Materialele Cercului Crimson
[Următoarea] Serie


SHOUD 2: "Visam cum că dormeam" – Cu ADAMUS, transmis de Geoffrey Hoppe
Prezentat Cercului Crimson
4 septembrie 2010

www.crimsoncircle.com

Descărcaţi fişierul PDF (engleză)  - apăsaţi aici

Notă: ilustraţiile lui Adamus pot fi văzute în versiunea PDF sau în cea video.

Descărcaţi, Shaumbra! Descărcaţi! Descărcaţi! (râsete) Aduceţi totul. Respiraţi-l. Totul era acolo. Totul. Desigur, muzica frumoasă, energiile, întreaga conştiinţă a Shoudului nostru. (se referă la muzica ce tocmai fusese cântată de Hannibal Means)

Eu Sunt Cel Ce Sunt, Adamus din Domeniul Suveran, Suveran. Bine aţi venit în acest spaţiu sacru, un loc al râsului şi bucuriei.

Aceia dintre voi care sunt mai noi ar putea gândi că e puţin straniu ca voi să fiţi aici. (râsete) “Ce fel de grup e acesta? Ce fel de giumbuşlucuri se fac aici? Ce e cu fiinţa asta care îşi închide ochii şi dintr-o dată se plimbă prin sală?” Dar aş vrea ca voi să consideraţi asta din o clipă din punctul meu de vedere. Pentru mine e cu adevărat straniu. (râsete) Pentru mine e bizar să fiu aici, în faţa unui grup de aşa-numiţi oameni, despre care ştiu că sunt Merlini absoluţi, care pretind că sunt adormiţi. Imaginaţi-vă cum ar fi să vă aflaţi un moment în scaunul meu şi dintr-o dată să veniţi în corpul uman ce-mi poartă mesajele, o fiinţă care, ca şi voi, pretinde că doarme, iar eu trebuie să trec prin asta? (râsete) Asta e bizar. Asta e straniu.

Pretinzând că sunteţi adormiţi

Imaginaţi-vă, dacă doriţi, că vă puneţi în locul meu pentru un moment. Cât de straniu este să vorbesc cu cei pe care i-am mai cunoscut înainte, cu care am mai lucrat înainte, pe care îi cunosc ca maeştri – şi sunt mulţi, mulţi maeştri – dar voi pretindeţi că nu sunteţi. Aşa că îmi spun mie însumi înainte de a începe aceste adunări: “Ce o să le spun astăzi? Cum o să mă descurc cu faptul că doar pretindeţi că sunteţi adormiţi?”

Voi pretindeţi că sunteţi mai puţin decât sunteţi cu adevărat. De ce? De ce? Este marea întrebare a zilei. De ce? Voi spuneţi – vă aud, vă aud – voi spuneţi: “Dar, Adamus, nu ştiu cum să mă trezesc”. (râsete, căci el se preface că se dă cu capul de scaun) Nu, nu vreţi să vă treziţi.

Voi spuneţi: “Adamus, am studiat totul. Am urmat fiecare curs”. Oh, ştiu. “Adamus, am fost la fiecare vindecător la care am putut merge. Adamus, am avut o copilărie dură.” Şi? În-tro zi am să vă duc în cristalul meu, o să încui poarta şi o să văd cum o să vă placă asta!

Eu am o foarte, foarte frumoasă, simplă… cred că voi i-aţi spune poem sau o bucată de proză… care mi-a fost trimisă recent şi era atât de reprezentativă pentru voi toţi, aş spune. Motoare electrice. (închide ventilatorul) Aşa că aş vrea să o împărtăşesc cu voi pentru un moment. Este simplă şi frumoasă. Hai să respirăm adânc împreună. (pauză) Vine de la un înger uman anonim.

“Visam cum că dormeam…”

Ah, da! Respiraţi adânc cu asta.

Visam cum că dormeam,

La vremuri cum au fost,

Visam cum că dormeam,

Cu râsete şi lacrimi.

Visam cum că dormeam,

La tot ce pot eu fi.

Visam cum că dormeam,

Peste vederea cea mare.

Trezeşte-te, trezeşte-te,

Aud eu dinlăuntru.

Trezeşte-te, trezeşte-te,

Ca viaţa să poată să înceapă.

Trezeşte-te, trezeşte-te,

Căci somnul-i o minciună.

Trezeşte-te, trezeşte-te,

Căci dumnezeu

Sunt Eu.


Hannibal, poţi cânta asta? Fără nicio repetiţie, o poţi cânta? Linda, poţi să scrii?

LINDA: Sigur.

HANNIBAL: Da, fireşte că pot să cânt.

ADAMUS: Absolut.

HANNIBAL: Pot face asta!

ADAMUS: Cât timp ne pregătim pentru asta… m-am gândit că era aşa de frumos pentru că, dragi Shaumbra, voi visaţi că sunteţi adormiţi. Visaţi în timp ce sunteţi adormiţi. Visaţi la ceea ce ar putea fi. Visaţi la ceea ce va fi. Vă aflaţi în această stare alterată. Aceasta nu e reală. Visaţi. Sunteţi adormiţi.

Visam cum că dormeam (Linda scrie) Visam cum că dormeam..

LINDA: Scriu repede, pentru că nu ai răbdare.

ADAMUS: … la vremuri ce au fost. Visam cum că dormeam, prin râsete şi lacrimi.

LINDA: Din nou, să scriu totul?

ADAMUS: Poţi să pui ghilimele pentru ce se repetă. (Linda scrie) Azi o să avem o adunare lungă. (râsete)

LINDA: Oh, ok.

ADAMUS: Visam cum că dormeam, prin râsete şi lacrimi.

LINDA: Prin râsete şi lacrimi?

ADAMUS: Prin râsete şi lacrimi.

LINDA: Pentru?

ADAMUS: Prin.

LINDA: Prin! Asta am spus şi eu.

ADAMUS: Nu e nevoie să arate şi bine.

LINDA: Ok.

ADAMUS: Visam cum că dormeam… din nou… ce tot ce-aş putea fi.

LINDA: Scrie tu. (râsete, căci Adamus scrie el)

ADAMUS: Aş putea fi... hmm, hmm… Visam cum că dormeam, peste vederea cea mare. Iar vederea se scrie v-e-d-e-r-e-a în acest caz.

LINDA: Peste …

ADAMUS: Peste marea vedere. Ok, hai să încercăm prima parte mai întâi. Hannibal?

HANNIBAL: Da.

ADAMUS: Ai vreo melodie în minte?

HANNIBAL: Poţi să o pui aici, ca să o văd? (ei rup pagina şi o ţin astfel încât Hannibal să o poată vedea, cu multe încercări şi râsete)

HANNIBAL: Haide.

ADAMUS: Trezeşte-te.

HANNIBAL: Ok.

ADAMUS: Trezeşte-te, trezeşte-te. Hm, nu, nu. (râsete) Trezeşte-te… cât timp lucrează el la asta. (Hannibal cântă melodia, iar Adamus îi dictează Lindei versurile următoare) … Am auzit din interior.

HANNIBAL: (cântă)

Visam cum că dormeam,

la vremuri cum au fost,

Visam cum că dormeam,

la vremuri cum au fost,

Visam cum că dormeam,

Prin râsete şi lacrimi…


ADAMUS: Stai puţin, dacă te pot întrerupe un moment. Sună cam jalnic.

HANNIBAL: Sună cam jalnic?

ADAMUS: Sună cam jalnic. Hai să îl mai înviorăm. (Adamus începe să cânte ca Hannibal) Visam cum că dormeam!

HANNIBAL: Ar trebui să mergem într-o cheie majoră?

ADAMUS: Da.

HANNIBAL: Într-o cheie mai lentă.

ADAMUS: E un poem extraordinar de frumos, vreau să-l răspândesc cu expresie.

HANNIBAL: Cuvintele nu-mi sunt prea clare.

ADAMUS: Da.

HANNIBAL: Hai să vedem… este corect? Visam pe când dormeam, la vremuri cum au fost… Iar apoi…

ADAMUS: Visam pe când dormeam, prin râsete şi lacrimi. Visam pe când dormeam, la tot ce puteam eu fi. Visam pe când dormeam pentru vederea cea mare.

LINDA: Scuze, scuze, Hannibal.

ADAMUS: Mai încercăm o dată.

HANNIBAL: Linda, poţi veni aici, te rog?

LINDA: Da, domnule.

HANNIBAL: Ok.

LINDA: Sunt la porunca tuturor. (multe râsete)

ADAMUS: Azi e o zi grea pentru Linda.

HANNIBAL: Ca să mă poţi ajuta cu textul.

Visam pe când dormeam, la vremuri ce ar putea fi…

Iar apoi repetăm asta?

LINDA: Din nou.

HANNIBAL: La timpuri ce au fost.

Visam cum că dormeam,

la vremuri ce au fost,

Visam cum că dormeam,

Cu râsete şi lacrimi

Visam cum că dormeam,

La tot ce pot eu fi.

Visam cum că dormeam,

Peste vederea cea mare.


Poţi să o rupi? (i se aduce pagina următoare) Ştii, e de parcă am ştiut că asta urmează de când ai început să vorbeşti. Oh, da. (începe să cânte din nou) Oh! Visam cum că dormeam, la timpuri ce au fost…

Visam cum că dormeam,

la vremuri ce au fost,

Trezeşte-te, trezeşte-te,

Aud din interior.

Trezeşte-te, trezeşte-te,

Ca viaţa să poată să înceapă.

Trezeşte-te, trezeşte-te,

Căci somnul-i o minciună.

