MATERIALELE CERCULUI CRIMSON
Seria Descoperirii

SHOUD 7: „Descoperirea 7”
ADAMUS prin channel de Geoffrey Hoppe

Prezentat Cercului Crimson la 1 martie 2014
www.crimsoncircle.com


Eu Sunt Cel Ce Sunt, Adamus din Domeniul Sigur şi Suveran. Oh, îmi place să respir în energia mediului uman 3D. Ah! Îmi place. Îmi place. Cauldre a făcut mai înainte un comentariu despre mine, hmm, credea că o să uit. Nu, Cauldre. Răposaţii ăştia bătrâni nu uită. (râsete) Oh, nu. Oh, nu.

Dar asta ridică un subiect interesant. Mort! Asta înseamnă dus, neconştient, prost? Nuuuuu. Ce înseamnă cu adevărat „mort”? Ce înseamnă cu adevărat „mort”, atunci când eşti în corp uman, cu o minte umană, dar nu eşti conştient de cum te manifeşti şi cum îţi creezi viaţa, nu eşti conştient de cum şi de ce se petrec lucrurile?

Ce înseamnă cu adevărat „mort”? Să fii în corp uman sau să fii ca mine? (Adamus râde) Nu asta este ideea? Nu asta e ideea – viaţa, moartea, fricile, siguranţa, conştienţa? Conştienţă. Nu aceasta este cu adevărat problema? Nu cumva acesta este chiar motivul… oh, Sandra, cafea cu lapte de capră, te rog. Cald. Mulţumesc. Nu aveţi capre pe aici? Aveţi pume. Du-te şi găseşte o capră. Mulge-o. (râsete, râde şi Adamus)


Sunt vremuri noi

Asta ne aduce la subiect. Acum 300 de ani noi am închis Şcolile Misterelor după multe, multe secole de funcţionare. Le-am închis pentru că mersesem cât de departe se putea pe atunci, din cauza conştiinţei din acele vremuri – foarte densă, foarte dificilă  – manifestată prin religiile care ne urmăreau, încercau să ne ardă centrele, să ne închidă, să ne tortureze, să ne gonească.

Le-am închis pentru că am descoperit şi că aceia dintre noi care atinseseră un anume punct din ceea ce aţi numi iluminare… (Sandra îi dă cafeaua) Mulţumesc. (miroase cafeaua) Nu e de capră, dar nici de vacă. E o chimicală ciudată. Hm. Hm. (râsete) Ciudat, straniu mod de a-ţi bea cafeaua.

Aşa că am închis şcolile pentru că cei care ajunseseră la un anume punct al iluminării plecau. Pur şi simplu părăseau tărâmul fizic. Unii dintre ei se întorceau pentru încă o viaţă sau tei sau patru, dar ajungeau la un anume punct – şi nici măcar nu era punctul la care sunteţi voi acum – şi plecau; prea dificil, prea nesigur, prea provocator şi prea seducător să meargă pe partea cealaltă.

Timp de 300 de ani a fost un fel de întuneric, un oarecare vid în termenii adevăratei spiritualităţi pe planetă. Da, într-adevăr, au fost grupuri de studiu, mai multe chiar decât cele religioase. Ocazional a mai fost câte un channeler sau un mistic, din când în când, dar un grup sau grupuri de oameni care să permită întruparea, iluminarea întrupată? Nu. Nu.

Însă acele vremuri întunecate sunt duse acum de pe planetă, iar acum avem un grup de oameni care aleg să rămână, aleg să fie la fel de conştienţi ca şi pe partea cealaltă cât timp se află aici, în corpul fizic. Aleg să treacă dincolo de neconştienţă, de hipnoză, de matricea conştiinţei stagnante şi sunteţi voi. Şi alţii, desigur, dar sunteţi voi.

Nu e mereu uşor. Are provocările sale, iar acum ceva timp am spus că dacă ar fi măcar cinci… şi că aş fi încântat să lucrez măcar cu cinci. Acum avem deja mult mai mult decât atât, mult mai mulţi de cinci. Ajungem la această eră pe care aţi visat-o, în catre aţi revenit în corp fizic şi nu doar vorbim despre spiritualitate, nu doar trecem prin grupul de meditaţie săptămânală.

Nu e nimic în neregulă cu meditaţia, cu excepţia cazului în care trebuie să fiţi într-un grup şi trebuie să meditaţi la o oră anume şi să urmaţi o anumită disciplină. Meditaţia, aşa cum am mai spus de multe ori înainte, este în fiecare moment şi în fiecare respiraţie. Ce este? Este conştienţa. Este conştiinţa. Asta e tot ce este.

De ce să petreci ore nenumărate în poziţii stranii, aşezat, de multe ori suferind, în lucrul numit meditaţie în încercarea de a obţine conştienţa? Există o cale mai uşoară. Voi permiteţi. Permiteţi. Permiteţi să fie cu voi în fiecare moment, în tot ceea ce faceţi. Se numeşte conştiinţă în viaţă. Conştiinţă întrupată, conştienţa lui „Eu Sunt, exist” şi apoi conştienţa acestei realităţi frumoase, senzuale.

Într-adevăr, eu sunt pe partea cealaltă. Arunc câte un ochi, mai apar din când în când pe aici, dar, într-adevăr, nimic nu se compară cu a fi aici, pe această planetă, cu experienţele senzuale pe care le puteţi avea. Acum vă puteţi imagina că faceţi asta conştient? Aveţi experienţe în mod conştient – experienţe pe care le alegeţi voi.

Nu că va fi fără provocări. Măiestria nu înseamnă că nu vor fi provocări, dar va fi şi echilibru interior.  Conştiinţa şi măiestria înseamnă umor. Umor. A putea să zâmbiţi şi să râdeţi de toate lucrurile care se petrec în jurul vostru şi chiar în voi, cu umor. Nu neapărat cu sarcasm, ci cu umor. Zâmbind. Sarcasm. Vrei un exemplu de sarcasm? (către Linda) Asta spui? Nu te prea aud. Sarcasm. Uneori sarcasmul este umorul muşcător, umorul negativ. Îţi place sarcasmul?

LINDA: Da.

ADAMUS: Oh. (Adamus râde) Apoi râdeţi. Pentru asta suntem aici şi asta facem.


Urări de aniversare

Câteva anunţuri administrative înainte să trecem la Shoudul de azi. Mai întâi de toate, la mulţi ani fericiţi, draga mea. (îi sărută mâna)

LINDA: Mulţumesc.

ADAMUS: Eh, mm. Un gentleman… (îi sărută mâna fără să o atingă)

LINDA: Ah. Stai, vreau să simt părul pe mână.

ADAMUS: (îi sărută mâna de la distanţă din nou) Un gentleman niciodată nu sărută direct pielea. Poate că sunt eu un tip de modă veche…

LINDA: Hai, fii enervant ca Geoff! (râd amândoi) Mulţumesc!

ADAMUS: Nu aş fi îndrăznit să fac asta în public!

LINDA: Oh! Mulţumesc, Adamus.

ADAMUS: Oh, da, pe când…

LINDA: Perfect!

ADAMUS: … când …

LINDA: Oh! A fost minunat!

ADAMUS: Atunci când un adevărat gentleman sărută mâna unei doamne, o mână este dusă la spate… (un scaun cade cu zgomot, Adamus se strâmbă; audienţa râde) O mână dusă la spate şi cealaltă (demonstrează, Adamus îi miroase braţul, apoi îi sărută iar mâna de la distanţă; câteva râsete) … dar niciodată nu o atinge cu buzele. Oh, datează de acum sute şi sute de ani, de pe vremea când eraţi purtătorii unor boli periculoase, dar… (râsete)

LINDA: Dă-mi-l pe Geoffrey înapoi, scuze!

ADAMUS: … nu contează.

LINDA: Dă-mi-l pe Geoffrey! (mai multe râsete) Dar mulţumesc. Mulţumesc.


Keahak

ADAMUS: Alte anunţuri administrative. Începe Keahak IV, tocmai s-a anunţat. Keahak IV va fi un pic diferit de precedentele programe Keahak, pentru că acum, în Keahak IV, nu doar o să aducem lumină şi energie în corp, în Sine. O să manifestăm. Ah, astea sunt veștile bune. Veștile proaste sunt că o să manifestăm (câteva râsete), iar voi o să trebuiască să priviţi la ceea ce manifestaţi. Nu va fi vorba ca doar să vorbim sau să permitem. Vom trece dincolo de ele, în manifestarea exterioară în corp, în realitatea fizică, în nivelul vostru de abundenţă și o să… notezi?

LINDA: Oh, da.

ADAMUS: Bun. O să discutăm. Cum vă staţi cu manifestările? Fără judecăţi, dar cum vă descurcaţi cu manifestările? Da.

LINDA: Apropo, acesta a fost sarcasm. (râde)

ADAMUS: Dar râzi. Keahak înseamnă spirit în mişcare. „Kea” – mişcare; „hak” – spirit.

LINDA: Ahh. Mmm.

ADAMUS: Spirit. Spirit în mişcare, iar acum chiar îl vom mişca. O să vă faceţi o evaluare a vieţii voastre la începutul programului Keahak şi o să vă rog să faceţi asta deschis şi sincer, pentru că atunci când vom fi terminat cu Keahak IV o să priviţi din nou la viaţa voastră şi veţi vedea ceea ce aţi manifestat. Ah. Hai să respirăm adânc cu asta. Vine Keahak.


Lecţia abundenţei

Următorul anunţ administrativ. Am menţionat la ultima noastră întâlnire că o să fac un workshop, o adunare, o discuţie despre abundenţă. Abundenţă. Un workshop gratuit despre abundenţă. Imaginaţi-vă. Da. Tocmai aţi trecut prin prima din cele trei lecţii din serie. (pauză, căci Adamus aşteaptă un răspuns)

LINDA: Mm hmm.

ADAMUS: Oh! (Adamus râde) Credeam că sunteţi deja cu toţii perceptivi până acum. Lecţia unu – primirea. Exact asta s-a petrecut cu Centrul de Conectare Crimson sau centrul „Patru C”.  Patru „C.” Previziune.

LINDA: Oh, previziune. Oooh. (Adamus oftează; câteva râsete)

ADAMUS: Ăsta a fost sarcasm.

LINDA: Nu! Am spus cu amabilitate! Nu era sarcasm. (Adamus râde)

ADAMUS: Aceasta a fost prima experienţă în abundenţă. Primirea. S-a lansat vorba, fără nicio structură în jurul său. Nu a existat – aşa cum au spus Cauldre şi Linda – nicio campanie pe email sau reamintire constantă. Voi aţi ales dacă dacă da sau voi aţi ales dacă nu. Cei mai mulţi s-au conformat. Mulţumesc. Instrucţiunile mele clare – faceţi asta sau nu o faceţi, dar nu vă plângeţi în legătură cu a face sau nu acest lucru. Au fost vreo doi. Hm. (Adamus râde încet)

LINDA: Ai fost sarcastic?

ADAMUS: Da. Au fost câţiva, dar vocile lor au repede acoperite de cei care au înţeles exact ce vreau să spun. Nu contează absolut deloc dacă v-aţi deschis sau nu portofelul, carnetul de cecuri sau cardul de credit. Nu contează. O faceţi sau nu, dar nu vă plângeţi. Aceasta este una din cele mai simple dinamici ale abundenţei: Taci din gură! Cu adevărat. Este în cartea mea despre abundenţă: „Taci din gură!” (Adamus râde)

Nu vă mai plângeţi. Faceţi asta sau nu o faceţi. Nu mai vorbiţi despre motivele pentru care nu o să meargă şi de ce sunt răi oamenii şi, ştiţi voi, toată vorbăria voastră. Faceţi asta sau nu o faceţi. Continuaţi cu abundenţa sau nu. Iar dacă nu vreţi să continuaţi cu abundenţa, este în regulă, dar nu vă plângeţi. Nu vorbiţi cu alţii despre asta. Nu veniţi la mine cu subiectul. Dacă sunteţi pregătiţi pentru abundenţă, hai să continuăm cu ea.

