MATERIALELE CRIMSON CIRCLE

Seria Libertăţii
SHOUD 10: “Aşteptările iluminării” – Adamus® prin channel de Geoffrey Hoppe cu asistenţa Lindei Hoppe

Prezentat Cercului Crimson la data de 3 august 2013
www.crimsoncircle.com


Eu Sunt Cel Ce Sunt, Adamus din Domeniul Liber şi Suveran. Ahh! Respiraţi adânc. Împământaţi toate aceste energii. Durează un moment să facem tranziţia finală spre tărâmul vostru, ca să fim aici cu voi. Respiraţi adânc. Aţi simţit cum energia s-a schimbat atât de frumos şi de repede atunci când am intrat în acest Shoud? Mm, în fine o muzică semi-decentă. (râsete; muzica de dinainte de channel a fost „She’s Real” de Nick Urata)

Un avertisment înainte de a continua cu discuţia de astăzi şi cu transformarea energiei. Pentru aceia care privesc live, pentru cei conectaţi pentru prima dată, pentru cei ce caută curiozităţi: aţi putea vrea să închideţi Internetul acum. De ce? De ce? Pentru că este o adunare foarte specială. Nu este ceva tipic pentru new age. Nu doar punem un deget în apă. Este un grup de oameni de aici, din Colorado, din întreaga lume, dedicat iluminării în această viaţă, în vreme ce se află în corp.

Noi trecem printr-o schimbare a vieţii şi nu e mereu uşor. Cele prin care trecem cu acest grup numit Shaumbra este adevărat. Vă va readuce la adevărul vostru. Nu-i aşa, Pete? Vă va aduce în genunchi dacă e nevoie. Vă va duce în străfundurile iadului şi pe culmile raiului, dar este transformaţional.

Nu e pentru toată lumea, deloc. Nu, deloc. Aşa că dacă sunteţi doar curioşi, dacă încercaţi doar să furaţi ceva energie, dacă sunteţi aici doar ca să aruncaţi afară din corp, dacă sunteţi aici ca să sorbiţi din energia channelului, deconectaţi-vă acum, pentru că mai târziu ar putea durea. (Adamus râde)

Bun venit, Shaumbra. Bun venit la acest ultim Shoud din Seria Libertăţii. Ah, ultimul Shoud din Seria Libertăţii.

Libertate

Libertate. Ce se spune? Libertatea este doar un alt cuvânt pentru când nu a mai rămas nimic de pierdut? Sunteţi acolo? (câteva râsete, căci el se uită la cameră) V-a mai rămas ceva de pierdut şi care trebuie curăţat astăzi? (râsete)

Iată-ne aici, la Seria Libertăţii, iar în cele din urmă cuvântul „iluminare” înseamnă, de fapt, pur şi simplu libertate. Libertatea de a fi voi înşivă, să fiţi expresia voastră deplină, liberi de lucrurile care vă ţineau pe loc, care vă ţineau în închisoarea voastră de cristal. Liberi să fiţi Eu Sunt, nesupuşi nimănui altcuiva –nimănui, nici măcar vreunui dumnezeu.

Uluitor, nu-i aşa? Mereu vă gândiţi: „Bine, pot să dau drumul părinţilor, învăţătorilor, îngerilor şi altor niveluri, dar nu-i aşa că va fi mereu un dumnezeu căruia să mă supun?” Nu în puritatea lui dumnezeu. Nu, deoarece Spiritul, Cel Etern s-a dat pe sine vouă fără reguli, fără reglementări, fără verificări, fără limitări sau altceva. A spus: „Mergi şi devino ceea ce vrei să fii. Devino Eu Sunt”.

Asta înseamnă multă responsabilitate. De fapt, aşa cum am mai discutat încă de acum câţiva ani, mulţi oameni nu-şi vor de fapt libertatea. Vor o viaţă mai uşoară, dar nu neapărat libertatea adevărată. Dar voi, cred eu, aţi ales-o. Voi v-aţi asumat acea responsabilitate şi nu e mereu uşor lucrul numit iluminare. Probabil că e mult mai dificil decât v-aţi fi gândit voi că va fi, mult mai dificil.

Aşa de multe aşteptări… despre asta vom vorbi astăzi, în ultimul Shoud din Seria Libertăţii: despre aşteptări, despre acele câteva lucruri cu adevărat dificile şi provocatoare care încă mai rămân, câteva dificultăţi, blocaje pe cale. Vom discuta puţin, vom respira adânc şi sperăm că vom trece dincolo de acestea.

Ceea ce numim iluminare nu e deloc uşor. Cred că exista o percepţie la nivel uman despre cum va fi, dar nu e deloc aşa, iar acesta este un lucru bun, căci ultimul lucru pe care voi sau Eu Sunt al vostru l-ar putea dori este ca aspectul uman să vă proiecteze iluminarea. (râsete) Gândurile aleargă iute prin minte: ce creaţie stranie ar fi fost! Plină de neadevăruri, plină de dezechilibre, plină de… ei bine, de nişte lucruri despre care vom vorbi astăzi.

Însă dacă omul ar fi fost lăsat să proiecteze şi să permită lucrul numit iluminare, nu cred că în cele din urmă s-ar referi la iluminare, căci ar fi limitări. Dacă v-aţi fi aşezat şi aţi fi spus: „Aşa o să-mi obţin iluminarea şi asta este iluminarea”, atunci ar fi fost foarte multe limitări, tendinţe şi dezechilibre, iar omul ar fi continuat hrănirea sa cu energie. Omul ar fi continuat să încerce să-şi preamărească identitatea sa umană în locul identităţii sale Eu Sunt. Omul ar fi devenit foarte vulnerabil la elementele din jur – conştiinţa de masă, propriul trecut, propria sa minte, modul de gândire analitic versus cel creativ. Astfel că este un lucru bun că nu a fost un proiect al omului.

Aspectul uman, din care o parte stă astăzi aici, aspectul uman care sunteţi, din fericire a permis ceea ce numim iluminare, ceva mult, mult diferit de proiectarea sau de gândirea la iluminare. Doar a permis. Acea permitere, acea presupunere despre care am vorbit în ultimul Shoud necesită o încredere uriaşă şi foarte, foarte puţini oameni vor ajunge vreodată la acel nivel de încredere.

Ştiu că este dificil uneori. Vă sunt alături, deseori în timpul nopţii, când treceţi prin ce e mai greu, atunci când treceţi prin tulburarea voastră interioară. Dar sunt foarte mândru de fiecare dintre voi pentru că, în toiul acestor furtuni, puteţi respira şi, din cea mai pură parte a voastră, respiraţi adânc şi spuneţi: „Eu Sunt Cel Ce Sunt”.

Nu mai încercaţi să purtaţi bătăliile interioare, să vă luptaţi cu demonii voştri interiori. Nu mai încercaţi să pricepeţi ce ar trebui să faceţi. Nu mai încercaţi să vă meşteriţi sau să vă proiectaţi propria iluminare, ci respiraţi adânc, respiraţi adânc şi spuneţi: „Eu Sunt Cel Ce Sunt”.

Foarte puţină călăuzire

Una dintre dificultăţile punctului în care vă aflaţi, al realizării propriei iluminări – şi spun „realizare” pentru că iluminarea este deja acolo, iar voi ştiţi asta - este realizarea sau conştientizarea iluminării. Este permiterea a ceea ce deja se află în interiorul vostru.

Una din părţile dificile din această etapă sau din această experienţă a realizării este că la acest punct există foarte puţină călăuzire. Foarte puţină călăuzire, iar acesta este un lucru bun.

Aţi fost puţin călăuziţi – dar poate a fost mai mult o provocare – de către mine şi de către alte fiinţe angelice, dar vă rog să realizaţi că nu există multe fiinţe umane sau angelice care să-şi fi realizat şi acceptat adevărata lor suveranitate – voi le numiţi maeştri ascensionaţi. Sunt foarte, foarte puţine, un pic peste 9,000, dar mai multe vor urma. Da, prin voi, desigur, vor deveni mai multe, însă acum sunt foarte, foarte puţine.

Cum ar putea unele dintre fiinţele aflate în serviciul omenirii şi unele care susţin că se află în serviciul omenirii, dar care sunt mai mult în serviciul lor, cum ar putea lucra drept ghizi ai voştri acum? Pentru că ele nu ştiu.

Vă spun, sunt multe… (pauză) Purtăm un mic dialog interior. O să mergem înainte. (câteva râsete) Multe entităţi cu care se face channel, entităţi minunate, frumoase, care transmit prin oameni în prezent, nu au ajuns la punctul la care aţi ajuns voi cu propria libertate, cu propria lor suveranitate. Încă mai caută, întocmai ca şi voi. Doar pentru că sunt dintr-o altă dimensiune, de pe nava mamă sau au avut o viaţă trecută ilustră nu înseamnă că înţeleg mai mult decât voi.

Vă aflaţi la punctul experienţei realizării, deşi uneori poate fi dur. Vă aflaţi la punctul în care este foarte puţină călăuzire, pentru că sunt foarte, foarte puţini cei care ar putea să vă ghideze la acest punct, care înţeleg cu adevărat prin ce treceţi şi de ce treceţi prin acele lucruri. Foarte, foarte puţine fiinţe angelice sau de alt fel înţeleg cu adevărat. Mai mult, cele care înţeleg ştiu că este timpul pentru câţiva paşi înapoi, ca să vă lase pe voi să treceţi prin descoperirea de sine.

Acum, pare că e un târg prost să treci prin iluminare, aşa de chinuitoare cum este şi aşa de frumoasă cum este uneori, iar dintr-o dată să nu mai ai decât foarte, foarte puţină călăuzire. Ne întâlnim o dată pe lună. Eu vin să vă vorbesc o dată la câteva zile, în funcţie de nivelul vostru de stres şi de dramă şi de cât de mult folosiţi literele mari când îmi scrieţi. (râsete, căci se referă la un comentariu anterior al lui Geoff despre scrierea emailurilor cu litere mari) Ceea ce, desigur, nu mă deranjează, dar eu nu m-am născut în zodia Fecioarei.

De fapt astăzi voi fi mai scurt decât de obicei – da, aşa spune el – pentru că astăzi este ziua mea.

LINDA: Oh! Adevărat?! (câţiva strigă „La Mulţi Ani” și aplaudă)

ADAMUS: În viaţa mea ca Saint-Germain aceasta era data nașterii mele, așa că o păstrez ca…

LINDA: Leu.

ADAMUS: … aniver-… Leu, desigur. (Linda râde) O păstrez ca aniversare a mea. Avem o mică petrecere în seara asta la Clubul Maeştrilor Ascensionaţi. Nu ca să te întrerup, dar astăzi este ziua mea. (comentarii în sală, cineva întreabă: „Putem să venim şi noi?”) Nu, nu vreau să spui asta! (Adamus râde)

LINDA: (cântând) Câţi ani ai? Câţi ani ai? Câţi…

ADAMUS: Nu e o întrebare politicoasă. (râsete) Tu câţi ani ai? Îţi arăt şi eu dacă îmi arăţi şi tu.

LINDA: 58. La, la, la.

ADAMUS: Ei bine, eu am cam 308.