Trezeşte-te, trezeşte-te,

Căci dumnezeu…


Ce e asta?

LINDA: Sunt Eu.

HANNIBAL: Sunt Eu! (audienţa aplaudă)

ADAMUS: Aşa că, dragi Shaumbra, care e ideea? Care e ideea? Îţi mulţumesc, draga mea.

LINDA: Cu mare plăcere, domnule.

ADAMUS: Mulţumesc. Care este ideea? Vreo două lucruri. Mai întâi de toate, a fost un simplu poem care îmi place, pentru că poartă energia lucrurilor prin care atât de mulţi dintre voi treceţi. De fapt voi visaţi că sunteţi adormiţi şi visaţi în timp ce sunteţi adormiţi. Iar asta nu este real şi nu contează, iar voi sunteţi într-un fel de stare alterată şi vă întrebaţi cum să ieşiţi din ea. Vom trece la asta într-o clipă.

În al doilea rând, de aici înainte fiţi mereu pregătiţi pentru neaşteptat. Întotdeauna. Linda nu ştia că o să o chemăm pentru aptitudinile ei pentru scris. Hannibal nu ştia că o să fie rugată să vină în faţă şi să improvizeze un cântec. Este o lecţie foarte bună pentru toată lumea, pentru că aşa va fi de acum – în moment. În moment.

Toată planificarea, toată lucrarea avansată pe care o faceţi în mod normal va ieşi afară pe uşă. Se va petrece în moment şi vă va lua pe unii dintre voi prin surprindere. Uneori s-ar putea să fiţi uimiţi. Vor fi momente în care veţi fi puţin furioşi şi veţi vrea să ştiţi de ce nu aţi avut mai mult timp ca să plănuiţi asta. Va fi în moment.

S-ar putea să fiţi rugaţi că vă ridicaţi în faţa unui grup de 500 de persoane pe moment şi veţi descoperi că inimioara vă face tica-tica. Dintr-o dată s-ar putea să aveţi o cameră TV în faţă, ca toată lumea să vă vadă cum răspundeţi la: „Cum vă simţiţi faţă de asta?”

Va fi în moment. Iar prin micul nostru exerciţiu de aici am demonstrat că pe moment se simte ciudat şi neîndemânatic şi devine foarte mental pe moment. Încercaţi să fugiţi în urmă, la ceea ce ştiţi sau la ceea ce aţi experimentat. Nu funcţionează, iar apoi vă predaţi. Apoi vă predaţi şi doar îi daţi voie să iasă şi nu vă pasă dacă amestecaţi puţin cuvintele, pentru că e posibil să găsiţi chiar cuvinte mai bune. Visam ca eu dormeam! Da. Daţi-mi voie să vă aud pe voi spunând asta.

HANNIBAL: Visam că eu dormeam!

ADAMUS: Da, da. Iar apoi curge de aici. Aşa că asta urmează. Asta e ceea ce… ei bine, de fapt, asta e ceea ce este aici. (râsete) Ghiciţi, este deja aici. Aşa că, Shaumbra, este aici! Am vorbit despre asta acum câteva săptămâni, între lanurile de porumb din Iowa[1]. (râsete) De fapt m-am bucurat mult de acea excursie.

Energiile ce vin

Este aici. am spus grupului care s-a strâns acolo că foarte multă energie vine acum. S-ar putea să o fi observat în ultimele săptămâni. Unii dintre voi s-au descurcat cu ea surprinzător de bine. Unii dintre voi doar au respirat adânc şi i-au dat voie să vină. Unii dintre voi au fost foarte, foarte afectaţi. Aţi intrat în situaţia în care aţi spus: “Iată că începe iar. De ce mereu eu? De ce continui să trec prin cicluri de ruptură şi tulburare?”

Ultimele două săptămâni au fost nebuneşti. Cu adevărat au fost aşa, nu neapărat doar pentru voi. Priviţi la lume în ultimele două săptămâni. O nebunie! Acum, ea trece prin lucrurile pe care le face în mod obişnuit, dar acum realmente se intensifică. Pământul se schimbă cu totul, situaţiile politice dau în clocot şi încă sunt lucruri care nici măcar nu au ajuns deocamdată la ştiri referitor la ce s-a petrecut în ultimele două săptămâni.

A fost o uriaşă infuzie de energie, diferită de oricare altă energie care vine aici în mod normal, fie că e energie fizică, poate din alte tărâmuri din spaţiu, fie că e non-fizică, energie nelegată de Pământ ce vine acum – grămezi – şi a fost haos. A fost o energie a haosului.

Haos înseamnă că nu are atributele tipice cu care sunteţi obişnuiţi atunci când vin cantităţi mari de energie. Uneori descoperiţi că acele volume imense sunt minunate, benefice, vă înviorează. Alteori pot fi copleşitoare, pentru că de câte ori aveţi această infuzie în curs, ea poate perturba echilibre delicate. Iar voi cu toţii aveţi un echilibru foarte delicat. De fapt, abia dacă vă ţineţi de un fir subţire, tare subţire. (râsete) Iar asta e vestea bună. Este adevărat! Este foarte adevărat. Vă ţineţi de… Noi suntem uimiţi uneori, în alte tărâmuri, de cum rezistaţi voi! Ştiţi care este secretul? Eliberaţi. Eliberaţi. Daţi drumul.

Dar să ne întoarcem la haos. O uriaşă infuzie de energie a început să vină de acum două săptămâni. Încă îşi mai taie calea încoace de acolo, de acolo care este chiar aici, şi de ce? De ce? Pentru că s-au aliniat stelele? Nu. Pentru că Soarele are nişte pete extra-mari acum? Poate. (Adamus râde) Pentru că extratereştrii sunt gata să atace? Da. (multe râsete)

LINDA: Asta nu se va traduce prea bine.

ADAMUS: Asta e” Asta e. Oh, sunt pregătiţi, dar o să vorbesc despre asta în altză discuţie. Vom vorbi despre “Îngeri şi extratereştri”, însă da, sunt pregătiţi. Nu vor ajunge prea departe… eu nu cred. Dar aş putea să mă înşel. (râsete, căci Adamus tachinează audienţa) Mă joc cu aceste energii.

Aşa că este o cantitate imensă din ceea ce am numi energia haosului. Nu are nici un sens. Nu urmează tiparele vechi. Vine pentru că…

KATHLEEN: Din cauza noastră.

ADAMUS: Îţi mulţumesc!

KATHLEEN: Din cauza noastră!

ADAMUS: Stai, stai acolo. (Adamus merge în spatele sălii) Din cauza voastră, pentru că voi aţi chemat-o, pentru că acum mult timp aţi emis chemarea. Îmi poţi da acel lucru special… (cere ceva unui membru din staff) Mulţumesc. Mulţumesc. (audienţa spune “Ah!” Adamus aduce un pachet în faţa sălii, se aşează într-un genunchi şi oferă pachetul lui Kathleen) Pentru tine, draga mea. (audienţa aplaudă) Vino aici. Da, “el” vrea să vii aici.

KATHLEEN: El!

ADAMUS: El.

KATHLEEN: Hello celor de pe Internet! (aruncă un sărut către cameră, apoi deschide pachetul)

ADAMUS: Un dar special pentru tine, din partea noastră, a tuturor.

KATHLEEN: Vă mulţumesc.

ADAMUS: Nu polua! (strânge o bucată de ambalaj de hârtie care a căzut)

KATHLEEN: (scoate din pachet un obiect metalic şi citeşte ce scrie) Doamna Uluitoare!

ADAMUS: Doamna Uluitoare. (audienţa aplaudă) Mulţumesc.

Da. Este din cauza voastră. Voi, voi toţi aţi chemat-o. Omenirea a chemat-o. puteţi spune că familiile angelice au chemat-o. Tărâmurile Apropiate Pământului, care acum sunt cu adevărat o lume a durerii, au chemat-o. Pentru tine. (râsete, căci îi oferă Lindei hârtia de ambalaj aurie, dar ea nu o primeşte).

KATHLEEN: O iau eu. O iau eu.

ADAMUS: E valoroasă! Foiţă de aur!

LINDA: Ştiu ce-i al meu. (râsete)

ADAMUS: Aşa că are loc această uriaşă infuzie de energie şi este foarte haotic. Va veni aşa cum vine haosul. Va veni pe neaşteptate, fără să poată fi prezisă. Sunteţi obişnuiţi să aveţi un anume flux al energiilor prin ceea ce numiţi reţele sau meridiane ori tipare energetice ale corpului, dar nu va mai veni astfel. Va veni diferit.

Cu adevărat vă poate destabiliza. Cu adevărat vă poate duce în… câţi dintre voi aţi fost în dramă un ultimele două săptămâni? Închid ochii. (râsete, se ridică multe mâini) Da. Şi e doar drama legată de alţii, de alţi oameni din afara voastră. Câţi aţi avut dramă în voi înşivă? (câteva mâini se ridică) Ori traumă în voi înşivă? Da, da.

KERRI: Iar nopţi nedormite?

ADAMUS: Nopţi nedormite, da. Aţi avut prea multe petreceri în alte tărâmuri în ultima perioadă. Da, da. Dar această energie vine. Este foarte haotică, dar aşa cum noi am mai vorbit înainte, haosul nu este cu adevărat haotic. Este doar diferit – nici măcar nu are tipare – diferite măsuri, diferite moduri de a livra ceea ce vine. Vine ca să fie aici pentru voi.