Abundenţa înseamnă a primi energii ce sunt libere, naturale şi ale voastre. Într-atât este de simplu. Într-atât este de simplu. Se leagă direct de dorinţa voastră de a trăi, de alegerea voastră de a trăi, de pasiunea voastră de a trăi şi sunt lucruri foarte, foarte simple.

În tot acest lucru cu studioul, cu Centrul de Conectare, voi aţi plasat ceva în afară; unii dintre voi aţi spus că aţi dat ceva universului. Nu am înţeles niciodată ce înseamnă asta, pentru că universul este doar un mare nimic. Aţi dat ceva universului – l-aţi dat lui Eu Sunt, vouă înşivă. Faceţi un pas înapoi. Daţi-i voie să vă umple contul bancar, contul de sănătate, orice cont mai aveţi voi. Doar daţi-i voie să facă asta. Nu restricţionaţi. Nu gestionaţi. Nu accentuaţi. Doar priviţi cum curge. Într-atât este de simplu. Aceasta a fost prima sesiune, prima lecţie despre abundenţă.

Acelaşi lucru care s-a petrecut cu Cercul Crimson vi se poate petrece absolut şi vouă şi probabil va fi mai uşor. Este mai uşor pentru voi să faceţi pentru voi înşivă. Aici au fost implicaţi mii şi mii de oameni din întreaga lume şi au fost şi dinamicile implicate de un grup. De fapt este mai uşor să faceţi asta pentru voi înşivă. Într-atât este de simplu. Dacă faceţi să fie mai dificil, afirm că nu sunteţi cu adevărat pregătiţi pentru abundenţă.

Dacă spuneţi simplu: „Eu Sunt Cel Ce Sunt, aleg abundenţa”, daţi-vă apoi la o parte şi permiteţi-i să curgă. Apoi nu treceţi prin tortura mentală de a întreba cum de a ajuns acolo, de ce a ajuns acolo, ce ar trebui să faceţi cu ea, nimic de genul acesta sau dacă ar trebui ca acum să fiţi extra-drăguţi pentru că aţi primit-o. (câteva râsete) Doar permiteţi. Doar permiteţi să vină. Într-atât este de simplu. O să continuăm cu lecţiile şi, da, o să fie o transmise live din noul centru al abundenţei, Centrul vostru de Conectare, evident.

Acestea fiind anunţurile administrative pentru astăzi, La mulţi ani (către Linda) şi la mulţi, mulţi, mulţi, mulţi, mulţi alţi ani.

O întrebare despre schimbare

Hai să începem cu asta. De ce nu vin schimbările pe loc? De ce nu vin pur şi simplu? Cu alte cuvinte, de ce nu treceţi subit de la a fi în starea umană neconştientă la a fi în cea iluminată? De ce? Sigur. De ce?

LINDA: Oh, oh! Am văzut o mână ridicată.

ADAMUS: Ştiu că unii din voi deveniţi foarte frustraţi. „Aleg asta, de ce nu se petrece peste noapte?”

SHAUMBRA 1 (un bărbat): Cred că săptămâna asta am primit răspunsul.

ADAMUS: Ah! Ah!

SHAUMBRA 1: Şi cred că într-un fel e doar parte a evoluţiei.

ADAMUS: Da.

SHAUMBRA 1: Durează ceva timp să te obişnuieşti cu toate.

ADAMUS: Da.

SHAUMBRA 1: Apoi aşa devine.

ADAMUS: Absolut.

SHAUMBRA 1: Acesta e răspunsul meu.

ADAMUS: Este un răspuns foarte, foarte bun. Absolut. Da. Încă vreo câţiva. De ce? De ce nu se petrece peste noapte?

TY: Atunci când fac o alegere, simt că parcă trebuie să adun energiile. Fac eu alegerea, dar parcă trebuie să adun vacile, cum vrei să le spui, ştii tu…

ADAMUS: Da. De ce nu apar vitele pe loc?

TY: Da! Buum!

ADAMUS: Da.

TY: Pur şi simplu acum, chiar aici.

ADAMUS: Da, da.

TY: Pur şi simplu… doar… este vorba despre schimbarea energiei. Se simte… nu ştiu cum să spun asta, dar este greu… nu e greu, dar e nevoie de timp până când energiile pornesc în direcţia alegerii tale… a alegerii mele.

ADAMUS: Trebuie?

TY: (face o pauză) Ei bine, dacă am un proiect mare sau ceva, uneori simt că e cazul să chem cowboy-ii. Vreau să spun că îmi trebuie…

ADAMUS: Ai vaci şi cowboy şi…

TY: Abia m-am mutat în Colorado! (câteva râsete, râde şi Adamus) Adică, eu doar… aveam delfini şi peşti unde stăteam înainte, dar… da.

ADAMUS: Da, da. Acum ai vaci şi cowboy.

TY: Vaci şi cowboy. Cheamă-i aici!

ADAMUS: Da, da.

TY: Îi aduc cu lassoul.

ADAMUS: Îi aduci aici. Da. Da, sunt multe lucruri minunate în partea asta de lume. Da, da. Interesant, ca element colateral, ce te-a adus aici? Vacile şi cowboy-ii! (râsete)

TY: Vacile şi cowboy-ii! Pe ele încă nu le-am întâlnit, dar un cowboy caut, totuşi. Ăăăă…

ADAMUS: O vacă sau un cowboy?

TY: La Denver? La Colorado? De unde m-am mutat? De unde…

ADAMUS: Da, da. Ce te-a chemat aici?

TY: Ăăăă… E ceva inconştient, am fost…

ADAMUS: Ce-ar fi să faci să fie conştient?

TY: Ăăăă…

ADAMUS: Ştii tu. Dar, ehh, stop. Vezi, vezi ce se petrece când stai aici sus (arată spre cap). Răspunsul este deja aici (inima) sau pe acolo, dar stai în cap, el se constipă şi… ei bine, nu. Constipaţia nu înseamnă doar asta. Constipaţia înseamnă restricţie şi duhoare. Te constipi. Încearcă de aici (arată spre inimă). De ce te-ai mutat în Colorado? Repede. (pocneşte din degete)

TY: Pentru că aşa am vrut.

ADAMUS: Ok, bun.

TY: Energia de aici… am fost atrasă.

ADAMUS: Atrasă. Ok, bun. Ce te-a atras? (ea face o pauză) O să descoperi până la final şi apoi vei spune: „Ştiam eu! Ştiam eu!” Apoi vei spune: „De ce nu am spus în faţa tuturor? Ştiam de ce şi ar fi trebuit să o spun”. Pentru că atunci ai fi dat peste cap urmtoarea oră şi 15 minute, cât ne-a mai rămas, fiindcă atunci ar fi trebuit să mă opresc şi să spun că da, asta e tot. Ok. Mulţumesc.

TY: Mulţumesc.

ADAMUS: Bun. De ce nu se petrece pur şi simplu?

ELIZABETH: Răspunsul meu ar fi că e din cauză că nu ne dăm la o parte din cale.

ADAMUS: Da.

ELIZABETH: Noi alegem şi apoi…

ADAMUS: Ce-ar fi să foloseşti cuvântul „Eu nu mă dau la o parte din cale”.

ELIZABETH: Da, asta încerc să spun.

ADAMUS: (râzând) Da, da, da.

ELIZABETH: Da, învăţ.

ADAMUS: Da. Apropo, a lucrat cineva cu lucrul pe care l-am spus în Shoudul trecut, ca atunci când vorbiţi cu altcineva, în special când, ştiţi voi, aveţi o confruntare, în loc să începeţi cu „Tu ai făcut asta…!”, vorbiţi doar despre „Eu”.

ELIZABETH: Eu.

ADAMUS: E greu de făcut.

ELIZABETH: Da.

ADAMUS: Dar uluitor când o faci. Se schimbă toată dinamica. Da. Da.

ELIZABETH: Eu nu mă dau la o parte din cale.

ADAMUS: Daaaa.

ELIZABETH: Da.

ADAMUS: De ce?

ELIZABETH: Ăăăă, probabil de frică.

EDITH: Eşti prea drăgălaşă. (râsete)

ADAMUS: (râzând) N-aţi vrea voi două…

ELIZABETH: Sunt prea drăgălaşă.

ADAMUS: … să staţi împreună? Edith spune că ea e prea drăgălaşă. E o lume diferită faţă de cea în care am trăit eu. (câteva râsete) Bun. Mulţumesc. Mulţumesc.

ELIZABETH: Mulţumesc.

LINDA: Încă cineva?

ADAMUS: Şi tu… nu, nu eşti drăgălaşă. Eşti frumoasă. Da, da. (Adamus râde) Oh, iubesc oamenii. Următorul. Da.

TIMOTHY: Sistemele de cred- …

ADAMUS: Hai să ne ridicăm. Maeştrii se ridică.

TIMOTHY: Sistemele de credinţă şi straturile suprapuse.

ADAMUS: Am să mă aşez eu. (râde) Sistemele de credinţă şi straturile, sigur. Ce este un sistem de credinţă? De ce nu crezi pur şi simplu că totul se va petrece – poc! – imediat?

TIMOTHY: În câte pot să intru?

ADAMUS: În cât de multe vrei. În câte vrei să intri?

TIMOTHY: Vreau să le scot pe toate.

ADAMUS: Da. Da. De ce nu o faci? (Timothy oftează şi face o pauză) Te gândeşti.

TIMOTHY: Da. (râde)

ADAMUS: Vezi tu… vă rog să observaţi, pentru că asta faceţi cu toţii. Vă opriţi şi gândiţi. Răspunsurile sunt chiar aici. Aşa cum am spus, când vom termina astăzi, o să spuneţi: „Ştiam asta. Ştiam asta”.

Aşa că unul din lucrurile pe care le vom face va fi să gândim dintr-un loc diferit, care nici măcar nu va fi gândire. O să trecem şi la asta mai târziu. De ce nu elimini pur şi simplu toate straturile şi credinţele? (face iar o pauză) Pot să-ţi spun eu?

TIMOTHY: Te rog.

ADAMUS: Ele te servesc. Tu le iubeşti. Da.

TIMOTHY: Daaaa.

ADAMUS: Da. Altminteri nu ar fi aici. Orice se află în viaţa ta – oh, am tot spus asta iar şi iar, orice este aici, orice problemă, orice situaţie – te serveşte.

Limitările şi credinţele te servesc, pentru că într-un fel de ţin pe loc, deoarece crezi că o să te împrăştii în tot universul dacă eliberezi. Crezi că o să ajungi în bucăţi împrăştiate prin toată creaţia, că nu o să mai poţi fi în stare să te aduni iar la un loc, ca un soi de experiment prost de ştiinţă psihică. (câteva râsete) Aşa că le ţii în interior. Le ţii înăuntru. Dar de fapt este destul de sigur când te deschizi. Mult mai sigur.

TIMOTHY: Iar alt lucru era cât de multe jocuri vrem să jucăm numai pentru că putem? Este ceva social…

ADAMUS: Noi? Noi?

TIMOTHY: Noi sau eu!

ADAMUS: Noi, inginerule?! (Adamus râde) Bun. Mulţumesc. Excelent. Încă cineva. Apropo, ador interacţiunea. Îmi place să fiu cu fiecare dintre voi. Toţi cei care priviţi – îmi place asta. Scuez, draga mea. Chiar dacă nu sunteţi aici, în Coal Creek Canyon, îmi place faptul că putem vorbi, glumi şi chiar bârfi şi ne putem distra foarte bine. Interacţiunea este satisfăcătoare, recompensatoare pentru mine şi sper că şi pentru voi. Ok, hai să continuăm. Încă cineva. De ce? De ce, oh, de ce? Edith.

EDITH: Ne-ai spus ceva excepţional data trecută. Ai spus…

ADAMUS: Doar data trecută, draga mea? (câteva râsete)

EDITH: Ei bine, scuze. De fiecare dată.

ADAMUS: Da, da.

EDITH: Şi ai spus să nu putem nicio cauză înaintea noastră.

ADAMUS: Da.

