MATERIALELE CERCULUI CRIMSON
Seria Kharisma
SHOUD 5: „Kharisma 5” –
ADAMUS, transmis prin channel de Geoffrey Hoppe
Eu Sunt cel Ce Sunt, Adamus din Domeniul Suveran.
Magic. Cu adevărat magic. Muzica, momentul, fiecare dintre voi. Vă mulțumesc, dragi Yoham. Urmează mai mult, așa că nu vă relaxați prea tare. Hmm.
Magic. Oh! Pentru că... (o Shaumbra îi înmânează o cană de cristal plină cu cafea) Oh, draga mea! Oh, draga mea!
SHAUMBRA 1: Mă prezint în fața ta excesiv de curajoasă cu…
ADAMUS: Cu o ceașcă demnă…
SANDRA: ...o ceașcă de cristal.
ADAMUS: …(demnă) de un Maestru.
SANDRA: Cafea cu frișcă.
ADAMUS: Da. Ahh! Mulțumesc. (audiența aplaudă) Și fără cești ieftine de carton sau plastic pentru un Maestru. Nu. Nu. Cristal… cristal adevărat.
EDITH: Este cea de la Leslie? (Adamus ridică din umeri; cineva spune „Nu”)
Magie
ADAMUS: Magic, dragi Shaumbra, pentru că, în timp ce cânta muzica, totul a fost descărcat (transmis). De fapt, a fost descărcat cu zile - poate pentru unii dintre voi, cu săptămâni - în urmă. Dar a trebuit să ascultați muzica. A trebuit să o simțiți. Ah, a trebuit să auziți muzica.
Orice nu a fost descărcat în întregime înainte, a venit acum (prin intermediul muzicii). Aceasta este frumusețea vieții. De fapt, nu trebuie să treceți prin corvezile, pustietatea, plictiseala experienței de zi cu zi, pentru a vă revela lucrurile în mod liniar. Ele vin chiar așa. Tot ceea ce vom vorbi în Shoud-ul de astăzi, este deja rezolvat cu și prin intermediul muzicii, în timp ce muzica era oferită în acel moment de relaxare când uiți de brațul tău rupt, draga mea. Ah, să se vindece repede și să nu-ți mai rupi o vreme alte părți ale tale. (câțiva chicotesc)
SHEEMA: Zău așa, mulțumesc.
ADAMUS: (chicotind) Daa, “Zău așa, mulțumesc.” (mai multe chicoteli) Asta a fost entuziasmant.
În acel moment minunat, în mod magic totul este acolo. Totul. Totul despre acest Shoud, fiecare bucățică de înțelepciune, tot ce urmează să primiți - este deja acolo. Aceasta este frumusețea vieții voastre de zi cu zi. (Totul) Este deja acolo. A fost deja descărcat sau este în procesul de a fi descărcat; ‘descărcat’ însemnând venit/ajuns în conștiența voastră.
Realizați că nu este într-adevăr nimic pentru care să vă străduiți, nimic la care să aspirați în modul vechi al aspirațiilor. Este atât de ușor.
Acum, frumusețea este că a trebuit să ascultați muzica. Totul venind (în interior), totul fiind descărcat… (Adamus ia o înghițitură din cafeaua sa) Oh, e atât de bună. Poți arunca asta (către Linda), indiferent ce poșircă bea Caudre aici.
Totul a fost descărcat, dar frumusețea este că a trebuit să experimentați muzica, iar acum puteți experimenta aceasta într-un mod puțin diferit: cu mai multă bucurie, cu mai multă deschidere, fără a încerca să obțineți ceva din asta, ci doar primind ceea ce era deja acolo. Aceasta va fi viața pe mai departe, când puteți fi în acea cunoaștere care este deja acolo și apoi să o experimentați într-un mod mult mai fericit.
Știu că unii dintre voi au avut experiența de a încerca să asculte foarte profund muzica sau prezentarea sau toning-ul sau interpretarea cu bolurile de cristal, încercând să obțină ceva din asta, fiindu-le teamă că ar putea pierde ceva. Nu veți pierde, deoarece totul este deja acolo. Atât de frumos, atât de simplu, atât de clar.
Acum, ați putea avea ceea ce voi numiți un răspuns emoțional, în timp ce ascultați destinși muzica, pentru că nu încercați să obțineți (descifrați) nimic din ea, nu încercați să o transformați în ceva, nu încercați să vă vindecați sau să remediați ceva. Puteți acum doar să vă bucurați de ea și puteți avea ceea ce ați putea numi un răspuns emoțional sau senzual. Puteți sta, vă puteți relaxa și puteți să vă bucurați cu adevărat de ea.
Acel răspuns emoțional în legătură cu care atât de mulți dintre voi, apropo, sunt într-un astfel de conflict - într-un minut încearcă să aibă un răspuns emoțional, iar în minutul următor încearcă să nu aibă un răspuns emoțional; într-un moment încearcă să simtă ceva, în momentul următor încearcă să închidă/anihileze asta deoarce simt prea mult - (răspunsul emoțional) se schimbă brusc. Răspunsul emoțional și senzual este acum doar o aromă (flavoare, parfum) - aroma voastră.
Aroma. Este un extract minunat pe care voi îl puneți în ingredientele vieții voastre. Este acum o aromă care oferă acel gust unic special - gustul vostru pentru viața voastră. Ah! Acum puteți adăuga acel ingredient al emoției și în special al senzualității la orice faceți, destinși, știind că el este deja acolo.
Unii dintre voi gândesc la asta puțin cam mult: “Acum, cum se va întâmpla asta?” Ei bine, vă pot spune eu. Este modul natural în care se întâmplă lucrurile. Este modul natural în care ar trebui să se întâmple lucrurile. Nu trebuie să lucrați și să luptați din greu.
Este deja acolo. Fie că este vorba de un loc de muncă, fie că este vorba de o înțelegere sau o realizare, fie că este vorba despre orice, este deja acolo. Vom reveni la asta către sfârșitul Shoud-ului nostru, însă realizați că sfârșitul este deja aici.
Adio Vechiului
A fost un an interesant. Am început anul… (există niște distorsiuni de microfon) așa o voce puternică (am) astăzi. Am început anul, practic prin a da afară pe toată lumea, practic spunând că este timpul să ieșiți, să părăsiți sala. După cum vă amintiți, atunci, pe dealul din spate (n.tr. se referă la vechiul loc unde se țineau Shoud-urile, Coal Creak Canion), am cerut tuturor să plece. Am cerut celor care priveau online să părăsească propria cameră, propria casă.
A fost un act simbolic pentru a spune: “Ori voi fi dedicat(ă), voi rămâne dedicat(ă) iluminării mele, ori voi merge înapoi în lumea veche, la vechile căi”. Nicio judecată (aici). Nu contează cu adevărat. Dar a fost un act foarte simbolic de a vă spune, sunteți pregătiți? Sunteți cu adevărat pregătiți?
Aproape toți v-ați întors. Câțiva nu, dar cea mai mare parte dintre voi ați revenit. Totuși, încă vă întrebați despre ce este vorba aici, încotro ne îndreptăm, ce urmează să se întâmple cu voi?
Iată-ne aici. Nu este nicio coincidență că avem acest Shoud special încă în acest an. Oh, se aproprie numărătoarea inversă, însă suntem încă în acest an. Cât de perfect este că nu facem asta în Noul An. Este ca și sfârșitul cărții noastre - la începutul anului spunând: “Vă rog să plecați dacă nu sunteți pregătiți”, apoi petrecând realmente întregul an pentru a simți asta, permițând cu adevărat, “Sunteți pregătiți?” - și ajungem aici, în aceste ultime ore, la această ultimă decizie. O decizie pe care, de fapt, fiecare dintre voi a luat-o deja.
Așadar, haideți să folosim această ocazie chiar acum, poate cu câteva sentimente temătoare ce vă înfioară, însă haideți să folosim acest prilej pentru a ne lua rămas bun cu adevărat de la sinele vechi limitat, de la sinele temător, de la sinele uman liniar, sinele care a trebuit să se identifice cu trecutul, sinele care s-a întrebat ce se va întâmpla în viitor. Haideți să folosim această oportunitate pentru a spune cu adevărat adio la a fi pierduți, a fi confuzi, la întrebarea - ce urmează să se întâmple. Haideți să folosim această oportunitate pentru a spune rămas bun îndoielii. Oh, îndoiala, așa o pătură urât mirositoare, dar încă o mai cărați după voi. De ce? De ce? Voi vă întrebați de ce. Eu vă întreb de ce. De ce? De ce ați vrea să cărați după voi acea veche pătură grotească a îndoielii? Dar vă oferă un anumit grad de confort.
Cred că este un confort ciudat în asta. Credeți că dacă nu vă îndoiți, veți face ceva, veți acționa într-un mod în care nu ar trebui s-o faceți. Așadar puneți acea limitare. Acea îndoială este cumva sistemul vostru de deconectare. Trebuie să vă îndoiți de voi înșivă, trebuie să aruncați acea îndoială acolo doar pentru a vă asigura (n.tr. confortul). Însă haideți să folosim acest timp, de asemenea, pentru a spune rămas bun îndoielii.
Voi pune aceasta în termeni foarte umani, termeni foarte liniari. Ce aveți de pierdut? Dacă dați drumul îndoielii, dacă mai degrabă nu vă mai lăsați prinși în îndoială, care este cel mai rău lucru ce se poate întâmpla - veți face ceva bizar, ca cel de a deveni un Maestru? Dacă dați drumul îndoielii, ceea ce veți face, hmmm, veți permite luminii voastre să strălucească? Veți avea carismă? Veți permite adevărului să iasă la iveală?
Îndoiala este ca o închisoare. Îndoiala este o limitare și, de fapt, atât de mulți dintre voi ați devenit atât de obișnuiți cu îndoiala, cu acest demon, această fantomă; ați devenit atât de obișnuiți cu ea încât pur și simplu acceptați că este acolo și că va continua să revină, că întotdeauna vă veți lupta cu acea îndoială.
Îi puteți da drumul chiar acum. Veți înceta să-i mai acordați orice fel de credibilitate, orice fel de energie. Umează să dați drumul acelei îndoieli.
Îndoiala este așa un consumator de energie, precum știți, voi cei ce vă îndoiți. (Adamus chicotește) Îndoiala de sine, așa un consumator de energie. Vă vlăguiește de energie. Îndoiala este una din rudele virusului [energiei sexuale]. Atunci când îndoiala intră în mintea voastră, o îngheață într-un fel, iar apoi pătrunde tot mai adânc și mai adânc. Acea îndoială devine din ce în ce mai urâtă, iar ceea ce se întâmplă este că nu faceți nimic deoarece vă îndoiți. Nici măcar nu faceți... nu faceți nimic. Deveniți înghețați. Deveniți blocați. Nu merită.
Așadar, ce mai an, în care s-a tot spus: "Sunteți pregătiți cu adevărat pentru iluminarea întrupată? Sunteți într-adevăr, într-adevăr gata pentru ea?" Ați avut un întreg an pentru a reflecta la asta, pentru a vă gândi, pentru a simți asta în interior.
De-a lungul anilor au fost momente când v-ați simțit atât de profund pasiunea pentru ea (iluminarea întrupată). Într-o zi știați că era atât de reală, iar în ziua următoare, îndoială. În ziua următoare: “Ce fac?” În ziua următoare, încă vă comparați pe voi înșivă cu alți oameni. În ziua următoare, încă gândindu-vă de unde ați plecat, la trecutul vostru și la toate lucrurile prostești pe care le-ați făcut și așa mai departe. Această îndoială apare în calea voastră. Uh-u.
După un timp, prietenii mei, acesta devine un mod atât de bizar de a trăi - între pasiunea realizării voastre și apoi toată îndoiala. Haideți să spunem rămas bun tuturor acestora în aceste câteva ultime ore - ei bine, câțiva dintre voi, de cealaltă parte a lumii sunteți deja în noul an, însă veniți înapoi aici doar un minut, pe această parte a calendarului. Haideți să folosim acest moment pentru a spune adio acestor lucruri.
Voi cere ceva acompaniament muzical de la grupul meu muzical preferat din întreaga lume, Yoham, și haideți să folosim oportunitatea de a spune rămas bun, în timp ce cântă muzica lină.
Spunând rămas bun - în primul moment sună cu adevărat bine: ”Bun! Mă bucur să scap de toate astea” - dar apoi intră îndoiala. Este ca și cum: ”Haahhhh! Dar ce fac? Pot cu adevărat să spun rămas bun?” Vedeți cum lucrează îndoiala? ”Pot cu adevărat să spun rămas bun? Sau aceasta este doar o mică și frumoasă experiență muzicală de cinci minute, în care mă simt bine puțin, dar mâine mă întorc în același loc?” Depinde total de voi, total de voi. Puteți spune rămas bun acelui întreg sine vechi.
