SUE: Vreau
să povestesc cum, de dimineață, în fața oglinzii, o parte din mine a zis:
„Vreau să fiu o vedetă, ca Edith.”
ADAMUS: Da!
SUE: Știi.
(râsete și câteva aplauze) Și…
ADAMUS: Uite
ce ai creat pentru tine, Edith. Sunt oameni din toată lumea care te privesc
acum și te iubesc. Sunt foarte serios. Te iubesc Edith, pentru că tu reprezinți
atât de mult, întrebările și pericolele, dar și descoperirile și minunata
inocență a acestei treziri. Ei văd prin ce ai trecut și evoluția ta. Așa că
într-adevăr, ești un exemplu și o vedetă. Da. (mai multe aplauze)
SUE: Și apoi
răspunsul care a venit a fost: Eu Sunt.
ADAMUS: Eu
Sunt.
SUE: Eu
Sunt.
ADAMUS: Da.
SUE: Eu
Sunt.
ADAMUS: Bun.
SUE: Și a
fost așa, oh, ca o…
ADAMUS:
Chiar ai simțit asta în acest an?
SUE: Da. Da.
Și am râs, și am simțit, da, acum înțeleg...
ADAMUS: Da.
Bun.
SUE: Înțeleg
(M-am prins).
ADAMUS:
Pentru că există Eu Sunt cel ce Sunt. (o spune monoton)
SUE: Ei-ei.
Nu.
ADAMUS: Și
apoi există Eu Sunt!! Iar apoi vrei
să spui niște vorbe, nu pentru că sunt urâte, dar este ca și cum ai simți că
„La naiba!(râsete) Gah! De ce nu mi-au spus mai devreme?! Eu Sunt!” Și apoi, e
ca și cum dintr-o dată se derulează înregistrarea la viteză maximă prin mintea
și corpul tău. Și zici: „Oh! Îmi amintesc când Adamus îmi spunea despre a
vorbi cu vocea mea, despre a spune: «Îți comand să mă servești.» Mi s-a părut o prostie la momentul acela, dar
acum înțeleg. Și îmi amintesc când Adamus spunea: «Eu exist», și mă gândeam,
asta e cea mai tâmpită chestie. Câinele meu există. Ce zic eu aici? «Eu exist.»
Acum înțeleg!”
SUE: Eu
exist.
ADAMUS:
„M-am prins!”
SUE: Da.
ADAMUS: Da.
SUE: Și e
plăcut să strig în mașină. (mai multe râsete)
ADAMUS: Așa
e. Așa e. Excelent. Bun. Încă două persoane. Ce ați descoperit anul ăsta? Da.
KERRI: Am
descoperit… Am descoperit că eu contez, că mă pot iubi și nu am nevoie de nimic
din afara mea.
ADAMUS:
Maaakyo!
KERRI: Cum?!
ADAMUS:
Makyo.
KERRI: Ei, e
mai bine decât „Nu știu!” (râsete) Măcar am spus ceva!! (râsete și câteva
aplauze)
ADAMUS: Ai
descoperit cum să-mi eviți întrebările. E bună asta.
KERRI: Eu,
eu, ohh…
ADAMUS: Deci
(scriind pe tablă) „Adamus ori doi.” Ori doi. Ai descoperit. Super, e o
realizare.
KERRI: Care
a fost realizarea?
ADAMUS: Să
mă păcălești. În loc să spui: „Nu știu” și să trebuiască să mergi la baie.
KERRI: Nu
mai fac asta din nou. M-au făcut de rahat fetele.
ADAMUS: Da.
KERRI: Au
fost dezamăgite de mine.
ADAMUS: Da,
nu literal, dar da. (râsete)
ADAMUS: Da.
Bun. Deci măcar ai descoperit cum să…
KERRI:
Măcar.
ADAMUS:
…stai în fața unui Maestru. Și tu ești în cartea mea.
KERRI:
Serios?
ADAMUS: Da,
da.
KERRI:
Favorita ta, huh?
ADAMUS: Da.
Oh, n-am spus asta… (mai multe râsete)
KERRI:
Asta-i o minciună. Nu minți.
ADAMUS: Tu
m-ai făcut să spun asta.
KERRI: Da,
da.
ADAMUS: Ai
înțeles cum să-i faci față unui Maestru.
KERRI: La
naiba, da.
ADAMUS: Da,
și de aceea…
KERRI: Îți
țin piept ție.
ADAMUS: Și,
în consecință, să-ți faci față ție.
KERRI: Da.
ADAMUS: Da.
Pot să fiu foarte direct?
KERRI: O
doamne, da, e în regulă.
ADAMUS: O
doamne. Ar trebui să mai spună și nu.
Ai învățat –
și încă înveți, încă exersezi, dar ai învățat – să-i faci față puștoaicei
obraznice…
KERRI: (în
șoaptă) Oh du-te-n mă-ta. Okay, dar da, mulțumesc.
ADAMUS:
…dinăuntru. Și ai învățat să nu lași acel aspect să te conducă…
KERRI: I-am
spus să tacă –T.N.G. – pe drum încoace. Am spus asta.
ADAMUS: Poți
să zici și tare.
KERRI: Mai
taci naibii din gură.
ADAMUS:
Mulțumesc.
KERRI: Nu
este a mea.
ADAMUS: Nu,
dar…
KERRI:
Corect?
ADAMUS: Dar
asta ți-a fost necesar ca să poți în sfârșit spune: „Ajunge! Eu Sunt” și să nu
mai lași copila aia foarte răsfățată și foarte rănită să-ți conducă viața.
KERRI: Ok.
Mulțumesc.
ADAMUS:
Mulțumesc. (câteva aplauze) Dar nu e plăcut…
KERRI: Da!
ADAMUS: …să
spui…
KERRI: Știu
că am fost afurisită și răsfățată. N-am…
ADAMUS: Nu,
nu, nu, nu. Stai. Nu ești.
KERRI: Nu
mai sunt.
ADAMUS: Așa
e.
KERRI: Știam
asta…
ADAMUS: Acel
aspect care îți controla viața, era de fapt – pacostea aia răsfățată – care era
de fapt speriată ca naiba de viață, speriată de ce va aduce următorul moment.
Speriată de singurătate și mereu simțindu-se nefericită în compania altora…
KERRI:
Isuse, continuă. Spune tot. (râsete)
ADAMUS: Isus
e altundeva azi. Are altă treabă. Suntem doar noi doi.
Dar e așa o
descoperire să poți spune în sfârșit: „Asta nu-mi mai folosește.” Și prieteni,
nu ceilalți oameni din viața voastră vă înnebunesc; sunteți voi. Nu sunt
membrii familiei sau prietenii. Voi sunteți, voi vă scoateți din minți.
Și, în
primul rând, e nevoie de o anume claritate ca să recunoașteți ca ‘tu’
reprezintă multe, multe lucruri. Sunt multe, multe aspecte; acel ‘tu’ nu
înseamnă doar o amestecătură mare și încâlcită de emoții și sentimente și
gânduri și direcții; aveți multe fațete diferite sau raze ale voastre, dar nu
lăsați fațeta sau raza voastră, mai ales dacă este o rază disfuncțională, să
conducă spectacolul. Doar când veți descoperi asta veți conduce spectacolul,
indiferent de ceea ce se întâmplă.
Acum, tu ai
o imensă hotărâre, o imensă tenacitate și încăpățânare și, te folosești de ele,
în sfârșit, în loc să le lași să fie folosite de acest aspect. Și acesta este
momentul în care lucrurile din viața ta se vor schimba, dragă prietenă. Poate
poți să vorbești despre cum nu-ți urmezi pasiunea vieții, despre ce vrei să
realizezi cu oamenii cu care vrei să lucrezi, cu nivelul de abundență, pentru
că ai lăsat acea mică pacoste să-ți conducă viața. Ajunge!
KERRI: Ști
câte femei de aici spun acum: „În sfârșit, i-a spus javrei ăleia ce voiam eu
să-i spun!”
ADAMUS:
(râzând) Ei, și bărbații la fel. (râsete)
KERRI: Da,
exact! În sfârșit!
ADAMUS: Dar
mai mult bărbații, cred.
KERRI: Ah
bun, ei…
ADAMUS: Nu
mai aprobați, domnilor. (mai multe râsete) Bun. Excelent. Mulțumesc. Oh, ceva
realizări aici.
KERRI:
Mulțumesc.
ADAMUS: Da.
Ultima (persoană). Ce ai descoperit?
CAROL:
Convergența.
ADAMUS:
Convergența. Bun. Îmi place asta. Și ce ai descoperit despre asta? Ce a
convers?
CAROL: Deci,
ca să descriu, ar fi fost ca și cum erau două căi care se uneau, astfel omul
aflându-se pe una, iar restul părților mele pe cealaltă. Dar căile se unesc.