EDITH: Şi cred că asta funcţionează foarte bine pentru fiecare dintre noi.

ADAMUS: Da. Ce-ar fi să răspunzi şi la întrebare? (râsete) Mă flatezi spunându-mi cât de excepţional sunt. Dar întrebarea este cum se facă că nu vă manifestaţi măiestria pe loc?

EDITH: Ba da, o facem. Nu-ţi dai seama?

ADAMUS: Noi?

EDITH: Suntem aici. Suntem toţi maeştri.

ADAMUS: Noi?

EDITH: Da. Eu fac asta. Noi o facem. Eu o fac. Tu o faci. Toţi o fac.

ADAMUS: Nu, rămâi la tine…

EDITH: David, frumoasa lui soţie, toţi fac acest lucru.

ADAMUS: Rămâi la tine. Rămâi la tine. Ştii, cam faci turul mesei.

EDITH: Da, aşa-i.

ADAMUS: Tu faci asta.

EDITH: Eu o fac.

ADAMUS: Bun. Las-o aşa. Punct. Edith o face. Pot deja să văd tricourile, Sart. (multe râsete) Edith face ascensiunea! Iluminarea! Ilumin-… (mai multe râsete) Edith, este ceva frumos. (cineva spune: „Sart, treci la treabă!”) Este un lucru frumos.

SART: Da, am o stivă nouă de tricouri în lucru.

ADAMUS: (îi „sărută” mâna) Mulţumesc.

EDITH: Ei, acesta chiar este un sărut ciudat. (mai multe râsete)

ADAMUS: Eşti sigură că era doar un sărut, draga mea?

EDITH: Nu.

ADAMUS: Cum adică era ciudat?

EDITH: Ei bine, de obicei pui gura pe mine. (multe râsete)

ADAMUS: Asta va intra în seria momentelor cu biiiiip din Shouduri! Da, aşa e, Edith, dar te rog ca lucrurile să rămână între noi. (râsete)

EDITH: Oh.

ADAMUS: Nu e nevoie să fie… vezi camera de acolo? A înregistrat ce ai spus. (mai multe râsete)

EDITH: Scuze.

ADAMUS: Nu doar asta îmi cerşeşti. (multe râsete)

LINDA: Neruşinare!

ADAMUS: Măiestria înseamnă să poţi râde de tot ce face parte din viaţă. De tot ceea ce are viaţa. Hai să mai mergem la cineva. Ne distrăm foarte bine. Da. Dacă cineva e ofensat, să plece. (râsete) Dacă sunteţi aşa de blocaţi spiritual încât nu puteţi râde puţin… cu acest grup de maeştri ne aflăm pe corabia ce merge spre vremurile de aur şi nu e loc pentru mâhniţi. Da, da.

SUSAN: Pentru mine, ceea ce am descoperit în ultimele două luni este că orientarea mea se schimbă, pentru că este o orientare nouă.

ADAMUS: Da.

SUSAN: Vechea orientare era auto- … era cumva integrată cu mintea.

ADAMUS: Da, da.

SUSAN: Am fost în procesul de a trece conştient prin fiecare zi, reorientând de unde vine conştiinţa mea şi la mine nu vine de aici (arată spre cap). Vine de aici (inima).

ADAMUS: Da. Cum faci cu reorientarea?

SUSAN: Trebuie să te opreşti. Trebuie să-ţi rezervi timpul…

ADAMUS: Nu, nu. Hai să nu începem cu „tu”.

SUSAN: Nu? Eu?

ADAMUS: Tu, „eu”.

SUSAN: Eu?

ADAMUS: Tu, da.

SUSAN: Cum fac eu asta?

ADAMUS: Da, da.

SUSAN: Pentru mine personal, exercițiul pe care îl fac este să respir conștient aici, în centrul inimii mele, și să permit conștiinței mele să sălășluiască acolo și să se extindă de acolo.

ADAMUS: Grozav.

SUSAN: Şi petrec mai mult timp aici, în interiorul meu, faţă de timpul pe care îl petrec în afară, răspunzând, reacţionând la ceea ce este în afara mea. Astfel că orientarea mea nu mai este în afară, deşi sunt tot aici.

ADAMUS: Da.

SUSAN: Începe de aici.

ADAMUS: Uluitor.

SUSAN: Mulțumesc.

ADAMUS: Da. Nu, aşa este şi se spune… (ridică mâna pentru a-i fi sărutată) Oh, da. (câteva râsete, Adamus îi sărută mâna)

SUSAN: Mulţumesc.

ADAMUS: Am vorbit în discuţia despre re-ordonare. (se referă la materialul „Re-Order Your Reality”, disponibil în Shaumbra Shoppe în limba română) Se schimbă orientarea, se schimbă punctul de conectare cu lucrurile. Treceţi printr-o etapă de deconectare de la multe, multe lucruri – literalmente milioane şi milioane de puncte de ordonare, iar voi vă deconectaţi de la ele – se simte a fi foarte ciudat. Există dorinţa de a vă conecta la loc.

Dar ce se petrece: mintea încearcă să se reconecteze cu această realitate şi cu lucrurile pe care le înţelege, în condiţiile în care, într-adevăr, nu vă conectaţi, ci sunteţi acordaţi, orientaţi spre lucruri ce sunt mult mai flexibile, mai dinamice şi mai eficiente din punct de vedere energetic. Dar va fi o perioadă de timp în care vă veți simți foarte dezorientaţi, foarte deconectaţi, şi exact de asta se întâmplă.


Răspunsul lui Adamus

Asta mă duce la ceea ce vreau să spun. Întrebarea a fost: de ce e nevoie de timp? De ce nu pocniţi din degete şi iluminarea să fie aici deja?

Numărul unu: din compasiune, compasiune pentru corp, căci trupul vostru, pe când se afla în ADN-ul său ancestral, nu s-ar fi putut descurca cu o tranziţie atât de rapidă, o transformare atât de subită. Nu s-ar fi descurcat cu o schimbare aşa rapidă şi asta ar fi cauzat un dezechilibru energetic care ar fi putut duce la lucruri, foarte detaliat spus, precum diabetul. Dacă trupul încearcă să se schimbe prea rapid, intrările şi ieşirile de energie ar putea cauza diabet. În al doilea rând, cancer. Ar putea, din nou, să trimită semnale aleatorii prin corp şi să provoace cancer în anumite părţi ale sale.

Astfel că voi aduceţi acest nivel de energie a luminii, pe măsură ce treceţi de la fizicul strămoşesc la adevăratul vostru corp de lumină. Se petrece în cea mai mare parte a timpul în care dormiţi, dar uneori şi în starea trează. Uneori simţiţi că trupul vostru se duce dracului, dar nu e aşa. Se reorientează. Se schimbă.

Vă cer să invitaţi acele schimbări şi să le permiteţi, fără să mai întrebaţi tot timpul: „Ce se întâmplă cu corpul meu? De ce dorm multe ore? De ce nu pot să dorm? De ce nu mai am nivelul de energie de altă dată?” De fapt este un lucru bun că nu mai aveţi acel nivel de energie, pentru că încă aţi mai încerca să obţineţi energie din surse vechi. Treceţi printr-o perioadă, o fază în care vă deconectaţi de vechile surse de energie, hai să spunem că eraţi precum o uzină pe cărbune, iar acum vă conectaţi cu o sursă de energie nouă, mai eficientă, mai curată.

Astfel că schimbarea există şi vor fi momente în care veţi simţi că aveţi mai multe dureri şi suferinţe în corp şi credeţi că îmbătrâniţi, dar nu e aşa. Este vorba despre această schimbare intensivă.

Am spus de la început că am închis Şcolile Misterelor acum 300 de ani pentru că era prea dificil de trecut prin ascensiunea întrupată. Acum multora nu le pasă. Au spus: „Eu tot vreau ascensiunea şi nu-mi pasă dacă plec a doua zi”. Însă voi, dragi prieteni, aţi ales să veniţi în această viaţă pentru a face ascensiunea în timp ce vă aflaţi în corp fizic. Aşa că, din compasiune pentru corpul vostru, duceţi aceste schimbări exact în modul în care sunteţi în stare să vă descurcaţi cu ele.

Compasiune pentru minte: mintea chiar are dificultăţi cu toate schimbările ce se petrec. Treceţi dincolo de modul în care aţi gândit, iar când ne adunăm astfel puteţi simţi cu toţii energia atunci când cineva începe să gândească. Totul se focalizează aici, sus. Nu e nevoie să puteţi vedea aure şi energii, este suficient limbajul corporal, dar ştiţi intuitiv că se aşază aici, sus, iar apoi voi, ei, vă blocaţi.

Mergeţi către un mod diferit de a aduce totul prin conştienţă, inteligenţă, care nu necesită analiză sau întoarcerea la fişiere. Vă întoarceţi şi spuneţi: „Ce a fost şi asta?” Ştiţi voi, „Le-am păstrat aici, în memoria mea”.

În Vechea Energie, în vechea condiţionare mentală, este multă asociere. Asociaţi tot cu toate şi o să vă îndepărtaţi de asta, pentru că în noua realitate nu există asociere. Cu alte cuvinte, nu aţi mai făcut aşa ceva înainte. Nu aţi experimentat anumite lucruri, iar mintea va încerca mereu să asocieze. Chiar şi când Eu Sunt spune: „Hei, nu avem nevoie de asta”, mintea tot va încerca o vreme să mai asocieze.

Iar apoi va fi frustrată, pentru că nu poate găsi o paralelă sau o experienţă similară de care să se ancoreze pentru a-şi face evaluările şi analizele despre cum să acţioneze sau să reacţioneze. Iar când face asta, intră în frică şi în modul de panică – în modul   de frică, panică şi anxietate –, iar mintea spune: „Nu face nimic” sau „Retrage-te”, ştiţi voi, „Dă-te înapoi.” Atunci o să spuneţi: „Nu, este perfect să mergem mai departe. Nu contează”.

Vedeţi voi, am deschis discuţia despre viaţă şi despre moarte. De fapt este foarte, foarte puţină diferenţă între cele două, aşa că, într-un fel, aproape că aţi putea spune că, şi cu preţul morţii, nu contează câtă vreme poţi ieşi din închisoare. Ar putea părea cam dur să numeşti existenţa pământeană o închisoare, dar este. Este. Este frumoasă şi este un loc grozav pentru lecţii, dacă încă mai sunteţi în etapa lecţiilor, dar sper că noi nu mai suntem. Îşi are propriul nivel, propriul tip de experimentare, dar a ajuns să fie o închisoare a conştiinţei unde oamenii sunt în tipare şi rutine şi nu ies din ele. Foarte puţine voci se ridică deasupra acestora şi foarte puţini oameni îşi dau voie să treacă dincolo de ele. (Linda ridică mâna) Draga mea…

LINDA: Păi atunci de ce…

ADAMUS: Întrebarea sărbătoritei?

LINDA: De ce îngerii şi cristalele şi bla, bla, bla stau la coadă să vină aici, dacă nu e decât mizerabil, dureros şi blocat?

ADAMUS: Nu am spus că e mizerabil.

LINDA: Ok, blocat, cum o fi.

ADAMUS: Nu am spus că e mizerabil. Am spus că e blocat. Ei stau la coadă pentru că Pământul, această planetă Pământ şi, în curând – aş putea spune că sunt deja acum – Noile Pământuri care au fost de asemenea create, sunt locurile în care să mergeţi pentru iluminare. Aici descoperiţi, pe această planetă. Nicio altă planetă din orice dimensiune sau galaxie, nicio altă planetă nu mai oferă capacitatea de a-l înţelege şi a-l întrupa pe Eu Sunt. Toate au experienţe şi, din nou, puteţi spune că au un spectru de conştiinţă, de tehnologie, de inteligenţă şi de alte lucruri, dar nu există nici un loc precum acesta.