O parte din această energie a haosului este ceea ce aţi numi vechea energie vibraţională. Cu asta sunteţi obişnuiţi, dar cu modul în care vine nu. O parte din ea este literalmente Noua Energie. Pentru aceia care nu sunt obişnuiţi cu Noua Energie, pentru aceia care încă mai sunt mult în dualitate şi chiar vor să se ţină de dualitate, Noua Energie va trece pe lângă ei. Nu se va risipi. Cumva îi va înconjura, le va da roată şi va sosi ceva mai târziu.

Pentru aceia dintre voi care sunteţi conştienţi de ea, care se pot descurca cu ea, cei care realmente o pot respira – şi care o pot respira într-o stare de totală acceptare pentru sine şi pentru toţi cei din jur, chiar şi pentru persoana care stă chiar lângă voi chiar acum şi pe care aţi vrea să o împingeţi de acolo, acceptare totală, da – vă este disponibilă.

Care e problema de bază?

Acum, un lucru interesant pe care l-am observat în ultimele câteva săptămâni este că asta v-a lovit pe unii dintre voi direct în centru, ceea ce ar fi şi trebuit. S-ar putea să vă simţit de rahat, dar v-a lovit direct în centru. Astfel că întrebarea pe care o am acum pentru voi este: care e baza? Care este problema de bază în care a lovit? O să o rog pe drăgălaşa, frumoasa Linda să meargă în sală cu microfonul.

EDITH: Oh, credeam că o să-i pui ei întrebarea.

ADAMUS: O să o întreb şi pe ea, dar mai întâi va merge în sală. Linda, alege orice voluntar vrei, de fapt sunt două probleme care se ridică acum. Care este? Da. Vă mulţumesc pentru că nu ridicaţi mâna, dar luaţi microfonul.

JAN: Nu sunt prea sigură.

ADAMUS: Simte în interior. Doar opreşte-ţi respiraţia. Ori (râzând) închide ochii şi respiră! (râsete)

LINDA: Proastă idee!

JAN: Cred că ceva, ştii, traumatic s-a petrecut în viaţa mea săptămâna aceasta. Am pierdut un animal drag şi am simţit cum mi se cutremură inima, iar aşezarea la un loc a acestor bucăţi a fost un foarte interesant, ăăăă… Totul pare puţin diferit. Nu ştiu cum o să arăt de diferit după ce o să pun toate bucăţile la un loc.

ADAMUS: Care e problema de bază? Care e problema de bază? Această energie a lovit ceva. Ce este? Aproape că îmi dai răspunsul. Dansezi în jurul lui. Problema de bază.

Apropo, multe animale de companie vor pleca. Vă rog să nu vă descurajaţi atunci când fac asta. Ele pleacă pentru un motiv anume: (a) energia este foarte intensă şi vor să iasă şi (b) se vor întoarce. Se vor întoarce, cum aţi spune voi, ca animale de companie mai apropiate, mai măreţe, pentru a fi cu voi. Aşa că problema de bază.

JAN: Ăăă… (pauză lungă) Nu sunt sigură. Doar… acceptarea mea?

ADAMUS: Ei, nu prea crezi răspunsul, dar o să-l scriu eu oricum.

JAN: Mulţumesc.

ADAMUS: Tu îţi spui: “A fost un răspuns mediocru”. Însă eu o să-l scriu, pentru că tu ştii şi eu ştiu că nu a fost în regulă. (râsete) Dar o să-l scriu. Ok, următorul. Care sunt problemele de bază? Două probleme de bază apar acum pentru voi, pentru Shaumbra. Nu pentru toţi cei de pe lume, ci pentru voi.

CAROLYN: Am devenit conştientă că inima mea este…

ADAMUS: (o întrerupe) Am vrut doar să stau mai aproape de tine.

CAROLYN: În regulă, şi eu la fel. (se îmbrăţişează) Am devenit conştientă că inima mea este gigantică.

ADAMUS: Da.

CAROLYN: Şi capacitatea mea de a mă sabota singură este la fel de mare.

ADAMUS: Ah! Bun, bun. Asta e… Nu-mi da microfonul mie. Deja mi-au dat unul. Deci sabotajul. (scrie) Da, ok. Următorul? Problemele de bază. Nu o întreba pe Aandrah. Ea ştie.

VINCE: Cred că pentru mine problema de bază este pierderea, realizarea pierderii.

ADAMUS: Pierderea. Pierderea a…?

VINCE: A tot! A tot.

ADAMUS: Asta e bună. Da. Cum se simte? …ei spun asta băgându-ţi un microfon în faţă.

VINCE: Un gol.

ADAMUS: Da. Da. De fapt nu e un lucru rău. Este dificil, dar nu e un lucru rău. Din ceea ce aş numi perspectiva celui adormit, este dificil. Din perspectiva celui trezit, de fapt e destul de frumos. Aşa că ne vom trezi în scurt timp. Pierderea, deci.

Alţii? Probleme de bază. Două dintre ele, am să încep să sar în sus când o să le spuneţi.

CATHY: Aş spune Vechea versus Noua Energie. Vechea este înfruntată şi eliberată, astfel încât să putem face loc Noii Energii să umple golul.

ADAMUS: Vechi contra Nou. Să-i spunem dualitate?

CATHY: Da.

ADAMUS: Ok, dualitate. Şi, apropo, toate Aceste lucruri sunt afectate de energia haosului care vine valuri-valuri. Dacă aţi putea să o vedeţi sau să o înţelegeţi, aţi fi puţin copleşiţi şi, ei bine, asta e altă poveste. Problemele de bază.

PAUL: Mintea mea e îngrozită. (câteva râsete)

ADAMUS: Bun! Bun. Mai întâi o să te îmbrăţişez.

PAUL: Grozav. Mulţumesc. Mulţumesc.

ADAMUS: Şi apoi îţi acord un premiu Adamus, pentru că tu şi cu mine lucrăm la asta de mult timp. Ai fost dur. M-ai testat în toate felurile. Atuncio când noi vorbim despre ieşirea din minte… Cum vrei să o numim? Eliberarea minţii? Trecerea…

PAUL: Ştiu, e greu.

ADAMUS: …dincolo de minte.

PAUL: Da, dincolo de minte.

ADAMUS: Ok. Ai fost… (scrie) dincolo de minte. E ceva foarte bun de predat altora, ca să-i pregăteşti pe alţii, pentru că tu ai fost cu totul încăpăţânat, cu adevărat te-ai ţinut strâns de asta. Te-ar deranja dacă ai împărtăşi cu alţii ce se petrece atunci când eliberezi cu adevărat?

PAUL: Pace.

ADAMUS: Bun.

PAUL: Echilibru.

ADAMUS: Da.

PAUL: Fericire.

ADAMUS: Bun. Excelent. Nu e aşa de rău pe cât ar putea părea.

PAUL: Nu, dar poate fi înfricoşător.

ADAMUS: Foarte înfricoşător. Foarte înfricoşător dacă îţi pierzi mintea, dacă treci dincolo de minte atunci când eşti adormit. E un lucru foarte dificil. Şi trebuie – voi toţi – să acceptaţi că încă sunteţi adormiţi. Sunteţi. Mintea voastră încearcă să se trezească şi nu poate, pentru că mintea este cea care v-a adormit de la bun început. Devine o misiune imposibilă.

Este vorba despre a elibera şi despre – aşa cum spune poemul – despre a înţelege că visaţi în somn. Visaţi – e ca un film SF! – visaţi la ceea ce ar putea fi. Visaţi la vremurile ce au fost sau la timpurile ce sunt. Acest lucru nu e real, doar pare a fi real. Vom trece la asta într-o clipă.

Încă cineva. Problema de bază. Ce s-a ridicat cu adevărat acum?

ALAYA: Pentru mine, după ce am fost într-o relaţie de control ce a durat 16 ani…

ADAMUS: Da.

ALAYA: Acum două săptămâni…

ADAMUS: Şi de ce controlai tu?

ALAYA: Eu am permis.

ADAMUS: Da. Nu, de ce controlai tu?

ALAYA: Nu, eu eram controlată.

ADAMUS: Zău.

ALAYA: Da. Ei, eu…

ADAMUS: Ok.

ALAYA: Ok. Eu am permis. Am permis. Am spus „da”.

ADAMUS: Da.

ALAYA: Şi realizând că nu mai vreau să trăiesc în acea relaţie, acum două săptămâni, pe 20, mi-am luat fata şi am ieşit din acea relaţie, ducându-mă la un adăpost pentru femei.

ADAMUS: Da, bun.

ALAYA: Pentru mine, problema de bază este să primesc de la aţii şi să fiu suverană.

ADAMUS: Exact. Cât de personal pot fi?

ALAYA: Absolut.

ADAMUS: Bun. Acum, tu încă mai ai o energie reziduală care va continua să permită ca jocurile să se joace. Şi nu glumeam când am întrebat cine controlează. Ţie îţi place să te gândeşti că ai fost controlată, iar fiecare dovadă pe care o ai cu… fiecare simţ al tău spune că ai fost controlată, iar tu o să te cerţi cu mine toată ziua pentru asta.

Atunci când vei realiza că tu controlai – şi nu este o judecată, e o observaţie – nu va mai trebui să stai într-u adăpost altul decât cel al tău. Jocul încă se mai joacă şi acum. Drama încă e acolo. O parte din tine de fapt o creează, o controlează, o manipulează.

În momentul în care poţi elibera asta cu adevărat şi în momentul în care înţelegi că nu poţi da vina pe altcineva pentru controlul din viaţa ta, doar priveşte în interior – nu vei avea nevoie să te afli într-un adăpost, într-un loc exterior. Vei intra în viaţa ta. Nu va mai exista nici un fel de frică pentru tine, pentru copilul tău, pentru nimeni altcineva. Iar ceea ce simţi că este o situaţie periculoasă se va evapora.