(începe muzica)
Spuneți adio îndoielii, spaimei. Oh! Uneori… Vă iubesc atât de mult, pe toți, dar uneori mă uit la viețile voastre. Mă uit la situațiile în care vă puneți. La luptă. La chinul mental. La chestionarea a cine sunteți. Iar din când în când țip tare la voi și spun: ”Pur și simplu dați drumul.”
Vă așterneți un zâmbet mare pe față, însă apoi, în minutul următor, vă minunați: ”Oh, dar pot să dau drumul la tot?” și ”Merit să dau drumul cu adevărat? Ce este nevoie să fac pentru a da drumul? Este nevoie să fac un fel de terapie cu apă pentru a da drumul?” Nu, tăceți. (câteva chicoteli) Pur și simplu, dați drumul. Este chiar atât de simplu. Chiar este.
Așa încât haideți să folosim această ocazie cu muzica, pentru a da drumul. Rămas bun. Rămas bun acelui sine vechi. Nu că ar fi fost ceva în neregulă cu el, altceva decât perspectiva voastră. Perspectiva voastră. Vechiul sine este în regulă, dar voi aveți o perspectivă a sa și o luptă cu el. Oh, acea luptă cu vechiul sine. Într-o zi veți câștiga repriza; în ziua următoare el va câștiga repriza. Însă (lupta) nu se încheie la repriza a noua. Continuă zi după zi. Haideți să spunem rămas bun perspectivei voastre asupra trecutului, luptei voastre cu voi înșivă.
Respirați profund. Este cu adevărat atât de ușor ca și a permite.
Pentru cei dintre voi care au nevoie de puțină justificare mentală, vă rog să înțelegeți că acel sine vechi nu este mai fericit cu voi decât sunteți voi cu el. Cu alte cuvinte, acea percepție a vechiului sine vrea, de asemenea, să iasă din capcană. Nu îi place acel rol. Nu îi place dezgustul pe care îl aveți pentru el și frica pe care o aveți pentru el și disprețul și toate celelalte. Este obosit de joc.
Vedeți voi, acel sine vechi nu este ce ați crezut că este. El vrea să se reveleze pe el însuși - sinele vostru - în plinătatea sa, în bogăția sa. Nu vrea să fie ținut într-un fel de conștiință a limitării în care l-ați ținut. Nu mai vrea deloc să se lupte cu voi. L-ați pus într-o poziție în care a trebuit să o facă. L-ați făcut să se lupte cu voi.
Puteți spune că sinele vechi este acumularea multor experiențe, eșecuri - cel puțin din perspectiva voastră - eșecuri, trădări față de voi înșivă și față de alții, lupte, vechiul sine plin de tristețe. Nu spun că totul a fost dur, dar multe au fost.
A obosit de poziția în care v-ați pus pe voi înșivă, de poziția în care v-ați pus în trecutul vostru. Și, într-o singură experiență minunată și simplă aici, cunoscută uneori ca și merabh, puteți să dați drumul pur și simplu.
Nu trebuie să gândiți la asta. Nu trebuie să aplicați presiune, nu trebuie să vă luptați cu asta. Pur și simplu spuneți-i la revedere. Aceasta asigură o schimbare imensă în energie și conștiință.
Vă voi spune aceasta într-un mod diferit. Conștiința trecutului vostru, pe care voi o aveți, este foarte limitată. Gradul de conștiință pe care îl dețineți din trecutul vostru este foarte mărginit.
Conștiința este, să zicem, o lumină, o carismă care sclipește de strălucire, neobstrucționată (liberă), necondiționată, chiar nedefinită. Conștiința - această lumină cristalină minunată.
Însă conștiința trecutului vostru, pe care o aveți voi, fie că este vorba despre o viață trecută, fie că este vorba despre orice altceva din această viață, în general, conștiința este plasată în lucruri precum eșec și luptă, greutăți, suferință, traume.
Conștiința pe care o aveți asupra trecutului vostru nu reprezintă adevărul. Nu este adevărul real. Însă ați pus aceste particule de conștiință în punctele cele mai dificile, deprimante și întunecate din trecutul vostru. Și aceste mici particule de conștiință limitată stau acolo, fiind separate de conștiința principală, care ar trebui să fie divinitatea voastră, Sinele Vostru Liber. Încă reprezintă conștiință, dar încep apoi să revină la voi prin gânduri și amintiri limitate.
Încă reprezintă conștiința trecutului vostru, acum însă, se întoarce la voi într-un mod foarte pervers - amintiri rele, energie blocată, fantome, îndoieli și întuneric.
Trecutul vostru nu vrea asta. Într-adevăr nu vrea. Nu vrea acea limitare. El vrea conștiința întreagă, lumina întreagă... nelimitată.
Voi spune asta din nou și din nou până când floricelele (de porumb) vor începe să sară, însă trecutul vostru nu este ceea ce gândiți voi că este, mulțumesc lui dumnezeu. Trecutul vostru nu este ceea ce vă reamintiți voi.
Sunt unii care se vor lupta pentru trecutul lor. Sunt unii care își vor solidifica poveștile trecutului lor, dar sunt povești care pur și simplu nu sunt adevărate. Sunt unii care își tot spun aceste povești din nou și din nou, lor înșile și altora, dar acestea pur și simplu nu sunt adevărate.
(pauză)
Trecutul merită la fel de multă conștiință ca și prezentul. Merită la fel de multă carismă ca și viitorul.
(pauză)
Haideți să ne luăm rămas bun de la perspectiva - vechea perspectivă - față de trecut.
Și este bine să avem aici un răspuns emoțional sau senzual. Este în regulă să simțim ceea ce a fost - a avea particule limitate de conștiință care au fost înglobate în trecut.
Este în regulă simțirea a ceea ce eu aș numi uscăciunea, prostia (obtuzitatea) și angoasa trecutului.
Prin intermediul muzicii, vă voi conduce un moment; voi transmite channel-ul prin intermediul muzicii aici. Voi transmite prin channel cum este atunci când dați drumul limitărilor trecutului, tuturor experiențelor voastre, chiar tuturor vieților voastre și le lăsați să fie libere. Le permiteți să aibă acea carismă deplină pe care o merită atât de mult. Dați-vă voie să fiți liberi indiferent de limitările avute.
Prin intermediul muzicii voi transmite (prin channel) aici ceea ce văd în trecutul real pe care l-ați avut. Nu ceea ce vedeți voi, nu modul în care v-ați limitat pe voi înșivă, nu modul în care v-ați făcut să suferiți.
Prin intermediul muzicii aș vrea să transmit (prin channel) în fiecare dintre voi frumusețea, frumusețea pură a eliberării limitărilor din trecut.
Haideți să respirăm profund, în timp ce intrăm adânc în aceasta.
(pauză lungă, în timp ce cântă muzica)
Vedeți voi, trecutul nu este deloc ceea ce vă reamintiți. Nu este. Voi continua să spun asta din nou și din nou până când înțelegeți. Dar nu este. Trecutul, acel lucru care vă definește cu adevărat prezentul și viitorul, nu este ceea ce ați crezut voi că a fost.
Să respirăm profund și să ne luăm rămas bun de la vechile percepții ale trecutului.
Este un lucru greu de făcut de către niște ființe umane, deoarece trecutul le definește sau așa cred ele. Trecutul le oferă ceva la care să se gândească, ceva să compare, să compare orice cu altceva. Însă este una dintre cele mai mari limitări, pentru că trecutul nu este - nu în întregime - ceea ce gândiți voi.
Acum, mintea va argumenta și se va îndoi de asta. Va spune: "Nu, eu îmi amintesc. Am avut un serviciu de la această dată până la această dată. Am fost căsătorit(ă) într-o anumită perioadă și am făcut asta și asta." Acelea sunt incidente cronologice, dar nu reprezintă de fapt trecutul. Trecutul este cu adevărat înțelepciunea care a fost dobândită sau, în multe cazuri, nedobândită. Nu are nimic de-a face cu ceea ce s-a întâmplat în mod specific la o anumită dată din calendar. Acesta a fost modul în are ați perceput-o. A fost modul în care ați avut emoții, sentimente și înțelegeri legate de aceasta.
Ceea ce se întâmplă este că are loc un incident, iar sentimentele sunt multe. Mintea le limitează repede, le depozitează într-o cutie mică și frumoasă și spune: "Acesta este modul în care au fost lucrurile, din punct de vedere emoțional și în orice alt mod", apoi continuă să se refere la toate acestea. Însă nu este adevărat.
Este un pas imens a declara: " Voi spune rămas bun trecutului." Un pas imens, deoarece există un sentiment ca și cum este o negare. Negare. Și am fost acuzat pentru asta de multe ori - că spun oamenilor să fie în negare. Deloc. Negarea reală este atunci când aveți particule limitate de conștiință înglobate în evenimente trecute. Aceasta este negarea.
Negarea este neacceptarea și nepermiterea că au existat o serie de experiențe, sentimente și reacții, o gamă a lor. Puteți avea o experiență și aceasta poate varia de la a fi rea sau bună la un loc, strat după strat de experiență al aceluiași lucru care s-a întâmplat. Dar mintea va limita asta și va spune: "Nu, aceasta s-a întâmplat și a fost rău." Apoi petreceți ani și ani încercând să treceți peste asta, dar în acei ani și ani de terapie sau orice faceți pentru a trece peste, doar îi oferiți mai multă definire și mai multă credibilitate. Iar apoi aceasta se fixează mai adânc și se solidifică, după care voi chiar credeți că acesta este trecutul.
Pentru a experimenta și a fi Sinele Liber, trebuie să vă eliberați trecutul de asemenea. Acesta nu este un exercițiu mental. Nu vom sta aici ore în șir pentru a dezlega nodurile trecutului vostru, deoarece acesta, din nou, este un exercițiu foarte mental și ineficient. Dar este la fel de simplu așa cum stăm aici, pentru câteva minute, cu muzica frumoasă și simțirea a ceea ce înseamnă a elibera limitările trecutului, a simți eliberarea ieșirii din aceste definiții strâmte a ceea ce s-a întâmplat. Vă eliberează. Se merge înapoi la una dintre cele mai strălucite învățături ale lui Tobias - viitorul este trecutul vindecat.
Așadar, dragii mei prieteni, haideți să respirăm profund cu aceasta.
Vorbind despre Tobias, Maeștrii sunt astăzi aici, (este) o adunare foarte specială. Îi avem pe toți cei care au lucrat cu voi în trecut, variind de la Tobias, la Metatron, la Kuthumi, la Saint-Germain - favoritul meu personal - la toți ceilalți, deoarece este un punct de cotitură. Acesta este, ceea ce ați putea spune, un moment al adevărului, chiar aici. Este un moment al adevărului pentru că nu lăsăm în urmă doar vechiul an; lăsăm în urmă un trecut limitat, uitat. Spun uitat, deoarece nu vă amintiți ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. Lăsăm aceasta în urmă.
În timp ce mergem mai departe în noul an, în noile timpuri, asemănător mult cu ceea ce au vorbit Cauldre și Linda astăzi (n.tr. Adamus face referire la ceea ce au vorbit Geoff și Linda în partea introductiva legat de direcția în care se va dezvolta Cercul Crimson pe mai departe), va fi doar pentru cei care aleg și permit iluminarea întrupată. Asta este. Asta este. Nu este loc pentru nimic altceva. Nu este loc în munca pe care eu și ceilalți Maeștri urmează să o facem cu voi, nu este loc pentru îndoială. Îmi pare rău. Și aici urmează ca voi și eu să ne luăm la trântă (n.tr. Adamus folosește o expresie - arm wrestle - care înseamnă de fapt atunci când doi oameni își țin mâinile încrucișate cu coatele sprijinte pe masă, concurând unul cu altul în încercarea de a doborî brațul celuilalt pe masă. Acest gen de luptă/sport mai este cunoscut ca și Skandenberg, cuvântul în sine provenind din limba germană sau daneză, conform Wikipedia). Voi și cu mine ne vom lupta în acest an, pentru că voi veți spune, îmi veți spune mie: "Nu pot scăpa de îndoială." Veți spune: "Trebuie să mențin o anumită cantitate de îndoială pentru echilibru." Voi folosiți aceasta ca și echilibru pentru a vă asigura că faceți ceea ce trebuie. Îmi veți spune că îndoiala nu este ceva în legătură cu care puteți face ceva, iar eu vă voi întoarce asta direct în față. Chiar în față.
Nu există nicio motivație pentru îndoială. Nu este nevoie de îndoială.
Trebuie să fiți obosiți de ea pentru că eu într-adevăr sunt. (câteva chicoteli)
Haideți să respirăm profund și să ne luăm rămas bun de la acea perspectivă limitată. Eliberați-vă. Nu este un exercițiu mental. Pur și simplu o faceți. Pur și simplu o faceți.
Întrebările și Răspunsurile lui Adamus
Așadar, Shaumbra, haideți să ne distrăm puțin. Linda cu microfonul te rog, timpul meu preferat.
LINDA: Mmmm.
ADAMUS: Timpul meu preferat. Este vremea întrebărilor și răspunsurilor - întrebările mele, răspunsurile voastre.
LINDA: Uh-oh.