Acum, acestea sunt veştile bune şi tot acestea sunt şi veştile rele. Nu mai există vreun loc ca acesta, în care să vă puteţi pierde, să uitaţi cine sunteţi; nici altul care să aibă densitatea şi nivelul de seducţie al acestei planete. Ce loc mai bun decât acesta de a veni? De ce să nu mergi la extrem, în loc să mergi în alte locuri? Exact de asta, prieteni, dacă vă aduceţi aminte, aţi venit aici. Aţi venit aici ca să-l întrupaţi pe Eu Sunt; cu alte cuvinte, să îl integraţi complet în suflet, în fiecare aspect. De asta sunteţi aici, iar acum nu se poate face decât aici.

Ei stau la coadă, iar eu le vând biletele. (câteva râsete) Stau la coadă pentru că este o planetă senzual de frumoasă şi de dinamică. Simţirea durerii în corp este senzuală. Voi spuneţi: „Nu. Am cu adevărat o durere în corp”. Pentru o fiinţă angelică care nu a mai avut un corp fizic asta e seducător. „Adică vrei să spui că pot să mă simt pe mine? Aş putea să nu mă simt doar ca lumină, dar pot de fapt să… adică îmi spui că acesta sunt eu?”

O fiinţă angelică îşi spune: „Pot să şi gândesc, să am un gând şi merge aşa de încet că pot să fiu conştient că am un gând”. Vedeţi voi, pentru o fiinţă angelică – poc! – se petrece instantaneu. Nu există conştienţa profundă. Continuumul temporal în care existaţi vă permite să faceţi toate aceste lucruri. Timpul, spaţiul, densitatea şi seducţia vă permit să veniţi aici.

Acum, tot acesta este şi blestemul, pentru că atunci când cunoaşterea începe să spună: „Mi-a ajuns”, dar partea umană încă este în tipare, în betonul conştiinţei, şi este foarte dificil. Ce se petrece? Omul va încerca apoi să gândească, să facă eforturi, să planifice şi să se lupte cu calea de ieşire, pentru că se află în condiţia umană. Va încerca să studieze calea de ieşire sau să o cumpere, orice ar fi, dar va folosi atribute foarte umane pentru a încerca să se elibereze din această conştiinţă densă în care s-a cufundat, pe care a iubit-o şi a experimentat-o.

Dintr-o dată oboseşte şi vrea să iasă şi trebuie să iasă şi nu e vorba doar despre a vrea. Există dorinţa adâncă pe care fiecare dintre voi a avut-o – „Trebuie să ies. Trebuie să mă întorc la mine. Trebuie să mă întorc la conştienţa sufletului meu”. Aţi încercat să faceţi asta în somn, în vise. Nu merge prea bine. Credeţi că asta e scăparea. De fapt, iniţial a fost proiectată ca reconectare – reconectarea nocturnă -, însă cu cât mai mult intră cineva în densitate, cu atât mai adânc acela – chiar şi în starea de somn – este mai focalizat pe lucruri ce sunt încă foarte umane.

Este aproape o disperare, un dor – „Trebuie să ies din asta” – şi apoi încercaţi să dormiţi ca să aveţi măcar o micuţă conectare cu sursa voastră. Nu merge şi vă întrebaţi: „Ce să fac mai departe?” Ce faceţi mai departe? Încercaţi puterea. Încercaţi gândirea, efortul şi suferinţa. Nu merge. Adevăratul secret – dacă există vreun secret – al măiestriei şi, poate, lucrul diametral opus cu ceea ce ar face omul, este permiterea. Permiterea.

Câteva motive pentru care permiterea este dificilă: pentru că sunteţi obișnuiți cu putere, forţă, inteligenţă, gândire. Sunteţi obişnuiţi cu ceva care de fapt este agresiv. Aşa că asta încercaţi. În mod obişnuit nu merge. Permiterea este şi foarte nesigură. De fapt partea umană ar spune că este de-a dreptul prostesc să permiţi, aşa că încearcă puţin permiterea, dar când permiteţi puţin şi mai şi purtaţi chiloţii de beton, nu merge prea bine. (câteva râsete) Nu merge. Tot vă duceţi la fund. (Adamus râde; cineva spune: „Uau”) Da, uau!

Un alt motiv pentru care nu se face pur şi simplu… unul este compasiunea, ca să nu ardeţi, ca să nu intraţi în stare de suprasarcină. Şi este… este provocator pentru corp, dar este şi mai provocator pentru minte, iar mintea este densă şi mintea este dură. Dar într-un mod interesant, mintea este şi extrem de fragilă. Este precum un lucru foarte dens aflat într-un echilibru delicat  în vârful unui stâlp foarte, foarte înalt, încercând constant să cadă şi să se zdrobească.

Pe cât de dură şi de densă este mintea, este şi foarte, foarte delicată, aşa că mereu încearcă să protejeze. Mereu încearcă să împiedice lucrurile să se destrame. Aproape fiecare dintre voi a avut experienţe în tinereţe – nu ca să divaghez –, în care diverşi v-au spus: „Nu te mai purta nebuneşte, Juan. Ce nu e în regulă cu tine? Fii şi tu ca toţi ceilalţi”. Iar voi aţi încercat, de fapt, pentru că îi iubeaţi şi aţi vrut să se simtă în siguranţă, aşa că v-aţi întors în ritm cu toată lumea. Dar am spus că o parte a sufletului nu mai poate suporta asta. Nici măcar nu vrea doar să iasă, ci are nevoie disperată să se întoarcă la sine.

Noi privim la energii şi la dinamici de pe partea cealaltă. Cât de mult poate rezista cineva în realitatea asta? Cât de mult poate merge cineva înainte de a deveni cu totul de nesuportat pentru suflet? În vieţi ale voastre mai de demult, când plecaţi din corpul fizic mergeaţi pe partea cealaltă şi avea loc un fel de reconectare cu sinele suflet, cu alte tărâmuri. Ştiţi, marea eliberare din realitatea fizică. Dar, pe măsură ce Tărâmurile Apropiate au devenit tot mai dense, a devenit tot mai dificil ca să mergeţi spre cristalin, spre Podul de Flori, să mergeţi dincolo, aşa că acum mulţi rămân aici. Chiar şi când mor rămân în Tărâmurile Apropiate. Nu sunt fizice, dar sunt al naibii de aproape. Au toţi factorii de conştiinţă ai acestei planete. Astfel că acum nu mai există acea odihnă sau pauză. Nici în starea de vis, nici în cea de moarte.

Iar fiinţa începe să se panicheze şi să dispere, pune acestea în scenă şi face lucruri disperate, totul în încercarea de a simţi din nou, de a-şi aminti din nou. Oamenii fac lucruri extreme, emoţionale, dramatice, numai ca să simtă ceva din nou, gândindu-se că poate asta este calea spre Sursă. Iau droguri, droguri care le dau halucinaţii, iar asta le oferă o străfulgerare uneori, dar într-un mod foarte deformat.

Imaginaţi-vă cum un consum mare de halucinogene vă oferă o străfulgerare a sursei, dar din perspectiva iadului. Este foarte, foarte dificil. Iar unii se bucură de asta, cel puţin au străfulgerarea, dar se face din acel loc de distorsionare.

Aşa că prin asta trec oamenii acum. Procesul trezirii este frumos, dar, aşa cum ştiţi, este şi foarte dificil, pentru că încep să se trezească. Sinele lor suflet spune: „Nu mai suport. Cât de mult să mai fiu în afara conectării cu Sursa mea, cu Eu Sunt al meu?” Apoi ei încearcă să găsească alte surse în orice altceva – în religii, în guru, în sporturi extreme, în orice – încearcă să simtă din nou şi nu merge.

Apoi cineva vine cu medicamentele – iar eu nu sunt fanul lor, chiar dacă mi s-a cerut să nu mai vorbesc despre aşa ceva –, dar acestea îi duc într-o stare cu adevărat de zombi. În esenţă le spune: „Stop cu zgomotul acela de jos. Gata cu strigătele că te-ai săturat de călătoria asta, că vrei să ieşi din închisoare”. Este pilula de tăcere. (Linda îi dă ceaşca) Mulţumesc. Ai pus ceva aici? (câteva râsete) Pastila de tăcut din gură, da‼ Interesantă sincronizare, dragă Linda. (mai multe râsete) Este. Este. Este pilula de tăcut din gură şi îi duce pe oameni în stare de zombi. „Fă ca toată lumea, aliniază-te, rămâi în matrice, nu te mai plânge”.

Dar ştiţi ce se petrece? Îşi iau medicamentele şi pentru scurt timp se simt mai bine. Nu te uita aşa fix la mine (către Linda). Pentru scurtă vreme se simt mai bine, însă acea voce, care este vocea adevărului, vocea lui Eu Sunt, nu se va opri şi va continua să spună: „Este timpul. Este timpul. Trebuie să ne întoarcem. Trebuie să ne reconectăm cu Sursa.”

Astfel că într-un fel depăşeşte acea pastilă, dar apoi înnebuneşte la modul absolut aspectul uman. Absolut. De asta este o incidenţă mai mare a nebuniei şi a sinuciderilor atunci când oamenii folosesc aşa ceva pe termen lung. Şi îmi susţin cuvintele foarte, foarte clar.

Aşa că la un anume… oh, noi studiem – unii dintre noi studiază – acest fenomen: cât de mult timp poate fi cineva neconştient de propriul sine, neconştient de propria Sursă? Câte vieţi o poate duce cineva aşa? Acest studiu este făcut aici, pe Pământ,  de către nişte asociaţi de-ai mei. Cât de mult poate sta cineva în afara conectării?

Au fost vieţi în care aţi avut conectarea în starea de vis, între vieţi, dar pentru mulţi oameni au trecut deja mii şi mii de vieţi – 5.000 pentru unii, 10.000 pentru alţii, nu pentru voi, ci pentru alţii – de când nu au mai avut conectarea cu Sursa. Apoi sunt foarte pierduţi şi deziluzionaţi şi intră atât de adânc în matricea acestei realităţi şi merg tot înainte, la nesfârşit. În cele din urmă trebuie să se reconecteze su Sursa lor, cu Eu Sunt  al lor; în cele din urmă trebuie să le re-experimenteze, altminteri va înnebuni.

Apoi încearcă lucruri precum moartea, gândindu-se că reprezintă o soluţie. Imaginaţi-vă că sunteţi aşa de nemulţumiţi de viaţă, că aveţi o cunoaştere pe care nici nu o puteţi defini, dar ceva vă spune: „Trebuie să fie mai mult. Trebuie să ies de aici”, iar apoi alegeţi moartea, gândindu-vă că este eliberarea, dar descoperiţi că atunci când muriţi este acelaşi lucru.

Imaginaţi-vă că sunteţi la închisoare. Aţi fost închişi în celulă, purtaţi aceleaşi haine ca toţi ceilalţi, mâncaţi aceeaşi mâncare, faceţi aceleaşi lucruri zilnic, fără creativitate, fără oportunitatea reală de exprimare de sine. E foarte, foarte nesigur şi apoi credeţi că ieşiţi. Sunteţi copleşiţi de bucurie. Este timpul. O să fiţi eliberaţi sau v-aţi dat seama de un mod de a fugi. Ieşiţi. Faceţi pasul afară din închisoare şi realizaţi că este tot închisoarea. Este aceeaşi închisoare. Mai târziu găsiţi o altă uşă pe care credeţi că puteţi scăpa. Atunci când faceţi asta, descoperiţi iar că este aceeaşi închisoare şi exact asta se petrece. Exact asta.

Exact de asta îmi place să lucrez cu fiecare dintre voi, pentru că vouă nu vă pasă. Nu vă pasă de ce trebuie să faceţi. Permiteţi ca aceasta să fie viaţa eliberării din închisoare, a întoarcerii la Sursă, la sinele vostru. Puteţi simţi asta foarte puternic. V-aţi spus vouă înşivă: „O să fac orice pentru acea reconectare. Orice”. Şi iată-ne aici.

Nu vom studia calea. Nu vom forţa calea. Nu, nu, nu, nu, nu. O să permitem şi uneori va părea că merge împotriva inteligenţei, dar asta este calea. Este starea voastră naturală de a fi, nu jocurile, nu celelalte lucruri. Este starea naturală de a fi.