LINDA: Ooooh. (cineva spune: „Hai că arăţi bine!”; râsete)

ADAMUS: De fapt arăt şi mai bine de atât. Acesta e Cauldre! (mai multe râsete)

LINDA: Oooooh!

ADAMUS: Unde rămăsesem?

Discutăm despre – oh, eram serios aici –foarte puţina călăuzire de la acest punct, iar acesta este un lucru bun. Oricât de dificil ar fi uneori şi oricât de mult aţi striga alte fiinţe să vină şi să vă ajute, observaţi că nu vin prea multe. E ca şi cum strigaţi în beznă. Nu că nu aţi fi auziţi, dar ele înţeleg că trebuie să mergeţi pe cont propriu. Dificil, nu-i aşa? Dificil.

Cu ani în urmă, cu Tobias, aţi dat drumul ghizilor voştri obişnuiţi. Aţi dat drumul multora dintre fiinţele cu care eraţi conectaţi, iar frumuseţea acestui fapt este că ajungeţi să vă faceţi propriile alegeri, în întuneric uneori. Vă faceţi propriile alegeri. Atunci când este cu adevărat alegerea voastră, neinfluenţată de fiinţe angelice, neinfluenţată de vreun soi de maeştri ascensionaţi, neinfluenţată de nimic altceva, nici măcar de alţi oameni, atunci când ajungeţi să vă faceţi propriile alegeri ajungeţi să le simţiţi profunzimea şi adevărul.

Vă duce la profunzimi mai mari. Vă duce dincolo de obişnuita analiză a dramei, care este deseori folosită atunci când vă confruntaţi cu o situaţie. Încercaţi să faceţi o alegere şi simţiţi, din punctul de vedere al dramei, proiecţiile rezultatelor unor potenţiale sau scenarii. Plasaţi o emoţie intelectuală în acele alegeri şi apoi simţiţi rezultatul.

Atunci când nu aveţi călăuzire, aşa cum sunteţi acum, trebuie să mergeţi mai în adânc. Trebuie să treceţi de dramă sau de frică. Deseori alegerile sunt făcute, simplu, din frică. Alegeţi cel mai puţin înfricoşător dintre scenariile aflate în faţa voastră.

Un lucru interesant se mai petrece la acest punct al experienţei voastre. Frica de moarte obişnuia să fie lucrul de care fugeaţi cel mai tare. O evitaţi. Atunci când făceaţi aceste decizii bazate pe dramă sau emoţii, priveaţi şi spuneaţi: „Oare asta conduce în mod potenţial la moarte, în special la o moarte dureroasă?” Dacă era aşa, atunci evitaţi acel potenţial.

Este interesant de observat că acum, pentru mulţi dintre voi, moartea nici măcar nu mai este un factor. Nici măcar nu este un factor. Este, într-un fel, pentru că aţi trecut prin noaptea întunecată a sufletului. Unii dintre voi nici nu aţi fost siguri că vreţi să mai fiţi aici. Unii chiar v-aţi gândit că moartea vă va oferi o rezolvare, ceea ce nu face. Nu face asta. Nu înseamnă că dintr-o dată deveniţi teribil de perceptivi şi că toate problemele dispar. Înseamnă doar că aţi murit. (câteva râsete) Morţi. Orice altceva încă este acolo. Aşa că aţi putea să pricepeţi asta acum sau să permiteţi chiar aici.

Însă aţi putea face alegeri bazate pe aceşti factori emoţionali – factorii fricii. Aţi alege ce este cel mai puţin înspăimântător, dar treceţi dincolo de asta acum. Vă cufundaţi mai adânc în propriul adevăr. Faceţi asta din perspectiva lucrului pe care îl numiţi iluminare sau libertate. Ce vă va elibera? Ce va permite cel mai înalt nivel de conştienţă? Ce va permite integrarea lui Eu Sunt în viaţa voastră?

Dacă aţi avea multă călăuzire, iar unii dintre voi încă o mai cereţi din când în când… însă dacă aţi avea mai multă călăuzire vizavi de problemele din viaţa voastră, încă le-aţi mai da altora spre rezolvare şi există foarte puţini – te poţi ascunde, dar nu poţi fugi (către Linda) – sunt foarte, foarte puţini cei care  înţeleg cu adevărat.

Aşa că este un lucru bun, iar eu ştiu că uneori vă simţiţi singuri. Uneori simţiţi că nimeni nu ascultă. Mai întâi de toate, eu ascult, dar nu şi răspund neapărat, cu excepţia, poate, a unei mici provocări din când în când. Din când în când mai e câte o şoaptă: „Eu Sunt. Adu-ţi aminte,Eu Sunt” – doar o mică şoaptă.

Aţi observat cât de rezistenţi sunteţi? Foarte rezistenţi. Treceţi prin ce este mai rău. Acesta e un lucru uluitor al oricui a fost vreodată în formă umană, ceva ce alte fiinţe nu înţeleg cu adevărat – rezistenţa unui om. S-ar mai putea numi şi încăpăţânare. (Adamus râde)

LINDA: (aplaudând) Ura pentru noi!

ADAMUS: Sau hotărâre.

LINDA: Ura pentru noi!

ADAMUS: Ura pentru noi! Însă rezistenţa, capacitatea de a trece prin situaţii dificile – viaţa… poate situaţii care vă iau viaţa, situaţii cu alţi oameni care au implicaţii pe care voi le simţiţi a fi imense, lucruri care vă ameninţă viaţa – şi veţi fi în stare să vă permiteţi calea prin ele. Permiteţi cu aprobarea lui Eu Sunt din voi, reveniţi-vă şi zâmbiţi peste toate acestea.

Da, a fost dificil. Da, ştiu. Înţeleg că sunt momente în care aţi vrea ca pur şi simplu să renunţaţi, dar cumva, chiar şi în acele momente întunecate, vă puteţi aminti să respiraţi adânc. Vă puteţi aminti: „Eu Sunt. Exist! Da! Exist, prin urmare toate sunt posibile”. Astfel voi, pe când mergem înainte, veţi descoperi că există tot mai puţină călăuzire exterioară. Veţi ajunge să apreciaţi asta cu adevărat. Veţi ajunge să vă apreciaţi cu adevărat pe voi.

Desigur, vom continua să ne întâlnim astfel, dar unele din celelalte fiinţe pe care v-aţi bazat, unele reale, altele propriile voastre creaţii, dacă ştiţi ce vreau să spun… Ei, tu ştii ce vreau să spun (vorbeşte cu Norma; Adamus râde) – aspecte pe care le creaţi ca fiinţe exterioare, care de fapt nu sunt fiinţe exterioare; sunt de fapt fiinţe interioare. Este în regulă, însă va fi mai puţin din asta şi mai mult din descoperirea adevărului vostru. Acesta e un lucru bun, foarte bun.

Întrebarea

Iluminare. Libertate. Sunt multe aşteptări în legătură cu lucrul numit iluminare. V-aţi urcat în barca iluminării acum două mii de ani… credeam că e amuzant. (câteva râsete) Şi încă nu ne-am oprit din vâslit. (Adamus râde)

Vă aflaţi pe calea iluminării de ceva timp, din diverse motive. Simţiţi din nou asta, întoarceţi-vă acum 2000 de ani, pentru unii dintre voi mult mai mult decât atât. De ce? De ce? Aţi avut multe întrupări umane. Aţi străbătut unele din marile ere ale omenirii. Aţi avut vieţi în care aţi fost, hai să spunem aşa, celebri sau bogaţi; alte vieţi în care aţi dat bălegarul din grajd cu lopata; vieţi în care aţi murit când eraţi foarte, foarte, foarte tineri; vieţi în care aţi fost ucişi sau i-aţi ucis pe alţii – toate acestea.

Dar de ce? Ce a stârnit acest lucru? Nu vine de aici, de sus. Nu există un comitet de control în cer care să spună: „OK, e timpul pentru iluminare”. Voi aţi fost. Eu Sunt prin aspectele sale, întrupările sale, la un anume punct a spus: „Este timpul”. Simţiţi din nou, pentru un moment, nu detaliile, ci esenţa sa, a acelui lucru care v-a pornit pe o cale de mii de ani şi de multe, multe vieţi.

Plictiseala de vieţile umane obişnuite, pentru că după un timp, aş spune că după circa 200 de vieţi, sunt toate cam la fel. Cu adevărat aşa este. A fost plictiseala? A fost aşa de dificil, aşa de al naibii de dificil să treceţi prin experienţele umane?

Frică? Durere? Nu mai puteaţi suporta? Nu e un motiv rău. Ce v-a adus la asta? Asta v-a adus în cele din urmă la vieţile din biserici sau din ordinele religioase? Au fost vieţi acum nu prea mult timp când aţi dat cu totul de pământ, aţi spus: „Gata cu grupurile, gata cu organizaţiile, gata cu retorica, gata cu cărţile, scripturile sau cu orice altceva similar”. V-aţi îndepărtat de toate. Iar apoi, în această viaţă, v-aţi întors în acest grup mai deloc organizat, dar încântător, numit Shaumbra. Ce v-a determinat să faceţi asta?

Voi ştiţi că este ceva ce luaţi drept bun, dar majoritatea oamenilor nu a ajuns încă la acel punct. Cei mai mulţi oameni niciodată nu se întreabă de ce; habar nu au ce înseamnă cu adevărat „Eu Sunt”. Cei mai mulţi oameni digeră un pic din retorica bisericii – „Există un dumnezeu în rai; trăieşti, mori, speri să te descurci bine” –, dar foarte puţini se cufundă cu adevărat în ei înşişi, aşa cum aţi făcut voi.

Unii v-ar numi egoişti. Unii ar spune: „Uită-te la câtă atenţie îţi acorzi singur. Uită-te cât de indulgent eşti cu tine”. Eu spun că fiecare om, mai devreme sau mai târziu, va ajunge la conştienţa interioară. Nu vă puteţi opune. Este natural. Mai devreme sau mai târziu acel sine interior, Eu Sunt, va veni în faţă şi va spune: „Hai să facem asta. Hai să facem asta”. Ce a fost, întorcându-ne acum 2000 de ani, lucrul care a făcut asta pentru voi?

Doar simţiţi pentru un moment. Nu vă cer să fiţi mediumi sau să vă amintiţi detaliile, însă există ceva foarte important în înregistrările voastre akashice personale. Nu există o Akasha globală, universală, ci totul este personal. Este ceva acolo. Ce a fost? (pauză) Iar dacă nu puteţi simţi chiar acum, faceţi asta mai târziu, diseară sau cândva, săptămâna viitoare, când faceţi o plimbare. Ce a fost?

De fapt a fost o serie de lucruri ce a dus la un punct anume, la o alegere definitivă. Iar întrebarea este, pe când încheiem Seria Libertăţii: acel lucru care v-a motivat sufletul, pe voi, ca să începeţi călătoria frumoasă a descoperirii lui Eu Sunt, a fost el împlinit? Nu mă refer neapărat la realizarea lui Eu Sunt, ci la motiv. A fost din cauză că eraţi plictisiţi? A fost din cauza fricii? Poate a fost din cauză că aţi văzut sau aţi întâlnit o fiinţă precum Yeshua care v-a inspirat, v-a atins? Desigur, vă amintiţi că Yeshua este, era voi. Era ca şi cum vedeaţi o parte a sinelui vostru viitor.

