Eu Sunt Cel Ce Sunt, Adamus din Domeniul Liber
şi Suveran. Ahh! Respiraţi adânc. Împământaţi toate aceste energii. Durează un
moment să facem tranziţia finală spre tărâmul vostru, ca să fim aici cu voi.
Respiraţi adânc. Aţi simţit cum energia s-a schimbat atât de frumos şi de
repede atunci când am intrat în acest Shoud? Mm, în fine o muzică semi-decentă.
(râsete; muzica de dinainte de channel a fost „She’s Real” de Nick Urata)
Un avertisment înainte de a continua cu
discuţia de astăzi şi cu transformarea energiei. Pentru aceia care privesc
live, pentru cei conectaţi pentru prima dată, pentru cei ce caută
curiozităţi: aţi putea vrea să închideţi Internetul acum. De ce? De ce?
Pentru că este o adunare foarte specială. Nu este ceva tipic pentru new age. Nu
doar punem un deget în apă. Este un grup de oameni de aici, din Colorado, din
întreaga lume, dedicat iluminării în această viaţă, în vreme ce se află în
corp.
Noi trecem printr-o schimbare a vieţii şi nu e
mereu uşor. Cele prin care trecem cu acest grup numit Shaumbra este adevărat.
Vă va readuce la adevărul vostru. Nu-i aşa, Pete? Vă va aduce în genunchi dacă
e nevoie. Vă va duce în străfundurile iadului şi pe culmile raiului, dar este
transformaţional.
Nu e pentru toată lumea, deloc. Nu, deloc. Aşa
că dacă sunteţi doar curioşi, dacă încercaţi doar să furaţi ceva energie, dacă
sunteţi aici doar ca să aruncaţi afară din corp, dacă sunteţi aici ca să
sorbiţi din energia channelului, deconectaţi-vă acum, pentru că mai târziu ar
putea durea. (Adamus râde)
Bun venit, Shaumbra. Bun venit la acest ultim
Shoud din Seria Libertăţii. Ah, ultimul Shoud din Seria Libertăţii.
Libertate
Libertate. Ce se spune? Libertatea este doar
un alt cuvânt pentru când nu a mai rămas nimic de pierdut? Sunteţi acolo? (câteva
râsete, căci el se uită la cameră) V-a mai rămas ceva de pierdut şi care
trebuie curăţat astăzi? (râsete)
Iată-ne aici, la Seria Libertăţii, iar în cele
din urmă cuvântul „iluminare” înseamnă, de fapt, pur şi simplu libertate.
Libertatea de a fi voi înşivă, să fiţi expresia voastră deplină, liberi de
lucrurile care vă ţineau pe loc, care vă ţineau în închisoarea voastră de
cristal. Liberi să fiţi Eu Sunt, nesupuşi nimănui altcuiva –nimănui, nici măcar
vreunui dumnezeu.
Uluitor, nu-i aşa? Mereu vă gândiţi: „Bine,
pot să dau drumul părinţilor, învăţătorilor, îngerilor şi altor niveluri, dar
nu-i aşa că va fi mereu un dumnezeu căruia să mă supun?” Nu în puritatea lui
dumnezeu. Nu, deoarece Spiritul, Cel Etern s-a dat pe sine vouă fără reguli,
fără reglementări, fără verificări, fără limitări sau altceva. A spus: „Mergi
şi devino ceea ce vrei să fii. Devino Eu Sunt”.
Asta înseamnă multă responsabilitate. De fapt,
aşa cum am mai discutat încă de acum câţiva ani, mulţi oameni nu-şi vor de fapt
libertatea. Vor o viaţă mai uşoară, dar nu neapărat libertatea adevărată. Dar
voi, cred eu, aţi ales-o. Voi v-aţi asumat acea responsabilitate şi nu e mereu
uşor lucrul numit iluminare. Probabil că e mult mai dificil decât v-aţi fi
gândit voi că va fi, mult mai dificil.
Aşa de multe aşteptări… despre asta vom vorbi
astăzi, în ultimul Shoud din Seria Libertăţii: despre aşteptări, despre acele
câteva lucruri cu adevărat dificile şi provocatoare care încă mai rămân, câteva
dificultăţi, blocaje pe cale. Vom discuta puţin, vom respira adânc şi sperăm că
vom trece dincolo de acestea.
Ceea ce numim iluminare nu e deloc uşor. Cred
că exista o percepţie la nivel uman despre cum va fi, dar nu e deloc aşa, iar
acesta este un lucru bun, căci ultimul lucru pe care voi sau Eu Sunt al vostru
l-ar putea dori este ca aspectul uman să vă proiecteze iluminarea. (râsete)
Gândurile aleargă iute prin minte: ce creaţie stranie ar fi fost! Plină de
neadevăruri, plină de dezechilibre, plină de… ei bine, de nişte lucruri despre
care vom vorbi astăzi.
Însă dacă omul ar fi fost lăsat să proiecteze
şi să permită lucrul numit iluminare, nu cred că în cele din urmă s-ar referi
la iluminare, căci ar fi limitări. Dacă v-aţi fi aşezat şi aţi fi spus: „Aşa o
să-mi obţin iluminarea şi asta este iluminarea”, atunci ar fi fost foarte multe
limitări, tendinţe şi dezechilibre, iar omul ar fi continuat hrănirea sa cu
energie. Omul ar fi continuat să încerce să-şi preamărească identitatea sa
umană în locul identităţii sale Eu Sunt. Omul ar fi devenit foarte vulnerabil
la elementele din jur – conştiinţa de masă, propriul trecut, propria sa minte,
modul de gândire analitic versus cel creativ. Astfel că este un lucru bun că nu
a fost un proiect al omului.
Aspectul uman, din care o parte stă astăzi
aici, aspectul uman care sunteţi, din fericire a permis ceea ce numim
iluminare, ceva mult, mult diferit de proiectarea sau de gândirea la iluminare.
Doar a permis. Acea permitere, acea presupunere despre care am vorbit în
ultimul Shoud necesită o încredere uriaşă şi foarte, foarte puţini oameni vor
ajunge vreodată la acel nivel de încredere.
Ştiu că este dificil uneori. Vă sunt alături,
deseori în timpul nopţii, când treceţi prin ce e mai greu, atunci când treceţi
prin tulburarea voastră interioară. Dar sunt foarte mândru de fiecare dintre
voi pentru că, în toiul acestor furtuni, puteţi respira şi, din cea mai pură
parte a voastră, respiraţi adânc şi spuneţi: „Eu Sunt Cel Ce Sunt”.
Nu mai încercaţi să purtaţi bătăliile
interioare, să vă luptaţi cu demonii voştri interiori. Nu mai încercaţi să
pricepeţi ce ar trebui să faceţi. Nu mai încercaţi să vă meşteriţi sau să vă
proiectaţi propria iluminare, ci respiraţi adânc, respiraţi adânc şi spuneţi:
„Eu Sunt Cel Ce Sunt”.
Foarte puţină călăuzire
Una dintre dificultăţile punctului în care vă
aflaţi, al realizării propriei iluminări – şi spun „realizare” pentru că
iluminarea este deja acolo, iar voi ştiţi asta - este realizarea sau
conştientizarea iluminării. Este permiterea a ceea ce deja se află în
interiorul vostru.
Una din părţile dificile din această etapă sau
din această experienţă a realizării este că la acest punct există foarte puţină
călăuzire. Foarte puţină călăuzire, iar acesta este un lucru bun.
Aţi fost puţin călăuziţi – dar poate a fost
mai mult o provocare – de către mine şi de către alte fiinţe angelice, dar vă
rog să realizaţi că nu există multe fiinţe umane sau angelice care să-şi fi
realizat şi acceptat adevărata lor suveranitate – voi le numiţi maeştri
ascensionaţi. Sunt foarte, foarte puţine, un pic peste 9,000, dar mai multe vor
urma. Da, prin voi, desigur, vor deveni mai multe, însă acum sunt foarte,
foarte puţine.
Cum ar putea unele dintre fiinţele aflate în
serviciul omenirii şi unele care susţin că se află în serviciul omenirii, dar
care sunt mai mult în serviciul lor, cum ar putea lucra drept ghizi ai voştri
acum? Pentru că ele nu ştiu.
Vă spun, sunt multe… (pauză) Purtăm un
mic dialog interior. O să mergem înainte. (câteva râsete) Multe
entităţi cu care se face channel, entităţi minunate, frumoase, care transmit
prin oameni în prezent, nu au ajuns la punctul la care aţi ajuns voi cu propria
libertate, cu propria lor suveranitate. Încă mai caută, întocmai ca şi voi.
Doar pentru că sunt dintr-o altă dimensiune, de pe nava mamă sau au avut o
viaţă trecută ilustră nu înseamnă că înţeleg mai mult decât voi.
Vă aflaţi la punctul experienţei realizării,
deşi uneori poate fi dur. Vă aflaţi la punctul în care este foarte puţină
călăuzire, pentru că sunt foarte, foarte puţini cei care ar putea să vă ghideze
la acest punct, care înţeleg cu adevărat prin ce treceţi şi de ce treceţi prin
acele lucruri. Foarte, foarte puţine fiinţe angelice sau de alt fel înţeleg cu
adevărat. Mai mult, cele care înţeleg ştiu că este timpul pentru câţiva paşi
înapoi, ca să vă lase pe voi să treceţi prin descoperirea de sine.
Acum, pare că e un târg prost să treci prin
iluminare, aşa de chinuitoare cum este şi aşa de frumoasă cum este uneori, iar
dintr-o dată să nu mai ai decât foarte, foarte puţină călăuzire. Ne întâlnim o
dată pe lună. Eu vin să vă vorbesc o dată la câteva zile, în funcţie de nivelul
vostru de stres şi de dramă şi de cât de mult folosiţi literele mari când îmi
scrieţi. (râsete, căci se referă la un comentariu anterior al lui Geoff
despre scrierea emailurilor cu litere mari) Ceea ce, desigur, nu mă
deranjează, dar eu nu m-am născut în zodia Fecioarei.
De fapt astăzi voi fi mai scurt decât de
obicei – da, aşa spune el – pentru că astăzi este ziua mea.
LINDA: Oh! Adevărat?! (câţiva strigă „La
Mulţi Ani” și aplaudă)
ADAMUS: În viaţa mea ca Saint-Germain aceasta
era data nașterii mele, așa că o păstrez ca…
LINDA: Leu.
ADAMUS: … aniver-… Leu, desigur. (Linda
râde) O păstrez ca aniversare a mea. Avem o mică petrecere în seara asta la
Clubul Maeştrilor Ascensionaţi. Nu ca să te întrerup, dar astăzi este ziua mea.
(comentarii în sală, cineva întreabă: „Putem să venim şi noi?”) Nu, nu
vreau să spui asta! (Adamus râde)
LINDA: (cântând) Câţi ani ai? Câţi ani
ai? Câţi…
ADAMUS: Nu e o întrebare politicoasă. (râsete)
Tu câţi ani ai? Îţi arăt şi eu dacă îmi arăţi şi tu.
LINDA: 58. La, la, la.
ADAMUS: Ei bine, eu am cam 308.
LINDA: Ooooh. (cineva spune: „Hai că arăţi
bine!”; râsete)
ADAMUS: De fapt arăt şi mai bine de atât.
Acesta e Cauldre! (mai multe râsete)
LINDA: Oooooh!
ADAMUS: Unde
rămăsesem?