Aşa că de ce nu se petrece – poc! – pur şi simplu, de ce nu apare? Este compasiune, ca să nu explodaţi sau să ardeţi. V-aţi permis şi experienţa, cunoaşterea experienţei. Dacă doar s-ar fi petrecut – poc! – pur şi simplu aşa, aţi fi fără experienţa reală, fără cele prin care aţi trecut, fără realizarea sa profundă.

Aşa că aţi spus: „O să…” – repede, nu e cuvântul potrivit – „dar o să permit cât de mult posibil ca să fiu şi în experienţă, ca să cunosc experienţa foarte bine, foarte intim; am trecut prin gândurile, prin durerile, provocările şi fricile, aşa că ştiu fiecare milimetru, fiecare centimetru din acel coridor al iluminării. Îi ştiu suişurile, coborâşurile, podeaua, totul. Cunosc fiecare demon şi dragon care apare. Cunosc fiecare piedică din podea. Ştiu fiecare căpcănuţă de pe coridor şi pot să o experimentez. Nu am plutit doar până pe partea cealaltă. Ştiu fiecare locşor al său, astfel încât să-i pot învăţa pe alţii”.

Aşa că în cunoaşteţi foarte bine – nu e doar retorică, este real – ca să puteţi fi învăţători pentru alţii. Ştiţi exact – o să ştiţi exact – prin ce vor trece şi de ce trec prin acele lucruri. O să ştiţi exact, cu încrederea de maestru, că vor reuşi să treacă prin coridorul iluminării. O vor face. Fără îndoială. Este vorba doar de cele prin care vor trece.

Iar voi o să le întoarceţi întrebarea atunci când vor veni cu ea – „Maestre, ce o să trebuiască făcut?” – iar voi ştiţi că depinde cu totul de ei. Apoi or să vă ceară secretul. Or să ceară tot feul de trucuri. Or să ceară tot makyo. „Cum anume se trece prin coridorul iluminării?” Or să încerce să se hrănească din voi şi or să încerce să facă orice.

Voi doar o să staţi acolo, pentru că ştiţi foarte bine acel coridor. Ştiţi că vor ajunge pe partea cealaltă, iar experienţa pe care o vor avea va depinde integral de ei. Exact asta o să le spuneţi. „De tine depinde. Ştiu că o să ajungi acolo. Depinde de tine cum”.

Cred că este acelaşi lucru pe care Tobias şi cu mine vi l-am spus. (cineva spune: „De câteva ori”) Nu-i aşa că… – de câteva ori! (câteva râsete) Dar nu are mai mult sens acum? Pe atunci vă uitaţi la Tobias de parcă spuneaţi: „Nu, Tobias, tu ştii secretul. Zi-mi-l şi mie. Hai, spune-mi-l şi mie!” Secretul este că puteţi face asta oricum doriţi. Haideţi să respirăm adânc.

Amintiți-vă: atunci când vă doare corpul, când mintea vă este în haos şi tot aşa, este simplu. „Mă schimb”. Asta este. Aveţi o zi proastă, nimic nu are sens, oamenii vin cu tot felul de rahaturi – „Mă schimb”. Într-atât este de simplu. Este o mare reamintire. Nu e o mantră. Este o mare reamintire. „Oh”, spuneţi voi, „de ce mi se întâmplă toate astea mie, Adamus? De ce se întâmplă asta şi asta?” Pentru că vă schimbaţi, vă transformaţi. Nu e grozav? (câteva râsete) „Mă schimb”. Respiraţi adânc şi simţiţi. „Mă schimb”.

De asta nu dormiţi uneori nopţile. De asta sunt schimbări în relaţii, în geografie, în toate. „Mă schimb”. Este o binecuvântare. Voi aţi cerut. De fapt nu aţi cerut. Voi aţi solicitat. Aţi reclamat asta dincolo de orice. „Trebuie să se schimbe”, aţi spus. „Trebuie să se schimbe”. Şi se schimbă. Se schimbă.

Aşa că acestea se petrec, aceasta este povestea frumoasă pe care o împărtăşiţi, documentarul despre iluminare. „Oh! Mă schimb”. Aveţi una din zilele acelea, vă pierdeţi toţi banii – „Hei, doar mă schimb”. (câteva râsete) „Mă schimb”. Sart, ai o altă mare oportunitate pentru crearea de tricouri. Da. O să instalăm o tiparniţă de tricouri la noul Centru. O să le facem pe bandă. Pe bandă le facem. Ok. Acum hai să trecem la… ooh. (se uită la ceas) Hai să trecem la subiectul real al zilei.

LINDA: Asta e o glumă, nu?

ADAMUS: Mai este un spaţiu de închiriat alături. Scrie pe firmă doar „Tricouri Shaumbra”. Tricouri Shaumbra. Da. Ok, hai să respirăm adânc şi să trecem la subiectul real al zilei, la motivul real pentru care suntem aici, dragi maeştri.

LINDA: Ceee??!

ADAMUS: Abia a fost încălzirea. Nu am ajuns încă la partea suculentă. Ce, te grăbeşti?

LINDA: Nu!

ADAMUS: Oh, trebuie să te duci la o petrecere de aniversare? (Adamus râde)


Siguranţa


Subiectul real este foarte simplu, dar complex. Afirm că lumea aceasta nu este sigură şi că nu sunteţi în siguranţă în ea, iar aici este o mare problemă, o mare, mare problemă.


Aş vrea ca dintr-o dată să vă fac să vă simţiţi cu totul în siguranţă şi aş vrea să vă pot relaxa total corpul, pentru că este foarte tensionat din cauză că nu e în siguranţă. Aş vrea să pot să flutur o mână magică şi să aduc pacea în mintea voastră, pentru că mintea nu se simte în siguranţă. Aş vrea să spun sufletului vostru, divinităţii voastre că este sigur aici. Este sigur să vină aici. Dar voi nu credeţi asta, aşa că îl ţineţi la distanţă, la o mică distanţă. În special pe când intraţi în măiestria voastră, o să se simtă şi mai în nesiguranţă în această realitate.


Iată-vă aici, cu pasiunea şi dorinţa iluminării. Iată-vă aici, alegând să fiţi maestru întrupat, dar nu vă simţiţi deloc în siguranţă. O mare problemă. De fapt, aş vrea să fac un mic sondaj de opinie cu acest grup. Avem nevoie de… Vili, poţi să scrii tu, iar tu, Linda, să mergi în sală?


LINDA: Oh, bun. (Adamus râde)


ADAMUS: Hai să privim la unele din lucrurile din viaţa voastră de acum şi o să te rog să scrii. Factorul de siguranţă merge, hai să spunem, de la 1 la 10. Dacă spun un anumit lucru, „1” înseamnă foarte nesigur, „10” înseamnă că sunteţi în foarte, foarte mare siguranţă. 1 – nesigur; 10 – sigur. Ai putea scrie?


Apoi ridicaţi degetele sau mâinile, dar ţineţi-le apropiate. De exemplu, dacă daţi scorul trei, ridicaţi degetele. Dacă vreţi să anunţaţi un opt, ridicaţi-le la un loc, nu le ţineţi la distanţă între ele, pentru că vom face rapid un sondaj de opinie Shaumbra.


Ok, respiraţi adânc. Din nou, nu gândiţi prea mult. O să ştiţi răspunsul. Bun. (audienţa corectează ceea ce Vili a scris) Vedeţi, deja e nesigur. (Adamus râde) Nu ştim ce este sigur şi ce nu este sigur. (câteva râsete) Asta e o problemă. Ok. Foarte nesigur este 1; sigur înseamnă 10. Vreau să fie documentat, are un scop. Respiraţi adânc.


~ Corpul fizic


Primul subiect. Sunteţi în siguranţă, vă simţiţi în siguranţă cu corpul vostru fizic? Ridicaţi mâinile. (pauză, cât audienţa răspunde) Destul de bine. Aş spune că e cam un opt. Opt. Bun. Poţi scrie „corpul” şi el primeşte un opt. Acum, fie sunteţi un grup excepţional, fie e mult makyo pe aici (câteva râsete), deoarece corpul vostru, cel puţin până acum…


VILI: Opt?


ADAMUS: Opt. Corpul este lucrul ce vă trădează, probabil primul şi cel dintâi. S-ar  putea duce – poc! – uite aşa. Pe drumul de coborâre de aici, din munte, este gheaţă, ninge, o să fie întuneric şi corpul ar putea ceda.


Cancer. Fiecare dintre voi are cancer în corp chiar acum. Este un potenţial latent care stă acolo şi aşteaptă. Fiecare dintre voi poartă cel puţin o anumită măsură din fizicul vostru ancestral, care îşi are partea sa de probleme. Fiecare dintre voi va trece printr-o moarte fizică. Spuneţi că sunteţi în siguranţă cu corpul vostru? Aţi putea rămâne fără o mână, un picior mâine. Vă spuneţi: „Bine, o să le cresc la loc”. Makyo. Zău? Mai avem de lucru până să ajungem la punctul acela.


Corpul vi se măreşte şi nu puteţi să-i reduceţi greutatea. Constant are nevoie de hrană. Cum să vă simţiţi în siguranţă când corpul trebuie hrănit tot timpul? Aş mai putea ca pur şi simplu să vă pun mâna la gură – ceea ce nu o să fac –, aş putea să vă pun mâna la gură şi să vă sufoc. În trei minute aţi fi morţi. Vă simţiţi în siguranță în corpul fizic?? Nu ştiu. Aţi dat un opt. Poate că sunteţi voi excepţionali, însă acel corp este probabil cel mai mare motiv pentru care nu vă simţiţi în siguranţă.


Imaginaţi-vă că nu aţi fi obligaţi să vă mai faceţi griji că trupul ar putea avea accidente, că ar putea fi ucis, rănit, bolnav, toate celelalte. Viaţa ar fi mult mai uşoară, nu-i aşa, dacă nu aţi mai fi obligaţi să vă îngrijoraţi de corpul care îmbătrâneşte. Poate că ar trebui să vorbim cu mai mulţi Shaumbra, dar eu aş da corpului un doi. Cam doi în ce priveşte siguranţa.


E adevărat, voi nu trebuie să vă mai faceţi griji ca pe vremea mea că v-ar putea mânca urşii şi pumele. (râsete, căci în deschidere Geoff şi Linda au vorbit printre altele despre pumele care vânează în zonă) Oh. Oh! Eu i-aş da un unu. (râsete) Ok.



~ Mintea


Mai departe. Respiraţi adânc. Siguranţă. Siguranţă. Cât de sigură este mintea voastră? Gândurile voastre? Respiraţi adânc. Gândiţi-vă la asta. Cât de în siguranţă sunteţi? Haideţi, arătaţi-mi mâinile. (pauză, audienţa răspunde, Adamus numără)


I-aş da cam… se filmează cu camera de acolo, de sus? Bun. I-aş da cam…  oh, e şi un zero acolo. (câteva râsete) I-aş da cam cinci şi jumătate, pe baza audienţei. Cinci şi jumătate.


Serios? Vă simţiţi în siguranţă cu minte? Lucrul care vă spune constant că sunteţi de rahat? (râsete) Lucrul ce este constant indecis, care constant se teme? Sunteţi aşa de obişnuiţi cu mintea şi cu jocurile sale încât nici nu realizaţi că este însuşi lucrul care vă împiedică cu adevărat să vă simţiţi în siguranţă. Joacă jocul. Mintea este lucrul care aduce fricile.


Vă simţiţi în siguranţă în minte? Eu unul nu m-aş simţi aşa. Eu personal aş pune mai jos mintea, mintea umană. Da, o să avem şi scorul lui Adamus – eu îi dau cam 1,5 la capitolul siguranţă. Este lucrul de care fug cei mai mulţi oameni. Într-un fel puteţi fugi de corp, într-un fel, dar nu puteţi fugi prea departe de minte. Iadul este închis în minte. Întunericul şi demonii se află în minte. Nu sunt pe afară; nu stau pe sub pat. Sunt chiar acolo.