Întrebarea este: acum, iată-ne în această eră nouă – i s-a răspuns? Acea întrebare iniţială, motivaţia, lucrul care v-a aşezat pe cale a fost împlinit?

Ar fi interesant şi vă rog pe aceia dintre voi are sunt în Keahak, care au un jurnal şi pe toţi cei care au un jurnal, să scrie în luna următoare. Da, este o temă, dacă alegeţi. Scrieţi asta. Veţi fi uimiţi, poate chiar copleşiţi de răspuns. Răspunsul nu va veni de la mine, de la Aandrah sau de la alte fiinţe, aşa că nu vă duceţi la ele în căutarea răspunsului. Va veni de aici. Va fi o revelaţie uluitoare. Va fi o descoperire.

Aşteptări

Mai departe. Iluminarea. Sunt multe aşteptări în legătură cu… (aduce pupitrul în faţă) devenim serioşi când apare şi pupitrul. Spuneţi: „Ohhhh!” toată lumea să spună: „Oh!” Aşteptări asupra iluminării. Aţi pornit pe cale, indiferent dacă a fost acum o mie de ani sau acum două sute de ani. Aţi venit în această viaţă; era cumva o alegere interioară, un potenţial înalt că veţi realiza iluminarea în această viaţă. Sinele uman cumva se conforma. Cumva se afla în ADN-ul vostru spiritual. „Ok – iluminare, realizarea în această viaţă”.

Cu adevărat, totul, din momentul în care v-aţi născut… ar trebui să spun din momentul în care v-aţi infuzat energia în acest corp fizic, căci e o mare diferenţă între momentul naşterii, al naşterii fizice, şi momentul… de fapt e o integrare ce ar putea avea loc luni de zile după naşterea corpului fizic. Sunt uluit de toate aceste discuţii „pro-viaţă” şi „pro-alegere” şi nu contează. Nu contează. Dar e o dramă bună şi o mare vinovăţie. Oh, e una din cele mai mari vinovăţii. E unul din cele mai mari butoane pe care unii apasă ca să activeze butoanele altora. Dar divaghez. Ce spuneam?

Iată-ne aici, în iluminare. De când v-aţi infuzat, de când v-aţi integrat esenţa în corpul fizic în această viaţă a fost vorba despre iluminare. Totul. Puteţi privi înapoi, puteţi scrie istoria acestei vieţi – totul s-a referit la iluminare.

Iar lucrul amuzant este – este amuzant pentru mine, nu şi pentru voi – acela că nu au existat greşeli. Da. Lucrul distractiv este că nu aţi putea face o greşeală nici dacă aţi încerca. Lucrul amuzant este pretindeţi că aţi făcut greşeli şi că încă mai puteţi face. Pretindeţi că există alegeri, ca la jocurile TV, iar în spatele uşii numărul 1 este o mizerie; uşa numărul 2 nu e prea bună, dar e relativ sigură; uşa numărul 3 ar putea aduce percepţii uimitoare, dar v-ar putea şi arunca în adâncurile iadului pentru veşnicie. (câteva râsete) Astfel că voi pretindeţi, aţi acceptat o parte a programării conştiinţei de masă, aceea că puteţi face greşeli. Ghiciţi ceva? Nu puteţi. Chiar nu puteţi. Nu aveţi cum.

De fapt puteţi… am mai spus asta înainte. Puteţi cârmi către o direcţie despre care ştiţi că nu e în regulă, despre care ştiţi că nu e compatibilă cu fiinţa voastră, intenţionat şi ghiciţi? O să fiţi redirecţionaţi către calea voastră reală.

Calea voastră reală, apropo, nu este cea de fată bună sau de băiat bun. Cumva vi s-a înşurubat aici că trebuie să faceţi alegerea care reprezintă lucrul bun – să fiţi fete bune sau băieţi buni. Nu e aşa. Uneori, în iluminare, pur şi simplu nu e prea plăcut. Nu e plăcut. Este… este… alţii nu or să vă placă uneori, dar este alegerea corectă pentru voi.

De ce este aşa? De ce? Ei bine, am să vă spun: deoarece conştiinţa de masă vrea anumite conformări, vrea ca voi să faceţi lucrurile într-un anume mod. Mulţi dintre părinţii voştri au vrut să fiţi nişte copiii cuminţi şi să aveţi grijă de ei la bătrâneţe. Profesorii voştri vroiau să fiţi buni. De ce? Era mai uşor pentru ei. Astfel că multe alegere au fost făcute pe baza lui „a fi drăguţ”, a face lucrul corect, lucrul drăguţ.

Revenim la subiect – multe aşteptări asupra iluminării.

Întrebarea pe care o pun astăzi… hai să o punem în perspectivă. Hai să alegem perspectiva în care suntem pe Noul Pământ, unul dintre Noile Pământuri; predaţi fiinţelor angelice care vor intra pentru prima dată în corp uman pe Pământ, ceea ce chiar faceţi cu adevărat. Le vorbiţi despre iluminare. Sunteţi la cursul de avansaţi. Sunteţi un învăţător avansat, profesor. Vorbiţi despre iluminare şi, din perspectiva voastră, care aţi trecut prin ea, despre aşteptările pe care voi, omul, le-aţi avut faţă de iluminare versus realitate.

Voi predaţi. Hai să spunem că aveţi o clasă de… hai să spunem de 144 de fiinţe. Voi predaţi în faţa acestei clase. Aveţi un pupitru frumos, făcut pe comandă (îl studiază), cu o zgârietură aici. Predaţi unei clase formată din fiinţe noi. Ele vor veni pe Pământ, vor intra în corpuri fizice în următoarele şase luni, aşa că este timpul esenţei. Acum o să le vorbiţi. Cursul se intitulează „Aşteptări umane asupra iluminării”. Ce le veţi spune despre aşteptările voastre umane?

Linda va lua microfonul şi vă va întreba. Care erau aşteptările tale umane asupra iluminării?

GARRET: Că toţi or să mă placă.

ADAMUS: Că toţi or să te placă. Şi?

GARRET: Nu e aşa. Unii chiar nu mă plac deloc. (râsete)

ADAMUS: Trebuie să te pup pentru asta! E excepţional! Excepţional. Nu e nevoie să ridicaţi mâna, dar puteţi dacă vreţi. Câţi dintre voi aţi gândit, pe când aţi intrat în iluminare, că trebuie să fiţi o fiinţă spirituală strălucitoare şi că toţi or să vă placă? Ohhh. Da. Văd în spate câteva persoane foarte sincere. Unii, ştiţi… da.

Da. E foarte bine. Oh, cum vom face asta? Linda, preferi să scrii sau să mergi prin sală? Microfonul sau tabla de scris?

LINDA: Mie îmi place să merg în sală.

ADAMUS: Să mergi în sală. Ok, Vili, ai putea scrie tu? Doar majuscule azi, te rog, ca să-l enervăm pe Cauldre. (râsete)

LINDA: De ce exclusiv cu majuscule?

ADAMUS: Ca să-l enervăm pe dl. Fecioară. Hai să vedem, prima este „TOATĂ LUMEA…” – „AŞTEPTĂRI ASUPRA ILUMINĂRII” este titlul, doar cu majuscule – „Toţi or să te placă”.

De fapt veţi trece printr-o perioadă – unii aţi şi trecut prin ea, alţii încă vă mai aflaţi în toiul său – în care ceilalţi nu vă vor plăcea. Despre ce am vorbit luna trecută? Despre a fi javră, a fi iritabili, despre lipsa de toleranţă sau de răbdare faţă de ceea ce cunoaşteţi a fi rahat sau dramă. Iar ei nu vă vor plăcea pe voi. „Ce nu e în regulă cu tine? De când te-ai aşezat pe un tron aşa de înalt?” (câteva râsete) Tronurile înalte sunt chiar plăcute. (Adamus râde) Bun. Ce altceva? E o întrebare grozavă pentru început.
LINDA: Începem.

ADAMUS: Da, ce altceva?

LINDA: Te rog să te ridici.

DIANE: Că totul va fi uşor.

ADAMUS: Uşor! Cu adevărat. De ce v-aţi gândi că totul va fi uşor? Cine v-a spus asta? În ce carte aţi citit? Totul ar trebui să fie uşor.

DIANE: De ce nu? Sunt iluminată. Ar trebui ca totul să vină la mine fără probleme.

ADAMUS: Da, bun. Şi este aşa?

DIANE: Până acum nu! (râsete)

ADAMUS: Nu prea… (râde) Am să aştept ca să vă spun tuturor mai târziu, de ce nu. Da. Bun, te-ai gândit că va fi uşor. Ce parte din tine a crezut asta? Partea ta umană a crezut că va fi uşor. De fapt, partea amuzantă este că… o să râdeţi când o să vă spun –, dar de fapt este uşor.

LINDA: Ha, ha, ha, ha, ha. (Adamus râde)

ADAMUS: De fapt…

LINDA: E aşa de amuzant că am şi uitat să râd.

ADAMUS: … va veni o zi, foarte curând, în care îmi veţi spune: „A fost al naibii de uşor. Mi-aş fi dorit să ştiu de pe atunci”. (câteva râsete) Doi s-au prins. Da.

LINDA: Promiţi?

ADAMUS: Este uşor pentru spirit. Este cu adevărat uşor. Nu este uşor pentru tine, omul. De ce?

DIANE: Ei bine, cred că încă nu sunt iluminată.

ADAMUS: Ai putea să te ridici? (ea râde, Edith  comentează ceva) Edith, tu urmezi. (râsete)

LINDA: Mi-ai citit gândurile!

DIANE: Ok, e din cauza îndoielii şi a…

ADAMUS: Din cauza îndoielii, sigur, sigur.

DIANE: Da, şi a acelor „dar”.

ADAMUS: Da, şi din cauza lui „dar”. Omul vrea să protejeze omul, pentru că, într-un mod caraghios, există o paralelă între ceea ce numiţi Spirit sau Eu Sunt şi om. Ei încep împreună calea iluminării, în acelaşi pas, dar dintr-o dată încep să o ia în direcţii diferite, căci omul vrea popularitate, iar noi vom descoperi într-o clipă în alta o grămadă de bani. Vrea să-şi construiască un altar sieşi. Nu vrea să moară. Va continua la nesfârşit. Vrea să fie cea mai glorificată dintre toate fiinţele umane.

Astfel că omul atinge un plafon în realizarea iluminării. Cu alte cuvinte, atunci când intraţi pentru prima dată în asta, atunci când citiţi acea carte sau mergeţi la un curs, când aveţi primul contact, omul devine exuberant: „Ohh! În cele din urmă mântuirea! Am găsit ceva, ceva care va face ca lucrurile să fie uşoare! Am să-mi folosesc puterile magice ca să mă asigur că nimeni nu se mai pune cu mine vreodată”.

Însă omul îşi atinge nivelul, limita sa, în iluminare. Spiritul continuă să meargă. Eu Sunt cel interior continuă să meargă. Apoi se dezvoltă lupta şi războiul dintre cele două. Ei bine, de fapt nu este o luptă între cele două. Doar omul se războieşte. Spiritului nu-i pasă.