Prima chestie este că devii conștient că există și o altă cale, dar ești
conștient că ele converg. Și nu trebuie să alergi tare ca să o iei spre acea
cale sau să o ai… ele se vor uni. Acum, ele sunt atât de apropiate, suficient
de apropiate încât să poți să dai mâna cu cealaltă cale.
ADAMUS: Da!
CAROL: E
atât de minunat!
ADAMUS: Da!
CAROL: Iar la
început, era ca și cum tu (cel de pe fiecare cale) te țineai de mână (cu
cealaltă parte) în acel tărâm. Dar nu, acum mergi ca și om. Este ca și cum:
„Să ne ținem de mâini pe noi, mergând aici pe Pământ.” Atât de aproape este.
Astfel că, ideea de a fi Unul este chiar aici, prin urmare, atunci când spui să
ne relaxăm, asta nu este ca și cum: „Okay, trebuie să fac ceva, bla, bla,
bla…”
ADAMUS:
Corect. Oh, există o tendință de a gândi asta.
CAROL: Ohh!
ADAMUS: Da,
da.
CAROL:
Există atât de mult stres pe tine. (vorbind de noi, în general) Dar doar spui:
nu, este natural. Converg (căile și părțile). Chiar vă țineți de mână. Și
atunci, care e problema? Ajungeți în acel punct împreună.
ADAMUS: Da.
Întrebare. Când vă veți opri din a vă ține de mână și veți începeți să faceți
dragoste?
CAROL: Da!
Asta vreau să știu. Dar vine mintea!
Mintea! (Adamus râde) Dacă încep cu asta și nu mă relaxez, mintea (spune) –
„Ce am de făcut? Cum să fac asta? De ce nu mă iubesc pe mine însămi? De ce nu
sunt deja iluminată?” Și apoi: „Ești deja iluminată.” Iar eu zic: da, da.
Însă, când va fi realizată aici pe Pământ? Dar nu forța. Adevărat.
ADAMUS: Cred
că acesta va fi alt capitol din cartea mea, Memoriile unui Maestru.
CAROL:
Capitol? E o întreagă carte!
ADAMUS: Știi
tu, „De la Ținutul de Mână la A Face Dragoste.”
CAROL: Da!
ADAMUS: Și
făcând asta, permițând acest mare pas.
CAROL: Da.
ADAMUS:
Vorbesc despre a te iubi pe tine însuți, desigur.
CAROL: Pe
tine însuți. Exact.
ADAMUS: Și
te poți ține de mâini multă vreme, dar după o vreme devine: haide odată, știi
tu.
CAROL: Da.
Asta e – știi, haide odată!
ADAMUS: Doar
vorbe, fără acțiune. Da.
CAROL: Okay!
(chicotesc amândoi)
ADAMUS: Doar
gândire, fără integrare.
CAROL: Ce-ai
spune să ne pupăm, în cele din urmă?!
ADAMUS: Da,
da.
CAROL: Ceva,
acolo!
ADAMUS: Bun.
CAROL: Da.
ADAMUS:
Excelent. Îmi place asta. Îmi place povestea asta. Bun.
~ A
treia întrebare – Ce v-ați fi dorit să descoperiți?
Okay,
următoarea întrebare, și asta este o întrebare îndrumătoare – să vă îndrume pe
voi și să deschidă următorul segment. Ce vă doriți să fi descoperit și nu ați
făcut-o? Ce vă doriți să fi descoperit și nu ați făcut-o? Hm. Ah.
JANE: Ahhh.
ADAMUS:
(șoptește) Inventează. Prefă-te. (câteva râsete)
JANE: Îmi
doresc să fi descoperit mai devreme ce am descoperit.
ADAMUS: Da.
Îmi place asta. Îmi place asta. Da. Un fel de Zen. Da. Da. Îți dorești să fi…
cât mai de devreme?
JANE: Vieți.
(Adamus chicotește)
ADAMUS: De
ce?
JANE: Pentru
că m-aș fi bucurat mult mai mult de viață.
ADAMUS:
Ahhh! Îmi place asta. Îmi place asta. I-ai înveselit inima lui Cauldre. Dar s-a
ales cu un neg peste ea, totuși. (câteva chicoteli) Da. Nu pentru că ar fi o
cursă, nu pentru că ai încerca să-i depășești pe alții în calea spre iluminare
sau orice altceva, dar ai fi putut să te bucuri mai mult de viață.
Acum, te
uiți în urmă și zici: „Ei, a fost destul de distractiv, toate acele lucruri
nebunești, toate momentele alea aiurea, tot stresul și toată frica.” Dar cumva,
într-un mod ciudat/distorsionat, a fost destul de distractiv, altfel n-ai fi
făcut-o. Da.
JANE:
Adevărat.
ADAMUS:
Adevărat. Și da, la un moment dat, te saturi. Devine plictisitor.
O parte din…
viaţa omenească oferă atât de mult, dar o parte din provocare are tendința să
urmeze tipare, obiceiuri și să se repete
iarăși, și iarăși, și iarăși. Iar atunci, oamenii zic: „Nu știu cum să ies din
asta. Nu știu.” Apoi doar așteaptă și nu se întâmplă altceva decât că își
construiesc un obicei mai adânc. Și e nevoie de un om foarte curajos,
îndrăzneț, hotărât să spună: „Destul! Ajunge! Am terminat cu asta.”
Acum, ce se
întâmplă este că spui: «destul», dar după aceea se întâmplă o chestie ciudată,
sinele uman, sinele mic se activează și zice: „Bun, acum trebuie să fac ceva.”
Nu, deja ai făcut-o zicând: «destul». Când chiar asta ți-e intenția, când
de-adevăratelea asta ți-e intenția – „Destul” – îți schimbă întregul, ați
putea spune, coeficient sau proporție de conștiință; cantitatea de conștiință
la care te poți conecta și pe care o poți folosi în viața ta de zi cu zi.
Aceasta este ca un mare magnet care atrage energie. Aduce energie și schimbă
automat lucrurile în viața ta.
Acum, de
multe ori micul om spune: „Da, dar nu s-a întâmplat – (pocnește din degete) –
așa.” Ei bine, nu. Uneori se întâmplă într-un mod plin de grație. Uneori multe
alte energii, în multe alte dimensiuni și de asemenea cu mulți alți oameni
trebuie să se realinieze. Dar adevăratul Maestru respiră profund și spune: „Eu
mi-am făcut treaba. Mi-am luat angajamentul profund. Am spus: destul și, în
concecință, mă aștept ca totul să se schimbe și nu am altceva de făcut decât să
mă bucur de viață”.
JANE: Da.
ADAMUS: Atât
de măreț. Așa că te rog, da, bucură-te de viață.
JANE: Da.
Mulțumesc.
ADAMUS:
Absolut. Mulțumesc. (aplauze)
Ce v-ar fi
plăcut să fi descoperit în această Serie a Descoperirii? Pentru că încă mai
aveți posibilitatea. Mai avem cam 47 de minute la dispoziție să descoperim. Ce
vă doriți să fi descoperit? (următoarea persoană se strâmbă când Linda îi dă
microfonul) Ea e doar mesagerul cu microfonul.
Pot să mă
opresc un moment, pentru că intenționați să gândiți prea mult. Ați putea doar
să simțiți energia un moment? Aproape că vă furnică. E atât de frumos și de
real aici și sper că și pentru cei care privesc. Da. Ok.
SUSAN: Îmi
doresc să-mi fi descoperit libertatea mai devreme.
ADAMUS:
Libertatea. Hm. Și ce ai fi făcut cu ea dacă ai fi descoperit-o?
SUSAN: Orice
și totul. (amândoi râd)
ADAMUS: Bun.
Ai un motiv anume pentru care a durat atât?
SUSAN: Vechi
povești, vechi tipare, vechi obiceiuri, vechi…
ADAMUS:
Rahaturi vechi.
SUSAN:
…lanțuri în care credeam încă.
ADAMUS: Și,
de asemenea, aveai grijă de mulți alți oameni.
SUSAN: Da.
ADAMUS: Da,
da, da. Asta e ceva dificil, să ai grijă de mulți alții. Se numește iluminare
întârziată. „Voi aștepta până când îi rezolv pe ceilalți.” Ei bine, tot ce vei
reuși cu această percepție este să atragi și mai mulți ‘nevoiași’ în viața ta.
Și vei avea grijă de o mulțime de oameni și îți vei amâna propria libertate. În
final, asta e iluminarea - libertate. Mă refer la sinele superior sau îngerul
auriu sau cum vreți să-i spuneți; este de fapt doar Sinele Liber, iar omul, un
fel de mic sine, sinele blocat. Și partea amuzantă este că poți fi oricare din
ele, doar respirând profund și făcând o alegere.
