Materialele
Cercului Crimson
Seria
Descoperirii
SHOUD 4: „Descoperirea 4”
ADAMUS
prin channel de Geoffrey Hoppe
Prezentat
Cercului Crimson la 7 decembrie 2013
www.crimsoncircle.com
Eu Sunt
Cel Ce Sunt, Adamus din Domeniul Suveran. Bun venit, dragi Shaumbra. Bun venit
la această sărbătoare, la acest sezon festiv al sărbătorilor. (cineva îi dă
un colier făcut din leduri de Crăciun) Oh, draga mea. (pune colierul la
gât, audiența - “Ahhh!”) Ahhh. Da, puțină culoare, puțin stil. Da.
Bun
venit, dragi Shaumbra, la această adunare. Sala este plină, mult mai plină
decât a fost în ultimele luni; nu sunt doar oameni, ci și entități. Știți că nu
accept prea des oaspeți la întâlnirile noastre. Ah, mă mai întreabă din când în
când câte cineva – am fost întrebat astăzi… de fapt, aproape că mi-a zdrobit
inima când am fost întrebat „Unde este Kuthumi?” Ohhhh. Kuthumi o să fie aici
când va fi timpul. Însă între timp mă aveți pe mine la fiecare pas pe calea
plină de bălegar. La fiecare pas.
Așa că,
dragi Shaumbra, da, într-adevăr, sala este plină. Avem astăzi cu noi câțiva
oaspeți speciali, datorită perioadei sărbătorilor, dar și unui fenomen
interesant, care merită un Premiu Adamus, primul, sper, din cele multe de
astăzi, căci Cauldre nu prea mai are bani (câteva râsete), așa că o să
dăm premii de proastă calitate, dar valoroase. Mulți oaspeți.
Oaspetele
de astăzi
A fost
interesant când maestrul, David, sau David McMaster-ul, a făcut deschiderea
azi. Pe când ajuta la crearea energiei, a rostit un nume ce a fost auzit în
alte tărâmuri – Nelson Mandela. Asta – emoţia, simţirea şi
pasiunea ce veneau de la David, reacţia voastră, a tuturor – l-a atras pe
Nelson Mandela chiar aici. (câteva aplauze) Nu știu cât timp va sta. E
foarte ocupat în aceste zile. Absolut, un Premiu Adamus pentru David.
LINDA:
Oh, pentru David.
ADAMUS:
Pentru David.
LINDA:
Nu pentru Mandela.
ADAMUS:
Pentru David. (câteva aplauze)
LINDA:
Pentru David.
ADAMUS:
Pentru David.
Într-adevăr,
vă puteţi imagina că e foarte ocupat, cu toată revărsarea de sentimente din
întreaga lume, însă aici, în inima Shaumbraville, sentimentele dispar şi el se
opreşte. „Ce se petrece cu oamenii?” a întrebat el. „Am să mă opresc puţin.”
Aşa că eu personal i-am deschis uşa. O să fie aici pentru scurt timp.
Nelson
Mandela
Interesant.
Ce-i cu Nelson Mandela? Este Shaumbra? Până acum nu ştia ce este Shaumbra. Vino
aici! Întoarce-te în sală! (râsete, căci Adamus se preface că îl înşfacă pe
Mandela şi îl aduce înapoi) Nu a ştiut niciodată. Are un mare simţ al umorului.
Un lider bun trebuie să aibă simţul umorului. Vă rog să scrieţi asta în cartea
citatelor din Adamus. Trebuie să aibă un mare simţ al umorului.
Oh,
lumea este un asemenea – vino aici (probabil către Nelson Mandela) – un
asemenea loc provocator, pentru noi toţi, pentru voi toţi. Trebuie să aveţi
simţul umorului. Trebuie să poţi râde de tine şi, da, de alţii. Da. (râsete)
Sau cu ei, ar trebui să spun.
Ce ce
anume l-a făcut pe Nelson Mandela să ajungă în punctul în care se află? Aproape
că vă puteţi imagina. Simţiţi pentru o clipă înainte de a vă da eu răspunsul.
Ce l-a făcut să aibă o asemenea pasiune, asemenea râvnă, o asemenea claritate
şi umanitate? Adversitatea. Adversitatea, nu ştiaţi? Adversitatea a forat adânc
în sufletul său şi inima sa, iar el a făcut nişte legăminte cu sine –
„Niciodată nu o să mai fiu sclav. Niciodată nu o să mai fiu olandez stăpân de
sclavi. Niciodată nu o să mai fiu stăpân de sclavi”. Într-adevăr, a fost,
într-o viaţă trecută, crud şi brutal, (ceva bâzâie), fără…. fără… Treceţi
în transcriere că ceva bâzâie, vibrează, şi nu sunt sigur ce anume.
LINDA:
Ai buzunarele goale? (râde, ceva bâzâie din nou)
ADAMUS:
Cineva are vibratorul pornit. Te rog să-l închizi, nu e potrivit. (râsete)
O să ai destul timp mai târziu, dar nu acum. (Adamus râde) Larry, al tău
era? Larry, simţul umorului. Ha, ha, ha, ha, ha! Ho, ho, ho, ho, ho! Rrrrrr.
Nelson
Mandela, da, un stăpân brutal de sclavi, iar aşa cum mulţi dintre voi ştiţi din
vieţi trecute, din adversitatea din propria voastră viaţă, dintr-o dată vă
treziţi într-o bună zi şi spuneţi: „Ce am făcut? La ce m-oi fi gândit?” De la
asta, dragi prieteni, treceţi la simţirea groaznică cum că aţi făcut ceva ce
i-a rănit pe alţii sau pe voi înşivă, acea senzaţie de dezgust de sine,
senzaţia că nu valoraţi nimic, că sunteţi doar reduşi la o grămadă de nimic.
La un
anume punct poate că v-aţi simţit o mare fiinţă puternică, regală, şeful,
marele om, marea doamnă, cu putere şi cu toate celelalte, iar dintr-o dată,
brusc, sunteţi faţă în faţă cu sufletul vostru, care nu vă vede exact aşa,
sufletul vostru care spune: „Ce a mai fost şi viaţa aceea?” Dintr-o dată
cădeţi în abis, vedeţi stafiile voastre şi ale trecutului, iar apoi ce se
petrece? Ce este apoi? Ca să vă ridicaţi din acel abis, din acel întuneric, ce
se petrece?
Iertarea
de sine. Iertarea de sine. Respiraţi adânc şi eliberaţi toată acea vină,
ruşinea. Nu e uşor de făcut. Spuneţi, nu doar în cap, ci spuneţi cu adevărat:
„Mă eliberez pe mine. Acestea sunt experienţe într-o conştiinţă mai joasă, într-o
vreme cu conştienţă mai puţină. Au fost parte a experienţei mele şi ale tuturor
celorlalţi”. Nu este o justificare. Este iertarea absolută. Nu e vorba despre a
ispăşi în mintea voastră. Nu înseamnă că încerca să îndulciţi o situaţie. Este
vorba despre a spune: „Eu, dragă sine divin, mă iert pe mine şi pe alţii”.
Într-adevăr,
Nelson Mandela, cu toată furia şi mânia pentru încarcerarea şi tortura pe care
le-a îndurat, nu i-a iertat atunci pe cei care l-au băgat în închisoare, care
l-au ţinut pe loc, pentru că a realizat că în foarte multe feluri îl serveau.
Îi serveau vina pentru ceea ce făcuse. Îi serveau ajungerea la o conştienţă mai
mare a lui Eu Sunt din interiorul lui şi din toţi ceilalţi.
Prin
iertarea altora, a fost şi el eliberat cu adevărat. Avea o asemenea profunzime
şi o asemenea înţelegere şi claritate la acel punct că a putut deveni lider. Nu
un lider care să încerce să obţină puterea, să dea legi noi, să se impună pe
sine în faţa altora, ci un ider care să spună un singur lucru tuturor oamenilor:
„Şi tu eşti liber. Eşti liber”.
El nu a
căutat luminile rampei. Nu era interesat de bani. Îşi avea ale lui, ceea ce aţi
numi slăbiciuni, idiosincrazii, desigur. Cât timp trăiţi pe această planetă, o
să aveţi idiosincrazii. Însă, mai mult ca orice, el a înţeles libertatea
de sine şi a transmis-o şi altora.
Ce o să
facă de acum înainte? Să treacă dincolo? Să meargă în Al Treilea Cerc al său?
Probabil că nu. Probabil că nu. E prea mult de lucru în aceste timpuri mult
prea importante pentru planetă. Mult prea mulţi oameni au nevoie să audă
cuvintele: „Eşti liber”. Prea mulţi oameni au nevoie să iasă din starea lor de
victimă.
Nu va
încerca să lucreze neapărat cu abuzatorii, pentru că abuzatorul, într-un fel,
doar răspunde victimei. El a învăţat asta. E vorba despre cei ce sunt victime,
cei care spun: „Eu nu pot să fac asta din cauza… din cauza culorii pielii mele,
din cauza modului în care am fost educat, din cauza handicapului sau
dizabilităţii pe care o am, din cauza…” Asta e doar energie de victimă.
Odată ce
realizaţi asta, odată ce o eliberaţi, sunteţi cu adevărat liberi. Nu există
nimic, dragă Edith, iubirea mea (o pupă pe obraz), nimic care să vă ţină
pe loc, în afară de cutia de nisip a victimiadei, starea de victimă.
Astfel
că dragul Nelson Mandela nu va merge către liderii lumii. Nu îi va căuta pe
abuzatori, pe dictatori, pe cei care abuzează de putere şi energie. El o să
meargă direct spre cei care joacă rolul victimelor, pentru că odată ce ei spun
„Ajunge”, nu mai pot exista abuzatori. Nu mai pot exista stăpâni de sclavi.
Odată ce oamenii spun: „Gata, ajunge”, asta îi eliberează şi destramă iluzia
puterii pe care oricare dintre liderii dezechilibrați ar putea să o aibă.
Haideți să respirăm adânc cu asta, Shaumbra.
Suntem
aici cu Nelson Mandela. Mulțumiri lui David și vouă tuturor pentru că aţi
chemat aici acest suflet drag. Iată-ne pe toţi aici, în sala de curs a noii
energii spirituale.
Religie,
spiritualitate & Shaumbra
Care
este diferența dintre religie şi spiritualitate? (câteva râsete) Interesanta
întrebare. Interesantă întrebare, da.
Religia.
În general religia este pentru… apropo, am să-i ofensez pe unii… Unde
este camera? Am să-i ofensez pe unii astăzi şi deja ştiu asta, pentru că îi
ofensez în fiecare zi. (râsete) Am să spun nişte lucruri intenţionat ca
să… – nu muta camera de la mine – ca să vă zgândărească. Ca să vă enerveze. Ca
să vă scoată din starea de complacere. Ca să vă ducă în adâncul vostru. Ah, nu
închideţi Internetul. Rămâneți cu noi până la sfârşit. Mereu există o surpriză
în cutia asta. (câteva râsete)
Care
este diferenţa dintre religie şi spiritualitate? Religia, eiii, e plină de
multe victime. Plină de oameni care nu vor să gândească pentru ei înşişi. Plină
de oameni care joacă un joc de putere, pe ambele părţi ale sale, membrii şi
liderii. Care este diferenţa dintre spiritualitate şi Shaumbra?
SART: E
diferenţa dintre noapte şi zi!
ADAMUS:
Noapte şi zi. Bun, bun.
SART:
Da!
ADAMUS:
Deci voi îi enervaţi, nu eu. (râsete) Care este principala diferență
dintre ceea ce faceţi voi, motivul pentru care sunteţi acum pe planetă, faţă de
grămada spirituală?
SHAUMBRA
1 (o femeie) Responsabilitatea.
ADAMUS:
Vorbește tare.
SHAUMBRA
1: Responsabilitatea.
ADAMUS:
Responsabilitatea. Bun. Bun. E bine.
SHAUMBRA
2 (o femeie): Doar suntem. Pur şi simplu suntem.
ADAMUS:
Doar sunteţi. Asta e bine.
SHAUMBRA
3 (o femeie): Că noi suntem Standarde.
ADAMUS:
Sunteţi Standarde. (câţiva mai strigă diverse răspunsuri) Bun. Bune
răspunsuri. Grozav.
MARTY (Mofo):
Îi enervăm pe alţii.
ADAMUS:
Îi enervaţi pe alţii. Da, Mofo, da.
Cea mai
mare diferenţă aş spune eu că este… mulţi oameni erau implicaţi în
spiritualitate. Au părăsit religiile la un moment dat, pentru că au realizat că
sunt multe restricţii. Au realizat că ei vor să gândească puţin pe cont propriu.
Nu e absolut nimic în neregulă în legătură cu religia. Serveşte unui scop până
la un punct.
Spiritualitate.
Oamenii se implică în spiritualitate. Sunt lucruri minunate, pentru că în-trun
fel şi parţial vă eliberează ca să începeţi să exploraţi. Mişcarea New Age, de
exemplu. Nu are un sediu central. Nu are prea multă ierarhie. E destul de
relaxată. Este chiar relaxată.
Însă în
spiritualitate este multă căutare şi cercetare. Vă puneţi vârful degetului în
apă ca să testaţi temperatura şi poate duce la mult makyo. Nu că e mereu aşa,
dar poate duce la asta, pentru că puteţi uita de dorinţele adevărate, de
cunoaşterea despre care am vorbit luna trecută.
Puteţi
uita asta şi vă puteţi prinde în, hai să spunem, uleiuri esenţiale. Puteţi
petrece ani trecând prin toate uleiurile esenţiale. Singurul ulei esenţial care
merită ceva este transpiraţia voastră. (câteva râsete) Mă puteţi cita!