ALAYA: Cred asta.

ADAMUS: Se va evapora. Nu va mai fi nevoie să fugi. Nu va mai fi nevoie să te ascunzi, căci controlul, fuga şi ascunderea sunt legate doar de tine – tu fugi de tine. Asta e tot. Aşa că putem respira adânc chiar acum şi chiar aici.

ALAYA: Da.

ADAMUS: Putem elibera asta.

ALAYA: Vreau să mă cunosc pe mine.

ADAMUS: Da. Pe măsură ce trecem de timpul pe care îl petrecem împreună astăzi şi dintr-o dată îţi dai voie să începi te trezeşti din vis, să încetezi alergătura, să încetezi controlul care are loc cu adevărat, vei avea atâta libertate de nu vei şti ce să faci cu ea. Iar tu o să vii şi o să mă îmbrăţişezi.

ALAYA: Am avut străfulgerări.

ADAMUS: Da.

ALAYA: Da.

ADAMUS: Da. Şi ştii ce ar trebui să faci acum?

ALAYA: Ah, să respir.

ADAMUS: Să respiri.

ALAYA: Să respir. Da.

ADAMUS: Şi cu adevărat fă o alegere. Chiar mai ai nevoie să mai controlezi lucrurile? Chiar mai ai tu nevoie să le controlezi pe mai departe?

ALAYA: Nu.

ADAMUS: Dar înainte de a spune nu, contemplă pentru o clipă ce se petrece atunci când eliberezi acel control.

ALAYA: Contemplu…

ADAMUS: Simte. Ce se petrece atunci când tu încetezi să mai controlezi?

ALAYA: Asta ar fi nou pentru mine.

ADAMUS: Ar fi ceva nou.

ALAYA: Va fi nou.

ADAMUS: Şi aud cuvântul haos. Da, se ba simţi haotic şi se va simţi neconfortabil. Dă-mi voie să te întreb ceva un moment. Ce a adus nevoia de a controla şi, ca urmare, a atras indivizi ce controlează în viaţa ta? Doar simte o clipă.

ALAYA: Simt că am răspunsurile potrivite sau că am o viziune mai bună.

ADAMUS: Bun. Două premii. Absolut. Absolut, un fel de simţire a virtuţii, cum i-aş spune eu. Nu contează când şi de unde a apărut, dar a fost un fel foarte interesant de virtute, în care ştiai ce este mai bine pentru tine. Şi în pofida altora care încercau să-ţi spună sau să te forţeze să faci asta, tu ştiai ce e mai bine pentru tine. Apoi ai început să controlezi totul în jurul tău, iar acel control aduce alt control din exterior. Dintr-o dată devii victima propriului control şi asta te forţează brusc, într-un moment ca acesta, să te opreşti şi să spui: “Ei bine, chiar e nevoie să fi aşa de virtuoasă cu mine sau cu alţii?” Poate că în acest moment putem elibera asta şi poţi accepta pur şi simplu. Acceptă. Acceptarea frumoasă, pură, simplă. Asta e tot. Fără control. Fără virtute. Fără frică. Doar acceptare.

Hai să respirăm adânc cu toţii. Ohhhh, da. Asta impune un moment Hannibal. Vedeţi, noi am eliberat, am respirat şi hai să facem… (cineva spune: “Aleluia!”) O să fac ceva mai bun ca asta. Aş vrea… în acest moment aş vrea nişte haos. Haos. Discordanţă. Fără tipar. Fără cântec. O învălmăşeală totală. Poţi să conduci haosul?

HANNIBAL: Pot să conduc haosul!

ADAMUS: Oh, da – tu cunoooooooşti haosul!

HANNIBAL: Ştiu cum să dirijez haosul!

ADAMUS: Aşa că nu o să încercăm să încercăm să fie plăcut. O să încercăm să fie urât. O să scoatem zgomote de aici şi o să le dăm drumul. Vă cer să vă ridicaţi. Hannibal? E vremea pentru haos! Haos.

(Hannibal dirijează audienţa în emiterea multor zgomote haotic)

ADAMUS: Haos! Haos!

(sunetele haotice continuă)

ADAMUS: Ok, bun.

HANNIBAL: Uaaaaaa!

ADAMUS: Uaaaaa! Mulţumesc. Bun haos.

LINDA: Uuuuuu! Mulţumesc, domnule.

ADAMUS: Doar ca să punem energia în mişcare. Vedeţi, dacă am fi încercat să controlăm aici, ar fi nimicit tot scopul. E vorba doar despre a da voie să iasă. E doar energie. E doar energie fără tipar, nedisciplinată, cu acceptare totală. Şi face miracole – puţină respiraţie, puţin haos în voce.

Acum, a fost doar energie. Poate că a fost neplăcut pentru urechi sau chiar pentru corpul fizic, clar pentru minte, iar pe unii dintre voi v-am văzut cum vă închideaţi în încercarea de a evita haosul. Da, dragi prieteni, chiar acum, în timpul în care ne aflăm, foarte multă energie vine şi e haos. Şi nu e din trecutul vostru. Nu sunt stafii din trecut şi nimic de acel gen. Este proaspăt. Este nou. Este îmbunătăţit şi vine de acolo. (râsete) Şi este cu adevărat haotic.

Astfel că atunci când vă aflaţi într-un astfel de haos, nu fugiţi de el. Respiraţi-l. Îl puteţi accepta în interior şi va merge direct ca să vă servească alegerile. Acum, hai să luăm acel vârtej de energie care tocmai a venit şi, Hannibal, eşti…

HANNIBAL: Sunt aici!

ADAMUS: Încă o dată, pentru ultima oară. ÎŢI PORUNCESC SĂ MĂ SERVEŞTI! (audienţa ovaţionează) Îi place asta! (râsete) Ştie exact de unde vine.

HANNIBAL: Ce o să facem acum?

ADAMUS: Acum o să-i luăm pe cei care au fost ieri cu tine[1]…

HANNIBAL: Oh, da!

ADAMUS: … şi o să-i rugăm să se ridice în picioare.

HANNIBAL: Da!

ADAMUS: Şi vom face… din haos vom face o creaţie frumoasă. Tu dirijezi. Tu dirijezi. Grupul care a fost aici pentru workshop, vă rugăm să vă ridicaţi.

HANNIBAL: Pot să vină aici?

ADAMUS: Absolut. Ar fi mai bine.

HANNIBAL: Veniţi în faţă, repede. E destul spaţiu. Hai să facem un semicerc. (cam 30 de persoane vin în faţă) Oh, va fi grozav! Haideţi, mişcaţi-vă. Mişcaţi-vă, copii, mişcaţi-vă! (râsete) Nu sunt frumoşi, nu sunt frumoşi, nu sunt frumoşi?! (audienţa aplaudă) Hai să facem haos.

(Hannibal îi dirijează pentru a scoate zgomote haotice)

Hai să facem ca lupii. (grupul scoate zgomote ca de lupi)

Hai să facem ca pisoii. (grupul scoate zgomote sălbatice, de pisoi)

Hai să facem ca nişte căţeluşi. (grupul scoate zgomote de câine)

Hai să facem eeeeeeeeeeee … (grupul cântă “eeeeeeee”)

Hai să facem ”ah”. Ahhhhhhhhhhhhhhhhh … (grupul cântă „ahhhh” şi „ohhhhh” şi „oooooo” şi „eeeeeeee”, iar Hannibal dirijează cu multe variaţii)

Vă mulţumesc. Vă mulţumesc tuturor. Mulţumesc. (audienţa aplaudă)

ADAMUS: Aşa că… problemele de bază. Hai să mai fine încă vreo două comentarii, contribuţii. Problemele de bază. Vine o mare minge de haos, pe unii dintre voi vă devastează, vă aruncă afară din echilibru, vă face să vă îngrijoraţi ce nu e în regulă cu voi. Deveniţi foarte mentali. Intraţi în minte. Dar ce probleme de bază – două dintre ele – vă afectează acum? David?

DAVID: Judecata.

ADAMUS: Judecata.

DAVID: Iar pentru mine pare că-i judec pe alţii, dar de fapt pe mine mă judec.

ADAMUS: Bun. Cum te judeci pe tine?

DAVID: Cu asprime.

ADAMUS: Cu asprime. Cum a fost cel mai rău?

DAVID: Foarte aspru. (râsete)

ADAMUS: Care a fost cel mai rău? Ţi-l arăt şi eu pe al meu dacă mi-l arăţi pe al tău! (râsete) Te rog. Ţi-am spus, ‘aşteaptă-te la neaşteptat’. L-ai primit acum.

DAVID: Poate că am să mă aşez la loc. (râsete)

ADAMUS: Atunci poate că am să mă aşez şi eu cu tine. (râsete) Cât de rău poate fi? (pauză) Atât de rău.

DAVID: Atât de rău, da.

ADAMUS: Atât de rău. Ştii câţi oameni ajuţi acum?

DAVID: Ei bine, pe mine.

ADAMUS: Adevărat. Restul nu contează cu adevărat, nu-i aşa? Dar nu ar fi drăguţ dacă i-ai ajuta şi pe ei, de asemenea?

DAVID: Da. Da.

ADAMUS: Ştiai că o să facem asta.

DAVID: Uitasem. (râsete)

ADAMUS: Eu nu.

DAVID: Iar acceptarea de sine este…

ADAMUS: Da. Acum dansăm.

DAVID: Ok.