ADAMUS: Da.
LINDA: Plăcerea ta.
ADAMUS: Acum, înainte de a face asta, două lucruri. Să respirăm, o respirație - s-o numim - respirație de schimbare a energiei. Să o schimbăm. (fiecare respiră profund)
Și, pentru a înțelege cu adevărat înțelepciunea a ceea ce se întâmplă aici când vă pun aceste întrebări stupide (fără sens) iar voi îmi dați răspunsuri cu adevărat stupide, să facem schimbarea la ceea ce se întâmplă cu adevărat în cameră.
Ei bine, pentru cineva, este o distragere. Îmi plac distragerile. Numărul doi, vă duce în simțire și îmi place atunci când deveniți confuzi. (câteva chicoteli) Nu, chiar o fac, pentru că se dovedește un punct bun. Eu pun o întrebare, iar voi începeți să simțiți. În timp ce vă privesc, voi veți avea două, trei, patru sentimente diferite, iar apoi deveniți confuzi - "De ce trebuie să am toate aceste sentimente diferite, unele ce ar putea părea contradictorii?" - apoi fie vă închideți, fie alegeți unul și credeți că este singurul. Nu. Toate sunt adevărate, fiecare răspuns pe care-l aveți în interiorul vostru.
Când vă pun aceste întrebări prin care treceți - șutt! - pot vedea asta, deveniți foarte mentali și gândiți la ceea ce se întâmplă dacă Linda vă înmânează microfonul, "Ce răspuns voi da, ce-i va impresiona cu adevărat pe toți?" (câteva chicoteli) Și uitați de voi înșivă. Uitați de voi înșivă și uitați că de fapt există straturi de răspunsuri, iar ele sunt toate adevărate. Toate sunt adevărate.
Dar înainte de a face aceasta, vreau să fac un lucru. Haideți să respirăm profund - și voi continua să spun asta din nou și din nou până când floricelele (de porumb) vor începe să sară - totul, totul este despre iluminarea voastră. Tot ce se întâmplă, chiar și acel căscat pe care-l aveți chiar acum este despre iluminarea voastră. (Adamus chicotește)
Totul este despre iluminarea voastră. Acesta este lucrul minunat. Fiecare acțiune, orice se întâmplă cu alți oameni, întreaga voastră viață, fără excepție, este despre iluminare.
Acum, lucrul amuzant este cu experiența pe care tocmai am avut-o, că și trecutul vostru este despre iluminarea voastră. Poate ați gândit: "Ei bine, înainte nu a fost, pentru că era trecutul meu iar eu nu eram foarte iluminat atunci", dar acum dintr-o dată este. Deci dintr-o dată, totul începe să lucreze împreună. Se creează pe deplin un vârtej, o furtună, o curățare în timp ce se întâmplă asta. Însă totul, chiar brațul rupt, este despre iluminarea voastră. Nu că trebuie să vă rupeți brațul pentru a avea iluminarea, dar va fi despre iluminarea voastră, altfel nu ar fi acolo. Corect?
SHEEMA: Corect.
ADAMUS: Ce ai învățat din această experiență de a-ți rupe mâna? Ce ai învățat?
SHEEMA: Ummm...
ADAMUS: Asta este o tâmpenie. Ar fi trebuit să fi învățat că nu trebuie să mergi pe gheață! Nu merge pe gheață! (câteva chicoteli) Bine!
SHEEMA: (chicotind) În regulă!!
ADAMUS: Ce altceva ai învățat? (ea chicotește încă) Avea de gând să-mi dea un răspuns foarte metafizic. Eh, nu. Nu merge pe gheață. Ce altceva ai învățat?
SHEEMA: (chicotind) A fi vulnerabilă.
ADAMUS: Da.
SHEEMA: Pentru că sunt foarte obișnuită să fiu independentă...
ADAMUS: Oh daa, daa.
SHEEMA: ...și puternică și să nu mă bazez pe nimeni.
ADAMUS: Daa.
SHEEMA: Dar acum sunt o mulțime de lucruri pe care nu le pot face.
ADAMUS: Da. Precum?
SHEEMA: Deci trebuie să le permit altora să mă ajute.
ADAMUS: Ce nu poți face?
SHEEMA: Oh, să apuc lucruri, precum lucrurile mici.
ADAMUS: Mă poți apuca pe mine cu cealaltă mână. Nu trebuie să fie doar așa. (ea chicotește) Bun. Ce altceva? Vulnerabilă. Asta este în regulă.
SHEEMA: Să le permit altora să mă servească.
ADAMUS: Ahh! Îmi place asta. Să le permiți altora să te servească.
SHEEMA: Corect.
ADAMUS: Ai putea să profiți de povestea asta cu brațul. Știi tu, doar… ai putea de fapt să-ți pui ambele brațe în ghips și să profiți! (ea chicotește) Dacă aș fi în locul tău, mi-aș lua și un scaun rulant și doar aș… (ea râde tare) Adică, na! Dacă asta este necesar ca să te facă să realizezi că doar un Maestru poate fi în serviciu. Toți ceilalți sunt doar servitori. Și doar un Maestru poate cu adevărat să le permită altora să îl servească. Da, profită. Trebuie să mergem atât de departe încât să-ți rupem și altceva ca să fie clar?
SHEEMA: Nu. Nu.
ADAMUS: Bun, bun, bun.
SHEEMA: Nu. Dar...
ADAMUS: Deci acesta nu a fost un semn de la Dumnezeu că faci ceva greșit în viața ta?
SHEEMA: Ei bine, este destul de interesant. În Shoud-ul trecut vorbeai despre un tip care a căzut de pe o scară.
ADAMUS: Da, da.
SHEEMA: Îți amintești?
ADAMUS: Am vorbit. Da.
SHEEMA: În regulă.
ADAMUS: Da. N-am vrut să fiu literal! (râsete) Lasă-mă să spun altfel. Se baza pe o poveste adevărată despre ceva care deja se întâmplase. Dar realizezi cât de mulți Shaumbra s-au rănit de când am povestit? Este chiar trist. Mulți. Nu ești singura.
SHEEMA: Bine.
ADAMUS: Da. Da. Te-ai simțit legată de poveste?
SHEEMA: Ei bine, în momentul când am căzut m-am întrebat: “La ce mă gândesc?”
ADAMUS: Da, da. La ce te gândeai când ai căzut?
SHEEMA: Ei bine, mă gândeam că după ce ajung jos o să mă duc să fumez o țigară.
ADAMUS: Ah! Ah! (ea chicotește) Acum ajungem la chestiunea reală. Deci cum te simți… te simți vinovată că fumezi?
SHEEMA: Ei bine, nu am fumat câteva zile, iar apoi am început să fumez din nou.
ADAMUS: Oh.
SHEEMA: Deci cum rezolv cu asta?
ADAMUS: Cu fumatul, cu brațul rupt sau cu mine?
SHEEMA: Cu fumatul. (râd amândoi)
ADAMUS: Interesant că ai menționat asta. Vom ajunge la asta într-un moment.
SHEEMA: În regulă.
ADAMUS: Da. De fapt, vom începe chiar acum. Iată întrebarea zilei, dar îi poți da Lindei microfonul, pentru că mai întâi vreau puțină simțire legat de asta. O întrebare grea cu care să încheiem anul. Întrebare grea. Și nu se știe cine va primi microfonul misterios al Lindei, așa că pregătiți-vă. Hmm-hmm.
Întrebarea pe care o am astăzi, și ați putea fi și voi incluși, da. (către Yoham) Doar pentru că sunteți muzicieni nu înseamnă că sunteți scutiți. Și voi de acolo, doar pentru că sunteți lângă ușă nu înseamnă că puteți fugi. Întrebarea este, și vreau să simțiți asta înainte, înțelegând că Linda ar putea să vă dea microfonul.
Întrebarea este: “Cu ce v-ați luptat în sinea voastră?” Cu ce v-ați… hmm. Da, mult “Hmm”. Puteți să închideți ochii. Luați-vă un moment. Cu ce… și fără makyo aici, pentru că deja cam știu.
Cu ce v-ați luptat în sinea voastră?
Cu ce v-ați luptat în sinea voastră?
Amintiți-vă, orice răspuns îmi dați poate fi de folos altor Shaumbra care ascultă acum sau în viitor. Și amintiți-vă, orice răspuns dați vă poate incrimina. (Adamus chicotește)
Cu ce v-ați luptat în sinea voastră? Hmmm.
(pauză)
Ești pregătită Linda?
LINDA: Sigur.
ADAMUS: Să începem.
LINDA: Bine.
ADAMUS: Ah! Îmi place momentul acesta. Poți simți emoția care cuprinde sala și pe câțiva dintre voi: “Da, dă-mi microfonul!” Dar, da. Vrei să te ridici ca să te vadă toată lumea?
LINDA F.: Furie.
ADAMUS: Furie. Excelent. Mulțumesc. Mulțumesc pentru răspunsul non-makyo. Dar știi care e întrebarea următoare.
LINDA F.: Oh.
ADAMUS: Eh. (Adamus chicotește) De ce furia? Cu ce te lupți?
LINDA F.: Cred că mă lupt cu situația de a locui cu cineva, și nu sunt...
ADAMUS: Să ne oprim la: “Mă lupt cu situația de a locui.”
LINDA F.: Bine. Da.
ADAMUS: Punct.
LINDA F.: Punct.
ADAMUS: Până la urmă nu are cu adevărat legătură cu altcineva.
LINDA F.: Bine.
ADAMUS: O situație de viață privind locuirea. Interesant. Bine. Acum, bazându-ne pe asta, de unde furia?
LINDA F.: (se oprește puțin, apoi oftează) Cred că tot sper că se va schimba. Adică, m-am mutat în alt loc, dar acum sunt prinsă între două locuri.
ADAMUS: Mm hmm.
LINDA F.: Umm...
ADAMUS: Furie. Direcționată spre tine, presupun. Dar o îndrepți cu bucurie și spre alții, dacă ai ocazia.
LINDA F.: Asta am observat în ultimele două zile, da. (câteva chicoteli)
ADAMUS: Da. Bun. Bun. Și despre ce e furia de fapt?
LINDA F.: Este despre cum nu îmi folosesc resursele complet pentru ceea ce vreau eu pentru mine.
ADAMUS: Pot să formulez puțin altfel?
LINDA F.: Sigur.
ADAMUS: Este despre îndoielile tale sau întrebările despre libertate, independență, adevărata independență. Este puțin înspăimântător. Știi tu, într-un fel, este mai ușor să te agăți de o situație veche, la care agăți alte situații. Este mai ușor să cedezi în fața oamenilor sau să spui că are legătură cu unde locuiești, casa, genul ăsta de lucruri, dar de fapt, până la urmă este despre libertatea ta - libertate față de alții, pentru început, ceea ce e puțin neobișnuit pentru tine și mulți alții - dar libertate reală și ceea ce se întâmplă în acea libertate. Ești pregătită pentru ea? Te descurci cu responsabilitatea? Vei supraviețui?
Este o - nu încerc să fiu rău cu tine, dar toți se pot recunoaște în situația asta - este ceva, o voi numi hrănire energetică a supraviețuirii care are loc de multe ori când gândiți: “Ei bine, măcar este o altă persoană în viața mea, chiar dacă nu o sufăr, chiar dacă nu vreau să fiu cu ea. Măcar este cineva, sau ceva.” Așa că o folosiți ca să vă hrăniți energetic din ea. Nu este ceea ce aș numi vampirism, dar oferă un confort. Este un confort.
Este un lucru înspăimântător pentru identitatea umană să contemple singurătatea totală, destul de înspăimântător. Așa că apare această nevoie pentru alții, o nevoie de a vă vedea prin alții, o nevoie ca și cum ei ar avea un răspuns, sau că ar avea un răspuns pe care voi nu îl aveți. Și de asemenea, în cazul tău, foarte specific, îngrijorarea că ai putea părăsi planeta. Ai zbura de aici dacă nu ar fi alți oameni în viața ta care să te împământeze? Nu că ei ar avea nevoie de tine, dar într-un fel tu ai nevoie de ei, deoarece fără nimeni, fără acea conexiune veche, îți faci griji că ai putea pleca pur și simplu. Așa că este o hrănire energetică de supraviețuire. Și vom ajunge la soluție - soluția potențială - imediat.
Bun. Următorul. Dragă Linda din Eesa, cine urmează? Cu ce v-ați luptat în viața voastră?
Oh, și înainte să dai microfonul cuiva, are loc multă luptă în voi. Chiar este. Și știu că unii dintre voi gândesc: “Ei bine, o am sub control.” (Scuipă!) (câteva chicoteli) Doar credeți că o aveți sub control, dar este atât de nestăpânită. E atât de răspândită, iar noi doar… pur și simplu ne-am săturat de ea. Avem nevoie să-i dăm drumul. E lipsită de sens. Chiar este.
Bine, microfonul, Linda. Da.
Ah! Salutări.
SHAUMBRA 2 (bărbat): Uhh, cred că...
ADAMUS: Vrei o ceașcă de cafea?