Nu că ar
fi ceva în neregulă cu uleiurile esenţiale, dar există tendinţa de a vi le pune
şi în faţă şi a spune: „Acest ulei esenţial o să-mi readucă nişte amintiri.
Acest ulei o să declanşeze una sau alta”. Este la fel atunci când luaţi
suplimente naturale, din plante. Nu e nimic în neregulă cu asta, dar puteţi să
ajungeţi supra-ierbicidaţi. Puteţi să… (câteva râsete) Pe asta am inventat-o.
Puteţi începe să vă puneţi puterea în plante.
Acum,
plantele au un mod minunat de a rezona cu corpul, iar corpul, întrucât vine de
acum mult, mult timp, de pe vremea balenelor, a delfinilor şi a celorlalte…
apropo, nu e uimitor că savanţii încep să înţeleagă corelaţia adevărată dintre
delfini şi oameni?
LINDA:
Oooooh!
ADAMUS:
Cine s-ar fi gândit că sunteţi peşti?
LINDA:
Zodia Peştilor! Hello!
ADAMUS:
Multe din aceste remedii naturiste de fapt trezesc, readuc ceva din
profunzimile corpului, ceva din vieţile din vechime, de acum sute sau mii de
ani, pe când altceva nu exista. Nu existau chimicale. Nu existau medicamente
aşa cum le ştiţi acum. Luaţi un remediu naturist şi vă aduce aminte de lucruri
de acum multe, multe, multe vieţi. Declanşează o amintire. E minunată până la
un punct. Lucrurile erau diferite pe atunci faţă de cum sunt acum.
Remediile
din plante erau foarte bune pentru voi pe atunci, dar s-ar putea să nu mai
reprezinte acelaşi lucru acum. Din nou, ele sunt minunate, dar este uşor să vă prindeţi
în anumite ritualuri ale grupului spiritual, ale New Age, în cărţi, cursuri şi
altele, ce pot duce la mult makyo.
În
general, cei aflaţi pe cale spirituală încă mai caută. Nu au ajuns la punctul
de dedicare. Nu în toate cazurile. Vă rog să nu-i trimiteţi emailuri lui
Cauldre – el mă roagă să vă spun asta –, însă există o diferenţă
clară între felul în care stau eu aici cu voi faţă de cum aş sta în faţa unui
grup de oameni preocupaţi de New Age. O diferenţă uriaşă.
Voi,
dragii mei prieteni, aţi făcut un legământ – este vorba despre iluminare. Nu e
vorba despre… în spiritualitate foarte multe se leagă de a face viaţa umană
puţin mai confortabilă. Puţin mai confortabilă sau, uneori, doar să justifice
unele din lucrurile dure din viaţă. Însă voi aţi făcut un legământ. Merge până
la cunoaşterea despre care am vorbit, ceva ce aţi simţit în adâncul vostru. Nu
a fost ceva ce a fost exersat. Nu a fost ceva pntru care să vă fi pregătit. S-a
petrecut la început, probabil din cauza unei adversităţi, probabil din cauză că
pur şi simplu aţi obosit să mai treceţi prin ciclul naştere-moarte,
naştere-moarte. Însă ceva din voi a declanşat acea cunoaştere.
Aşa cum
am spus la precedenta noastră întâlnire, aceasta e lucrul care a atras cărţile,
care a atras cursurile, care v-a adus în cele din urmă aici, pe aceste scaune.
Este iluminarea şi dedicarea faţă de ea. Aşa cum probabil ştiţi, este mai
dificilă decât calea spirituală. Mult mai dificilă.
Calea
spirituală, aş spune eu, este deseori proiectată ca să facă viaţa ceva mai
confortabilă. Calea Shaumbra înseamnă, în esenţă, redefinirea întregii vieţi,
cu corp, minte, cu spirit, cu relaţia voastră cu voi cu tot. Deseori implică
zdrobirea şi sfărâmarea absolută a conceptelor pe care le-aţi avut despre
viaţă, despre voi înşivă, despre confort, despre fericire. În cele din urmă
veţi realiza că aceste cuvinte au doar un înţeles foarte redus sau deloc.
De fapt,
în iluminare foarte multe din aceste cuvinte dispar. Nu are nicio legătură cu
fericirea. Nu o să găsiţi meştri ascensionaţi umblând de colo-colo (aduce
pupitrul în faţă) – am dat de necazuri acum, Paul – umblând… de câte ori
scot podiumul, o să dureze mult. Da. Nu o să-l răstorn – până nu primesc
nişte cafea. (râsete) Dar…
LINDA:
Vrei nişte cafea?
ADAMUS:
Ah, da. Cu frişcă, fără zahăr. Puţin coniac Saint-Germain… nu. (câteva
râsete)
Calea
Shaumbra literalmente redefineşte viaţa. Nu e vorba despre confort, aşa cum aţi
descoperit. Aţi încercat. Aţi încercat să… (Linda îi dă un şerveţel) Da,
te rog. Aţi încercat să duceţi o viaţă ceva mai confortabilă, dar nu a mers.
Oh, relaţiile. Au fost reduse la esenţă. Gândurile, totul. Interesant. Eiii,
dificil. Dificil. Dar voi aţi permis să se petreacă.
Trebuie
să vă onorez şi să ofer recunoaştere fiecăruia dintre voi, cei care sunteţi
încă aici, pentru că nu este uşor, iar voi faceţi asta rapid. Uneori e puţin
înfricoşător. E ca şi cum aţi conduce la vale cu viteză pe autostrada 72
acoperită de polei. (râde) La Clubul maeştrilor ascensionaţi noi spunem
„Ohhh!” Dar e vorba despre a transcende tot ce aţi crezut vreodată despre voi
şi despre viaţă. Uluitor, pur şi simplu uluitor.
S-a spus
de către unii că poate sunt puţin cam dur (râsete, căci el dă din cap că nu),
cam enervant (râsete, căci acum dă din cap că da). Da. Dar,
dragii mei prieteni, ştiu cât de important este pentru voi în această viaţă, nu
în următoarea. Ah, simplul gând atunci când cineva spune: „Da, în următoarea
viaţă o să treci iar prin procesul naşterii …”
Ohhhh,
nu, nu, nu. Nu. Voi o vreţi acum. Aşa că vom împinge. O să împingem şi o să ne
distrăm cu asta. Bun. (Linda aduce cafeaua) Îţi mulţumesc, draga mea.
LINDA: (în
şoaptă) Cu plăcere.
ADAMUS:
Aşa că hai să ne distrăm puţin. Da. Ceea ce vreau să spun este că sunteţi
diferiţi. (câteva râsete, cineva strigă: „Ce vrei să spui?”) Ce vreau să
spun? Ştiţi exact ce vreau să spun. (Adamus râde)
Voi
sunteţi diferiţi. Sunteţi diferiţi şi faţă de vieţile în care aţi fost
spirituali. Clar sunteţi diferiţi faţă de vieţile în care eraţi religioşi. E o
mare diferenţă. O să simţim asta în scurt timp. Sunteţi foarte diferiţi şi e
nevoie de mult curaj, de multă… ăăăă… determinare nu este cuvântul potrivit.
Am să
revin la asta mai târziu. Am să vă spun exact ce înseamnă să fiţi pe aceste
scaune, să fiţi conectaţi prin Internet şi să spuneţi: „Este vorba despre
iluminare”.
Lucrul
amuzant este, aşa cum am mai spus înainte, că atunci când suntem la workshopuri
şi întreb „Ce este iluminarea?”, aud cea mai mare grămadă de răspunsuri de tot
makyo posibil. I-ar putea face pe unii să creadă că sunteţi aici, cu totul
focalizaţi pe viaţa iluminării, dar habar nu aveţi ce este. Nu aveţi absolut
nicio idee despre ce este. Este adevărat şi este un lucru bun.
Voi ştiţi ce este. Nu e nevoie
să definiţi. Deja ştiţi. Ei, uneori este acoperită de ceva. Uitaţi de ea. Aveţi
câte o zi proastă în iluminare şi vă întrebaţi ce faceţi. Însă vă întoarceţi la
acea cunoaştere. Ah, uneori este ora 2, 3 dimineaţa şi vă treziţi confuzi,
speriaţi, uimiţi, dar totuşi acea cunoaştere este acolo. Nu e ceva ce ţine de
voinţă. Nu ţine de putere. Este ceva ce ţine de acea cunoaştere. Frumos.
Jocul
de-a Iisus
Hai să
jucăm un joc astăzi. Hai să jucăm Jocul de-a Iisus.
LINDA:
Ohhh! (câteva râsete)
ADAMUS:
E Crăciunul!
LINDA:
Ufffff!
ADAMUS:
Este Crăciunul. (mai multe râsete) Da, nu ştiaţi? Destul. Obţinem acea
reacţie. Eu spun asta şi apoi cei care privesc online, desigur… Nu voi, ci
aceia care privesc. „Jocul de-a Iisus? Ce groaznic că or să joace aşa ceva!”
Nu, nu. Jocul de-a Iisus este amuzant, o să vedeţi într-o clipă. (câteva
râsete) Putem să… poţi scrie pe următoarea coală de hârtie?
LINDA:
Ce?
ADAMUS:
„Jocul de-a Iisus! În rolul principal Yeshua Ben Joseph, ca Iisus Hristos
mântuitorul. (râsete, căci spune asta cu o voce de prezentator de radio)
Cred că nu avem nevoie de asta. Jocul de-a Iisus. Vrei să scrii, Vili?
VILI:
Oh, dumnezeule!
ADAMUS:
(către Linda) Da, tu oricum o să mergi cu microfonul.
LINDA:
Ok.
ADAMUS:
Da, dragă Vili. Putem face mici sacrilegii? (audienţa este de acord)
Sigur! De ce nu?! Pentru că totul este doar o mare poveste şi veţi vedea într-o
clipă că nu e deloc adevărată.
LINDA: E
cam sensibil.
ADAMUS:
Pentru cine?!
LINDA:
Pentru mine‼ (se preface că plânge, apoi începe să râdă)
ADAMUS:
“Jocul de-a Iisus”, iar apoi în paranteză, dedesubt – „Compusul Yeshua”.
LINDA:
Ohhh. (audienţa răspunde „Ohhh”)
ADAMUS:
Yeshua. Ah, vedeţi. Vedeţi cum se schimbă? Compusul Yeshua. Suntem în
perioada sărbătorilor. Apropo, un alt oaspete al nostru azi– Iisus
Hristos, chiar aici, în Coal Creek Canyon! Vorbesc serios.
LINDA:
Minunat.
ADAMUS:
Yeshua. De fapt este – hai să vorbim mai în detaliu – este o energie din
Casa lui Sananda. Sananda, cunoscut şi ca Isa, este chiar aici şi de ce nu? O
să vedeţi în câteva minute: „Cum de nu mi-am dat seama de asta?!”
Iată-ne
aici, în sezonul sărbătorilor. Oaspeţii de azi – Iisus şi dragul nostru
prieten Nelson Mandela. Absolut, ce combinaţie grozavă! Ne aflăm în perioada
sărbătorilor de Crăciun şi se vorbeşte mult despre Iisus. De fapt, ceea ce
mereu mi-a plăcut la Crăciun este că e singurul moment din an când ei îl dau
jos pe Iisus de pe cruce şi îl pun într-un coşuleţ.
LINDA:
Da! Uuuhuuu! (câteva râsete)
ADAMUS:
E plăcut, mult mai bine decât pe cruce. (câteva aplauze) În restul
anului? (imită răstignirea) Cam aşa. (mai multe râsete) În acest
timp al anului se uită la mama sa virgină şi spune: „E tare ciudat, mamă.” (mai
multe râsete)
Am să vă
rog, pentru că foarte mulţi dintre voi aţi mers alături de Yeshua... Yeshua
este numele real al celui pe care ei îl numesc Iisus. Apropo, trebuie să mă
opresc şi să subliniez. Există Yeshua, Yeshua care, ştiţi voi, a fost aici acum
circa 2.000 de ani, iar apoi mai există şi Iisus. În general îl avem pe Yeshua
aici, pe Iisus nu prea.
Iisus
are, probabil, cam 800, 900 de ani. E mult mai tânăr ca Yeshua. Iisus este un
compus, ca şi Yeshua. O să vedeţi însă diferenţa, căci Iisus este un compus
format din multe religii. Religiile l-au creat pe Iisus, iar atâţia oameni cred
în asta încât se petrece. Tot aşa aţi creat şi voi o entitate, o entitate compusă,
cunoscută ca Shaumbra. Shaumbra se plimbă, conduce maşini frumoase, iese în
oraş, bea câteva pahare din când în când. Foarte tare.
Astfel
că există şi compusul Iisus, Iisus mântuitorul, Iisus care aşteaptă, dumnezeu
ştie ce anume … Ei bine, da, dumnezeu ştie ce aşteaptă: să-i mântuiască pe
toţi, a doua venire, care, apropo, nu vine niciodată. Şi există Iisus… e un tip
frumos, alb, (câteva râsete) care mereu poartă robe. Ochi albaştri. Da,
din Israel, cu ochi albaştri. Mm, nu ştiu.
Există
acest Iisus şi îi iubeşte pe cei care îl adoră. Îi iubeşte pe oamenii care
spun: „Oare ce ar face Iisus în situaţia asta?” El doar stă acolo şi zâmbeşte.
Nu le oferă niciodată răspunsuri, doar zâmbeşte. Acest Iisus – care este o
conştiinţă compusă, alcătuită de mulţi oameni care cred în el – Iisus petrece
mult timp păşind pe apă, (râsete) pentru că asta cred ei.
În
fiecare dimineaţă se trezeşte şi păşeşte pe apă. (mai multe râsete, căci
Adamus demonstrează) Se duce la frigider în alte tărâmuri, îl deschide şi
zice: „Ah, n-avem şi noi nimic de mâncat împreună azi. Ohh, peşti şi pâini.” (râsete)
„Altă zi de peşti şi pâini”. Se duce la multe petreceri. (cineva spune: „Mai
e şi vinul”) Apa transformată în vin. Este absolut real. Vreau să spun că
nu inventez.