Dar cei mai
mulți oameni nu o vor face. Nu vor respira profund. Se vor gândi la asta. Se
vor gândi, iar apoi vor vrea să analizeze: „Să vedem. Sinele meu mic uman,
Sinele meu Lib-…” Vor intra în această mlaștină mentală și nu o vor face
niciodată. Vor crede că au făcut-o.
Am avut
oameni care au venit la unele din adunările noastre Shaumbra din această viață,
care în viețile trecute au crezut că au făcut o alegere. Iar apoi sunt furioși
pe mine, pentru că spun: „Ei bine, nu s-a întâmplat. Nu a funcționat.” Și –
alt capitol în cartea mea Memoriile unui Maestru – dar, ei bine, de fapt nu ați
făcut alegerea.
„Oh,” spun
ei, „Ba da. Am făcut alegerea. Am făcut alegerea pentru abundență.” De fapt,
nu. V-ați gândit la abundență și poate ați visat un pic la abundență. Dar
percepția voastră a fost că toți ceilalți aveau bani și voi nu, că nu erați
liberi și că ei profitau de voi. Așa că de fapt nu ați făcut cu adevărat o
alegere. V-ați gândit la asta, și v-ați gândit ce frumos ar fi, dar apoi ați
ieșit pe ușa Școlii Misterelor sau a cursului, ce-o fi fost, și v-ați întors la
obiceiurile vechi.
Deci
libertatea. Vine după ce ați făcut alegerea.
SUSAN: Mm
hmm.
ADAMUS: Da.
SUSAN: Da.
ADAMUS: Mă
bucur că ai… e greu să dai drumul celorlalți oameni (din viața ta). Cu adevărat
greu și chiar înțeleg. Să-i lași să-și asume responsabilitatea pentru propriile
vieți. Și ați fost – voi toți – ați fost programați să aveți grijă de ceilalți
și bineînțeles să aveți grijă de alții mai întâi. Este o dinamică foarte veche
și puternică pe această planetă. Apare un sentiment de vinovăție când se zice:
„Nu. Ai grijă de tine. Cheltuiește bani pentru tine. Acordă-ți timp ție.
Iubește-te pe tine.” Și apare imediat un gând: „Da, voi face asta puțin mai
mult decât am făcut-o până acum.” Este vorba ori de a o face cu totul ori o
lăsați baltă, pentru că altfel vă veți simți groaznic. Veți încerca să aveți
grijă de ceilalți. Veți încerca să aveți grijă de voi și n-o să reușiți să
faceți ca lumea niciuna. Faceți-o complet. Mulțumesc.
SUSAN: Da.
Și acum sunt… o mulțime de lucruri noi încep să se deschidă pentru mine de când
am făcut alegerea și am lăsat în urmă vechea mea viață. O nouă pasiune
clocotește în mine și noi oportunități, noi uși care se deschid, abundență.
Știi, eu… știi, am reușit.
ADAMUS: Și
apoi apare gândul: „De ce nu am făcut asta mai devreme?”
SUSAN: Mm
hmm.
ADAMUS: „De
ce n-am făcut-o?” Da. Și chestia grea, reversul medaliei, este că începi să o
faci iar abundența apare și oportunitățile și tot restul. Dar poate fi o viață
puțin singuratică, pentru că majoritatea oamenilor cu care ai relaționat sunt
încă în cealaltă dimensiune, cealaltă conștiință. E o viață puțin singuratică,
dar asta se schimbă pe măsură ce, din ce în ce mai mulți oameni își recunosc
makyo-ul și înțeleg când e distragere și în sfârșit își permit libertatea.
Absolut.
Libertatea
este încă cea mai mare problemă pe această planetă. Cea mai mare problemă, și
oamenii vorbesc despre cuvântul libertate, dar foarte puțini înțeleg cu
adevărat ce este. Ei cred că libertatea este posibilitatea de a cumpăra de la
un magazin, nu de la altul, sau să aibă un fel de slujbă, sau alt fel de
slujbă. Asta nu e libertate. Asta nu e libertate. Libertate înseamnă să te
iubești pe tine, să-ți asumi responsabilitatea pentru tine și doar să permiți.
Da. Bun. Încă una.
Ce v-ați
dorit să fi descoperit anul acesta dar nu ați făcut-o?
KATHLEEN:
(pauză) Mi-am descoperit împlinirea împământată chiar aici, iubindu-mă pe mine
însămi complet și dând posibilitatea sinelui meu să strălucească.
ADAMUS: Bun.
Ce nu ai descoperit?
KATHLEEN:
Păi, nu…
ADAMUS: Ce-ți
dorești să…
KATHLEEN: Un
partener pentru tantra.
ADAMUS:
Tantra. Oh, asta-i bună. Da, partener pentru tantra.
KATHLEEN:
Cineva cu care să împărtășesc energetic.
ADAMUS: Da.
Avem voluntari? (câteva chicoteli) Sunt prea timizi. (Adamus râde) De fapt este
foarte, foarte bine. Știi, (seria) asta a fost despre descoperire și a fost… am
ajuns să vorbim despre corp și biologie, despre a avea un partener cu care să împărtășești asta –
incredibil.
Parte din
problemă, tocmai am discutat aici, este singurătatea, e destul de multă, pentru
că încă nu sunt multe ființe pregătite. Mare parte din relațiile sexuale sunt
legate de dezechilibrele energetice, îmi pare rău să spun asta, sau de
inadecvare (nepotrivire). Dar de cele mai multe ori nu este o împărtășire liberă.
O grămadă de vinovăție asociată cu
sexul. Atât de multe rețineri.
Totuși am un
partener pentru tine...
KATHLEEN:
Unde?
ADAMUS: Ține
acum microfonul. (Adamus chicotește)
KATHLEEN:
Știu asta. Stăpânesc asta, pentru mine însămi.
ADAMUS: Bun.
KATHLEEN:
Dar da, (ar fi bine) totuși a avea pe cineva prezent fizic în aproapiere, cu
care să împărtășești.
ADAMUS: Da.
Ar fi bine.
KATHLEEN:
Mă iubesc pe mine complet.
ADAMUS: Da.
E atât de important. Atât de important. Și realizarea, descoperirea, este că
cineva se poate angaja în împărtășire liberă și deschisă pe plan fizic și
spiritual la acest nivel doar când se iubește pe sine liber și deschis. Bun.
LINDA: Deci
Kathleen spune că e singură și disponibilă. Că veni vorba, o găsiți pe Facebook
la Crimson Circle. (câteva chicoteli)
ADAMUS:
(chicotind) Da, cineva probabil că o să înceapă o tantra Shaumbra. Da.
Mulțumesc.
Să respirăm
profund pentru că ajungem la adevărata esență, adevărata…
LINDA: Oooh.
ADAMUS:
Linda credea că am terminat. Nu, nu, nu. Abia ne-am încălzit. Să începem cu
adevăratul motiv pentru care ne-am adunat astăzi aici.
Kaiko
Aceasta a
fost Seria Descoperirii și mulți dintre voi ați descoperit diverse lucruri,
multe dintre ele încă mentale. Încă plutesc prin cap – „Eu Sunt, Eu Exist” –
dar nu ați simțit-o. Nu ați experimentat-o cu adevărat până în punctul în care
ar fi ca și cum ați face dragoste cu voi înșivă. Ar fi ca un orgasm masiv
fizic, spiritual și mental. Și dacă nu ați descoperit asta în acest an, ei
bine, mai aveți cam 36 de minute la dispoziție.
Parte din
problemă, provocarea poate, este mediocritatea, mulțumirea de sine, a gândi la
iluminare în loc de a fi pasionat de iluminare. Există un cuvânt pe care îl voi
adăuga la dicționarul Shaumbra, un cuvânt care poate suna puțin familiar.
Cuvântul este Kaiko, care poate fi scris și pronunțat de asemenea Kaiho
(ka-ho). Dar prefer Kaiko pentru că cineva va lua cuvântul Kaiho și își va bate
joc de el și îl va schimba în altceva. Da, tu. (Linda râde și publicul râde) Nu
trebuie sa fiu medium ca să știu că după puțin timp o să spună: „Asta nu sună
foarte apropiat de tâmpit (n.t. - engl.- a-hole)?” (mai multe râsete) Așa că
doar din cauza ta a trebuit să creez un cuvânt nou, Kaiko.
LINDA:
Okay-ho. Okay-ho. (râde)
ADAMUS:
Kaiko. Kaiko este pasiunea. Kaiko este profund și semnificativ. Kaiko este
aproape exploziv. Și ceea ce mulți dintre voi nu ați descoperit anul acesta, în
ciuda tuturor lucrurilor minunate pe care le-ați descoperit, este Kaiko. Kaiko
este acea pasiune care se găsește în interiorul vostru, dar ați acoperit-o. Ați
sigilat-o. Ați pus-o în spatele unor uși blindate. Ați ascuns-o. Ați
suprimat-o. Ați pus-o deoparte și apoi ați gândit atât de mult încât a părut că
a dispărut.