SHAUMBRA 2: Sigur.
ADAMUS: Au făcut-o bună astăzi. Frișcă, zahăr, lapte de capră?
SHAUMBRA 2: Într-un pahar de cristal? Pot să primesc unul?
ADAMUS: Un pahar de cristal. Îți vor aduce ceva care arată cam ca un pahar de cristal. Ce ai vrea în el?
SHAUMBRA 2: Doar frișcă, te rog.
ADAMUS: Doar frișcă. Vrei niște prăjiturele?
SHAUMBRA 2: Nu, nu mă omor după dulciuri.
ADAMUS: Eu aș vrea niște prăjiturele.
SHAUMBRA 2: În regulă. (râsete)
ADAMUS: Deci...
SHAUMBRA 2: Vă rog, Adamus vrea niște prăjiturele.
ADAMUS: Daa, un platou plin aici. Bun. Deci, cu ce te lupți în viața ta?
SHAUMBRA 2: Uhh...
ADAMUS: Că veni vorba, ce tocmai am făcut?
SHAUMBRA 2: M-ai distras.
ADAMUS: Absolut.
SHAUMBRA 2: Ai încercat să mă scoți din cap ca să nu dau un răspuns logic.
ADAMUS: Da, da, da, da. Bun.
SHAUMBRA 2: Mulțumesc.
ADAMUS: Și ce tocmai am făcut când te-am întrebat ce am făcut?
SHAUMBRA 2: M-ai făcut să realizez asta?
ADAMUS: Da, sau te-am trimis la loc în mintea ta, dar e un mic joc al nostru. Continuă. Cu ce te lupți în sinea ta?
SHAUMBRA 2: Cu multă frică și îndoială, cred. Simt că mă deschid uneori, dar apoi sfârșesc făcând doi pași înapoi și...
ADAMUS: Daa, daa. De ce?
SHAUMBRA 2: Cred că, într-un fel, mi-e puțin frică să mă arăt complet lumii și doar să fiu complet eu însumi.
ADAMUS: De ce?
SHAUMBRA 2: Mi-e frică de ce s-ar putea întâmpla.
ADAMUS: Ca de exemplu? Să fii ars pe rug? (Adamus chicotește)
SHAUMBRA 2: Da, ei bine, este posibil să se fi întâmplat într-o viață trecută.
ADAMUS: Doare aproximativ cam un minut. (râsete) Nu, pentru că într-un fel, deja ai plecat înainte de proces. Acesta este lucrul bun despre a fi atemporal, știi tu, dacă este să fii ars pe rug. Deja ești plecat, într-un fel. Mai stai doar puțin, cât să spui: “Isuse! Cât e de fierbinte!” și după aceea, shwtttt! Ai plecat. Așa că nu treci cu adevărat prin… (cineva îi dă o ceașcă cu cafea) Ia o gură. Da. Oh, ai primit o cană cu fleur-de-lis (floarea-de-crin). Eu nu...
SHAUMBRA 2: Da.
ADAMUS: Uau! (râsete)
SHAUMBRA 2: Mulțumesc.
ADAMUS: Uau! Bine. Bine.
Deci, iată-te aici, evident un om inteligent. Iată-te aici, un bărbat arătos. Ce ziceți, doamnelor și domnilor? (audiența este de acord) Da, vezi? Vezi ce se întâmplă când vii aici.
Ești intuitiv. Ai conștiință. Deci de unde îndoiala și frica? Și ai toate uneltele așezate chiar aici pentru tine, de ce te confrunți cu asta? De ce te lupți cu asta și cine câștigă?
LINDA: Mmmm.
SHAUMBRA 2: Nu Sinele meu adevărat.
ADAMUS: Da. Da. Îți place?
SHAUMBRA 2: Nu. De fapt devine chiar obositor.
ADAMUS: Stai treaz noaptea în pat?
SHAUMBRA 2: Da. Insomnie. Doar...
ADAMUS: Ce - fiind un tip inteligent - ce soluții ai găsit?
SHAUMBRA 2: Ei bine, nu mai funcționează. Adică, încercarea de a mă distrage prin diferite metode. Descopăr într-adevăr că nu mai funcționează.
ADAMUS: Bun. (cineva aduce platoul cu prăjituri) Vrea cineva prăjituri? Fursecuri? Eh, eu primul. Așa fac Maeștrii. Mulțumesc. Dă mai departe. Când se golește platoul mai facem niște pești și pâini și continuați să serviți. (câteva chicoteli) Scuze pentru întrerupere.
SHAUMBRA 2: Nicio grijă.
ADAMUS: Dar, mmm. Mmm. Mmm. (Adamus savurează fursecul cu pasiune; câteva râsete) Aveți răbdare cu mine, vreau să experimentez asta. Sunt lucruri care îmi lipsesc din experiența umană. Da, prăjiturile. Este aproape… este senzual. Este foarte senzual. Mm hmm.
AMIR: Mmm. (și el mănâncă un fursec) Să înghiți… zahăr.
ADAMUS: Mm hmm. Zahărul nu mă deranjează.
AMIR: Bun.
ADAMUS: Aș putea să mănânc o mulțime de zahăr. Da. Îi deranjează doar pe cei care își fac griji despre zahăr. Cred că îi afectează și trebuie să, știți voi, să renunțe la zahăr și să treacă la diete fără zahăr. Dar un Maestru adevărat poate să mănânce zahăr la micul dejun, doar un castron de zahăr, (râsete) uneori cu puțină frișcă în el. (mai multe chicoteli) Mic dejun cu frișcă și zahăr. (mai multe râsete)
Unde eram? (râsete)
SHAUMBRA 2: Oh, ne întoarcem din nou la distrageri.
ADAMUS: Oh, ne întoarcem la distrageri. (mai multe râsete) De fapt, asta a fost mai mult pentru a atrage atenția la senzualitate. Dacă aveți de gând să mâncați un fursec, atunci mâncați-l. Simțiți-l. Opriți-vă din ce faceți. Chiar dacă sunteți în mijlocul unui interviu, știți voi, cu oameni care privesc din toată lumea, opriți-vă și oferiți-vă experiența senzuală pe care cei mai mulți dintre voi nu o mai au și mâncați niște zahăr la micul dejun. Doamne.
Deci îndoială și frică și… (cineva aduce mai multe prăjituri) Oh, mulțumesc. Mulțumesc.
EDITH: Dă-i și lui una.
ADAMUS: Nu mănâncă zahăr.
EDITH: Oh.
ADAMUS: Nu prea le are cu dulciurile. Da.
SHAUMBRA 2: Nu prea. Îmi place ciocolata pură, cu concentrație mare de cacao. Asta este preferata mea.
ADAMUS: Da. Ei bine, asta este pură. Apoi este băgată într-un fursec.
SHAUMBRA 2: Da!
ADAMUS: Foarte pură. Eh, mmm.
SHAUMBRA 2: Sirop de porumb. Da.
ADAMUS: Mm hmm. Mmm. Mmm.
Deci unde eram? Suntem la frică și îndoială. Ai multe calități și totuși ești prins în asta. Cum ai de gând să rezolvi până la urmă?
SHAUMBRA 2: Văd că am început să fac pași, în sfârșit, pentru că m-am săturat de cum merg lucrurile. Adică, am început să fac lucruri care îmi plac cu adevărat și...
ADAMUS: Uau, ce concept. (câteva chicoteli) Uau.
SHAUMBRA 2: …lucruri pe care îmi era frică să le fac, ca de exemplu, este evident că sunt interesat de spiritualitate, și am un blog și am… (sună un telefon)
ADAMUS: Da. Încă o mică distragere. Și n-ai crede că vine de la telefonul lui Edith în mijlocul discuției noastre. Ultima persoană din lume la care te-ai aștepta este Edith! (râsete)
SHAUMBRA 2: Da.
ADAMUS: Dulcea mamă Edith și telefonul ei țârâitor. După toți anii aceștia ați crede că… cum a putut… chiar în mijlocul conversației noastre. (câteva chicoteli) Da. (cineva zice: “Ascunde-l, ascunde-l!”)
Observi toate distragerile astea?
SHAUMBRA 2: Da. Te pricepi bine la ele.
ADAMUS: Da, da. (Adamus chicotește) De fapt, voi vă pricepeți. Vă pricepeți foarte bine, pentru că exact asta faceți. Aveți aceste lupte care se desfășoară. Nu știți cum să le gestionați. Vă distrageți până când lupta se întoarce, până când creați altă luptă. Și destul de repede se întâmplă atât de mult haos și mizerie încât uitați despre ce era lupta, cu ce vă luptați și ați uitat că de fapt există o soluție foarte ușoară ca să o depășiți.
Așa că stați tot timpul în ringul de box, poate mai săriți dintr-un ring în altul, dar destul de curând situația devine confuză. Este ca și cum: “Nici nu mai știu de ce anume sunt nefericit. Nici nu mai știu de ce sunt nervos azi. Nici nu mai știu de ce Adamus mă irită așa de tare, dar așa stau lucrurile.” Corect?
SHAUMBRA 2: Cred că da.
ADAMUS: Cred. Bine. Bun. Mulțumesc. Vom reveni.
SHAUMBRA 2: În regulă.
ADAMUS: Vom încheia Într-un mod strălucitor.
Cu ce vă luptați? (Linda îi oferă microfonul lui John Kuderka, care face semn că nu îl vrea)
LINDA: Nu, trebuie.
JOHN: Nu, nu trebuie.
LINDA: Ba da. Mi s-a spus că trebuie.
JOHN: Hmm.
ADAMUS: Hmm.
JOHN: Hmm.
ADAMUS: Poate ar mai trebui să mâncăm niște prăjituri. (râsete)
JOHN: Oh, mi-ar plăcea și o ceașcă de cafea.
LINDA: Sandra, o ceașcă de cafea pentru John.
JOHN: Nu. Glumesc.
ADAMUS: Cu ce te lupți?
JOHN: (făcând pauză) Chestii de sănătate.
ADAMUS: Chestii de sănătate. Bun. Asta este bună. Cum merge lupta?
JOHN: Pare să meargă bine pentru moment.
ADAMUS: Bine. Te temi că s-ar putea să nu meargă bine? Că nu ai control asupra ei?
JOHN: (face o scurtă pauză) Nu, nu frică. Pot să o controlez dacă vreau.
ADAMUS: Bine. Fără frică, fără luptă?
JOHN: Nu chiar. Nu.
ADAMUS: Bine. Chestiunea de sănătate, unde este originea ei, de ce a apărut acolo, în primul rând?
JOHN: (expiră adânc) Să vedem.
(pauză)
ADAMUS: Aș fi fericit să te ajut oricând.
JOHN: În cazul acesta, începe tu.
ADAMUS: Bine. Problemă de sănătate. Ai putea să-i găsești cauza în anumite chimicale, toxine, lucruri de genul acesta, dar asta nu este toată povestea. Este o poveste interesantă, dar problema de sănătate, de fapt, te va ajuta să devii o persoană mai sensibilă, mai simțitoare. Ți-a dat capacitatea de a simți în potențialul morții. Ți-a dat capacitatea să simți în interiorul tău, să-ți simți călătoria, oamenii din jurul tău și, brusc, se activează, se deschid simțiri reale; nu emoții, care nu prea îți plac, pe bună dreptate, ci simțiri reale. Și trebuie să spun că este unul dintre cele trei lucruri principale pe care ai venit să le experimentezi în această viață, senzualitatea - eu o numesc reală - reală, simțirea reală, și nu mizeria siropoasă care îți displace la alți oameni și mie la fel, ci experiența reală. Și îți oferă asta.
Iar acum, dacă iei acea esență a simțirii reale și o întrupezi, toată nevoia aceasta de dezechilibru biologic, orice fel de boală poate să dispară. Și-a servit scopul. Așa că primește simțirea.
JOHN: Îmi sună bine.
ADAMUS: Bun. Este mult mai ușor, mult mai bine decât lupta.
Știu că și alții dintre voi de aici, ați avut probleme și unele chiar grave, vreau să zic probleme de sănătate care v-au pus viața în primejdie. Și vi se spune zilele acestea, stiți voi: “Ne vom lupta cu asta. Ne vom lupta cu cancerul. Ne vom lupta cu orice este.“ Iar eu vă voi spune chiar acum, nu. Nu ne vom lupta. Există o cale mult mai eficientă, mai bună și mai plină de bucurie.
Bine, încă câțiva. Cu ce vă luptați în interiorul vostru? Cu ce vă luptați? Da.
SHAUMBRA 3 (femeie): Frică.
ADAMUS: Ți-ar plăcea prăjituri?
SHAUMBRA 3: Tocmai am mâncat două.
ADAMUS: Ai vrea mai multe?
SHAUMBRA 3: Nu.
ADAMUS: Ai vrea un sandwich cu ton chiar acum? (râsete) Aș avea poftă de unul.
SHAUMBRA 3: Cum ai știut că acesta este sandwich-ul meu preferat?