Puteţi
merge în alte tărâmuri, pe partea cealaltă, şi îl puteţi găsi pe Iisus. Oh doar
ascultaţi-i pe toţi cei ce strigă „Oh, Iisuse!”, cerând iertarea păcatelor lor.
Iisus le spune: „Nu ştiu ce să fac. Voi mă strigaţi, îmi cereţi iertarea. Eu
v-am iertat acum mult timp. De fapt habar nu am ce aţi făcut, iar voi îmi
cereţi iertarea. Iertaţi-vă pe voi!” Dar ei nu aud.
Mai este
şi Iisus ce cutreieră prin alte tărâmuri. (Adamus râde) Ohhh, dragi
Shaumbra, mă bucur foarte mult că vă distraţi. Unii care intraseră online nu
mai sunt online. (mai multe râsete)
LINDA:
Da, vreo doi au plecat din sală. Bravo.
ADAMUS:
Mai sunt unii care spun: „Cum poate să fie aşa blasfemiator, să comită un
asemenea sacrilegiu?” Pentru că este o invenţie! Pentru că mai există şi Yeshua
cel real, care avea un corp, Yeshua cu care unii dintre voi aţi mers. Vreau să
spun că aţi mers alături de el, l-aţi atins, aţi vorbit cu el, aţi spus glume
proaste cu el, v-aţi petrecut timpul cu el. Unii dintre voi eraţi acolo în acel
timp. Poate că nu l-aţi întâlnit niciodată pe acest Yeshua, dar cumva mergeaţi
cu el în alte tărâmuri. Exista şi acordul de a vă întoarce împreună în aceste
vremuri.
Acum,
sunt multe poveşti despre Yeshua, dar eu cred, am totală încredere că voi îl
ştiţi pe Yeshua, că ştiţi povestea adevărată. Aşa că o să jucăm un mic joc azi.
Mai
întâi vă rog să-l simţiţi pe Yeshua. Ieşiţi din cap, din toate lucrurile pe
care le-aţi auzit. Va veni spontan. Vreau ca voi să simţiţi că îl
cunoaşteţi cu adevărat pe Yeshua. Nu lăsaţi capul să vă blocheze. Mergeţi în
inimă. Îl cunoaşteţi pe Yeshua. De ce? Pentru că Yeshua este un compus făcut
din voi, din mine şi din mulţi alţii. Yeshua a fost cel mai mare compus ce a
existat vreodată. Cu alte cuvinte, mai multe fiinţe suflet s-au strâns la un
loc şi au spus: „Hai să creăm acest compus”. Nu era o fiinţă suflet.
Apropo,
pentru aceia dintre voi care mai sunt încă online, cei care sunt relativ noi,
da, Yeshua, Iisus nu era o fiinţă suflet. A fost un compus al vostru, al
tuturor. Era vorba despre aducerea seminţei divine pe această planetă acum
2.000 de ani. Aşa că hai să… Linda, microfonul, te rog! Hai să discutăm
puţin despre Yeshua. Hai să începem cu… dă microfonul oricui. Oricui.
LINDA:
Înainte să ştie care este întrebarea?
ADAMUS:
Absolut. Aşa e cel mai bine. Bun, bun, bun.
Prima
întrebare
ADAMUS:
Îmi poţi spune ce religie avea Yeshua? Catolic?
SUSAN:
Răspunsul minţii sau…
LINDA:
Trebuie să ţii tu microfonul.
ADAMUS:
Bun. Ia microfonul şi te rog să te ridici.
SUSAN:
Ok.
LINDA:
Grozav costum.
ADAMUS:
Grozav costum!
SUSAN:
Nu ştiu!
ADAMUS:
Ohhh! Ohhh! (audienţa: „Ohhhhh!”)
LINDA:
Ohhhh! Ohhh!
ADAMUS:
Microfonul. Afară.
LINDA:
Ohhh!
ADAMUS:
Trei minute afară. Haide. Ce religie avea Yeshua, Iisus?
SHAUMBRA
4 (o fată): Ăăăă…
ADAMUS:
E în regulă. Doar…
SHAUMBRA
4: Iudaică.
ADAMUS:
Iudaică! Într-un fel. Într-un fel. Da. Esenian. Era esenian. Yeshua s-a născut
şi a fost crescut ca esenian, iar în asta veţi găsi multe indicii despre viaţa
sa. Mai întâi de toate, mama lui nu era fecioară. Probabil că de asta v-aţi
prins deja. (câteva râsete)
SART:
Nu! (mai multe râsete)
LINDA: O
să fie o după-amiază lungă!
ADAMUS:
O după-amiază lungă. În orice caz, esenienii… (ia două bomboane M&M de
pe masă) Iau una din fiecare culoare, ca să arăt că nu înclin spre verde
sau spre roşu. (râsete, căci le bagă în gură) Poţi să ţii tu astea? Eu
am de vorbit. (Adamus scoate bomboanele din gură şi i le dă lui Paul)
LINDA:
OHHHH!!
ADAMUS:
Trebuie să vorbesc. Nu vreau să vorbesc cu gura plină. (mai multe râsete)
LINDA:
Hei, uite nişte metal. Vrei să-ţi lipeşti limba de el? (se referă la o
discuţie din deschidere referitoare la pericolul de a linge metal îngheţat; mai
multe râsete)
ADAMUS:
Părinţii lui nu erau căsătoriţi, pentru că esenienii nu credeau neapărat în
căsătorie. Un bun esenian, un esenian mai bun nu se căsătorea niciodată. Am să
vă arăt într-o clipă de ce asta a adus mult conflict pentru dragul de Yeshua.
Părinţii
nu erau căsătoriţi, dar dintr-o dată Maria a constatat că era însărcinată. Oh!
Desigur, fusese într-o relaţie intimă cu Iosif. Acum, esenienii practicanţi
erau foarte stricţi, erau evrei fundamentalişti pe atunci. Foarte stricţi.
Maria
constată că e însărcinată. Ce-i de făcut? Ce-i de făcut? Ah, bine, nu se
căsătoreşte, desigur, dar naşte copilul şi trăieşte într-o oarecare stare de
jenă. Nu că era cu totul interzis, dar dacă vroiai să fii un bun esenian nu
erai desfrânat. Nu, nu, nu.
LINDA:
Ghinion.
ADAMUS:
Da, bine. Yeshua a crescut ca bastard, nu prea avea un tată… (În limba
engleză „bastard” înseamnă copil nelegitim, dar este un sens vechi al
cuvântului, în vreme ce în limba contemporană înseamnă „ticălos, nemernic” –
n.tr.)
LINDA:
Ce?! Ohh!
ADAMUS:
Bastard a devenit un cuvânt urât abia în ultima sută de ani. Înainte multor
oameni li se spunea bastarzi. Bastard însemna, pur şi simplu, că nu aveau un
tată căsătorit cu mama. Asta am vrut să spun. E ca şi cum aş spune: „Sunt o
acadea”. Nu însemna nimic. Acum, există o anume apreciere în legătură cu asta –
bastard – dar Iisus era bastard. (Linda strigă iar; mai multe
râsete) Vreau ca voi să simţiţi…
LINDA:
Durerea mea!
ADAMUS:
… multe straturi, straturi vechi pe care le aveţi. Iar apoi vreau să simţiţi
iar cum aţi contribuit la crearea compusului vostru – acest mic bastard. (Adamus
râde, Linda oftează tare din nou) Este aprecierea voastră asupra… (mai
multe râsete, căci Linda iese din sală) Oh, mă amuz singur azi.
Ok, microfonul de la Linda la
altcineva. Microfonul la următorul. (ea se întoarce) A ieşit cineva în
fugă pe uşă? (mai multe râsete)
A doua
întrebare
Grozav.
Mai departe. Dă microfonul oricui. Da. Hello, dragă.
SHAUMBRA
5 (o femeie): Hello.
ADAMUS:
Din ce trăia Iisus?
SHAUMBRA
5: Era tâmplar.
ADAMUS:
Era tâmplar.
SHAUMBRA
5: Mm hmm.
ADAMUS:
Zău? Stai o clipă. Dă-i microfonul Lindei. Respiră adânc. Simte o clipă. L-ai
cunoscut personal pe Yeshua. L-ai văzut vreodată cu rindea, cu şmirghel, cu
fierăstrău, cu altele de genul ăsta?
SHAUMBRA
5: Nu, dar altcineva a zis aşa despre bastard. (râsete)
LINDA:
Ohhh! Ne îndreptăm rapid spre nicăieri! Brrr!
ADAMUS:
Vă rog să fiţi atenţi şi să vă amintiţi, să vă întoarceţi la contribuţia
voastră la construirea acestui compus în memoria voastră. Staţi o clipă, doar
simţiţi-l pe Yeshua, pe Yeshua – nu pe Iisus din Biblie, ci pe
Yeshua, compusul vostru. Nu era deloc tâmplar!
Yeshua habar
n-ar fi avut să frece între ele două bucăţi de lemn. Mai întâi, nu exista prea
mult lemn în Israel pe vremea aceea. În al doilea rând, trăia în comunitatea
eseniană. Esenienii duceau o viaţă în comun, la modul extrem. Singura muncă pe
care o făceau era cultivarea de hrană, ca să poată trăi. Nu erau negustori. Nu
erau zarafi. Nu erau comercianţi în nici un fel. Trăiau în comunităţi între 100
şi 500 de persoane. Erau consideraţi excluşi de către restul comunităţii
evreieşti. Erau consideraţi nişte ciudaţi. Oh! (Adamus râde) Iar
începem! (râsete)
Yeshua
s-a pregătit să devină – pe atunci nu se folosea termenul de ‘preot’ – Yeshua
s-a pregătit să devină învăţător la Yahad. Yahad era şcoala comunităţii. Nu îşi
spuneau rabini. Nu îşi acordau titluri pompoase, precum ‘episcop’ sau ‘papă.’
Erau pur şi simplu… cea mai bună interpretare posibilă ar fi, poate, frate mai
mare, dar nici măcar acest cuvânt nu era folosit, pentru că nu vroiau să se
plaseze deasupra celorlalţi. Aşa că haide să-i spunem învăţător. Hm. Hmmm.
Multe corelaţii interesante. Învăţător.
El nu
lucra cu lemnul. Nu făcea scaune, mese şi altele de acest gen. Studia mult.
Studia scripturile vechi. Studia legile, pentru că esenienii aveau multe
reguli. Nu ştia să lucreze cu mâinile. Nu era vreun tip musculos şi nu avea
nici un fel de meşteşug. Interesant.
Interesant. De unde a apărut ideea că Iisus ar fi fost tâmplar? Ei bine, a
apărut cam acum cinci… îmi iau bomboanele M&M acum.
PAUL:
Oh.
ADAMUS:
Ohhh, uită-te la mâinile tale! (câteva râsete) Ohh. Ce-ar fi să
arătăm la cameră? Ia uite… oh, e transpiraţie sau e scuipatul meu?
PAUL: E
scuipatul tău.
ADAMUS:
Oh, era scuipatul meu. Ok. De unde a mai apărut şi asta, că ar fi fost tâmplar?
Ei bine, atunci când s-a alcătuit povestea lui Iisus, s-a spus: „Trebuie să-i
dăm şi lui o meserie”, ştiţi voi, pentru că pe atunci erau nenumărate meserii.
Erau cărămidarii, pietrarii, pescarii, mai erau şi tâmplarii, iar ei aveau
multă influenţă asupra bisericii în acel timp. De unde credeţi că au mai picat
nişte bani după ce s-a spus că Iisus era tâmplar? (cineva spune: „De la
sindicatul tâmplarilor”) De la breasla tâmplarilor de pe atunci. Absolut.
„Ohhh! Yeshua era tâmplar. Sigur! Luaţi şi voi nişte bani.”
De fapt,
probabil că la acea întâlnire a bisericii– (Linda îi dă un şerveţel) oh,
mulţumesc – liderii săi stăteau împreună şi încercau să-şi dea seama care era
meseria lui. Vroiau să găsească ceva. Desigur, nu ştia nimeni, pentru că
trecuseră sute şi sute de ani. Nu exista Internet ca să înregistreze. Totul se
transmitea din gură în gură. Astfel că ei încercau să-şi dea seama care era
profesia lui, iar unul dintre episcopi al spus altuia: „What would Jesus do?” (râsete;
traducerea directă a frazei este „Ce ar face Iisus?”, dar verbul „would”
se pronunţă exact ca şi cuvântul „wood”, care înseamnă lemn - n.tr.)
LINDA:
Ohhh! (audienţa mormăie şi râde) Ohhhh!
ADAMUS:
Iar celălalt episcop a spus: „Era tâmplar.” Da. Da. (Adamus râde)
A treia
întrebare
Mai
departe. Microfonul, vă rog. Microfonul la cineva, oricine. Următoarea
întrebare. Ah, dragă Michelle, era Iisus căsătorit?
MICHELLE:
Da.
ADAMUS:
Da. Bun. Cu cine? Ţine microfonul la gură.
MICHELLE:
Cu Maria?
ADAMUS:
Nu, am întrebat dacă era căsătorit.
MICHELLE:
Da, cu Maria.
ADAMUS:
Căsătorit cu Maria?
MICHELLE:
Da.
ADAMUS:
Da şi nu. Da, a fost căsătorit, dar nu, niciodată cu Maria Magdalena. (audienţa
spune: „Ahh”) Ahhh! Ahhh! Ahh!
Acum,
asta creează o problemă mare. Iată-l pe Yeshua studiind ca să fie învăţător la
Yahad, şcoala comunităţii. Era singurul lui obiectiv – să predea şi să ajute.