Kaiko este
acea fundație profundă, acea pasiune care ajunge atât de adânc încât vă e frică
să-i dați drumul. (vorbind foarte pasionat) Kaiko – adevărul interior profund.
E un leu care rage, dar ați învățat să-l suprimați. Ați învățat cum să-l
potoliți, să-l transformați cel mult într-un pisoi. Și după aceea spuneți că
sunteți spirituali, spuneți că vreți iluminare, când tot timpul, pentru că ați
suprimat Kaiko, ajungeți să vă concentrați pe lucruri ca abundență și parteneri
și sănătatea voastră afurisită și toate cele.
Ați ascuns
acest Kaiko, această simțire profundă, pentru că dacă nu ați fi făcut-o, nu ați
fi stat aici. Ați fi fost afară, dansând
în parcare, în timp ce restul ar fi stat aici, înăuntru. Ați avea atât de mult
foc și pasiune și entuziasm că nu ați putea să le domoliți, abia ați putea să
le conțineți în corp. Kaiko v-ar alunga demonii din minte, aspectele acelea
îndepărtate de voi; acea pasiune profundă. În schimb, ați rămas la
automulțumire și mediocritate în iluminare.
„Vom face
în fiecare lună câțiva pași pe cale. Vom învăța încă puțin. Vom descoperi încă
puțin,” iar eu spun: Nu, la naiba. Este vorba despre a lăsa liberă acea
pasiune, a o lăsa să se manifeste.
Nu ar trebui
să fie nimic mai important în viața voastră decât libertatea și iluminarea.
Nici slujba voastră, nici familia, nici copiii, nici sănătatea, nici poziția
socială, nici vreun premiu prins în pieptul vostru. Nimic nu e mai important, până la punctul în care spun că este
asemănător cu felul în care obișnuiam să iau cursanții la unele din Școlile
Misterelor, să-i apuc de păr, n-o să fac asta aici, să-i apuc de păr și să-i
apăs, să-i țin cu capul sub apă până aproape să-și tragă ultima suflare în acea
viață. Apoi le trăgeam capul din apă… se puteau face lucruri din astea înainte
să avem avocați. (râsete) Le trăgeam capul afară din apă și le spuneam: „Cum a
fost să-ți dorești o gură de aer cu atâta disperare, să treci dincolo de minte
încercând să-ți dai seama ce se întâmplă și ce lecție încerc să te învăț. Cum a
fost acea disperare, acea îndârjire după o gură de aer? Era singurul lucru care
conta.” Iar ei răspundeau: „Da, era singurul lucru care conta. Nu mă puteam
gândi la nimic altceva. Doar să respir ca să pot trăi.” Și eu spuneam: „Acum,
ești la început, la începutul începutului înțelegerii Kaiko.” Acea pasiune,
acea pasiune clocotitoare care este atât de adâncă în fiecare dintre voi, dar
pe care ați reușit să o ascundeți cumva.
Trebuie să
vă laud pentru cât de bine ați ascuns-o. Ceva atât de atotcuprinzător, atât de
mare și clocotitor. Vă laud pentru felul în care ați reușit să o suprimați cumva. Dar știți
ceva? Încă e acolo. Încă e acolo. Și asta ar fi trebuit să descoperiți anul
acesta. Acea pasiune clocotitoare, strigătoare pentru libertatea voastră,
pentru că Dumnezeu știe cât timp a trecut de când ați avut libertate. Cât timp
a trecut de când ați fost fericiți cu voi înșivă, mulțumiți cu voi înșivă. Cât
timp a trecut de când totul în viața voastră s-a petrecut în sincronicitate, cu
ușurință și grație. Și totuși persistați lună după lună, an după an și viață
după viață într-o formă de complacere/mulțumire spirituală.
Mă întreb
adesea dacă complacerea, mediocritatea față de voi înșivă nu e mai rea decât
lipsa oricărei conștiințe. Mă întreb uneori dacă nu e mai bine să stați cu
conștiința adormită până când sunteți cu adevărat gata să vă treziți, pentru că
ce pași pot fi mai jalnici decât pașii mărunți pe calea iluminării.
Acei pași mici sunt cei care provoacă suferință,
care sunt dureroși, aceștia cauzează toate aceste emoții și sentimente și
confuzie. Acea mediocritate, acel efort pentru ceva mai puțin decât întreaga
libertate și iluminare este ceea ce face calea și călătoria atât de dificilă.
Niciunul dintre voi nu trebui să tolereze aceasta.
Nu este nimeni altcineva care să vă controleze. Și, dacă voi gândiți că este,
uitați-vă la perspectiva voastră. Nu este nimeni care să vă oprească de la
iluminare. Nu este nimeni care să vă rețină. Nici măcar conștiința de masă,
deloc. Este complacerea. Este înclinarea voastră ca doar să vă târâți mai
departe.
Dragii mei prieteni, doare. Este dureros. Este
dureros pentru mine să văd. Este dureros pentru mine să inventez noi bufonerii
ca să încerc să vă distrag, ca să încerc să fac să meargă ceva.
Kaiko este o pasiune care nu va avea nimic altceva
decât propria sa împlinire.
Vă cer să faceți o respirație foarte profundă și să
simțiți în aceasta. Lăsați-o să iasă.
(pauză)
Ei bine, asta a fost destul de mizerabil. (câteva
chicoteli) Haideți să încercăm asta din nou.
Kaiko sau Kaiho înseamnă dor profund – dor profund,
dor de suflet – un dor atât de profund și atât de puternic. Este dorință și
pasiune. Nu este lăcomia naturii omenești. Nu este doar să vrei pur și simplu o
viață mai bună. Este a vrea această libertate sau să nu mai trăiești deloc. Să
nu mai trăiești.
Și cât de mulți dintre voi au fost atât de fermi și
curajoși ca să spună: "Nu-mi pasă să mai trăiesc un alt moment dacă nu este în
libertate. Nu-mi pasă dacă mor." Și nu ar trebui. N-ar trebui. Libertatea ar
trebui să fie mult mai importantă decât toate aceste reguli și legi și
complaceri și gândire și ce-ar fi dacă. "Aș prefera să mor în acest moment în
loc să mai trăiesc încă un altul în limitare." Așa ar trebui să fie, dar
niciunul dintre voi pe care pot să-l văd nu este acolo. Vă gândiți la asta.
Gândiți că ați făcut o decizie și o alegere despre iluminare și libertate și,
dragii mei prieteni, este atât de slabă. Este atât de mult fără pasiune. Este
atât de mult în gânduri și gândire, în cântărirea lucrurilor și corvoadă, în
compromitere, în complacere.
Este mult mai ușor pentru mine să privesc dincolo de
ceea ce fac oamenii care nu sunt treziți, care nu au avut cel puțin un contact
cu ce înseamnă gustul Spiritului și al libertății. Este mult mai ușor pentru
mine să trec cu vederea dezechilibrele lor, slăbiciunile lor, față de a privi
în ochii unora dintre voi care știu mai bine, care au stat la cursuri ere
întregi, care-și spun învățători, care gândesc că sunt spirituali; dar, totuși,
unde este Kaiko? Unde este acel foc răsunător din interior în care nimic
altceva nu contează? Nimic. Și numai când veți ajunge la acesta veți înțelege
iluminarea și libertatea.
Orice altceva este un joc. Este un joc pe care-l
puteți juca foarte mult timp. Gândind că ați făcut o alegere, gândind că ați
făcut vreun fel de descoperire, când, într-adevăr, tocmai v-ați afundat mai
adânc într-o groapă. Doar ați dat o strălucire pe deasupra, ați vopsit pe deasupra,
ați dat cu lac pe deasupra acestei adevărate, adevărate pasiuni numită Kaiko.
Nimic nu contează în afară de aceasta. Nu familia, nu viața însăși, nu
sănătatea. În această pasiune este când începeți să fiți reali cu voi înșivă.
În această pasiune este când nu mai auzim mult makyo
în această sală. În această pasiune este când nu mai auzim multe cuvinte fără
... simțiți uneori cuvintele fără simțiri? Cuvintele fără vreun înțeles? Ca și
cum ar fi mimate sau papagalicește spunând ceva deoarece, ei bine, știți voi,
gândiți că este lucrul corect de spus.
Cu Kaiko, dacă v-aș provoca, v-ați întoarce înapoi
și ați spune: "Futu-te Adamus" și simți asta și, atunci, m-aș opri din a vă
sâcâi. Cu adevăratul Kaiko ați dansa. Ați străluci. Ați fi strălucitori. Ați
urla. Ați fi chiar în fața mea și ați spune: "Adamus, hai să mergem mai
departe. Sunt obosit de toată această discuție. Sunt obosit..."