Sinelui suflet nu-i pasă cu adevărat, însă omul va încerca să-l tragă la nivelul său pe Eu Sunt, adevărul şi esenţa, iar asta nu se va petrece. Omul descoperă că se află în sărăcie lucie, dramă, degringoladă, faliment, boală, până când, în cele din urmă, spune: „Ştii ceva? Nu mă descurc prea bine la treaba asta cu iluminarea şi cred că agenda mea era alta de la bun început. Cred că atunci când am început – eu, omul –, când am început să intru în asta foloseam doar lucrurile spirituale pentru glorificarea sinelui, doar ca să mă fac pe mine ceva mai deştept, mai tânăr, mai bogat”. Apoi, în cele din urmă, omul spune: „Doar am să permit. Acesta e cel mai măreţ lucru dintre toate”.

Iată-mă pe mine aici, predând… (face un pas, iar pupitrul se răstoarnă, cu tot cu paharul lui)

LINDA: Ohh! Buuum‼

ADAMUS: Oh, sunt aşa de încântat de asta!

LINDA: Edith, tu urmezi.

ADAMUS: Da! Da!

LINDA: Eu mă duc să curăţ repede.

ADAMUS: Da. Oh…

EDITH: Am făcut o baie cu cafea.

ADAMUS: Nu cred că era cafea, dar o baie ai făcut. Te-ai botezat. Da. (râde)

EDITH: Botezul iluminării. (cineva strigă: „Lăudat fie Domnul!”) Lăudat fie Domnul!

ADAMUS: Bun.

EDITH: Încărcaţi pistoalele! (câteva râsete)

ADAMUS: Mai departe. Care au fost aşteptările tale asupra iluminării?

EDITH: Nu ştiu dacă am avut vreunele. Doar vroiam să descopăr cine sunt eu cu adevărat şi…

ADAMUS: Bun. Hai să ne oprim aici.

EDITH: …de ce naibii nu sunt şi eu bogată şi…

ADAMUS: Nu, nu! Hai să ne oprim la prima… îmi place! O să scriem pe listă – „Descoperirea a cine sunt”. Absolut. Absolut, pentru că această întrebare, apropo, Edith, ţi-o pui de multe vieţi, într-un fel foarte frumos. „Cine sunt eu?” Nu cine sunt eu, ci „Cine sunt eu? Ce pot fi?” Este o întrebare foarte frumoasă. Da, ai acum răspunsul pentru ea? (ea face o pauză; cineva poate fi auzit şoptind: „Eu Sunt Cel Ce Sunt”)

EDITH: Eu Sunt Cel Ce Sunt.

ADAMUS: Cine i-a suflat?

EDITH: Ştiu cine sunt! Sunt o fiinţă, iar pentru că Eu Sunt Cel Ce Sunt, primesc.

ADAMUS: Da. Frate, sună de parcă e scos din vreo carte de a mea.

EDITH: Da, ai dreptate. Este.

ADAMUS: Nu am simţit nici un fel de inimă, draga mea.

EDITH: Eu Sunt Cel Ce Sunt.

ADAMUS: Ajungem şi acolo. Eu Sunt Cel Ce Sunt.

EDITH: Şi chiar te şi iubesc în cea mai mare parte a timpului. (râsete)

ADAMUS: Şi alte dăţi?

EDITH: Mă înfurii pe tine.

ADAMUS: Moi?!

EDITH: Moi.

ADAMUS: Atunci înseamnă că îmi fac treaba. Mulţumesc.

EDITH: Da, aşa e. (râd amândoi)

ADAMUS: Bun. Descoperirea lui Eu Sunt. Edith, în pofida provocărilor şi a dificultăţilor, a fost o experienţă frumoasă?

EDITH: Da. Da.

ADAMUS: Da. Da. Ai vrea să te întorci?

EDITH: Nu.

ADAMUS: Nu. Şi cum vei merge înainte?

EDITH: După cum ştii, ziua mea… şi eu sunt Leoaică! Ziua mea este peste câteva zile şi împlinesc o vârstă foarte frumoasă, aşa că s-ar putea să trec pe la tine ca să te vizitez.

ADAMUS: Da, apoi vin şi eu pe la tine.

EDITH: Mm hmm.

ADAMUS: Da ori ne putem întâlni la mijloc.

EDITH: Sau ne vedem pe Noul Pământ, pe Lună, oriunde mai predăm noi.

ADAMUS: Da, bun. Este evident că mai ai încă 30, 40, 60 de ani în faţă.

EDITH: Oh, doamne! (râsete, râde şi Adamus)

ADAMUS: Iată-ne predând pe Noul Pământ, învăţători pentru cei noi, iar voi aflaţi că… (Linda pulverizează pe podea un spray de curăţare, chiar în faţa lui; câteva râsete) Chiar e nevoie de asta acum?

EDITH: Nu vrea să păteze mocheta.

ADAMUS: Nu. Nu.

LINDA: Se referă la iluminare. (râsete)

ADAMUS: Dar ai dat pe picioarele lui Cauldre!

LINDA: Oh, crezi că e un accident?! (mai multe râsete)

ADAMUS: Dar dacă tot te duci în spate…

LINDA: Cum vrei să fie?

ADAMUS: Cu frişcă – cafea.

LINDA: Cu?

ADAMUS: Cu frişcă. Sau chai.

LINDA: Da, cum să nu! (râde)

ADAMUS: Credeam că este un grup new age. (râsete) Cafeaua ar fi grozavă! Chai organic. Da. Unde rămăsesem? Oh, da. Nu ţi-ar plăcea darul a încă 60 de ani pe planetă?

EDITH: Ei bine, dacă aş putea…

ADAMUS: Ai grijă ce alegi.

EDITH: Poate că e nevoie să termin cu regenerarea mea şi să îmi aduc abundenţa şi o maşină nouă.

ADAMUS: Problema este abundenţa, deci?

EDITH: Da, revin în legătură cu abundenţa…

ADAMUS: Ţţţţ, ţţţţţţ, ţţţţţţ, ţţţţţţ, ţţţţţ.

EDITH: Evident.

ADAMUS: E păcat, pentru că…

EDITH: Da.

ADAMUS: … e ceva mărunt în comparaţie cu problemele reale.

EDITH: Oh.

ADAMUS: Problemele reale, da. Da. Vom vorbi despre ele într-o clipă. Mai departe. Mulţumesc. Mulţumesc, draga mea.

EDITH: Cu plăcere, oricând.

ADAMUS: E mereu o încântare să fiu cu tine.

LINDA: Edith, poţi da microfonul lui Joann.

ADAMUS: Întotdeauna.

EDITH: Asemenea.

ADAMUS: Vii diseară la petrecerea de ziua mea?

EDITH: Da.

ADAMUS: Bun, bun. Ştii unde este?

EDITH: Sărbătorim şi noi?

ADAMUS: Da.

EDITH: Este la Consiliul Crimson, ăăăă… nu ştiu exact. (Linda râde)

ADAMUS: Invitaţie ai primit?

EDITH: Nu cred. Probabil că e scrisă doar cu majuscule. (râsete şi câteva aplauze)

ADAMUS: O să-l luăm din drum, ca să nu se mai verse. (mută pupitrul) Bun. Mulţumesc, Edith. Mulţumesc. Sunteţi cu toţii invitaţi, desigur, iar petrecerea are loc la Clubul Maeştrilor Ascensionaţi, Bulevardul Suveranităţii, nr. 1, în Rai. Da. Începe la miezul nopţii. Da.

EDITH: La miezul nopţii!

ADAMUS: La miezul nopţii. Desigur, desigur. Da, bun. Mai departe. Aşteptări asupra iluminării. Da? Oh, microfonul.

JOANN: Bună. Credeam că voi fi un om mai important.

ADAMUS: Atunci stai în picioare.

JOANN: Mai profesional… ştii tu.

ADAMUS: Oh, adevărat?!

JOANN: Un om mai mare, mai important.

ADAMUS: Adevărat? De exemplu să conduci o mare corporaţie şi să…

JOANN: De fapt asta şi fac… am un serviciu destul de bun.

ADAMUS: Da, da. Da.

JOANN: Este perfect.

ADAMUS: Dar …

JOANN: Îmi place.

ADAMUS: Ce titlu ai?

JOANN: Coordonator Wellness, Manager, asistentă a doctorului. Am mai multe titluri.

ADAMUS: Ai şi un titlu care spune că eşti asistentă?

JOANN: Da, bine, eu o asist pe ea. Atunci când nu e prezentă, o reprezint.

ADAMUS: Asişti?

JOANN: Într-un fel. Da.

ADAMUS: Dar nu cumva chiar faci asta?

JOANN: Da! Ok, aşa e! (râde)

ADAMUS: Exact. Pentru aceia dintre voi care aveţi titluri, cărţi de vizită pe care scrie „asistentă”,  „coordonator” sau „manager midlevel” – nu, nu e acceptabil. (Linda îi dă cafeaua) Mulţumesc.

LINDA: Nu mai avem nevoie şi de alţi angajaţi care să-şi dea demisia. Vrei să mai şi taci?

ADAMUS: Daţi-le un titlu mai bun!

LINDA: Ok! (câteva râsete)

JOANN: Nu folosesc acest titlu decât atunci când mi se cere.

ADAMUS: Toţi vicepreşedinţii – vicepreşedinţii executivi. Absolut.

LINDA: Nu poate exista decât unul.

ADAMUS: Deci ai crezut că vei fi ceva mai mare.

JOANN: Da!

ADAMUS: Ai crezut că vei fi mai importantă.

JOANN: Mai măreaţă, da, dar tot eu sunt…

ADAMUS: Că vei trăi pe Riviera.

JOANN: … dar mă distrez. Da! Chestii de genul ăsta.

ADAMUS: Da. Propriul yacht.

JOANN: Da!

ADAMUS: Zău? De ce nu ai manifestat aceste lucruri?

JOANN: Nu ştiu, pentru că într-un fel mai sap încă la ceea ce fac. Cam aşa.

ADAMUS: Ehh, du-te la baie. (ea râde)

LINDA: Ohhhh!

ADAMUS: Dă-mi microfonul.

LINDA: Ohhhh!

ADAMUS: Am auzit cuvântul urât, deci te duci şi tu în locul urât. Mergi acolo.

LINDA: Ohhhh! Spune doar nu!

ADAMUS: A spus „nu ştiu”.

LINDA: Ohhhh!

ADAMUS: E o conversaţie de toaletă. (râsete)

LINDA: Ohhhh!

ADAMUS: Rahat metafizic.

JOANN: Mi-am trimis Spiritul acolo, aşa că…

ADAMUS: Oh, asta a fost bună. Îmi place. Bun. Inteligent. Inteligent. (râd amândoi) De ce nu ai manifestat?

JOANN: Cred că m-am răzgândit.

ADAMUS: Pfff. E un răspuns bun, dar e o fentă.

JOANN: Zău?

ADAMUS: O distragere. O distragere.

JOANN: Ar putea fi o distragere.

ADAMUS: Absolut.

JOANN: Ok.

ADAMUS: Acum, nu e necesar să fie aşa, dar pentru mulţi va fi. E nevoie de multă muncă pentru a conduce un imperiu, aşa că tu ai vrut timp ca să te focalizezi pe tine. Şi au mai fost şi nişte distrageri acolo, despre care voi vorbi într-o clipă.