Discutăm despre – oh, eram serios aici –foarte
puţina călăuzire de la acest punct, iar acesta este un lucru bun. Oricât de
dificil ar fi uneori şi oricât de mult aţi striga alte fiinţe să vină şi să vă
ajute, observaţi că nu vin prea multe. E ca şi cum strigaţi în beznă. Nu că nu
aţi fi auziţi, dar ele înţeleg că trebuie să mergeţi pe cont propriu. Dificil,
nu-i aşa? Dificil.
Cu ani în urmă, cu Tobias, aţi dat drumul
ghizilor voştri obişnuiţi. Aţi dat drumul multora dintre fiinţele cu care eraţi
conectaţi, iar frumuseţea acestui fapt este că ajungeţi să vă faceţi propriile
alegeri, în întuneric uneori. Vă faceţi propriile alegeri. Atunci când este cu
adevărat alegerea voastră, neinfluenţată de fiinţe angelice, neinfluenţată de
vreun soi de maeştri ascensionaţi, neinfluenţată de nimic altceva, nici măcar
de alţi oameni, atunci când ajungeţi să vă faceţi propriile alegeri ajungeţi să
le simţiţi profunzimea şi adevărul.
Vă duce la profunzimi mai mari. Vă duce dincolo
de obişnuita analiză a dramei, care este deseori folosită atunci când vă
confruntaţi cu o situaţie. Încercaţi să faceţi o alegere şi simţiţi, din
punctul de vedere al dramei, proiecţiile rezultatelor unor potenţiale sau
scenarii. Plasaţi o emoţie intelectuală în acele alegeri şi apoi simţiţi
rezultatul.
Atunci când nu aveţi călăuzire, aşa cum
sunteţi acum, trebuie să mergeţi mai în adânc. Trebuie să treceţi de dramă sau
de frică. Deseori alegerile sunt făcute, simplu, din frică. Alegeţi cel mai
puţin înfricoşător dintre scenariile aflate în faţa voastră.
Un lucru interesant se mai petrece la acest
punct al experienţei voastre. Frica de moarte obişnuia să fie lucrul de care
fugeaţi cel mai tare. O evitaţi. Atunci când făceaţi aceste decizii bazate pe
dramă sau emoţii, priveaţi şi spuneaţi: „Oare asta conduce în mod potenţial la
moarte, în special la o moarte dureroasă?” Dacă era aşa, atunci evitaţi acel
potenţial.
Este interesant de observat că acum, pentru
mulţi dintre voi, moartea nici măcar nu mai este un factor. Nici măcar nu este
un factor. Este, într-un fel, pentru că aţi trecut prin noaptea întunecată a
sufletului. Unii dintre voi nici nu aţi fost siguri că vreţi să mai fiţi aici.
Unii chiar v-aţi gândit că moartea vă va oferi o rezolvare, ceea ce nu face. Nu
face asta. Nu înseamnă că dintr-o dată deveniţi teribil de perceptivi şi că
toate problemele dispar. Înseamnă doar că aţi murit. (câteva râsete)
Morţi. Orice altceva încă este acolo. Aşa că aţi putea să pricepeţi asta acum
sau să permiteţi chiar aici.
Însă aţi putea face alegeri bazate pe aceşti
factori emoţionali – factorii fricii. Aţi alege ce este cel mai puţin
înspăimântător, dar treceţi dincolo de asta acum. Vă cufundaţi mai adânc în
propriul adevăr. Faceţi asta din perspectiva lucrului pe care îl numiţi
iluminare sau libertate. Ce vă va elibera? Ce va permite cel mai înalt nivel de
conştienţă? Ce va permite integrarea lui Eu Sunt în viaţa voastră?
Dacă aţi avea multă călăuzire, iar unii dintre
voi încă o mai cereţi din când în când… însă dacă aţi avea mai multă călăuzire
vizavi de problemele din viaţa voastră, încă le-aţi mai da altora spre
rezolvare şi există foarte puţini – te poţi ascunde, dar nu poţi fugi (către
Linda) – sunt foarte, foarte puţini cei care înţeleg cu
adevărat.
Aşa că este un lucru bun, iar eu ştiu că
uneori vă simţiţi singuri. Uneori simţiţi că nimeni nu ascultă. Mai întâi de
toate, eu ascult, dar nu şi răspund neapărat, cu excepţia, poate, a unei mici
provocări din când în când. Din când în când mai e câte o şoaptă: „Eu Sunt.
Adu-ţi aminte,Eu Sunt” – doar o mică şoaptă.
Aţi observat cât de rezistenţi sunteţi? Foarte
rezistenţi. Treceţi prin ce este mai rău. Acesta e un lucru uluitor al oricui a
fost vreodată în formă umană, ceva ce alte fiinţe nu înţeleg cu adevărat –
rezistenţa unui om. S-ar mai putea numi şi încăpăţânare. (Adamus râde)
LINDA: (aplaudând) Ura pentru noi!
ADAMUS: Sau hotărâre.
LINDA: Ura pentru noi!
ADAMUS: Ura pentru noi! Însă rezistenţa,
capacitatea de a trece prin situaţii dificile – viaţa… poate situaţii care
vă iau viaţa, situaţii cu alţi oameni care au implicaţii pe care voi le simţiţi
a fi imense, lucruri care vă ameninţă viaţa – şi veţi fi în stare să vă
permiteţi calea prin ele. Permiteţi cu aprobarea lui Eu Sunt din voi,
reveniţi-vă şi zâmbiţi peste toate acestea.
Da, a fost dificil. Da, ştiu. Înţeleg că sunt
momente în care aţi vrea ca pur şi simplu să renunţaţi, dar cumva, chiar şi în
acele momente întunecate, vă puteţi aminti să respiraţi adânc. Vă puteţi
aminti: „Eu Sunt. Exist! Da! Exist, prin urmare toate sunt posibile”. Astfel
voi, pe când mergem înainte, veţi descoperi că există tot mai puţină călăuzire
exterioară. Veţi ajunge să apreciaţi asta cu adevărat. Veţi ajunge să vă
apreciaţi cu adevărat pe voi.
Desigur, vom continua să ne întâlnim astfel,
dar unele din celelalte fiinţe pe care v-aţi bazat, unele reale, altele
propriile voastre creaţii, dacă ştiţi ce vreau să spun… Ei, tu ştii
ce vreau să spun (vorbeşte cu Norma; Adamus râde) –
aspecte pe care le creaţi ca fiinţe exterioare, care de fapt nu sunt fiinţe
exterioare; sunt de fapt fiinţe interioare. Este în regulă, însă va fi mai
puţin din asta şi mai mult din descoperirea adevărului vostru. Acesta e un
lucru bun, foarte bun.
Întrebarea
Iluminare. Libertate. Sunt multe aşteptări în
legătură cu lucrul numit iluminare. V-aţi urcat în barca iluminării acum două
mii de ani… credeam că e amuzant. (câteva râsete) Şi încă nu ne-am oprit
din vâslit. (Adamus râde)
Vă aflaţi pe calea iluminării de ceva timp,
din diverse motive. Simţiţi din nou asta, întoarceţi-vă acum 2000 de ani,
pentru unii dintre voi mult mai mult decât atât. De ce? De ce? Aţi avut multe
întrupări umane. Aţi străbătut unele din marile ere ale omenirii. Aţi avut
vieţi în care aţi fost, hai să spunem aşa, celebri sau bogaţi; alte vieţi în
care aţi dat bălegarul din grajd cu lopata; vieţi în care aţi murit când eraţi
foarte, foarte, foarte tineri; vieţi în care aţi fost ucişi sau i-aţi ucis pe alţii
– toate acestea.
Dar de ce? Ce a stârnit acest lucru? Nu vine
de aici, de sus. Nu există un comitet de control în cer care să spună: „OK, e
timpul pentru iluminare”. Voi aţi fost. Eu Sunt prin aspectele sale,
întrupările sale, la un anume punct a spus: „Este timpul”. Simţiţi din nou,
pentru un moment, nu detaliile, ci esenţa sa, a acelui lucru care v-a pornit pe
o cale de mii de ani şi de multe, multe vieţi.
Plictiseala de vieţile umane obişnuite, pentru
că după un timp, aş spune că după circa 200 de vieţi, sunt toate cam la fel. Cu
adevărat aşa este. A fost plictiseala? A fost aşa de dificil, aşa de al naibii
de dificil să treceţi prin experienţele umane?
Frică? Durere? Nu mai puteaţi suporta? Nu e un
motiv rău. Ce v-a adus la asta? Asta v-a adus în cele din urmă la vieţile din
biserici sau din ordinele religioase? Au fost vieţi acum nu prea mult timp când
aţi dat cu totul de pământ, aţi spus: „Gata cu grupurile, gata cu
organizaţiile, gata cu retorica, gata cu cărţile, scripturile sau cu orice altceva
similar”. V-aţi îndepărtat de toate. Iar apoi, în această viaţă, v-aţi întors
în acest grup mai deloc organizat, dar încântător, numit Shaumbra. Ce v-a
determinat să faceţi asta?
Voi ştiţi că este ceva ce luaţi drept bun, dar
majoritatea oamenilor nu a ajuns încă la acel punct. Cei mai mulţi oameni
niciodată nu se întreabă de ce; habar nu au ce înseamnă cu adevărat „Eu Sunt”.
Cei mai mulţi oameni digeră un pic din retorica bisericii – „Există un dumnezeu
în rai; trăieşti, mori, speri să te descurci bine” –, dar foarte puţini se
cufundă cu adevărat în ei înşişi, aşa cum aţi făcut voi.
Unii v-ar numi egoişti. Unii ar spune:
„Uită-te la câtă atenţie îţi acorzi singur. Uită-te cât de indulgent eşti cu
tine”. Eu spun că fiecare om, mai devreme sau mai târziu, va ajunge la
conştienţa interioară. Nu vă puteţi opune. Este natural. Mai devreme sau mai
târziu acel sine interior, Eu Sunt, va veni în faţă şi va spune: „Hai să facem
asta. Hai să facem asta”. Ce a fost, întorcându-ne acum 2000 de ani, lucrul
care a făcut asta pentru voi?
Doar simţiţi pentru un moment. Nu vă cer să
fiţi mediumi sau să vă amintiţi detaliile, însă există ceva foarte important în
înregistrările voastre akashice personale. Nu există o Akasha globală,
universală, ci totul este personal. Este ceva acolo. Ce a fost? (pauză)
Iar dacă nu puteţi simţi chiar acum, faceţi asta mai târziu, diseară sau
cândva, săptămâna viitoare, când faceţi o plimbare. Ce a fost?
De fapt a fost o serie de lucruri ce a dus la
un punct anume, la o alegere definitivă. Iar întrebarea este, pe când încheiem
Seria Libertăţii: acel lucru care v-a motivat sufletul, pe voi, ca să începeţi
călătoria frumoasă a descoperirii lui Eu Sunt, a fost el împlinit? Nu mă refer
neapărat la realizarea lui Eu Sunt, ci la motiv. A fost din cauză că eraţi
plictisiţi? A fost din cauza fricii? Poate a fost din cauză că aţi văzut sau
aţi întâlnit o fiinţă precum Yeshua care v-a inspirat, v-a atins? Desigur, vă
amintiţi că Yeshua este, era voi. Era ca şi cum vedeaţi o parte a sinelui
vostru viitor.