EDITH: Te iubim, David. Pur şi simplu spune.

DAVID: Mmmm… (pauză) Ei bine, de fapt nici nu sunt sigur de întrebarea ta.

LINDA: David, ai ridicat mâna.

DAVID: Ştiu că am ridicat-o.

ADAMUS: Ce problemă a ridicat în tine? Tu ai spus „judecata”. Ce era acea judecată? Ce era ceea ce ai auzit – nu e realmente al tău, dar ai auzit şi ai simţit, ai simţit acel pumnal cum intră direct în tine – ce era? Aş prefera să spui tu, nu eu.

DAVID: Aş prefera să spui tu în locul meu. (râsete)

ADAMUS: Nu. (multe râsete) Ştiu.

DAVID: Şi, desigur, judecata de sine, ştii, se joacă din nou în afara mea. Judecam totul şi pe toţi cei din jurul meu, dar ştiam că mă judecam pe mine şi nu mă acceptam pe mine. Şi realmente nu îmi acceptam mintea. Mă chinuiam pe mine pentru că eram prost. Mai multe?

ADAMUS: Hai să scurtăm alergătura.

DAVID: Ok.

ADAMUS: Hai să scurtăm alergătura.

DAVID: Nu mă iubeam pe mine.

ADAMUS: Da. E un mod plăcut de a spune.

DAVID: Mă îndoiam de mine.

ADAMUS: Asta e chiar frumos de spus.

DAVID: Nu mă acceptam pe mine.

ADAMUS: Modul laş de a o spune. (râsete)

DAVID: Nu mă plăceam pe mine.

ADAMUS: Te apropii.

DAVID: Mă uram pe mine.

ADAMUS: Ei, probabil că asta e, dar de ce? De ce?

DAVID: (pauză lungă) Nu sunt sigur.

ADAMUS: Da, mmm, o minciună. O minciună. Simţirea că eşti un mincinos. Eşti fals. Că poate eşi manipulativ şi că totul e fals. Asta e ce am perceput eu atunci când ai intrat în centrul tău. Asta e dur. E dur şi duce la ura faţă de sine. Duce la lipsa iubirii, evident, atunci când simţi că totul e o minciună, că totul a fost o glumă, că totul a fost un joc. Iar apoi intri în poveştile colaterale – “Puteam să fac totul mai bine. Trebuia să fi făcut aşa. Aş vrea să fi făcut astfel,” dar când ajungi la acel punct, totul e o mare minciună. Atunci ce este real? Mulţumesc.

DAVID: Mulţumesc.

ADAMUS: Cu adevărat îţi mulţumesc.

DAVID: Mulţumesc.

ADAMUS: Şi asta a fost pentru toată lumea. (audienţa aplaudă)

LINDA: Asta a fost o lucrare gre, de speriat! O să-i dau din banii lui Geoff!

ADAMUS: Oh, da, absolut. Şi, ştii, ne apropiem, David. Ne-ai ajutat să ne apropiem de ceea ce este problema de bază. O să mai fie încă un răspuns, iar apoi vom trece la răspunsul meu, ceea ce experimentez eu – şi, David, priveşte cum acestea merg direct spre cele despre care noi am vorbit.

EDITH: Acceptarea totală a tuturor experienţelor noastre, pentru că şi noi suntem dumnezeu şi Eu Sunt Cel Ce Sunt.

ADAMUS: Într-un fel. Într-un fel, da, dar, din nou, e un mod plăcut de a spune. Acceătare totală, înţelegerea lui Eu Sunt Cel Ce Sunt, dar ce s-a întâmplat când această energie a intrat acolo? Ce v-a făcut să vă opriţi şi să luaţi în considerare? O să mergem aici, la Aandrah.

EDITH: Doar acceptarea fiecărei experienţe.

ADAMUS: Ce ai văzut tu, Aandrah, în ultimele două săptămâni, care a fost – uau! – la cel nivel? Care a fost problema?

AANDRAH: Atunci când credem minciuna, o acceptăm aici (capul) şi stă chiar aici. dar dacă sunt doritoare să o respir şi să mi-o însuşesc… e foarte diferit. Sunteţi doritori să o mâncaţi, să o primiţi, să o stăpâniţi şi să daţi voie să o simţiţi în fiecare fibră a voastră? Vă îndrăgostiţi. Vă îndrăgostiţi. Acceptarea este încă respingere, pentru că totul este aici (în cap). Nu e vorba despre acceptare, pentru mine. Este vorba despre când o mâncaţi, când o luaţi în stăpânire, când o veţi primi, când veţi fi ea? Când veţi fi… (Edith comentează) Ok. Pentru mine acceptarea stă aici (în cap) şi stă aici, dar din acest motiv eu doar invit. Din perspectiva lucrării mele este vorba despre „o veţi duce acasă şi o veţi stăpâni?

ADAMUS: Mulţumesc. Şi, dacă aş putea pune o rază laser asupra sa, nu aţi experimentat cu toţii asta, dar mulţi dintre voi au făcut-o şi taie direct până în centru. În special atunci când – aşa cum am exprimat eu pentru David – atunci când intraţi într-o parte a centrului şi simţiţi că trăiţi o minciună, că aţi fost cumva…. Cumva. Nu e o minciună deliberată. Niciodată nu aţi aranjat să fie aşa, dar dacă încă dormiţi, trăiţi într-o minciună. Asta e tot.

Iar apoi, ceea ce s-a petrecut în ultimele două săptămâni, datorită energiilor intense care au venit, ale haosului – nu au nici un echilibru în ele, aşa că v-au dezechilibrat cu adevărat – a fost că aţi cercetat dacă vreţi să fiţi aici. Vreţi să fiţi aici? Asta a apărut în ultimele două săptămâni – vreţi cu adevărat să fiţi aici? – şi vă apasă butoanele. Împinge totul. “Vreau să fiu aici?” Iar unii dintre voi se şi tem să vorbească despre asta. Unii dintre voi vă temeţi să o admiteţi chiar şi în faţa voastră. Unii dintre voi împing aceste gânduri atunci când le aveţi, atunci vine întrebarea “De ce ar trebui să mă mai trezesc mâine?”, voi daţi deoparte acele gânduri. Credeţi că nu ar trebui să le aveţi. Absolut că le puteţi avea!

O parte din voi simte că aţi trăit o minciună, pentru că nu aţi fost cine sunteţi cu adevărat. Apoi spuneţi: “De ce ar trebui să fiu aici?” după care faceţi acele lucruri – sper că vă mai amintiţi unele din conversaţiile pe care le avem în alte tărâmuri, dar probabil că nu vă amintiţi – începeţi să faceţi o listă cu toate motivele pentru care ar trebui să staţi aici. Ardeţi-o!

Copiii? Ei, haideţi! Pentru că alţii au nevoie de voi, pentru că aveţi câteva lucruri neîmplinite, pentru că pur şi simplu vă e teamă să faceţi trecerea, pentru că… dragi prieteni, dar dacă este minciuna care credeţi că este, iar apoi faceţi şi trecerea descoperiţi că este cu adevărat o mare minciună? (râsete) Aţi dat-o în bară. Şi acum? Acum ce? Şi se petrece tot timpul, nu neapărat vouă, dar se petrece tot timpul. Acum ce? Veniţi direct ca să mai faceţi asta încă o dată.

Aşa că această energie are un impuls puternic. Merge direct spre problemele voastre şi NU va face ea lucrarea, dar va merge la cea mai sensibilă, cea mai fragilă, la acea coardă subţire de care vă ţineţi şi spune: “Vreţi să fiţi aici?” şi asta e o binecuvântare. Este o binecuvântare uimitoare. Ştiu că nu se simte prea bine, dar este o binecuvântare uimitoare. Este parte a destructurării şi este o parte care vă încurajează cu adevărat să intraţi în profunzime şi să spuneţi: “De ce vreau să fiu aici? De ce? De ce?”

Vă scoate din hipnoză, asta face, pentru că voi – oamenii în general – mergeţi zi de zi purtându-vă la fel, jucând acelaşi lucru, făcând iar şi iar acelaşi lucruri, iar apoi ajungeţi la situaţia care vă macină, în care spuneţi: “De ce vreau să fiu aici?” Este timpul să fiţi foarte, foarte sinceri şi reali. În acea situaţie, aşa cum David şi alţii vă pot spune, nu vă puteţi minţi pe voi. Nu puteţi. Sunteţi la saltea. Sunteţi voi şi numai voi. Eu nu sunt acolo, ceilalţi nu sunt acolo. Nu putem fi şi, într-un fel, voi nu ne permiteţi să fim. Dar sunteţi la saltea şi spuneţi: „De ce vreau să fiu aici acum?”

Nu e nevoie să ridicaţi mâna, dar câţi dintre voi au simţit asta? De multe ori, sunt sigur că în această viaţă, dar acum este ceva diferit. Îl stoarce pe makyo din voi. Îl stoarce din voi ca să nu mai puteţi să vă umpleţi de rahat pe voi şi nici pe nimeni altcineva. Îl scoate din voi ca să fiţi reali şi asta se petrece – şi, apropo, va continua să se petreacă un timp. Vă puteţi confrunta cu asta acum. Cei mai mulţi dintre voi sunteţi în toiul său.

Următoarea întrebare

Această energie ce vine, acest haos, mai pune încă o întrebare mare ca rezultat al întrebării: “Vreţi să staţi aici sau nu?” Spune: “Ce veţi face?” O mare întrebare şi este dură, pentru că voi spuneţi: “Ei bine, nu sunt sigur dacă vreau să stau şi, la naiba, nu ştiu nici măcar ce vreau să fac dacă rămân”.