JOANN: Ok.

ADAMUS: Însă ai făcut asta în trecut. Ai făcut asta. Ai avut armate, rahat. Vreau să spun că ai avut imperii, cu adevărat. Vreau să spun că le-ai avut pentru tine.

JOANN: Oh, eu… da.

ADAMUS: Da. Chiar vrei să faci asta din nou?

JOANN: Nu, gata.

ADAMUS: Da. Larry, care stă în spate, acelaşi lucru şi cu el. Dragul de Larry a avut vieţi ca mare conducător militar, conducător de armate, vieţi în care a cucerit teritorii imense. Aşa că se întoarce în viaţa asta – (Larry se plimbă mândru), da, mare om, după cum vedeţi – şi spune: „Nu, am priceperea şi talentul pentru a face asta, dar nu mai vreau iarăşi acelaşi lucru. Să mai joace şi alţii jocul”.

Fiecare dintre voi şi-a permis sieşi acel spaţiu, un spaţiu sigur şi stabil, pentru a fi cu voi înşivă. Da. Din când în când tot mai încercaţi să ieşiţi în afară şi tot mai faceţi mult prea mult şi uneori puţin cam prea puţin, dar vă îngăduiţi acel spaţiu. Da. Bun. Mulţumesc.

LINDA: Următorul?

ADAMUS: Încă vreo câteva persoane înainte să trecem la marele subiect.

EDITH: Baia este interzisă. (câteva râsete)

ADAMUS: De ce? E un loc plăcut în care să mergi şi să reflectezi.

ANDY: Care era întrebarea?

ADAMUS: Aşteptări asupra iluminării. Predai pe Noul Pământ. Predai fiinţelor angelice care se pregătesc, îşi pun echipamentul, se pregătesc să vină pe Pământ, iar ţie îţi vine să râzi, pentru că tu ştii cum este cu adevărat. Desigur, toţi sunt încântaţi şi sunt în etapa pregătirilor finale, iar tu îi înveţi despre aşteptările asupra iluminării.

Ei sunt cursul de avansaţi. Le-ai spus totul despre căile oamenilor, despre căile oamenilor cele ciudate şi interesante, dar acum spui: „Atunci când vine ceasul, după câteva vieţi, după câteva întrupări veţi începe ceea ce se numeşte trezirea şi iluminarea”. Iar acum le povesteşti unele din experienţele tale, din experienţele tale umane, despre aşteptările tale referitor la ceea ce urma să fie iluminarea. Aşa că le spui…

ANDY: Că habar nu aveam. (râsete)

ADAMUS: E foarte bine!

ANDY: Că sincer nu ştiam la ce să mă aştept, dar ştiam că e destul de ciudat să fiu om.

ADAMUS: Da.

ANDY: Acea simţire de când eram copil, când mă întrebam: „De ce nu pot zbura? Ştiu că pot, dar nu pot acum. Ce nu e în regulă cu mine?”

ADAMUS: Da.

ANDY: Cred că iluminarea mi-a spus cumva că aş putea fi din nou normal, ceea ce ar însemna să fiu anormal. Are sens?

ADAMUS: Absolut.  Absolut. Revenirea la o stare naturală.

ANDY: Da.

ADAMUS: Aceasta este nenaturală. E foarte nenaturală.

ANDY: De acord.

ADAMUS: Pentru că este limitată.

ANDY: Da.

ADAMUS: Aşa că e vorba despre întoarcerea la starea naturală. Ştiai asta când ai început treaba asta cu trezirea?

ANDY: Eu… ăăăă… era mai mult o simţire decât o cunoaştere.

ADAMUS: Aşa e.

ANDY: Pentru că simţeam că e în regulă să nu fiu prea uman.

ADAMUS: În regulă. Bun. Da. Bun. Cum ai defini asta, „întoarcere la starea naturală?”

ANDY: E foarte bine. Da, îmi place.

ADAMUS: Sigur. Am inventat asta.

ANDY: Da. (râsete) Da.

ADAMUS: E ziua mea. Minte-mă. (mai multe râsete, râde şi Adamus) Aşa că întrebarea este: te-ai întors la starea naturală?

ANDY: Pare să existe o programare în felul în care… pare că durează un timp ca să mă descurc cu asta.

ADAMUS: Da.

ANDY: Societatea, obligaţiile…

ADAMUS: Da.

ANDY: Lucrurile materiale.

ADAMUS: Da, da.

ANDY: Se pare că se pun uneori în cale.

ADAMUS: Pot să mai adaug şi eu ceva?

ANDY: Oh, te rog.

ADAMUS: Este pentru că te distrezi prea bine cu asta?

ANDY: Ei bine, asta este.

ADAMUS: Asta este. Ştii, pentru că…

ANDY: Este foarte distractiv pur şi simplu să fii aici, ştii, cu toate cele.

ADAMUS: Pentru că atunci când eşti iluminat, evident, ele dispar. (râsete)

ANDY: Nu sunt sigur că sunt de acord.

ADAMUS: Bun. Bun. Nici eu nu sunt sigur că am spus-o ca adevăr. (mai multe râsete)

ANDY: Ok. Da, da, pentru că într-un fel e destul de amuzant să te împiedici, să cazi cu capul înainte şi să fii om.

ADAMUS: Într-un fel da. Într-un fel da.

ANDY: Dar se şi învecheşte după un timp.

ADAMUS: Cam aşa.

ANDY: Da.

ADAMUS: De curiozitate, au fost foarte puţini maeştri întrupaţi. Cei mai mulţi – poc! – au plecat imediat. Hai să spunem că vei fi iluminat şi toate celelalte.

ANDY: O să fiu.

ADAMUS: Da. Oh, da. Şi atunci nu o să te mai împiedici?

ANDY: Eii, ştii…

ADAMUS: Nu crezi că Iisus se împiedica de pietre noaptea şi-şi spărgea faţa?

ANDY: Ei bine, aş putea fi primul.

ADAMUS: Da, da.

ANDY: Eu am avut mereu tendinţa de a fi mai neîndemânatic.

ADAMUS: Ce crezi, Iisus avea firimituri de pâine în barbă şi umbla cu ele toată ziua şi…

ANDY: Ohh, da…

ADAMUS: … nasul îi curgea… (râsete) Da.

ANDY: Da, eu… probabil că ai dreptate. Probabil că a făcut asta. Da.

ADAMUS: Ştii, eu cred că unui maestru ascensionat nu-i pasă cu adevărat. Are nişte firimituri în barbă – nu contează. De fapt aş putea paria că foarte mulţi dintre voi vor face astfel de lucruri în mod deliberat, de exemplu să aveţi o mică pată pe faţă, iar toată ziua oamenii or să… (gesticulează ca şi cum încearcă să o şteargă), iar apoi… (se strâmbă în mod caraghios; râsete) ştiţi voi. O să purtaţi şosete de culori diferite. Mare lucru! Sau veţi face lucruri pe care nu le-aţi face în mod normal sau de care poate aţi fi puţin jenaţi.

De fapt cred că o să faceţi altceva decât faceţi în mod obişnuit, lucruri primitive şi dezgustătoare, numai pentru că, în fine, puteţi şi nu mai e nevoie să vă pese, căci dacă sunteţi maestru ascensionat, ce? Ei şi ce! Aveţi spanac în dinţi? În loc de a încerca să-l scoateţi, vă mai puneţi şi în celălalt dinte. (râsete) Şi vă plimbaţi toată ziua zâmbind tuturor, iar apoi voi râdeţi singuri, iar ei se uită… (demonstrează; mai mute râsete) Apoi câţiva vor încerca să vă atragă atenţia şi… (mai multe gesturi, mai multe râsete)

Cu adevărat, râdem de asta, dar veţi ajunge la un punct în care veţi încerca să… pentru că aţi fost aşa de mult timp în starea de suprimare, de supunere faţă de reguli, în starea în care nu puteaţi avea spanac în dinţi, atunci când în cele din urmă puteţi chiar o faceţi şi nu vă pasă. Chiar nu vă pasă. Doar permiteţi să fie. Da. Bun. De fapt veţi folosi asta ca pe un fel de lecţie pentru alţii de a nu mai rămâne în acelaşi făgaş. Şi ce dacă aţi uitat să vă puneţi cămaşa de dimineaţă? (râsete)

Mai departe. Aşteptări asupra iluminării. Da. Încă câteva persoane şi trecem la subiect.

LINDA: Asta înseamnă că pot să port pernuţe pentru fund dacă am chef? (câteva râsete; mai devreme ea a purtat nişte pernuţe pentru a lăsa impresia că are fundul mult mai mare)

ADAMUS : Le-ai scos?

LINDA: Da! Ba nu, le-am păstrat! (mai multe râsete)

ADAMUS: Da, Kathleen. Aşteptări. Tu ai avut multe aşteptări asupra iluminării. Am vorbit despre multe din ele. Ce erau? Da, te rog.

KATHLEEN: Ei bine, era vorba mai mult despre a avea un suflet pereche.

ADAMUS: Da, da.

KATHLEEN: Asta a fost o aşteptare pe care acum o pot elibera.

ADAMUS: Da.

KATHLEEN: Da.

ADAMUS: De ce ai avut aşteptarea unui suflet pereche?

KATHLEEN: (oftând) Nu ştiu. (audienţa: „Ohhh”)

ADAMUS: Eiii, eiii, ohhhhh! Oh, oh, ohhhhh!

KATHLEEN: Nu am fost eu. (multe râsete şi aplauze)

ADAMUS: Oh, îmi place! Vedeţi, Shaumbra, vă descurcaţi tot mai bine! deveniţi ageri, foarte ageri. Ok. Oh! Sunt foarte mândru de voi. Da. Bun. Te-ai prăbuşit cu capul în jos, în flăcări…

KATHLEEN: Eu sunt sufletul meu pereche.

ADAMUS: Da, da… da, absolut.

KATHLEEN: Da.

ADAMUS: Da.

KATHLEEN: Eu sunt.

ADAMUS: Dar la început nu realizaţi asta, îl căutaţi cu disperare pe Steve, un suflet pereche, iar apoi este multă dezamăgire, draga mea, multă durere în inimă şi o mare agonie.

KATHLEEN: Am crezut că l-am găsit.

ADAMUS: Da.

KATHLEEN: A fost aşteptarea că e perfect. Nu a fost perfect, pentru că eu mereu mă căutam pe mine.

ADAMUS: Da. O mare inimă zdrobită… şi vom trece şi la asta într-un a moment. Ceva profund – căutarea sufletului vostru pereche. Iar voi gândiţi, voi, omul, vă gândiţi că aveţi atâta dreptate, că sunteţi atât de plini de acest adevăr, că este tot ce contează, că asta este tot, numai dacă Spiritul v-ar dărui aşa ceva! –, iar apoi mergeţi, proiectaţi în afară acest lucru, mergeţi să-l căutaţi.