Întrebarea este: acum, iată-ne în această eră
nouă – i s-a răspuns? Acea întrebare iniţială, motivaţia, lucrul care v-a
aşezat pe cale a fost împlinit?
Ar fi interesant şi vă rog pe aceia dintre voi
are sunt în Keahak, care au un jurnal şi pe toţi cei care au un jurnal, să
scrie în luna următoare. Da, este o temă, dacă alegeţi. Scrieţi asta. Veţi fi
uimiţi, poate chiar copleşiţi de răspuns. Răspunsul nu va veni de la mine, de
la Aandrah sau de la alte fiinţe, aşa că nu vă duceţi la ele în căutarea
răspunsului. Va veni de aici. Va fi o revelaţie uluitoare. Va fi o descoperire.
Aşteptări
Mai departe. Iluminarea. Sunt multe aşteptări
în legătură cu… (aduce pupitrul în faţă) devenim serioşi când apare şi
pupitrul. Spuneţi: „Ohhhh!” toată lumea să spună: „Oh!” Aşteptări asupra
iluminării. Aţi pornit pe cale, indiferent dacă a fost acum o mie de ani sau
acum două sute de ani. Aţi venit în această viaţă; era cumva o alegere
interioară, un potenţial înalt că veţi realiza iluminarea în această viaţă.
Sinele uman cumva se conforma. Cumva se afla în ADN-ul vostru spiritual. „Ok –
iluminare, realizarea în această viaţă”.
Cu adevărat, totul, din momentul în care v-aţi
născut… ar trebui să spun din momentul în care v-aţi infuzat energia în acest
corp fizic, căci e o mare diferenţă între momentul naşterii, al naşterii
fizice, şi momentul… de fapt e o integrare ce ar putea avea loc luni de zile
după naşterea corpului fizic. Sunt uluit de toate aceste discuţii „pro-viaţă”
şi „pro-alegere” şi nu contează. Nu contează. Dar e o dramă bună şi o mare
vinovăţie. Oh, e una din cele mai mari vinovăţii. E unul din cele mai mari
butoane pe care unii apasă ca să activeze butoanele altora. Dar divaghez. Ce
spuneam?
Iată-ne aici, în iluminare. De când v-aţi infuzat,
de când v-aţi integrat esenţa în corpul fizic în această viaţă a fost vorba
despre iluminare. Totul. Puteţi privi înapoi, puteţi scrie istoria acestei
vieţi – totul s-a referit la iluminare.
Iar lucrul amuzant este – este amuzant pentru
mine, nu şi pentru voi – acela că nu au existat greşeli. Da. Lucrul
distractiv este că nu aţi putea face o greşeală nici dacă aţi încerca. Lucrul
amuzant este pretindeţi că aţi făcut greşeli şi că încă mai puteţi face.
Pretindeţi că există alegeri, ca la jocurile TV, iar în spatele uşii numărul 1
este o mizerie; uşa numărul 2 nu e prea bună, dar e relativ sigură; uşa numărul
3 ar putea aduce percepţii uimitoare, dar v-ar putea şi arunca în adâncurile
iadului pentru veşnicie. (câteva râsete) Astfel că voi pretindeţi, aţi acceptat
o parte a programării conştiinţei de masă, aceea că puteţi face greşeli.
Ghiciţi ceva? Nu puteţi. Chiar nu puteţi. Nu aveţi cum.
De fapt puteţi… am mai spus asta înainte.
Puteţi cârmi către o direcţie despre care ştiţi că nu e în regulă, despre care
ştiţi că nu e compatibilă cu fiinţa voastră, intenţionat şi ghiciţi? O să fiţi
redirecţionaţi către calea voastră reală.
Calea voastră reală, apropo, nu este cea de
fată bună sau de băiat bun. Cumva vi s-a înşurubat aici că trebuie să faceţi
alegerea care reprezintă lucrul bun – să fiţi fete bune sau băieţi buni.
Nu e aşa. Uneori, în iluminare, pur şi simplu nu e prea plăcut. Nu e plăcut.
Este… este… alţii nu or să vă placă uneori, dar este alegerea corectă pentru
voi.
De ce este aşa? De ce? Ei bine, am să vă spun:
deoarece conştiinţa de masă vrea anumite conformări, vrea ca voi să faceţi
lucrurile într-un anume mod. Mulţi dintre părinţii voştri au vrut să fiţi nişte
copiii cuminţi şi să aveţi grijă de ei la bătrâneţe. Profesorii voştri vroiau
să fiţi buni. De ce? Era mai uşor pentru ei. Astfel că multe alegere au fost
făcute pe baza lui „a fi drăguţ”, a face lucrul corect, lucrul drăguţ.
Revenim la subiect – multe aşteptări
asupra iluminării.
Întrebarea pe care o pun astăzi… hai să o
punem în perspectivă. Hai să alegem perspectiva în care suntem pe Noul Pământ,
unul dintre Noile Pământuri; predaţi fiinţelor angelice care vor intra pentru
prima dată în corp uman pe Pământ, ceea ce chiar faceţi cu adevărat. Le vorbiţi
despre iluminare. Sunteţi la cursul de avansaţi. Sunteţi un învăţător avansat,
profesor. Vorbiţi despre iluminare şi, din perspectiva voastră, care aţi trecut
prin ea, despre aşteptările pe care voi, omul, le-aţi avut faţă de iluminare
versus realitate.
Voi predaţi. Hai să spunem că aveţi o clasă
de… hai să spunem de 144 de fiinţe. Voi predaţi în faţa acestei clase. Aveţi un
pupitru frumos, făcut pe comandă (îl studiază), cu o zgârietură aici.
Predaţi unei clase formată din fiinţe noi. Ele vor veni pe Pământ, vor intra în
corpuri fizice în următoarele şase luni, aşa că este timpul esenţei. Acum o să
le vorbiţi. Cursul se intitulează „Aşteptări umane asupra iluminării”. Ce le
veţi spune despre aşteptările voastre umane?
Linda va lua microfonul şi vă va întreba. Care
erau aşteptările tale umane asupra iluminării?
GARRET: Că toţi or să mă placă.
ADAMUS: Că toţi or să te placă. Şi?
GARRET: Nu e aşa. Unii chiar nu mă plac deloc.
(râsete)
ADAMUS: Trebuie să te pup pentru asta! E
excepţional! Excepţional. Nu e nevoie să ridicaţi mâna, dar puteţi dacă vreţi.
Câţi dintre voi aţi gândit, pe când aţi intrat în iluminare, că trebuie să fiţi
o fiinţă spirituală strălucitoare şi că toţi or să vă placă? Ohhh. Da. Văd în
spate câteva persoane foarte sincere. Unii, ştiţi… da.
Da. E foarte bine. Oh, cum vom face asta?
Linda, preferi să scrii sau să mergi prin sală? Microfonul sau tabla de scris?
LINDA: Mie îmi place să merg în sală.
ADAMUS: Să mergi în sală. Ok, Vili, ai putea
scrie tu? Doar majuscule azi, te rog, ca să-l enervăm pe Cauldre. (râsete)
LINDA: De ce exclusiv cu majuscule?
ADAMUS: Ca să-l enervăm pe dl. Fecioară. Hai
să vedem, prima este „TOATĂ LUMEA…” – „AŞTEPTĂRI ASUPRA ILUMINĂRII” este
titlul, doar cu majuscule – „Toţi
or să te placă”.
De fapt veţi trece printr-o perioadă – unii
aţi şi trecut prin ea, alţii încă vă mai aflaţi în toiul său – în care ceilalţi
nu vă vor plăcea. Despre ce am vorbit luna trecută? Despre a fi javră, a fi
iritabili, despre lipsa de toleranţă sau de răbdare faţă de ceea ce cunoaşteţi
a fi rahat sau dramă. Iar ei nu vă vor plăcea pe voi. „Ce nu e în regulă cu
tine? De când te-ai aşezat pe un tron aşa de înalt?” (câteva râsete)
Tronurile înalte sunt chiar plăcute. (Adamus râde) Bun. Ce altceva? E o
întrebare grozavă pentru început.
LINDA: Începem.
ADAMUS: Da, ce altceva?
LINDA: Te rog să te ridici.
DIANE: Că totul va fi uşor.
ADAMUS: Uşor! Cu adevărat. De ce v-aţi gândi
că totul va fi uşor? Cine v-a spus asta? În ce carte aţi citit? Totul ar trebui
să fie uşor.
DIANE: De ce nu? Sunt iluminată. Ar trebui ca
totul să vină la mine fără probleme.
ADAMUS: Da, bun. Şi este aşa?
DIANE: Până acum nu! (râsete)
ADAMUS: Nu prea… (râde) Am să aştept ca
să vă spun tuturor mai târziu, de ce nu. Da. Bun, te-ai gândit că va fi uşor.
Ce parte din tine a crezut asta? Partea ta umană a crezut că va fi uşor. De
fapt, partea amuzantă este că… o să râdeţi când o să vă spun –, dar de fapt
este uşor.
LINDA: Ha, ha, ha, ha, ha. (Adamus râde)
ADAMUS: De fapt…
LINDA: E aşa de amuzant că am şi uitat să râd.
ADAMUS: … va veni o zi, foarte curând, în care
îmi veţi spune: „A fost al naibii de uşor. Mi-aş fi dorit să ştiu de pe
atunci”. (câteva râsete) Doi s-au prins. Da.
LINDA: Promiţi?
ADAMUS: Este uşor pentru spirit. Este cu
adevărat uşor. Nu este uşor pentru tine, omul. De ce?
DIANE: Ei bine, cred că încă nu sunt
iluminată.
ADAMUS: Ai putea să te ridici? (ea râde,
Edith comentează ceva) Edith, tu urmezi. (râsete)
LINDA: Mi-ai citit gândurile!
DIANE: Ok, e din cauza îndoielii şi a…
ADAMUS: Din cauza îndoielii, sigur, sigur.
DIANE: Da, şi a acelor „dar”.
ADAMUS: Da, şi din cauza lui „dar”. Omul vrea
să protejeze omul, pentru că, într-un mod caraghios, există o paralelă între
ceea ce numiţi Spirit sau Eu Sunt şi om. Ei încep împreună calea iluminării, în
acelaşi pas, dar dintr-o dată încep să o ia în direcţii diferite, căci omul
vrea popularitate, iar noi vom descoperi într-o clipă în alta o grămadă de
bani. Vrea să-şi construiască un altar sieşi. Nu vrea să moară. Va continua la
nesfârşit. Vrea să fie cea mai glorificată dintre toate fiinţele umane.
Astfel că omul atinge un plafon în realizarea
iluminării. Cu alte cuvinte, atunci când intraţi pentru prima dată în asta,
atunci când citiţi acea carte sau mergeţi la un curs, când aveţi primul
contact, omul devine exuberant: „Ohh! În cele din urmă mântuirea! Am găsit
ceva, ceva care va face ca lucrurile să fie uşoare! Am să-mi folosesc puterile
magice ca să mă asigur că nimeni nu se mai pune cu mine vreodată”.
Însă omul îşi atinge nivelul, limita sa, în
iluminare. Spiritul continuă să meargă. Eu Sunt cel interior continuă să
meargă. Apoi se dezvoltă lupta şi războiul dintre cele două. Ei bine, de fapt
nu este o luptă între cele două. Doar omul se războieşte. Spiritului nu-i pasă.