Nu-i păsa de nimic din afara comunităţii sale. Cred că acum i s-ar spune
kibbutz. Pe atunci era puţin diferit.
Nu-i
păsa de lumea exterioară. Nu-i păsa de nimic. Însă fiind muritor, în carne şi
oase care în cele din urmă vor muri, avea anumite impulsuri. (Linda
îşi drege vocea) Vince, Vince, parcă ai fi spus pe loc: „Pe asta o
înţeleg.” (câteva râsete)
Avea
anumite impulsuri şi în comunitate era o fată frumoasă, pe nume Ignes. Precum
Agnes, însă Ignes, o fată foarte tânără şi frumoasă. Iar într-o noapte, stând
sub cerul înstelat… oh, deja ştiţi povestea. Ai venit cu familia? (Adamus
râde, se adresează cuiva care a venit cu copiii) Şi-au îmbrăţişat împreună
energiile masculine/feminine.
EDITH:
Bine spus.
ADAMUS:
Bine spus. Nu am fost delicat? Nu am fost delicat? S-au angajat în intimitate
fizică.
Acum,
bunii esenieni nu ar fi trebuit să facă aşa ceva. Bunii esenieni nu ar fi
trebuit să mănânce carne. Nu că li se interzicea, însă cei cu adevărat buni
erau vegetarieni. Descoperim acum că Yeshua, care încercase din greu să devină
învăţător – singurul său vis, singura sa ambiţie era să fie învăţător în
Yahad, în comunitate – dintr-o dată este un desfrânat şi, hmm, mai e şi prins.
(Linda suspină şi audienţa spune „Ahh”) Da, ahhh.
Ce s-a
întâmplat mai departe? (cineva spune: „Nuntă cu arma la cap”). Cam aşa.
O nuntă cu arma la cap. Vedeţi, începeţi să vă prindeţi. Ce a urmat? Ei bine, a
fost prins şi părinţii ei nu au fost prea încântaţi de asta. Le-au spus
imediat: „Trebuie să vă căsătoriţi”. A fost o mare schimbare în planurile lui
Yeshua, dar de fapt el o iubea pe Ignes. O iubea mult şi profund. Ori era aşa,
ori era doar o dorinţă foarte puternică.
Într-adevăr,
s-au căsătorit. El a început să-şi regândească rolul în rândul esenienilor, pentru
că nu mai era Standardul – cel care nu desfrâna, cel care nu se căsătorea. Acum
era doar un esenian oarecare.
Ca să
fie şi mai rău, oh, el era foarte îndrăgostit de ea, profund, iar ea a rămas
însărcinată. El a început să-şi dea voie să simtă unele din pasiunea pe care un
om le-ar putea simţi. În loc de a-şi nega pasiunile, aşa cum fac multe grupuri
religioase şi spirituale, el a început să simtă pasiunea de a iubi un alt om
şi, în cele din urmă, lent, de a se iubi pe sine.
Ce s-a
petrecut mai departe? Tragedia. Ignes, încă însărcinată, moare. Au murit şi ea,
şi copilul. Iubirea vieţii lui a murit şi el a simţit, cu tot ceea ce învăţase
prin studiile sale, că ar fi trebuit să fie în stare să o vindece. Era mânios
pentru că simţea că alţii din comunitate ar fi trebuit să fie capabili să o
vindece. Simţea că dumnezeu l-a uitat, ceea ce a produs o altă prăbuşire în
viaţa lui. Nu-şi pierduse doar poziţia în comunitate din cauza desfrânării,
dar şi-a pierdut iubirea, iubirea lui.
Ce s-a
petrecut mai departe? Iată-l aici, foarte tânăr, abia dacă avea 17 ani, şi
totul s-a dat peste cap. Dragii mei prieteni, hai să ne oprim o clipă aici,
înainte să intrăm în partea următoare. Puteţi simţi? Vă puteţi pe voi în
Yeshua? Puteţi simţi răsturnările şi cotiturile din viaţa voastră? Ceea ce
poate aţi crezut că erau greşeli, ceea ce poate că Yeshua a considerat a fi
greşeală la acel moment, s-a dovedit a fi perfect? Perfect.
Astfel
că avem aici un tânăr de 17 ani, furios pe dumnezeu, cu inima zdrobită, care nu
mai făcea parte din comunitate, care nu mai era cel despre care se credea că o
să-i conducă spre mai multe legi şi reglementări. Astfel că pleacă în toiul
nopţii. Unde s-a dus? Unde s-a dus Yeshua? Dragă Linda, microfonul, te rog.
A patra
întrebare
Te rog
să simţi asta. Deja ştii.
MARC:
Către oraş!
ADAMUS:
Către oraş. Sigur. Pleacă de la ţară şi se duce la oraş. Da, într-un fel ai
absolută dreptate. Mai sunt şi alte lucruri. Încearcă. Unde s-a dus?
MARC: Ce
anume?
ADAMUS:
Avea inima zdrobită. Imagineză-ţi un moment că eşti tu. Ai inima zdrobită…
MARC: În
deşert.
ADAMUS:
Viaţa te-a lovit aşa de puternic. Unde o să te duci?
MARC: În
pustie.
ADAMUS:
În deşert. În pustie. Absolut. Ai absolută dreptate. A început să cutreiere în
pustie. Cutreiera prin pustie. Esenienii îl ştiau pe Moise. Da, erau foarte,
foarte familiari cu Moise, dar aveau un alt set de porunci. Înţelegerile lui
Moise au fost foarte distorsionate şi rescrise de-a lungul anilor. Cele Zece
Porunci au trecut prin circa 10.000 de schimbări de când au fost aduse.
Astfel
că el începe să cutreiere prin deşert şi – înapoi la Marc – unde
ajunge, Marc? Unde ai ajunge şi tu dacă ai rătăci prin pustie?
MARTY:
În Las Vegas. (râsete)
ADAMUS:
Las Vegas. Bun! Bun!
MARC: Se
pare că în Las Vegas, aşa e? (mai multe râsete)
ADAMUS:
Şi asta îi face pe Shaumbra speciali. Da. Las Vegas. Bun.
MARC:
Ehhh, la o apă… (câţiva spun: „O oază”) O oază, cum îi zice...
ADAMUS:
Ok. Asta a fost prima noapte. După asta. Suntem în perioada dintre 17 şi 33 de
ani. Unde… doar simte, te rog. Închide ochii o clipă. Simte. Unde a ajuns, ca
primă parte majoră a călătoriei sale? (Marc face o pauză, apoi dă din
umeri în sensul „Nu ştiu”) Nu, nu… poate fi orice răspuns. Minte, dar nu
spune „Nu ştiu.” Minte. Spune, spune…
MARC: Nu
am spus nimic.
ADAMUS:
India.
MARC:
India?
ADAMUS:
Mai exact în zona cunoscută drept Kashmir.
MARC:
Ok.
ADAMUS:
Ah, la Kuthumi acasă. Da. Nu se cunoşteau între ei. A ajuns la… bun, mulţumesc.
MARC: Cu
plăcere.
ADAMUS:
A ajuns să caute răspunsuri, da, să cutreiere prin deşert. Nici măcar nu îşi
mai amintea cum de ajunsese în India, cum de se afla în acel ţinut. Era foarte
sărac, foarte deprimat când a ajuns acolo.
Iar
acolo, în peregrinările prin India, a întâlnit învăţători extraordinari, care
literalmente l-au scos din tot ceea ce învăţase esenian fiind, dib tot ce
învăţase despre istorie şi despre dumnezeu. A fost o mare zguduire, pentru că a
aflat că dumnezeu nu era un individ de sus. A aflat că dumnezeu nu era o fiinţă
furioasă care să le ceară oamenilor să o adore. A aflat că dumnezeu era deja în
interior. Acel dumnezeu era şi ajuns să fie ceea ce cunoaşteţi ca iubire şi
acceptare şi compasiune.
Era greu
pentru el, îi era foarte greu să înţeleagă asta, în special cu toată
amărăciunea celor prin care trecuse. Căuta răspunsuri. Era disperat, avea multă
durere în inimă. Însă ceea ce se petrecea cu adevărat, prieteni, a fost că în
cercetarea sa, deşi teoretic credea că doar caută uşurarea anxietăţii apărute
după pierderea comunităţii şi a soţiei, era într-o călătorie mai mare.
Călătoria
lui reală se referea la el însuşi. Călătoria voastră reală de pe atunci se
referea la voi înşivă. Nu era vorba despre găsirea unor răspunsuri filosofice.
Nu era vorba să mergeţi în Şcolile Misterelor sau în mănăstiri, deşi el a ajuns
şi acolo. Însă călătoria iniţială a propriei voastre seminţe divine a fost, în
cele din urmă, revenirea la voi.
Povestea
lui Yeshua este povestea voastră. Unii dintre voi au trecut prin asta de câteva
ori. Unii dintre voi au trecut prin ea de multe, multe ori. Însă a fost
povestea voastră de viaţă, de învăţare, uneori de zdrobire a inimii şi, în cele
din urmă, de descoperire.
Yeshua a
călătorit prin ţinuturile cunoscute drept India şi a întâlnit maşetri
extraordinari. A învăţat să respire, cum să respire. Atât de simplu, dar totuşi
îi scăpa pe când era esenian, pentru că totul era plin de legi şi reglementări,
de lucruri pe care ar trebui sau nu ar trebui să le faceţi. A învăţat că… oh,
următoarea întrebare!
Linda,
dă microfonul oricui. Asta este întrebarea mea preferată. Două între-… bun,
totul într-o singură întrebare. Bun.
A cincea
întrebare
Yeshua…
ALAYA: Ştiam eu!
(râde)
ADAMUS: Yeshua
făcea sex cu alţii după ce şi-a părăsit comunitatea, după ce a părăsit Yahadul?
Erau femei? Sau bărbaţi… sau capre… sau oi? (câteva râsete şi murmure din
audienţă) Trebuia să întrebi aşa! Cam acum 2.000 de ani trebuia să întrebi.
Trebuia să întrebi.
Yeshua… unde
sunt camerele? Asiguraţi-vă că una din ele o filmează din faţă, pentru ca
întreaga lume să poată vedea răspunsul. Yeshua făcea sex?
ALAYA: Există o
anumită calitate a sexului…
ADAMUS: Eh, eh,
era un da sa un nu.
ALAYA: Ajung şi
acolo. Ajung şi acolo. Curăţă conductele pentru ca în cele din urmă să găseşti
divinitatea din interior. Da, făcea.
ADAMUS: Oh,
făcea sex.
ALAYA: Mm
hmm.
ADAMUS: Bun.
Deseori?
ALAYA: Cât de des
era posibil. (câteva râsete)
ADAMUS: Ok.
Le prefera înalte sau scunde? (mai multe râsete)
ALAYA: Înalte
sau scunde ce anume? (râsete)
ADAMUS: Bună
întrebare. (râsete) Bună întrebare. Da, Yeshua făcea sex des. Se
masturba Yeshua? (Linda e şocată, cineva strigă „Da!”)
ALAYA: Da.
ADAMUS: Vrei să
spui asta la cameră? Spune-o către cameră.
ALAYA: Da.
ADAMUS: Bun.
Mulţumesc. Trecem prin foarte mult rahat vechi astăzi. Da, o făcea! Da, aşa
este. Se simţea vinovat pentru asta? (ea face o pauză; câţiva din sală spun
„Nu”) Te-ai simţit vreodată vinovată pentru asta?
ALAYA: Când am
început, da. Apoi s-a dus, nu mai ştiu.
ADAMUS: Linda
este îngrozită acolo, în spate. De ce… (multe râsete)
ALAYA: Hei, eu…
eu… am trecut prin…
ADAMUS: Cred că
e Shoud-ul meu preferat! (mai multe râsete)
ALAYA: Am făcut
Şcoala de SES.
ADAMUS: Da,
absolut că făcea asta şi o tot făcea mereu.
ALAYA: Da.
ADAMUS: Sex, se
masturba şi se simţea vinovat. Precum… Cauldre, nu mai vorbi aşa repede.
ALAYA: Vina
sexului.
ADAMUS: Făcea
sex. Se masturba… Iisus se masturba. (câteva râsete)
ALAYA: Vina
sexului.
ADAMUS: Şi s-a
tot simţit vinovat până când a realizat iubirea de sine, acceptarea de sine.
ALAYA: Da.
ADAMUS: Până
când a realizat că altcineva a pus asupra lui acest rahat cum că sexul şi joaca
cu tine însuţi pe sub masă ar fi rele. I-a luat mult timp să treacă peste asta
şi a realizat că se poate iubi pe sine. Se putea atinge pe el însuşi. Se putea
simţi pe el. Îşi putea oferi plăcere sieşi, se putea iubi pe sine cu adevărat.
Absolut. Şi a mers mai departe, draga mea, ca să-i înveţe asta şi pe mulţi,
mulţi alţii.
Când stătea în
faţa unor grupuri, reacţia era foarte similară – “Ohhh! Nu poţi vorbi
despre aşa ceva”. Dar el vorbea, pentru că spunea: „Dragă frate, dragă soră,
este vorba despre iubirea de sine. Apoi vei ajunge să înţelegi iubirea pe care
sufletul tău o are pentru tine”. Da.
ALAYA: Da.
Adevărat. Eu sunt cel mai bun partener al meu.
ADAMUS: Eşti cel
mai bun partener al tău. Absolut. Aşa ar şi trebui să fie. Apoi poţi fi cel mai
bun partener şi pentru oricine altcineva. Bun.
A şasea
întrebare
De ce… mai
departe cu microfonul. Oh, e un joc grozav astăzi. Ohhh, asta înseamnă să te
distrezi.