Chiar găsiţi pe câte unul care de fapt e varză (râsete) şi în imaginaţia voastră încercaţi să-l creaţi drept sufletul vostru pereche. Încercaţi să găsiţi scuze. Chiar începeţi să împărtăşiţi poveşti din vieţi trecute pe care le-aţi avut împreună, pe care de fapt nu le-aţi avut împreună, dar încercaţi să creaţi acest lucru. Este ceva profund, cu adevărat este ceva foarte profund, iar apoi dezamăgirea, dezamăgirea că el sau ea nu este ceea ce aţi crezut. Iar el sau ea încercau doar să fure puţină energie, puţină intimitate sau puţin… ăăă….

EDITH: Sex.

ADAMUS: … sex?

LINDA: Oh!

ADAMUS: Da. Nu, ai dreptate, puţin sex. Eu vroiam să spun „miezul nopţii în oază”. Încerc să fiu ceva mai… (râsete).  Sex. Orice ar fi fost. Sau poate că pe moment a fost şi ceva adevăr. Poate că aţi fost împreună în trecut. Poate că aţi fost împreună cu mult, mult timp înainte de crearea Pământului, dar interludiul era doar o parte a iluminării, se presupune că era parte a venirii la voi înşivă.

Însă conduce la dezamăgiri adânci şi întunecate: „De unde mi-au venit asemenea gânduri? La ce m-am gândit? Am greşit cu totul”. Vedeţi voi, începeţi să judecaţi, dar nu a fost aşa. Nu a fost aşa.

Absolut, da, sufletul pereche, dar în cele din urmă veţi descoperi (a) că nu aveţi nevoie de unul; (b) sunteţi propriul suflet pereche. Acum am să vă spun ceva: ce se petrece? Odată ce ajungeţi să vă iubiţi pe voi înşivă, atunci veţi găsi cu adevărat pe cineva. Nu mai este un suflet pereche, ci o fiinţă cu care să vă puteţi bucura de viaţă, liber, deschis şi fără obligaţii, dar atunci e distracţie pură. Da. Va veni. Va veni.

LINDA: Încă cineva?

ADAMUS: Sigur. Aşteptări asupra iluminării. Joshua, care au fost ale tale?

JOSHUA: Eu aveam aşteptarea că voi fi mai înţelept şi cu mai multă percepţie.

ADAMUS: Da. Defineşte „înţelept”. Ce vrei să spui cu asta?

JOSHUA: Adică să ştiu de ce, cum şi ce se petrece în viaţa mea sau nu în viaţa mea.

ADAMUS: Da, înţelept şi cu o mare percepţie. Interesant. Interesant. Tu eşti cel care a studiat mult, mult, mult, mai mult decât oricine altcineva aflat aici sau conectat online. Ai o inteligenţă incredibilă, un creier foarte antrenat. Ai fost pe calea studierii fizicii, a cosmosului, a religiilor, metafizicii, a tuturor celorlalte. Ce s-a întâmplat?

JOSHUA: Ei bine, înţeleg anumite lucruri, dar nu mai mult de atât, iar în cea mai mare parte pur şi simplu devine tot mai puţin interesant.

ADAMUS: Da. Şi s-au mai petrecut şi alte lucruri care, ştii tu, te-au făcut să spui: „Nu e vorba despre studiu”. Niciodată – NICIODATĂ – nu-l veţi înţelege pe dumnezeu sau pe voi înşivă prin minte. Nu se poate face. Pur şi simplu nu se poate. Puteţi studia. Puteţi învăţa de la maeştri. Puteţi învăţa de la voi înşivă, de la vieţile voastre trecute, până la un punct.

Dar apoi este vorba despre ceea ce aţi numi inima. Este vorba despre permitere. Este vorba despre a merge la un nivel cu totul diferit, fără limitări sau explicaţii. Se ajunge la un punct anume în care nu se poate şi nici nu ar trebui să fie explicat. Este simţire şi experienţă.

Aşa că buum – ai avut o minte incredibilă, puternică, pe care ai încercat să o foloseşti şi pentru manipulare energetică –, dar ai ajuns la un punct la care ai lovit bariera şi, în esenţă, nu mai funcţionează ca înainte. Este devastator pentru minte, nu pentru spirit, e devastator pentru minte să descopere că habar nu are de nici un rahat. (câteva râsete) Habar nu are.

SART: Rahat. (râsete)

ADAMUS: Intri în disperare. Asta duce la depresie, la depresie mentală,  deoarece mintea a crezut că ea este dumnezeu, că reprezintă cel mai înalt ordin al lucrurilor, dar apoi descoperă că nu este aşa. Nu este deloc aşa. Este foarte limitată. Adevărata înţelepciune, prietene, adevărata înţelepciune şi percepţie înseamnă simplitate, distilarea a tot în esenţa sa. Nu se poate transpune în matematică. De fapt nu se poate spune nici în cuvinte, în formule sau altfel. Distilează în simplitate. Simplitatea, dacă nu devii mental în legătură cu ea, este, simplu, „Eu exist. Eu Sunt Cel Ce Sunt”. Atunci este tot ceea ce vrei.

Tu începi să te gândeşti la asta, începi să diseci. „Ce este Eu Sunt Cel Ce Sunt? Câte silabe are? Care este cel mai bun moment pe lună plină în care să spun aceste cuvinte?” Te-ai dus. Poţi fi doar în experienţă. „Eu Sunt Cel Ce Sunt”. Astfel că ţi-ai oferit experienţa frumoasă de a ieşi din minte. Devastator la început; frumos acum. Adu-ţi aminte, simplitate. Ah. Bun. Mulţumesc.

Ok. Încă cineva. Eşti pe Noul Pământ, predai. Eu mă distrez. Bun. Da?

SUSAN: Credeam că o să fiu mai mult precum maeştrii ascensionaţi despre care am citit.

ADAMUS: Ah, da. (Adamus se preface că ar tuşi, scoate nişte sunete de dezgust; câteva râsete)

SUSAN: Şi… şi… şi… unde sunt femeile?

ADAMUS: Cea mai bună întrebare pe care am auzit-o azi. Femeile! Acum, sunt două părţi în răspuns. Ai spus că ai crezut că trebuie să fii precum maeştrii din trecut, aşteptarea maeştrilor din trecut.

SUSAN: Da.

ADAMUS: Da. Nu e adevărat.

ADAMUS: Nu e adevărat! Sunt bătrâni şi ursuzi. (râsete) S-a scris mult rahat despre ei.

SUSAN: Asta am şi descoperit.

ADAMUS: Nu este deloc adevărat. Aţi fost făcuţi să vă simţiţi vinovaţi că Iisus făcea sex ori… nici măcar nu este maestru ascensionat. Era doar o fiinţă colectivă. Nu era un maestru ascensionat, ci doar ceva colectiv. Era doar potenţialul vostru. Nu era o fiinţă reală.

Ar fi considerat un sacrilegiu să spuneţi că… apropo, am să afirm ceva. Nu este maestru ascensionat, deşi unii cred că este, dar Muhammad se scărpina la subsuoară şi între picioare. (Linda tresare) Şi mai avea şi zile în care îi stătea părul groaznic. Nu-mi pasă.

Unii dintre cei mai buni prieteni ai mei sunt musulmani. (câteva râsete) E amuzant. Or să vină şi ei la petrecerea mea de diseară. Nu or să bea, desigur, nici sex nu vor face, dar la petrecere vin. (mai multe râsete) Îmi place să vină la petrecerile mele pentru că nu e nevoie să le dau mult vin. Este în regulă să râdeţi, la naiba!

LINDA: Ha, ha, ha!

ADAMUS: Este în regulă să râdeţi. (râde) Maeştrii din vechime, ohh, ei au făcut asta pe calea foarte dificilă. Una din dorinţele mele sincere este să vă văd trecând peste gunoiul din mintea voastră despre Buddha şi ceilalţi. Aveţi altare. Oh! Altare! Altare. Aş vrea ca cineva să strice altarul. Ardeţi-l! Glorificaţi ceva care (a) nu este adevărat şi (b) este foarte, foarte vechi.

SUSAN: Da.

ADAMUS: Ardeţi-le pe toate. Dacă e să aveţi un altar, puneţi-vă propria poză acolo.

SUSAN: O oglindă.

LINDA: Ohhh!

ADAMUS: S-ar putea să fie puţin ciudat la început, când alţii vor veni la voi acasă şi voi spune: „Dar nu aveai acolo o statuetă cu Maica Domnului? (râsete) Şi acum ţi-ai pus poza ta?” Dar asta e bine. Vedeţi, nu vă pasă, aşa cum nu vă pasă nici că aveţi spanac în dinţi. „Mda! Sunt maestru ascensionat. Acesta sunt eu!” (mai multe râsete, căci sărută o oglindă imaginară) Dar nu sunt femei. Despre ce e vorba?

SUSAN: Despre ce e vorba?

ADAMUS: Femeile nu pot să ascensioneze? (cineva strigă: „Da!”) Ei bine, atunci cum de nu… femei, voi aţi urmat istorii ale maeştrilor care sunt bărbaţi. Ce nu e în regulă cu asta? (cineva spune: „Istoria lor”) Istoria lor. Da, este istoria lor. Kwan Yin a ascensionat? (cineva spune: „Da”) Era femeie? (altcineva strigă: „Da”) Îi pasă? Nu. (Adamus râde)

Erau mai multe femei decât bărbaţi în şcolile vechi ale misterelor, destul de ciudat. Sunt mai mulţi maeştrii ascensionaţi care în ultima lor viaţă au avut un corp feminin. De ce este aşa?

Au putut face asta în tăcere, pentru că bărbaţii alergau de colo-colo pe la războaie sau ca să-şi dea cu pumnii în piept pentru Iisus. (câteva râsete) Femeile puteau pur şi simplu să stea acasă şi, ştiţi voi, să aibă grijă de casă, dar de fapt să aibă grijă de ele însele. Sunt mai multe, cum aţi spune voi, femei – dar nu sunt femei – în Clubul Maeştrilor Ascensionaţi.

SUSAN: Corect, corect.

ADAMUS: Deşi cumva îmi place asta. Eu am fost bărbat, deci… Însă mai mulţi vin din întrupări feminine, pentru că puteau. Nu suportau atâtea cerinţe şi presiuni puse asupra lor.

SUSAN: Ok.

ADAMUS: Şi de fapt e ceva mai uşor pentru femei. E mai uşor pentru energia feminină. Da, e ceva mai intuitivă şi mai puţin rigidă. Da. Dar are şi dificultăţi mai mari când trece prin iluminare. (pauză) Asta a fost amuzant. (râsete) E adevărat sau nu? Da. Mulţumesc. Bun. Ok, am terminat şi cu aşteptările.

Lăsaţi aşteptările

Aţi avut multe aşteptări referitor la iluminare, iar dacă le rezumăm cele mai multe sunt trecute pe tablă. În principiu e vorba despre faptul că va fi perfect. Totul o să fie grozav. O să aveţi grămezi de bani. Toţi or să vă simpatizeze, or să vă placă. După cum se vede, nu aveţi bani, nimeni nu prea vă place, nu sunteţi perfecţi şi nu veţi fi precum maeştrii din trecut – din fericire. Din fericire.