ADAMUS: Cum am știut! (ea chicotește) Pentru că, în momentul în care te-ai ridicat, mi s-a făcut poftă de...
SHAUMBRA 3: De ton?
ADAMUS: ... sandwich cu ton.
SHAUMBRA 3: Oh.
ADAMUS: Și mi-a plăcut mereu somonul, dar, deodată... pește ton cu puține frunze de salată, mai multă maioneză, ceva brânză...
SHAUMBRA 3: Cips-uri de cartofi.
LINDA: Visează mai departe! (ea râde)
ADAMUS: Și cipsuri și pe o pâine cu semințe, prăjită.
LINDA: Avem ton aici?
ADAMUS: Prăjită. Pâinea ușor prăjită. Da.
SHAUMBRA 3: Tocmai am mâncat unul ieri.
ADAMUS: Ohhh! Eu...
SHAUMBRA 3: Este încă în aura mea, cred.
ADAMUS: Permite-mi... permite-mi doar să miros puțin. (râsete, pe măsură ce Adamus o miroase) Ohhh! Dacă ar face un parfum de ton. (multe râsete)
Dar nu, cu adevărat, mi-ar plăcea un sandwich cu ton.
SHAUMBRA 3: Foarte bine.
ADAMUS: Crezi că voi primi unul?
LINDA: Somon. Îți putem face unul cu somon.
ADAMUS: Ton! Ton. Dar nu, e în regulă. Deci, destulă distragere, haideți să revenim exact la subiect. Cu ce te lupți?
SHAUMBRA 3: Frica.
ADAMUS: Daaa, de ce?
SHAUMBRA 3: Ohh.
ADAMUS: Ohh. Poți simți asta? Poți simți acel „Ohh”? Puteți empatiza cu aceasta? Când ea a spus „Ohh” erați ca și cum „Ohh! Știu de unde vii, dragă! Eu... ohhh!” Spui frică. Frică de ce? Ohhh! (câteva râsete) În regulă.
SHAUMBRA 3: Nesiguranța viitorului. Îndoială. Îndoiala ar fi o mare parte din aceasta.
ADAMUS: Viitorul este un dezastru absolut. (câțiva chicotesc, ea suspină) Și viitorul este foarte promițător. Viitorul ar putea fi foarte profitabil. Viitorul este foarte ușor. Va fi toate aceste lucruri. Înțelegi? Nu este doar un răspuns, ci sunt multe alegeri.
Viitorul va fi toate aceste lucruri. Pentru unii oameni, viitorul va fi absolut neplăcut. Va fi cel mai rău an pe care l-au avut.
SHAUMBRA 3: Oh!
ADAMUS: Nu pentru voi. Faceți: „Oh nu!” Nu vorbesc despre voi. Vorbesc despre ceilalți.
V-ați gândi, de asemenea, că aș putea primi un colier de popcorn de la... oricine, oricine. (ea îi dă lui Adamus propriul colier de popcorn) Mulțumesc. Mulțumesc. Și v-ați putea gândi că un Shaumbra întreprinzător va găsi o cale pentru a face un colier de popcorn permanent, unul pe care păsările și veverițele nu-l vor mânca. (Cineva a adus coliere de popcorn pe care să le împartă la adunare)
EDITH: Vrei să-l mănânci?
ADAMUS: Nu, vreau un sandwich cu ton. (Adamus chicotește) Dar nu acum, mai târziu. Haideți să mergem mai departe cu... Devin tot mai înfometat pe măsură ce vorbim și nici măcar pizza nu mi-ar satisface foamea acum.
SHAUMBRA 3: Adevărat. Daaa.
ADAMUS: Vedeți ce-mi faceți?
SHAUMBRA 3: Ei bine, știi tu.
ADAMUS: Ai vrea să-mi aduci un sandwich cu ton la următoare adunare?
SHAUMBRA 3: Da, îți voi aduce.
ADAMUS: Mulțumesc.
SHAUMBRA 3: Îți promit.
ADAMUS: În regulă. Bine. Bine.
Deci, unde eram? Oh, frica. Vor fi toate aceste lucruri. Va fi sumbru. Va fi cel mai bun an dintre toți. Va fi un an al eliberării și suveranității și va fi un an detestabil. Vor fi infracțiuni și toate aceste lucruri. Și toate se manifestă, toate s-au manifestat. Toate acestea sunt potențiale. Toate vor fi trăite într-o măsură. Vom merge dincolo de acestea. Vom merge în ceea ce vreți voi. Bun.
Deci, de ce anume te temi? De ce ți-e frică de orice?
SHAUMBRA 3: (suspinând) Aceasta este cu adevărat o întrebare bună.
ADAMUS: Îți face vreun bine?
SHAUMBRA 3: Nu. Singurul răspuns pe care-l găsesc la aceasta este că, indiferent de ce mi-ar fi frică, doar să o fac oricum, cât de mult pot. Știi tu, doar să o fac.
ADAMUS: Asta nu are sens.
SHAUMBRA 3: Nu? (amândoi chicotesc)
ADAMUS: Nu. Dar este mai bine decât să fugi de acestea. Dar, de asemenea, într-un fel, încă te lupți cu frica.
SHAUMBRA 3: Ei bine, nu este plăcut. Încă nu este plăcut.
ADAMUS: Încă nu este plăcut. Încă te lupți cu aceasta.
SHAUMBRA 3: Corect.
ADAMUS: Și, într-un fel, încă te pregătești să fii doborâtă de aceasta.
SHAUMBRA 3: Bănuiesc că va fi așa.
ADAMUS: Vom trece de asta. În regulă? Doar vom sări peste ea.
SHAUMBRA 3: Splendid!
ADAMUS: Spui splendid acum, dar când...
SHAUMBRA 3: Nu!
ADAMUS: ...spun cum poate fi făcut, reacția voastră este: „Ohhhh, nu știu Adamus. Nu știu, mmmm”.
SHAUMBRA 3: Ei bine, să sperăm că nu poate fi mai rău decât...
ADAMUS: Oh, poate fi.
SHAUMBRA 3: Poate?
ADAMUS: Nu, poate fi și mai rău. (râsete) Oh, dragă dumnezeule, nici măcar nu ați ajuns încă la definiția lui mai rău.
SHAUMBRA 3: În regulă.
ADAMUS: Încă nu... oh, nu, nu, nu. Poate ajunge să fie cu mult mai rău. Asta îți amplifică frica?
SHAUMBRA 3: Ciudat, nu.
ADAMUS: Oh, vrei să ajungă mai rău.
SHAUMBRA 3: Nu. Doar vreau să știu ce este. Este doar, știi tu, ce este? Hai să aflăm ce este.
ADAMUS: Știi, îți voi spune secretul aici și voi explica mai multe mai târziu, aici. Ea îți spune să bei ceva. (râsete) Daaa. Vreți să-i trurnați o băutură, vă rog? Are nevoie de una.
SHAUMBRA 3: Vă rog.
ADAMUS: Doar vom crea în totalitate o realitate diferită.
SHAUMBRA 3: În regulă.
ADAMUS: Asta-i tot, destul de simplu.
SHAUMBRA 3: Sunt gata.
ADAMUS: În regulă. Bun. Spui că ești gata acum, dar vom vedea. Nu uita de acest ton, cu maioneză suplimentară. Daaa. Și îmi place ca pâinea să fie ușor încălzită. Va trebui să găsești o cale ca să o poți face, dar...
LINDA: Ton la cutie sau proaspăt?
ADAMUS: La cutie sau poaspăt, întreabă ea. Cristal sau hârtie? (Linda chicotește) Și puțină țelină.
Mai departe. Vor mai fi încă doi. Cu ce te lupți în viața ta? Ah!
MICHELLE: Cred că...
LINDA: Oh-oh, eh-eh-eh-eh-eh. (face gesturi pentru ca ea să țină microfonul mai sus)
MICHELLE: Oh. Sunt... (ea chicotește)
ADAMUS: Te lupți cu Linda chiar acum. (Adamus chicotește)
MICHELLE: ...părți din mine care mă frustrează, cum ar fi enervarea pe anumiți indivizi.
ADAMUS: Pe mine?
MICHELLE: Nu e cineva de aici.
ADAMUS: Ei bine, puțin! Ahhh! Foarte puțin. (câteva chicoteli) Deci, enervarea pe anumiți oameni...
MICHELLE: Nu.
ADAMUS: Daaa. Te simți rău că ești enervată pe ei?
MICHELLE: Da.
ADAMUS: De ce? Mie îmi place să fiu enervat pe oameni.
MICHELLE: Deoarece am fost cu adevărat enervată de cineva de Crăciun și nu era vorba despre mine. Însă era, deoarece...
ADAMUS: Erai tu. (Adamus chicotește)
MICHELLE: Daaa.
ADAMUS: Ai fost cu adevărat. De ce să nu le faci mâine viața, pur și simplu un iad?
MICHELLE: Ei bine, nu mai sunt în acest stat, mulțumesc lui dumnezeu. (râsete)
ADAMUS: În ce stat și în ce oraș sunt localizați?
MICHELLE: Ei bine, deja spun prea multe.
ADAMUS: Sunt telefoane. Este internet. Îi poți face viața un iad de la mare depărtare.
MICHELLE: Aș prefera să nu vorbesc cu această persoană.
ADAMUS: Ahhhh! Eu aș prefera.
MICHELLE: Este doar foarte straniu...
ADAMUS: Aș prefera să intru cu adevărat în situație. Când am un dușman, ah, vai, ne aruncăm direct la jugulară. Daaa. Arrghh!
MICHELLE: Nu au nicio idee. Nu au nicio idee.
ADAMUS: Ei bine, știu, dar dă-le un indiciu, deoarece, știi ceva? Altfel, o vei înmagazina în tine însăți.
MICHELLE: Nu mai fac asta.
ADAMUS: Ohhhhhh! Nu cred asta. Mmmmm. Nu. Dar a fost primul lucru pe care l-ai menționat când am spus: „Cu ce te lupți?”
MICHELLE: Enervarea.
ADAMUS: Daaa.
MICHELLE: Daaa.
ADAMUS: În regulă. Ce altceva? Este altceva acolo pe care-l pescuiesc pentru aici.
MICHELLE: Hmmm. (râsete) Primul...
ADAMUS: Că veni vorba, Maestrul înțelege arta distragerii. Linda, poți să scrii asta aici, pe obiectul tău magic (tableta iPad). Este atât de important să vă amintiți. Vă dă puțin umor, vouă înșivă, poate nimănui altcuiva. Dar în timp ce sunteți acolo, predând sau făcând indiferent ce urmează să faceți, ca și Maeștri voi înțelegeți arta distragerii. Este magnific, deoarece poate vă confruntați cu cineva, iar făcând ceva provocator tocmai îi distrageți. Îi aduceți de aici acolo.
Când ajungeți în propriul cap, așa cum faceți – ajungeți la acea gândire, îngrijorare, întinși în pat noaptea fără să puteți adormi – la naiba, doar distrageți-vă pe voi înșivă! Nu, cu adevărat. Doar distrageți-vă. Jucați un joc. Faceți ceva bizar. Rostogoliți-vă din pat pe jos! (câteva râsete) Vă veți scoate prin șoc din acel rahat al minții pe care-l aveați. Dați deoparte păturile și rostogoliți-vă – bum! – până cădeți de pe margine. Și veți râde exact cum râdeți acum și veți spune: „Eram așa de prins în propriul meu gunoi”. Un Maestru înțelege arta distragerii. Mă gândesc că vom face o carte Shaumbra după ce vor apărea, în sfârșit, celelalte cărți: „Arta Distragerii”.
Oh, te distrag?
MICHELLE: Da, tu ești arta distragerii.
ADAMUS: Da. Intenționat. Arta distragerii intenționate.
MICHELLE: Distragere intenționată.
ADAMUS: Cu ce altceva te mai lupți, draga mea?
MICHELLE: Mă lupt cu mine însămi.
ADAMUS: Cunosc, cunosc. Asta era ceea ce am spus. Cu ce te lupți în interiorul tău, dar și cu ce din tine însăți?
MICHELLE: Doar cu lucrurile care nu-mi plac despre mine însămi.
ADAMUS: În regulă. Nu trebuie să menționezi nimic, dar o poți face dacă vrei.
MICHELLE: Nu vreau.
ADAMUS: În regulă. Atunci o voi face eu. (râsete) Vezi, s-a ridicat frica, wooo! (mai multe râsete) Nu este treaba mea.
MICHELLE: Asta așa este.
ADAMUS: Dar se desfășoară multe lupte acolo.
MICHELLE: Daaa.
ADAMUS: Pot să devin personal? În regulă, o voi face. (mai multe chicoteli) Nu contează care este motivul luptei, însă încerci să pretinzi că nu este niciuna și asta este ceea ce te doboară cu adevărat. Lupta câștigă deoarece trebuie să pretinzi că nu este niciuna, dar este, draga mea, și îți voi arăta până la sfârșitul acestui... oh, aproape anul nou undeva. Îți voi arăta până la sfârșit cât de mult te luptai, cât de mult îți absorbea energia, cât de mult, oh, îți cauzează indispozițiile – fizice, probleme cu somnul, probleme de vorbire. Ai un simț foarte ascuțit al umorului și înțelepciune, și nu-l folosești. Nu-l folosești. Te reții atunci când încerci să articulezi ceva, tu având un extraordinar simț natural al conversației și discuției.