Iar problema aici este că atunci când… aveţi acest haos uriaş care vine. Aveţi Marea Întrebare – “Vreţi să staţi aici?” – şi acum „Ce o să fac dacă o să stau aici?” Apoi vă întoarceţi direct aici (în cap). Vă întoarceţi aici şi începeţi să spuneţi: “Bine, poate că vreau să fac…” Deveniţi mentali. Deveniţi mentali în legătură cu asta şi începeţi acel fel de planificare şi de a spune: “Ei bine, vreau să fac mulţi bani, vreau să fiu mai tânăr şi…” Acestea nu contază. Nimic din astea nu contează.

Esenţei voastre adevărate nu-i pasă de bani. Nu-i pasă şi nici nu ar trebui. Sufletului vostru, divinităţii voastre, adevărului vostru nu-i pasă de bani, de sănătate sau, mai ales, de relaţiile cu alţii. Nu-i pasă de cum arătaţi sau de coeficientul vostru de inteligenţă şi nici nu ar trebui să-i pese, nu-i aşa? Ce-ar fi dacă sufletul vostru s-ar prinde în problemele voastre cu abundenţa? Asta ar fi cu adevărat prost! E suficient de rău că umanul se prinde în ele, dar să se mai prindă şi sufletul? Spiritul vostru? Lui nu-i pasă de toate aceste lucruri. Spiritului îi pasă de iubirea de sine, de amintirea de sine. Spiritul, cum i-aţi spune voi, sufletul vostru, vrea doar ca voi să vă treziţi.

Există o relaţie ciudată între suflet şi om. Dacă omul insistă că este adormit, sufletul se va juca şi el că este adormit. Dacă omul insistă să pretindă că este pierdut, sufletul, din compasiune divină, va pretinde că este pierdut. Vedeţi cum funcţionează? E un fel de reflectare.

Aşa că această cantitate uriaşă de energie vine şi vă întreabă dacă vreţi să fiţi aici şi spune: “Ce vreţi să faceţi?” Şi nu vorbim despre lucruri practice. Nu despre: “Vrei să te faci doctor, vrei să fii vindecător?” Nu acestea sunt întrebările. Întrebările sunt: “Cum vreţi să vă experimentaţi viaţa?” Şi, apropo, acum nu trăiţi realmente. Nu în modul în care n oi definim lucrurile. Visaţi în somnul vostru. Visaţi în somn. Încă nu trăiţi. O veţi face în curând, dar încă nu.

Astfel că aceste forţe cărora unii dintre voi încearcă să le reziste şi pe care unii dintre voi sunt atât de mânioşi, pe care unii dintre voi încearcă să le glazureze cu mult makyo, nu funcţionează, pentru că energia pe care aţi chemat-o la un anume nivel este atât de puternică încât merge direct în centru. Ce vreţi? Ce vreţi?

EDITH: De ce suntem adormiţi?

ADAMUS: De ce sunteţi adormiţi? Edith pune o întrebare excelentă. De ce dormiţi? Nimeni? (câteva răspunsuri neclare)

SHAUMBRA: Sunt regulile cărora ne supunem.

ADAMUS: Hai să spunem că sunt regulile cărora vă supuneţi. Cine a creat regulile?

SHAUMBRA: Noi.

ADAMUS: Cine le poate decrea?

SHAUMBRA: Noi putem.

ADAMUS: Nu, doar eu. (râsete) Am vrut să văd dacă sunteţi treji. Sunteţi în regulă. Voi puteţi decrea. Dar de ce să fi fost o „regulă”? De ce aţi fi ales asta? (un răspuns nu poate fi auzit) Pardon? HAI SĂ NE FOLOSIM VOCEA CEA MARE ASTĂZI, astfel încât toată lumea să poată auzi. Mulţumim, Hannibal!

EDITH: (strigă) Ca să putem sta pe Pământ!

ADAMUS: Ca să poţi sta pe Pământ. Ei bine, Pământul este…

LINDA: Haide. (aduce microfonul) El te face să spui asta tare. Spune din nou, Edith.

ADAMUS: Haide.

EDITH: Făceam doar pe deşteapta.

ADAMUS: De ce sunteţi adormiţi? De ce aţi ales să fiţi adormiţi?

EDITH: Nu ştiu (cineva spune: “Am crezut că o să fie un joc amuzant.”)

ADAMUS: Un joc amuzant? Îmi place asta! Da. Şi de fapt e foarte real. E destul de amuzant – până la un punct. Până la un punct, iar apoi este… ai spune asta tare?

KAY: Apoi este o porcărie! (râsete)

ADAMUS: Nu, ca şi cum chiar crezi asta. Ridică-te. Ai fost ieri la curs la Hannibal.

KAY: APOI ESTE O PORCĂRIE!

LINDA: A fost la curs la Hannibal.

ADAMUS: Nu a fost prea bine. Altcineva?

LINDA: Stai, vreau să ştiu ce spune această persoană de 16 ani.

ADAMUS: Hannibal, poţi demonstra cum se spune asta? Dă-i drumul.

HANNIBAL: Ce?

ADAMUS: IAR APOI ESTE O PORCĂRIE!

HANNIBAL: APOI ESTE O PORCĂRIE!

ADAMUS: Iată! Exact. Da.

MACKENZIE: Este calea uşoară de ieşire. Este mai uşor să stai adormit decât trezit.

ADAMUS: Da, dar de ce aţi adormit de la bun început?

MACKENZIE: Ei bine. E ceva diferit, aşa că vrei să vezi ce înseamnă diferit. Iar apoi vrei să te trezeşti iar, dar e prea greu, aşa că decizi să rămâi adormit.

ADAMUS: Foarte bine. Acesta e un premiu Adamus. Îţi mulţumesc. Mulţumesc. Da, este prea greu şi multe forţe încearcă să vă ţină adormiţi. Mai întâi de toate, voi înşivă şi tot ce este în jur – conştiinţa de masă, copiii voştri, serviciile, fricile – totul vă atrage. Vă seduce să rămâneţi adormiţi, dar în cele din urmă nu puteţi. Acesta e punctul cel bun. În cele din urmă nu puteţi.

Orice ar fi

Oh, puteţi sta 100.000 de ani şi să pretindeţi că sunteţi adormiţi în cristal, dar în cele din urmă vine ceva, în acest caz haosul. În acest caz, energia pe care o parte din voi a chemat-o mai înainte şi a spus: “Vino şi cutremură-mă. Scutură-mă. Nu-mi pasă, căci nu mai rămân adormit. Nu-mi pasă…” Vă amintiţi că aţi spus asta? Vă amintiţi că aţi spus: “Nu-mi pasă, orice ar însemna, pot să mă descurc cu asta.” (râsete) Da. „nu-mi pasă, orice ar fi”. Cred că ar trebui să facem asta, iar Hannibal trebuie să plece într-o clipă. Cred că ar trebui să facem asta împreună, cântecul „Nu-mi pasă”. „Nu-mi pasă, orice ar fi”.

HANNIBAL: Nu-mi pasă, orice ar însemna.

ADAMUS: Şi îl vom face în moment, vedeţi voi. „Nu-mi pasă, orice ar fi”. Fiecare dintre voi a spus asta: „Nu-mi pasă, orice ar fi”. Dar atunci când se petrece? Ei bine, iată-ne:“Ohhhh. De ce eu? Ce am greşit eu?” Ce aţi greşit a fost să spuneţi: „Nu-mi pasă, orice ar fi”. Aşa că…

HANNIBAL: Acesta este cântecul „Nu-mi pasă, orice ar fi”.

ADAMUS: „Nu-mi pasă, orice ar fi”.

HANNIBAL: (cântă la pian şi începe cântecul) Nu-mi pasă…

ADAMUS: Nu îmi pasă.

HANNIBAL: Orice ar fi.

ADAMUS: Orice ar fi.

HANNIBAL: Nu-mi pasă, orice ar fi. (Adamus cântă cu el)

Nu-mi pasă

ADAMUS: Nu îmi pasă!

HANNIBAL: Orice ar fi (audienţa i se alătură)

ADAMUS: Daţi-mi orice!

HANNIBAL: Numi pasă!

ADAMUS: Nu-mi pasă.

HANNIBAL: Orice ar fi.

ADAMUS: Orice.

HANNIBAL: Nu-mi pasă. (Adamus cântă cu el)

Orice ar fi

Numi pasă

ADAMUS: Sunt mare şi puternic!

HANNIBAL: Orice ar fi

ADAMUS: Sunt mai bun ca ei.

HANNIBAL: Nu-mi pasă

ADAMUS: Pot să mă descurc cu asta.

HANNIBAL: Orice ar fi

ADAMUS: Haide!

HANNIBAL: Nu-mi pasă!

ADAMUS: Sunt dur.

HANNIBAL: Orice ar fi

ADAMUS: Acum vine!

HANNIBAL: Nu-mi pasă!

ADAMUS: Nu-mi pasă!

HANNIBAL: Orice ar fi!

ADAMUS: Sunt cel mai bun!

HANNIBAL: Nu-mi pasă orice aaaaaaaaaaaar fi!!!

ADAMUS: Nu-mi pasă! (râsete şi aplauze din audienţă) Oh, cred că tocmai a leşinat Cauldre. (râsete) Vă amintiţi că aţi spus asta? (audienţa răspunde: “Da”) Da. Nu e aşa de frumos ca atunci când am cântat, dar e cam aşa.

EDITH: De 11 ani tot spunem asta.

