodată nu mergem înapoi.

Veți avea mereu amintirile. Veți avea mereu oglinda retrovizoare, însă nu veți privi prea mult în ea. Am spus asta, că nu veți privi la oglinda retrovizoare prea mult. Veți avea mereu amintirile. Acestea nu sunt spulberate. Nu pleacă. Ei bine, doar că nu mai mergeți niciodată înapoi.

În acea realizare, tot ce a făcut ca energiile să meargă pe un tipar în anumite feluri, tot ce a făcut ca ciclurile să rămână în interiorul propriilor lor tipare și cicluri, deodată dispare. Sunteți liberi. Energia este liberă. Totul devine nou.

(pauză)

Ce se petrece în față? Nu contează.

Va fi mai bun față de orice ar fi putut fi planificat omul singular. Va fi dincolo, cu mult dincolo față de ceea ce mintea ar fi putut gândi sau chiar crea.

Ce moment aici, în această situație ca un fel de pauză: mașina a încetinit, realizarea că nu mergeți înapoi, însă, de asemenea, frumusețea de unde ați venit.

Și, apoi, deodată de nicăieri, deodată sunetele sirenelor - „Vuu! Vuu! Vuu! Vuu! Vuu!” „Oh, la naiba! Mă gândeam că sunt dincolo de toate acestea!” (câteva chicoteli) Și, apoi, realizați că a fost doar Adamus Saint-Germain care spune: „Încetați îngrijorarea. Totul este în regulă în întreaga creație!”

Și așa este.

Bucurați-vă de Clubul Maeștrilor, dragii mei Shaumbra. Vă iubesc cu mult drag. Vă mulțumesc. Vă mulțumesc (publicul aplaudă). 

Traducere realizată de:
Carmen Rivalet, Manuela SfirschiGratziela Badea, Cristina Dobrescu, Florin M. 
revizuire:
Mirela Ghenea, Carmen Rivalet