MICHELLE: Am?
ADAMUS: Discuție strălucitoare. Nu sporovăială, flecăreală, ci strălucitoare. Deci, să sperăm – nuuu, nu să sperăm, doar o vom face să devină realitate – la sfârșit veți vedea cât de multă energie ați pus în lupta cu lucrurile și pretindeți că nu o faceți.
MICHELLE: Sună bine.
ADAMUS: Mulțumesc. Mulțumesc.
MICHELLE: Mulțumesc.
ADAMUS: Oh, nu. Va fi patetic. Va fi teribil vreo trei zile...
MICHELLE: (chicotește) Mulțumesc.
ADAMUS: ...și, apoi, vei trece peste asta.
În regulă, încă unul și vom ajunge la subiect. Probabil că vă întrebați: „Care este punctul acestui Shoud în afară de distragere?” Da. Distragere masivă.
GLORIA: Eu?
LINDA: Mm hmm. Tu.
GLORIA: Nu am... Nu am nicio întrebare.
LINDA: Ohhh! Asta nu va funcționa. Nu, nu, nu. Nu ți se permite să refuzi microfonul.
ADAMUS: Daaa.
LINDA: Asta ne-a spus Adamus. Nu ți se permite să refuzi microfonul.
ADAMUS: De fapt, poți refuza microfonul, dar, apoi, va trebui să cureți toaletele la sfârșitul nopții (râsete), lucru care, în mod normal, nu ar fi o problemă, dar veți celebra noul an și veți bea mult și toaletele pot ajunge destul de murdare, dacă știți ce vreau să spun. (audiența spune: „Oh, ehhh!)
Daaa. Altă distragere. Vedeți, nu doar aruncați ceva afară. Creați o întreagă iluzie, imaginea completă în așa fel încât toți își imaginează această toaletă cu adevărat grețoasă și ohhh!
GLORIA: Nu.
ADAMUS: Da. Da. Cu ce te luptai în interiorul tău?
GLORIA: Mă bucur să fiu aici. Nu am nimic cu care să mă lupt.
ADAMUS: La fel și eu.
GLORIA: Da.
ADAMUS: Da.
GLORIA: Nu știu.
ADAMUS: Nimic? (ea dă din cap că nu) Familia?
GLORIA: Ce?
ADAMUS: Familia. Vreo luptă în familie?
GLORIA: Probabil. Probabil.
ADAMUS: Ah! Acum începem să o dezvăluim. Desigur, asta a fost ușor. Oricare dintre voi putea să-și dea seama. Lupte în famile, în regulă.
GLORIA: Ei bine, nu prea multe. Într-un fel, devin vechi acum.
ADAMUS: Daaa, devin vechi și, apoi, mor și luptele nu sunt atât de distractive.
GLORIA: Exact. (râsete)
ADAMUS: Daaa, daaa.
GLORIA: Au murit. (ea chicotește)
ADAMUS: Au murit. Daaa.
GLORIA: Nu știu.
ADAMUS: Deci, ce altceva?
GLORIA: Ce altceva? Hmm. Sunt o persoană destul de mulțumită și pașnică. Nu știu...
ADAMUS: Daaa, daaa. În regulă. Niciodată nu ajungi furioasă pe tine sau pe altceva?
GLORIA: Daaa, o făceam, dar nu o mai fac.
ADAMUS: Daaa.
GLORIA: Daaaa.
ADAMUS: În regulă. Din ce motiv obișnuiai să te înfurii pe tine însăți?
GLORIA: Familia mea. (Adamus chicotește și câțiva râd)
ADAMUS: În regulă. Bun.
GLORIA: Dar nimic...
ADAMUS: În regulă.
GLORIA: Am fost tristă deoarece animalul meu de companie a murit, dar, altfel....
ADAMUS: Asta este trist. Nu este furie. Există o diferență.
GLORIA: Daaa.
ADAMUS: Și animalul tău de companie încă este prin preajmă.
GLORIA: Știu.
ADAMUS: Tot timpul.
GLORIA: Mulțumesc.
ADAMUS: Este primul lucru care te salută când treci de cealaltă parte.
GLORIA: În regulă.
ADAMUS: Daaa, daaa. Oh, asta îmi place la animalele de companie. Doar așteaptă.
GLORIA: Daaa.
ADAMUS: Doar așteaptă. „Oare când va muri maestrul ca să pot...” (râsete) „Ei, poate astăzi. (câteva chicoteli) Oh, poate mâine. Voi aștepta în orice caz.” Nu uitați să le dați de mâncare. Hrăniți-le. Daaa. Hrănire energetică, ca și cum le-ați trimite puțină mâncare, deoarece vă așteaptă.
GLORIA: În regulă.
ADAMUS: Daaa. În regulă. Mulțumesc.
GLORIA: Mulțumesc.
ADAMUS: Mulțumesc.
În regulă, haideți să respirăm profund.
Nu vă mai luptați cu voi înșivă
Intrând în acest an următor vă voi spune ceva care mai întâi va suna nemaipomenit, iar apoi va suna bizar (neobișnuit). Dar, vă rog să simțiți aceasta pe toate diferitele nivele pe care vă este oferită.
Și eu urmează să vă spun aceasta, iar voi cu toții vă veți scutura capetele, veți da din cap: ”Oh, mda, mda, în regulă. O vom face”, și apoi nu o veți face. Iar apoi vă veți lupta cu aceasta. Vă veți gândi că nu vorbeam cu voi, dar eu vorbesc cu voi. Vă veți gândi că vorbeam doar despre unii dintre voi, despre unele dintre lucrurile pe care le faceți, dar vorbesc despre totul. Și veți crede că poate nu știu despre ce vorbesc, dar eu știu... (Adamus chicotește)
Pe măsură ce intrăm în acest an și de acum încolo, nu vă mai luptați cu voi înșivă. Aceasta include întreaga gamă largă de lucruri pe care le înfăptuiți pentru a face lucrurile dificile pentru voi. Aceasta include a vă lupta cu lucruri cum ar fi dieta și greutatea, lucruri care privesc aspectul vostru fizic.
Acum, vă gândiți că trebuie să vă luptați cu ele, pentru că sunteți un mânc-ă-holic (n.tr. cuvânt creat de Adamus pentru a exprima dependența de mâncare). Voi veți mânca o mulțime de ciocolată și veți devora prăjituri și cipsuri de cartofi. Nu vă luptați cu aceasta. Nu mai restricționați lucruri cum ar fi mâncarea de dragul corpului vostru fizic, de dragul corpului vostru. Foarte mulți dintre voi v-ați supus unor diete ciudate și, apoi, v-ați justificat spunând: ”Nu, de fapt doctorul mi-a spus că am o mai mică…” dumnezeu știe ce (este scăzut) sau altceva ridicat. Vă luptați cu aceasta. Vă luptați cu voi înșivă.
Lăsați jos garda. ”Ohhh! Nu.” Voi spuneți: ”Eu trebuie să mențin sus unele dintre aceste apărători. Trebuie să mă lupt cu ceva, pentru că eu sunt inevitabil o persoană slabă. Eu sunt un păcătos. Ei mi-au spus asta. Astfel că trebuie să am această luptă. Trebuie să lupt împotriva lucrurilor. Sunt inevitabil corupt și aș putea să mănânc până mor sandwichuri cu ton dacă nu mă controlez.” Nu. Lupta s-a încheiat. Lupta s-a încheiat. Dați-i drumul.
Oh! Eu știu. Mai întâi va suna bine și apoi va suna bizar. Va fi mai întâi dulce și apoi va fi amar.
Fumatul. Mâna voastră. Și tot restul. De genul: „Eu sunt un fumător și asta este ceva rău.” Nu, de fapt, nu este așa. Nu contează, de fapt. Oh, îmi pare rău, dragă Linda și oricine altcineva care se simte ofensat, dar nu contează cu adevărat. Pentru adevăratul Maestru - nu contează.
O mulțime dintre voi sunteți fumători. Vă luptați cu aceasta. „Eu fac un lucru rău. O să mă las într-o zi.” Nu. De fapt, probabil nu veți face asta. Mai întâi veți muri. (câteva chicoteli)
LINDA: Duh!
ADAMUS: Nu-i chiar așa de rău. Nu-i chiar așa de rău. Dar voi sunteți în ceva de genul: „Oh! Ceva nu este în regulă cu mine” și trebuie să faceți un pas în afară, trebuie să fiți unul dintre oamenii ciudați, neobișnuiți, iar apoi mai este ceva în asta care, într-un fel, vă place, să fiți unul dintre cei care poate să iasă afară. Și până și unii dintre voi care nu sunteți fumători doriți să îi însoțiți pe oamenii de afară, pentru că ei sunt puțin mai interesanți.
LINDA: Ohhhh!
ADAMUS: Și a fost Cauldre cel care a spus aceasta. Nu am spus-o eu.
Așa că escaladați o luptă în voi înșivă și: „Eu trebuie să mă controlez și am nevoie să mă las și aceasta este ceva rău”. Opriți-o. Maestrul nu se implică în luptă cu el însuși.
Unii dintre voi faceți lucruri cum ar fi să vă lucrați corpul, să faceți exerciții. Voi faceți aceasta deoarece gândiți că așa trebuie. Vă luptați cu ceva - vârsta, greutatea, deteriorarea oaselor și mușchilor. Stopați asta. Nu spun să nu mai faceți exerciții; opriți lupta aceea. Doar o alimentați cu energie. Este o parte a voastră din trecut, o frică sau ceva incomplet în voi înșivă și doar hrăniți acea stafie, acel monstru.
Mulți dintre voi gândiți că trebuie să vă limitați gândurile, că nu puteți să vă exprimați emoțiile pentru că veți ajunge să vărsați furie asupra celorlalți. Așa că voi creați acest gen de negare - ”Eu trebuie să fiu o persoană drăguță”. Nu, de fapt nu trebuie. Nu trebuie. Realizați că ”persoană drăguță” este un strat hipnotic în care ați picat - ”Eu trebuie să fiu drăguț(ă). Trebuie să fiu drăguț(ă) cu alte persoane”.
Ei bine, partea amuzantă este că din punct de vedere energetic nu sunteți drăguți cu ei, deoarece nu puteți sta în prezența lor. Dar încercați să vă purtați frumos și sunteți cam în genul: ”Namaste.” (rostit cu o față urâtă și apoi cu un sunet strangulat; audiența râde) Și, de fapt, din punct de vedere energetic trimiteți porcării către ei. ”Nu pot să suport aceasta auto-corectitudine... Namaste” (sarcastic). Așa că voi vă străduiți să jucați teatru. Trebuie să lăsați să plece această luptă. Lăsați-o să se ducă! Lăsați furia să iasă la iveală.
Acum, aceasta sună foarte ciudat - ”Nu. Noi trebuie să fim oameni drăguți. Noi suntem spirituali.” Nu, noi nu mai suntem spirituali de acum încolo și voi niciodată nu ați fost drăguți.
LINDA: Ohhh! (câteva chicoteli)
ADAMUS: Nu, drăguț este hipnoză. Voi nu sunteți oameni drăguți. Nu sunteți. Și eu nu vreau ca voi să fiți.
EDITH: Mulțumesc.
ADAMUS: Deoarece este un strat hipnotic pus pe voi de către alții. Drăguț este de fapt bombo-cur (n.tr. un alt cuvânt compus de Adamus din cuvântul candy/bomboană, ceva foarte dulce și ass/fund, cur, ce are și sens de tâmpit, idiot) Este...
LINDA: Este ce?
ADAMUS: Bombo-cur.
LINDA: Ce mai înseamnă și aceasta? Nu sunt sigură că se poate traduce prea bine.
ADAMUS: Acesta a fost cuvântul lui Cauldre. Nu eu l-am folosit. (câteva chicoteli). Artificial. Drăguț este artificial. Nu este adevărat/real. Nu există drăguț. Există autentic/veritabil. Există compasionat. Dar drăguț este doar această mare treabă legată de vânzări. În regulă? Așa că fără drăguț.
Voi vă luptați cu lucruri în viața voastră. Vă luptați cu a fi destul de deștepți. Așa că încercați să fiți și mai deștepți și vă luptați cu prostia voastră, cu prosteala voastră. Vă luptați cu aceasta.
Ei bine, în esență noi toți suntem într-un fel cam prostănaci. Și a fi prost este bine. Inocent este bine. Nu mai gândiți atât de mult și, apoi, ați putea veni cu răspunsurile adevărate, la care vom ajunge într-un minut.
Stupid - de fapt, mie îmi plac oamenii stupizi.
EDITH: Ca Forrest Gump.
ADAMUS: Poftim?
EDITH: Ca Forrest Gump.