Fiecare dintre ei v-ar spune… întrebaţi-l pe oricare maestru se întâmplă să întâlniţi, o să vă spună: „Nu face aşa cum făcut eu”. Asta or să vă spună. Nu vor ca voi să treceţi prin greutăţi. Era o eră cu totul diferită. Timpul era diferit pe atunci, literalmente. Vreau să spun că pe atunci timpul era diferit. Energia era diferită. Conştiinţa era diferită, totul. Or să vă încurajeze să faceţi asta în mod diferită, cu speranţa că nu mai fi suferinţa, mânia prin care au trecut ei.

Aşa că, vă rog, din acest moment, daţi drumul aşteptărilor asupra iluminării. Lăsaţi-le. Daţi-le drumul. Daţi-le drumul. Când faceţi asta, apoi puteţi permite dinamica reală a iluminării, ca şi bucuriile iluminării.

Două dinamici

Voi vă spuneţi: de ce nu mi-am realizat iluminarea încă? Ei, din multe motive, dar am să spun că există două referitor la care am să vă rog să simţiţi între acum şi întâlnirea de luna viitoare, pentru începutul noii Serii. Apropo, o voi numi Seria Descoperirii. Veţi începe să descoperiţi cât de iluminaţi sunteţi cu adevărat.

LINDA: Hmm. (aplauze)

ADAMUS: Da. Mulţumesc. Da. Cu alte cuvinte, din nou, mai puţină vorbă, mai multă distracţie. Da, clar. Două dinamici se joacă acum, iar voi vă jucaţi cu fiecare dintre ele, ceea ce provoacă nelinişte, tulburare şi senzaţia de blocaj. Două dinamici majore. Am vorbit despre aşteptări – poţi scrie „Aşteptări” pe următoarea coală, te rog? (către Vili) Aşteptări.

Aşteptări asupra iluminării

Următoarea – la care am să vă rog să priviţi între acest moment şi următoarea noastră întâlnire – este reprezentantă de aspectele pe care le-aţi creat, le-aţi trimis în afară, în căutarea iluminării voastre. Le-aţi creat acum mult timp, în vieţi trecute, dar multe dintre ele realmente au venit în prim plan în această viaţă.

Aţi creat nu doar unul, nu doar două, ci zeci de aspecte ale iluminării. Astfel că am să numesc aceste aspecte al aşteptărilor voastre de a fi spirituali, de a fi iluminaţi, de a fi maeştri… am să le numesc aspectări. (cineva spune, oarecum sarcastic, „Ha ha ha!”; câteva râsete) Vă va ajuta să vă amintiţi. Este ziua mea, vă rog să aplaudaţi. (audienţa aplaudă) Primesc tot felul de mormăieli.

Aveţi aşteptări, aveţi aşteptări asupra iluminării. Acestea sunt aspecte literale, multe dintre ele, iar lucrul interesant este că nu sunt la unison unele cu altele. Nu sunt în armonie între ele.

Aveţi multe aspecte diferite şi aş vrea să le exploraţi, pentru că aveţi un aspect care încă – oh! asta mă înnebuneşte pe mine la voi – încă vă mai vede ca pe un arhetip ţărănesc, maestrul ţăran cu haine primitive, fără pantofi în picioare, cu o cană de tablă cu care cerşeşte din uşă în uşă, gândindu-se: „Ei bine, maestrul, fiinţa cu adevărat iluminată este săracă”. Este povestea cu cămila şi cu urechea acului. Aţi acceptat asta undeva, de-a lungul căii, o programare a intrat. Aţi acceptat-i atunci ca fiind a voastră şi aţi purtat-o cu voi.

Aveţi un alt aspect al iluminării care a auzit unele din cuvintele lui Tobias şi ale mele şi care spune: „Nuu, trebuie să fim în prosperitate, în abundenţă”. Şi ce se întâmplă cu cele două aspecte? Pooc!! (face cu mâinile gestul ciocnirii) Cam aşa. Mai este unul care spune: „Da, dar ar trebui să fim în abundenţă” şi voi îl favorizaţi cumva, dar celălalt, vechi şi adânc înrădăcinat, continuă şi el: „Nu, trebuie să fim săraci. Trebuie să fim în serviciul tuturor celorlalţi. Trebuie să avem grijă de lume”. Iar acestea sunt în conflict.

Aveţi aspecte ale iluminării care spun: „Trebuie să studiez. Trebuie să ştiu totul. Trebuie să cunosc toţi filosofii. Trebuie să ştiu tot ce a spus vreodată Iisus. Trebuie să cunosc toate religiile lumii. Trebuie să…” Mai este un aspect ce spune şi el: „Nimic din asta nu contează. Nimic nu contează cu adevărat”, iar ele sunt uneori în luptă.

Uneori aspectul intelectual al iluminării va începe să-şi scuipe toate argumentele mentale, fapte, cifre şi date, încercând să fie condescendent cu aspectul ce caută simplificarea. Va copleşi aspectul simplu cu tot acest intelect al său, cu cât de inteligent este, iar celălalt aspect se va simţi prost: „Oh, cred că nu ştiu nimic despre viaţă. Nu merit iluminarea”. Vedeţi, mergeţi înainte şi înapoi.

Aveţi aspectul care spune: „Iluminarea – am corpul perfect, care străluceşte, bineînţeles, nu îmbătrâneşte şi miroase ca fursecurile cu ciocolată”. (câteva râsete) Apoi mai aveţi aspectul iluminării care spune: „Corpul fizic este trecător şi realmente a fost o limitare în calea iluminării mele. Partea mea fizică mă împiedică să ajung la ea”.

Mai e şi un alt aspect ce spune: „Dar în iluminare am să-mi iau corpul în Al Treilea Cerc şi la Clubul Maeştrilor Ascensionaţi pentru petrecerea lui Adamus”, iar aceste aspecte se luptă şi se bat între ele. Aveţi aşteptări asupra iluminării. Aş vrea să deveniţi conştienţi de ele.

Acum, pericolul din asta sau dificultatea este că vă veţi cufunda în aceste aspecte, le veţi simţi şi Aandrah ştie exact ce se petrece. Vor veni şi vor încerca să vă atragă, să vă facă să credeţi că voi sunteţi ele. Aşa că observaţi de la distanţă. Observaţi dintr-un spaţiu neutru. Nu vă implicaţi în ale lor. Nu vă implicaţi deloc. Doar observaţi cum lucrează. Da, ele sunt părţi din voi, absolut, dar le puteţi observa şi puteţi vedea cum toate aceste aspectări, aşteptările voastre asupra iluminării, mai zăbovesc pe acolo.

Acum, ceea ce vom face, ceea ce veţi face este să le integraţi pe toate. Le veţi integra pe toate, nu cu forţa, nu prin intelect. Le veţi integra respirând adânc în Eu Sunt. Respiraţi adânc în voi adevărul vostru, iubirea voastră pentru voi.

Calea integrării aspectelor este să vă iubiţi pe voi. Nu aţi greşit pe cale, deloc. Veţi râde de asta într-o zi. Nu aţi făcut greşeli. Nu aţi greşit nimic. Nu aveţi o karmă proastă, deloc. Aşa că sunteţi liberi să vă iubiţi pe voi. Nu ar trebui să fie nicio vină, nicio remuşcare. Sunteţi liberi să vă iubiţi pe voi înşivă.

Aşa că acestea sunt aspectările – sau aşteptările – asupra iluminării.

Ridic subiectul pentru că, în special pe când intrăm în Seria Descoperirii, nu vrem ca ele să zăbovească în jur. Noi vrem ca voi să fiţi în stare să (a) le identificaţi, că vedeţi cum lucrează asupra voastră; (b) le integraţi prin iubire de sine; şi (c) folosiţi dinamica acestor aspecte, pentru că ele v-au servit. Au căutat variaţiuni ale adevărului. Au căutat diverse potenţiale pentru voi, iar toată acea energie vine şi vă serveşte.

Proiectări

Mai departe – şi mai dificil de abordat – alţi oameni.

LINDA: Mm.

ADAMUS: Mmm. Mmmm. Oh, trebuie să ne referim şi la asta? (Kerri se ridică să-şi ia ceva de băut) Nu poţi pleca acum, Kerri. (râsete)

KERRI: Nu sunt speriată.

ADAMUS: Alţi oameni. Nu voi fi prea popular pentru că spun asta, dar nu-mi pasă.

Poate că cea mai mare barieră în calea iluminării voastre sunt ceilalţi oameni. În vreme ce alţii ar considera că e o afirmaţie foarte dură, egoistă, care încearcă să distrugă familii şi tot aşa… familiile se distrug singure, indiferent de iluminare. Asta a fost amuzant. (câteva râsete) Nu are nicio legătură cu iluminarea.

Este vorba despre alţi oameni şi, mai exact, oamenii care vă sunt cei mai apropiaţi – partenerii, soţii, soţiile, copiii, părinţii, copiii, părinţii, copiii, părinţii (râde), persoana importantă pentru voi, cei cu care dormiţi, cu care sunteţi în pat, Edith. Ei sunt cei mai…

EDITH: Aş vrea să am şi eu pe cineva cu care să dorm. (râsete)

ADAMUS: Ei sunt printre marile bucurii ale vieţii voastre şi, de asemenea, ceva care cu adevărat vă împiedică realizarea iluminării. Ce-i de făcut? Vă faceţi valizele? Plecaţi? Să vă duceţi să trăiţi singuri în pădure? Nu neapărat. Nu neapărat.

Dar începeţi să realizaţi din acest moment că oamenii care vă sunt cel mai aproape, cei care sunt foarte, foarte aproape de voi, sunt cei asupra cărora vă aruncaţi dezechilibrele, vă proiectaţi fricile, golul, butoanele. Vă proiectaţi pe voi, dezechilibrele voastre direct asupra lor, iar pentru că ei vă iubesc le acceptă. Şi, apropo, şi voi faceţi același lucru pentru ei. Voi sunteţi oglinda lor, ei sunt oglinda voastră.

Ei v-au permis să vă aruncaţi ale voastre asupra lor şi ei să joace acel rol pentru voi. Ei sunt unii dintre cei mai mari învăţători, dar se ajunge la un punct în care nu ar mai trebui să vă proiectaţi asupra altora. Aşa că atunci când spun că e vorba despre alţi oameni – cei iubiţi, cei aflaţi cel mai aproape de voi – de fapt e vorba despre voi care vă proiectaţi asupra lor, care vă puneţi lucrurile voastre asupra lor, astfel încât ei să le poată juca pentru voi.

Ei vă apasă butoanele, pentru că voi le-aţi dat butoane pe care să apese. Vă produc cea mai mare durere, pentru că voi le-aţi dat inima voastră ca v-o întoarcă spre voi. Nu pentru că sunt oameni răi. De fapt sunt minunaţi şi vă iubesc, au fost nevoiţi să se descurce cu multe, tot aşa cum şi voi v-aţi descurcat cu multe din partea lor. Însă practica folosirii altor oameni pentru descoperirea de sine trebuie să ajungă la un sfârşit. (cineva strigă „Amin!”) Amin. E o întâlnire revival! Oh, amin! Amin! (cineva fluieră şi aplaudă)

Toţi fac asta tuturor celorlalţi. Şi, apropo, acesta e motivul pentru care multe relaţii nu merg sau nu durează mult timp, pentru că la un moment dat nu mai suportaţi să vă vedeţi pe voi prin cealaltă persoană. Daţi vina pe ea, desigur, dar pur şi simplu nu mai suportaţi să vă vedeţi pe voi înşivă prin ea. Sau la un anumit punct realizaţi să nu mai aveţi nevoie să faceţi asta unul cu altul.