Sinelui suflet nu-i pasă cu adevărat, însă
omul va încerca să-l tragă la nivelul său pe Eu Sunt, adevărul şi esenţa, iar
asta nu se va petrece. Omul descoperă că se află în sărăcie lucie, dramă,
degringoladă, faliment, boală, până când, în cele din urmă, spune: „Ştii ceva?
Nu mă descurc prea bine la treaba asta cu iluminarea şi cred că agenda mea era
alta de la bun început. Cred că atunci când am început – eu, omul –, când am
început să intru în asta foloseam doar lucrurile spirituale pentru glorificarea
sinelui, doar ca să mă fac pe mine ceva mai deştept, mai tânăr, mai bogat”.
Apoi, în cele din urmă, omul spune: „Doar am să permit. Acesta e cel mai măreţ
lucru dintre toate”.
Iată-mă pe mine aici, predând… (face un
pas, iar pupitrul se răstoarnă, cu tot cu paharul lui)
LINDA: Ohh! Buuum‼
ADAMUS: Oh, sunt aşa de încântat de asta!
LINDA: Edith, tu urmezi.
ADAMUS: Da! Da!
LINDA: Eu mă duc să curăţ repede.
ADAMUS: Da. Oh…
EDITH: Am făcut o baie cu cafea.
ADAMUS: Nu cred că era cafea, dar o baie ai
făcut. Te-ai botezat. Da. (râde)
EDITH: Botezul iluminării. (cineva strigă:
„Lăudat fie Domnul!”) Lăudat fie Domnul!
ADAMUS: Bun.
EDITH: Încărcaţi pistoalele! (câteva râsete)
ADAMUS: Mai departe. Care au fost aşteptările
tale asupra iluminării?
EDITH: Nu ştiu dacă am avut vreunele. Doar
vroiam să descopăr cine sunt eu cu adevărat şi…
ADAMUS: Bun. Hai să ne oprim aici.
EDITH: …de ce naibii nu sunt şi eu bogată şi…
ADAMUS: Nu, nu! Hai să ne oprim la prima… îmi
place! O să scriem pe listă – „Descoperirea a cine sunt”. Absolut. Absolut,
pentru că această întrebare, apropo, Edith, ţi-o pui de multe vieţi, într-un
fel foarte frumos. „Cine sunt eu?” Nu cine sunt eu, ci „Cine sunt eu? Ce
pot fi?” Este o întrebare foarte frumoasă. Da, ai acum răspunsul pentru ea? (ea
face o pauză; cineva poate fi auzit şoptind: „Eu Sunt Cel Ce Sunt”)
EDITH: Eu Sunt Cel Ce Sunt.
ADAMUS: Cine i-a suflat?
EDITH: Ştiu cine sunt! Sunt o fiinţă, iar
pentru că Eu Sunt Cel Ce Sunt, primesc.
ADAMUS: Da. Frate, sună de parcă e scos din
vreo carte de a mea.
EDITH: Da, ai dreptate. Este.
ADAMUS: Nu am simţit nici un fel de inimă,
draga mea.
EDITH: Eu Sunt Cel Ce Sunt.
ADAMUS: Ajungem şi acolo. Eu Sunt Cel Ce Sunt.
EDITH: Şi chiar te şi iubesc în cea mai mare
parte a timpului. (râsete)
ADAMUS: Şi alte dăţi?
EDITH: Mă înfurii pe tine.
ADAMUS: Moi?!
EDITH: Moi.
ADAMUS: Atunci înseamnă că îmi fac treaba.
Mulţumesc.
EDITH: Da, aşa e. (râd amândoi)
ADAMUS: Bun. Descoperirea lui Eu Sunt. Edith,
în pofida provocărilor şi a dificultăţilor, a fost o experienţă frumoasă?
EDITH: Da. Da.
ADAMUS: Da. Da. Ai vrea să te întorci?
EDITH: Nu.
ADAMUS: Nu. Şi cum vei merge înainte?
EDITH: După cum ştii, ziua mea… şi eu sunt
Leoaică! Ziua mea este peste câteva zile şi împlinesc o vârstă foarte frumoasă,
aşa că s-ar putea să trec pe la tine ca să te vizitez.
ADAMUS: Da, apoi vin şi eu pe la tine.
EDITH: Mm hmm.
ADAMUS: Da ori ne putem întâlni la mijloc.
EDITH: Sau ne vedem pe Noul Pământ, pe Lună,
oriunde mai predăm noi.
ADAMUS: Da, bun. Este evident că mai ai încă
30, 40, 60 de ani în faţă.
EDITH: Oh, doamne! (râsete, râde şi Adamus)
ADAMUS: Iată-ne predând pe Noul Pământ,
învăţători pentru cei noi, iar voi aflaţi că… (Linda pulverizează pe podea
un spray de curăţare, chiar în faţa lui; câteva râsete) Chiar e nevoie de
asta acum?
EDITH: Nu vrea să păteze mocheta.
ADAMUS: Nu. Nu.
LINDA: Se referă la iluminare. (râsete)
ADAMUS: Dar ai dat pe picioarele lui Cauldre!
LINDA: Oh, crezi că e un accident?! (mai
multe râsete)
ADAMUS: Dar dacă tot te duci în spate…
LINDA: Cum vrei să fie?
ADAMUS: Cu frişcă – cafea.
LINDA: Cu?
ADAMUS: Cu frişcă. Sau chai.
LINDA: Da, cum să nu! (râde)
ADAMUS: Credeam că este un grup new age. (râsete)
Cafeaua ar fi grozavă! Chai organic. Da. Unde rămăsesem? Oh, da. Nu ţi-ar
plăcea darul a încă 60 de ani pe planetă?
EDITH: Ei bine, dacă aş putea…
ADAMUS: Ai grijă ce alegi.
EDITH: Poate că e nevoie să termin cu
regenerarea mea şi să îmi aduc abundenţa şi o maşină nouă.
ADAMUS: Problema este abundenţa, deci?
EDITH: Da, revin în legătură cu abundenţa…
ADAMUS: Ţţţţ, ţţţţţţ, ţţţţţţ, ţţţţţţ, ţţţţţ.
EDITH: Evident.
ADAMUS: E păcat, pentru că…
EDITH: Da.
ADAMUS: … e ceva mărunt în comparaţie cu
problemele reale.
EDITH: Oh.
ADAMUS: Problemele reale, da. Da. Vom vorbi
despre ele într-o clipă. Mai departe. Mulţumesc. Mulţumesc, draga mea.
EDITH: Cu plăcere, oricând.
ADAMUS: E mereu o încântare să fiu cu tine.
LINDA: Edith, poţi da microfonul lui Joann.
ADAMUS: Întotdeauna.
EDITH: Asemenea.
ADAMUS: Vii diseară la petrecerea de ziua mea?
EDITH: Da.
ADAMUS: Bun, bun. Ştii unde este?
EDITH: Sărbătorim şi noi?
ADAMUS: Da.
EDITH: Este la Consiliul Crimson, ăăăă… nu
ştiu exact. (Linda râde)
ADAMUS: Invitaţie ai primit?
EDITH: Nu cred. Probabil că e scrisă doar cu
majuscule. (râsete şi câteva aplauze)
ADAMUS: O să-l luăm din drum, ca să nu se mai
verse. (mută pupitrul) Bun. Mulţumesc, Edith. Mulţumesc. Sunteţi cu
toţii invitaţi, desigur, iar petrecerea are loc la Clubul Maeştrilor
Ascensionaţi, Bulevardul Suveranităţii, nr. 1, în Rai. Da. Începe la miezul
nopţii. Da.
EDITH: La miezul nopţii!
ADAMUS: La miezul nopţii. Desigur, desigur.
Da, bun. Mai departe. Aşteptări asupra iluminării. Da? Oh, microfonul.
JOANN: Bună. Credeam că voi fi un om mai
important.
ADAMUS: Atunci stai în picioare.
JOANN: Mai profesional… ştii tu.
ADAMUS: Oh, adevărat?!
JOANN: Un om mai mare, mai important.
ADAMUS: Adevărat? De exemplu să conduci o mare
corporaţie şi să…
JOANN: De fapt asta şi fac… am un serviciu
destul de bun.
ADAMUS: Da, da. Da.
JOANN: Este perfect.
ADAMUS: Dar …
JOANN: Îmi place.
ADAMUS: Ce titlu ai?
JOANN: Coordonator Wellness, Manager,
asistentă a doctorului. Am mai multe titluri.
ADAMUS: Ai şi un titlu care spune că eşti
asistentă?
JOANN: Da, bine, eu o asist pe ea. Atunci când
nu e prezentă, o reprezint.
ADAMUS: Asişti?
JOANN: Într-un fel. Da.
ADAMUS: Dar nu cumva chiar faci asta?
JOANN: Da! Ok, aşa e! (râde)
ADAMUS: Exact. Pentru aceia dintre voi care
aveţi titluri, cărţi de vizită pe care scrie „asistentă”, „coordonator”
sau „manager midlevel” – nu, nu e acceptabil. (Linda îi dă cafeaua)
Mulţumesc.
LINDA: Nu mai avem nevoie şi de alţi angajaţi
care să-şi dea demisia. Vrei să mai şi taci?
ADAMUS: Daţi-le un titlu mai bun!
LINDA: Ok! (câteva râsete)
JOANN: Nu folosesc acest titlu decât atunci
când mi se cere.
ADAMUS: Toţi vicepreşedinţii – vicepreşedinţii
executivi. Absolut.
LINDA: Nu poate exista decât unul.
ADAMUS: Deci ai crezut că vei fi ceva mai
mare.
JOANN: Da!
ADAMUS: Ai crezut că vei fi mai importantă.
JOANN: Mai măreaţă, da, dar tot eu sunt…
ADAMUS: Că vei trăi pe Riviera.
JOANN: … dar mă distrez. Da! Chestii de genul
ăsta.
ADAMUS: Da. Propriul yacht.
JOANN: Da!
ADAMUS: Zău? De ce nu ai manifestat aceste
lucruri?
JOANN: Nu ştiu, pentru că într-un fel mai sap
încă la ceea ce fac. Cam aşa.
ADAMUS: Ehh, du-te la baie. (ea râde)
LINDA: Ohhhh!
ADAMUS: Dă-mi microfonul.
LINDA: Ohhhh!
ADAMUS: Am auzit cuvântul urât, deci te duci
şi tu în locul urât. Mergi acolo.
LINDA: Ohhhh! Spune doar nu!
ADAMUS: A spus „nu ştiu”.
LINDA: Ohhhh!
ADAMUS: E o conversaţie de toaletă. (râsete)
LINDA: Ohhhh!
ADAMUS: Rahat metafizic.
JOANN: Mi-am trimis Spiritul acolo, aşa că…
ADAMUS: Oh, asta a fost bună. Îmi place. Bun.
Inteligent. Inteligent. (râd amândoi) De ce nu ai manifestat?
JOANN: Cred că m-am răzgândit.
ADAMUS: Pfff. E un răspuns
bun, dar e o fentă.
JOANN: Zău?
ADAMUS: O distragere. O distragere.
JOANN: Ar putea fi o distragere.
ADAMUS: Absolut.
JOANN: Ok.
ADAMUS: Acum, nu e necesar să fie aşa, dar
pentru mulţi va fi. E nevoie de multă muncă pentru a conduce un imperiu, aşa că
tu ai vrut timp ca să te focalizezi pe tine. Şi au mai fost şi nişte distrageri
acolo, despre care voi vorbi într-o clipă.
JOANN: Ok.