ADAMUS: De 11 ani, iar apoi vine şi… ohhhhhhhh! (pe un ton plângăreţ) Aşa că merge în centru şi nu este o lecţie. Chiar acum nu este o lecţie. Nu este pentru că sunteţi victimă, nu pentru că aţi greşit ceva, nu pentru că aţi făcut alegeri proaste – ci pentru că voi aţi cerut asta şi este aici. Suita de pică – ha! (râsete)

Aşa că haideţi să trecem prin asta. Aşa că această energie spune: “Vreţi să fiţi aici?” Voi şi numai voi puteţi răspunde la asta şi nu poate fi o minciună, pentru că dacă încercaţi să minţiţi va merge şi mai adânc în centru. Aţi putea spune că spiritul vostru şi voi sunteţi în spatele acestor lucruri – în spatele mişcării ce are loc – pentru că este timpul să mergem mai departe. Este timpul de trezire.

Astfel că aţi putea spune că va sta până când veţi da un răspuns. Nu mai puteţi avea un picior într-o parte şi pe celălalt în altă parte. Fie sunteţi aici, fie vă duceţi. Să vă duceţi nu e aşa de rău. Vă promitem o cameră frumoasă, (râsete) trei mese pe zi şi servitori. Glumesc! (râsete)

De fapt, unii Shaumbra au făcut trecerea şi s-au ales cu o băşină, pentru că aici e foarte eteric. (audienţa e nemulţumită de gluma neplăcută) Au o perioadă minunată de lucru cu voi, iar uneori vor doar să vă zgâlţâie (scutură pe cineva), dar eu nu îi las. Eu sunt singurul care poate să scuture pe aici! Aşa că nu e aşa de rău. Nu e aşa de rău. Dar voi sunteţi cei duri, cei hotărâţi şi o să staţi. În regulă, Doamnă Uluitoare?

KATHLEEN: Absolut.

ADAMUS: Absolut. Chiar când sunteţi deprimaţi şi totul în afară pare a fi o nebunie, vă întrebaţi – tu te întrebi – ce ar trebui să faceţi aici?

KATHLEEN: Da.

ADAMUS: Da. Orice vrei. Orice vrei. Orice vrei.

Astfel că vă întreabă: “Vreţi să staţi?” Acum, va continua să întrebe. Nu o puteţi evita pe asta. Nu o puteţi amâna. Va continua să vă întrebe: „Vreţi să fiţi aici?” şi va trebui să fiţi sinceri.

Iar apoi ce faceţi. Ce faceţi? Ei bine, asta e partea pe care îmi place să o discut ceva mai mult astăzi. Ce faceţi? Pentru că, mai întâi de toate, nu vă puteţi imagina în conştiinţa în care vă aflaţi acum, în mintea pe care o folosiţi acum ceea ce veţi face. Nu vă puteţi imagina. Hannibal, ţi-ai fi imaginat acum un an unde te afli acum?

HANNIBAL: Nu, deloc.

ADAMUS: Ai… nu.

HANNIBAL: Nu.

ADAMUS: Nu, întrucât conştiinţa şi mintea ta, împreună, nu şi-ar fi putut imagina asta. Era un potenţial care de fapt nici nu era vizibil.

HANNIBAL: Aşa e.

ADAMUS: Dar tu ai luat şi unele decizii care au au creat alte lucruri. Care ai spune că a fost una din cele mai mari decizii pe care le-ai luat?

HANNIBAL: Să respir!

ADAMUS: Mulţumesc. Şi să spui…

HANNIBAL: Şi să spun DA!!!

ADAMUS: Da! Vedeţi ce simplu e? Nu a fost nevoie să înceapă să spună: „Vreau asta, vreau cealaltă.” El nu şi-a făcut lista de cumpărături, spunând: „Trebuie să fiu la America’s Got Talent” sau “Trebuie să cânt în faţa a 80.000 de oameni mâine,” ceea ce se va întâmpla.

HANNIBAL: Aşa e.

ADAMUS: Nu s-a dus la acel nivel. El a spus: “DA!”

HANNIBAL: Da!

ADAMUS: Da! Asta e tot ce a spus. Simt că vine un cântec. (râsete) Oh! Dar timpul e scurt, aşa că o să facem în curând cântecul „Da”.

Aşa că el a spus da, iar când a spus da totul a început să se mişte. Iar atunci, exact ceea ce spuneam mai înainte, experienţa în moment. Pur şi simplu s-a petrecut în moment. Dintr-o dată eşti chemat, din senin: “Vrei să apari la „Tonight Show?” “Vrei să apari în faţa unui grup de 80.000 de persoane?” Nu ai plănuit nimic.

HANNIBAL: Nu.

ADAMUS: Ai acceptat. Ah! Ne întoarcem la acceptare.

HANNIBAL: Atunci când am spus da, am simţit că mă întorc spre întregul univers.

ADAMUS: Exact. Exact, iar în întregul univers poţi spune da la ceea ce vrei să spui da şi să laşi toate celelalte să plece. De fapt nici nu mai e nevoie să mai spui vreodată nu iarăşi. Doar lasă-le pe celelalte să plece.

Noi potenţiale în moment

Aşa că hai să vorbim un minut despre – reiau cele despre care am vorbit luna trecută – să vorbim despre potenţiale. Vorbim despre faptul că energia curgea astfel, mai degrabă orizontal. (desenează forme de undă orizontale) Dintr-o dată se schimbă şi merge astfel. (desenează forme de undă verticale) Merge liniar. Aici sunt acum potenţialele, aici, în acest spaţiu. (în interiorul „buclelor” formei de undă)

Potenţialele obişnuiau să vină de aici (din afara formei de undă) şi să fie atrase de dinamica formei de undă. Forma de undă atrăgea energie care aducea potenţiale pe care le contemplaseţi atunci când aţi trecut prin Zidul de Foc. Are sens? Cu alte cuvinte, în Vechea Energie vechea formă de undă mergea astfel (orizontal) şi, în funcţie de echilibrul formei de undă, atrăgea energii din afară care, în esenţă, manifestau potenţiale pe care le contemplaseţi pe când aţi plecat de Acasă, aşa că aduceaţi situaţia potrivită în viaţa voastră. Acum e puţin diferit. Este foarte diferit acum. Voi schimbaţi complet modul în care lucraţi sau gestionaţi energia, conştiinţa şi manifestarea.

Manifestarea nu vine ca rezultat al gândurilor voastre. Nu e aşa. Cu adevărat nu este. Aţi încercat să vă gândiţi calea prin multe lucruri. Încă mai încercaţi să faceţi asta. Încercaţi să gândiţi sau să vizualizaţi – aveţi încredere în mine, nu va funcţiona pentru voi acum. Are un anume grad de succes pentru alţi oameni, dar nu va funcţiona.

Ceea ce se petrece acum este că potenţialele nu mai vin din afară, iar energia nu mai vine de acolo. Nu e nevoie să mai strigaţi după ceva sau să chemaţi ceva. Totul este în moment. Totul este în moment. Energia este în moment. Energia este deja aici, acum, cu alte cuvinte. Nu mai e nevoie să aşteptaţi să se producă vechea situaţie tip „cauză şi efect” şi acesta va fi unul din cele mai provocatoare lucruri cu care veţi lucra, fiindcă sunteţi obişnuiţi cu cauza şi efectul său – se petrece ceva, apoi se petrece altceva ca rezultat. Nu va mai funcţiona astfel. Va fi o perioadă de tranziţie, desigur.

Potenţialele nu vor mai veni din ceea ce aţi experimentat în Zidul de Foc – să treacă prin această zonă, venind în această realitate – şi energia nu va veni din afară. Se petrece absolut în moment. Atunci când mai înainte am cântat în moment, cu Linda scriind în moment, cu Hannibal cântând în moment – veţi experimenta asta în vieţile voastre. Nu neapărat scriind şi cântând, ci experienţa de a fi în moment. Va exista tendinţa de a vrea să mergeţi rapid altundeva pentru răspunsuri sau cea de a vă întoarce acolo, de a vă întoarce la amintiri, la experienţele precedente pentru a obţine un răspuns. Vă da jos din picioare.

O să ne oprim o clipă, o să respirăm adânc şi o să realizăm că energia şi potenţialul sunt deja acolo. Potenţialul… cumva este interesant, pentru că potenţialul este în moment. Nu s-a petrecut „pe atunci”, ca să-l puteţi trage voi în acum. Probabil că ar fi dificil ca potenţialul … Hannibal, ne vedem în Oakland! (Hannibal pleacă spre a prinde avionul, audienţa îşi ia la revedere)

LINDA: Pa, Hannibal! Pa, Hannibal!

ADAMUS: Hai să facem asta împreună. La revedere, Hannibal! Mâine o să fiu în hainele Mândriei mele! (se referă la parada „Mândria Gay”, la care Hannibal va cânta)

HANNIBAL: Da! (râsete)

ADAMUS: O să fiu cu el la stadion mâine!

Aşa că potenţialele sunt chiar aici, chiar acum, dar dacă încercaţi să mergeţi mental şi să le pricepeţi în avans, nu veţi putea. Sună teribil de confuz, dar de fapt nu este. Este teribil de simplu, minunat de simplu. Minunat de simplu.