De ce s-a întors
Yeshua în Israel? Daţi-mi voie ca mai întâi să spun că, după India, el a
călătorit în multe regiuni ale Europei, în Franţa, desigur. A stat acolo mult
timp. A mers în ţinuturi ale unor locuri cunoscute în prezent drept
Germania şi Anglia – bineînţeles că numele s-au schimbat între timp –
Spania, Portugalia. A călătorit.
A călătorit ca
să înveţe mai mult, să experimenteze mai mult şi să întâlnească oameni din
afara micii comunităţi în care crescuse. A mers să experimenteze tot ce era de
învăţat şi de aflat. S-a dus să viziteze piramidele. Da, absolut, a fost în
Egipt. A petrecut mult timp acolo.
De ce s-a întors
în Israel? Vă rog să nu spuneţi că s-a dus să-şi ia uneltele de tâmplar. (râsete)
Da. Dacă nu te deranjează, te rog să te ridici.
SHAUMBRA 6 (un
bărbat): Îşi uitase avionul acolo.
ADAMUS: Îşi
uitase avionul. Bun. Bun. (câteva râsete)
SHAUMBRA 6: Nu,
s-a întors ca să fie învăţător.
ADAMUS: S-a
întors ca să fie învăţător. De ce?
SHAUMBRA 6:
Pentru că avea informaţii foarte bune de împărtăşit cu ai lui.
ADAMUS: Bun. Dar
de ce s-a întors acolo? Era torid şi plin de praf şi…
SHAUMBRA 6: Era
acasă.
ADAMUS: Da.
SHAUMBRA 6: Era
acasă..
ADAMUS: Era
acasă..
SHAUMBRA 6: Da.
Şi se bucura să fie acasă.
ADAMUS: Mm hmm.
SHAUMBRA 6: S-a
întors acasă să-şi vadă familia şi prietenii.
ADAMUS: Ehh, ei
nu erau prea interesaţi să-l vadă, de fapt. Nu prea mult. Nu. Cei care fuseseră
în comunitatea lui, nu, de fapt…
SHAUMBRA 6: Cine
mai e şi ăsta?
ADAMUS: … nu
prea vroiau să-l vadă. Sună cunoscut?
SHAUMBRA 6: Da.
ADAMUS: Vezi,
da, da. Da, exista dorinţa de a se întoarce acasă – îţi mulţumesc
pentru acest răspuns bun – dorinţa de a se întoarce acasă. Era parte a
călătoriei sale de a se aduna pe sine. Aţi avut-o şi voi atunci când aţi
călătorit în tot felul de locuri, când aţi simţit dorinţa irezistibilă de a
merge în Egipt, sau în America de Sud sau în Europa, dorinţa imensă de a vă
întoarce în trecut, ca să vă vedeţi pe voi prin ochi diferiţi. Acesta este cel
mai mare motiv. Nu erau prea multe de învăţat, doar să vă vedeţi pe voi, cei de
acum ani sau vieţi întregi, să vedeţi cum v-aţi schimbat. Şi exact asta a făcut
el. S-a întors ca un om cu totul diferit.
Într-adevăr, s-a
întors ca să… cum aţi spune voi, să predea, să împărtăşească cu alţii. Dar nu a
fost întâmpinat cu braţele deschise. S-a întors în zona din jurul oraşului
Magdala, care se află în capătul de nord al Mării Galileei, şi a fost
întâmpinat cu multă batjocură.
Dar au fost şi
câţiva care au ascultat. Erau câţiva care simţeau nemulţumirea interioară faţă
de rabini, de templu şi faţă de organizaţiile religioase din acel timp. Au fost
câţiva care au auzit cuvintele „Şi eu sunt dumnezeu”, atunci când stătea în
faţa lor şi au spus şi ei: „Şi eu sunt dumnezeu”. Cei mai mulţi au râs de el,
l-au batjocorit, l-au ameninţat, dar câţiva au auzit şi au rămas. Unii dintre
ei au devenit discipolii lui.
Apoi din ce în
ce mai mult a început să se audă cuvântul, pentru că mulţi dintre voi vă
întorseseţi în acel timp. Nu îl consideraţi un mântuitor. Îl consideraţi un
prieten. Nu-l consideraţi să fie vreun fel de lider spiritual, pentru că ştiaţi
că nu o să accepte niciodată acel rol, că nu o să accepte niciodată rolul de a
conduce un grup mare de oameni.
Aşa că, dragii
mei prieteni, el s-a întors ca să se strângă pe sine, să-amintească de el
însuşi, dar într-un mod nou, iar pe când a făcut asta v-a întâlnit iar pe mulţi
dintre voi. Nu îl veneraţi, pentru că el era şi voi, de asemenea. Curioşi, da.
Fascinaţi, da. Nu ştiaţi prea mulţi oameni care să fi călătorit prin atâtea
locuri. Însă i-aţi simţit prezenţa. Nu ştiaţi ce era. Nu spunea cuvinte precum
„iluminare”. Nici măcar nu vorbea despre mistere. Nu făcea minuni ca să
fascineze oamenii. Dar voi îi simţeaţi rezonanţa.
Yeshua şi Maria
Magdalena
Acum, asta ne
duce la o întrebare interesantă, foarte pertinentă. Iată-l cu nişte prieteni cu
care îşi putea petrece timpul. A întâlnit-o pe Maria Magdalena. S-au
îndrăgostit. Oh, o iubire profundă. Au împărtăşit multe momente intime.
Vedeţi, Yeshua
învăţase în călătoriile sale multe despre lucrul ce este numit acum Tantra şi
ştia cum să-şi împărtăşească şi corpul şi mintea şi iubirea într-un fel pe care
puţini oameni l-au învăţat de atunci încoace. Oh, e foarte multă pălăvrăgeală
când vorbiţi despre sex, foarte multă jenă. Dar el ştia cum să se iubească
singur, prin urmare ştia cum să iubească pe altcineva.
A întâlnit-o pe
Maria Magdalena, care era o epavă pe atunci. Ah, îşi avea demonii ei. Ea… ei,
povestea este spusă în altă lucrare a noastră (mai multe informaţii de
la Tobias şi Adamus despre Yeshua şi Maria Magdalena pot fi găsite în Şcoala
Energiilor Sexuale (Tobias) şi în „Alchimia luminii şi
întunericului (Adamus)), dar ea era o epavă şi el i-a arătat cum să se
iubească pe sine.
A durat mult
timp, avea multă energie de victimă. Ea se temea mult de bărbaţi, de energia
masculină; în cele din urmă, de fapt se temea de energia masculină din sine,
care se manifesta prin abuzatorii săi.
Însă în cele din
urmă ea a ajuns la echilibrul masculinului, femininului şi divinului din ea şi
au trăit împreună în iubire. Nu s-au căsătorit niciodată. Nu vroiau să se
căsătorească. Era o amintire groaznică pentru Yeshua şi nu vroia să o repete.
Dar ei doi mai ştiau şi că nu aveau nevoie de altcineva care să-i căsătorească
sau să le ateste iubirea. Era strict între ei doi.
Întrebarea este:
Yeshua şi Maria Magdalena au avut copii? Este o mare întrebare. Toţi o pun,
scriu cărţi despre ea.
Eu afirm că da,
dar după ce Yeshua a plecat din corp. Hm. Hm. Imaginaţi-vă. Acum, asta ar
trebui să vă ofere un mic indiciu despre voi înşivă. Ei au ales să nu aibă
copii cât timp el mai era pe Pământ. Ştia că se va încheia şi a împărtăşit cu
Maria Magdalena. El a spus: „Eu sunt aici pentru o anumită perioadă de timp. Eu
o să plec, dar părăsesc doar corpul. Tot o să fiu acolo şi o să-ţi arăt. Am
să-ţi arăt ceea ce sufletul, ceea ce divinul îndrăgostit de sine poate face,
chiar şi după ce eu am să plec”.
Astfel că a
exista o relaţie a fizicului şi a spiritului produsă după moartea lui Yeshua şi
care a făcut ca Maria să rămână însărcinată şi să aibă doi copii cu Yeshua. Ah,
da. O poveste interesantă, fascinantă, dar, prieteni, în vremea Crăciunului, a
sărbătorilor, este povestea voastră. Povestea despre cum viaţa continuă chiar
dacă aparent intervine moartea.
Întrebare – o mare
întrebare. Linda, dă mai întâi microfonul, pentru că este o întrebare mare.
A şaptea întrebare
Întrebarea este
– camera vede până aici, în spate? (cineva spune: „Sigur”) Bun.
Întrebarea este… oh, bun! Întrebarea este: a ratat Iisus? A ratat Iisus?
SUZY: Nu.
ADAMUS: Eh,
înainte să răspunzi- … oh, „nu” este răspunsul tău?
SUZY: Nu, nu a
ratat.
ADAMUS: Nu. Însă
unii susţin că Iisus, acest maestru, această fiinţă divină a eşuat pentru că a
dat voie să fie omorât. A ratat pentru că ar fi putut sau ar fi trebuit să fie
în stare să-şi depăşească dușmanii sau pe cei care l-au ucis. A ratat pentru că
a murit în loc să trăiască. A eşuat din cauza sângelui, a durerii, a suferinţei
şi a chinului, căci un mântuitor adevărat nu ar fi murit. Un adevărat mântuitor
poate că ar fi trăit într-o casă mare, ar fi avut paznici şi nu şi-ar fi dat
voie niciodată să moară astfel.
Sunt unii care
spun că există o diferenţă între Mahomed şi Iisus. Iisus a ratat. Mohamed a
ascensionat pur şi simplu. Nu a trebuit să treacă prin aşa ceva. Se spune că
Iisus nu se putea descurca cu energiile, că poate a fost un fel de martir fals.
Sunt unii care susţin asta şi sunt şi cei care o cred – ratarea lui Iisus.
Iisus vine pe
Pământ – indiferent dacă voi îi spuneţi Iisus sau Yeshua –, vine să ne
arate calea şi ajunge pironit în cuie pe cruce, ceea ce, apropo, chiar s-a
petrecut. Pentru cei care cred că nu a fost aşa, ba da, a fost bătut în cuie pe
cruce.
Deci tu, Suzy,
spui că el nu a ratat. Explică de ce.
SUZY: Ei bine,
el era om şi…
ADAMUS: Ei,
acesta este un rateu. (râsete) Era om şi… şi…
SUZY: Am crescut
în baptism şi ştiu că el a murit pentru păcatele noastre.
ADAMUS: Mai ştii
aşa ceva?
SUZY: Nu.
ADAMUS: Oh, bun.
SUZY: Eu nu mă
duc în raiul baptist, aşa că… (câteva râsete)
ADAMUS: Da. Bun,
bun.
SUZY: Eu am să
merg în propriul meu loc. Cred că el a realizat că suntem toţi dumnezeu, de
asemenea, aşa că ne-a ajutat să ajungem aici ceva mai repede.
ADAMUS: Dar de
ce moartea? Pentru mine asta… ei bine, ar putea fi un semnal prost pentru cei
de pe cale. (câteva râsete, râde şi Adamus) Cam aşa ceva, nu ştiu. Poate
că azi sunt ceva mai sensibil, dar ia te uită ce ţi se întâmplă când devii
maestru! Da. Cum de nu este un eşec?
SUZY: Pentru că
în trei zile s-a ridicat şi atunci a ascensionat. Vreau să spun că moartea nu
l-a cucerit.
ADAMUS: A
cucerit corpul, totuşi.
SUZY: Corpul,
da.
ADAMUS: Da.
SUZY: Dar nu şi
spiritul lui.
ADAMUS: Dar care
era ideea atunci când a permis să fie prins? De fapt nici măcar nu a fost
prins. El pur şi simplu s-a predat, iar apoi a făcut să fie şi mai rău. I-a
provocat pe romani. Ar fi putut să scape. Ar fi putut să plece. O mică mită ar
fi dus departe, dacă înţelegeţi ce vreau să spun, ar fi dus foarte departe, dar
el i-a provocat. Despre ce a fost vorba?
SUZY: Ca să
sublinieze ceva.
ADAMUS: Ce?
SUZY: Că putem
cu toţii să facem asta pentru noi înşine.
ADAMUS: Să-i
provocăm pe romani?
SUZY: Da! (râde)
Să ne trezească…
ADAMUS: De ce …
SUZY: Să ne
trezească şi, ştii tu, să… să… adică să ne trezească şi…
ADAMUS: Dă-mi
voie să fiu chiar inocent în legătură cu asta. Tu o să mori pentru iluminarea
ta? (cineva spune: „Poate”)
SUZY: Unii fac
asta.
ADAMUS: Unii fac
asta.
SUZY: Este o
alegere.
ADAMUS: Tu ai
muri?
SUZY: Nu sunt
obligată.
ADAMUS: Bun.
Bun. Mulţumesc. Am să continui cu întrebarea, dar mai vreau câteva răspunsuri.
Îţi mulţumesc. Ştiu că este o întrebare foarte dură. Vă întreb pe voi, lumea,
pe oricine ascultă şi doreşte: nu cumva este un rateu la un anumit nivel să
sfârşească pe cruce, să primească o lance în burtă, să treacă prin toată
această suferinţă? Nu cumva a fost un eşec?
Vă întreb la un
nivel foarte profund din adâncul fiecăruia din voi, pentru că Yeshua este
un compus şi este parte din voi, iar dacă el a fost omorât, într-un fel şi voi
aţi fost omorâţi. Iar dacă el nu a rămas ca maestru în fizic, poate că nici voi
nu o să rămâneţi ca maeştri în fizic. Dacă el a trecut prin martiriu, poate că
aşa arată măiestria voastră – martiriul de sine? Linda, microfonul la
altcineva, aceeaşi întrebare.
LINDA: Ooh,
cineva ridică mâna. Hai, fă să fie simplu.