ADAMUS: Însă ai făcut asta în trecut. Ai făcut
asta. Ai avut armate, rahat. Vreau să spun că ai avut imperii, cu adevărat.
Vreau să spun că le-ai avut pentru tine.
JOANN: Oh, eu… da.
ADAMUS: Da. Chiar vrei să faci asta din nou?
JOANN: Nu, gata.
ADAMUS: Da. Larry, care stă în spate, acelaşi
lucru şi cu el. Dragul de Larry a avut vieţi ca mare conducător militar,
conducător de armate, vieţi în care a cucerit teritorii imense. Aşa că se
întoarce în viaţa asta – (Larry se plimbă mândru), da, mare om, după cum
vedeţi – şi spune: „Nu, am priceperea şi talentul pentru a face asta, dar nu
mai vreau iarăşi acelaşi lucru. Să mai joace şi alţii jocul”.
Fiecare dintre voi şi-a permis sieşi acel
spaţiu, un spaţiu sigur şi stabil, pentru a fi cu voi înşivă. Da. Din când în
când tot mai încercaţi să ieşiţi în afară şi tot mai faceţi mult prea mult şi
uneori puţin cam prea puţin, dar vă îngăduiţi acel spaţiu. Da. Bun. Mulţumesc.
LINDA: Următorul?
ADAMUS: Încă vreo câteva persoane înainte să
trecem la marele subiect.
EDITH: Baia este interzisă. (câteva râsete)
ADAMUS: De ce? E un loc plăcut în care să
mergi şi să reflectezi.
ANDY: Care era întrebarea?
ADAMUS: Aşteptări asupra iluminării. Predai pe
Noul Pământ. Predai fiinţelor angelice care se pregătesc, îşi pun echipamentul,
se pregătesc să vină pe Pământ, iar ţie îţi vine să râzi, pentru că tu ştii cum
este cu adevărat. Desigur, toţi sunt încântaţi şi sunt în etapa pregătirilor
finale, iar tu îi înveţi despre aşteptările asupra iluminării.
Ei sunt cursul de avansaţi. Le-ai spus totul
despre căile oamenilor, despre căile oamenilor cele ciudate şi interesante, dar
acum spui: „Atunci când vine ceasul, după câteva vieţi, după câteva întrupări
veţi începe ceea ce se numeşte trezirea şi iluminarea”. Iar acum le povesteşti
unele din experienţele tale, din experienţele tale umane, despre aşteptările
tale referitor la ceea ce urma să fie iluminarea. Aşa că le spui…
ANDY: Că habar nu aveam. (râsete)
ADAMUS: E foarte bine!
ANDY: Că sincer nu ştiam la ce să mă aştept,
dar ştiam că e destul de ciudat să fiu om.
ADAMUS: Da.
ANDY: Acea simţire de când eram copil, când mă
întrebam: „De ce nu pot zbura? Ştiu că pot, dar nu pot acum. Ce nu e în regulă
cu mine?”
ADAMUS: Da.
ANDY: Cred că iluminarea mi-a spus cumva că aş
putea fi din nou normal, ceea ce ar însemna să fiu anormal. Are sens?
ADAMUS: Absolut. Absolut. Revenirea la o
stare naturală.
ANDY: Da.
ADAMUS: Aceasta este nenaturală. E foarte
nenaturală.
ANDY: De acord.
ADAMUS: Pentru că este limitată.
ANDY: Da.
ADAMUS: Aşa că e vorba despre întoarcerea la
starea naturală. Ştiai asta când ai început treaba asta cu trezirea?
ANDY: Eu… ăăăă… era mai mult o simţire decât o
cunoaştere.
ADAMUS: Aşa e.
ANDY: Pentru că simţeam că e în regulă să nu
fiu prea uman.
ADAMUS: În regulă. Bun. Da. Bun. Cum ai defini
asta, „întoarcere la starea naturală?”
ANDY: E foarte bine. Da, îmi place.
ADAMUS: Sigur. Am inventat asta.
ANDY: Da. (râsete) Da.
ADAMUS: E ziua mea. Minte-mă. (mai multe
râsete, râde şi Adamus) Aşa că întrebarea este: te-ai întors la starea
naturală?
ANDY: Pare să existe o programare în felul în
care… pare că durează un timp ca să mă descurc cu asta.
ADAMUS: Da.
ANDY: Societatea, obligaţiile…
ADAMUS: Da.
ANDY: Lucrurile materiale.
ADAMUS: Da, da.
ANDY: Se pare că se pun uneori în cale.
ADAMUS: Pot să mai adaug şi eu ceva?
ANDY: Oh, te rog.
ADAMUS: Este pentru că te distrezi prea bine
cu asta?
ANDY: Ei bine, asta este.
ADAMUS: Asta este. Ştii, pentru că…
ANDY: Este foarte distractiv pur şi simplu să
fii aici, ştii, cu toate cele.
ADAMUS: Pentru că atunci când eşti iluminat,
evident, ele dispar. (râsete)
ANDY: Nu sunt sigur că sunt de acord.
ADAMUS: Bun. Bun. Nici eu nu sunt sigur că am
spus-o ca adevăr. (mai multe râsete)
ANDY: Ok. Da, da, pentru că într-un fel e
destul de amuzant să te împiedici, să cazi cu capul înainte şi să fii om.
ADAMUS: Într-un fel da. Într-un fel da.
ANDY: Dar se şi învecheşte după un timp.
ADAMUS: Cam aşa.
ANDY: Da.
ADAMUS: De curiozitate, au fost foarte puţini
maeştri întrupaţi. Cei mai mulţi – poc! – au plecat imediat. Hai să
spunem că vei fi iluminat şi toate celelalte.
ANDY: O să fiu.
ADAMUS: Da. Oh, da. Şi atunci nu o să te mai
împiedici?
ANDY: Eii, ştii…
ADAMUS: Nu crezi că Iisus se împiedica de
pietre noaptea şi-şi spărgea faţa?
ANDY: Ei bine, aş putea fi primul.
ADAMUS: Da, da.
ANDY: Eu am avut mereu tendinţa de a fi mai
neîndemânatic.
ADAMUS: Ce crezi, Iisus avea firimituri de pâine
în barbă şi umbla cu ele toată ziua şi…
ANDY: Ohh, da…
ADAMUS: … nasul îi curgea… (râsete) Da.
ANDY: Da, eu… probabil că ai dreptate.
Probabil că a făcut asta. Da.
ADAMUS: Ştii, eu cred că unui maestru
ascensionat nu-i pasă cu adevărat. Are nişte firimituri în barbă – nu contează.
De fapt aş putea paria că foarte mulţi dintre voi vor face astfel de lucruri în
mod deliberat, de exemplu să aveţi o mică pată pe faţă, iar toată ziua oamenii
or să… (gesticulează ca şi cum încearcă să o şteargă), iar apoi… (se
strâmbă în mod caraghios; râsete) ştiţi voi. O să purtaţi şosete de culori
diferite. Mare lucru! Sau veţi face lucruri pe care nu le-aţi face în mod
normal sau de care poate aţi fi puţin jenaţi.
De fapt cred că o să faceţi altceva decât
faceţi în mod obişnuit, lucruri primitive şi dezgustătoare, numai pentru că, în
fine, puteţi şi nu mai e nevoie să vă pese, căci dacă sunteţi maestru
ascensionat, ce? Ei şi ce! Aveţi spanac în dinţi? În loc de a încerca să-l
scoateţi, vă mai puneţi şi în celălalt dinte. (râsete) Şi vă plimbaţi
toată ziua zâmbind tuturor, iar apoi voi râdeţi singuri, iar ei se uită… (demonstrează;
mai mute râsete) Apoi câţiva vor încerca să vă atragă atenţia şi… (mai
multe gesturi, mai multe râsete)
Cu adevărat, râdem de asta, dar veţi ajunge la
un punct în care veţi încerca să… pentru că aţi fost aşa de mult timp în starea
de suprimare, de supunere faţă de reguli, în starea în care nu puteaţi avea
spanac în dinţi, atunci când în cele din urmă puteţi chiar o faceţi şi nu vă
pasă. Chiar nu vă pasă. Doar permiteţi să fie. Da. Bun. De fapt veţi folosi
asta ca pe un fel de lecţie pentru alţii de a nu mai rămâne în acelaşi făgaş.
Şi ce dacă aţi uitat să vă puneţi cămaşa de dimineaţă? (râsete)
Mai departe. Aşteptări asupra iluminării. Da.
Încă câteva persoane şi trecem la subiect.
LINDA: Asta înseamnă că pot să port pernuţe
pentru fund dacă am chef? (câteva râsete; mai devreme ea a purtat nişte
pernuţe pentru a lăsa impresia că are fundul mult mai mare)
ADAMUS : Le-ai scos?
LINDA: Da! Ba nu, le-am păstrat! (mai multe
râsete)
ADAMUS: Da, Kathleen. Aşteptări. Tu ai avut
multe aşteptări asupra iluminării. Am vorbit despre multe din ele. Ce erau? Da,
te rog.
KATHLEEN: Ei bine, era vorba mai mult despre a
avea un suflet pereche.
ADAMUS: Da, da.
KATHLEEN: Asta a fost o aşteptare pe care acum
o pot elibera.
ADAMUS: Da.
KATHLEEN: Da.
ADAMUS: De ce ai avut aşteptarea unui suflet
pereche?
KATHLEEN: (oftând) Nu ştiu. (audienţa:
„Ohhh”)
ADAMUS: Eiii, eiii, ohhhhh! Oh, oh, ohhhhh!
KATHLEEN: Nu am fost eu. (multe râsete şi
aplauze)
ADAMUS: Oh, îmi place! Vedeţi, Shaumbra, vă
descurcaţi tot mai bine! deveniţi ageri, foarte ageri. Ok. Oh! Sunt foarte
mândru de voi. Da. Bun. Te-ai prăbuşit cu capul în jos, în flăcări…
KATHLEEN: Eu sunt sufletul meu pereche.
ADAMUS: Da, da… da, absolut.
KATHLEEN: Da.
ADAMUS: Da.
KATHLEEN: Eu sunt.
ADAMUS: Dar la început nu realizaţi asta, îl
căutaţi cu disperare pe Steve, un suflet pereche, iar apoi este multă
dezamăgire, draga mea, multă durere în inimă şi o mare agonie.
KATHLEEN: Am crezut că l-am găsit.
ADAMUS: Da.
KATHLEEN: A fost aşteptarea că e perfect. Nu a
fost perfect, pentru că eu mereu mă căutam pe mine.
ADAMUS: Da. O mare inimă zdrobită… şi vom
trece şi la asta într-un a moment. Ceva profund – căutarea sufletului vostru
pereche. Iar voi gândiţi, voi, omul, vă gândiţi că aveţi atâta dreptate, că
sunteţi atât de plini de acest adevăr, că este tot ce contează, că asta este
tot, numai dacă Spiritul v-ar dărui aşa ceva! –, iar apoi mergeţi,
proiectaţi în afară acest lucru, mergeţi să-l căutaţi.
Chiar găsiţi pe câte unul care de fapt e varză
(râsete) şi în imaginaţia voastră încercaţi să-l creaţi drept sufletul
vostru pereche. Încercaţi să găsiţi scuze. Chiar începeţi să împărtăşiţi
poveşti din vieţi trecute pe care le-aţi avut împreună, pe care de fapt nu
le-aţi avut împreună, dar încercaţi să creaţi acest lucru. Este ceva profund,
cu adevărat este ceva foarte profund, iar apoi dezamăgirea, dezamăgirea că el
sau ea nu este ceea ce aţi crezut. Iar el sau ea încercau doar să fure puţină
energie, puţină intimitate sau puţin… ăăă….