ADAMUS: Ca Forrest Gump. Mulțumesc. Da. 'Inocent' ar fi un alt cuvânt pentru aceasta.
Vă voi cere să încetați lupta din interiorul vostru începând de la căderea miezului nopții, oriunde se va nimeri să vă aflați. Dar încetați acea luptă că nu sunteți destul de buni, că ați făcut ceva greșit, că trebuie să vă modelați pe voi înșivă, că aveți nevoie să deveniți mai buni, că aveți nevoie să vă perfecționați, că trebuie să aveți un plan. Eu nu vreau să văd pe vreunul dintre voi, pe oricare dintre voi, că aveți un An Nou... cum numiți voi aceasta?
LINDA: Rezoluție (n.tr. un fel de evaluare sau planificare a anului).
ADAMUS: Rezoluție, pentru că aceasta nu funcționează niciodată. Nu rezolvați nimic și apoi vă gândiți că sunteți nătărăi și mai mari decât înainte de rezoluție. Și aveți această întreagă bătălie în curs de desfășurare.
Acum, ceea ce vă spun eu aici nu se aplică la oricine de afară. Ei s-ar sfărâma în bucățele dacă ar urma acest sfat. Dar, pentru Shaumbra, eu cred că înțelegeți. Fără luptă de acum încolo.
Acum, sunteți ca și cum ați spune: „Oh, asta va fi foarte bine, deoarece am obosit cu adevărat de luptă.” Dar, realitatea este că încă nu sunteți suficient de obosiți de luptă. Deci, va exista o tendință de a încerca să ascundeți ceva bătălii în buzunarele voastre sau în dulap sau oriunde ascundeți lucrurile de mine, ceea ce nu puteți. Și va fi o tendință. Ca și cum: „Ei bine, încă mai trebuie să lucrez la…” completați spațiile libere, „Deoarece Adamus nu-mi înțelege…” știți voi, slăbiciunea voastră incredibilă, dependențele voastre incredibile, perversiunile voastre incredibile, orice ar fi al vostru incredibil. Daaa, le înțeleg pe toate acestea. Dar înțeleg că luptându-vă cu ele, le trăiți.
Luptându-vă cu ele, le trăiți.
Când vă luptați cu aceste lucruri, când luptați împotriva voastră înșivă, când trebuie să vă stabiliți scopuri… Scopurile sunt pentru un Maestru ca și Kryptonita pentru Superman. (n.tr. Kryptonite - element de ficțiune din filmul Superman, reprezentând un material radioactiv de pe planeta de origine a eroului, Krypton, față de a cărui radiație cei originari de pe acea planetă erau sensibili, aceasta însemnând că radiația acestui material scotea la iveală slăbiciunea, iar în prezența sa ei deveneau slabi. Dacă vreți, poate fi asemuită și cu metafora Călcâiului lui Ahile, punctul vulnerabil. Revenind la comparația făcută de Adamus, scopurile pot avea acest efect asupra unui Maestru) „Ohh! Scopuri. Oh! Oh! Doar…” De ce scopuri? Scopurile presupun că este ceva greșit în legătură cu voi, că este ceva ce trebuie să îmbunătățiți. Nu aveți nevoie de scopuri. Aveți nevoie să trăiți. Asta-i tot. Doar aveți nevoie să trăiți fără luptă, fără efort.
Viața nu este o luptă/strădanie. Cu adevărat nu este. Dacă luați esența vieții, nu este o luptă. Nu a fost niciodată. Dar au fost multe lucruri care au făcut-o să fie o luptă și voi le-ați crezut (n. tr. v-ați băgat în acestea). Ați fost seduși să intrați în ele și, într-un fel, vă place. Chiar dacă spuneți că nu vă place, vă place, deoarece altfel nu ați face-o.
Nu mai luptați. Nu luptați pentru sănătatea voastră. Dacă aveți o problemă de sănătate, încetați să vă luptați cu aceasta. Aceasta sună bine la început dar, apoi, deodată deveniți cam așa: „Aiurea! Dar asta înseamnă că-i permit. Că o îmbrățișez. Apoi va prelua controlul.” Veți fi surprinși (să descoperiți) în ce fel lupta însăși o făcea să fie reală. Cum concentrarea pe… și nu spun nici să o evitați sau să pretindeți că nu o aveți. Spun, de fapt, să o permiteți.
Este contraintuitiv (n.tr. contrar așteptărilor) să vă permiteți dependențele, să vă permiteți bolile, să vă permiteți slăbiciunile voastre, să permiteți toate aceste lucruri care nu vă plac la voi înșivă. Este foarte, foarte contraintuitiv. Ați devenit atât de obișnuiți să vă limitați. Să prespunem că vă plac pastele. „Nu pot să mănânc paste deoarece mă îngrașă.” În regulă, atunci ele vor face asta. Apoi aveți această luptă care se desfășoară și, apoi, vă lasă fără bucuria de viață. Ohhh! Nu vă mai luptați cu voi înșivă.
Puteți să vă luptați cu alți oameni. Este, de fapt, ca un fel de amuzament. Nu, este cu adevărat amuzant, deoarece realizați că dacă vă lăsați pe voi înșivă complet deschiși într-o luptă cu altcineva - să spunem că aveți o rudă, frate, soră, cineva - cu care ați petrecut ani, știți voi, îndurând și făcându-le față, iar acum vă dați permisiunea - fără să vă mai rețineți, fără orice ar fi - (acest lucru) se simte într-un fel ciudat. Spuneți: „Oh, l-aș ucide.” Ei, și ce dacă. (câteva chicoteli) Știți ce? Se va întoarce oricum. Iar ceea ce se întâmplă, odată ce vă dați vouă înșivă acea libertate, acea permisiune, este că toate acele gânduri pervers deformate vor pleca. Nu o veți face, dar numai prin a vă da vouă înșivă libertatea de a spune: „Doar voi merge pur și simplu și le voi provoca (n.tr. într-un sens oarecum agresiv, ca și cum le voi face o 'despicătură, crestare') o nouă…”
LINDA: O nouă ce?
ADAMUS: O nouă viață. Le voi provoca o nouă viață. (râsete) Ce credeai că am vrut să spun? „Le voi croi o nouă viață”, vă dați vouă înșivă permisiunea, fără să vă păcăliți spunând: „Ei bine, îmi dau mie însumi permisiunea dar apoi, nu pot să fac asta”. Nu, cu adevărat. Dați-vă vouă înșivă permisiunea. Dintr-o dată vă puneți pe voi înșivă într-o conștiință diferită. Dintr-o dată lucrurile devin cu mult mai clare și, dintr-o dată, realizați că de fapt puteți - puf! - să-i faceți invizibili dacă vreți. Dar nu vreți să o faceți.
Dintr-o dată realizați: „Le-am dat multă putere asupra mea. I-am lăsat să-mi fure energia. Nu a fost cu adevărat greșeala lor; a fost greșeala mea. Le-am dat toată acea putere. Acum, realizând aceasta, nu mă voi mai reține. Nu trebuie să mai joc acel joc.”
Ne vom întoarce la aceasta din nou și din nou și vă voi arăta cu degetul pe parcursul anului, dar lupta s-a terminat. Orice ar fi - sănătate, relații, auto-detestare, auto-îndoială, alimentație și orice fel de dependențe. Nu există dependențe; totul este mental. Orice fel de lucru cu care vă luptați în voi înșivă, inclusiv: „De ce nu am realizat mai mult în viața mea?” Voi vomita dacă vă mai văd vreodată gândind în acest fel, deoarece vă uitați la voi înșivă prin această mică, microscopică vedere. Vă uitați la voi înșivă și spuneți: „Ei bine, alți oameni au obținut mai mult.” Alți oameni nu au venit pe această planetă într-unul din cele mai frumoase dar provocatoare momente, pentru a fi un Maestru încorporat. Este altceva mai măreț? Doar o altă diplomă va fi mai bună decât aceasta? Puțin mai mulți bani? O casă mai mare? Nu cred că este așa. Deci, când ajungeți în acea luptă cu voi înșivă legată de ceea ce ați înfăptuit (n.tr. mai mult cu sens de acumulat), eliberați-o. Fără alte lupte.
O Cameră Specială
Jumătate din (toate) acestea sună bine, sunteți ca și cum: „Oh, bine. Fără alte lupte.” Jumătate din asta va fi foarte dificil, deoarece sunteți condiționați să vă luptați, să faceți efort. Sunteți condiționați să vă rețineți. Sunteți condiționați să aveți acești demoni ai îndoielii în viața voastră care spun: „Ajunge. Încetează să faci asta. Ești o persoană rea. Fii drăguț.” Deci, se va simți foarte, foarte inconfortabil. Și acesta este punctul în care voi deschide o cameră foarte specială, o cameră mare, sofisticată, cu sandwich-uri de ton și prăjituri, cu cipsuri și ciocolată pe website-ul Crimson Circle. Va fi...
SART: Va avea pereți căptușiți?
ADAMUS: Pereți căptușiți. (câteva răsete) Nu, mă gândesc că pereții vor fi făcuți din cremă de ciocolată pe de-o parte și... pereți căptușiți? Ce vrei să... înghețată pe cealaltă parte și... (cineva spune: „Nu uita jalapeños"-) Jalapeños (n.tr. ardei iuți chili, adică cei mai iuți). Un perete de jalapeños. Îmi place asta. (râsete) Daaa! Daaa! Daaa! Bun. Peretele de jalapeños. Vom avea mulți pereți în această cameră. (mai multe chicoteli)
Așa că îi voi cere dragei Michelle să deschidă acest mic loc pe website, unde puteți merge și, probabil ca va fi, nu știu, un ecran gol sau o imagine frumoasă sau ceva. Dar acest loc va fi locul în care veniți atunci când sunteți în copleșeala renunțării la lupte și deveniți confuzi. Deveniți confuzi despre lupta pe care o aveți în voi înșivă – despre ce să faceți, cum să o eliberați, care sunt consecințele – doar veniți acolo. Voi fi acolo – cum spuneți voi – douăzeci și patru...
LINDA: Douăzeci și patru, șapte (24 de ore, 7 zile, adică tot timpul)
ADAMUS: ...șapte. Voi fi acolo tot timpul. Veți ști că sunt acolo pentru că veți simți mirosul de sandwich de ton. (câteva râsete)
LINDA: Ohhhh!
ADAMUS: Îmi place sandwich-ul cu ton! Aș reveni pentru o altă încarnare doar pentru a avea un sandwich bun cu ton și cipsuri. Cu cipsuri. Da. Luna următoare.
Deci, vom deschide aceasta pe website, doar o mică cameră pe care să dați click. Vă vom trimite informația. Veniți aici atunci când sunteți confuzi în legătură cu lupta sau dacă vă gândiți că mai trebuie să vă luptați și vom vorbi. Vom vorbi. Voi și eu ne vom lupta. Observați că deja am un bandaj pe mână fiind gata pentru aceasta.
Deci, o voi spune din nou, vom reveni la ea în luna următoare, fără lupte în voi înșivă. Și veți încerca să o aplicați lumii din afară și veți spuneți: „Oh, nu ar trebui să mă lupt.” Eh. Lupta cu lumea dinafară; opriți-o în voi înșivă. Opriți toate aceste limitări și certuri și rețineri și auto-rețete și toate celelalte lucruri ciudate pe care le faceți. Lăsați-vă să fiți liberi. (Edith ridică mâna)
Mă vei întreba dacă poți primi o excepție?
EDITH: Nu.
ADAMUS: Ai vrea să-i înmânezi microfonul?
LINDA: E plăcerea mea.
ADAMUS: Daaa. Da.
EDITH: De ce naiba nu putem pur și simplu să eliberăm toate rahaturile?
ADAMUS: Nu mă întreba pe mine. (Adamus râde) Deoarece ești – îți voi da un răspuns direct – deoarece ești om. Din cauză de multă condiționare și multă frică și a multor lucruri care nu sunt adevărate, dar tu crezi că ele sunt (n. tr. adevărate).
Deci, ce se întâmplă este că auzi lucruri. Le-ai auzit în trecut de la Tobias. Cred că a scris recent Cauldre un articol despre Rugăciunea Tăcută.
EDITH: Foarte drăguț.
ADAMUS: Și le-ai auzit atunci, dar încă nu le pricepi. Ai citit și ai spus: „Oh, asta sună atât de bine”, dar nu ai încorporat-o.
Nu dai drumul. Nu eliberezi deoarece ești om și gândești că nu poți. Nu gândești că ești împuternicită să o faci. Nu gândești că asta este posibil și te bazezi pe experiențele din trecut când ai încercat ceva și nu a mers. Chiar dacă nu a mers o dată dintr-o sută, aici este unde îți pui conștiința – nu a mers o dată.
Deci, este multă condiționare, draga mea. Este condiționare. Este credință și, în parte, deoarece ești o lașă.
EDITH: Este nevoie de cineva ca să te cunoști. (Adamus chicotește)
ADAMUS: Voi toți. Nu, este puțină lașitate.