LINDA: Adamus! Hai să mergem mai departe! (audiența
încurajează și aplaudă)
ADAMUS: Mulțumesc! Mulțumesc!
Libertate. (spune cu bândețe, apoi chiocotește)
Libertate. (cu blândețe din nou) Nu, este LIBERTATE! AȘA!!!! (audiența strigă
"Libertate!")
Aud asta acum și aud cuvintele voastre mari, dar
când o veți spune cu adevărat ca și cum ar conta? Aud: "Oh daaa, libertate.
Futu-te, Adamus." Dar când o veți spune cu adevărat? Și când o veți spune către
voi înșivă? Ah, una este să-mi spuneți să mă car de aici, alta să o spuneți
către voi înșivă. (câteva chicoteli) Să vă spuneți vouă înșivă …
KERRI: Am făcut-o.
ADAMUS: … cu pasiune. Într-un fel, dar nu cu adevărat.
KERRI: Nu, cu adevărat.
ADAMUS: Nu, într-un fel de "nu chiar atât de mult".
KERRI: Nu, cu adevărat!
ADAMUS: A fost suprimat. A fost ascuns. A fost, a
fost …
KERRI: Futu-te! Am spus-o! Okay! Am spus-o.
ADAMUS: Asta este doar acea fetiță care strigă la
mine. Vreau să te aud pe tine strigând către mine.
KERRI: Ce vrei să spun acum? (Adamus suspină) Taci
naibii din gură!
ADAMUS: Îmi place asta. Îmi place asta! Și nu se
simte asta bine?
KERRI: Se simte grozav. Îmi place să spun asta.
T.N.G. (Adamus chicotește) Îmi place cu adevărat să spun asta când beau și
fumez în același timp. Asta înseamnă să trăiești.
ADAMUS: Okay, cineva să-i aducă o bere și un trabuc.
(râsete) Chiar aici. (o cheamă pe scenă)
KERRI: Oh!
ADAMUS: Vino. Vino. Vino! (cineva strigă "Woo!" și
aplaudă)
KERRI: Ție chiar îți place …
ADAMUS: Da. Okay. Deci, acum – Kaiko.
KERRI: Kaikoooo!! Kaikoooo!! Trebuie să fie ca un
fel de lovitură de karate. Kaikooo!
ADAMUS: Este într-un fel.
KERRI: M-am văzut făcând ceva similar cu
haiyahhh!!!! Chakaaa!
ADAMUS: Daaa. Daaa. Fă mai departe. Doar cu adevărat
…
KERRI: Tocmai am făcut-o.
ADAMUS: Nu, fă-o cu adevărat.
KERRI: (își lovește piciorul) Kaikooo! Kaikooo!
Haiyah! (câteva râsete și aplauze)
ADAMUS: A fost ceva pasiune acolo.
KERRI: Îmi lipsea asta. Cunosc că îmi lipsea asta.
ADAMUS: Cunosc!
KERRI: Sunt ca și cum, unde… este asta la?
ADAMUS: Ar putea fi…
KERRI: Este ca această mică flacără.
ADAMUS: Aș putea onest cu tine din nou aici?
KERRI: Oh bine, daaa.
ADAMUS: Într-un fel, ești un fel de... Voi pleca de
pe scenă ca să nu mă lovești. (câteva chicoteli) Într-un fel, ești ca un copil
model din poster pentru…
KERRI: Oh.
ADAMUS: Nu, pentru…
KERRI: Fiind total disfunțional zăpăcită? Sau…
(câteva chicoteli)
ADAMUS: Geez. Nu voiam să spun asta dar, acum, că mă
gândesc la asta. (multe râsete)
KERRI: O accept!
ADAMUS: Ei bine
daaa! Asta este! Ca un fel de copil model din poster pentru cineva care
a avut multe realizări în trecut –
viețile trecute– chiar câteva în această viață; un copil model din poster
pentru cineva care s-a amăgit pe sine însuși. Se amăgește pe sine însuși în
termeni cum ar fi să te întinzi prea subțire și nu este nicio substanță acolo.
Nu este adâncime. Tu ai capabilități uimitoare. Ai o abilitate colosală de a te
focaliza.
Focalizarea este unul dintre simțurile angelice. Ea
poate fi copilul model din poster pentru focalizare. Dar ce face ea? Se
de-focalizează, diluează, se împrăștie peste tot. Așa că nu este niciun fel de
focalizare.
Și tu …
KERRI: (adresându-se cuiva din audiență) Vrei tu.
Ești bucuros că sunt eu, nu-i așa? O văd pe fața ta. Arăți de parcă: "Oh rahat!
Mă bucur că este ea."
ADAMUS: Daaa, tu urmezi. Tu urmezi. (câteva
chicoteli) Deci te de-focalizezi și îți spui ție însăți că ai prea multe
probleme și că viața a fost prea dură și că nu știi ce să faci. Îți spui ție
însăți mereu: "Nu știu."
KERRI: Știu. Așa fac.
ADAMUS: Și, apoi, speri că nu am auzit. Am auzit.
Fac note. Vei fi în cartea mea.
Ceea ce-ți lipsește, draga mea, este un singur lucru
– puțină pasiune.
KERRI: Da! Ne trebuie o cadă. Sunt gata. Ca și cum
mi-ai ține capul! M-am săturat de rahatul ăsta! Nu mai vreau să fac asta încă
doi ani!
ADAMUS: Vom merge la …
KERRI: Adu o cadă
ADAMUS: Daa, mulțumesc. Doar vom …
KERRI: Nu-mi pasă de machiaj. Doar împinge-mă sub
apă.
ADAMUS: Vom merge la toaleta pentru doamne …
KERRI: Okay. (Linda și Sandra se uită după o
găleată) Asta are plasă. Nu va ține apa.
ADAMUS: Vom merge la toaleta doamnelor.
KERRI: Linda abia așteaptă să filmeze asta. (râsete)
ADAMUS: Toaleta doamnelor - în vasul de toaletă.
KERRI: Nu vasul de toaletă, Linda! Nu vasul de
toaletă! (mai multe râsete) Nu voi merge acolo.
ADAMUS: Ne trebuie o cameră (video) portabilă care
să ne urmărească în toaletă pe măsură ce îi înmoi capul.
KERRI: Nu, nu – nu, nu în vasul de toaletă. Ar
trebui să ne luptăm.
ADAMUS: Acum, lasă-mă să te întreb.
KERRI: Huh.
ADAMUS: Când am început să vorbesc despre Kaiko, ai
putut simți ceva mic în interiorul tău care a început să vorbească?
KERRI: Da, da, da. Parcă am auzit acel "Kaikooo!"
(cu voce scăzută) cu adevărat profund în interior.
ADAMUS: N-am spus Kaikooo! (mimând după ea)
KERRI: Ei bine, știi tu, călătorește …
ADAMUS: Kaiko!!
KERRI: Daa.
ADAMUS: Așa.
KERRI: Cu adevărat, cu adevărat.
ADAMUS: Oh! Și, că veni vorba, nu este un ... de
fapt, este un termen vechi Lemurian. Nu este în mod necesar un termen asiatic
sau japonez.
KERRI: Dar sună mai bine.
ADAMUS: Așa este. Știi de unde vine? Din ce țară de
origine?
KERRI: Oh, România?
ADAMUS: Mult mai recentă istoric.
KERRI: Nu știu de ce. România?
ADAMUS: Finlanda.
KERRI: Oh.
ADAMUS: Finlanda, care … daaa, daaa. Deci, din
finlandeză – dor profund. Găleata este umplută. (râsete; Linda umple o găleată)
SART: Putem găsi numai toaleta! (râsete)
KERRI: Este ca și cum, oh dumnezeul meu … Nu. Nu. Ca
și cum chiar vrea să mă ajute cu adevărat să fac asta.
ADAMUS: Oh sigur. Oh sigur, sigur. Da.
KERRI: Acum sunt îngrozită.
ADAMUS: Cât de adânc putem merge aici? (mai multe
chicoteli; cineva spune: "Este destul de adânc")
KERRI: Ca și cum ea …
ADAMUS: Putem capta pe cameră de îndată ce facem …
(Linda aduce o găleată cu apă)
KERRI: Oh dumnezeul meu! Nu puteți distruge covorul
vostru. Cum va încăpea capul meu în aceasta?! V-ați pierdut mințile?
LINDA: (arătându-i găleata lui Adamus) Vrei mai mult
sau asta ajunge?
KERRI: Oh dumnezeul meu! Ce naiba?!