Ceea ce fac oamenii este să-şi controleze mintea. O disciplinează. O restricţionează. O limitează până la punctul în care devin amorţiţi şi gândurile creative sunt blocate, împinse  în afară, căci mintea spune: „Nu, o să restricţionăm toate acestea”.


Timothy, ai aşa de mult potenţial, eşti un călător neînfricat, dar apoi ai preluat o minte şi te-ai limitat. Odinioară erai cunoscut pentru călătoriile tale prin întreaga creaţie, energetic sau conştient. Ai ajuns aici, ţi-ai ales un creier şi acum eşti ca o maşină veche. (câteva râsete) Abia dacă mai poţi ţine drumul şi nu mă iau de tine, ci de acea minte, pentru că a fost o parte din tine care a simţit nesiguranţa şi s-a simţit în nesiguranţă, aşa că a spus: „Control, control, control.”


Acum eşti la punctul în care îşi spui: „Dar dacă eliberez? Oh, or să râdă toţi de mine”. Ei, oricum râd. „Dacă eliberez, o să înnebunesc, or să mă interneze la un spital de boli mintale”. Nu există instituţie de boli mintale care să se poată descurca cu problemele voastre. Nu or să vă interneze acolo, pentru că ei nu înţeleg, vedeţi voi. O să veniţi la Centrul Shaumbra. (râsete) Noi înţelegem, pentru că ştim că nu este nebunie. Ştim că este real şi ştim că imediat cum încetaţi să vă gândiţi la viaţă, la creaţie, la Spirit, la Eu Sunt, o să fiţi liberi şi veţi realiza în ce fel de închisoare aţi trăit.



~ Partenerul


Mai departe. Partenerul vostru. Sigur? (cineva spune: „Nu am niciunul”) Nu ai unul! E un răspuns bun! (câteva râsete) Pentru aceia dintre voi care au parteneri,  sunt siguri sau nu? Fiţi sinceri, dacă doriţi. Ridicaţi mâna acum. Anunţaţi scorul. Sondajul spune că… ok. Este ori zece, ori unu. Dacă staţi lângă partener, arătaţi două mâini. (râsete) „Da, da. Da, e la nivelul zece”. Dacă partenerul nu vă este aici,  puteţi ridica şi degetul mijlociu. (mai multe râsete) Nici atât nu le-aţi acorda, dar oricum aţi fi vrut să ridicaţi acel deget. (mai multe râsete)


Partenerii sunt – şi sper că nu vă supăraţi că spun asta –, însă pentru cei mai mulţi oameni, nu pentru voi toţi, partenerii sunt o pătură de siguranţă foarte nesigură. Ei cred că trebuie să aibă un partener, ştiţi voi, pentru că toţi au un partener şi ar fi ciudat, straniu să mergeţi la cină şi să mâncaţi singuri, când ei nici nu suportă să fie singuri. Aşa că, dacă aveţi un partener, chiar dacă nu sunteţi în siguranţă cu el – vorbesc despre nesiguranţa emoţională, nu neapărat de cea fizică –, cel puţin aveţi un partener, nu-i aşa? Şi cel puţin nu e nevoie să fiţi cu voi înşivă, pentru că este probabil una din cele mai mari frici ale oamenilor – „Oh, dumnezeule!” – aceea de a fi singur.


Astfel că există o nesiguranţă inerentă în parteneriatele emoţionale. Chiar şi cele mai bune relaţii au şi ele lipsa lor de siguranţă. Este o dinamică foarte ciudată. Ştiţi voi, aţi prefera să aveţi un partener în casă ca să nu fiţi obligaţi să fiţi doar cu voi înşivă, în special noaptea. Dar sunt şi ei în casă şi acum vă întrebaţi când or să vă chinuiască cu una şi cu alta, ştiţi voi, când or să se ia de voi, când or să vrea tot felul de lucruri, când vor fi condescendenţi şi or să vă ia peste picior în legătură cu secta în care v-aţi băgat şi tot aşa. Nu neapărat sigur.


Aşa că avem o divergenţă reală aici. Fie este un doi, fie un zece. Aşa că nu ştiu. (cineva spune: „De asta nu ai un partener”) Aşa-i. Da, aşa-i. (Adamus râde) Este un spectru larg, aş spune că de la unu la zece. (câteva râsete) Mie îmi plac parteneriatele…


VILI: Scorul tău sau cum spune Shaumbra, de la unu la zece?


ADAMUS: Shaumbra de la unu la zece. Nu se pot hotărî. Din perspectiva mea, aş acorda unui parteneriat, în general, cam nivelul cinci în ce priveşte siguranţa. Eu am avut multe parteneriate. Nu vorbesc de parcă aş fi vreo stafie din spaţiu, ştiţi voi, care vine să vorbească despre aşa ceva, ca unul care nu a fost niciodată aici. Îmi plac parteneriatele, relaţiile, cât timp sunt scurte. (câteva râsete) Ei bine, ar putea dura opt vieţi. Ar putea dura multe vieţi, David, dar… oh, râdeţi. Râdeţi… (Adamus râde)


LINDA: Adamus!


ADAMUS: Da, Linda. Oh, bună! (Linda râde şi îşi ridică degetul mijlociu) Bună, Linda! Vrei să vii să stai aici, pe scenă?! Nu, nu. Oamenii sunt prinşi în capcana relaţiilor. Hai să fim sinceri în legătură cu asta. Relaţiile pot fi frumoase, dar până când moartea ne va despărţi? Nu cred, pentru că atunci eu unul aş muri de tânăr. (râsete)


LINDA: Ohhhh!


ADAMUS: O relaţie este menită să fie o experienţă cu o altă fiinţă suflet şi, sperăm, în cazul vostru, al tuturor, cu un alt maestru. Nu alegeţi unul doar ca să umpleţi spaţiul, cu excepţia cazului în care sunteţi foarte, foarte conştienţi de ceea ce faceţi.


Relaţiile sunt frumoase, dar vă pot şi inhiba cu adevărat în relaţia cu voi înşivă. Odată ce aveţi o relaţie cu voi înşivă, vă iubiţi pe voi, relaţiile cu alţii vor fi grozave. Însă acum relaţiile sunt un obicei foarte vechi. Nu spun să vă părăsiţi partenerul. Nu spun că relaţiile sunt rele. Vă spun doar să le priviţi. Sunt sigure pentru voi? Vă cresc? Vă oferă şi… Puteţi da şi primi şi partenerul poate, la rândul său, să ofere şi să primească? În general parteneriatele nu sunt cel mai sigur lucru cu putinţă.


~ Serviciul


Serviciul vostru. Sigur sau nesigur? Sigur sau nesigur? Serviciul, cariera voastră. Hai să vedem mâinile pe sus. Sigure sau nesigure? Serviciile şi carierele. Ei bine, este… e mai bine. Pentru unii, regret. Le trecem cam la nivelul de 6,7. Se filmează, ca să nu creadă cineva că fac eu o apreciere a mea, pur şi simplu. 6,7, cu câteva excepţii.


Serviciile. Ohh, da, e ceva mai bine, dar serviciile sunt… nu sunt… nu le-aţi numi drept sigure. Serviciile sunt banale, într-un fel. Sunt spaţii ale complacerii, ştiţi. Iar corporaţiile au redus totul la ştiinţă, la comportament şi la spaţiul în metri pătraţi necesar per persoană şi la birourile mici ale celor din managementul mijlociu. Ştiţi, nu sunt prea multe… nu e nevoie să faceţi mari eforturi, mai multe ca ceilalţi aflaţi acolo. Mâine sunteţi şi concediaţi, pentru ei îşi restrâng activitatea şi pentru că tocmai au fost preluaţi de o altă corporaţie sau nu le mai merge tehnologia.


Dar în afară de asta, uf, serviciile sunt chiar sigure. Vă bazaţi pe ele pentru salariu şi fără acel salariu probabil că o să răbdaţi de foame  şi o să muriţi. Serviciul vostru este sigur? Zău? Nu prea cred. Cred că vă complaceţi la serviciu, poate. Cel mai bun lucru… aici o să… mai întâi m-am bătut cu Linda, acum mă bat cu Cauldre.


Priviţi la servicii, cu excepţia cazului în care vă place mult şi vă treziţi dimineaţa cu pasiune, sunteţi fericiţi să ajungeţi acolo devreme, să vă vedeţi colegii, să strigaţi: „Oh, intră şeful pe uşă! Ce fericit sunt să îl văd! Ce pot să fiu de folos astăzi?!” Nu cred că sunt prea mulţi Shaumbra care să facă asta cu adevărat. Câţiva, da.


Nu spun să vă părăsiţi serviciul, dar vorbim despre siguranţă. Sunteţi în siguranţă când vă duceţi la birou, la serviciu, la lucru? Nu vorbesc despre neoane care să cadă din tavan şi să lovească în cap. Vorbesc despre siguranţa emoţională. Vorbesc despre siguranţa abundenţei. Vă întreb dacă puteţi intra la birou ca maestru, ca David McMaster în cazul tău. Puteţi intra în biroul vostru ca maestru şi să vă daţi voie să fiţi cine sunteţi? Nu înseamnă să vă urcaţi pe o ladă şi să vorbiţi despre ce aţi învăţat, ştiţi voi, la vreun seminar recent. Vorbesc despre a fi în măiestria voastră. Sau o absorbiţi, o ţineţi în interior, pentru că alţii s-ar putea să nu vă înţeleagă?


Biroul nu este prea sigur. Cel puţin, dacă vă aveţi propria afacere, vă creaţi propriul destin. Cel puţin există interes în asta şi puteţi controla, vă puteţi gestiona sau manifesta destinul. Nu este teribil de sigur, dar e destul de interesant. E ca şi cum vă urcaţi într-o maşină de curse, în loc să staţi într-un blocaj în trafic. Cele mai multe servicii sunt precum şederea în blocaje din trafic. De fapt nu vă duceţi nicăieri, dar credeţi că aşa este. Când vă aveţi propriul serviciu, când vă place ce faceţi, e ca şi cum conduceţi o maşină de curse. Hm. Următorul. Următorul.


VILI: Care ar fi scorul?


ADAMUS: Oh, scorul meu. Serviciile. Oh, o să le dau cam doi. Foarte nesigur. Dar aţi fost făcuţi să credeţi că sunt sigure. Este ok. Apoi puteţi merge acolo fără ca să vă alegeţi cu vreun virus sau vreo boală. Serios? (câteva râsete) Este cel mai bun loc în care să vă alegeţi cu aşa ceva.



~ Părinţii


Hai să vedem. Ce mai avem? Hai să vorbim despre părinţii voştri. Aţi fost în siguranţă cu părinţii voştri? Aţi fost în siguranţă cu părinţii voştri? Asta merge de la momentul în care v-aţi născut şi, hai să spunem, până astăzi. (Adamus râde) Am crezut că e amuzant. Sunteţi în siguranţă cu părinţii voştri? Aţi fost în siguranţă – hai să definim – aţi fost în siguranţă când aţi crescut? Mâinile? (pauză, cât răspunde audienţa)


Oh, unii… iar avem un spectru larg de răspunsuri, cu adevărat. Avem… unii au ales bine, şi-au ales bine părinţii. Aş spune că per ansamblu e cam un 3,8, 3… ei, nu, hai să… se mai ridică puţin, cei ce ne privesc online intervin şi ei. E un patru. Este un patru. Da. Siguranţa cu părinţii voştri.


Pentru cei mai mulţi dintre voi, nu a fost un timp prea grozav. V-aţi bazat pe părinţii voştri ca să vă întreţină, desigur. Uneori au reuşit, alteori nu. V-aţi bazat pe ei pentru susţinere emoţională, pentru încurajare, dar de multe ori nu v-au oferit-o. Nu pentru că au fost nişte părinţi răi, ci pentru că erau blocaţi cu ei înşişi, cu alte lucruri sau pentru că îi iubeau pe fraţii sau surorile voastre mai mult ca pe voi. (Adamus râde) Nu prea sigur, aşa că aţi învăţat, aţi dezvoltat capacităţi de supravieţuire şi pentru a fi în siguranţă.