ADAMUS: A fost
Yeshua un eşec? Trebuie să adresăm asta, prieteni, pentru că este densă.
Pluteşte în aer. Este elefantul din sală despre care nu vrea nimeni să
vorbească. Există povestea fabricată a lui Iisus, dar există şi povestea lui
Yeshua, fiinţa compusă care, într-un fel, era în căutarea măiestriei voastre.
Este parte din voi, dar a fost omorât. Următorul. Răspunsul.
JOANNE: Cred că
poate el…
ADAMUS: Te-ai
putea ridica?
JOANNE: Oh.
ADAMUS: Da.
Mulţumesc.
JOANNE: El i-a
provocat pentru ca într-un fel să ne dovedească cum că există viaţă pe partea
cealaltă, chiar dacă poate corpul moare.
ADAMUS: Da.
JOANNE: Dar noi
continuăm. Asta e simţirea mea.
ADAMUS: Da. Ce
s-a întâmplat cu el după ce a murit? A făcut un pic de dragoste cu Maria
Magdalena după ce a murit, dar nu auziţi prea multe despre el după asta, despre
ce a făcut mai apoi.
JOANNE: Este
adevărat. Cred că discipolii s-au speriat un timp şi s-au ascuns, dar cred că
tot au reuşit să…
ADAMUS: Câţiva
dintre ei au fost decapitaţi, dar hai să nu dăm atenţie acestui fapt. Da.
JOANNE: Dar asta
este ceea ce simt eu…
ADAMUS: De asta
port şi eu această protecţie din metal. (arată spre colier; câteva râsete)
JOANNE: În cele
din urmă unii dintre ei şi-au strâns forţele la un loc, pentru că au vorbit cu
Yeshua. El încă îi mai vizita în spirit şi cred că astfel a continuat cumva.
ADAMUS: Cumva.
JOANNE: Cumva?
ADAMUS: Cumva.
Povestea prin care trecem azi: este un lucru bun sau este un lucru rău?
JOANNE: Cred că
a adus…
ADAMUS: Povestea
lui Iisus.
JOANNE: Ei bine,
a adus conştiinţa seminţei hristice pe Pământ.
ADAMUS: Da.
JOANNE: Iar unii
oameni au preluat-o şi au mers pe drumuri diferite, dar nu cumva suntem cu
toţii la niveluri diferite?
ADAMUS: Aş putea
dezbate, doar ca să…
JOANNE: Ok.
ADAMUS: … fac
demonstraţii.
JOANNE: Ok.
ADAMUS: Dacă a
adus sămânţa hristică pe Pământ, un lucru uluitor – „Oh, asta a fost
plănuită de mult timp, o să ne întoarcem cu toţii şi vom presăra Pământul cu
sămânţa noastră hristică; o să creăm acest compus care ne reprezintă pe noi
toţi puşi la un loc, căci creează o mare legătură între noi. Şi am venit aici
acum 2.000 de ani, ne-am născut într-un corp fizic” –, iar apoi sămânţa
hristică moare?
JOANNE: (face
o pauză) Pentru mine, eu nu simt că ar fi murit deloc. Simt că este doar un
alt mod de a se exprima pe sine.
ADAMUS: Modelul
seminţei christice, personajul principal, Yeshua, moare la finalul poveştii.
JOANNE: Corect.
ADAMUS: Nu am
citit încă „Biblia, volumul doi”, ca şi cum povestea nu ar continua. Pur şi
simplu se încheie. Se încheie şi gata.
JOANNE: Ok.
Atunci cred că nu înţeleg întrebarea pe care mi-o pui.
ADAMUS:
Întrebarea pe care v-o pun tuturor este – îi voi pune un titlu îndrăzneţ
– „Ratarea lui Yeshua” – semnul întrebării. „Ratarea lui Yeshua?” Pentru
că fiecare… îţi mulţumesc.
JOANNE: Ok.
ADAMUS: Ştiţi că
este o întrebare dură. Este în voi toţi – Ratarea lui Yeshua. Este, da, o
poveste frumoasă cea despre care vorbeşti, venirea pe Pământ şi a fi maestru,
chiar şi ceea ce eu aş numi o reprezentare mult mai reală a lui Yeshua faţă de
Iisus tâmplarul – zău aşa?
Apropo, Yeshua
nu a crescut într-o familie săracă şi povestea naşterii, faptul că nu aveau
odăi la han – nu există nimic din astea. Povestea e grozavă, dar el a crescut
în comunitatea eseniană. Nu erau bogaţi. Nu erau săraci. Nu le păsa prea mult
de bani. Le plăcea să mănânce. Pretindeau că nu le place sexul, dar le plăcea.
(câteva râsete) Şi erau foarte stricţi. Foarte stricţi. Dar el nu a dus
viaţa de tâmplar sărac. Nu, deloc.
Ridic subiectul
ca pe unul din obstacolele pe care trebuie să le trecem. Există o anume simţire
a ratării. Stă undeva în voi. Are tendinţa de a umbri frumoasa cunoaştere
despre care am vorbit la ultima noastră întâlnire. Dar dacă un maestru s-ar
întoarce acum, un maestru precum Yeshua, ar fi recomandabil să fie ucis? În
afară de crearea unei ştiri, serveşte vreunui scop real? Poate cineva să
înţeleagă care era scopul?
Yeshua, creaţia
voastră în vârstă de 33 de ani – ce a însemnat treaba asta cu moartea pe cruce?
Linda, dă microfonul oricui ridică mâna sau oricui nu o ridică. David. Da.
DAVID:
Martiriul. El a dus mai departe vestea.
ADAMUS:
Martiriul. Nu prea s-a dus vestea atunci, mai degrabă mai târziu. În cele din
urmă, da, dar mai târziu. Pe atunci nu s-a făcut mare vâlvă. Esenienii din
comunitate, din Yahad, spuneau: „Eiii, a căutat-o cu lumânarea. Era desfrânat
de mic. După cum ştiţi, a renunţat la familie şi la comunitate şi a bântuit
dumnezeu ştie pe unde. Nu-i de mirare că a ajuns să fie omorât”. Cam aşa ceva.
Cam aşa ceva.
Nu au fost prea
multe lacrimi. Avea un mic grup de discipoli, de prieteni – acolo a fost
doliul. A fost nevoie de secole pentru ca lucrurile să se pună în mişcare. Da.
Este o poveste
bună? Interesantă, dar bună? A murit pe cruce. Da. Nu. Poate cineva să
înţeleagă de ce a fost acel sfârşit pe atunci? Din nou, este compusul vostru.
Cărui scop a servit?
SHAUMBRA 7 (o
femeie): Ei bine, eu cred că a vrut să ne predea ştafeta, că dacă ar fi
rămas viu ne-ar fi făcut să urmăm cuvântul lui, nu pe al nostru. Cred că asta
este, probabil, ceea ce a învăţat el în călătoriile sale - care sunt povestea
şi adevărul său. Nu se temea de romani pentru că îşi trăia adevărul său.
Iar dacă asta l-a dus la moarte, nu se temea, astfel că am putut să vedem cu
toţii asta şi am putut înţelege că din acel punct încolo este povestea noastră.
Deşi partea asta s-a cam pierdut, desigur.
ADAMUS: Cea mai
bună explicaţie pe care am auzit-o de mult timp. Da, un premiu Adamus pentru
asta. Îţi mulţumesc. (audienţa aplaudă)
Nu că era cel
mai grozav final de poveste, dar Yeshua ajunsese la punctul în care simţea că
discipolii, prietenii, alţii deveneau obsedaţi de el. Deveneaţi obsedaţi de un
alt idol fals în numele lui Yeshua. A simţit că foarte mulţi se agăţau de
fiecare cuvânt. Da, iniţial nu erau prea multe adunări, dar apoi au fost tot
mai multe. A simţit din nou că voi vă dădeaţi puterea către alte lucruri.
Şi-a prevenit
discipolii de atunci. A spus: „Dacă mai continuaţi, eu plec”. Ei s-au gândit că
înseamnă că se duce iar în India sau ceva similar. A spus: „Dacă mai
continuaţi, eu plec de tot, pentru că sunt aici ca să vă spun că dumnezeu este
în voi. Nu vă uitaţi la dumnezeul din mine, căci dumnezeu este în voi”.
În cele din urmă
a simţit că cel mai bine ar fi să plece. I-a spus Mariei Magdalena de la bun
început că nu va fi o relaţie pe termen lung. Nu urmau să fie bunici în
balansoare, care să se uite la tăbliţe sculptate cu imagini ale lor din
tinereţe. Ştiau că el va pleca în curând. Când a făcut asta, de fapt el nu a
vrut să dramatizeze. Nu a vrut să fie martir, dar a vrut să dovedească unele
lucruri, iar unul dintre ele era să le arate dicipolilor lui de la acel moment
că viaţa continuă.
Mai important
chiar decât ascensiunea sa… pentru că, vedeţi voi, unii dintre discipolii de
atunci au crezut că au halucinaţii, că au viziuni sau altceva. Beau nişte vin
prost şi brusc apărea Iisus. Unii dintre voi aţi trecut prin asta. Însă el a
simţit că adevărata manifestare a lui „Eu trăiesc” era să o lase pe Maria
Magdalena însărcinată după ce el plecare. Asta ar fi fost dovada că viaţa
continuă, că şi voi puteţi ascensiona cu tot cu corp, că nu este doar o
apariţie, o viziune a discipolilor aflaţi pe drum care îl văd brusc pe Yeshua.
„Voi avea acest copil cu Maria şi atunci veţi vedea că viaţa continuă, veţi
vedea că vă puteţi lua corpul cu voi”.
Despre povestea
asta nu s-a scris prea mult, hm, sau chiar nu s-a scris deloc. Ar fi fost o
poveste mult mai bună decât cea în care doar s-a ridicat din… şi că a plecat şi
s-a întâlnit cu câţiva discipoli. Aceasta este o poveste reală despre viaţă,
poate povestea reală a Crăciunului care ar trebui spusă.
Haideţi să
respirăm adânc cu povestea lui Iisus, Jocul de-a Iisus. Da, întrebare.
Microfonul, te rog.
ALAYA: Cum s-a
dovedit că Maria a rămas însărcinată cu Yeshua? Cum a… cum… sunt sigură că ea…
ADAMUS:
Întreab-o pe ea.
ALAYA: Bine, dar
cum… sunt sigură că au întrebat-o mulţi cum de a rămas însărcinată.
ADAMUS: Da.
ALAYA: Cum…
adică nu s-a îndoit nimeni de asta?
ADAMUS: Oh,
gândiţi-vă cum ar fi astăzi. Yeshua plecase de circa patru luni şi dintr-o dată
ea spune: „Sunt însărcinată. Nu mi-a venit ciclul”. Imaginaţi-vă că ceilalţi,
în special femeile, ziceau: „Da, sigur. Pe bune? El abia dacă s-a dus. Tocmai a
fost executat. A trecut prin ce a trecut, iar tu te-ai şi dus cu altul?” Exact
asta au gândit. Nu au spus-o fix aşa. Pe atunci vorbeau un pic diferit. Ştiţi
ce vroiau să spună, că avea o relaţie cu altcineva.
Sigur că a
generat multe întrebări, multă bârfă în comunitate, dar cei care o cunoşteau cu
adevărat pe Maria Magdalena – pe noua Maria Magdalena, nu pe Maria
Magdalena cea veche; pe Maria Magdalena reformata, cum îi spuneam noi – au
înţeles că nu ar minţi niciodată în legătură cu aşa ceva. Iar apoi, când copiii
– copiii – au apărut, toţi cei care aveau ochi de văzut puteau vedea că
semănau cu Yeshua şi că aveau în jur strălucirea lui.
Copiii nu au
trăit prea mult. Au murit după ce Maria a ajuns în Franţa. Le-a fost foarte
greu, pentru că erau descendenţii a două fiinţe uimitoare, din care una nici nu
era în corp fizic. Avea o spermă de lumină, aşa că era diferită de cea obişnuită.
(câteva râsete) Aşa era! (Adamus râde) Astfel că le-a fost
foarte dificil să se descurce cu energiile. Nu au rezistat prea mult şi nu a
fost… s-a spus că au murit din cauza gripei, a unei boli care circula pe
atunci, dar pur şi simplu nu se puteau descurca.
Similar cu mulţi
din copii de cristal care vin acum. Vin foarte clari şi foarte neobişnuiţi cu
căile Pământului, astfel încât sosesc şi sfârşesc cu lucruri precum ADD şi alte
sensibilităţi, alergii, autism şi altele la fel. Au dificultăţi mari în a se
adapta la această energie.
Ghiciţi ceva? Şi
voi la fel! Voi, dintre care mulţi aţi fost aici peste o mie de vieţi, care aţi
fost obişnuiţi cu căile acestui Pământ, aveţi dificultăţi acum. Foarte
multă energie vine şi vă afectează, aşa cum i-am auzit pe câţiva vorbind de
curând. Da, anul trecut, ultima săptămână – energii nebune. Aşteptaţi până anul
viitor. (Adamus râde)
Ahh, dar sunteţi
în poziţia perfectă şi exact de asta am trecut azi prin Jocul de-a Iisus, l-am
adus până la finalul jalnic al morţii pe cruce. Poate că nu a fost cel mai bun
lucru, dar pe atunci părea potrivit. Erau vremuri diferite de cele de acum, dar
aţi purtat asta cu voi încă de atunci.
Marea întrebare
Aveţi această
întrebare care sare pretutindeni în jurul vostru, la fiecare nivel. Se află la
nivelul vostru uman, foarte practic, se află la nivel ezoteric, spiritual şi de
maestru - întrebarea pe care v-o adresaţi vouă înşivă.