EDITH: Sex.
ADAMUS: … sex?
LINDA: Oh!
ADAMUS: Da. Nu, ai dreptate, puţin sex. Eu
vroiam să spun „miezul nopţii în oază”. Încerc să fiu ceva mai… (râsete).
Sex. Orice ar fi fost. Sau poate că pe moment a fost şi ceva adevăr. Poate că
aţi fost împreună în trecut. Poate că aţi fost împreună cu mult, mult timp înainte
de crearea Pământului, dar interludiul era doar o parte a iluminării, se
presupune că era parte a venirii la voi înşivă.
Însă conduce la dezamăgiri adânci şi
întunecate: „De unde mi-au venit asemenea gânduri? La ce m-am gândit? Am greşit
cu totul”. Vedeţi voi, începeţi să judecaţi, dar nu a fost aşa. Nu a fost aşa.
Absolut, da, sufletul pereche, dar în cele din
urmă veţi descoperi (a) că nu aveţi nevoie de unul; (b) sunteţi propriul suflet
pereche. Acum am să vă spun ceva: ce se petrece? Odată ce ajungeţi să vă iubiţi
pe voi înşivă, atunci veţi găsi cu adevărat pe cineva. Nu mai este un
suflet pereche, ci o fiinţă cu care să vă puteţi bucura de viaţă, liber,
deschis şi fără obligaţii, dar atunci e distracţie pură. Da. Va veni. Va veni.
LINDA: Încă cineva?
ADAMUS: Sigur. Aşteptări asupra iluminării.
Joshua, care au fost ale tale?
JOSHUA: Eu aveam aşteptarea că voi fi mai
înţelept şi cu mai multă percepţie.
ADAMUS: Da. Defineşte „înţelept”. Ce vrei să
spui cu asta?
JOSHUA: Adică să ştiu de ce, cum şi ce se
petrece în viaţa mea sau nu în viaţa mea.
ADAMUS: Da, înţelept şi cu o mare percepţie.
Interesant. Interesant. Tu eşti cel care a studiat mult, mult, mult, mai mult
decât oricine altcineva aflat aici sau conectat online. Ai o inteligenţă
incredibilă, un creier foarte antrenat. Ai fost pe calea studierii fizicii, a
cosmosului, a religiilor, metafizicii, a tuturor celorlalte. Ce s-a întâmplat?
JOSHUA: Ei bine, înţeleg anumite lucruri, dar
nu mai mult de atât, iar în cea mai mare parte pur şi simplu devine tot mai
puţin interesant.
ADAMUS: Da. Şi s-au mai petrecut şi alte
lucruri care, ştii tu, te-au făcut să spui: „Nu e vorba despre studiu”.
Niciodată – NICIODATĂ – nu-l veţi înţelege pe dumnezeu sau pe
voi înşivă prin minte. Nu se poate face. Pur şi simplu nu se poate. Puteţi
studia. Puteţi învăţa de la maeştri. Puteţi învăţa de la voi înşivă, de la
vieţile voastre trecute, până la un punct.
Dar apoi este vorba despre ceea ce aţi numi
inima. Este vorba despre permitere. Este vorba despre a merge la un nivel cu
totul diferit, fără limitări sau explicaţii. Se ajunge la un punct anume în
care nu se poate şi nici nu ar trebui să fie explicat. Este simţire şi
experienţă.
Aşa că buum – ai avut o minte incredibilă,
puternică, pe care ai încercat să o foloseşti şi pentru manipulare energetică
–, dar ai ajuns la un punct la care ai lovit bariera şi, în esenţă, nu mai
funcţionează ca înainte. Este devastator pentru minte, nu pentru spirit, e
devastator pentru minte să descopere că habar nu are de nici un rahat. (câteva
râsete) Habar nu are.
SART: Rahat. (râsete)
ADAMUS: Intri în disperare. Asta duce la
depresie, la depresie mentală, deoarece mintea a crezut că ea este
dumnezeu, că reprezintă cel mai înalt ordin al lucrurilor, dar apoi descoperă
că nu este aşa. Nu este deloc aşa. Este foarte limitată. Adevărata
înţelepciune, prietene, adevărata înţelepciune şi percepţie înseamnă
simplitate, distilarea a tot în esenţa sa. Nu se poate transpune în matematică.
De fapt nu se poate spune nici în cuvinte, în formule sau altfel. Distilează în
simplitate. Simplitatea, dacă nu devii mental în legătură cu ea, este, simplu,
„Eu exist. Eu Sunt Cel Ce Sunt”. Atunci este tot ceea ce vrei.
Tu începi să te gândeşti la asta, începi să
diseci. „Ce este Eu Sunt Cel Ce Sunt? Câte silabe are? Care este cel mai bun
moment pe lună plină în care să spun aceste cuvinte?” Te-ai dus. Poţi fi doar
în experienţă. „Eu Sunt Cel Ce Sunt”. Astfel că ţi-ai oferit experienţa
frumoasă de a ieşi din minte. Devastator la început; frumos acum. Adu-ţi
aminte, simplitate. Ah. Bun. Mulţumesc.
Ok. Încă cineva. Eşti pe Noul Pământ, predai.
Eu mă distrez. Bun. Da?
SUSAN: Credeam că o să fiu mai mult precum
maeştrii ascensionaţi despre care am citit.
ADAMUS: Ah, da. (Adamus se preface că ar
tuşi, scoate nişte sunete de dezgust; câteva râsete)
SUSAN: Şi… şi… şi… unde sunt femeile?
ADAMUS: Cea mai bună întrebare pe care am
auzit-o azi. Femeile! Acum, sunt două părţi în răspuns. Ai spus că ai crezut că
trebuie să fii precum maeştrii din trecut, aşteptarea maeştrilor din trecut.
SUSAN: Da.
ADAMUS: Da. Nu e adevărat.
ADAMUS: Nu e adevărat! Sunt bătrâni şi ursuzi.
(râsete) S-a scris mult rahat despre ei.
SUSAN: Asta am şi descoperit.
ADAMUS: Nu este deloc adevărat. Aţi fost
făcuţi să vă simţiţi vinovaţi că Iisus făcea sex ori… nici măcar nu este
maestru ascensionat. Era doar o fiinţă colectivă. Nu era un maestru
ascensionat, ci doar ceva colectiv. Era doar potenţialul vostru. Nu era o
fiinţă reală.
Ar fi considerat un sacrilegiu să spuneţi că…
apropo, am să afirm ceva. Nu este maestru ascensionat, deşi unii cred că este,
dar Muhammad se scărpina la subsuoară şi între picioare. (Linda tresare)
Şi mai avea şi zile în care îi stătea părul groaznic. Nu-mi pasă.
Unii dintre cei mai buni prieteni ai mei sunt
musulmani. (câteva râsete) E amuzant. Or să vină şi ei la petrecerea mea
de diseară. Nu or să bea, desigur, nici sex nu vor face, dar la petrecere vin.
(mai multe râsete) Îmi place să vină la petrecerile mele pentru că nu e
nevoie să le dau mult vin. Este în regulă să râdeţi, la naiba!
LINDA: Ha, ha, ha!
ADAMUS: Este în regulă să râdeţi. (râde)
Maeştrii din vechime, ohh, ei au făcut asta pe calea foarte dificilă. Una din
dorinţele mele sincere este să vă văd trecând peste gunoiul din mintea voastră
despre Buddha şi ceilalţi. Aveţi altare. Oh! Altare! Altare. Aş vrea ca cineva
să strice altarul. Ardeţi-l! Glorificaţi ceva care (a) nu este adevărat şi (b)
este foarte, foarte vechi.
SUSAN: Da.
ADAMUS: Ardeţi-le pe toate. Dacă e să aveţi un
altar, puneţi-vă propria poză acolo.
SUSAN: O oglindă.
LINDA: Ohhh!
ADAMUS: S-ar putea să fie puţin ciudat la
început, când alţii vor veni la voi acasă şi voi spune: „Dar nu aveai acolo o
statuetă cu Maica Domnului? (râsete) Şi acum ţi-ai pus poza ta?” Dar
asta e bine. Vedeţi, nu vă pasă, aşa cum nu vă pasă nici că aveţi spanac în
dinţi. „Mda! Sunt maestru ascensionat. Acesta sunt eu!” (mai multe râsete,
căci sărută o oglindă imaginară) Dar nu sunt femei. Despre ce e vorba?
SUSAN: Despre ce e vorba?
ADAMUS: Femeile nu pot să ascensioneze?
(cineva strigă: „Da!”) Ei bine, atunci cum de nu… femei, voi aţi urmat istorii
ale maeştrilor care sunt bărbaţi. Ce nu e în regulă cu asta? (cineva spune:
„Istoria lor”) Istoria lor. Da, este istoria lor. Kwan Yin a ascensionat? (cineva
spune: „Da”) Era femeie? (altcineva strigă: „Da”) Îi pasă? Nu. (Adamus
râde)
Erau mai multe femei decât bărbaţi în şcolile
vechi ale misterelor, destul de ciudat. Sunt mai mulţi maeştrii ascensionaţi
care în ultima lor viaţă au avut un corp feminin. De ce este aşa?
Au putut face asta în tăcere, pentru că
bărbaţii alergau de colo-colo pe la războaie sau ca să-şi dea cu pumnii în
piept pentru Iisus. (câteva râsete) Femeile puteau pur şi simplu să stea
acasă şi, ştiţi voi, să aibă grijă de casă, dar de fapt să aibă grijă de ele
însele. Sunt mai multe, cum aţi spune voi, femei – dar nu sunt femei – în
Clubul Maeştrilor Ascensionaţi.
SUSAN: Corect, corect.
ADAMUS: Deşi cumva îmi place asta. Eu am fost
bărbat, deci… Însă mai mulţi vin din întrupări feminine, pentru că puteau. Nu
suportau atâtea cerinţe şi presiuni puse asupra lor.
SUSAN: Ok.
ADAMUS: Şi de fapt e ceva mai uşor pentru
femei. E mai uşor pentru energia feminină. Da, e ceva mai intuitivă şi mai
puţin rigidă. Da. Dar are şi dificultăţi mai mari când trece prin iluminare. (pauză)
Asta a fost amuzant. (râsete) E adevărat sau nu? Da. Mulţumesc. Bun. Ok,
am terminat şi cu aşteptările.
Lăsaţi aşteptările
Aţi avut multe aşteptări referitor la
iluminare, iar dacă le rezumăm cele mai multe sunt trecute pe tablă. În
principiu e vorba despre faptul că va fi perfect. Totul o să fie grozav. O să
aveţi grămezi de bani. Toţi or să vă simpatizeze, or să vă placă. După cum se
vede, nu aveţi bani, nimeni nu prea vă place, nu sunteţi perfecţi şi nu veţi fi
precum maeştrii din trecut – din fericire. Din fericire.
Fiecare dintre ei v-ar spune… întrebaţi-l pe
oricare maestru se întâmplă să întâlniţi, o să vă spună: „Nu face aşa cum făcut
eu”. Asta or să vă spună. Nu vor ca voi să treceţi prin greutăţi. Era o eră cu
totul diferită. Timpul era diferit pe atunci, literalmente. Vreau să spun că pe
atunci timpul era diferit. Energia era diferită. Conştiinţa era diferită, totul.