ADAMUS: Gândești că aș putea pune acel cap mare
aici?! (râsete) Nu, mare ca și, știți voi, cum ar fi …
KERRI: E toată murdară! Sunteți nebuni? La naiba,
nu! Vasul de toaletă este mai bun ca asta. (mai multe chicoteli)
ADAMUS: Okay. Haide.
KERRI: Va trebui să ții – va trebui să te lupți cu
mine. Va fi distractiv. (mai multe chicoteli)
ADAMUS: Acum, vedeți voi …
KERRI: Dar sunt sinceră. Vom aduce o cadă mare.
ADAMUS: Ceva din interiorul ei se trezește și este
distractiv. Este amuzant, până la un anumit grad, până la un anumit grad. Ai
putea să te imaginezi înnecându-te în aceasta?
KERRI: La naiba, nu.
ADAMUS: Cum ar putea explica ei asta?
KERRI: Nu știu dacă m-ai putea ține jos. Asta este
parte din provocare.
ADAMUS: Ohh daaa. (Adamus chicotește)
KERRI: Ca și cum ar fi amuzant de privit. (râsete)
ADAMUS: Ohh daaa!
KERRI: Toată ziua.
ADAMUS: Dar, dar – aceasta va fi încă una dintre
poveștile mele despre Maeștri – nu te voi ține sub apă. Îți voi cere să o faci
tu singură.
KERRI: Hu! La naiba, nu. Nu fac asta. Nu! Linda, pe
bune? Într-o găleată murdară? Să distrugi toate astea?
LINDA: Este aproape nouă. (râsete)
ADAMUS: Nu e chiar așa de rău. Kuthumi v-ar spune că
în India este mult mai rău.
KERRI: Oh daaa. Fac caca și pipi în același loc
unde, știți voi, se spală.
ADAMUS: Adevărat? Este asta percepție sau realitate?
KERRI: Uh, realitate.
ADAMUS: Okay. (Adamus chicotește)
KERRI: Și tu știi asta. Okay.
ADAMUS: Deci, dragă Kerri, dragi Shaumbra, dragi
Shaumbra, acea pasiune.
Acum, am atins puțin din aceasta aici, dar, sunt
șanse, este probabilitatea ca, atunci când am terminat ziua, veți pleca pe acea
ușă și vă veți aprinde o țigaretă și veți merge să beți o bere. Veți ieși pe
acea ușă și veți spune: "Ei bine, a fost mult amuzament astăzi. Abia aștept să
vină luna următoare." Și apoi vă întoarceți la căile vostre vechi de a face
lucrurile. Vă veți întoarce la mediocritate și complacere și scuze și de a
permite acelui copil neastâmpărat să vă conducă viața.
KERRI: Tocmai mi-ai spus că am trecut de asta. Asta
este atât de veche. Sunt ca și cum …
ADAMUS: Daaa, dar …
KERRI: Seria Descoperirii cinci minute.
ADAMUS: Dar, după ce ai stat pe scaun puțin, aceasta
s-a întors.
KERRI: Rahat.
ADAMUS: Dar nu, nu. Spune rahat! Cu înflăcărare.
KERRI: Rahat!!
ADAMUS: Cu înflăcărare. Bun.
KERRI: Rahat.
ADAMUS: Okay, deci îți mulțumesc.
KERRI: Fata aceea a murit.
ADAMUS: Mulțumesc. Da.
KERRI: Fără găleata murdară! (câteva aplauze)
ADAMUS: Ah. Întrebare. Întrebarea este dacă asta
înseamnă că ar trebui să le spui oamenilor să înceteze când simți că vrei asta?
(unii spun da, alții spun nu) Câți spun da? Doar las-o să zboare. Oh!
Mulțumesc. Câți și-au ridicat mâna? Okay. Deci nu avem destule premii Adamus,
dar ar fi trebuit să aduci mai multe. Deci avem câteva – fiecare dintre cei
care și-au ridicat mâna, mergeți la Linda pentru un premiu Adamus. Da!
LINDA: Oh, pentru voi trei. Exact atât de multe am.
ADAMUS: Nu, nu. Sunt aproximativ – nu, nu. Mai sunt
12, 15. (Adamus chicotește pe măsură ce mai mulți ridică mâna)
Haideți să facem o respirație profundă.
Întrebarea este, și e o întrebare foarte bună, "Spui
că ar trebui să le spun oamenilor ceea ce simt? Să plece? Să mă muște?" În
teorie, în teorie, Da. Altfel, aveți acest regulator, acest supresor pe care
aveți pornit. Altfel, nu este Kaiko. Sunt câteva scuze și câteva rețineri.
Deci vă puteți da permisiune vouă înșivă să spuneți
orice vreți să spuneți. Acum, aceasta scoate la suprafață câteva probleme – "Oh
dumnezeule" – deoarece v-ați spus vouă înșivă cu mult timp în urmă, "Nu voi
face asta niciodată. Nu voi mai vorbi urât. Nu voi face pe nimeni să mai
sufere. Întotdeauna voi încerca să mă adaptez. Nu voi crea valuri. Nu mă voi
înfuria când primesc telefon cu probleme legate de a servi clienții. Nu voi
spune oamenilor ceea ce gândesc exact." (câteva chicoteli)
Realitatea este acum – da, aș vrea ca voi să vă dați
permisiunea de a face asta, as vrea – acum, realitatea este că doar vă
deschideți. Și, de fapt, aveți ceva furie … știți voi, fiecare student care
intră în iluminare încearcă să-și suprime furia, dar învață doar să fie mai
furios. Doar lăsați-o să iasă. Acum, imediat spuneți: "Ei bine, ce-ar fi dacă
mă duc și-i omor pe toți acești oameni?" Ei bine, nu o veți face. Nu o veți
face. Aveți prea multă conștiință ca să faceți asta. Dar spuneți: "Da, dar Adamus,
tu nu vezi gândurile pe care le am în minte." Oh da, le văd. (câteva chicoteli)
Daaa. De asta port vestă antiglonț. (multe râsete)
Dar este o negociere pe care o aveți cu voi înșivă.
"Ei bine, nu mă pot lăsa să devin furios" și "Oamenii iluminați nu ajung să fie
furioși." Permiteți-mi să nu fiu de acord cu voi. Fiecare Maestru care a fost
înainte de voi a trecut prin furie intensă. Este unui dintre cele 5 etape ale
iluminării. Furie. Furie și, apoi …
CAROL: Deci, își reproșează după aceea? Nu.
ADAMUS: Să fie ei înșiși după aceea?
CAROL: Daaa. După ce și-au făcut pasiunea și le-au
spus oamenilor să plece.
ADAMUS: Întrebare este dacă își reproșează după
aceea? Se simt vinovați? Nu! Știți de ce? Deoarece nu sfârșesc prin a face
asta. Eliberează multă energie când ajung în Kaiko, atunci când spun: "Îmi dau
permisiunea mie însumi să spun exact și să fiu exact cine Eu sunt. Îmi dau
permisiunea mie însumi să fac asta fără toate aceste suprimări și controale
asupra mea, fără această întreagă percepție de a trebui să controlez." Și,
apoi, își dau libertate și, apoi, râd. Râd, deoarece realizați că aveți
libertatea de a o face, să strigați din străfundul plămânilor către Lună, să-i
spună lui Dumnezeu să plece. Aveți permisiunea să o faceți și se simte bine
doar să cunoașteți că aveți asta. Șansele sunt că, odată ce realizați aceasta,
probabil nu va trebui să o faceți vreodată sau să nu vreți să o mai faceți. Ci
doar să o realizați.
Începeți să fiți reali. Începeți să fiți liberi.
Aduceți ceva Kaiko în viața voastră. Nu, nu este un supliment pe care să-l
luați. (Râsete) Gawd! Tocmai am auzit patru oameni care ascultă prin Internet:
"Ah! Îmi voi nota asta. (mai mutle râsete) Daaa! Kaiko, făcut din mâncare
naturală de mare. Ohh!" Nu, nu, nu.
EDITH: Aș putea pune o întrebare?
ADAMUS: Cu un microfon de la Linda, absolut, poți
pune o întrebare.
EDITH: De ce …
ADAMUS: Nu se simte bine? Și data viitoare nu-mi
cere permisiunea. Doar spune: "Linda, dă-mi nenorocitul de microfon." (râsete)
LINDA: Nu vrei răspunsul meu.
EDITH: Nu-ți va plăcea întrebarea mea. Te întreb de
ce gândești că libertatea trebuie să fie vulgară?
ADAMUS: Nu trebuie. Nu trebuie. Și, prin natură, nu
sunteți vulgari. Dar, uneori, aveți foarte multă suprimare în voi. Nu mă lăsa
să mă iau de tine, deoarece ai cantități imense de energie înăbușită și
suprimată, încercând să faci lucrurile corect, încercând să, așa cum am vorbit
luna trecută, încercând să-i menții fericiți pe alții și toate astea sunt
rahat.