Linda, dacă
vrei, te rog să scrii asta. S-ar putea ca la început să fiţi puţin confuzi şi o
să plecaţi de aici spunând: „Nu înţeleg despre ce a vorbit azi, treaba asta cu
jocul de-a Iisus. Cred că a fost destul de interesant. Apoi a spus că mă plimb
cu întrebarea asta, dar nu sunt sigur de aşa ceva”. Iar apoi, în câteva zile de
acum înainte, o să vă amintiţi că aşa este.
Cum se
sfârşeşte? Asta e întrebarea mea de astăzi. De asta am jucat jocul de-a Iisus.
Cum se sfârşeşte? O mare întrebare şi va fi o şi mai mare întrebare pe când
intraţi în anul următor. Cum se sfârşeşte?
Este o întrebare
pe care v-o puneţi fiecare dintre voi la nivel foarte practic. „Cum se va
termina? O să am 65 de ani? 85? O să ajung vreodată la iluminare? O să ajung la
iluminare şi o să părăsesc planeta? O să ajung la iluminare şi dintr-o dată or
să vină nişte grupuri” – nu vreau să menţionez niciunul – „nişte grupuri
religioase care să mă urmărească, să mă omoare? O să fiu martir? O să fiu aşa
de diferit de toţi ceilalţi încât o să trebuiască să plec de pe planetă, pentru
că mă vor urma, mă vor adora, or să facă tot felul de lucruri neplăcute şi nu
or să mă lase în pace ca să fiu pur şi simplu maestru?”
Întrebarea şi
tema reală a acestui Shoud: cum se termină?
Eu nu am să vă
dau răspunsul. Voi trebuie să îl mişcaţi în abdomen, în inimă şi în minte acum
şi la următoarea noastră întâlnire. Vom deschide adunarea următoare, după
monologul meu, prin întoarcerea la întrebarea: Cum se termină? Ce înseamnă
pentru voi? Ce aţi proiectat, ce aţi gândit, ce aţi presupus în legătură cu
asta? Am să vă ofer un mic indiciu.
Cum se
sfârşeşte, ce aţi contemplat? Cum o să muriţi? Cum se sfârşeşte? Nu va fi în
nici un caz aşa cum v-aţi fi gândit vreodată. În nici un caz. Vom vorbi despre
asta în Shoudul următor. Facem o mică vânzare în avans a Shoudului următor!
Sunt în competiţie cu alţi maeştri ascensionaţi, trebuie să am un scor bun. (câteva
râsete) Cum se sfârşeşte? La ce v-aţi gândit sau de ce v-aţi temut? Cum se
termină?
De asta am
trecut azi prin Jocul de-a Iisus. Totul a fost un mod de a spune: „Uite ce i
s-a întâmplat lui. Cum o să se termine pentru voi? Ce se petrece când faceţi
trecerea, orice ar fi? Ce urmează? Ah! Va fi un Shoud grozav.
Între timp, hai
să vorbim puţin despre… hai să facem rapid un lucru. Am menţionat că Yeshua s-a
întors în Palestina – ei, nu e corect din punct de vedere politic
– în Israel. S-a întors în Israel după mulţi, mulţi ani.
Aţi observat că
e o mare întrerupere în Biblie între 14 şi 33 de ani? De ce nu întreabă mai
mulţi oameni: „Ce s-a petrecut?” Doar nu făcea mese, scaune sau cruci mari. (câteva
mormăieli şi râsete) Acum putem glumi despre asta, căci ştim că făcea sex.
(râsete)
Ce au fost acei
ani pierduţi? Cum de nu e nicio relatare despre ei? Doar se trece peste acea
perioadă. Da, răstoarnă mesele zarafilor la templu când avea 12 ani, iar apoi
nu mai auziţi de el până pe la 30 de ani. E o întrerupere cam lungă. Da, da.
Întrebare sau comentariu.
SHAUMBRA 8 (un
bărbat): Este un comentariu – pentru că nu se potrivea cu planul de
prozelitism.
ADAMUS: Exact.
Exact, nu se potrivea cu planul.
De ce sunt
oamenii aşa de adormiţi – nu voi, ci oamenii în general –, aşa
de adormiţi că niciunul nu face o criză totală despre asta: „Nu vin la
împărtăşanie până nu aflu ce a făcut între 14 şi 30 de ani. Nu vin nici la
spovedanie. Niciodată… spuneţi-mi sau…” (cineva spune: „Dar ei nu ştiu”)
Bine, ei nu
ştiu. Ai absolută dreptate, dar nici măcar nu încearcă să inventeze vreo
poveste cu tâmplarul sau cu altceva. Nici măcar nu inventează povestea că a
mers să lucreze pentru vreo organizaţie de caritate pentru un timp. (Adamus
râde) Orice. Orice. Doar trec peste asta: „Hai să nu discutăm”. E pur şi
simplu ciudat, iar acest gen de lucruri nu pot continua şi nu vor continua în
viitor. Nu se poate. Nu se poate.
Sunt uimit că
oameni altminteri buni au fost de acord: „Oh, ok. Bine, da, nu sunt relatări
scrise”. Pentru asemenea lucruri, conştienţa devine mult prea mare acum. Acest
gen de lucruri nu pot merge înainte. Oamenii vor începe să pună întrebări. Or
să fie îndrăzneţi. Vor veni în faţă şi vor spune: „Nu, nu, nu, nu, nu. Nu are
sens treaba asta cu naşterea din fecioară. Am totuşi un răspuns, că era un
desfrânat de pe partea cealaltă. Acesta e un răspuns bun. Da, asta e o
poveste”. Va face nişte sprâncene să se ridice. Ar face un film foarte bun la
Hollywood. (câteva râsete) Este raiul în voi. Aşa că… (râsetele
continuă) E cu dublu sens, doamnelor şi domnilor. (Adamus râde)
2014
Iată ce aş vrea
să fac. Hai să… nu o să merg în ordine. Hai să începem cu asta – 2014. Vom
vorbi despre el la adunarea de luna viitoare. (se referă la workshopul ProGnost) Aşa cum am spus la
precedenta întâlnire, va fi anul iubirii dure. Va fi şi anul descoperirii
darurilor din interiorul vostru – iubire dură, daruri din sine.
Sunt nişte
lucruri în voi, sunt deja acolo. Voi le-aţi creat; voi le-aţi făcut. Sunt parte
a energiei seminţei hristice şi sunt pur şi simplu… sunt ca nişte cristale, ca
nişte cristale în voi. Nu au fost aduse în prim-plan din multe motive în care
nu e nevoie să intrăm, însă sunt daruri şi talente ce sunt ale voastre. Nu vi
le dă nimeni. Vă vor ului.
Lucruri pe care
nici nu veţi şti că le aveţi – înţelegeri, talente, creativitate – vor fi, hai
să spunem aşa, împinse în faţă. Vor ieşi la suprafaţă. Vremurile vor fi dure şi
asta va face ca aceste lucruri frumoase din voi să iasă în cele din urmă la
lumină. Un mic ghiont o să le aducă la suprafaţă.
Daţi-mi voie –
sar de la una la alta intenţionat –, daţi-mi voie să spun ceva despre
creativitate, pentru că se leagă de lucrurile pe care le veţi descoperi, daruri
pe care le-aţi avut mereu şi care or să vă uluiască. Apoi veţi fi uimiţi că nu
le-aţi adus mai curând. Înţelegeri, capacităţi şi talente care stau acum în
stare latentă, indiferent de motiv, vor ieşi la iveală.
~ Creativitate
Daţi-mi voie să
spun ceva despre creativitate. Creativitatea se referă la încercare şi eroare.
Nu e vorba despre a vă ieşi din prima. Creativitate înseamnă încercare şi
eroare. Cam aşa este şi divinitatea, dar se leagă una de alta. Există dorinţa
umană de a face totul bine de fiecare dată sau de a nu mai face nimic. Cu alte
cuvinte, garantarea succesului, a faptului că va merge. Cei cu adevărat genial
de creativi sunt cei care doresc să facă greşeli. Tesla – multe erori de-a
lungul căii. Mulţi dintre inventatorii şi savanţii celebri, dintre progresişti
au făcut multe greşeli.
Noi stăm la
Clubul maeştrilor ascensionaţi şi glumim în legătură cu asta. Spunem: „Un om cu
adevărat de succes este cel care o nimereşte bine cam în 18% din situaţii”. Ce
procentaj rămâne pentru când nu iese bine? Adunaţi repede. Un procentaj mare.
Chiar foarte mare. Nu spun că sunteţi blocaţi aici. S-ar putea să vă iasă bine
cam în 50% din cazuri, poate chiar în 70% - mă îndoiesc, dar nu este important.
Creativitatea
este o problemă de încercare şi eroare. Un creator nu încearcă să-i iasă bine.
Doar omul, doar o fiinţă mentală încearcă să facă totul bine. Un creator pur şi
simplu creează. Nu contează. Aţi putea spune că, într-un fel, nu există
judecată, dar nici un ataşament special faţă de rezultat. „Eu am creat
– oh, a mers grozav. Eu creez –pfft! Uau! Nu s-a manifestat
chiar aşa cum am sperat”.
Lucrul amuzant
este că un creator iluminat înţelege că s-a manifestat undeva, poate în altă
dimensiune, perfect. Aici nu a venit chiar bine. De ce? Pentru că energiile
sunt dificile, provocatoare, dense, neplăcute, viclene, asociate cu alţi oameni
şi cu toate celelalte, iar uneori doar nu au aterizat aici cum trebuie. Nu
înseamnă că aţi greşit. Înseamnă doar că poate eraţi înaintea timpului vostru,
poate că vă place să creaţi în alte tărâmuri, poate că încă nu erau
ingredientele potrivite. Astfel că adevăratul creator creează din nou, din bucuria
experienţei, fără a-şi face griji dacă e bine sau rău.
Deci creaţia
este o problemă de încercare şi eroare. Un creator adevărat se bucură de
ambele, dar este în extaz când iese bine – ceea ce simte, ceea ce spune este în
regulă, se manifestă în această realitate cam aşa cum a vrut el – cam în
18% din situaţii. Destul de bine. Poate voi vă puteţi descurca mai bine.
Intrarea în anul
următor… toate se vor lega; nu are sens acum, dar într-o bună zi veţi spune: „Oh!
Acum înţeleg”. Anul următor este atât anul iubirii dure, cât şi anul
descoperirii talentelor şi darurilor latente în voi – am să scriu şi vă
garantez returnarea banilor pentru acest Shoud – care or să vă şocheze.
Literalmente ceea ce a fost latent vă va şoca anul următor.
~ Încredere
Celălalt lucru
referitor la anul următor – este un subiect vechi, dar o să îl abordăm din nou,
acum şi altă dată – este încrederea. Anul următor în special – nu e vorba
despre îngrijorare, ci despre conştienţă – în anul următor veţi avea un
singur lucru pe care să vă bazaţi, iar acel lucru sunteţi voi. Sunteţi voi.
Asta necesită încredere. Dacă nu aveţi încredere în voi şi acesta e singurul
lucru pe care să vă bazaţi, oh, va fi un lung drum în jos. Dar dacă aveţi
încredere în voi...
Acum, încrederea
este un lucru înşelător. Mulţi spuneţi: „Oh, da, am încredere în mine.” Nu
chiar. Nu, spuneţi voi asta, dar de fapt nu e aşa. Nu mă credeţi? Priviţi la
acţiunile şi la reacţiile voastre.
Încrederea este
un fel de capitulare, într-un fel, dar este… Încrederea, pentru unii dintre
maeştri, a însemnat: „Nu mai am nimic altceva. Nu a mai rămas nimic. Asta e tot
ce am. Nici măcar nu trebuie să fac vreun efort pentru asta. Nu pot să mă
autoconving să cred, dar e tot ce mi-a rămas după ce toate celelalte au
dispărut”. Atunci veţi descoperi adevărata încredere, apropo. Da. Anul următor
va însemna să aveţi încredere în voi.
Vă pot spune
asta şi nu o să credeţi neapărat, dar faceţi-o. Doar aveţi încredere în voi.
Chiar dacă voi credeţi că este greşit, tot bine este. Cu adevărat, chiar şi
când credeţi: „Oh, am apucat pe calea greşită; am făcut ceva greşit”.
Uitaţi-vă la
Yeshua, de exemplu. Un pic de romantism într-o noapte, sub stele, l-a cam luat
valul, n-a mai putut să o ţină în haină şi dintr-o dată… (câteva râsete)
Dintr-o dată şi-a distrus cariera de viitor învăţător la Yahad. A dat totul
peste cap. Oh, s-a simţit tare prost. „Oh, al naibii! Ufff! Urăsc chestia aia
de jos! Uite în ce necazuri m-a băgat”. De fapt era divin, pentru că l-a scos
din comunitate, din acea comună. Oh, dumnezeule, era tare plictisitor acolo.
Iar apoi, când
prima lui soţie a murit, când singura lui soţie a murit, a apărut senzaţia de
vină – „Ar fi trebuit să fiu capabil să o vindec. Ar fi trebuit să ştiu ce
remediu din plante să-i dau” sau „dumnezeu nu m-a ascultat, deci trebuie că
sunt vreun păcătos”. Cât de greu i-a fost! Şi totuşi era divin. Asta l-a scos
din comunitate. Asta l-a făcut să plece în călătoria învăţării. Voi eraţi
aceia! Era sămânţa hristică la lucru.
Şi credeţi că a
fost uşor pentru Yeshua să aibă încredere în el, să spună: „Oh, da. Da, este
exact aşa cum am plănuit eu. Daaa. Da”. (câteva râsete) „Da, m-au dat
afară de acolo, nevasta mi-a murit şi viaţa mi s-a distrus. Dar, sigur, eu am
fost. Sunt creator.” Dar de fapt era. De fapt era.