Or să vă încurajeze să faceţi asta în mod diferită, cu speranţa că nu mai fi
suferinţa, mânia prin care au trecut ei.
Aşa că, vă rog, din acest moment, daţi drumul
aşteptărilor asupra iluminării. Lăsaţi-le. Daţi-le drumul. Daţi-le drumul. Când
faceţi asta, apoi puteţi permite dinamica reală a iluminării, ca şi bucuriile
iluminării.
Două dinamici
Voi vă spuneţi: de ce nu mi-am realizat
iluminarea încă? Ei, din multe motive, dar am să spun că există două referitor
la care am să vă rog să simţiţi între acum şi întâlnirea de luna viitoare,
pentru începutul noii Serii. Apropo, o voi numi Seria Descoperirii. Veţi începe
să descoperiţi cât de iluminaţi sunteţi cu adevărat.
LINDA: Hmm. (aplauze)
ADAMUS: Da. Mulţumesc. Da. Cu alte cuvinte,
din nou, mai puţină vorbă, mai multă distracţie. Da, clar. Două dinamici se
joacă acum, iar voi vă jucaţi cu fiecare dintre ele, ceea ce provoacă
nelinişte, tulburare şi senzaţia de blocaj. Două dinamici majore. Am vorbit
despre aşteptări – poţi scrie „Aşteptări” pe următoarea coală, te rog? (către
Vili) Aşteptări.
Aşteptări asupra iluminării
Următoarea – la care am să vă rog să priviţi
între acest moment şi următoarea noastră întâlnire – este reprezentantă de
aspectele pe care le-aţi creat, le-aţi trimis în afară, în căutarea iluminării
voastre. Le-aţi creat acum mult timp, în vieţi trecute, dar multe dintre ele
realmente au venit în prim plan în această viaţă.
Aţi creat nu doar unul, nu doar două, ci zeci
de aspecte ale iluminării. Astfel că am să numesc aceste aspecte al
aşteptărilor voastre de a fi spirituali, de a fi iluminaţi, de a fi maeştri… am
să le numesc aspectări. (cineva spune, oarecum sarcastic, „Ha ha ha!”;
câteva râsete) Vă va ajuta să vă amintiţi. Este ziua mea, vă rog să
aplaudaţi. (audienţa aplaudă) Primesc tot felul de mormăieli.
Aveţi aşteptări, aveţi aşteptări asupra
iluminării. Acestea sunt aspecte literale, multe dintre ele, iar lucrul
interesant este că nu sunt la unison unele cu altele. Nu sunt în armonie între
ele.
Aveţi multe aspecte diferite şi aş vrea să le
exploraţi, pentru că aveţi un aspect care încă – oh! asta mă înnebuneşte pe
mine la voi – încă vă mai vede ca pe un arhetip ţărănesc, maestrul
ţăran cu haine primitive, fără pantofi în picioare, cu o cană de tablă cu care
cerşeşte din uşă în uşă, gândindu-se: „Ei bine, maestrul, fiinţa cu adevărat
iluminată este săracă”. Este povestea cu cămila şi cu urechea acului. Aţi
acceptat asta undeva, de-a lungul căii, o programare a intrat. Aţi acceptat-i
atunci ca fiind a voastră şi aţi purtat-o cu voi.
Aveţi un alt aspect al iluminării care a auzit
unele din cuvintele lui Tobias şi ale mele şi care spune: „Nuu, trebuie să fim
în prosperitate, în abundenţă”. Şi ce se întâmplă cu cele două aspecte? Pooc!! (face
cu mâinile gestul ciocnirii) Cam aşa. Mai este unul care spune: „Da, dar ar
trebui să fim în abundenţă” şi voi îl favorizaţi cumva, dar celălalt, vechi şi
adânc înrădăcinat, continuă şi el: „Nu, trebuie să fim săraci. Trebuie să fim
în serviciul tuturor celorlalţi. Trebuie să avem grijă de lume”. Iar acestea
sunt în conflict.
Aveţi aspecte ale iluminării care spun:
„Trebuie să studiez. Trebuie să ştiu totul. Trebuie să cunosc toţi filosofii.
Trebuie să ştiu tot ce a spus vreodată Iisus. Trebuie să cunosc toate religiile
lumii. Trebuie să…” Mai este un aspect ce spune şi el: „Nimic din asta nu
contează. Nimic nu contează cu adevărat”, iar ele sunt uneori în luptă.
Uneori aspectul intelectual al iluminării va
începe să-şi scuipe toate argumentele mentale, fapte, cifre şi date, încercând
să fie condescendent cu aspectul ce caută simplificarea. Va copleşi aspectul
simplu cu tot acest intelect al său, cu cât de inteligent este, iar celălalt
aspect se va simţi prost: „Oh, cred că nu ştiu nimic despre viaţă. Nu merit
iluminarea”. Vedeţi, mergeţi înainte şi înapoi.
Aveţi aspectul care spune: „Iluminarea – am
corpul perfect, care străluceşte, bineînţeles, nu îmbătrâneşte şi miroase ca
fursecurile cu ciocolată”. (câteva râsete) Apoi mai aveţi aspectul iluminării
care spune: „Corpul fizic este trecător şi realmente a fost o limitare în calea
iluminării mele. Partea mea fizică mă împiedică să ajung la ea”.
Mai e şi un alt aspect ce spune: „Dar în
iluminare am să-mi iau corpul în Al Treilea Cerc şi la Clubul Maeştrilor
Ascensionaţi pentru petrecerea lui Adamus”, iar aceste aspecte se luptă şi se
bat între ele. Aveţi aşteptări asupra iluminării. Aş vrea să deveniţi
conştienţi de ele.
Acum, pericolul din asta sau dificultatea este
că vă veţi cufunda în aceste aspecte, le veţi simţi şi Aandrah ştie exact ce se
petrece. Vor veni şi vor încerca să vă atragă, să vă facă să credeţi că voi
sunteţi ele. Aşa că observaţi de la distanţă. Observaţi dintr-un spaţiu neutru.
Nu vă implicaţi în ale lor. Nu vă implicaţi deloc. Doar observaţi cum lucrează.
Da, ele sunt părţi din voi, absolut, dar le puteţi observa şi puteţi vedea cum
toate aceste aspectări, aşteptările voastre asupra iluminării, mai zăbovesc pe
acolo.
Acum, ceea ce vom face, ceea ce veţi face este
să le integraţi pe toate. Le veţi integra pe toate, nu cu forţa, nu prin
intelect. Le veţi integra respirând adânc în Eu Sunt. Respiraţi adânc în voi
adevărul vostru, iubirea voastră pentru voi.
Calea integrării aspectelor este să vă iubiţi
pe voi. Nu aţi greşit pe cale, deloc. Veţi râde de asta într-o zi. Nu aţi făcut
greşeli. Nu aţi greşit nimic. Nu aveţi o karmă proastă, deloc. Aşa că sunteţi
liberi să vă iubiţi pe voi. Nu ar trebui să fie nicio vină, nicio remuşcare.
Sunteţi liberi să vă iubiţi pe voi înşivă.
Aşa că acestea sunt aspectările – sau
aşteptările – asupra iluminării.
Ridic subiectul pentru că, în special pe când
intrăm în Seria Descoperirii, nu vrem ca ele să zăbovească în jur. Noi vrem ca
voi să fiţi în stare să (a) le identificaţi, că vedeţi cum lucrează asupra
voastră; (b) le integraţi prin iubire de sine; şi (c) folosiţi dinamica acestor
aspecte, pentru că ele v-au servit. Au căutat variaţiuni ale adevărului. Au
căutat diverse potenţiale pentru voi, iar toată acea energie vine şi vă
serveşte.
Proiectări
Mai departe – şi mai dificil de abordat – alţi
oameni.
LINDA: Mm.
ADAMUS: Mmm. Mmmm. Oh, trebuie să ne referim
şi la asta? (Kerri se ridică să-şi ia ceva de băut) Nu poţi pleca acum,
Kerri. (râsete)
KERRI: Nu sunt speriată.
ADAMUS: Alţi oameni. Nu voi fi prea popular
pentru că spun asta, dar nu-mi pasă.
Poate că cea mai mare barieră în calea
iluminării voastre sunt ceilalţi oameni. În vreme ce alţii ar considera că e o
afirmaţie foarte dură, egoistă, care încearcă să distrugă familii şi tot aşa…
familiile se distrug singure, indiferent de iluminare. Asta a fost amuzant. (câteva
râsete) Nu are nicio legătură cu iluminarea.
Este vorba despre alţi oameni şi, mai exact,
oamenii care vă sunt cei mai apropiaţi – partenerii, soţii, soţiile, copiii,
părinţii, copiii, părinţii, copiii, părinţii (râde), persoana importantă
pentru voi, cei cu care dormiţi, cu care sunteţi în pat, Edith. Ei sunt cei
mai…
EDITH: Aş vrea să am şi eu pe cineva cu care
să dorm. (râsete)
ADAMUS: Ei sunt printre marile bucurii ale
vieţii voastre şi, de asemenea, ceva care cu adevărat vă împiedică realizarea
iluminării. Ce-i de făcut? Vă faceţi valizele? Plecaţi? Să vă duceţi să trăiţi
singuri în pădure? Nu neapărat. Nu neapărat.
Dar începeţi să realizaţi din acest moment că
oamenii care vă sunt cel mai aproape, cei care sunt foarte, foarte aproape de
voi, sunt cei asupra cărora vă aruncaţi dezechilibrele, vă proiectaţi fricile,
golul, butoanele. Vă proiectaţi pe voi, dezechilibrele voastre direct asupra
lor, iar pentru că ei vă iubesc le acceptă. Şi, apropo, şi voi faceţi același
lucru pentru ei. Voi sunteţi oglinda lor, ei sunt oglinda voastră.
Ei v-au permis să vă aruncaţi ale voastre
asupra lor şi ei să joace acel rol pentru voi. Ei sunt unii dintre cei mai mari
învăţători, dar se ajunge la un punct în care nu ar mai trebui să vă proiectaţi
asupra altora. Aşa că atunci când spun că e vorba despre alţi oameni – cei
iubiţi, cei aflaţi cel mai aproape de voi – de fapt e vorba despre voi care vă
proiectaţi asupra lor, care vă puneţi lucrurile voastre asupra lor, astfel
încât ei să le poată juca pentru voi.
Ei vă apasă butoanele, pentru că voi le-aţi
dat butoane pe care să apese. Vă produc cea mai mare durere, pentru că voi
le-aţi dat inima voastră ca v-o întoarcă spre voi. Nu pentru că sunt oameni
răi. De fapt sunt minunaţi şi vă iubesc, au fost nevoiţi să se descurce cu
multe, tot aşa cum şi voi v-aţi descurcat cu multe din partea lor. Însă
practica folosirii altor oameni pentru descoperirea de sine trebuie să ajungă
la un sfârşit. (cineva strigă „Amin!”) Amin. E o întâlnire revival! Oh,
amin! Amin! (cineva fluieră şi aplaudă)
Toţi fac asta tuturor celorlalţi. Şi, apropo,
acesta e motivul pentru care multe relaţii nu merg sau nu durează mult timp,
pentru că la un moment dat nu mai suportaţi să vă vedeţi pe voi prin cealaltă
persoană. Daţi vina pe ea, desigur, dar pur şi simplu nu mai suportaţi să vă
vedeţi pe voi înşivă prin ea. Sau la un anumit punct realizaţi să nu mai aveţi
nevoie să faceţi asta unul cu altul.