EDITH: Putem face toate acestea. Facem aceste lucruri tot timpul.
ADAMUS: Lașitate?
EDITH: Nu! Eliberare, eliberare, eliberare, eliberare și permitere.
ADAMUS: (suspinând) Avem încă de mers pe cale, nu-i așa. (câteva chicoteli)
Parte din aceasta este lașitate și, ce vreau să spun prin aceasta, este că faceți pași mici de bebeluș către iluminare și pașii de bebeluș nu vă vor duce niciodată acolo. Este vorba de o adevărată eliberare, de un adevărat salt. Gândiți că trebuie să învățați aceasta și apoi și aceasta și apoi aceasta. Trebuie să continuăm să mergem mai departe cu aceste Shoud-uri. Nu. Nu.
Deci, o numesc lașitate, a fi fricos, pentru că, într-adevăr... Voi așteptați – nu tu, dar toți cei care sunt aici – așteaptă ca altcineva să o facă. Ar fi cazul să venim cu niște tricouri pentru fricoși, care se rețin fără un motiv adevărat. De aceea vă agasez pe toți. De asta vă distrag. De aceea trecem prin unele lucruri pe care le facem, pentru a spune - când veți fi cu adevărat gata?
Cu aceasta, este o perfectă deschidere către declarația mea de final și puțin merabh.
EDITH: Oh, gândesc că suntem gata și că noi...
ADAMUS: Da. Este aproape timpul pentru petrecere.
Deci, dragi Shaumbra, am vorbit despre încetarea luptei și vă veți gândi la asta, o veți simți, o veți lua în considerare: „Ce a vrut el să spună cu asta?” Apoi, va fi multă discuție pe social media despre ce am vrut să spun cu adevărat. Și vor fi oameni care vor specula și mă vor cita în legătură cu lucruri pe care nu le-am spus. Nu este vorba despre altceva decât despre ceea ce se află în interiorul vostru. Este propriul vostru fel de a vă controla pe voi înșivă, de a vă limita pe voi înșivă, de a vă lupta cu voi înșivă și a vă restricționați pe voi înșivă, deoarece este o frică ascunsă fundamentală că ați făcut ceva greșit sau că sunteți slabi sau că aveți nevoie să vă îmbunătățiți. O asumare ascunsă profundă că este ceva în neregulă.
Până la un anumit punct, acest lucru este parțial corect. Dar acesta este doar un nivel (strat). Este doar una dintre realități. Mai este și acea altă realitate în care vă puteți pune conștiința care spune că totul este deja acolo. Că deja știți/cunoașteți (totul).
Deja știți
Și, când veți veni la noul nostru loc de pe website, la acea minunată cameră – îi vom da un nume frumos. Când veți veni la acea cameră, veți ajunge să realizați, știind că deja cunoașteți. Când aveți întrebări, când aveți frici, când vă întrebați ce va urma, veniți aici pentru a simți că deja știți.
Faceți aceasta fiind cu adevărat în liniște și, poate, vom avea o muzică drăguță care se va auzi, poate va cânta muzica lui Yoham, în această cameră. Veniți acolo și doar respirați profund și vă relaxați.
(începe muzica)
Și doar ajungeți să realizați că deja știți răspunsul pentru orice vă întrebați. Nu eu vă voi da răspunsul, dar vă voi încuraja să realizați răspunsul pe care-l aveți deja.
Veniți în această cameră pe care o vom crea și, că veni vorba, parola este: „Eu Exist. Eu Sunt Cel Ce Sunt. Eu știu că știu.” (n.tr. probabil va fi nevoie de exprimarea în limba engleză pentru parolă „I Exist. I Am that I Am. I Know that I Know”). Aceasta este parola. Aceasta vă va permite să intrați. Vreau să scrieți (n.tr. pe dispozitivul vostru - calculator, tabletă, telefon etc.) acest lucru. „Eu Exist.” Punct. „Eu Sunt Cel Ce Sunt.” Punct. „Știu că știu”. Punct. Va trebui să fie făcută cu litere mici și mari. Numai cu litere mari nu va funcționa. (râsete)
Eu Exist. Haideți doar să exersăm chiar acum. Eu Exist.
AUDIENȚA: Eu Exist.
ADAMUS: Nu, în liniște. (Adamus chicotește) Ce credeți că este asta? Școala de duminică? „Repetați după mine: Isus a murit pentru păcatele mele.” (câteva râsete)
LINDA: Oh!
ADAMUS: (chicotind) Înțelegeți cum funcționează spălarea creierelor? „Da, voi repeta după profesor. Isus a murit pentru păcatele mele.” Ei bine, apoi ajungeți să vă simțiți cu adevărat rău față de voi înșivă, cu adevărat rău. Iar apoi treceți prin restul vieții voastre ca și cum: „El a murit pentru păcatele mele.” Lui Isus nu-i pasă de păcatele voastre.
Haideți să respirăm profund. Nu repetați după mine. (Adamus chicotește) Simțiți-o în voi înșivă. Ceilalți Maeștri Ascensionați râd.
Eu Exist.
Oh, aceasta este realizarea măiestriei. Eu Exist.
Eu Sunt Cel Ce Sunt.
Ce înseamnă asta? Sună drăguț când o spun oamenii. „Eu Sunt Cel Ce Sunt. Namaste.” Eu Sunt Cel Ce Sunt. Tot ceea ce am făcut vreodată, tot ce voi face vreodată, fiecare potențial pe care l-am creat vreodată în Zidul de Foc, Eu Sunt Cel Ce Sunt.
Nu sunt doar ceea ce-mi amintesc, ceea ce gândesc/cred că sunt. Dar Eu Sunt tot Ceea Ce Sunt, toate straturile și nivelurile, lucrurile experimentate și neexperimentate, realizate și nerealizate. Sunt toate acestea.
Sunt orice aleg să fiu. Asta înseamnă cu adevărat. Eu Sunt Cel Ce Sunt. Sunt orice aleg să fiu.
Și, apoi, Știu că Știu.
Vedeți voi, adesea v-am spus și adesea v-am mustrat atunci când cineva se ridica și spunea: „Ei bine, nu știu.” Nu, știți. Doar că nu știți că știți. Știți fiecare răspuns. Știți fiecare întorsătură și răsucire a trecutului, la fel de bine și a viitorului. Acesta este lucrul uimitor. Într-un fel, dezamorsează impactul viitorului. Într-un fel, neagă întregul cuvânt „viitor”. Începeți să realizați că totul este chiar acum.
Deci, este acea bătaie la ușa noii noastre camere de pe website.
„Care este parola?”
„Eu Exist. Eu Sunt Cel Ce Sunt. Știu că știu.”
„În regulă, poți intra.”
Și, apoi, doar stați. Stați în liniște. Simțiți în Eu Exist. Simțiți în Eu Sunt. Orice aleg să fiu, Eu Sunt. Și, apoi, permiteți cu adevărat lui Știu că știu. Nu veniți acolo să stați și să spuneți: „Ei bine, eu nu știu.” Nu mă întrebați pe mine. Nu-l întrebați pe Adamus. Spuneți: „Știu că știu” și apoi, tăceți din gură și-i permiteți să vină la voi.
Apoi, doar îi permiteți să vină la voi: „Știu că Știu.”
Se întâmplă lucruri amuzante când începeți să realizați: „Daaa, de fapt, știu/cunosc. Nu știu cum de știu, dar știu că știu.” Apoi, începeți să realizați că nu era cu adevărat mult de știut/cunoscut în orice caz. Cu alte cuvinte, nu mergeați cu adevărat ca și cum ați fi fost pierduți, nu mergeați fără vreun indiciu, așa cum vă gândeați că erați. Cu adevărat știați/cunoșteați.
Într-un fel, veți râde. Vă veți aminti sesiunea pe care am avut-o aici și că a trebuit, cu adevărat, să pedepsesc pe cineva când a spus „Nu știu.” Râdeți și spuneți: „Acum înțeleg de ce Adamus a făcut asta. Chiar știa.”
Este cu adevărat simplu. „Eu Exist. Eu Sunt Cel Ce Sunt. Știu că știu.”
Și, în timp ce stați în această minunată, minunată cameră nouă, ca un fel de adăugire la website, în timp ce stați acolo, realizați: „De ce mă luptam cu toate aceste lucruri despre mine însumi/însămi? Despre ce era acea luptă? Despre ce era acea bătălie?” Apoi râdeți sănătos și spuneți: „Trebuie să-mi fi plăcut ceva din aceasta. Dar frate, mă bucur nespus că o oprim.” Realizați că nu este nimic cu care să vă luptați. Nu cu corpul vostru, nu cu gândurile voastre, nu cu alegerile voastre. Când nu mai este nimic cu ce să vă luptați, de asemenea, nu mai este nimic de care să vă temeți.
Când nu mai este nimic cu care să vă luptați, nu mai este nimic de care să vă fie teamă.
Și, apoi, primiți această stare de iubire care vine asupra voastră de la Voi către voi înșivă, această furnicătură care trece prin întreg corpul vostru. Apoi realizați acest sentiment de libertate. Realizați că nu sunt scopuri. Este vorba numai despre bucuria vieții. Realizați că nu este vorba despre a încerca să vă faceți mai buni în niciun fel. Realizați perfecțiunea care este deja aici.
Apoi, probabil, veți lăcrima puțin. Ne vor trebui câteva cutii cu șervețele în această cameră. Veți avea câteva lacrimi, eliberări, întrebându-vă pe voi înșivă de ce. „De ce, oh, de ce am făcut să fie (totul) atât de dificil? De ce nu mi-a spus Adamus mai devreme?”
Veți avea ceva mai multe lacrimi și, apoi, veți elibera, Edith. Cu adevărat veți elibera. Apoi veți realiza că erați lași înainte, într-un fel. Tot timpul intrând în aceste lupte cu voi înșivă, niciodată permițându-vă să știți că știți.
Veți realiza că voi ați făcut (ca totul) să fie aproape dificil pentru voi înșivă. Aproape. Tot timpul opunându-vă acelei lupte din voi înșivă. Veți realiza că lupta s-a terminat acum. Numai un laș luptă. Daaa.
Veți face o respirație profundă. Oh, abia aștept să merg în această cameră cu voi. Veți face o respirație profundă după ce ați avut multe lacrimi și veți ajunge cu mâna la acel perete, veți lua o mare cupă de cremă de ciocolată și nu vă veți simți rău în legătură cu asta și nu vă veți îngrijora că peretele va cădea sau nu vă veți îngrijora că va avea germeni. Nu vă veți îngrijora de culoare sau de nimic altceva. Tăceți! Bucurați-vă de crema de ciocolată și de sandwich-ul cu ton. Chiar se potrivesc. Ar trebui să fie unele dintre preferințele mele.
Apoi, veți face o respirație profundă și veți zice: „La naiba, am reușit. Am ajuns la sfârșit de 2014.” Acesta este miracolul. Acesta este miracolul (audiența aplaudă).
Dacă v-aș fi spus la începutul acestei vieți că veți ajunge la finalul anului 2014, probabil că nu ați fi crezut asta. Probabil că nu ați fi crezut asta. Este un miracol că ați îndurat. Este un miracol că încă sunteți vii, cu adevărat, și semi-funcționali. (câteva râsete, Adamus chicotește) Și un miracol că suntem împreună aici și că putem râde și zâmbi și face glume și distrageri și nu uitați ce am spus. Maestrul înțelege arta decepției deliberate... distragerii. (multe râsete). Distragerii. V-am distras pentru un moment.
Haideți să respirăm profund.
Ați reușit să ajungeți până la finalul lui 2014. 2015 - despre ce va fi? Este despre realizare. Punct. Nu voi mai lua în seamă niciun fel de makyo sau orice fel de scuze. Nu voi mai lua în seamă niciun fel de lupte cu voi înșivă. Nu. Le voi scoate la iveală pe covor. Nu voi mai lua în seamă niciun fel de scuze, nici „nu știu-ri”, niciun fel de „Oh, tu nu înțelegi, Adamus. Eu am avut o viață într-adevăr grea.” Vreți o viață grea? O sută de mii de ani într-un cristal, aceasta este o viață grea.
Așa că haideți să respirăm profund împreună în timp ce facem cu adevărat tranziția într-o nouă eră pentru voi, pentru Cercul Crimson, pentru lume. Oh, acesta va fi un an nebunesc. Ați crezut că acest an a fost dur, așteptați să vedeți anul următor. Dar știți ceva? Aceasta nu vă aparține.
Și voi știți ceva? În pofida tuturor lucrurilor nebunești care se desfășoară, a tuturor războaielor și a violenței, a pierderii avioanelor și orice altceva, în ciuda tuturor acestor lucruri, voi veți fi capabili să stați deoparte, să respirați profund și să spuneți...
ADAMUS ȘI AUDIENȚA: Totul este bine în întreaga Creație.
ADAMUS: An Nou Fericit. Să vă binecuvânteze Dumnezeu pe fiecare dintre voi. Mulțumesc. Mulțumesc.
(audiența aplaudă)
(Muzica continuă până la final)