Potenţialele nu mai vin de unde veneau înainte; ele vin dintr-un loc nou. De unde venea energia înainte, pentru voi personal, în vieţile voastre – nu va mai veni de acolo, va veni din moment. Totul se petrece în moment şi ghiciţi cui nu-i place? (cineva spune: “minţii”) Minţii şi…? Aspectelor voastre. Nu le place deloc. Pentru ele este inconfortabil, nu sunt obişnuite cu asta şi clar că simt o pierdere a controlului lor, pentru că aici au lucrat ele. Au lucrat din trecut şi au făcut multe promisiuni pentru viitor. Însă aspectelor – aspectelor disfuncţionale sau deconectate – nu le place deloc momentul Acum. Nu, nu, nu. Ele se ţin de trecut şi se joacă cu viitorul.

Aşa că nu le place deloc. Deci ce se va petrece? Răscoala aspectelor! (râsete) Răscoala aspectelor. Da! Absolut! Nu le place deloc şi vă vor spune că sunteţi o grămadă de nimic de… (cineva spune „rahat”) Cine a spus cuvântul urât? Aici nu înjurăm! (râsete) … oameni de nimic ce sunteţi.

Aşa că se vor organiza. Se vor organiza între ele. Vor merge până la a se pune de acord să lucreze împreună, ceea ce nu fac în mod normal. De ce sunteţi îngrijoraţi? V-aţi integrat toate aspectele! (râsete) Norma, Aandrah, cred că telefonul tău o să fie foarte ocupat. Dar, oricum, nu, nu o să le placă asta, pentru că nu are precedent pentru ele. Se vor înfuria pe tine, John, pentru că te schimbi. Vor spune că greşeşti. Vă vor spune asta tuturor, dar eu mă iau de Fratele John. Vor spune că ai mai dat-o în bară înainte. Câte programe ai avut, John? Ghiceşte.

JOHN: Multe.

ADAMUS: Multe. Câte înseamnă „multe”? Patru?

JOHN: Nu ştiu.

ADAMUS: Patru milioane, probabil.

JOHN: Probabil.

ADAMUS: ŞI pentru toţi. Ele vor spune: “E doar un alt program? Eşti doar groapa de gunoi pentru toate metodele, pentru toate programele, pentru toate lucrurile noi?” Oh, or să facă asta. Şi cu toate acestea fiind spuse, este timpul perfect de a le invita înapoi acasă. Cu adevărat, cu adevărat. Nu e timpul să vă certaţi cu ele. Nu e timpul să jucaţi jocuri cu ele. Nu e timpul să le lăsaţi să alerge nebune. Spuneţi: “Te invit înapoi, pentru că ne schimbăm. Ne schimbăm. Devenim nepolari. Urmăm o cu totul altă cale. Este timpul fie să urmăm în trenul divin, fie vă lăsăm în urmă. Este timpul. Mergem mai departe. Mergem mai departe.”

JOHN: Aleluia.

ADAMUS: Aşa că ceea ce spun eu aici… ce spun eu aici? (râsete) Spun că este o grămadă de haos şi spun că haosul este ok. Spun că modul în care lucrurile s-au făcut înainte nu va fi şi modul în care lucrurile se vor face pe mai departe.

De fapt nu aveţi mare lucru de făcut. Nu e nevoie să vă duceţi să vă pedepsiţi, vă rog. Nu e nevoie să beţi 12 galoane de apă pe zi, trei sau patru sunt destul[2]. Nu e altceva decât – cuvântul –cheie de la ultima noastră reuniune – vă rog, sper să-l spuneţi corect de prima dată – cuvântul-cheie de la ultima reuniune a fost lucrul pe care v-am rugat să-l faceţi, un singur lucru. (audienţa spune: “Acceptare”) Acceptare. Vă iubesc pe fiecare dintre voi. Acceptaţi. Asta este. Asta este. Asta este. Orice altceva este makyo. Makyo. Da. Ce este makyo? (audienţa: “Rahat”) Nu ar trebui să înjuraţi în sala asta. (râsete) Mai bine să o faceţi voi decât să o fac eu.

Asta este! Acceptaţi-o. Cum puteţi accepta cu adevărat? Respiraţi adânc. Uau! Iar apoi poate că o să cântaţi puţin, căci cântecul iese ca exprimare. Asta este. Asta este. Asta este.

Merlini visători

Aşa că eu stau aici astăzi – umblând, cum spune Cauldre. El ar vrea să mă aşez, aşa că am să mă aşez astăzi (râsete, căci abia dacă se atinge de scaun şi se ridică iar), ca să vorbesc acestui cadru atât de neobişnuit. Vorbesc cu un grup de Merlini care s-au adormit singuri, care pretind că dorm, dorind să se trezească, dar pretinzând că nu ştiu cum să se trezească. Dormiţi. Dormiţi. Visaţi în somn. Visaţi la cine aţi putea fi. Visaţi. Visaţi la tot ceea ce aţi putea fi. Şi începeţi să pricepeţi că în momentul în care acceptaţi asta vă puteţi şi trezi. Atunci vă treziţi – în momentul în care acceptaţi că puteţi. Şi puteţi face asta. Nu vă mai gândiţi la ea, doar acceptaţi-o.

Vine un volum uriaş de haos, dar pentru voi nu e nevoie să fie haos. Lumea trece prin schizo-haos acum. Uuuuu – dacă aţi putea vedea cum vedem noi, dacă aţi putea vedea măsurătorile pe care le facem noi, lumea se roteşte nebuneşte şi se va roti şi mai nebuneşte ţi nu este vorba despre voi. Nu e vorba despre voi. Atunci când citiţi ştirile, unii dintre voi au o nelinişte teribilă – “Lumea se prăbuşeşte” – ei bine, da! (râsete) Zău? Cum spune Cauldre – “maestrul lucrurilor evidente” – ok, acum hai să trecem la pasul următor. Da, lumea se dezvăluie.

Şi ştiţi ceva? Dacă îi priviţi tiparele, vă veţi vedea pe voi – pe voi cei de acum 20 de ani, de acum 10 ani. Ştiţi, cu toţii puteţi fi pe loc profeţi ai propriilor vremuri. Ştiţi cum? Privind la lume şi comparând-o cu unde eraţi voi acum 10 ani, acum cinci ani, acum trei ani. Acesta este cursul pe care îl va urma. Se va clătina. Se va destrăma. Se va lupta cu sine. Va avea şi zile glorioase. Se va minţi pe sine. Se va urî pe sine şi va vrea să se ascundă de sine. Voi puteţi prezice finanţele. Puteţi prezice politica. Puteţi prezice totul, pentru că aţi trecut prin tot. Asta se petrece în lume.

Va trece prin propriul haos şi trece prin propria trezire, tot aşa cum voi aţi trecut prin trezirea voastră. Dar trebuie să spun – care e expresia voastră? – spectacolul e acum. Fie vă treziţi, fie… nu am spus asta, dar fie vă treziţi, fie începeţi să existaţi în alt tărâm. Fie vă treziţi sau corpul vostru fizic şi mintea nu vor vrea să mai stea aici. să stea pentru ce? Mai multă suferinţă? Mai multă înşelare? Mai multe jocuri? Fie vă treziţi, fie vă mutaţi.

Cu asta, dragi Shaumbra, hai să respirăm haosul. Este aici pentru că voi l-aţi chemat, Kay. Este aici pentru că vă serveşte aşa cum toată energia vă serveşte. A fost o încântare să fiu aici astăzi. A fost ciudat să mă aflu în faţa atâtor Merlini care pretind că sunt adormiţi. Cu asta, amintiţi-vă, ca întotdeauna, că totul este în regulă în întreaga creaţie. Hai să cântăm asta împreună. (audienţa i se alătură) Totul este în regulă în întreaga creaţie!!

Ca urmare, Eu Sunt Adamus din Domeniul Suveran. Cu bine.


[1] Se referă la participanţii la workshopul lui Hannibal de deschidere a vocii.
[2] Un galon are 3,8 litri.

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *

Materialele Cercului Crimson cu Tobias, Adamus Saint-Germain şi Kuthumi lal Singh sunt oferite liber, fără taxe, din August 1999.
Crimson Circle este o reţea globală de îngeri omeneşti, numiţi Shaumbra, care sunt printre primii care fac tranziţia în Noua Energie. Pe măsură ce experimentează bucuriile şi provocările ascensiunii, ei devin Standarde pentru alţi oameni aflaţi în propria lor călătorie a descoperirii lui Dumnezeu din interior.
Crimson Circle se întâlneşte lunar în zona Denver, Colorado, unde Adamus prezintă cele mai noi informaţii prin Geoffrey Hoppe. Aceste adunări ale Crimson Circle sunt deschise publicului şi toţi sunt bine-veniţi.
Dacă citiţi aceasta şi simţiţi senzaţia de adevăr şi conectare, atunci sunteţi, cu adevărat, Shaumbra. Sunteţi un învăţător şi un ghid pentru oameni şi îngeri similari. Permiteţi seminţei divine să înflorească în interiorul dumneavoastră în aceste timpuri şi în toate timpurile care vor veni. Nu sunteţi niciodată singuri, deoarece xistă o familie în toată lumea şi îngeri în tărâmurile din jurul dumneavoastră.
Puteţi distribui liber acest material, pe baze ne-comerciale, fără taxe. Vă rugăm să includeţi informaţia în întregimea sa, inclusiv aceste note de subsol. Orice alte utilizări trebuie aprobate în scris de Geoffrey Hoppe, Golden, Colorado. Vedeţi pagina de contacte de pe website: www.crimsoncircle.com
© Copyright 2010 Geoffrey Hoppe, Golden, CO 80403

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *

Prezenta versiune în limba română este realizată de Georgiana, pentru www.ascensiunea.ro. În cazul preluării pe alte site-uri sau bloguri, vă rugăm să preluaţi şi aceste elemente. Namaste!