Astfel că apare întrebarea: există speranţă
pentru relaţii sincere, adevărate şi pure? De voi depinde. De voi depinde. Dar
cele mai multe relaţii între oameni au acest joc al proiectării – vă aruncaţi
asupra lor. Nu e ca atunci când un pescar aruncă năvodul, ci vă proiectaţi
asupra lor. (n.tr. Cuvântul folosit de Adamus în engleză „cast”, are mai
multe sensuri: ca verb înseamnă a arunca sau a proiecta, după caz, iar ca
substantiv înseamnă „distribuţie” în teatru sau la TV)
Astfel, pentru că suntem în discuţia despre
aşteptări, le voi numi proiectări. (audienţa oftează şi râde) Ai putea
scrie asta? (către Vili) Pentru că ele sunt şi distribuţia voastră,
precum cea a unei piese sau a unui show TV. Sunt distribuţia voastră. Sunt
personajele voastre, însă vine un moment în care devine one-woman sau one-man
show. Sunteţi pe cont propriu. Este scena voastră. Nu îi mai folosiţi pe
ceilalţi. Sunteţi voi pe cont propriu, în prezenţa voastră Eu Sunt.
Atunci când ajungeţi la acel punct, când
puteţi fi sinceri în legătură cu asta, atunci când pe scenă este doar Eu Sunt,
nu o distribuţie de oameni de care v-aţi înconjurat, atunci veţi realiza ceva
frumos: că există distribuţia voastră şi a tuturor aspectelor magnifice pe care
le-aţi avut, toate foarte integrate, şi că voi de fapt nu aveţi nevoie de
ceilalţi. Nu mai aveţi nevoie de ei aşa cum i-aţi folosit în trecut.
Aşa că iată dilema: sunteţi cu cineva, aveţi
copii, aveţi un partener, chiar şi părinţi şi se joacă un întreg joc. Voi vă
descoperiţi pe voi înşivă prin ei. Trebuie să se ajungă la un sfârşit, la un
anumit nivel de iluminare sau de conştienţă.
Vor fi şi oameni care vor scoate acestea din
context, care vor spune: „Adamus spune să vă părăsiţi familiile, copilaşii, să
plecaţi de lângă părinţi, să nu aveţi grijă de ei”. Nu spun asta. Vreau să fiu
foarte clar în această privinţă. Nu spun asta.
Spun să sfârşiţi jocul. Încheiaţi modul în
care îi folosiţi pe alţii pentru a vă vedea pe voi. Sfârşiţi felul în care îi
folosiţi pe alţii, fie că sunt ghizi, îngeri, fie că sunt alţi oameni, pentru a
vă ajuta să vă descoperiţi pe voi. De la acest punct, voi vă descoperiţi pe
voi. Nu puteţi face asta prin intermediul soţului, soţiei, al copiilor sau al
altora.
Atunci când faceţi în interiorul vostru
alegerea că veţi elibera acel tip de relaţie, se va schimba? Se va schimba
relaţia fizică pe care o aveţi cu ei? Cea energetică? Karmică? Ei vă vor
părăsi? Cine ştie? Nu contează. Am să vă spun asta: nu aveţi nimic de făcut. Nu
sunteţi obligaţi să mergeţi acasă şi să spuneţi: „Oh, Adamus chiar ne-a împins
azi, acum trebuie să iau o decizie. Ar trebui să-mi părăsesc trântorul ăsta de
soţ?” Nu spun asta în nici un caz.
Este vorba despre voi care faceţi alegerea de
a schimba dinamica, proiectarea iluminării. Asta în sine va schimba dinamica
celorlalte relaţii. Nu e nevoie să faceţi nimic. Nu e nevoie să sunaţi mâine la
avocat, pentru divorţ. Pur şi simplu se va echilibra natural.
Acum, asta nu înseamnă că nu vor fi drame şi
tulburări, căci oamenii sunt oameni, iar în clipa în care ei simt că acele
cârlige ale lor au fost scoase din voi şi cârligele voastre au fost scoase din
ei se supără. Se supără. „Ce nu e în regulă cu tine? Ce tot faci la întâlnirile
sectei la care te duci? Ce îţi spun acolo?” Ştiţi, acele lucruri. Atunci
respiraţi adânc. Ar putea avea loc nişte schimbări ale dinamicii energiei.
Pe de altă parte, ar putea fi cel mai frumos
lucru, cel mai frumos dar pe care l-aţi dat acelei persoane sau vouă înşivă.
Este o eliberare. Este eliberarea din legături energetice foarte vechi.
Aşa că, probabil, aş spune eu, că alţi oameni
se află în topul primelor 10 probleme, ezitări, îngrijorări referitoare la
iluminare. Este vorba despre alţi oameni. Nu vreţi să faceţi asta pentru că vă
temeţi că i-aţi putea răni. Nu vreţi să faceţi asta pentru că a existat
dinamica pe care aţi avut-o cu alţii timp de foarte mulţi ani. S-ar putea să nu
credeţi că sunteţi pregătiţi ca să ieşiţi din ea.
Dar, dragii mei prieteni, aşa cum am spus de
la început, se ajunge la un punct în realizarea iluminării voastre în care nu
mai sunt prea mulţi ghizi prin preajmă. Se ajunge la un punct în care nu mai
sunt nici prea mulţi prieteni, aşa cum aveaţi înainte. Se ajunge la un punct în
care nu mai sunt în jur prea mulţi oameni, relaţii aşa cum aşi mai avut. Nu
înseamnă că au dispărut, ci doar că se schimbă.
Nu vă pot spune dacă ei vor pleca sau nu. Nu
pot să vă spun ce se petrece, dar acesta este punctul în care respiraţi adânc
şi presupuneţi că este vorba despre iluminare. Presupuneţi că faceţi asta cu
cea mai mare iubire, mai întâi pentru voi şi apoi pentru cei cu care aţi
împărtăşit iubirea. Acesta este punctul la care presupuneţi şi aveţi încredere
că este bucuria lui Eu Sunt. Haideţi să respirăm adânc cu asta.
Merabhul libertăţii
Întrucât ajungem la finalul Seriei Libertăţii,
hai să facem un scurt merabh al libertăţii. Hai să reducem luminile şi să fie
puţină muzică de merabh în fundal, dacă se poate, John. (muzica începe)
Merabh – un timp atât de frumos. Am acumulat
cumva energiile astăzi. Se simte în sală. Acum putem doar respira adânc. Nu e
nevoie să vă luptaţi cu nimic. Nici măcar nu e nevoie să vă gândiţi despre ce
am discutat azi. Nu e nevoie să lucraţi la asta. Nu e nevoie să studiaţi. Nu e
nevoie să cerşiţi. Un merabh este un moment frumos, în care doar permiteţi. Nu
e manipulare a energiilor. Înseamnă doar a respira adânc.
În ultimele zece Shouduri am vorbit despre
libertate. De fapt am vorbit cu adevărat despre limitări. De-a lungul a zece
Shouduri, cu iubire, am eliberat limitările una câte una. Oh, poate fi absolut
înfricoşător uneori, dar şi foarte eliberator.
Am vorbit despre eliberarea noastră din
limitările minţii umane, ale aspectului uman. Aspectul uman este o fiinţă aşa
de iubitoare, aşa de rezistentă. Oh! vrea aşa de mult să facă lucrul potrivit,
dar abia simte în beznă ce este lucrul potrivit. Ce facem? Ne eliberăm de
aspectul uman sau de limitările sale, permiţând ca iubirea sinceră a omului să
se reintegreze în Eu Sunt.
Nu mă pot gândi la nicio fiinţă din creaţie
care să aibă mai multă iubire ca oamenii, dar şi care să aibă mai mult conflict
cu iubirea, mai multe provocări. Probabil pentru că fiinţa umană, atât de
iubitoare, atât de sincer dorind să facă lucrul corect, în cele din urmă se
judecă aspru pe sine, îşi pune standardele mult prea sus, este foarte afectată
de eşecuri – ceea ce el numeşte eşecuri – ale iubirii. Şi totuşi,
permanent învaţă tot mai mult despre iubire, mult, mult mai mult decât oricare
altă fiinţă de oriunde altundeva.
Iată-ne aici, la finalul Seriei Libertăţii.
V-am oferit oportunitatea de a privi la lucrurile din viaţa voastră care v-au
limitat. Unele dintre ele au fost distractive. Altele v-au limitat foarte mult,
v-au împiedicat să-l simţiţi şi să-l experimentaţi pe Eu Sunt aici, în această
întrupare. E aşa de frustrant să aveţi acele limitări, limitările pe care le
simţiţi ca şi cum v-ar fi ataşate permanent.
Aşa că respiraţi adânc în adevărata libertate.
Libertate, iluminare –termenii pot fi folosiţi interşanjabil. (pauză)
Doar simţiţi pentru un moment. V-am mai întrebat înainte: când a început
această cale spirituală, această trezire, poate acum 2000 de ani, poate acum
800 de ani, nu contează, ce a fost? Ce s-a petrecut? Ce v-a făcut să
întrebaţi de ce şi cum? E ceva ce nu mulţi oameni se întreabă pe sine, dar ce
v-a făcut să întrebaţi de ce? Cum? Ce v-a făcut să vă întrebaţi: „Cine sunt
eu?” (pauză)
Acela, dragi prieteni, a fost un aspect. Oh,
era sincer. Era o întrebare – sau mai multe întrebări – foarte validă, dar a
creat un aspect. Unde este acum acel aspect? Unde este acea parte din voi care
a plecat în căutare? Se poate întoarce acasă acum? Poate veni acum la voi?
Poate veni la descoperire? Nu mai e nevoie să fie în afară, cutreierând pe
coridoarele celeste, dar poate veni acum la voi, în acest corp, ca să înceapă
descoperirea? Ar putea veni direct la voi… spunând: „Hai să experimentăm
împreună. Hai să fim împreună. Hai să descoperim împreună. Gata cu căutarea
nesfârşită, cu cutreierarea. Haide ca doar să fim în experienţa lui Eu Sunt,
fiinţe libere, fiinţe iluminate”.
Apropo, iluminarea nu înseamnă finalul unei
călătorii. Iluminarea este doar conştienţa călătoriei, a experienţei.
Iluminarea nu înseamnă sfârşitul. De fapt înseamnă că începe distracţia şi asta
vom face noi, pe când intrăm în Seria Descoperirii. Hai să respirăm adânc. Ahh!
Respiraţi adânc.
Toate acele aşteptări asupra iluminării, toţi
acei oameni din viaţa voastră care par a vă ţine pe loc cu iluminarea sunt cel
mult o scuză bună; este timpul să trecem dincolo de acestea, să ne eliberăm de
ele. Respiraţi adânc.
Dragii mei prieteni, Aandrah va respira cu voi
într-o clipă. Eu am de găzduit o petrecere de aniversare. Sunteţi toţi
invitaţi. Găsiţi-vă singuri calea într-acolo. Este Clubul Maeştrilor
Ascensionaţi, numele vostru este pe listă.
Şi amintiţi-vă, pe când vă găsiţi calea
printre drumurile cosmice, amintiţi-vă că totul este în regulă în întreaga
creaţie. Şi aşa este. Vă mulţumesc. (câţiva strigă „La mulţi ani!”) Şi
la mulţi ani mie.