Ei bine, ce erau acestea? Erau ziduri şi bariere. Erau retrageri. Erau limitări, iar când aţi început să vă manifestaţi ca Eu Sunt, ca maestru, la o vârstă fragedă, tot iadul s-a dezlănţuit din cauza asta, iar voi v-aţi retras. În parte a fost pentru că nu aţi vrut să-i faceţi să se simtă în nesiguranţă cu ceea ce simţeau a fi un comportament ciudat sau neobişnuit. Capacitatea de a vedea alte lucruri, fiinţe angelice şi elementali ai naturii şi de a putea comunica cu ei, de a vedea ce urma a se petrece, care erau potenţialele evenimentelor de pe această planetă - când aţi exprimat asta, nu a fost prea sigur.


Mulţi dintre voi spun: „Ei, nu-mi aduc aminte să se fi petrecut aşa ceva”. Exact aşa este. Nu vă amintiţi, dar s-a întâmplat. S-a petrecut. Aţi trecut printr-o- asemenea închidere că nici nu vă mai amintiţi evenimentul sau evenimentele ce s-au petrecut, dar eu eram acolo. Am văzut acea închidere când s-a petrecut.


Siguranţa cu părinţii voştri. Sunt nişte excepţii şi sunt excepţii la oricare din cele de pe listă, dar eu i-aş da cam trei. Cam trei. Nu neapărat sigure. Unii dintre voi v-aţi repezit ca să intraţi în orice familie sau aţi urmat o familie karmică deja sosită aici. Familiile karmice nu sunt familii cu adevărat sigure. Acesta e un alt tricou foarte bun. Nu sunt. Puneţi în scenă multe, multe lucruri vechi.



~ Maşina


Am putea continua. Putem vorbi despre siguranţa pe care o aveţi în maşina voastră. Hai să încercăm: siguranţa în maşină. Conduceţi. Conduceţi; sunteţi în siguranţă în maşină? Respiraţi adânc. Cuvântul Shaumbra: sunteţi în siguranţă în maşină? (cineva spune: „Da”; pauză) Ok, cred că e cel mai mare scor din toate. Suntem cam la 7,2 – 7,3. Ok. Siguranţa în maşină. Siguranţa în maşină.


De fapt, într-un mod straniu, chiar dacă sunteţi pe drum şi acolo mai sunt mii de oameni, oricând cineva ce conduce pe banda alăturată ar putea avea un infarct sau poate fi drogat ori orice altă situaţie ar mai putea exista şi puuf! s-a încheiat cu toate. Dar, de fapt, vă simţiţi destul de în siguranţă în mașină, atunci când conduceţi, pentru că voi conduceţi. Probabil că ar fi un scor mult mai scăzut dacă ar conduce altcineva. Probabil mult mai scăzut.


Dar voi conduceţi. Voi sunteţi. Voi manevraţi în tot acest haos. Da, ştiţi, se petrece ceva amuzant când conduceţi: intervine intuiţia. Da. Intervine foarte bine. De asemenea, când conduceţi ţineţi şi mintea ocupată cu cele ce se petrec. Urmăriţi indicatoarele şi alte… dar intuiţia voastră este acolo. Unele din cele mai bune idei, cele mai mari percepţii vin în timp ce conduceţi maşina. Da.


Maşinile. Cred că acesta e răspunsul, soluţia la problema noastră: maşinile! (râsete) Conduceţi mai mult. Conduceţi mai mult, gândiţi mai puţin. Poftim, Sart. Conduceţi mai mult, gândiţi mai puţin – un tricou grozav.


Acum, la subiect. Am putea continua cu lista şi am putea vorbi despre mâncarea pe care o mâncaţi. Este sigură? (cineva spune: „Nu”, altcineva „Ce?”) Ei, mâncarea, mâncarea pe care o mâncaţi. Lucrul pe care voi… da. Este sigur?


Statele, guvernele. Reprezintă ceva sigur? Statul. Este sigur? De fapt, amuzant este că… ei bine, nu sunt un mare fan al statelor, pentru că sunt întruchipări ale conştiinţei de masă. Vreau să spun că asta e tot ce sunt. Reprezintă conştiinţa oraşului, ţării, orice ar fi, indiferent că e o dictatură sau un stat eşuat. Reprezintă conştiinţa şi de asta sunt ceea ce sunt.


De fapt, într-un mod amuzant, statele, pentru că reprezintă conştiinţa, nu sunt suficient de inteligente pentru a organiza conspiraţii. Statele nu sunt suficient de inteligente ca să facă ceva care să vă facă să fiţi în nesiguranţă. Câtă vreme le recunoaşteţi ca autoritate, păstraţi distanţa, într-un fel, dar de fapt ele nu sunt suficient de rapide. Sunt ceva mare şi letargic. Se mişcă şi nu se pot opri. Tot ceea ce aveţi de făcut este să vă daţi la o parte din calea lor şi ele vor continua să meargă.


Statele operează din energia puterii. Asta e tot. Totul se referă la putere. Nu este neapărat rău, dar aşa funcţionează ele. Putere. Ei vorbesc. Vorbesc despre servirea alegătorilor. Asta nu e deloc adevărat. Este vorba despre a-i servi pe cei ce au puterea. Ceea ce ei nu realizează, totuşi, şi motivul pentru care noi nu recomandăm să candidaţi pentru vreun post public este că intraţi în ligheanul politicii.


Chiar dacă intenţiile voastre sunt bune şi spuneţi: „Vreau să-i servesc pe oameni”, mai întâi de toate, cei mai mulţi oameni nu ştiu că vor să fie serviţi. În al doilea rând, intraţi acolo şi dintr-o dată sunteţi în cazanul puterii. Sunteţi amestecaţi în ea şi chiar dacă spuneţi: „Niciodată nu o să intru în putere”, sunteţi chiar în mijlocul său. Este aproape… nu e imposibil, dar e foarte dificil de ieşit din ea. Aşa că hai să respirăm adânc.



Descoperirea siguranţei


Iată-vă ca maeştri şi e foarte puţină siguranţă, de fapt. Foarte, foarte puţină. A fost una din provocările, din plângerile maeştrilor de eoni. De asta mulţi dintre ei au plecat. „Cum să mă simt în siguranţă în realitatea asta, cu alţi oameni în preajmă, cu corpul meu?” O să cedeze mai devreme sau mai târziu. Cu mintea şi cu toate gândurile ei de rahat şi cu lipsa ei de claritate, cum să se simtă un maestru în siguranţă?


Iar unii din voi spuneţi: „ Ei bine, o să fiu doar cu mine”. De fapt asta e şi mai dur, într-un fel, fiindcă atunci când mai sunt şi alţii este o distragere plăcută. Pentru aceia dintre voi care încep să stea trei zile pe lună doar cu sine nu e neapărat uşor, pentru că dintr-o dată vă confruntaţi cu voi, cu nesiguranţa propriei fiinţe.


Dar va fi important să vă aveţi spaţiul sigur pentru voi înşivă, un loc interior. Nu este un loc la care să vă gândiţi. Cu alte cuvinte, nu e vorba despre „O să creez spaţiul sigur undeva şi o să merg acolo”. De fapt mintea niciodată nu ar… nu este programată pentru asta, pentru că va penetra chiar şi spaţiul sigur. Aţi încercat şi în starea de vis să mergeţi într-un spaţiu sigur, dar acolo tot de voi aţi dat.


Aspectele – aspectele voastre v-au găsit. Aţi încercat să le ţineţi într-un loc îndepărtat, ascuns, dar ele v-au găsit. Vă bat la uşă. Chiar dacă nu le deschideţi, ele ştiu exact unde se află. Nu mai este un spaţiu sigur. Aşa că aceasta conduce la o dinamică întreagă a stării de siguranţă. Este foarte dificil să fii maestru şi să te simţi în asemenea nesiguranţă.


Afirm că nici măcar nu realizaţi încă nivelul de simţire a nesiguranţei pe care îl aveţi, nici măcar în ce priveşte corpul. Corpul este ţinut destul de rigid. Atunci când e siguranţă totală în corp… poate că una din cele mai bune moduri de a o experimenta este o baie caldă, în cadă, dar chiar şi atunci sunteţi tensionaţi şi chiar şi atunci v-aţi putea îneca. Ha. (câteva râsete) Sau cineva ar putea atunca prăjitorul de pâine în cadă! (audienţa „Ohh!”) „Oh, scuze! Nu ştiu ce căuta prăjitorul în baie, dar… drum bun!”


Aşa că dacă aţi fost… încă nu realizaţi cu adevărat nivelul de nesiguranţă din care operaţi. V-aţi descurcat cu el. V-aţi fortificat. Aţi descoperit abilităţi de supravieţuire. Aţi găsit moduri de a ţine pe loc toate aceste lucruri nesigure, dar voi ştiţi şi eu ştiu că ele sunt fix la uşă. Sunt la uşă şi astfel că ţineţi tot mai restrânşi.


Chiar şi mintea – încercaţi să o liniştiţi. Ei bine, e un fel de exerciţiu de inutilitate. Puteţi juca mici jocuri cu mintea ca să vă facă să credeţi că o liniştiţi cu adevărat, dar e totul doar un joc al minţii. „Îmi liniştesc mintea. Îmi liniştesc mintea. Îmi linştesc mintea. Îmi liniştesc mintea. Îmi liniştesc mintea” şi credeţi că vă liniştiţi mintea şi gândurile ei de rahat, dar nu e aşa. Ceea ce faceţi este să vă jucaţi de-a v-aţi ascundelea şi o să tot fugiţi să vă ascundeţi, după care gândurile de rahat vă prind din nou şi spun: „Eşti rău” Oh! Trebuie să fugiţi iar să vă ascundeţi.


Aproape că nu există pace. Aproape că nu există odihnă. Cum găsiţi siguranţa? Cum o descoperiţi? Nu vă puteţi gândi la ea. Nu puteţi spune: „Oh, o să o găsesc, o să mă gândesc la spaţiul meu sigur. Sunt în siguranţă. Sunt în siguranţă”. Nu merge. Siguranţa trebuie să fie reală. Trebuie să fie reală.


Pentru a-ţi da voie să te deschizi, Timothy, şi să fii maestrul întrupat, nu te poţi ascunde. Nu te poţi trage înapoi, pentru că adevărata măiestrie, creativitatea, bucuria vor ieşi la suprafaţă. Dar dacă nu te simţi în siguranţă, Jane, nu o să meargă prea bine.


O să fiţi constant frustraţi cu voi înşivă, constant o să vă întrebaţi de ce durează aşa de mult iluminarea. Constant o să vă întrebaţi când o să vă dau marele răspuns care va rezolva toate problemele.  Este vorba despre a vă simţi în siguranţă într-o realitate nesigură. Această realitate – uimitoare, senzuală, dar foarte nesigură. Nu v-au spus asta înainte să veniţi aici, nu-i aşa? Foarte nesigur.


Merabhul siguranţei


Haideţi să respirăm adânc şi să explorăm siguranţa. Pentru acest moment, reduceţi luminile şi hai să fie nişte muzică blândă, sigură, nu precum cea de la ultima noastră întâlnire, care pe mine m-a distrat. Mie mi-a plăcut, dar unii nu s-au simţit prea în siguranţă. Haideţi să respirăm adânc. (muzica începe; „Faith” de pe site-ul Premium Beat)


Între acum şi următoarea noastră întâlnire o să vă cer să fiţi conştienţi referitor la siguranţă. Nu încercaţi să faceţi ca lucrurile să fie sigure pentru că, ei bine, nu prea aveţi cum. Nu puteţi face ca lumea din jur să devină sigură. Dar vreau să începeţi să priviţi la lucruri ce v-au făcut să ridicaţi ziduri, să creaţi bariere, chiar şi în relaţii. Ştiu că relaţiile ar trebui să fie numai iubire şi fericire, dar e multă nesiguranţă în ele, ştiţi exact despre ce vorbesc.