EDITH: Nu, doar vioi.
ADAMUS: Vulgar. Știi, mai întâi de toate, nu
înseamnă nimic. În Kaiko ai putea spune futui de opt mii de ori la rând și nu
contează. Nu contează.
EDITH: Contează pentru mine. Îmi afectează urechile.
ADAMUS: De ce?
EDITH: Doar
îmi afectează urechile. Nu-mi place să aud asta.
ADAMUS: Ei bine, futui! Ce este mai important:
iluminarea sau câteva lucruri mici care-ți deranjează urechile? (câteva
aplauze)
EDITH: Îmi place pasiunea. Și oamenii pot fi
pasionați în orice fel doresc.
ADAMUS: Pasiune controlată.
EDITH: Nu!
ADAMUS: Dumnezeul meu! Exact despre asta vorbim
aici! (vrea să lovească decorul din spatele scenei de frustrare, dar se
oprește) Oh. (râsete) V-am văzut (către echipa tehnică). Gahh! Nu mă pot
abține! (aruncă apa din găleată pe mochetă; câțiva din audiență țipă) Uite-așa,
Edith!!! Ca asta!!!! (mai multe râsete) Edith, Edith …
EDITH: Pasiunea poate fi frumoasă și minunată. Nu
trebuie să fie …
ADAMUS: Da, pasiunea poate fi frumoasă.
EDITH: … obscenă și grețoasă și să distrugă mochete.
Nu trebuie să fie rahat!
ADAMUS: Asta n-a distrus mocheta. Edith, mă bucur că
ești supărată pe mine. În sfârșit! Dumnezeul meu! Să o scoți afară! Dar este
nevoie ca eu să mă supăr pe tine. Aceasta nu este starea mea naturală de a fi
în fața ta. (ea chicotește) Dar ce contează? Cât de mult vei mai controla acest
întreg proces de a deveni iluminată?
EDITH: Sunt în acesta. Nu-mi fac griji să-l
controlez. Mă bucur de acesta. Este minunat. Cunosc că Eu Sunt Cel Ce Sunt.
ADAMUS: Da. Acum să ne întoarcem la punctul meu. Am
făcut cercul întreg. Am început ziua prin a spune să vă relaxați în iluminarea
voastră. Și am spus că mă voi contrazice mai târziu, deoarece acum vorbesc
despre pasiune. Vorbesc despre Kaiko. Vorbesc despre acel dor profund.
EDITH: Grozav. Grozav!
ADAMUS: Da. Și acum mă întorc și spun că odată ce
simți asta, acea dorință care este atât de profundă, Edith, nu mai există
altceva care să conteze. Nu se poate compromisul. Nu contează câte cuvinte
urâte sau găleți de apă sau cu câte kilograme te îngrași într-un an sau câți ani
mai adaugi la vârsta ta sau relații rele sau lipsa de bani. Niciuna dintre
acestea nu contează, în afară de libertate.
Asta este pasiunea! Acel sentiment. Și nu-mi pasă
dacă trebuie să ajungi furios ca să o descoperi. Nu-mi pasă dacă trebuie să
țipi și să urli. Nu-mi pasă de ceea ce este necesar, inclusiv moartea, pentru a
descoperi aceasta. Când vă întoarceți la acel loc, acel Kaiko, atunci sunteți
liberi. Atunci vă puteți relaxa cu adevărat, faceți o respirație profundă și vă
întoarceți exact la lucrul care v-a adus pe calea spirituală, acea cunoaștere
despre care am vorbit înainte, care a avut loc acum câteva vieți, acel lucru
care a spus: "Trebuie să fie mai mult
decât îmi permit mie însumi să experimentez. Viața trebuie să însemne mai
mult."
Și asta v-a condus pe o cale de explorare a
dimensiunilor, explorare de metode alternative, explorarea diferitelor versiuni
de Dumnezeu. Dar, de-a lungul căii, tot s-a diluat și tot și-a pierdut
pasiunea. Și, dacă este ceva ce nu ați descoperit în acest an, a fost pasiunea.
Nu vorbesc doar cu tine, vorbesc cu voi toți.
Cui îi pasă de o găleată de, de fapt, apă nu chiar
atât de murdară, n-a fost chiar atât de rău. Cui îi pasă? Știți cât ar fi
costat înlocuirea acestei mochete dacă s-ar fi stricat, ceea ce nu se va întâmpla?
Este ca apa sfințită, (râsete) multă din ea. Este secundar. Chiar dacă costă o
mie sau cinci mii de dolari, chiar dacă spuneți: "Adamus, asta este atât de
grețos să arunci cu apă asupra acestei" – scena mea – "asupra noii tale scene,
este atât de neplăcut că faci asta." Uneori trebuie să aprind pasiunea mea
astfel încât, probabil, pot să o aprind pe a voastră.
Dragii mei prieteni, spuneți că sunteți obosiți de
căile vechi. Sunteți obosiți de această cale spirituală lungă și întortocheată.
Eu spun aduceți Kaiko. Scoateți la suprafață acea pasiune, dar va scoate la
suprafață unele dintre problemele voastre. Și vă voi spune chiar acum că veți
negocia, veți face compromisuri, veți spune:
"Okay, voi ieși pe ușă și voi avea puțin mai multă pasiune", și, până
mâine dimineață, veți fi uitat despre ce am vorbit astăzi.
EDITH: Oh nu.
ADAMUS: Da!
EDITH: Nu.
ADAMUS: Da. Tipare. Tipare și probabilități. Tipare.
EDITH: Nu.
ADAMUS: Nu. Spune-mi atunci ce va schimba asta
Edith?
EDITH: De ce aș uita despre asta? O ascult în
fiecare seară înainte de culcare. Nu o uit niciodată.
ADAMUS: Da. Bun. Nu uiți niciodată nimic din asta?
EDITH: De obicei nu.
ADAMUS: Nu adesea. Și nu faci compromisuri?
EDITH: Ar trebui să definești ce înțelegi prin a o
compromite. Eu…
ADAMUS: Să o diluezi. Să o speli. Daaa. Este ca și
cum …
EDITH: Suntem pe această cale. Suntem pe ea de mult
timp. Ne place. O alegem. Noi …
ADAMUS: Ce, sunt Moise?
EDITH: Ne iubim pe noi înșine. (râsete) Da, ești
Moise. Ne iubim pe noi înșine. Vreau să spun…
ADAMUS: Și a fost și mai mult... știi tu, Moise și
evreii, numai 40 de ani. Facem asta de vieți.
EDITH: Cunosc asta.
ADAMUS: Hai să ne oprim din rătăcirea prin deșert.
Este timpul să mergem mai departe cu aceasta.
EDITH: Eu nu. Eu sunt Dumnezeu de asemenea și mă
iubesc pe mine. Așa că poți să taci.
ADAMUS: (chicotește)
Bine. Ajungi acolo. Asta a fost aproape 2 pe o scară de 100. Este ca "Închide
gura Adamus!" Bine. Și, apoi, putem râde. Și, apoi, ne putem relaxa în
iluminare.
Dragii mei prieteni, vreau ca voi să învingeți,
deoarece pot simți că voi vreți să învingeți. Este un dor atât de profund să
răzbateți, un dor atât de profund pentru realizare și simplitate. Dar, apoi,
alergați în cerc. Vă gândiți la asta. O diluați. O subțiați. O compromiteți.
Apoi vă este teamă de lucruri cum ar fi: veți îmbătrâni? Veți muri? Veți fi
sărac? Nu contează! Nu contează. Și lăsați-mă să o spun și în alt fel.
Veți pierde totul pe calea voastră de iluminare. Și
vă gândeați că ați pierdut mult. Veți pierde totul dacă nu faceți acea
respirație profundă și dacă nu lăsați acel foc furios care este în interiorul
vostru să iasă. Nu trebuie să vă îngrijorați că veți tăia capetele oamenilor.
Nu veți face aceasta. Dar acordați-vă permisiunea că o puteți face dacă
vreți. (Adamus chicotește și sunt câteva
râsete în audiență) Spun asta metaforic. Cu alte cuvinte, prin faptul că cineva
vă dă rahat, încetați să fiți o persoană drăguță, aeriană, spirituală - new age
makyo. Spuneți: „La naiba! Sunt un Maestru. Vreau un serviciu mai bun acum!”
(audiența aplaudă) În loc de: „Oh! Voi împrăștia niște lumină pe tine.” Este ca
„Închide gura!” (mai multe chicoteli)
Știți, există mulți oameni care sunt mulțumiți cu
doar a se bălăci, a fi superficiali, a fi amatori în spiritualitate. Voi nu
sunteți aici pentru asta. Nu sunteți. I-am alungat pe acei oameni cu mult timp
în urmă. (Adamus chicotește) Voi nu
sunteți. Sunteți aici pentru aceasta. Dar, când am aruncat o privire la Seria
Descoperirii - am acoperit multe lucruri - am făcut multe lucruri minunate - am
spus: „Adamus …” Scoateți acea găleată murdară de aici, de pe scena mea.