Erau destule
variante incluse pentru cazul în care ar fi rămas blocat în acea comunitate
chiar plictisitoare; existau destule remedii din construcţie, chiar şi mânia
prin care a trecut şi care l-a făcut să înceapă căutarea. Ce altceva ar mai fi
putut să facă atunci? Uneori… vorbesc prea mult? (câţiva din sală spun: „Nu”)
Nu? Bun, pentru că voi continua să vorbesc. (Adamus râde)
Oricât de
dificil a fost la moartea soţiei, care nu a fost un accident, ca să spun aşa,
dacă el ar fi avut încredere în sine, ar fi înţeles înţelepciunea. Dacă ar fi
avut încredere în sine, ea nu ar fi murit, de fapt. Astfel multe lucruri
petrecute nu ar fi fost obligatoriu să se petreacă. Iisus nu era obligat să
moară pe cruce dacă destui oameni ar fi avut încredere în ei. Nu era
obligatoriu să se petreacă astfel.
Multe lucruri
din viaţa voastră nu ar trebui să se mai petreacă dacă aveţi încredere în voi.
Dacă voi, la modul absolut, emfatic, „nu mai am nimic altceva în viaţa mea”,
aveţi încredere în voi, vă schimbă experienţa. Rezultatul, rezultatul final va
fi tot acelaşi – iluminarea. Aş spune că cei mai mulţi dintre voi aţi
făcut un legământ pentru asta şi aveţi o şansă bunicică în viaţa asta, o şansă
destul de bună. O şansă de cel puţin 3% în această viaţă. (râsete şi
mormăieli) A fost o glumă. Aveţi o şansă de 100%. Da, da. da. Există acel
potenţial.
Cei mai mulţi
dintre voi, serios, aveţi un excelent, excelent potenţial de realizare – nici
vreu să-i spun iluminare; realizare – în această viaţă, dacă aveţi
încredere în voi. Cu greu v-aş putea învăţa încrederea. Abia dacă aş putea să
fac asta. Pot spune cuvintele, putem face un merabh al încrederii şi altele de
genul acesta, dar dacă nu aveţi încredere în voi, nu aveţi încredere în voi.
Ce tinde a se
petrece dacă nu aveţi încredere în voi când sunteţi pe calea spre iluminare:
totul va fi sfâşiat, astfel încât tot ceea ce vă rămâne sunteţi voi. Nu e un
lucru rău, dar nu e nevoie să se petreacă în acel mod. Nu e nevoie să se
petreacă. Puteţi doar să aveţi încredere în voi.
Nu e vorba
despre sinele din vieţi trecute, despre îngerul de aur. Vorbesc despre
încrederea în voi, cei care staţi aici, chiar acum, cu un zâmbet larg pe faţă –
aveţi încredere în asta, încredere în ceea ce aveţi, în această fiinţă
uimitoare, frumoasă, care arată mereu mai tânără, trebuie să spun. Nu ştiu ce
faceţi, dar luaţi-mă şi pe mine! Uluitoarea încredere în sine – astfel nu e
nevoie să treceţi prin experienţa sfâşierii. Nu e nevoie să intre în scenariul
acela.
Unii dintre voi
se simt ca şi cum ar fi un asteroid care se îndreaptă spre o coliziune stranie.
De asta vă întreb cum se va sfârşi. Cum se termină? Iar spuneţi: „Oh, nu mai am
control. Simt că mă prăbuşesc spre acest zid şi dintr-o dată buuum!” Nu e
nevoie să se petreacă astfel. Aveţi încredere în voi şi se schimbă toate
dinamicile. Nu vă pot învăţa încrederea. Pot doar să vă rog să o simţiţi în
interior.
Când simţiţi în
interior şi spuneţi: „Ok, o să am încredere în mine”, două lucruri se petrec.
Mai întâi de toate, vă spuneţi: „Ei, am dat-o în bară în trecut”. Nu, abia ce
v-am spus, creaţia înseamnă încercare şi eroare. Nu aţi dat-o în bară. A fost o
experienţă. În al doilea rând, altă alarmă se declanşează, una mai mare: „Da,
pot să am încredere în mine, dar cum rămâne cu ei? Nu pot să am încredere în
alţii, pentru că or să mă tragă pe sfoară. În clipa în care las garda jos, or
să se repeadă. Or să-mi ia casa, banii, tot ce am. Or să mă manipuleze, să
profite de mine”. Nu.
Atunci când –
poţi scrie şi asta – atunci când aveţi încredere în voi, brusc aveţi
încredere în toţi ceilalţi. Dintr-o dată aveţi încredere în toţi ceilalţi. De
fapt, cu adevărat, atunci când aveţi încredere în voi, cuvântul ‘încredere’
iese din dicţionar. Nici măcar nu se mai aplică în măiestrie, în iluminare.
Cineva vine să vă vorbească despre încredere şi nici măcar nu mai relaţionaţi
cu acel cuvânt, într-atât este de vechi şi de străin. „Încredere, oh, ce cuvânt
vechi!” Nici nu va mai fi nevoie să vă gândiţi la încrederea în alţii. Este
implicită. Este deja acolo.
Ştiu, vă pot
auzi pe unii dintre voi, în special pe cei aflaţi online, strigând: „Dar am mai
încercat asta şi în clipa în care am şlăsat garda jos au profitat de mine”. Ei
bine, (a) nu aţi lăsat garda jos; (b) nu pot profita de voi, decât dacă sunteţi
în aceeaşi energie de victimă. Nu pot.
Atunci când
aveţi încredere în voi, nu veţi fi niciodată în situaţia în care să vă faceţi
griji pentru încrederea în alţii sau pentru lipsa încrederii în ei. Voi nu
sunteţi niciodată în acea situaţie. Pur şi simplu nu apare. Nu e nevoie să vă
faceţi griji că ar veni cineva să vă ia ceva. Nu veţi fi niciodată în acele
circumstanţe. Veţi auzi poveşti despre oameni aflaţi în acea situaţie, care
sunt abuzaţi, de care se profită, iar voi spuneţi: „Uau. Mie nu mi se întâmplă
niciodată asta. Mă întreb de ce”. Pentru că aveţi încredere în voi. Pentru că
aveţi încredere în voi.
Timpul se
scurge. Înţeleg că urmează o petrecere, cu puţin dans, costume, puţin vin şi
chiar şi cu puţin lichior Saint-Germain. Ahhh, da. Dar înainte de a face asta,
hai să încheiem această sesiune cu o mică experienţă. Înseamnă că muzica e mai
tare – o muzică blândă, gen merabh – şi luminile reduse. Ahh, da. Am avut
o sesiune bună astăzi, Jocul de-a Iisus, povestea lui Iisus.
Cum se sfârşeşte?
(muzica -
Lonely Road de pe albumul „Day of Life” de Bernward Koch)
Am vorbit despre
cum se va sfârşi. E un fel de temă pentru următoarea sesiune. Unii pot susţine
că nu s-a sfârşit cu bine pentru Yeshua. Nu e un exemplu prea grozav, dar, aşa
cum s-a arătat, a fost acum mult timp. Conştiinţa era diferită. Lucrurile se
sfârşeau diferit pe atunci. Sămânţa conştiinţei hristice era adusă pe planetă
şi era adusă cu cunoaşterea că planeta încă nu e pregătită. Nu a fost o
greşeală, nu era incert că va dura 2.000 de ani. Se ştia pe atunci. Era vorba
despre aducerea, despre plantarea seminţei hristice astfel încât voi, în altă
întrupare, cu un nou nume, să vă puteţi întoarce şi să adunaţi lucrul pe care
tot voi l-aţi adus.
Nu aţi adus-o
pentru restul lumii. Ştiaţi că şi ceilalţi vor beneficia de ea într-o zi. Aţi
adus-o pentru voi. Puteţi spune că timpul este ca o autostradă. Timpul a mers
2.000 de kilometri sau de mile. Ştiaţi pe atunci că veţi fi aici peste 2.000 de
ani, la acest punct din călătoria cosmică. Aţi pus sămânţa hristică acolo acum
2.000 de ani, astfel încât să fie pregătită pentru voi acum.
Ştiaţi că veţi
ajunge la acest punct, că veţi avea nevoie de ea, o veţi vrea, şi iat-o aici.
Probabil că ar fi fost foarte perturbator pentru echilibrele energetice să fi
încolţit acum 2.000 de ani. Chiar şi Yeshua, compusul vostru, ştia asta. Atunci
când unii îl tot presau, cerându-i: „Fă-o să înflorească acum. Adu-o acum. O
vedem în tine, o vrem acum”, aproape cu un pic de lăcomie, Yeshua a spus: „Nu,
încă nu e pregătită”.
Ei spuneau: „Da,
dar maestre, maestre, când o să fim pregătiţi? Peste un an, peste zece ani de
acum încolo? O să ne înveţi cum să fim pregătiţi?” Iar Yeshua răspundea: „Nu
pot. Vă pot spune că nu sunteţi pregătiţi, fiindcă tot nu aveţi încredere în
voi. Încă mă puneţi pe piedestal. Vreţi ca eu să vă salvez, să vă fac minuni,
să vă învăţ. Nu, încă nu sunteţi pregătiţi”.
Aşa că s-a
terminat pentru Yeshua, într-un fel. În alt fel el a continuat să trăiască.
Povestea s-a divizat, sigur că ştiţi, povestea lui Iisus din Biblie şi povestea
lui Yeshua. Povestea lui Yeshua a trăit mai departe. Acea energie, sămânţa
hristică, binecuvântarea a trăit până acum, însă acea parte din voi care este
Yeshua se întoarce spunând: „Acum suntem pregătiţi pentru ca sămânţa hristică
să înflorească, să crească”.
Acelaşi compus
numit Yeshua vă spune: „Sunteţi pregătiţi să aveţi încredere?” 2.000 de ani mai
târziu vă spune: „Mă întorc la voi. Sunteţi pregătiţi să aveţi încredere în voi
profund, fără echivoc, necondiţionat, fără nici un „dar” sau „nu ştiu”?” Se
întoarce ca să spună: „Sunteţi pregătiţi să fiţi în starea de încredere divină
indiferent ce ar fi? Chiar dacă voi credeţi că aţi făcut greşeli, treceţi
dincolo de asta şi fiţi într-un loc al încrederii. Chiar dacă vă sperie, vă
terorizează la cel mai adânc nivel, vă ridică fricile la suprafaţă – frica de
boală, frica de sărăcie, frica de singurătate, frica de… ei bine, de sfârşit –
sunteţi pregătiţi să fiţi în acea stare de încredere?”
Nu vreau să
îndulcesc asta şi să spun: „Oh, aveţi încredere în voi. Este plin de bucurie,
de amuzament, de raze de soare şi de curcubee”. Nu. Sunt şi demoni şi dragoni,
de asemenea. Este şi frica ce ar putea apărea din voi care să vă îngheţe
– să vă îngheţe creierul, să vă îngheţe corpul. Să le îngheţe, ca un ger.
Să aveţi o asemenea încredere în voi, profundă şi implicită, vă creează un
vârtej în abdomen. Vă copleşeşte mintea – prea multe gânduri, prea multe
întrebări.
Acesta este instrumentul
pentru anul următor – încrederea. Oh, am vorbit despre ea de aşa multe
ori. Însă s-a întors.
Pentru unii
dintre voi asta e tot ce mai aveţi, într-un fel. Sigur că mai aveţi nişte haine
şi o sticlă de vin ieftin în frigider, dar probabil că asta e cam tot ce v-a
rămas. Contul din bancă e pe sfârşite. Maşina probabil că nu o mai duce încă un
an. Dar aveţi această încredere.
Hai să nu mai
jucăm Jocul de-a Iisus cu asta. Hai să nu se mai termine aşa cum s-a terminat
pentru el, căci odată cu încrederea totul se schimbă. Lucrul amuzant este că
nici măcar nu va fi nevoie să vă gândiţi la asta. Nu mai e nevoie să
planificaţi nimic mai apoi. Nu mai e nevoie să lucraţi la nimic – totul vine cu
acel nivel de încredere. Nu va trebui să vă faceţi griji pentru alţi oameni,
pentru fisc sau altceva, pentru extratereştri, pentru conspiraţii. Atunci când
vă aflaţi la acel nivel profund, simplu, elementar, de încredere, celelalte
lucruri pur şi simplu nu că mai ating, nu vă mai afectează.
Aşa că aceste
lucruri vor apărea din nou pentru voi în următoarele 30 de zile de până la
Shoudul următor: întrebarea „Cum se sfârşeşte?” şi întrebarea „Îmi pot îngădui
acel nivel de încredere?”
Înainte să
răspundeţi la întrebare, dacă spuneţi da, veţi avea experienţa care, cum să
spun, va confirma în interiorul vostru, astfel încât încrederea să nu fie doar
un concept mental, ci să fie aici, cu cunoaşterea voastră. Atunci veţi fi în
stare să zburaţi prin orice, orice. Haideţi să respirăm adânc cu asta,
dragii mei prieteni.
Bucuraţi-vă de
acest timp de sărbătoare şi de tovărăşia pe care o avem aici, de râsul de
astăzi, de faptul că am putut vorbi despre Yeshua şi Iisus şi am fost cumva
nepoliticoşi. Nu, nepoliticoşi de-a dreptul. Abia aştept să văd clipurile pe
YouTube despre asta. (râsete) Dar ajungem la punctul a ceea ce contează,
ceea ce contează cu adevărat. La ceea ce contează cu adevărat.
Hai să respirăm adânc şi cu cunoaşterea că orice ar fi, oricât de dificil,
oricât de uluitor ar fi, totul este în regulă în întreaga creaţie. Şi aşa este.
Eu Sunt Adamus, în serviciu plin de bucurie pentru voi. Vă mulţumesc. Vă
mulţumesc. (audienţa aplaudă)
Traducere realizată de Georgiana.