Astfel că apare întrebarea: există speranţă pentru relaţii sincere, adevărate şi pure? De voi depinde. De voi depinde. Dar cele mai multe relaţii între oameni au acest joc al proiectării – vă aruncaţi asupra lor. Nu e ca atunci când un pescar aruncă năvodul, ci vă proiectaţi asupra lor. (n.tr. Cuvântul folosit de Adamus în engleză „cast”, are mai multe sensuri: ca verb înseamnă a arunca sau a proiecta, după caz, iar ca substantiv înseamnă „distribuţie” în teatru sau la TV)

Astfel, pentru că suntem în discuţia despre aşteptări, le voi numi proiectări. (audienţa oftează şi râde) Ai putea scrie asta? (către Vili) Pentru că ele sunt şi distribuţia voastră, precum cea a unei piese sau a unui show TV. Sunt distribuţia voastră. Sunt personajele voastre, însă vine un moment în care devine one-woman sau one-man show. Sunteţi pe cont propriu. Este scena voastră. Nu îi mai folosiţi pe ceilalţi. Sunteţi voi pe cont propriu, în prezenţa voastră Eu Sunt.

Atunci când ajungeţi la acel punct, când puteţi fi sinceri în legătură cu asta, atunci când pe scenă este doar Eu Sunt, nu o distribuţie de oameni de care v-aţi înconjurat, atunci veţi realiza ceva frumos: că există distribuţia voastră şi a tuturor aspectelor magnifice pe care le-aţi avut, toate foarte integrate, şi că voi de fapt nu aveţi nevoie de ceilalţi. Nu mai aveţi nevoie de ei aşa cum i-aţi folosit în trecut.

Aşa că iată dilema: sunteţi cu cineva, aveţi copii, aveţi un partener, chiar şi părinţi şi se joacă un întreg joc. Voi vă descoperiţi pe voi înşivă prin ei. Trebuie să se ajungă la un sfârşit, la un anumit nivel de iluminare sau de conştienţă.

Vor fi şi oameni care vor scoate acestea din context, care vor spune: „Adamus spune să vă părăsiţi familiile, copilaşii, să plecaţi de lângă părinţi, să nu aveţi grijă de ei”. Nu spun asta. Vreau să fiu foarte clar în această privinţă. Nu spun asta.

Spun să sfârşiţi jocul. Încheiaţi modul în care îi folosiţi pe alţii pentru a vă vedea pe voi. Sfârşiţi felul în care îi folosiţi pe alţii, fie că sunt ghizi, îngeri, fie că sunt alţi oameni, pentru a vă ajuta să vă descoperiţi pe voi. De la acest punct, voi vă descoperiţi pe voi. Nu puteţi face asta prin intermediul soţului, soţiei, al copiilor sau al altora.

Atunci când faceţi în interiorul vostru alegerea că veţi elibera acel tip de relaţie, se va schimba? Se va schimba relaţia fizică pe care o aveţi cu ei? Cea energetică? Karmică? Ei vă vor părăsi? Cine ştie? Nu contează. Am să vă spun asta: nu aveţi nimic de făcut. Nu sunteţi obligaţi să mergeţi acasă şi să spuneţi: „Oh, Adamus chiar ne-a împins azi, acum trebuie să iau o decizie. Ar trebui să-mi părăsesc trântorul ăsta de soţ?” Nu spun asta în nici un caz.

Este vorba despre voi care faceţi alegerea de a schimba dinamica, proiectarea iluminării. Asta în sine va schimba dinamica celorlalte relaţii. Nu e nevoie să faceţi nimic. Nu e nevoie să sunaţi mâine la avocat, pentru divorţ. Pur şi simplu se va echilibra natural.

Acum, asta nu înseamnă că nu vor fi drame şi tulburări, căci oamenii sunt oameni, iar în clipa în care ei simt că acele cârlige ale lor au fost scoase din voi şi cârligele voastre au fost scoase din ei se supără. Se supără. „Ce nu e în regulă cu tine? Ce tot faci la întâlnirile sectei la care te duci? Ce îţi spun acolo?” Ştiţi, acele lucruri. Atunci respiraţi adânc. Ar putea avea loc nişte schimbări ale dinamicii energiei.

Pe de altă parte, ar putea fi cel mai frumos lucru, cel mai frumos dar pe care l-aţi dat acelei persoane sau vouă înşivă. Este o eliberare. Este eliberarea din legături energetice foarte vechi.

Aşa că, probabil, aş spune eu, că alţi oameni se află în topul primelor 10 probleme, ezitări, îngrijorări referitoare la iluminare. Este vorba despre alţi oameni. Nu vreţi să faceţi asta pentru că vă temeţi că i-aţi putea răni. Nu vreţi să faceţi asta pentru că a existat dinamica pe care aţi avut-o cu alţii timp de foarte mulţi ani. S-ar putea să nu credeţi că sunteţi pregătiţi ca să ieşiţi din ea.

Dar, dragii mei prieteni, aşa cum am spus de la început, se ajunge la un punct în realizarea iluminării voastre în care nu mai sunt prea mulţi ghizi prin preajmă. Se ajunge la un punct în care nu mai sunt nici prea mulţi prieteni, aşa cum aveaţi înainte. Se ajunge la un punct în care nu mai sunt în jur prea mulţi oameni, relaţii aşa cum aşi mai avut. Nu înseamnă că au dispărut, ci doar că se schimbă.

Nu vă pot spune dacă ei vor pleca sau nu. Nu pot să vă spun ce se petrece, dar acesta este punctul în care respiraţi adânc şi presupuneţi că este vorba despre iluminare. Presupuneţi că faceţi asta cu cea mai mare iubire, mai întâi pentru voi şi apoi pentru cei cu care aţi împărtăşit iubirea. Acesta este punctul la care presupuneţi şi aveţi încredere că este bucuria lui Eu Sunt. Haideţi să respirăm adânc cu asta.

Merabhul libertăţii

Întrucât ajungem la finalul Seriei Libertăţii, hai să facem un scurt merabh al libertăţii. Hai să reducem luminile şi să fie puţină muzică de merabh în fundal, dacă se poate, John. (muzica începe)

Merabh – un timp atât de frumos. Am acumulat cumva energiile astăzi. Se simte în sală. Acum putem doar respira adânc. Nu e nevoie să vă luptaţi cu nimic. Nici măcar nu e nevoie să vă gândiţi despre ce am discutat azi. Nu e nevoie să lucraţi la asta. Nu e nevoie să studiaţi. Nu e nevoie să cerşiţi. Un merabh este un moment frumos, în care doar permiteţi. Nu e manipulare a energiilor. Înseamnă doar a respira adânc.

În ultimele zece Shouduri am vorbit despre libertate. De fapt am vorbit cu adevărat despre limitări. De-a lungul a zece Shouduri, cu iubire, am eliberat limitările una câte una. Oh, poate fi absolut înfricoşător uneori, dar şi foarte eliberator.

Am vorbit despre eliberarea noastră din limitările minţii umane, ale aspectului uman. Aspectul uman este o fiinţă aşa de iubitoare, aşa de rezistentă. Oh! vrea aşa de mult să facă lucrul potrivit, dar abia simte în beznă ce este lucrul potrivit. Ce facem? Ne eliberăm de aspectul uman sau de limitările sale, permiţând ca iubirea sinceră a omului să se reintegreze în Eu Sunt.

Nu mă pot gândi la nicio fiinţă din creaţie care să aibă mai multă iubire ca oamenii, dar şi care să aibă mai mult conflict cu iubirea, mai multe provocări. Probabil pentru că fiinţa umană, atât de iubitoare, atât de sincer dorind să facă lucrul corect, în cele din urmă se judecă aspru pe sine, îşi pune standardele mult prea sus, este foarte afectată de eşecuri – ceea ce el numeşte eşecuri – ale iubirii. Şi totuşi, permanent învaţă tot mai mult despre iubire, mult, mult mai mult decât oricare altă fiinţă de oriunde altundeva.

Iată-ne aici, la finalul Seriei Libertăţii. V-am oferit oportunitatea de a privi la lucrurile din viaţa voastră care v-au limitat. Unele dintre ele au fost distractive. Altele v-au limitat foarte mult, v-au împiedicat să-l simţiţi şi să-l experimentaţi pe Eu Sunt aici, în această întrupare. E aşa de frustrant să aveţi acele limitări, limitările pe care le simţiţi ca şi cum v-ar fi ataşate permanent.

Aşa că respiraţi adânc în adevărata libertate. Libertate, iluminare –termenii pot fi folosiţi interşanjabil. (pauză) Doar simţiţi pentru un moment. V-am mai întrebat înainte: când  a început această cale spirituală, această trezire, poate acum 2000 de ani, poate acum 800 de ani, nu contează, ce a fost? Ce s-a petrecut? Ce v-a făcut să întrebaţi de ce şi cum? E ceva ce nu mulţi oameni se întreabă pe sine, dar ce v-a făcut să întrebaţi de ce? Cum? Ce v-a făcut să vă întrebaţi: „Cine sunt eu?” (pauză)

Acela, dragi prieteni, a fost un aspect. Oh, era sincer. Era o întrebare – sau mai multe întrebări – foarte validă, dar a creat un aspect. Unde este acum acel aspect? Unde este acea parte din voi care a plecat în căutare? Se poate întoarce acasă acum? Poate veni acum la voi? Poate veni la descoperire? Nu mai e nevoie să fie în afară, cutreierând pe coridoarele celeste, dar poate veni acum la voi, în acest corp, ca să înceapă descoperirea? Ar putea veni direct la voi… spunând: „Hai să experimentăm împreună. Hai să fim împreună. Hai să descoperim împreună. Gata cu căutarea nesfârşită, cu cutreierarea. Haide ca doar să fim în experienţa lui Eu Sunt, fiinţe libere, fiinţe iluminate”.

Apropo, iluminarea nu înseamnă finalul unei călătorii. Iluminarea este doar conştienţa călătoriei, a experienţei. Iluminarea nu înseamnă sfârşitul. De fapt înseamnă că începe distracţia şi asta vom face noi, pe când intrăm în Seria Descoperirii. Hai să respirăm adânc. Ahh! Respiraţi adânc.

Toate acele aşteptări asupra iluminării, toţi acei oameni din viaţa voastră care par a vă ţine pe loc cu iluminarea sunt cel mult o scuză bună; este timpul să trecem dincolo de acestea, să ne eliberăm de ele. Respiraţi adânc.

Dragii mei prieteni, Aandrah va respira cu voi într-o clipă. Eu am de găzduit o petrecere de aniversare. Sunteţi toţi invitaţi. Găsiţi-vă singuri calea într-acolo. Este Clubul Maeştrilor Ascensionaţi, numele vostru este pe listă.

Şi amintiţi-vă, pe când vă găsiţi calea printre drumurile cosmice, amintiţi-vă că totul este în regulă în întreaga creaţie. Şi aşa este. Vă mulţumesc. (câţiva strigă „La mulţi ani!”) Şi la mulţi ani mie.


Traducere realizată de Georgiana.