(câteva chicoteli) Am spus: „Adamus”, mi-am spus: „Adamus, ce ne-a scăpat? Ce nu am făcut? Este
ceva...” Aveți vreodată asta? Doar știți că este ceva, dar nu știți ce anume
este? Ei bine, am știut ce era.
Așa că am spus: „Este pasiunea. Pur și simplu nu
simt o pasiune. Nu simt acel foc să iasă la suprafață. Cunosc că este acolo.
Nu-l simt ieșind..”
Acum, am tunat și fulgerat în ultimele 28 de minute
și jumătate despre Kaiko pentru a
demonstra puțin deoarece, dacă doar aș fi spus, okay, este un termen drăguț
numit Kaiko, mmmmmm. (câteva chicoteli) Vreau ca voi să înțelegeți. Vreau ca
voi să simțiți aceasta în interiorul vostru. Este acolo. Nu trebuie să mergeți
prea departe ca să o căutați. Doar trebuie să vă dați permisiunea vouă înșivă
ca să lăsați aceasta să iasă.
Uitați de „dacă veți ajunge furioși”. Nu contează.
Și ce dacă ajungeți furioși. Uitați de „dacă pierdeți totul”. Și ce dacă.
Acesta este Kaiko. Și ce dacă pierdeți totul. Câțiva dintre voi ar putea fi, de
fapt, gata pentru aceasta. Și, știți ce? Nu trebuie. Doar trebuie să fiți
dispuși să o faceți. Nu înseamnă că va trebui să treceți prin asta. Doar
trebuie să fiți dispuși.
Când acea pasiune iese, aceasta vă va elibera.
Merabh-ul Kaiko
Deci, vă voi cere să simțiți în aceasta. Vom face un
mic merabh. Vom pune muzică timp de paisprezece minute și jumătate și abia dacă
voi vorbi. Deci, John poate chiar să pună muzica puțin mai tare. Aceasta nu
este muzică tipică pentru merabh. Cu alte cuvinte, nu este doar o muzică ușor
sunătoare. (cineva se ridică) Îmi pare rău, toaletele sunt închise. Nu, nu, nu.
Vă rog să vă așezați, deoarece acesta este Kaiko. Atât de mult ai vrea să faci
pipi. Atât de tare, da.
HEATHER: Stropește în afară!
ADAMUS: Deci, deci, numai – dar întoarce-te și
așază-te. Vei pierde acest merabh uimitor. Ce este mai important?
HEATHER: Mă voi întoarce!
ADAMUS: Ce este mai important, pantaloni uscați sau
iluminarea ta? (râsete)
Faceți o respirație foarte profundă și haideți să
reducem complet luminile din sală. Faceți o respirație foarte profundă.
Deci, muzica pe care am ales-o nu este muzică tipică
pentru merabh, dar, de asemenea, nu trebuie să fie dată tare și să conduceți.
Are și puțină senzualitate.
(muzica începe; „Liquid Groove” de pe
PremiumBeat.com)
Vă voi cere să simțiți în acest foc, focul Kaiko.
Profund în interior. Este acolo.
Este acel lucru care spune: „Numai libertatea, nimic
altceva nu contează.” Fără scuze. Fără compromisuri. Fără rețineri.
Kaiko.
(pauză lungă)
Nu trebuie să ajungeți furioși pentru a permite
acestui Kaiko să iasă. Uneori ajută. Trebuie doar să fiți autentici.
Simțind. Conștient.
Pe măsură ce cântă muzica, vreau doar să simțiți
pentru un moment cât de mult ați ascuns aceasta. Acest foc. Această pasiune.
Și, apoi, în loc doar să vă gândiți la aceasta, vă cer să faceți o alegere, o
decizie, o decizie clară și focalizată.
Sunteți gata pentru a lăsa acest dor interior, acest
Kaiko, dorința de libertate să vină în viața voastră?
Și, apoi, să vă lăsați pe voi înșivă să o simțiți.
(pauză lungă)
Kaiko. Este un foc arzător în interior, este o
pasiune arzătoare, profundă în interior, un dor, o sete de neoprit în interior.
Este o pasiune.
Dar poate să fie un foc care nu arde, un foc care nu
distruge; un foc al transmutării din complacere în pasiune; un foc care mișcă
energia care a fost blocată atât de mult timp; un foc care arde prin minte, dar
fără să o facă scrum; un foc care deschide lucruri care au fost închise de
foarte mult timp; focul rece - atunci când este nevoie să fie rece, foc
fierbinte - când este nevoie să fie fierbinte.
Kaiko poate fi pasiune. Poate fi simțit ca furie
uneori. Dar înseamnă focalizare. Este adevărat.
Kaiko, uneori, poate părea ca o furtună asurzitoare,
dar, în realitate, este ca și o ploaie ușoară.
Kaiko poate părea ca și cum este atât de multă
pasiune, dar fără nevoie de putere; atât de multă energie, atât de multă
dorință, dar fără lăcomie. Pur și simplu acea dorință de a trăi și de a simți
și de a fi liber făcând acestea.
Cât de ușor este pentru cineva care merge pe calea
spirituală să se umple de complacere.
Cât de ușor este pentru cel aflat pe calea
iluminării să se distragă, să se dilueze, să se amăgească, să uite acel foc
care se află profund în interior, acel dor. Dor, ceea ce unii dintre voi ar
denumi dorul de a merge înapoi Acasă, dar, în realitate, este dorul să fiți
Casa voastră.
Cât de ușor este să ajungi acoperit de regulile și
controlul și percepțiile vieții.
Cât de ușor este să negociați cu voi înșivă departe
de iluminare.
Maeștri, puținii Maeștri care au fost înaintea
voastră au trecut toți prin această experiență, gândind, crezând, percepând că
erau pe cale și, într-adevăr, până la un anumit grad erau. Dar, de-a lungul
căii, au transformat acea cale spirituală foarte frumoasă într-un drum foarte
omenesc. În tot acest timp, gândind că sunt încă pe calea spirituală până când,
a trebuit să vină în viața lor ceva atât de drastic, atât de mare.
Și nu era o mână sau ființă sau entitate din afară,
ceea ce a venit și le-a cutremurat total viața. A fost propriul lor Kaiko, acea
dorință profundă interioară. A trebuit să-i rupă – să-i scoată din complacere,
să-i ducă departe de amăgirile lor, departe de – ați putea spune – lenea lor.
Acel Kaiko, nu-i pasă lui Kaiko. Nu-i pasă dacă mai sunteți
încarnat într-un corp fizic. Nu-i pasă cât de mulți bani sau cât de multe
probleme aveți. Nu-i pasă de toate plângerile și gălăgia părții omenești.
Kaiko este acea pasiune – pasiunea sufletului de a
se simți și de a se experimenta. Nu să fie interferat cu acea mică parte
omenească neastâmpărată. Nu să fie controlat de aceste aspecte care nu știu ce
vor cu adevărat.
Kaiko este un foc etern. Ați făcut o treabă măreață
în a-l suprima, a-l ignora, să-i întoarceți spatele, dar încă este acolo.
La fel de mult cum poate fi acea flacără foarte
fierbinte, foarte haotică, poate fi și flacăra rece. Poate fi și propria sa
delicatețe. Poate să fie și propriul cadou.
Kaiko al vostru vă întreabă chiar acum, acest dor
profund din interior vă întreabă dacă sunteți gata să mergeți mai departe acum,
gata să mergeți mai departe, chiar dincolo de realitate și percepție, gata să
mergeți în adevărul vostru profund.
Acordați-vă un moment pentru a simți.
Este acolo. Sunteți gata pentru a face orice, orice
este nevoie?
(pauză lungă până la terminarea melodiei)
Este flacăra fierbinte sau flacăra rece - măriți intensitatea luminilor din sală –
flacăra fierbinte sau flacăra rece. Nu-i pasă. Orice este nevoie. Este doar despre voi, cei care să faceți o
alegere. Voi făcând o alegere. Sunteți gata să re-aduceți această pasiune. Gata
să o deschideți.
Dacă ați făcut alegerea voastră, asta este. Dar, vă
rog, faceți o alegere. Nu doar să vă gândiți la asta. Nu avem nevoie să ne
întoarcem în viața următoare și să facem asta din nou.
Și, nu contează ce alegere faceți, fie da – sunteți
gata – sau nu – nu sunteți, nu vă îngrijorați despre aceasta deoarece, ei bine,
totul este bine în toată creația.
Mulțumesc. Mulțumesc. (audiența aplaudă)