Priviţi la lucruri precum serviciile voastre, corpul, pe când deveniţi tot mai conştienţi de cum v-aţi închis sau aţi creat soluţii artificiale pentru siguranţă. Oh, abundenţa. Nici nu am vorbit despre abundenţă. Ai ochii deschişi, Kerri. Mm, te-am prins. Te-am prins.


KERRI: Îmi distrugi spaţiul sigur.


ADAMUS: (râzând) Eu sunt spaţiul tău sigur, dragă. Nici nu am vorbit despre abundenţă. Siguranţă. Iată-vă aici ca maeştri, maeştri adevăraţi, o binecuvântare, dar într-o lume ce este destul de nesigură. Nu mai menţionez aspectele voastre, vieţile trecute. Respiraţi adânc. (pauză)


Nu este vorba despre a merge şi a crea un loc al siguranţei makyo la care să vă repeziţi când daţi de necaz. Deloc, pentru că ar fi mental, iar în curând şi el ar deveni nesigur. Dacă încercaţi să creaţi un locşor plăcut în minte, o căsuţă în pădure, sigură, în curând ar avea găuri în acoperiş, ar fi infestată cu termite, gândaci şi şobolani şi ar lua şi foc. Nu o să facem asta. Deloc.


O să privim, o să privim conştient siguranţa, doar ca să recunoaştem şi să realizăm că sunteţi o fiinţă divină înconjurată de lucruri destul de nesigure – corpul, mintea. Mintea voastră – nesigură. Începe să aducă lucrurile în claritate şi începeţi să realizaţi jocurile care s-au jucat în încercarea de a face lucrurile sigure.


S-ar putea spune, teoretic, că un maestru este în siguranţă oriunde ar fi. Ei bine, asta e de rahat. Chiar aşa este. Un maestru recunoaşte că ar putea să nu fie în siguranţă. Un maestru recunoaşte că în realitatea extremă numită Pământ sunt multe lucruri nesigure. Un motor al unui avion ar putea cădea chiar acum pe această clădire. Hei, ar putea. Da, mulţumesc. „Mulţumesc pentru acest gând de siguranţă, Adamus”. Da. (câteva râsete)


Probabil că nu va fi aşa şi nu pentru că o să gândim pozitiv. Nu pentru că o să ne gândim că suntem într-o bulă mititică şi perfectă, deloc. Nu o să ne gândim la asta. Dar de fapt este probabil să nu se petreacă. Statistic, este probabil să nu se petreacă. Foarte puţine motoare cad peste clădiri, aşa că nu e probabil să se petreacă.


Este vorba despre a recunoaşte cele la care aţi recurs ca să faceţi ca să fie sigur pentru voi. Ar putea fi casa, încercarea de a o face un spaţiu sigur. În sondajul vostru am uitat să vă întreb, pe lista cu mâncarea, statul, maşina şi partenerul, am uitat să vă întreb despre bătrânul Adamus. Nu răspundeţi. Ţineţi răspunsul pentru voi. (Adamus râde) Respiraţi adânc.


Nu o să încercăm să facem ca nesiguranţa să dispară. Nu vom crea siguranţe artificiale. Cât timp veţi trăi aici, în acest corp, în această realitate, vor fi lucruri. Vor fi factori. De fapt probabil că nu veţi întâlni cam 99,999% din lucrurile nesigure. S-ar putea să vă faceţi griji pentru ele, dar nu le veţi întâlni. Probabil nu se vor petrece niciodată. Câteva poate s-ar putea petrece. O piatră ar putea cădea din vârf de deal şi vă vă lovească maşina sau poate doar geamul.


Dar hai să vorbim despre siguranţa reală. Nu despre lumea exterioară, hai să vorbim despre voi, voi înşivă. Nu sunteţi cu adevărat în siguranţă aici. Ne e prea multă încredere, cred. Încă mai purtaţi multe jurăminte vechi, vinovăţii vechi, probleme vechi. Cumva s-au întărit în voi, precum pilonii unui templu. Pur şi simplu au devenit un fel de structură în cadrul conştiinţei.


Sigur că sunt multe lucruri pe care le-aţi greşit sau aşa credeţi voi. Sunt multe de „aşa ceva nu mai fac niciodată”. Dar ştiţi că de fapt au devenit mortarul şi cărămizile conştiinţei voastre. Blocate acolo. S-ar putea să vă fi servit la un anume moment, dar asta a fost acum mult timp.


Cum vă puteţi simţi în siguranţă atunci când încă mai purtaţi trecutul cu voi? Cum vă puteţi simţi în siguranţă atunci când încă mai aduceţi la suprafaţă lucruri petrecute acum zece ani, 50 de ani, acum 5.000 de ani? Cum să vă simţiţi în siguranţă dacă vă tot întoarceţi la amintirile trecutului? Cum vă puteţi simţi în siguranţă când aveţi reamintirea constantă, fie că e din partea aspectelor, a minţii, fie că e chiar din partea inimii, a lucrurilor pe care le-aţi greşit – eşecuri, rănirea altora, judecăţi despre modul în care v-aţi crescut copiii, minciuni pe care le-aţi spus altora pentru că era mai convenabil decât să spuneţi adevărul. Cum vă puteţi simţi în siguranţă atunci când încă mai purtaţi tot felul de lucruri? Prin comparaţie, lumea exterioară parcă începe să pară destul de sigură.


Cum vă puteţi simţi în siguranţă atunci când înregistraţi toate eşecurile? Acestea sunt benzile ce rulează când încercaţi să faceţi ceva nou, creativ, distractiv. Însă voi aveţi înregistrările ce rulează din trecut – „Pe asta am ratat-o”.


Nu este sigur aici. Nu este sigur cu tot mortarul şi cărămizile conştiinţei voastre ce strâng lucruri precum vina şi ruşinea, dezgustul, judecata. Toate ţin la un loc o foarte falsă casă a conştiinţei. Voi spuneţi: „Dar dacă îndepărtez mortarul, toate zidurile vor cădea, iar asta nu se poate, nu-i aşa? Ce o să se întâmple cu mine acum?”


În plus, aţi investit în cărămizile şi mortarul conştiinţei voastre umane, aşa că tot continuaţi să adăugaţi mai multe cărămizi şi mai mult mortar, sperând ca într-o zi nebunia se va sfârşi. Şi se poate sfârşi. Va provoca o mare reaşezare a lucrurilor. Va face ca zidurile să se dărâme.


Dragii mei prieteni, dar dacă acele ziduri ar cădea? Chiar dacă s-ar prăbuşi, ar fi o implozie teribilă, praf şi moloz pretutindeni, dar când praful şi molozul se curăţă, nu mai există zidurile, nu mai există închisoarea, nu mai sunt frici, nu mai sunt simţiri ale nesiguranţei. Dar dacă dincolo de zidurile vechi, de cărămizile vechi ale conştiinţei se află adevărata libertate a lui Eu Sunt, chiar într-o lume nesigură, dar care nu mai este nesigură în interiorul vostru?


Siguranţa în sine vine atunci când fiecare se iartă pe sine. Siguranţa în interiorul vostru vine atunci când vă iertaţi pe voi înşivă. Iertarea ar putea să nu fie ceea ce credeţi voi că este. Iertarea nu înseamnă a spune: „Oh, am făcut lucruri rele, dar acum le dau drumul la toate”. Nu. Punctele nu pot fi conectate astfel. Ce este iertarea în măiestrie? Este înţelepciune, vedeţi voi. Înţelepciune.


Atunci în voi este o mare înţelepciune, mai întâi de toate înţelepciunea că niciodată nu o să mai faceţi lucrurile pe care le-aţi făcut înainte, că nu o să le mai repetaţi; înţelepciunea că aţi învăţat din fiecare experienţă; înţelepciunea că nu o să vă mai întoarceţi niciodată în conştiinţa joasă, densă; înţelepciunea că sunteţi divini; înţelepciunea că existaţi. Aceasta este înţelepciunea de bază, din care vin toate celelalte înţelepciuni – „Exist.”


Vedeţi voi, chiar şi simplul „Exist, Eu Sunt” este o expresie a iertării. „Exist. Eu Sunt Cel Ce Sunt”. Aceasta este iertarea şi vă eliberează de vină, ruşine, judecată şi critică. „Exist”. Aceasta este iertarea. „Exist.”


Nu este un lucru mental. Nu e ceremonie pe care să trebuiască să o faceţi, să vă daţi cu apă pe cap ca să iertaţi. Iertarea este cu adevărat înţelepciunea. Asta este ceea ce vă eliberează, iar înţelepciunea este „Exist.”


Acesta este spaţiul sigur. Nu e o cămăruţă într-o casă mare. Nu e un gând mic la care să vă întoarceţi şi pe care să vi-l tot repetaţi. Este o simţire. Este o realitate. Este cunoaştere. Este siguranţa. Respiraţi adânc.


Nimeni nu se poate simţi în siguranţă dacă nu s-a iertat în interiorul său. Nu. Încă o să mai fugiţi şi o să vă ascundeţi fără acea iertare. Încă o să mai creaţi mult makyo, o să vă ţineţi foarte ocupaţi ca să nu trebuiască să înfruntaţi lucruri din adâncul vostru profund – iertarea, înţelepciunea, eliberarea. Respiraţi adânc. Respiraţi adânc în acest moment.


Rezoluţie


Am întrebat mai înainte de ce nu putem pocni din degete şi să vedem cum toată treaba asta cu măiestria se petrece instantaneu. Este astfel pentru experienţă, pentru experienţa prin care tocmai aţi trecut: acea realizare adâncă a iertării. Nu e vorba despre iertarea religioasă, a bisericii. Este înţelepciunea, este accesarea înţelepciunii voastre. Asta e. Accesarea lui Eu Sunt. Asta este.


V-am întrebat mai înainte de ce nu putem pocni din degete şi toate acestea să se petreacă. Se pot aprinde din nou luminile, vă rog? Ei bine, vă las această analogie la plecare: o omidă trece prin experienţa de a fi omidă, dar ştie că de fapt nu este omidă. Trece prin zile şi săptămâni şi luni ca omidă. În cele din urmă, ceva din interiorul său, din spatele minţii ei de omidă îi spune: „Este timpul. Trebuie să ieşim de aici. Acesta nu sunt eu. Chiar nu sunt eu. A fost o experienţă. Vă iubesc, omizilor, e timpul să plec. Sunt deja afară. Puteţi încerca să mă ţineţi pe loc, dar mai degrabă aş muri decât să nu-mi obţin măreţia mea”.


Apoi trece prin transformarea din cocon şi este conştientă. Este conştientă că se schimbă ceva. Ştiţi că o parte din ea blesteamă schimbările, căci este prinsă în cocon. Dar o parte din ea spune: „Este uimitor. Uau! Ia te uită, scap de toate picioarele şi de culoarea verde. Dar iată-mă aici, sunt conştientă că mă schimb, aşa că atunci când o să ajung acolo unde voi ajunge o să ştiu exact cum am ajuns acolo”.


Omida îşi spune sieşi: „Da, există o parte din mine care spune ‘oh,vai, ce am făcut? Ce-am făcut? Aş fi putut să fiu doar omidă.’” O parte din omidă strigă: „Rahat! Am crezut că e nesigur. Asta e nesigur! Nimeni nu are manualul care descrie cum se face şi am auzit că cineva ştie că există o omidă roşie numită omida Satan care o să mă înhaţe, pentru că mi-am permis… dar nu-mi pasă! Nu-mi pasă, pentru că nu puteam rămâne aşa cum eram. Ştiu că există mai mult şi încă nu am reuşit să definesc. Nu am reuşit să articulez, dar… ei, şi tu, dumnezeule! Dumnezeule omidă! Eşti o grămadă de rahat!” (râsete) „Există ceva dincolo de dumnezeu şi o să-l descopăr orice ar fi!”


Ştiu şi că, în pofida faptului că lumea omizilor este foarte nesigură, în fiinţa mea totul este în regulă în întreaga creaţie. Vă mulţumesc, dragi Shaumbra. Fiţi în siguranţă. Fiţi în siguranţă. Vă mulţumesc. Vă mulţumesc. (aplauze)

Traducere realizată de Georgiana.